Fără buletin

Falansterul lui Ponta debutează cu 3000 de indulgenţe episcopale

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2010/04/29

Aţi aflat desigur despre iniţiativa preşedintelui PSD Victor Ponta, de cooperativizare politică a comerţului. Toate bune şi frumoase, însă se cuvine o discuţie principială, despre implicaţiile morale şi penale ale iniţiativei.

Ideea există demult*. Nouă este numai imixtiunea, făţişă şi trîmbiţată, a politicului în afacerile private, de la desfiinţarea Gospodăriei de Partid încoace. Fiind vorba despre o cooperativă heteroclită, în care natura uneia din părţi este clar politică şi legislativă, se impune definirea unui mecanism transparent de decontare a diferenţei de preţ unitar la vînzarea produselor şi serviciilor ce fac obiectul cardului (discriminator pe criterii politice). Mecanism pe care Ponta nu-l poate prezenta, pentru că e de aşteptat ca el să fie subteran. Lucru ce îi conferă iniţiativei un pronunţat caracter mafiot. Nu este sigur dacă dl. Ponta a studiat în Catania metodele de combatere a corupţiei, sau a fost acolo doar pentru diversificarea criminalităţii organizate. Azi într-o nouă prezentare, sub forma haiduciei cinice de partid. Dl. Ponta se pare că are probleme în a deosebi un partid politic de un sindicat. Fie el şi un sindicat mafiot.

Avînd în vedere consideraţiile de mai sus, cer instituţiilor statului următoarele:

1) Îi cer preşedintelui PSD să înceteze imediat raportul de putere dintre PSD (agresorul) şi agenţii economici (victima). Îi cer să înceteze imediat distribuirea şi valorificarea cardurilor de mafiot, şi să le retragă imediat pe cele deja distribuite. În caz contrar, cardurile vor fi utilizate drept probe împotriva iniţiatorului cooperativei.

2) Îi cer Consiliului Concurenţei să analizeze în ce mod indulgenţele de partid parazitează şi lezează libera concurenţă.

3) Le cer partidelor politice, în special celor ce-şi spun liberale, să-şi precizeze oficial poziţia faţă de cele prezentate.

4) Dacă iniţiativa a produs efecte, le cer DIICOT şi DNA să evalueze proporţia de: trafic de influenţă, şantaj, extorcare, uzurpare de poziţii oficiale, abuz în serviciu, evaziune fiscală, imixtiune brutală a politicului în afacerile private.

5) Chem agenţii economici (parte a cooperativei PSD sau potenţialele victime ale cooperativizării) la nesupunere civică. Iar în caz contrar, cer agenţilor economici din cooperativă să treacă pierderile înregistrate, ca articol de calculaţie distinct, în bilanţul contabil pentru Fisc, urmînd ca trimestrial, Fiscul să execute PSD la plata diferenţei de TVA. Le cer agenţilor economici vizaţi, ca ultim act de demnitate, să se autodenunţe la Parchet. Le cer agenţilor economici să reţină cardurile de mafiot în vederea cooperării cu Justiţia la întocmirea rechizitoriului. Au tot dreptul să o facă.

6) Îi cer Fiscului să treacă automat agenţii economici ai cooperativei pe lista de suspecţi de evaziune fiscală.

7) Îi cer Consiliului de Combatere a Discriminării să se autosesizeze şi să constate cum PSD instigă la discriminarea după apartenenţa politică, iar asta, la mai bine de 20 de ani de la abolirea sistemului politic socialist de sub puterea nelimitată a PCR.

–––––––-
* Există şi în Hiroşima iniţiative similare. Unele cu decontare internă, altele, fără. Un card fără schimb intern a fost emis chiar sub auspiciile unui ziar regional (Chuugoku Shinbun), dar condiţiile de cooperare se întind numai pe orizontală, fără vreun amestec al vreunei instituţii a statului. Iar echitatea rezultată din sistem este echitatea naturală, ce nu lezează niciuna din legile concurenţei. Chiar şi eu sunt parte într-un astfel de sistem, însă condiţiile de ieftinire în prăvălia mea rămîn strict la latitudinea mea. Niciun client nu poate invoca vreun argument extrapecuniar.

Ai cui sunt maidanezii?

Posted in Chestii, Drepturi individuale by Marius Delaepicentru on 2010/04/27

Problema maidanezilor se poate clarifica punînd bazele teoretice ale „soluţiei finale”. Cum scăpăm de maidanezi? Propunerea mea este: prin acţiune cetăţenească.

Statutul juridic al maidanezului este deocamdată parazitat de o lege contrară, cea a protecţiei animalelor, prost interpretată. Animalul nu poate fi niciodată subiect de drept, decît, poate, în minţile ecologiştilor radicali. Maidanezul poate fi considerat animal de companie doar în situaţia în care are un stăpîn cu acte în regulă. Responsabilitatea actelor maidanezului revine stăpînului. În toate celelalte situaţii, este o sălbăticiune ce nu-şi are locul în ariile locuite. Orice vînător poate spune că un urs nărăvit la şeptel, sau la gunoi, e un urs mort. E valabil şi pentru maidanezi. Întrucît maidanezii acţionează pe domeniul public, responsabilitatea actelor maidanezului revine proprietarului, recte, statului/ primăriei. Logic, proprietarul (de drept natural) al maidanezului, adică Statul, trebuie obligat: fie să cureţe locul, fie să educe maidanezul în sensul inocuităţii. Puteţi profita de profesia de bază a primarului Bucureştilor, pentru a pune problema în termeni de igienă publică.

Există cel puţin două clauze constituţionale ce legitimează lichidarea maidanezilor. Cea legată de dreptul la un mediu sănătos, şi cea care se referă la sănătatea populaţiei. De aici trebuie pornit.

Sunt două ministere ce pot forţa lichidarea maidanezilor. Ambele dispun de toate datele epidemiologice, de mediu*), şi despre costurile aferente reparării daunelor produse se maidanezi. Trebuie doar forţate să acţioneze. Cum? Prin presiuni, prin Avocatul Poporului, prin toate pîrghiile pe care cetăţeanul le are la dispoziţie. Dar nicio autoritate nu se va autosesiza numai citind forumuri şi bloguri. La limită, acţiunea în instanţă este calea.

Aşadar, maidanezii sunt condamnaţi la moarte, şi orice cetăţean trebuie să înţeleagă că a abandona un cîine pe domeniul public echivalează cu a-l ucide cu mîna proprie. Iar dacă s-ar opune cineva lichidării maidanezului, nu există decît două soluţii: fie „se căsătoreşte” cu acte, aşa cum, mai demult, condamnaţii la moarte puteau fi salvaţi, fie e amendat pentru împiedicarea aplicării normelor de igienă publică. La treabă!

Succes!

–––––––––––
*) mă refer la ariile urbane, infestate de paraziţi cu vector canin. Un studiu epidemiologic arăta că, în urma analizelor de sol din parcuri, peste 30% din probe conţineau ouă de paraziţi periculoşi pentru om.

Notariatul ANI va fi mai periculos

Posted in Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2010/04/26

După cum aţi aflat, Curtea Constituţională, într-un elan revoluţionar de apărare a datelor personale ale propriilor judecători, a decis că ANI nu e constituţională. Inspectorii ANI au fost pasivaţi prin castrarea legii. Ei vor fi obligaţi doar să numere declaraţiile de avere, de interese şi… ouă. Nu e sigur că Parlamentul va coopera la restaurarea puterilor ANI. Am motive să nu-mi fac mari speranţe.

Însă inspectorii ANI sunt cetăţeni, supuşi aceloraşi îndatoriri constituţionale precum orice alt cetăţean. Dacă ANI nu mai are voie să vorbească neîntrebată, nimic însă nu-i poate opri pe inspectorii ANI să semnaleze la Parchet incongruenţele din declaraţii. În nume personal. Chiar legea penală îi obligă să nu tăinuiască putreziciunea din statul pe care îl slujesc. Odată sesizat prin denunţ, Parchetul poate cere oficial, la ANI, documentele necesare. În felul acesta, ANI nu iese din cuvîntul CCR. În acelaşi timp, îşi poate îndeplini rolul, chiar aşa pasivată cum e. Avantajul denunţului cetăţenesc este că Parchetul îi poate trăzni pe suspecţi după cercetări chiar mai discret făcute decît pînă acum.

Drept individual vs. drept colectiv. Bravo, Cernea!

Posted in Drepturi individuale by Marius Delaepicentru on 2010/04/20

Aşa cum arătam aici pe blog, după ce arătasem în altă parte, dreptul de a fi ales a fost pervertit de legea electorală. Practic, pragul electoral a transformat dreptul de a fi ales, dintr-un drept individual, într-unul colectiv. Or, dreptul colectiv nu mai poate fi fundamental, din moment ce el derivă dintr-o discriminare pe criterii de apartenenţă politică, ceea ce se opune neutralităţii principiilor.

Deşi ideologic sunt departe de el, nu vă ascund, l-am încurajat pe Cernea să continue demersul său, întrucît nedreptatea este flagrantă chiar şi în raport cu setul meu de valori. Azi, CCR i-a admis obiecţia de neconstituţionalitate. Bravo, Cernea!

Idioţii defensivi – sau: cînd funcţionarii publici dau Cezarului ce-i al lui Dumnezeu

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2010/04/07

Doamnelor şi domnilor,

Azi vă propun să reflectăm la alt adevăr juridic ucigător de fals. Ucigător la propriu. Anume, lipsa de tot a unui act de identitate, ce atrage inexistenţa juridică a persoanei. Din cele trei exemple de mai jos veţi desprinde un şir nesfîrşit de nemernicii de stat, legate de inexistenţa unui act de identitate. Luaţi de citiţi, apoi, dacă mai rezistaţi, discutăm:

1) Aliona

Aliona Cantea: „Of, am ajuns deatâta că dacă n-ai documente nici la weceu nu-ţi dă voe să lucrezi în ziua de azi. Am început să-mi fac documentele, dar nu pot să-mi fac, pentru că nu am adeverinţa de naştere a mamei mele. Fără asta eu nu pot să dovedesc că eu îs eu”.

2) Mihaela


Mihaela a ramas insarcinata pentru a treia oara, dar barbatul pe care-l considera tatal copilului nu vrea sa-l recunoasca. Baietelul Mihaelei traieste de 5 ani fara certificat de nastere, fara niciun drept legal. In tot acest timp mama lui nu s-a zbatut sa rezolve problema, motivand ca nu a avut bani.

3) Epidemiologie

Peste 8.000 de romascani nu au identitate. Au un nume, dar le lipseste buletinul, singurul act oficial care atesta identitatea. De buletin ai nevoie pentru a vota, pentru a schimba valuta, pentru a sustine un examen, pentru imprumuturi bancare, pentru casatorie si, poate cel mai important, pentru a te angaja. Identitatea fiecaruia este stabilita inca de la nastere, este un atribut al persoanei ce o insoteste pina la moarte. Mai intii certificatul de nastere si, apoi, buletinul vorbesc despre un om, il identifica si il aseaza in rindul lumii. Altfel, omul este ca si o stafie.

Discuţie

Să vedem mai întîi, în Constituţie, care sunt valorile pe care se sprijină Statul Român (numit mai jos statul). Ca să ştim ce-i putem cere:

Art1 (3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.

Garantate? Ha! Îmi vine să rîd. Demnitate umană? Care demnitate? Cum i se respectă Mihaelei demnitatea? Dar „socialul” din Constituţie, cînd vine vorba despre drepturile copilului său? Sunt întrebări legitime, dar la care cupizii şi ţîfnoşii noştri funcţionari din adminsitraţia de stat ridică indiferent din umeri. Nu ei au făcut legea.

Pentru stat, art. 1(3) din Constituţie se respectă numai dacă omului i se ia demnitatea din suflet şi i se bagă în buletin. Ai pierdut buletinul? Canci, demnitate! Nu au avut părinţii tăi buletin? Eşti maidanez, fără nicio şansă de încetăţenire.

De ce eşti maidanez? Pentru că funcţionarii de la primărie dau Cezarului ce-i al lui Dumnezeu. Ei sunt în stare să lase un om să moară pentru că nu are buletin, ei sunt gata să ucidă un copil, precum cel al Mihaelei, sau al Alionei, numai pentru că mama lui a fost bătută de soartă. Pentru funcţionarul de la evidenţa populaţiei, de la starea civilă sau de la serviciul social, voi, bătuţii de soartă, sunteţi nişte fantome soioase. Dacă nu aveţi buletin, funcţionarul vă şterge chipul – primul pas înainte de a vă lua viaţa. Statul Român o pune pe Mihaela să meargă 400Km pentru un buletin. Mihaela nu are bani. În lipsa buletinului nu se poate nici angaja pentru a face banii de drum. Singura cale de a cîştiga bani este să fure sau să se prostitueze. Aşadar, statul de drept obligă oximoronic, o femeie, să comită o ilegalitate, pentru a-i da un drept al său, dreptul la demnitate, şi acela, pliat între coperţi de buletin. Cu alte cuvinte, statul devine proxenet. Cum prostituţia şi furtul nu sunt valori înscrise în Constituţie, ba, dimpotrivă, acte îndreptate împotriva moralei publice, statul român devine anticonstituţional. Prin refuzul de a elibera cel puţin alocaţia pentru copil, statul devine şi persecutor de copii. Condiţionînd eliberarea buletinului de un şmotru umilitor, statul nu e cu mult mai bun decît paznicul unui lagăr de concentrare.

Burtoşii noştri legiuitori şi administratori ridică glacial din umeri: „nu avem text de lege”. Şi-şi văd de ciubucurile lor. Totuşi, problema e următoarea: există oameni în carne şi oase, ce se prezintă la ghişee. Cum poţi să-i spui unui om în faţă, că el nu există? Ce ofensă mai mare credeţi că poate aduce un funcţionar, celui pe care e chemat să-l servească? Cum poate un funcţionar însărcinat cu „libera dezvoltare a personalităţii umane” să NU ajute un copil? Ce fel de ontică e asta? Cît de ticălos poţi fi, să continui să iei salariu de la stat, după ce ai refuzat să acorzi alocaţia unui copil sărman?

După cum vedeţi, pilonii pe care se sprijină statul nu sunt nişte valori, ci doar nişte suluri din hîrtie. Toată axiologia de la art. 1(3) s-a evaporat şi a desublimat în coperţile buletinului. Oamenii nu există. Dorin Tudoran scria deunăzi: Un stat ce își bate joc de oameni, își bate joc de instituții. Un stat ce îşi bate joc de instituţii, îşi bate joc de oameni. Cît de adevărat este!

Ce e de făcut?

Dacă, prin aplicarea fără excepţie a dispoziţiilor legale, nu se poate (re)constitui un drept fundamental, cu puţină imaginaţie, dreptul penal o poate face. Cum? Păi, în cercetarea penală, prima operaţie este identificarea făptaşului. Să ne imaginăm că o persoană fără acte comite o crimă. Este prinsă. Nu are buletin. Ce facem? Dacă ar fi după obtuzitatea funcţionarilor, ar trebui s-o eliberăm imediat. Din moment ce nu are acte, nu există. Totuşi, în practică nu se face aşa. Cum se face identificarea? Cu martori. În felul acesta (pînă atunci) „maidanezul uman” devine om. I se poate da şi un buletin de identitate la ieşirea din puşcărie. Cu alte cuvinte, trebuie să faci un act nedemn ca să-ţi capeţi demnitatea. Cum se leagă de alocaţia pentru copii? Să vedem: Am stabilit că cercetarea penală atrage automat şi identificarea făptaşului de către organele de cercetare. Păi, dacă în registrul penal se poate, de ce nu se poate în cel civil/ administrativ? Pentru că statul nu ştie de fapt ce apără. Cînd o mamă fără buletin se duce să ceară alocaţie, şi nu i se primeşte nici măcar cererea, de fapt, statul nu apără copilul, ci se apără pe sine. Este un stat autosuficient şi mizantrop.

Ar putea fi multe căi rapide de rezolvare, fără să mai aşteptăm ca legiuitorul să-şi mute tîrtiţa. O soluţie la îndemînă ar fi următoarea: funcţionarul ar putea trece uşor peste lipsa buletinului mamei. Rostul lui e să protejeze social copilul, iar nu să ignore oameni. Funcţionarul ar primi cererea, ar înregistra-o, ar pune-o pe mamă să dea o declaraţie pe propria răspundere că ea e ea, (unde şi cînd s-a născut, sub ce porecle e cunoscută în locul natal etc.) apoi, neavînd o probă certă, pentru prevenirea falsului în declaraţii (chestie penală) ar trimite declaraţia la Procuratură. Procuratura pune poliţia să caute martorii, şi tot poliţia poate comanda la primărie un certificat de naştere, cu care îi poate face mamei buletinul. Şi astfel, odată cu buletinul şi NUP-ul nex, aporia se ridică. În felul acesta, toate, dar absolut toate valorile pe care se sprijină statul vor fi respectate. Simplu, nu?

De ce să facă statul toate astea? Pentru că e în interesul lui. Principiul este arhicunoscut: obligatoriu, deci, gratuit. Dacă statul o va ţine langa cu obligativitatea buletinului, înainte de abolirea lui definitivă*, primul pas va fi ca oamenii să militeze cel puţin pentru gratuitatea şi eliberarea lui lesnicioasă. Nu ne-a întrebat nimeni dacă vrem, sau nu, să purtăm talangă de identitate.

Nu mă îndoiesc, dacă în milionul de funcţionari de stat, altminteri, evlavioşi, şi de-semnul-crucii-făcători, se vor găsi cîţiva care să-i dea lui Dumneazeu ce-i al lui Dumnezeu, adică, să vadă în orice năpăstuit, cu, sau fără, buletin, chipul lui Dumnezeu, şi să îl ajute, că de-aia e acolo, aerul din România va deveni niţel mai respirabil. Dacă tot susţinem că românul s-a născut ortodox, atunci, trebuie să renunţăm la viziunea zootehnică asupra persoanei. Alminteri, ne înfundăm tot mai adînc în fariseism şi ipocrizie.

La muncă, tovarăşi!

–––––––
* despre abolirea buletinului, într-un text viitor.

Casa cu buletină roşie

Posted in Drepturi individuale, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2010/04/01

Căutînd argumente în sprijinul relaxării procedurilor la identificarea persoanei, am dat de textul unei interpelări din care se poate uşor înţelege cum un act de identitate prost făcut duce la violarea flagrantă a dreptului de proprietate.

(Plenul Camerei Deputatilor – 5 octombrie 2009 – interpelare)
Domnul Sorin Ştefan Zamfirescu:

Doamnă preşedinte,

Interpelarea este adresată domnului secretar de stat şef al Corpului de Control al primului-ministru.

Domnule secretar de stat, am onoarea de a mă adresa cu o problemă gravă, o problemă de eludare a drepturilor persoanei, situaţie în care se află M E, domiciliată în Călimăneşti, Calea lui Traian nr. XXX, judeţul Vâlcea.

În urma pierderii actelor de identitate, i s-a eliberat un certificat de naştere cu o dată de naştere greşită.

Datorită acestei erori, astăzi, se află în situaţia – o femeie în vârstă, născută în 1941 – se află în situaţia de a pierde şi casa în care mai locuieşte; este contestată, sunt nişte succesiuni în care nu este recunoscută datorită pierderii acestor acte de identitate şi eliberării unor acte de identitate cu date greşite de naştere.

Persistenţa în această eroare a instituţiilor abilitate (s-au făcut o groază de verificări) ne duce cu gândul că această atitudine este voită sau stimulată de rudele care vor să îndepărteze pe reclamantă de succesiunile şi partajările care sunt pe rol în acest moment. Fac şi menţiunea că şi autorităţile locale sunt cumva, cred eu, implicate, fiindcă acest lucru se putea rezolva, de altfel, foarte uşor.

În concluzie, vă rog să efectuaţi, în limita competenţelor de care dispuneţi prin lege, verificările necesare pentru a se constata dacă păgubitei i-au fost încălcate drepturile sale cetăţeneşti.

Solicit răspuns scris şi verbal.

Vă mulţumesc.

–––––––––––––––––––-

I-am scris domnului deputat Sorin Zamfirescu:

–– Original Message ––
From: Marius
To: sorin.zamfirescu(la)cdep.ro
Sent: Thursday, October 08, 2009 11:30 AM
Subject: Ref: Interpelarea din 5 oct.2009 (E M)

Stimate domnule Sorin Ştefan Zamfirescu – deputat în Parlamentul României

Este pentru prima oară cînd vă scriu. Sunt un cetăţean român trăitor în Hiroşima – Japonia. Am ascultat interpelarea dumneavoastră din 5 octombrie 2009, în care aţi expus cazul E M, de încălcare flagrantă a drepturilor persoanei. S-ar putea să nu vă daţi seama acum, dar, cazul este expresia unui atavism moştenit din regimul comunist. Eu însumi sunt într-o situaţie similară, dar nu de gravitatea celei semnalate de dumneavoastră.

Am străbătut 900Km pînă la Tokio, să votez, cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European. În baza unui paşaport expirat şi a certificatului de naştere. Nu mi s-a permis să votez. Pus în faţa negării mele ca persoană, am reflectat adînc, şi am ajuns la concluzia că nu eu sunt în neregulă, ci sistemul poliţienesc de administrare a evidenţei persoanei. Am privilegiul de a observa cum se administrează un popor, fără obligaţia ca cetăţenii să poarte documente de identitate. Se poate. Şi încă la standarde ce nu pun problema violării demnităţii umane.

Interesant este că, extrapolînd consecinţele monstruoase pe care le are preeminenţa hîrţoagei în dauna persoanei, într-una din sesizările către Avocatului Poporului, am enumerat şi un caz ipotetic, în esenţă, identic celui descris de dumneavoastră.

Aşa este, domnule deputat! În viziunea autorităţilor, noi suntem potenţiali infractori. Iar ceea ce este strigător la cer, nu suntem luaţi în seamă, în pofida evidenţei, a prezenţei în carne şi oase în faţa unei autorităţi a statului.

Stimate domnule deputat, vă rog să observaţi că, ceea ce, la data de 5 octombrie părea un caz de excepţie, este de fapt o anomalie sistemică. Desigur, demersul dumneavoastră este menit să clarifice partea civilă/penală a cazului. Dar speranţa mea este să nu vă opriţi la Corpul de control al Primului Ministru. Cu toate puterile mele vă voi sprijini să continuaţi. Aş fi fericit să reuşim extirparea reminiscenţelor de gîndire poliţienească legate de supralegalismul ce ne ucide cu buletinul în mînă.

Ţinînd seama de cele de mai sus, îndrăznesc să vă sugerez să luaţi legătura cu domnul deputat Sever Voinescu în această chestiune. Dumnealui este în temă şi are şi cunoştinţele necesare de Drept.
(…)

Stimate domnule deputat, Sorin Zamfirescu

Aveţi din partea mea acceptul în folosirea oricărei referinţe la documente oficiale şi neoficiale, emise şi primite de mine. Puteţi folosi orice pasaj pe care îl găsiţi util în expunerea de motive, orice idee ce se înscrie în spiritul Constituţiei şi al DUDO. Permisiunea se întinde numai asupra demersurilor legate de procesul legislativ şi numai în mod excepţional, asupra rezolvării cazului Elena Matei, precum şi a altor eventuale cazuri concrete similare, pînă cînd viziunea „umanizată” asupra procedurilor de identificare a persoanei va deveni lege. Vă mulţumesc pentru înţelegere.

Vă doresc să aveţi puterea de a izbîndi.

Cu stimă,

Marius Mistreţu
Hiroşima

Domnul deputat Zamfirescu, ca de altfel mulţi alţi deputaţi, miniştri şi secretari de stat, nu mi-a răspuns. Tare ocupaţi şi prost crescuţi trebuie să fie aleşii şi numiţii noştri, de nu-şi permit nici măcar gesturi minimale de politeţe!

%d blogeri au apreciat asta: