● Manual de sprijin cetăţenesc pentru primării
ARTICOLUL 35
(1) Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic.(2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
(3) Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător.
(*** – Constituţia României)
Sunteţi desigur exasperaţi de omniprezenţa maidanezilor şi a excrementelor aferente. Vă propun să vă oferiţi voluntar a asana domeniul public, dacă nu de prezenţa maidanezilor, cel puţin de excrementele lor. Iată de ce şi cum.
Să vedem întâi care este statutul maidanezilor. Ei sunt animale de pe domeniul public pe care nu le revendică nimeni în mod legal. Fiind vorba despre o faună vătămătoare ce produce anual mii de victime directe şi alte sute de mii indirecte, lucru ce se lasă cu mai multe sute de mii de zile nelucrate şi cu alte cheltuieli publice şi private, cineva trebuie să răspundă pentru pagube.
Legislaţia este însă încâlcită, autorităţile leneşe, interesate mai mult de conservarea fondului canin, pentru că şi firmele căpuşă trebuie să sugă. Exterminarea maidanezilor le-ar scoate de pe piaţă. Aşadar, primăria nu va fi niciodată interesată să extermine maidanezii, deşi, teritorial şi formal, este proprietara lor. Un proprietar care nu vrea să răspundă pentru proprietatea sa poate fi însă forţat să o facă. Legal, am încercat şi via Avocatul Poporului, însă nu am reuşit să clintesc vreo cută de şorici de pe faţa proprietarului. Ce rămâne de făcut? Rămâne să cooperăm cu proprietarul, recte, cu primăria.
Cum? E simplu. Fiecare dintre dumneavoastră să ridice de pe domeniul public excremente de maidanez, să le împacheteze frumos, eventual să le închidă în borcane etanşe şi să le trimită sau să le depună personal la primărie.
Fiecare colet va fi însoţit de o scrisoare, căreia i se va ataşa harta Google Earth, indicîndu-se locul prelevării excrementelor. În scrisoare, fiecare îşi va exprima temerile (altminteri justificate) că excrementele de maidanez s-ar putea să conţină germeni patogeni, că se teme pentru sănătatea copiilor săi şi că vrea să fie sigur că membrii familiei sale sunt în siguranţă. Dacă nu aveţi excremente la îndemână (greu de crezut) puteţi trimite probe de nisip, de noroi de pe trotuar, probe de sol. Solicitaţi certificat de inocuitate pentru materiile trimise la “analiză”.
Vă arătaţi în scrisoare disponibilitatea de a coopera întru însănătoşirea mediului citadin într-o ţară membră UE, bla bla. Mă rog, lozincile le puteţi lua din foarfecă cum doriţi. Puteţi consulta presa şi declaraţiile grangurilor locali în această materie. În orice caz, trebuie să fie o acţiune concertată şi întinsă pe luni de zile, până la alegerile locale (şi după). Puteţi repeta “procedura” ori-de-câte-ori doriţi şi puteţi.
Scrieţi la repetarea acţiunii că aţi aşteptat o rezoluţie de la primărie, că vă e teamă nu care cumva să se fi alterat proba pe traseu, şi mai trimiteţi un borcănel… Şi tot aşa, până se fac 10.000 de “probe” pe lună. Pentru 10.000 de probe e suficient ca 2.500 de oameni să depună o dată pe săptămână câte un colet.
Dacă duceţi probele personal, puteţi cere în prealabil şi o audienţă la ADP, la direcţia de sănătate sau, de ce nu, chiar la primarul general. Îi puteţi sparge borcanul în faţă, trântindu-l de planşeta biroului. Vă scuzaţi pentru cât de “neîndemânatici” sunteţi şi “îl liniştiţi” pe grangur spunându-i că, dacă de decenii nu ridică nimeni rahaţii, înseamnă că nu sunt chiar dăunători, dar nu sunteţi siguri. Mă rog, o întoarceţi cum vă convine, pentru că şi aleşii voştri fac la fel.
Nu veţi putea fi acuzaţi de răspândirea cu premeditare a germenilor patogeni, întrucât nu aveţi un certificat de analiză, şi nici primăria nu are. Susţineţi că borcanul s-a spart dintr-un accident.
Şi dacă nu veţi putea fi amendaţi, vă puteţi aduna în grupuri de câte 4-5 inşi, vă faceţi că nu vă cunoaşteţi unii cu alţii şi mergeţi la primărie. Sigur, după primele şarje, bodigarzii vor fi mai vigilenţi şi vă vor întreba ce aveţi în sacoşă. Nu vă fie teamă să spuneţi că aţi adus probe de fecale la analiză. Dacă vă vor opri la intrare, nu e nicio problemă. Staţi de vorbă cu ei şi, la primul zgomot de motocicletă sau la primul claxon de automobil, “tresăriţi” şi “scăpaţi” borcanul pe treptele primăriei. Daţi vina pe poluatorul fonic. “A fost un concurs de împrejurări, dom’le!” Motivaţi că nu aveţi echipament pentru strângerea cioburilor şi faceţi stânga-mprejur. Să se descurce ei, că de aceea sunt în serviciul cetăţeanului.
Dacă nu vă e lene (ca de atâtea alte ori) să participaţi la acţiunea antipolitică propusă, puteţi cel puţin să răspândiţi mesajul către alte organizaţii.
Drepturile nu se cer, ci se smulg.
Norme metodologice la prelevarea excrementelor de cîine
▲ Japonia – un TVA mai mare, un Parlament mai mic
Într-o bună zi, o mamă, exasperată de consumul nemăsurat de zahăr al fiului său, se duse la Gandhi, rugîndu-l să îi dojenească niţel fiul, că poate pe el îl va crede că zahărul nu e bun pentru sănătate. Gandhi o rugă să revină după trei zile. Zis şi făcut. Întrebat de mamă de ce i-a cerut să revină, cînd putea să îi sfătuiască fiul pe loc, Gandhi răspunse: -„Nu am putut. Mi-am dat seama că eu însumi mîncam zahăr. Între timp am renunţat la obicei.”
Dar, să lăsăm parabolele anecdotice şi să vedem ideile lor în practica curentă:
Partidul Democrat (PDJ), de guvernămînt, încearcă o reformă a bugetului de stat. Pe lîngă o controversată comasare a unui fond de sănătate cu unul de pensii, PDJ propune alimentarea deficitului cronic* al fondului de pensii, prin sporirea TVA, de la 5% cît e în prezent, la 10%, treptat, pînă în 2015.
Spre deosebire de inculta noastră clasă politică, orice parlamentar japonez ştie că legitimitatea unui reprezentant popular nu este numai electorală. Se ridică în mod legitim o problemă suplimentară de legitimitate, cînd vine vorba de sporirea TVA.
Unul din argumente este că nu poţi scumpi TVA dacă nu arăţi, prin fapte, disponibilitatea de a fi alături de popor, în previzibila scădere a nivelului general de trai. Problema este într-adevăr una de leadership. Nu te poţi identifica cu un lider obişnuit să te sperie cu cheltuielile sale, decît dacă eşti moralmente, muci.
Liderii PDJ, în consultarea cu artizanul alternativei guvernamentale din urmă cu doi ani, cînd, pentru prima oară, sistemul politic cu partid central (PLD) a virat net şi natural către unul bipolar, cum ziceam, liderul din umbră, Ozawa, a simţit că, fără o concesie din partea clasei politice, nu e posibilă creşterea TVA. Ar însemna ca PDJ să le ofere partidelor de opoziţie, pe tavă, o retorică erozivă, fatală pentru el.
În aceste condiţii, PDJ a iniţiat discuţiile cu opoziţia, pentru reducerea numărului de reprezentanţi** în camera inferioară a Dietei. Ozawa declara azi: „simt miros de alegeri anticipate în 2012” (cu un an mai devreme decît expirarea mandatului actualei camere).
Sigur, economiile rezultate din reducerea numărului deputaţilor nu sunt mare scofală. Dar nu efectul pecuniar este problema, ci efectul moral. Un semnal clar că aleşii sunt parte a poporului, iar nu castă intangibilă.
După cum v-aţi dat seama, ordinea morală bate ordinea legală. Inclusiv cronologic. E firesc aşa. Întîi arăţi că te strîngi, şi abia apoi ai căderea morală să mă obligi a mă (re)strînge. Dacă îl întrebaţi pe nesimţitul eurodeputat Adrian Severin, el e de altă părere. Una „academic-şpăgară”, în dispreţul absolut faţă de alegătorii săi.
Dacă îi întrebaţi pe Filopat*** Antonescu, pe şeful său socialist şi direct Miki Mao, şi pe fericitul codoş securist-conservator, ei nu sunt în stare să îşi dea seama nici măcar cum e cu ordinea legală, impusă prin referendumul din 22 noiembrie 2009, de reducere a numărului de paralamentari. Ce să mai vorbim despre vreo ordine morală în promiscuitatea lor? Este o minune că cei trei încă mai sunt lideri de partid. Nesimţirea liderilor şi asfigmia eşalonului II, se răsfrîng asupra fiecărui membru al PSD, PNL şi PC. Pot afirma fără să nedreptăţesc pe cineva, că în opoziţie sunt trei partide (cu UDMR, patru) constituite din membri-viermi, care se iluzionează că opoziţia partidelor lor va înfrînge voinţa poporului.
––––––
* din cauze demografice, pensiile sunt alimentate numai pe jumătate din contribuţii. Restul, de la bugetul de stat.
** Camera Deputaţilor numără 480 de fotolii, la o populaţie de 130 mil.loc.
*** Filopat, adică Iubeşte-Patul
● Aştept bilanţul televiziunilor rupestre: RTV şi Antenele
Întrebarea pusă de mine la 27 martie, persistă. Presupunînd că Realitatea TV a găsit spaţiul locativ pentru plasarea ipoteticilor japonezi imigranţi, a găsit şi chiriaşii?
Pînă la urmă cîţi japonezi sinistraţi au găsit (şi pricopsit) instituţiile celei de-a IV-a puteri în stat, după verboasa campanie de la finele lunii martie?
Niciunul? Thii, ce proşti fură cei ce puseră botul la discursurile autoflatante vînturate de mogulizoare! Acum oricine îşi poate da seama de ipocrizia ce domină viaţa publică din România.
▲ Ciocan final în procesul Aum Shinrikyo
Astăzi se închide un complicat dosar penal ai cărui subiecţi sunt membri ai sectei criminale Aum Shinrikyo.
În şedinţa de azi, Curtea Supremă a Japoniei va da verdictul final în recursul inculpatului Endo, chimistul ce a sintetizat substanţa neurotoxică, numită curent Sarin, folosită de membrii sectei, atît într-un incident soldat cu morţi şi răniţi în vara lui 199４ în oraşul Matsumoto*, cît şi în atentatele de pe liniile Eidan Chikatetsu din Tokio, din dimineaţa de 20 martie 1995. La proces, inculpatul Endo fusese condamnat la moarte, însă avocatul apărării a invocat disproporţia mare între „inocenţa” făptaşului şi pedeapsă. Tare nevinovat trebuie să fi fost, atîta timp cît a sintetizat sarinul la baza logistică a sectei, din satul Kamikuishiki din Yamanashi.
În cei 16 ani de proces, s-au consumat 267 de înfăţişări, au fost audiaţi 540 de martori. Au fost condamnaţi 189 de membri ai sectei, din care, 13 – printre care şi şeful sectei, condamnatul Matsumoto (pe numele de scenă Asahara Shoko) – condamnaţi la moarte.
A fost un proces, prin complexitate, fără precedent, proces ce a pus la grea încercare Justiţia.
Pe lîngă cei 189 deja condamnaţi, mai sunt cel puţin 4 fugari încă neprinşi. Însuşi Asahara a încetat să mai scoată vreun cuvînt la trei ani de la încarcerare. Avocatul său a încercat să îl scoată iresponsabil, însă nu a reuşit să convingă instanţa cu certificate credibile. (observaţi cui i-a revenit sarcina probei).
Rămîn multe aspecte nelămurite. Poate de aceea, condamnatul Matsumoto nu a fost încă executat. S-ar putea ca tasta „Enter” să urmeze la scurt timp după sentinţa de azi.
Pe lîngă actele de terorism din 1994 şi 1995, secta criminală este responsabilă şi de o crimă anterioară asupra unui avocat pe numele său Sakamoto, din Yokohama.
În total, secta a produs 29 de morţi din rîndul populaţiei civile. Peste 6500 de victime au rămas invalide, cu sechele neurologice şi psihice severe, ireversibile.
EDIT
NHK 2011-11-21-10:52
Curtea Supremă menţine condamnarea la moarte a ultimului inculpat. Şi cu asta, cazul a fost încheiat. Urmează executarea.
–––––
* Nu a fost găsit mobilul atacului de la Matsumoto. Se pare, lansarea sarinului a fost doar o tentativă de „calibrare” a armei folosite în atacul multiplu, ｃîteva luni mai tîrziu. Atunci, suspectul a fost iniţial un riveran ce avusese cîndva o licenţă de farmacie comercială, şi al cărui soţie a rămas paralizată viaţă. Pentru el, atacul de la metrou a venit ca dovada supremă că nu el este autorul.
Eficacitatea neurotoxică a fost favorizată de anotimp. Majoritatea victimelor dormeau cu ferestrele deschise.
★ Sănătate şi responsabilitate (XIII) – Asigurări publice, asigurări private
În articolul precedent am identificat principiile ce guvernează asigurările publice de săntătate. Am aflat că ele se supun principiului echităţii, în forma contribuţiei procentual egale la colectare, şi a axiomei unicităţii sănătăţii.
Întrebări:
Poate fi sănătatea plurală? Dacă, da, în ce condiţii?
Poate fi aplicat principiul contributivităţii la sănătate? Dacă, da, în ce condiţii?
Pentru ilustrare, continuăm studiul de caz.
Să vedem întîi care au fost costurile totale la tratamentul varicelor (costuri nominale şi coplata), pentru a şti despre ce vorbim.
Avem cinci chitanţe: două din 6 şi 26 iulie (8.200+13.980yen) două din 19 şi 24 august (406.160+1140yen) şi una din 22 septembrie (4190yen). În total, costul nominal a fost de 433.670yen, din care am plătit din buzunar: 130.100yen, reprezentînd coplata curată (fără serviciile neacoperite de asigurări). Cu alte cuvinte, sistemul public de sănătate mi-a acoperit 303.570yen, echivalentul a 2 ani de cotizaţie. Reţinem 2 ani.
Aplic pentru conformitate chitanţele din 24 august şi 22 septembrie. Pe celelalte le aveţi în articolele anterioare.
Dacă doriţi şi detaliile, le pot aplica la coadă.
Avem pe 22 septembrie o cheltuială suplimentară de 3.150yen (din care TVA 150yen) care nu se regăseşte în totalul coplăţii, deoarece ea reprezintă costul unul certificat medical tipizat, special pentru compania de asigurări private. Act notarial neacoperit de asigurările publice.
Să vedem comparativ care este compensaţia obţinută de la compania privată.
Am activat două poliţe de asigurare de viaţă, poliţe ce, în subsidiar, acoperă spitalizarea de la a 5-a zi în sus, precum şi, parţial, costul operaţiei chirurgicale. Poliţele nu acoperă costul spitalizării pentru primele 4 zile, şi nici costurile auxiliare (analize, materiale etc.)
Să vedem cifrele:
Întîmplător, am datele la rînd. În carnetul de economii figurează două nume: Kanpo hoken şi Kan’i hoken. De fapt, compania este una singură, anume, Asigurări Poştale Uşoare. Numele poliţelor este diferit, deoarece contractele de asigurare au fost încheiate: unul, înainte de privatizare (Kan’i hoken), celălalt, după (Kanpo).
Ambele poliţe sunt de asigurare de viaţă, cu clauze de sănătate: internare, chirurgie. Atît şi nimic mai mult.
Deşi poliţele sunt la aceeaşi companie, cifrele sunt diferite, deoarece condiţiile contractuale sunt diferite. În carnetul de economii sunt trecute pauşal, dar una din poliţe prevede 2×4.500yen spitalizare (ziua 5-a şi a 6-a) plus 90.000 pentru operaţiile chirurgicale (total 99.000yen). Cealaltă acordă 2×6.000yen pentru spitalizare şi 120.000 pentru operaţie (total 132.000yen). Total 231.000yen.
Cotizaţia lunară este de 17.160 şi respectiv 18.990yen. Total: 36.150yen.
Discuţie
Comparăm cele două complexe:
Public: acoperire 303.570yen (2 ani de cotizaţie)
Privat: acoperire 231.000yen (6,4 luni de cotizaţie) (de la prima publicare a textului, multiplul a fost revizuit. v. mai jos)
Cu cît acoperirea este mai scurtă în termeni de cotizaţie, cu atît mai prost e pentru asigurat. Putem spune formal că asigurările private sunt de 4 ori mai scumpe decît cele publice. Adăugăm că situaţiile acoperite de asigurările private sunt mult mai puţine decît în cazul celor publice.
Se poate obiecta că de fapt, asigurările de viaţă nu sunt totuna cu cele de sănătate. În parte e justificat. Dar să vedem lucrurile pînă la capăt. În cazul de Doamne fereşte, să fiţi siguri că din totalul încasat de succesorul meu, se vor scădea cei 231.000yen. În aceste condiţii, nu este o greşeală să considerăm lunile de cotizaţie la asigurările private drept cotizaţie la sănătate. E ca şi cum aş fi murit un pic.
(am revenit mai jos cu completări de substanţă, ce invalidează raţonamentul din paragraful de faţă)
Unora li se va părea convenabil sistemul asigurărilor private. Cu cîteva observaţii însă.
Niciun asigurator privat nu plăteşte mai mult decît încasează. Asta înseamnă că, la tratamente cu costuri exorbitante, o bună parte din cheltuială va rămîne descoperită, oricît de private ar fi asigurările.
A doua observaţie se referă la costurile auxiliare. Am plătit 3.150yen pentru certificatul medical. Nu este singurul cost ascuns. La declaraţia de impozit, asigurarea privată încasată va intra ca venit. Grosier, pentru cei 231.000yen încasaţi, datorez statului 23.000. Asta înseamnă circa 0,7 luni de cotizaţie în minus, ceea ce duce la 4,2 raportul de scumpete (privat/public). Un alt cost ascuns este că asigurarea încasată sporeşte venitul net din anul, iar în consecinţă, contribuţiile la: pensie, sănătate, impozit regional, cresc în valoare absolută în anul următor)
Concluzii
În principiu, omul poate avea mai mult de o sănătate, dar numai una poate fi garantată. Celelalte depind de alţi factori.
Principiul contributivităţii poate fi aplicat, dar numai în registrul privat, cu restricţii multe. Şi, în general, în sistemul privat e „mai frig”. În sistemul privat, contribuţia ieftină cu compensarea babană este o iluzie.
Relaţia dintre condiţiile contractuale nu este liniară. Dacă la cotizaţia de 17.160yen (Kanpo) am primit de 5,77x mai mult, la cotizaţia de 18.990yen, raportul a fost de 6,95x. Se poate vedea că privatizarea unei asigurări terţe aduce o înrăutăţire a cotei de asigurare. (aserţiuni ce nu mai au suport din momentul în care am despicat partea de sănătate din asigurarea de viaţă)
Aşadar, în sistemul public nu ne permitem să umblăm cu criterii cantitative, cum ar fi cel de contributivitate, fără să stîrnim inechităţi flagrante şi mînie.
Pentru a fi rentabile asigurările private de sănătate, venitul lunar net al asiguratului va trebui să fie de minimum 550.000yen. Doar la valori peste cifra avansată, sistemul privat de sănătate devine atractiv. Cu alte cuvinte, de la director în sus. (la reconsiderarea fracţiei din asigurarea de viaţă, dedicată sănătăţii, limita inferioară de atractivitate al asigurării private scade considerabil).
EDIT
Cu scuze pentru concluziile de mai sus, mă văd nevoit să amendez calculele:
Cred că am reuşit să determin partea ce îi revine sănătăţii din poliţa de asigurare de viaţă.
Asigurarea de viaţă are trei componente: 1) asigurare de sănătate, 2) asigurare de invaliditate şi 3) asigurare de viaţă. La compania citată, sunt zece clase definite, definite ca: 1 milion, 2 milioane…10 milioane yen de plată la împlinirea termenului. Din ele derivă şi contribuţia lunară.
Cele două poliţe private de asigurare sunt din două clase diferite. Una de 3 milioane (3unităţi), iar alta de 4 milioane (4 unităţi). La asigurarea egală cu unitatea, formula de calcul este: 1.000.000×1,5/1000=1500yen pe ziua de spitalizare. Cum ziceam, am două poliţe cu un total 7 de unităţi, ceea ce înseamnă că mi s-au compensat (7×1.500yen/zi)x2zile=21.000yen.
Acuma, gravitatea intervenţiilor chirurgicale are teoretic patru clase de compensare: x5, x10, x20 şi x40, raportate la ziua de spitalizare. Operaţiile mele au fost considerate de gravitatea x10, ceea ce înseamnă 21.000×10=210.000yen. Plus 21.000 (partea de spitalizare) iese totalul de 231.000yen.
Din diferenţa dintre cele două cotizaţii la asigurare rezultă şi cotizaţia per unitatea de sănătate: 18.990-17.160=1830yen/lună şi unitate. Cum am 7 unităţi contractate, rezultă o contribuţie lunară dedicată strict sănătăţii: 1830×7=12.810yen/lună.
Am întrebat un client cu mai multă experienţă în folosirea asigurărilor de viaţă. Mi-a spus că partea din asigurare ce îi revie sănătăţii nu se regăseşte în asigurarea de viaţă la împlinirea termenului. Cu alte cuvinte, din cei 36.150yen plătiţi lunar, doar 23.340 sunt bani ce se vor regăsi în asigurarea de viaţă. Restul, sunt bani „aruncaţi”.
Discuţie
În asigurarea complexă, 64,5% sunt bani returnabili, restul, urmează regimul asemănător asigurării publice de săntăate, iar cuantumul este comparabil.
Să reluăm comparaţia:
Avem aşadar în regimul public, compensarea cu echivalentul a 2 ani de cotizaţie.
Rămîne să vedem cuantumul în regim privat: 231.000 minus 3.150 (certificatul), minus 23.000 impozitul aferent sporului de venit global, egal: 204.850yen, reprezentînd echivalentul a 16 cotizaţii lunare. Normalizat la valoarea compensată de asigurările publice, asta înseamnă 23,7 luni.
Concluzie
Cu scuze pentru uşurătatea din prima analiză (cu premiză simplificatoare falsă), la aceeaşi compensare, sistemul privat este mai avantajos cu circa 15%, dar cu observaţia că nu se activează la intervenţii medicale ambulatorii curente, nu se activează la cheltuielile cu medicina preventivă, nu se activează la dentist (decît cel mult pentru chirurgia facială cu implicaţii dentare).
Desert
Internarea fusese planificată pentru 9 zile (pînă la scoaterea copcilor) Eu m-am externat la cerere, într-a şasea. Asta înseamnă că am pierdut trei zile de asigurare, valorînd în termeni de bani: 31.500+315.000=346.500yen. Cum ar veni, aş fi putut încasa de la asigurările private 577.500yen. De 4 ori mai mult decît m-a costat coplata. 🙂 Sau, altfel spus, aş fi putut încasa de la asigurările private cu 33% peste costul nominal al tratamentului (internare, analize, operaţii chirurgicale). Am preferat însă să deschid prăvălia în zilele de vineri şi sîmbătă. În meseria mea, sunt mai importante planurile cu bătaie lungă. Şi mai ales să fiu la post. Altfel, pagubele întinse pe decenii ar fi mai mari de 346.500yen.
▲ Fukushima – fuzai tohyo – la alegerile locale
Duminică, 20 noiembrie, se vor desfărşura alegerile locale în 11 localităţi afectate de catastrofa din 11 martie şi de accidentul nuclear consecutiv. Programate iniţial pentru aprilie, alegerile au fost amînate.
Organizarea procesului electoral va fi îngreunată de browniana mişcare a electorilor în spaţiu. Vor fi mai multe urne mobile.
Actualmente, peste 150.000 de locuitori au fost strămutaţi în locuinţe provizorii, la distanţe considerabile de vatră, nu chiar în grupuri compacte. 58.000 se află împrăştiaţi înafara judeţului Fukushima. Pentru ei s-a iniţiat deja procedura de vot prin corespondenţă. La alegerile (atenţie!) locale. (sursa)
Iată, aşadar, cum se menţine spiritul comunitar. Iată o probă de ceea ce înţelege statul japonez prin cetăţenie aplicată, iar nu suspendată, batjocorită, ignorată.
Compar cu nesimţirea socialistă manifestată greţos de către exponenţii USL (PSD, PNL şi PC) precum şi pe cea a UDMR prin mardeiaşul drepturilor omului, Frunda, la recentele izmeneli parlamentare pe marginea proectului legii votului prin corespondenţă.
Compar civismul sinistraţilor japonezi, cu nesfîrşitele liste de „cetăţeni români indignaţi” de iniţiativa legislativă a MAE. Cetăţeni naivi, ce nu realizează că şi ei se află pe plăci tectonice instabile, în locuinţe şubrede, în lunci de rîuri care se revarsă, în calea furtunilor şi a uraganelor catastrofale.
Cei ce se opun trecerii legii votului prin corespondenţă au de ce să le fie ruşine de prostia lor de ieri şi de azi.
▲ Un nou document de identitate în Japonia
O ştire NHK din 14 octombrie mi-a atras atenţia.
Certificatul de istoric rutier (cazier rutier) document eliberat de serviciul Circulaţie al Ministerului de Interne la încetarea licenţierii permanente (pentru bătrîni) sau temporare (contravenienţi) putea fi folosit ca document de identitate.
Însă, la deschiderea unui cont în bancă, de pildă, era nevoie ca certificatul de istoric rutier să fie în termenul de 6 luni de la eliberare. Băncile motivau validitatea redusă prin faptul că adresa titularului se mai schimbă între timp. Şi, într-adevăr, la schimbarea domiciliului, titularul trebuia să meargă din nou la ghişeu pentru un certificat nou, dacă vroia să îşi deschidă un cont în bancă (nu şi pentru relaţia cu statul, unde nu e nevoie de identificarea tare).
Poliţia Rutieră Comisia de Siguranţă Publică (koan iinkai – organ executiv) a Ministerului General (de Interne) a preluat recent sarcina actualizării adresei titularului, astfel încît, certificatul rutier să reprezinte un document tare de stabilire a identităţii. Şi, mai ales, un document fără termen de valabilitate.
Mai mult, permisul de conducere poate fi folosit încă 5 ani de la expirare, ca document de identitate.
Domnii Blaga, Nica, Ioan Rus, Igaş ş.a. nu ar înţelege în ruptul capului cum e posibil să nu mai pui cetăţeanul-moş şi cetăţeanul-babă pe drumuri.
★ Sănătate şi responsabilitate (XII) – Valori şi principii
Iată-ne la finalul părţii descriptive a serialului. Se pune problema identificării motorului axiologic al sistemului public de sănătate. Din materialul faptic el se întrevede. Voi încerca doar reformularea.
Văzurăm că unităţi sanitare diferite, pentru proceduri egale, practică preţuri egale, deşi, la intrare, valoarea absolută a contribuţiilor poate fi diferită, în funcţie de venitul anual al titularilor. Aşadar, avem la intrare o variabilă, iar la ieşire o constantă. Cum le armonizăm? O luăm invers: de la coplată la contribuţie.
Ce categorii de coplată sunt?
Am identificat două fonduri de asigurări de sănătate. Asigurările populare de sănătate (kokumin kenko hoken), cu coplata de 30%, şi asigurările sociale de sănătate (shakai hoken), la care coplata este de 10% şi respectiv 20%, în funcţie de condiţiile contractuale dintre angajator şi angajat, dar în ultimul timp a apărut şi clasa 30% la shakai hoken.
Cele două forme de asigurare nu pot merge în paralel pentru aceeaşi persoană, întrucît, ele depind de forma de angajare. Cu alte cuvinte, dacă contribui la shakai hoken, nu poţi contribui şi la kokumin hoken.
În trecut, la nivel naţional, media coplăţii era de circa 16%. Pe măsură ce sustenabilitatea binomului economie-solidaritate a scăzut, a crescut procentual şi coplata medie, ajungînd în prezent la puţin peste 21%. Pe semne, mai puţini angajatori îşi permit azi să co-finanţeze contribuţia atît cît să satisfacă condiţia de 10% la coplată.
La asigurările populare contribuie persoanele autoangajate, liber profesioniştii, zilierii, part-timerii şi orice alt cetăţean care munceşte, dar nu este angajat cu contract permanent. Este de notat că şi şomerii au sarcina plăţii asigurării de sănătate, dacă nu intră sub tutela imediată a unei rude, situaţie în care responsabilitatea contribuţiei îi revine tutorelui.
Contribuţiile la asigurările, sociale, de data asta, sunt însă achitate parţial de angajator. Şi în Japonia, angajatorul are obligaţia de a acoperi 1/2 din contribuţia angajatului la asigurările de sănătate. Pensionarea nu atrage schimbarea clasei de coplată, dar nici nu scuteşte titularul de contribuţia la sigurările de sănătate.
Avem aşadar, două organizaţii publice de administrare a contribuţiilor pentru sănătate, şi trei clase de coplată: 10, 20 şi 30%.
Cît e cuantumul contribuţiei?
În linii mari, contribuţia la asigurările de sănătate este de circa 10% din venitul global net realizat pe anul precedent. Se plăteşte în 10 tranşe lunare, între iunie şi martie. Ea se recalculează anual. Dacă, să zicem, într-un an îţi pică o pleaşcă mare, ea se adaugă la venitul global net şi ridică în sus cuantumul tuturor contribuţiilor şi impozitelor pe anul următor, ce au ca bază de calcul venitul global net.
Aşadar, procentual, contribuţie egală.
O diferenţă, de data asta, la cuantumul procentual al asigurărilor de sănătate o dă însă vîrsta.
Toţi contributorii în vîrstă de peste 40 de ani au sarcina de a achita o contribuţie suplimentară, din care se constituie (sub)fondul de îngrijire la pat. Însă contribuţia suplimentară nu figurează explicit nicăieri. Ea poate fi însă dedusă logic, sau aflată direct şi personalizat, în baza dreptului la informare.
Reformulat: la vîrstă egală, contribuţie procentual egală.
Acum să coroborăm cu clasa de coplată:
La clasă egală şi la vîrstă egală, contribuţie procentual egală.
Am rezolvat astfel „misterul”. Observăm că nu poate fi vorba despre vreun principiu al contributivităţii (decît în stabilirea clasei de coplată, dar cu observaţia că el nu depinde neapărat de contribuabil, ci de condiţiile contractuale de muncă). Putem spune că principiul care guvernează sistemul este principiul contribuţiei şi atît. Spre deosebire de principiul contributivităţii (din sistemul de pensii), principiul contribuţiei are valenţă mai degrabă calitativă. Este un principiu binar. Contribui, ai. Nu contribui, nu ai.
Concluzii
În sistemul public de asigurări de sănătate,
1) fiecare contributor are dreptul la o singură sănătate.
2) Contribuţia şi coplata reprezintă dovada dreptului la compensarea bănească a asistenţei medicale şi respectiv, dovada dreptului la informare.
3) La noroc diferit, sarcină diferită, dar tratament egal, nediscriminatoriu.
Aşadar, la contribuţie echitabilă, sănătate egală.
Alte concluzii
4) Asigurările publice de sănătate nu acoperă decît inerenţele medicale asumate şi omologate de sistemul de asigurări de sănătate. Asigurarea nu acoperă inerenţele fiziologice şi de trai.
5) Agentul medical nu poate fi decît creditor în raport cu asiguratorul şi cu asiguratul. Serviciul medical este o dublă creanţă certă, imperioasă, dar care îl obligă pe agent la dublă transparenţă contabilă.
6) Reciproca: Asiguratorul şi asiguratul nu pot fi decît debitori în raport cu agentul medical. Alt fel spus, asiguratul şi asiguratorul nu pot fi creditori pentru agentul medical. (nicio (co)plată ex ante)
7) Contribuţia la asigurările de sănătate nu reprezintă un drept de proprietate (reală sau virtuală), ci un drept pozitiv, inalienabil dar prescriptibil. Cu alte cuvinte, contribuţia la sistemul public de sănătate nu este returnabilă şi nici încetarea plăţii contribuţiei nu îi prelungeşte asiguratului dreptul la compensarea cheltuielilor de către asigurator.
8) Agentul medical nu adaugă valoare, ci serveşte valorile fundamentale (Binele, Adevărul şi Frumosul). În consecinţă este scutit de custodia TVA pentru serviciul prestat în numele celor trei valori, dar este obligat să plătească cel puţin TVA corespunzător cuantumului salariilor brute ale personalului din schemă*.
În episoadele viitoare vom examina organizarea agenţilor medicali, gratuităţile şi excepţiile la (co)plată, relaţia dintre sănătate şi fiscalitate, precum şi relaţia dintre salarii şi şpăgi (etica şpagamahică).
–––––––
* Munca este o marfă, ca şi bisturiul, ca şi aparatul de radiografie, iar ca orice marfă, se supune taxei pe valoarea adăugată. Nu vă speriaţi. În medicină, manopera reprezintă cam 30% din cheltuielile directe. Iar încasările nu pot depăşi 150%, raportate la cheltuielile directe. Ceea ce înseamnă procentual 100x(0,3/1,5)x0,24(TVA)=4,8% din încasări. Am introdus TVA din România (24%) iar nu cea din Japonia (5%). (Sigur, pînă la anul, în Japonia, TVA aferent salariilor personalului nu va depăşi 1% din încasări. De la anul e de aşteptat ca cifrele să se dubleze.) Am preferat TVA din România, pentru o simulare mai aproape de condiţiile româneşti.Corolar: Dacă agentul medical nu produce valoare, nu are nici dreptul de a plăti dividende. (despre imoralitatea profitului în sistemul de Sănătate voi mai vorbi). Agentul medical poate (ex)trage dividende doar pentru serviciile făcute în numele Maibinelui, Maifrumosului şi Maiadevăratului. Însă, de regulă, în viaţa reală, serviciile cu valoare adăugată vin mai degrabă să acopere găurile provocate de serviciile făcute în numele Binelui, Adevărului şi Frumosului.
★ Sănătate şi responsabilitate (XI) – Bilanţ contabil parţial
(continuare din numărul trecut)
Următoarele două zile de internare au decurs relativ monoton. Somn, mîncare, lectură, radio, plimbare… La cerere, am fost externat în a 6-a zi.
Am primit un mic buchet de flori, un bileţel de felicitare pentru externare…
…în care erau scrise şi recomandările pentru viitorul imediat. Am fost apoi condus la lift:
Coborît la parter, am fost îndrumat către recepţia contabilă. Aveam banii pregătiţi, dar am întrebat dacă pot plăti cu cardul. Nu era posibil. Coplata, numai numerar.
Iată chitanţa:
Articolele de calculaţie sunt următoarele:
Îngrijire la pat: 6.300yen
Medicaţie orală: 880yen
Medicaţie parenterală: 2.240yen
Tratament chirurgical: 274.620yen
Analize: 6600yen
Internare: 108.420yen
–––––––––––-
Total: 399.120yen
–––––––––––-
Hrană: 7.040yen
–––––––––––-
Materiale auxiliare* (nesuportate de asigurări): 8.400yen
========================================================
Coplata: 119.740yen
Hrană: 2.860yen
Materiale auxiliare* (nesuportate de asigurări): 8400yen
–––––––––––-
Total (numerar): 131.000
TVA (5%, aplicat la cei 8.400yen): 420yen
==================================
Total general (numerar): 131.420yen
==================================
Suma plătită numerar echivalează cu circa 202 ore de muncă la salariul minim regional (650yen/oră).
Discuţie
Observăm că separarea pe articole de calculaţie este relativ grosieră în contabilitate, dar permite formarea rapidă a unei imagini despre structura costurilor. Separarea are utilitate atît în determinarea abaterilor de la normative, cît şi în identificarea rezervelor de eficienţă în proiecţiile ulterioare de buget.
Cheltuielile pentru hrană se evidenţiază separat de partea medicală, deşi şi ele sunt acoperite de asigurare. Ţinînd seama de coplata de 30%, ce reflectă aproximativ costul materiei prime, abaterea de la regula inerenţelor medicale, este extrem de mică. Abaterea este cu atît mai legitimă, cu cît, tratamentul reclamă, în anumite limite, restricţii alimentare. Cu alte cuvinte, hrănirea mea a cerut şi o vagă expertiză.
Vă reamintesc, decontarea serviciilor medicale ţine seama doar de inerenţele actului medical. Nu intră stările fiziologice, inerenţele specifice traiului, şi nici Maibinele, Maifrumosul şi Maiadevăratul.
Exemplu de altă cheltuilă suportată de pacient pe teritoriul spitalului ar mai fi cea cu spălarea şi uscarea lenjeriei intime. Pentru aceasta există maşini de spălat şi uscătoare de rufe, alimentate cu monede de 100yen. De asemeni, telefon public şi automate de băuturi soft. Pentru receptorul TV de pe noptieră se vînd cartele de 1000yen. Nefiind un fan TV, nu ştiu cît costă ora de recepţie TV, dar ştiu că automatul ce eliberează cartele TV poate şi restitui contravaloarea creditului neconsumat pînă la externare.
Mai observăm că TVA se aplică explicit numai la materialele cumpărate pe spezele pacientului. În mod normal, gambele ar fi trebuit strînse într-un fel sau altul. De fapt, la piciorul stîng, am purtat pansamentul compresiv 8 zile, pînă cînd mi-au fost scoase firele suturilor. Ciorapii medicinali uşurează mai ales subiectiv recuperarea (ce durează circa o lună). Simplifică administrarea prin forţe propri a presiunii pe gambe. Aşadar, ciorapii medicinali servesc mai degrabă Mibinele şi Maifrumosul decît inerenţele medicale.
==================================
Hopa!
Spitalul, fiind fundaţie nonprofit, nu are sarcina TVA pentru inerenţele medicale. Ar fi şi imoral ca statul să profite de ceva ce serveşte strict Binele, Adevărul şi Frumosul. Însă este total îndreptăţit să încaseze TVA pentru Maibine, Maifrumos şi Maiadevărat. Despre Maiadevărat voi vorbi cînd va veni să compar asigurările publice de cele private.
==================================
Să vedem acum pe ce dădurăm banii. (De aici în jos, socotelile vor fi în puncte de asigurare.) Pregătiţi-vă pentru incursiuni în domenii negîndite.
1) Primul set de date reprezintă medicaţia: antibiotic, antidoloric, antiinflamator, încă o pastilă în doză unică (senonsaido) al cărei rol nu îl cunosc. În final, deranjul farmacistului (7p x6 reprize) Cam jumătate din costul medicaţiei (88p) o reprezintă deranjul farmacistului (42p).
2) Al doilea set îl constituie perfuziile (pre)operatorii. Două seturi de ser fiziologic dulce şi de alte lichide, în două zile, însumînd 118p la prima, şi respectiv 106p la a doua operaţie. Pe semne, diferenţa este dată de consumul de catetere. Cateterul de la prima perfuzie a rămas montat pe antebraţ şi pentru a doua operaţie.
3) Analize: văd că se repetă în linii mari setul de analize de la sfîrşitul lunii iulie. Pe semne, repetarea lor este cerută de protocol, pentru a evita orice dubiu de malpraxis. Diferenţele semnificative în parametrii critici ar fi dus probabil la o verificare suplimentară. Din însumare mi-au ieşit 666p, iar în chitanţă erau trecute 6.300yen (630p) 6600yen. Nu aş putea spune de unde vine diferenţa.
4) Internare
-Pavilion general (din clasa: 1/10: o asistentă la 10 pacienţi): 1.300p x6 (=7.800p)
-Intervenţii suplimentare: 5p x6 (=30p) (probabil curăţenia în salon)
-Cazare 450p x6 (=2.700p)
-Supliment de mediu (probabil întreţinerea spaţiilor comune): 25p x6 (=150p)
-Supliment de zonă (categoria a IV-a): 10p x6 (=60p) [este clar un parametru de urbanism, ce se leagă de impozitul imobiliar.]
-Expertiză nutriţională: 12p x6 (=72p)
-Cheltuieli de administraţie medicală (constantă) 30p
5) Hrană (partea suportată de pacient în yen): 1 zi cu 2 mese 520yen, 2 zile cu cîte 3 mese 780 x2= 1560yen, 3 zile cu cîte 1 masă 260 x3=780yen (total 2860yen)
6) administrarea homeostaziei ş.a.:
-administrare farmaceutică (clasa: alta decît 1 şi 2) 325p
-prevenirea sindromului pulmonar (?) 305p (probabil acţiuni de prevenţie a infarcturilor date de eventuale cheaguri circulante)
7)Anestezie
-Anestezie 40 minute 850p
-Oxigen lichid 90litri 4p
-Novoheparin 1 fiolă 5.000UI 613p
-Anestezie 36 minute 850p
-Oxigen lichid 110 litri 4p
-Un injectabil (neidentificat) intitulat NS: 581p
8) Chirurgie
-Ectomie vasculară 10.200p
-Ectomie vasculară 10.200p
-Crioterapia plăgilor (peste 6cm) şi (probabil) scleroterapie: 4.160p
9) veşminte şi centuri:
-ciorapi constrictori (în yen): 1per 8.400yen.
Discuţie
După cum vedeţi, componentele sunt de naturi diferite. Însă intervenţia chirurgicală propriu-zisă are ponderea cam de jumătate din total.
Din cifrele spitalizării putem face socoteala productivităţii unei surori medicale: 10 pacienţi ori 13.000yen/zi împărţit la 3 surori (una pe schimb) înseamnă maximum 43.000 yen/soră şi zi, dacă totul merge bine sau chiar mai mult, în cazul în care pacienţii solicită mai multe intervenţii, peste cele curente. Din cei 43.000, circa 10.000yen îi revin operatorului direct (asistenta). Restul, pentru zecile de alte articole de calculaţie, nefigurate în document.
E de aşteptat ca un spital dintr-o zonă centrală să includă explicit şi componenta impozitului pe proprietatea imobiliară din moment ce planul de urbanism nu îşi propune a sărăci în unităţi medicale anumite zone. Acesta este avantajul fundaţiei în raport cu SRL-ul. Pe lîngă faptul că nu îşi propune profitul (ceea ce ar fi amoral), cu riscurile căpuşarde aferente, este datoare să detalieze şi cheltuielile. Atît faţă de pacient, cît şi faţă de casa de sănătate.
Aş avea o observaţie suplimentară la costul unitar al operaţiilor chirurgicale. În linii mari acelaşi. O excepţie ar fi procedura crio-şi scleroterapeutică, pe care nu aş putea-o disjunge contabil, deşi, cel puţin scleroterapia a fost bilaterală, practicată în două zile consecutiv.
Deşi preţul unitar este acelaşi, au fost două proceduri chirurgicale fundamental diferite. Una, cu laser. Asigurările de sănătate nu acoperă tehnica cu laser (mai puţin invazivă). Acuma, nu ştiu cum s-ar putea interpreta egalitatea valorilor decontate. Fie între timp a fost „legalizată” tehnica cu laser, fie medicul a făcut un fel de haiducie, mascînd contabil procedura cu laser, fie există vreo excepţie de la normativ, care zice că o tehnică terapeutică nouă poate fi compensată din fondul public de sănătate, dacă se încadrează în plafonul uneia deja omologate.
(va urma)
––––––––––––
* Singurul articol plătit 100% din buzunarul propriu, dar pentru care m-a creditat unitatea sanitară au fost ciorapii medicinali. S-ar adăuga costul hranei, dar rostul evidenţierii lui separat îl voi descifra într-un articol viitor, probabil la capitolul: „sănătate şi fiscalitate”.
▲ Nu numai populaţia îmbătrîneşte
Conform unei ştiri NHK de azi după amiază, ce citează dintr-un raport al Ministerului Transportului şi Amenajării Teritoriului, numărul podurilor pe care s-a interzis circulaţia sau pentru care s-a limitat tonajul maxim admisibil, este de 1,6 ori mai mare în comparaţie cu anul 2008. Astfel, în aprilie a.c., 172 de poduri mai lungi de 15m erau închise, iar pe alte 1130, era limitată semnificativ încărcarea maximă admisibilă. Diagnosticul semnalează coroziune avansată, denivelarea suprafeţei de rulaj, cojirea betonului şi expunerea armăturii metalice.
La ora actuală, în Japonia, din cele 150.000* de poduri, circa 8% au vîrsta de peste 50 de ani. Peste 10 de ani, proporţia va creşte la 26%, iar peste 20 de ani, la 56%. Pensionarea podurilor construite în perioada de expansiune economică are o mică întîrziere în comparaţie cu pensionarea generaţiei postbelice baby-boom (echivalentul decreţeilor) dar asta nu amelioreză situaţia, întrucît, reparaţia sau înlocuirea podurilor se va lovi inevitabil de limite bugetare, previzibile a fi din ce în ce mai strînse. După durata normată de exploatare, costurile de întreţinere şi reparaţii devine comparabil cu cel al reconstrucţiei, ceea ce complică ecuaţia şi înmulţeşte situaţiile dilematice.
––––––
* Reţeaua de drumuri numără circa un milion de kilometri. Asta înseamnă un pod la fiecare 6700m, sau, în termeni demografici, un pod la fiecare 850 locuitori.
★ Sănătate şi responsabilitate (X) – Bisturiu chirurgical
(continuare din numărul trecut)
După operaţia cu laser am fost dus în salon şi „încărcat” în pat. Încă sub imperiul rahiansteziei. Aveam de acum timp să îmi examinez corpul. De obicei, atunci cînd ne atingem corpul cu mîna, avem o dublă senzaţie tactilă. E foarte straniu să îţi pui mîna pe pulpă şi să ai senzaţia că ai atins alt corp.
Lipsa generală de feed-back în jumătatea inferioară a corpului a făcut ca bilanţul de materiale să aibă nevoie şi de o intervenţie de drenaj urinar, în cele cîteva ore cît am rămas imobilizat la pat. Mai spre seară însă, am fost capabil să îmi gestionez singur ieşirile. Şi intrările, întrucît, prima masă de luni fu cina.
A doua zi, rutina preoperatorie se repetă, mai puţin instructajele, întrucît eram deja „iniţiat”. La sala de operaţii am mers tot pe picioarele mele, însă niţel şontîc.
Identificarea verbală a persoanei la intrarea în sala de operaţii a mers exact ca în ziua precedentă, deşi erau aceleaşi persoane faţă în faţă.
==================================
Japonezii au un fel aparte de verificare şi inspecţie. Orice piesă/ (sub)sistem este verificat prin yubisashi kakunin – verificare prin arătarea cu degetul. Yubisashi kakunin se practică şi de către impiegatul de mişcare, dar şi de instalator, de şofer, în egală măsură. Iată un exemplu:
Ideea e simplă şi se bazează pe groasa legătură dintre minte şi mînă. Dacă de obicei mîna urmează mintea, îndreptînd arătătorul către obiectul de verificat, mintea este obligată să se trezească din alunecările momentane şi involuntare, iar atenţia să urmeze mîna. Aţi observat din clipul de ilustrare că yubisashi kakunin este o coreografie ceva mai complexă.
Coreografia îl ajută pe titular să îşi amintească mai uşor ordinea operaţiilor la verificare. Vă închipuiţi că şi la protocoalele preoperatorii, tot coreografia este cea care face ca erorile să fie mai puţine. O rutină care nu toceşte simţurile, ci le ascute. Astfel, odată ce ai indicat podeaua în vestibulul sălii de operaţii, nimeni nu intră fără papuci sterili, şi niciun pacient nu trece neidentificat.
===================================
Va să zică, ajunsei iar pe masa de operaţie. De data asta, urma piciorul stîng, cu varice ceva mai meandrate. Teama de rateul la anestezie, în loc să îmi scadă, crescu, ţinînd seama că două tentative dublează riscul. Nici de data asta nu mi-am ascuns teama. Însă se pare, am exprimat-o într-un moment nepotrivit. Cît eram în poziţia fetală, i-am spus anestezistei că îi va fi mai uşor, ţinînd seama că are ca reper urma găurii din ziua precedentă. Prostia m-a costat o scurtă bîjbîială, în căutarea spaţiului intermeningeal. Brusc am simţit un curent electric în călcîiul drept. Am relatat simptomul cu calm, pentru a nu provoca pagube mai mari. În final, totul a mers în direcţia bună. Iată-mă din nou înjumătăţit senzitiv.
La scurt timp, din nou gazat.
Personalul, deja obişnuit cu aparatul foto, a găsit de cuvinţă să şi pozeze în timpul operaţiei. Priviţi-o pe băgăcioasa aia mică de anestezistă:
După alte 40 de minute eram gata înfăşat, şi, judecînd după incizia inghinală, şi cu o venă safenă mai puţin. Vasele rămase orfane au fost, ca şi în ziua precedentă, astupate cu un gel scleros. De unde şi numeele operaţiei de finisare chirurgicală: scleroterapie.
Din nou, pe jumătate inert, am fost „transbordat” în patul de spital.
Fiind a treia zi de repaos, lucru rar în viaţa „civilă”, după reactivarea locomotorie, am început să mişun insomniac. Cum aveam teritoriu limitat, m-am cantonat mai mult în salonul de vorbitor de la etajul VII. Mai un suc de la automat, mai un pipi scremut la o toaletă mai încăpătoare, mai o lectură a inscripţiilor de pe pereţi… îmi omoram timpul.
Am găsit şi cutia de sugestii şi reclamaţii, şi o interesantă Constituţie Cartă a pacientului, ce lămureşte, cel puţin parţial, de ce medicul chirurg a acceptat prelevarea imaginilor în timpul operaţiei. (Le voi prezenta în articole viitoare).
● Cu CNP, sau fără CNP?
Cu bască, sau fără bască? S-a tot bătut apa în piuă pe tema „divulgării” CNP la recensămînt. Într-adevăr, măsura cu～, trădează gîndirea poliţienească a legiuitorului. Însă ultimii care ar fi avut căderea morală să protesteze verbos faţă de cerinţa CNP din protocolul de recenzare, ar fi fost Ion Iliescu şi Adrian Năstase, adică exponenţii şi respectiv continuatorii statului poliţienesc. Adică, tu, legiuitor, mă obligi să port „numărul matrix” în toate circumstanţele, mi-l iei şi mi-l publici de cîte ori ai ocazia, şi tot tu faci garagaţă?
Domnii cu chestiunea nu au decît să caute pe Google alăturarea „preşedinteleANDcamereiANDCNP”, „primANDministruANDCNP” pentru a-şi inventaria normele promulgate, şi respectiv adoptate, cu propriile lor mînuţe, norme ce provoacă şi la această oră scurgeri masive de date personale în Natură, mai ceva ca drobul de cianură de la Roşia Montană. După cum vă puteţi da seama, domnii şi respectiv tovarăşii cu obiecţia şi-au doborît propriile recorduri de ipocrizie.
Iată un exemplu luat la întîmplare:
Reprezentantii spitalelor clujene nu aveau habar de faptul ca CNP-ul le este publicat pe site-ul Ministerului Sanatatii,…(…)
Argumentul trompeţilor şi trombonilor USL ar fi că PDL ar vrea să fraudeze nici mai mult nici mai puţin decît alegerile. Pe lîngă că afirmaţia e un proces de intenţie, un joc de gleznă, nu e clar cum ar putea CNP ajuta ipotetica fraudă. Dacă domnii Iliescu-Năstase s-au gîndit că CNP-urile căpşunarilor ar fi cele vizate, ar putea să afle acum că persoanele lipsă la apel au plecat cu tot cu CNP din ţară, iar recensămîntul este pentru „soldul” demografic, iar nu pentru „expaţi”; ca să folosesc o expresie stîngist-resentimentară.
Cum ar putea fi folosit la fraudare un CNP, cînd nu ai controlul participării la scrutin? Cine ar fi atît de tîmpit să fraudeze în scripte, cînd acelaşi CNP, apărut în două locuri, l-ar putea da în gît şi băga în puşcărie?
Bine, USL a jucat la plezneală, pentru că ştie că „pulimea” pune botul la toate trăznăile mediatice. Însă inepta ieşire a USL, mie îmi foloseşte în demersurile individuale de modernizare a statului. USL îşi va fi tăiat craca logică şi contraargumentele în viitor. De acum înainte, eu însumi mă pot folosi de frica semănată de tromboanele USL, pentru a avansa tactic. 😀
Le-aş propune eventualilor specialişti IT ce vor trece pe aici, să întocmească un recoltor informatic de date personale din flora internetă. Nu e greu. Cu un generator logic de CNP, în care primele 7 cifre sunt oricum semnificative (sexul şi data naşterii), ar putea strînge datele personale a cel puţin 11 milioane de locuitori, adică, exact lista celor care, într-un fel sau altul au primit ajutoare de la stat. Başca CNP publicate în deciziile judecătoreşti, în contracte, tranzacţii, sau chiar (in)voluntar, de către titulari. Le propun să scoată la imprimantă listele şi să trimită coletele pe adresa PSD (ca să moară de ciudă PNL) cu menţiunea: pentru contrafaraudare. Asta ar fi o măsură de backup, pentru cazul în care PSD a pierdut CD-urile sustrase de la Evidenţa Populaţiei, în timpul mandatului Nica.
Revenind la procedura de recenzare, există şi CNP 100% public. El se numeşte număr de telefon, şi poate fi comun mai multor persoane, fără să îi facă pe miliţieni să se scarpine în creştet.
Spre deosebire de CNP administrativ, numărul de telefon are avantajul că poate fi folosit ex post, la lămurirea rapidă şi telefonică a confuziilor şi inadvertenţelor din formularele de recensămînt.
Nu încetez să mă minunez de cît de troglodit sunt gîndite normele de aplicare ale legilor ce se referă la relaţia dintre stat şi cetăţean.
Noua adresă: delaepicentru.com (anunţ)
Le mulţumesc tuturor celor care şi-au pus în blogroll adresa blogului de faţă. Îi anunţ pe cei listaţi mai jos, că, dacă în continuare vor avea amabilitatea de a-mi urmări „opera”, noua adresă este http://delaepicentru.com
Alin Fumurescu
Fără buletin 
6 comments