Fără buletin

▲ Sentinţă de anulare a alegerilor din colegiile #1 şi #2 Hiroşima

Posted in Scatoalce de Stat, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2013/03/26

Despre premizele perverse ce produc rezultatele perverse născute de legea electorală din România s-a tot discutat. Şmecheria cu decuparea colegiilor este strigătoare la cer, dar nimeni nu întreprinde nimic pentru a restabili echitatea.

Iată că japonezii, cu un sistem electoral asemănător, cu aceleaşi rezultate paradoxale – dar cel puţin cu cotă fixă de fotolii adjudecate prin redistribuire, ceea ce face ca întotdeauna 180 din cei 480 de deputaţi ai Camerei Reprezentanţilor să fie în număr constant – au luat taurul de coarne.

Într-o sentinţă a Curţii Supreme de după alegerile generale din 2009, a fost declarat neconstituţional raportul de 2,43 între greutatea celui mai uşurel şi respectiv cel mai greu vot. Raport rezultat atît din decuparea vinovată a unor colegii inegale numeric, cît şi din cauze demografice în timp.
Camera reprezentanţilor însă a ignorat decizia Curţii Supreme, iar la alegerile din 16 decembrie 2012, a trasat cele 300 de colegii exact ca la alegerile precedente.

Contestarea nu a întîrziat. Grupul de avocaţi pentru sănătatea sistemului electoral, înfiinţat în 1962, are deja 14 sentinţe pronunţate de tribunale judeţene, pentru 31 de colegii. Sentinţe călîi, în care se constată anticonstituţionalitatea greutăţii votului, dar nu sunt urmate de decizii de anulare a alegerilor.

…pînă ieri, cînd Tribunalul judeţean Hiroşima a declarat nule alegerile din colegiile #1 şi #2 Hiroşima*). cu observaţia că raportul faţă de medie al electorilor calificaţi a fost intolerabil de mic (0,65 în colegiul #1 şi 0,52 în colegiul #2) ceea ce ridică greutatea votului individual la (raportul invers) la 1,54X şi respectiv 1,92X. Cu alte cuvinte, un vot din colegiul #2 Hiroşima a fost de aproape două ori mai greu decît media. Într-adevăr, intolerabil. Decizia de ieri, de anulare a alegerilor în colegiile citate, este prima de acest fel de la intrarea în vigoare a actualei Constituţii (1946). Dragnea are de ce se teme acum.

Pentru a scoate din Camera Reprezentanţilor cei doi deputaţi (dintre care Kishida fu ales şi de nevastă-mea), va fi însă necesară o decizie a Curţii Supreme a Japoniei**) care să confirme decizia de azi a Tribunalului judeţean Hiroşima.

Vestea vine foarte prost pentru regimul Abe II, deoarece premierul, aşezat confortabil pe o majoritate îngrijorător de mare, tocmai declara prin ianuarie că nu e dispus să iniţieze modificarea codului electoral.

Sursa este Radio NHK, buletinul din 26 martie ora 0, dar ştirea poate fi găsită şi pe Yahoo! care citează din Asahi.

Pentru a ne da seama cît de departe suntem de noţiunea de echitate, trebuie să observăm că în Constituţia românească este „firesc” ca, în plenul Camerelor reunite, votul unui deputat să fie de 2,354X mai greu decît votul unui senator. Ceea ce e intolerabil în Japonia, devine tolerabil şi natural în promiscuitatea morală a Constituţiei iorgovane amendate.

–––––––––
*) Fără legătură cu subiectul: în colegiul #3 Hiroşima a fost o situaţie „românească”: Candidatul I – admis, Candidatul II – respins, Candidatul III – admis.
**) O secţie a Curţii Supreme a Japoniei îndeplineşte rolul de Curte Constituţională.

Anunțuri

★ Comemorăm eşecul unei Constituţii

Posted in Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2012/08/06

Toată lumea e de acord că bomba de la Hiroşima reprezintă o abjecţie. Azi, tot felul de organizaţii pacifiste se folosesc de simbol pentru a-şi satisface autosuficienţa şi obtuzitatea. Scuzaţi-mi duritatea, însă nu pot să nu văd că multe dintre ele propun alte şi alte forme de autocraţie. Indiferent de nobleţea intenţiilor, mişcările …-iste păcătuiesc prin ambiţia de a forja „oameni noi”. Nu mi-aş dori să trăiesc sub guverne constituite din activişti pentru pace, ecologişti, „umanişti”, sau alţi habotnici cu tendinţa de a face din om obiect de drept.

Dar să vedem cum se înlănţuie puseele de abjecţie ce au lăsat mărturia din fotografie.

Clădirea din imagine a fost sediul Casei de Industrie şi Comerţ a judeţului Hiroşima. A fost proiectată şi construită de către un arhitect cehoslovac, în cosmopolita eră Taisho. Era aşadar construită din fonduri private, pentru interese private.

Trebuie spus, Constituţia Meiji, inspirată din cea prusacă, avea un punct vulnerabil: armata nu se supunea controlului de constituţionalitate, ci acţiunile ei erau aprobate şi garantate doar de către Împărat. Nefericirea a fost că Împăratul Taisho a avut oarecare probleme mintale, factor favorizant pentru emanciparea armatei începută deja după victoria de la Port Arthur, din 1905. În 1926, cînd Împăratul Showa a fost întronat, armata deja colonizase o parte a Peninsulei Coreea. Însuşi poporul japonez fusese colonizat. Iar Împăratul a devenit prizonierul armatei, în loc să fie garantul ei. Totul a evoluat relativ lent, presărat cu spasme politice (cu morţi violente) ce au timorat Parlamentul, Justiţia şi populaţia (v.incidentele 515 şi 226). Metabolismul statului a fost acaparat complet de armată. Şi iată cum totalitarismul militar japonez a înrobit în primul rînd Japonia, iar mai apoi, hălci semnificative din Asia şi Oceania. Totul, sub o mistică ciudată, patriotardă. Ingineria a mers pe ideea că japonez poate fi orice supus din teritoriile de peste mări, dacă îşi însuşeşte mistica oficială.

În condiţiile în care una din puteri colonizează statul, onoarea nu mai poate fi naturală, ci devine un surogat de onoare, autonom în raport cu subiectul (devenit simplu obiect). Sub autonomia onoarei impuse de serviciul de propagandă (un fel de ICR trecut în subordinea armatei), orice abjecţie a fost posibilă. Dacă onoarea militară subiectivă nu ar fi permis crime de război, cea impusă de impersonalul stat totalitar a făcut posibil inclusiv infamul atac de la Pearl Harbour. Ca să nu mai zic de atrocităţile din Filipine, Nan Kin, Coreea, Manciuria şi de aiurea.

Vă sună cunoscut? România însăşi a trecut în secolul XX prin cîteva colonizări guvernate de religii seculare. Cu toatele au debutat cu lovituri de stat. Iar azi, în secolul XXI, asistăm la o colonizare de altă natură. De data asta, Parlamentul se află într-un proces accelerat de emancipare criminală. Parlamentul a dat deja lovitura de stat.
Nu întîmplător ICR a fost trecut în subordinea Senatului. Nu întîmplător Arhivele Naţionale, IICCMER, (curînd şi CNSAS), Televiziunea, au fost ocupate de detaşamente ale juntei 256. Nu întîmplător Avocatul Poporului a fost înlocuit cu o momîie instituţională. Nu întîmplător Preşedintele este hărţuit, suspendat şi iar hărţuit. Nu întîmplător Justiţia este asediată cu obiectivul (devenit între timp clarissim) de a fi instalate alte momîi instituţionale în fruntea ei, în folosul juntei 256. Curtea Constituţională însăşi se află sub asediu. Existenţa noastră administrativă este ameninţată de „microrecensămînt”. Iar de aici şi pînă la ameninţarea existenţei noastre fizice nu mai e decît un pas. Cu chipul şters conţopeşte, omul poate fi înfrînt (moral sau fizic) infinit mai uşor.

Dacă nebunia juntei 256 (urmaşa juntei 322) nu va fi oprită scurt şi sever, în curînd nu ne vom mai aparţine, aşa cum clădirea Camerei de Industrie şi Comerţ nu mai aparţinea celor ce o construiseră ci fusese demul încălecată de puterea emancipată sufocant. Clădirea din imagine nu mărturiseşte despre agresiunea americană asupra intereselor private ale altui popor (Poporul încetase demult a mai fi propriul stăpîn.) ci despre agresiunea unei puteri a statului împotriva poporului.

Constituţia Meiji a ucis, numai din rîndul japonezilor, opt milioane de oameni. Oare cîte milioane de oameni va ucide Constituţia Iorgovan? Deocamdată, obiectivul este uciderea scriptică a 1,4 milioane. Guvernul Ponta-Rus lucrează…

––––––
Despre fotografie: am luat-o azi dimineaţă cam pe la cîntatul cocoşilor.

★ Cer dizolvarea coropişniţei cu trei antene

Posted in Scatoalce de Stat, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/07/04

From: Marius
To: traianbasescu(la)presidency.ro
Sent: Wednesday, July 04, 2012 2:37 AM
Subject: L14/2003, art.44 (UTF-8)

Dragă domnule Traian Băsescu – Preşedinte al României

În numele poporului român, vă rog să iniţiaţi procedura de dizolvare la CCR, în baza Legii 14/2003, Art.44(2), a următoarelor formaţiuni politice: PSD, PNL şi PC, întrucît formaţiunile politice enumerate au încălcat în mod repetat şi periculos, Art.40(2) din Constituţia României.

Poporul vă este alături.

Al dumneavoastră cu credinţă,

Marius Mistreţu
Hiroşima

Vă recomand să îi trimiteţi şi voi. Răspîndiţi mesajul.

● Şi-atunci i-am reclamat pe toţi

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Teste by Marius Delaepicentru on 2012/06/14

Am mai comis una. I-am mai trimis Avocatului Poporului o sesizare. Le recomand tuturor cetăţenilor români să procedeze la fel.

Adresa de mail este: avp[la]avp.ro
În cazul în care veţi avea amabilitatea de a coopera, înainte de orice, să scrieţi pe două trei rînduri: prenumele, numele adresa şi eventual numărul de telefon.
Priviţi calendarul şi actualizaţi numărul de zile scurse.
(mai jos, textul sesizării)

Stimaţi domni,

Doresc să vă semnalez un fapt ce pune în pericol democraţia din România. În urma dublului referendum din 22 noiembrie 2009, ataşat alegerilor prezidenţiale, 7.766.573 de cetăţeni, în baza Aticolului 2(1) din Constituţie, şi-au exprimat voinţa de a reduce atît numărul de Camere ale tricameralului Parlament, cît şi numărul reprezentanţilor poporului în Parlamentul României.

Vă rog să constataţi că cele 935 zile şi 9 ore de la validarea referendumului, răstimp de inacţiune trufaşă din partea deputaţilor şi senatorilor, reprezintă o dovadă irefutabilă de încălcare a articolului 2(2) din Constituţia României. Citez: Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
935 zile şi 9 ore de neaplicare a voinţei populare reprezintă un interval nerezonabil de amînare, ce echivalează cu exercitarea suveranităţii în nume propriu, lezează grav suveranitatea poporului, deschizînd calea legitimităţii revoluţionare.

Întrucît inacţiunea Palamentului ameninţă însăşi temelia statului de drept, şi are un imens potenţial de tumult social, iar mie, personal, (îndrăznesc să spun: şi celorlalţi 7.766.572 de cetăţeni ce şi-au exprimat aceeaşi voinţă) îmi dă o stare de frică şi de mînie, îmi lezează profund demnitatea, vă rog respectuos să iniţiaţi acţiunea la Curtea Constituţională a României, pentru ca CCR să constate neconstituţionalitatea de facto a mandatelor tuturor deputaţilor şi senatorilor, pe temeiul art.2(2) din Constituţia României, în vederea dizolvării Camerelor Parlamentului.

Vă mulţumesc.

● Pentru o lege electorală în spiritul Constituţiei

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/04/12

Am observat că judecătorii de la Curtea Constituţională, şi nu numai, au tendinţa să judece preferenţial în litera legii, în dauna spiritului legii. Aşa se explică de ce atîtea decizii paradoxale şi nedrepte ne otrăvesc viaţa. Textul de faţă se vrea un punct de vedere ce sper să fie admis de judecătorii de la CCR, singurii ce par a mai avea apetenţa pentru discuţii doctrinare. Exprimarea redundantă este voită, deoarece am observat că mulţi cititori au dificultăţi de concentrare.

În aceste zile, departe de urechile poporului, paralamentarii discută despre modificarea legii electorale. Se propune un sistem electiv mixt, uninominal – deci, majoritar – amendat cu un criteriu de reprezentare nespecifică – pe liste. Întrucît sunt parte a poporului suveran, îmi permit a face cîteva consideraţii axiologice, în special asupra părţii nespecifice a algoritmului de elecţie (popular: promovarea listacilor).

Să vedem întîi care este spiritul Constituţiei. La o lectură atentă, orice nespecialist poate constata că legea fundamentală nu recunoaşte majorităţi relative. Toate majorităţile la care se referă Constituţia, sunt majorităţi absolute şi majorităţi calificate. Aceasta se traduce principial, prin neconstituţionalitatea prevederilor legale de atribuire a mandatelor prin majorităţi relative. În ciuda acestei evidenţe, preşedinţii de consilii judeţene sunt aleşi prin majorităţi relative, şi doar accidental absolute. Deci, neconstituţional.

O singură referinţă la majorităţi relative există în Constituţie. Cea din art. 103. Caz în care, impasul se mediază prin arbitraj prezidenţial, iar în final, tot printr-o majoritate absolută se tranşează.

Ţinînd seama că, la votul formulei Executivului în Parlament, eşecul se soldează virtualmente cu alegeri anticipate, putem spune că Constituţia interzice implicit mandatarea prin majorităţi relative, ceea ce, în plan electiv s-ar traduce, în orice situaţie, prin obligativitatea unui al doilea tur de scrutin la tranşarea majorităţilor relative. Am însă o soluţie mai ieftină.

Revenim la legea electorală. Dacă „nominacii” au o oarecare şansă la promovarea din primul tur, listacii nu vor avea niciodată majorităţi de niciun fel. A pretinde că e legitim clasamentul ca la sport (în ordinea descrescătoare a numărului de voturi) sau la liberul arbitru al conducerii partidelor, este de trei ori neconstituţional. Odată, pentru că se încalcă restricţia constituţională ce prevede DOAR majorităţi mai mari sau egale cu cea absolută. A doua oară, pentru că înseşi colegiile sunt diferite numeric*. Iar a treia oară, pentru că ordinea indicată de partide le pune deasupra Suveranului.  Suveranul ce alege nespecific, un partid, iar nu un om de pe listă.

Dacă votul este nespecific, nici listele de candidaţi nu mai pot rămîne ordonate după cum dictează partidele, pentru că aceasta ar contraveni art. 2(2) din Constituţie. I s-ar ştirbi tocmai suveranitatea Suveranului. Suveranul alege calitativ. Cînd alegerea este atît de binară, nu poţi strecura pe şest cantitativul, ordinea arbitrară, fără să lezezi suveranitatea poporului. Electorul alege lista unui partid, iar nu un candidat de pe listă. Lista ordonată contravine şi egalităţii de şanse la exercitarea dreptului de a fi ales, un principiu fără de care democraţia este vorbă goală.

Atîta timp cît Constituţia afirmă egalitatea de şanse, suveranitatea poporului şi majoritatea absolută, ca pietre de fundament al statului, orice prevedere legală ce contravine uneia sau mai multora din cele trei axiome, este în mod necesar nedemocratică şi în consecinţă, neconstituţională.

Listacii au legitimitate de grup, dar nu o au pe cea individuală. În aceste condiţii, atribuirea mandatelor nu poate fi lăsată în seama partidelor. Orice maximizare legitimă a şanselor de elecţie se face ÎNAINTE de scrutin, prin selecţia severă a candidaţilor. În orice caz, nu prin ordonarea lor pe o listă. În condiţiile în care listacii nu au niciun fel de legitimitate cantitativă individuală, sau, mai bine zis, au legitimitate individuală egală, respectînd suveranitatea poporului, atribuirea individuală a mandatelor pe care partidul, ca persoană juridică de drept public şi le-a adjudecat, nu poate fi făcută decît prin tragere la sorţi. În acest fel, suveranitatea poporului, principiul echităţii şi egalitatea de şanse sunt respectate. Iar principiul majorităţii absolute este totodată ocolit fără pagube morale, şi fără ca spritul Constituţiei să fie lezat în vreun fel.

––––––––––––––––––

* diferenţa flagrantă este vizibilă în colegiile din diaspora, deşi se ştie că nicăieri în Lume, participarea la vot a emigranţilor la alegerile din ţara de origine nu depăşeşte 10%. Este un dat obiectiv.

● Gramatică, aritmetică şi Constituţie

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2011/10/05

Toată lumea e de acord că Parlamentul este bicameral. Am arătat într-un articol ce reproduce o sesizare trimisă Avocatului Poporului, că structura Parlamentului suferă de un bruiaj, numit monocameralism, şi tot acolo am arătat că nici reprezentativitatea nu este respectată în plenul camerelor reunite.

Am mai arătat şi că 1=2 cînd e vorba de numărul camerelor şi că 1=3 (mai precis 2,3) cînd vine vorba de reprezentativitatea relativă.

Am greşit atunci cînd am spus că Parlamentul este şi bicameral şi monocameral. Este de fapt tricameral. Pe scurt: 2=3.

Puteţi să nu mă credeţi pe cuvînt. Număraţi numai regulamentele în vigoare în Parlament: Regulamentul Camerei Deputaţilor, Regulamentul Senatului şi Regulamentul sedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Sunt trei? Sunt. Mai mult, sunt trei birouri permanente, iar pentru fiecare domeniu sunt cîte trei comisii. Deci, parlament tricameral.

Acuma, să vedem cît de constituţionale sunt şedintele camerelor reunite. Să vedem şi cum se numesc membrii adunării. Aflăm tot din regulament: deputaţi şi senatori. Întrucît regulamentul cu pricina îi tratează fără discriminare, numindu-i la grămadă deputaţi şi senatori (daţi un search pe textul ragulamentului) rezultă că deputaţii sunt egali cu senatorii, deci, împreună, se numesc deputaţi-şi-senatori (cu singularul deputat-şi-senator) categorie distinctă de cea de deputat sau de cea de senator. Avem aşadar, cum ar veni: locotenenţi, colonei, şi locotenenţi-colonei.

Va să zică, avem două categorii de delegaţi ai poporului, ce la un moment dat nu se mai deosebesc unii de alţii atunci cînd sunt în şedinţă comună. (mi-a spus-o chiar Avocatul Poporului).

Ce ne facem?

Art.71 zice:

(1)Nimeni nu poate fi, în acelaşi timp, deputat şi senator.

Iar Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei şi Senatului se referă tocmai la (literal:) [virgulă] deputaţi şi senatori. Asta înseamnă că, din moment ce ambele categorii de delegaţi se reunesc sub un statut comun şi au votul neponderat, (votul unui senator este egal cu cel al unui deputat ) înseamnă: fie deputaţii sunt în acelaşi timp şi senatori (şi viceversa), fie nici deputaţii, nici senatorii nu au dreptul de a participa la şedinţele comune ale celor două camere întrucît devin cu toţii deputaţi-şi-senatori. În ambele cazuri sunt sunt incompatibili, articolul 71, făcînd referire tocmai la deputaţi şi senatori (ca şi regulamentul Camerelor reunite de altfel) iar nu la: ŞI deputaţi ŞI senatori, cum ar fi normal şi gramatical. În mod pervers, indiferent de felul în care citim art. 71(1), şedinţele camerelor reunite sunt TOATE neconstituţionale, întrucît, prin interdicţia de la art. 71(1), Constituţia defineşte reuniunea camerelor ca mulţime vidă. Aşadar, o inovaţie matematică: A ∪ B = 0 Asta înseamnă în mod necesar că, şi A, şi B, sunt mulţimi vide. Pe româneşte, două mulţimi găunoase.

În oricare din versiuni însă, omogenizarea impusă în plenul camerelor reunite îi transformă pe deputaţi şi pe senatori într-o a treia categorie de delegaţi. Categorie ce nu are nici măcar o denumire clară.

Clară este însă legătura dintre relaţia 2=3 şi buimăcia axiologică a normelor legale secretate de instituţiile statului.

–––––––

-Profesia?
-Medic primar.
-Ori medic, ori primar? Dar, ia, stai! Ai făcut facultatea?
-Da.
-Păi, atunci eşti medic.

▲● Un adevăr strigător la cer despre Hiroshima şi Nagasaki, dar şi despre România

Posted in Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2011/08/09

Sîmbătă, NHK a difuzat un documentar ce relevă dispreţul pe care autorităţile militare japoneze l-au avut faţă de popor. În prelungirea documentarului, am încercat să extrapolez consecinţele actualei Constituţii a României. Concluziile sunt înfricoşătoare. Dar, să o luăm încet.

Serviciul de interceptare radio al armatei de uscat japoneze monitoriza atent mişcarea la bazele americane aeriene din Pacific. Informaţiile nu erau chiar complete, întrucît americanii comunicau codificat, însă din tot cîrdul de semnale Morse, comandamentul militar japonez afla cu oarecare aproximaţie şi unde, şi cîte aparate B29, şi cînd aveau loc raidurile, şi care le era destinaţia. În iunie 1945, o nouă bază aeriană a apărut în Pacific. Pe insula Tenian. Spre desosebire de celelalte, cea de pe Tenian avea numai 12-13 bombardiere. Ordinul de mărime a atras atenţia transmisioniştilor, obişnuiţi să identifice 100-200 de aparate la o singură bază.
În linii mari se ştia că americanii pregătesc bomba nucleară. Însăşi Japonia a avut un program nuclear. Povestea unul din (la vremea aceea) elevii ce munceau la o carieră de minereu din Fukushima, ce le spunea supraveghetorul: „Din bolovanii ăştia pe care îi căraţi voi cu coşul, vom face o bombă cu care vom rade New-York-ul de pe faţa Pămîntului.” După 2 ani de tatonari, cînd s-a dovedit că minereul era prea sărac în material fisionabil, programul a fost abandonat. Însuşi comandantul Tojo scria în propriul jurnal că dacă japonezii nu au reuşit, nici americanii nu au bomba nucleară. Orbit de trufie, Tojo nu a ţinut seama de avertizările venite de la serviciul de supraveghere radio, deşi numărul redus de aparate de la Tenian, precum şi zborul premergător al aparatului de sondaj meteo pledau pentru iminenţa unei misiuni cît se poate de secrete*, dar devastatoare. Importanţa a fost întărită şi de interceptarea unui mesaj plecat de la Tenian, mesaj care, chiar dacă nu a fost decodificat, direcţia în care fusese transmis (Washington) spunea că ceva urît se pune la cale. Cei circa 2500 Km de la bază şi pînă la Hiroshima ar fi dat destul timp pentru ca comandamentul de protecţie civilă să alarmeze populaţia. Povestea o femeie ce la vremea respectivă lucra în buncărul comandamentului, că în dimineaţa de 6 august nu a fost primită nicio alarmă. Iar populaţia activă (înclusiv copiii) era la gimnastica în aer liber.
Legătura logică între manifestările radio şi iminenţa bombardamentului nuclear nu s-a concretizat în ordin de adăpostire nici pe 9 august la Nagasaki înainte de ora fatidică 11:02. Bilanţul este cunoscut.
Comandamentul militar nu dădea doi bani pe populaţie. Atitudinea sa era o prelungire firească a cinismului de a trimite la moarte sigură piloţii kamikaze şi oamenii torpilă. Comandanţii militari îşi pierduseră onoarea militară demult, odată cu simţul realităţii.

O mică discuţie

Militarismul japonez nu îşi are originea în iluzorii particularităţi culturale, ci în mult mai prozaica gaură de securitate din Constituţia Meiji. Conform ei, Executivul şi Legislativul aveau puteri reduse în temperarea tupeului armatei. Punctul slab al Constituţiei Meiji era chiar Împăratul. Luarea lui în captivitate a făcut posibilă colonizarea statului de către armată. Puterea necenzurată duce la catastrofe. E de notat că parazitarea şi alterarea metabolismului politic, social şi economic s-a făctut treptat, în decenii. Cam de pe la 1905, de cînd cu victoria de la Port Arthur, culminînd cu rutina cu care comandanţii militari îşi ucideau proprii subordonaţi prin ordinul: „îmbarcă-te şi mori!”. Cînd respiri prin graţia armatei, şi pentru armată, poate crede cineva că ai alternative la ordinul de sinucidere motorizată? Aşadar, o maşină de tocat perfectă. Restul este doar propagandă.

Vestea proastă este că Constituţia României are o gaură de securitate la fel de urîtă şi cu acelaşi potenţial criminal. Magistraţii nu sunt de nimic cenzuraţi. Dar de nimic! De nimic! Aţi înţeles? Nimic nu îi opreşte să facă orice nelegiuire vor.

Ei susţin sofistic că vezi, Doamne!, conştiinţa nu le dă voie să facă pocinoage. Hm! Care conştiinţă? Nu-i vedeţi că dau sentinţe după cum le sunt interesele? Nu-i vedeţi că vin cu argumente „logice” care nu conving niciun copil? Nu-i vedeţi că mai au nesimţirea să îşi afişeze impunitatea? Nu-i vedeţi că se acoperă unii pe alţii? Nu-i vedeţi că nu le pasă de dreptatea cu care oamenii mor în mînă? Nu-i vedeţi că îşi fac de cap, precum Danileţ, deîndată ce se văd cu sacii în car? Nu-i vedeţi că, precum Mona Pivniceru, înfruntă cu mare nesimţire un Preşedinte, pînă una, alta, ales? Nu vedeţi că însuşi Avocatul Poporului este complicele republicii magistraţilor? Nu-i vedeţi că pe magistraţi îi doare în cur de jurisprudenţa anterioară şi dau sentinţe contrare cu seninătatea peceristului? Nu îi vedeţi cum interferă brutal în politica guvernamentală? Nu-i vedeţi că, precum Tojo, ignoră toate semnalele venite din teren? Nu-i vedeţi că se aliază cu briganzii pentru a vă ţine în subdezvoltare?

Dacă mai cade cîte unul e doar pentru că s-a aliat cu brigandul nepotrivit la momentul nepotrivit.
Brigandul politic (la vedere reprezentat de TOATE formaţiunile politice, mass-media şi ONG-urile aferente) are naivitatea să creadă că poate scăpa nevătămat dacă manevrează Justiţia. Sfîntă naivitate! Va fi spulberat negreşit. Nu va mai controla politicul Justiţia, ci viceversa. Monstrul are toate instrumentele pentru a-şi ucide creatorul. Cu un complet de judecată aliat, orice crimă devine perfectă. Magistraţii sunt încă în faza de selecţie a propriei lor cohorte de briganzi. Pentru a vă parazita şi etanşa complet. Este numai o chestiune de timp pînă veţi deveni sclavii lor, parte a metabolismului lor. Asemeni generalului Tojo, a vă apăra vouă drepturile fundamentale reprezintă ultima preocupare a magistraţilor. Atunci, nici măcar dreptul la viaţă nu vă va mai fi garantat. Veţi deveni carne de tun într-un război interlop care nu este al vostru.

Puterea necenzurată duce la catastrofe. „Protestul” magistraţilor din toamna lui 2009 este numai unul** din incidentele prin care magistraţii încearcă să sufoce democraţia. Unul reuşit, din moment ce autorii principali (preşedinţii AMR şi UNJR) nu au fost pedepsiţi, ci promovaţi. Incidente similare vor mai avea loc. Nu are importanţă cine le va organiza, ci scopul: transformarea noastră în resursă. Colonizarea statului. Aşa se explică virajul comportamental al horaţilor şi cristilor deîndată ce le-a reuşit mişcarea de argentinizare a farselor politice. Vor urma şi lovituri de stat mai grele, deîndată ce dispozitivul magistrato-interlop se va perfecţiona. Ne îndreptăm spre o nouă Hiroşimă şi un nou Nagasaki. Deja numărul emigranţilor, sufocaţi de hidra magistrat-interlopă, numărul celor blazaţi, sau direct băgaţi în pămînt de Justiţia română a produs găuri demografice civile mai mari decît cele ale victimelor bombardamentelor nucleare şi convenţionale de pe mainland. Constituţia ucide. Ucide vise, apoi ucide oameni.

Soluţia? Schimbarea cu totul a Constituţiei. Desfiinţarea CSM şi a CCR, ale căror atribuţiuni vor fi preluate de ÎCCJ. Interzicerea AMR, dovedită ca jucînd politic. Pentru a menţine curăţenia morală în ÎCCJ, referendumuri populare de revocare a judecătorilor de la ÎCCJ, o dată la doi ani. Dacă toate astea nu le faceţi, nu vă rămîne decît nesupunerea civică, culminînd cu linşajul venit „de jos”, îndreptat împotriva persoanei magistraţilor. Nu este o figură de stil. Nimic nu este mai inflamator de mînie populară decît inechitatea şi nedreptatea, impuse sistematic, cu nemernicie, la adăpostul im(p)unităţii absolute cu putere absolută. Aşadar, cine se opune schimbării Constituţiei trebuie să se teamă. Armele se ascut. Şi zăgăne. Iar ceasul ticăie. Numărătoarea inversă pînă la lansarea bombei a început.

–––––-
* Unul din veteranii de la Tenian povestea cît de stricte erau condiţiile acolo. Deşi pe alte două insule vecine erau baze americane, cei de la Tenian nu aveau voie să ia în vreun fel legătura cu personalul lor.
** Nici regimul militarist japonez nu a expandat pe cale netedă. Au fost cîteva incidente ce s-au soldat cu asasinate politice. Reşedinţa guvernului poartă şi azi în ziduri găurile gloanţelor de la 26 februarie 1936 (Incidentul 226) ocolite cu grijă la fiecare reparaţie, întru aducere aminte. Asta, după un alt spasm intitulat 515 (din 15 mai 1932).

● Simboluri pîngărite, băşini resorbite

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2011/06/29

Ştiţi desigur că omul, precum maimuţa, este un izvor nesecat de bacterii coliforme trăitoare în intestinul gros. Uneori, cîte o tulpină se mai burzuluieşte diareic şi contagios. (v. recentul exemplu german)

Cam 18% din masa fecalelor este constituită din microorganisme. S-a determinat numărul minim necesar de straturi de hîrtie igienică pentru ca (pardon!) ştergerea la cur să nu aibă nevoie de spălarea ulterioară a mîinilor. Treizeci şi două. În aceste condiţii, vă daţi seama că, în activitatea obişnuită, oricît ne-am igieniza, cu numai două strate de ţesătură pe cur, nu avem cum împiedica zborul enterobacteriilor în aerul pe care îl circulăm în jurul nostru (fie şi numai prin convecţie naturală). Mai ales în autobuze cu un miros pronunţat de cur nespălat ne dăm seama de aerosolii emanaţi. Dar în rest, ne contaminăm zilnic unii de la alţii, la dăpostul apei de colonie ne respirăm emanaţiile reciproc, fără măcar să conştientizăm. Diferenţa este că circulaţia e mai intensă la maimuţe, iar densitatea germenilor în adăpostul familiei simiene, mai mare. Aşadar, cum nu putem umbla cu 32 de straturi de lenjerie, ne resemnăm că civilizaţia nu opreşte, ci doar subţiază schimbul de microorganisme. De stopat, niciodată!

A fost odată ca niciodată o gaşcă de securişti pensionari ce se întîlneau mai în fiecare zi la cîte o partidă de şah în parc. Pălăvrăgeau cîte în lună şi în stele, puneau ţara la cale, ei se certau, ei se împăcau. Într-o bună zi, se aşeză pe bancă, alături de pensionari, un necunoscut. Se uită, trase plictisit o băşină, apoi plecă. Pensionarii, după el: -Nu ţi-e ruşine dom’le să te beşi pe culorile naţionale? Retrage-ţi imediat băşina! (Suntem în Clujul lui Funar.)

Va să zică, pensionarii securişti nu aveau nicio greaţă să stea cu curul de-microbi-emanator, pe banca tricoloră, să mai tragă şi cîte una la concentrare maximă în partidele de şah, dar s-au ofuscat doar pentru că unul care nu era dintre ei, a emanat, pentru o fracţiune de secundă, mai multe bacterii deodată.

Acum, faceţi un efort de imaginaţie şi substituiţi banca tricoloră, cu Regele. Care pîngărire este mai rea? Cea sistematică, sau cea ocazională?

Morala: atenţie unde, şi sub ce formă, expunem simbolurile naţionale. Nu toate ipostazele sunt şi cele mai onorante.

Acest post este dedicat (cu întîrziere) Zilei Tricolorului. Tricolor de care îşi bat joc patriotarzii.

––––––

Iar acum, dragi copii, pentru destindere (intestinală?) onara taisou (gimnastică „vîntoasă”)

★★★ Regele este un simbol naţional viu. Cam ca Gică Hagi

Posted in Talanga de identitate, Teste by Marius Delaepicentru on 2011/06/27

Prin vacarmul de jelanii, vituperaţii, argumentaţii, peroraţii, străchinaţii şi imprecaţii, stîrnite de remarcile Preşedintelui la rolul istoric al Regelui Mihai I, am găsit şi voci cumpătate. Una este cea a apreciatului istoric Adrian Cioflâncă, într-un articol la rece, pe blogul său. Vi-l recomand cu toată încrederea.

În articolul de faţă, voi încerca să păstrez tonul scăzut, după modelul Cioflâncă. Îi mulţumesc pentru exemplu. Aşa cum îi sunt recunoscător şi reputatului politolog Vladimir Tismăneanu pentru exemplul de tenacitate şi pentru umorul cu care tratează atacurile abjecte ce îi trec zilnic prin faţa ochilor.

Nu pot însă să renunţ la stil. Fie-mi iertat.Voi începe printr-o mică discuţie despre oficial-neoficial.

Oricine a auzit de cartierul Dudeşti. O arie urbană veche de circa un secol şi jumătate*, delimitată, niţel difuz, pe adiacenţa Căii Dudeşti. Cartierul Dudeşti nu există în nomenclatorul urban. Numai Calea Dudeşti. Denumirea „zona Dudeşti” poate fi găsită ocazional în titluri de documente de amenajare urbană, însă aceasta nu oficializează denumirea cartierului.

Nu a fost întotdeauna aşa. În secolul al XVIII-lea, denumirile mahalalelor erau cele oficiale. În schimb, uliţele nu aveau nume. Doar drumurile importante aveau, de cele mai multe ori, numele „de botez” indicînd felul traficului (Drumul Sării) sau punctul terminus (Podul Mogoşoaiei). Ca o observaţie personală, toponimia urbană japoneză este în esenţă identică cu cea veche românească.

Avem aşadar două percepţii: una ce le dă prioritate firelor reţelei, cealaltă, ochiurilor reţelei urbane. Ambele seturi de denumiri coexistă, însă numai unul este oficial, iar celălalt tolerat.

Am văzut cum e cu nomenclatorul urban. Să vedem cum este cu titulatura oamenilor. În republica România, modul oficial de adresare se compune după formula: domnule/doamnă [profesia/funcţia/demnitatea][numele de familie]. Cînd titulatura este prea lungă, se preferă înşirarea cel puţin parţială a titlurilor, după numele titularului. Dacă, să zicem, unui medic primar, să zicem, Sorin Oprescu – Primar General, i-a fost retras dreptul de practică medicală, atunci, corect este numai domnule primar…în loc de domnule medic primar primar general… La fel, pentru gradele militare. Îi poţi spune oficial unui colonel în rezervă domnule colonel…, dar este interzis să îi adaugi titlul de colonel dacă, titularul a fost degradat între timp.

Cum e cu monarhii? Păi, să vedem întîi ce statut au ei. Titlul de monarh se obţine în virtutea dreptului salic, dacă procedura de titularizare a respectat Constituţia. El se atribuie pe viaţă. Se retrage doar dacă titularul a abdicat, sau dacă a fost scos din familia dinastică.

Cum e cu foştii monarhi într-o republică? O republică este un fel de monarhie electivă cu mandat temporar. Iar heraldic, inanimată. Dreptul salic nu are sens. E ca împărţirea la zero. Aşadar, într-o republică, un fost monarh este un cetăţean ca oricare.

Aţi zice că într-o republică nu ar exista simboluri vii. Ele există, sunt tolerate, cele mai multe sunt iubite (cît sunt în vogă) însă ele sunt, invariabil, NEOFICIALE. Ele pot fi oficializate la nivel sub-constituţional, prin acordarea de ordine şi medalii oficiale. Fostul monarh Mihai I, Nadia Comăneci şi Gică Hagi sunt tustrei simboluri naţionale, dar niciunul nu este recunoscut de Constituţie (v. art. 12). Într-o republică, înafara Dreptului (penal civil, comercial etc.) singura formă atipică de drept este dreptul canonic. Dreptul canonic este unul tolerat şi recunoscut în virtutea libertăţii de conştiinţă. Dacă religiile pot fi mai multe, forma de guvernămînt este unică, şi definită strict.

Întrucît, oficial, dreptul salic nu mai este parte a dreptului românesc, şi nici profesia de monarh nu există în nomenclatorul de profesii şi meserii, unui fost monarh demisionar nu i te poţi adresa decît NEOFICIAL cu Majestate/Măria-Ta ş.a. Oficial, nu ai o bază legală de folosire a titulaturii salice.

Să (re)citim acum scrioarea trimisă de domnul senator Crin Antonescu – Preşedintele Partidului Naţional Liberal şi Copreşedinte al Uniunii Socialist-Liberale, Majestăţii Sale Regele Mihai I de România**:

Majestate,

Vă scriu în numele tuturor românilor, republicani sau monarhiști, care-și iubesc țara și își respectă istoria. Ați fost jignit încă o dată și am fost cu toții jigniți încă o dată de către un apatrid moral, care se află astăzi, vremelnic și din ce în ce mai abuziv, în fruntea statului român. În numele tuturor compatrioților mei care Vă respectă ca pe un simbol al istoriei noastre,Vă cer eu iertare pentru această agresiune stupidă și ticăloasă.

Suntem alături de Majestatea Voastră pentru ceea ce ați reprezentat și reprezentați, din respect pentru istoria și demnitatea României.

Crin Antonescu

Președintele Partidului Național Liberal

Întrebarea este: în ce calitate a scris şi semnat dl. profesor Crin Antonescu – Președintele Partidului Național Liberal (şi senator stipendiat pentru chiul în Parlamentul României)? Aflăm tot din scrisoare: în calitate de preşedinte de partid politic. Buun!

Dacă scrisoarea deschisă este una neoficială, atunci, ea rămîne fără consecinţe juridice. Poate fi catalogată drept joc de glezne electorale. În acest caz, în virtutea art. 30 din Constituţie, scrisoarea reprezintă o opinie. Discutabilă axiologic, trufaşă în esenţa ei, uşor schizoidă, dar o opinie şi nimic mai mult.

Aşa cum opinii sunt şi nenumăratele, disonantele şi adesea birjăreştile epitete pe care le tot auzim din gura diverselor persoane cu înalte funcţii în stat (unele virtuali Preşedinţi interimari) la adresa Preşedintelui în vigoare.

Cu toate acestea, deşi Preşedintele reprezintă OFICIAL România în relaţiile internaţionale, Preşedintele nu sare de (pardon!) cur în sus (ca GDS) la invectivele ce i se adresează ZILNIC, pe toate canalele, pînă la saţietate.

Recenta ieşire a Preşedintelui, în cadru NEOFICIAL, la adresa fostului suveran reprezintă tot o opinie şi a fost delimitată explicit, chiar de către emitent, ca opinie.
Acuma, a te ofusca verbos pentru cîteva consideraţii la adresa unui fost monarh vădeşte un comportament de galerie fotbalistică. Este ca şi cum i-ai sări emitentului la beregată pentru că l-ar fi făcut prost pe Mutu (alt simbol naţional viu) că a tras pe nas.

De ce ar avea nevoie Preşedintele să îi ceară iertare unui simbol naţional apus? Ca să ce? Cu ce este mai de rangul zero Regele, în comparaţie cu mine, Marius Mistreţu – cîrciumar, cetăţean lezat, la rîndul său, în drepturile politice? Să vă spun că în calitate de monadă*** a Suveranului colectiv (CR art.2) i-am pretins (în ordine): domnului senator Geoană şi Preşedintelui să îmi ofere garanţii constituţionale, sub forma scuzelor publice, şi am fost dublu ignorat? V-aş plictisi inutil.

La urma urmei, în emisiunea televizată cu pricina, Preşedintele şi-a exprimat o opinie în acelaşi registru în care el însuşi este tratat de plutocraţia în vigoare şi de lefegiii ei mediatici. (Nu căutăm acum exemple. Ne găsesc ele pe noi.)

Dar, să revenim. A văzut cineva scrisoarea domnului Crin Antonescu, preşedintele PNL? Are scrisoarea antetul PNL? Dacă, da, are scrisoarea sigiliul PNL? Dacă, da, atunci scrisoarea este una oficială, ce recunoaşte implicit, unilateral şi oficial, un simbol naţional animat. Să vedem consecinţele:

Recunoaşterea unilaterală şi oficială a unui simbol naţional animat, prin apelativul Majestatea Voastră, excede Constituţia. Gestul PNL adaugă în mod oficial un simbol apocrif la lista de simboluri ale statului român. Simbolul adăugat abuziv, fiind din categoria simbolurilor vii, cere în mod anticonstituţional reintegrarea dreptului salic, şi atribuiue în mod fraudulos, statului (unitar şi indivizibil) proprietăţi de monarhie. Cel puţin în formă.

Un stat nu poate fi în acelaşi timp şi republică şi monarhie. Adică, poate, dar acela nu mai este un stat suveran, ci unul eşuat, în curs de destrămare, sau chiar o tiranie**** (cazul dinastiilor prezidenţiale ca în Coreea de Nord).

Nu mai zic că, preşedintele PNL supralicitează, vorbind şi în numele meu, ceea ce contravine art 2 din Constituţie. Preşedintele PNL va putea vorbi în numele meu numai dacă eu, dumneavoastră şi ceilalţi cetăţeni cu drept de vot, vom fi fost consultaţi la un referendum, asupra formei de guvernămînt. Pînă atunci, orice act oficial, fie el şi o cerere de iertare, NU are voie să dea pe alături de ordinea constituţională.

De altfel, preşedintele PNL a intrat în coliziune cu mai toate interdicţiile exprese din art. 152. Adică tocmai cu miezul dur al Constituţiei, statuat de amicul său politic, PSD, moştenitorul FSN. Pentru un opozant al revizuirii Constituţiei este o ieşire curajoasă şi în acelaşi timp schizoidă.

Ţinînd seama de cele prezentate, dacă scrisoara preşedintelui PNL către fostul monarh este una oficială, repet: dacă scrisoara preşedintelui PNL către fostul monarh este una oficială, pentru a restabili ordinea constituţională tulburată de negînditele cuvinte puse pe hîrtie de preşedintele PNL, scrisoarea trebuie în mod expres anulată în Monitorul Oficial.

În caz contrar, orice cetăţean al României va putea depune plîngere la Avocatul Poporului, invocînd insecuritatea constituţională prin desele şi schizofrenicele ieşiri oficiale ale unor partide politice. Apopo, nu strică să (re)citiţi articolul 3 din Legea 14/2003.

Opinii, discuţii?

–––––––––-
* La 1820 era pe acolo numai viţă de vie.
** Pentru mine, Regele rămîne un simbol viu, dar articolul de faţă nu este despre mine şi nu este un document oficial.
*** Nu, nu este aroganţă din partea mea. În Constituţie scrie clar cine este Suveranul. Purtaţi-vă cu politicienii ca şi cînd aţi fi Suverani şi veţi fi Suverani. Consecinţa imediată este că orice crimă politică (mineriade etc.) este un act de lezmajestate.
**** teratogeneza statală este istoriceşte mai vastă. Pot fi şi succesiuni nenormate clar, ca în Bizanţ, ceea ce a făcut ca, în anumite perioade, violenţa la vîrf să devină singura regulă de întronare a Basileului. Nici în Republica Socialistă România (în general în statele comuniste) succesiunea la vîrf nu era prea clară. De unde şi cîrdul de crime politice, sfîrşind (sper) cu asasinarea lui Ceauşescu.

● Bypass

Posted in Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2011/06/10

Despre revizuirea Constituţiei, Constituţia zice:

ARTICOLUL 151

Procedura de revizuire

(1) Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere.

(2) Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.

(3) Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

Constituţia nu prevede termene pentru adoptarea/ respingerea/ (eventual modificarea) proiectului de revizuire a Constituţiei. Doar condiţii numerice (2/3 şi resp. 3/4) dar atemporale. În acest caz, trebuie căutată reglementarea termenelor în legi de rang inferior.

Observăm că constituţional, decizia definitvă îi aparţine poporului. Parlamentul este doar o verigă în lanţul procedural. În cazul Constituţiei, Parlamentul nu este autoritate legiuitoare deplină, ci doar îi propune poporului un proiect. Pentru că, orice Constituţie, este sfinţită NUMAI prin referendum. În cazul Constituţiei, nu e nevoie nici măcar de promulgarea de către Preşedinte.

Întrebarea este: dacă nu există un termen pentru rezoluţia Parlamentului, dar, în numele suveranităţii poporului, (art. 2) în acord cu cele trei regulamente ale Parlamentului*, şi cu avizul Curţii Constituţionale, poate fi supus proiectul de Constituţie direct referendumului?

Eu zic că da, dacă interpretăm tăcerea Parlamentului drept unanimitate (1/1). 1/1 > 3/4 > 2/3. Avem toată legitimitatea să interpretăm tăcerea drept unanimitate, întrucît, art. 2(2) spune că nicio persoană şi niciun grup nu poate exercita suveranitatea în nume propriu. Or, temporizarea indefinită de către Parlament ar contraveni art. 2(2).

Nu trebuie să ne fie teamă de bypasarea Parlamentului. Istoria înregistrează o grămadă de Constituţii, (democratice şi robuste) care au ocolit procedurile parlamentare înainte de a fi adoptate de popor. În Islanda, grupul de reflecţie asupra revizuirii Constituţiei este format din cetăţeni simpli, aleşi la întîmplare. Constituţia este întocmită de popor, pentru popor, iar nu numai pentru fonfăiţii parlamentari.

EDIT (MM): Am clarificat pe coloana de comentarii unele aspecte logice. Aş fi bucuros dacă mai mulţi cititori ar contribui prin obiecţii pertinente la verificarea fiabilităţii ideii.


––––––-
* singurele legi de rang organic în care există termene procedurale.

%d blogeri au apreciat asta: