Fără buletin

În ultimul timp, oamenii de ştiinţă se apleacă tot mai mult asupra metabolismului zaharidelor rare şi sintetice, în speranţa ameliorării unor boli. Astfel, xilitolul o pentoză foarte populară, este folosit la prevenirea cariilor dentare. Mecanismul este relativ simplu. Xilitolul inhibă sinteza dextranilor, şi astfel, placa dentară (mîzga aceea de pe dinţii nespălaţi) se formează mai greu. Interferenţa xilitolului în procesul de încatenare biochimică a glucozei – unitatea structurală a dextranilor – face ca apariţia plăcii dentare să întîrzie.

O hexoză foarte rară este D-psicoza. Conform IUPAC, numele ei oficial este (3R,4R,5R)-1,3,4,5,6-pentahydroxyhexan-2-one.
Cetoză fiind, este rudă foarte bună a fructozei şi a sorbozei. Deşi izomeră cu substanţe atît de răspîndite în natură, şi respectiv, industrie*), nimeni nu şi-a bătut capul cu ea…

…pînă acum vreo trei-patru ani, cînd cercetătorii de la Universitatea Kagawa au descoperit că, adăugată în cantităţi homeopate în alimentaţie, psicoza duce la scăderea glicemiei. Surprinzător, deoarece zaharidele duc, mai devreme sau mai tîrziu, la creşterea glicemiei, nu la scăderea ei.

Au intrat pe fir fiziologii, ce au acreditat existenţa unor receptori de glucoză în mucoasa intestinală. Receptori care întîi examinează molecula, apoi îi dau liber să intre în circulaţia sanguină. Se pare, psicoza perturbă schimbul de informaţii dintre mucoasa intestinală şi mediul intern. Se fixează în receptori şi îi „înfundă”. Cel puţin temporar, pînă trece bolul alimentar.
Nu este singura substanţă care induce ”dezordini” fiziologice. Cam toate substanţele interzise, fie că vorbim de droguri, fie de otrăvuri organice, „înfundă” receptori celulari mai mult sau mai puţin vitali. Drogurile – receptorii de dopamină şi de alţi hormoni cerebrali, provoacă şi dezordini psihice, nu numai vegetative. Alte otrăvuri au mecanisme ceva mai diverse, dar, se bazează pe mimetismul structural. Aşa cum bufotenina (otrava produsă de o broască) seamnănă foarte bine cu un aminoacid natural şi astfel perturbă informaţional celula nervoasă, tot aşa, psicoza „păcăleşte” receptorii de glucoză. Cu deosebirea că, deocamdată, psicoza s-a dovedit a fi inocuă precum xilitolul.
Ca o paranteză, despre unele glicozide (tot un fel de zaharide) din ciuperci şi din ierburi alimentare se ştia că reduc glicemia. Se pare, mecanismul este acelaşi, numai că înfundarea receptorilor de glucoză este mai puţin concludentă. În orice caz, efectul este mult mai slab.

De ce nu s-a ştiut practic nimic despre un zaharid atît de simplu?

Mărturisesc, nici eu nu am ştiut de existenţa lui. La orele de chimie organică nimeni nu ne-a spus vreo vorbă despre el. Nu apare nici în indexul tratatului de chimie organică al lui Neniţescu&discipolii. Mă rog, să revenim.

Legenda spune că în supa primordială, de sub atmosfera bogată în metan şi amoniac, ar fi pătruns şi molecule de formaldehidă. Formaldehida, întocmai ca mai toate -ozele, are formula compoziţională de carbohidrat (de forma: CH2O). Zaharidele reprezintă doar multiplul formulei brute elementare (CH2O)n. Formaldehida este o substanţă instabilă. Are tendinţa de a polimeriza cu ea însăşi şi de a condensa cu amoniacul şi cu derivaţii de amoniac. O parte din compuşii întîmplători rezultaţi din polimerizarea formaldehidei au fost hexozele, fie în forma piranică (cicluri de 6 atomi) fie în cea furanică (cicluri de cîte 5 atomi) structurile cele mai stabile. Dacă socotim că hexozele mai au şi izomeri optici în număr destul de mare, ţinînd seama că au cîte 3 şi 4 atomi de carbon optic-activi, ne dăm seama că în supa primordială au fost foarte multe feluri de glucide întîmplătoare.
Selecţia naturală însă a fost cea care a decis că, dintre hexoze, glucoza a cîştigat competiţia, fiind singura hexoză care poate forma schelete cu mase moleculare de ordinul zecilor de mii de Daltoni. Practic, întregul regn vegetal se sprijină pe glucoză**), ea fiind unitatea structurală a celulozei. 99,9% din volumul de hexoze de pe Terra este constituit din glucoză.

Cu toate acestea, hexozele minore s-au perpetuat, însă şi-au diversificat rolurile. S-au hibridat cu compuşi aminici şi au dat altă substanţă scheletică: chitina din crustacee şi din insecte, au format, dizaharide, împreună cu glucoza, pentru a face fructele mai dulci, şi deci mai atrăgătoare pentru cărăuşii seminţelor,. Chiar şi lactoza este o formă de conservare a glucozei. Combinaţia de glucoză cu galactoză face ca atacul microorganismelor în ugerele mamiferelor să fie temporizat.
Puţini însă au intuit rolul psicozei, descoperite în frunzele unui arbust din sudul Chinei, plantă folosită de sute de ani în diverse remedii tradiţionale.
Totuşi, care este utilitatea ei în plantă, şi cum acţionează?
S-a descoperit că psicoza inhibă mult creşterea unor graminee. Arbustul o excretă prin frunze. Ulterior, este spălată de ploi. Odată ajunsă pe sol, psicoza inhibă dezvoltarea ierburilor şi a altor competitori. Este, aşadar, un antibiotic vegetal, ce acţionează ca antihormon de creştere***).

Sursa actuală de psicoză nu este însă planta, ci o bacterie termofilă (creşte la 60 de grade) găsită tot întîmplător. Se pare, o bacterie ancestrală.
Actualmente, gramul de psicoză sintetizată de bacterii, costă circa 100 de dolari. Însă nefiind o substanţă prea complicată, sunt sigur că progresele în sinteza ei vor fi rapide, iar preţul se va prăbuşi ca cel al vitaminei C în anii ’50 ai secolului trecut.

––––––-
*) sorboza, obţinută prin fermentaţia glucozei, este un intermediar esenţial la sinteza industrială a vitaminei C.
**) dacă celuloza are rolul fierului-beton, plantele superioare conţin şi pentozani formaţi din combinarea pentozelor cu polifenoli, substanţe nefibroase, cu rolul de ciment.
***) pentru a supravieţui sau pentru a-şi „raţionaliza” cărăuşii, multe plante şi animale sintetizează substanţe cu acţiune contrară celor mai diverşi nutrienţi şi hormoni. Rosaceele, pentru a limita numărul de sîmburi sparţi de animalele ce le consumă fructele şi le transportă seminţele, sintetizează amigdalină, ce conţine doi radicali toxici grefaţi pe un glicozid (tot un zaharid). De asemeni, unele leguminoase, ca glicina şi trifoiul, conţin substanţe ce mimează în animale efectul hormonilor femeieşti. Substanţe ce provoacă avorturi, şi astfel, efectivul animalelor consumatoare este diminuat prin mecanism biochimic. Putem spune că plantele sunt inventatoarele armelor chimice.