Fără buletin

● Acum e momentul să le faceţi viaţa grea

Posted in Scatoalce de Stat, Teste, votul prin corespondenţă by Marius Delaepicentru on 2012/11/15

Azi, am observat o creştere uriaşă a hiturilor cu semnificantul: „pasaport romanesc” şi cu alte chestii care denumesc documente ce atestă dreptul la existenţă*). Românii din Canada par a fi cei interesaţi.

Bănuiala mea este că mulţi căpşunari (şi asimilaţi căpşunarilor) au paşaportul expirat, dar vor să meargă la vot. Sfatul meu este să se prezinte cu el expirat. Pentru detalii, recomand manualul de luptă, intitulat Scrisori către Florica.

––––––––––
*) spre deosebire de maidanezi, de balene şi de alte animale simpatice, omul nou găseşte firesc să nu îşi poată exercita drepturile fundamentale negative dacă nu arată buletinul sau dacă îl are expirat. Asta, pînă cînd politicienii vor găsi de cuvinţă să ne crotalizeze pe toţi, ca pe maidanezi.

Anunțuri

● Unde este cetăţenia?

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative, Teste by Marius Delaepicentru on 2010/10/21

Zilele trecute dădui o fugă pînă în România. Unul din punctele programului fu să verific definiţia cetăţeniei. Cum o respectă statul român? Totodată, am încercat să văd în ce măsură actul de identitate este obligatoriu a fi purtat. Pentru aceasta, am făcut un mic experiment. Dar să vedem întîi: ce este cetăţenia?

Legatura juridico-politică permanentă ce există între stat şi persoana fizică se numeşte cetăţenie.

La alegerile pentru Parlamentul European am fost la secţia de votare din incinta Ambasadei României în Japonia. Am prezentat trei acte, din care unul expirat (paşaportul) şi două valide (certificatul de naştere şi cartea de identitate pentru străini).

Am avut prilejul să constat cu amărăciune că, încorsetat de o ordonanţă de urgenţă, de organizare a alegerilor, statul român nu respectă definiţia cetăţeniei. Pe scurt, mi s-a tăiat legătura politică cu statul român. Sau, în altă interpretare, dacă legătura politică nu mi s-a tăiat, ea nu a fost permanentă. Susţin că: fie legătura politică, fie atributul ei (permanenţa) mi-a fost negat(ă), deoarece nu mi s-a dat la mînă niciun act doveditor, în care să mi se motiveze de ce nu am fost lăsat să votez. Ceea ce mă îndeamnă să cred că inclusiv legătura juridică mi-a fost tăiată. Pur şi simplu am fost decăzut din calitatea de subiect de drept.

Dacă legătura politică mi-a fost în mod clar negată, rămînea doar să verific legătura juridică. Pentru aceasta, am făcut pe teritoriul românesc următorul experiment:

Material şi metodă

Cît am stat în România, în spaţiul public am purtat numai o copie după paşaportul CRDS, şi aceea denaturată. Am şters data naşterii şi cifrele corespunzătoare ei din CNP. Este un mod simplu de a circula fără grija că pierderea hîrtiei poate aduce necazuri. La nevoie, ceea ce deţin se poate îmbuca cu ceea ce ştiu, pentru a-mi reconstitui identitatea în faţa oricărui organ de control.

Mărturisesc, a fost greu să dau de un poliţist în Bucureşti. (vreme rea) Dar am găsit doi jandarmi ce îl chestionau pe un spălător de parbrize. Le-am făcut în mod ostentativ două poze cu un aparat foto foarte gălăgios şi i-am încitat astfel să mă legitimeze. Cînd m-au întrebat cine sunt, m-am prezentat verbal şi le-am arătat şi copia denaturată după paşaportul valabil. I-am lămurit repede că, dacă vor doar să mă legitimeze, iar nu să mă pedepsească, nu e nevoie să mă ducă la secţie. Le pot spune eu cifrele lipsă din CNP. Mai mult, prezentarea unei copii după actul de identitate nu reprezintă un refuz (care să cadă sub incidenţa 2.33) din L61/91).
Cu cele 6 cifre spuse de mine pe gură, au purces la identificarea mea in situ.

Au folosit un aparat din dotare, asemănător unui telefon celular, au intrat în baza de date de evidenţă a populaţiei şi s-au apucat să-şi noteze conştiincios pe carneţel seria şi numărul ultimului meu buletin de identitate. Le-am întărit afirmaţia că eu sunt eu, spunîndu-le, înainte ca ei să afle de pe ecran, numele străzii ultimului domiciliu din ţară, apoi i-am anunţat că ei notează seria şi numărul unui buletin anulat, şi că tot datele de pe copia paşaportului sunt cele actuale.
După ce au bombănit niţel, au încercat să mă oblige să şterg pozele. Nu am fost de acord, din moment ce ei erau persoane publice. Am motivat, pe drept, că pozele sunt pe gelatină, iar distrugerea filmului ar însemna ca ei să-mi violeze dreptul de proprietate asupra lui. Le-am promis în schimb că nu voi publica fotografiile. (le-aş putea publica denaturate, fără să spun data, ora şi locul.)
Ne-am despărţit în termeni neutri. Ei niţel uluiţi, eu, optimist.

Discuţie colaterală

Există o diferenţă mare între actul de identitate expirat şi actul de identitate anulat.
Actul anulat are un succesor, în timp ce actul expirat, nu. A te legitima cu un act de identitate expirat nu reprezintă un motiv de pedeapsă. Este caz penal doar legitimarea cu un act de identitate nul. O copie după un act de identitate este nulă de drept, dar nu este act. Deci posesorul nu poate fi pedepsit. Cetăţeanul are libertatea de a purta asupra sa cîte informaţii cu caracter personal crede de cuvinţă. Cine îi neagă această libertate are o problemă. 🙂

Concluzii

1) Tehnic, legătura juridică dintre stat şi cetăţean poate fi confirmată în timp real pe teritoriul românesc. Dar cum incinta unei ambasade a României este teritoriu românesc, iar tehnic, începînd cu 1 iulie 2009, consulatele pot obţine certificate de identitate printr-o linie securizată cu MAI (în interval de minute) legătura juridică poate fi confirmată şi în străinătate.

2) Nimic nu justifică un eventual refuz din partea comisiei de votare în cazul prezentării unui act de identitate expirat. Dimpotrivă, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal, şeful comisiei de votare devine punibil dacă nu-i permite alegătorului exercitarea dreptului său politic.

Aşadar, din moment ce legătura juridică este prezumată a fi continuă, şi tehnic poate fi confirmată în timp util, şi cea politică se prezumă a fi continuă.

Corolar

După cum ştiţi, secţiile de votare sunt păzite de poliţişti sau de jandarmi. Ei pot fi folosiţi la confirmarea identităţii electorului în cazul în care el se prezintă cu un act de identitate expirat sau chiar numai cu certificatul de naştere. Astfel, exploatarea bazinului celor 450.000 de electori din ţară, ce – într-un echilibru dinamic – au actele de identitate expirate, (şi a altor sute de mii de cetăţeni din străinătate, aflaţi în situaţie identică) ar da legitimitate sporită organelor alese ale statului. Pînă atunci, în permanenţă, pentru minimum 1 milion de cetăţeni români, orice regim rezultat din alegeri este ilegitim.

Alte implicaţii de drept constituţional

3) Toate actele normative, conform cărora, actul de identitate trebuie să fie în termenul de valabilitate, pentru ca cetăţeanului să i se permită exercitarea unui drept fundamental, sunt neconstituţionale.

4) Actul de identitate nu este un permis de pieton. Dreptul de a călători incognito este parte a dreptului de liberă circulaţie pe teritoriul românesc. Puteţi umbla liniştiţi cu o copie după CI în portofel. Cu calm şi cu o atitudine cooperantă puteţi trece de orice organ de control. Dacă sunteţi lezaţi, aveţi toate şansele să cîştigaţi procesul în contestare.

În viitorul apropiat voi examina constituţionalitatea obligaţiei şoferului de a purta şi permisul de conducere, şi buletinul de identitate. Dacă e firesc ca permisul să fie asupra şoferului, obiecţia mea se va îndrepta împotriva obligaţiei portului buletinului. Pentru început, vă sugerez să însoţiţi permisul de conducere doar de o copie după CI.

● Fizica poliţienească – Topologia

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2010/09/21

Pînă la ce distanţă avem dreptul legal de a ne depărta de documentul de identitate?

Întrebarea pare una glumeaţă. Nu este. De ce? Pentru că, aşa cum am arătat în capitolul precedent (Statica şi dinamica poliţienească) avem în fiinţa noastă transcendenţe pe care nu ni le poate ignora/contesta nimeni, fără să ne lezeze demnitatea.

Ştiţi că putem fi opriţi oriunde de către orice poliţist. Iar dacă nu arătăm cartea de identitate putem fi amendaţi sau primim un avertisment. Întrebarea mea este: există vreo normă care să precizeze distanţa maximă pînă la care ne putem depărta de cartea de identitate fără să fim amendaţi? Dacă, nu, cred că procesul verbal întocmit de poliţist poate fi contestat fără probleme. Înainte de a argumenta, vă propun să citim textul din Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată în 2000:

Art. 2. – Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: (…) 33) refuzul unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penală sau de menţinere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu; (…)
Art. 3. – (1) Contravenţiile prevăzute la art. 2 se sancţionează după cum urmează:
a) cu amendă de la 1.000.000 lei la 5.000.000 lei, cele prevăzute la pct…. 33)…; (…)

A trebuit să îmbin trei fragmente pentru a-i da textului citat un oarecare sens logic. Dar, mă rog, astea sunt textele de „lego” din România.
Aşadar, ne paşte o amendă de 100-500 lei. E posibil ca între timp ea să fi căpătat alte limite pecuniare.

Să vedem cît de justificată e pedepsirea noastră.

Deşi am făcut eforturi să-l adun, textul legii este ambiguu. Enumeră: a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale (A) (virgulă) a se legitima cu actul de identitate (B), după care urmează un SAU, care nu ştim dacă guvernează şi relaţia dintre termenii anteriori, sau îi pune la grămadă, în relaţie cu termenul următor a se prezenta la sediul poliţiei… (C).

Pentru simplificare, ignorăm deocamdată termenul C.

Dacă relaţia este: A ŞI B, atunci portul actului de identitate B este obligatoriu. Iar, pe lîngă datele înscrise în B, poliţistul poate cere şi date suplimentare despre identitatea noastră, ca de pildă orientarea sexuală, şi ea un element al identităţii noastre, e drept, neadministrative, dar cu relevanţă în profiling. În cazul relaţiei ŞI (portul obligatoriu al B) pentru a evita abuzurile, trebuie specificată şi o distanţă maximă (în lege nu e) între corpul nostru fizic şi buletin (B). Distanţă ce poate fi grosimea hainelor sau cea mai apropiată tutungerie de casă, să zicem. Precizarea este importantă, deoarece ea face diferenţa dintre amendă şi neamendă.
Am putea fi amendaţi atunci cînd mergem la scaldă. Suntem în apă, dar buletinul e în vestiar. Suntem legal culpabili? Suntem. De pildă, în cazul internaţilor în spital sau în penitenciar, în lege scrie clar unde se află buletinul. Dacă, în celelalte cazuri, distanţa maximă nu e specificată, atunci putem contesta orice amendă, fie ea pecuniară sau morală, cauzată de lipsa buletinului la control.

Dacă relaţia este A SAU B, atunci portul B nu este obligatoriu. Înseamnă că legea permite şi metode alternative, neconstrictive, de identificare. Putem satisface cu bună credinţă condiţia A, fără necesitatea de a ni se răpi libertatea de mişcare prin recurgerea la termenul C. În cazul acesta, poliţistul trebuie să ne creadă pe loc, şi pe cuvînt, în virtutea Art.1 din DUDO şi a art. 23 din Constituţie. Dacă poliţistul are dubii asupra celor declarate de subiect, îi poate cere numărul de telefon (CNP-ul public, neoficial), şi verifica prin staţie dacă subiectul spune adevărul. Este o cale simplă, la îndemîna oricui în zilele noastre. Aşadar, nu ar fi obligatoriu să fim tîrîţi la sediul poliţiei pentru „identificarea tare”, atîta timp cît există indicii temeinice asupra bonităţii noastre morale şi administrative. Nici măcar în lipsa buletinului. Mai mult, nu se mai justifică niciun fel de amendă legată de lipsa buletinului, sau de expirarea lui.

Din păcate, ambiguitatea legii este exploatată de poliţişti. Iată un exemplu de abuz flagrant:

(…)…esti ridicat din mijlocul strazii de sapte politisti si bagat cu forta in masina politiei (in cazul meu au fost chemate alte patru masini de politie). Ti se smulge telefonul din mana si esti tinut in camera infractorilor 8(opt) ore, doar pt. ca nu ai buletinul la tine si indraznesti sa intrebi politia, de ce anume esti cercetat si retinut. Iar daca, Doamne fereste, mai ai neinspiratia sa pomenesti de mita care urma sa se dea de catre taximetrist*) politistului (iar eu naiva, habar nu aveam de aceasta obligativitate a tuturor taximetristilor pe care aflu ca o cunoaste toata lumea…), esti filmat impotriva vointei tale, sunt trucate imaginile astfel incat, sa reiasa ce mare infractor esti.
Comedia a atins “culmi de ridicol” cand, la ora 9:30 (deci dupa aproximativ opt ore) comandatul te cheama, iti cere iertare, ii pune si pe toti ceilalti care au gresit sa-si ceara iertare si…cere agentului constatator sa savarseasca infractiunea de fals, impunandu-i sa intocmeasca un AVERTISMENT FALS.
(…)
Daca nu s-a stabilit decat un avertisment pe [temeiul – n.MD] ca persoana nu avea asupra sa buletinul, de ce au fost chemate patru masini de politie?
De ce au fost chemate patru televiziuni?
De ce a fost urcata persoana, cu forta, de sapte politisti in masina si dusa la sectie?
De ce a fost perchezitionata corporal de alti cinci politisti?(…)
(Textul integral poate fi găsit aici.)

După cum v-aţi dat seama, poliţia vă poate sălta, însă o face ÎNTOTDEAUNA în mod abuziv, ţinînd seama că:
1) Prezentarea unui alt înscris conţinînd elemente de identificare a persoanei nu reprezintă un refuz.
2) Buletinul expirat nu este totuna cu buletinul anulat. (sunt două categorii distincte). Folosirea unui buletin anulat reprezintă un delict, în timp ce prezentarea unuia expirat nu e nici măcar motiv de sancţiune administrativă**).
3) Sintagma invitaţia justificată limitează libertatea „organelor” de a face cu noi ce vor. Întîi trebuie să ţi se spună mobilul invitaţiei, şi abia apoi să fii identificat. Dacă invitaţia e pentru identificare, atunci, „organul” e obligat să ia instantaneu în seamă ORICE dovadă a identităţii (scrisă sau verbală) cu excepţia înscrisului falsificat, sau anulat.
4) Art 22 din OUG 97/2005 ce prevede:

(1) Titularii actelor de identitate, precum si autoritatile publice prevazute la art. 21 sunt obligati sa ia masuri pentru a evita deteriorarea, distrugerea, pierderea sau furtul acestora.

vă dă dreptul de a proceda după cum consideraţi potrivit. 500Km între buletin şi corpul meu e o distanţă rezonabilă. 🙂

Eu însumi, cînd/dacă voi umbla pe teritoriul României, o voi face avînd asupra mea doar o fotocopie a actului de identitate, şi aceea, cu o parte din CNP denaturat. La nevoie, completez verbal cifrele lipsă. Abia aştept să mă oprească vreun miliţian. Iar dacă mă va amenda, abia aştept să contest legitimitatea şi legalitatea procesului verbal în faţa instanţei. Tot atunci voi ridica şi două excepţii de neconstituţionalitate. 🙂

Ţinînd seama de cele de mai sus, aveţi libertatea să consideraţi că distanţa maximă pînă la care vă puteţi depărta de buletin, FĂRĂ SĂ FIŢI SANCŢIONAŢI, este egală cu cea dintre şifonierul vostru şi orice punct de pe graniţele naţionale. Nu uitaţi: sunteţi cetăţeni ai României şi nimeni nu are voie să vă conteste cetăţenia***) şi/sau identitatea. E timpul să mai comitem şi noi „abuzuri”.

–––––––––
*) persoana lezată era pasager paşnic al unui taxi în momentul în care a fost reţinută.
**) Voi demonta cît de curînd argumentul expirării buletinului, ca temei de pedeapsă, în capitolul Cinematica din Fizica poliţienească.)
***) Discuţia despre cetăţenie şi modul ei de dovedire va urma.

–––––––––-
Bonus

Cum mi-a venit ideea argumentului topologic la evaluarea contravenţiei:

În Hiroşima, amenda pentru parcarea neregulamentară se dă şi în funcţie de poziţia automobilului faţă de bordură. Cu cît maşina e mai daparte de bordură, cu atît „mai contravenţional” e şoferul. Pe semne, există şi o distanţă maximă admisibilă, sub care oprirea e permisă în anumite condiţii (de ex. sub 3 minute şi în prezenţa şoferului). O situaţie particulară, dar care nu face excepţie de la regulă, este cea în care automobilul este, poate, lipit de bordură, dar cu botul orientat în sensul invers celui indicat de săgeata de pe asfalt.Se cheamă că maşina a oprit poate regulamentar, dar pe contrasens. Atunci, măsurătoarea se face între bordura de pe partea opusă a carosabilului, şi aliniamentul proxim longitudinal al roţilor. Cu alte cuvinte, distanţa măsurată este practic lăţimea totală a carosabilului, minus gabaritul automobilului. 🙂

● Fizica poliţienească – Statica şi dinamica identităţii

Posted in Drepturi individuale, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2010/09/17

Precedentul articol m-a pus pe gînduri. Ce face ca numele unor oameni de vîrsta lui Eminescu să fie încă prezente în registrele de stare civilă japoneze? Mai în glumă, mai în serios, am comentat realitatea scriptică prin raportarea la Cele Veşnicie. Şi cred că, instinctiv, m-am apropiat de adevăr. Am scos un porumbel şi simt că trebuie niţel examinat înainte de a-l lansa. Totodată, a trebuit să revizuiesc ceea ce am scris despre viaţa fără biroul de stare civilă.

Am reluat lectura Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. La articolul 6 se află cheia:

Fiecare om are dreptul sa i se recunoasca pretutindeni personalitatea juridica.

Hopa! Sufixul -tate nu se referă la o calitate? Ba, da. Omul are personalitate juridică pentru că este ŞI persoană juridică, nu numai persoană fizică. Am făcut artificiul acesta pentru a deosebi partea fizică a omului de partea lui… meta-fizică. Sigur, legile se referă la persoane fizice ca subiecte de drept, dar doar pentru a le deosebi de persoanele juridice (cele mai multe colective) aflate în exerciţiul unui drept, să zicem economic, social, politic, patrimonial etc. Dar în rest, şi persoana fizică, şi persoana juridică sunt deopotrivă persoane juridice.

Iar dacă morţii vii din registrele japoneze de stare civilă sunt tot acolo, e pentru că dreptul la stare civilă, este unul individual şi absolut: universal, inalienabil şi imprescriptibil, parte a persoanei juridice a individului. În lipsa actelor şi a faptelor de stare civilă (singurele izvoare de stare civilă admise de normele de drept civil) radierea dispăruţilor devine o aporie. Dar nu este decît o aporie cuminte, fără implicaţii instumentale sau materiale, ci numai morale. Ne lipsesc probele şi nu ne permitem să hotărîm noi cît are omul dreptul să trăiască. Nu avem decît să considerăm acei oameni ca eterni. La urma urmei, nici măcar demnitatea nu le este încălcată. E mai măgulitor să te ştii viu în scripte şi după moarte, decît mort cît eşti viu, doar pentru că ţi-a expirat buletinul. Apoi, ţinînd seama că dreptul la stare civilă este unul nepatrimonial, nimeni dintre viii actualizaţi nu e lezat în drepturile sale. Prezenţa morţilor vii, cum nu strică, aşa n-ajută. Morţii cu morţii, viii cu toţii. Dacă, să zicem, mortul viu deţine proprietăţi, bunurile sale lăsate în paragină au un regim clar, ce permite folosinţa (şi eventual destrucţia) lor de către terţi, pînă la improbabila revendicare din partea titularului. De pildă, o bicicletă abandonată are un regim clar normat. Ai lăsat-o de izbelişte? O găseşti la depozitul orăşenesc. Dacă n-o vrei înapoi, nu trebuie să faci nimic. După recondiţionare, ea se vinde prin tragere la sorţi. Eu însumi, cînd am ajuns în Hiroşima, primul frigider şi prima maşină de spălat le-am căpătat dintr-o locuinţă din care chiriaşul fugise. Bunurile urmau oricum a fi aruncate la gunoi. Aşadar, se poate aplica chiar şi dreptul natural, în cazul în care „dispărutul cronic” lasă în urmă bunuri materiale.

Aşadar, am clarificat partea juridică a persoanei. Am descoperit funcţia stării civile la constituirea identităţii persoanei în timp. Ce mai observăm? Registrele de stare civilă consemnează doar transformările de stare. În rest, tac.

Cele trei stări civile admise de stat sunt totodată şi expresia Tainelor. Taina naşterii, Taina căsătoriei şi Taina morţii. (lipseşte de pildă Taina botezului). Aşa se explică de ce registrele de stare civilă au fost secole de-a rîndul ţinute în biserici şi temple. Cu alte cuvinte, starea civilă e în legătură cu scopul trecerii noastre prin viaţă. Prin trecerea la statul laic, cele trei taine au fost reduse aproximativ la aserţiunea: (Life is hard and then you die.) 🙂 dar şi-au păstrat puterea de a defini o identitate individuală ce transcende viaţa biologică a individului.

Totuşi, cine gestionează partea fizică a identităţii noastre? Răspunsul e simplu: Evidenţa Populaţiei (EvP). Ea ţine socoteala mişcării noastre în spaţiu. Datele deţinute de EvP sunt mai de încredere, din moment ce actualizează mişcarea noastră în spaţiu. Iar pe datele de la EvP se bazează de pildă listele de alegători*), ţinînd seama că informaţiile de stare civilă sunt raportate lunar la EvP. Tot EvP gestionează şi starea de cetăţean sau de necetăţean.

Observăm că EvP reuneşte elemente de drept civil, de drept administrativ şi de drept constituţional. Din cele trei specii de drept, potenţialul de invazie asupra celorlalte îl are numai dreptul administrativ. Iar azi, invazia dreptului administrativ în dreptul civil şi în cel consituţional este flagrantă**).

Nu ai voie să mergi pe stradă fără buletin (coliziune cu DUDO 13(1)).
Nu ai voie să votezi dacă nu ai buletin. (coliziune cu DUDO 21(3))
Nu ai voie să primeşti un colet dacă nu ai buletin.
Funcţionarul nu poate elibera alocaţia de stat pentru un copil, dacă mama nu are buletin.
Ba, am descoperit şi un caz al unei femei ce urma a fi deposedată de casa, doar pentru că un conţopist de la EvP i-a greşit actele de identitate iar femeia nu a putut dovedi că ea e ea.

Observăm că, persoana noastră juridică, reprezentată de datele de stare civilă poate fi aruncată la gunoi, dacă documentul de identitate expiră sau conţine erori materiale. Pentru miliţieni, partea cea mai solidă a identităţii noastre (şi reflexie administrativă a Tainelor) este ucisă de un termen de valabilitate. S-a ajuns ca nici măcar cetăţenia să nu mai fie recunoscută în lipsa unui buletin.
Încet, încet, normele de drept administrativ ne vor face să semănăm cu o colonie de corali, un „perpetuum stabile”, supus capriciilor Naturii, reprezentate de miliţienii „cu dreptul la bază”.

Ceea ce se vrea un briceag elveţian în stabilirea uşoară a identităţii noastre, a devenit o piatră de moară legată de picioarele noaste. Asta, în timp ce stăm pe o bîrnă şubredă deasupra hăului.

E drept, rădăcinile invaziei au fost plantate de raţionalismul extrem. De obiectivarea şi supraobiectivarea oricărui fleac, de reducerea ponderii Nevăzutelor în gestionarea atît a subiectului de drept, cît şi a agentului (coliziune cu DUDO art.1). De socialismul ştiinţific (militarizarea EvP), de materialismul dialectic şi istoric, de evacuarea metafizicului şi supremaţia fizicului, de confiscarea încrederii şi încredinţarea ei poliţiştilor şi notarilor, ceea ce ne deposedează de calitatea de subiect de drept. De altfel, neoficial, statele totalitare degradau persoana umană la calitatea de obiect de drept, aşa cum regimurile fundamentaliste o fac cu „infidelii”. Altfel nu s-ar explica milioanele de victime moarte prin împuşcare, otrăvire, înfometare, epuizare, congelare ş.a. în statele totalitare.

Moştenim un registru de stare civilă în custodia Ministerului Administraţiei şi Internelor, în loc ca el să se afle în grija Ministerului Justiţiei, unde a mai stat, începînd din 1864. (Primăriile erau obligate să depună registrele închise, la grefa tribunalului.) După 1948, inclusiv registrele confesionale au fost confiscate de miliţie, chipurile, pentru a „unifica” înregistrarea stării civile. În fapt, pentru controlul absolut asupra persoanelor.

În prezent, tot EvP controlează Registrul de stare civilă. Face controale anuale la toate primăriile, asigură contra cost(!) formularele şi cerneala (L.119/1996 art.77) instituind un monopol asupra comerţului cu cerneală specială, la bunul plac al secretarilor de stat. Vă închipuiţi că astfel, manipularea primăriilor e simplă. Guvernul poate aloca mai mulţi bani la primării, pentru ca apoi, poliţia să crească preţul unitar al cernelii. Iar acesta e doar un mic exemplu. Sunt curios cît e adaosul comercial şi de ce nu se sesizează Oficiul Concurenţei. 🙂

Desigur nu mi-am propus să epuizez tema, ci doar să vă invit a privi din alte unghiuri, lucruri, altminteri de la sine înţelese. Poate reuşim împreună să găsim cauzele nefericirii noastre administrative, şi să ne sprijinim pe valori solide în demersurile ulterioare. Cu alte cuvinte, de la mine nu veţi căpăta altceva decît încrederea în propria voastră dreptate, prin punerea în ordine a valorilor. Puteţi muri cu dreptatea în mînă, dar nimeni nu vă poate obliga să renunţaţi la demnitate.

––––––––
*) Aici se cuvine o menţiune. Unii morţi pot fi scoşi de acolo prin declaraţii cu moartori. Alţii, nu, atîta timp cît sunt dispăruţi fără urmă. Listele se pot însă aproxima, prin suspendarea provizorie a dreptului de vot, după ce trece suficient timp încît, raţional, ei să nu mai fie în viaţă. Să zicem: vîrsta de 100 de ani fără semne de viaţă în ultimii 10 ani (sau orice alt criteriu raţional) poate da dreptul EvP să scoată din listă mortul viu, cu observaţia că, titularul îşi poate reconstitui instantaneu dreptul de vot, dacă se prezintă la urnă. În acest fel, cifra totală a electorilor va fi mai aproape de realitate, ţinînd seama că numărul scriptic de alegători este necesar în unele formule de aritmetică electorală.

**) Bunăoară, în incidentul Tokio, Constituţia (art. 20, 23, 36 şi 53) a fost bătută de o obscură Ordonanţă de Urgenţă, ce de fapt completa o amărîtă de lege de organizare a alegerilor (mai puţin sancţiunile, chipurile mutate în noul Cod Penal, care nici acum nu e în vigoare).Pe scurt, în sistemul românesc de drept , forma de administrare bate substanţa, nu numai pentru a proteja, de pildă, drepturile inculpatului Vîntu (n-am avut altă rimă) dar şi pentru a jugula exercitarea unui drept fundamental muritorului Mistreţu.

● Japonia – Morţii vii, dar nu şi viii morţi

Posted in Drepturi individuale, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2010/09/11

O problemă cu care se confruntă autorităţile japoneze este numărul mare de morţi vii. Adică de persoane moarte demult, dar care nu au fost radiate din registrele de stare civilă. Profit de faptul că, după mai bine de două luni, ştirea a apărut pe piaţa românească, pentru a alunga o parte din interpretările senzaţionaliste.

Dar înainte de orice discuţie, vă propun să citim ştirea:

Catalina Ciociltan HotNews.ro – Vineri, 10 septembrie 2010, 22:57

Mai mult de 230.000 de cetateni japonezi care figureaza in registrele publice ca avand cel putin 100 de ani nu pot fi gasiti si se presupune ca au murit cu mult timp in urma, potrivit unui sondaj al guvernul japonez publicat, vineri, informeaza FoxNews. Un sondaj efectuat la nivel national a relevat ca 234.354 de centenari au fost listati ca fiind in viata, insa domiciliul lor este necunoscut, au declarat reprezentanti ai guvernului japonez.
(…)
In august, Ministerul Justitiei a ordonat o revizuire a registrelor potrivit carora aproximativ 77.000 de oameni ar avea cel putin 120 de ani si 884 de oameni care ar avea 150 de ani.

Trebuie întîi să notăm că, în secolul XX, Japonia a trecut prin mai multe catastrofe naturale şi geopolitice. Nu mai zic de catastrofele sociale, din care evidenţiez emigraţia masivă spre Americi, precum şi migraţia internă, în căutarea unui loc de muncă. Prin anii ’50-60 circula chiar o vorbă - După război, munca departe de casă*) – ce punea pe acelaşi plan cei doi agenţi de destrămare a comunităţilor.

Niţică istorie:

În Era Edo, şi chiar înainte, evidenţa populaţiei o ţineau templele. Nici nu era greu. Oamenii călătoreau rar înafara satului iar adresa din registru coincidea cu „viza de flotant”. Societatea era împărţită în patru caste. Mai exista o categorie neînregistrată nicăieri, numită buraku sau eta hinin oameni ce desfăşurau activităţile considerate înjositoare: măcelărie, gunoierit, tăbăcărie, strîngerea cadavrelor ş.a. Reformele de la sfîrşitul Erei Edo au abolit sistemul de caste, iar eta hinin a fost încetăţenită cu drepturi depline.

Aşadar, înregistrarea sistematică, nediscriminatorie, datează de aproape 150 de ani. Abia de atunci încoace putem discuta de statistici demografice cu oarecare grad de precizie. Precizie alterată totuşi de multele catastrofe. Cînd la cutremurul din 1 septembrie 1923 mor oamenii cu zecile de mii, şi alte sute sau mii de coreeni sunt linşaţi ca urmare a zvonului că din cauza lor s-a iscat cutremurul, se poate întîmpla ca mii de familii să fie stinse înainte ca vreun membru să apuce să vină la primărie cu certificatele de constatare a decesului. În datele publicate de MOJ, cîteva sute de centenari sunt de-o seamă cu Eminescu. E foarte probabil ca ei să fi murit cu mult înainte de inventarea calculatorului electronic.

La fel, cînd eşti în Tokio, ai doi fii morţi pe front, şi nu o ştii, iar pe deasupra trec de 106 ori în doi ani, escadrile de B29, ce-ţi toarnă în cap sute de bombe de cîte 1000 de livre, e foarte probabil ca familia ta să fie una din zecile de mii condamnate la extincţie. Nu mai zic de zecile de mii de colonişti refugiaţi din Manciuria, părinţi epuizaţi de miile de kilometri de mers pe jos, ce îşi încredinţau copiii pe la localnici, apoi mureau două sute de kilometri mai la miazăzi, în timp ce registrele populaţiei îi aşteptau în ţară.

Bazele teoretice ale onticii administrative

Subtitlul e puţin preţios. Rog a fi iertat.
Sunt două forme de evidenţă a populaţiei: 1) forma negativă, prin care omul nu e considerat mort pînă cînd cineva nu o declară, şi 2) forma pozitivă, prin care absenţa semnelor periodice de viaţă duce la gestionarea persoanei ca moartă/ dispărută/ evadată (veţi vedea mai jos de ce „evadată”).

Evidenţa negativă a populaţiei e caracteristică statelor de drept, ce, în sistemul de drept fac de multe ori abstracţie de durata raţional-maximă de viaţă a omului. Aşa se face că, în SUA, pedepsele cumulate, de pildă, nu au o limită superioară de ani. Mai mult, omul este considerat formal ca avînd mai multe vieţi, ceea ce justifică statutul de „poli-vieţaş”. Poţi fi graţiat pentru o închisoare pe viaţă, dar îţi mai pot rămîne două, dacă ai avut trei condamnări pe viaţă. Observaţi că în Japonia, Ministerul Justiţiei este responsabil de registrele de populaţie, aşa cum îi şade bine unui stat de drept. A nu se confunda registrul de stare civilă cu registrul de domiciliu. Registrul de stare civilă este unic, comun pentru toţi membrii unei familii, iar adresa la care a fost înfiinţat, rămîne permanent în scripte, chiar dacă între timp ea a fost ştearsă de pe faţa pămîntului. Adresa actualizată poate fi aceeaşi cu cea din registrul familiei (în cazul sedentarilor) sau se poate schimba pe măsură ce individul migrează. Actualizarea adresei are doar scop practic. Oamenii, neavînd buletine, în cazul în care unul din soţi lucrează şi locuieşte în alt oraş, nu contează că soţul e înregistrat la o adresă şi soţia la alta. Îi uneşte registrul familiei. La nevoie, (rar e nevoie) Extrasul de registru de familie poate fi obţinut la cerere de la orice primărie, şi ţine loc de: document de identitate, certificat de naştere pentru toţi membri familiei, precum şi de certificat de căsătorie. Nu ţine loc de adeverinţă de domiciliu actualizat. Acela e un document distinct, ce, în viitorul apropiat poate fi obţinut nu numai de la primărie, ci şi de la unele reţele de magazine deschise permanent. La desprinderea fizică a unui membru din familie, sunt trei opţiuni: a) rămîne înscris în acelaşi registru. b) îşi înfiinţează registru separat c) intră în alt registru (prin căsătorie, adopţiune sau adopţiune însoţită de căsătorie).

Evidenţa pozitivă e mai degrabă asociată cu statele poliţieneşti, de unde şi multele pedepse legate de neîndeplinirea obligaţiei de prezentare la apelul de dimineaţă în faţa ghişeului, pentru: viza de flotant (ha, ha, viză pentru a locui în propria patrie?!), înoirea buletinului etc., sau pentru lipsa buletinului în buzunar la ieşirea din casă. Nu mai vorbesc că la vîrsta de 15 ani am fost amendat de miliţie pentru că nu aveam grupa sanguină pe buletin.

Desigur există şi forme mixte (în care Ministerul Adminsitraţiei şi Internelor şi Ministerul Justiţiei au atribuţii complementare) sau chiar evidenţa poliţienească mascată. Le dăm poliţiştilor grade civile şi clamăm că am demilitarizat evidenţa populaţiei. Mimăm statul de drept. Ai lipsit din lagăr la apelul de seară? Eşti declarat, de către Sonderkommando, evadat, sau mort, căzut în hazna .

Fiecare sistem are plusuri şi minusuri. Ca dovadă că nici sistemul pozitiv nu e mai breaz, o bună parte din harababura japoneză de azi se datorează chiar perioadei cît statul a fost unul totalitar. Nu mai zic de lipsa unei statistici riguroase asupra numărului de cetăţeni români ce trăiesc şi muncesc înafara României, deşi serviciul de Evidenţă a Populaţiei este încă sectar-poliţienesc, iar Registrul de Stare Civilă la primării (ambele în jurisdicţia MAI). Cum ar veni: te naşti, te căsătoreşti şi mori civileşte, dar între timp, eşti monitorizat miliţieneşte.

Alte surse de morţi vii

Problema registrelor de familie cuprinde şi cazuri precum cel al lui Bulă, cînd şi-a pus în geam bunicul mort, pentru a-l vedea poştaşul aducător de pensie. Însă ele sunt mai degrabă excepţia. Se cunosc şi asemenea situaţii. Într-un apartament, oasele tatălui unuia ce locuia în alt sector al metropolei au fost găsite după cîţiva ani într-un rucsac. În acest răstimp, fiul nu s-a sfiit să încaseze pensia tatălui. Întrebat de ce a procedat aşa, fiul a răspuns că nu a avut bani de mormîntare.

Pot fi şi cazuri la limita patologicului. Nu mai departe, dumincă (5 septembrie) HNK
a difuzat la TV un documentar ce prezenta un caz recent. Cu ani în urmă, un tînăr a fost nevoit să renunţe la viaţa socială, şi deci la cariera profesională pentru a-şi îngriji mama. După ce mama i-a murit, tatăl a căzut la pat pentru mai mulţi ani. Protagonistul a continuat să-şi îngrijească tatăl încă nouă luni după deces, deşi pe saltea, cadavrul se mumificase. Doar în urma semnalării făcute de vecini, autorităţile au intervenit. Aşadar, sunt cazuri şi cazuri. Se poate întîmpla ca cineva, după decenii de devotament, de absenţă a unei vieţi sociale active să-şi piardă simţul realităţii, înăbuşit de simţul datoriei. De aceea, omul nu a fost condamnat.

Un caz particular de dispariţie fără urmă este chiar dispariţia fără urmă. Cînd cineva are debite ce-l duc la faliment, poate alege între a-şi declara falimentul, sau a fugi de răspunderea patrimonială. Fuga se numeşte yonige (fuga în timpul nopţii). Astfel, fugarul poate trăi aproape liniştit, dacă nu are de-aface cu autorităţile. În schimb, nu-şi mai poate deschide niciun cont nicăieri, nu-şi mai poate înoi permisul de conducere, nu mai poate cumpăra niciun bun imobiliar, nu mai beneficiază de servicii medicale compensate. Totul, pe durata a 5 ani. Nimeni nu-i interzice însă să muncească, pentru că, pentru a munci nu e nevoie de acte de identitate sau de adeverinţe de cazier. Situaţia nu diferă mult de restricţiile ce i s-ar pune după un faliment cinstit. Nesiguranţa e mai mare. Uneori, chiar şi creditorii se lasă păgubaşi după un yonige, întrucît, dacă ar insista cu urmărirea fugarului se cehamă că e hărţuire, şi pică ei de inumani. Acuma, dacă între timp fugarul moare, sau se sinucide, se poate întîmpla ca moartea lui să treacă neobservată, sau cadavrul să nu poată fi identificat. Şi atunci, numărul morţilor vii creşte cu o unitate.

Se ştie că un număr necunoscut de cetăţeni japonezi au fost răpiţi şi duşi în Coreea de Nord. Cîţiva au fost repatriaţi în urma unor întortocheate negocieri. Aşadar, nici cetăţenii nerepatriaţi nu pot fi consideraţi morţi, chiar dacă, după 30 sau 40 de ani sunt indicii că ar fi murit. De ce? Oficializarea morţii lor în ţara mamă ar tăia baza de negociere cu statul răpitor. Ar face mult prea uşoară viaţa Coreei de Nord. Ar scuti-o de obligaţia de a recunoaşte o vină istorică.

În loc de concluzie

Dacă ar fi să optez pentru unul sau celălalt din sistemele de gestionare a registrelor populaţiei, aş alege sistemul negativ. Prefer ca, la o adică, statul să mă considere viu şi după moarte, decît să fiu viu, iar autorităţile să mă privească precum pe un mort, doar pentru că stau cu un paşaport expirat în mînă. Nu voi uita felul în care Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar în Japonia şi Singapore, domnul Aurelian Neagu m-a privit ca pe o fantomă administrativă, ce mai şi grăieşte nervos pe româneşte. Se petrecea pe 7 iunie 2009, cînd am fost la scrutin cu paşaportul expirat (problemă minoră) pentru care mi s-a refuzat exercitarea dreptului de vot. O asemenea ofensă nu se uită.

––––––––––
*) În original: 戦争のつぎ、出稼ぎ (sensoo no tsugi, dekasegi.)

BONUS
Iată una din posibilele cauze pentru care morţii sunt încă vii în scripte:

Structura populaţiei pe vîrste şi sex. Pe dreapta sunt femeile. Se observă cele două baby-boom-uri postbelice, cele două depresiuni din războiul sino-japonez şi respectiv WWII, umbra depresiunii WWII în deceniul 7, estompată la următorul ciclu reproductiv de scăderea generală a natalităţii, precum şi lipsa din grafic a celor peste 230 mii de persoane moarte vii. Excesul de femei centenare arată că metoda statistică a fost corectă. Pe axa X, cifrele se înmulţesc cu 10.000 pentru a afla valoarea absolută.
Populaţia în anul 2007

● Curtea Constituţională a republicii mele familiale, decide:

Se cuvine întîi o mică punere în temă. Aşa cum am afirmat şi cu alte ocazii, din cauza netrebniciei statului român, mi-am declarat autonomia statală. Am fondat republica Marius Mistreţu-Balc, cu statut provizoriu de protectorat japonez.

În articolul precedent am recurs la un artificiu, pentru a face mai uşoară înţelegerea problemei. Am luat o decizie de-a CCR pe care am găsit-o generoasă din punctul de vedere al respectării drepturilor omului şi a libertăţilor cetăţeneşti: Decizia CCR nr. 820 din 7 iunie 2010, referitoare la neconstituţionalitatea Legii lustraţiei. Am substituit în fraze doar: subiectul, obiectul şi agentul, lăsînd argumentele aşa cum le-a redactat CCR, mai puţin argumentele factuale, de jurisprudenţă internaţională. Am mai tăiat cîteva paragrafe ce făceau referire la dreptul la muncă, dar nu pe toate*).

Desigur, cîrcotaşii profesionişti vor aduce obiecţii marginale, cum ar fi autosesizarea CCR. Da, domnilor, ştiu, CCR nu se poate autosesiza. Este doar un calibru constituţional, şi atît.

Aşadar, după ce am descris felul în care am folosit textul deciziei, să vedem ce, cu ce, am substituit:
1) legea lustraţiei cu: legea de organizare a alegerilor
2) limitarea temporara a accesului la unele functii si demnitati publice pentru persoanele care au facut parte din structurile de putere si din aparatul represiv al regimului comunist in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 cu: limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate, sau cu buletinul de identitate expirat.
3) Art. 37 şi 38 din Constituţie (dreptul de a fi ales), cu: art. 36 (dreptul de a alege).

Vă mărturisesc, cea mai mare parte a substituţiei am făcut-o mecanizat, cu unealta: search and replace. După substituţie, doar mici ajustări gramaticale au fost necesare.

Am lăsat neatinse referinţele la: art.11 alin. (2) si art.20 referitoare la suprematia instrumentelor juridice internationale ratificate de Romania in materia drepturilor omului. Aceasta lege aduce atingere unei serii de acte internationale care instituie drepturi si libertati pe care statul roman se obliga sa le garanteze, dupa cum urmeaza: Art.19, art.20 si art.21 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, care proclama dreptul fiecarei persoane de a participa la conducerea treburilor publice ale tarii, dreptul de a avea acces in conditii de egalitate la functiile publice, dreptul la opinie si exprimare, precum si libertatea de intrunire si asociere pasnica;
# Art.19 si art.25 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, care consacra dreptul de a fi ales si, respectiv, numit in functiile publice in conditii de egalitate, cat si protectia impotriva discriminarii pentru opiniile exprimate, inclusiv cele politice;
# Art.8, art.10, art.11 si art.14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, prin care se consacra dreptul la respectarea vietii private si de familie, libertatea de exprimare, libertatea de intrunire si de asociere, interzicerea discriminarii, precum si art.3 din Protocolul nr.1 la Conventie, care proclama dreptul de vot si dreptul de a fi ales in functiile elective publice.

Nu am stat să scotocesc bulşitul din normele internaţionale, însă presupun că, dacă scădeţi cifra 1 din numerele unora din articole, nimeriţi exact referinţa corectă.

Şi, ceea ce e mai important, am lăsat spiritul deciziei exact aşa cum l-a emanat CCR. Una peste alta a ieşit un text foarte coerent axiologic, pe baza căruia, orice Avocat al Poporului, orice deputat sau senator poate pune problema în exact aceiaşi termeni, şi în spiritul generos al deciziei CCR nr.820 din 7 iunie 2010. Din păcate, adunarea constituantă nu mi-a dat voie să umblu cu calibrul CCR. Pe semne, iorgovanilor le-a fost frică să nu-l scap pe jos. Numai ei au voie să aplice momente de rotaţie pe calibru, apoi tot ei se miră precum Meleşcanu, de ce se decalibrează CCR văzînd cu ochii.

De altfel, referinţele la unele articole din Constituţie le-am mai făcut şi cu alte ocazii, pe la multele, şi din-umeri-ridicătoarele autorităţi ale statului. Aplic mai jos o corespondenţă inedită cu Biroul Electoral Străinătate:

–––––––––––––
*) întrucît, lipsa unei proceduri de vot la distanţă nu poate să nu afecteze dreptul la muncă şi cel de liberă gestionare capitalului de timp, mai ales atunci cînd cea mai apropiată urnă se află la 902Km depărtare

=======================

From: Marius [mailto:marius @ (…).jp]
Sent: Wednesday, October 21, 2009 12:08 PM
To: Biroul Electoral Strainatate
Subject: Procedura de identificare violeaza dreptul de vot

Stimaţi domni,

Vă rog să observaţi că valabilitatea actelor de identitate are două componente: valabilitatea scriptică şi valabilitatea temporală. Valabilitatea scriptică este atemporală şi asigurătoare pentru identificarea persoanei. CNP nu expiră niciodată. Numele nu expiră niciodată. Chipul persoanei, de asemeni.

Vă rog să eliminaţi condiţia valabilităţii temporale a actului de identitate, ţinînd seama de următoarele considerente:

1) Este neconstituţională.

Conform art. 36:

(2): Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.

Aşadar, nicio prevedere constituţională nu cuprinde actul de identitate drept condiţie obligatorie la exercitarea dreptului de vot.

Conform art. 53:

(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Cît de gravă e expirarea unui act de identitate? Este ea mai gravă decît un dezastru, de pildă? Aşadar, măsura trebuie să fie PROPORŢIONALĂ, şi să respecte în acelaşi timp şi 53(2). Nu putem invoca apărarea drepturilor cetăţeneşti refuzînd exercitarea unui drept cetăţenesc.

2) Contravine Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.

Conform art.20:

(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Legea 370/2004 (cu modificările ulterioare) este neconstituţională şi din acest punct de vedere.

3) În viitorul apropiat va constitui infracţiune

Prin consecinţe, condiţia valabilităţii temporale va face, obiectul art.385. din Codul Penal (după alte surse art.382), iar orice cetăţean se va putea prevala de prevederea art.385 în forţarea exercitării dreptului de vot. Comisiile de votare vor fi nevoite ca, în prealabil, să aibă pregătită infrastructura de identificare prin sistemul unificat de evidenţă a populaţiei, dacă nu vor să fie reclamate la Parchet. Conţinutul art.385 este de fapt preluat din toate legile electorale dinainte de 2009, ce prevedeau şi sancţiuni penale pentru împiedicarea, sub orice formă, a exercitării dreptului de vot.

Stimaţi domni,

Ce este de făcut?

Pentru alegerile din 22 noiembrie 2009, sugestia mea este următoarea:

Să cereţi expres domnului (prim)ministru să modifice de urgenţă normele de aplicare ale legii 370/2004, în aşa fel încît să fie permis votul în baza actului de identitate expirat. Precedente există. Nu mai departe, la alegerile din 29 iulie 2009, pentru Parlamentul Republicii Moldova, a fost permisă votarea în baza paşaportului expirat.

Mă simt dator să vă previn că pînă la secţia de votare voi parcurge 900Km. Sunt hotărît să acţionez Statul Român în instanţă, pe două capete de acuzare:

a) împiedicarea, pe motive minore a exercitării dreptului de vot, şi

b) să cer restituirea cheltuielilor de deplasare la secţia de votare.

Dacă pentru evitarea procesului în instanţă conform pct.b) nu mai e nimic de făcut, întrucît votul la distanţă nu a fost legalizat (deşi au trecut 20 de ani) vă puteţi spăla obrazul, evitînd acuzaţia de la pct.a).

Cu stimă,

Marius Mistreţu
Hiroşima
============================
…şi răspunsul:
============================
–– Original Message ––
From: Biroul Electoral Strainatate
To: Marius
Sent: Thursday, October 22, 2009 9:02 PM
Subject: RE: Procedura de identificare violeaza dreptul de vot

Stimate domnule Mistretu,

La mail-ul dumneavostra transmis Biroului Electoral pentru sectiile de votare din strainatate, inregistrat la data de 22 octombrie 2009, ora 12.08 PM pe suport electronic, va comunicam urmatoarele:

Potrivit art.11 punctul D din Legea 370/2004 modificata prin OUG 95/2009, puteti vota in urma legitimarii cu un act de identitate valabil in ziua votarii.

Valabilitatea actelor de identitate – sub aspect “temporal” – este necesara deoarece, pe langa CNP-ul persoanei care nu se schimba pe tot parcursul vietii, mai sunt si alte componente care se pot modifica: de exemplu, potrivit art.11 (1) lit. c, isi pot exercita dreptul electoral toti cetatenii romani cu drept de vot, cetatenia fiind un element care se poate schimba in decursul vietii unei persoane.

Persoana fizica are capacitate de folosinta si capacitate de exercitiu.

Potrivit art. 8 din Decretul 31/1954 privind persoana fizica si persoana juridica, capacitatea deplina de exercitiu incepe de la varsta la care persoana devine majora, moment in care, aceasta isi poate exercita dreptul de vot.

Pe de alta parte, capacitatea de exercitiu (implicit a dreptului de vot) este abolita, potrivit art.11 din aceelasi act normativ, atunci cand o persoana este pusa sub interdictie. Documentul de identitate valabil, cuprinde toate aceste aspecte, limitarile privind capacitatea de exercitiu a unei personae fizice, fiind adusa la cunostinta celor ce elibereaza astfel de documente, moment in care, exercitiul drepturilor este ingradit.

Documentele de identitate valabile sunt totodata o garantie, pentru persoana care isi exercita dreptul la vot, ca acesta este liber exprimat, ca documentul nu este fals, nu este folosit in mod abuziv de o alta persoana, in conditiile in care, un document expirat, poate fi in prealabil pierdut sau furat.

Asa cum bine ati precizat dumneavoastra, conform art.53 din Constitutia Romaniei “ exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin legea…..”.

Legea electorala nu ingradeste dreptul la vot, ci doar creeaza cadrul legal pentru organizarea si desfasurarea alegerilor in mod democratic, iar cerinta unui document valabil de identitate, la momentul exercitarii dreptului de vot, are drept scop eliminarea oricaror abuzuri.

Potrivit art.20 din Constitutia Romaniei, drepturile si libertatile cetatenesti vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu normele CEDO, iar cerinta actului de identitate valabil in ziua votarii, nu constituie o incalcare a dreptului la vot, deoarece nimic nu va impiedica pe dumneavoastra sau orice alta persoana fizica, sa va procurati acte de identitate, data alegerilor fiind stabilita si adusa la cunostiinta pubicului cu cel putin 45 de zile inaintea votarii, deci intr-un termen rezonabil si util.

Cazul ipotetic – pe care dumneavoastra ni l-ati transmis la data de 22 octombrie 2009, ora 10.55 – prin posta electronica, prin revenire la adresa anterioara, nu este de natura a schimba raspunsul nostru.

Persoanele retinute, arestate sau in executarea unei pedepse privative de libertate, urmeaza sa indeplineasca, pentru a-si exercita dreptul la vot, aceleasi conditii prevazute de art.11, alineat 1 punctul C si alineat 2 din Legea nr.370/ din 20.09.2004, modificata si completata prin OUG 95/2009.

Cu deosebita consideratie,

Biroul Electoral pentru sectiile de votare din strainatate

====================================
…căpos din fire, am replicat:
====================================

–– Original Message ––
From: Marius
To: Biroul Electoral Strainatate
Sent: Friday, October 23, 2009 12:52 AM
Subject: Re:curs

Stimaţi domni,

Vă sunt recunoscător pentru răspunsul prompt. Nu pot însă să nu constat o ciocnire de viziuni. Sper să nu mi-o luaţi în nume de rău, dar voi încerca să arăt unde este eroarea de raportare a autorităţilor statului la fiinţa umană.

Suntem cu toţii de acord că Japonia este un model de civilitate. În Japonia nu există buletin de identitate. Iar japonezii sunt printre cei mai mîndri oameni de pe Terra, deşi tentaţia fraudei este la fel de mare; şi în Japonia, ca şi în România. Statistica o arată. La ora 12 a zilei de scrutin, numărul amenzilor legate de procesul electoral se ridică la peste 4000. Cu toate acestea, cetăţenii merg la scrutin cu mîna goală. De ce? Sper că veţi descoperi mai jos şi raţiunile şi avantajele.

Spuneţi: „…cetatenia fiind un element care se poate schimba in decursul vietii unei persoane…”

Ce fel de stat este acela care nu-şi recunoaşte cetăţenii? Vă previn că afirmaţia dumneavoastră acreditează imaginea statului suferind de boala Alzheimer, ce nu-şi recunoaşte cetăţenii decît în momentele sale de luciditate. Pentru un cetăţean, fiinţă umană, ce se presupune că are demnitate, este degradant ca o autoritate a statului să-l suspecteze apriori de fals în declaraţii. Nu cetăţeanul este cel chemat să sprijine o afirmaţie, ci statul, gestionar unic al datelor personale, este cel care trebuie să dovedească contrariul, acolo unde este cazul. Cum? Prin mijloace electronice. Nu există acele mijloace? Nu e din vina cetăţeanului. Pînă la proba contrarie, aşa cum o arată şi spiritul Constituţiei, în condiţii normale, nimeni şi nimic nu va împiedica acel cetăţean să-şi exercite dreptul de vot. Nu sunt bani? Nici nu e nevoie de prea mulţi. Fie vorba între noi, în Japonia, vechimea consolelor conectate la baza de date de evidenţă a populaţiei, respectînd proporţiile, este mult mai mare decît în România. Însă nimeni nu stă cu (pardon) popoul pe ele tricotînd. Sunt folosite. Intens şi rapid.

Ca o paranteză, în Japonia, în anul 2003, mi s-a prelungit şederea cu 3 ani, în baza unui paşaport expirat de 2 ani. Comparăm: Un paşaport expirat nu-mi dă dreptul să votez. Acest lucru mă face să mă simt mai străin în relaţie cu autorităţile ţării mele… Dar, să revenim.

Apoi, adăugaţi: „…capacitatea de exercitiu (implicit a dreptului de vot) este abolita, potrivit art.11 din aceelasi act normativ, atunci cand o persoana este pusa sub interdictie.”

Aserţiunea face clar modul în care statul român îşi tratează cetăţenii ca pe virtuali infractori.

Îmi reproşaţi: „…nimic nu va impiedica pe dumneavoastra sau orice alta persoana fizica, sa va procurati acte de identitate, data alegerilor fiind stabilita si adusa la cunostiinta pubicului cu cel putin 45 de zile inaintea votarii, deci intr-un termen rezonabil si util.”

Doresc să clarific cîteva aspecte ale interferenţei statului în gestionarea capitalului de timp al cetăţeanului. Autorităţile statului român au impresia că cetăţeanul trebuie să fie la dispoziţia lor, iar nu invers, cum cere bunul simţ. Cum se manifestă bunul simţ? În primul rînd, niciun cetăţean nu este chemat de mai mult de o (una) dată la ghişeu. Procedura de eliberare a unui paşaport, în cazul meu dureză de la 4 la 6 luni. (45 de zile e oricum prea tîrziu.) Mai mult, sunt nevoit să parcurg 900Km dus-întors, de 3 ori. În aceste condiţii, kilogramul de paşapoarte duce la emisia a 27.000Kg de dioxid de carbon. Total 5400Km, şi cel puţin 3 zile din capitalul meu de timp, pierdute definitiv, pentru un paşaport. Ne mai mirăm că România are o productivitate atît de mică? Muncesc 300 de zile pe an şi nu am de gînd să îmi irosesc viaţa pentru o birocraţie, oricare ar fi ea.

Privind mai aproape afirmaţia: „Legea electorala nu ingradeste dreptul la vot, ci doar creeaza cadrul legal pentru organizarea si desfasurarea alegerilor in mod democratic, iar cerinta unui document valabil de identitate, la momentul exercitarii dreptului de vot, are drept scop eliminarea oricaror abuzuri.”

Constatăm următoarele: Cadrul bate dreptul. Litera bate spiritul. Organizarea bate democraţia. Iar aceasta, în condiţiile în care există deja prevederi punitive pentru fraude, cu pedepse suficient de severe cît să descurajeze tentativele de fraudă. Astfel, rolul preventiv al condiţiei de valabilitate temporală al actului de identitate devine redundant.

Constatăm că statul român combate propria slăbiciune prin ceva cu mult mai nociv: abuzul de drept. Acolo unde abuzul de drept domină, nu numai dreptul de vot este lezat, ci multe alte drepturi fundamentale. Zilnic, şi brutal.

Stimaţi domni,

Ţinînd seama de cele de mai sus, vă rog să reflectaţi la dimensiunea ontică a subiectului de drept, să vă însuşiţi obiecţiile mele şi să acţionaţi întru moderaţie, în sensul ajustării normelor-cadru. Vă mulţumesc.

Cu stimă,

Marius Mistreţu

Hiroşima

● Cînd vorbeşte neîntrebat, cetăţeanul trebuie pedepsit

Posted in Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2010/05/31

M-am întrebat adesea care sunt motivele pentru care relaţia dintre cetăţean şi administraţia de stat este atît de toxică. Încet, încet, am desprins cîteva principii ce guvernează, în spiritul lor, legile statului român în chestiunile administrative şi de drept civil.

Pentru fiecare afirmaţie de mai jos am scris cel puţin un articol pe blogul de faţă. Cine vrea, poate folosi instrumentele locale de căutare pentru a se convinge. Am preferat să menţin textul aerisit.

Statul uită repede. Cetăţenia română nu este prezumată

Dacă eşti cetăţean român trăitor în străinătate şi ai ghinionul să pierzi actele de identitate româneşti pe teritoriu românesc, eşti nevoit să mergi de la Satu Mare la Bucureşti pentru a obţine dovada că eşti cetăţean român. Cu alte cuvinte, pe lîngă umilinţa de a nu fi recunoscut de către statul român drept cetăţean român pe teritoriu românesc, eşti pus în pericolul de a fi arestat, luat la întrebări, abuzat de către orice tablajor.

Dacă ai buletinul expirat, nu ai voie să votezi. Nici în ţară, nici în secţiile din străinătate. Şi asta, contrar textului constituţional ce prevede clar condiţiile de interzicere a exercitării unui drept fundamental. Orice alt (pre)text nu poate fi decît abuziv. Nu însă în viziunea legiuitorului. Iar asta, pentru că cetăţenia nu e prezumată.

Din experienţe povestite, aflu că, dacă ai depus la vreo instituţie adeverinţa de cazier, iar dosarul tău trenează, custodele dosarului îţi va mai cere una, deîndată ce ea expiră. Iar dacă între timp îţi mai expiră un document de la dosar, iar trebuie să „intri în legalitate” în mod sisific.

Statul e suspicios. Omul e prezumat a fi un sclav mincinos.

Dacă, din motive obiective, nu poţi dovedi că tu eşti tu, orice autoritate a statului te poate contrazice. Îţi poate interzice orice drept, fără să fie pedepsită pentru persecuţia la care te supune.

Dacă nu ai buletin, şi nici părinţii tăi nu au avut, eşti pus să te deplasezi la locul de baştină pentru a-ţi dovedi cu martori identitatea, fără să să ţi se dea la mînă vreun act care să te exonereze de eventualele pedepse şi abuzuri la care vei fi expus în călătoria de dovedire a identităţii.

Dacă mergi la vreun consulat cu un act de identitate expirat, eşti mai întîi identificat şi abia apoi ţi se permite să depui cererea. Nimeni nu s-a gîndit la optimizarea schemei procedurale. Cererea de identificare(1) şi cea de eliberare a paşaportului (2) să fie primite împreună, iar dacă (unu la un milion) rezoluţia la (1) va fi „minciună”, (2) să primească „stop”. Nu. Pe niciun legiuitor nu l-a interesat ce pagube produce prin disjungerea procedurii în paşi mărunţi. Vom vedea mai jos şi de unde atîta dispreţ.

Statul nu prelungeşte tacit contractele.

Oricine ştie că un contract de închiriere poate fi prelungit tacit. Chiar şi convenţia de la Haga, de care face atîta caz legiuitorul, este un contract prelungit tacit. Însă, sub nicio formă, contractul de cetăţenie. Mint. Forme există, dar îmbracă aspectul sever punitiv*. Analizînd efectele devastatoare pe care le produc actele de identitate expirate/ pierdute/ distruse/ reţinute, ne dăm seama că ele nu sunt întocmite pentru a uşura existenţa cuiva, ci pentru a o complica. În ce scop? Vedem deja, iar dacă nu vedem, vom sistematiza materialul şi vom trage şi alte concluzii. Deocamdată vă invit să memoraţi următoarea…

Schemă de dresaj

Statul român nu recunoaşte instituţia cetăţeanului. Acolo unde o recunoaşte, (de ochii lumii) statul român nu recunoaşte dreptul cetăţeanului de a fi liber. Cînd prin vreo conjunctură norocoasă cetăţeanul devine liber, nu are voie să vorbească neîntrebat. Atunci cînd vorbeşte neîntrebat, cetăţeanul trebuie pedepsit.

––––––––––––––-
Veţi vedea în postările viitoare în ce măsură schema de mai sus face din statul român unul ilegitim. Un stat croit în folosul unei clase parazite. Vom descoperi că absenţa sau asfigmia simţului civic, şi a altor virtuţi, se datorează tocmai felului în care omul este dresat de către oligarhie, prin instrumentul statului sinucigaş de drept. (Trebuie să recunoaşteţi că orice stat din care lipseşte instituţia cetăţeanului este un stat sinucigaş.)

● 17 iulie 2009- Un plic de la Avocatul Poporului

Posted in Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2010/03/26

În articolul Despre identificarea activă a persoanei am făcut o mică dizertaţie, în care am propus şi căile alternative de stabilire a identităţii persoanei, în spiritul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Am trimis textul către Avocatul Poporului. AvP e dominat încă de conformismul valah, după cum veţi constata şi din fibrosul răspuns afişat mai jos. (Pagina 1 şi jumătatea superioară a paginii 2). Răspunsul a venit de fapt şi la altă sesizare în care puneam problema constituţionalităţii procedurale a legilor votate în plenul camerelor reunite, şi care face obiectul unui articol din secţiunea Pagini. Deoarece răspunsurile nesatisfăcătoare ale autorităţilor îmi dau mîncărime în buricele degetelor, aplic mai jos răspunsul la răspuns, în care atrag atenţia şi asupra posibilităţii violării altor drepturi fundamentale, prin simplul fapt că buletinul e expirat. Dacă vrei să faci o nelegiuire legală, aştepţi ca virtuala victimă să rămînă fără buletin, apoi faci ce vrei cu ea. Vă îndoiţi? Aştepaţi numai niţel, şi veţi căpăta chiar argumente factuale, în două posturi ce deocamdată se află în ciornă.

–– Original Message ––
From: Marius
To: avp(la)avp.ro
Sent: Wednesday, July 15, 2009 5:00 PM
Subject: Raspuns ref.5888/2009

Stimată doamnă Erzsébet RÜCZ – Adjunct al Avocatului Poporului

Vă mulţumesc pentru răspunsul rapid la solicitările înregistrate cu numerele 5888 şi 5893/2009. În cele ce urmează mă voi referi doar la 5888 (identificarea persoanei).

Sunt de acord cu punctul dumneavoastră de vedere că cetăţeanul are şi obligaţii, nu numai drepturi, iar în multe situaţii, în relaţia stat-cetăţean, ceea ce constituie drept de o parte, este obligaţie de cealaltă, şi viceversa. Totuşi, dacă veţi privi cu atenţie, ceea ce susţineţi dumneavoastră este prioritatea obligaţiilor cetăţeneşti în dauna drepturilor cetăţeneşti. Mai devreme sau mai tîrziu, va trebui să admiteţi, acest fapt este incompatibil cu statul de drept.

O obligaţie poate decurge dintr-un drept, dar niciodată obligaţia neîndeplinită nu are puterea de a anula, nici măcar temporar, dreptul din care ea izvorăşte. De ce? Să luăm un caz ipotetic: în situaţia în care, cuiva îi expiră buletinul de identitate, ne putem prevala de neîndeplinirea obligaţiei de reînoire a actului de identitate, pentru a-i expropria locuinţa, chiar dacă titularul are intabulată proprietatea. Deschidem astfel o cutie a Pandorei. I-am putea lua viaţa cuiva pentru că nu are buletin de identitate. Îi putem refuza asistenţa medicală de urgenţă. Sunt de acord, o obligaţie poate condiţiona un privilegiu, în sensul împiedicării exercitării privilegiului, dar obligaţia nu poate tulbura sub nicio formă un drept, decît în condiţiile stipulate în Constituţie. Iar dreptul de vot prevalează în dauna obligaţiei, şi chiar trebuie să prevaleze, din moment ce este un drept fundamental. Altminteri, intrăm într-un iad, dacă nu cumva suntem încă acolo. Pentru a vă ajuta să vă faceţi o imagine mai clară, vă împărtăşesc sentimentul de similitudine cu lagărul de concentrare, unde, nu-i aşa, primează obligaţiile, în dauna drepturilor. În lagăr, ca să capeţi un blid de arpacaş, trebuie să-ţi îndeplineşti norma la tăiat de stuf.

Stimată doamnă RÜCZ Erzsébet, situaţia nu este disperată, dar trebuie lărgită semnificaţia sintagmei act de identitate valabil, în sensul abolirii gîndirii binare la evaluarea valabilităţii. Valabilitate vine de la valoare. Raţional, valoarea a ceva nu poate fi doar cea nominală, iar în secunda următoare expirării termenului de valabilitate, ea să devină nulă. Între cele două extreme sunt o mulţime de valabilităţi intermediare. De cîte ori nu aţi mîncat ceva cu termenul de valabilitate expirat? Mie mi s-a întîmplat de multe ori. Nu a fost grozav de gustos, însă mi-a ajutat să mă pot mişca şi gîndi. Cel puţin temporar. Ceea ce voi încerca să vă explic mai jos, se înscrie bine tocmai în ceea ce UE lasă la latitudinea examinatorului identităţii cetăţeanului.

Numele, data naşterii şi CNP nu-şi pierd valabilitatea decît odată cu decesul persoanei. Fotografia nu-şi poate pierde valabilitatea decît după minimum 10 ani de la emiterea actului. Paşaportul are valabilitatea de 5 ani pentru că e de aşteptat ca el să se umple de vize chiar înainte de termen, iar nu din motive neapărat „biometrice”. El poate fi folosit alţi 5 ani pentru identificarea statică a persoanei. Şi-apoi, dacă, să zicem, expirarea unui act de identitate echivalează cu evadarea din lagăr, datoria gardianului este să tragă întîi un foc de avertisment, înainte de a ochi picioarele fugarului. Aceasta se traduce în practică, prin înştiinţarea prealabilă a cetăţeanului, chiar de către autoritatea statului însărcinată cu eliberarea actului cu pricina, înştiinţare în care anunţă că actul de identitate al titularului este aproape de expirare. Ca o paranteză, eu însumi, cînd se apropie termenul de înoire a cărţii de identitate japoneze, primesc cu 21 de zile înainte, o carte poştală cu instrucţiunile necesare. O singură dată am întîrziat, şi totul s-a rezolvat printr-o scurtă notă explicativă, la a cărei întocmire a participat chiar funcţionarul primăriei. Dumnealui a observat că, în intervalul de înoire, nu mă aflam în Japonia. În Japonia, din motive de tehnologia securizării actelor, eliberarea unui CI durează 14 zile. În acest interval, cardul vechi se reţine la primărie, iar, în schimb, titularul primeşte un act temporar, o hîrtie format A4, fără fotografie, valabil pînă la eliberarea noului CI. Observaţi, vă rog, garanţia continuităţii. Mai mult, dacă în CI se strecoară o greşeală, aceasta nu atrage repetarea procedurii, ci, pe spatele cardului, toate corecţiile şi actualizările sunt consemnate. Aşa de pildă, cineva, nefamiliarizat cu limba, cînd a făcut cererea de eliberare a CI, a bifat căsuţa nepotrivită. Funcţionarul nu a observat eroarea, iar eroarea s-a perpetuat pe aversul CI, unde scria că titularul nu are viză de şedere*). N-a fost nicio problemă. Pe revers, eroarea a fost reparată chiar de către funcţionarul primăriei. Fără vreo penalitate. După cum vedeţi conceptul de toleranţă, specific societăţilor deschise, se extinde pînă în cele mai mici amănunte. Cuprinde inclusiv toleranţa la eroare. Totul, raţional, eficient şi fără frustrări de vreo parte sau de cealaltă.

Aşadar, eliminînd gîndirea binară şi reaua voinţă (ambele, extrem de costisitoare), şi punînd în loc raţiunea şi bunăvoinţa (care sunt gratis) deschidem exact intervalul de manifestare neîngrădită a drepturilor fundamentale. Ceea ce am susţinut în mica mea pledoarie este rodul experienţei mele de 16 ani de locuire într-un stat de drept. Vă rog, nu-mi ignoraţi experienţa, invocînd chiar legile şi atitudinea ce au făcut posibilă nedreptatea, pentru că, procedînd astfel, nu faceţi decît să alimentaţi nedreptatea.

Vă mulţumesc.

Cu stimă,

Marius Mistreţu
Hiroşima

–––––––––––––
*) În Japonia, expirarea unei vize de şedere nu reprezintă o piedică la eliberarea unui act de identitate. Nici măcar poliţia nu are dreptul de a reţine o persoană, doar pentru că are viza expirată. Alt organ este responsabil de rezolvarea ilegalităţii, dar nu poliţia.

AvP, conştiincios, mi-a înregistrat şi textul de mai sus, apoi mi-a răspuns:

● 9 iunie: Voinescu

Posted in Chestii, Scatoalce de Stat, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2009/12/23

–– Original Message ––

From: Marius
To: sever.voinescu(la)cdep.ro
Sent: Tuesday, June 09, 2009 3:04 AM
Subject: Legalism vs. virtu
Domnule deputat Voinescu,
Aşa cum v-am promis, vă descriu pe larg felul în care mi s-a refuzat, din motive conţopiste, dreptul cetăţenesc de vot. Pentru obiectivitate, relatarea mea este susţinută de probe audio, pe care le-am prelevat pe toată durata prezenţei mele în clădirea Ambasadei Române la Tokio. Am motive să cred că serviciul de mail al Parlamentului este filtrat prea mărunt pentru ca fişierele cu pricina să pătrundă nealterate pînă la urechile dumneavoastră. De aceea, la nevoie, vă voi trimite fişierele audio crude, la o adresă de încredere, pe care vă rog să mi-o comunicaţi.
Duminică am avut două tentative de exprimare a opţiunii politice. Prima, în jurul orei 16:30, cea de-a doua, la 20:30. Ambele soldate cu eşec. Motivul refuzului a fost valabilitatea expirată a unor documente de identitate. Am prezentat: două paşapoarte expirate, o copie după buletinul de identitate expirat, o carte de identitate, valabilă, dar eliberată de Primăria Hiroshima, precum şi certificatul de naştere în original. Niciun document nu mi s-a luat în seamă. Comisia electorală a fost formată din consulul (na!, că i-am uitat numele), un observator (nu ştiu prin ce relaţie) şi de un al treilea membru care nu şi-a dezvăluit identitatea. Niciunul nu purta ecuson. Numele a doi din cei trei membri pot fi găsite în înregistrarea audio.
La prima tentativă, după ce am fost refuzat în mod repetat să votez, am avut, în prima fază, o răbufnire, prin care am trîntit paşaportul pe masă, de-au sărit toate ştampilele, apoi am rostit cuvintele: Mă cac pe ea, de Românie!, moment în care a intervenit responsabilul cu securitatea, fără să mă brutalizeze, fără măcar să mă atingă. Am ieşit din clădire, surescitat, şi imediat mi-am dat seama că uitasem rucsacul. Reîntors, (dacă tot m-am întors) am căutat să identific membrii comisiei. Tineri şi vizibil derutaţi, s-au aliniat cuminte. Am ieşit din nou (ceea ce explică cele două  scurte secvenţe cu croncănituri, din peisajul audio) dar eram departe de a mă împăca cu absurditatea situaţiei. Aşadar, m-am mai liniştit, dar n-am renunţat. Imediat m-am întors în hol, unde, din nou, a continuat discuţia în contradictoriu, eu căutînd să arăt că mai importante decît documentele (altminteri complet descriptive pentru identitatea mea) sunt oamenii. M-am lovit de acelaşi conformism obtuz, al oamenilor asamblaţi rigid în sistem, striviţi între legea strîmbă şi propriile ambiţii de carieră diplomatică. Lucrul acesta reiese cu maximă claritate din afirmţiile (în opinia mea) cinice şi autosuficiente, ale domnului ambasador Neagu, ieşit la rampă în episodul al doilea, cel de la ora 20:30.
A doua tentativă, vă mărturisesc, a fost mai mult ca să văd dacă într-adevăr se respectă programul de funcţionare la secţia de votare. Oricum nu aveam altceva mai bun de făcut, într-un oraş în care nu mai cunoşteam practic pe nimeni, după o absenţă de 12 ani, şi în care nici nu intenţionam să trag la vreun hotel. Am găsit un pretext să trec de persoana de pază de la intrare, apoi am fost lăsat niţel să aştept pînă cînd domnişoara consul termina conversaţia cu unul dintre puţinii electori din Tokio. Responsabilul cu securitatea m-a rugat să-l aştept pe domnul ambasador, apoi am aflat că acesta nu poate coborî. Se pare că dialogul (surzilor) cu domnişoara consul s-a auzit la etaj, şi, fără ca eu să-l chem, domnul ambasador a avut amabilitatea să coboare.  De aici încolo vine partea cea mai răscolitoare a evenimentului. Am avut în faţă, întîi un birocrat tipic, apoi prima tentativă de intimidare, urmată de afişarea unei empatii de faţadă, o încercare de evaziune dintr-o situaţie jenantă, o afirmaţie cinică, a doua încercare de evaziune dintr-o situaţie şi mai jenantă, un pic de invidie, iar în final, o demonstraţie de putere, exprimată în forma grijii pentru „vulnerabilii” cetăţeni români. Comunicarea a încetat deîndată ce am demontat argumentele ce se vroiau în favoarea legalismului. Un contraargument cu o mare încărcătură emoţională, adus de mine, a fost invocarea faptelor de toată isprava, ale consulului Japoniei la Kaunas, Chiune Sugihara. Dacă nu-i cunoaşteţi povestea, vă sfătuiesc să o căutaţi cît mai curînd pe Internet, folosind semnificanţii: chiune+sugihara, sau chiar numai sugihara.
Ca o impresie personală, contrastul dintre scalda domnul ambasador şi actul de virtu al consulului Sugihara, m-a făcut să izbucnesc adineaori în plîns, atunci cînd i-am dat soţiei mele să asculte fişierul audio. Vă mărturisesc că, referitor la atitudinea domnului ambasador, mi-a scăpat un: Păi, ăsta-i un mic vierme, pe lîngă Sugihara! Chiar cu 10 paşapoarte valide, cum aş putea eu să cred că mă poate apăra statul român, cu funcţionari ce aşează pe primul plan propriile lor cariere?
Ce e de făcut? În opinia mea, documentele trebuie să fie asemăntoare oamenilor. În sensul că: se nasc (mai uşor sau mai greu) trăiesc şi mor. Actualmente, spre deosebire de oameni, care pot muri în multe feluri, documentele mor numai subit. Unele, prin natura lor, trebuie să moară subit, cum ar fi: certificatele de naştere, contractele cu termen fix, negociat de comun acord etc., dar altele pot muri, bine mersi, lent. Moartea lentă a documentelor se înscrie chiar în subsidiaritatea de care se tot vorbeşte în România actuală, şi pe care puţini dau semne că ar înţelege-o. Cu alte cuvinte, un document, chiar expirat, dacă oglindeşte o stare actuală, poate servi, cel puţin provizoriu, unei game definite de scopuri. Ceea ce spun eu acum nu este deloc original, decît, poate, ca figură de stil. V-am mai pomenit de viza obţinută la Hiroshima, pe o hîrtiuţă, în baza unui paşaport expirat de doi ani. Aceea poate fi asimilată unei concepţii la senectute, urmată de o incubare in vitro. Deci, se poate.
Cu scuzele că m-am lăbărţat mai mult decît se cuvenea, vă urez succes în opera de raţionalizare a relaţiei statului cu cetăţeanul, în favoarea cetăţeanului.
Marius Mistreţu
(Domnul deputat Voinescu nu mi-a răspuns nici pînă în ziua de azi.)

● 7 iunie: Stenograma mitrală

(Comedie absurdă în două acte expirate)

Actul  I Paşaportul

(cîrciumarul elector coboară din tren la staţia Gotanda. Întră într-un magazin de încălţăminte, singurul pe o rază de 1000 de kilometri, despre care ştie că ţine pantofi pe potriva tăpălagei lui de 1 shaku. Aruncă gioarsele cumpărate cu un an în urmă de nevastă-sa din acelaşi loc, urcă din nou în tren, cu un aer misterios, şi în acelaşi timp, preocupat. Coboară la Ebisu, staţia supraterană cea mai aproapiată de citadela electorală a  marii politici europene. Se rătăceşte niţel, deşi cunoştea zona ca-n palmă, pe vremea atacului cu sarin, cînd a fost la trei trenuri distanţă de oroarea din ţeava Hibiya sen. Face cîteva poze impunătorului ansamblu de clădiri Ebisu Garden, nou-nouţă pe vremea cînd cîrciumarul elector părăsea oraşul pentru un trai mai tihnit, la epicentru. Ajunge la citadela electorală, pentru asaltul frontal. Podul basculant e coborît. Intră.).

(ora 16:30)
(electorul) Bună ziua! Mamă, ce linişte-i aici! (chicoteli)
(membru al comisiei, fără ecuson, identificat mai tîrziu drept consul) Bună ziua!
(electorul) Am venit să votez. Să vedem dacă am destule acte. (rîsete)
(consulul, zîmbind) Paşaport, sau buletin…
(electorul) Ambele sunt expirate. Da’, vă spun o chestie: CNP-ul s-a păstrat de minune!
(consulul) Nu, dacă sunt expirate nu se poate.
(electorul) Atunci… (cu o voce seducătoare, mieroasă, făcînd din sprîncene) …certificat de naştere. Ei?
(consulul) Buletin sau paşaport.
(electorul) Buletin sau paşaport.
(consulul) Da,… valabil.
(electorul) Păi, eu ce sunt aicea? Sunt un om? Ştiu să vorbesc româneşte. Nu? (bineînţeles, minţea. Vorbea o română poticnită.)
(consulul) Asta nu contest. Dar trebuie să aveţi un act de indentitate valabil.
(electorul) O! Mamă, ce lege! Am două, chiar! Unul mai vechi, şi unul mai nou. (rîzînd) Adică, am unul mai vechi, şi unul şi mai vechi, ca-să-zic-aşa. Am venit să le schimb. Da’, mîine.
(chicoteli)
(al treilea membru spune ceva neinteligibil)
(consulul) Paşaportul acesta trebuia anulat.
(electorul) Păi, e anulat. Nicio problemă!
(între ei) Sunt expirate?
(între ei) Sunt expirate.
(electorul) Păi, da, dar CNP-ul e-acelaşi. (arîtînd o copie după buletinul de identitate) Uite şi-aici! Ăsta-i expirat de 5 ani.
(consulul) Trebuie să aveţi un act de identitate valabil, pentru a vota.
(electorul) Aha! Hai, că vă dau o copie după actul de identitate de-aici.
(consulul) Păi, dar nu e un document românesc.
(electorul) Păi, suntem pe teritoriul japonez?
(al treilea membru) Sunteţi în România.
(consulul) Deci, aveţi cumva un act de identitate…(vorbă tăiată)
(electorul) Şi ce trebuie să demonstrez cu actul ăla? Că, ce?
(consulul) Că e valabil. Că sunteţi cetăţean român.
(electorul) Aaşaa! Că sunt cetăţean român, Corect! Nu că trebuie să fie valabil.
(consulul) Ba, nu! (vorbă retezată)
(electorul) Păi, atunci, io nu mai sunt cetăţean român?
(consulul) Ba da, asta nu v-o conte…(vorbă retezată)
(electorul, fără să asculte) Oo, ce bine! Nu mai trebuie să depun cererea (de renunţare la cetăţenie)!? Scutesc 600 de euro!?
(consulul) Nu-i aşa.
(electorul) A! Atunci, aştept să se mai ieftinească cererea aia. (rîsete) Şi dup-aia renunţ, că văd că… Auziţi, domnişoară? Vedeţi buletinul ăsta?
(consulul) Paşaportul.
(electorul) Paşaportul ăsta. Cînd mi-am reînoit viza, l-am dat p-ăsta (pe cel străvechi). N-a contat că era expirat de doi ani. Viza mi s-a eliberat. Şi ştiţi de ce? (bîlbîit şi gîlgîit de nervi) Pentru că sunt luat drept persoană. Ştii? (cu vocea ridicată) Pentru că (în Japonia) sunt luat drept OM! …(trînteşte paşaportul pe masa comisiei de sar toate ştampilele)
(consulul) Păi…
(electorul) …nu act!
(consulul) Dar ştiţi că…(vorbă retezată)
(electorul) Că ce? Ca să ce? E poza mea?
(consulul) Da. Este poza dumneavoastră, dar vă rog…
(electorul) Mă cac pe ea, de Românie! ‘Tu-i mama ei de Românie!
(consulul) ..valabile…
(intervine gorila)
(electorul, către gorilă, cu vocea scăzută) Da, e-n regulă! E-n regulă! (Dă să iasă. Către membrii comisiei) Mai vin mîine. (iese, dar îşi dă seama că şi-a uitat rucsacul. Se întoarce.)
(electorul) Ia, ziceţi-mi şi mie ce funcţii îndepliniţi aici!
(consulul) Consul.
(electorul) Cine-i consul?
(consulul) Eu.
(electorul) Aha!
(electorul) Cum vă cheamă?
(consulul, cu vocea scăzută) Silvana Ghimici
(electorul) Silvana?…
(consulul) Ghimici.
(electorul îndreaptă capul către persoana din stînga lui. Aceasta îngăimează ceva neinteligibil) Aşadar, comisia formată din…
(un tînăr brunet, căutînd ştampilele pe sub masă) Al treilea membru.
(electorul) Numele?
(un tînăr brunet, căutînd ştampilele pe sub masă spune ceva neinteligibil)
(consulul) Ştiţi foarte bine, că, şi în ţară, pentru a vota trebuie să prezentaţi un act de identitate valabil.
(electorul) Nu! Prima condiţie e să mă prezint.
(al treilea membru îngăimează) Şi a doua condiţie e să prezentaţi un act.
(către al treilea membru) Ca să ce?
(al treilea membru) Să votaaţi, domnu’!
(electorul) Ca să fiu admis de roboţi, nu de oameni! (mici proteste acoperite de vocea ridicată a electorului) Pentru că vă purtaţi ca nişte roboţi! Aia e!
(gorila) Vă rog frumos!
(către gorilă, împăciuitor) Am ieşit, am ieşit! (iese)
(îşi dă seama că ar mai fi fost multe de spus, şi, oricum secţia de votare era liberă. După cîteva guri de aer, se întoarce)
(electorul) OK, m-am calmat… OK, m-am calmat.
(gorila) Daţi-mi un act de identitate.
(electorul) Pe care-l vreţi? Am unul vechi şi unul şi mai vechi.
(gorila) Unul valabil.
(electorul) Nu-i niciunul valabil.
(gorila, ostenită) Pe care-o fi!
–––(Discuţia continuă în lobby)
(consulul) Deci, pentru a obţine un paşaport românesc…
(electorul) Aşa…
(consulul) …trebuie să aveţi un act de identitate valabil.
(electorul) Aşa…
(consulul) Carte de ide…
(electorul) Actul de identitate valabil este certificatul de naştere.
(consulul) Nu e bun.
(electorul) De ce?
(gorila) Un document eliberat de România. Actul de naştere e un document pe care-l primiţi cînd vă naşteţi.
(electorul) Şi? Mi s-a dat în România, nu?
(consulul) Păi, da, dar cu el vi se eliberează un nou buletin.
(electorul) Şi care-i diferenţa dintre buletin şi certificatul de naştere? Dacă am buletin şi n-am certificat de naştere înseamnă că nu m-am născut?
(consulul începe să stăpînească din nou atmosfera stricată de elector)
(consulul) Tocmai! Aveţi certificatul de naştere în baza căruia, la vîrsta legală, 14 ani, trebuie să fie prima carte de identitate. Care are un termen de valabilitate.
(electorul) De ce?
(consulul) De ce? Haideţi să ne gîndim doar la faptul că este fotografia…
(electorul) Aşa…
(consulul) Fizionomia omului se schimbă.
(electorul) Bun! A mea s-a schimbat? A mea s-a schimbat?
(consulul) Da, pot să spun că s-a schimbat.
(electorul) Cît? Puteţi să spuneţi că sunt de nerecunoscut?
(consulul) Nu, nu pot să spun că sunteţi de nerecunoscut.
(Intervine gorila, ia paşaportul expirat şi face o fotocopie)
(către gorilă) Gata, acum aveţi toate elementele dacă e să mă reclame cineva.
(consulul) Să vă spun cum puteţi să obţineţi acte, şi care e procedura. Avînd în vedere că actele dumneavoastră au expirat de mai bine de un an de zile…
(electorul) Aşa…
(consulul) Se recurge la…
(electorul) A! Nu e un an! Pe 10 se face un an.
(consulul) Aaproape un an!.
(electorul) Mai sunt două zile. Dacă e s-o luăm din punct de vedere legal, nu e un an. Mai departe.
(consulul) Deci, se va recurge la identificarea dumneavoastră în ţară. Este o procedură pur şi simplu de rutină.
(electorul) În ţară?! Păi, de rutină, dar pe mine mă costă bani.
(consulul) Vă costă bani, dar dacă…
(electorul) Mă costă (neinteligibil) de yeni.
(consulul) Eu vă spun…
(electorul) Ştiţi de unde vin?
(consulul către cel de-al treilea membru al comisiei) Păi asta încercam să-i explic şi domnului…
(electorul) De la Hiroşima am venit.
(consulul) Eu vă înţeleg, dar…
(electorul) Aşa,
(consulul) Aveaţi informaţiile şi pe sait.
(electorul) L-am văzut, le-am citit, dar..
(consulul) Trebuie un act de identitate valabil…
(electorul) Aşa! Păi, certificatul de naştere!
(consulul) Da, dar eu vă spun care sunt toate actele în baza cărora puteţi vota. Certificatul de naştere nu este un act în baza căruia puteţi vota.
(electorul) De ce? Scrie că m-am născut acum 50 de ani. Da?
(gorila) Am o rugăminte…
(către gorilă) E-n regulă, e-n regulă!
(consulul) Eu vă spun care e procedura pentru a obţine acte.
(electorul) Aşa.. (către gorilă, a cărei răbdare dădea semne de epuizare) Nu, nu-i nicio problemă!
(către consul) Am cererea (pentru paşaport) gata completată.
(consulul) Da, dar dacă veneaţi din timp…
(electorul) Din timp, înseamnă încă un drum. Înseamnă încă 350.000 de yeni.
(gorila) Şi cu ce suntem noi vinovaţi dom’le?
(electorul) Eu cu ce sunt vinovat?
(gorila) Cine e vinovat că aveţi actele în neregulă?
(electorul) Uite domne! Stai aşa, că m-am enervat iar. (către gorilă) Hai, că nu fac scandal. E numai gura de mine!
(gorila) Nu faceţi, dar aţi făcut.
(electorul) E numai gura de mine… Uite că l-am găsit! Am o cerere aici, în care mă legitimez tot cu certificat de naştere… Şi mi s-a eliberat (paşaportul). E de-acum 6 ani.
(consulul) Păi, de-acum 6 ani, dar…
(electorul) Aşa. Şi-ntre timp?
(consulul) Legea s-a schimbat.
(electorul) Aha! Şi-ntre timp, legislaţia s-a făcut aşa un fel de… npnp… Legea, legea pe ce se bazează? Aşa, pe cinstite.
(consulul) Legea este lege.
(electorul) Bun. Legea este… este făcută de oameni, da?
(consulul) Da.
(gorila) Şi noi trebuie s-o respectăm.
(electorul) Stai s-o luăm aşa… că văd că nu ne-nţelegem.
(gorila) Am o rugăminte. Domnişoara e-n comisie, nu este ca să dea informaţii consulare.
(electorul) Nu e ocupată. E un funcţionar public, eu sunt un cetăţean român, e-n serviciul meu.
(rumoare, protesete neinteligibile)
(al treilea membru) Nu puteţi să votaţi!
(electorul) Bun! Asta o lăsăm deoparte!
(neinteligibil)…actele!
(electorul) Păi, le am!
(consulul) Acte valabile!
(electorul) Pentru ce? Pentru schimbarea buletinului sau pentru vot? Stai, să ne-nţelegem! Pentru votare? Bun! Am înţeles. Am renunţat. Gata! Sunt un fel de animal care-a trecut pe-aici…
(consulul) Nu căă,  sunteţi un fel de animal…Deci, nu…
(electorul) Stai, să ne-nţelegem. Legea, legea… Cine-o face domne?
(consulul) Nu eu personal, sau nu…
(electorul) Bun, am înţeles că nu vă luaţi răspunderea. Asta e specific tuturor birocraţiilor. (electorul) Nicio problemă! Cine face legea?
(gorila) Statul român!
(consulul) Statul român, da!
(electorul) Statul român din ce-i format?
(consulul) Din oameni.
(electorul) Din oameni şi teritoriu. Da? Legea nu-i făcută de teritoriu, nu? E făcută de oameni. Ce sunt oamenii?… Sunt nişte animale… raţionale. Da?
(gorila) Animale raţionale deci trebuie să respectăm…
(consulul) Tocmai că avem raţiune…
(electorul) Bun! Dacă avem raţiune, eu sunt aici în carne şi oase, am nişte acte care au şi poze, şi toate elementele de identificare, dovadă că mi-aţi luat şi paşaportul (la fotocopiat)…
(gorila) Dar nu aveţi ce vă trebuie.
(electorul) Aşa! N-am ce-mi trebuie. Hai, s-o luăm altfel.
(consulul) Trebuie să fie valabile.
(electorul) Bun, bun, bun, bun!
(consulul) Deci, dacă dumneavoastră vă expira chiar şi astăzi…
(electorul se lasă păgubaş) Bun, hai s-o lăsăm!

(Schimbă subiectul)
(electorul) Îî! Cine-i cu turismul, responsabil cu turismul aicea?
(gorila) Deci, o rugăminte. Nu este program consular. Este… (neinteligibil). Vă rog frumos.
(electorul) Nu, nu, că ţine de altceva. O altă chestie, pe care vreau s-o lămurim.
(gorila) Deci, nu putem să lămurim nimica.
(electorul) Nu trebuie să lămuresc rapoarte.(la poartă?) Ia, uitaţi ce-am găsit pe saitul ambasadei! Biroul de turism…
(consulul) În primul rînd, asta nu e pe saitul ambasadei.
(electorul) (??) tokio.mae.ro! Corect?
(electorul) Dar, de unde aveţi dumneavoastră printată asta?
(electorul, cu maliţie) Am printat-o eu acasă!
(consulul) În formatul acesta nu există!
(electorul) Cum adică… „în formatul acesta”? L-am formatat ca să intre-n pagină!… Şi-am mai pus unul. Că face o trimitere aici: info@romaniatabi.jp
(consulul) E biroul de turism, care nu este al ambasadei.
(electorul) Care nu este al ambasadei, dar… ia, uitaţi aici! Alexandru Şerban răspunde de el.
(consulul) Şi domnul Alexandru Şerban nu este angajatul ambasadei României la Tokio. Nu este aici. Dacă vedeţi, este o cu totul altă adresă.
(electorul) Ia, uitaţi ce mi-a făcut! Mi-a luat saitul meu, şi mi l-a lipit aici. Să se împăuneze cu turismul românesc în Japonia. Îî…cu bucătăria românească în Japonia. Asta, în ce bază?
(consulul) Atunci, vorbiţi dumneavoastră cu domnul Şerban.
(electorul) Vorbiţi cu domnul Şerban, că nu-i al meu! E-al dumneavoastră!
(gorila) Deci, am o rugăminte…
(electorul) Să-i spuneţi să…
(gorila) Deci, dacă aveţi nelămuriri, luaţi legătura…
(electorul) N-am timp io de astea! Io pierd mîine 45000 de yeni numai pentru că vin aici!
(gorila) Nu aveţi documentele necesare pentru a vota, sunt afişate pe sait…
(electorul) Da, tipic, românesc! Tipic! De parc-ar fi lege divină!
(gorila) Vă rog frumos, nu-mi creeaţi probleme.
(iese, îşi face bagajul în curte, iese în stradă)…
(electorul) Capsomania românească!… Mamă, ce draci am!
(zgomot de obiecte în buzunar, în cadenţa paşilor. zgomot de automobile)

Fine del primo tempo
–––––––––––

Secundo tempo Actul II Buletinul de Hiroshima

(electorul, cu o mutră virilă cam ca 007 în Rising Sun, privind roată să nu fie auzit) Mai încerc o dată… Este ora 20:24. Secţiile de votare pînă la ora 21:00. Ia, să vedem secţia de votare de la Ambasada României din Tokio…(zgomotele străzii)

(electorul) Iar am venit.
(gorila) Aţi rezolvat cu actele?
(electorul) Nu, nu, am un act aici. Să vedem dacă merge. (scoate buletinul de Hiroşima alien registration card)
(e lăsat să aştepte în lobby. toată acţiunea se petrece în lobby)
(gorila) Asta e alien registreişăn card.
(electorul) Da, dar suntem oameni.
(gorila) Păi, fără acte de identitate valabile nu se poate.
(electorul) Mai vedem. Vedem, poate şi-au făcut vreun proces de…
(gorila) Staţi că vine domnul (doamna?) abasador să…
(electorul) Bine.
(gorila) Luaţi loc.
(electorul) Se vedem, doamna ambasador, ce zice…
(voci din secţia de votare.)
(gorila) Deci domnul ambasador a zis că dacă nu aveţi documentele necesare…
(electorul) Şi totuşi. E o problemă totuşi. E o problemă umană.
(voci din secţie iese consulul în timp ce-l conducea spre ieşire pe unul dintre puţinii electori din Tokio)
(electorul) Bună seara! Auziţi, ce ziceţi de ăsta? (şi scoate buletinul de Hiroşima)
(consulul) Da, este un registreişăn alien card. Nu este un act românesc.
(electorul) Da, dar scrie aici: România. Dar dumneavoastră recunoaşteţi literele?
(consulul) Da. Nu se poate vota. Uitaţi, noi avem afişate…
(electorul) Am crezut că v-aţi făcut vreun proces de conştiinţă între timp.
(consulul) De ce să-mi fac procese de conştiinţă?
(electorul) Pentru că sunteţi om, şi omul are conştiinţă.
(consulul) Da, dar..
(electorul) Mă ascultaţi un pic? Da. ştiu, ştiu, birocraţiile întotdeauna au acoperire. Însă, vreau să vă avertizez asupra unui lucru. (spus apăsat) Supralegalismul este la fel de rău ca anomia… Ce aveţi de spus?
(consulul) Este opinia dumneavoastră, eu doar îmi fac treaba, nu aveţi acte valabile, nu puteţi vota.
(electorul) N-am acte valabile, nu exist! A! (neinteligibil) Aşa. Mîine vin aici pentru schimbarea paşaportului.
(consulul) Da, dar am încercat să vă explic, dacă mă lăsaţi să vă explic toată procedura, pentru că nu-i aşa de simplu în cazul dumneavoastră.
(electorul) De ce?
(consulul) Pentru că aveţi actele expirate de… mai mult timp. Că am nevoie de identificarea dumneavoastră ca cetăţean român, în ţară.
(electorul) Haideţi să v-arăt…
(consulul) Dumneavoastră puteaţi să renunţaţi la cetăţenia română.
(electorul) Dacă renunţam la cetăţenia română, aş fi apărut în monitorul oficial, şi abia de atunci încolo… se consideră că nu mai sunt.
(apare o persoană nouă, ce se va recomanda mai tîrziu, ambasador)Bună seara!
(electorul) Bună seara! Oh!
(excelenţa-sa) Neagu mă numesc.
(electorul) Marius Delaepicentru
(excelenţa-sa) Cu ce pot să vă ajut, domnu Marius?
(electorul) Cine sunteţi dumneavoastră?
(excelenţa-sa) Eu sunt ambasadorul României.
(electorul) Ah! (interjecţii de surpriză) Am transpirat!
(electorul, cu vocea scăzută, vizibil emoţionat) Eu sunt Marius Delaepicentru. Cred că mă cunoaşteţi… Îmi pare rău, cred că mi-am uitat, alea cum îi zice, cărţile de vizită acasă.
(excelenţa-sa) Nu face nimic! Luaţi loc. Spuneţi!
(electorul) Am venit să votez.
(excelenţa-sa) Dar am înţeles că nu aveţi actele care trebuie.
(electorul) Da. Dar sunt acte, totuşi eliberate de statul român.
(excelenţa-sa) Da, numai că ele au expirat.
(electorul) Bun! Şi ce trebuie să dovedesc eu aici?
(excelenţa-sa) Dumneavoastră trebie să dovediţi, nu trebuie să ne dovediţi nouă nimic. În carte scrie aşa: Puteţi să votaţi atunci cînd aveţi acte de identitate valabile. Adică, să fie valabile. Înţelegeţi ce vreau să…
(electorul) Bun! Şi dacă eu spun că sunt român, cetăţean român, de ce nu mi se…
(excelenţa-sa) Pentru că nu ne permite legea. Legea nu ne permite…
(electorul) Legea este divină, sau raţională?
(excelenţa-sa) Nu facem… aici nu facem teorie din asta…
(electorul) Păi, asta-i practica! Iar  practica se bazează pe un orizont teoretic.
(excelenţa-sa) Avem instrucţiuni foarte clare. Scrie, au venit… (vorbă tăiată)
(electorul) De la cine le-aţi primit?
(excelenţa-sa) De la ministerul de externe care le primeşte de la cei care organizează votarea.
(excelenţa-sa) Ni s-a spus aşa: Cetăţenii români aflaţi în străinătate, pot să voteze, atunci cînd prezintă documente valabile.
(electorul) Opinia dumneavoastră sinceră care ar fi?
(excelenţa-sa schimbă vorba) Opinia mea sinceră, io o să vă-ntreb altceva. Cum staţi dumneavoastră în această ţară?
(electorul) Legal.
(excelenţa-sa) Pe baza cărui document?
(electorul) Pf! Documente sunt o grămadă!
(excelenţa-sa) Nu. Paşaportul dumneavoastră cînd a expirat?
(electorul) Anul trecut.
(excelenţa-sa) Şi de ce n-aţi făcut nimic ca să-l, să-l reînnoiţi?
(electorul) Pentru că… mă costă prea mult. Sincer.
(excelenţa-sa) Bun! Să vă întreb eu pe dumneavoastră ceva. Dacă dumneavoastră… (vorbă tăiată)
(electorul, căutînd ceva) Parcă mai aveam pe aici un paşaport. A căzut cumva pe-aici?
Nu. Ăsta e. Nu, nu. Mai am unul. Ăsta-i ăla vechi. (caută în mapă. îl găseşte. excelenţa sa îşi înghite între timp vorba) A!, mai am unul, mai am unul. (răsuflă uşurat)
(excelenţa-sa) Dacă dumneavoastră  vreţi să călătoriţi acuma… (vorbă retezată)
(electorul) Ei, n-o să pot!
(excelenţa-sa) Şi ce faceţi în această situaţie?
(electorul) În această situaţie… vin la dumneavoastră.
(excelenţa-sa) E! În această situaţie trebuia să ne căutaţi de acum un an de zile, de cînd v-a expirat paşaportul.
(electorul) N-am avut timp.
(excelenţa-sa) Îmi pare foarte rău, dacă nu aveţi timp să vă rezolvaţi aceste probleme, noi nu putem să facem nimic pentru dumneavoastră.
(electorul) Aşa! Mîine ce piedici îmi mai puneţi?
(excelenţa-sa) Mîine nu vă pun nicio piedică.
(consulul) Întrucît paşaportul e expirat de un an de zile… (vorbă retezată)
(electorul) Aşa. Şi identificarea o puteţi face după. Oricum, se duc actele la serviciul de paşapoarte. Nu?
(excelenţa-sa) Domnu Marius, nu se face aşa! Să vă spun ceva, că nu mai facem acest lucru. Acuma vă facem altceva. Vă eliberăm un document de călătorie cu care puteţi să vă duceţi de aici pînă în România…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …şi atît. Cu ăla nu puteţi să votaţi*. Îmi pare foarte rău, acestea sunt dispoziţiile legale pe care le-am primit.
(electorul) Şi totuşi, e o problemă aici.
(excelenţa-sa) E.
(electorul) Legea poa să fie proastă! Poa s fie srîmbă!
(excelenţa-sa) Vă rog frumos, să ne reclamaţi.
(electorul) Nu! Ar trebui să fie situaţia asta în rapoartele dumneavoastră. Sincer.
(excelenţa-sa) Io o prez…
(electorul) Aş vrea să le văd. Nu, nu eu. Aş vrea să ştiu de ele.
(excelenţa-sa) N-aveţi căderea…(vorbă retezată)
(electorul) Aş vrea să…
(excelenţa-sa) Puteţi să consultaţi la ministerul de externe. Puteţi să vedeţi acolo cîţi cetăţeni români, o să se facă o situaţie, cîţi cetăţeni români s-au prezentat la vot fără să aibă acte. Au fost refuzaţi deoarece legea nu-ne-per-mi-te să vă lăsăm să vo.. Eu, sincer, regret din suflet treaba asta.
(electorul) Ştiţi că la fiecare birocraţie, în raport trebuie opinia personală şi propuneri de îmbunătăţire.
(excelenţa-sa) Da.
(electorul) Aveţi? Le aveţi?
(excelenţa-sa) Eu?
(electorul) Da. Nu neapărat acum.
(excelenţa-sa) Eu nu le am acum, pentru că procesul de votare nu s-a-ncheiat. Procesul de votare se închide la ora 9. Noi o să facem, bineînţeles că o să facem un raport, şi-o să scriem: Avem un caz, un cetăţean care s-a pregătit, a venit aicea… Mie personal îmi pare foarte rău, pentru că dumneavoastră aveţi spirit civic.
(electorul) Asta vroiam să aud!
(excelenţa-sa) Da, domne! Eu sincer, personal, am toată simpatia pentru dumneavoastră, că VREŢI să votaţi, domne! Este o chestie pe care foarte multă lume.. nu o are! Din păcate, nu putem să vă permitem să faceţi asta, pentru că este ilegal.
(electorul) Hm!
(excelenţa-sa) Şi fiind ilegal…
(electorul) Cu ce s-ar lăsa? Cu ce pedeapsă s-ar lăsa?
(excelenţa-sa) De ce trebuie să mă pedepsească pe mine?
(electorul) Ştiţi de ce? Pentru că, uneori, ca să arătăm că e drept, tre’ să suportăm o pedeapsă.
(excelenţa-sa) Suportaţi-o dumneavoastră!
(electorul) Eu o suport. Deja o suport. Şi-am mai suportat.
(excelenţa-sa) Eu nu-mi permit să fac aceste erori, domne! Nu pot!
(electorul) De ce?
(excelenţa-sa) Pentru că meseria mea nu-mi permite.
(electorul) Bun! Ce e mai important pentru dumneavoastră? Scuzaţi-mă că vă iau un interviu… practic. Ce-i mai important? Omenescul din dumneavoastră, sau să fiţi sclavul unei cariere?
(excelenţa-sa) Eu sunt sclavul unei cariere, pînă în momentul în care sunt pensionar. Pînă atunci, eu nu pot să fac altceva, decît ce mi se spune, şi ce e legal.
(electorul) Am înţeles, am înţeles!…O temă pentru acasă… (îi înmînează două coli scrise) E o experienţă de acum 6 ani, povestită pe internet.
(excelenţa-sa) Da.
(electorul) Astea sunt actele.. povestite acolo (arată un vraf de copii după actele de acum 6 ani). Şi mai e o chestiune.
(electorul schimbă de subiectul)
(electorul) În legătură cu…(îi înmînează un print după două pagini de internet)
(excelenţa-sa) Mă iertaţi, dar nu am ochelarii la mine.
(electorul) Ah! Aveţi +1 cumva? Că şi eu am. (îi înmînează ochelarii) Scuzaţi-mă sunt din ăia de 100 de yeni.
(excelenţa-sa) Nu face nimic, că şi eu tot din ăştia am… Cu domnul Şerban ce problemă mai aveţi?
(electorul) Domnul Şerban mi-a lipit un link către saitul meu, fără să mă-ntrebe.
(excelenţa-sa) Asta, discutaţi cu dînsul.
(electorul) Nu! Dumneavoastră discutaţi.
(excelenţa-sa) Eu nu am ce discuta.
(electorul) Trimiterea e-aici, la mae.ro. Este numele ministerului în joc.
(excelenţa-sa) Domnul, vă spun încă o dată. Domnul Şerban nu este subalternul meu. Domnul Şerban e subalternul doamnei Udrea, şi al celor care lucrează pentru dînsa. Eu personal, nu pot să-i spun domnului Şerban nici dă-te mai încolo. Eu pot să-i spun lui: domnu Şerban, te rog frumos, ascultă-mă cînd îţi spun ceva. Eu nu pot să-l trag de urechi. Nu am căderea.
(electorul) Dar puteţi să-i interziceţi să mai lipească numele meu de MAE.
(excelenţa-sa) Dumneavoastră puteţi să faceţi asta.
(electorul) Şi dumneavoastră sunteţi cetăţean. Îmi pare rău că vă spun asta.
(excelenţa-sa) Da! Avem o problemă de comunicare. Eu vă spun ce pot să fac, eu ştiu ce pot să fac, dar ştiu foarte bine cît de mult pot să mă-ntind. Să ştiţi că n-am ajuns ambasador aicea, făcînd chestii d-astea omeneşti.
(electorul) Da, vă cred.
(excelenţa-sa) Asta este! Dacă vrei să ajungi aici unde sunt eu, tre să faci chestiile care sunt legale. Indiferent dacă-ţi plac sau nu. Sunt multe chestii pe care le fac, şi care, personal, vă spun sincer, nu-mi plac! Dar n-am ce să fac!
(electorul) Da. Mai am ceva de căutat pe net. Este vorba despre cel mai cunoscut consul japonez din toată istoria. (este vorba despre Chiune Sugihara)
(excelenţa-sa) Da, ştiu povestea. Mulţumesc frumos, cunosc foarte bine povestea.
(electorul) Bun!… Ştiţi cum îl cheamă, da?
(excelenţa-sa) Cunosc povestea.
(electorul) Cum îl cheamă?
(excelenţa-sa) Nu mă interesează numele. Ştiu foarte bine ce-a făcut, şi ştiu care e importanţa lui. Nu se compară!
(electorul) Se compară.
(excelenţa-sa) Nu se compară!
(electorul) Se compară la nivel uman, e drept.
(excelenţa-sa) Nu-i adevărat!
(electorul) Dumneavoastră număraţi în vieţi omeneşti, probabil.
(excelenţa-sa schimbă vorba) Nu, nu. Dumneavoastră veniţi şi-mi spuneţi mie că n-aveţi timp, şi n-aveţi bani, să vă faceţi paşaport.
(electorul) N-am!
(excelenţa-sa, într-o tentativă de culpabilizare) Ce faceţi dumneavoastră? Mă scuzaţi că vă-ntreb.
(electorul) Muncesc.
(excelenţa-sa) Unde?
(electorul) Am propria mea prăvălie.
(excelenţa-sa) Şi, acolo cîştigaţi bani, sau nu?
(electorul, zîmbind) Acuma, nu.
(excelenţa-sa) Acuma, nu. Îmi pare foarte rău pentru dumneavoastră! Dar eu nu pot să permit ca un cetăţean român să facă aşa ceva!
(electorul) Să, ce?
(excelenţa-sa) Vă spun că manifestaţi o neglijenţă…
(electorul) Nu e neglijenţă. Pe mine, ca să vin aici, mă costă… mîine nu deschid prăvălia…
(excelenţa-sa) aşa,
(electorul) …şi pierd 45000 de yeni.
(excelenţa-sa) Cîştigaţi 45000 de yeni pe zi?
(electorul) Îm! Teoretic… Din care, mai rămîn şi eu cu cîteva mii.
(excelenţa-sa) Eu nu cîştig banii ăştia.
(electorul) Nici eu nu-i cîştig. Pentru că, dacă vă dau bilanţul contabil, o să vă speriaţi.
(excelenţa-sa) Să vă spun ceva: asta nu vă scuză cu nimica, dom le. Problema mea ştiţi care este? Uite, eu sunt acuma foarte supărat…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …pentru că, dacă mîine vi se întîmplă ceva, eu tre să vă apăr…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …şi n-am cum!
(electorul) O s-aveţi!
(excelenţa-sa) Nu! N-am cum.
(electorul) Emm! Mă apără statul japonez, că-i mai… e mai cumsecade!
(excelenţa-sa) Probabil că da. Dar atîta vreme cît dumneavoastră vă declaraţi cetăţean român…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …şi nu aveţi actele care să dovedească acest lucru…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …sunteţi vulnerabil.
(electorul) Mda! Mă rog. E o chestiune de viziune.
(excelenţa-sa) Este foarte adevărat! Eu, ştiu, pentru că am mai avut cazuri d-astea. Să ştiţi că nu sunteţi prima persoană care se prezintă aici, la noi, cu paşaportul expirat. Am mai avut şi altele. Au venit la noi în ultima clipă, cînd erau înghesuiţi, erau pe cale să fie arestaţi, şi-au început să protesteze aici că (bate în masă) de ce nu le fac eu imediat? Cînd vor ei, atuncea!
(electorul) A, bine…
(excelenţa-sa) Nu avuseseră timp…(vorbă retezată)
(electorul) …mă bucur că mă băgaţi în tagma borfaşilor…
(excelenţa-sa) Dumneavoastră vă băgaţi…(vorbă retezată)
(electorul) …dar nu cred că e cazul.
(excelenţa-sa) Păi, asta faceţi domne! Vă situaţi în aceeaşi tabără cu nişte oameni care, nu prea au aceeaşi situaţie ca a dumneavoastră.
(electorul) Oricum, vă mulţumesc. Am înţeles mesajul. Nu-i nicio problemă!
(excelenţa-sa) Eu nu-nţeleg un lucru, domne! De ce vreţi să fiţi vulnerabil?, cum v-am spus, vă prinde unu, mîine pe stradă, fără acte…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …şi vă… (vorbă retezată)
(electorul) Aici nu e ca-n România! Nu e stat poliţienesc!
(excelenţa-sa) Aşa credeţi dumneavoastră!?
(electorul) Da!
(excelenţa-sa) Aşa cred şi fete d-astea care vin la noi…(vorbă retezată)
(electorul) Da, bine! Fetele, treaba lor ce fac! Ele nu s-au integrat! Eu sunt însurat de 12 ani, aici!
(excelenţa-sa) Vă bazaţi pe soţia dumneavoastră că vă scoate din acest rahat?
(electorul) Da!
(excelenţa-sa) S-ar putea ca ea să nu vă scoată!
(electorul) Ei, nu mă scoate, nu mă scoate! Asta mi-a fost soarta!
Ştiu, dar…(vorbă retezată)
(electorul) Să fiţi sigur că n-o să cer ajutorul statului român!
(excelenţa-sa) Grija mea, atîta vreme cît aveţi paşaport românesc, şi vă declaraţi cetăţean român, este că vreau să vă protejez!
(electorul) Nu, vă mulţumesc!
(excelenţa-sa) Nu că vreau. TREBUIE să vă protejez! Şi dumneavoastră vă puneţi singur, într-o situaţie în care nu puteţi fi protejat! N-am cum să v-ajut! Oricine, autoritatea japoneză care vă caută la acte…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …o să zică: dumneata eşti aproape un apatrid în acest moment, pentru că nu ai acte! Nu-a-ve-ţi ac-te valabile!
(electorul) Viza e valabilă!
(excelenţa-sa exasperată) Cum poa să fie viza valabilă pe un paşaport care e expirat, domne? (excelenţa-sa) Dumneavoastră nu-nţelegeţi! În momen…(vorbă retezată)
(electorul) Hai, să v-arăt ceva.
(excelenţa-sa) …tul în care paşaportul şi-a pierdut valabilitatea, viza nu mai există!
(electorul) Viza mai există!
(excelenţa-sa) Nu există! Cum să existe, cînd…(vorbă retezată)
(electorul) Există chiar înainte de a fi aplicată pe paşaport! (scoate dovada)
(excelenţa-sa) Avem o problemă reală de comunicare.
(electorul) Aşa. Vă-nţeleg, vă-nţeleg!
(excelenţa-sa) Paşaportul este expirat. Aţi înţeles? Viza care era pe el nu mai e valabilă!
(electorul) Am fost într-o situaţie asemănătoare acum 6 ani.
(excelenţa-sa) Aşa. Şi?
(electorul) Am făcut cererea…
(excelenţa-sa) da,
(electorul) …m-am legitimat cu certificatul de naştere…
(excelenţa-sa) Da, domne, cunosc procedura, că asta facem toată ziua. Domnişoara Ghimici…(vorbă retezată)
(electorul) Viza mi-a fost eliberată înainte ca paşaportul nou să fie gata.
(excelenţa-sa) Dumneavoastră sunteţi mult mai deştept decît mine, îmi cer scuze, vă mai spun încă o dată. Paşaportul dumneavoastră nu este valabil! Deci viza dumneavoastră de plecare credeţi că este valabilă. Nu este!
(electorul) Este!

(aici se cuvine o precizare: se pare că ne-am înţeles separat. Eu vorbeam de şedere, şi de funcţia de document de identitate a paşaportului, în timp ce excelenţa-sa se referea la călătorie. Abia la transcrierea de faţă am auzit cuvîntul „plecare”. Bineînţeles, pentru călătorie, e nevoie de o viză, pe care nu ţi-o aplică nimeni pe paşaport expirat. Şi, în genereal, paşapoartele expirate nu mai sunt documente de călătorie. Dar pot fi folosite ca documente de identitate valide, în ţara de reşedinţă. Şi dacă paşaportul rămîne şi după expirare valabil, dar numai ca document de identitate, atunci, şi viza de şedere rămîne valabilă pînă la schimbarea paşaportului, ce poate avea loc într-un an, sau în zece, în cazul unei vize de şedere permanentă, iar posesorul nu călătoreşte în acest răstimp. Cu alte cuvinte, paşaportul îşi pierde dimensiunea dinamică, dar şi-o păstrează pe cea statică.)

(excelenţa-sa) Bun! Atunci, n-avem ce discuta. Nu avem ce să discutăm!
(electorul) Mie mi-a fost eliberată o viză de şedere, pe paşaport expirat. Nu aplicată pe paşaport expirat, dar… eliberată!
(excelenţa-sa, cu ironie) Vă rog frumos, să discutaţi cu ăia! Da? Dacă ei vă pot da o hîrtie în care spune: domnu Marius e total înafara regulilor, şi are voie să voteze, vă rog să vă duceţi la ei.
(electorul) Vă mulţumesc pentru grijă!
(excelenţa-sa) N-aveţi pentru ce! Îmi pare rău că v-aţi deplasat pînă aici…(vorbă retezată)
(electorul) Era un drept elementar! Păcat!
(excelenţa-sa) Păcat! Într-adevăr…(vorbă retezată)
(electorul) Un drept universal, aş putea spune.
(excelenţa-sa) Personal, îmi pare rău.
(electorul) Dreptul de a alege şi de a fi ales.
(excelenţa-sa) Din păcate…(vorbă retezată)
(electorul) Scris în carta drepturilor omului.
(excelenţa-sa) …numai că legea scrie: trebuie să aveţi acte valabile!
(electorul) Da, da, cunosc, cunosc, CUNOSC! Ah, ce păcat că luaţi legea drept Biblie! Dacă aţi lua Biblia drept Biblie, ar fi mult mai simplu!
(excelenţa-sa) Probabil că da.
(electorul) Vedeţi dumneavoastră, moderaţia…(se răzgîndeşte) Legalismele sunt ca anomia!
(excelenţa-sa) Aveţi dreptate.
(electorul) Bun! Scuzaţi-mă că v-am reţinut…
(excelenţa-sa) Nu face nimic. Asta o păstrăm (textul postat de mine pe internet) pentru… o punem la dosar,  acolo, ca s-avem şi noi o poveste. Să vedem ce s-a-ntîmplat în…
(electorul) Aşa, şi… aştept, adică nu eu aştept, să scrieţi raportul.
(excelenţa-sa) Sigur că da. N-aveţi nicio grijă, că va fi menţionat că dumneavoastră aţi vrut să votaţi şi noi n-am putut să vă lăsăm, pentru că…,
(electorul) …şi-am venit chiar de două ori!
(excelenţa-sa) Sincer, îmi pare foarte rău pentru toată chestia, pentru toată povestea asta. Dar nu pot să fac acest lucru.
(electorul) Vă mulţumesc! (către gorilă) Suzaţi-mă că v-am dat răcori.
(excelenţa-sa) N-aveţi pentru ce!
(electorul) Noapte bună! (sunete de obiecte în buzunar, fundal motorizat, oftat, zgomot de motoare)

În fine!

–––––––––-
* Domnul ambasador şi-a schimbat opinia după scandalul pe care l-am făcut pe la diversele instituţii ale statului. Înainte de alegerile din 22 noiembrie 2009 am fost sunat să trimit poze pentru un titlu de călătorie, document eliberat gratuit, şi în baza căruia am votat. Cum ar veni, pe 7 iunie nu s-a putut, dar după scandaluri şi sute de ore pierdute pe memorii şi sesizări, s-a putut.

%d blogeri au apreciat asta: