Fără buletin

● Cînd „prefraudarea” lui Pârvulescu are sens

Posted in Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2012/10/20

Cu ani în urmă rîdeam de un stareţ de ONG, în fapt, un agent electoral al curentului etatisto-mafiot ce ţine captiv statul român, un anume Pârvulescu, cînd acesta a lansat ineptul termen „prefraudare”. Se petrecea tot într-un context electoral. Întîmplător, acelaşi agent este şi unul dintre autorii scîrboasei legi electorale în vigoare azi. Dar să revenim. Să reţinem licenţa „prefraudare” şi să o căutăm conceptual în mediul înconjurător. O găsim pe stadionul Naţional Arena în după amiaza zilei de 17 octombrie 2012, la dezgustătoarea şi megalomana demonstraţie de forţă a USL. Lansarea candidaţilor înainte de lansarea candidaţilor şi de începerea campaniei electorale. Un fel de întărîtare de 3 milioane de euro a taurului.

De ce, „prefraudare”? Păi, să vedem ce zice legea 35/2008 actualizată:

Selectez definiţiile cu oarece valoare epistemică:

Art.2.
(13.) campanie electorala – perioada in care competitorii electorali desfasoara activitati de propaganda cu scopul de a-i determina pe alegatori sa isi exprime voturile in favoarea lor;
(25.) perioada electorala – intervalul de timp care incepe la data aducerii la cunostinta publica a zilei alegerilor si se incheie odata cu publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a rezultatului scrutinului. Perioada electorala cuprinde intervalul de timp dintre data aducerii la cunostinta publica a zilei alegerilor si data inceperii campaniei electorale, campania electorala, desfasurarea efectiva a votarii, numararea si centralizarea voturilor, stabilirea rezultatului votarii, atribuirea mandatelor si publicarea rezultatului alegerilor in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I;
(30.) fraudă electorală – orice acţiune ilegală care are loc înaintea, în timpul sau după încheierea votării ori în timpul numărării voturilor şi încheierii proceselor-verbale şi care are ca rezultat denaturarea voinţei alegătorilor şi crearea de avantaje concretizate prin mandate în plus pentru un competitor electoral;

Observăm două intervale de timp: campania electorală şi perioada electorală. Campania electorală este întotdeauna parte a perioadei electorale. Să vedem cam cît din perioada electorală e ocupată de campanie. Aflăm la articolul 7:

ART. 7
(1) Aducerea la cunoştinţă publică a datei alegerilor se face cu cel puţin 90 de zile înainte de ziua votării prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Guvernului privind data alegerilor.
(2) Campania electorală începe cu 30 de zile înainte de ziua votării şi se încheie cu 24 de ore înainte de momentul începerii votării.

Aşadar, perioada electorală este de cel puţin 90 de zile, în timp ce campania nu poate depăşi 29 de zile, dar este întotdeauna inclusă în intervalul perioadei electorale. Să vedem acum ce e permis în campania electorală:

ART. 37
(1) În campania electorală, candidaţii, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, cât şi cetăţenii cu drept de vot au dreptul să-şi exprime opiniile în mod liber şi fără nicio discriminare, prin mitinguri, adunări, utilizarea televiziunii, radioului, presei
scrise, a mijloacelor electronice şi a celorlalte mijloace de informare în masă.

Deducem că, dacă toate activităţile enumerate în 37(1) sunt permise în campania electorală, ele sunt în mod necesar interzise înafara intervalului de 29 de zile ale campaniei. Şi e firesc aşa. Nu poţi desfăşura acţiuni electorale înafara perioadei de campanie pentru că se cheamă că furi din start.
Ar fi ca şi cum, starterul unei curse de alergare ar zice:
Pe locuri… fiţi gata… băieţii de pe culoarele: unu, trei şi şapte: start!
Se cheamă că arbitrul îi lasă pe cei trei să fure din start. Ceea ce, nu numai că e imoral, dar încalcă principii fundamentale ale statului de drept, ca de pildă egalitatea de şanse. Sunt convins că unii jurişti profesionişti ar găsi şi alte strîmbătăţi pe care un om cu o doză medie de bun simţ le simte doar în jugulară. Chiar şi atunci cînd vede afişe electorale de dimensiuni nesimţite, puternic dezechilibrate, emisiuni electorale înafara perioadei de campanie, de asemeni, puternic dezechilibrate.
În concluzie, pe 17 octombrie 2012, „prefraudarea” ne-a umilit revărsată din piepturile a 75.000 de electori gata corupţi. Pînă cînd vom tolera nemernicia actualului cartel politic?

Vreţi să vă spun care sunt responsabili de călcarea în picioare a demnităţii noastre în chestiunile electorale?

Avocatul Poporului, că stă cu curul pe cămaşă, deşi îl calcă şi pe el pe nervi afişajul electoral atît în spaţiul stradal, cît şi în timp (înafara campaniei electorale). Dar AvP nu este avocatul nostru, ci al cartelului politic. Pentru că din banii furaţi de cartel îşi suge salariul baban.

Autoritatea Electorală Permanentă, dacă nu ar fi constituită din persoane tembele, ar putea fi un factor activ în ameliorarea legislaţiei electorale:

ART. 65 (1) Autoritatea Electorală Permanentă exercită următoarele atribuţii principale în
intervalul dintre două perioade electorale:
i) asigură, în limita competenţelor sale, aplicarea unitară a dispoziţiilor legale
referitoare la organizarea alegerilor;
j) elaborează studii şi propuneri vizând îmbunătăţirea sistemului electoral, pe
care le dă publicităţii şi le prezintă autorităţilor publice, partidelor politice, precum şi organizaţiilor neguvernamentale interesate;
l) elaborează materiale şi programe de informare şi instruire a alegătorilor asupra
sistemului electoral românesc şi asupra respectării deontologiei electorale şi
asigură popularizarea acestora;
t) elaborează proiecte de acte normative pentru îmbunătăţirea şi perfecţionarea
sistemului electoral românesc, pe care le supune Guvernului spre analiză şi
exercitare a dreptului de iniţiativă legislativă;

V-a bătut careva la uşă să vă întrebe dacă sunteţi mulţumiţi de ţigănia electorală a membrilor cartelului politic? Desigur, întrebarea are răspuns previzibil.

Parlamentul. Deşi este format din reprezentanţi, chipurile, ai poporului, nu s-a învrednicit nici măcar să republice legea 14/2003, ce citează articole constituţionale caduce sau cu adresa schimbată între timp. Cartelul nu este interesat să îşi facă viaţa grea, pentru că ştie că va fi măturat de prima măsură de relaxare a drepturilor politice, scăpată în folosul omul de rînd. În schimb, cartelul vă poluează cu ţigănia audio-vizuală pe întreaga perioadă electorală. Aşadar, nu numai că vă îndobitoceşte, dar vă şi „prefraudează”.

Bonus:

Legislaţia electorală japoneză este foarte strictă în chestiunile de propagandă electorală. Echitatea şi egalitate de şanse sunt virtuţile ce transpar din simpla vizualizare a manifestărilor electorale. Propaganda se poate desfăşura numai în campania electorală, numai între orele 8 şi 20, numai prin afişe riguros egale: şi numeric, şi ca arie.
Doar comuniştii îşi permit să zburde megafon pe unde îi apucă, însă pe unde sunt prinşi sunt amendaţi. Pe semne, amenda este ajustată după amplitudinea gălăgiei şi numărul de propagandişti. În imaginea de mai jos, luată pe 6 octombrie, l-am surprins pe unul din viitorii candidaţi pentru Senat. Un anume Oonishi, fără şanse reale de a fi ales. Pe automobil scrie „Akahata” (sau sekki?) însemnînd steagul roşu. Poate tocmai apetenţa slabă a comuniştilor de a respecta legea face ca reprezentanţii comunişti să nu numere mai mult de 2% în Dietă. Şi acelea, locuri rezultate prin redistribuirea resturilor electorale.

Observaţi cît de numeroasă e asistenţa.

Anunțuri

Cum să îndrepţi un senzor foto

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/10/15

Cu vreo patru ani în urmă am început şi eu în sfîrşit să umblu cu un SLR digital. Ceva mai tîrziu, am doborît la licitaţie încă unul, uzat. Un Sony α-300. Mă păcălii cu el. Scotea poza cu vreo 25% mai jos decît încadram. Trebuia să ţin minte că are o deviaţie de paralaxă. Nu l-am prea folosit decît atunci cînd nu aveam încotro. Şi numai la fotografii ce nu cereau mare rapiditate.

Zilele trecute însă, luai copiii, pe fiul meu şi pe încă doi băieţi de vîrsta lui, la munte. Copiii şi-au manifestat dorinţa să facă şi ei poze. Înainte de plecare, le-am pus în mînă cîte un Minolta Weathermatic (cu film) un model rezistent la tăvăleală. În timp ce le arătam cum să umble cu ele, unul dintre copii trînti cu cotul, din greşeală corpul aparatului α-300, direct pe podea. Nu m-am impacientat, nu m-am încruntat, deşi căzătura măsurase aproape un metru.
După ce copiii coborîră în faţa casei, făcui totuşi o probă cu aparatul căzut. Spre surpriza mea, deviaţia de paralaxă dispăruse. Hopa! Am redescoperit ceva util: cui pe cui se scoate. Pe semne, aparatul avusese parte de o buşitură înainte de a fi scos la licitaţie.

În autobuz, l-am liniştit pe copil, mulţumindu-i totodată pentru buşitura reparatorie. Nu prea m-a crezut el, dar, treptat, buna dispoziţie i-a revenit.

Cu vreo lună în urmă, însă, nemulţumit de (pe atunci) ţeapa cu α-300, doborîi la licitaţie încă un aparat digital. Un α-350. Ca un făcut, avea aceeaşi hibă, dar numai de vreo 20%. Încurajat de experienţa copil-cot-buf!, am pus aparatul în modul cleaning (cu obturatorul deschis, dar cu senzorul inactiv) şi, cu un beţigaş, agăţînd doar rama metalică, am încercat să îi mîn senzorul la poziţia potrivită. Am reuşit doar să îi reduc deviaţia la vreo 10%. Şi atunci, m-am supărat. I-am tras un pumn vertical în prismă.
Acum merge bine. Urmează să îi curăţ senzorul (murdar încă dinaintea licitaţiei).

Poate vă întrebaţi de ce sunt atît de gingaşi senzorii şi de ce nu stau locului.
Aparatele ceva mai pricopsite au senzorii mobili. Pe de o parte, pentru a compensa tremurul mîinii la expuneri mai lungi, pe de alta, din cînd în cînd, senzorul e pus să vibreze pentru a se lepăda de eventualele firicele de praf.

Tagged with: , , ,

Din nou despre „principiul simetriei”

Posted in Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2012/10/06

Încep cu o negaţie: Principiul simetriei nu poate fi invocat în chestiunile de drept public. A-l invoca este o pistă falsă, iar susţinătorii ei, sofişti.

Am stabilit în alt articol că teoria statului cere ca energia de destrucţie să fie mult mai mare decît cea necesară la construcţie. Altfel vom avea un stat metastabil ca apa gazoasă. Cum se destinde niţel, cum se trezeşte.

Un principiu al simetriei ar putea fi valabil la destrucţie dacă s-ar proba virtutea fundamentală: raţiunea.
Cum detectăm raţiunea? Putem? Putem. Iată cum:

Procesul de suspendare a Preşedintelui, fiind unul politic, mobilul Parlamentului poate fi deopotrivă raţional şi iraţional. Nu ştim. Dar ştim că instanţa constituţională are, prin natura sa, raţiunea, (judecata) ca virtute constitutivă. În această idee, avizul instanţei constituţionale, de fapt, compară rezultanta acţiunii Legislativului, cu textul constituţional. Un proces raţional. Dacă avizul este negativ, înseamnă că Legislativul a luat o decizie iraţională. Sigur, ştiam cu toţii asta dinainte, privindu-le mutrele schimonosite de ură. Dar instanţa constituţională înlătură dubiul.

Aşadar, din start, referendumul a fost iniţiat ca urmare a unui afect colectiv, exprimat cantitativ prin numărul de 256 de descreieraţi. În politică, afectele negative nu construiesc, ci distrug. Şi de aceea trebuie descurajate prin şicane solide. Una dintre şicane este cvorumul de participare la referendum.

Filozofia nu este diferită de cea a dreptului internaţional. Războaiele, fie ele: civile, între state, sau între alianţe de state, sunt prezumate a fi forme de manifestare politică a iraţionalului. Pentru prevenirea lor s-au inventat o serie de organisme de impunere a raţiunii. Toate conferinţele de securitate, toate organismele internaţionale de profil sunt de fapt instanţe de obiectivare a iraţionalului şi de impunere a raţionalului între state. (Eşecul lor este altă poveste.)

Acuma, la limită, statul poate fi format politiceşte chiar şi ca urmare a unei iluzii (naţiunea), a unei credinţe (religia), a unei identităţi (etnia), dar nu poate fi în mod legitim dezintegrat decît ca urmare a unui proces raţional (tratate de pace, despărţiri de catifea, decolonizări etc.).

Revenind, se poate vorbi de un principiu al simetriei la demiterea Preşedintelui, dacă, de pildă, ca în Austria, eşecul demiterii s-ar solda cu dizolvarea Legislativului (partea solubilă*). Aceasta ar fi într-adevăr o raţionalizare, prin pedepsirea entităţii iraţionale.

Aşadar, firească la o confruntare de natură constituţională este numai simetria: ori tu – ori noi. Iată, ne dăm seama de gaura din Constituţia actuală, o gaură formulată prin relaţia: ori tu – tot noi. Din start este ceva asimetric. Cum poate vorbi cineva de simetrie, cînd totul pleacă de la o a-simetrie? Pe slăbiciunea asta s-au bazat şi iniţiatorii loviturii de stat din 3-6 iulie 2012.

––––––––-
*) Nu toate adunările legislative sunt solubile. De pildă, în Japonia, Camera e solubilă, dar Senatul, nu.

▲ Mansarda arde – hidrantul e uscat

Posted in Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/10/03

Un fapt divers, fluturat pe toate posturile TV, m-a grăbit să îmi expun viziunea despre un bun de utilitate publică: apa curentă.

Mansarda unui înalt bloc de locuinţe a ars complet. Cauzele agravante au fost: puţinătatea apei şi accesul greoi.
O trăsătură generală a noilor ansambluri de locuinţe este subdimensionarea tuturor bunurilor de utilitate publică sau chiar lipsa unora. Sigur, nu stau să caut vinovăţii, ci doar le trec în revistă.
În Voluntari şi Popeşti-Leordeni de pildă, reţeaua electrică este subdimensionată cronic. Se pare, la incidentul de azi, supraintensitatea la revenirea dintr-o pană de curent pare să fi iscat incendiul. Se suprapun: vîntul, sibdimensionarea şi lipsa redundanţei la alimentarea cu apă, precum şi drumul îngust de acces.
Dacă pentru energia electrică, vînt şi căi de acces nu am soluţii, (dar trebuie să le aibă alţii) pentru redundanţa alimentării cu apă, am.

În România de azi, cam toate reţelele de apă curentă merg în presiune mare. 5–30% din apa curentă se pierde pe reţea, din cauza bătrînelor conducte de oţel. Ceea ce e o risipă imensă. Practic, trimiţi apă curată în pămînt şi mai şubrezeşti şi fundaţia drumului. Ca să nu mai vorbim de energia specifică mare la pompare (presiune mare, rugozitate mare (provocată de depuneri şi de penele de lemn înfipte pentru a cîrpi ţeava), distanţele lungi.

Raţionalizarea reţelei constă în pomparea la presiuni mici, în ţevi de PVC.
PVC impurifică mai puţin apa. Dar nu rezistă la mai mult de 7-8 atmosfere. Ceea ce justifică o dată în plus, scăderea presiunii de transport.

În schimb, la terminaţiile reţelei se montează, în regim strict privat, instalaţii de pompare, rezervoare de zi şi rezervoare tampon pe terasă.

Ce bune ar fi fost rezervoarele (eventual interconectate) la stingerea incendiului de azi din ansamblul din Popeşti-Leordeni! La 3.500 de locuitori, cît am estimat că ar avea ansamblul, numai în rezervoarele de zi ar fi existat un stoc de cel puţin 1.000 metri cubi de apă „la botul calului”. Başca rezervoarele tampon, situate pe terase.

Locuind într-o ţară dens populată, bîntuită de calamităţi, am marele privilegiu de a observa administrarea apei. Cu următoarele…

Avantaje:

1) numărul de incidente pe reţea se reduce mult. În consecinţă, durata totală de întrerupere accidentală a circulaţiei pe drumurile publice scade enorm.(În cei 19 ani de şedere în Japonia, o singură conductă subterană spartă am văzut.)

2) preţul unitar al apei scade. Creşte în schimb cel pentru întreţinere, instalaţiile locale de pompare fiind alimentate fie din contorul individual, fie din cel destinat electrificării spaţiilor comune ale blocului (cvartalului). Creşte de asemeni costul întreţinerii (pentru curăţirea rezervoarelor şi a pompelor, de regulă, anual). Dar energia unitară totală de pompare scade, ceea ce se integrează bine în politicile europene de profil.

3) Calitatea compoziţiei chimice a apei curente se menţine pînă la consumator. Iar răspunderea pentru calitatea apei de la pompă în sus, îi revine proprietarului.

4) Creează oportunităţi de afaceri pentru producătorii de pompe, de rezervoare confecţionate din răşini armate, de termoizolaţii.

5) În rezervoarele de zi (şi eventual în cele tampon) în permanenţă, va exista un volum de apă disponibil în cazuri de calamitate sau dezastru.

6) Spaţiile staţiilor de purificare a apei pot fi folosite mai raţional, întrucît nu va mai fi nevoie de bazine-tampon atît de mari.

Dar efectul economic cel mai vizibil este:

7) Modernizarea reţelei de apă poate absorbi producţia de PVC a Oltchim pe 15 ani, şi promisiunea unei absorbţii anuale acceptabile, după.

Obiecţii ar fi doar cele legate de poziţia geografică a României. Pericolul crăpării ţevilor expuse gerului. Însă, privind imagini mai vechi din ţări cu climă temperată, am observat că, de pildă la New York, existau turnuri de apă pe clădiri. Pe semne, ele există şi azi, doar că sunt mascate cu panouri de reclamă. Dacă în New York-ul anului 1910, cu clima influenţată puternic de Curentul Labradorului, existau soluţii de izolare termică, cu atît mai la îndemînă sunt ele azi.

Am făcut un mic calcul tehnico-economic pentru a vedea cam cît din producţia de PVC de la Oltchim poate fi absorbită de modernizarea reţelei de apă curentă. Am socotit 8 milioane de locuinţe ce, în următorii 15 ani ar putea fi adaptate viziunii: presiune mică – fiabilitate mare. Am adăugat şi o raţie anuală de 50.000 de locuinţe noi.
Neavînd date statistice despre consumul specific în România, am luat una japoneză întinsă pe anii: 1955-2000.

În linii mari, consumul specific total de confecţii de PVC este între 264 Kg/locuinţă (1993) şi 353Kg/locuinţă (1999) în care intră cu o pondere mică şi ţevile electrice. Am exclus perioada dinainte de 1993, întrucît, proporţia locuinţelor alimentate cu apă era mai mic cu 4% iar consumul specific de PVC era mai departe de saturaţie.

Pe categorii, confecţiile de PVC au următoarele consumuri specifice (1999):
Ţeavă de presiune: 118Kg/locuinţă
Ţeavă antişoc: 26,7Kg/locuinţă
Ţeavă cu pereţi subţiri (pentru ape uzate şi pluviale): 208,4 Kg/locuinţă.

Dacă socotim că România are 8 milioane de locuinţe (real 8,4 milioane) din care peste 40% urmează a fi racordate pentru prima oară la apă curentă, şi un modest 250 KgPVC/locuinţă, totul eşalonat pe 15 ani, apoi adăugăm anual 50.000 de locuinţe noi nouţe, rezultă un consum anual de PVC de 146.300t.

Cine zicea că producţia de PVC de la Oltchim nu are piaţă?

%d blogeri au apreciat asta: