Fără buletin

▲ Magnitudine Richter 10,0

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/11/24

Pentru că tot e la modă Apocalipsa, vă dau o veste bună. Se poate imagina cu oarece realism, chiar şi un cutremur de M10. Nu neapărat cu o punctualitate aşa de mare cum o preziseră tele-profeţii, dar posibil mai puternic decît cel mai tare cutremur înregistrat, vreodată de om (Chile 1960 – M9,5).

Cum s-a ajuns la cifra acesta?
Legenda *) spune că tăria prezumată a unui cutremur este dată de lungimea faliei de-a lungul căreia a avut sau va avea loc. O falie de peste 18Km lungime este proba cel puţin a unui cutremur de M7,0. De pildă zona de subducţie din largul Sumatrei are vreo 800Km lungime. Vă daţi seama că acolo cutremurele de M9,0 nu ar fi o surpriză. Chiar anul acesta, în aprilie, fu unul de clasa M8, ce dură aproape cinci minute. Şi doar compunerea în contratimp a oscilaţiilor a salvat coastele învecinate de un ţunami dezastruos. Seismul catastrofal din estul Japoniei (11 martie 2011) însă, a născut un ţunami-călare-pe-ţunami ce a măturat totul în cale.

Aşa cum explicam cu altă ocazie, tensiunile punctuale nu pot elibera energii oricît de mari, deoarece asperităţile ce duc la acumularea lor au şi duritate şi rugozitate limitate. Problema apare la conjugarea tensiunilor din mai multe asperităţi, eliberate deodată, sau în cascadă, la interval de secunde. Nu e greu de intuit că un front lung al discontinuităţii telurice va găzdui mai multe asperităţi decît unul scurt. Asta se traduce printr-o rezultantă a magnitudinilor punctuale mult mai mare la falii lungi de sute de kilometri. Ca fenomen secundar, la intensificarea activităţii seismice pe termen mediu**)

Şi acum, noutatea: în nordul Pacificului, a fost inventariată o falie lungă de 8.800Km, cu decalaj mediu relativ de 20m. Ceea ce reprezintă un izvor imens de tensiuni. Cutremurele din Kamciatka, I-le.Aleutine şi Alaska sunt cunoscute ca fiind puternice. Acum se cunoaşte şi linia de fractură ce le uneşte. La simulare, un cutremur de M10,0 a reieşit că va avea o durată de între 20′ şi 1h. La durate atît de mari, structurile metalice cedează de oboseală. Iar Pacificul va arăta ca un iaz în care 10 basculante descarcă simultan bolovani.

–––––––-
*) e vorba de legenda hărţilor tectonice.
**) În Japonia, anul 2011 a fost dpdv seismic de aproape patru ori mai activ decît media multianuală.

▲ Cutremur! Toată lumea rămîne pe loc

Posted in Chestii, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/03/08

La aproape un an de la tripla catastrofă de anul trecut, ce a răvăşit estul Japoniei, activitatea seismică este departe de a se fi stabilizat. Întregul sistem de plăci este de 7 ori mai activ decît în anii obişnuiţi. Toate scenariile sunt revizuite. Nu numai cele de pe flancul estic şi sudic, dar şi din zona Kanto (Tokio, Chiba. Kanagawa, Saitama, Ibaragi).

Recent, specialiştii unui institut de protecţie civilă, afiliat Universităţii Tokyo, în urma analizei extinderii geografice a seismicităţii au ajuns la concluzia că hipocentrele de sub uscat, sunt mai active ca niciodată. Asta înseamnă că creşte probabilitatea de iscare a unui cutremur puternic, dar superficial. Faliile acumulează tensiuni ce pot deveni letale. Un exemplu este cutremurul din Kobe-Awajishima, din 17 ianuarie 1995, în urma căruia au rămas peste 6000 de morţi. Cutremurul nu a depăşit M7, dar a distrus local mii de clădiri, plus infrastructura rutieră şi feroviară.

În urma studiului citat, rezultă că probabilitatea unui cutremur catastrofal în regiunea Kanto a crescut de 7 ori. Pînă anul trecut, previziunile erau de 70% în următorii 30 de ani. La aceeaşi probabilitate, intervalul a fost scurtat la 4 ani.

De asemeni, gravitatea estimată (pe scara efectelor la suprafaţă) a fost ridicată de la 6+, la clasa 7. Chiar 6+ dacă ar rămîne, numărul victimelor s-ar ridica la 11.000 numai în Kanto. Un cutremur de gravitatea 7, pe o falie din nordul golfului Tokyo este foarte probabil să se petreacă. La gravitatea 7, nici măcar structurile solide nu mai pot garanta protecţia interiorului, ceea ce ridică numărul potenţialelor victime. Cu atît mai mare, cu cît, uscatul artificial, adiacent golfului Tokyo, are tendinţa de a se înmlăştina la un cutremur puternic. 4200 ha din Urayasu (Chiba) sunt deja şubrezite tixotropic de cutremurele din 11 martie (şi de replicile ce i-au urmat).

Pe lîngă revizuirea formulelor de alarmare, am pomenit în altă parte despre conduita post-cataclism. Manualul de conduită este în curs de perfecţionare. S-a constatat că un cutremur în buza uscatului ar scurta timpul de transgresiune a ţunami-ului la 1 minut, ceea ce nu mai lasă opţiunea reunirii familiei înaintea refugiului pe înălţimi. În şcoli şi în spitale/ sanatorii, elevii şi respectiv pacienţii,  vor fi urcaţi la ultimul etaj.  Pînă azi, părinţii aveau obligaţia de a-şi recupera copiii înaintea sosirii valului. Însă, cu ocazia cutremurului din 11 martie, reconstituindu-se traseele victimelor, s-a constatat că măsura de prevedere (devenită între timp caducă) a înmulţit numărul victimelor în loc să îl reducă. Prea mulţi părinţi şi elevi au fost surprinşi în timpul deplasării şi au murit cu zile.

Aşadar, elevii vor rămîne în şcoală, adulţii surprinşi la muncă, departe de casă, vor rămîne pe loc şi se vor refugia separat, pînă la normalizarea circulaţiei.

UPDATE: Aflu de la buletinul de prînz al NHK, că deja a intrat în vigoare o lege ce prevede ca, în caz de calamitate, 41 de autostrăzi din regiunea Kanto, însumînd 1770 Km, să fie rezervate exclusiv vehiculelor de intervenţie. Cu alte cuvinte, toate vehiculele terţe surprinse în trafic în momentul declanşării alarmei, vor fi obligate a elibera autostrăzile.

▲ Tectonică şi drepturi fundamentale

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative, Teste by Marius Delaepicentru on 2011/12/25

Mi-am făcut din inadecvare un brand personal. Cadoul de Crăciun pentru eventualii cititori, este ca, în loc de imagini cu brazi înglobulaţi, moş-Crăciuni şi animăluţe simpatice, să povestesc despre cum influenţează spasmele tectonice drepturile individuale şi libertăţile.

Am spus cu mai multe ocazii că gradul de satisfacere a unor drepturi şi libertăţi este invers proporţional cu densitatea populaţiei. Cu alte cuvinte, sărăcia unei resurse, recte, spaţiul, atrage în mod necesar şi raţional, restrîngerea unor libertăţi.

Dacă la 11 martie, pe coasta pacifică dezastrul a fost de dimensiuni aproape cosmice, în conurbaţia din regiunea Kanto, cu numai 19 morţi, din care unul prin cădere de la înălţime, se poate aproxima uşor cinic, că am asistat la cel mai mare exerciţiu tactic de răspuns la seisme puternice. Din fericire, toate structurile au rezistat. Însă felul în care s-a mişcat populaţia nu a fost mulţumitor (pentru Japonia). Iată de ce:

În primul rînd, oamenii şi-au păstrat reflexele locomotorii, ceea ce a dus, în mai puţin de o oră, la supraaglomerarea staţiilor de tren. Cu atît mai rapidă, cu cît, peste 30% din salariaţi au plecat de la muncă înainte de ora 17. Prea mulţi şi-au închipuit că trenurile ar putea circula, în condiţiile în care erau sute de kilometri de linie ferată de verificat metru cu metru. De altfel, a fost prima paralizie totală a reţelei feroviare, de după seismul din 1 septembrie 1923. Supraaglomerarea este întotdeauna periculoasă, deoarece oamenii pot cădea pe linia ferată. Noroc că niciun tren nu mai mişca. Mai mult, replici puternice puteau provoca, nu numai panică cu strivirea trupurilor, dar şi căderi de geamuri şubrezite deja de seismul principal. Majoritatea gărilor mari au deasupra zeci de etaje, şi faţade acoperite cu sticlă. Iar la intrări, numai bine, erau cozile. Fuga ar fi fost imposibilă.

Şoselele şi străzile erau arhipline. Oamenii au plecat pe jos acasă. Mulţi, pe întuneric. Automobilele, şi ele prea multe, au înfundat practic întreaga reţea urbană. Lungimea totală a arterelor blocate a depăşit numai în Tokio 1000Km. Spuneau monitorii de trafic ai poliţiei că întregul ecran era roşu. La vehicole s-au adăugat circa 5 milioane de pietoni. A fost o situaţie nemaiîntîlnită. În comparaţie cu evenimentul de pe 11 martie, un exerciţiu la care rar numărul participanţilor depăşeşte 800.000, seamănă mai degrabă cu o şuetă.

Aglomeraţia a făcut imposibilă intervenţia în timp util a pompierilor. Pe 11 martie au fost puţine incendii în Tokio şi Yokohama, dar la un cutremur catastrofal în Kanto, peisajul nu ar fi mult diferit de cel de acum aproape 17 ani din Kobe, unde structurile au cedat, iar incendiile au fost omniprezente. Atunci, peste 70% din morţi au fost din cauza incendiilor.
Cu aglomeraţia de pe 11 martie, şi cu tăria seismului din Kobe, numărul morţilor cu zile ar fi fost de zeci de mii. Pe 11 martie, recordul de durată la transportul cu ambulanţa a fost de 2 1/2 ore. Pentru o urgenţă e cam mult. Viteza medie de deplasare cu automobilul scăzuse la puţin peste 2Km/oră*. Îmi povestea un violonist român că a făcut atunci, din Tokio în Kawasaki (oraşul vecin) 7 ore.

Un alt mare pericol este cel de ţunami. Golful Tokio (semiînchis) este relativ bine protejat de ţunami. Mai expuse sunt coastele externe ale prefecturilor Kanagawa şi Chiba. Cel puţin la Kamakura (Kanagawa) de-a lungul istoriei, a fost consemnat un ţunami care a ajuns pînă la statuia lui Buddha, altminteri situată pe o colină. Nici altitudinea de 14 metri nu este un loc sigur.
Însă, în cazul unui cutremur de M9.0 în Tokai, ţunami ar atinge 4m chiar şi în golful Tokio. Zone întinse din Yokohama şi Tokio ar cădea sub ape. Pe alocuri, cota scăzută a terenului ar ridica înălţimea relativă a valului, la peste 5m.

Aşadar, situaţia se profilează albastră. În condiţiile acestea, salvarea oamenilor depinde de felul în care se vor (ne)mişca.

Autorităţile lucrează la normele de prevenire a aglomeraţiei.

Prima şi cea mai importantă este ca oamenii să renunţe la a mai ieşi pe stradă, dacă nu e nicio problemă de integritate a structurii clădirii în care se află. Se va interzice circulaţia cu automobilul personal.
Companiile vor avea obligaţia de a ţine oamenii la locul de muncă atît cît e necesar, ba, să primească şi eventuali refugiaţi din vecinătate, în aşa fel, încît, intervenţia salvatorilor să nu fie stînjenită. Companiile vor fi obligate să aibă un stoc de alimente, apă şi pături, dimensionat pe măsură.
Personalul gărilor va fi instruit să coboare obloanele, să lase un număr suportabil de călători şi să îi redirecţioneze pe cei ce ar vrea să intre.

Aşadar, la strîmtoare, oamenii vor trebui să îndure izolarea de familie, dacă nu vor să aibă pe conştiinţă morţi cu zile. Libertatea de mişcare, contra dreptul la viaţă şi cel la protecţia proprietăţii.

––––––-
* în 1968, înainte de sistematizarea transportului din Tokio, la orele de vîrf, viteza medie era de 4Km/oră.

▲ Şantier

Posted in Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2011/10/25

Zilele trecute asistai la „jocurile olimpice” ale şcolii primare la care învaţă Tetsu. Anual, toamna, în preajma zilei de 10 octombrie (Ziua Educaţiei Fizice) au loc, în toate şcolile din învăţămîntul preşcolar, jocuri şi demonstraţii de cultură fizică. Anul trecut însă, jocurile s-au amînat pentru noiembrie, din cauza unui şantier de ranforsare a clădirii şcolii, şantier ce s-a întins cam pe jumătate de an. La şcoala luată în discuţie, cele două corpuri de clădire au fost construite cam prin anii 60 ai secolului trecut, pentru mai mult de 1000 de elevi. Cum natalitatea a scăzut odată cu rezistenţa structurii, iar efectivul nu trece azi cu mult de 700 de copii, corpul principal a fost scurtat cu un etaj.

Clădirile şcolilor primesc atenţie sporită, deoarece, ele constituie locuri de refugiu primar pentru populaţie, în cazul calamităţilor naturale. Ar fi ironic ca tocmai adăposturile să cadă la un eventual cutremur. Înafara spaţiilor de adăpost, şcolile întreţin, plin în permanenţă, bazinul de înot. De acolo se alimentează autospecialele în cazul unui incendiu, şi tot de acolo se pot alimenta toaletele pentru eventualii refugiaţi rămaşi fără utilităţi curente.

Înainte de şantier

Fotografiile au fost luate în toamna lui 2008 şi respectiv 2011, din unghiuri relativ apropiate, dar cu aparate diferite şi de la înălţimi diferite. În fotografia de jos Se pot vedea contraforturile atît la clădirea administrativă (stînga) cît şi la cea principală (dreapta). Între structura externă şi cea preexistentă a rezultat un spaţiu utilizabil la evacuarea pe fereastră, în cazul unui incendiu în care evacuarea pe scări ar deveni periculoasă. De asemeni, se poate vedea că numărul de etaje a scăzut.

După şantier

Iată bazinul şi indicatorul că acolo e rezervorul de apă pentru stingerea incendiilor.

Fotografia de mai jos a fost luată pe 2 aprilie a.c. în pridvorul sălii de sport (nefigurată în fotografiile anterioare) şi arată urmele expertizei în construcţii. Pe semne, la următoarea execuţie bugetară, îi va veni rîndul la consolidare.

▲ Transhumanţă industrială

Posted in Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2011/04/29

În articolul de ieri am arătat cum continuitatea modului de viaţă a fost soluţionată temporar, prin decizii individuale sau familiale de migraţie, acolo unde a fost posibil. În textul de azi voi încerca să arăt care sunt soluţiile de continuitate a vieţii economice, cu referire la producţia industrială.

În Tohoku sunt plasate o serie de companii industriale de importanţă mare în industrii de vîrf. De la banalele cutii de aluminiu pentru bere* şi pamperşii pentru femei şi copii, pînă la componente electronice pentru telefoane celulare şi automobile.

Puţină dinamică geografică
Din cei peste 400K㎡ de teren inundat de ţunami, doar o infimă parte mai poate fi utilizată. Se adaugă la pierderi (recuperabile) ariile prăbuşite cu între 30 şi 140cm. Un studiu geodezic efectuat în „cîmpia Sendaiului” arată că, înainte de cutremurul din 11 martie, 3K㎡ de teren se afla la altitudine negativă. În prezent, aria s-a extins la 16K㎡. 32K㎡ erau la cota mareei maxime. În prezent, 56K㎡. Pe alocuri, terenurile joase pot fi găsite chiar şi la 5Km depărtare de ţărmul Pacific. Dacă se adaugă lunca re-devenită inundabilă prin ruperea digurilor, aria pierdută temporar trece binişor de 130K㎡. Acţiunea de revalorizare a terenului prin: îndiguire, înălţare, instalaţii de drenaj, poate dura pînă la 5-10 ani.

Degradarea capitalului industrial

Intrate într-o buclă metastabilă, sau chiar ruptă cu totul, companiile industriale sunt în situaţia de a nu mai putea rula în mod natural, nici financiar, nici tehnologic producţia. Iar dacă nu se grăbesc, vor pierde şi personalul, tentat să caute soluţii individuale de salvare.

Soluţii

Una din soluţiile de reechilibrare financiară este vînzarea producţiei în avans. Gaura din capitalul circulant poate fi astfel acoperită parţial.
Altă soluţie este externalizarea unora din fazele de fabricaţie. Avantajul este refacerea fluxului. Dezavantajul este înmulţirea furnizorilor şi creşterea costurilor de sincronizare şi transport. Mutarea producţiei în alte zone. Dezavantajul este creşterea costurilor de recrutare şi instruire a personalului. Başca dificultăţile de refacere a culturii organizatorice.

Soluţia propusă de specialiştii unui institut de inginerie industrială este migrarea temporară cu tot cu personal. Avantajele ar fi investiţia mai mică în mijloacele fixe, costurile mai mici în instruirea personalului. Mai peste tot pot fi găsite spaţii de producţie nefolosite şi chiar şi utilaje lăsate la conservare. Închirierea lor ar simplifica mutarea şi ar reactiva şi centrele industriale aflate în declin. Nu mai zic că, migraţia cu totul ar micşora şi presiunea locativă în zona de baştină. După cîţiva ani, cînd infrastructura de baştină va fi fost gata, lucrurile puse din nou la punct, migraţia inversă va fi mai uşoară.
Nici măcar de „trădare” nu pot fi acuzate. Companiile strămutate nu vor mai plăti impozitul regional în Tohoku, dar banii destinaţi reconstrucţiei vor putea fi viraţi via bugetul central, oricum grevat cu prioritate de cheltuielile de reconstrucţie.

E drept, soluţiile fiind din categoria celor neetatiste, toate planurile de migraţie trebuie rezolvate la nivelul civil-comercial, eventual informal, în interiorul breslei, sau inter-bresle, acolo unde e cazul. Din acest punct de vedere, infrastructura organizatorică a feluritelor asociaţii patronale este gata demult.

–––––––––
* din cauza penuriei de doze de băuturi, compania Kirin a decis să renunţe la 8 produse (probabil cele cu vînzare proastă). Se speră ca, pînă în vară, cînd consumul de bere va creşte, furnizorii de ambalaje să găsească o soluţie de acoperire a găurii.

%d blogeri au apreciat asta: