Fără buletin

★★☆ Porfirinele electrocutate şi diagnosticul de impostură în 6 minute

Posted in Chestii, Teste by Marius Delaepicentru on 2011/05/25

Link scurt: http://wp.me/pKahb-Wi

Cînd am preluat comunicatul Ad Astra, am omis să arăt nemernicia gazetarilor români. Cu regret, îi cer iertare lui Gabriel Preda.

Gabriel Preda, el însuşi cercetător, îmi semnalează de data aceasta, un fapt impardonabil pentru un gazetar de popularizare a ştiinţei: colportarea cu bună ştiinţă a hoaxului. De ce, cu bună ştiinţă? Păi, stimabilei gazetare Andrada Floria, de la Adevărul, i-a fost suficient să vadă scris „Geneva” pe patalamaua „inventatorilor”, pentru a promova un nou Mudava (bicefal) în paginile gazetei citate. E drept, doamna Floria, impresionabilă la slova englezească , poate da vina pe Fabrica de bani Centrul de Informare Tehnologică , care nu ştiu dacă tot din bani publici se întreţine, (întrucît nu are o pagină de autoprezentare), dar propagă acelaşi bulşit. Alte şi alte publicaţii de popularizare şi exhibare a semidoctului naţional şi electrolitic, au preluat şi înghiţit ştirea ca pe antinevralgic.

Pe scurt, e vorba despre un electrod, ce, chipurile, e în stare să dozeze în sînge un factor indicator de cancer în stadii incipiente. Toate bune şi frumoase. Cercetarea a avut loc cu finanţare din bani publici, în cadru familial cu autori cunoscuţi: soţii Raluca-Ioana şi Jakobus-Frederick van Staden. Rezultatele au fost prezentate astă toamnă la „renumitul salon de inventică” de la Geneva, unde, se ştie, nimeni nu scapă nepremiat de la excelent în sus.
Un antreprenor, pe nume Mircea Tudor (MT), preşedintele unei companii (probabil româneşti MB Technology) şi membru (nu chiar inocent) într-unul din juriile salonului, a preluat cu bună credinţă partea de tehnologie pentru aparatul ce ar fi urmat a fi produs. Cînd obiecţiile venite din lumea ştiinţifică serioasă nu au mai putut fi surdinizate, exasperat şi de rateurile prototipului patentat, MT a anunţat că a renunţat la contractul cu soţii van Staden.

Aţi zice că adevărul a triumfat. Nu e chiar aşa. Recent, un obscur eurodeputat PDL a preluat gogoaşa mediatică întreţinută de doamna specialistă Andrada Floria în Adevărul. A introdus-o în programul unei expoziţii de fălire la Bruxelles. Chiar în aceste momente, România se face de rîs cu un afiş în care numai numele autorilor reprezintă un adevăr.

În rest, PR prin care autoarea articolului din Adevărul ne anunţă că inventatorii perseverează. Impresia că nu mai e de pus la punct decît clema senzorului este de-a dreptul nostradamă. Lucru ce îmi aminteşte de vorba: în cercetare, perseverenţa este recunoaşterea eşecului.

Trebuie să recunoaştem că soţii van Staden au potenţial şi, chiar dacă nu par a se pricepe la electrochimie, se pricep la managementul cercetării (latură ce include invariabil şi lauda ciocanului). Statul le-a finanţat şi cercetarea, şi participarea la geneve saloane. Totul, pe vorbe şi eprubete subţirele, în care zac porfirine* electrificate. Desigur, faptul că Andrada Floria a pomenit mîlc şi vag despre obiecţiile Ad Astra (fără să dea vreun nume propriu) şi despre ruperea contractului cu tehnologul, are drept cauză numai spaţiul editoral limitat.

Ultima oră: Gabriel Preda mă anunţă că Ministrul Daniel Funeriu cere investigarea relevanţei participării României la saloanele de invenţii.

Permiteţi-mi să reproduc cîteva pasaje dintr-o corespondenţă privată, pentru a reconstitui cronologia şi poliloghia.

2010 toamna: Soţii van Staden anunţă invenţia, ulterior „premiată” la Geneva. Ştirea se răspîndeşte.
10 mai: Ad Astra dă un comunicat ignorat de majoritatea organizaţiilor media.
13 mai: Andrada Floria, Editor coordonator Adevarul Sanatate, îi scrie lui Gabriel Preda:

Am citit cu mult interes e-mailul dumneavoastra si va asigur ca vom aborda, cat de curand, subiectul cu cercetarea medicala in Romania. Vom face publica, de asemenea, opinia dumneavoastra cu privire la acest subiect. Pentru aceasta, va rog sa-mi lasati si datele dumneavoastra de contact (numar de telefon).

18 mai: într-o corespondenţă cu Gabriel Preda, Mircea Tudor confirmă abandonarea proiectului tehnologic.

Decizia noastra are la baza rezultatele considerate ca neconcludente pe care echipa noastra de cercetatori le-a obtinut timp de peste 6 luni de teste cu senzorul conceput de sotii Van Staden si de refuzul acestora de a relua cercetarea la nivelul senzorului, pe care noi il consideram inutilizabil intr-o aplicatie comerciala, in forma si cu caracteristicile actuale.

19 mai: Gabriel Preda, către Mircea Tudor:

Daca imi ingaduiti, am sa insist pe langa Adevarul sa scrie un articol clar, in care sa se afirme raspicat ca nu exista motive intemeiate pentru a prezenta cu un asemenea optimism rezultatele dnei. van Staden si in care sa se explice la fel de clar ca nu faceti parte din acest proiect fantezist.

Îl previne şi că hoaxul se răspîndeşte cu asistenţă luhană:

…dna. van Staden a planuit cateva evenimente media, inclusiv prezentarea in cateva zile, la Bruxelles, a „senzorului care detecteaza cancerul in 6 minute”, un eveniment organizat cu ajutorul europarlamentarului Petru Luhan:
Ar fi pacat ca un astel de eveniment (planuit pentru 23-26 mai 2011) sa repete seria de exagerari care acum sunt promovate in media romaneasca. Ar fi pacat si ca, nespunand la timp adevarul despre promisiunile dnei. van Staden, sa se arunce o lumina indoielnica asupra exemplarelor eforturi facute de organizatia dumneavoastra, dar si a ANCS-ului pentru promovarea adevaratei dezvoltari tehnologice si inventicii romanesti.

19 mai (aceeaşi zi): Mircea Tudor către Gabriel Preda:

In ceea ce priveste initiativa domnului Petru Luhan, desi am fost invtat initial sa particip la aceasta actiune la Bruxel, am refuzat invitatia deoarece solutia de detectare a cancerului, asa cum a fost conceputa de doamna Raluca van Staden nu a ajuns la o maturitate comerciala, care sa justifice un astfel de demers de promovare.

23 mai: Articolul apare cu acelaşi ton triumfalist în Adevărul. Într-un mail trimis mie, Gabriel Preda îşi exprimă dezolarea pentru lipsa de profesionalism a jurnalistei de hoax:

…Andrada Floria, de la Adevarul, avea acceptul scris al dlui. Mircea Tudor, de la MB Telecom Technology, de a dezvalui faptul ca, in urma investigatiilor MB Telecom Technology, s-a dovedit ca senzorul, asa cum este specificat in brevet, este inutilizabil, doamna Andrada Floria a preferat sa ignore aceasta informatie importanta si a scris un articol care pare sa sugereze ca se continua dezvoltarea, fara a specifica de ce s-a schimbat producatorul, cine este noul producator etc.
Cred ca subiectul merita explorat in continuare, mai ales ca Petru Luhan, europarlamentar, a organizat la Bruxelles un eveniment, intre 23-26 mai, in care prezinta realizarile inventicii romanesti, cu cap de afis dispozitivul dnei. van Staden. Am aflat ca grupul PPE a refuzat sa acorde sprijin, chiar i-a cerut sa renunte, dar actiunea continua, domnul Petru Luhan luand-o pe cont propriu. De asemenea, dl. Petru Luhan MEP nu a raspuns la 2 din mesajele mele.
Ar fi excelent daca ati recomanda subiectul si altor bloggeri; dupa cum vedeti ziaristii evita sa abordeze frontal problema, preferand sa prezinta actiunea Ad Astra ca un fel de zgomot neplacut, care va fi inlaturat cand dispozitivul va fi realizat in final.

…ceea ce am şi făcut. Luaţi şi răspîndiţi. Să afle tot poporul că e mai cuminte să recepteze mai cu băgare de seamă ştirile, chiar dacă ele sună impresionant, româno-flamand, cu accent algebru.

Din păcate, la această oră, rahatul exhibiţionist se întinde şi compromite în ochii Ioropei şi proiectul Măgurele (un proiect adevărat) băgat în aceeaşi oală cu impostura soţilor van Staden de incultura gazetarilor.
Din fericire, ministrul Funeriu a luat taurul de coarne.

Revoltat de nesimţirea ţanţoşă, am reacţionat pe pagina eurodeputatului:

EDIT: După cîteva ore, comentariul mi-a fost şters definitiv. E cel puţin amuzant ca un spammer parlamentar să considere spam un comentariu ce atrage atenţia asupra adevărului.

––––––––––
* Cel puţin în diagnosticarea cancerului de gonade la bărbat, testul imunochimic de sarcină pare mai precis decît electrodul mov din poveste. Nu rîdeţi! Principiul e simplu. Gonadotrofina corionică (HCG) substanţa ce duce la apariţia culorii pe băţul din kit este un hormon normal, prezent în urina gravidei. Acelaşi hormon este secretat în mod anormal, de unele tipuri de carcinom. Un rezultat fals-pozitiv pentru starea de graviditate poate fi real-pozitiv pentru cancer.

Anunțuri

● William Brînză face bişniţă cu carne de om

Posted in Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2010/06/20

Un deputat idiot incompetent mintal, ca mai toţi deputaţii care nu sunt autişti de-a dreptul, şi care susţine că reprezintă românii dinafara României, scrie pe blogul său, fără ruşine, următoarele:

Deputatul solicită și o majorare. Taxa pentru înregistrarea cererii privind renunțarea la cetățenia română să crească de la 600 la 2.000 de euro .

(!)
Cum ar veni, statul intenţionează să scoată la vînzare în viu, carne de om, mai sus de preţul pieţei. Statul ne vinde mai scump decît o face un proxenet cu fetele vîndute în Macedonia, Bosnia sau Kosovo. Într-una din compunerile sale, numită pompos „expunere de motive”, deputatul afirmă cu cinism că românii sunt principalul produs de export al României şi că, vezi Doamne, vrea să-i ajute. Să vedem cum: În proiectul ăsta de lege pe lîngă comisioane de transfer, vrea să-i mai jupoaie pe români de 1% din sumele remise, şi să constituie nuş’ ce fond. Or, ăsta e impozit fraudulos. Alt nemernic care privatizează statul în folos propriu. Uite ce jigodii ne reprezintă în Parlament! Aştept demisia din Parlament a deputatului Brînză. Dacă mai are vreo urmă de demnitate. În orice caz, cu asemenea iniţiative legislative, nu are decît să plece în PSD alături de Ponta.

Voi reveni cu noi imprecaţii.

Pînă una, alta, vă propun să citiţi aici:
https://delaepicentru.wordpress.com/2010/03/17/neamurile-proaste-legifereaza/
https://delaepicentru.wordpress.com/2010/05/13/baconschi-test-de-coerent/
https://delaepicentru.wordpress.com/2010/05/20/schizofrenia-domnilor-baconschi-si-voinescu/

Observaţi oximoronicul titlu:


Edit: I-am trimis primul mail deputatului Brînză:

Domnule deputat, majorarea taxei consulare la renunţarea la cetăţenie încalcă principiul echităţii. Majorarea ei va fi interpretată ca răscumpărare din sclavie. Chiar şi în situaţia actuală este o TICĂLOŞIE!

Pentru detalii, intraţi vă rog, la:(…)

Cu stimă,

Marius Mistreţu
Hiroşima

Am primit confirmarea de primire:

–– Original Message ––
From: William BRINZA
To: ‘Marius
Sent: Sunday, June 20, 2010 8:49 PM
Subject: Read: Taxe consulare (UTF-8)

Reporting-UA: williampdleuropa.eu; Microsoft Office Outlook 12.0
Final-Recipient: rfc822;william(la)williampdleuropa.eu
Original-Message-ID:
Disposition: manual-action/MDN-sent-manually; displayed

Your message

To: william@williampdleuropa.eu
Subject: Taxe consulare (UTF-8)
Sent: 20.06.2010 13:29

was read on 20.06.2010 14:49.

–––––––––––––––
Am mai scris una şi Avocatului Poporului

–– Original Message ––
From: Marius
To: avp(la)avp.ro
Sent: Monday, June 21, 2010 12:04 AM
Subject: Ref: 6508 si 6697/2009 (Taxe consulare) (UTF-8)

Stimate domnule Ionel Oprea – Adjunct al Avocatului Poporului

Îngăduiţi-mi vă rog să revin asupra a două sesizări anterioare, ce fac obiectul rezoluţiilor instituţiei pe care cu onoare o reprezentaţi, înregistrate cu numerele: 6508/13 iulie 2009 şi 6697/18 august 2009. În ultima, mi-aţi permis să sper că lucrurile se vor îndrepta.

Recent publicata lege 78/2010 menţine cuantumul de 600 de euro al taxei, în raport de 10/1 faţă de taxa de sens invers. În ciuda demersurilor mele ulterioare la MAE, nimeni nu pare să ia în serios problema adusă în discuţie, deşi am arătat că în Canada, de pildă, taxa este de numai 70 euro (aprox.) la renunţare şi 140 la dobîndire. Aşadar, şi mai ieftină, şi într-un raport (cel puţin calitativ) invers.

Colac peste pupăză, aflu de la deputatul William Brînză (v.link-ul) că iniţiază un proiect de lege, conform căruia, oneroasa taxă va fi majorată la 2000 euro.(!) Vă rog să observaţi că 2000 de euro reprezintă mai puţin decît încasează un proxenet care vinde sclave sexuale în Bosnia sau Kosovo, ceea ce, virtual, ar face din România cel mai scump negustor de sclavi.

În consecinţă, vă rog să atacaţi de urgenţă prevederile legii 78/2010 ce fac obiectul prezentei sesizări, pentru a stîrpi şi preveni, odată pentru totdeauna, arbitrariul, mercantilismul, resentimentul şi imoralitatea din legile ce vor reglementa în viitor categoria de taxe în discuţie.

Cu speranţa că veţi izbîndi în interesul cetăţenilor români, vă rog insistent să demaraţi direct la Curtea Constituţională a României, o acţiune hotărîtă de instaurare a Dreptăţii, pe temeiurile: 1) inechitate flagrantă în cuantumul comparativ şi 2) condiţionare oneroasă a exercitării unui drept fundamental.

http://www.williampdleuropa.eu/Reducerea-taxelor-consulare–id367.html

Vă mulţumesc.

Cu cele mai bune gînduri,

Marius Mistreţu
Hiroşima

● Neamurile proaste legiferează

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2010/03/17

În urma incidentului Tokio am cerut de la statul român garantarea drepturilor mele fundamentale, sub forma scuzelor publice din partea unuia din primii doi oameni în Stat. Căutînd o ieşire onorabilă din scenă, pentru cazul în care niciunul din cei doi vizaţi nu-mi va fi satisfăcut revendicarea, am prospectat eventualitatea renunţării definitive la cetăţenia română. Nu mică mi-a fost mirarea cînd am descoperit că statul român nu mă lasă să renunţ la cetăţenie pînă nu mă umileşte cu o taxă exagerat de mare, în raport cu aceeaşi taxă de sens contrar. Am hotărît să lupt, cel puţin acum, în al 12-lea ceas, pentru instaurarea unei minime echităţi. De aceea, am atacat via Avocatul Poporului prevederea legală prin care, arbitrar în opinia mea, s-a fixat cuantumul taxei consulare cu pricina. Primul răspuns sosit de la AvP a fost unul de neputinţă. Am verificat textul de lege la care m-a trimis chiar AvP în motivaţie, şi am constatat că AvP ARE căderea să pretindă egalizarea cuantumului taxei de dobîndire/renunţare (la) cetăţenie, drept care am insistat. În sfîrşit, AvP declară că ia în calcul atacarea prevederii legale. Se petrecea în august 2009. Termenul acordat statului român pentru garanţii de natură morală a expirat pe 7 ianuarie 2010. Suntem în martie 2010, iar cuantumul taxei consulare rămîne neclintit. Aplic mai jos corespondenţa mea cu Avocatul Poporului în această chestiune. Probabil curînd voi scrie un nou memoriu, de data aceasta, noului ministru de externe, Excelenţa-sa dl. Baconschi.

–– Original Message ––
From: Marius
To: avp(la)avp.ro
Sent: Tuesday, July 07, 2009 6:13 PM
Subject: Despre suprataxe

Rog, redirecţionaţi mesajul către departamentul PROPRIETATE, MUNCĂ, PROTECŢIE SOCIALĂ, IMPOZITE ŞI TAXE

Stimate domnule Ionel OPREA – Adjunct al Avocatului Poporului

Anomalia pe care o semnalez de data aceasta, se află în lista taxelor consulare, afişată la http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=37952&idlnk=4&cat=5
La capitolul Servicii diverse, sunt listate (în Euro):
1) Inregistrarea cererii pentru redobandirea cetateniei romane 60
2) Inregistrarea cererii privind renuntarea la cetatenia romana 600

Observaţi desigur, raportul de 10 la 1.

Întrebări: De ce este mai scumpă renunţarea la cetăţenie, decît (re)dobîndirea ei? Care poate fi raţiunea înzecirii unei taxe?

Unul din motivele raţionale ar putea fi costul operaţiilor. Totuşi, ambele operaţii angajează riguros, aceleaşi costuri, chiar dacă sensurile sunt opuse. Chiar şi costurile de publicitate sunt aceleaşi. Un nume pe o listă din MO. Aşadar, nu este o problemă de diferenţă de costuri.

Dacă ar fi să analizăm modul de dobîndire a cetăţeniei, el poate fi: prin naştere (teritorial), prin filiaţie (familial), sau prin (re)naturalizare. Din cele trei situaţii, doar cea de-a treia este rezultatul indubitabil al voinţei titularului. Naturalizarea persoanei majore. Renunţarea la cetăţenie, prin natura ei, este un act unilateral de voinţă. În lumina principiului echităţii, ar fi de bun simţ ca tariful la renunţarea la cetăţenie, la rîndul ei un act de voinţă, să fie egal cu cel perceput la (re)dobîndirea ei.

Se poate susţine că suprataxarea prilejuită de renunţarea la cetăţenie are rol preventiv, de descurajare a jocului: „uite cetăţenia nu-i cetăţenia”. Hm! Prevenţia se poate face mult mai raţional prin suprataxarea REnaturalizării. Cu alte cuvinte, într-o atare situaţie, inversarea raportului, în sensul suprataxării REnaturalizării ar fi raţională. Voi arăta mai jos şi de ce.

Suprataxarea renunţării la cetăţenie poate fi considerată ca un act punitiv. O contravenţie. Este contravenţie exercitarea unui drept fundamental, ce prin definiţie nu poate fi îngrădit decît în condiţiile Art. 53 (CR)? Nu. Aşadar, o atare interpretare face neconstituţională îngrădirea exercitării dreptului prin suprataxarea lui.

Cetăţenia poate fi considerată obligaţie cetăţenească? Nu. Calitatea de cetăţean atrage ŞI obligaţii cetăţeneşti, dar dreptul la cetăţenie este un drept fundamental, ce-i conferă titularului inclusiv dreptul de a renunţa la acel drept. De ce să condiţionăm pecuniar renunţarea la un drept, mai aspru decît dobîndirea aceluiaşi drept? Putem însă sancţiona demersul în sensul REdobîndirii dreptului, ceea ce se leagă bine de principiul prin care, în registrul penal, de pildă, se măreşte pedeapsa la recidivă. Din acest punct de vedere, nu aş avea nicio obiecţie dacă s-ar suprataxa renaturalizarea.

Renunţarea la cetăţenie poate fi tratată ca un act de trădare. Dar trădarea nu se pedepseşte decît penal, şi numai în urma unui proces penal. Aşadar, cade şi interpretarea extremă.

Stimate domnule Ionel OPREA, ţinînd seama de interpretările expuse mai sus, am ajuns la concluzia că suprataxarea renunţării la cetăţenie este rodul unui proces iraţional. Legiuitorul pare să fi întocmit normele de aplicare în mod arbitrar, ca rezultat al unui afect, iar nu al raţiunii, ceea ce contravine principiilor statului de drept. Prin suprataxarea renunţării la cetăţenia română, legiuitorul vădeşte un comportament de neam prost, din categoria celor care, cînd sunt părăsiţi de muiere, se răcoresc trăgîndu-i şi două zmetii.

În consecinţă, vă rog să iniţiaţi demersurile necesare pentru ca legiuitorul să-şi spele obrazul, aducînd corecţia necesară. Sunt conştient că NU am dreptul constituţional de a cere modificarea valorii unei taxe, dar pot atrage atenţia asupra încălcării unui drept prin dimensionarea exagerată a taxei, în relaţie cu aceeaşi taxă, dar de sens contrar. Vă rog să observaţi că nu aduc nicio obiecţie în legătură cu valoarea absolută a taxei. Ea poate fi menţinută la valoarea actuală, poate fi scăzută, nu are importanţă pînă la ce limită. Poate chiar (de ce nu?) crescută. Nu aceasta este problema mea. Ceea ce doresc este ca taxa, în ambele sensuri, să fie riguros egală cu ea însăşi, şi să reflecte principiul echităţii ce guvernează legile unui stat ce se consideră de drept.

Vă mulţumesc.

Cu stimă,

Marius Mistreţu
Hiroşima

Răspunsul de la AvP

Replica la 6508 AvP
–– Original Message ––
From: Marius
To: avp(la)avp.ro
Sent: Tuesday, July 14, 2009 11:48 AM
Subject: Re: raspuns cerere 6508/2009

Stimate domnule Ionel OPREA – Adjunct al Avocatului Poporului

Vă mulţumesc pentru răspunsul prompt la sesizarea înregistrată cu numărul 6508/2009.
Totuşi, vă rog să observaţi că, la art.13 din legea 198/2008, invocată de dumneavoastră, (citez):

„Cuantumul taxelor consulare prevazute in anexa poate fi revizuit prin ordin comun al ministrului afacerilor externe si al ministrului economiei si finantelor. ”

(am încheiat citatul). Aşadar, ajustarea cuantumului nu ţine decît indirect de Legislativ. Ca să o spun mai clar, iniţierea modificării propriu-zise a cuantumului taxei ţine de Executiv. Ajustarea poate fi ulterior aprobată de Legislativ.
Cu riscul de a vă răni, afirm următoarele: dacă instituţia pe care, cu onoare o reprezentaţi, nu poate interveni nici măcar la nivel de ministru, pentru îndreptarea nedreptăţilor, încep să cred că ea nu reprezintă poporul în raport cu Statul, ci viceversa. Vă rog, şi, m-aş bucura să mă puteţi contrazice.
Vă mulţumesc.

Cu stimă,

Lecţia de indiferenţă social-democrată – Diaconescu

Cristian Diaconescu e la răscruce. E în dificultate. NU va avea compasiunea mea decît pentru prostia sa funciară. Obiectiv, omul este suma actelor sale. Cît a fost ministru de externe, l-am rugat pe Diaconescu să emită două acte administrative de: raţionalizare a circulaţiei documentelor la misiunile consulare în folosul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, şi respectiv, restaurarea echităţii în cuantumul taxelor consulare. Ultima temă face şi obiectul unei sesizări la Avocatul Poporului. O voi publica într-un viitor apropiat. Pînă atunci, vă urez lectură plăcută:

–– Original Message ––
From: Marius
Cc: ministru(la)mae.ro ; traianbasescu(la)presidency.ro ;
Sent: Saturday, July 25, 2009 3:41 AM
Subject: Pasaport CRDS – solutie posibila

Stimate domnule Cristian Diaconescu – Ministru al Afacerilor Externe

Vă mulţumesc pentru răspunsul tipizat, la memoriul din 14 iulie. Sper că subalternii dumneavoastră de la Direcţia Consulară sunt înafara oricărui pericol, şi beneficiază de o binemeritată odihnă după ce mi-au trimis un copy-paste, extras din legea prin care mi se îngrădeşte, procedural şi cu generozitate, dreptul de a călători. Ţinînd seama că situaţia nu s-a schimbat între timp, vă reconfirm hotărîrea mea de a nu mai păşi pe teritoriul românesc, pînă la îndeplinirea condiţiilor puse de mine, ca urmare a incidentului Tokio. Înafara celor cunoscute, vă anunţ că mai am şi motive de conştiinţă, ce ţin şi de recomandarea din legea 248/2005, de a respecta legile statului de reşedinţă. […] Conform articolului 27 al Constituţiei Japoniei, oamenii au dreptul şi datoria de a munci. Ultimul articol vă sună familiar. Era enunţat, într-o formă apropiată, şi în Constituţia României, cea din 1965. Eu însumi am luat în serios art.27, şi muncesc 300 de zile pe an. Am muncit şi 8 ani consecutivi, fără concediu. Zilele mele libere nu coincid niciodată cu zielele în care consulatul este deschis.
Vă amintesc, domnule ministru, că deja am comis sacrilegiul de a închide restaurantul pe 8 iunie a.c., pentru chestiuni administrative în relaţie cu statul român. Trăiesc în capitalism, am cel puţin 1000 de concurenţi în jur şi nu-mi permit, tocmai în perioadă de criză economică, să las baltă prăvălia, pentru a fi la cheremul unei birocraţii, oricare ar fi ea. Trăiesc în cultul muncii. La urma urmei, nu e nimic blamabil în a avea cultul muncii. Ţine de libertatea de conştiinţă ce nu lezează drepturile altuia. A doua mea prezenţă, în carne şi oase, cerută insistent de autorităţile române prin invocarea unei legi de-a dreptul risipitoare cu capitalul de timp al cetăţeanului, este nedreaptă. V-am cerut derogarea tocmai pentru a arăta împreună nedreptatea prevederii legale. Nu m-aţi sprijinit, deşi, acum, aţi avea chiar trei sau patru motive solide să faceţi o excepţie de la lege.

Domnule ministru, mi-a venit o idee prin care sper să rezolvăm impasul. Se apropie ziua comemorării victimelor exploziei atomice de la Hiroşima. Se împlinesc 65 de ani. Logic, pe 6 august, (zi de lucru) la ora 8 dimineaţă, un reprezentant diplomatic din partea României, va fi prezent la ceremonie. Cel puţin de complezenţă. Aş fi foarte bucuros ca acel reprezentant să se abată puţin (cca 800m) pînă la prăvălia mea, să aducă chitanţierul şi ştampila, să-mi primească cererea de eliberare a paşaportului, să-mi ia banii, apoi să-mi facă serviciul de curierat, urmînd ca, ulterior paşaportul să-mi parvină prin poştă. Sunt convins că şi conştiinţa celor siliţi de legea strîmbă să-mi fi irosit două zile din viaţă, va fi mai împăcată, dacă mi s-ar face acest mic serviciu (public).

Ţinînd seama de dubla subordonare a personalului diplomatic, îndrăznesc să adresez acest memoriu, indirect, şi Preşedintelui României. Simultan, trimit un duplicat şi la consulat. Pentru fairplay. După cum observaţi, mă ţin de promisiune şi nu vă mai cer nimic. De veţi considera util să emiteţi vreo derogare în sensul propus de mine, aş fi bucuros, dar nu v-o cer în mod expres. Sper ca alternativa pomenită mai sus să fie fezabilă, chiar dacă, nu mă îndoiesc, se vor mai ridica împotrivă şi cîţiva legalişti ortodocşi.

Vă mulţumesc.

Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima

Iată şi răspunsul:

From: DRCO – Directia Relatii Consulare
To: Marius
Cc: relatii_cu_publicul
Sent: Tuesday, July 28, 2009 4:44 PM
Subject: H3/P/Co/1006/1507.2009 Marius Mistretu/Japonia

Stimate domnule Mistretu,

În legătură cu mesajul dvs. din 22 iulie* a.c., vă comunicăm următoarele:

1. Conform Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, art. 15, alin. 2, “cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple se depun personal de către solicitanţi, în ţară, la serviciile publice comunitare pentru evidenţa persoanelor ori la serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, în a căror rază de competenţă au domiciliul sau, după caz, reşedinţa, iar în străinătate, la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României”.

2. Ministrul afacerilor externe nu are competenta de a face derogari de la litera legii.

2. Dacă viitoarea dumneavoastră corespondenţă vizează aceeaşi problemă ne rezervăm dreptul, conform art.10 din OG nr. 27/30.01.2002, privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, să o clasăm.

Direcţia Relaţii Consulare

––––––
* – este vorba despre replica mea la un copy-paste idiot primit de la direcţia consulară la 22 iulie 2009. O reproduc mai jos:

To: relatii_cu_publicul
Sent: Wednesday, July 22, 2009 11:43 PM
Subject: Replica la: Raspunsul la Memoriul_#2 (UTF-8) – Marius Mistretu – DRCo – relatia Japonia

Stimată Direcţie Relaţii Consulare,

Tocmai am deschis fişierul intitulat „Raspuns pasaport CRDS Ro la misiune Marius Mistretu.doc” ataşat ca răspuns la solicitarea mea.

Din păcate, răspunsul nu este deloc rezonabil. Nu am cerut informaţiile pe care, cu eroism, mi le-aţi furnizat. Aceleaşi informaţii le găsesc la orice oră, pe pagina MAE. Ceea ce am cerut este o DEROGARE din partea domnului ministru. Derogarea se doreşte ca soluţie firească a impasului creat de imposibilitatea temporară de a mă deplasa la consulatul din Tokio. Motivele le veţi identifica la o lectură ATENTĂ a memoriului din 14 iulie, adresat Ministrului Afacerilor Externe, personal.

Iertaţi-mă, dar dacă dumneavoastră, sau domnul ministru, consideraţi aplicarea mecanică a legii, ca soluţie a CAZULUI PARTICULAR prezentat de mine, şi daţi copy-paste după textul legii, poate ar fi mai nimerită, direct, automatizarea răspunsurilor tipizate, printr-un program informatic. Un informatician mediocru ar putea scrie o atare aplicaţie în 10 minute, ceea ce ar scuti, pe vecie, plata a 4 oameni de la Direcţia Relaţii Consulare. Bani cu care s-ar putea zugrăvi interiorul clădirii Ambasadei din Tokio.

Ţinînd seama de cele de mai sus, aveţi două soluţii:
a) (fără raţiune) să ignoraţi roboticeşte mesajul de faţă.
b) (cu raţiune) să reconsideraţi cele scrise de mine, atît în memoriul din 18 iunie, cît şi în cel din 14 iulie.

Şi într-un caz, şi în celălalt, aveţi toate asigurările mele că nu vă voi purta ranchiună. Cum aş putea fi eu ranchiunos pe o unealtă? Dacă alegeţi b), aveţi 9 zile să-mi răspundeţi, pentru că, la 2 august a.c. intenţionez să trimit un al treilea memoriu, tot cu titlu personal, domnului ministru. Voi continua, timp de 7 ani să fac, din timp în timp, acelaşi lucru, indiferent cine va fi ministru. Voi putea înceta chiar mai curînd, deîndată ce voi considera că statul român este irecuperabil pentru lumea civilizată. Atunci voi renunţa şi la onoarea de a fi cetăţean român. Pînă una, alta, eu nu am neapărată nevoie de statul român, ci viceversa. De ce? V-aş explica, dar nu sunt convins că mă adresez unor fiinţe raţionale, ci doar unor mecanisme bielă-manivelă, mai bine, sau mai prost gresate. Îmi pare rău, dar aşa se vede de aici.

Vă mulţumesc.

Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima

● 23 iunie 2009 – Traian Băsescu

Am trimis scrisoarea de mai jos via e-mail. Confirmarea de primire a sosit codificată într-un discurs de-al Preşedintelui, la 27 iunie 2009.
Am revizuit textul, azi, 12 iunie 2011. Pentru toma-necredincioşi, la cerere, pot aplica hardcopy după e-mail. În text apare o referire la aşa-zisa Anexă. Celor ce nu sunt în temă, le recomand fie să ia în răspăr toate articolele anteriore celui de faţă, fie să intre direct aici pentru o scurtă recapitulare în 10.000 de semne.

(urmează textul propriu-zis)

Dragă Domnule Traian Băsescu – Preşedinte al României

Mă numesc Marius Mistreţu, cetăţean româno-internet, cîrciumar la http://www.lamarius.net, Hiroşima. Este a doua oară cînd vă scriu, dar prima, în calitate de Preşedinte. Bineînţeles, în calitatea dumneavoastră de Preşedinte. Acum circa 8 ani v-am mai scris un mesaj scurt, pe care îl puteţi identifica prin parola Zăroni.

Domnule Preşedinte, încep printr-o observaţie. Fiind un om scrupulos, înainte de a îndrăzni a vă scrie, am căutat titulatura dumneavoastră completă, în documentele oficiale ale celei de-a patra puteri în stat, pentru a nu face cumva vreo gafă. Nu am găsit ceva coerent, ci numai titluri de nobleţe, precum: mascul alfa, Zeus, dictatorul, piratul etc. Ultimul, ducîndu-mă cu gîndul la un stat eşuat, precum Somalia. Ştiind că România NU este un stat eşuat, am dedus că Presa reprezintă un alt stat. Un stat în stat, (nu mă îndoiesc, democratic, sprijinit pe cei trei stîlpi instituţionali, altminteri, onorabili, sau în curs de onorabilizare la tribunal: Voiculescu, Vîntu şi Patriciu) stat numit, se pare, tot România. De unde şi confuzia.

Prezentare generală

Domnule Preşedinte, permiteţi-mi, vă rog, să vă aduc la cunoştinţă faptele.
Duminică, 07 iunie 2009, am purces la exercitarea dreptului de vot pentru alegerile europene, ca cetăţean european ce mă consider. În lipsa tehnicii de vot la distanţă (pe care o aştept de 16 ani) am înghiţit eu distanţa (de 900 Km) ce mă despărţea de proxima urnă de vot. Vă mărturisesc, ştiam dinainte ce mă va aştepta, sprijinindu-mă pe cîteva fapte. O lege electorală restrictivă, un Parlament ce a restrîns şi mai mult opţiunile în procedura de identificare a persoanei, precum şi apeluri insistente la vigilenţă, rostite de preşedintele Senatului, atît în campania electorală, cît şi în ziua de vot, în apariţiile publice ale domniei sale. Apelurile domniei sale la vigilenţă mi-au rămas pînă azi, imprimate în memorie. De aceea, consider că preşedintele Senatului a agravat situaţia, ceea ce se reflectă în participarea slabă la scrutin, iar ca factor, atît politic, cît şi legislativ, precum şi uman, îl consider pe domnul Geoană responsabil, cel puţin moral, pentru cele petrecute ulterior. Este drept, nu unicul responsabil.
Aşadar, a rămas doar să dovedesc strîmbătatea. În consecinţă, am plecat înarmat cu o bocceluţă de acte eliberate de statul român, (cu excepţia certificatului de naştere, toate expirate) şi cu un MP3 player. Cel mai ieftin.
În secţia de vot de la Ambasadă, am fost împiedicat să îmi exercit dreptul de vot, refuz motivat de expirarea actelor mele de identitate. Dacă în trecut se mai închideau ochii pe la consulate, de data aceasta, apelul domnului Geoană la vigilenţă şi-a dovedit influenţa pernicioasă în (ne)exercitarea drepturilor cetăţeneşti.

M-am întrebat: care este semnificaţia refuzului? Răspunsul raţional pe care l-am găsit, este că buletinul de identitate (BI) reprezintă doar un contract de vasalitate, între cetăţean şi statul român, contract cu durată limitată. Odată cu expirarea buletinului/paşaportului, statul se pune în situaţia jenantă de a nu-i mai putea garanta cetăţeanului, nimic. BI, odată expirat, cetăţeanul este în aer. La rîndul meu, aruncat în aer de un paşaport expirat, vă mărturisesc, nu m-am simţit deloc confortabil, dar mi-am revenit repede, întrucît am început să gîndesc. Am luat-o încet, cu întrebări simple, precum: Cine sunt eu?, Ce reprezint eu?

Am realizat că, dacă un suzeran s-a debarasat de mine printr-o hîrţoagă, am devenit un om liber, tot atît de liber precum un ronin.
Pentru reconstituirea stării iniţiale, cea de cetăţean cu drepturi recunoscute, garantate de Constituţie, am sesizat absurditatea procedurală la Avocatul Poporului, fără să aduc acuzaţii. Însă corectarea anomaliei semnalată de mine pe cale legală este cronofagă, iar pînă la rezolvarea aspectului legal, eu rămîn fără garanţii de securitate din partea suzeranului, recte statul român.

Stare de provizorat

Ţinînd seama de cele expuse, am convocat toţi experţii în drept internaţional privat, pe o rază de 15cm (hm! poate mai puţin) i-am introdus repede în chestiune, apoi, amîndoi am decis că trebuie să-mi declar autonomia statală şi să promulg o Constituţie după modelul celei româneşti. (Să mai zică cineva că experţii nu ştie carte!) Cu alte cuvinte, eu sunt statul, iar statul sunt eu.
Am fondat o nouă formaţiune statală, numită: Republica Marius Mistreţu-Balc. (Balc, de la… Balcani.) Stat democratic, cu suprafaţa de 120mp, cu statut provizoriu de protectorat japonez. Populaţia: 3 locuitori, din care 2, minorităţi naţionale. Limba oficială: japoneza (minorităţile naţionale fiind majoritare). Parlament bicameral: Camera soţiei şi Senatul. Deciziile majore se iau unicameral, în şedinţă comună. Întocmai ca în Parlamentul României, nu există vot majoritar, ci numai unanimitate (cînd e vorba de împărţirea banilor) sau balotaj, balotajul fiind tranşat democratic şi gerontocratic. (Dacă soţia vrea să încline majoritatea în favoarea sa, nu are decît să îmbătrînească mai repede ca mine.) Spre deosebire de Parlamentul României, cvorumul se realizează uşor. Lipsa unui parlamentar se consideră şedinţă separată, iar cînd lipsesc ambii, se intră în vacanţă parlamentară şi se stinge lumina. Conflictele de natură constituţională se tranşează în curte, gravimetric, ca şi în România, în sensul că cel mai dolofan are dreptate. Fiind în acelaşi timp şi preşedintele Senatului, şi preşedintele Republicii, am rezolvat problema reprezentării în exterior, ceea ce îmi dă dreptul să mă adresez atît domnului Geoană, cît şi dumneavoastră personal, în calitatea de Preşedinte al României. Aşa, ca de la dictator la dictator. Prin acest artificiu procedural, am răspuns la întrebarea: ce sunt eu?.
Republica mea, neavînd un PIB asigurător, nu pot iniţia nicio acţiune la tribunalul internaţional de la Şpaga, pentru tranşarea platoului la Continental.
De aceea, am cerut garanţii morale de la domnul Geoană, sub forma scuzelor publice, pentru consecinţele incidentului Tokio, cănsiderînd un atare gest ca normal, şi asigurător pentru respectarea în viitor a drepturilor mele fundamentale.
I-am acordat domnului Geoană un termen de 15 zile pentru a lua legătura cu mine în această chestiune, urmînd ca, în caz contrar, să mă adresez Preşedintelui României. Condiţiile puse pot fi găsite în secţiunea Anexa. Întrucît termenul a expirat, şi, chiar în eventualitatea în care domnul Geoană ar fi luat legătura cu mine, sunt sigur că nu ar fi trecut de etapa procedurală simplă, de identificare a persoanei, i-am luat în mod unilateral şansa priorităţii. Doar pentru a-i dovedi absurditatea unor proceduri. Consider că domnul Geoană a pierdut ocazia de a-şi valorifica handicapul. (Ferească Sfîntul! Nu vă gîndiţi la altceva!) Dacă, pînă la data amorsării, cîmpul de bătaie se va modifica, vă rog să acceptaţi actualizarea.
Aşadar, rămîne în suspensie întrebarea: cine sunt eu? Răspunsul nu este atît de simplu pe cît pare. Sinteza etapelor în stabilirea integrală a identităţii mele este cuprinsă în următorul:

Opis

0) data: 11 iunie a.c.
Publicat Stenograma incidentului Tokio.
Calea: internet.
Caracterul: public, fără restricţii de afişare şi de acces la fişierele audio.
Termen: nelimitat.
1) data: 11 iunie a.c.
Cerere către Ministrul Turismului, în care îmi exprim unilateral voinţa, spre deconectarea paginii mele de internet de la saitul Biroului de Turism din Tokio, ca represaliu la nerecunoaşterea identităţii mele de către Statul Român.
Calea: internet.
Caracterul: public, cu revendicări, fără restricţii de afişare.
Termen: 31 iulie a.c.
2) data: 15 iunie a.c.
Sesizare la Avocatul Poporului, în care am arătat anomalia, precum şi sugestii de îndreptare.
Calea: e-mail.
Caracterul: public, cu restricţii de utilizare, fără revendicări.
Termen: cînd i-o înţelepţi Dumnezeu pe parlamentari.
3) data: 18 iunie a.c.
Memoriu trimis la MAE şi indirect, Preşedintelui Senatului.
Calea: e-mail.
Caracterul: public, cu revendicări, fără restricţii de utilizare.
Termen: 02 iulie a.c.
4) data: 18 iunie a.c.
Înştiinţare către MAE, în care anunţ că mă aflu sub protecţie.
Calea: e-mail.
Termen: nedivulgabil.
5) data: 02 iulie a.c.
Amorsarea prezentului memoriu către Preşedintele României.
Calea: e-mail.
Caracterul: confidenţial.
Termen: la latitudinea Preşedintelui României.

Motivaţie de interes general

Nu m-aş fi agitat atît, dacă nu aş fi convins că, prin demersurile mele, întăresc statul de drept. În această privinţă, domnul Geoană, cred că e de acord cu mine, întrucît sunt un român ce recunoaşte întîietatea convingerii, în dauna constrîngerii. Iată!, am reacţionat din convingere.

Nu mă îndoiesc, domnule Preşedinte, din cele scrise de mine, veţi desprinde o concluzie amară, dar în acelaşi timp, dătătoare de speranţă. Anume, pentru a dezvolta sentimentul de responsabilitate, de onoare, în conştiinţele cetăţenilor, trebuie început chiar cu cetăţenii. Cu alte cuvinte, în orice relaţie dintre cetăţean şi stat, sau între cetăţean şi cetăţean, acolo unde, raţional este posibil, să nu mai fie niciodată necesară autentificarea la notariat a oricărui rahat. Rahatul pute. Cea mai bună dovadă că e rahat, e că pute. La ce să-l mai şi guşti? La ce să-l mai şi ştapilezi? De ce să obligi cetăţeanul să mănînce ştapile? De ce procedurile îi bagă pe unii în mormînt iar pe alţii-n Parlament?

Dragă domnule Preşedinte, o afirm răspicat, de nu ne vom opri din nebunia (supra)legalismului, vom da direct în anarhie.

Ca să arăt efectele perverse ale supralegalismului paroxistic de azi, iau chiar acum, în timp ce scriu, la întîmplare, un ziar central. Răsfoiesc: „Poliţist de România: înjurat, bătut şi batjocorit”.
Iată! Ne-am fi aşteptat ca, cu atîţia notari şi notăriţe, cu atîţia oameni ai legii, lucrurile să fie în ordine. Ce descoperim? Oameni îndobitociţi de ştampile, fără minimul simţ al onoarei, ce bat poliţişti, la rîndul lor, cu un vag sentiment al onoarei. Sper ca, numai exemplul de faţă să arate clar că: supralegalism – egal – anomie. Iar acesta este numai începutul.
Demersul meu este unul paşnic, legitimat complex, şi sper ca el să fie şi bine înţeles.

Revendicare

Domnule Preşedinte, pe de o parte, în beneficiul meu personal, vă rog respectuos, iar de cealaltă, în beneficiul tuturor cetăţenilor, vă implor ca, în numele Statului Român, să îmi satisfaceţi revendicarea expusă în Anexa, şi sintetizată la poziţia 3) din opis.

Motivaţie de interes personal

Dragă domnule Preşedinte Traian Băsescu, mă simt dator să vă fac o ultimă confesiune. Acolo unde spuneam că demersul meu este unul legitimat complex, mă gîndeam şi la motivaţia intimă. Am fost recrutat de Securitate, ca turnător neplătit, în 1978, la vîrsta de 19 ani, pe cînd eram elev TR în UM 01634 Cîmpulung-Argeş. După satisfacerea stagiului militar, nu am mai fost contactat niciodată de „organe şi ţesuturi”. Pe semne, felul meu de a fi le-a legat mîna lungă. Prea eram gură-spartă. Pentru că nu am ascuns nici măcar acest lucru în cercul de prieteni. Cu ruşine, fac mărturisirea, atît întru mîntuirea mea, cît şi pentru a preveni orice atac din partea soţilor notăriţelor (se ştiu ei). Îi recomand domnului Geoană să nu mai scotocească prin hîrţoage, că nu se va alege decît cu strănutul. Mare lucru nu se află acolo. Doar un tînăr buimac, speriat, strivit moral de un sistem ticălos. Oricum, în populaţia româno-internetă, istoricul meu are oarecare notorietate, de mai bine de patru ani, de cînd susţin din toată inima, publicarea pe internet a arhivei.
Cînd spun ruşine nu mă refer numai la partea biografică, ci şi la cea genealogică. Am doi unchi pe linie paternă, foşti ofiţeri de Securitate. Ambii trăiesc. Nu ştiu ce au făcut. Tot ce ştiu, ştiu de la ofiţerul CI care m-a recrutat, anume, că unul dintre ei a fost şeful catedrei de tactică la unitatea de la Grădiştea-Giurgiu.
Domnule Preşedinte, aveţi căderea de a dispune căutarea dosarului meu la CNSAS. De veţi fi curios să-i aflaţi conţinutul, v-aş fi adînc recunoscător pentru favoarea de a-mi remite o copie după dosar, pentru a mă convinge, o dată în plus, de ce sunt liber. Aş putea cere eu dosarul, dar am jurat să nu mai bag niciun yen în buzunarul notarilor.

Mi-am mai jurat, ca, odată-şi-odată, să spăl onoarea numelui Mistreţu. Am încercat, pe 21 decembrie 1989, la Dales, cînd, cu mîinile mele am tras pe trotuar cadavrul unei femei scunde, sau scurtată de impactul cu camionul militar (ce trecu la nici un metru de mine). După primele rafale am fugit. Tentativă de spălare a numelui, eşuată. Nu eram pregătit să mor, deci, nu eram liber. A doua zi, am pus în geantă trei chifle Graham, cîteva nuci, prune uscate, cîteva lumînări, şi am purces gata să mor. Din fericire, a fost tîrziu. Am aprins lumînarile pe locul în care murise femeia aceea, şi am dat de pomană merindele, întru mîntuirea celor răpuşi, cărora le port adîncă recunoştinţă.
Nu mă consider revoluţionar, şi, de aceea, nici nu am un certificat (autentificat sau nu, la notariat) în acest sens. Dumnezeu m-a trecut în linia a II-a. Am luat calea bejeniei. Am ajuns în Japonia, la studii de Bucătărie şi Onoare. De mai bine de 12 ani locuiesc în Hiroşima, loc marcat pe vecie de planificatori militari înţelepţi, (din ambele tabere) planificatori ce, nu mă îndoiesc, au respectat toate procedurile.
Azi, sunt fericit că am apucat ziua în care Dumnezeu m-a trecut în linia I, după o zvîrcolire de cîteva săptămîni, zbucium ce precede orice metanoia autentică.

Domnule Preşedinte, nu vă ascund, au fost şi victime. Sunt cel puţin trei membri ai familiei mele din ţară, cărora le-am mutilat sufletul odată cu plecarea mea. Doresc din străfundul inimii ca, chiar de nu mă vor putea ierta niciodată, cel puţin să nu le fie ruşine că poartă, sau că au purtat cîndva, numele Mistreţu. Nu mă consider mucenicul Cauzei. Ei sunt mucenicii. Ceea ce v-am mărturisit, nu am îndrăznit să împărtăşesc nici măcar unui duhovnic, şi, aş îndrăzni să spun, nici măcar mie, pînă nu voi fi venit cu ceva onorabil, în folosul tuturor, şi cu un nume curat, e drept, ceva fără masă, fără volum, dar fără de care, viaţa oricui ar fi goală.
Vă rog să mă iertaţi pentru îndrăzneala de a vă pune în spinare o povară în plus.

Motivaţii suplimentare

Dragă domnule Preşedinte, vă rog să îmi permiteţi a vă anunţa că, indiferent de rezoluţia dumneavoastră, consider că, în sens larg, datoria mea de cetăţean nu a fost îndeplinită, atît timp cît sunt încă viu. În schimb, datoria faţă de membrii familiei mele lărgite, da. Mă maturizez greu. Deocamdată, abia înţeleg de unde îmi vine numele. Cine sunt.

Vă rog, domnule Preşedinte, arătaţi că un sistem ticăloşit poate fi umilit, (chiar dacă nu învins) doar cu un reportofon de 20 de dolari şi cu un paşaport expirat! Ceea ce ar urma întru Bine, nu va fi decît o chestiune de timp.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Efecte

Pînă la data expedierii, scrisorii de faţă, s-au petrecut următoarele lucruri ce se leagă în mod probabil, sau logic, de demersurile listate în opis.
a) Duminică 21 iunie a.c., conform unei depeşe Agerpres, într-o coferinţă de presă, MAE declară public că, începînd cu 01 iulie, se simplifică procedurile după care consulatele vor lucra cu cetăţenii români din străinătate. MAE nu motivează decizia prin contribuţia presiunii aplicate de îngerii mei păzitori şi de mine, dar este bine şi aşa.
b) 22 iulie a.c., preşedintele Senatului pleacă în China pentru 3 zile. Scopul vizitei, obscur. Suspect! În consecinţă, dispozitivul meu de protecţie a fost reconfigurat.

c) (adăugat azi, 16 iunie 2011) Joi 19 noiembrie 2011 am fost sunat de la consulat să trimit două poze de paşaport, pentru întocmirea unui titlu de călătorie, ce, la data alegerilor prezidenţiale (22 noiembrie) mă aştepta pe masa comisiei de votare. A fost o soluţie în paradigma birocrat-conţopească despre lume şi viaţă, dar o soluţie. Deci, se poate.

Încheiere

Domnule comandant; gabier Marius Mistreţu, de pe nava România, raportez: Nava se află staţionată în Lacul Rusesc, la intrarea în Bosfor. De 20 de ani are probleme de pescaj şi de gabarit, ceea ce nu o face aptă să treacă dincolo, în Europa. Coca este năpădită de moluşte. Vă rog, faceţi ceva, chiar de ar fi ca, odată cu retezarea catargelor, să cad şi eu. Voi cădea… liber.

Cu adînc respect, şi aş îndrăzni să spun, cu iubire,

Marius Mistreţu
cîrciumar, Hiroşima

–––––––––––––––––––––––––
Bibliografie şi mulţumiri

Montesquieu – Spiritul legilor.
*** – Constituţia României

Le mulţumesc, pe această cale, domnilor Asterix şi Obelix pentru pilda celor 12 munci, pildă ce m-a ajutat mai mult decît 12 tratate de tinichigerie politică – pardon! – de filozofie politică, Vărului meu, Vinny, pentru isteţimea în lupta cu procedurile din Alabama, precum şi mătuşii Tamara (pură coincidenţă).
Îmi place să cred că persoanele ce au aflat de demersurile mele, cu cît mi-au răspuns mai laconic (sau de loc), cu atît cred că m-au sprijinit mai mult. Le mulţumesc din inimă.

● Paşaport şi paşaportare

Posted in Paşaport şi paşaportare, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2010/01/09

Textul de mai jos a fost inclus iniţial în memoriul trimis ministrului de externe Diaconescu la 18 iunie. Întrucît problema, deşi pare rezultatul minor al unui incident banal, este în realitate una complexă, am căutat să separ lucrurile. Nu ştiu cît am reuşit. 🙂

Cerere de derogare

Ţinînd seama de gravele implicaţii legale şi morale, ridicate de incidentul Tokio, vă rog, domnule ministru, să vă autosesizaţi, şi să trimiteţi o derogare la Consulat, prin care să dispuneţi modificarea procedurii la eliberarea unui nou paşaport în cazul meu. Vă comunic că prezenţa mea în carne şi oase pentru identificare este un fapt, iar confirmarea identităţii, sosită de la MAI, se află în custodia Consulatului încă din 11 iunie 2009. În baza principiului lucrului judecat (sau similarul) a doua prezenţă a mea la ghişeu este redundantă şi contrară voinţei mele. Vă rog să mă consideraţi paralizat. Paralizat de frică. De aceea, vă rog să aveţi amabilitatea să specificaţi expres în derogare, că, pînă la epuizarea procedurii, schimbul de acte dintre mine şi Consulat, se va face prin Japan Post – serviciul poştal jurnalizat – pe teritoriul Japoniei, şi pe cheltuiala mea. În caz contrar, consider condiţionarea eliberării paşaportului de prezenţa mea în carne şi oase la Consulat, drept repatriere împotriva voinţei mele. Precedentul procedural creat prin derogare, va sta, în viitor, la fundamentarea modificării practicii curente la toate misiunile consulare din jurisdicţia MAE.
Stimate domnule ministru, vă ofer prilejul să uşuraţi situaţia administrativă a românilor din străinătate, în relaţie cu statul român. Vă conjur, nu pierdeţi prilejul!
Vă mulţumesc

● 18 iunie 2009 Am scris la MAE

Posted in Drepturi individuale, Paşaport şi paşaportare, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2010/01/06

–– Original Message ––
From: Marius
To: ministru(la)mae.ro
Sent: Thursday, June 18, 2009 1:09 PM
Subject: Memoriu (UTF-8)

Memoriu neoficial şi revendicare (numit mai jos Documentul)

Stimate domnule ministru

Marius Mistreţu, cetăţean român cu domiciliul în străinătate, declar următoarele: în ziua de 07 iunie 2009, cu prilejul scrutinului pentru PE, am fost pus în situaţia degradantă, de a mi se refuza exercitarea dreptului de vot, drept fundamental şi cetăţenesc, stipulat de Constituţia României. Din cauza procedurii de identificare a persoanei, formalizată în mod excesiv, absurd, în dispreţul total al cetăţeanului, situaţie agravată de unele discursuri publice, rostite de către persoane cu multă putere în stat, cu referire directă la Preşedintele Senatului, discursuri ce consider că au indus o stare de timorare în rîndul personalului comisiilor de votare şi constituie acte de imixtiune în bunul mers al scrutinului. Ca o consecinţă directă şi legitimă a incidentului (numit mai jos Incidentul Tokio), am hotărît ca, pînă la data de 07 iunie 2016 să nu mai calc pe teritoriul României, decît cu condiţia satisfacerii revendicării de mai jos.

Domnule Ministru, sunteţi un om ce a acţionat şi acţionează în numele legii, aveţi o carieră strălucită şi, nu mă îndoiesc, sunteţi capabil să raţionaţi logic. Vă rog să constataţi că formalizarea excesivă a procedurilor, mi-a zdruncinat încrederea în inocuitatea unor prevederi legale. O afirm răspicat, nu îmi este frică de legile României, dar mi-e frică de normele lor de aplicare. Vă rog să constataţi că împiedicarea exercitării dreptului de vot, din motive strict procedurale, ce, printr-un adevăr juridic fals, m-a aneantizat ca fiinţă umană în faţa legii, mi-a provocat formalizarea gîndirii logice, sper eu, reversibilă. Astfel, prin extensie, dacă mi s-a încălcat dreptul de vot, atunci, mă pot aştepta şi la violarea altui drept fundamental în ceea ce mă priveşte. Consider deja (dacă nu cumva e un fapt) că perimetrul Ambasadei României la Tokio este parte a teritoriul României.
Ţinînd seama de teritorialitatea legilor, printr-un nex simplu, şi un pic de autocenzură, consider că pătrunderea fără acte de identitate valabile pe teritoriul României (recte Ambasada) este un delict, şi sunt virtual punibil pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat. Dacă, Doamne fereşte, mă loveşte vreo nulitate? Ştiu şi eu? Chiar Excelenţa Sa Ambasadorul României în Japonia şi Singapore, Domnul Aurelian Neagu, mi-a comunicat verbal, în mod explicit, că, fără un paşaport valabil, sunt vulnerabil. Îl cred pe Domnul Ambasador. Numai că, eu am demult documente valabile pe teritoriul Japoniei, unele eliberate în baza unui paşaport românesc (culmea!) expirat. Pe teritoriul Japoniei mă simt în siguranţă, deoarece procedurile nu te lovesc, nici pe la spate, nici în faţă, şi în general, nu lovesc, ci urmează un parcurs raţional, ce ia în seamă şi deţinătorul probei ca izvor de probe. Paradoxal, nu mă mai simt protejat de către Statul Român. Bineînţeles numai din motive procedurale. De unde deduc că excelenţa sa, domnul ambasador, se referea la Statul Român atunci cînd spunea că sunt vulnerabil.
Vă mărturisesc, îmi este frică să mai intru pe teritoriul României, pînă cînd nu voi avea suficiente garanţii de natură morală, din partea Statului Român.

Revendicare

În termen de 90 de zile, de la data emiterii Documentului, Domnul Preşedinte al Senatului îmi va adresa oficial, pe cheltuiala oricărei entităţi, dar nu pe cheltuiala mea, pe trei posturi de televiziune, din care unul TVR, cu un total de audienţă ce însumează peste 18%, (luînd ca date primare pentru calcul, distribuţia audienţei înregistrată în luna precedentă), cum spuneam, Domnul Preşedinte al Senatului, va apărea, cu faţa vizibilă, într-un clip de 10-30 secunde, şi va rosti explicit numele meu, împreună cu scuzele domniei sale, adresate atît mie, personal, cît şi Poporului Român, pentru excesele retorice, ce au amplificat valul de supralegalitate procedurală, mai drastic ca niciodată, din cauza căruia eu, şi mulţi alţi cetăţeni, nu ne-am putut exercita un drept cetăţenesc. Clipul se va difuza pe durata a 24 de ore, o dată la fiecare 6 ore. Ţinînd sema de independenţa editorială, televiziunile angajate, sau terţe, vor avea libertatea de a difuza, sau nu, clipul şi în alte programe, terţele apariţii, fiind excluse de la numărătoare.

Argumentaţie

Se poate obiecta că revendicarea este supradimensionată. Argumentul meu contrar este că, oamenii politici şi înalţii funcţionari ai statului, cu cît se află mai sus pe scara ierarhică, cu atît efectele actelor lor influenţează mai mult viaţa şi (ne)fericirea oamenilor. De aceea, consider şi sunt convins că am dozat cu atenţie, atît întinderea, cît şi frecvenţa apariţiilor, ţinînd seama şi de factori obiectivi, anume, inerţia mare a auditoriului în receptarea unui mesaj, oricare ar fi el. Revendicarea mea nu este în măsură să ştirbească prestigiul, onoarea, sau imaginea de sine a cuiva, ci, dimpotrivă, să întărească, pe cale morală, în mod autonom, independent de legi şi proceduri, încrederea cetăţenilor români în Instituţiile Statului, în special în Parlament, singurul legiuitor al României.
Vă rog să-mi iertaţi insolenţa, însă, sprijinindu-mă pe faptul că dumneavoastră aveţi relaţii instituţionale, politice, şi nu în ultimul rînd, personale cu domnul Geoană, vă rog să-i înmînaţi un duplicat după acest Document, cu speranţa că-mi veţi înţelege tacit scrupulele. Am o rugăminte însă. Vă înţeleg o eventuală argumentaţie în exonerarea domnului Geoană de responsabilitatea morală, dar nu aş vrea să fiu pus în situaţia jenantă, de a demonta încă o dată refrenul:” Dumnealui a spus-o în calitate de…”, pentru că îi faceţi un rău. Sper că înţelegeţi, nu trebuie să vă amintesc că, Omul este o monadă gînditoare, înzestrată cu conştiinţă, prezumată ca fiind una singură, indivizibilă. În condiţii normale, nimeni nu poate afirma despre altcineva că are două sau mai multe conştiinţe, fără să aibă şi un certificat medical în mînă.

Condiţii procedurale

Revendicarea, fiind ceva ce ţine de moravuri, vă rog să înţelegeţi că termenele legal-procedurale nu se aplică. De aceea, mă simt dator să vă înştiinţez că, sunt gata să aştept timp de 15 zile calendaristice, măsurate de la data expedierii, un eventual răspuns direct de la Domnul Preşedinte al Senatului, sau de la dumneavoastră, ca mediator ad hoc. Vă asigur că, revendicarea ridicată de mine nu a luat calea Justiţiei, şi nici nu o va lua, deoarece mi-e frică de proceduri. Dacă procedurile mă ignoră pe mine, ignor şi eu procedurile. De aceea, desfid orice eventuală acţiune în instanţă, iniţiată în numele meu, de către orice entitate, cu excepţia AvP, şi numai dacă AvP se autosesizează. Nu am făcut, şi nu voi face niciodată o sesizare, la AvP, din propria voinţă, în chestiunile ce ţin de moravuri.

De asemeni, în numele Celor Nevăzute, las la latitudinea Preşedintelui Senatului, şi recunosc libertatea domniei sale să urmeze, sau să nu urmeze procedura ad-hoc, propusă de mine, în sensul satisfacerii sau, nu, a Revendicării, rezultatul, oricare ar fi el, reprezentînd măsura moralităţii Preşedintelui Senatului. Aduc observaţia că, dacă în termenul indicat mai sus nu voi primi un răspuns, voi fi nevoit să mă adresez Preşedintelui României, tot cu titlu personal, să apelez la înţelegerea şi la prerogativele ce-i revin în calitate de garant al Constituţiei României, şi să-l rog să îmi satisfacă Revendicarea, exact în aceleaşi condiţii pe care i le-am propus mai sus Domnului Preşedinte al Senatului. Fiind un document public, dar situat înafara procedurilor curente, nu vă pot garanta că termenul de 15 zile va fi şi respectat. Dacă Documentul va primi mai repede răspuns de la Preşedintele României, decît de la Preşedintele Senatului, mă înclin în faţa preemineţei Dreptului Natural, cel al primului sosit. Instrumentul de acordare a priorităţii va fi orologiul serverului meu de mail. Dubla garantare, chiar în lipsa dreptului primului venit, este binevenită.

Lămuriri suplimentare

Documentul NU este o glumă. Sper ca Documentul să arate suficient de clar cum, o simplă procedură, (cum spunea cineva) o pietricică, pe care aproape nimeni n-o bagă în seamă, odată ce ţi-a intrat în bocanc, te obligă să gîndeşti. Demersurile mele sunt acţiuni solitare, ce sper să îndrepte lucrurile în numele Dreptăţii, Binelui, Adevărului şi Frumosului, singurele valori ce ne definesc ca oameni întregi. Din motive de pudoare, afirm că cele trei valori fundamentale sunt, deocamdată, patru.

Domnule Cristian Diaconescu – Ministru de Externe al României

Sunteţi de formaţie jurist, strălucitor prin moderaţie, calitate foarte preţioasă azi, cînd statul de drept are nevoie de (re)îndreptare. Aţi fost, şi poate mai sunteţi magistrat. Nu mă îndoiesc, conştientizaţi impasul în care se află Statul Român, în garantarea drepturilor fundamentale ale omului. Vă ofer, cu inima deschisă, prilejul să arătaţi că există dreptate, că există legi congruente cu legitimitatea, iar acolo unde nu o puteţi arăta, vă rog să-mi arătaţi rîvna dumneavoastră întru îndreptarea strîmbului.

Vă rog să nu o luaţi ca pe o formă de presiune, dar, în eventualitatea în care niciunul din cei doi reprezentanţi ai Poporului, la care fac referire mai sus, nu vor face vreun demers în sensul arătat în Revendicare, în termen de 90 de zile calendaristice, măsurate de la data de expirare a termenului de reparaţie morală, cu mîhnire, îmi rezerv dreptul exclusiv şi inalienabil, de a depune cerere oficială de renunţare la cetăţenia română.

Aşa să-mi ajute Dumnezeu!

Textul iniţial conţinea şi o cerere de derogare.

%d blogeri au apreciat asta: