▲ Senatorul Taro Yamamoto – comportament neparlamentar
Taro Yamamoto este un actor foarte popular la cei 39 de ani pe care îi are. Anul trecut a fost distribuit şi într-un film turnat în Hiroşima, film în care, întîmplător, fiul meu avu un rol episodic, secundar spre terţiar.
Îmi povestea fiul meu că, în multele ferestre inerente filmărilor, Yamamoto, altminteri un extravertit, îi aduna în jurul lui şi le descria apocaliptic urmările accidentului de la Fukushima şi cît de rele sunt centralele nuclare.
La alegerile parţiale pentru camera superioară a Dietei, din vara lui 2013, cu aceleaşi marote antinucleare, Yamamoto a candidat şi a fost ales.
Zilele trecute, aşa cum sunt uzanţele, oamenii împortanţi în viaţa publică, apăruţi în ultimul timp, fură chemaţi la Împărat. Întîlnirea este strict protocolară. Nu se discută practic nimic. Gestul este doar un certificat de bonitate cetăţenească atribuit de către simbolul viu, Împăratul. Cum protocolul cere ca Împăratul să schimbe două vorbe cu fiecare, cînd veni rîndul senatorului, acesta îi înmînă o scrisoare. Gest nemaiîntîlnit pînă atunci.
Întrebat de reporteri ce a fost în capul lui atunci cînd a nesocotit protocolul, Yamamoto şi-a expus din nou monomania antinucleară.
Lumea politică, dar şi oamenii de rînd, (pe Twitter), îl somează acum pe senator să demisioneze. Motivul este cît se poate de raţional: dacă este parlamentar şi recurge la mijloace neparlamentare pentru a-şi atinge scopuri politice, înseamnă că este incapabil să reprezinte alegătorii în Senat.
Încă nu se cunoaşte finalul incidentului. Cert este că gestul copilăresc al lui Yamamoto a fost o tentativă de a provoca Împăratul să se exprime în termeni politici, lucru interzis de Constituţie. Începînd cu era Taisho (1911), Împăratul nu s-a exprimat politic decît în două rînduri. Prima oară în 26 februarie 1936, în timpul unui incident sîngeros provocat de Armată în procesul de militarizare a statului (Incidentul 226), iar a doua oară acum cîţiva ani, în timpul unei controverse despre utilitatea arborării drapelului şi a intonării imnului de stat în şcoli. A doua oară, Împăratul a avut grijă să nu curgă sînge. S-a exprimat evaziv: „poate că nu e nevoie să fie obligatoriu”.
Hm! Mijloace neparlamentare pentru scopuri politice?
Trebuie să vă amintesc că parlamentarii USL au făcut mai mult decît să îi înmîneze o scrisoare Preşedintelui. Încă din 2011, cîteva luni au părăsit, au chiulit în masă din Parlament, iar între timp au pus-o de revoluţii cîmpeneşti cu mercenari în Piaţa Universităţii. Pe gerul Bobotezii, televiziunile senatorilor încălzeau carele de reportaj chiar şi cu lampa de benzină, numai să nu le scape vreun cadru netransmis. Psihoza lui Taro este o nevinovată obsesie, scuzabilă eventual clinic, spre deosebire de logistica şi bănetul puse în joc de actuala şi abjecta juntă ce controlează statul. Pihoză ce se prelungeşte pînă azi.
Oare cînd se va oprobria şi în România comportamentul neparlamentar?
Tarom este un virtual agent de fraudă electorală – Propunere de boicot
Primesc un comentariu de la Miha:
…a inceput colectarea de date a celor din diaspora? Se vorbeste prin targ ca un tip a vrut sa-si cumpere bilet de avion Washington-Bucuresti la Tarom si i-au cerut sa completeze, printre altele, CNP-ul si valabilitatea pasaportului. Eu am cumparat de f multe ori bilet on line la diverse companii dar nimeni nu a cerut asa ceva. Ingrozitor!
Unul din indiciile de identificare a statului poliţienesc este obligaţia impusă cumpărătorului de a produce CNP în documentul de schimb comercial. Inclusiv în tranzacţii mărunte, cum ar fi cumpărarea unui bilet de avion.
Tarom tocmai a scăpat de un manager austriac, palid garant al legalităţii activităţilor companiei. După ce ultimul obstacol în calea nelegiuirilor a fost doborît, statul de rapt e liber acum să folosească datele cu caracter personal ale pasagerilor, pentru a se reproduce pe cale electorală.
S-ar putea ca Miha şi eu să fim paranoici, dar asta nu ar fi decît efectul direct al opoziţiei coropişniţei cu trei antene la efectuarea recensămîntului populaţiei din toamna anului 2011. Atunci, Dr. Plg. Victor Ponta era trompeta naţional-socialiştilor, cerînd verbos ca oamenii să nu divulge CNP în faţa recenzorilor autorizaţi. În solida lor shizofrenie, socialiştii obstrucţionează un organ respectabil al statului, dar ceiaşi naţional-socialişti colectează date cu caracter personal din raporturile comerciale ale statului cu aceiaşi cetăţeni. Răul a fost comis odată cu nemernicul îndemn. Acum, cetăţenii se află în insecuritate totală.
Ca măsură preventivă, le propun tuturor cetăţenilor români ce zboară internaţional, să boicoteze compania Tarom. N-are decît să crape.
● Cînd „prefraudarea” lui Pârvulescu are sens
Cu ani în urmă rîdeam de un stareţ de ONG, în fapt, un agent electoral al curentului etatisto-mafiot ce ţine captiv statul român, un anume Pârvulescu, cînd acesta a lansat ineptul termen „prefraudare”. Se petrecea tot într-un context electoral. Întîmplător, acelaşi agent este şi unul dintre autorii scîrboasei legi electorale în vigoare azi. Dar să revenim. Să reţinem licenţa „prefraudare” şi să o căutăm conceptual în mediul înconjurător. O găsim pe stadionul Naţional Arena în după amiaza zilei de 17 octombrie 2012, la dezgustătoarea şi megalomana demonstraţie de forţă a USL. Lansarea candidaţilor înainte de lansarea candidaţilor şi de începerea campaniei electorale. Un fel de întărîtare de 3 milioane de euro a taurului.
De ce, „prefraudare”? Păi, să vedem ce zice legea 35/2008 actualizată:
Selectez definiţiile cu oarece valoare epistemică:
Art.2.
(13.) campanie electorala – perioada in care competitorii electorali desfasoara activitati de propaganda cu scopul de a-i determina pe alegatori sa isi exprime voturile in favoarea lor;
(25.) perioada electorala – intervalul de timp care incepe la data aducerii la cunostinta publica a zilei alegerilor si se incheie odata cu publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a rezultatului scrutinului. Perioada electorala cuprinde intervalul de timp dintre data aducerii la cunostinta publica a zilei alegerilor si data inceperii campaniei electorale, campania electorala, desfasurarea efectiva a votarii, numararea si centralizarea voturilor, stabilirea rezultatului votarii, atribuirea mandatelor si publicarea rezultatului alegerilor in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I;
(30.) fraudă electorală – orice acţiune ilegală care are loc înaintea, în timpul sau după încheierea votării ori în timpul numărării voturilor şi încheierii proceselor-verbale şi care are ca rezultat denaturarea voinţei alegătorilor şi crearea de avantaje concretizate prin mandate în plus pentru un competitor electoral;
Observăm două intervale de timp: campania electorală şi perioada electorală. Campania electorală este întotdeauna parte a perioadei electorale. Să vedem cam cît din perioada electorală e ocupată de campanie. Aflăm la articolul 7:
ART. 7
(1) Aducerea la cunoştinţă publică a datei alegerilor se face cu cel puţin 90 de zile înainte de ziua votării prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Guvernului privind data alegerilor.
(2) Campania electorală începe cu 30 de zile înainte de ziua votării şi se încheie cu 24 de ore înainte de momentul începerii votării.
Aşadar, perioada electorală este de cel puţin 90 de zile, în timp ce campania nu poate depăşi 29 de zile, dar este întotdeauna inclusă în intervalul perioadei electorale. Să vedem acum ce e permis în campania electorală:
ART. 37
(1) În campania electorală, candidaţii, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, cât şi cetăţenii cu drept de vot au dreptul să-şi exprime opiniile în mod liber şi fără nicio discriminare, prin mitinguri, adunări, utilizarea televiziunii, radioului, presei
scrise, a mijloacelor electronice şi a celorlalte mijloace de informare în masă.
Deducem că, dacă toate activităţile enumerate în 37(1) sunt permise în campania electorală, ele sunt în mod necesar interzise înafara intervalului de 29 de zile ale campaniei. Şi e firesc aşa. Nu poţi desfăşura acţiuni electorale înafara perioadei de campanie pentru că se cheamă că furi din start.
Ar fi ca şi cum, starterul unei curse de alergare ar zice:
Pe locuri… fiţi gata… băieţii de pe culoarele: unu, trei şi şapte: start!
Se cheamă că arbitrul îi lasă pe cei trei să fure din start. Ceea ce, nu numai că e imoral, dar încalcă principii fundamentale ale statului de drept, ca de pildă egalitatea de şanse. Sunt convins că unii jurişti profesionişti ar găsi şi alte strîmbătăţi pe care un om cu o doză medie de bun simţ le simte doar în jugulară. Chiar şi atunci cînd vede afişe electorale de dimensiuni nesimţite, puternic dezechilibrate, emisiuni electorale înafara perioadei de campanie, de asemeni, puternic dezechilibrate.
În concluzie, pe 17 octombrie 2012, „prefraudarea” ne-a umilit revărsată din piepturile a 75.000 de electori gata corupţi. Pînă cînd vom tolera nemernicia actualului cartel politic?
Vreţi să vă spun care sunt responsabili de călcarea în picioare a demnităţii noastre în chestiunile electorale?
Avocatul Poporului, că stă cu curul pe cămaşă, deşi îl calcă şi pe el pe nervi afişajul electoral atît în spaţiul stradal, cît şi în timp (înafara campaniei electorale). Dar AvP nu este avocatul nostru, ci al cartelului politic. Pentru că din banii furaţi de cartel îşi suge salariul baban.
Autoritatea Electorală Permanentă, dacă nu ar fi constituită din persoane tembele, ar putea fi un factor activ în ameliorarea legislaţiei electorale:
ART. 65 (1) Autoritatea Electorală Permanentă exercită următoarele atribuţii principale în
intervalul dintre două perioade electorale:
i) asigură, în limita competenţelor sale, aplicarea unitară a dispoziţiilor legale
referitoare la organizarea alegerilor;
j) elaborează studii şi propuneri vizând îmbunătăţirea sistemului electoral, pe
care le dă publicităţii şi le prezintă autorităţilor publice, partidelor politice, precum şi organizaţiilor neguvernamentale interesate;
l) elaborează materiale şi programe de informare şi instruire a alegătorilor asupra
sistemului electoral românesc şi asupra respectării deontologiei electorale şi
asigură popularizarea acestora;
t) elaborează proiecte de acte normative pentru îmbunătăţirea şi perfecţionarea
sistemului electoral românesc, pe care le supune Guvernului spre analiză şi
exercitare a dreptului de iniţiativă legislativă;
V-a bătut careva la uşă să vă întrebe dacă sunteţi mulţumiţi de ţigănia electorală a membrilor cartelului politic? Desigur, întrebarea are răspuns previzibil.
Parlamentul. Deşi este format din reprezentanţi, chipurile, ai poporului, nu s-a învrednicit nici măcar să republice legea 14/2003, ce citează articole constituţionale caduce sau cu adresa schimbată între timp. Cartelul nu este interesat să îşi facă viaţa grea, pentru că ştie că va fi măturat de prima măsură de relaxare a drepturilor politice, scăpată în folosul omul de rînd. În schimb, cartelul vă poluează cu ţigănia audio-vizuală pe întreaga perioadă electorală. Aşadar, nu numai că vă îndobitoceşte, dar vă şi „prefraudează”.
Bonus:
Legislaţia electorală japoneză este foarte strictă în chestiunile de propagandă electorală. Echitatea şi egalitate de şanse sunt virtuţile ce transpar din simpla vizualizare a manifestărilor electorale. Propaganda se poate desfăşura numai în campania electorală, numai între orele 8 şi 20, numai prin afişe riguros egale: şi numeric, şi ca arie.
Doar comuniştii îşi permit să zburde megafon pe unde îi apucă, însă pe unde sunt prinşi sunt amendaţi. Pe semne, amenda este ajustată după amplitudinea gălăgiei şi numărul de propagandişti. În imaginea de mai jos, luată pe 6 octombrie, l-am surprins pe unul din viitorii candidaţi pentru Senat. Un anume Oonishi, fără şanse reale de a fi ales. Pe automobil scrie „Akahata” (sau sekki?) însemnînd steagul roşu. Poate tocmai apetenţa slabă a comuniştilor de a respecta legea face ca reprezentanţii comunişti să nu numere mai mult de 2% în Dietă. Şi acelea, locuri rezultate prin redistribuirea resturilor electorale.
Observaţi cît de numeroasă e asistenţa.
● Alegerile ca bun public
Ascult că încă mai sunt susţinători ai legitimităţii tombolelor, chermezelor, pomenilor etc., organizate cu ocazia alegerilor. Evenimente cu participarea condiţionată de exercitarea dreptului vot. Cred că e bine să punem lucrurile în matca lor.
Alegerile sunt un bun public nepatrimonial. Premierea sau pedepsirea participării sau a neparticipării la scrutin nu poate fi făcută material, ci numai moral. Oamenii pot fi felicitaţi, blamaţi, dar nu condiţionaţi material şi pavlovian. Adică pot, dar pentru condiţionarea material-pavloviană cineva trebuie pedepsit, deoarece strică egalitatea de şanse într-o competiţie de interes public (nu privat).
Exercitarea drepturilor politice nu are decît o unitate de măsură: votul-om. O unitate de măsură fundamentală ca metrul, kilogramul, secunda, candela. Orice echivalare a votului-om cu: kilul de făină, biletul la ştrand, biletul de tombolă, prima de Crăciun etc., reprezintă o încălcare gravă a echităţii, şi transformă bunul public (alegerile) într-un bun privat. Ilegal şi imoral.
Este exact ca la donarea de sînge. Este împotriva moralei publice, a demnităţii umane şi a legii să premiezi material donarea de organe şi ţesuturi. Compensarea materială se numeşte raport comercial. Aşa cum comerţul cu organe şi ţesuturi e interzis, tot aşa, comerţul cu voturi-om este interzis sub orice formă. Orice precupeţire a votului transformă însuşi statul într-un bun privat. Iar pe precupeţ, în sclav. N-ar fi nimic dacă numai precupeţul s-ar înrobi de bunăvoie. Dar odată cu votul său, îl vinde şi pe seamănul său. Devine o Iudă.
★ Semnificaţia lui 6-3
Ieri, Curtea Constituţională a invalidat un referendum ce punea condiţia de cvorum. Am urmărit cu interes întreaga sofistică în interpretarea cifrelor furnizate de MAI. Am remarcat cît de troglodiţi sunt sofiştii parlamentari şi guvernamentali.
Mă aşteptam însă ca la Curtea Constituţională, scorul să fie clar şi rapid 9-0 în favoarea invalidării referendumului, din moment ce singura operaţie aritmetică constituţional valabilă era de a compara două numere. Cel scriptic al electorilor de peste 18 ani, şi cel al participanţilor la scrutin.
Am înţeles tribulaţiile judecătorilor în legătură cu actualitatea totalului nominal al potenţialilor electori (era firesc să se caute: morţii, debilii mintal, puşcăriaşii neradiaţi). Ele au fost legitime.
Ceea ce nu am înţeles este de ce, cu cifrele în faţă, trei judecători au decis că cvorumul fu sofistic atins, prin scoaterea din total a rezidenţilor în străinătate, a celor cu acte expirate etc.
Am ajuns la concluzia că cei trei judecători nu au citit nici Constituţia, nici Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Sau dacă le-au citit, nu au înţeles nimic. Altfel nu îmi explic de ce nu au considerat dreptul de vot ca fiind, aşa cum scrie în Constituţie, UNIVERSAL.
Cei trei judecători au comis o eroare calitativă fatală: au legat dreptul de vot de ceea ce omul deţine, iar nu de ceea ce omul este. I-au selectat din listă doar pe electorii care AU domiciliul în ţară şi care AU buletin de identitate în termenul de valabilitate. Mă mir că nu au selectat bărbaţii în dauna femeilor, bogaţii în dauna săracilor, românii în dauna neromânilor, şi ne-am fi trezit direct în secolul al XIX-lea, dar cu cvorum supraunitar.
Sigur, confuzia între A FI şi A AVEA este încă des întîlnită în înapoiata societate românească. Rău e că are promotori liberali şi socialişti. Nu mai departe, de vreo doi ani, un lider liberal susţine legarea dreptului de vot de vărsarea cel puţin a unui impozit în ţară. Cu alte cuvinte, tocmai cei care, alături de socialişti, încă din secolul al XIX-lea au militat pentru universalitatea dreptului de vot, încearcă să strecoare pe sub uşă votul cenzitar. Dacă adăugăm şi opinia patriarhului octogenar al sociaştilor, ce propune iobăgia electorală, prin retragerea dreptului de vot cetăţenilor români din bejenie, schizofrenia e gata. Tocmai cei care au impus istoric universalitatea dreptului de vot, vor să sugrume valorile pentru care mulţi înaintea lor s-au sacrificat.
Sper că am fost convingător, partidele din USL nu (mai) au treabă nici cu socialismul nici cu liberalismul. Din partea mea pot fuziona, pentru că, după atîtea acte anticonstituţionale, de subminare a statului de drept, pînă la desfiinţarea lor, tot o gaşcă de plutocraţi venali şi interlopi rămîn. Cei trei judecători de la CCR nu fac decît să le întreţină impostura.
★ Un pont pentru „indignaţii” din USL
Se desfăşoară o acţiune extensă de identificare a fraudelor la referendumul de destituire a Preşedintelui. Rînd pe rînd, cu căciulile sub muscă, liderii USL se arată indignaţi de amploarea cercetării.
Din cifrele pentru participare, nu e greu să ne dăm seama că avem în faţă indicii de fraudă masivă. Liderii USL se bazau tocmai pe masivitatea ei pentru a descuraja cercetarea penală. Presimt şi o nouă cerere de inspecţie judiciară. Mă rog, nu acesta este pointu’ meu.
Cred că e important să folosesc chiar obstinaţia cu care USL încearcă să ascundă frauda, pentru a-mi promova viziunea despre rolul documentului de identiate în relaţia individ-stat.
Una din formele de fraudă pomenite, este cea de votare în baza buletinului expirat. Presupunînd că titularul este cel real, aceasta nu este o fraudă propriu-zisă, ci o pseudofraudă, deoarece legitimarea cu documentul de identitate expriat nu alterează natura procesului electoral. La scrutin se prezintă oameni în carne şi oase, iar nu buletine de identitate.
Bine ar fi ca USL să facă tot posibilul pentru a-şi înghiţi vorbele rele despre aşa-zisul abuz de a introduce în listele electorale persoanele cu buletinul expirat, şi să meargă pînă în pînzele albe pentru a scoate de sub urmărirea penală eventualii electori faţă de care procurorii ar invoca normele de organizare a alegerilor/ referendumului ce prevăd obligaţia ca documentul de identitate să fie în termenul de valabilitate. Prevederea este una abuzivă, neconstituţională.
Sper ca USL să ia în serios argumentele mele, altminteri prezente din belşug în cuprinsul blogului de faţă.
Dacă USL nu va face nimic pentru relaxarea în general a condiţiilor de identificare a persoanei, nu e nimic. Voi isca incidente similare. Lupta mea continuă, cu sau fără sprijinul (scrîşnit) al USL.
★ Cer dizolvarea coropişniţei cu trei antene
From: Marius
To: traianbasescu(la)presidency.ro
Sent: Wednesday, July 04, 2012 2:37 AM
Subject: L14/2003, art.44 (UTF-8)
Dragă domnule Traian Băsescu – Preşedinte al României
În numele poporului român, vă rog să iniţiaţi procedura de dizolvare la CCR, în baza Legii 14/2003, Art.44(2), a următoarelor formaţiuni politice: PSD, PNL şi PC, întrucît formaţiunile politice enumerate au încălcat în mod repetat şi periculos, Art.40(2) din Constituţia României.
Poporul vă este alături.
Al dumneavoastră cu credinţă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
Vă recomand să îi trimiteţi şi voi. Răspîndiţi mesajul.
● Medicină în limba maghiară
Mă bucur că Premierul Ungureanu a supralicitat pretenţia UDMR de înfiinţare la Tîrgu Mureş a unei facultăţi de medicină şi farmacie cu predare, nu numai în limba maghiară, dar şi în engleză, iar, în viitor, şi în germană.
Văd că Titus Corlăţean propagă învrăjbirea, invocînd o iluzorie segregare. Segregare ar fi dacă nu li s-ar permite etnicilor români sau romi să se înscrie la secţia nou-înfiinţată. Realitatea e că, teoretic, oricine se poate înscrie acolo dacă este alfabetizat în limba maghiară.
Mai mult, vitejii lideri socialişti vor să iniţieze şi o moţiune de cenzură pe tema sus-citată. USL mizează pe un cal mort. Obiectivele uniunii sunt strict politicianiste. Problema nu există decît în capetele tîmpiţilor.
Iată de ce. Predarea în limba maghiară favorizează şi migraţia studenţilor maghiari din Ungaria, pentru studii în România, crescînd astfel prestigiul universităţii. Ceea ce nu e puţin lucru. Mai sunt şi alte avantaje. Cu cît mai mulţi medici cunoscători ai jargonului medical maghiar sunt, cu atît mai mare este probabilitatea ca ei să „fure” mai multe secrete profesionale de-ale colegilor lor de peste hotare. Şi nu vorbesc din cărţi. Am întîlnit cu mulţi ani în urmă, un chimist maghiar de la Sinteza-Oradea. Îmi povestea cum a reuşit să fure un secret de fabricaţie a aspirinei cubice*) citind un ziar din Ungaria. Se spunea acolo ceva despre calitatea proastă a anhidridei acetice la recristalizare. Hopa! Ăsta e solventul! Şi iată cum, fără efracţii şi microfilme, un pont a intrat pe mîna cui trebuie, doar pentru că omul ştia limba maghiară.
Cît despre pretinsa investiţie „neperformantă” în medici vorbitori numai de maghiară, treaba este mult mai simplă. Pentru a avea dreptul de practică medicală pe teritoriul României, va fi musai ca absolvenţii secţiilor cu predare în limba maghiară să treacă un test de cunoştinţe de limba română. Dar numai dacă angajatorul gestionează bani publici. Pentru angajarea în clinicile private, testul de limbă va fi problema strict privată între angajatorul privat şi absolvent.
–––––––––-
*) Este vorba despre sistemul cubic de cristalizare, o structură uşor de dezintegrat în stomac. Pînă atunci, aspirina cristaliza acicular, ceea ce făcea ca, odată compactată prin pastilare, să se topească mai greu, mărind şansele să găurească mucoasa gastrică.
● Cu CNP, sau fără CNP?
Cu bască, sau fără bască? S-a tot bătut apa în piuă pe tema „divulgării” CNP la recensămînt. Într-adevăr, măsura cu～, trădează gîndirea poliţienească a legiuitorului. Însă ultimii care ar fi avut căderea morală să protesteze verbos faţă de cerinţa CNP din protocolul de recenzare, ar fi fost Ion Iliescu şi Adrian Năstase, adică exponenţii şi respectiv continuatorii statului poliţienesc. Adică, tu, legiuitor, mă obligi să port „numărul matrix” în toate circumstanţele, mi-l iei şi mi-l publici de cîte ori ai ocazia, şi tot tu faci garagaţă?
Domnii cu chestiunea nu au decît să caute pe Google alăturarea „preşedinteleANDcamereiANDCNP”, „primANDministruANDCNP” pentru a-şi inventaria normele promulgate, şi respectiv adoptate, cu propriile lor mînuţe, norme ce provoacă şi la această oră scurgeri masive de date personale în Natură, mai ceva ca drobul de cianură de la Roşia Montană. După cum vă puteţi da seama, domnii şi respectiv tovarăşii cu obiecţia şi-au doborît propriile recorduri de ipocrizie.
Iată un exemplu luat la întîmplare:
Reprezentantii spitalelor clujene nu aveau habar de faptul ca CNP-ul le este publicat pe site-ul Ministerului Sanatatii,…(…)
Argumentul trompeţilor şi trombonilor USL ar fi că PDL ar vrea să fraudeze nici mai mult nici mai puţin decît alegerile. Pe lîngă că afirmaţia e un proces de intenţie, un joc de gleznă, nu e clar cum ar putea CNP ajuta ipotetica fraudă. Dacă domnii Iliescu-Năstase s-au gîndit că CNP-urile căpşunarilor ar fi cele vizate, ar putea să afle acum că persoanele lipsă la apel au plecat cu tot cu CNP din ţară, iar recensămîntul este pentru „soldul” demografic, iar nu pentru „expaţi”; ca să folosesc o expresie stîngist-resentimentară.
Cum ar putea fi folosit la fraudare un CNP, cînd nu ai controlul participării la scrutin? Cine ar fi atît de tîmpit să fraudeze în scripte, cînd acelaşi CNP, apărut în două locuri, l-ar putea da în gît şi băga în puşcărie?
Bine, USL a jucat la plezneală, pentru că ştie că „pulimea” pune botul la toate trăznăile mediatice. Însă inepta ieşire a USL, mie îmi foloseşte în demersurile individuale de modernizare a statului. USL îşi va fi tăiat craca logică şi contraargumentele în viitor. De acum înainte, eu însumi mă pot folosi de frica semănată de tromboanele USL, pentru a avansa tactic. 😀
Le-aş propune eventualilor specialişti IT ce vor trece pe aici, să întocmească un recoltor informatic de date personale din flora internetă. Nu e greu. Cu un generator logic de CNP, în care primele 7 cifre sunt oricum semnificative (sexul şi data naşterii), ar putea strînge datele personale a cel puţin 11 milioane de locuitori, adică, exact lista celor care, într-un fel sau altul au primit ajutoare de la stat. Başca CNP publicate în deciziile judecătoreşti, în contracte, tranzacţii, sau chiar (in)voluntar, de către titulari. Le propun să scoată la imprimantă listele şi să trimită coletele pe adresa PSD (ca să moară de ciudă PNL) cu menţiunea: pentru contrafaraudare. Asta ar fi o măsură de backup, pentru cazul în care PSD a pierdut CD-urile sustrase de la Evidenţa Populaţiei, în timpul mandatului Nica.
Revenind la procedura de recenzare, există şi CNP 100% public. El se numeşte număr de telefon, şi poate fi comun mai multor persoane, fără să îi facă pe miliţieni să se scarpine în creştet.
Spre deosebire de CNP administrativ, numărul de telefon are avantajul că poate fi folosit ex post, la lămurirea rapidă şi telefonică a confuziilor şi inadvertenţelor din formularele de recensămînt.
Nu încetez să mă minunez de cît de troglodit sunt gîndite normele de aplicare ale legilor ce se referă la relaţia dintre stat şi cetăţean.
● Cristian Preda – Lecţia de mnemologie politică. Elev Victor Ponta
Politicienii români mizează pe mintea memoria scurtă a românului. Pleznesc cîte un atac la persoană, apoi, cînd persoana se dovedeşte a fi fost vizionară, iar atacul abuziv, tac ca porcul în păpuşoi, aşteptînd evaporarea memoriei, în loc să îşi ceară scuze pentru eroare. Din păcate, presarii români sunt la fel de uituci ca buimacul elector român. Degeaba stau cu curul pe munţi de baze de date, dacă nu ştiu să le exploateze în interesul adevărului.
Iată că, ceea ce ar fi trebuit să facă Presa, face Cristian Preda. Este lăudabil că i se aduce aminte lui Victor Ponta că intră prea adesea în bălării, dar, la cît se contrazic politicienii români (uneori de la un minut la altul) fiecare partid ar fi necesar să aibă cîte un departament de mnemologie, pentru a arăta disonanţele cognitive ale adversarului în timp. Eventual prin grafice, în care fracturile de logică, minciunile, dările după cireş etc., s-ar evidenţia mai bine.
Exemplul de azi îl pune pe Ponta în dificultate, dar îi dă şi şansa de a dovedi că nu trăieşte doar pentru băşcălie. Dacă Victor Ponta îşi va retrage cuvintele ofensatoare la adresa Preşedintelui, şi va accepta să discute pe tema constituţionalizării limitelor deficitelor bugetare, atunci, Ponta are viitor. Dacă, nu, vom avea dovada limpede că USL este alianţa dintre Tenie, Astenie şi Şiretenie. (am enumerat cele trei partide în ordinea descrescătoare a susţinerii electorale). Iar într-un tîrziu, electoratul îşi va aminti care sunt forţele retrograde. Şi le va taxa la urne.
★★★ Regele este un simbol naţional viu. Cam ca Gică Hagi
Prin vacarmul de jelanii, vituperaţii, argumentaţii, peroraţii, străchinaţii şi imprecaţii, stîrnite de remarcile Preşedintelui la rolul istoric al Regelui Mihai I, am găsit şi voci cumpătate. Una este cea a apreciatului istoric Adrian Cioflâncă, într-un articol la rece, pe blogul său. Vi-l recomand cu toată încrederea.
În articolul de faţă, voi încerca să păstrez tonul scăzut, după modelul Cioflâncă. Îi mulţumesc pentru exemplu. Aşa cum îi sunt recunoscător şi reputatului politolog Vladimir Tismăneanu pentru exemplul de tenacitate şi pentru umorul cu care tratează atacurile abjecte ce îi trec zilnic prin faţa ochilor.
Nu pot însă să renunţ la stil. Fie-mi iertat.Voi începe printr-o mică discuţie despre oficial-neoficial.
Oricine a auzit de cartierul Dudeşti. O arie urbană veche de circa un secol şi jumătate*, delimitată, niţel difuz, pe adiacenţa Căii Dudeşti. Cartierul Dudeşti nu există în nomenclatorul urban. Numai Calea Dudeşti. Denumirea „zona Dudeşti” poate fi găsită ocazional în titluri de documente de amenajare urbană, însă aceasta nu oficializează denumirea cartierului.
Nu a fost întotdeauna aşa. În secolul al XVIII-lea, denumirile mahalalelor erau cele oficiale. În schimb, uliţele nu aveau nume. Doar drumurile importante aveau, de cele mai multe ori, numele „de botez” indicînd felul traficului (Drumul Sării) sau punctul terminus (Podul Mogoşoaiei). Ca o observaţie personală, toponimia urbană japoneză este în esenţă identică cu cea veche românească.
Avem aşadar două percepţii: una ce le dă prioritate firelor reţelei, cealaltă, ochiurilor reţelei urbane. Ambele seturi de denumiri coexistă, însă numai unul este oficial, iar celălalt tolerat.
Am văzut cum e cu nomenclatorul urban. Să vedem cum este cu titulatura oamenilor. În republica România, modul oficial de adresare se compune după formula: domnule/doamnă [profesia/funcţia/demnitatea][numele de familie]. Cînd titulatura este prea lungă, se preferă înşirarea cel puţin parţială a titlurilor, după numele titularului. Dacă, să zicem, unui medic primar, să zicem, Sorin Oprescu – Primar General, i-a fost retras dreptul de practică medicală, atunci, corect este numai domnule primar…în loc de domnule medic primar primar general… La fel, pentru gradele militare. Îi poţi spune oficial unui colonel în rezervă domnule colonel…, dar este interzis să îi adaugi titlul de colonel dacă, titularul a fost degradat între timp.
Cum e cu monarhii? Păi, să vedem întîi ce statut au ei. Titlul de monarh se obţine în virtutea dreptului salic, dacă procedura de titularizare a respectat Constituţia. El se atribuie pe viaţă. Se retrage doar dacă titularul a abdicat, sau dacă a fost scos din familia dinastică.
Cum e cu foştii monarhi într-o republică? O republică este un fel de monarhie electivă cu mandat temporar. Iar heraldic, inanimată. Dreptul salic nu are sens. E ca împărţirea la zero. Aşadar, într-o republică, un fost monarh este un cetăţean ca oricare.
Aţi zice că într-o republică nu ar exista simboluri vii. Ele există, sunt tolerate, cele mai multe sunt iubite (cît sunt în vogă) însă ele sunt, invariabil, NEOFICIALE. Ele pot fi oficializate la nivel sub-constituţional, prin acordarea de ordine şi medalii oficiale. Fostul monarh Mihai I, Nadia Comăneci şi Gică Hagi sunt tustrei simboluri naţionale, dar niciunul nu este recunoscut de Constituţie (v. art. 12). Într-o republică, înafara Dreptului (penal civil, comercial etc.) singura formă atipică de drept este dreptul canonic. Dreptul canonic este unul tolerat şi recunoscut în virtutea libertăţii de conştiinţă. Dacă religiile pot fi mai multe, forma de guvernămînt este unică, şi definită strict.
Întrucît, oficial, dreptul salic nu mai este parte a dreptului românesc, şi nici profesia de monarh nu există în nomenclatorul de profesii şi meserii, unui fost monarh demisionar nu i te poţi adresa decît NEOFICIAL cu Majestate/Măria-Ta ş.a. Oficial, nu ai o bază legală de folosire a titulaturii salice.
Să (re)citim acum scrioarea trimisă de domnul senator Crin Antonescu – Preşedintele Partidului Naţional Liberal şi Copreşedinte al Uniunii Socialist-Liberale, Majestăţii Sale Regele Mihai I de România**:
Majestate,
Vă scriu în numele tuturor românilor, republicani sau monarhiști, care-și iubesc țara și își respectă istoria. Ați fost jignit încă o dată și am fost cu toții jigniți încă o dată de către un apatrid moral, care se află astăzi, vremelnic și din ce în ce mai abuziv, în fruntea statului român. În numele tuturor compatrioților mei care Vă respectă ca pe un simbol al istoriei noastre,Vă cer eu iertare pentru această agresiune stupidă și ticăloasă.
Suntem alături de Majestatea Voastră pentru ceea ce ați reprezentat și reprezentați, din respect pentru istoria și demnitatea României.
Crin Antonescu
Președintele Partidului Național Liberal
Întrebarea este: în ce calitate a scris şi semnat dl. profesor Crin Antonescu – Președintele Partidului Național Liberal (şi senator stipendiat pentru chiul în Parlamentul României)? Aflăm tot din scrisoare: în calitate de preşedinte de partid politic. Buun!
Dacă scrisoarea deschisă este una neoficială, atunci, ea rămîne fără consecinţe juridice. Poate fi catalogată drept joc de glezne electorale. În acest caz, în virtutea art. 30 din Constituţie, scrisoarea reprezintă o opinie. Discutabilă axiologic, trufaşă în esenţa ei, uşor schizoidă, dar o opinie şi nimic mai mult.
Aşa cum opinii sunt şi nenumăratele, disonantele şi adesea birjăreştile epitete pe care le tot auzim din gura diverselor persoane cu înalte funcţii în stat (unele virtuali Preşedinţi interimari) la adresa Preşedintelui în vigoare.
Cu toate acestea, deşi Preşedintele reprezintă OFICIAL România în relaţiile internaţionale, Preşedintele nu sare de (pardon!) cur în sus (ca GDS) la invectivele ce i se adresează ZILNIC, pe toate canalele, pînă la saţietate.
Recenta ieşire a Preşedintelui, în cadru NEOFICIAL, la adresa fostului suveran reprezintă tot o opinie şi a fost delimitată explicit, chiar de către emitent, ca opinie.
Acuma, a te ofusca verbos pentru cîteva consideraţii la adresa unui fost monarh vădeşte un comportament de galerie fotbalistică. Este ca şi cum i-ai sări emitentului la beregată pentru că l-ar fi făcut prost pe Mutu (alt simbol naţional viu) că a tras pe nas.
De ce ar avea nevoie Preşedintele să îi ceară iertare unui simbol naţional apus? Ca să ce? Cu ce este mai de rangul zero Regele, în comparaţie cu mine, Marius Mistreţu – cîrciumar, cetăţean lezat, la rîndul său, în drepturile politice? Să vă spun că în calitate de monadă*** a Suveranului colectiv (CR art.2) i-am pretins (în ordine): domnului senator Geoană şi Preşedintelui să îmi ofere garanţii constituţionale, sub forma scuzelor publice, şi am fost dublu ignorat? V-aş plictisi inutil.
La urma urmei, în emisiunea televizată cu pricina, Preşedintele şi-a exprimat o opinie în acelaşi registru în care el însuşi este tratat de plutocraţia în vigoare şi de lefegiii ei mediatici. (Nu căutăm acum exemple. Ne găsesc ele pe noi.)
Dar, să revenim. A văzut cineva scrisoarea domnului Crin Antonescu, preşedintele PNL? Are scrisoarea antetul PNL? Dacă, da, are scrisoarea sigiliul PNL? Dacă, da, atunci scrisoarea este una oficială, ce recunoaşte implicit, unilateral şi oficial, un simbol naţional animat. Să vedem consecinţele:
Recunoaşterea unilaterală şi oficială a unui simbol naţional animat, prin apelativul Majestatea Voastră, excede Constituţia. Gestul PNL adaugă în mod oficial un simbol apocrif la lista de simboluri ale statului român. Simbolul adăugat abuziv, fiind din categoria simbolurilor vii, cere în mod anticonstituţional reintegrarea dreptului salic, şi atribuiue în mod fraudulos, statului (unitar şi indivizibil) proprietăţi de monarhie. Cel puţin în formă.
Un stat nu poate fi în acelaşi timp şi republică şi monarhie. Adică, poate, dar acela nu mai este un stat suveran, ci unul eşuat, în curs de destrămare, sau chiar o tiranie**** (cazul dinastiilor prezidenţiale ca în Coreea de Nord).
Nu mai zic că, preşedintele PNL supralicitează, vorbind şi în numele meu, ceea ce contravine art 2 din Constituţie. Preşedintele PNL va putea vorbi în numele meu numai dacă eu, dumneavoastră şi ceilalţi cetăţeni cu drept de vot, vom fi fost consultaţi la un referendum, asupra formei de guvernămînt. Pînă atunci, orice act oficial, fie el şi o cerere de iertare, NU are voie să dea pe alături de ordinea constituţională.
De altfel, preşedintele PNL a intrat în coliziune cu mai toate interdicţiile exprese din art. 152. Adică tocmai cu miezul dur al Constituţiei, statuat de amicul său politic, PSD, moştenitorul FSN. Pentru un opozant al revizuirii Constituţiei este o ieşire curajoasă şi în acelaşi timp schizoidă.
Ţinînd seama de cele prezentate, dacă scrisoara preşedintelui PNL către fostul monarh este una oficială, repet: dacă scrisoara preşedintelui PNL către fostul monarh este una oficială, pentru a restabili ordinea constituţională tulburată de negînditele cuvinte puse pe hîrtie de preşedintele PNL, scrisoarea trebuie în mod expres anulată în Monitorul Oficial.
În caz contrar, orice cetăţean al României va putea depune plîngere la Avocatul Poporului, invocînd insecuritatea constituţională prin desele şi schizofrenicele ieşiri oficiale ale unor partide politice. Apopo, nu strică să (re)citiţi articolul 3 din Legea 14/2003.
Opinii, discuţii?
–––––––––-
* La 1820 era pe acolo numai viţă de vie.
** Pentru mine, Regele rămîne un simbol viu, dar articolul de faţă nu este despre mine şi nu este un document oficial.
*** Nu, nu este aroganţă din partea mea. În Constituţie scrie clar cine este Suveranul. Purtaţi-vă cu politicienii ca şi cînd aţi fi Suverani şi veţi fi Suverani. Consecinţa imediată este că orice crimă politică (mineriade etc.) este un act de lezmajestate.
**** teratogeneza statală este istoriceşte mai vastă. Pot fi şi succesiuni nenormate clar, ca în Bizanţ, ceea ce a făcut ca, în anumite perioade, violenţa la vîrf să devină singura regulă de întronare a Basileului. Nici în Republica Socialistă România (în general în statele comuniste) succesiunea la vîrf nu era prea clară. De unde şi cîrdul de crime politice, sfîrşind (sper) cu asasinarea lui Ceauşescu.
● Fir-aş albastru, Majestate, mînca-ţi-aş trusa de transfuzie!
Articolul de faţă nu este despre monarhie, ci despre monarhiştii proteici, de conjunctură, concentraţi, deloc surprinzător, preponderent în lighioana politică: Uniunea Socialist Liberală.
Cine doreşte opinia mea despre monarhie este binevenit să mă întrebe pe coloana de comentarii.
Un martor al evenimentului de la 23 august 1944 povestea cît de uluiţi erau ofiţerii prizonieri germani arestaţi în Bucureşti. Întrebat dacă se aştepta la inflexiunea istorică, unul din prizonieri mărturisea că se aştepta. Ceea ce l-a uluit a fost că, deşi oamenii erau aceiaşi, pe 24 august nu mai găseai picior de filogerman în Bucureşti.
Deh!, oportunismul valah are rădăcini adînci.
Iată că, odată cu recentul băţ muiat în turnesol de Preşedinte, şi vîrît prin gard, parvenimea naţională ne dezvălui trecerea într-o nouă etapă de satisfacere a propriilor ei trebuinţe maslowe: nevoia de auto-transcendenţă. Azi într-o nouă prezentare, sub forma aripii monoplane dar monarhiste a unui conglomerat altminteri republican, dacă mergem la filogeneză.
Pentru cei mai puţin familiarizaţi, este vorba despre trebuinţele umane, ierarhizate de amicul Maslow în cinci trepte.
Sigur, lucrurile sunt discutabile. Pot fi aspiraţii în serie (întîi burta şi apoi intelectul) sau în paralel (n-ai dreptul de proprietate garantat, dar practici rezistenţa prin cultură), pot fi subiecţi ce se opresc la stadii inferioare (bea, mănîncă, fute bine/ că nu ştii moartea cînd vine), sau superioare (viaţă întru Hristos), dar, în linii mari, nevroza existenţială are cam aceleaşi mecanisme de compensare.
Nici eu, nici dumneavoastră, nici plutocraţii noştri nu facem excepţie. Particularitatea (clepto)plutocraţilor este că, pescuitori în apele tulburi ale tranziţiei, îşi caută satisfacerea trebuinţelor în mod fraudulos. De unde se vede că ierarhia Maslow este una obiectivă, dincolo de dialectica bine/rău, real/imaginar, recunoscut/cumpărat, moral/imoral, principial/pragmatic etc.
Privite prin prisma Maslow, moravurile celor de la vîrful societăţii pot fi explicate uşor.
Astfel, epidemia de doctorate cumpărate pe interntet, sau de la fabrici de diplome, este expresia frauduloasă a trebuinţei a IV-a. Trebuinţa a III-a este satisfăcută tot fraudulos, prin chermeze sechelarii, nunţi şi cumetrii monstruoase, grătare de 1 Mai şi pomeni electorale. Nu degeaba naşul este o instituţie. Nevoia a II-a, de securitate, este satisfăcută prin legalizarea raptului în Constituţie. Nevoia de auto-transcendenţă* (trebuinţa a V-a) poate fi găsită în picturile votive din multele biserici ridicate din bani prăduiţi.
Mai mult, reproducţia sistemului este asigurată prin menţinerea prostimii la nivelul trebuinţei I – bazale. Nu este greu să faci din flămînzi, milogi care să te voteze. Astfel, cu actuala plutocraţie, subdezvoltarea României este garantată. Inclusiv constituţional.
Dar, să revenim. Burghezia gentilomă de partid şi de stat a găsit o nouă resursă de înnobilare, blazonare şi albăstrire a propriului sînge: monarhia.
Era de aşteptat. Pînă nu ne forţează să îi băgăm pînă şi în calendarul creştin ortodox, ăştia nu se lasă.
Un plutocrat notoriu – Sergiu Andon – aghiotantul securistului definitiv şi irevocabil – Dan Voiculescu (aka Felix) – nu are nicio greaţă în a ronţăi articolul Fir-ai al naibii majestate! şi de a declara senin: Casa Regală îmi aduce o rază de speranţă. Este numai un exemplu din multele scuipaturi linse ulterior, după cum scîrbăvnicia protagoniştilor o cere.
Aspiraţia lor de azi este: Fir-aş albastru, Majestate!
Mîine? Nu ştiu. De la viermi proteici mă pot aştepta la orice. Încurcate sunt căile parvenirii sociale.
Mica publicitate
Camarilă venală, şi pletoră cinică, căutăm monarh de îmbrobodit. Garantăm pecuniar.
–––––––-
* Adesea parvenitul de vîrf aspiră să devină guru de sectă religioasă. Îşi fondează una. Un exemplu este cel din scandalul Toyota Shoji, un megacaritas, în urma căruia, iniţiatorul şi-a tras şi o sectă religioasă. Nici construcţia sctei criminale Aum Shinrikyo nu este mult diferită.
● Socialistul Crin Antonescu: Cetăţenia este un moft
Nici nu apucă chirurgul Voiculescu să scoată copcile din sutura socialiştilor cu naţional-liberalii, operaţie de „depistare a cadrului”, prin care securistul neamului dădu formă unei lighioane politice numite simply USL, cînd, liderul hemicefal Crin Antonescu se şi trezi antracit din narcoză, vorbind dialectal în dodii socialiste de Carbonifer tîrziu. Recentul interviu acordat de Crin Antonsecu Gazetei Româneşti (scuzaţi typo) vădeşte o mentalitate profundă, specifică zbirilor penitenciari exasperaţi de faptul că deţinuţii încă mai respiră. Prin acreditarea şmotrului censitar ca bază de eligibilitate pentru dreptul de vot, Crin nu face decît să devină ventrilocul lui Iliescu – Ion Iliescu: cetăţenia – o vorbă de dînşii inventată… În inocenţa sa retorică, Crin a încercat să spîrcîie parafraz un panseu, dar ieşi una porumbella panseluţa din categoria: Cine nu papă bătăturică nu suge ochişor. Sunt curios ce părere are stimabilul parlamentar european, soţia gînditorului, despre exocrina endocrina ieşire a umoralului său soţ.
I-aş sugera lui Crin să se ia IMGB-şte de mînă cu Brînză – William Brînză – autor al mai multor gugumănii normative, cum ar fi uiumul de 1% perceput căpşunarilor pe remitenţele în sînge, transpirate spre ţară. O dublă impozitare motivată sofist şi oligarhic-umanitar. Crin ar putea să îl susţină pe acelaşi WB în promovarea proiectului de contingentare a exportului de cetăţeni în viu, prin scumpirea taxei consulare la depunerea cererii de renunţare la cetăţenia română, aliniindu-se astfel viziunii zootehnice despre lume şi viaţă a mentorului său, Ion Iliescu.
A pune banii în mod firesc, acolo unde ţi-e gura, iar nu unde ţi-e şpăgarul de partid şi de stat, duce, în viziunea mareşalissimului, la activarea art. 53 din Constituţie. Numai pentru atîta lucru? Dar, ce vorbesc? Dacă doar expirarea buletinului provoacă o cataclismă comparabilă, ce să mai zic de impactul altor propuneri de salvare a statului poliţienesc de inspiraţie plutocrată?
I-aş face lui Crin propunerea ca, înainte de a se îndesa ca muta-n clanţă, să se gîndească la faptul că, dacă partidul său, aşa mutant şi ticălos cum este, este oficial o persoană juridică de drept public, tot aşa, cetăţeanul este o persoană fizică de drept public. Dacă îi pretinzi cetăţeanului să îşi plătească (dublul) impozit pentru a-i permite să voteze, atunci, şi tu, ca partid politic, ar trebui să faci dovada plăţii impozitului global pe şpaga severină şi similarele, pentru a putea fi ales. Altfel, se cheamă că faci discriminare pe criterii politice, din moment ce dreptul de vot este unul politic, parte fundamentală a dreptului public.
I-aş aminti lui Crin că, istoric, votul cenzitar este caduc. Îl cred pe Crin că are obiceiul să doarmă prelung, şi să chiulească cu stil, însă între timp, dreptul de vot a trecut din portofel, în fiinţa omului şi e un drept negativ, înscris şi în DUDO. Cum să îl condiţionezi ca pe raţia de petrol lampant, de plata cotei de mei, mătură şi ştevie, aşa cum făceau amicii bolşevici ai lui Crin cu „chiaburii”, înainte de cooperativizarea socialist-ştiinţifică? Cît de tîmpit să fii să îţi tai craca de legitimitate prin restrîngerea unui drept fundamental negativ?
În final, mi-aş face o mea culpa autocritică şi tovărăşească. Mă autoînvinuiesc de naivitate, atunci cînd i-am cerut lui Crin Antonescu să analizeze obligativitatea cărţii de identitate din perspectiva unui contract de cetăţenie oneros. Iertaţi-mă, l-am supraestimat pe Crin Antonescu. Nu îl duce mintea decît la mangle politice. Şi acelea, în haită.
● Fantoma lui Guţă Tătărăscu pe Dealul Arsenalului
Într-un fel, recent adălmăşita USL este produsul actualei Constituţii, ce permite virajul la un regim parlamentar pur, numai pe durata unei legislaturi, şi numai cu condiţia formării unei majorităţi absolute verificate electoral (v.art.103).
Desigur, aglutinarea cu pricina are raţiuni pragmatice (citeşte oportunism), cu bătaie scurtă, dar nefirescul ei nu o scuteşte de asemănarea structurală cu cioporul politic ce a dus la formarea guvernului Groza (martie 1945 – noiembrie 1946). Iar asta, fără scuza prezenţei lui Vîşinski şi a trupelor sovietice de ocupaţie. Oare mai trebuie să adaug că interesele ruseşti nu mai au nevoie de prezenţe chirilice, din moment ce se găsesc atîtea cozi de topor şi atîţia idioţi utili, cît să le satisfacă?
În cazul unui succes electoral în 2012, sunt curios cine îl va reîncarna pe Zăroni la Agricultură. Dar pe Teohari Georgescu la Interne? Şi ce ciutac/ tudor-popesc, pe Constantinescu-Iaşi, la Propagandă?
Alin Fumurescu
Fără buletin 
4 comments