Fără buletin

adresa (cenzurat)
Japonia
tel: (+81)082-240-0237
Marius Mistrețu

Stimate domnule Mircea ARON – președinte al Consiliului Superior al Magistraturii

Mă numesc Marius MISTREȚU – cetățean român cu CNP(cenzurat). Este prima oară cînd vă scriu. Sper să aveți îngăduința de a mă urmări în toate raționamentele de mai jos.

Ați aflat, desigur, despre multele cereri trimise din partea secțiilor de cercetare penală ale Ministerului Public, către Senat și Camera Deputaților, cereri de: arestare preventivă, începere a cercetării penale, percheziție etc. (numite mai jos cerere – cereri) avîndu-i ca subiecți pe unii membri ai Senatului, respectiv ai Camerei Deputaților. Din păcate*, cereri soldate cu refuzul Legislativului de a încuvința continuarea procedurilor judiciare în chestiune.

Întrucît Legislativul nu se poate substitui Puterii Judecătorești fără să încalce Constituția, refuzul încuvințării cererii constituie automat, fie 1) indiciu de abatere disciplinară din partea exponentului organului de cercetare penală, fie 2) sfidare din partea Legislativului, la adresa Puterii Judecătorești.

În oricare din cele două situații, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) trebuie să se autosesizeze, deoarece, refuzul încuvințării cererii, din partea Legislativului, reprezintă, tehnic, o pată, un insucces în cariera magistratului însărcinat cu cercetarea penală sau cu aprobarea cercetării penale. Orice dubiu privind felul în care magistratul a acționat trebuie îndepărtat. Cum? Prin raportul Inspecției Judiciare și analiza în plenul CSM.
Pe scurt, orice document de respingere de către Legislativ a cererii venite de la organul de cercetare penală trebuie în mod necesar urmat de inspecția judiciară și de o decizie a CSM.
În scrisoarea de față nu mă voi referi la „malpraxis” deoarece el este reglementat de legea 317/2004 republicată, pe care presupun că o cunoașteți și o aplicați corespunzător.

Revenim. Presupunînd că inspecția judiciară nu găsește nimic în neregulă, aceasta nu stinge conflictul, ci îi înalță rangul. El devine, fie conflict de natură constituțională, fie contencios administrativ. Depinde doar de cum este interpretat votul în plenul Camerei cu pricina. Dacă documentul eliberat de Legislativ este pur administrativ*, conflictul se tranșează la instanța competentă de contencios administrativ, între Parchet (sprijinit de CSM) și Camera legislativă respectivă.
Pentru conflictele de natură constituțională, dumneavoastră, ca președinte al CSM, aveți obligația legală și morală să apărați reputația Puterii Judecătorești în ansamblul ei, nu numai pe cea a magistratului, deoarece conflictele de natură constituțională angajează obrazul cel puțin a două instituții fundamentale ale statului, în întregul lor.
Din fericire, conform legii de organizare și funcționare a Curții Constituționale (CCR) aveți și instrumentul legal: contestarea directă la CCR. Figurați pe lista fericitelor persoane admise oricînd de CCR să conteste ceva. Astfel, documentul eliberat de Legislativ (hotărîre, decizie, sau cum s-o numi el) trebuie în mod necesar anulat de către CCR, și reluată procedura de încuvințare, pînă cînd Legislativul, fie va aduce probe certe ale ipoteticului abuz judiciar, fie, într-un tîrziu, va ceda nervos și va încuvința ducerea mai departe a cercetării penale specificate în cerere.

Stimate domnule Mircea ARON – președinte al Consiliului Superior al Magistraturii

Aveți o misiune grea. Dar nu vă aflați defel într-o aporie. Există soluții în cadrul legal actual. Mă și mir de „cumințenia” CSM în chestiuni conflictuale atît de notorii și de grave, ce murdăresc rău obrazul magistraților. Dacă eu, biet cîrciumar, am identificat soluțiile, nu înțeleg de ce dumneavoastră, înzestrat și cu competența, și cu puterea, ați ezita să le duceți la capăt.

Cu titlu personal:
Sper că sunteți de acord ca scrisoarea de față să fie publică. Va fi publică deîndată ce v-o voi trimite. Sper ca reacțiile publicului să vă dea curajul să acționați întru Binele public.
Este posibil ca scrisoare să sune și a ultimatum, deoarece, tolerarea cronică a obrăzniciei parlamentare, de a se constitui în instanță judiciară paralelă, ilegală, pe fondul frustrării populare în fața nedreptăților flagrante provocate de Legislativ, a privilegiilor de castă, legitimează implicit înființarea instanțelor populare ad hoc, sau, mai rău, de apariție a anomiei generale, din cauza incoerenței instituțiilor fundamentale ce nu își (re)cunosc rolul în statul de drept. Scenariul este puțin probabil, dar nu imposibil.

Cu adînc respect,

Marius Mistrețu – cîrciumar

Hiroșima

––––––––
* Din păcate sau din fericire. Nu știm, atîta timp cît CSM nu a acționat în niciun fel, ci doar a deplîns una-alta.
** La o lectură atentă a Constituției, am găsit că este posibil ca votul să nu fie doar politic, ci și cu scop administrativ. Votul cu scop administrativ nu intră în imunitatea parlamentară. Ceea ce ar face din parlamentari, suspecți de zădărnicirea cercetării penale. Dar, desigur, CCR este cea în măsură să facă analiza gramaticală și stilistică pe Constituție.