Fără buletin

● Cînd vorbeşte neîntrebat, cetăţeanul trebuie pedepsit

Posted in Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2010/05/31

M-am întrebat adesea care sunt motivele pentru care relaţia dintre cetăţean şi administraţia de stat este atît de toxică. Încet, încet, am desprins cîteva principii ce guvernează, în spiritul lor, legile statului român în chestiunile administrative şi de drept civil.

Pentru fiecare afirmaţie de mai jos am scris cel puţin un articol pe blogul de faţă. Cine vrea, poate folosi instrumentele locale de căutare pentru a se convinge. Am preferat să menţin textul aerisit.

Statul uită repede. Cetăţenia română nu este prezumată

Dacă eşti cetăţean român trăitor în străinătate şi ai ghinionul să pierzi actele de identitate româneşti pe teritoriu românesc, eşti nevoit să mergi de la Satu Mare la Bucureşti pentru a obţine dovada că eşti cetăţean român. Cu alte cuvinte, pe lîngă umilinţa de a nu fi recunoscut de către statul român drept cetăţean român pe teritoriu românesc, eşti pus în pericolul de a fi arestat, luat la întrebări, abuzat de către orice tablajor.

Dacă ai buletinul expirat, nu ai voie să votezi. Nici în ţară, nici în secţiile din străinătate. Şi asta, contrar textului constituţional ce prevede clar condiţiile de interzicere a exercitării unui drept fundamental. Orice alt (pre)text nu poate fi decît abuziv. Nu însă în viziunea legiuitorului. Iar asta, pentru că cetăţenia nu e prezumată.

Din experienţe povestite, aflu că, dacă ai depus la vreo instituţie adeverinţa de cazier, iar dosarul tău trenează, custodele dosarului îţi va mai cere una, deîndată ce ea expiră. Iar dacă între timp îţi mai expiră un document de la dosar, iar trebuie să „intri în legalitate” în mod sisific.

Statul e suspicios. Omul e prezumat a fi un sclav mincinos.

Dacă, din motive obiective, nu poţi dovedi că tu eşti tu, orice autoritate a statului te poate contrazice. Îţi poate interzice orice drept, fără să fie pedepsită pentru persecuţia la care te supune.

Dacă nu ai buletin, şi nici părinţii tăi nu au avut, eşti pus să te deplasezi la locul de baştină pentru a-ţi dovedi cu martori identitatea, fără să să ţi se dea la mînă vreun act care să te exonereze de eventualele pedepse şi abuzuri la care vei fi expus în călătoria de dovedire a identităţii.

Dacă mergi la vreun consulat cu un act de identitate expirat, eşti mai întîi identificat şi abia apoi ţi se permite să depui cererea. Nimeni nu s-a gîndit la optimizarea schemei procedurale. Cererea de identificare(1) şi cea de eliberare a paşaportului (2) să fie primite împreună, iar dacă (unu la un milion) rezoluţia la (1) va fi „minciună”, (2) să primească „stop”. Nu. Pe niciun legiuitor nu l-a interesat ce pagube produce prin disjungerea procedurii în paşi mărunţi. Vom vedea mai jos şi de unde atîta dispreţ.

Statul nu prelungeşte tacit contractele.

Oricine ştie că un contract de închiriere poate fi prelungit tacit. Chiar şi convenţia de la Haga, de care face atîta caz legiuitorul, este un contract prelungit tacit. Însă, sub nicio formă, contractul de cetăţenie. Mint. Forme există, dar îmbracă aspectul sever punitiv*. Analizînd efectele devastatoare pe care le produc actele de identitate expirate/ pierdute/ distruse/ reţinute, ne dăm seama că ele nu sunt întocmite pentru a uşura existenţa cuiva, ci pentru a o complica. În ce scop? Vedem deja, iar dacă nu vedem, vom sistematiza materialul şi vom trage şi alte concluzii. Deocamdată vă invit să memoraţi următoarea…

Schemă de dresaj

Statul român nu recunoaşte instituţia cetăţeanului. Acolo unde o recunoaşte, (de ochii lumii) statul român nu recunoaşte dreptul cetăţeanului de a fi liber. Cînd prin vreo conjunctură norocoasă cetăţeanul devine liber, nu are voie să vorbească neîntrebat. Atunci cînd vorbeşte neîntrebat, cetăţeanul trebuie pedepsit.

––––––––––––––-
Veţi vedea în postările viitoare în ce măsură schema de mai sus face din statul român unul ilegitim. Un stat croit în folosul unei clase parazite. Vom descoperi că absenţa sau asfigmia simţului civic, şi a altor virtuţi, se datorează tocmai felului în care omul este dresat de către oligarhie, prin instrumentul statului sinucigaş de drept. (Trebuie să recunoaşteţi că orice stat din care lipseşte instituţia cetăţeanului este un stat sinucigaş.)

● Lăcomia depopulează România

Posted in Drepturi individuale, Paşaport şi paşaportare, Scatoalce de Stat, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2010/05/29

Deşi, retoric, e nerecomandabil, am început cu concluzia. O concluzie cu gust coclit, pe care sunt sigur că o veţi împărtăşi şi voi, după lectura rîndurilor de mai jos. O concluzie virtual înfricoşătoare pentru statul român. Pentru că e numai o chestiune de timp pînă cînd le-o vom trage peste bot deputaţilor ce întocmesc legile întru îmbuibarea (hi)steroidelor lor neveste şi futeuze notărese. Dar, ca să n-o mai lungim, intru direct în subiect.

Transcrierea în România, a unei căsătorii încheiate în altă ţară

Preiau de pe saitul primăriei din Satu Mare. Ne vedem mai tîrziu, după ce parcurgeţi textul. (Care nu leşinaţi între timp.)

Doamnelor şi domnilor, proceduraaaa!:

Actele necesare

* adeverinta de cetatenie, pentru cetatenii români cu domiciliul legal în strainatate si care nu pot face dovada cetateniei române, adeverinta se elibereaza de catre SERVICIUL DE CETATENIE de pe linga Ministerul Justitiei, Bucuresti Str. Petofi Sandor Nr. 47 Sectorul 1;
* adeverinta privind ultimul domiciliu din tara, pentru cetatenii români cu domiciliul legal în strainatate
* eliberata de Biroul Evidenta Informatizata a Persoanei a municipiului Satu Mare
* xerocopie a cartii de identitate sau a buletinului, petru cetatenii români cu domiciliul în mun. Satu Mare
* adeverinta din care sa rezulte cum figureaza în Registrul Permanent de Evidenta Populatiei eliberata de Biroul Evidenta Populatiei de la ultimul domiciliu avut în tara( în situatia în care solicitantul se legitimeaza cu pasaport românesc expirat sau cu titlu de calatorie)
* certificatul sau extrasul de casatorie original apostilat conform conventiei de la Haga
* copie xerox legalizata a certificatului de casatorie sau extrasului de casatorie
* traducerea în limba româna de catre un traducator autorizat român a certificatului de casatorie sau extrasului de casatorie legalizata de catre un notar public din România
* declaratie legalizata la un notar public din România în situatia în care sotii si-au pastrat numele de familie anterioare, le-au reunit sau sotul a luat numele de familie al sotiei sau în cazul în care numele de familie purtat de catre soti pe timpul casatoriei NU este înscris în certificatul de casatorie
* declaratie legalizata sau apostilata conform conventiei de la Haga cand este data in fata unui notar public strain, în situatia în care sotii si-au pastrat numele de familie anterioare, le-au reunit sau sotul a luat numele de familie al sotiei sau în cazul în care numele de familie purtat de catre soti pe timpul casatoriei NU este înscris în certificatul de casatorie
* certificatele de nastere ale sotilor în copii xerox
* sentinta de divort, ramasa definitiva si irevocabila (daca este cazul) + copie xerox + traducerea în limba româna legalizata- apostilata conform conventiei de la Haga
* certificatul de deces al fostului sot, în cazul în care solicitantul a mai fost casatorit (daca este cazul) traducerea în limba româna- legalizata a acestora(sentintei de divort, sau certificat de deces)
* procura speciala de reprezentare la serviciul Stare Civila si la Biroul Evidenta Informatizata a persoanei Satu Mare, în vederea transcrierii certificatului de casatorie din strainatate în actele de stare civila române si a obtinerii a unui certificat de casatorie românesc, în cazul în care nici unul dintre soti nu poate depune cererea personal sau timpul de sedere în tara este mai scurt de 60 zile de la data înregistrarii cererii;
* timbre fiscale în valoare totala de 1 leu RON.

Procura se legalizeaza de catre:

1. un notar public din România,
2. fie de oficiile diplomatice ale României din tara de resedinta a solicitantului ;
3. sau întocmite de notari publici straini si supralegalizate, conform Conventiei de la Haga din 5 octombrie 1961 la Tribunalul din localitatea de domiciliu din strainatate;

Observatii(cazuri speciale)

1. În situatia în care, unul dintre soti – cetatean român, a contractat o casatorie anterioara, în urma careia a dobândit numele de familie a celuilalt sot, nume cu care a intrat în urmatoarea casatorie, va fi obligatoriu sa se înregistreze întâi aceea casatorie si desfacerea acesteia prin divort sau decesul sotului.
2. Daca unul dintre soti, cetatean român si-a schimbat în orice mod numele de familie sau prenumele, altfel decât sunt ele înscrise în actele de stare civila române, persoana va trebui mai întâi sa solicite aprobarea înscrierii în actele de stare civila române, pe baza actelor originale de schimbare a numelui sau prenumelui, apostilate conform conventiei de la Haga, a schimbarilor intervenite cu privire la nume si prenume, cererea se depune la primaria care are în pastrare actul de stare civila ce se cere a fi modificat;
3. În cazul unei casatorii încheiate în strainatate care nu a fost transcrisa în registrul de stare civila de la ultimul domiciliu al cetateanului român cu domiciliul legal în strainatate si care, s-a desfacut prin divort sau prin decesul sotului, înregistrarea acesteia prin mentiune, se va face la primaria unde este înregistrat actul de nastere al persoanei în cauza, fie personal, prin împuternicit.

Actele necesare:

certificatul sau extrasul de casatorie în original;apostilat conform conventiei de la Haga
copie xerox legalizata;
traducerea în limba româna legalizata;
copii ale certificatelor de nastere ale sotilor;
sentinta de divort originala;apostilat conform conventiei de la Haga
copie xerox legalizata a sentintei;
traducerea în limba româna legalizata a sentintei;
sentinta Tribunalului românesc competent, de recunoastere a sentintei straine de divort- definitiva si irevocabila, conform legii nr. 105 / 1992;

Dupa caz, daca casatoria s-a desfacut prin decesul sotului:

certificatul de deces original;apostilat conform conventiei de la Haga
copia xerox legalizata a certificatului de deces;
traducerea în limba româna a certificatului de deces;

Daca în continutul certificatului de casatorie nu exista rubrica privind numele de familie al sotilor dupa încheierea casatoriei, se va anexa si o declaratie legalizata notarial din care sa rezulte ce nume de familie poarta pe timpul casatoriei persoana care solicita înregistrarea casatoriei si a desfacerii acesteia prin divort sau prin decesul sotului;

Aceeasi declaratie legalizata cu privire la numele de familei este necesara si în cazul în care, în sentinta de divort straina nu se face mentiune expresa cu privire la numele de familie al sotilor dupa desfacerea casatoriei.

copii xerox ale pasaportului românesc si strain ale persoanei interesate;
timbre fiscale în valoare de 1 leu RON.

În cazul în care pasaportul românesc al persoanei interesate este expirat, trebuie sa se faca dovada ca solicitantul mai are înca cetatenie româna- pe baza Adeverintei de cetatenie eliberata de SERVICIUL DE CETATENIE de pe linga Ministerul Justitiei Bucuresti, precum si Dovada eliberata de Biroul Evidenta Informatizata a Persoanei de la ultimul domiciliu avut în tara, din care sa rezulte datele personale ale solicitantului;

Nota:
Procura de reprezentare, declaratiile, traducerile actelor si legalizarea acestora se pot face:

la notariatele publice române sau la reprezentantele diplomatice ale României din tara de resedinta a solicitantului, fie la notari publici straini, caz în care, procura, declaratiile, copiile xerox legalizate si traducerea documentelor în limba româna, se vor supralegalizata conform Conventiei de la Haga din 5 octombrie 1961.

Lipseşte wassermanu’? Deh! O scăpare a legiuitorului. Dar nu-i nimic, se rezolvă, ca de obicei, improvizat. Printr-o ordonanţă de urgenţă. Oricum, suspendarea Preşedintelui de către Parlament e o procedură mult mai simplă. E floare la ureche pe lîngă ce vă aşteaptă pe voi, dacă veţi avea nesăbuinţa să „intraţi în legalitate”. Mai bine fugiţi cît mai departe. Hawaii, e OK.

După cum vă puteţi da seama, textul legii e întocmit pentru a vă mulge de bănuţi. Descalificant pentru statul român este că „umblă cu Haga-n gură”. (Cuvîntul „Haga” apare de 9 ori.) La fiecare colţişor vă aşteaptă cîte un organ cu reteveiul ridicat. Ceea ce s-a vrut o simplificare, a devenit o şicană în plus. Cînd auziţi de Haga, înseamnă că cineva vă aşteaptă precum o plantă carnivoră, să vă înhaţe banii şi timpul.

În fapt, Convenţia de la Haga (CH) e o interfaţă ce are ca scop unificarea supralegalizării documentelor. Evitarea dublei legalizări. Cu alte cuvinte, dacă un document este tradus şi legalizat în alt stat, el este automat şi obligatoriu recunoscut de către statul recipient, dacă documentul are apostila. (detalii într-o postare viitoare). Cum ziceam, CH este o platformă minimală de drept internaţional privat, ce face posibilă recunoaşterea într-un stat, a unui document emis de alt stat, chiar dacă cele două state se află în conflict, armat, să zicem.

Dacă CH este o platformă minimală, care e cea maximală? În virtutea suveranităţii, niciun stat nu este obligat să pretindă apostila pentru a recunoaşte un certificat de căsătorie (CC). El poate fi recunoscut şi fără supralegalizări şi fără apostilă. Cu alte cuvinte, este loc şi de mai simplu. Şi adesea e MUULT mai simplu decît procedura asistată de toată Haga pe care statul român v-o vîră pe gît.

Este şi cazul Japoniei. Atunci cînd un cetăţean român de pildă se duce la o primărie din Japonia cu un CC românesc să-l transcrie, nimeni nu-i cere apostilă. Nici măcar traducerea la vreun traducător autorizat. Nici măcar legalizarea traducerii sau a vreunei copii la notariat. Legalizarea oricărui document conex o face funcţionarul de la ghişeu. De-aia e acolo. Să ia act (şi actele) de voinţa suverană a două persoane fizice şi mature, cu drepturi fundamentale depline. Cetăţeanul român îşi poate traduce singur conţinutul CC, semnează cum că răspunde pentru acurateţea traducerii şi cu asta, basta. E doar interesul lui ca traducerea să fie corectă. Aşadar, înaintea oricărui traducător autorizat, are prioritate titularul. Cetăţeanul este o instituţie. Nu numai în vorbe, ci şi în fapt. (nu şi în România).

La primărie, totul durează 15 minute, şi costă cam 600 sau 800 yen (cca. un pol). E drept, se poate întîmpla ca, odată cu transcrierea CC, să fie nevoie şi de proceduri conexe, cum ar fi, înfiinţarea unui nou registru de stare civilă. (detalii într-o postare ulterioară). Sau eliberarea unui buletin de identitate pentru străini, pentru soţul român. Într-un asemenea caz, e posibil ca procedura să dureze spre 20 de minute. Poate chiar 25. Dar nu mai mult. Nu are toate actele gata? Nu-i nimic. Cetăţeanul le poate trimite ulterior prin poştă, chiar dacă locuieşte vizavi de primărie. Funcţionarii de acolo chiar recomandă ca documentele lipsă să fie trimise prin poştă, pentru că în felul acesta îşi pot administra timpul mai bine. Dispare o sursă de stres: cetăţeaunul care care se uită la ceas (de obicei şezînd).

Aşadar, am văzut cum e în altă ţară. Am văzut că statul român e ÎN RĂZBOI PERMANENT CU TOATE ŢĂRILE. În primul rînd, în război cu propriii cetăţeni. Am văzut că pentru România suverană, Japonia este un fel de colonie de mîna a paişpea, din moment ce transcrierea Ja-Ro cere obligatoriu apostilă de la Haga, iar invers, nu. Vă propun să revenim la procedura românească de transcriere.

Numai la o privire superficială (nici eu n-am stat să „psihanalizez” întregul delir al legiuitorului) am descoperit vreo două cercuri vicioase. Cetăţeanul rămân, pe teritoriul românesc, dacă are paşaportul românesc expirat, este trimis la Bucureşti, în Str. Petofi Sandor Nr. 47, ca să obţină dovada că e ceţean român, după care se întoarce la Satu Mare (1300Km dus-întors). Întrebarea e, cîte amenzi de la tablagii va încasa cetăţeanul pentru că umblă cu documentele de identitate expirate? (*)

Oare e cazul să vă arăt şi altă dovadă de ticăloşie a legiuitorului? Ce umilinţă mai mare pentru cetăţeanul român puteţi imagina? Vă pot arăta, dar într-un post pe altă temă.

Aşadar, legiuitorul a gîndit procedura astfel încît cetăţeanul s-o ia la sănătoasa ca din puşcă, cu teancul de chitanţe, eventual cu CC în mînă (nu e sigur) dar sigur cu buzunarele fluturînd, şi tîlhărit de vreo cîteva săptămîni din viaţa sa. Merită deranjul? După mine, hotărît, NU!

Ce e de făcut?

Acuma, sfatul meu este să refuzaţi cu obstinaţie să transcrieţi CC în România. Chiar dacă vreun consul vă sfătuieşte că ar fi bine să… c-o fi c-o păţi, că altfel, statul nu vă eliberează paşaport nou dacă nu…etc. Refuzaţi! Spuneţi că nu e nevoie de transcriere, aşa cum şi eu am spus, şi pînă la urmă, paşaportul mi-a fost eliberat. Dacă chiar vă pun beţe în roate cei de la paşapoarte, atunci, bombardaţi toate instituţiile statului cu mailuri. Arătaţi nemernicia. La o adică, faceţi-vă naturalizarea în statul de reşedinţă. Dacă vă pun piedici şi la descetăţenire, pentru idei, căutaţi pe blogul acesta semnificantul: „descetăţenire”. Sub nicio formă nu se justifică procedura nesimţită de transcriere a CC în România. Ea depăşeşte orice imaginaţie. Este o probă de atitudine primitivă, de rea-voinţă, o atitudine vădit monopolistă şi resentimentară din partea legiuitorului. (detalii în alt post)

Lăsaţi-i cu buza umflată. Cînd vă căsătoriţi în alt stat, păstraţi-vă numele de fată. În felul acesta, nu vă vor putea agăţa în niciun fel în concasorul de nervi citat mai sus.

De fapt, refuzul vostru de a transcrie căsătoria în România aduce o pagubă mai mare sau mai mică statului român. Nici măcar imbecilul legiuitor nu a putut prevedea că lăcomia lui îi va surpa însăşi baza lui de existenţă. Se bucură acum că v-o trage, sau v-a tras-o, dar voi i-o puteţi trage mai usturător. Un cetăţean român trăitor înafară, dar care are moştenitori în România, atunci cînd va muri, averea lui va putea fi mai greu de repatriat. Pus în faţa unui labirint kafkian, în loc să-şi repatrieze averea, cetăţeanul român trăitor în alt stat, va prefera mai degrabă să-şi expatrieze moştenitorii. În timpul vieţii. Astfel, treptat, România va sărăci şi în bani, şi în populaţie.

Căpşunarul, unchiul din America nu se vor repatria. Cînd „unchiul din America” va muri, capsomanul funcţionar român de la Starea Civilă îi va face moştenitorului tai-tai! de la Otopeni. Îşi va cumpăra apoi pe drum un Cico, şi se va opri în faţa Guvernului să protesteze că i-a tăiat 25% din salariu. Oho, să vedeţi cînd îi va tăia 70%! Aşadar, domnilor socialişti, vreţi să menţineţi şi să întocmiţi în continuare legi cu caracter vădit duşmănos, în folosul plutocraţiei voastre socialiste? Nicio problemă! În final, nu veţi ajunge decît să staţi la coadă la butelie. Pe cartelă.

Domnilor legiuitori

Luaţi exemplul Japoniei. (Mult mai subtilă şi mai rafinată decît voi, cînd vine vorba de a încasa bani.) Lăsaţi oamenii să-şi transcrie ce acte vor. Nu le mai puneţi piedici, că tot voi veţi fi păgubiţi. Dacă nu voi, beizadelele voastre. Dacă nu ele, nepoţii voştri. Dacă nu mă ascultaţi, a voastră va fi mocirla. Şi mormanul de moloz.


Temă pentru acasă

Încercaţi să reprezentaţi grafic traseele documentelor. Vedeţi dacă înţelegeţi ceva.
Încercaţi să traduceţi în bani toată tevatura, în fiecare din ipotezele prevăzute de lege.
Determinaţi punctele în care cetăţeanul este pus în insecuritate juridică. Încercaţi să aflaţi ce e în sufletul lui.
Determinaţi prevederile insultătoare umilitoare şi jignitoare la adresa cetăţeanului. E simplu. Puneţi-vă în locul lui.
–––––––––-
(*) Căutînd un argument speculativ suplimentar, în sprijinul relaxării condiţiilor de eliberare a unui paşaport CRDS, am imaginat o situaţie extremă:

Un cetăţean român, rezident în Coreea de Nord e băgat la puşcărie (nici nu e greu). La ieşire constată că are paşaportul expirat. Nu se poate deplasa pînă la ambasada din Phenian fără să fie din nou arestat pentru circulaţie fără documente de identitate valabile. Aşadar, în lipsa unui desant, situaţia nu are ieşire.

Iată că prin exemplul marcat mai sus, statul român îşi poate abandona cetăţenii chiar şi pe teritoriu românesc (!), ceea ce, recunosc, legiuitorul a fost mai diabolic la nivel practic, decît mine la nivel speculativ.

● Din nou despre maidanezii din primăria Bucureştilor

Posted in Chestii, Drepturi individuale by Marius Delaepicentru on 2010/05/29

Tocmai am primit un răspuns de la Avocatul Poporului -căruia îi mulţumesc şi pe această cale – în problema maidanezilor. Vă sfătuiesc să renunţaţi la lenea valahă şi să tăbărîţi cu reclamaţii la primăria Bucureştilor. Iată şi temeiurile legale pe care vă puteţi sprijini reclamaţia Ataşez răspunsul AvP. Găsiţi acolo numele grangurului din primărie pe care trebuie să-l luaţi drept ţinta 3 alergătoare.

.

● Cum sa-ti mituiesti clientii

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2010/05/28

Fac gnocchi de vreo 17 ani. Pot spune că, după atîta timp, am o reţetă originală. „Romaneasca”. Din păcate, vara, vînzările sunt mai mici, deşi am facut eforturi de a reduce conţinutul caloric. Vara, oamenii preferă mîncăruri mai sarace în calorii. De aceea, de vreo 10 ani prepar gnocchi numai în sezonul rece. Un motiv în plus de newsletter pentru luna de lansare (octombrie).

Am profitat de temperaturile de martie din ultimele zile, şi azi am hotărît să lichidez stocul. Grup numeros de la Mazda. Negocieri prealabile, mailuri aproape zilnice, devize peste devize. S-au hotărît ieri. Meniu românesc.

Cum naiba să scap de gnocchi? Mi-am luat inima-n dinţi, şi unul din felurile servite… aţi ghicit, a fost gnocchi. Mă întreabă un client:

-Bine, dar cum diferă de gnocchi italieneşti?
Zic: -Sunt porţiile mai mari.

––––––-
1 iunie 2010: Văd că nu s-a înghesuit nimeni cu comentarii.

Schimbul de replici nu a avut loc. Fire anticipativă, am instruit-o doar pe soţia mea ce să zică în cazul (improbabil) în care i s-ar face observaţia. Reţeta, fiind originală, nu avea niciun rost să îi bag pe clienţi în explicaţii despre importanţa îmbătrînirii gelului de amidon în stabilizarea consistenţei găluşcuţelor, precum şi în alte chestiuni de „dextrină politică”. Relaţia este pur comercială, iar în meniu, principalul articol (nescris) este buna dispoziţie. Înaintea conţinutului material, oricum acoperit cu prisosinţă de eforturile noastre.

Găsiţi acum tîlcul? (Hint: alegeri.)

● Temă de reflecţie pentru toma-necredincioşii miniştri: Baconschi, Blaga, Predoiu

Posted in Paşaport şi paşaportare, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2010/05/26

(enumeraţia din titlu este alfabetică)

Am rămas surprins de opacitatea, pe care o arată receptorii faţă de argumentul meu, conform căruia, o viză de şedere poate fi reînoită chiar dacă paşaportul este expirat. Un număr considerabil de interlocutori şi corespondenţi par loviţi cu leuca-n cap. Nu numai că nu admit, dar nici măcar nu încearcă să-şi imagineze cum ar fi posibil aşa ceva.

Deputatul Voinescu (fost consul la Chicago) se îndoieşte socratic şi pare a avea dificultăţi în a deosebi un drept, de un privilegiu. Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar Aurelian Neagu îmi zice în linii mari cam aşa: „fugi dom’le de-aici!”. Preşedintele Băsescu îmi spune părinteşte că în niciun stat civilizat nu sunt admise documente expirate. (Pe semne, Japonia nu e ţară civilizată.) Avocatul Poporului o ţine langa, precum colonelul Zangra. Eu îi vorbesc despre dragoste, el, despre caii săi. Într-o discuţie de pe un sait găzduit de Cosmin Alexandru, Horia Roman Patapievici, luat niţel pe nepregătite, nu a putut emite decît o vagă raţionalizare a obligativităţii unui act de identitate în termenul de valabilitate. (Din păcate, am pierdut link-ul, iar Google nu mă ajută decît cu cache. Vezi aici: Horia-Roman PATAPIEVICI pe 6 Octombrie 2009 ora 14:54) Afabil-ermeticul ministru Baconschi, ce nu pare a citi solicitări venite de la cetăţeni solitari, nu prelucrează decît loturi industriale, şi deci, tace semnificativ. Nu mi-a făcut nicio confesiune. Ceea ce mă pune în dificultate. De aceea, pentru a nu-i administra acest text pe inima goală, i-am pregătit şi o mică dizertaţie referitoare la pregătirea cosmologică a personalului consular. (Bine, nu mă iluzionez că Excelenţa-Sa va citi vreo literă.) 😀

Cum ziceam, cei mai mulţi rămîn inerţi, surzi şi orbi, de parcă le-aş povesti într-un dialect ultraviolet (nicio aluzie la Geoană). De aceea, mă ofer bucuros să ilustrez, în spectrul vizibil, cele spuse de mine, dar respinse aproape fiziologic de către slujitorii statului român.

Iată paşaportul vechi. Observaţi data expirării: 17 mai 2001.

Paşaport expirat în anul 2001

Iată paşaportul nou. Observaţi data eliberării: 10 iunie 2003.

Aşadar, (conform mefienţelor ambasadorului Neagu) am fost „quasi-apatrid” mai bine de 2 ani. Vă propun să vedem acum, cînd, şi sub ce formă, am primit viza:

În imagine se pot citi: data depunerii cererii – 9 mai 2003, şi data eliberării vizei – 14 mai 2003. În partea de sus se observă o amprentă vagă a ştampilei petrecute, ca dovadă că hîrtia pe care a fost aplicată viza nu e un document fals, ci are pe semne un corespondent pe vreun cotor. Ştampila petrecută se poate vedea mai bine în imaginea următoare. Documentul nu are un număr de înregistrare la ieşire. Deşi minimalist întocmit, îşi este suficient

După cum observaţi, e o diploma ajustată la mărimea unui paşaport obişnuit. Se poate observa că formularul este prevăzut să suporte chiar mai mult de o viză (maximum 6), ceea ce arată că au fost imaginate şi situaţii mai lipsite de speranţă decît a mea. Probabil, Coreea de Nord a fost considerată etalonul de capsomanie administrativă, ceea ce e un punct bun pentru România.

Să vedem cronologia: Între mai 2001 şi iunie 2003, nu am avut continuitate paşaportă. Durata procedurii de înoire a vizei de şedere (9-14 mai 2003) este un subinterval netangent la limitele intervalului, întrucît, mai este anterior lui iunie. (de fapt, paşaportul nou mi-a parvenit în iulie, dar asta e altă sagă) În condiţiile date, o viză pe 3 ani, eliberată în 5 zile, trebuie să recunoaşteţi, este o probă, şi de operativitate, şi de încredere acordată aplicantului.
–––––––––
HOPA! (pauză de reclamă)

Despre ilustraţii:

Am extras imaginile din arhiva personală pentru situaţii de urgenţă (un stick USB hidroizolat 🙂 ) şi le-am denaturat pentru a nu intra în coliziune cu legea.

Cu excepţia certificatului de status de şedere (reţinut la Biroul de Imigraţie deîndată ce viza mi-a fost transpusă pe paşaportul nou) şi a buletinului de Hiroşima (între timp, reînoit) posed originalele.

Interzic folosirea imaginilor expuse aici, sau a părţi din ele, în alte scopuri decît fundamentarea de proiecte de acte normative ale statului român.

Dacă autorităţile române consideră necesar, le recunosc dreptul exclusiv de a folosi părţi din imagini pentru darea mea în urmărire generală. La cerere, pot furniza autorităţilor române, contra cost, chiar şi autoportrete actualizate, acurate şi cu rezoluţie mai mare.

Clientul nostru, stăpînul vostru!

(pentru a vă menţine sănătatea, consumaţi cît mai puţin zahăr, sare şi grăsimi. pam-pam!)
–––––––––

Vă propun acum să observaţi în ce condiţii mi-a fost eliberat buletinul de Hiroşima:

Observaţi data eliberării paşaportului, aceeaşi cu cea de pe paşaportul vechi (expirat în 2001) precum şi anul expirării buletinului: 2007 (am şters luna şi ziua, întrucît coincid cu data mea de naştere). 2003-06-01 reprezenta data expirării vizei vechi de şedere. Pe verso (nefigurat aici) se fac actualizările, într-un mod la fel de minimalist.

Scurtă prezentare: În fapt, buletinul japonez pentru străini nu face decît să reproducă unele date de identificare de pe paşaport, seria paşaportului, data eliberării, autoritatea care l-a eliberat şi felul vizei, la care se adaugă opţional: ocupaţia, locul de muncă ale titularului, după caz, numele soţului (soţiei) şi obligatoriu adresa. Cu alte cuvinte pe teritoriul japonez, documentul ţine loc şi de paşaport, şi de certificat de căsătorie, şi de buletin de identitate, şi chiar şi de adeverinţă de serviciu. Totul, în formatul 90x55mm. Dacă titularul nu are viză de şedere valabilă, se scrie acolo pe avers: „fără viză”. Pe scurt, pentru a dobîndi un buletin de identitate pentru străini, trebuie doar să ai un paşaport vizat, şi un domiciliu. Paşaportul şi viza (chiar expirate) nu trebuie să reflecte decît că titularului este una şi aceeaşi persoană cu cea de pe contractul de închiriere a locuinţei, sau de pe declaraţia unui colocatar.

Buletinul de Hiroşima e valabil 5 ani. Asta înseamnă că cel prezentat mai sus a fost eliberat în anul 2002, adică, fix în plină prăpastie paşaportă. Cu alte cuvinte, în anul 2002, cînd am fost la primărie să depun cererea de înoire a buletinului de Hiroşima, aveam paşaportul expirat de mai bine de 1 an. Ca de fiecare dată, am primit în locul buletinului vechi o hîrtie format A4, hîrtie ce a ţinut loc de buletin (fără poză) pe durata preschimbării (cca 14 zile). Aşadar, continuitatea buletină este aproape fără fisuri (un singur hiat, şi acela motivat, am avut în intervalul octombrie – decembrie 2007) în ciuda faptului că continuitatea paşaportă a avut două falii considerabile: una de 2 ani (v.mai sus) cealaltă de 1 1/2 ani (iunie 2008 – februarie 2010) iar de fiecare dată, buletinul mi-a fost eliberat ÎN BAZA paşaportului ce răspundea la întrebarea cine?/ cui?.

Concluzie şi completări

Aşadar, în intervalul de discontinuitate: 17 mai 2001 – 10 iunie 2003, statul japonez m-a băgat de două ori în legalitate, FĂRĂ SĂ-MI PUNĂ VREO ŞICANĂ(*). De ce? Dar e atît de simplu! Persoana umană nu expiră niciodată.

Ba, mai mult, la Biroul de Imigraţie nici nu a fost nevoie să mă prezint. N-am mai fost acolo de vreo 10 ani, deşi e situat la o aruncătură de bazooka de prăvălia mea. De fiecare dată m-a reprezentat un amic, scrib liber profesionist, reprezentant autorizat în chestiuni administrative. Nu a fost nevoie de nicio procură, de nicio hîrţoagă notarială pentru ca el să mă reprezinte la Biroul de Imigraţie. Culmea cumsecădeniei, nu mi-a luat nici bani pentru serviciile făcute. Zice: „io tot am drum încolo. Dă-mi şi cererea ta… Nu ai? Stai, că am io un formular.”

Temă pentru acasă:

・Comparaţi funcţionarii japonezi de la Primăria Municipiului Hiroşima şi de la Biroul Teritorial de Imigraţie cu conţopiştii de la Ambasada României în Japonia, care nu mi-au permis nici măcar să votez în nişte pîrlite de alegeri europene. (După ce umblasem 900 Km pe banii mei, m-am prezentat în persoană, am prezentat tot un paşaport expirat, întărit de certificatul de naştere. Răspunsul ugrovalah a fost: nţ!)
・Ghiciţii care din cele două state este poliţienesc, şi care un stat al oamenilor.
・Comparaţi normele legale ce guvernează cele două state în chestiunile administrative de evidenţă a populaţiei, şi descoperiţi fundăturile, prevederile: absurde, resentimentare, paranoice şi ofensatoare pentru cetăţean.
・Presupunînd că ar exista soluţie, într-o situaţie în oglindă, pe teritoriul României, calculaţi: amenda, taxele notariale şi de timbru, şpaga, totalul kilometrilor de fîţîială de la un ghişeu la altul, consumul de Rudotel şi paguba de timp a cetăţeanului străin. Exprimaţi totalul în lei/ viză şi respectiv lei/buletin.

–––––––––––––––
Dacă nu puteţi răspunde cerinţelor, sau vă simţiţi vexaţi de opinia generală despre funcţionarii şi legile statului român, vă sugerez să băgaţi maneaua cu suveranitatea statului. Aşa de tare-mi place!…
–––––––––––
(*) …iar dacă socotesc că în 1993 îmi expirase o viză de şedere cît eram încă pe teritoriul japonez, eliberîndu-mi un buletin de Tokio, în total, autorităţile japoneze m-au scos, în mod legal, de trei ori din (pardon!) rahat.

● În Republica Moldova, statul apără mai bine dreptul de a alege

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative, votul prin corespondenţă by Marius Delaepicentru on 2010/05/26

Scuze
Îl rog pe Preşedintele Băsescu să mă ierte pentru folosirea unui fragment dintr-o corespondenţă privată, fără acordul său, însă am nevoie de el pentru a arăta ceva de interes public.

Republica Moldova, chiar şi în regimul Voronin, a permis votul în baza actelor de identitate expirate. Cu toate astea, nu mai departe, la alegerile din 29 iulie 2009, comentatorii politici din România s-au lăsat orbiţi de propria lor interpretare, unilateral-politică, statolatră şi niţel pricinoasă. Niciunul, nici măcar Preşedintele, nu a remarcat că rezultatul votului în baza actului de identitate expirat nu putea fi influenţat în mod semnificativ. Iar rezultatul final a dovedit-o. Dar, desigur, nu acesta este „pointu” meu, ci faptul că guvernul Filat este mult mai hotărît să edifice în R.Moldova un stat al cetăţenilor, în timp ce guvernul Boc continuă linia plutocrată a confederaţiei latifundiar-sclavagiste, instituită de Parlament. România e un stat intolerant şi dispreţuitor cu cetăţenii săi cînd e vorba de garantarea drepturilor fundamentale, dar tolerant şi degrabă protector cu mafia sectară (trans)partinică.

Îi scriam Avocatului Poporului:

–– Original Message ––
From: Marius
To: avp(la)avp.ro
Sent: Wednesday, July 29, 2009 4:23 PM
Subject: In Moldova se voteaza cu bultinul expirat

Stimaţi domni,

Ascult la Radio Europa Liberă, emisiunea Moldova la ora 7. Într-o corespondenţă din Chişinău, Valeriu Caţer transmite: „moldovenii pot vota în baza buletinelor de identitate şi a paşapoartelor, chiar EXPIRATE. Ba, chiar şi a paşapoartelor de tip sovietic.”
Compar. Dacă eu am fost împiedicat să votez în baza unui paşaport expirat la alegerile europene, cum aş putea crede că România îmi apără drepturile cetăţeneşti? Ce fel de stat este România? Vă rog, răspundeţi-vă privind în oglindă.

Cu stimă,

Marius Mistreţu
Hiroşima

Răspunsul AvP a venit prin poştă:

Acelaşi lucru i l-am împărtăşit şi Preşedintelui într-un mail. Răspunsul nu a întîrziat:

–– Original Message ––
From: Basescu Traian
To: Marius
Sent: Friday, August 07, 2009 2:06 AM
Subject: Re: 6 august 1945, 6 august 2009

Buna seara Marius,

(…) …cu privire la actele expirate si comparatia pe care o faceai cu lejeritatea acordata de autoritatile Republicii Moldova in utilizarea oricarui tip de act – inclusiv expirat din punct de vedere al valabilitatii – pentru participare la vot (…) – iti voi exprima parerea mea :
– in nici un stat civilizat, un act expirat nu mai poate fi utilizat decit pentru prelungirea lui;(*)
– in R. Moldova s-a dat aceasta derogare pentru ca era in interesul puterii de la Chisinau ca oamenii din mediul rural sa mearga la vot, iar aici exista cel mai mare numar de buletine expirate ;

Bineînţeles, încăpăţînat, iar am răspuns obraznic:

–– Original Message ––
From: Marius
Cc: Basescu Traian ;
Sent: Friday, August 07, 2009 11:47 AM
Subject: Scuze si lamuriri

(…)…vă rog să observaţi că principiul conform căruia, în R.Moldova, a fost posibil votul în baza unui act de identitate expirat, este neutru în raport cu rezultatul alegerilor. Aşa cum votanţii comuniştilor au putut folosi derogarea cu pricina, în aceeaşi măsură, emigranţii moldoveni, susţinători statistici ai părţii opuse, au beneficiat de aceeaşi derogare. Aşadar, principiul este generos. Eu însumi am beneficiat de el, cînd mi-am reînoit o viză de şedere în Japonia. Pentru ilustrare, vă pot trimite o fotocopie.(…)

Azi am găsit un nou motiv să cred că R.Moldova stă mai bine la capitolul dreptul de vot decît România. Iată:

La alegerile locale care au avut loc în or. Sângera pe 16 mai, Comisia Electorală Centrală (CEC) a testat, pentru prima dată în RM, votul electronic. Potrivit secretarului CEC, Iurie Ciocan, modulele Sistemului Informaţional Automatizat de Stat „Alegeri” au fost testate cu succes direct în secţiile de votare. (…) Proiectul presupune cheltuieli de 33 mln. de lei, care vor acoperi nu doar procesul de votare, ci şi instruirea electoratului şi va fi folosit deja la alegerile din 2013.

EDIT––––––––
(*) Îl voi contrazice pe Preşedinte în următorul articol. Fiţi pe fază!

● Mic îndreptar de gherilă cîrciumar-cetăţenească

Posted in Drepturi individuale by Marius Delaepicentru on 2010/05/24

La 20 de ani de la abolirea proprietăţii socialiste, constat că statul continuă să cultive arbitrariul, ineficienţa şi falimentul. Nu, nu e vorba despre salarii şi pensii, ci despre cum sunt sugrumaţi micii comercianţi prin hîrţogărie, control, supracontrol şi extorcare de şpagă. De aceea, încerc să le arăt victimelor, şi potenţialelor victime, cum trebuie să se protejeze într-un mod nemafiot, singura cale ce le oferă şansa de a se putea privi în oglindă fără silă de sine.

Fiţi vicleni şi calmi

Dacă OPC/ poliţia sanitară (numite mai jos Organul/ Organele) vă poate sancţiona pentru neîndeplinirea normelor legale, nu există nicio normă legală care să interzică supraprotecţia consumatorului, sau igiena excesivă. Vă voi arăta cam ce aş face dacă aş fi cîrciumar în România, iar nu în Japonia (unde calamitatea nu există).

Fiţi ofensivi, legalişti şi politicoşi

Războiul începe cu o notificare. Scrieţi-le Organelor că, din respect şi grijă necontenită pentru sănătatea consumatorului, aţi hotărît să întăriţi regulile de igienă în spaţiile de producţie şi aţi întocmit un regulament strict pentru personalul angajat. Menţionaţi că, la cerere, îi puteţi trimite Organului un exemplar, după ce suma de 150 lei vă va fi virată în contul…(şi daţi numărul pe bune). În cazul în care nu există articol de calculaţie în bugetul Organului, nu e nicio problemă, scrieţi acolo că veţi instrui Organul ori-de-cîte-ori va veni în control. Gratis. Depuneţi notificarea la registratură, sau trimiteţi-o printr-un serviciu poştal special, înseriat, jurnalizat, dar cereţi să vă fie comunicat via e-mail (pentru economii bugetare) numărul de înregistrare al notificării. Păstraţi probele, pentru că ele vor fundamenta toate contestaţiile şi întîmpinările pe care le veţi face ulterior.

Marcaţi-vă teritoriul şi construiţi linii de apărare. Minaţi terenul.

Regulamentul de acces va fi afişat la toaletă, sau chiar pe coperta a IV-a a meniului, pentru a fi cunoscut şi de clienţi, şi va arăta cam aşa:

1. Nicio persoană străină, ce nu prezintă încredere, nu are voie să intre în bucătărie, în bar şi în spaţiile de depozitare a alimentelor şi băuturilor, decît dacă toate condiţiile de la art.4 au fost îndeplinite.
2. Patronul, bucătarul (şef) de tură, sau, după caz, responsabilul cu igiena, sunt singurii în măsură să hotărască care persoane sunt de încredere. Angajaţii sunt persoane de încredere.
3. Reprezentanţii Organelor sunt excluşi apriori din categoria persoanelor de încredere. (nu vă temeţi să discriminaţi. e jurisdicţia voastră.)
4. Condiţii de acces:
a) Organul trebuie să aibă ordin valabil de control. Dacă Organul nu poate prezenta ordinul, sau în ordin nu e specificat obiectul controlului, ci stă scris numai „de rutină”, sau formule vagi, se refuză accesul.
b) Organul trebuie să aibă ecuson, să prezinte legitimaţia de serviciu şi buletinul de identitate. Documentele de la 4.a) şi b) vor fi fotocopiate şi restituite Organului.
c) Organul trebuie să prezinte aviz epidemiologic nominal, nu mai vechi de 14 zile calendaristice. Documentul original va rămîne în cîrciumă.
d) Organul trebuie să fie echipat cu: cizme, halat alb, şapcă, mască filtrantă şi mînuşi chirurgicale, toate sterile. Înainte de folosire, echipamentul va fi prezentat de către Organ, responsabilului cu igiena, care va verifica dacă: pungile de polipropilenă sunt închise ermetic şi dacă au inscripţia: STERILIZAT CU ETILENOXID (data…). Echipamentul steril va fi însoţit de un certificat de sterilitate în limba română, plus traducerile legalizate, în limbile chineză şi irlandeză(*).
e) În spaţiile enumerate la art.1, Organul nu va avea voie să poarte obiecte personale ca: telefon celular, aparat foto, unelte de scris şi similarele etc.
f) Dacă condiţiile de la art. 4 d) nu sunt îndeplinite, se va recurge la soluţia alternativă de protecţie. Organul va îmbrăca echipamentul, nesteril, după care va fi expus la o lampă bactericidă de 40W, în norma de eficacitate. Expunerea Organului la UV va fi cît hotărăşte responsabilul de tură, dar nu mai mică de 10 minute din faţă şi alte 10 minute din spate(**).
5. Dacă Organul forţează pătrunderea în spaţiile enumerate la art.1, fără a fi îndeplinit condiţiile din regulament, va fi imobilizat şi se va chema Poliţia şi, după caz, una, două, televiziuni. Dacă Organul devine violent, imobilizarea poate fi făcută şi prin ameninţarea cu jungherele şi satîrul din dotare.(***)
6. Poliţia este considerată Organ şi se va supune regulamentului de acces. Dacă condiţiile nu sunt îndeplinite, procesul verbal de constatare va fi întocmit oriunde, dar nu în spaţiile enumerate la art.1.
––––––––
Nu uitaţi! Ultima redută e bucătăria. Dacă sunteţi mămăligoşi şi îi lăsaţi să intre acolo, sunteţi terminaţi. Aşadar, totul pînă la uşa bucătăriei! Pentru asta trebuie ca voi înşivă să credeţi în regulamentul pe care l-aţi întocmit. Zeul vostru e clientul. Pe el îl apăraţi.
––––––––

Arătaţi-le că nu sunt bineveniţi. Politicos, dar ferm. Toleranţă zero.

Prima întrebare va fi: aţi venit în control, sau să consumaţi ceva? În funcţie de răspuns, puteţi continua. Dacă sunt în control, îi ţineţi la uşă şi urmaţi procedura de la art.4 a) şi b), după care îi trimiteţi la toaletă să citească regulamentul de acces, apoi îi puneţi să semneze o hîrtie cum că au luat la cunoştinţă de prevederile regulamentului. Vă puteţi scuza că sunteţi nevoiţi să aplicaţi reguli atît de stricte, dar desigur, nu Organul prezent e de vină, ci, în trecut aţi avut parte de prea multe controale făcute de jeguri umane şi de jigodii de inspectori, bla bla bla. Aţi prins ideea.
Următoarea întrebare: unde aţi parcat maşina? Dacă au parcat-o în parcarea cîrciumii, sub pretextul că au venit la o cafea, iar mai tîrziu se răzgîndesc, după ce le faceţi nota de plată şi le încasaţi banii, le spuneţi că, dacă vor control, întîi să-ş mute automobilul în altă parte, şi să aducă bonul de parcare ca dovadă că nu împiedică accesul în zonă. Pînă atunci declaraţi că nu cooperaţi. Nu au dreptul să obstrucţioneze accesul clienţilor. Spuneţi că noile dispoziţii de la primărie îi obligă pe prăvăliaşi să facă ordine în circulaţia din faţa cîrciumii, că maşinile de aprovizionare şi intervenţii minore au accesul restricţionat în zonă, şi că maşina Organului nu face excepţie. Prin obturarea accesului, sunt lezate atît interesul public, cît şi interese private legitime. Chemaţi poliţia în caz de refuz. Chemaţi poliţia direct, dacă Organul a parcat pe carosabil/ trotuar, în vecinătatea apropiată a cîrciumii, sau dacă e semnul „oprirea interzisă”. Dacă Organul vă spune că a venit pe jos, îl puneţi să vă arate contorul de paşi de la brîu. Dacă declară că a venit cu autobuzul, îi cereţi să vă arate abonamentul. Dacă spune că a venit cu bilet, cereţi-i să să vă comunice numele şoferului. Dacă refuză, înseamnă că a venit cu automobilul şi a parcat neregulamentar. Dacă vreţi, îi puteţi refuza intrarea în cîrciumă, pretextînd că e închis pentru igienizare, că aveţi crîşma închiriată că, că, că,…

Organizaţi ambuscade.

Dacă nu aveţi încotro, şi-i primiţi, spuneţi-le calm, enigmatic că, dacă vor, le puteţi da şpagă, dar anunţaţi-i şi că tot ce spun şi tot ce fac se transmite pe internet în timp real, şi totodată imaginea şi sunetul se tezaurizează undeva. Tehnic, nu e mare scofală, dar puteţi şi blafa la o adică. Nu au de unde şti ce sîrme aveţi voi în cîrciumă. Dacă apucă să scrie vreun proces verbal, nu-l semnaţi. Contestaţi tot, arătînd că voi pierdeţi bani din cauza lor, şi de aceea nu mai încasează fiscul destul. Acuzaţi-i de hărţuire, de tulburare de posesie, de extorcare, de sabotaj (****) de lipsă de patriotism, că v-au murdărit toaleta cînd au citit regulamentul de acces, că nu s-au spălat pe mîini, că au unghiile murdare, că le pute gura, acuzaţi-i de ce credeţi voi. Faceţi gura mai mare ca Vadim.

Mă bazez pe imaginaţia voastră în exploatarea reliefului şi a climei. Eu nu am avut nevoie de prea multă pentru a scrie rîndurile de mai sus. Orice piedică imaginabilă a fost deja gîndită şi e aplicată sistmatic de conţopiştii de stat, în cîrdăşie cu parlamentarii. Rămîne doar să orientaţi ţepuşele invers.

––––––––––-

Mulţumiri

Le rămîn dator domnilor: Dorel, Radu, Br3b, TOG, Marcel, eu, tu şi Ovidiu, Joness ş.a., pentru: făină, drojdie, apă şi sare. Eu doar am frămîntat, lăsat la dospit şi copt.

––––––––––-
(*) Motivaţi că urmează să angajaţi doi bucătari neromâni. Multiculturalism, nu? 🙂
(**) Dacă prin absurd Organul ajunge pînă acolo, îl ţineţi la UV pînă i se albeşte corneea. Nu vă poate reclama că nu i-aţi dat ochelari, pentru că s-ar face de rahat. Ce fel de inspector e ăla care nu ştie că ultravioletele sunt nocive?
(***) Pe terenul vostru, tăria regulamentului este imediat sub Constituţie.
(****) sabotajul poate fi uşor demonstrat statistic. Frecvenţa toxiinfecţiilor alimentare creşte direct proporţional cu frecvenţa controalelor, ceea ce duce la concluzia că infecţii inspectori sunt purtători de agenţi patogeni.

Domnilor Blaga şi Voinescu, salutări de la prof. Wasserman

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2010/05/22

Scrisoarea se adresează ideologilor din PDL, dar mai ales cetăţenilor umiliţi sistematic de statul român. De multe ori fără să-şi dea seama de înjosirile la care sunt supuşi.

Preambul

Stie cineva ce analize trebuie facute pt cununia civila? Si unde se pot face mai rapid?

faci numai analize de sange( la policlinica) cu bilet de trimitere de la medicul de familie.si nu dureaza decat o zi (asa a fost la noi acum 3 ani) si a trebuit sa scrie CLINIC SANATOS.

Aveti idee cam cat se da spaga pt 2 persoane?

(de pe forum adunate)

Stimate domnule Blaga, stimate domnule Voinescu (ambii, numiţi mai jos Statul)

Încep direct, prin a cita din Codul familiei: Art. 10

Casatoria nu se va incheia daca viitorii soti nu declara ca si-au comunicat reciproc starea sanatatii lor. In cazul in care, prin lege speciala, este oprita casatoria celor suferinzi de anumite boli, se vor aplica dispozitiile acelei legi.

După cum vă puteţi da seama, viitorii soţi trebuie să-şi declare reciproc, necondiţionat şi public deplinătatea sănătăţii fizice. Pînă aici e OK, din moment ce căsătoria are la bază încrederea reciprocă şi respectul reciproc.

Întrebări:

・Dacă persoana umană are personalitate juridică, aşa cum DUDO afirmă, de ce trebuie ca soţii să aducă şi acte doveditoare (numite mai jos condiţia Wasserman), din moment ce au declarat sub sancţiunea (penală) de fals în declaraţii că sunt sănătoşi?

・Dacă două persoane au încredere şi se respectă reciproc, de ce Statul nu le acordă aceeaşi încredere şi acelaşi respect? De ce Statul ne consideră apriori sifilitici, sculamentişti, ofticoşi şi fără de cuvînt?

・Ce apără statul? Sănătatea populaţiei? Cum? Zootehnic-veterinar?

・Dacă obligă soţii să aducă dovezi pentru starea de sănătate, de ce Statul nu obligă şi concubinii să facă acelaşi lucru? Nu credeţi că, din acest punct de vedere, e mai fără dureri de cap ca oamenii să nu se căsătorească?

Observ că Statul este preocupat mai mult de starea de sănătate fizică a oamenilor decît de intergritatea Nevăzutelor din ei. Deşi indivizii afirmă solemn, şi semnează, cum că sunt sănătoşi, Statul nu-i crede pe cuvînt.

・Ce fel de stat e acesta? Pînă unde îşi permite statul să intre cu bocancii în viaţa privată a oamenilor?

Domnilor, aboliţi condiţia Wasserman! Prezumarea falsului în declaraţii atrage umilirea cetăţeanului. Prin aceasta lezaţi însăşi esenţa căsătoriei: anume, asocierea civilă liberă. Dacă soţii vor să-şi susţină prin acte starea de sănătate, nu au decît să-şi arate unul altuia buletinele de analiză. Statul nu are dreptul să tragă cu ochiul în relaţia dintre două persoane majore. Aşadar, prin negarea unei subsidiarităţi, intruziunea statului în viaţa privată este imorală şi lezează demnitatea umană. Îndrăznesc să speculez: dacă o ţineţi tot aşa, ziua în care normele legale de eugenie ne vor dicta pînă şi poziţia de coit* este mai aproape decît credeţi.

În acest tablou, e firesc ca Statul să nu aibă alt rol decît cel de a lua act de voinţa suverană a protagoniştilor. Condiţia Wasserman nu are ce căuta. Ea lezează pudoarea într-un mod mai barbar decît dansul nupţial cu cearşeaful însîngerat. Menţine o redundanţă administrativă ce perverteşte moravurile prin întreţinerea unui altar închinat sfintei Şpaga.

Nu aş avea nimic împotrivă dacă denunţul penal pentru fals în declaraţii ar fi făcut, (conform art. 14 CF) de către o terţă pesoană, lezată direct sau indirect, de falsul în declaraţii al unuia dintre soţi. Dar NU de către Stat! După cum v-aţi dat seama din preambul, funcţia preventivă a condiţiei Wasserman este nulă de facto. Zero. Nada. Canci.

Spre comparaţie, în Japonia, Dreptul familiei nu are prevederi atît de umilitoare încît să pretindă dovezi obiective în chesiunile civile, altele decît identitatea şi starea civilă a persoanelor. Cu toate acestea, morbiditatea generală a bolilor cu transmitere sexuală este mult mai mică decît în România.

Nu am nimic împotrivă ca, ţinînd seama de răspunerea civilă solidară, ce decurge din starea de căsătorie, Statul să interzică apriori căsătoria persoanelor fără discernămînt. E firesc ca o persoană ce nu poate răspunde legal pentru propriile acte să nu aibă nici dreptul de a-şi extinde nerăspunderea la scara familiei. În privinţa stării de sănătate a soţilor, doar starea de sănătate mintală ar fi, în anumite condiţii, singura interdicţie pe care Statul o poate (o)pune ex ante.

Dacă mai există un minimum de demnitate în România, chem cetăţenii ce intenţionează să se căsătorească, să sesizeze anomalia Avocatului Poporului, Secretariatului General al Guvernului şi Legislativului, în nume personal. Să arate că Statul le reprimă în mod abuziv dreptul suveran de a se căsători. Ar fi un act de respect de sine în primul rînd, iar în al doilea, un act de pudoare. Cetăţenii să meargă la ofiţerul stării civile şi să-l convingă să accepte încheierea căsătoriei în baza declaraţiei pe propria răspundere. Nu au cum să piardă lupta, pentru că ea este pentru o cauză dreaptă, raţională şi morală. Chem toţi delegaţii de stare civilă să-şi recupereze demnitatea şi să încheie căsătorii în pofida normelor abuzive. Precedentul multiplicat la scară naţională va fundamenta factual viitoarea iniţiativă de abolire a condiţiei Wasserman la încheierea căsătoriei.

Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, drepturile fundamentale nu se cer în genunchi, ci se smulg.

Cu Dumnezeu, înainte!

––––––––––-
* O asemenea prevedere am găsit într-un tratat de sexologie, publicat în 1972. Acolo, autorul nu se sfia să scrie că poziţia normală (el deasupra, ea, dedesubt cu faţa în sus) este poziţia recomandată de Partid (în conformitate cu etica socialistă). Recomandarea nu a devenit niciodată literă de lege.

EDIT (12 august 2010):
Pe data de 4 august 2010, textul a fost preluat pe Voxpublica, de către Alin Fumurescu

● Schizofrenia domnilor Baconschi şi Voinescu

Posted in Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2010/05/20

Scrisoarea se adresează deopotrivă domnilor Baconschi (numit mai jos Executivul) şi Voinescu (numit mai jos Legislativul)

Stimaţi domni

Încep cu rugămintea de a mă ierta pentru titlu. L-am întocmit aşa din motive de marketing – să-i zicem – … politic. Dacă vă simţiţi ofensaţi, cel mai nimerit lucru pe care l-aţi putea face ar fi să acţionaţi în sensul principiilor pe care nu ezitaţi să le expuneţi pe la conferinţe simandicoase despre stat ca realitate morală, despre Dumnezeu ca izvor de libertăţi, despre libertatea dobîndită prin naştere.

În precedenta scrisoare adresată Executivului, precum şi în nenumăratele apeluri trimise pe adresa de la Cameră a Legislativului, arătam că taxa consulară percepută la descetăţenire este de 600 euro (!). De 10 ori mai mare decît aceeaşi taxă la încetăţenire. De altfel, la 7 iulie 2009 am sesizat şi Avocatul Poporului în aceeaşi chestiune.

Astăzi am primit un răspuns de la Divizia de Relaţii cu Publicul a MAE. (Îl anexez la coadă.) Ca de obicei, un răspuns tipizat, prin care sunt anunţat că Executivul este impotent, că Legislativul a hotărît ceva, şi că Preşedintele a promulgat. Pe scurt, prin recent publicata lege 78/2010, Legislativul a dizlocat o parte din prevederile legii 198/2008, dar nu a abolit raportul de 10:1. Nu am mai stat să verific dacă Art.13 din L198/2008 îi mai lasă Executivului puterea de a modifica cuantumul taxelor consulare, întrucît m-a luat somnul. Fie-mi iertat. Nu sunt decît un biet cîrciumar autoangajat. Mă ia somnul cînd citesc legi ordinare. De aceea îmi permit să bag în aceeaşi oală (oameni şi legi). Doar n-o să-mi pierd întregul meu capital de timp apelînd la doamna „Judecătorească”, atîta timp cît domniile voastre sunteţi în vigoare şi la îndemînă.

Stimaţi domni, întîmplarea a făcut să pot compara taxele omologe din normele canadiene: 200 dolari canadieni – încetăţenirea şi 100 – descetăţenirea. După cum vă puteţi da seama printr-o aritmetică elementară, raportul este: şi echilibrat şi inversat. De ce e mai ieftin să renunţi la a mai fi canadian?

Iată interpretarea mea:

Sunt cetăţean român prin naştere, iar nu din propria-mi voinţă. Trei decenii am fost sclav al statului totalitar. După revoluţie, era de aşteptat ca statul să devină o entitate morală, aşa cum susţine Legislativul (inclusiv pe blogul dumnealui) iar pe alocuri statul a devenit moral*. Dumneavoastră cu ce credeţi că poate fi asemuit un stat care-i pretinde cetăţeanului 765 de dolari canadieni sau 72.000 yen pentru a-l elibera? Aţi ghicit. Cu un stăpîn de sclavi. Negustoria de sclavi este atunci cînd preţul de vînzare/ răscumpărare a unui om e mai mare decît cel de achiziţie. În cazul meu, achiziţia s-a făcut zootehnic. Profit maxim. Cu alte cuvinte, (actualizat) ne naştem liberi, dar apa curge la deal.

Vă anunţ solemn că îmi rezerv dreptul inalienabil de a renunţa la cetăţenia română atunci cînd voi considera eu de cuvinţă, dar NU voi plăti taxa consulară atîta timp cît ea este inechitabilă, imorală, şi întocmită precum o politică guvernamentală ordinară, de contingentare a exporturilor**. Mai devreme sau mai tîrziu, bariera legală (prelungire a statului totalitar) va cădea, chiar de va fi ca eu să mor între timp. Am lăsat fiilor mei, cu limbă de moarte, să continue demersurile. Voi închide în testament ultima mea dorinţă. Dacă ea va fi să renunţ la cetăţenia română, fiii mei vor acţiona în judecată statul român, pentru descetăţenirea mea postmortem, deîndată ce ruşinoasa taxă consulară va fi raţionalizată.

Aşa să-mi ajute Dumnezeu!

Stimaţi domni, apa trece, pietrele rămîn, spune o vorbă din bătrîni. Geologia însă o contrazice. Este viceversa. Ar fi timpul să vă temeţi. Barajul are crăpături. Apa dizolvă anrocamentul. Lent, dar va răzbi.

Think of it, always. (Mahatma Gandhi)

Ţinînd seama de cele de mai sus, domnule Executiv, domnule Legislativ, vă cer (dar nu vă rog) să prelungiţi în practică teoria cu care încercaţi să adunaţi oamenii în proiecte nobile, de dreapta. Iată, vă irit adrenergic, spunîndu-vă că, pentru mine cel puţin, legitimitatea puterii dumneavoastră este vax, şi riguros egală cu ea însăşi, atîta timp cît improvizaţi. Este vax şi din moment ce statul român, nu numai că nu a fost în stare să-mi pună la dispoziţie procedura de vot prin corespondenţă, dar nici nu m-a recunoscut drept cetăţean român la recentele alegeri europene. Cu alte cuvinte, sistemul politic românesc îşi subminează nu numai baza morală, dar şi pe cea de reproducţie. Şi va crăpa.

Cu stimă,

Marius Mistreţu
Hiroşima

––––––––-
* Din lectura legii, am constatat că taxa consulară percepută la înregistrarea cererii de identificare la distanţă a persoanei a fost abolită. Îmi place să cred că am avut şi eu o contribuţie prin demersurile anterioare, ce l-au făcut pe fostul ministru de externe să convoace precipitat, duminică (!) 21 iunie 2009, o conferinţă de presă în care să anunţe relaxarea procedurii de identificare a persoanei la consulatele MAE.
** ceea ce o transformă într-o formă de inginerie socială, întîlnită în statele totalitare ce nu ezitau să vîndă evrei, saşi şi şvabi

–––––––––––
ANEXA
–––––––––––

–– Original Message ––
From: DRCO – Directia Relatii Consulare
To: Marius
Cc: relatii_cu_publicul
Sent: Wednesday, May 19, 2010 10:10 PM
Subject: Raspuns mesaj inregistrat la Divizia relatii cu nr. Publicul – MAE nr. H3/P/Co/631/13 mai 2010

Vă rugăm confirmaţi primirea.

Vă mulţumim,
DRCo.

(în continuare, textul fişierului)

Urmare petiţiei dumneavoastră, înregistrate la Divizia Relaţii cu Publicul cu nr. H3/P/Co/631/13 mai 2010 şi la Direcţia Relaţii Consulare cu nr. P/ 1457/13 mai 2010, vă aducem la cunoştinţă următoarele:

Legea nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, act normativ la care faceţi referire în mesajul dumneavoastră, a fost recent modificată prin Legea Nr. 78 din 6 mai 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate.
Iniţiativa legislativă aparţine unui număr de parlamentari, textul legii nr. 78/2010 fiind ulterior adoptat de cele două Camere, promulgat de Preşedinte, iar apoi publicat în Monitorul Oficial.
Actul normativ îşi propune diversificarea modulului de utilizare a taxelor consulare de urgenţă, pentru a oferi sustenabilitate activităţii misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare în vederea asigurării de servicii consulare optime şi asistenţă consulară de înaltă ţinută profesională.
În acelaşi timp, Legea nr. 78/2010 nu are implicaţii financiare în sensul de a diminua veniturile bugetului de stat realizate din taxele consulare, ci prevede creşterea cuantumului taxelor aferente unor anumite servicii consulare, având în vedere inflaţia din majoritatea ţărilor unde activitatea consulară este semnificativă.
Totodată, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor români din străinătate, continuă să se efectueze o serie de servicii consulare în regim de gratuitate (ex: înscrierea în registrele de stare civilă româneşti a certificatelor de deces emise de autorităţile străine, înregistrarea naşterii copilului român în străinătate).
În sensul celor menţionate, întrucât obiectul petiţiei dumneavoastră nu este în competenţa Ministerului Afacerilor Externe, vă recomandăm să vă adresaţi autorităţilor române competente în materie, respectiv legiuitorului român.

Cu stimă,

Direcţia Relaţii Consulare,
Ministerul Afacerilor Externe

(Continuarea, aici.)

Ce-ar fi dacă…? Viaţa fără Biroul de Stare Civilă

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2010/05/18

Să ne închipuim că un dezastru distruge toate arhivele de evidenţă a populaţiei şi ale birourilor de stare civilă, iar cetăţenii au cu toţii actele de identitate expirate, sau nu le au deloc. Rămîne întreagă doar arhiva informatică de evidenţă a populaţiei.

Cum va putea statul să-şi identifice cetăţenii, din moment ce nici măcar funcţionarii de la evidenţa populaţiei nu vor avea dreptul să opereze dacă au buletinul expirat? Cum va putea Executivul să organizeze alegeri, din moment ce legea de organizare (izvorul de drept) devine inoperantă? Cum va putea guvernul amenda legea de organizare a alegerilor, din moment ce nicio persoană din aparatul Executivului nu va putea dovedi că ea e ea şi că are dreptul legal să amendeze o lege? Cum vor putea parlamentarii legifera în spirit democratic, din moment ce nimeni nu va mai fi obligat să-i recunoască? Cum vor judeca judecătorii avalanşa de litigii ce vor însoţi confuzia produsă de lipsa documentelor de identitate? Orice instanţă va putea fi recuzată, din moment ce însuşi completul de judecată nu-şi va putea dovedi identitatea.

Veţi spune: e stare de urgenţă, se recurge la soluţii alternative de identificare. Corect! Aşa se şi face. Orice logistică de combatere a efectelor calamităţilor cuprinde obligatoriu cortul de evidenţă a populaţiei. Diferă doar modul de identificare a persoanei. Fiind stare de război, se procedează ca la armată. Ţi se pun întrebări la care numai tu poţi răspunde. Ca la schimbarea gărzii: parolă – răspuns. Nici nu e greu. Întreaga arhivă de evidenţă a populaţiei încape într-un stick de memorie şi poate fi folosită chiar şi offline de către autorităţi.

Acuma, dacă se poate pe timp de război, de ce, pe timp de pace, nu?

Pentru a răspunde la întrebare, să facem întîi o observaţie: pentru identificarea persoanei pe baza arhivei de evidenţă informatizată nu mai e nevoie de certificatul de naştere. Identitatea poate fi complet stabilită în lipsa lui. Constatăm că nu e nevoie să mai umblăm de la un birou la altul. Oricum, certificatul de naştere nu ţine loc de buletin de identitate. În baza lui nu se poate vota. Se pune în mod legitim întrebarea dacă într-adevăr biroul de stare civilă mai merită să fie entitate separată de evidenţa populaţiei.

Iar răspunsul este clar NU. În Japonia nu există fizic un asemenea birou. Asta nu înseamnă că nimeni nu are habar dacă o persoană este născută sau nu, dacă e căsătorită sau nu, dacă e moartă sau nu, ci că ambele funcţii sunt preluate de acelaşi ghişeu. Ca în cazul calamităţilor, cortului unic de evidenţă a populaţiei îi corespunde un ghişeu unic în primărie. Ce-o fi în spatele ghişeului (ce documente, cărei forme de administrare îi aparţine) nu mai e treaba cetăţeanului. Evidenţa informatizată a populaţiei simplifică viaţa cetăţeanului. Cetăţeanul nu e obligat să poarte talanga de identitate, nu are nevoie de certificat de naştere valabil pe viaţă. Cetăţeanul este liber, şi recunoscut de către stat în orice situaţie. Chiar şi după moarte.

De ce nu se poate pe timp de pace ca şi în România lucrurile să se simplifice? Nu ştiu. Ba, ştiu, dar vă invit şi pe dumneavoastră, domnilor legiuitori, să reflectaţi. Inclusiv din perspectiva restrîngerii bugetare.

Ceea ce am prezentat ca premiză la limita posibilului se petrece, la scară mai mică, oră de oră, în timp de pace, minus raţionalizarea procedurii de identificare a persoanei. Cu alte cuvinte, în permanenţă, un număr de cetăţeni sunt practic în stare de război, şi nu au la îndemînă niciun „cort” în care statul să le recunoască identitatea. Dacă e să considerăm numai dreptul de vot violat prin barierele administrative, legitimitatea sistemului politic este constant erodată prin existenţa celor 500.000 de cetăţeni cu documentele de identitate lipsă sau expirate, la care se adaugă milioanele de cetăţeni care locuiesc prea departe de „cortul-scrutin”. Ceea ce face ca statul să-şi submineze însăşi baza constituţională de legitimitate.

Corolar: Exagerînd un pic (nu mult) viaţa cetăţeanului e mai simplă în starea de război, decît în cea de pace.

EDIT: despre interpretarea şi implicaţiile stării civile

Dilema veche

Posted in Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2010/05/17

Uneori e util să faci o mică recapitulare. E o activitate „recreierativă”.

Textul de mai jos a fost destinat Dilemei vechi. Zic: a fost, pentru că am senzaţia că iar am vorbit la pereţi. În creuzetul de teme viitoare, de pe pirostriile forumului Dilemei vechi, am adus în discuţie tema principală a blogului de faţă. A trecut o lună de cînd am întrebat acolo dacă sunt acceptate texte lungi, dar nu am primit niciun răspuns. Dacă o organizaţie de presă, chiar una orientată spre analiză (mai puţin pe informare) are viteza de răspuns situată undeva între cea a Legislativului şi cea a Judecătorescului, vă închipuiţi de ce sunt atît de dezolat de tăcerile redactorilor de acolo. Dacă tot l-am clocit, iar comunicarea Dilemei vechi cu mine a fost quasiinexistentă, mi-am zis că ar fi păcat să las textul în ciornă. L-am lansat la apă în ligheanul cu expunere puchinoasă.

E păcat că oameni atît de inteligenţi, precum cei de la Dilema Veche, odată ce devin organizaţie, nu sunt în stare să răspundă la întrebarea simplă: mai mare, sau mai mic de 10.000 de semne?
(urmează textul propriu-zis)

În căutarea identităţii mele (raport de etapă)

Dragii mei, cu amabilitatea Dilemei vechi şi cu răbdarea domniilor voastre, azi vom discuta despre cît de mult ne iubesc autorităţile statului român. Să nu-mi spuneţi că nu ne iubesc. Dacă nu ne-ar iubi, nu ne-ar chema pentru orice fleac la ghişeu, nu ne-ar pune să aşteptăm atît la coadă. Ne ţin în medie 74 de ore pe an, doar pentru a ne sorbi din priviri în răstimp. Poate aşa se explică şi de ce procedura de vot la distanţă nu a fost introdusă nici pînă azi, la mai bine de două decenii, de cînd, părinţilor, cumetrilor şi mătuşilor autorităţilor de azi, noi le-am trădat aşteptările ieşind în stradă. Dar, ca să n-o mai lungim, vă povestesc în 10000 de semne cum mă sufocară autorităţile române cu îmbrăţişarea lor tandră, anul trecut, pe 7 iunie, la alegerile pentru Parlamentul European.

Aveam o presimţire şerpesc-încolăcească în plex. Ascultasem pe net un discurs electoral de-al preşedintelui Senatului, în care omul cerea imperios vigilenţă la urne. Mi-am zis: „Hm! Oare ce-o fi-nsemnînd „vigilenţă” în viziunea înaltului nostru demnitar? Oare chiar trebuie să trag de comisia de votare s-o trezesc?” Mă rog, de-ale politicanţilor. Ei ştiu ce semnificaţii dau cuvintelor. Mi-am văzut de ale mele. M-am sculat dis-de-dimineaţă, am înşfăcat boceluţa cu documente de identitate şi am sărit în shinkansen. Puţin după prînz, am coborît la Tokio-Shinagawa. Ajuns cu bine la Ambasada României, am dat să votez. Vigilente şi fără urdori, autorităţile mă opriră ferm, principial şi apocaliptic: „Nu aveţi dreptul”. Îmi expirase paşaportul. Însă numele, CNP-ul şi poza se conservaseră de minune. Optimist din fire, le-am arătat şi certificatul de naştere, şi tot ce mai aveam în bocceluţă. Nu a fost chip să le înduplec. Aşadar, am rămas şi nevotat, şi cu banii luaţi, cum s-ar zice.

Ieşit din ambasadă (bos)umflat, precum Perbuatan, Rakata şi Danan, înainte de obşteasca lor explozie, am oprit nervos reportofonul (ascuns în vestă) şi am luat-o de nebun prin oraş. A doua zi, acasă, nu vă ascund, m-a bufnit plînsul cînd i-am povestit nipponei mele soţii necazul. Fericita de ea, nu prea înţelege nici acum de ce nu am fost lăsat să votez, din moment ce ea o poate face chiar şi numai în baza simplei sale prezenţe în faţa comisiei de votare.

Cum vă spuneam, în reportofon păstrasem fişierul audio „for further references”. Chiar în noaptea incidentului am trimis fişierul unei gazete (muribunde azi) ce m-a tratat cu mîlc. Mai tîrziu l-am transcris şi pe net, sub titlul: Stenograma mitrală – comedie în două acte expirate [01]. Scîrbit de condiţia de cetăţean român, umilit de autorităţile patriei mele, am hotărît furios că nu mai vreau să am de-aface cu statul român pînă cînd lucrurile nu se vor fi îndreptat. Iar la limită, niciodată. De aceea, pe 11 iunie, primul represaliu, a fost să-i scriu Ministrului Turismului [02] să dispună ştergerea link-ului către pagina web a cîrciumii mele, pagină arogată de agenţia de turism din Tokio (din jurisdicţia MT). I-am comunicat ministrului şi condiţiile de restaurare a relaţiei. În termenul reclamat, pagina mi-a fost decuplată pe şest, aşa cum şi fusese cuplată cu ani în urmă.

Eliberat de umilinţa de a mi se asocia numele cu vreo agenţie a statului român, am schimbat afectul pe raţiune: Cine mă poate apăra de statul român? De la zece mii de kilometri, doar Avocatul Poporului, căruia, pe 15 iunie, i-am scris [03]. În sesizare am schiţat şi patru metode alternative de identificare a persoanei [04], doar doar AvP va face ceva întru îndreptarea strîmbătăţii legale. AvP nu s-a arătat entuziasmat [05] de propuneri. Drept soluţie, AvP mi-a invocat, legea de organizare a alegerilor, adică tocmai sursa nedreptăţii. Bineînţeles, în replică, am arătat că atitudinea binară la identificarea persoanei este de vină pentru nerespectarea drepturilor mele fundamentale. Numai într-o logică binară, o datorie ce decurge dintr-un drept fundamental, anulează pînă şi dreptul din care ea izvorăşte. Ceea ce e, nu numai absurd, dar şi anticonstituţional. Am arătat că într-un stat de drept, cînd valabilitatea unui act folosit la exercitarea unui drept fundamental expiră, ca soluţie de compromis, se iau în consideraţie datele utile. În loc de 0 şi 1, mai-micul-de-unu, dar mai-marele-de-zero, astfel încît, dreptul fundamental să nu fie tulburat. În fond, la stabilirea identităţii, trebuie doar să se răspundă la întrebarea: cine?, iar nu: pînă cînd?. În lipsa moderaţiei, dreptul fundamental devine în fapt un privilegiu. Doar în lagărele de concentrare, dreptul fundamental avea caracter de privilegiu. Ca să capeţi blidul de arpacaş, trebuia să tai la stuf. Dacă, nu, crăpai. Dar, să revenim. Cum ziceam, doar recunoaşterea (şi tolerarea) valabilităţii atemporale a documentului de identitate poate face traiul suportabil. Ca dovadă, în anul 2003, Serviciul de Imigraţie din Hiroşima mi-a acordat o prelungire cu trei ani a vizei de şedere, (atenţie!) în baza unui paşaport românesc expirat de 2 ani (!), ceea ce, paradoxal, m-a făcut să mă simt mai puţin străin în faţa autorităţilor japoneze, decît în faţa celor româneşti. De ce? Pentru că autoritatea niponă a găsit în paşaport răspunsul la întrebarea: viză pentru cine?.

Comparînd cele două tratamente, mi s-a făcut, nu numai silă, dar şi frică de statul român. Într-o logică ultraformală, cumva similară celei a statului, mi-am zis: dacă mi s-a încălcat un drept fundamental, mă pot aştepta şi la încălcarea altui drept fundamental*. Aoleu! Trebuie să merg iar la ambasadă, pentru schimbarea paşaportului. Dar dacă paşaportul mi-e expirat, iar incinta ambasadei este teritoriu românesc, înseamnă că pătrund în mod fraudulos acolo. Intru la penal. Ce mă fac? Dacă mă loveşte vreo nulitate? Într-un mail, i-am împărtăşit Ministrului de Externe [06], frica şi nesiguranţa ce mă invadară, în lipsa unor garanţii de inocuitate din partea statului român. Am indicat două căi posibile de refacere a încrederii: calea legislativă (cronofagă, şi care nu ţine neapărat de ministru) şi calea paralegală, cea morală, omenească. Am ales-o pe ultima. Concret, i-am cerut ministrului să-i comunice preşedintelui Senatului că, îndemnurile sale la „vigilenţă” mi-au violat dreptul de vot. Aştept de la domnia sa scuze publice pentru incidentul Tokio. Am considerat că e calea onorabilă de ieşire din impas, ce corespunde viziunii: stat-ca-realitate-morală. I-am acordat preşedintelui Senatului 14 zile să ia legătura cu mine în chestiunea reparaţiei morale, urmînd ca în caz contrar, să mă adresez preşedintelui României, şi să-i cer ca, în calitatea sa de garant al Constituţiei, să o facă în locul preşedintelui Senatului, şi în numele Constituţiei. Totodată, i-am cerut ministrului de Externe să-mi trimită la Hiroşima un consul itinerant pentru perfectarea procedurii de eliberare a unui paşaport CRDS, motivînd că sunt paralizat, netransportabil. Paralizat de frică. În plus, consider că cei 900 de kilometri pînă la Consulat, de trei ori dus-întors, reprezintă: o pedeapsă corporală, repatriere împotriva voinţei mele şi un rapt intolerabil din capitalul meu de timp.

Atît ministrul de Externe, cît şi preşedintele Senatului, m-au ignorat cu vîrf şi îndesat, aşa că i-am scris Preşedintelui [07]. L-am pus în temă şi l-am anunţat că, confruntat cu degradarea mea, din calitatea de subiect de drept, în cea de obiect de drept, ca să mă apăr, mi-am fondat propria formaţiune statală, cu statut provizoriu de protectorat japonez, formaţiune numită Republica Marius Mistreţu-Balc. Balc, de la Balcani. Preşedintele mi-a confirmat primirea memoriului, dar nu a făcut nimic în sensul satisfacerii revendicării în termenul acordat (7 ianuarie 2010). De atunci încoace, deşi între timp, suzeranul stat mi-a reînoit onerosul contract de vasalitate**, eu nu mă mai consider cetăţean român. Rămîn deocamdată republică autonomă secesionistă. Dacă statului i se fîlfîie şalvarii de mine şi de Constituţie, nu văd niciun motiv ca eu să fac altfel.

Am sondat procedura de renunţare la cetăţenia română. Surpriză! Doar taxa consulară la depunerea cererii este de 600 euro (!). De zece ori mai scumpă decît aceeaşi taxă în sens invers. Hopa! Iar mi se striveşte demnitatea. Dacă, la încetăţenire, statul mi-ar cere 60 de euro, iar la „despărţire” statul îmi găbjeşte o zmetie în valoare de 600-60=540 euro, vă daţi seama cît de mult mă iubeşte? Consider că suprataxarea nu este rezultatul raţiunii legiuitorului, ci doar un afect de neam prost înşelat în dragoste, dar totuşi, un afect ce nu are ce căuta într-o lege a unui stat de drept. De aceea i-am sesizat Avocatului Poporului [08] anomalia . Răspunsul a venit sub forma tradiţionalei dări după cireş. La o lectură atentă a legii-paravan invocată de AvP, (198/2008) am dat peste articolul ce permite atacarea inechităţii cu pricina. Şi i-am oferit soluţia mură-n gură. Al doilea răspuns de la AvP a fost unul ce mi-a dat dreptate şi speranţă. Acum aştept ca ministrul de Externe să facă ceva în sensul egalizării cuantumului taxei consulare în ambele sensuri. Termenul fixat de parlamentul republicii mele a fost 7 mai a.c., după care i-am scris şi actualului ministru de Externe[09]. Sper ca Excelenţa-sa să fie mai receptiv, hîrşit fiind în teologia politică – fîntîna întregii civilizaţii europene. De fapt, toată povestea mea se învîrte în găleata ontologiei creştine a dreptului, în care fostul stat ateu îşi prelinge încă balele.

Domnilor legiuitori, scoateţi-ne din stătuta mocirlă a ateului stat! Spălaţi-ne cu apă neîncepută, pînă cînd, de sub jegul totalitar, demnitatea noastră va ieşi din nou la lumină. Nu vă vom dezamăgi.

Marius Mistreţu – cîrciumar
Hiroşima

––––––––––––––––-
* Căutînd pe net argumente factuale pentru susţinerea abolirii buletinului, am descoperit că procedura de identificare violează şi dreptul la proprietate [10], dreptul la asistenţă socială, medicală [11] etc.
** Chiar şi numai procedura de reînoire a paşaportului merită discutată într-un număr special din Dilema veche.

Tagged with:

Studiu amatoristic de epidemiologie internetă

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2010/05/14

Am măsurat adîncimea pînă la care a pătruns articolul Baconschi – test de coerenţă după o expunere de 22 de ore. Articolul face o trimitere la corespondenţa mea oficială cu Avocatul Poporului, publicată în Neamurile proaste legiferează.

Pînă la ora la care am scris aceste rînduri, situaţia stătea după cum urmează: numărul de cititori unici ai articolului este de 40, din pagina principală, şi 30, adunaţi direct din link-uri de pe alte bloguri. Totalul optimist este de 70 cititori (suma), iar cel pesimist, 40, egal cu numărul de deschideri ale paginii principale. Din cele 70 de evenimente, doar 3 par a fi fost urmate de accesul la referinţa Neamurile proaste legiferează, ceea ce înseamnă maximum unul din treiprezece, şi minimum zero din 70 (în cazul în care socotim că accesul la referinţă ar fi avut loc pur şi simplu accidental, şi fără legătură cu articolul-obiect).

Concluzia nu este deloc încurajatoare, nici dacă socotim, optimist, că doar unul din treisprezece oameni a găsit util să-şi facă o imagine de ansamblu asupra problemei expuse experimental. Ceea ce arată cît de superficiali am devenit noi, oamenii, deîndată ce ne-am făcut idol din iluzia puterii dată de informaţia electronică. În medii electronice, oamenii se contaminează relativ uşor, dar numai epidermic. Şi în forme ultrauşoare.

Am pus oglinda aceasta doar pentru a ne vedea mai bine.

––––––––––––
14 mai, ora 14:45. Ieri, Alin Fumurescu a preluat articolul (cu tot cu linkul-indicator de profunzime) pe altă platformă, unde l-a expus în capul listei timp de 3 ore, iar pînă la ora 14:41 (UTC+9) încă 10 ore pe poziţia a II-a. Au fost 556 de vizualizări, ceea ce, optimist, înseamnă tot atîţia vizitatori unici, iar pesimist, jumătate. În răstimp, numărul de vizitatori unici la referinţa Neamurile proaste legiferează de pe blogul de faţă a fost de 29 21, majoritatea provenind de pe platforma lui Alin. Ceea ce, inversînd, ar corespunde unui raport de minimum 1:19 1:26 şi maximum 1:10 1:13. Probabil, adevărul se află undeva între, cu observaţia că e mai probabil ca proporţia de cititori într-adevăr interesaţi de subiect să fie chiar mai mică de 1:13.

● Baconschi – test de coerenţă

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2010/05/13

Vă propun să urmărim împreună în ce măsură actualul ministru de externe este consecvent în urmarea propriilor sale valori. Bineînţeles, dacă Excelenţa Sa mă va băga în seamă. 🙂 Pun totul la vedere. Un eventual răspuns nesatisfăcător, conţopeşte automatizat, va fi interpretat ca o abdicare de la principiile pe care persoana Teodor Baconschi le susţine.

–– Original Message ––
From: Marius
To: ministru(la)mae.ro
Sent: Thursday, May 13, 2010 1:16 AM
Subject: Inechitate in taxe consulare (UTF-8)

Stimate domnule Teodor Baconschi – Ministru al Afacerilor Externe

Mă numesc Marius Mistreţu, cîrciumar în Hiroşima – Japonia. Doresc să vă semnalez o anomalie ce contrazice viziunea dumneavoastră despre stat, aşa cum aţi formulat-o în numărul 295 al suplimentului 22 plus din 4 mai 2010, viziune pe care şi eu o împărtăşesc.

Anomalia se află la capitolul Taxe consulare – Servicii diverse, anume, în cuantumul taxei consulare (de 600 euro) ce se percepe la depunerea cererii de renunţare la cetăţenia română. Cuantumul este de 10 ori mai mare (!) decît cel perceput la operaţia inversă (60 euro la (re)dobîndirea cetăţeniei). Cu alte cuvinte: o taxă, două valori (flagrant diferite).

Conform legii 198/2008, art. 13, modificarea cuantumului taxelor consulare se face prin ordonanţă ministerială. Este de datoria mea să vă previn că am sesizat deja Avocatul Poporului în această chestiune. Sesizarea are numărul 6508/13 iulie 2009, iar recursul a stat la baza rezoluţiei AvP, cu numărul 6697/18 august 2009.

Documentele, precum şi interpretarea axiologică – în urma căreia am solicitat egalizarea cuantumului taxei consulare – pot fi găsite pe blogul meu.

Din nefericire, predecesorul dumneavoastră la minister, (dl. Diaconescu) nu a făcut nimic pentru îndreptarea statului de drept*. De aceea, mă grăbesc să vă ofer prilejul de a înlătura cel puţin inechitatea semnalată mai sus, întrucît, deşi pare meschin, nu vreau ca vreun cetăţean român (categorie în care mă includ încă) să mai fie umilit de către autorităţile statului. Cel puţin, nu atunci cînd alege soluţia extremă de afirmare a demnităţii sale, anume, renunţarea la cetăţenia română.

Vă mulţumesc.

Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima

–––––––
* I-am cerut ministrului Diaconescu să îndrepte şi alte ciudăţenii normative ce violează grav drepturile fundamentale ale omului, cu consecinţe dintre cele mai interesante, mai ales dacă sunt interpretate din perspectiva ontologiei dreptului. La cerere, vă pot furniza întreaga arhivă a corespondenţei. O mare parte este deja publică, pe blogul meu. De veţi avea amabilitatea să o parcurgeţi, veţi descoperi chiar elemente de teologie politică aplicată.

(Continuarea, aici.)

Medicul primar Oprescu e penal. Soluţia? Cacotanasia

Posted in Chestii, Drepturi individuale by Marius Delaepicentru on 2010/05/07

Anul acesta este prima sesizare trimisă Avocatului Poporului. Pun problema maidanezilor în termeni penali. Profit de noile reduceri la fondul de salarii în sectorul bugetar, anunţate de Preşedinte, pentru a arăta că acesta e momentul potrivit stîrpirii maidanezilor. Economiceşte, cu banii cheltuiţi pe suflarea în (pardon!) popoul cînilor vagabonzi şi cu cei cheltuiţi pe tratamentul oamenilor după muşcături canine, s-ar putea face 500 de transplanturi de rinichi. De aceea, îi îndemn pe pacienţii supuşi actualmente dializei (chiar mai costisitoare decît transplantul) să pună problema în termeni de raţionalizare a fondurilor pentru Sănătate. Cine doreşte, poate depune o sesizare la AvP în nume personal. Iată şi modelul:

–– Original Message ––
From: Marius
To: avp(la)avp.ro
Sent: Friday, May 07, 2010 3:25 AM
Subject: Despre igiena publica in spatiul urban (UTF-8)

Vă rog, redirecţionaţi sesizarea către doamna Erzsébet RÜCZ – Adjunct al Avocatului Poporului

Stimată doamnă,

Mă numesc Marius Mistreţu, cetăţean român cu domiciliul în străinătate. De această dată, doresc să vă supun atenţiei o problemă de sănătate publică, ce nu mai suportă amînare. Problema cîinilor vagabonzi.

Împreună cu fiul meu în vîrstă de 9 ani, intenţionez să îmi vizitez ţara după mai mulţi ani. Nu vă ascund faptul că una din cauzele pentru care am părăsit-o este că oraşele sunt bîntuite de cîini vagabonzi, animale de care îmi este frică, date fiind: imprevizibilitatea generală a afectelor cîinilor, precum şi faptul că în copilărie am fost muşcat de un cîine. Experienţă traumatizantă, ce mi-a indus o fobie ireversibilă. Am o vîrstă la care tresăririle cauzate de un lătrat de cîine lăsat liber ar putea să-mi provoace chiar moarea.

În ţara de imigraţie am marele noroc să nu existe cîini vagabonzi (exterminaţi la timpul lor) iar cei cu stăpîn să fie în lesă. Desigur, cîini sălbăticiţi există în junglă. Ei umplu nişa ecologică rămasă după exterminarea lupului (în secolul al XV-lea) dar niciunul nu se apropie de om. Aşadar, delimitarea spaţiului civilizat de sălbăticie este netă. Lucru pe care îl doresc înfăptuit şi în România. Mă sprijin pe textul constituţional, care, la articolele: 22 (1), 34( 2) şi 35 (1) spune:

22 (1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.
34 (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.
35 (1) Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic.

Aşadar, statul garantează şi totodată este obligat să ia măsuri. Nu numai în baza art 34 (2), dar şi în virtutea dreptului natural. Responsabilitatea pentru vătămarea unui om aflat pe o proprietate funciară în care omul are acces de drept, îi revine proprietarului. Cum cîinii vagabonzi se află preponderent pe domeniul public, statul, prin Primărie, devine responsabil de calitatea mediului urban. Chiar dacă nu aş avea fobia pomenită mai sus, tot s-ar ridica o problemă gravă de igienă publică. 30% din terenurile publice de joacă sunt infestate de paraziţi cu vector canin. Cîinii risipesc gunoiul mai rău decît ciorile. După cîinele vagabond nu trece niciun funcţionar public să-i colecteze fecalele, aşa cum proprietarii de cîini sunt obligaţi prin lege, ceea ce reprezintă o discriminare flagrantă. Responsabilitatea controlului şi lichidării focarelor de zoonoze revine statului, în spiritul aceluiaşi articol.

Vă reamintesc, intenţionez să merg în România împreună cu copilul. O asigurare de viaţă pe durata şederii în România m-ar costa enorm, ţinînd seama de frecvenţa incidentelor cu deznodămînt fatal pe teritoriul românesc. Lucru de care, sincer, îmi este ruşine ca cetăţean român.

În consecinţă, vă rog să le cereţi autorităţilor de sănătate publică responsabile, precum şi primarilor, în special primarului Bucureştilor, să aplice norme de igienă publică identice celor ce duc la stîrpirea altor mamifere parazite din spaţiul urban. Dată fiind dubla sa calitate, (de medic primar) Primarul General al Bucureştilor, sunt convins, va înţelege la ce se expune dacă ignoră revendicarea mea, şi eventual a altor cetăţeni aflaţi în situaţii similare.

Ca urmare a unei sesizări oficiale, a nu asigura igiena publică devine faptă penală. De aceea îmi îngădui să pun şi un termen: 15 septembrie 2010. În cazul în care sesizarea prezentă nu va produce efecte nete, nu vă ascund, următoarea mea sesizare o voi trimite direct Parchetului General, căruia îi voi cere să acţioneze întru instaurarea ordinii de drept.

Vă doresc putere de muncă în folosul cetăţenilor României.

Cu cele mai bune gînduri,

Marius Mistreţu

Hiroşima

–––––––-
Răspunsul a venit în termenul legal.

EDIT (25 iulie 2011)

Zece mii de fugase aeropurtate

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2010/05/06

Puţini ştiu că armele cu cea mai lungă rază de acţiune folosite în cel de-al II-lea război mondial au fost lansate peste Pacific. Ele constau în baloane stratosferice (fără vreun dispozitiv de ghidare) de care se agăţa explozivul.

După Incidentul Manciuria (1931) planificatorii militari japonezi au luat în calcul lansarea încărcăturilor fulminante la distanţe planetare. Se cunoşteau parametrii curenţilor atmosferici de mare altitudine, precum şi constanţa direcţiei lor. Nu mai rămînea decît ca ei să fie exploataţi în scop militar.

Zis şi făcut. Au fost confecţionate 10.000 de baloane de cîte 10m diametru, umplute cu hidrogen. Masa: 205Kg, din care 15Kg bocceluţa de exploziv, prevăzută cu patru capse detonatoare. Altitudinea de croazieră: între 10 şi 12 Km. Autonomia de zbor: 70-80 de ore. Baloanele au fost lansate de pe coasta de răsărit, în 1944, într-o zi simbolică: 3 noiembrie (ziua de naştere a Împăratului erei Showa Meiji). Datele climatice indicau probabilitatea mare de cer senin. Nu a fost chiar aşa. A plouat. Însă ordinul era ordin. Şi-au luat zborul 9300 de aparate. Restul de 700, rămase nelansate, au fost găsite în stoc la sfîrşitul războiului.

Cum a fost posibil ca, într-o ţară stoarsă de resurse, să poată fi manufacturate atîtea aparate de zbor? Soluţia tehnică a fost dintre cele mai simple. S-a folosit washi (hîrtie confecţionată după tehnologia tradiţională). Aproape toată producţia a fost rechiziţionată de armată. Fiecare balon avea 5 straturi de hîrtie, lipite între ele cu un gel de manan*, lucru ce a făcut ca, în toată ţara, kon’nyaku să dispară din oden**. După impregnarea la cald în mediu neutru sau slab acid, gelul era întărit cu leşie de sodă caustică. Spaţiile de producţie au fost sălile de teatru, pentru ca nu cumva avioanele de recunoaştere să descopere produsele finite.

Efecte tactice

Din cele 9300 de aparate, doar 361 au fost găsite pe teritoriul SUA şi Canada, răspîndite din California pînă în Alaska. Militarii japonezi mizau pe efectul psihologic. Care efect nu s-a petrecut. Cenzura militară din SUA a filtrat toate informaţiile şi nimic nu a transpirat în presă. Deşi aparatele radar nu le-au putut detecta pe toate, pagubele materiale au fost minore. Unul din baloane s-a încurcat în firele unei linii de înaltă tensiune din statul Washington, provocînd o pană de curent la uzina de plutoniu. Se spune că incidentul a dus la întîrzierea cu trei zile a lansării bombei de la Nagasaki. Victime omeneşti au fost şase. O femeie şi cinci copii ieşiţi la un picnic undeva în Oregon.


Fotografie preluată de pe Wikipedia

––––––––-
* mananii sunt polimeri naturali obţinuţi din tuberculii de kon’nyaku, o plantă originară din sudul Chinei. Unitatea structurală este manoza, un monozaharid izomer al glucozei, ceea ce face ca mananii să fie corespondenţii amidonurilor. Precum pectinele, mananii formează în mediu alcalin o masă gelatinoasă, dar ceva mai consistentă, de tăria zgîrciurilor fierte, masă numită curent kon’nyaku. Flora intestinală a omului nu poate hidroliza mananii. Aşadar, valoarea nutritivă e zero. Kon’nyaku e consumat doar pentru consistenţă. În filozofia culinară orientală, alimentele sunt clasificate în: donori de gust şi receptori de gust. Kon’nyakul este receptor. Capătă gustul supei în care fierb alimente sapide.
** oden este o fiertură de iarnă, în care bucăţile de kon’nyaku sunt aproape nelipsite.

%d blogeri au apreciat asta: