★★★ Mi-am concediat avocatul. Tu ce păzeşti?
Tocmai am trimis un mesaj radical la Avocatul Poporului. Sfătuiesc pe oricine să trimită unul similar sau identic (minus nota de subsol) arătînd care este ameninţarea directă pe care o resimte în urma pasivităţii AvP din ultima jumătate de an.
Să n-aud obiecţiile: „degeaba”, „la ce bun?” şi alte defetisme! Evaluăm efecte abia după ce se vor strînge primele 50.000 de sesizări. Pune mîna şi scrie-i! Oricum sesizările noastre vor ajuta istoricii, constituţionaliştii şi politologii să evalueze corect perioada istorică.
(mai jos, textul)
–– Original Message ––
From: Marius
To: avp(la)avp.ro
Cc: traianbasescu(la)presidency.ro ; Cristian Preda
Sent: Sunday, December 02, 2012 4:48 AM
Subject: Drepturi cetatenesti amenintate (UTF-8)
Marius Mistreţu
(cenzurat) Hiroshima-shi
(cenzurat)
Stimate domnule Valer Dorneanu – „Avocat al Poporului”
Permiteţi-mi să vă prezint sumar fapte pentru a căror neutralizare, în numele cetăţenilor români, era nevoie să vă autosesizaţi, deoarece ele au lezat flagrant drepturi fundamentale şi libertăţi constituţionale. Lista faptelor Legislativului şi ale Executivului, inadmisibile într-o ţară a Unuiunii Europene, este lungă. O puteţi găsi într-o anumită parte a Presei. Iar dacă aţi fost numit acolo de Legislativ în virtutea cunoştinţelor dumneavoastră de Drept, presupun că ştiţi mai bine ca mine, că România se află în plină lovitură de stat parlamentară, cu executant guvernamental. Tehnic, România se află în stare de urgenţă, indusă artificial. Ştiţi exact ce decrete de urgenţă lezează drepturi fundamentale, ce decizii ale Legislativului au distrus bruma de constituţionalitate, care sunt drepturile şi libertăţile lezate, şi în ce măsură. Ştiţi şi nu aţi făcut nimic. Ştiţi de asemeni că în lista de cerinţe de îmdeplinit de către statul român, la punctul 4, este necesar ca Parlamentul (citez): să numească un Ombudsman care se bucură de sprijinul tuturor formaţiunilor politice (am încheiat citatul).
Stimate domnule Valer Dorneanu – „Avocat al Poporului”,
Întrucît 1) aţi dovedit, timp de 6 luni şi mai bine, o impardonabilă pasivitate în gestionarea atribuţiilor dumneavoastră legale, întrucît 2) aţi consimţit tacit la consolidarea unui regim antidemocratic, antieuropean şi, aş adăuga, antinaţional, bazat pe arbitrariu, pe tirania majorităţii, pe corupţia flagrantă, pe fals intelectual, pe propagandă mincinoasă (în curs de legalizare), pe dispreţul faţă de cetăţeni, faţă de drepturile şi libertăţile lor, întrucît 3) toleraţi în continuare samavolniciile parlamentarilor şi miniştrilor corupţi şi incompatibili, întrucît 4) toleraţi în continuare neaplicarea rezultatelor referendumului din 22 noiembrie 2009, (deşi v-am cerut în luna iulie a.c. să iniţiaţi dizolvarea Legislativului, pe cale extraordinară, la Curtea Constituţională, în baza Art 2(2) din Constituţie), întrucît 5) vă luaţi salariul într-un mod nedemn, slugarnic faţă de majoritatea tiranică ce v-a numit, (ceea ce explică şi ghilimelele din titulatură), întrucît 6) aveţi datoria morală să urgentaţi aplicarea punctului 4 din lista Comisiei Europene, întrucît 7) la cererea mea, nu aţi iniţiat procedura de dizolvare pe cale constituţională, conform legii 14/2003, a grupului de criminalitate organizată, format din trei partide anticonstituţionale,
în virtutea faptului că sunt cetăţean român, ameninţat direct*) (de către Junta parlamentară 256 şi de către unealta sa, regimul Ponta), client de drept al Avocatului Poporului, fără şansa reală de a fi apărat în vreun fel de dumneavoastră, permiteţi-mi să vă anunţ cu indignare şi mînie că sunteţi concediat.
Dacă mai aveţi vreo urmă de demnitate, repet: dacă mai aveţi vreo urmă de demnitate, cuminte din partea dumneavoastră ar fi să demisionaţi.
Mă rog la Dumnezeu să vă amintească, într-o formă sau alta, că aveţi liber arbitru şi că nimic nu vă poate mîntui înafara căinţei exprimate prin demisie.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
––––––––––––
*) Temerile sunt legitime, după ce am fost linşat mediatic în total, timp de 7 ore şi 20′ de către uneltele televizuale ale unei formaţiuni politice ce constituie regimul Ponta, pentru că „mi-am permis” să denunţ la Parchetul de pe lîngă ÎCCJ doi parlamentari cu mandat ilegal şi un premier uzurpator. Pînă cînd România va redeveni un stat predictibil, în care instituţiile de forţă vor oferi din nou garanţia că nu se vor implica în persecutarea cetăţenilor, nu pot risca să pătrund pe teritoriul românesc.
● Socialistul Crin Antonescu: Cetăţenia este un moft
Nici nu apucă chirurgul Voiculescu să scoată copcile din sutura socialiştilor cu naţional-liberalii, operaţie de „depistare a cadrului”, prin care securistul neamului dădu formă unei lighioane politice numite simply USL, cînd, liderul hemicefal Crin Antonescu se şi trezi antracit din narcoză, vorbind dialectal în dodii socialiste de Carbonifer tîrziu. Recentul interviu acordat de Crin Antonsecu Gazetei Româneşti (scuzaţi typo) vădeşte o mentalitate profundă, specifică zbirilor penitenciari exasperaţi de faptul că deţinuţii încă mai respiră. Prin acreditarea şmotrului censitar ca bază de eligibilitate pentru dreptul de vot, Crin nu face decît să devină ventrilocul lui Iliescu – Ion Iliescu: cetăţenia – o vorbă de dînşii inventată… În inocenţa sa retorică, Crin a încercat să spîrcîie parafraz un panseu, dar ieşi una porumbella panseluţa din categoria: Cine nu papă bătăturică nu suge ochişor. Sunt curios ce părere are stimabilul parlamentar european, soţia gînditorului, despre exocrina endocrina ieşire a umoralului său soţ.
I-aş sugera lui Crin să se ia IMGB-şte de mînă cu Brînză – William Brînză – autor al mai multor gugumănii normative, cum ar fi uiumul de 1% perceput căpşunarilor pe remitenţele în sînge, transpirate spre ţară. O dublă impozitare motivată sofist şi oligarhic-umanitar. Crin ar putea să îl susţină pe acelaşi WB în promovarea proiectului de contingentare a exportului de cetăţeni în viu, prin scumpirea taxei consulare la depunerea cererii de renunţare la cetăţenia română, aliniindu-se astfel viziunii zootehnice despre lume şi viaţă a mentorului său, Ion Iliescu.
A pune banii în mod firesc, acolo unde ţi-e gura, iar nu unde ţi-e şpăgarul de partid şi de stat, duce, în viziunea mareşalissimului, la activarea art. 53 din Constituţie. Numai pentru atîta lucru? Dar, ce vorbesc? Dacă doar expirarea buletinului provoacă o cataclismă comparabilă, ce să mai zic de impactul altor propuneri de salvare a statului poliţienesc de inspiraţie plutocrată?
I-aş face lui Crin propunerea ca, înainte de a se îndesa ca muta-n clanţă, să se gîndească la faptul că, dacă partidul său, aşa mutant şi ticălos cum este, este oficial o persoană juridică de drept public, tot aşa, cetăţeanul este o persoană fizică de drept public. Dacă îi pretinzi cetăţeanului să îşi plătească (dublul) impozit pentru a-i permite să voteze, atunci, şi tu, ca partid politic, ar trebui să faci dovada plăţii impozitului global pe şpaga severină şi similarele, pentru a putea fi ales. Altfel, se cheamă că faci discriminare pe criterii politice, din moment ce dreptul de vot este unul politic, parte fundamentală a dreptului public.
I-aş aminti lui Crin că, istoric, votul cenzitar este caduc. Îl cred pe Crin că are obiceiul să doarmă prelung, şi să chiulească cu stil, însă între timp, dreptul de vot a trecut din portofel, în fiinţa omului şi e un drept negativ, înscris şi în DUDO. Cum să îl condiţionezi ca pe raţia de petrol lampant, de plata cotei de mei, mătură şi ştevie, aşa cum făceau amicii bolşevici ai lui Crin cu „chiaburii”, înainte de cooperativizarea socialist-ştiinţifică? Cît de tîmpit să fii să îţi tai craca de legitimitate prin restrîngerea unui drept fundamental negativ?
În final, mi-aş face o mea culpa autocritică şi tovărăşească. Mă autoînvinuiesc de naivitate, atunci cînd i-am cerut lui Crin Antonescu să analizeze obligativitatea cărţii de identitate din perspectiva unui contract de cetăţenie oneros. Iertaţi-mă, l-am supraestimat pe Crin Antonescu. Nu îl duce mintea decît la mangle politice. Şi acelea, în haită.
● Fizica poliţienească – Cinematica
V-aţi întrebat vreodată ce reprezintă din punct de vedere juridic un bilet de călătorie?
Răspunsul care vă vine imediat în minte este că biletul reprezintă dovada încheierii unui contract comercial. Este adevărat. Vrem să ne deplasăm din punctul A în punctul B. O putem face şi pe jos, însă durează mai mult, sau ne este peste puteri. Aceeaşi distanţă o putem parcurge mecanizat şi rapid. Deci, cumpărăm în principal timp, şi doar în subsidiar, o relativă libertate de circulaţie.
Însă să vedem ce alte implicaţii are contractul. În bilet poate fi inclusă şi o asigurare de viaţă, şi chiar şi un act anticipator de stare civilă. (v. mai jos) Acelaşi bilet dovedeşte şi că pasagerul recunoaşte, şi e dator să respecte regulamentul de transport. Constatăm că avem în faţă o convenţie civilă complexă, cu o secţiune scrisă, cu alta verbală (instructajul de călătorie) dar cu accept reciproc prezumat. Agentul se angajează să ducă pasagerul într-un anumit loc, într-o anumită marjă de viteză, eventual la o anumită oră, şi cu un minimum de prejudicii aduse sănătăţii pasagerului. În schimb, pasagerul, în virtutea dreptului la liberă circulaţie, se obligă să-şi limiteze chiar dreptul la liberă circulaţie şi să se supună regulamentului de transport. În cele mai multe situaţii pasagerul îşi limitează parţial şi dreptul la a-şi alege traiectoria în spaţiu. Coboară adesea la staţia proximă destinaţiei sale, dar nu neapărat la scara blocului.
Vom detalia aspectul constituţional. Nu înainte de o mică discuţie despre locomoţie.
Locomoţia
Locomoţia este forma prin care subiectul se deplasează cu consum de energie cinetică. Nu poate fi considerată locomoţie căderea liberă a subiectului. Căderea ghidată – activ sau pasiv – însă, da. După soluţia tehnică adoptată, locomoţia poate fi: prin mijloace propri sau sub acţiunea unei forţe exterioare. În mişcare, subiectul poate fi activ (ca în cazul bicicletei, al mersului pe jos sau al conducerii unui vehicol) sau pasiv, atunci cînd este pasager al unui vehicol (oricare ar fi el).
Limitele locomoţiei
Legitimitatea locomoţiei se află în dreptul individual şi constituţional la libera circulaţie, însă nici traiectoria, nici viteza nu sunt nelimitate. Am văzut mai sus că limitarea traiectoriei poate avea loc în virtutea unui contract civil, cînd, de regulă, subiectul este pasiv, şi îşi poate păstra doar un grad de libertate permis de habitaclul vehicolului. Dacă nu ar fi aşa, am putea să ne prevalăm de dreptul nostru constituţional de a călători pe capota unui vehicol, sau pe acoperişul vagoanelor, ceea ce ar fi un abuz. Un alt abuz ar fi să-i cerem mecanicului de locomotivă să oprească unde vrem noi, eventual, să-i cerem să părăsească linia ferată şi s-o ia pe mirişte. Cînd prin contract, subiectul este pasiv, nu are voie să preia comanda vehicolului. În anumite condiţii comanda poate fi preluată punctual, însă nu în virtutea dreptului la liberă circulaţie. Astfel, în tren, prin tragerea semnalului de alarmă în mod abuziv pasagerul este de trei ori culpabil: 1) opreşte vehicolul acolo unde prin contract nu e nici momentul nici locul 2) preia comanda fără să aibă permis de conducere (care de fapt e un privilegiu) 3) consecinţă a primelor două, le lezează altora dreptul la liberă circulaţie. Totuşi unele contracte de transport permit preluarea indirectă a comenzii. Cele mai multe staţii de autobuz din Japonia sunt facultative. Pentru a opri autobuzul într-o staţie, pasagerul are la dispoziţie 70-80 de butoane în habitaclu. Poate apăsa pe oricare, şi, în urma semnalului auditiv şi sonor, la următoarea staţie, şoferul opreşte autobuzul. Autobuzul poate fi comandat şi din exterior. Fluturarea mîinii sau simpla prezenţă a cuiva în staţie are drept consecinţă oprirea. Un grad de libertate şi mai mare îl permite circulaţia cu taxiul.
Aşadar, am văzut că dreptul la liberă circulaţie poate fi limitat:
● printr-un contract civil cu extensie comercială,
● printr-un accept verbal sau tacit reciproc dar necomercial (cînd cineva urcă în maşina altcuiva),
● în virtutea unui privilegiu (permisul de conducere),
● în virtutea altui drept constituţional (la viaţă, la îngrijire medicală etc.),
● prin măsuri administrative (interdicţia sau condiţionarea expresă a pătrunderii în anumite spaţii),
● prin măsuri de drept procedural penal (interdicţii de mişcare motivate judiciar), sau chiar
● prin norme de circulaţie (cînd nu ai bec la bicicletă, şi s-a-ntunecat, nu mai ai voie să pedalezi. Împingi la ea, iar bicicleta, din vehicol, devine bagaj. Tot aşa, nu ai voie să traversezi strada pe oriunde.)
Ce mai rămîne din dreptul la liberă circulaţie?
Păi, nu prea mult. Constituţia garantează în mod raţional numai dreptul la liberă circulaţie pe jos cu modulul vitezei, riguros mai mare ca zero. Constituţia nu garantează nici traiectoria nici viteza. Şi e firesc să fie aşa.
Limitele dreptului de a circula incognito
Contractele de transport de pasageri pot prevedea necesitatea identificării pasagerilor la îmbarcare. De regulă, identificarea persoanei este necesară în situaţia în care călătoria se face cu trecerea în altă jurisdicţie naţională, sau cînd călătoria are potenţialul de a duce la o transformare ireversibilă de stare civilă, mai precis, la moartea pasagerului fără ca proba obiectivă a morţii să poată fi prelevată. De aceea, agentul de transport trebuie să păstreze şi să actualizeze listele de pasageri, pentru că ele devin acte premergătoare la obiectivarea transformării de stare civilă. Listele de pasageri se folosesc şi ca probă în constatarea naşterii sau a căsătoriei în vehicule al căror regim de mişcare nu permite deturnarea sau escala în timp util.
La mijloacele terestre, viteza de transport este cea care poate condiţiona identificarea la îmbarcare. La 300Km/oră se mai poate încă circula incognito, chiar dacă, la un moment dat, rezervarea pentru partea comercială a contractului poate fi nominală. Nu ştim încă dacă la 800Km/oră va mai fi valabilă permisiunea. Identificarea persoanei la îmbarcarea în mijloacele aeriene, navale şi cosmice poate fi condiţionată nu numai de viteză, ci şi de proprietăţile spaţiului traversat. Pentru un feribot ce traversează ape uşor de sondat, sau pentru vaporaşul din Herăstrău, nu e nevoie de identificare la îmbarcare. La unele curse aeriene (chiar interne) însă e mai mare necesitatea identificării pasagerilor la îmbarcare. Să ne imaginăm numai că o cursă Toronto-Voncover este deturnată din motive meteorologice, şi face o escală 200Km mai la sud, la Seattle. Pasagerii vor fi puşi în situaţia de a se identifica pe teritoriul altui stat. Dacă nu vor figura pe o listă de pasageri, vor avea o problemă de legalitate.
Pietonul şi drepturile lui
Din textul de mai sus am văzut că dreptul constituţional la liberă circulaţie este garantat numai pentru pietoni. Cînd pietonul este pasager pasiv al unui vehicul, el rămîne din punct de vedere constituţional pieton, fie că şade în vehicul, fie că umblă pe puntea unui vas, fie că stă în picioare pe scara rulantă. Acuma, pietonul pieton, poate fi deturnat de la traiectorie, prin amplasarea semnelor de circulaţie. Semnul de circulaţie nu poate fi pus decît cu rost. Dacă am absolutiza dreptul la liberă circulaţie, atunci am avea dreptul să contestăm egocentrist legitimitatea amplasării semafoarelor şi a pasajelor pietonale sub- supra- (sau pur şi simplu) terane, ceea ce ar fi un abuz din partea noastră. Ştim că, după adresare, semnele de circulaţie sunt de trei feluri: pentru conducători, pentru pietoni şi pentru ambele categorii deopotrivă. Ştim că dreptul de a conduce un vehicul nu este unul fundamental. Exercitarea lui presupune licenţierea titularului, care nu e garantată de Constituţie. Acuma, de ce-o trebui să fim noi, pietonii, cu dreptul fundamental garantat de Constituţie, obligaţi de lege să purtăm buletin, atunci cînd umblăm regulamentar pe trotuar? Nu ştiu. Pot doar să presupun. Dreptul la liberă circulaţie nu mai este un drept, ci un privilegiu atestat de permisul de pieton, numit curent buletin de identitate sau carte de identitate.
Cît de constituţional e carnetul de pieton?
Este obligaţia de a purta buletin una constituţională? Nu. Sub nicio formă. Nici ca pieton, iar în unele cazuri, nici ca pasager. Buletinul nu e pomenit în niciun articol din Constituţie. Nici la drepturi, nici la îndatoriri.
Dacă obligaţia de a purta buletin ar fi constituţională, singurul drept care ne mai rămîne este cel la liberă nemişcare, şi acela violat din cînd în cînd, cînd suntem obligaţi să ne prezentăm pe la vreun ghişeu de-al administraţiei, pentru înoirea „carnetului de pieton” ce, în acest fel, nu ne maigarantează nici măcar dreptul la nemişcare. Trebuie să observăm că dreptul la liberă circulaţie ne este garantat numai în cazul particular al căderii libere. Pentru a ne arunca de la etaj nu ne trebuie buletin.
Doar acreditarea ideii că statul pedepseşte dreptul la liberă circulaţie, fără afişaj public (grafic sau pictografic) la loc vizibil, fără preaviz, pedeapsă motivată de „lipsa carnetului de pieton”, mă face să mi se zbîrlească pielea, dar îmi dă şi un chef nebun să dau în judecată statul şi să ridic obiecţia de neconstituţionalitate. O facem?
Iată o idee: mergeţi în faţa unui obiectiv de interes deosebit (Palatul Victoria, Palatul Cotroceni sau similarele) şi apucaţi-vă să-l fotografiaţi. Cînd veţi fi legitimaţi de gabori, arătaţi-le o fotocopie după buleti, şi aceea, cu CNP-ul alterat, să vedeţi ce zic. La nevoie, completaţi verbal cifrele lipsă din CNP. Dacă veţi fi amendaţi, supuneţi-vă, dar nu plătiţi amenda. În termenul legal, faceţi întîmpinare. La proces va trebui să obiectaţi prin excepţia de neconstituţionalitate. Simplu, nu?
Iar acum, vă propun să ne destindem niţel:
● Fizica poliţienească – Statica şi dinamica identităţii
Precedentul articol m-a pus pe gînduri. Ce face ca numele unor oameni de vîrsta lui Eminescu să fie încă prezente în registrele de stare civilă japoneze? Mai în glumă, mai în serios, am comentat realitatea scriptică prin raportarea la Cele Veşnicie. Şi cred că, instinctiv, m-am apropiat de adevăr. Am scos un porumbel şi simt că trebuie niţel examinat înainte de a-l lansa. Totodată, a trebuit să revizuiesc ceea ce am scris despre viaţa fără biroul de stare civilă.
Am reluat lectura Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. La articolul 6 se află cheia:
Fiecare om are dreptul sa i se recunoasca pretutindeni personalitatea juridica.
Hopa! Sufixul -tate nu se referă la o calitate? Ba, da. Omul are personalitate juridică pentru că este ŞI persoană juridică, nu numai persoană fizică. Am făcut artificiul acesta pentru a deosebi partea fizică a omului de partea lui… meta-fizică. Sigur, legile se referă la persoane fizice ca subiecte de drept, dar doar pentru a le deosebi de persoanele juridice (cele mai multe colective) aflate în exerciţiul unui drept, să zicem economic, social, politic, patrimonial etc. Dar în rest, şi persoana fizică, şi persoana juridică sunt deopotrivă persoane juridice.
Iar dacă morţii vii din registrele japoneze de stare civilă sunt tot acolo, e pentru că dreptul la stare civilă, este unul individual şi absolut: universal, inalienabil şi imprescriptibil, parte a persoanei juridice a individului. În lipsa actelor şi a faptelor de stare civilă (singurele izvoare de stare civilă admise de normele de drept civil) radierea dispăruţilor devine o aporie. Dar nu este decît o aporie cuminte, fără implicaţii instumentale sau materiale, ci numai morale. Ne lipsesc probele şi nu ne permitem să hotărîm noi cît are omul dreptul să trăiască. Nu avem decît să considerăm acei oameni ca eterni. La urma urmei, nici măcar demnitatea nu le este încălcată. E mai măgulitor să te ştii viu în scripte şi după moarte, decît mort cît eşti viu, doar pentru că ţi-a expirat buletinul. Apoi, ţinînd seama că dreptul la stare civilă este unul nepatrimonial, nimeni dintre viii actualizaţi nu e lezat în drepturile sale. Prezenţa morţilor vii, cum nu strică, aşa n-ajută. Morţii cu morţii, viii cu toţii. Dacă, să zicem, mortul viu deţine proprietăţi, bunurile sale lăsate în paragină au un regim clar, ce permite folosinţa (şi eventual destrucţia) lor de către terţi, pînă la improbabila revendicare din partea titularului. De pildă, o bicicletă abandonată are un regim clar normat. Ai lăsat-o de izbelişte? O găseşti la depozitul orăşenesc. Dacă n-o vrei înapoi, nu trebuie să faci nimic. După recondiţionare, ea se vinde prin tragere la sorţi. Eu însumi, cînd am ajuns în Hiroşima, primul frigider şi prima maşină de spălat le-am căpătat dintr-o locuinţă din care chiriaşul fugise. Bunurile urmau oricum a fi aruncate la gunoi. Aşadar, se poate aplica chiar şi dreptul natural, în cazul în care „dispărutul cronic” lasă în urmă bunuri materiale.
Aşadar, am clarificat partea juridică a persoanei. Am descoperit funcţia stării civile la constituirea identităţii persoanei în timp. Ce mai observăm? Registrele de stare civilă consemnează doar transformările de stare. În rest, tac.
Cele trei stări civile admise de stat sunt totodată şi expresia Tainelor. Taina naşterii, Taina căsătoriei şi Taina morţii. (lipseşte de pildă Taina botezului). Aşa se explică de ce registrele de stare civilă au fost secole de-a rîndul ţinute în biserici şi temple. Cu alte cuvinte, starea civilă e în legătură cu scopul trecerii noastre prin viaţă. Prin trecerea la statul laic, cele trei taine au fost reduse aproximativ la aserţiunea: (Life is hard and then you die.) 🙂 dar şi-au păstrat puterea de a defini o identitate individuală ce transcende viaţa biologică a individului.
Totuşi, cine gestionează partea fizică a identităţii noastre? Răspunsul e simplu: Evidenţa Populaţiei (EvP). Ea ţine socoteala mişcării noastre în spaţiu. Datele deţinute de EvP sunt mai de încredere, din moment ce actualizează mişcarea noastră în spaţiu. Iar pe datele de la EvP se bazează de pildă listele de alegători*), ţinînd seama că informaţiile de stare civilă sunt raportate lunar la EvP. Tot EvP gestionează şi starea de cetăţean sau de necetăţean.
Observăm că EvP reuneşte elemente de drept civil, de drept administrativ şi de drept constituţional. Din cele trei specii de drept, potenţialul de invazie asupra celorlalte îl are numai dreptul administrativ. Iar azi, invazia dreptului administrativ în dreptul civil şi în cel consituţional este flagrantă**).
Nu ai voie să mergi pe stradă fără buletin (coliziune cu DUDO 13(1)).
Nu ai voie să votezi dacă nu ai buletin. (coliziune cu DUDO 21(3))
Nu ai voie să primeşti un colet dacă nu ai buletin.
Funcţionarul nu poate elibera alocaţia de stat pentru un copil, dacă mama nu are buletin.
Ba, am descoperit şi un caz al unei femei ce urma a fi deposedată de casa, doar pentru că un conţopist de la EvP i-a greşit actele de identitate iar femeia nu a putut dovedi că ea e ea.
Observăm că, persoana noastră juridică, reprezentată de datele de stare civilă poate fi aruncată la gunoi, dacă documentul de identitate expiră sau conţine erori materiale. Pentru miliţieni, partea cea mai solidă a identităţii noastre (şi reflexie administrativă a Tainelor) este ucisă de un termen de valabilitate. S-a ajuns ca nici măcar cetăţenia să nu mai fie recunoscută în lipsa unui buletin.
Încet, încet, normele de drept administrativ ne vor face să semănăm cu o colonie de corali, un „perpetuum stabile”, supus capriciilor Naturii, reprezentate de miliţienii „cu dreptul la bază”.
Ceea ce se vrea un briceag elveţian în stabilirea uşoară a identităţii noastre, a devenit o piatră de moară legată de picioarele noaste. Asta, în timp ce stăm pe o bîrnă şubredă deasupra hăului.
E drept, rădăcinile invaziei au fost plantate de raţionalismul extrem. De obiectivarea şi supraobiectivarea oricărui fleac, de reducerea ponderii Nevăzutelor în gestionarea atît a subiectului de drept, cît şi a agentului (coliziune cu DUDO art.1). De socialismul ştiinţific (militarizarea EvP), de materialismul dialectic şi istoric, de evacuarea metafizicului şi supremaţia fizicului, de confiscarea încrederii şi încredinţarea ei poliţiştilor şi notarilor, ceea ce ne deposedează de calitatea de subiect de drept. De altfel, neoficial, statele totalitare degradau persoana umană la calitatea de obiect de drept, aşa cum regimurile fundamentaliste o fac cu „infidelii”. Altfel nu s-ar explica milioanele de victime moarte prin împuşcare, otrăvire, înfometare, epuizare, congelare ş.a. în statele totalitare.
Moştenim un registru de stare civilă în custodia Ministerului Administraţiei şi Internelor, în loc ca el să se afle în grija Ministerului Justiţiei, unde a mai stat, începînd din 1864. (Primăriile erau obligate să depună registrele închise, la grefa tribunalului.) După 1948, inclusiv registrele confesionale au fost confiscate de miliţie, chipurile, pentru a „unifica” înregistrarea stării civile. În fapt, pentru controlul absolut asupra persoanelor.
În prezent, tot EvP controlează Registrul de stare civilă. Face controale anuale la toate primăriile, asigură contra cost(!) formularele şi cerneala (L.119/1996 art.77) instituind un monopol asupra comerţului cu cerneală specială, la bunul plac al secretarilor de stat. Vă închipuiţi că astfel, manipularea primăriilor e simplă. Guvernul poate aloca mai mulţi bani la primării, pentru ca apoi, poliţia să crească preţul unitar al cernelii. Iar acesta e doar un mic exemplu. Sunt curios cît e adaosul comercial şi de ce nu se sesizează Oficiul Concurenţei. 🙂
Desigur nu mi-am propus să epuizez tema, ci doar să vă invit a privi din alte unghiuri, lucruri, altminteri de la sine înţelese. Poate reuşim împreună să găsim cauzele nefericirii noastre administrative, şi să ne sprijinim pe valori solide în demersurile ulterioare. Cu alte cuvinte, de la mine nu veţi căpăta altceva decît încrederea în propria voastră dreptate, prin punerea în ordine a valorilor. Puteţi muri cu dreptatea în mînă, dar nimeni nu vă poate obliga să renunţaţi la demnitate.
––––––––
*) Aici se cuvine o menţiune. Unii morţi pot fi scoşi de acolo prin declaraţii cu moartori. Alţii, nu, atîta timp cît sunt dispăruţi fără urmă. Listele se pot însă aproxima, prin suspendarea provizorie a dreptului de vot, după ce trece suficient timp încît, raţional, ei să nu mai fie în viaţă. Să zicem: vîrsta de 100 de ani fără semne de viaţă în ultimii 10 ani (sau orice alt criteriu raţional) poate da dreptul EvP să scoată din listă mortul viu, cu observaţia că, titularul îşi poate reconstitui instantaneu dreptul de vot, dacă se prezintă la urnă. În acest fel, cifra totală a electorilor va fi mai aproape de realitate, ţinînd seama că numărul scriptic de alegători este necesar în unele formule de aritmetică electorală.
**) Bunăoară, în incidentul Tokio, Constituţia (art. 20, 23, 36 şi 53) a fost bătută de o obscură Ordonanţă de Urgenţă, ce de fapt completa o amărîtă de lege de organizare a alegerilor (mai puţin sancţiunile, chipurile mutate în noul Cod Penal, care nici acum nu e în vigoare).Pe scurt, în sistemul românesc de drept , forma de administrare bate substanţa, nu numai pentru a proteja, de pildă, drepturile inculpatului Vîntu (n-am avut altă rimă) dar şi pentru a jugula exercitarea unui drept fundamental muritorului Mistreţu.
● Japonia – Morţii vii, dar nu şi viii morţi
O problemă cu care se confruntă autorităţile japoneze este numărul mare de morţi vii. Adică de persoane moarte demult, dar care nu au fost radiate din registrele de stare civilă. Profit de faptul că, după mai bine de două luni, ştirea a apărut pe piaţa românească, pentru a alunga o parte din interpretările senzaţionaliste.
Dar înainte de orice discuţie, vă propun să citim ştirea:
Catalina Ciociltan HotNews.ro – Vineri, 10 septembrie 2010, 22:57
Mai mult de 230.000 de cetateni japonezi care figureaza in registrele publice ca avand cel putin 100 de ani nu pot fi gasiti si se presupune ca au murit cu mult timp in urma, potrivit unui sondaj al guvernul japonez publicat, vineri, informeaza FoxNews. Un sondaj efectuat la nivel national a relevat ca 234.354 de centenari au fost listati ca fiind in viata, insa domiciliul lor este necunoscut, au declarat reprezentanti ai guvernului japonez.
(…)
In august, Ministerul Justitiei a ordonat o revizuire a registrelor potrivit carora aproximativ 77.000 de oameni ar avea cel putin 120 de ani si 884 de oameni care ar avea 150 de ani.
Trebuie întîi să notăm că, în secolul XX, Japonia a trecut prin mai multe catastrofe naturale şi geopolitice. Nu mai zic de catastrofele sociale, din care evidenţiez emigraţia masivă spre Americi, precum şi migraţia internă, în căutarea unui loc de muncă. Prin anii ’50-60 circula chiar o vorbă - După război, munca departe de casă*) – ce punea pe acelaşi plan cei doi agenţi de destrămare a comunităţilor.
Niţică istorie:
În Era Edo, şi chiar înainte, evidenţa populaţiei o ţineau templele. Nici nu era greu. Oamenii călătoreau rar înafara satului iar adresa din registru coincidea cu „viza de flotant”. Societatea era împărţită în patru caste. Mai exista o categorie neînregistrată nicăieri, numită buraku sau eta hinin oameni ce desfăşurau activităţile considerate înjositoare: măcelărie, gunoierit, tăbăcărie, strîngerea cadavrelor ş.a. Reformele de la sfîrşitul Erei Edo au abolit sistemul de caste, iar eta hinin a fost încetăţenită cu drepturi depline.
Aşadar, înregistrarea sistematică, nediscriminatorie, datează de aproape 150 de ani. Abia de atunci încoace putem discuta de statistici demografice cu oarecare grad de precizie. Precizie alterată totuşi de multele catastrofe. Cînd la cutremurul din 1 septembrie 1923 mor oamenii cu zecile de mii, şi alte sute sau mii de coreeni sunt linşaţi ca urmare a zvonului că din cauza lor s-a iscat cutremurul, se poate întîmpla ca mii de familii să fie stinse înainte ca vreun membru să apuce să vină la primărie cu certificatele de constatare a decesului. În datele publicate de MOJ, cîteva sute de centenari sunt de-o seamă cu Eminescu. E foarte probabil ca ei să fi murit cu mult înainte de inventarea calculatorului electronic.
La fel, cînd eşti în Tokio, ai doi fii morţi pe front, şi nu o ştii, iar pe deasupra trec de 106 ori în doi ani, escadrile de B29, ce-ţi toarnă în cap sute de bombe de cîte 1000 de livre, e foarte probabil ca familia ta să fie una din zecile de mii condamnate la extincţie. Nu mai zic de zecile de mii de colonişti refugiaţi din Manciuria, părinţi epuizaţi de miile de kilometri de mers pe jos, ce îşi încredinţau copiii pe la localnici, apoi mureau două sute de kilometri mai la miazăzi, în timp ce registrele populaţiei îi aşteptau în ţară.
Bazele teoretice ale onticii administrative
Subtitlul e puţin preţios. Rog a fi iertat.
Sunt două forme de evidenţă a populaţiei: 1) forma negativă, prin care omul nu e considerat mort pînă cînd cineva nu o declară, şi 2) forma pozitivă, prin care absenţa semnelor periodice de viaţă duce la gestionarea persoanei ca moartă/ dispărută/ evadată (veţi vedea mai jos de ce „evadată”).
Evidenţa negativă a populaţiei e caracteristică statelor de drept, ce, în sistemul de drept fac de multe ori abstracţie de durata raţional-maximă de viaţă a omului. Aşa se face că, în SUA, pedepsele cumulate, de pildă, nu au o limită superioară de ani. Mai mult, omul este considerat formal ca avînd mai multe vieţi, ceea ce justifică statutul de „poli-vieţaş”. Poţi fi graţiat pentru o închisoare pe viaţă, dar îţi mai pot rămîne două, dacă ai avut trei condamnări pe viaţă. Observaţi că în Japonia, Ministerul Justiţiei este responsabil de registrele de populaţie, aşa cum îi şade bine unui stat de drept. A nu se confunda registrul de stare civilă cu registrul de domiciliu. Registrul de stare civilă este unic, comun pentru toţi membrii unei familii, iar adresa la care a fost înfiinţat, rămîne permanent în scripte, chiar dacă între timp ea a fost ştearsă de pe faţa pămîntului. Adresa actualizată poate fi aceeaşi cu cea din registrul familiei (în cazul sedentarilor) sau se poate schimba pe măsură ce individul migrează. Actualizarea adresei are doar scop practic. Oamenii, neavînd buletine, în cazul în care unul din soţi lucrează şi locuieşte în alt oraş, nu contează că soţul e înregistrat la o adresă şi soţia la alta. Îi uneşte registrul familiei. La nevoie, (rar e nevoie) Extrasul de registru de familie poate fi obţinut la cerere de la orice primărie, şi ţine loc de: document de identitate, certificat de naştere pentru toţi membri familiei, precum şi de certificat de căsătorie. Nu ţine loc de adeverinţă de domiciliu actualizat. Acela e un document distinct, ce, în viitorul apropiat poate fi obţinut nu numai de la primărie, ci şi de la unele reţele de magazine deschise permanent. La desprinderea fizică a unui membru din familie, sunt trei opţiuni: a) rămîne înscris în acelaşi registru. b) îşi înfiinţează registru separat c) intră în alt registru (prin căsătorie, adopţiune sau adopţiune însoţită de căsătorie).
Evidenţa pozitivă e mai degrabă asociată cu statele poliţieneşti, de unde şi multele pedepse legate de neîndeplinirea obligaţiei de prezentare la apelul de dimineaţă în faţa ghişeului, pentru: viza de flotant (ha, ha, viză pentru a locui în propria patrie?!), înoirea buletinului etc., sau pentru lipsa buletinului în buzunar la ieşirea din casă. Nu mai vorbesc că la vîrsta de 15 ani am fost amendat de miliţie pentru că nu aveam grupa sanguină pe buletin.
Desigur există şi forme mixte (în care Ministerul Adminsitraţiei şi Internelor şi Ministerul Justiţiei au atribuţii complementare) sau chiar evidenţa poliţienească mascată. Le dăm poliţiştilor grade civile şi clamăm că am demilitarizat evidenţa populaţiei. Mimăm statul de drept. Ai lipsit din lagăr la apelul de seară? Eşti declarat, de către Sonderkommando, evadat, sau mort, căzut în hazna .
Fiecare sistem are plusuri şi minusuri. Ca dovadă că nici sistemul pozitiv nu e mai breaz, o bună parte din harababura japoneză de azi se datorează chiar perioadei cît statul a fost unul totalitar. Nu mai zic de lipsa unei statistici riguroase asupra numărului de cetăţeni români ce trăiesc şi muncesc înafara României, deşi serviciul de Evidenţă a Populaţiei este încă sectar-poliţienesc, iar Registrul de Stare Civilă la primării (ambele în jurisdicţia MAI). Cum ar veni: te naşti, te căsătoreşti şi mori civileşte, dar între timp, eşti monitorizat miliţieneşte.
Alte surse de morţi vii
Problema registrelor de familie cuprinde şi cazuri precum cel al lui Bulă, cînd şi-a pus în geam bunicul mort, pentru a-l vedea poştaşul aducător de pensie. Însă ele sunt mai degrabă excepţia. Se cunosc şi asemenea situaţii. Într-un apartament, oasele tatălui unuia ce locuia în alt sector al metropolei au fost găsite după cîţiva ani într-un rucsac. În acest răstimp, fiul nu s-a sfiit să încaseze pensia tatălui. Întrebat de ce a procedat aşa, fiul a răspuns că nu a avut bani de mormîntare.
Pot fi şi cazuri la limita patologicului. Nu mai departe, dumincă (5 septembrie) HNK
a difuzat la TV un documentar ce prezenta un caz recent. Cu ani în urmă, un tînăr a fost nevoit să renunţe la viaţa socială, şi deci la cariera profesională pentru a-şi îngriji mama. După ce mama i-a murit, tatăl a căzut la pat pentru mai mulţi ani. Protagonistul a continuat să-şi îngrijească tatăl încă nouă luni după deces, deşi pe saltea, cadavrul se mumificase. Doar în urma semnalării făcute de vecini, autorităţile au intervenit. Aşadar, sunt cazuri şi cazuri. Se poate întîmpla ca cineva, după decenii de devotament, de absenţă a unei vieţi sociale active să-şi piardă simţul realităţii, înăbuşit de simţul datoriei. De aceea, omul nu a fost condamnat.
Un caz particular de dispariţie fără urmă este chiar dispariţia fără urmă. Cînd cineva are debite ce-l duc la faliment, poate alege între a-şi declara falimentul, sau a fugi de răspunderea patrimonială. Fuga se numeşte yonige (fuga în timpul nopţii). Astfel, fugarul poate trăi aproape liniştit, dacă nu are de-aface cu autorităţile. În schimb, nu-şi mai poate deschide niciun cont nicăieri, nu-şi mai poate înoi permisul de conducere, nu mai poate cumpăra niciun bun imobiliar, nu mai beneficiază de servicii medicale compensate. Totul, pe durata a 5 ani. Nimeni nu-i interzice însă să muncească, pentru că, pentru a munci nu e nevoie de acte de identitate sau de adeverinţe de cazier. Situaţia nu diferă mult de restricţiile ce i s-ar pune după un faliment cinstit. Nesiguranţa e mai mare. Uneori, chiar şi creditorii se lasă păgubaşi după un yonige, întrucît, dacă ar insista cu urmărirea fugarului se cehamă că e hărţuire, şi pică ei de inumani. Acuma, dacă între timp fugarul moare, sau se sinucide, se poate întîmpla ca moartea lui să treacă neobservată, sau cadavrul să nu poată fi identificat. Şi atunci, numărul morţilor vii creşte cu o unitate.
Se ştie că un număr necunoscut de cetăţeni japonezi au fost răpiţi şi duşi în Coreea de Nord. Cîţiva au fost repatriaţi în urma unor întortocheate negocieri. Aşadar, nici cetăţenii nerepatriaţi nu pot fi consideraţi morţi, chiar dacă, după 30 sau 40 de ani sunt indicii că ar fi murit. De ce? Oficializarea morţii lor în ţara mamă ar tăia baza de negociere cu statul răpitor. Ar face mult prea uşoară viaţa Coreei de Nord. Ar scuti-o de obligaţia de a recunoaşte o vină istorică.
În loc de concluzie
Dacă ar fi să optez pentru unul sau celălalt din sistemele de gestionare a registrelor populaţiei, aş alege sistemul negativ. Prefer ca, la o adică, statul să mă considere viu şi după moarte, decît să fiu viu, iar autorităţile să mă privească precum pe un mort, doar pentru că stau cu un paşaport expirat în mînă. Nu voi uita felul în care Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar în Japonia şi Singapore, domnul Aurelian Neagu m-a privit ca pe o fantomă administrativă, ce mai şi grăieşte nervos pe româneşte. Se petrecea pe 7 iunie 2009, cînd am fost la scrutin cu paşaportul expirat (problemă minoră) pentru care mi s-a refuzat exercitarea dreptului de vot. O asemenea ofensă nu se uită.
––––––––––
*) În original: 戦争のつぎ、出稼ぎ (sensoo no tsugi, dekasegi.)
BONUS
Iată una din posibilele cauze pentru care morţii sunt încă vii în scripte:
Structura populaţiei pe vîrste şi sex. Pe dreapta sunt femeile. Se observă cele două baby-boom-uri postbelice, cele două depresiuni din războiul sino-japonez şi respectiv WWII, umbra depresiunii WWII în deceniul 7, estompată la următorul ciclu reproductiv de scăderea generală a natalităţii, precum şi lipsa din grafic a celor peste 230 mii de persoane moarte vii. Excesul de femei centenare arată că metoda statistică a fost corectă. Pe axa X, cifrele se înmulţesc cu 10.000 pentru a afla valoarea absolută.
● Victorie! Curtea Constituţională aboleşte buletinul de identitate (text revizuit)
În urma deciziei prin care Legea lustraţiei a fost declarată neconstituţională, Curtea Constituţională şi-a dat seama că a adăugat implicit la Constituţie. A consacrat dreptul de a fi ales (art. 37 şi 38 din Constituţie) ca unul mai important decît dreptul de a alege (art.36 din Constituţie). Pentru a compensa preeminenţa dreptului comunistului de a fi ales, în dauna dreptului constituţional de a alege, Curtea Constituţională s-a autosesizat, şi, prin decizia motivată mai jos, a hotărît să asigure echilibrul. Cum? Prin abolirea condiţiei restrictive de identificare a persoanei, condiţie prezentă în Legea de organizare a alegerilor. Aplic motivaţia CCR la decizia de a declara neconstituţională procedura de identificare a persoanei. Discuţia, într-un articol viitor.
Decizia … din …
referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate sau cu buletinul de identitate expirat.
Pe rol se afla solutionarea obiectiilor de neconstitutionalitate asupra dispozitiilor OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate sau cu buletinul de identitate expirat, formulate de un grup de 29 de senatori si de un grup de 58 de deputati, in temeiul art. 146 lit. a) din Constitutie.
Curtea, avand in vedere ca obiectiile de neconstitutionalitate, care formeaza obiectul dosarelor nr. 1.357A/2010 si nr. 1.368A/2010, au continut identic, dispune conexarea Dosarului nr. 1.368A/2010 la Dosarul nr. 1.357A/2010, care este primul inregistrat.
I. Cu Adresa nr. 2.380 din 25 mai 2010, secretarul general al Senatului a trimis Curtii Constitutionale, in temeiul dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie si al art. 15 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarea privind neconstitutionalitatea OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate, formulata de un grup de 29 de senatori.
La sesizare s-a anexat lista cuprinzand semnaturile a 29 de senatori, autori ai sesizarii de neconstitutionalitate. Potrivit acestei liste, autorii sesizarii de neconstitutionalitate sunt urmatorii: Sorin Constantin Lazar, Ion Toma, Ioan Chelaru, Vasile-Cosmin Nicula, Dan-Coman Sova, Gheorghe Pop, Gheorghe Marcu, Trifon Belacurencu, Nicolae-Danut Prunea, Viorel Arcas, Laurentiu-Florian Coca, Ioan Mang, Daniel Savu, Gavril Mirza, Ion Rotaru, Elena Mitrea, Constantin Tamaga, Serban-Constantin Valeca, Radu-Catalin Mardare, Nicolae Moga, Marius-Sorin-Ovidiu Bota, Adrian Tutuianu, Titus Corlatean, Ecaterina Andronescu, Lia-Olguta Vasilescu, Alexandru Cordos, Toni Grebla, Gheorghe Saghian si Florin Constantinescu.
La sesizare a fost anexata, in copie, OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate.
Sesizarea a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 6.723 din 26 mai 2010 si formeaza obiectul Dosarului nr. 1.357A/2010.
Autorii sesizarii sustin ca prin legea contestata, denumita in continuare OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, sunt infrante, in principal, prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 23, art. 36, art. 41 alin. (1) si art. 53, precum si prevederile art. 8, 10, 11 si 14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ale art. 3 din Protocolul nr. 1 la Conventie, ale art. 19, 20 si 21 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului si ale art. 19 si 25 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, in esenta, pentru urmatoarele motive:
OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, excedeaza prevederilor constitutionale ale art. 36 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 16 alin. (3) si art. 40 alin. (3), prin aceea ca prevede o noua situatie care ar justifica restrangerea dreptului de vot, situatie care insa nu este prevazuta de art. 53 din Constitutie. Chiar daca s-ar admite posibilitatea restrangerii dreptului de a exercita drepturile electorale pe criteriul termenului de valabilitate al buletinului de identitate, se ridica problema proportionalitatii si a eficientei juridice a unei astfel de masuri in conditiile adoptarii sale la peste 20 de ani de la caderea regimului comunist. Or, asa cum s-a retinut si in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, acest temei nu mai este suficient pentru a justifica efectul preventiv al restrictiei, in conditiile trecerii unei perioade de timp atat de indelungate din decembrie 1989. Astfel, apare ca necesara verificarea altor elemente, in special participarea persoanelor la acte de natură penală. Promovarea OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor atat de restrictiv aduce atingere deosebit de grava insasi esentei statului de drept, pe care se intemeiaza statul roman, conform art. 1 alin. (3) din Constitutie. Astfel, aceasta lege incalca cerintele de previzibilitate ale normei juridice, instituind totodata o limitare a dreptului de a alege, pe temeiul unei culpabilizari generale avand la baza criteriul simplei expirari a actului de identitate, care, la momentul eliberării lui, era in concordanta cu prevederile constitutionale si legale aplicabile in statul roman. Faptul ca ineligibilitatea destinatarilor Legii de organizare a alegerilor se bazeaza pe o hîrţoagă, iar nu pe comportamentul lor actual, aduce atingere prezumtiei de nevinovatie instituite in art. 23 alin. (11) din Constitutie.
In continuare, autorii sesizarii sustin ca OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, instituie, in mod evident, o discriminare intre cetatenii romani in ceea ce priveste dreptul de vot, pe criteriul termenului de valabilitate al actelor de identitate, dupa 20 de ani de la caderea regimului totalitar, in conditiile actualului context istorico-politic, in care nu sunt semnalate amenintari la adresa ordinii democratice si nici nu exista riscul reinstaurarii vechiului regim.
OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004,de organizare a alegerilor contravine prevederilor constitutionale ale art. 11 alin. (2) si art. 20 referitoare la suprematia instrumentelor juridice internationale ratificate de Romania in materia drepturilor omului. Aceasta lege aduce atingere unei serii de acte internationale care instituie drepturi si libertati pe care statul roman se obliga sa le garanteze, dupa cum urmeaza:
-art. 19, 20 si 21 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, care proclama dreptul fiecarei persoane de a participa la conducerea treburilor publice ale tarii, dreptul de a avea acces in conditii de egalitate la exercitarea drepturilor electorale, dreptul la opinie si exprimare, precum si libertatea de intrunire si asociere pasnica;
-art. 19 si 25 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, care consacra dreptul de a alege si, respectiv, exercitarea drepturilor electorale in conditii de egalitate, cat si protectia impotriva discriminarii pentru opiniile exprimate, inclusiv cele politice;
-art. 8, 10, 11 si 14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, prin care se consacra dreptul la respectarea vietii private si de familie, libertatea de exprimare, libertatea de intrunire si de asociere, interzicerea discriminarii, precum si art. 3 din Protocolul nr. 1 la Conventie, care proclama dreptul de vot si dreptul de a alege in functiile elective publice.
Problema aneantizarii administrative a persoanei umane si a interdictiei drepturilor electorale ale persoanelor fara buletin a fost dezbatuta de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in acest sens fiind spete relevante, precum Cauza Marius Mistretu contra Romaniei.
In aceste cauze, Curtea, analizand interdictiile adoptate de aceste state ale fostului bloc comunist, interdictii similare celor cuprinse in OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, a constatat incompatibilitatea acestora cu prevederile conventionale mentionate, prin incalcarea cerintelor de proportionalitate ce se impun respectate ori de cate ori se aduce o restrangere a drepturilor prevazute de Conventie. Astfel, adoptarea restrictiva a legii, la peste 20 de ani de la caderea comunismului, nu este proportionala cu scopurile legitime pe care se presupune ca le urmareste.
De asemenea, autorii sesizarii sustin ca OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, incalca conditiile stabilite prin Rezolutia Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1.096/1996 relativa la masurile de desfiintare a mostenirii fostelor regimuri totalitare comuniste, masurile absurde de identificare a persoanei nefiind compatibile cu un stat de drept si democratic. Astfel, relaxarea masurilor de identificare a persoanei ar fi trebuit sa ia sfarsit cel mai tarziu la 31 decembrie 1999, deoarece la acea data noile regimuri democratice ar fi trebuit sa fie consolidate in toate tarile care au fost anterior supuse unui regim totalitar comunist. Adoptarea OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, la peste 20 de ani de la reinstaurarea democratiei in Romania este o masura in vadita disproportie cu scopurile urmarite si incalca, in mod flagrant, insesi valorile democratiei pe care doreste sa o protejeze.
In fine, OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, contravine art. 2 si 4 din Conventia nr. 111/1958 a Organizatiei Internationale a Muncii privind discriminarea in domeniul fortei de munca si exercitarii profesiei, art. 1 alin. (2) din Conventia nr. 122/1964 a Organizatiei Internationale a Muncii privind întreruperea activităţii de producţie pentru scopuri cetăţeneşti, precum si art. E din partea a V-a a Cartei sociale europene revizuite, in sensul in care instituie discriminare in ceea ce priveste dreptul la munca, statul nepunînd electorilor la dispozitie procedura de vot la distanta, printre altele.
Autorii sesizarii apreciaza ca o reglementare precum OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, este inadmisibila, in conditiile in care se bazeaza pe o prezumtie de vinovatie colectiva, aplicata extensiv, cu infrangerea principiilor dreptului la aparare si a prezumtiei de nevinovatie.
II. Cu Adresa nr. 51/2.499 din 28 mai 2010, secretarul general al Camerei Deputatilor a trimis Curtii Constitutionale, in temeiul dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie si al art. 15 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarea privind neconstitutionalitatea OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate, formulata de un grup de 58 de deputati.
La sesizare s-a anexat lista cuprinzand semnaturile a 58 de deputati, autori ai sesizarii de neconstitutionalitate. Potrivit acestei liste, autorii sesizarii de neconstitutionalitate sunt urmatorii: Viorel Hrebenciuc, Florin Iordache, Dumitru Chirita, Bogdan Nicolae Niculescu Duvaz, Rodica Nassar, Carmen Moldovan, Dan-Mircea Popescu, Marian Neacsu, Cornel Itu, Neculai Ratoi, Vasile Mocanu, Ioan Stan, Ioan Cindrea, Horia Teodorescu, Horia Grama, Ioan Damian, Andrei Dolineaschi, Florin Paslaru, Adrian Solomon, Mircea Dusa, Gheorghe Antochi, Vasile Popeanga, Vasile Gliga, Tudor Pantiru, Dorel Covaci, Sorin Constantin Stragea, Victor Cristea, Cornel Cristian Resmerita, Ioan Sorin Roman, Laurentiu Nistor, Gheorghe Ana, Dan Nica, Petru Gabriel Vlase, Angel Tilvar, Aurel Vladoiu, Eugen Bejinariu, Ion Calin, Anghel Stanciu, Mircea Lup Silvestru, Marian Ghivenciu, Constantin Nita, Ion Stan, Costica Macaleti, Antonella Marinescu, Lucretia Rosca, Georgian Pop, Filip Georgescu, Ion Burnei, Ion Dumitru, Cristian Sorin Dumitrescu, Sonia-Maria Draghici, Sergiu Andon, Damian Florea, Vasile Bleotu, Valeriu Stefan Zgonea, Iulian Iancu, Raul-Victor Surdu-Soreanu si Eduard-Stelian Martin.
La sesizare a fost anexata, in copie, OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate, sau care au documente de identitate exprirate.
Sesizarea a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr… din… 2009 si formeaza obiectul Dosarului nr…
Autorii sesizarii sustin ca prin legea contestata, denumita in continuare OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, sunt infrante, in principal, prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (3) si (5), art. 4, art.7, art. 8 alin. (1), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) si (3), art. 20 alin. (1), art. 23 alin. (11), art. 29 alin. (1), art. 36 alin. (1), art. 38, art. 41 alin. (1), art. 45 si art. 53, pentru urmatoarele motive:
Principalul viciu al OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, il constituie instituirea unei adevarate sanctiuni colective, bazate pe o forma de raspundere colectiva si pe o culpabilizare globala facuta pe criterii administrative. Astfel, refuzul de a permite execitarea dreptului de vot, din cauza simplei expirari a buletinului de identitate constituie o prezumtie de vinovatie, indiferent de modul in care a actionat si s-a comportat persoana. In legatura cu acest aspect, autorii exceptiei invoca Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea politiei politice comuniste, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008, prin care Curtea Constitutionala, declarand legea neconstitutionala, a statuat, printre altele, faptul ca „legea creeaza premizele unei forme de raspundere morala si juridica colectiva, pentru simpla expirare a buletinului de identitate, fara vinovatie si fara existenta unei fapte de incalcare a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.”
In continuare, autorii sesizarii arata ca problema buletinului de identitate are o importanta rezonanta internationala, dovada fiind principiile si criteriile directoare ale Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei aprobate prin Raportul privind masurile de desfiintare a mostenirii fostelor regimuri totalitare comuniste, din 3 iunie 1996. Insa forma de sanctionare instituita prin legea criticata, afectand grav drepturile si libertatile fundamentale ale omului prin infrangerea unor documente internationale ratificate de Romania, poate avea implicatii internationale negative. Dintre documentele internationale cele mai relevante, autorii sesizarii fac referire la Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene care a devenit parte integrata a Tratatului de la Lisabona.
Una din principalele sanctiuni colective prevazute in art. 2 vizeaza dreptul de vot, prin consecinta dreptul de a alege in functiile de demnitate publica enumerate, acordat persoanelor care nu au documente de identitate in termenul de valabilitate. Dispozitiile acestui articol de lege contravin prevederilor constitutionale ale art. 36 si 38, coroborate cu cele ale art. 1 alin. (3) si (5), art. 4, art. 8 alin. (1), art. 16, art. 23 alin. (1) si (11), ceea ce creeaza o forma de incompatibilitate necunoscuta si nerecunoscuta intr-un stat democratic, nedemocratica, bazata pe prezumtia de vinovatie, si nu pe o raspundere individuala care sa porneasca de la fapte ilicite, care incalca principiile pluralismului politic, ale solidaritatii cetateanului Romaniei, ale egalitatii in drepturi. (…)
Caracterul nedemocratic al unor masuri de acest fel reiese si din decizii ale Curtii Europene a Drepturilor Omului, pronuntate in Cauza Marius Mistretu contra Romaniei, 2009.
(…)
Nu se poate sustine cu argumente juridice ca persoanele vizate de dispozitiile art. 1(d), carora li se reproseaza că nu au documente de identitate valabile, sa fie sanctionate cu darea afară din secţia de votare după un drum de 900Km pentru care au plătit 300 euro. In aceste cazuri sunt infrante si prevederile art. 45 din Constitutie referitoare la libertatea economica.
(…)
In fine, in contextul celor aratate mai sus, autorii criticii subliniaza faptul ca, potrivit art. 53 din Constitutie, in conditiile strict reglementate, se poate actiona doar pentru restrangerea unor drepturi, iar in niciun caz pentru eliminarea, anihilarea, desfiintarea lor.
Masurile cuprinse in aceasta lege sunt evident discriminatorii si disproportionate in raport cu situatiile avute in vedere.
In conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarile au fost comunicate presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a transmite punctele lor de vedere.
Presedintele Senatului, in punctul sau de vedere, apreciaza ca sesizarile de neconstitutionalitate sunt intemeiate. In acest sens, in esenta, arata ca OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor instituie o adevarata sanctiune colectiva, bazata pe o culpabilizare globala facuta pe criterii administrative. Simpla expirare a actului de identitate al unei persoane (…) se constituie, potrivit acestei OUG, intr-o prezumtie de vinovatie, indiferent de modul in care a actionat si s-a comportat persoana respectiva. Acest aspect contravine flagrant principiilor statului de drept si ale ordinii de drept, potrivit carora orice sanctiune are ca temei o raspundere juridica, de regula individuala, determinata de savarsirea unei fapte ilicite cu vinovatie. Sistemul juridic al oricarui stat de drept consacra, iar functionarea acestuia se bazeaza pe prezumtia de nevinovatie, instituita de art. 23 alin. (11) din Constitutie, care stabileste ca o persoana este considerata nevinovata pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, prezumtia de nevinovatie constituind un drept fundamental al cetateanului roman. Or, OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, instituie legal o prezumtie de vinovatie in sarcina categoriilor de persoane care nu se incadreaza in prevederile acesteia, ceea ce contravine flagrant art. 23 alin. (11) din Constitutie.
Este inadmisibil ca intr-un stat de drept sa se adopte un act normativ care instituie o limitare a dreptului de a alege, pe temeiul unei culpabilizari generale avand la baza criteriul simplei expirari a actului de identitate care, la momentul eliberării lui, era in concordanta cu dispozitiile constitutionale si legale aplicabile in statul roman.
Totodata, este inacceptabil pentru un stat de drept ca persoanele nevizate de art. 1(d) din OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor sa suporte interdictia de a vota, in conditiile in care, in sistemul de drept actual, o astfel de masura poate fi aplicata doar in urma unei condamnari penale.
Or, ineligibilitatea destinatarilor OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, se bazeaza pe expirarea buletinului de identitate, iar nu pe comportamentul lor actual, neluand in calcul inexistenta condamnarilor penale ale acestora, aducandu-se in acest mod atingere si prezumtiei de nevinovatie.
OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, instituie, in mod evident, o discriminare intre cetatenii romani in ceea ce priveste dreptul de vot, pe criteriul termenului de valabilitate al actelor de identitate, in conditiile in care aceasta restrangere depaseste cadrul constitutional prevazut de art. 53 din Legea fundamentala, negasindu-si justificarea la distanta de 20 de ani de la caderea regimului totalitar, in conditiile actualului context istorico-politic, in care nu sunt semnalate amenintari la adresa ordinii democratice si nici nu exista riscul reinstaurarii vechiului regim daca cetateanul voteaza in baza unui act de identitate expirat.
Potrivit art. 20 din Constitutie, dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte, iar in masura in care exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile. Or, OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, aduce atingere unei serii de acte internationale care instituie drepturi si libertati pe care statul roman se obliga sa le garanteze.
Problema aneantizarii administrative a persoanei umane si a interdictiei drepturilor electorale aplicate persoanelor fara buletin a fost dezbatuta in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, existand, in acest sens, o serie de spete relevante in care Curtea, analizand interdictiile similare celor cuprinse in OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, adoptate de unele dintre statele din fostul bloc comunist, a constatat incompatibilitatea acestora cu art. 8, 10, 11 si 14 din Conventie, precum si cu art. 3 al Protocolului nr. 1 la Conventie.
In lumina argumentelor prezentate in rationamentele Curtii Europene a Drepturilor Omului, se poate deci observa ca OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor contravine atat art. 8, 10, 11 si 14 din Conventie, cat si art. 3 din Protocolul nr. 1 la Conventie, prin incalcarea cerintelor de proportionalitate ce se impun respectate ori de cate ori se aduce o restrangere drepturilor prevazute de Conventie.
Astfel, adoptarea sa restrictiva, la mai mult de 20 de ani de la caderea regimului comunist nu este proportionala cu scopurile legitime pe care se presupune ca le urmareste – respectiv „necesitatea insanatosirii moralei publice, si a legalitatii”, dupa cum se precizeaza in expunerea de motive -, reducand drepturile electorale la un nivel la care este adusa atingere insasi substantei acestora, fara ca necesitatea lor intr-o societate democratica sa fie demonstrata.
In considerarea celor expuse mai sus, rezulta ca adoptarea OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, la peste 20 de ani de la reinstaurarea democratiei in Romania, nu poate fi motivata de necesitatea eliminarii sau reducerii amenintarilor pe care subiectii restrictiei administrative ar putea-o constitui pentru blocarea procesului de democratizare, fiind o masura in vadita disproportie cu scopurile urmarite. Mai mult, instituirea unor interdictii pentru dreptul de vot, pe considerentul simplei expirari a actelor de identitate – statul fiind unul legal la data eliberării documentelor de identitate care intra sub incidenta OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor – fara aducerea vreunei probe care sa demonstreze ca persoanele in cauza au savarsit acte concrete care au urmarit reinstaurarea vechiului regim comunist in Romania constituie, ea insasi, o ingerinta adusa sistemului democratic roman, incalcand, in mod flagrant, insasi valorile democratiei pe care doreste sa le protejeze in acest fel.
In contextul incalcarii actelor internationale mentionate, ratificate de Romania, ceea ce rezida intr-un angajament asumat pe plan international, in raport cu celelalte state, de a promova si respecta drepturile prevazute de acestea, OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, va genera implicatii negative pe plan international atat in ceea ce priveste imaginea Romaniei, cat si a raspunderii sale din perspectiva angajamentelor luate prin aceste acte, deschizand calea sesizarii Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg de catre persoanele care se vor considera nedreptatite, cu grave consecinte asupra credibilitatii Romaniei la nivel international.
Presedintele Camerei Deputaţilor considera ca sesizarile de neconstitutionalitate sunt neintemeiate, deoarece legea criticata nu incalca normele constitutionale invocate in sustinerea criticilor. Astfel, referitor la infrangerea art. 23 alin. (11) din Constitutie, apreciaza ca acest text constitutional nu are nicio legatura cu continutul OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, intrucat in cuprinsul acesteia nu este prevazuta nicio forma de raspundere penala aplicată electorului, ci doar i se refuză dreptul de vot. In continuare, arata ca in aceeasi situatie de nemotivare a incalcarilor Constitutiei si a actelor internationale invocate se afla si celelalte sustineri ale autorilor sesizarilor. OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, este in concordanta cu prevederile constitutionale ale art. 16 alin. (1) si (3) si art. 53, precum si cu jurisprudenta Curtii Constitutionale si a Curtii pentru Drepturile Omului de la Strasbourg. Asadar, cel putin pentru siguranţa statului, o asemenea norma juridica trebuie sa ramana in vigoare.
Guvernul arata ca in expunerea de motive, precum si in preambulul OUG sunt invocate ca argumente in sustinerea acestui demers necesitatea consolidarii valorilor si institutiilor democratice din Romania si pentru protejarea principiilor fundamentale constitutionale, inlaturarea „oamenilor liberi”, adica a acelor persoane care, potrivit Constitutiei Romaniei, „si-au pus viata in pericol pentru instaurarea democratiei”.
Analizand jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, Guvernul apreciaza ca legea criticata, prin faptul ca impune, in mod nediferentiat, eliminarea tuturor persoanelor care au acte de identitate expirate, sau nu au deloc, deoarece se apreciaza ope legis ca acestea au adus prejudicii drepturilor si libertatilor fundamentale si ca acest comportament al lor este in sine de natura a prejudicia mecanismele democratiei, ridica probleme din punctul de vedere al conformitatii cu prevederile Conventiei Europene si ale Constitutiei Romaniei.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a recunoscut ca un stat, pentru a garanta stabilitatea si eficienta unui sistem democratic, poate dispune anumite masuri specifice si ca pluralismul si democratia sunt bazate pe un compromis care determina uneori cetatenii sa accepte limitarea exercitarii unor drepturi si libertati. In aprecierea art. 3 al Protocolului nr. 1 la Conventie referitor la organizarea, la intervale rezonabile, de alegeri libere cu vot secret, in conditiile care asigura libera exprimare a opiniei poporului cu privire la componenta forului legislativ, se lasa statelor membre o marja larga de apreciere asupra modului in care se reglementeaza drepturile respective, dar impune ca eventualele restrangeri ale exercitarii acestor drepturi sa nu afecteze insasi esenta lor.
Curtea a recunoscut, de asemenea, dreptul oricarui stat de a-si reglementa cadrul legislativ in contextul evolutiei politice interne. Curtea a aratat ca previzibilitatea unei norme, mai ales cand aceasta impune restrictii, nu a fost respectata atunci cand restrictia vine ca urmare a unor absurditati administrative, cand persoana in cauza, din cauza procedurilor redundante şi absurde, nu putea in mod rezonabil sa isi inoiasca buletinul de identitate si nici nu a fost somata in scris cu 180 de zile inainte de expirare sa isi inoiasca actul de identitate. (…)
C U R T E A,
examinand obiectiile de neconstitutionalitate, punctele de vedere ale presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, rapoartele intocmite de judecatorul-raportor, dispozitiile legii criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie si ale art. 1, 10, 15, 16 si 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sa solutioneze obiectiile de neconstitutionalitate formulate de grupul celor 29 de senatori si de grupul celor 58 de deputati.
Obiectiile de neconstitutionalitate se refera la OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate, sau cu buletinul de identitate expirat.
Autorii sesizarilor sustin ca aceasta lege contravine prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (3) si (5), art. 4, art. 7, art. 8 alin. (1), art. 11 lin. (2), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) si (3), art. 20, art. 23 alin (11), art. 29 alin. (1), art. 36, art. 41 alin. (1), art. 45 si art. 53, prevederilor art. 1, 2, 8, 9, 10, 11 si 14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ale art. 3 din Protocolul nr. 1 la Conventie, ale Protocolului nr. 12 la Conventie, ale art. 6, 7, 8, 13, 15, 19, 20 si 21 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului si ale art. 19 si 25 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, ale rezolutiilor Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1.096/1996 si nr. 1.481/2006.
Curtea Constitutionala considera ca asigurarea exercitarii nediscriminatorii a dreptului de a alege se poate constitui ca reper moral, dar si ca masura de redare a demnităţii umane electorului, de a i se recunoaste personalitatea juridica, indiferent dacă are, sau nu buletin de identitate în termenul de valabilitate. A asigura legalitatea la scrutin nu inseamna, epurare sau razbunare pentru alegeri ideologice gresite ori accidente biografice, ci incercarea de regasire a demnitatii si increderii, precum si redarea autoritatii şi a încrederii cetăţeanului. Legalitatea accentueaza mai ales principiul responsabilitatii in exercitarea dreptului de vot.
Dincolo de numeroasele probleme morale, sociale, politice, legale etc. ridicate dupa adoptarea OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, aceasta are, per ansamblu, un efect pozitiv in perioada de tranzitie a fostelor tari comuniste in vederea trecerii la un stat democratic, de drept, bineinteles, daca este adoptata in conformitate cu prevederile constitutionale ale statului respectiv.
Principiul egalitatii accesului la scrutin este consacrat prin Declaratia Drepturilor Omului si Cetateanului din 1789, precum si in art. 21 paragraful 1 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, potrivit caruia „Orice persoană are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale ţării sale, fie direct, fie prin reprezentanţi liber aleşi. ” si in art. 25 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice din 16 decembrie 1966, potrivit caruia „Orice cetatean are dreptul si posibilitatea, fara niciuna dintre discriminarile la care se refera art. 1 (d) si fara restrictii nerezonabile; […] c) de a avea acces, in conditii generale de egalitate, la exercitarea drepturilor electorale din tara sa”.
Astfel, sunt interzise discriminarile bazate pe rasa, sex, religie, opinie, avere, origine sociala, buletin de identitate, domiciliu etc., dar fiecare stat are dreptul sa impuna, pe cale legislativa, anumite conditii specifice pe care trebuie sa le indeplineasca un functionar public, cum ar fi contestarea pe baza de documente oficiale a: cetateniei electorului, exercitarea deplina a drepturilor civile si politice, identitatea etc., avand totodata in vedere imprescriptibilitatea cetateniei.
Asadar, in toate statele membre ale Uniunii Europene exista conditii specifice pentru accederea la scrutin. Unele state membre cer detinerea oricarui inscris de identificare a titularului, altele solicita doar ca titularul sa isi declare verbal identitatea, si doar in cazul în care sunt suspiciuni justificate, comisia de votare are capacitatea si caderea de a-l contrazice pe loc, cu probe certe.
(…)
De altfel, chiar initiatorii OUG, invocand art. 53 din Constitutie, afirma ca OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor se subscrie acestei norme constitutionale care statueaza ca „Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea […] moralei publice, […]”, morala intinata de cutumele comunismului si ale statului politienesc.
La ora actuala, in Romania, in ceea ce priveste exercitarea dreptului de vot, nu exista o conditionare de neapartenenta la vechile structuri comuniste sau de valabilitate a documentelor de identitate, cea din urma neconstituind propriu-zis o indatorire cetateneasca.
In conditiile legislatiei actuale, o asemenea conditie este numai cea prevazuta la art. 36 (2) din Constitutia Romaniei: „(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale. „.
Procedand la examinarea criticilor de neconstitutionalitate, Curtea retine ca, astfel cum rezulta din OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004 “a fost necesara pentru protejarea principiilor fundamentale prevazute de Constitutie, justificand astfel restrangerea exercitarii unor drepturi si libertati ale unor persoane, prin restrangerea exercitarii dreptului de a alege”.
Curtea ia nota de formularea intr-o maniera defectuoasa, a art. 1(d), ceea ce duce la concluzia ca restrangerile si interdictiile prevazute de aceasta OUG au ca scop „restrangerea exercitarii dreptului de vot”.
Curtea observa, de asemenea, ca dispozitiile OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, sunt lipsite de rigoare normativa.
Fata de aceste ambiguitati, Curtea se margineste sa atraga atentia asupra posibilelor dificultati de ordin practic in aplicarea masurilor prevazute de lege.
Raspunderea juridica, indiferent de natura ei, este o raspundere preponderent individuala si exista numai intemeiata pe fapte juridice si acte juridice savarsite de o persoana, iar nu pe prezumtii.
Asa cum s-a mai aratat, expirarea buletinului de identitate, fiind cel mult o contraventie minora, nu poate face obiectul pedepsirii sau razbunarii. O pedeapsa poate fi impusa doar pentru o activitate criminala din trecut, pe baza Codului penal aplicabil si in conformitate cu toate procedurile si garantiile procesului penal.
Or, supusa controlului de constitutionalitate sub acest aspect, OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor este excesiva in raport cu scopul legitim urmarit, deoarece nu permite individualizarea masurii. Aceasta OUG instituie o prezumtie de vinovatie si o adevarata sanctiune colectiva, bazata pe o forma de raspundere colectiva si pe o culpabilizare generica, globala, facuta pe criterii administrative, ceea ce contravine principiilor statului de drept, ale ordinii de drept si prezumtiei de nevinovatie instituita prin art. 23 alin. (11) din Constitutie. Chiar daca OUG criticata permite apelarea la justitie pentru justificarea interzicerii dreptului de vot, aceasta nu reglementeaza un mecanism adecvat in scopul stabilirii desfasurarii unor activitati concrete indreptate impotriva drepturilor si libertatilor fundamentale. Cu alte cuvinte, legea nu ofera garantii adecvate de control judiciar asupra aplicarii masurilor restrictive, intrucat electorul cu actul de identitate expirat nu primeste niciun document care sa ateste prezenta sa in fata comisiei de votare si nicio motivatie scrisa pentru refuzul de a i se permite sa voteze.
Nicio persoana nu va putea fi supusa restringerii drepturilor electorale pentru simpla expirare a buletinului de identitate şi care, pînă la data scrutinului nu a comis incalcari grave ale drepturilor omului. Interdictia este permisa doar cu privire la acele persoane care au luat parte efectiv, eventual impreuna cu organizatii ale statului la grave incalcari ale drepturilor si libertatilor omului.
Art. 1 (d) din OUG supus controlului de constitutionalitate prevede una dintre principalele sanctiuni colective care vizeaza dreptul de a alege. Dispozitiile acestui articol de lege contravin prevederilor constitutionale ale art. 36 prin care se consacra dreptul de a alege, cu interdictiile expres si limitativ mentionate. Este evident ca dispozitiile art. 1 (d) din OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, excedeaza cadrului constitutional, prevazand o interdictie dreptului de vot, care nu respecta art. 53 din Constitutie referitoare la restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati. Astfel, Curtea constata ca aceasta limitare este lipsita de proportionalitate in raport cu scopul urmarit, intrucat aduce atingere insesi existentei dreptului si nu isi justifica necesitatea intr-o societate democratica.
(…)
Totodata, Curtea observa ca OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, a fost adoptata, dupa 20 de ani de la caderea comunismului. De aceea, caracterul restrictiv al OUG este considerat de Curte ca fiind relevant pentru disproportionalitatea masurilor restrictive, chiar daca prin acestea s-a urmarit un scop legitim al statului. (…)
Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 146 lit. a) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) si al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
Decide:
Constata ca OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a dreptului de a alege pentru persoanele cu documentele de identitate expirate, sau fără documente de identitate este neconstitutionala.
Definitiva si general obligatorie.
Decizia se comunica presedintelui Romaniei, presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si primului-ministru si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
● Republica Moldova, cu un pas înaintea României. Autoritatea Electorală Permanentă doarme
La 28 iunie 2009 i-am scris secretarului de stat din MAI, responsabilul cu reforma. Arătam acolo cum pot participa electorii înşişi la întocmirea listelor de alegători. Secretarul de stat Martinescu a fost prea nesimţit. Pentru a-mi răspunde, cel puţin.
Iată că ideea expusă de mine acolo este aplicată de autoritatea electorală omologă din Republica Moldova. Între timp, Martinescu a fost măturat de izmeneala PSD din septembrie, Dan Nica a fost înlocuit cu eternul Vasile Blaga, iar Evidenţa Populaţiei nu-şi vede decît de ciubucurile cu buletine false. În România nu se mişcă nimic fără aprobarea mînuitorilor de sofisme şi pulan. Vitele din jurisdicţia României, numite curent cetăţeni români, nu au dreptul de a contribui la actualizarea datelor din diversele liste ale autorităţilor publice, pentru că actualizarea datelor ar pune ordine în harababura informatică a statului. Ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, ar lăsa în aer prea mulţi conţopişti, ar lipsi prea mulţi pulamentari de autobăgarea în seamă.
EDIT: Am observat că doar unul din paisprezece citori au urmat link-ul către ideea mea. Mulţi „grăbiţi”, puţini curioşi. 🙂
Cetăţenii Republicii Moldova care se află în străinătate şi doresc să fie înscrişi în listele electorale de bază se pot înregistra prealabil accesînd pagina web www.voteaza.md. Procedura de înregistrare a cetăţenilor cuprinde două etape: depunerea unei declaraţii precum că datele indicate sunt autentice şi completarea unui formular on-line, privind datele de identitate. Deasemenea, pe această pagină web cetăţenii vor putea lua cunoştinţă şi de alte servicii, a informat Secretarul Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan.
Insert: Ciocan
Perioada de înregistrare prealabilă a cetăţenilor Republicii Moldova din străinătate va începe cu 40 de zile înainte de ziua alegerilor şi se va termina cu 25 de zile pînă la ziua alegerilor.
La rîndul său, Preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Eugen Ştirbu a precizat că înregistrarea prealabilă nu este obligatorie, iar alegătorii care, din diferite motive, nu au urmat această procedură, îşi vor putea exercita dreptul de vot, prezentîndu-se în ziua alegerilor la secţia de votare respectivă.
Insert: Ştirbu
Datele despre persoanele care s-au înregistrat prealabil, Comisia Electorală Centrală le va transmite pentru radiere birourilor electorale din ţările, unde vor fi amplasate secţiile de votare. Biroul electoral va înceta radierea cu 5 zile pînă la ziua alegerilor.
Potrivit CEC-ului înregistrarea prealabilă va fi disponibilă doar pentru ţările şi localităţile unde Guvernul Republicii Moldova, prin intermediul Ministerului de Externe, va decide amplasarea secţiilor de votare suplimentare.
Pentru mai multe detalii doritorii de-a participa la vot pot telefona gratuit la numărul de telefon: 0 800 08888, din Republica Moldova. Iar cei de peste hotare pot apela +373 22 540488.
▲ ANGELA FURTUNĂ – GREVA FOAMEI
C ă t r e :
PREŞEDINŢIA ROMÂNIEI,
CONSILIUL JUDEŢEAN SUCEAVA,
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SUCEAVA,
DIRECŢIA DE JANDARMI,
DIRECŢIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ
Subsemnata ANGELA FURTUNĂ, scriitoare, publicistă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Master în PR şi Comunicare şi Master în Semiotica Limbajului în Mass-media şi Publicitate, Master în Geofizică, Doctorand în Literatura Exilului Românesc, cu o teză din opera Monicăi Lovinescu, specialist în biblioteconomie şi bibliografie, prin prezenta vă aduc la cunoştinţă că începând cu data de 26 iulie 2010, ora 10, am declanşat protestul GREVA FOAMEI pe durată nelimitată, la sediul Bibliotecii Bucovinei (Suceava, Str. Mitropoliei nr. 4. telefon 0740404443).
Motivele protestului:
1. Consider imorală, ilegală şi abuzivă Hotărârea Consiliului Judeţean Suceava nr.99 din 20 iulie 2010 privind aprobarea numărului de personal, a organigramei şi a statului de funcţii ale Bibliotecii Bucovinei, prin care, începând cu data de 1 august 2010, Compartimentul Marketing Cultural şi informare comunitară se desfiinţează, fiind reduse ambele posturi existente în cadrul acestuia, inclusiv postul meu.
ARGUMENTE:
– nici un specialist credibil nu a făcut evaluarea acestei activităţi, care se dovedeşte ŞI PRIN ECOURILE EI MEDIA SAU DE CRITICĂ DE SPECIALITATE ca fiind una din cele mai performante din Biblioteca Bucovinei şi din Consiliul Judeţean Suceava, creând, în timp, un brand cultural autentic, naţional şi internaţional, recunoscut de toată lumea bună a culturii, de toate comunităţile de români şi alte etnii din Bucovina, din România şi din lume. Astfel, instituţia Bibliotecii Bucovinei, care sub ceauşism şi în anii 90, avea reputaţia doar de fief al propagandei comuniste-ceauşiste, a devenit o instituţie cu imagine europeană, modernizată, intrând – datorită promovării mele asidue, calificate, din ultimi ani –, în bazele de date onorabile ale instituţiilor europene cu bun renume.
– decizia de faţă împotriva căreia protestez are de fapt un caracter politic şi a fost determinată de activitatea unui grup intelectual ideologic extremist, cu cunoscute activităţi de presiune transpartinică, de traseism politic şi de turism politic oligarhic, şi care desfăşoară acţiuni susţinute împotriva democraţiei şi a personalităţilor democrate. Acest grup, afiliat barocului fascisto-comunist ce blochează în zilele noastre modernizarea României şi a statului de drept, desfăşoară atacuri neobosite împotriva intelectualilor publici (şi a mea) care susţin valorile europenizării, ale fidelităţii faţă de aliaţii UE şi NATO; acest grup compromite dialogurile din societatea românească, promovarea valorilor autentice, subminează continuu aşezarea civilizaţiei româneşti pe bazele meritocraţiei, ale unei economii de piaţă puternice şi credibile, ale unei culturi evoluate, la care elementele de modernizare să se împletească fericit cu cele tradiţionale şi nu să se excludă.
– În ciuda tuturor performanţelor dovedite şi cunoscute pe plan local, naţional şi internaţional ale activităţii mele personale, cu înaltă calificare în domeniu, precum şi în cadrul compartimentului de Marketing Cultural, PR Promovare şi dezvoltare a Bibliotecii Bucovinei şi organizare de evenimente de un înalt nivel (câteva mici exemple: în numai cinci ani – activitate de cercetare, soldată cu publicare în reviste de specialitate, din opera disidentei şi patru ediţii ale Zilelor Monica Lovinescu, din care două cu caracter naţional şi internaţional, sute de evenimente de promovare a cărţii în şcoli sucevene, participarea la evenimente literare naţionale şi internaţionale în calitate de scriitoare recunoscută ca reprezentativă pentru România de astozi, participarea la evenimente de anvergură media naţională cum a fost Maratonul Literar European, împreună cu SRR; şase ediţii de evenimente dedicate comemorării Zilei Holocaustului şi trei dedicate comemorării Zilei Holocaustului transnisteran; Comemorarea Genocidului Armean; Programul de Educaţie Antidiscriminare; Anul Paul Celan – inclusiv cercetare în domeniu, publicată în reviste de specialitate naţionale şi internaţionale recunosctute -, Integrala concertelor J.S. Bach, serate şi lecturi publice din opere ale scriitorilor români şi europeni sau americani, susţinerea puternică a Francofoniei în ultimii 10 ani, cu celebrarea Zilei Internaţionale a Francofoniei, a Zilei Franţei şi a câtorva ediţii de Săptămâni ale Francofoniei, conducerea şi sponsorizarea de către mine personal a ultimelor patru ediţii din Bucovina ale Festivalului Internaţional Le Printemps des Poetes, organizarea Conferinţelor Bibliotecii în cadrul cărora au conferenţiat 30 de personalităţi ale culturii româneşti (între care Sandală Maria Ardeleanu, Mircea A . Diaconu, Elena Prus, Ştefan Băişanu, Jean Zves Conrad, Cezar Secrieru, Vasile Demciuc, Tania Grinberg, Mihai Iacobescu, Sabian Fânaru, Cecilia Popescu Latiş, Mariana Boca, George Dârbu, Ilena lescaut etc.) , promovarea lecturilor din opera a alţi doi mari scriitori de origine bucovineană Ş Norman Manea şi Matei Vişniec – precum şi cercetare, analize şi critică pe opera lor, publicată în cărţi şi reviste de specialitate -, organizarea a zeci de vernisaje de expoziţii şi lansare de carte, precum şi de debuturi literare remarcabile, susţinerea şi prin proiecte şi investiţii proprii a brandului Bibliotecii Bucovinei, dar şi alte sute de intervenţii, de campanii media, de interviuri în presa scrisă, radio şi televiziune, pentru promovarea educaţiei, a culturii şi a lecturii şi interesului faţă de carte), organizarea Spectacolelor de celebrare a multiculturalităţii, Organizarea Conferinţelor şi prezentărilor dedicate Monsegnorului Vladimir Ghika, nenumărate pledoarii publice de partea culturii, literaturii, societăţii civile şi rolului intelighentziei român2şti, precum şi de partea cultivării prin Carte şi Creativitate a respectului pentru civilitate, urbanitate, est-etică; organizarea a zeci de expoziţii de carte şi prezentare de carte în media, în cicluri şi campanii diverse…Etc…),
comunicarea faptului că am fost dată afară (fără motiv şi fără nicio cauză profesională din Biblioteca Bucovinei) a lipsit, atât din partea Bibliotecii Bucovinei, cât şi din partea Consiliului Judeţean. Aceasta a fost o atitudine ce încalcă nu numai bunul simţ, manierele minimei morale, ci chiar Legile şi Constituţia şi împotriva căreia protestul de faţă prin Greva Foamei nu este de ajuns.
Până când îşi va asasina sau alunga România valorile şi oamenii oneşti, care îi dedică viaţa şi munca lor, şi până unde va merge clasa politică românească transpartinică pe acest vehicul distructiv al activismului de partid extremist şi al cultivării exclusiviste a profitorilor de partid, a oligarhilor şi a incompetenţilor?
Încălcându-se orice deontologie şi manifestându-se o lipsă de respect ce ţin de neostalinismul şi barocul fascisto-comunist în care România se complace şi se sinucide, am aflat despre limojarea mea din presă.
E ştiut faptul că o societate care îşi alungă sistematic valorile profesionale, oamenii competenţi şi verticali (între care mă număr) nu face decât să impună mediocritatea şi incompetenţa ca normă, traseiştii politici ca model de merit, laşitatea şi lipsa de responsabilitate ca virtuţi morale.
2. Cazul eliminării mele nedemne, al surghiunirii mele de către Directorul Bibliotecii Bucovinei, dar şi de către Consiliul Judeţean Suceava, prin presiunile grupurilor ideologice transpartinice extremiste, se adaugă sutelor de cazuri care au alungat în ultimii ani intelighentzia românească din ţară, care se opun respectului faţă de valorile autentice şi faţă de performanţele româneşti, dorind menţinerea României în provincialism, ultranaţionalism xenofob şi fascizare, în marginalitate antieuropeană, antiamericană şi antimodernă. Însăşi recenta mea Scrisoare Deschisă către Preşedintele României a fost un astfel de protest făcut tot de mine împotriva clanurilor transpartinice ce se ocupă cu epurările din societatea românească a intelectualilor publici proatlantişti şi proeuropeni care pledează pentru modernizarea şi salvarea României, iară nu pentru enclavizarea ei. Elminarea mea, cu comanda politică în urma unui complot, se doreşte o ameninţare la adresa vocaţiei mele proeuropene şi proatlantiste.
3. Alungarea mea, în ciuda valorii, muncii şi contribuţiilor eminente, originale şi moderne aduse în favoarea prestigiului Bucovinei şi României, Consiliului Judeţean, şi Bibliotecii Bucovinei, se adaugă tuturor mărturiilor din opera mea civică şi intelectuală din ultimul timp, prin care atrag atenţia la modul cel mai serios că în România reînvie atmosfera anilor 30 şi respectiv 50 (excluziuni, politici discriminatorii extremiste, rasism, fanatism, terorism intelectual, asasinat moral şi fizic), că în România bătălia dintre forţele pro-modernizare (unde se regăseşte şi activitatea mea), şi forţele naţionaliste tradiţionaliste, ia accente ilegale şi criminale, cu accelerarea intoleranţei, a xenofobiei şi antisemitismului (şi în sensul lui Emmanuel Lévinas, adică ura oamenilor faţă de ceilalţi oameni).
Aceste motive mă determină să solicit Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu:
1. să ia act de acest al doilea Protest Public, de data aceasta făcut de mine prin GREVA FOAMEI, prin care semnalez limojarea mea fără motiv (dintr-o instituţie dominată în aparatul de conducere de „elite” ale comunismului dinastic şi stalinismului pentru eternitate),
2. să ia act şi de aspectul secund reprezentat de atrocităţile morale publice declanşate nu numai împotriva mea, ci împotriva intelighentziei româneşti în ansamblu, a oamenilor de cultură şi de creativitate remarcabilă, a vârfurilor de lance ale conştiinţei şi vocii civice româneşti.
3. Să-şi amintească de lunile de foc ale campaniei prezidenţiale, în care, cu sacrificiul propriilor interese, am apărat în presă, blogosferă şi prin articole de analiză şi atitudine pe singurul candidat la Preşedinţia României care îmi reprezenta şi mie interesele, adică era susţinut de Uniunea Europeană şi de Statele Unite ale Americii, iar nu de Moscova (care are încă foarte multe datorii faţă de ţara mea). A venit vremea ca Preşedintele României să constate că şi viaţa mea de scriitor şi om de cultură român este importantă ca şi a domniei sale, şi la ea se atentează acum de către aceiaşi înverşunaţi adversari care doresc compromiterea tuturor valorilor democraţiei.
Protestul de faţă susţine restabilirea raporturilor de normalitate dintre mine şi Consiliul Judeţean Suceava, precum şi a respectului faţă de persoane şi instituţii (scuzele publice, adică acolo unde am fost atacată prin decizia de limojare, vor fi acceptate). În declaraţiile publice ce se regăsesc în presa din ultimele zile, Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava a afirmat ca va „concedia pensionarii şi incompetenţii”. Găsesc că este dator să-şi îmbunătăţească discursul: alături de pensionarii şi incompetenţii concediaţi, se mai găseşte, iată, o categorie: eu, Angela Furtună, profesionistul autentic, vânat de grupările de terorişti politruci transpartinici.
Angela Furtună
26 iulie 2010
● Tehnica dării în gît
Evenimente din ultimul timp mi-au întărit convingerea că presa nu se poate autoregla. Amatorismul şi dorinţa de a ieşi ca păduchele în frunte, fac ca jurnaliştii să nu-şi mai pună întrebări morale. Nu e de mirare că puţini cititori mai găsesc conştiinţe curate în presă.
O dezvăluire e o bombă greu de controlat. Adesea, ea poate exploda chiar în obrazul agentului. Vin acum cu o sugestie asupra felului în care se poate face o dezvăluire de presă, fără ca jurnalistul să iasă şifonat.
Să presupunem că agentul (A) are o informaţie-obiect (O), despre subiectul uman (S). Pentru a-şi capacita publicul, eventual pentru a-şi creşte vînzările, A poate anunţa cu una, două zile înainte, că S are o problemă, dar fără să facă explicit conţinutul O, urmînd ca într-un articol, să spună şi în ce constă O. În acest caz, A poate fi bănuit pe bună dreptate că practică şantajul calificat. Şi, s-a văzut, de multe ori, O este de fapt o fîsîială. Însă nu ştim de ce O s-a fîsîit. Din prostia agentului, din negocierea între A şi S, sau pur şi simplu intenţia lui A a fost să-l denigreze pe S?
Un A cu conştiinţă morală, poate proceda invers. Face public O, şi are de ales între a face, sau nu face public numele lui S. În cazul în care apariţia numelui lui S e programată pe mai tîrziu, A nu poate fi bănuit de şantaj. A spus deja ce era de spus. Moralitatea este conservată, făcînd posibilă şi căinţa publică a lui S. Dacă S este om, şi regretă fapta O, atunci va prefera să se spovedească public înainte ca A să o facă. Şi fără negocieri.
Desigur, A poate alege calea S-O, iar nu O-S. Însă, atunci să nu se mire dacă va fi învinuit de aranjamente oculte. Şi s-a văzut, cele mai multe dezvăluiri de presă se fac în ordinea: S-O.
Aşadar, publicul cu oarecare simţ critic poate deosebi o făcătură de „dezvăluire”, de o dezvăluire adevărată. Instrumentul este simplu: O-S, sau S-O? Dacă: O-S, jurnalistul merită încrederea. Dacă: S-O, jurnalistul este doar un alt nemernic.
Temă simplă pentru acasă: înlocuiţi S, cu Mădălina, şi O, cu oricare din aberaţiile spuse despre circumstanţele morţii ei, şi vedeţi ce jurnalişti merită să nu mai fie jurnalişti. Cazul este unul simplu, întrucît, protagonista, nici măcar prilejul de a se apăra de mizeriile spuse despre ea nu-l mai are.
● Statul de drept este controlat de mînuitorii de pulan
Un titlu cam tare, nu-i aşa? 😀 Dacă veţi face comparaţia cu alte state, veţi descoperi şi proporţia exactă dintre drept şi pulan.
Să luăm trei documente:
1) Viza de şedere (expusă în alt post) a fost eliberată în baza unui paşaport expirat de doi ani.
Observaţi ce autoritate a eliberat-o:
2) Un buletin de identitate pentru străini. Pe buletin e scris că titularul nu are viză de şedere.
Observaţi ce autoritate l-a eliberat:
Nu înţelegeţi ce înseamnă MOJ? Nu-i nimic. Aici se vede mai bine:
3) Să vedem acum ce autoritate eliberează paşapoartele
Nu se vede prea bine, dar paşapoartele sunt eliberate de o autoritate subordonată Ministerului de Externe, şi sunt tipărite la tipografia Ministerului de Finanţe. În imaginea cu codul numeric personal se poate observa, ca de altfel şi pe buletinul pentru străini, blazonul de tipul 5-7-5 cu florile de kiri , semn că Ministerul Justiţiei este implicat.
Aşadar, avem trei categorii de documente, eliberate de:
1) Viza: Biroul de Imigraţie din subordinea Ministerului Justiţiei.
2) Buletinul pentru străini: o ipotetică Autoritate de evidenţă a străinilor, dar în orice caz, ceva în subordinea Ministerului Justiţiei, chiar dacă interfaţa cu publicul este la primărie.
3) Paşaportul: Ministerul de Externe, foarte probabil asistat de Ministerul Justiţiei, şi cu tehnica Ministerului de Finanţe.
Căutaţi autorităţile româneşti responsabile de: statutul de şedere a străinului, evidenţa populaţiei, paşapoarte. Sau, mai bine, vă spun eu.
1) Oficiul de Imigraţie: MAI
2) Evidenţa populaţiei: MAI
3) Paşapoarte: MAI
Ce au în comun cele două seturi de acte? Primul set – Ministerul Justiţiei. Cel de-al doilea – Ministerul de Interne. Asta e diferenţa dintre un stat de drept şi unul poliţienesc.
Ce nu au în comun? Vă daţi seama şi singuri.
Cînd statul de reşedinţă e unul de drept, şi eşti străin, expirarea unui paşaport nu-ţi anulează dreptul de a prelungi o viză de şedere cît eşti acolo. Şi nici nu-ţi face probleme la schimbarea documentelor de identitate pe teritoriul statului de reşedinţă. Nu ştiu cum e acum, dar ca străin în România, mai acum vreo 10 ani, erai nevoit ca, pentru prelungirea vizei de şedere, să te întorci în ţara natală, să depui cererea la consulatul român şi să aştepţi viza, după care te puteai întoarce în România.
Documentele nu au în comun barierele procedurale ca cele de la eliberarea unui paşaport CRDS (simplificat): MAE-MAI-MAE.
Încă vă mai închipuiţi că drepturile voastre fundamentale sunt apărate de cei educaţi să se uite ÎNTOTDEAUNA chiorîş la voi? Veţi zice poate că e doar o chestiune de taxonomie administrativă. În parte e adevărat. Fiecare stat e liber să-şi facă propriile organigrame, arhive şi circuite de informaţii. Dar încercaţi să vă angajaţi ca magazioner undeva. Vi se va cere cazierul judiciar, pe care îl plătiţi şi-l aşteptaţi cu înfrigurare de la… aţi ghicit, o autoritate din M-A-I.
Adică tot de la mînuitorii de pulan. Cum se reflectă asta în calitatea aerului pe care îl respiraţi? În primul rînd, a cere cazierul judiciar virtualului angajat este o monstruozitate birocratică. O violare a demnităţii umane, dar o violare legal obligatorie.
Pentru că legiuitorul, cu mentalitatea-i securistă, vă priveşte permanent ca pe infractori. Vă violează dreptul la muncă prin cerinţa care se referă la cazierul judiciar.
Am zis judiciar? Păi, asta nu ţine de Ministerul Justiţiei? Da. Numai că gestionarea datelor o face concentratorul de informaţii şi pulan, numit curent MAI. De unde şi bătaia de joc pe care sunteţi nevoiţi să o suportaţi zilnic.
De ce nu de la evidenţa judiciară? De ce titularul să cheltuiască bani pentru a dovedi ceva prezumat prin Constituţie? Ia, mai căutaţi şi singuri răspunsuri! 🙂
Obligativitatea cazierului judiciar face ca cheltuielile de recrutare de personal să fie suportate în parte de angajat, ceea ce face din dreptul la muncă, altminteri un drept pozitiv, mai degrabă un privilegiu. Este imoral ca virtualul angajat să fie nevoit a-şi dovedi „curăţenia penală”. Este imoral ca el să cheltuiască bani şi timp pentru exercitarea unui drept pozitiv, pe care statul este chemat să i-l protejeze, iar nu să i-l violeze.
Cum se face în alte ţări?
Soluţiile într-un stat de drept sunt ceva mai subtile. Angajatorul nu-ţi cere niciun act doveditor al antecedentelor penale. Funcţionarul de la resurse umane se poate informa şi singur, direct de la sursă, din moment ce toate sentinţele judecătoreşti sunt documente publice. O eventuală întrebare adresată angajatului îi dă celui de la resurse umane un instrument în plus pentru verificarea calităţii umane a virtualului angajat. Cît de sincer e. La interviu, omul va fi mai înclinat să spună adevărul, ştiind că el însuşi nu poate controla informaţiile referitoare la pedepse anterioare. Dacă are antecedente penale, le va mărturisi şi singur. Dacă nu are, va mărturisi că nu are.
Cazierul obligatoriu face sluga hoaţă. Cînd singura cale legală de a arăta că eşti curat, este certificatul de cazier, cu o şpagă mică, el se poate cumpăra curat curăţel, de la poliţie. Sau se poate falsifica acasă. Ceea ce, în mod pervers, favorizează şi minciuna şi paranoia. Escaladează spirala violării drepturilor fundamentale prin prevederi din ce în ce mai aberante şi mai sever punitive.
● Crin Antonescu
Constat că ALDE Crin Antonescu iar încearcă să învrăjbească în mod salam-soyos, cetăţenii români, invocînd sofistic o pretinsă teritorialitate a victoriei lui Traian Băsescu. Vezi-Doamne, dacă nu ar fi votat românii din diaspora cu Băsescu, mai fericiţi ar fi fost românii din ţară, sub guvernul Iohannis, cu Cătălin Voicu la interne şi cu cine ştie ce mardeiaş chioar la Justiţie.
Reproduc mai jos un mesaj adresat chiulăului numărul 1, senatorul Crin Antonescu, în campania electorală prezidenţială, mesaj prin care i-am arătat cum partida geoană, la care a aderat, poate cîştiga. Din păcate pentru el, Crin Antonescu a fost suficient de imbecil încît să nu sesizeze avantajul pe care i l-ar fi dat lărgirea bazei de electori.
–– Original Message ––
From: Marius
To: crin(la)crinantonescu.ro
Sent: Sunday, November 01, 2009 2:30 AM
Subject: Frauda prin refuz (urgent!)
Stimate domnule senator Crin Antonescu
Sunt un cetatean roman cu domiciliul in strainatate. De mai bine de un deceniu traiesc intr-un regim de democratie liberala autentica, in care suveranitatea cetateanului nu este vorba goala. Am in mod curent ocazia sa observ cum se raporteaza autoritatile statului la individ, si va pot spune ca Romania este inca departe de a fi o democratie liberala. De veti avea rabdarea necesara, veti descoperi si de ce sunt atit de categoric.
Prima observatie este ca, aici unde locuiesc, niciodata o autoritate a statului nu-i cere vreunui cetatean sa se legitimeze cu inscrisuri, atunci cind cetateanul isi exercita un drept fundamental. Cetatenii nu au buletine de identitate, iar acest lucru nu constituie o piedica la scrutin. (Cum sa-i ceri buletinul Suveranului?) Autentificarea se face verbal, prin metoda parola-raspuns. De obicei, intrebarea este: „luna si ziua nasterii?”
Compar:
Legea 33/2007, amendata prin OUG 55/2009, aprobata de Parlament in forma initiala, cu toate avizele, prevede valabilitatea temporala a documentului de identitate, drept conditie obligatorie la exercitarea dreptului de vot in alegerile pentru Parlamentul European. Absurd!
Conform art. 36 si 53 din Constitutia Romaniei, coroborat cu art. 20 din aceeasi Constitutie, exercitarea dreptului de vot nu poate fi refuzata decit in situatii grave. Expirarea buletinului de identitate NU intra in categoria „situatii grave”.Asadar, domnule senator, va rog sa observati ca autoritatile Statului impiedica in mod neconstitutional exercitarea dreptului de vot, in ciuda prevederilor punitive din legile electorale anterioare, precum si a art. 385 din Noul Cod Penal. Mai mult, legea 370/2004, amendata prin OUG 95/2009, mentine prevederea neconstiutionala.
Domnule senator, tema boicotului alegerilor prin „votul in alb” a revenit de citeva ori in dezbaterea publica. Va rog sa constatati ca, inaintea „finetzurilor civice”, mai mult sau mai putin „oengiste”, prin impedicarea votarii in baza unui act de identitate expirat, precum si prin lipsa cronica a unei proceduri de vot la distanta, Statul Roman a instituit boicotul asupra propriei sale legitimitati, prin crearea categoriei: „elector in alb”, cifrata la nu mai putin de 2 milioane de oameni (peste 13% din electoratul nominal) persoane ce, din motive geografice sau contzopiste, (ambele neconstitutionale) nu au putut, si nu-si vor putea exercita dreptul de vot. Este vorba despre un zacamint electoral ce nu va putea fi exploatat atita timp cit Parlamentul nu-si va lua in serios prerogativa de autoritate legiuitoare in sprijinul cetateanului, si in conformitate cu DUDO.
Domnule senator Antonescu, sper ca, tinind seama de sinceritatea cu care va etalati crezul liberal, nu este nevoie de alte argumente in favoarea abolirii conditiei de valabilitate temporala a actelor de identitate la scrutin. Sunteti de acord ca NU ne putem juca de-a statul politienesc cind vine vorba de drepturile fundamentale.
Profit de ocazie sa va comunic ca, in functie de cum va veti raporta la problema expusa, de felul in care o veti aduce, sau nu, in dezbaterea electorala, depinde optiunea mea de vot.
Daca pentru instituirea votului la distanta nu mai este timp, cel putin, abolirea prevederii neconstitutionale abuzive, as vrea-o infaptuita inainte de 22 noiembrie 2009. Masura ar spori sansele ca pentru cel putin 450.000 de electori sa se creeze culoarul pentru a se prezinta la urne.
Cum veti indrepta strimbatatea? Nu stiu. Dumneavoastra sunteti cel in masura sa actionati in spiritul generos al Constitutiei Romaniei. Sper ca sunteti constient ca un eventual: „nu se poate (acum)” va descalifica, intrucit voi aduce aceeasi tema de discutie si celorlalti competitori. Va ofer ocazia sa aratati ca discursurile din campanie nu sunt vorba goala.
Va multumesc, si va doresc succes.
Cu stima,
Marius Mistretzu
Hiroshima
Răspunsul candidatului Crin Antonescu nu a întîrziat.
Iată-l:
Am trimis un text, uşor modificat, şi pe adresa candidatului Remus Cernea. Nici el nu a catadixit să-mi dea vreun răspuns.
● Japonia are 104 milioane de notari şi tot atîţia virtuali traducători autorizaţi
(cifrele din titlu reprezintă populaţia în vîrstă de peste 20 de ani de la sfîrşitul lunii decembrie 2009)
Pomeneam zilele trecute de instituţia cetăţeanului. Rămăsese să vă arăt în ce constă ea. Pentru a face lucrurile mai uşor de înţeles, să luăm tot un exemplu din viaţa reală. Transcrierea căsătoriei încheiate în alt stat. Comparativ, procedura românească şi cea japoneză. Cea românească ridică părul în cap, îi supune pe protagonişti la umilinţe, le risipeşte banii şi timpul pe autentificări inutile şi abuzive. Nu mai departe, obligativitatea traducerii de către un traducător autorizat este un abuz flagrant. Instituie un monopol fraudulos.
De fapt, notarul român, şi niciun alt notar, nu autentifică fidelitatea traducerii, ci semnătura traducătorului. Asta înseamnă că, oricine traduce un document îşi poate pune semnătura, deoarece notarul nu face decît să certifice identitatea persoanei care a semnat traducerea. A contesta sau recunoaşte abilităţile lingvistice ale cuiva, nu intră în competenţa notarului.
Aşadar, totul este un bullshit conceput de nemernicimea parlamentară, o încrengătură de securişti „cu dreptul la bază”, pentru ca o întreagă clasă parazită să vă mulgă ca pe vite, atunci cînd nu vă ţin în jug.
Acum înţelegeţi de ce transcrierea în registrul japonez de stare civilă durează 15 minute, şi constă într-o notificare, însoţită de certificatul românesc în original, un act de identitate al soţului străin în original (sau o fotocopie) şi completarea cîtorva formulare. Nu trebuie legalizat niciun act din listă, nu e nevoie de nicio apostilă de la Haga. Nu e nevoie nici măcar de prezenţa soţului român. De curînd am aflat (*) că nici traducerea certificatului românesc (CC) nu mai e necesară. Chiar de ar fi necesară, soţul care face traducerea ţine loc şi de notar şi de traducător autorizat (**). Asta e diferenţa dintre un cetăţean român în România, şi un cetăţean nejaponez de origine română, în Japonia. Ultimul e recunoscut drept izvor de probe chiar şi în absenţa persoanei sale. De ce? Pentru că omul îşi este propriul notar şi propriul traducător autorizat. Este o instituţie. În cele mai multe situaţii, chiar şi cetăţeanul nejaponez îşi este propriul notar. Voi reveni în alt post cu un exemplu din 1994.
Ca orice instituţie, cetăţeanul deţine ştampilă. Să nu credeţi că e ceva cu regim supracontrolat şi dictat de stat. Nu. Ştampila poate fi comandată oricărui atelier de profil, fără formulare înseriate şi alte brizbrizuri de stat poliţienesc. E preferabil ca ştampila să fie confecţionată dintr-un material dur (cele mai comune sunt lemnul şi piatra) şi lucrată de mînă. Pentru a avea tărie probativă mai mare, ştampila trebuie înregistrată la primărie. Operaţia e simplă. O aplică funcţionarul de acolo pe o hîrtie, care, ulterior se scanează şi se introduce într-o bază de date. Se eliberează apoi un card ce i se trimite prin poştă titularului. Vom vedea în altă parte la ce foloseşte cardul de specimen. Deocamdată, cam atît despre ştampila oficială.
Titularul poate deţine şi nenumărate ştampile neoficiale. Fiecare poate fi folosită în scopuri pe care titularul le găseşte potrivite. Dacă vrea să-şi deschidă un cont la o bancă, şi nu vrea să folosească ştampila oficială, poate folosi una neoficială, dar care, strict în jurisdicţia băncii, devine oficială. Dacă titularul are un nume de familie comun, pentru operaţii de rutină, cum ar fi ştampilarea unei dovezi de livrare a unei expediţii poştale (colet, recomandată etc.) poate folosi şi o ştampilă de 100 de yeni (de serie mare, Made in China). Tot aşa, pentru actele contabile curente, cum ar fi o chitanţă eliberată altcuiva, nu e nevoie de ştampila oficială. Pe chitanţă e deja ştampila prăvăliei, la care se adaugă ştampila ordinară a persoanei care scrie chitanţa. Rolul ştmpilei este de a preveni falsificarea chitanţei. Cum? Orice tranzacţie de peste 30.000 yen cere aplicat un timbru fiscal de 200 yen peste care se petrece aceeaşi ştampilă ordinară. Dacă chitanţa e pentru o sumă mai mică, orice găinărie se poate face în limita a 30.000 de yeni, şi cu riscul de a fi descoperită la confruntarea cu emitentul chitanţei. În principiu, se poate face şi o expertiză, ţinînd seama că e greu să nimereşti acelaşi tuş atunci cînt falsifici o chitanţă, presupunînd că ai folosit tot o ştampilă de serie. Însă la găinării de mică anvergură te dă de gol numărul chitanţelor şi compoziţia tuşului cu care falsifici. Dacă pentru mize mici îţi diversifici şi numărul de tuşuri, şi numărul de ştampilele false, atunci nu garantează nimeni că vreuna din părţi acoperă cheltuiala. Cu atît mai puţin probabil, cu cît există un al doilea prag pecuniar, dincolo de care trebuie un alt fel de timbru. 🙂
Aşadar, în numele subsidiarităţii clamate altminteri şi de Dreapta română, cetăţeanul îşi este propriul notar. Acolo unde sunt necesare garanţii suplimentare, cum ar fi la un contract comercial, se angajează unul sau mai mulţi garantori. Garantorul poate fi o persoană fizică, la rîndul ei, o instituţie cu ştampilă, deci un al doilea notariat pe două picioare.
Veţi zice, unde sunt notarii? Sunt şi notari, dar ei au alte roluri. Pentru a ne face o idee, să vedem statistica.
În prefectura Hiroşima, cu un produs intern brut cam cît al României plus jumătate din cel al Bulgariei, sunt 7 birouri notariale publice (la 2 milioane de locuitori), din care unul singur în oraşul Hiroşima (unul la 1 milion de locuitori). În acelaşi oraş, alaltăieri, cînd am vizitat pagina breslei, erau 474 de notari privaţi (cca unul la 2000 de locuitori). Să-i numim scribi. Vă propun să lăsăm deocamdată notarii publici.
Cei 474 de scribi sunt împărţiţi pe circa 9 domenii de activitate (înfiinţări de companii, drept comercial, imigraţie, drept succesoral etc.) Aşadar, sunt scribi înalt specializaţi. Ei pot reprezenta clienţii în toate instanţele administrative, în faţa partenerilor de afaceri la încheierea contractelor, şi uneori chiar în medierea litigiilor). Cu alte cuvinte, scribii sunt în acelaşi timp şi notari, şi avocaţi, şi mediatori-negociatori. Ei nu stau toată ziua la birou. Umblă. Prestează servicii. Spre deosebire de notarii din România, meniţi a ne mînca timpul (în evidentă cîrdăşie cu legiuitorul) scribii sunt angajaţi pentru a face ceea ce altminteri poate face şi comanditarul, dar nu are timp. Cu alte cuvinte, de la scribi, ca de altfel de la regia autostrăzilor, se cumpără timp. Desigur, în Hiroşima există şi circa 300 de avocaţi-avocaţi. Ei au un rol diferit de cel al scribilor, dar unele competenţe se suprapun. De pildă, un faliment presupune reprezentarea în faţa unor instanţe administrative sau chiar judecătoreşti, iar numai starea de litigiu îi dă prioritate avocatului, ceva mai priceput în interpretarea legilor întru minimizarea pagubei clientului. În rest, ştampila avocatului este tot atît de probativă precum cea a clientului.
Acum 7 ani, alături de alte acte şi procuri speciale, am încercat să-mi exercit dreptul – zic eu – cetăţenesc de a transcrie în România un act administrativ emis de statul japonez. Un extras din registrul de stare civilă. L-am tradus în engleză şi în română, iar scribul şi-a aplicat ştampila. Am mers apoi amîndoi la notariatul public (singurul din oraş) şi, am legalizat fiecare pagină. După atîta supralegalizare, am recurs şi la supralegalizarea supremă. Certificarea din partea Biroului Teritorial al Ministerului Justiţiei. (aduc comentarii sub fiecare imagine)
Din motive lesne de înţeles, am denaturat documentele. Iată originalul:
Documentul a fost eliberat pe 15 aprilie 2003 şi avea o valabilitate de 6 luni (dacă nu mă înşel). În Japonia nu se eliberează documente pe viaţă. Se merge pe principiul că minciuna are picioare scurte. Cu alte cuvinte, dacă documentul este furat, făptaşul are un timp scurt pentru a-l folosi în scopuri criminale. Veţi vedea într-un text viitor, cum, structura modulară a procedurilor face ca un eventual terţ fraudulos să nu poată folosi documentul. După cum aţi observat deja, documentul nu are un număr de înregistrare. Identificatorul este adresa la care s-a înfiinţat registrul, precum şi felul în care a derivat dintr-un alt registru de stare civilă (cel al tatălui) ţinînd seama că există o ereditate. Un registru de stare civilă se poate înfiinţa şi din spuma mării, dacă persoana în cauză nu a fost înregistrată niciodată. Aşa s-a făcut la sfîrşitul erei Edo, cînd clasa dinafara sistemului de caste a fost încetăţenită. Chiar dacă, între timp, un cataclism ar duce la ştergereea de pe hartă a adresei fizice, ea rămîne ca element de identificare a membrilor familiei, pînă la stingerea naturală a familiei. În document sunt înscrise toate persoanele ce constituie monada adminsitrativă. În cazul de faţă, mama, tatăl şi fiul. Ţinînd seama că familia este celula de bază a societăţii, nu numai în vorbe, documentul poate fi folosit de către orice membru al familiei. Ţine loc şi de certificat de naştere pentru fiecare membru (cu excepţia mea, eu fiind cetăţean român cu certificat de naştere boţit şi lipit cu scoci) şi de certificat de căsătorie pentru părinţi.
Vă propun să „vizionaţi” traducerea lui legalizată:
Pagina I
Pagina a II-a
Aşadar, o pagină tradusă, de mine, traducător „auto-motorizat”, cu ştampila mea şi cu semnătura mea. Am adăugat instrucţiunile de folosire şi lămuririle necesare, ţinînd seama că funcţionarul de la primăria de sector la care am încercat să transcriu căsătoria (prin împuternicit) nu dispune de cataloage de modele de acte pentru fiecare ţară, precum cei de la primăria oraşului Hiroşima. Să vedem acum în ce constă supralegalizarea. E de datoria mea să vă spun că paginile de supralegalizare sunt solidarizate cu ştampilă petrecută, ca de altfel întregul ansamblu, ceea ce face ca pe pagina I să nu fie necesară aplicarea vreunei ştampile întregi. Neîmbucarea ştampilelor petrecute atrage nulitatea certificatelor de supralegalizare. Iată certificatul de la notarul public:
Documentul este înseriat. Fiecare pagină primeşte cîte un număr de înregistrare. Nu am ilustrat decît cu certificatul uneia din cele două pagini. Celălalt arată la fel. (de fapt, am supralegalizat două documente. în total, 4 pagini)
…şi supralegalizarea de la Ministerul Justiţiei, Biroul teritorial Hiroşima.
După denaturare mi-au atras atenţia numerele de înregistrare de la notarul public. 108 (şi următoarele). Iar asta, în prima decadă a lunii mai. Astfel, mi-am făcut o imagine despre cît de des se apelează la notariatul public. După ce că e un singur notariat public la un milion de locuitori, mai arde şi gazul. De regulă, la notariatele publice se retrag judecători zguduiţi de sentinţe de condamnare la moarte. Puţini rezistă în sistem după ce dau un asemenea verdict. De aceea li se face cîte un loc de amakudari, la aer condiţionat. Nu se intră decît cu appointment, pentru a nu se afla scorul meciului la care se uită notarul public.
Cum ziceam, am mai primit trei numere consecutive, pentru celelalte 3 pagini (certificate nefigurate aici). Aşadar, notarul public autentifică în medie circa o pagină pe zi. 4 pagini am adus doar eu la supralegalizare. Ca prostul.
Dacă notarul public arde gazul, să vedem Biroul Teritorial al MJ ce face. (Suntem tot în luna mai a anului 2003):
Ha, ha, ha! Aşa-i că vă vine să rîdeţi? Prin comparaţie, notarul public e fruntaş pe ramură. Va să zică, am supralegalizat şi superlegalizat două documente, şi am devenit astfel vecin de opis cu Mazda şi Ford, cu Boeing şi Mitsubishi Heavy Industry, cu Zenekon, cu Hitachi, cu Sharp, cu Prefectura Hiroşima (cînd o fi legalizat vreun teritoriu smuls mării) iar cu voia dumneavosatră, ultimul pe listă, Marius Mistreţu a dăruit masa cu patru pagini. Pentru ce? Pentru ca o matracucă de la primăria sectorului 2 să-mi trimită reprezentantul la plimbare, fără ca cel puţin să-i dea o motivaţie la mînă. Sau măcar o îndrumare către vreun mînuitor de apostilă de la Haga. Aţi mai văzut atîta mîrlănie şi dispreţ din partea statului român? Desigur. Zilnic.
–––––––
(*)
Noroc,
Iar ai pornit la cruciade…
M. a dat certificatul romanesc aici [în Japonia n.m.], insa netradus de nimeni, si nu i s-a cerut versiunea japoneza. Cind ne-am casatorit [întîi n.m.] in Romania, ni s-a cerut traducere autorizata la kosekitohon al ei, si a trebuit sa ne-o faca o doamna baba de la Bucuresti, care e autorizata de amabasada si
recunoscuta chipurile de statul roman. Imi pare rau ca nu mai tin minte alte amanunte, au trecut 10 ani.
Alt exemplu:
….- a mers ea singura la primarie si s-a casatorit cu mine japonezeste,
subsemnatul in absentia. Stiu ca a trebuit sa completeze zeci de hirtii si chestionare [dar nu să alerge n.m.], cred ca le-a dat si certificatul din Romania, insa apostila nu am avut. De ce?
(**) am avut ocazia de a prezenta şi autorităţii de imigraţie cîteva documente româneşti, ce priveau terţe persoane. Le traduceam conţinutul, puneam ştampila personală şi gata.
● Cînd vorbeşte neîntrebat, cetăţeanul trebuie pedepsit
M-am întrebat adesea care sunt motivele pentru care relaţia dintre cetăţean şi administraţia de stat este atît de toxică. Încet, încet, am desprins cîteva principii ce guvernează, în spiritul lor, legile statului român în chestiunile administrative şi de drept civil.
Pentru fiecare afirmaţie de mai jos am scris cel puţin un articol pe blogul de faţă. Cine vrea, poate folosi instrumentele locale de căutare pentru a se convinge. Am preferat să menţin textul aerisit.
Statul uită repede. Cetăţenia română nu este prezumată
Dacă eşti cetăţean român trăitor în străinătate şi ai ghinionul să pierzi actele de identitate româneşti pe teritoriu românesc, eşti nevoit să mergi de la Satu Mare la Bucureşti pentru a obţine dovada că eşti cetăţean român. Cu alte cuvinte, pe lîngă umilinţa de a nu fi recunoscut de către statul român drept cetăţean român pe teritoriu românesc, eşti pus în pericolul de a fi arestat, luat la întrebări, abuzat de către orice tablajor.
Dacă ai buletinul expirat, nu ai voie să votezi. Nici în ţară, nici în secţiile din străinătate. Şi asta, contrar textului constituţional ce prevede clar condiţiile de interzicere a exercitării unui drept fundamental. Orice alt (pre)text nu poate fi decît abuziv. Nu însă în viziunea legiuitorului. Iar asta, pentru că cetăţenia nu e prezumată.
Din experienţe povestite, aflu că, dacă ai depus la vreo instituţie adeverinţa de cazier, iar dosarul tău trenează, custodele dosarului îţi va mai cere una, deîndată ce ea expiră. Iar dacă între timp îţi mai expiră un document de la dosar, iar trebuie să „intri în legalitate” în mod sisific.
Statul e suspicios. Omul e prezumat a fi un sclav mincinos.
Dacă, din motive obiective, nu poţi dovedi că tu eşti tu, orice autoritate a statului te poate contrazice. Îţi poate interzice orice drept, fără să fie pedepsită pentru persecuţia la care te supune.
Dacă nu ai buletin, şi nici părinţii tăi nu au avut, eşti pus să te deplasezi la locul de baştină pentru a-ţi dovedi cu martori identitatea, fără să să ţi se dea la mînă vreun act care să te exonereze de eventualele pedepse şi abuzuri la care vei fi expus în călătoria de dovedire a identităţii.
Dacă mergi la vreun consulat cu un act de identitate expirat, eşti mai întîi identificat şi abia apoi ţi se permite să depui cererea. Nimeni nu s-a gîndit la optimizarea schemei procedurale. Cererea de identificare(1) şi cea de eliberare a paşaportului (2) să fie primite împreună, iar dacă (unu la un milion) rezoluţia la (1) va fi „minciună”, (2) să primească „stop”. Nu. Pe niciun legiuitor nu l-a interesat ce pagube produce prin disjungerea procedurii în paşi mărunţi. Vom vedea mai jos şi de unde atîta dispreţ.
Statul nu prelungeşte tacit contractele.
Oricine ştie că un contract de închiriere poate fi prelungit tacit. Chiar şi convenţia de la Haga, de care face atîta caz legiuitorul, este un contract prelungit tacit. Însă, sub nicio formă, contractul de cetăţenie. Mint. Forme există, dar îmbracă aspectul sever punitiv*. Analizînd efectele devastatoare pe care le produc actele de identitate expirate/ pierdute/ distruse/ reţinute, ne dăm seama că ele nu sunt întocmite pentru a uşura existenţa cuiva, ci pentru a o complica. În ce scop? Vedem deja, iar dacă nu vedem, vom sistematiza materialul şi vom trage şi alte concluzii. Deocamdată vă invit să memoraţi următoarea…
Schemă de dresaj
Statul român nu recunoaşte instituţia cetăţeanului. Acolo unde o recunoaşte, (de ochii lumii) statul român nu recunoaşte dreptul cetăţeanului de a fi liber. Cînd prin vreo conjunctură norocoasă cetăţeanul devine liber, nu are voie să vorbească neîntrebat. Atunci cînd vorbeşte neîntrebat, cetăţeanul trebuie pedepsit.
––––––––––––––-
Veţi vedea în postările viitoare în ce măsură schema de mai sus face din statul român unul ilegitim. Un stat croit în folosul unei clase parazite. Vom descoperi că absenţa sau asfigmia simţului civic, şi a altor virtuţi, se datorează tocmai felului în care omul este dresat de către oligarhie, prin instrumentul statului sinucigaş de drept. (Trebuie să recunoaşteţi că orice stat din care lipseşte instituţia cetăţeanului este un stat sinucigaş.)
● Mic îndreptar de gherilă cîrciumar-cetăţenească
La 20 de ani de la abolirea proprietăţii socialiste, constat că statul continuă să cultive arbitrariul, ineficienţa şi falimentul. Nu, nu e vorba despre salarii şi pensii, ci despre cum sunt sugrumaţi micii comercianţi prin hîrţogărie, control, supracontrol şi extorcare de şpagă. De aceea, încerc să le arăt victimelor, şi potenţialelor victime, cum trebuie să se protejeze într-un mod nemafiot, singura cale ce le oferă şansa de a se putea privi în oglindă fără silă de sine.
Fiţi vicleni şi calmi
Dacă OPC/ poliţia sanitară (numite mai jos Organul/ Organele) vă poate sancţiona pentru neîndeplinirea normelor legale, nu există nicio normă legală care să interzică supraprotecţia consumatorului, sau igiena excesivă. Vă voi arăta cam ce aş face dacă aş fi cîrciumar în România, iar nu în Japonia (unde calamitatea nu există).
Fiţi ofensivi, legalişti şi politicoşi
Războiul începe cu o notificare. Scrieţi-le Organelor că, din respect şi grijă necontenită pentru sănătatea consumatorului, aţi hotărît să întăriţi regulile de igienă în spaţiile de producţie şi aţi întocmit un regulament strict pentru personalul angajat. Menţionaţi că, la cerere, îi puteţi trimite Organului un exemplar, după ce suma de 150 lei vă va fi virată în contul…(şi daţi numărul pe bune). În cazul în care nu există articol de calculaţie în bugetul Organului, nu e nicio problemă, scrieţi acolo că veţi instrui Organul ori-de-cîte-ori va veni în control. Gratis. Depuneţi notificarea la registratură, sau trimiteţi-o printr-un serviciu poştal special, înseriat, jurnalizat, dar cereţi să vă fie comunicat via e-mail (pentru economii bugetare) numărul de înregistrare al notificării. Păstraţi probele, pentru că ele vor fundamenta toate contestaţiile şi întîmpinările pe care le veţi face ulterior.
Marcaţi-vă teritoriul şi construiţi linii de apărare. Minaţi terenul.
Regulamentul de acces va fi afişat la toaletă, sau chiar pe coperta a IV-a a meniului, pentru a fi cunoscut şi de clienţi, şi va arăta cam aşa:
1. Nicio persoană străină, ce nu prezintă încredere, nu are voie să intre în bucătărie, în bar şi în spaţiile de depozitare a alimentelor şi băuturilor, decît dacă toate condiţiile de la art.4 au fost îndeplinite.
2. Patronul, bucătarul (şef) de tură, sau, după caz, responsabilul cu igiena, sunt singurii în măsură să hotărască care persoane sunt de încredere. Angajaţii sunt persoane de încredere.
3. Reprezentanţii Organelor sunt excluşi apriori din categoria persoanelor de încredere. (nu vă temeţi să discriminaţi. e jurisdicţia voastră.)
4. Condiţii de acces:
a) Organul trebuie să aibă ordin valabil de control. Dacă Organul nu poate prezenta ordinul, sau în ordin nu e specificat obiectul controlului, ci stă scris numai „de rutină”, sau formule vagi, se refuză accesul.
b) Organul trebuie să aibă ecuson, să prezinte legitimaţia de serviciu şi buletinul de identitate. Documentele de la 4.a) şi b) vor fi fotocopiate şi restituite Organului.
c) Organul trebuie să prezinte aviz epidemiologic nominal, nu mai vechi de 14 zile calendaristice. Documentul original va rămîne în cîrciumă.
d) Organul trebuie să fie echipat cu: cizme, halat alb, şapcă, mască filtrantă şi mînuşi chirurgicale, toate sterile. Înainte de folosire, echipamentul va fi prezentat de către Organ, responsabilului cu igiena, care va verifica dacă: pungile de polipropilenă sunt închise ermetic şi dacă au inscripţia: STERILIZAT CU ETILENOXID (data…). Echipamentul steril va fi însoţit de un certificat de sterilitate în limba română, plus traducerile legalizate, în limbile chineză şi irlandeză(*).
e) În spaţiile enumerate la art.1, Organul nu va avea voie să poarte obiecte personale ca: telefon celular, aparat foto, unelte de scris şi similarele etc.
f) Dacă condiţiile de la art. 4 d) nu sunt îndeplinite, se va recurge la soluţia alternativă de protecţie. Organul va îmbrăca echipamentul, nesteril, după care va fi expus la o lampă bactericidă de 40W, în norma de eficacitate. Expunerea Organului la UV va fi cît hotărăşte responsabilul de tură, dar nu mai mică de 10 minute din faţă şi alte 10 minute din spate(**).
5. Dacă Organul forţează pătrunderea în spaţiile enumerate la art.1, fără a fi îndeplinit condiţiile din regulament, va fi imobilizat şi se va chema Poliţia şi, după caz, una, două, televiziuni. Dacă Organul devine violent, imobilizarea poate fi făcută şi prin ameninţarea cu jungherele şi satîrul din dotare.(***)
6. Poliţia este considerată Organ şi se va supune regulamentului de acces. Dacă condiţiile nu sunt îndeplinite, procesul verbal de constatare va fi întocmit oriunde, dar nu în spaţiile enumerate la art.1.
––––––––
Nu uitaţi! Ultima redută e bucătăria. Dacă sunteţi mămăligoşi şi îi lăsaţi să intre acolo, sunteţi terminaţi. Aşadar, totul pînă la uşa bucătăriei! Pentru asta trebuie ca voi înşivă să credeţi în regulamentul pe care l-aţi întocmit. Zeul vostru e clientul. Pe el îl apăraţi.
––––––––
Arătaţi-le că nu sunt bineveniţi. Politicos, dar ferm. Toleranţă zero.
Prima întrebare va fi: aţi venit în control, sau să consumaţi ceva? În funcţie de răspuns, puteţi continua. Dacă sunt în control, îi ţineţi la uşă şi urmaţi procedura de la art.4 a) şi b), după care îi trimiteţi la toaletă să citească regulamentul de acces, apoi îi puneţi să semneze o hîrtie cum că au luat la cunoştinţă de prevederile regulamentului. Vă puteţi scuza că sunteţi nevoiţi să aplicaţi reguli atît de stricte, dar desigur, nu Organul prezent e de vină, ci, în trecut aţi avut parte de prea multe controale făcute de jeguri umane şi de jigodii de inspectori, bla bla bla. Aţi prins ideea.
Următoarea întrebare: unde aţi parcat maşina? Dacă au parcat-o în parcarea cîrciumii, sub pretextul că au venit la o cafea, iar mai tîrziu se răzgîndesc, după ce le faceţi nota de plată şi le încasaţi banii, le spuneţi că, dacă vor control, întîi să-ş mute automobilul în altă parte, şi să aducă bonul de parcare ca dovadă că nu împiedică accesul în zonă. Pînă atunci declaraţi că nu cooperaţi. Nu au dreptul să obstrucţioneze accesul clienţilor. Spuneţi că noile dispoziţii de la primărie îi obligă pe prăvăliaşi să facă ordine în circulaţia din faţa cîrciumii, că maşinile de aprovizionare şi intervenţii minore au accesul restricţionat în zonă, şi că maşina Organului nu face excepţie. Prin obturarea accesului, sunt lezate atît interesul public, cît şi interese private legitime. Chemaţi poliţia în caz de refuz. Chemaţi poliţia direct, dacă Organul a parcat pe carosabil/ trotuar, în vecinătatea apropiată a cîrciumii, sau dacă e semnul „oprirea interzisă”. Dacă Organul vă spune că a venit pe jos, îl puneţi să vă arate contorul de paşi de la brîu. Dacă declară că a venit cu autobuzul, îi cereţi să vă arate abonamentul. Dacă spune că a venit cu bilet, cereţi-i să să vă comunice numele şoferului. Dacă refuză, înseamnă că a venit cu automobilul şi a parcat neregulamentar. Dacă vreţi, îi puteţi refuza intrarea în cîrciumă, pretextînd că e închis pentru igienizare, că aveţi crîşma închiriată că, că, că,…
Organizaţi ambuscade.
Dacă nu aveţi încotro, şi-i primiţi, spuneţi-le calm, enigmatic că, dacă vor, le puteţi da şpagă, dar anunţaţi-i şi că tot ce spun şi tot ce fac se transmite pe internet în timp real, şi totodată imaginea şi sunetul se tezaurizează undeva. Tehnic, nu e mare scofală, dar puteţi şi blafa la o adică. Nu au de unde şti ce sîrme aveţi voi în cîrciumă. Dacă apucă să scrie vreun proces verbal, nu-l semnaţi. Contestaţi tot, arătînd că voi pierdeţi bani din cauza lor, şi de aceea nu mai încasează fiscul destul. Acuzaţi-i de hărţuire, de tulburare de posesie, de extorcare, de sabotaj (****) de lipsă de patriotism, că v-au murdărit toaleta cînd au citit regulamentul de acces, că nu s-au spălat pe mîini, că au unghiile murdare, că le pute gura, acuzaţi-i de ce credeţi voi. Faceţi gura mai mare ca Vadim.
Mă bazez pe imaginaţia voastră în exploatarea reliefului şi a climei. Eu nu am avut nevoie de prea multă pentru a scrie rîndurile de mai sus. Orice piedică imaginabilă a fost deja gîndită şi e aplicată sistmatic de conţopiştii de stat, în cîrdăşie cu parlamentarii. Rămîne doar să orientaţi ţepuşele invers.
––––––––––-
Mulţumiri
Le rămîn dator domnilor: Dorel, Radu, Br3b, TOG, Marcel, eu, tu şi Ovidiu, Joness ş.a., pentru: făină, drojdie, apă şi sare. Eu doar am frămîntat, lăsat la dospit şi copt.
––––––––––-
(*) Motivaţi că urmează să angajaţi doi bucătari neromâni. Multiculturalism, nu? 🙂
(**) Dacă prin absurd Organul ajunge pînă acolo, îl ţineţi la UV pînă i se albeşte corneea. Nu vă poate reclama că nu i-aţi dat ochelari, pentru că s-ar face de rahat. Ce fel de inspector e ăla care nu ştie că ultravioletele sunt nocive?
(***) Pe terenul vostru, tăria regulamentului este imediat sub Constituţie.
(****) sabotajul poate fi uşor demonstrat statistic. Frecvenţa toxiinfecţiilor alimentare creşte direct proporţional cu frecvenţa controalelor, ceea ce duce la concluzia că infecţii inspectori sunt purtători de agenţi patogeni.
● Schizofrenia domnilor Baconschi şi Voinescu
Scrisoarea se adresează deopotrivă domnilor Baconschi (numit mai jos Executivul) şi Voinescu (numit mai jos Legislativul)
Stimaţi domni
Încep cu rugămintea de a mă ierta pentru titlu. L-am întocmit aşa din motive de marketing – să-i zicem – … politic. Dacă vă simţiţi ofensaţi, cel mai nimerit lucru pe care l-aţi putea face ar fi să acţionaţi în sensul principiilor pe care nu ezitaţi să le expuneţi pe la conferinţe simandicoase despre stat ca realitate morală, despre Dumnezeu ca izvor de libertăţi, despre libertatea dobîndită prin naştere.
În precedenta scrisoare adresată Executivului, precum şi în nenumăratele apeluri trimise pe adresa de la Cameră a Legislativului, arătam că taxa consulară percepută la descetăţenire este de 600 euro (!). De 10 ori mai mare decît aceeaşi taxă la încetăţenire. De altfel, la 7 iulie 2009 am sesizat şi Avocatul Poporului în aceeaşi chestiune.
Astăzi am primit un răspuns de la Divizia de Relaţii cu Publicul a MAE. (Îl anexez la coadă.) Ca de obicei, un răspuns tipizat, prin care sunt anunţat că Executivul este impotent, că Legislativul a hotărît ceva, şi că Preşedintele a promulgat. Pe scurt, prin recent publicata lege 78/2010, Legislativul a dizlocat o parte din prevederile legii 198/2008, dar nu a abolit raportul de 10:1. Nu am mai stat să verific dacă Art.13 din L198/2008 îi mai lasă Executivului puterea de a modifica cuantumul taxelor consulare, întrucît m-a luat somnul. Fie-mi iertat. Nu sunt decît un biet cîrciumar autoangajat. Mă ia somnul cînd citesc legi ordinare. De aceea îmi permit să bag în aceeaşi oală (oameni şi legi). Doar n-o să-mi pierd întregul meu capital de timp apelînd la doamna „Judecătorească”, atîta timp cît domniile voastre sunteţi în vigoare şi la îndemînă.
Stimaţi domni, întîmplarea a făcut să pot compara taxele omologe din normele canadiene: 200 dolari canadieni – încetăţenirea şi 100 – descetăţenirea. După cum vă puteţi da seama printr-o aritmetică elementară, raportul este: şi echilibrat şi inversat. De ce e mai ieftin să renunţi la a mai fi canadian?
Iată interpretarea mea:
Sunt cetăţean român prin naştere, iar nu din propria-mi voinţă. Trei decenii am fost sclav al statului totalitar. După revoluţie, era de aşteptat ca statul să devină o entitate morală, aşa cum susţine Legislativul (inclusiv pe blogul dumnealui) iar pe alocuri statul a devenit moral*. Dumneavoastră cu ce credeţi că poate fi asemuit un stat care-i pretinde cetăţeanului 765 de dolari canadieni sau 72.000 yen pentru a-l elibera? Aţi ghicit. Cu un stăpîn de sclavi. Negustoria de sclavi este atunci cînd preţul de vînzare/ răscumpărare a unui om e mai mare decît cel de achiziţie. În cazul meu, achiziţia s-a făcut zootehnic. Profit maxim. Cu alte cuvinte, (actualizat) ne naştem liberi, dar apa curge la deal.
Vă anunţ solemn că îmi rezerv dreptul inalienabil de a renunţa la cetăţenia română atunci cînd voi considera eu de cuvinţă, dar NU voi plăti taxa consulară atîta timp cît ea este inechitabilă, imorală, şi întocmită precum o politică guvernamentală ordinară, de contingentare a exporturilor**. Mai devreme sau mai tîrziu, bariera legală (prelungire a statului totalitar) va cădea, chiar de va fi ca eu să mor între timp. Am lăsat fiilor mei, cu limbă de moarte, să continue demersurile. Voi închide în testament ultima mea dorinţă. Dacă ea va fi să renunţ la cetăţenia română, fiii mei vor acţiona în judecată statul român, pentru descetăţenirea mea postmortem, deîndată ce ruşinoasa taxă consulară va fi raţionalizată.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu!
Stimaţi domni, apa trece, pietrele rămîn, spune o vorbă din bătrîni. Geologia însă o contrazice. Este viceversa. Ar fi timpul să vă temeţi. Barajul are crăpături. Apa dizolvă anrocamentul. Lent, dar va răzbi.
Think of it, always. (Mahatma Gandhi)
Ţinînd seama de cele de mai sus, domnule Executiv, domnule Legislativ, vă cer (dar nu vă rog) să prelungiţi în practică teoria cu care încercaţi să adunaţi oamenii în proiecte nobile, de dreapta. Iată, vă irit adrenergic, spunîndu-vă că, pentru mine cel puţin, legitimitatea puterii dumneavoastră este vax, şi riguros egală cu ea însăşi, atîta timp cît improvizaţi. Este vax şi din moment ce statul român, nu numai că nu a fost în stare să-mi pună la dispoziţie procedura de vot prin corespondenţă, dar nici nu m-a recunoscut drept cetăţean român la recentele alegeri europene. Cu alte cuvinte, sistemul politic românesc îşi subminează nu numai baza morală, dar şi pe cea de reproducţie. Şi va crăpa.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
––––––––-
* Din lectura legii, am constatat că taxa consulară percepută la înregistrarea cererii de identificare la distanţă a persoanei a fost abolită. Îmi place să cred că am avut şi eu o contribuţie prin demersurile anterioare, ce l-au făcut pe fostul ministru de externe să convoace precipitat, duminică (!) 21 iunie 2009, o conferinţă de presă în care să anunţe relaxarea procedurii de identificare a persoanei la consulatele MAE.
** ceea ce o transformă într-o formă de inginerie socială, întîlnită în statele totalitare ce nu ezitau să vîndă evrei, saşi şi şvabi
–––––––––––
ANEXA
–––––––––––
–– Original Message ––
From: DRCO – Directia Relatii Consulare
To: Marius
Cc: relatii_cu_publicul
Sent: Wednesday, May 19, 2010 10:10 PM
Subject: Raspuns mesaj inregistrat la Divizia relatii cu nr. Publicul – MAE nr. H3/P/Co/631/13 mai 2010
Vă rugăm confirmaţi primirea.
Vă mulţumim,
DRCo.
(în continuare, textul fişierului)
Urmare petiţiei dumneavoastră, înregistrate la Divizia Relaţii cu Publicul cu nr. H3/P/Co/631/13 mai 2010 şi la Direcţia Relaţii Consulare cu nr. P/ 1457/13 mai 2010, vă aducem la cunoştinţă următoarele:
Legea nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, act normativ la care faceţi referire în mesajul dumneavoastră, a fost recent modificată prin Legea Nr. 78 din 6 mai 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate.
Iniţiativa legislativă aparţine unui număr de parlamentari, textul legii nr. 78/2010 fiind ulterior adoptat de cele două Camere, promulgat de Preşedinte, iar apoi publicat în Monitorul Oficial.
Actul normativ îşi propune diversificarea modulului de utilizare a taxelor consulare de urgenţă, pentru a oferi sustenabilitate activităţii misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare în vederea asigurării de servicii consulare optime şi asistenţă consulară de înaltă ţinută profesională.
În acelaşi timp, Legea nr. 78/2010 nu are implicaţii financiare în sensul de a diminua veniturile bugetului de stat realizate din taxele consulare, ci prevede creşterea cuantumului taxelor aferente unor anumite servicii consulare, având în vedere inflaţia din majoritatea ţărilor unde activitatea consulară este semnificativă.
Totodată, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor români din străinătate, continuă să se efectueze o serie de servicii consulare în regim de gratuitate (ex: înscrierea în registrele de stare civilă româneşti a certificatelor de deces emise de autorităţile străine, înregistrarea naşterii copilului român în străinătate).
În sensul celor menţionate, întrucât obiectul petiţiei dumneavoastră nu este în competenţa Ministerului Afacerilor Externe, vă recomandăm să vă adresaţi autorităţilor române competente în materie, respectiv legiuitorului român.Cu stimă,
Direcţia Relaţii Consulare,
Ministerul Afacerilor Externe
(Continuarea, aici.)
Ce-ar fi dacă…? Viaţa fără Biroul de Stare Civilă
Să ne închipuim că un dezastru distruge toate arhivele de evidenţă a populaţiei şi ale birourilor de stare civilă, iar cetăţenii au cu toţii actele de identitate expirate, sau nu le au deloc. Rămîne întreagă doar arhiva informatică de evidenţă a populaţiei.
Cum va putea statul să-şi identifice cetăţenii, din moment ce nici măcar funcţionarii de la evidenţa populaţiei nu vor avea dreptul să opereze dacă au buletinul expirat? Cum va putea Executivul să organizeze alegeri, din moment ce legea de organizare (izvorul de drept) devine inoperantă? Cum va putea guvernul amenda legea de organizare a alegerilor, din moment ce nicio persoană din aparatul Executivului nu va putea dovedi că ea e ea şi că are dreptul legal să amendeze o lege? Cum vor putea parlamentarii legifera în spirit democratic, din moment ce nimeni nu va mai fi obligat să-i recunoască? Cum vor judeca judecătorii avalanşa de litigii ce vor însoţi confuzia produsă de lipsa documentelor de identitate? Orice instanţă va putea fi recuzată, din moment ce însuşi completul de judecată nu-şi va putea dovedi identitatea.
Veţi spune: e stare de urgenţă, se recurge la soluţii alternative de identificare. Corect! Aşa se şi face. Orice logistică de combatere a efectelor calamităţilor cuprinde obligatoriu cortul de evidenţă a populaţiei. Diferă doar modul de identificare a persoanei. Fiind stare de război, se procedează ca la armată. Ţi se pun întrebări la care numai tu poţi răspunde. Ca la schimbarea gărzii: parolă – răspuns. Nici nu e greu. Întreaga arhivă de evidenţă a populaţiei încape într-un stick de memorie şi poate fi folosită chiar şi offline de către autorităţi.
Acuma, dacă se poate pe timp de război, de ce, pe timp de pace, nu?
Pentru a răspunde la întrebare, să facem întîi o observaţie: pentru identificarea persoanei pe baza arhivei de evidenţă informatizată nu mai e nevoie de certificatul de naştere. Identitatea poate fi complet stabilită în lipsa lui. Constatăm că nu e nevoie să mai umblăm de la un birou la altul. Oricum, certificatul de naştere nu ţine loc de buletin de identitate. În baza lui nu se poate vota. Se pune în mod legitim întrebarea dacă într-adevăr biroul de stare civilă mai merită să fie entitate separată de evidenţa populaţiei.
Iar răspunsul este clar NU. În Japonia nu există fizic un asemenea birou. Asta nu înseamnă că nimeni nu are habar dacă o persoană este născută sau nu, dacă e căsătorită sau nu, dacă e moartă sau nu, ci că ambele funcţii sunt preluate de acelaşi ghişeu. Ca în cazul calamităţilor, cortului unic de evidenţă a populaţiei îi corespunde un ghişeu unic în primărie. Ce-o fi în spatele ghişeului (ce documente, cărei forme de administrare îi aparţine) nu mai e treaba cetăţeanului. Evidenţa informatizată a populaţiei simplifică viaţa cetăţeanului. Cetăţeanul nu e obligat să poarte talanga de identitate, nu are nevoie de certificat de naştere valabil pe viaţă. Cetăţeanul este liber, şi recunoscut de către stat în orice situaţie. Chiar şi după moarte.
De ce nu se poate pe timp de pace ca şi în România lucrurile să se simplifice? Nu ştiu. Ba, ştiu, dar vă invit şi pe dumneavoastră, domnilor legiuitori, să reflectaţi. Inclusiv din perspectiva restrîngerii bugetare.
Ceea ce am prezentat ca premiză la limita posibilului se petrece, la scară mai mică, oră de oră, în timp de pace, minus raţionalizarea procedurii de identificare a persoanei. Cu alte cuvinte, în permanenţă, un număr de cetăţeni sunt practic în stare de război, şi nu au la îndemînă niciun „cort” în care statul să le recunoască identitatea. Dacă e să considerăm numai dreptul de vot violat prin barierele administrative, legitimitatea sistemului politic este constant erodată prin existenţa celor 500.000 de cetăţeni cu documentele de identitate lipsă sau expirate, la care se adaugă milioanele de cetăţeni care locuiesc prea departe de „cortul-scrutin”. Ceea ce face ca statul să-şi submineze însăşi baza constituţională de legitimitate.
Corolar: Exagerînd un pic (nu mult) viaţa cetăţeanului e mai simplă în starea de război, decît în cea de pace.
● Baconschi – test de coerenţă
Vă propun să urmărim împreună în ce măsură actualul ministru de externe este consecvent în urmarea propriilor sale valori. Bineînţeles, dacă Excelenţa Sa mă va băga în seamă. 🙂 Pun totul la vedere. Un eventual răspuns nesatisfăcător, conţopeşte automatizat, va fi interpretat ca o abdicare de la principiile pe care persoana Teodor Baconschi le susţine.
–– Original Message ––
From: Marius
To: ministru(la)mae.ro
Sent: Thursday, May 13, 2010 1:16 AM
Subject: Inechitate in taxe consulare (UTF-8)
Stimate domnule Teodor Baconschi – Ministru al Afacerilor Externe
Mă numesc Marius Mistreţu, cîrciumar în Hiroşima – Japonia. Doresc să vă semnalez o anomalie ce contrazice viziunea dumneavoastră despre stat, aşa cum aţi formulat-o în numărul 295 al suplimentului 22 plus din 4 mai 2010, viziune pe care şi eu o împărtăşesc.
Anomalia se află la capitolul Taxe consulare – Servicii diverse, anume, în cuantumul taxei consulare (de 600 euro) ce se percepe la depunerea cererii de renunţare la cetăţenia română. Cuantumul este de 10 ori mai mare (!) decît cel perceput la operaţia inversă (60 euro la (re)dobîndirea cetăţeniei). Cu alte cuvinte: o taxă, două valori (flagrant diferite).
Conform legii 198/2008, art. 13, modificarea cuantumului taxelor consulare se face prin ordonanţă ministerială. Este de datoria mea să vă previn că am sesizat deja Avocatul Poporului în această chestiune. Sesizarea are numărul 6508/13 iulie 2009, iar recursul a stat la baza rezoluţiei AvP, cu numărul 6697/18 august 2009.
Documentele, precum şi interpretarea axiologică – în urma căreia am solicitat egalizarea cuantumului taxei consulare – pot fi găsite pe blogul meu.
Din nefericire, predecesorul dumneavoastră la minister, (dl. Diaconescu) nu a făcut nimic pentru îndreptarea statului de drept*. De aceea, mă grăbesc să vă ofer prilejul de a înlătura cel puţin inechitatea semnalată mai sus, întrucît, deşi pare meschin, nu vreau ca vreun cetăţean român (categorie în care mă includ încă) să mai fie umilit de către autorităţile statului. Cel puţin, nu atunci cînd alege soluţia extremă de afirmare a demnităţii sale, anume, renunţarea la cetăţenia română.
Vă mulţumesc.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima–––––––
* I-am cerut ministrului Diaconescu să îndrepte şi alte ciudăţenii normative ce violează grav drepturile fundamentale ale omului, cu consecinţe dintre cele mai interesante, mai ales dacă sunt interpretate din perspectiva ontologiei dreptului. La cerere, vă pot furniza întreaga arhivă a corespondenţei. O mare parte este deja publică, pe blogul meu. De veţi avea amabilitatea să o parcurgeţi, veţi descoperi chiar elemente de teologie politică aplicată.
Idioţii defensivi – sau: cînd funcţionarii publici dau Cezarului ce-i al lui Dumnezeu
Doamnelor şi domnilor,
Azi vă propun să reflectăm la alt adevăr juridic ucigător de fals. Ucigător la propriu. Anume, lipsa de tot a unui act de identitate, ce atrage inexistenţa juridică a persoanei. Din cele trei exemple de mai jos veţi desprinde un şir nesfîrşit de nemernicii de stat, legate de inexistenţa unui act de identitate. Luaţi de citiţi, apoi, dacă mai rezistaţi, discutăm:
1) Aliona
2) Mihaela
3) Epidemiologie
Discuţie
Să vedem mai întîi, în Constituţie, care sunt valorile pe care se sprijină Statul Român (numit mai jos statul). Ca să ştim ce-i putem cere:
Art1 (3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.
Garantate? Ha! Îmi vine să rîd. Demnitate umană? Care demnitate? Cum i se respectă Mihaelei demnitatea? Dar „socialul” din Constituţie, cînd vine vorba despre drepturile copilului său? Sunt întrebări legitime, dar la care cupizii şi ţîfnoşii noştri funcţionari din adminsitraţia de stat ridică indiferent din umeri. Nu ei au făcut legea.
Pentru stat, art. 1(3) din Constituţie se respectă numai dacă omului i se ia demnitatea din suflet şi i se bagă în buletin. Ai pierdut buletinul? Canci, demnitate! Nu au avut părinţii tăi buletin? Eşti maidanez, fără nicio şansă de încetăţenire.
De ce eşti maidanez? Pentru că funcţionarii de la primărie dau Cezarului ce-i al lui Dumnezeu. Ei sunt în stare să lase un om să moară pentru că nu are buletin, ei sunt gata să ucidă un copil, precum cel al Mihaelei, sau al Alionei, numai pentru că mama lui a fost bătută de soartă. Pentru funcţionarul de la evidenţa populaţiei, de la starea civilă sau de la serviciul social, voi, bătuţii de soartă, sunteţi nişte fantome soioase. Dacă nu aveţi buletin, funcţionarul vă şterge chipul – primul pas înainte de a vă lua viaţa. Statul Român o pune pe Mihaela să meargă 400Km pentru un buletin. Mihaela nu are bani. În lipsa buletinului nu se poate nici angaja pentru a face banii de drum. Singura cale de a cîştiga bani este să fure sau să se prostitueze. Aşadar, statul de drept obligă oximoronic, o femeie, să comită o ilegalitate, pentru a-i da un drept al său, dreptul la demnitate, şi acela, pliat între coperţi de buletin. Cu alte cuvinte, statul devine proxenet. Cum prostituţia şi furtul nu sunt valori înscrise în Constituţie, ba, dimpotrivă, acte îndreptate împotriva moralei publice, statul român devine anticonstituţional. Prin refuzul de a elibera cel puţin alocaţia pentru copil, statul devine şi persecutor de copii. Condiţionînd eliberarea buletinului de un şmotru umilitor, statul nu e cu mult mai bun decît paznicul unui lagăr de concentrare.
Burtoşii noştri legiuitori şi administratori ridică glacial din umeri: „nu avem text de lege”. Şi-şi văd de ciubucurile lor. Totuşi, problema e următoarea: există oameni în carne şi oase, ce se prezintă la ghişee. Cum poţi să-i spui unui om în faţă, că el nu există? Ce ofensă mai mare credeţi că poate aduce un funcţionar, celui pe care e chemat să-l servească? Cum poate un funcţionar însărcinat cu „libera dezvoltare a personalităţii umane” să NU ajute un copil? Ce fel de ontică e asta? Cît de ticălos poţi fi, să continui să iei salariu de la stat, după ce ai refuzat să acorzi alocaţia unui copil sărman?
După cum vedeţi, pilonii pe care se sprijină statul nu sunt nişte valori, ci doar nişte suluri din hîrtie. Toată axiologia de la art. 1(3) s-a evaporat şi a desublimat în coperţile buletinului. Oamenii nu există. Dorin Tudoran scria deunăzi: Un stat ce își bate joc de oameni, își bate joc de instituții. Un stat ce îşi bate joc de instituţii, îşi bate joc de oameni. Cît de adevărat este!
Ce e de făcut?
Dacă, prin aplicarea fără excepţie a dispoziţiilor legale, nu se poate (re)constitui un drept fundamental, cu puţină imaginaţie, dreptul penal o poate face. Cum? Păi, în cercetarea penală, prima operaţie este identificarea făptaşului. Să ne imaginăm că o persoană fără acte comite o crimă. Este prinsă. Nu are buletin. Ce facem? Dacă ar fi după obtuzitatea funcţionarilor, ar trebui s-o eliberăm imediat. Din moment ce nu are acte, nu există. Totuşi, în practică nu se face aşa. Cum se face identificarea? Cu martori. În felul acesta (pînă atunci) „maidanezul uman” devine om. I se poate da şi un buletin de identitate la ieşirea din puşcărie. Cu alte cuvinte, trebuie să faci un act nedemn ca să-ţi capeţi demnitatea. Cum se leagă de alocaţia pentru copii? Să vedem: Am stabilit că cercetarea penală atrage automat şi identificarea făptaşului de către organele de cercetare. Păi, dacă în registrul penal se poate, de ce nu se poate în cel civil/ administrativ? Pentru că statul nu ştie de fapt ce apără. Cînd o mamă fără buletin se duce să ceară alocaţie, şi nu i se primeşte nici măcar cererea, de fapt, statul nu apără copilul, ci se apără pe sine. Este un stat autosuficient şi mizantrop.
Ar putea fi multe căi rapide de rezolvare, fără să mai aşteptăm ca legiuitorul să-şi mute tîrtiţa. O soluţie la îndemînă ar fi următoarea: funcţionarul ar putea trece uşor peste lipsa buletinului mamei. Rostul lui e să protejeze social copilul, iar nu să ignore oameni. Funcţionarul ar primi cererea, ar înregistra-o, ar pune-o pe mamă să dea o declaraţie pe propria răspundere că ea e ea, (unde şi cînd s-a născut, sub ce porecle e cunoscută în locul natal etc.) apoi, neavînd o probă certă, pentru prevenirea falsului în declaraţii (chestie penală) ar trimite declaraţia la Procuratură. Procuratura pune poliţia să caute martorii, şi tot poliţia poate comanda la primărie un certificat de naştere, cu care îi poate face mamei buletinul. Şi astfel, odată cu buletinul şi NUP-ul nex, aporia se ridică. În felul acesta, toate, dar absolut toate valorile pe care se sprijină statul vor fi respectate. Simplu, nu?
De ce să facă statul toate astea? Pentru că e în interesul lui. Principiul este arhicunoscut: obligatoriu, deci, gratuit. Dacă statul o va ţine langa cu obligativitatea buletinului, înainte de abolirea lui definitivă*, primul pas va fi ca oamenii să militeze cel puţin pentru gratuitatea şi eliberarea lui lesnicioasă. Nu ne-a întrebat nimeni dacă vrem, sau nu, să purtăm talangă de identitate.
Nu mă îndoiesc, dacă în milionul de funcţionari de stat, altminteri, evlavioşi, şi de-semnul-crucii-făcători, se vor găsi cîţiva care să-i dea lui Dumneazeu ce-i al lui Dumnezeu, adică, să vadă în orice năpăstuit, cu, sau fără, buletin, chipul lui Dumnezeu, şi să îl ajute, că de-aia e acolo, aerul din România va deveni niţel mai respirabil. Dacă tot susţinem că românul s-a născut ortodox, atunci, trebuie să renunţăm la viziunea zootehnică asupra persoanei. Alminteri, ne înfundăm tot mai adînc în fariseism şi ipocrizie.
La muncă, tovarăşi!
–––––––
* despre abolirea buletinului, într-un text viitor.
Casa cu buletină roşie
Căutînd argumente în sprijinul relaxării procedurilor la identificarea persoanei, am dat de textul unei interpelări din care se poate uşor înţelege cum un act de identitate prost făcut duce la violarea flagrantă a dreptului de proprietate.
(Plenul Camerei Deputatilor – 5 octombrie 2009 – interpelare)
Domnul Sorin Ştefan Zamfirescu:
Doamnă preşedinte,
Interpelarea este adresată domnului secretar de stat şef al Corpului de Control al primului-ministru.
Domnule secretar de stat, am onoarea de a mă adresa cu o problemă gravă, o problemă de eludare a drepturilor persoanei, situaţie în care se află M E, domiciliată în Călimăneşti, Calea lui Traian nr. XXX, judeţul Vâlcea.
În urma pierderii actelor de identitate, i s-a eliberat un certificat de naştere cu o dată de naştere greşită.
Datorită acestei erori, astăzi, se află în situaţia – o femeie în vârstă, născută în 1941 – se află în situaţia de a pierde şi casa în care mai locuieşte; este contestată, sunt nişte succesiuni în care nu este recunoscută datorită pierderii acestor acte de identitate şi eliberării unor acte de identitate cu date greşite de naştere.
Persistenţa în această eroare a instituţiilor abilitate (s-au făcut o groază de verificări) ne duce cu gândul că această atitudine este voită sau stimulată de rudele care vor să îndepărteze pe reclamantă de succesiunile şi partajările care sunt pe rol în acest moment. Fac şi menţiunea că şi autorităţile locale sunt cumva, cred eu, implicate, fiindcă acest lucru se putea rezolva, de altfel, foarte uşor.
În concluzie, vă rog să efectuaţi, în limita competenţelor de care dispuneţi prin lege, verificările necesare pentru a se constata dacă păgubitei i-au fost încălcate drepturile sale cetăţeneşti.
Solicit răspuns scris şi verbal.
Vă mulţumesc.
–––––––––––––––––––-
I-am scris domnului deputat Sorin Zamfirescu:
–– Original Message ––
From: Marius
To: sorin.zamfirescu(la)cdep.ro
Sent: Thursday, October 08, 2009 11:30 AM
Subject: Ref: Interpelarea din 5 oct.2009 (E M)
Stimate domnule Sorin Ştefan Zamfirescu – deputat în Parlamentul României
Este pentru prima oară cînd vă scriu. Sunt un cetăţean român trăitor în Hiroşima – Japonia. Am ascultat interpelarea dumneavoastră din 5 octombrie 2009, în care aţi expus cazul E M, de încălcare flagrantă a drepturilor persoanei. S-ar putea să nu vă daţi seama acum, dar, cazul este expresia unui atavism moştenit din regimul comunist. Eu însumi sunt într-o situaţie similară, dar nu de gravitatea celei semnalate de dumneavoastră.
Am străbătut 900Km pînă la Tokio, să votez, cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European. În baza unui paşaport expirat şi a certificatului de naştere. Nu mi s-a permis să votez. Pus în faţa negării mele ca persoană, am reflectat adînc, şi am ajuns la concluzia că nu eu sunt în neregulă, ci sistemul poliţienesc de administrare a evidenţei persoanei. Am privilegiul de a observa cum se administrează un popor, fără obligaţia ca cetăţenii să poarte documente de identitate. Se poate. Şi încă la standarde ce nu pun problema violării demnităţii umane.
Interesant este că, extrapolînd consecinţele monstruoase pe care le are preeminenţa hîrţoagei în dauna persoanei, într-una din sesizările către Avocatului Poporului, am enumerat şi un caz ipotetic, în esenţă, identic celui descris de dumneavoastră.
Aşa este, domnule deputat! În viziunea autorităţilor, noi suntem potenţiali infractori. Iar ceea ce este strigător la cer, nu suntem luaţi în seamă, în pofida evidenţei, a prezenţei în carne şi oase în faţa unei autorităţi a statului.
Stimate domnule deputat, vă rog să observaţi că, ceea ce, la data de 5 octombrie părea un caz de excepţie, este de fapt o anomalie sistemică. Desigur, demersul dumneavoastră este menit să clarifice partea civilă/penală a cazului. Dar speranţa mea este să nu vă opriţi la Corpul de control al Primului Ministru. Cu toate puterile mele vă voi sprijini să continuaţi. Aş fi fericit să reuşim extirparea reminiscenţelor de gîndire poliţienească legate de supralegalismul ce ne ucide cu buletinul în mînă.
Ţinînd seama de cele de mai sus, îndrăznesc să vă sugerez să luaţi legătura cu domnul deputat Sever Voinescu în această chestiune. Dumnealui este în temă şi are şi cunoştinţele necesare de Drept.
(…)Stimate domnule deputat, Sorin Zamfirescu
Aveţi din partea mea acceptul în folosirea oricărei referinţe la documente oficiale şi neoficiale, emise şi primite de mine. Puteţi folosi orice pasaj pe care îl găsiţi util în expunerea de motive, orice idee ce se înscrie în spiritul Constituţiei şi al DUDO. Permisiunea se întinde numai asupra demersurilor legate de procesul legislativ şi numai în mod excepţional, asupra rezolvării cazului Elena Matei, precum şi a altor eventuale cazuri concrete similare, pînă cînd viziunea „umanizată” asupra procedurilor de identificare a persoanei va deveni lege. Vă mulţumesc pentru înţelegere.
Vă doresc să aveţi puterea de a izbîndi.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
Domnul deputat Zamfirescu, ca de altfel mulţi alţi deputaţi, miniştri şi secretari de stat, nu mi-a răspuns. Tare ocupaţi şi prost crescuţi trebuie să fie aleşii şi numiţii noştri, de nu-şi permit nici măcar gesturi minimale de politeţe!
● 17 iulie 2009- Un plic de la Avocatul Poporului
În articolul Despre identificarea activă a persoanei am făcut o mică dizertaţie, în care am propus şi căile alternative de stabilire a identităţii persoanei, în spiritul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Am trimis textul către Avocatul Poporului. AvP e dominat încă de conformismul valah, după cum veţi constata şi din fibrosul răspuns afişat mai jos. (Pagina 1 şi jumătatea superioară a paginii 2). Răspunsul a venit de fapt şi la altă sesizare în care puneam problema constituţionalităţii procedurale a legilor votate în plenul camerelor reunite, şi care face obiectul unui articol din secţiunea Pagini. Deoarece răspunsurile nesatisfăcătoare ale autorităţilor îmi dau mîncărime în buricele degetelor, aplic mai jos răspunsul la răspuns, în care atrag atenţia şi asupra posibilităţii violării altor drepturi fundamentale, prin simplul fapt că buletinul e expirat. Dacă vrei să faci o nelegiuire legală, aştepţi ca virtuala victimă să rămînă fără buletin, apoi faci ce vrei cu ea. Vă îndoiţi? Aştepaţi numai niţel, şi veţi căpăta chiar argumente factuale, în două posturi ce deocamdată se află în ciornă.
–– Original Message ––
From: Marius
To: avp(la)avp.ro
Sent: Wednesday, July 15, 2009 5:00 PM
Subject: Raspuns ref.5888/2009
Stimată doamnă Erzsébet RÜCZ – Adjunct al Avocatului Poporului
Vă mulţumesc pentru răspunsul rapid la solicitările înregistrate cu numerele 5888 şi 5893/2009. În cele ce urmează mă voi referi doar la 5888 (identificarea persoanei).
Sunt de acord cu punctul dumneavoastră de vedere că cetăţeanul are şi obligaţii, nu numai drepturi, iar în multe situaţii, în relaţia stat-cetăţean, ceea ce constituie drept de o parte, este obligaţie de cealaltă, şi viceversa. Totuşi, dacă veţi privi cu atenţie, ceea ce susţineţi dumneavoastră este prioritatea obligaţiilor cetăţeneşti în dauna drepturilor cetăţeneşti. Mai devreme sau mai tîrziu, va trebui să admiteţi, acest fapt este incompatibil cu statul de drept.
O obligaţie poate decurge dintr-un drept, dar niciodată obligaţia neîndeplinită nu are puterea de a anula, nici măcar temporar, dreptul din care ea izvorăşte. De ce? Să luăm un caz ipotetic: în situaţia în care, cuiva îi expiră buletinul de identitate, ne putem prevala de neîndeplinirea obligaţiei de reînoire a actului de identitate, pentru a-i expropria locuinţa, chiar dacă titularul are intabulată proprietatea. Deschidem astfel o cutie a Pandorei. I-am putea lua viaţa cuiva pentru că nu are buletin de identitate. Îi putem refuza asistenţa medicală de urgenţă. Sunt de acord, o obligaţie poate condiţiona un privilegiu, în sensul împiedicării exercitării privilegiului, dar obligaţia nu poate tulbura sub nicio formă un drept, decît în condiţiile stipulate în Constituţie. Iar dreptul de vot prevalează în dauna obligaţiei, şi chiar trebuie să prevaleze, din moment ce este un drept fundamental. Altminteri, intrăm într-un iad, dacă nu cumva suntem încă acolo. Pentru a vă ajuta să vă faceţi o imagine mai clară, vă împărtăşesc sentimentul de similitudine cu lagărul de concentrare, unde, nu-i aşa, primează obligaţiile, în dauna drepturilor. În lagăr, ca să capeţi un blid de arpacaş, trebuie să-ţi îndeplineşti norma la tăiat de stuf.
Stimată doamnă RÜCZ Erzsébet, situaţia nu este disperată, dar trebuie lărgită semnificaţia sintagmei act de identitate valabil, în sensul abolirii gîndirii binare la evaluarea valabilităţii. Valabilitate vine de la valoare. Raţional, valoarea a ceva nu poate fi doar cea nominală, iar în secunda următoare expirării termenului de valabilitate, ea să devină nulă. Între cele două extreme sunt o mulţime de valabilităţi intermediare. De cîte ori nu aţi mîncat ceva cu termenul de valabilitate expirat? Mie mi s-a întîmplat de multe ori. Nu a fost grozav de gustos, însă mi-a ajutat să mă pot mişca şi gîndi. Cel puţin temporar. Ceea ce voi încerca să vă explic mai jos, se înscrie bine tocmai în ceea ce UE lasă la latitudinea examinatorului identităţii cetăţeanului.
Numele, data naşterii şi CNP nu-şi pierd valabilitatea decît odată cu decesul persoanei. Fotografia nu-şi poate pierde valabilitatea decît după minimum 10 ani de la emiterea actului. Paşaportul are valabilitatea de 5 ani pentru că e de aşteptat ca el să se umple de vize chiar înainte de termen, iar nu din motive neapărat „biometrice”. El poate fi folosit alţi 5 ani pentru identificarea statică a persoanei. Şi-apoi, dacă, să zicem, expirarea unui act de identitate echivalează cu evadarea din lagăr, datoria gardianului este să tragă întîi un foc de avertisment, înainte de a ochi picioarele fugarului. Aceasta se traduce în practică, prin înştiinţarea prealabilă a cetăţeanului, chiar de către autoritatea statului însărcinată cu eliberarea actului cu pricina, înştiinţare în care anunţă că actul de identitate al titularului este aproape de expirare. Ca o paranteză, eu însumi, cînd se apropie termenul de înoire a cărţii de identitate japoneze, primesc cu 21 de zile înainte, o carte poştală cu instrucţiunile necesare. O singură dată am întîrziat, şi totul s-a rezolvat printr-o scurtă notă explicativă, la a cărei întocmire a participat chiar funcţionarul primăriei. Dumnealui a observat că, în intervalul de înoire, nu mă aflam în Japonia. În Japonia, din motive de tehnologia securizării actelor, eliberarea unui CI durează 14 zile. În acest interval, cardul vechi se reţine la primărie, iar, în schimb, titularul primeşte un act temporar, o hîrtie format A4, fără fotografie, valabil pînă la eliberarea noului CI. Observaţi, vă rog, garanţia continuităţii. Mai mult, dacă în CI se strecoară o greşeală, aceasta nu atrage repetarea procedurii, ci, pe spatele cardului, toate corecţiile şi actualizările sunt consemnate. Aşa de pildă, cineva, nefamiliarizat cu limba, cînd a făcut cererea de eliberare a CI, a bifat căsuţa nepotrivită. Funcţionarul nu a observat eroarea, iar eroarea s-a perpetuat pe aversul CI, unde scria că titularul nu are viză de şedere*). N-a fost nicio problemă. Pe revers, eroarea a fost reparată chiar de către funcţionarul primăriei. Fără vreo penalitate. După cum vedeţi conceptul de toleranţă, specific societăţilor deschise, se extinde pînă în cele mai mici amănunte. Cuprinde inclusiv toleranţa la eroare. Totul, raţional, eficient şi fără frustrări de vreo parte sau de cealaltă.
Aşadar, eliminînd gîndirea binară şi reaua voinţă (ambele, extrem de costisitoare), şi punînd în loc raţiunea şi bunăvoinţa (care sunt gratis) deschidem exact intervalul de manifestare neîngrădită a drepturilor fundamentale. Ceea ce am susţinut în mica mea pledoarie este rodul experienţei mele de 16 ani de locuire într-un stat de drept. Vă rog, nu-mi ignoraţi experienţa, invocînd chiar legile şi atitudinea ce au făcut posibilă nedreptatea, pentru că, procedînd astfel, nu faceţi decît să alimentaţi nedreptatea.
Vă mulţumesc.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima–––––––––––––
*) În Japonia, expirarea unei vize de şedere nu reprezintă o piedică la eliberarea unui act de identitate. Nici măcar poliţia nu are dreptul de a reţine o persoană, doar pentru că are viza expirată. Alt organ este responsabil de rezolvarea ilegalităţii, dar nu poliţia.
AvP, conştiincios, mi-a înregistrat şi textul de mai sus, apoi mi-a răspuns:
● Neamurile proaste legiferează
În urma incidentului Tokio am cerut de la statul român garantarea drepturilor mele fundamentale, sub forma scuzelor publice din partea unuia din primii doi oameni în Stat. Căutînd o ieşire onorabilă din scenă, pentru cazul în care niciunul din cei doi vizaţi nu-mi va fi satisfăcut revendicarea, am prospectat eventualitatea renunţării definitive la cetăţenia română. Nu mică mi-a fost mirarea cînd am descoperit că statul român nu mă lasă să renunţ la cetăţenie pînă nu mă umileşte cu o taxă exagerat de mare, în raport cu aceeaşi taxă de sens contrar. Am hotărît să lupt, cel puţin acum, în al 12-lea ceas, pentru instaurarea unei minime echităţi. De aceea, am atacat via Avocatul Poporului prevederea legală prin care, arbitrar în opinia mea, s-a fixat cuantumul taxei consulare cu pricina. Primul răspuns sosit de la AvP a fost unul de neputinţă. Am verificat textul de lege la care m-a trimis chiar AvP în motivaţie, şi am constatat că AvP ARE căderea să pretindă egalizarea cuantumului taxei de dobîndire/renunţare (la) cetăţenie, drept care am insistat. În sfîrşit, AvP declară că ia în calcul atacarea prevederii legale. Se petrecea în august 2009. Termenul acordat statului român pentru garanţii de natură morală a expirat pe 7 ianuarie 2010. Suntem în martie 2010, iar cuantumul taxei consulare rămîne neclintit. Aplic mai jos corespondenţa mea cu Avocatul Poporului în această chestiune. Probabil curînd voi scrie un nou memoriu, de data aceasta, noului ministru de externe, Excelenţa-sa dl. Baconschi.
–– Original Message ––
From: Marius
To: avp(la)avp.ro
Sent: Tuesday, July 07, 2009 6:13 PM
Subject: Despre suprataxe
Rog, redirecţionaţi mesajul către departamentul PROPRIETATE, MUNCĂ, PROTECŢIE SOCIALĂ, IMPOZITE ŞI TAXE
Stimate domnule Ionel OPREA – Adjunct al Avocatului Poporului
Anomalia pe care o semnalez de data aceasta, se află în lista taxelor consulare, afişată la http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=37952&idlnk=4&cat=5
La capitolul Servicii diverse, sunt listate (în Euro):
1) Inregistrarea cererii pentru redobandirea cetateniei romane 60
2) Inregistrarea cererii privind renuntarea la cetatenia romana 600Observaţi desigur, raportul de 10 la 1.
Întrebări: De ce este mai scumpă renunţarea la cetăţenie, decît (re)dobîndirea ei? Care poate fi raţiunea înzecirii unei taxe?
Unul din motivele raţionale ar putea fi costul operaţiilor. Totuşi, ambele operaţii angajează riguros, aceleaşi costuri, chiar dacă sensurile sunt opuse. Chiar şi costurile de publicitate sunt aceleaşi. Un nume pe o listă din MO. Aşadar, nu este o problemă de diferenţă de costuri.
Dacă ar fi să analizăm modul de dobîndire a cetăţeniei, el poate fi: prin naştere (teritorial), prin filiaţie (familial), sau prin (re)naturalizare. Din cele trei situaţii, doar cea de-a treia este rezultatul indubitabil al voinţei titularului. Naturalizarea persoanei majore. Renunţarea la cetăţenie, prin natura ei, este un act unilateral de voinţă. În lumina principiului echităţii, ar fi de bun simţ ca tariful la renunţarea la cetăţenie, la rîndul ei un act de voinţă, să fie egal cu cel perceput la (re)dobîndirea ei.
Se poate susţine că suprataxarea prilejuită de renunţarea la cetăţenie are rol preventiv, de descurajare a jocului: „uite cetăţenia nu-i cetăţenia”. Hm! Prevenţia se poate face mult mai raţional prin suprataxarea REnaturalizării. Cu alte cuvinte, într-o atare situaţie, inversarea raportului, în sensul suprataxării REnaturalizării ar fi raţională. Voi arăta mai jos şi de ce.
Suprataxarea renunţării la cetăţenie poate fi considerată ca un act punitiv. O contravenţie. Este contravenţie exercitarea unui drept fundamental, ce prin definiţie nu poate fi îngrădit decît în condiţiile Art. 53 (CR)? Nu. Aşadar, o atare interpretare face neconstituţională îngrădirea exercitării dreptului prin suprataxarea lui.
Cetăţenia poate fi considerată obligaţie cetăţenească? Nu. Calitatea de cetăţean atrage ŞI obligaţii cetăţeneşti, dar dreptul la cetăţenie este un drept fundamental, ce-i conferă titularului inclusiv dreptul de a renunţa la acel drept. De ce să condiţionăm pecuniar renunţarea la un drept, mai aspru decît dobîndirea aceluiaşi drept? Putem însă sancţiona demersul în sensul REdobîndirii dreptului, ceea ce se leagă bine de principiul prin care, în registrul penal, de pildă, se măreşte pedeapsa la recidivă. Din acest punct de vedere, nu aş avea nicio obiecţie dacă s-ar suprataxa renaturalizarea.
Renunţarea la cetăţenie poate fi tratată ca un act de trădare. Dar trădarea nu se pedepseşte decît penal, şi numai în urma unui proces penal. Aşadar, cade şi interpretarea extremă.
Stimate domnule Ionel OPREA, ţinînd seama de interpretările expuse mai sus, am ajuns la concluzia că suprataxarea renunţării la cetăţenie este rodul unui proces iraţional. Legiuitorul pare să fi întocmit normele de aplicare în mod arbitrar, ca rezultat al unui afect, iar nu al raţiunii, ceea ce contravine principiilor statului de drept. Prin suprataxarea renunţării la cetăţenia română, legiuitorul vădeşte un comportament de neam prost, din categoria celor care, cînd sunt părăsiţi de muiere, se răcoresc trăgîndu-i şi două zmetii.
În consecinţă, vă rog să iniţiaţi demersurile necesare pentru ca legiuitorul să-şi spele obrazul, aducînd corecţia necesară. Sunt conştient că NU am dreptul constituţional de a cere modificarea valorii unei taxe, dar pot atrage atenţia asupra încălcării unui drept prin dimensionarea exagerată a taxei, în relaţie cu aceeaşi taxă, dar de sens contrar. Vă rog să observaţi că nu aduc nicio obiecţie în legătură cu valoarea absolută a taxei. Ea poate fi menţinută la valoarea actuală, poate fi scăzută, nu are importanţă pînă la ce limită. Poate chiar (de ce nu?) crescută. Nu aceasta este problema mea. Ceea ce doresc este ca taxa, în ambele sensuri, să fie riguros egală cu ea însăşi, şi să reflecte principiul echităţii ce guvernează legile unui stat ce se consideră de drept.
Vă mulţumesc.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
Replica la 6508 AvP
–– Original Message ––
From: Marius
To: avp(la)avp.ro
Sent: Tuesday, July 14, 2009 11:48 AM
Subject: Re: raspuns cerere 6508/2009
Stimate domnule Ionel OPREA – Adjunct al Avocatului Poporului
Vă mulţumesc pentru răspunsul prompt la sesizarea înregistrată cu numărul 6508/2009.
Totuşi, vă rog să observaţi că, la art.13 din legea 198/2008, invocată de dumneavoastră, (citez):„Cuantumul taxelor consulare prevazute in anexa poate fi revizuit prin ordin comun al ministrului afacerilor externe si al ministrului economiei si finantelor. ”
(am încheiat citatul). Aşadar, ajustarea cuantumului nu ţine decît indirect de Legislativ. Ca să o spun mai clar, iniţierea modificării propriu-zise a cuantumului taxei ţine de Executiv. Ajustarea poate fi ulterior aprobată de Legislativ.
Cu riscul de a vă răni, afirm următoarele: dacă instituţia pe care, cu onoare o reprezentaţi, nu poate interveni nici măcar la nivel de ministru, pentru îndreptarea nedreptăţilor, încep să cred că ea nu reprezintă poporul în raport cu Statul, ci viceversa. Vă rog, şi, m-aş bucura să mă puteţi contrazice.
Vă mulţumesc.Cu stimă,
Summit-ul româno-mistreţ nu va avea loc – (comunicat de presă)
Am primit zilele trecute un mail prin care sunt invitat la un forum economic româno-japonez, ce va avea loc la Hotelul Imperial din Tokio. Companie selectă. Număr limitat de participanţi. 80. Excelenţa-Sa Preşedintele României – Traian Băsescu – va ţine o cuvîntare.
Mă simt onorat, dar, ca preşedinte al Republicii Marius Mistreţu-Balc (Balc de la Balcani) voi fi foarte ocupat. În ziua summit-ului am deja pe agendă primirea unor numeroase delegaţii nippone, şi va trebui să fiu o gazdă bună la recepţiile ce vor avea loc cu acel prilej în sala de protocol a palatului prezidenţial din Hiroşima.
Pe de altă parte, aş fi vrut să clarific statutul republicii mele, din 7 iunie 2009, aflată în conflict diplomatic cu România. Ţinînd seama că România a iscat conflictul, în urma căruia, eu, împreună cu ceilalţi doi locuitori ce constituie populaţia ţinutului meu, am declarat independenţa statală, găsesc că firesc ar fi ca un mesager diplomatic român să facă primul pas în negocierea reîntregirii ţării. Dacă Preşedintele Băsescu are de gînd să-mi adreseze scuzele publice pentru nerecunoaşterea identităţii mele de către statul român, bine. Dacă nu, eu nu am probleme de statalitate. Rămîn sub protectorat japonez şi mă bucur de o largă autonomie.
Din motive sepepiste am publicat acest comunicat mai tîrziu. Rog Presa să nu mă acuze de lipsă de transparenţă în gestionarea chestiunilor de stat.
În atenţia personalului consular – tînăr şi bătrîn – al MAE
Am fost adesea victima conformismului conţopesc al funcţionarilor de diverse extracţii. Vin cu tot felul de piedici legale, dar nu prea ştiu să explice care e originea lor. Răspund invariabil: „aşa scrie la lege”. Am hotărît să îndemn pe oricine să-şi arate nemulţumirea faţă de refrenul: „aşa scrie la lege”.
Reproduc mai jos textul unei scrisori adresate consulatului din Tokio.
Stimată doamnă S
Vă mulţumesc pentru operativitatea cu care aţi mediat eliberarea noului meu paşaport. Plicul mi-a parvenit în stare foarte bună.
Aş avea totuşi cîteva recomandări. Spre Binele dumneavoastră. Pe data de 22 noiembrie, cînd am depus actele, aţi avut un mare scrupul legat de starea mea civilă. Mi-aţi recomandat atunci să declar că sunt necăsătorit, întrucît, căsătoria mea nu este înregistrată în România, deci, juridic, nu există. Vă înţeleg scrupulul, însă se cuvine o mică discuţie pe tema aceasta. Ea pleacă de la întrebarea: de ce trebuie transcrisă o căsătorie?
Răspunsul conţopesc, este: aşa scrie în lege. Legea e rezultatul raţiunii. Nu este o lege bazată pe afect, nici pe iluminare. Nu e divină. De aceea, întrebarea trebuie să continue sub forma: de ce scrie aşa în lege? Aceasta este întrebarea ce cere un răspuns raţional. Iar răspunsul raţional „e două”.
1) Prima circumstanţă este ca statul de reşedinţă să permită dubla cetăţenie. Dacă ar fi numai aceasta, tot nu ar fi obliatorie transcrierea căsătoriei. Vom vedea mai jos de ce. A doua cauză pentru care trebuie transcrisă o căsătorie în România (conexă primeia) este eventualitatea schimbării numelui. Numai în acest caz, este posibil ca una şi aceeaşi persoană să deţină două paşapoarte pe două nume diferite. Legile internaţionale permit ca o persoană să deţină două paşapoarte, dar pe acelaşi nume. Aşadar, obligativitatea transcrierii căsătoriei trebuie dublu condiţionată: de schimbarea numelui, şi de permisivitatea statului de reşedinţă la dubla cetăţenie. Cînd numai una din condiţii este satisfăcută, nu este obligatorie transcrierea căsătoriei în statul de baştină. Nu sunt sigur asupra tăriei argumentului schimbării numelui. E posibil ca numai schimbarea numelui să atragă obligativitatea transcrierii căsătoriei.
2) A doua cauză posibilă, este apărarea moralei publice. O persoană căsătorită în străinătate, dacă declară că e celibatară, îşi deschide calea spre bigamie. Delict penal.
Am răspuns mai sus la întrebarea: de ce? . Să vedem, în cazul meu, care ar fi răspunderea ce ne-ar reveni (mie şi dumneavoastră) în legătură cu cele înscrise în cererea de paşaport. Vă rog să observaţi că niciuna din cele două condiţii de la punctul 1) nu e îndeplinită. Rămîne punctul 2) Şi acela respectat. Conscinţa e că, în virtutea declaraţiei pe propria răspundere, din 22 noiembrie 2009, în cazul în care Dumnezeu îmi ia minţile, şi vreau să mă căsătoresc şi în România, va trebui automat să dovedesc că nu sunt căsătorit în Japonia. Cu alte cuvinte, prin limitarea voluntară a opţiunilor matrimoniale, apăr şi morala publică. Dacă aş fi declarat că sunt necăsătorit (aşa cum mi-aţi sugerat) asta mi-ar fi oferit şi opţiunea bigamiei. Totodată, aş fi comis delictul de fals în declaraţii. Copia după cartea de identitate japoneză ar fi furnizat şi dovada falsului în declaraţie. Pentru că acolo scrie că sunt căsătorit, şi cu cine. Vina dumneavoastră ar fi fost instigare la fals în declaraţii. Aşadar, în cerere am declarat că sunt căsătorit, şi nu e necesar să o şi dovedesc printr-un act românesc. Procedînd astfel, am salvat şi morala publică, şi legalitatea, şi pe dumneavoastră de la un delict.
După cum vedeţi, doamnă S, depăşirea vîrstei lui de ce?, (4-7 ani) fără ca întrebarea să revină atunci cînd e necesar, atrage riscuri. Ceea ce v-am prezentat vine să arate că adevărul adevărat e mai important decît adevărul juridic.
Cu cele mai bune gînduri,
Marius Mistreţu
Hiroşima
● 15 iulie: i-am scris din nou ministrului Diaconescu
(Link scurt: http://wp.me/pKahb-1F)
Din nou, MAE
–– Original Message ––
From: Marius
To: ministru(la)mae.ro
Sent: Wednesday, July 15, 2009 2:38 AM
Subject: Memoriu_#2
Stimate domnule Cristian Diaconescu – Ministru al Afacerilor Externe
Îndrăznesc să revin cu un al doilea memoriu, cu speranţa că veţi întreprinde ceva în îndreptarea situaţiei mele, iar prin ricoşeu, şi a altor cetăţeni români aflaţi în situaţii similare. În memoriul din 18 iunie, trimis prin mail, vă făceam cunoscute consecinţele incidentului Tokio. Tot acolo vă rugam, domnule ministru, să trimiteţi la consulatul din Tokio, o derogare, pentru perfectarea prin poşta jurnalizată, a schimbului de documente, între mine şi consulat, în vederea obţinerii unui paşaport de cetăţean român cu domiciliul în străinătate, întrucît, am hotărît ca, în urma împiedicării de către autorităţile statului român, a exercitării dreptului meu constituţional de vot, să nu mai calc timp de 7 ani pe teritoriul românesc. Implicaţiile, domnule ministru, sunt lesne de înţeles.
Prin cererea de derogare v-am oferit, domnule ministru, ocazia să reparaţi o nedreptate. Au trecut mai bine de patru săptămîni de atunci, iar cu fiecare zi, domnule ministru, mi-aţi întărit bănuiala că aveţi cu totul alte priorităţi, şi că am avut dreptate să declar că nu mai calc pe teritoriul românesc, din moment ce mi s-a încălcat un drept.
Domnule ministru, prin tăcerea dumneavoastră de patru săptămîni, sunteţi în situaţia de a-mi fi încălcat deja un al doilea drept. Pe cel de a călători după voinţa mea. Personal, domnule ministru, în această privinţă, nu depind de bunăvoinţa dumneavoastră, decît în eventualitatea în care aş vrea să ies dincolo de graniţele Japoniei. Statutul meu de şedere în Japonia nu va fi în niciun fel tulburat de felul în care, domnule ministru, aţi găsit de cuvinţă să-mi ignoraţi cererea de derogare.
La o adică, pentru că, oricum, costurile pe care procedura actuală de eliberarea a unui nou paşaport le ridică la valori de-a dreptul neverosimile, vă anunţ, domnule ministru, că am sondat piaţa de acte false şi pot procura un paşaport fals la numai 1/3 din cît m-ar costa unul românesc.
Apoi, judecat din punct de vedere ecologic, exprimat inginereşte, la distanţa la care mă aflu eu însumi de consulat, cele trei drumuri dus-întors, parcurse cu automobilul, ridică emisiile carbonice specifice, la circa 27 tone CO2 per kilogramul de paşapoarte. Mai mult decît pentru obţinerea unui kilogram de aur rafinat!
Vă mărturisesc, domnule ministru, că, din dorinţa de a afla preţul real al unui paşaport expirat, pe care statul român nu dă nici doi bani, cît ar da pentru titularul lui, am scos paşaportul la licitaţie publică. Să aflu şi eu valoarea lui reală. Valoarea persoanei mele, conform viziunii statului, admit că este riguros egală cu doi bani, ca să nu ne mai contrazicem şi pe această temă. Găsiţi paşaportul listat la: http://page5.auctions.yahoo.co.jp/jp/auction/e94153149 .
După această lungă introducere, domnule ministru, vă aduc la cunoştinţă o a treia nedreptate. Ea se află chiar în anexa legii 198/2008, unde veţi descoperi că valoarea taxei consulare (600euro) la depunerea cererii de renunţare la cetăţenia română, este de 10 ori mai mare decît aceeaşi taxă la operaţia inversă. Am semnalat, domnule ministru, anomalia, la Avocatul Poporului, înregistrată cu numărul 6508/2009. AvP s-a lepădat, motivînd că „excedează” atribuţiile sale, întrucît Parlamentul ar fi, chipurile, în măsură să echilibreze valoarea taxei. Principiul invocat de mine este unul simplu, cel al echităţii. Vă anunţ, domnule ministru, că în argumentaţia adresată AvP, anexată mai jos, am epuizat posibilele argumente raţionale, şi am ajuns la concluzia că din cei 600 de euro, doar 60 reprezintă raţiune, iar restul, altceva. Cu alte cuvinte, taxa consulară la depunerea cererii de renunţare la cetăţenie este doar 10% raţională, iar 540 euro m-ar costa mitocănia legiuitorului. Nu ştiu cine este legiuitorul, dar ştiu că la art. 13, din legea 198/2008, este specificat clar, că ajustarea cuantumului taxelor consulare depinde de MAE şi MEF. Aşadar, spălarea ruşinii o puteţi face chiar dumneavoastră, domnule ministru. Am adus ulterior la cunoştinţa AvP şi acest lucru, cu speranţa că-l voi ajuta să-şi identifice mai uşor rolul atribuit prin Constituţie.
Domnule ministru, presimt că veţi fi contactat de AvP, şi, pentru că veţi avea de răspuns la cîteva întrebări, mă grăbesc să vă previn. Vă mai previn, domnule ministru, şi asupra a două tentaţii sofistice într-o eventuală susţinere a ceea ce am identificat ca nedreptate. Prima tentaţie este cea a argumentului suveranităţii statale. De acord. Totodată, vă rog să constataţi că suveranitatea nu este o valoare în sine, ci doar o condiţie necesară, dar nu suficientă, pentru ca statul să se ghideze după principii şi valori. Suveranitate are şi Coreea de Nord. A doua tentaţie ar fi să motivaţi nedreptatea din anexa legii, invocînd aceeaşi lege. Nu aţi face decît să spuneţi cu alte cuvinte, că soluţia unei nedreptăţi s-ar afla în cauza aceleiaşi nedreptăţii. Adică, aţi înlocui o nedreptate cu ea însăşi.
După cum aţi intuit, domnule ministru, soluţia trebuie să fie exterioară legii cu pricina, şi va trebui să ia forma unei ordonanţe (co)ministeriale în timpul cel mai scurt posibil, pentru că, dacă pînă la data alegerilor prezidenţiale, nu voi avea un paşaport valabil, voi merge la secţia de votare tot cu unul expirat. În plus, şi cu martori. Cu toţii „gură-spartă”. De aceea, vă rog, domnule ministru, să încredinţaţi compartimentului juridic, spre analiză, cele semnalate de mine.
Vă asigur, domnule ministru, că aceasta este ultima mea rugăminte să faceţi ceva în calitate de ministru. Următoarea rugăminte va fi să demisionaţi, sau, mai neplăcut, următoarea rugăminte va fi să nu mai faceţi nimic. O puteţi lua ca tentativă de şantaj, dar cu riscul de a vă face de rîs, deoarece, toate actele mele sunt publicate în „monitorul meu oficial”, deîndată ce le emit. Cum ar putea fi numit şantaj, ceva (cel puţin principial) atît de bine fundamentat şi de transparent?
Cu speranţa că nu v-am vexat, vă urez să aveţi înţelepciunea necesară gestionării unui minister, (nu mă îndoiesc, greu) în folosul cetăţenilor, iar nu paguba lor. Cu atît mai greu, cu cît, o parte a personalului din subordinea dumneavoastră are probleme acute de imagine publică. Aţi avut chiar şi prilejul să vedeţi ,la consulatul din Chişinău, adevărul… nud, ca-să-zic-aşa.
Cu stimă,
MM
Edit: În urma listării paşaportului expirat la licitaţie, începînd cu valoarea de 1yen, în preziua expirării termenului de licitaţie, valoarea ajusese la 120 de yeni. Întrucît setasem invizibil o sumă mai mare pentru luarea în consideraţie a ofertelor, paşaportul nu a fost adjudecat. Oricum, concluzia experimentului este că paşaportul este de 180 de ori mai valoros decît preţul pe care Statul i-l atribuie persoanei titularului.
● 23 iunie 2009 – Traian Băsescu
Am trimis scrisoarea de mai jos via e-mail. Confirmarea de primire a sosit codificată într-un discurs de-al Preşedintelui, la 27 iunie 2009.
Am revizuit textul, azi, 12 iunie 2011. Pentru toma-necredincioşi, la cerere, pot aplica hardcopy după e-mail. În text apare o referire la aşa-zisa Anexă. Celor ce nu sunt în temă, le recomand fie să ia în răspăr toate articolele anteriore celui de faţă, fie să intre direct aici pentru o scurtă recapitulare în 10.000 de semne.
(urmează textul propriu-zis)
Dragă Domnule Traian Băsescu – Preşedinte al României
Mă numesc Marius Mistreţu, cetăţean româno-internet, cîrciumar la http://www.lamarius.net, Hiroşima. Este a doua oară cînd vă scriu, dar prima, în calitate de Preşedinte. Bineînţeles, în calitatea dumneavoastră de Preşedinte. Acum circa 8 ani v-am mai scris un mesaj scurt, pe care îl puteţi identifica prin parola Zăroni.
Domnule Preşedinte, încep printr-o observaţie. Fiind un om scrupulos, înainte de a îndrăzni a vă scrie, am căutat titulatura dumneavoastră completă, în documentele oficiale ale celei de-a patra puteri în stat, pentru a nu face cumva vreo gafă. Nu am găsit ceva coerent, ci numai titluri de nobleţe, precum: mascul alfa, Zeus, dictatorul, piratul etc. Ultimul, ducîndu-mă cu gîndul la un stat eşuat, precum Somalia. Ştiind că România NU este un stat eşuat, am dedus că Presa reprezintă un alt stat. Un stat în stat, (nu mă îndoiesc, democratic, sprijinit pe cei trei stîlpi instituţionali, altminteri, onorabili, sau în curs de onorabilizare la tribunal: Voiculescu, Vîntu şi Patriciu) stat numit, se pare, tot România. De unde şi confuzia.
Prezentare generală
Domnule Preşedinte, permiteţi-mi, vă rog, să vă aduc la cunoştinţă faptele.
Duminică, 07 iunie 2009, am purces la exercitarea dreptului de vot pentru alegerile europene, ca cetăţean european ce mă consider. În lipsa tehnicii de vot la distanţă (pe care o aştept de 16 ani) am înghiţit eu distanţa (de 900 Km) ce mă despărţea de proxima urnă de vot. Vă mărturisesc, ştiam dinainte ce mă va aştepta, sprijinindu-mă pe cîteva fapte. O lege electorală restrictivă, un Parlament ce a restrîns şi mai mult opţiunile în procedura de identificare a persoanei, precum şi apeluri insistente la vigilenţă, rostite de preşedintele Senatului, atît în campania electorală, cît şi în ziua de vot, în apariţiile publice ale domniei sale. Apelurile domniei sale la vigilenţă mi-au rămas pînă azi, imprimate în memorie. De aceea, consider că preşedintele Senatului a agravat situaţia, ceea ce se reflectă în participarea slabă la scrutin, iar ca factor, atît politic, cît şi legislativ, precum şi uman, îl consider pe domnul Geoană responsabil, cel puţin moral, pentru cele petrecute ulterior. Este drept, nu unicul responsabil.
Aşadar, a rămas doar să dovedesc strîmbătatea. În consecinţă, am plecat înarmat cu o bocceluţă de acte eliberate de statul român, (cu excepţia certificatului de naştere, toate expirate) şi cu un MP3 player. Cel mai ieftin.
În secţia de vot de la Ambasadă, am fost împiedicat să îmi exercit dreptul de vot, refuz motivat de expirarea actelor mele de identitate. Dacă în trecut se mai închideau ochii pe la consulate, de data aceasta, apelul domnului Geoană la vigilenţă şi-a dovedit influenţa pernicioasă în (ne)exercitarea drepturilor cetăţeneşti.
M-am întrebat: care este semnificaţia refuzului? Răspunsul raţional pe care l-am găsit, este că buletinul de identitate (BI) reprezintă doar un contract de vasalitate, între cetăţean şi statul român, contract cu durată limitată. Odată cu expirarea buletinului/paşaportului, statul se pune în situaţia jenantă de a nu-i mai putea garanta cetăţeanului, nimic. BI, odată expirat, cetăţeanul este în aer. La rîndul meu, aruncat în aer de un paşaport expirat, vă mărturisesc, nu m-am simţit deloc confortabil, dar mi-am revenit repede, întrucît am început să gîndesc. Am luat-o încet, cu întrebări simple, precum: Cine sunt eu?, Ce reprezint eu?
Am realizat că, dacă un suzeran s-a debarasat de mine printr-o hîrţoagă, am devenit un om liber, tot atît de liber precum un ronin.
Pentru reconstituirea stării iniţiale, cea de cetăţean cu drepturi recunoscute, garantate de Constituţie, am sesizat absurditatea procedurală la Avocatul Poporului, fără să aduc acuzaţii. Însă corectarea anomaliei semnalată de mine pe cale legală este cronofagă, iar pînă la rezolvarea aspectului legal, eu rămîn fără garanţii de securitate din partea suzeranului, recte statul român.
Stare de provizorat
Ţinînd seama de cele expuse, am convocat toţi experţii în drept internaţional privat, pe o rază de 15cm (hm! poate mai puţin) i-am introdus repede în chestiune, apoi, amîndoi am decis că trebuie să-mi declar autonomia statală şi să promulg o Constituţie după modelul celei româneşti. (Să mai zică cineva că experţii nu ştie carte!) Cu alte cuvinte, eu sunt statul, iar statul sunt eu.
Am fondat o nouă formaţiune statală, numită: Republica Marius Mistreţu-Balc. (Balc, de la… Balcani.) Stat democratic, cu suprafaţa de 120mp, cu statut provizoriu de protectorat japonez. Populaţia: 3 locuitori, din care 2, minorităţi naţionale. Limba oficială: japoneza (minorităţile naţionale fiind majoritare). Parlament bicameral: Camera soţiei şi Senatul. Deciziile majore se iau unicameral, în şedinţă comună. Întocmai ca în Parlamentul României, nu există vot majoritar, ci numai unanimitate (cînd e vorba de împărţirea banilor) sau balotaj, balotajul fiind tranşat democratic şi gerontocratic. (Dacă soţia vrea să încline majoritatea în favoarea sa, nu are decît să îmbătrînească mai repede ca mine.) Spre deosebire de Parlamentul României, cvorumul se realizează uşor. Lipsa unui parlamentar se consideră şedinţă separată, iar cînd lipsesc ambii, se intră în vacanţă parlamentară şi se stinge lumina. Conflictele de natură constituţională se tranşează în curte, gravimetric, ca şi în România, în sensul că cel mai dolofan are dreptate. Fiind în acelaşi timp şi preşedintele Senatului, şi preşedintele Republicii, am rezolvat problema reprezentării în exterior, ceea ce îmi dă dreptul să mă adresez atît domnului Geoană, cît şi dumneavoastră personal, în calitatea de Preşedinte al României. Aşa, ca de la dictator la dictator. Prin acest artificiu procedural, am răspuns la întrebarea: ce sunt eu?.
Republica mea, neavînd un PIB asigurător, nu pot iniţia nicio acţiune la tribunalul internaţional de la Şpaga, pentru tranşarea platoului la Continental.
De aceea, am cerut garanţii morale de la domnul Geoană, sub forma scuzelor publice, pentru consecinţele incidentului Tokio, cănsiderînd un atare gest ca normal, şi asigurător pentru respectarea în viitor a drepturilor mele fundamentale.
I-am acordat domnului Geoană un termen de 15 zile pentru a lua legătura cu mine în această chestiune, urmînd ca, în caz contrar, să mă adresez Preşedintelui României. Condiţiile puse pot fi găsite în secţiunea Anexa. Întrucît termenul a expirat, şi, chiar în eventualitatea în care domnul Geoană ar fi luat legătura cu mine, sunt sigur că nu ar fi trecut de etapa procedurală simplă, de identificare a persoanei, i-am luat în mod unilateral şansa priorităţii. Doar pentru a-i dovedi absurditatea unor proceduri. Consider că domnul Geoană a pierdut ocazia de a-şi valorifica handicapul. (Ferească Sfîntul! Nu vă gîndiţi la altceva!) Dacă, pînă la data amorsării, cîmpul de bătaie se va modifica, vă rog să acceptaţi actualizarea.
Aşadar, rămîne în suspensie întrebarea: cine sunt eu? Răspunsul nu este atît de simplu pe cît pare. Sinteza etapelor în stabilirea integrală a identităţii mele este cuprinsă în următorul:
Opis
0) data: 11 iunie a.c.
Publicat Stenograma incidentului Tokio.
Calea: internet.
Caracterul: public, fără restricţii de afişare şi de acces la fişierele audio.
Termen: nelimitat.
1) data: 11 iunie a.c.
Cerere către Ministrul Turismului, în care îmi exprim unilateral voinţa, spre deconectarea paginii mele de internet de la saitul Biroului de Turism din Tokio, ca represaliu la nerecunoaşterea identităţii mele de către Statul Român.
Calea: internet.
Caracterul: public, cu revendicări, fără restricţii de afişare.
Termen: 31 iulie a.c.
2) data: 15 iunie a.c.
Sesizare la Avocatul Poporului, în care am arătat anomalia, precum şi sugestii de îndreptare.
Calea: e-mail.
Caracterul: public, cu restricţii de utilizare, fără revendicări.
Termen: cînd i-o înţelepţi Dumnezeu pe parlamentari.
3) data: 18 iunie a.c.
Memoriu trimis la MAE şi indirect, Preşedintelui Senatului.
Calea: e-mail.
Caracterul: public, cu revendicări, fără restricţii de utilizare.
Termen: 02 iulie a.c.
4) data: 18 iunie a.c.
Înştiinţare către MAE, în care anunţ că mă aflu sub protecţie.
Calea: e-mail.
Termen: nedivulgabil.
5) data: 02 iulie a.c.
Amorsarea prezentului memoriu către Preşedintele României.
Calea: e-mail.
Caracterul: confidenţial.
Termen: la latitudinea Preşedintelui României.
Motivaţie de interes general
Nu m-aş fi agitat atît, dacă nu aş fi convins că, prin demersurile mele, întăresc statul de drept. În această privinţă, domnul Geoană, cred că e de acord cu mine, întrucît sunt un român ce recunoaşte întîietatea convingerii, în dauna constrîngerii. Iată!, am reacţionat din convingere.
Nu mă îndoiesc, domnule Preşedinte, din cele scrise de mine, veţi desprinde o concluzie amară, dar în acelaşi timp, dătătoare de speranţă. Anume, pentru a dezvolta sentimentul de responsabilitate, de onoare, în conştiinţele cetăţenilor, trebuie început chiar cu cetăţenii. Cu alte cuvinte, în orice relaţie dintre cetăţean şi stat, sau între cetăţean şi cetăţean, acolo unde, raţional este posibil, să nu mai fie niciodată necesară autentificarea la notariat a oricărui rahat. Rahatul pute. Cea mai bună dovadă că e rahat, e că pute. La ce să-l mai şi guşti? La ce să-l mai şi ştapilezi? De ce să obligi cetăţeanul să mănînce ştapile? De ce procedurile îi bagă pe unii în mormînt iar pe alţii-n Parlament?
Dragă domnule Preşedinte, o afirm răspicat, de nu ne vom opri din nebunia (supra)legalismului, vom da direct în anarhie.
Ca să arăt efectele perverse ale supralegalismului paroxistic de azi, iau chiar acum, în timp ce scriu, la întîmplare, un ziar central. Răsfoiesc: „Poliţist de România: înjurat, bătut şi batjocorit”.
Iată! Ne-am fi aşteptat ca, cu atîţia notari şi notăriţe, cu atîţia oameni ai legii, lucrurile să fie în ordine. Ce descoperim? Oameni îndobitociţi de ştampile, fără minimul simţ al onoarei, ce bat poliţişti, la rîndul lor, cu un vag sentiment al onoarei. Sper ca, numai exemplul de faţă să arate clar că: supralegalism – egal – anomie. Iar acesta este numai începutul.
Demersul meu este unul paşnic, legitimat complex, şi sper ca el să fie şi bine înţeles.
Revendicare
Domnule Preşedinte, pe de o parte, în beneficiul meu personal, vă rog respectuos, iar de cealaltă, în beneficiul tuturor cetăţenilor, vă implor ca, în numele Statului Român, să îmi satisfaceţi revendicarea expusă în Anexa, şi sintetizată la poziţia 3) din opis.
Motivaţie de interes personal
Dragă domnule Preşedinte Traian Băsescu, mă simt dator să vă fac o ultimă confesiune. Acolo unde spuneam că demersul meu este unul legitimat complex, mă gîndeam şi la motivaţia intimă. Am fost recrutat de Securitate, ca turnător neplătit, în 1978, la vîrsta de 19 ani, pe cînd eram elev TR în UM 01634 Cîmpulung-Argeş. După satisfacerea stagiului militar, nu am mai fost contactat niciodată de „organe şi ţesuturi”. Pe semne, felul meu de a fi le-a legat mîna lungă. Prea eram gură-spartă. Pentru că nu am ascuns nici măcar acest lucru în cercul de prieteni. Cu ruşine, fac mărturisirea, atît întru mîntuirea mea, cît şi pentru a preveni orice atac din partea soţilor notăriţelor (se ştiu ei). Îi recomand domnului Geoană să nu mai scotocească prin hîrţoage, că nu se va alege decît cu strănutul. Mare lucru nu se află acolo. Doar un tînăr buimac, speriat, strivit moral de un sistem ticălos. Oricum, în populaţia româno-internetă, istoricul meu are oarecare notorietate, de mai bine de patru ani, de cînd susţin din toată inima, publicarea pe internet a arhivei.
Cînd spun ruşine nu mă refer numai la partea biografică, ci şi la cea genealogică. Am doi unchi pe linie paternă, foşti ofiţeri de Securitate. Ambii trăiesc. Nu ştiu ce au făcut. Tot ce ştiu, ştiu de la ofiţerul CI care m-a recrutat, anume, că unul dintre ei a fost şeful catedrei de tactică la unitatea de la Grădiştea-Giurgiu.
Domnule Preşedinte, aveţi căderea de a dispune căutarea dosarului meu la CNSAS. De veţi fi curios să-i aflaţi conţinutul, v-aş fi adînc recunoscător pentru favoarea de a-mi remite o copie după dosar, pentru a mă convinge, o dată în plus, de ce sunt liber. Aş putea cere eu dosarul, dar am jurat să nu mai bag niciun yen în buzunarul notarilor.
Mi-am mai jurat, ca, odată-şi-odată, să spăl onoarea numelui Mistreţu. Am încercat, pe 21 decembrie 1989, la Dales, cînd, cu mîinile mele am tras pe trotuar cadavrul unei femei scunde, sau scurtată de impactul cu camionul militar (ce trecu la nici un metru de mine). După primele rafale am fugit. Tentativă de spălare a numelui, eşuată. Nu eram pregătit să mor, deci, nu eram liber. A doua zi, am pus în geantă trei chifle Graham, cîteva nuci, prune uscate, cîteva lumînări, şi am purces gata să mor. Din fericire, a fost tîrziu. Am aprins lumînarile pe locul în care murise femeia aceea, şi am dat de pomană merindele, întru mîntuirea celor răpuşi, cărora le port adîncă recunoştinţă.
Nu mă consider revoluţionar, şi, de aceea, nici nu am un certificat (autentificat sau nu, la notariat) în acest sens. Dumnezeu m-a trecut în linia a II-a. Am luat calea bejeniei. Am ajuns în Japonia, la studii de Bucătărie şi Onoare. De mai bine de 12 ani locuiesc în Hiroşima, loc marcat pe vecie de planificatori militari înţelepţi, (din ambele tabere) planificatori ce, nu mă îndoiesc, au respectat toate procedurile.
Azi, sunt fericit că am apucat ziua în care Dumnezeu m-a trecut în linia I, după o zvîrcolire de cîteva săptămîni, zbucium ce precede orice metanoia autentică.
Domnule Preşedinte, nu vă ascund, au fost şi victime. Sunt cel puţin trei membri ai familiei mele din ţară, cărora le-am mutilat sufletul odată cu plecarea mea. Doresc din străfundul inimii ca, chiar de nu mă vor putea ierta niciodată, cel puţin să nu le fie ruşine că poartă, sau că au purtat cîndva, numele Mistreţu. Nu mă consider mucenicul Cauzei. Ei sunt mucenicii. Ceea ce v-am mărturisit, nu am îndrăznit să împărtăşesc nici măcar unui duhovnic, şi, aş îndrăzni să spun, nici măcar mie, pînă nu voi fi venit cu ceva onorabil, în folosul tuturor, şi cu un nume curat, e drept, ceva fără masă, fără volum, dar fără de care, viaţa oricui ar fi goală.
Vă rog să mă iertaţi pentru îndrăzneala de a vă pune în spinare o povară în plus.
Motivaţii suplimentare
Dragă domnule Preşedinte, vă rog să îmi permiteţi a vă anunţa că, indiferent de rezoluţia dumneavoastră, consider că, în sens larg, datoria mea de cetăţean nu a fost îndeplinită, atît timp cît sunt încă viu. În schimb, datoria faţă de membrii familiei mele lărgite, da. Mă maturizez greu. Deocamdată, abia înţeleg de unde îmi vine numele. Cine sunt.
Vă rog, domnule Preşedinte, arătaţi că un sistem ticăloşit poate fi umilit, (chiar dacă nu învins) doar cu un reportofon de 20 de dolari şi cu un paşaport expirat! Ceea ce ar urma întru Bine, nu va fi decît o chestiune de timp.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Efecte
Pînă la data expedierii, scrisorii de faţă, s-au petrecut următoarele lucruri ce se leagă în mod probabil, sau logic, de demersurile listate în opis.
a) Duminică 21 iunie a.c., conform unei depeşe Agerpres, într-o coferinţă de presă, MAE declară public că, începînd cu 01 iulie, se simplifică procedurile după care consulatele vor lucra cu cetăţenii români din străinătate. MAE nu motivează decizia prin contribuţia presiunii aplicate de îngerii mei păzitori şi de mine, dar este bine şi aşa.
b) 22 iulie a.c., preşedintele Senatului pleacă în China pentru 3 zile. Scopul vizitei, obscur. Suspect! În consecinţă, dispozitivul meu de protecţie a fost reconfigurat.
c) (adăugat azi, 16 iunie 2011) Joi 19 noiembrie 2011 am fost sunat de la consulat să trimit două poze de paşaport, pentru întocmirea unui titlu de călătorie, ce, la data alegerilor prezidenţiale (22 noiembrie) mă aştepta pe masa comisiei de votare. A fost o soluţie în paradigma birocrat-conţopească despre lume şi viaţă, dar o soluţie. Deci, se poate.
Încheiere
Domnule comandant; gabier Marius Mistreţu, de pe nava România, raportez: Nava se află staţionată în Lacul Rusesc, la intrarea în Bosfor. De 20 de ani are probleme de pescaj şi de gabarit, ceea ce nu o face aptă să treacă dincolo, în Europa. Coca este năpădită de moluşte. Vă rog, faceţi ceva, chiar de ar fi ca, odată cu retezarea catargelor, să cad şi eu. Voi cădea… liber.
Cu adînc respect, şi aş îndrăzni să spun, cu iubire,
Marius Mistreţu
cîrciumar, Hiroşima
–––––––––––––––––––––––––
Bibliografie şi mulţumiri
Montesquieu – Spiritul legilor.
*** – Constituţia României
Le mulţumesc, pe această cale, domnilor Asterix şi Obelix pentru pilda celor 12 munci, pildă ce m-a ajutat mai mult decît 12 tratate de tinichigerie politică – pardon! – de filozofie politică, Vărului meu, Vinny, pentru isteţimea în lupta cu procedurile din Alabama, precum şi mătuşii Tamara (pură coincidenţă).
Îmi place să cred că persoanele ce au aflat de demersurile mele, cu cît mi-au răspuns mai laconic (sau de loc), cu atît cred că m-au sprijinit mai mult. Le mulţumesc din inimă.
Alin Fumurescu
Fără buletin 
24 comments