Fără buletin

★ Un pont pentru „indignaţii” din USL

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Soluţii alternative, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2012/08/18

Se desfăşoară o acţiune extensă de identificare a fraudelor la referendumul de destituire a Preşedintelui. Rînd pe rînd, cu căciulile sub muscă, liderii USL se arată indignaţi de amploarea cercetării.

Din cifrele pentru participare, nu e greu să ne dăm seama că avem în faţă indicii de fraudă masivă. Liderii USL se bazau tocmai pe masivitatea ei pentru a descuraja cercetarea penală. Presimt şi o nouă cerere de inspecţie judiciară. Mă rog, nu acesta este pointu’ meu.

Cred că e important să folosesc chiar obstinaţia cu care USL încearcă să ascundă frauda, pentru a-mi promova viziunea despre rolul documentului de identiate în relaţia individ-stat.

Una din formele de fraudă pomenite, este cea de votare în baza buletinului expirat. Presupunînd că titularul este cel real, aceasta nu este o fraudă propriu-zisă, ci o pseudofraudă, deoarece legitimarea cu documentul de identitate expriat nu alterează natura procesului electoral. La scrutin se prezintă oameni în carne şi oase, iar nu buletine de identitate.

Bine ar fi ca USL să facă tot posibilul pentru a-şi înghiţi vorbele rele despre aşa-zisul abuz de a introduce în listele electorale persoanele cu buletinul expirat, şi să meargă pînă în pînzele albe pentru a scoate de sub urmărirea penală eventualii electori faţă de care procurorii ar invoca normele de organizare a alegerilor/ referendumului ce prevăd obligaţia ca documentul de identitate să fie în termenul de valabilitate. Prevederea este una abuzivă, neconstituţională.

Sper ca USL să ia în serios argumentele mele, altminteri prezente din belşug în cuprinsul blogului de faţă.

Dacă USL nu va face nimic pentru relaxarea în general a condiţiilor de identificare a persoanei, nu e nimic. Voi isca incidente similare. Lupta mea continuă, cu sau fără sprijinul (scrîşnit) al USL.

▲ Japonia aboleşte buletinul de identitate

Trebuie început cu precizarea că, în Japonia, numai străinii sunt (de fapt, au fost) obligaţi să deţină carte de identitate. Nu să o şi poarte.

Luna trecută am primit de la primărie un plic voluminos, în care am găsit un set de informaţii despre gestionarea registrului de evidenţă a populaţiei în cazul străinilor rezidenţi în Japonia.

În Japonia, (auto)identificarea persoanei se mulează întotdeauna pe miză. La mize mici, identificare sumară. La mize din ce în ce mai mari, autentificare din ce în ce mai tare.

Documentele de identitate curente sunt alte înscrisuri decît cele de evidenţă a populaţiei. Ca de pildă: carte de sănătate, permis de conducere, certificatul de cazier rutier, paşaport etc. În total, 26 de documente sunt calificate ca avînd putere probatoare a identităţii titularului, dar numai 19 atestă adresa.
Documentele tari de identitate sunt: adeverinţa de domiciliu, extrasul din registrul de stare civilă, însoţit(e) uneori de certificatul de specimen pentru sigiliul personal. Oricare din cele trei documente se poate obţine de la primărie, contra unei sume de 200-400yen (cca 3-4euro).
De documente tari de identitate e nevoie foarte rar. Iar dintre cele trei, cel mai frecvent folosit este adeverinţa de domiciliu. Adeverinţă ce, de un an încoace, poate fi obţinută la orice oră, în orice băcănie deschisă permanent (un fel de Mic.ro).

Introducerea a cerut ceva spaţiu, deoarece sistemul este cu totul diferit de cel românesc, cu diferenţa că e mult mai raţional şi mai lipsit de concreţiuni de paranoia din partea legiuitorului.
Cartea de identitate pentru străini a fost necesară deoarece felul în care se înregistrau străinii era diferit. Baza era paşaportul titularului, căruia i se înfiinţa un registru fictiv de stare civilă, ce punea ca identificator geografic ultimul domiciliu din ţara de origine (declarat verbal de către titular). Adeverinţa de domiciliu însă, nu face nicio referinţă la domiciliul din ţara de origine, ci numai la domiciliul actual.

Evoluţia cărţii de identitate pentru străini este destul de interesantă. . Iniţial era eliberată pe 5 ani, indiferent de statutul de şedere, (Chiar şi un rezident ilegal are (avea) dreptul la una.) dar conţinea amprenta indexului stîng. Amprenta a fost abolită în aprilie 2001, deoarece s-a considerat că leza demnitatea umană. Ulterior, durata de valabilitate a fost fixată la 7 ani. Pînă în iulie 2012, cînd cartea de identitate pentru străini va fi abolită. Cărţile aflate în circulaţie vor rămîne valabile pînă la expirare.

Începînd cu mîine, 1 iulie, orice străin va fi tratat întocmai ca orice aborigen. Registrul de stare civilă nu va mai fi unul fictiv, ci real, ceea ce îi dă dreptul străinului să fie cap de familie. (În Japonia, orice gospodărie are un singur cap de familie). Cu un registru real, orice altă diferenţă de tratament se şterge. Inclusiv cartea de identitate.
Ca o consecinţă directă, însăşi naturalizarea se poate face mai neted, nemaifiind necesară conversia documentelor ce atestă existenţa titularului.

● Ghid contra fraudei retorice a reputatei deputate Alina Gorghiu (I)

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Soluţii alternative, votul prin corespondenţă by Marius Delaepicentru on 2012/06/05

După o pauză mai lungă, am intrat pe Juridice.ro, unde am răsfoit secţiunea ce mă interesează în mod special: dreptul constituţional. Dau peste un articolaş ce semnala o conferinţă ţinută de notabilităţi în domeniu, pe tema dreptului electoral. Alături, o reclamă la o recentă lucrare semnată de Alina Gorghiu pe aceeaşi temă. Zic „semnată”, deoarece, ţinînd seama că partidul dumneaei tolerează miniştri plăgari în cabinetul Ponta, am îndoieli asupra paternităţii reale a cărţii. Cartea are 295 de pagini, nu mă îndoiesc, utile pentru procesul legislativ, judecînd după referinţele elogioase ale unui jurist semnatar al prefeţei.

Acuma, ţinînd seama de porumbeii liberali pe tema legării dreptului de vot, de şmotrul censitar, şi de obstinaţia cu care conglomeratul socialist-liberal (plus UDMR) se opune votului prin corespondenţă, îmi cam închipui ce soluţii de ameliorare ocoleşte autoarea. Sincer să fiu, aş fi vrut să citesc cartea, dar nu să dau banii pe ea. Cel puţin partea de drept comparat cred că mi-ar fi utilă. Dacă autoarea va simţi nevoia să îmi satisfacă curiozitatea ezoterică, bine. Dacă nu, iară bine. Mă mărginesc la „studiile” exoterice, prezente pe blogul său. Voi cita copios din ele, apoi voi comenta, oferind şi alternativele raţionale (nu resentimentare, precum cele produse de naţional-liberali).
Întrucît stimabilul deputat Alina Gorghiu nu are un criteriu de ordonare, nici eu nu mă simt dator a urma vreunul. O iau invers-cronologic. Citez din „ghidul antifraudă”:

12. Folosirea listelor electorale suplimentare
(…) Cu 3 luni înainte de data alegerilor anumite persoane își schimbă reședința de pe raza unei localități și sunt trecute în listele suplimentare, fără ca acestea să ceară radierea din copia de pe lista electorală permanentă de la domiciliul acestora.
Atenție și la folosirea listelor complementare în care sunt înscriși cetățenii Uniunii Europene cu drept de vot care au domiciliul sau reședința în circumscripția electorală în care au loc alegeri! Legea nu prevede în acest caz termenul de 3 luni înainte de data alegerilor pentru obținerea vizei de reședință.

Aş observa că nu e vina cetăţeanului că îşi schimbă domiciliul. Aşa cum, nu ar fi vina Alinei Gorghiu dacă, în spital, eu aş pune-o să respire retroactiv, motivînd că aparatul de reanimare era în procedura de omologare atunci cînd dumneaei a fost internată cu stop respirator.
Trăim într-o lume în care mobilitatea este mare. Iar liberal nu este să pui cetăţeanul să se radieze la cerere, ci, odată ce anunţă în alt loc că s-a mutat cu locuinţa, radierea la origine să meargă automat, în back-office. Cum? Cu două clicuri efectuate de funcţionarul de la primăria receptoare. Că doar de aceea s-au băgat sute de milioane de euro în informatizarea administraţiei. A-i impune un termen de trei luni „pifanului” locativ pentru a avea dreptul de a figura pe o listă electorală este un abuz, din moment ce cetăţeanul s-a mutat în localitate şi poate nu vrea să se mai întoarcă niciodată în locul din care a migrat.
Eventualele fraude pot fi dovedite listînd radierile postelectorale suspecte. Prin „suspecte”, înţelegînd locuirea efemeră, mai scurtă sau egală cu termenul legal în care nu ar fi necesară o mutaţie administrativă (pare-mi-se 45 de zile). Nu e nevoie decît de consultarea orologiului reţelei informatice pentru a obţine lista. Însă informaţia nu este o dovadă a fraudei, atîta timp cît, la nivel mondial, nu figurează acelaşi CNP românesc că ar fi votat de două ori. Iată cum, şi imperiozitatea dreptului de vot, şi statul pot fi apărate de abuzuri. Noţiunea de listă suplimentară şi-ar pierde sensul la alegerile locale, dar ar rămîne validă la alegerile generale, din moment ce nu poţi lega de glie electorii doar pentru că tu, stat eşti leneş. Dacă stimabilul deputat Alina Gorghiu ar vrea într-adevăr să elimine complet listele suplimentare, ar trebui să militeze pentru votul la distanţă, fără discriminare de domiciliu.

11. Metoda „capsunarilor”
(…)In prealabil se fac cercetari și se fac „liste” cu persoanele plecate la muncă în străinătate și care nu vor fi în localitatea de domiciliu în ziua votului. Ulterior, diverse persoane cu drept de vot se deplasează în mai multe locuri și votează în numele și pentru persoaneledespre care se știe că sunt plecate în străinătate și nu vor veni să-și exercite dreptul de vot.(…)

Pentru a putea fi pusă în practică metoda căpșunarilor, se recurge la o altă metodă de fraudă electorală numită „Dimineața”:
Cu o jumătate de oră înainte de începerea votării, se introduc în urnă mai multe buletine de vot deja ștampilate.
Apoi, în cursul zilei în care se desfășoară alegerile, cei care votează în locul altor persoane trebuie doar să se semneze pe lista de vot în dreptul persoanelor despre care se știe că nu vin la vot.
Pentru a fi pusă în practică această metodă trebuie cunoscute în prealabil CNP –urile celor care nu se vor prezenta la vot.

Metoda pare a fi scoasă din scenariile bolnăvicioase, deoarece în practică ea implică prea multe complicităţi pentru a putea avea succes.
Votul multiplu cu aparenţă de vot singular nu poate avea loc fără ca cineva să nu comită un fals uşor de dovedit.
Una din căile de prevenţie a metodei „Dimineaţa” este cea din Japonia, unde, primul elector sosit în secţie este şi cel care verifică urna, după care urna se sigilează în faţa sa. Primul elector devine martor cu răspundere solidară cu cea a membrilor comisiei de votare. Martorul t0 nu răspunde însă pentru eventualele fraude ulterioare momentului t0.
O altă cale fleşcărie a „metodei căpşunarilor” este lărgirea nelimitată a accesului la procesul de votare. În această idee, votul prin corespondenţă ar veni tocmai întru descurajarea posibilelor mînării din satul de baştină al căpşunarului. Cînd nu poţi controla informaţiile despre existenţa aceluiaşi CNP în două locuri foarte depărtate, nu-ţi mai vine a face glume, pentru că intri la mititica.
Transparenţa este o altă cale de descurajare. Imediat după votare, AEP poate lista, pentru două săptămîni, toate CNP-urile care figurează că ar fi votat. Fără alte date cu caracter personal. Chiar dacă un căpşunar nu a participat la scrutin, el, sau o rudă apropiată, poate verifica online dacă CNP-ul titularului figurează pe lista AEP, sau nu. Cum oricine poate telefona sau trimite un mail la AEP şi la poliţie, insecuritatea făptaşilor este garantată.
După cum vedeţi, naţional-liberalii nu ar avea niciun motiv de a restricţiona şi de a opaciza procesul electoral, ci, dimpotrivă, de a-l lărgi şi de a-l transparentiza. În această idee, este de neînţeles opoziţia naţional-liberalilor faţă de votul la distanţă. Cu o excepţie: putem specula fără să greşim prea mult, că însuşi agregatul USL îşi doreşte să aplice cît mai multe metode de fraudă electorală.

10. Votul multiplu
În ce constă?
Votul multiplu constă în exercitarea votului de către o persoană de mai multe ori în ziua alegerilor, la același tip de alegeri.
Forme de vot multiplu:

vot cu carte de identitate declarată furată
vot cu carte de identitate falsă.
dezlipirea timbrului autocolant aplicat pe cartea de identitate
”uitarea” lipirii autocolantului cu mențiunea ”votat” pe cartea de identitate

Iată o falsă metodă de fraudă. Un program informatic simplu poate extrage în cîteva secunde toate CNP-urile ce figurează a fi votat multiplu. Codul Penal este de partea statului. Programul poate da alarma chiar în timpul în care electorul se află în secţie. Făptaşul nu poate fi decît alegătorul. Dacă nu e alegătorul, se ştie cine este vinovat.
Legitimarea cu un document anulat este faptă penală la fel de gravă (de la 3 luni la 3 ani) ca cea a votului multiplu (de la 6 luni la 3 ani) ceea ce poate ridica maximul pedepsei chiar şi la 4 ani. Probe suplimentare pot fi prelevate, ţinînd seama că toate secţiile de votare sunt dotate cu camere de supraveghere, iar jandarmul aferent are acces rapid la baza de date de evidenţă a populaţiei. Orice îndoială asupra identităţii cuiva poate duce la identificarea poliţienească a electorului fraudulos. Legea 35/2008 o permite.
O cale simplă de disjucţie este cea a întrebării surpriză, cum ar fi: domiciliul anterior? sau: numele bunicului din partea mamei? Metoda interogaţiei surpriză este larg folosită în Japonia, ceea ce face posibil ca electorul să poată merge fără niciun document de identitate la votare, dar să poată fi oprit la timp în cazul unei tentative de uzurpare a identităţii, fie ea şi propria identitate.

Vom continua.

● Proiectul MAI de modificare a normelor de organizare a alegerilor

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/05/27

Pînă pe 3 iunie, pe saitul MAI, proiectul de modificare a organizării alegerilor stă în dezbatere publică. Am trimis sugestiile mele:

–– Original Message ––
From: Marius
To: legislatie[la]mai.gov.ro
Sent: Sunday, May 27, 2012 1:00 AM
Subject: Acte normative in vederea eliminarii cartii de alegator

Stimaţi domni,
Apreciez tentativa dumneavoastră de eliminare a cărţii de alegător din procedura de identificare a persoanei la urne. În acelaşi timp, pentru a îndrepta statul de drept, sunt unul dintre adepţii simplificării identificării alegătorului la scrutin. În acest sens, sunt împotriva condiţionăriiexercitării dreptului de vot de prezenţa numai a anumitor înscrisuri de identificare (buletin de identitate, paşaport etc.) şi numai în termenul de valabilitate. Este o procedură prea restrictivă, ce se întoarce împotriva democraţiei.Ceea ce vă propun este să normaţi şi soluţii alternative (inclusiv poliţieneşti) de identificare a persoanei, în cazul lipsei unor înscrisuri în termenul de valabilitate (voi detalia mai jos). Motivul este de bun simţ, şi se bazează pe următoarele axiome:

1) Statul există pentru că cetăţeanul există. Statul nu are voie a împiedica exercitarea unui drept fundamental individual, care stă tocmai la baza legitimităţii statului.
2) La alegeri participă cetăţeni, iar nu acte de identitate. Doar cetăţeanul trebuie să fie unic. Nu şi felul în care se identifică.
3) Dreptul de vot este un drept fundamental negativ, ce nu poate fi îngrădit pe căi administrative, altfel decît în baza unei decizii judecătoreşti.
4) Nu există un cetăţeanu cu două CNP, şi nu există un CNP atribuit mai mult de unuia din cetăţeni.
Consecinţa directă a celor patru axiome, este că un act de identitate expirat, ca de altfel, orice document asimilabil documentului de identitate (sau combinaţia dintre un document valabil şi unul expirat ) sunt obligatoriu a fi luate în seamă de către comisia de votare.
Expirarea unui document de identitate nu reprezintă nesocotirea unei obligaţii cetăţeneşti, şi nici o faptă suficient de gravă cît să împiedice exercitarea unui drept fundamental negativ, precum dreptul de vot.
Nu cetăţeanul este dator să probeze cu documente tari identitatea proprie, ci autorităţile statului sunt chemate să îl contrazică, numai dacă cetăţeanul ridică suspiciuni de uzurpare de identitate. În acest sens, este esenţial ca autorităţile statului să îşi pregătească infrastructura de probare a contrariului. Lipsa ei înseamnă, în mod obligatoriu şi necesar, că cetăţeanul afirmă adevărul prezentînd document(e) de identitate expirat(e).
Vă previn, folosirea unui document de identitate expirat nu reprezintă o faptă penală, şi nu poate împiedica alegătorul să voteze, întrucît, documentul expirat nu devine legalmente nul, atîta timp cît nu are un document succesor. Numai documentul despre care autorităţile statului pot demonstra că este nul devine nul.  Pînă atunci, nimeni nu are dreptul de a tulbura exercitarea dreptului de vot. Aşa se explică de ce Codul Penal se referă NUMAI la documente de identitate nule. Niciodată la documente de identitate expirate.
Studiind legislaţia conexă, am constatat o mare coerenţă doctrinară, care vine în sprijinul celor susţinute de mine, privind necesitatea relaxării identificării persoanei la scrutin.

Astfel, legea 21/1991 a cetăţeniei (republicată), la capitolul dovada cetăţeniei, nu pomeneşte nimic despre termenul de valabilitate al documentelor de atestare a cetăţeniei.

De asemeni, în temeiul articolelor 20, 21 şi 53 din Constituţie, autorităţile statului sunt datoare să emită o motivaţie scrisă, cu valoare de sentinţă judecătorească, în eventualitatea în care îi refuză cetăţeanului exercitarea dreptului de vot.

Aşadar, un eventual act normativ prin care s-ar menţine sau s-ar restrînge gama de soluţii la identificarea electorului, devine în mod automat neconstituţional. Şi voi avea grijă ca el să ajungă într-un fel sau altul pe masa Curţii Constituţionale.În aceeaşi generos spirit, Codul Penal, la articolul 385, prevede:

Titlul IX – INFRACTIUNI ELECTORALE

Art. 385 Impiedicarea exercitarii drepturilor electorale
(1) Impiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercitiu al dreptului de a alege sau de a fi ales, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.

Aşadar, într-un mod foarte inclusiv, fără vreo excepţie, tulburarea exercitării dreptului de vot este faptă penală. Codul Penal nu asigură imunitate membrilor comisiei de votare, ceea ce îl îndreptăţeşte pe orice cetăţean să facă plîngere penală  împotriva şefului comisiei de votare. Eu însumi le recomand tuturor cunoscuţilor şi necunoscuţilor să meargă la secţia de votare cu buletinul expirat (şi cu înscrisuri complementare), apoi să lupte pentru restaurarea dreptului său de vot, fie şi pe cale judecătorească.În consecinţă, stimaţi domni, prin diversificarea procedurii de identificare a cetăţeanului, sunteţi datori să facilitaţi accesul la exercitarea dreptului de vot, atît pentru a face din România un stat de drept, cît şi pentru a nu vă trezi cu o avalanşă de procese la CEDO. Procese pentru care aţi avea răspunderea directă.

Vă pot arăta căi alternative. De pildă, secţiile de votare sunt păzite de jandarmi, persoane care au acces la baza de date de evidenţă a populaţiei. Oricine se va fi prezentat la secţia de votare cu documente incomplete (certificat de naştere) şi/sau expirate (carte de identitate, permis de conducere etc.) va putea fi sprijinit de un jandarm întru afirmarea şi validarea propriei identităţi.Eventualele fraude oricum sunt fapte penale, iar direct răspunzător pentru ele este doar cetăţeanul care ar abuza. Cu alte cuvinte, nu are niciun rost să supra-protejaţi statul în dauna cetăţeanului.

Cu speranţa că veţi gîndi noile norme în spiritul drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, vă urez succes. Dacă doriţi şi alte detalii pentru soluţii alternative, vă pot oferi cîte doriţi. Nu sunt originale. Ele se aplică demult în Japonia.

Cu stimă,

Marius Mistreţu

Hiroşima

● Evidenţa populaţiei ca agent de fraudă electorală

Prin 1990 sau 1991, un unchi, colonel de securitate, proaspăt pensionat, mi-a venit cu o propunere. S-a oferit să îmi medieze obţinerea unui paşaport turistic românesc, fără să fie nevoie de prezenţa mea la ghişeu. În schimb, în baza paşaportului meu, el a ridicat cei 500 de dolari cît era atunci raţia de valută pentru populaţie. La paritatea oficială, mult mai ieftină decît pe piaţa neagră.

Observăm astfel cum, funcţionari ai statului tranzacţionează în folos propriu, servicii pe care statul este dator să le presteze necondiţionat.

Observăm că reţelele de fraudă se prelungesc şi dincolo de viaţa activă „în serviciul cetăţeanului”.

Tocmai am citit cum merge frauda electorală în zilele noastre, în anul 2012. Citez din Jurnalul:

(…)…pregătirile pentru campanie demarează cu multe luni înainte de startul oficial. Se trece din vreme la un inventar al actelor de identitate expirate sau pe cale să expire.Toate acestea sunt înnoite pe cheltuiala echipei de candidaţi care se află la putere. Titularii îşi primesc documentele înapoi doar în ziua de votare, mai precis în drum spre locul unde urmează să voteze şi unde sunt duşi cu maşina de cei care le-au ţinut actele zălog.(…)

Aşadar, nu s-a schimbat nimic în metoda de colonizare a statului de către funcţionarii săi. Ea rămîne în paradigma: Îţi fac, îmi dai.

Vă daţi seama că interesul colonialiştilor de partid şi de stat este să facă procedura de eliberare a actelor de identitate cît mai greoaie şi mai restrictivă. De asemeni, să restricţioneze procedura de identificare a persoanei la scrutin, cît mai sever. Dar nu pentru a apăra statul de găinari, ci pentru a folosi instituţiile statului întru fraudă.
Iată un motiv în plus pentru ca CCR să caseze orice referinţă normativă la termenul de valabilitate a documentelor de identitate. Aştept de la PDL să atace normele de organizare a alegerilor, în sensul relaxării identificării persoanei. Acum PDL e în opoziţie. Nu ar mai avea nicio scuză în raţionalizarea trădării cetăţeanului în folosul aranjamentelor de culise.

★ Vicepreşedintelui PDL, dl. Teodor Baconschi

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Soluţii alternative, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2012/05/07

Stimate domnule Teodor Baconschi – vicepreşedinte al Partidului Democrat-Liberal

Permiteţi-mi vă rog să încep printr-o observaţie privind raportul de participare a cetăţenilor la alegeri. Scăderea interesului cetăţenilor pentru alegeri este consecinţa firească a fortificaţiei de cartel, cu care egoistele partide parlamentare s-au înconjurat. Ştiţi desigur obiecţiile mele faţă de condiţia de 25.000 de membri la înfiinţarea partidelor, precum şi cea faţă de pragul electoral, în condiţiile votului uninominal.

Nu mă îndoiesc că ştiţi, partidele cartelate sunt interesate în reducerea participării cetăţenilor la scrutin, ţinînd seama de previzibilitatea comportamentală a „Suveranului” (strungărit legal)  întru suprareprezentarea parlamentară a partidelor din cartel. Aşa se explică inapetenţa lor şi chiar opoziţia făţişă faţă de votul la distanţă. Cele 3 milioane de potenţiali alegători prin corespondenţă, ar arunca în aer egoistele planuri de colonizare a statului.

De data aceasta însă, avînd în vedere noua ipostază a partidului pe care cu onoare îl viceprezidaţi, mă voi referi numai la o soluţie paliativă, de detaliu, pentru creşterea participării cetăţenilor la scrutin, dar cu consecinţe de ordin constituţional, ce vor limita pe viitor bătaia de joc a legiuitorului faţă de conceptul de cetăţean şi cetăţenie.

Concret, domnule Baconschi, vă propun să atacaţi la Curtea Constituţională OUG 95/2009, mai precis, definiţia actului de identitate, conform art. 1^1, paragraful (1)d):

d) act de identitate – cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori pasaportul diplomatic, pasaportul diplomatic electronic, pasaportul de serviciu, pasaportul de serviciu electronic, pasaportul simplu, pasaportul simplu electronic, pasaportul simplu temporar, titlul de calatorie, iar in cazul elevilor din scolile militare, carnetul de serviciu militar, valabile in ziua votarii.

(am subliniat partea neconstituţională).
 

Vă reamintesc circumstanţele în care s-a legiferat condiţia de valabilitate temporală a documentelor de identitate. În anul 2009  au fost două ordonanţe de guvern ce au reglementat procedura de vot. Una, la alegerile pentru Parlamentul European, cealaltă, la alegerile prezidenţiale. Ambele ordonanţe au fost emise de guvernul de coaliţie PDL-PSD-UDMR.  Am frunzărit similarele. În actele normative similare anterioare nu am găsit aberanta condiţie de valabilitate temporală, de unde deduc că, doctrinar, ea reprezintă viziunea socialistă asupra ontologiei dreptului. Numai în regimurile carcerale şi totalitare drepturile civile sunt privite, nespecific, ca drepturi pozitive.

Argument

Punînd condiţia valabilităţii temporale a actului de identitate, legiuitorul acreditează ideea că însăşi cetăţenia este ceva cu termen de valabilitate. Ceea ce intră în contradicţie flagrantă cu DUDO. Mai mult, legiuitorul ne spune implicit că cetăţeanul există pentru că statul există. Absurd! Puteţi reciti Legea 21/2001 – a cetăţeniei, la capitolul „Dovada cetăţeniei” şi veţi constata că legea nu conţine nicio referire la durata de valabilitate a documentelor de identitate.

Se poate obiecta că, vezi, Doamne!, cetăţeanul este dator să îşi citească zilnic buletinul de identitate, dimineaţa, la cafea, şi să îl schimbe în timp util. Este o obiecţie cinică. Puteţi răsfoi Constituţia. Nu veţi găsi nicăieri buletinul de identitate pe lista îndatoririlor cetăţeneşti. Şi chiar dacă ar fi, e nevoie de un act doveditor suplimentar, pe care statul este obligat să îl producă, dacă vrea să îi interzică cuiva un drept negativ. Interzicerea exercitării dreptului de vot numai pentru că buletinul a expirat între timp, încalcă dreptul constituţional la un proces echitabil.

Întrucît limitarea exercitării dreptului de vot (practic, chiar şi a existenţei individuale) reprezintă un act de maximă gravitate, ea trebuie făcută pe documente. Cu cît mai judecătoreşti, cu atît mai bine. Un document indispensabil pentru motivarea refuzului ar fi dovada că statul l-a anunţat pe titular că îi expiră actul de identitate. Eu însumi, cu 21 de zile înainte de expirarea buletinului de Hiroşima, primesc de la primărie o carte poştală-citaţie.  La o adică, dovada expediţiei poştale îmi este opozabilă.

Întrebare: se aplică în prezent vreo procedură legală de citare a titularului în preajma expirării buletinului de identitate?

Răspuns: NU!

Statul trage fără somaţie. Ca în lagărul de concentrare.

Aşadar nimeni nu îmi poate limita vreun drept negativ doar pentru că mi-ar fi expirat buletinul. Iar dreptul de vot este un drept negativ. Ca dovadă că se poate fără buletin, orice cetăţean japonez poate merge la scrutin cu mîna goală. Şi nu e vorba de cinste, ci de procedura de identificare, concepută în aşa fel, încît să prevină frauda, dar să apere şi dreptul Suveranului de a se exprima, nestingherit de legalisme tîmpe.

Cinicii de serviciu încearcă să motiveze că, vezi, Doamne!, documentul expirat ar fi nul. E-ro-nat!  Legea face disjucţia între document expirat şi document anulat. Legitimarea cu un document expirat nu este decît cel mult o contravenţie, în timp ce, legitimarea cu un document nul este faptă penală.

Dacă cinicii ar dori să fie consecvenţi cu ei înşişi, ar trebui ca oricine s-ar duce la secţia de votare cu un document expirat, să fie puşcăriabil. Ceea ce nu se petrece, pentru că documentul anulat are un succesor, în timp ce documentul expirat NU are un succesor.

Ţinînd seama că dreptul de vot este unul negativ, buletinul expirat trebuie în mod necesar a fi luat de bun, întrucît NU are un succesor. Dacă nu facem aşa, va rămîne larg deschis drumul către alte nelegiuiri, cum ar fi anularea dreptului la viaţă, în baza buletinului expirat.

Cînd electorul este refuzat să îşi exercite dreptul de vot doar pentru că are buletinul expirat, statul este dublu vinovat. O dată pentru că nu poate dovedi cu acte că electorul minte, şi încă o dată, pentru că nu îi dă nicio decizie judecătorească la mînă, prin care să îi motiveze refuzul.

Impact

Permanent, în ţară, într-un echilibru dinamic, sunt circa 450.000 de electori cu buletinul de identitate expirat. Mai sunt, în alte state, peste 1.000.000 de electori rezidenţi ce au (şi) paşaportul expirat. Dacă socotim o participare de 60% în ţară, şi 7% în străinătate, rezultă că, prin eliminarea prvederii neconstituţionale citate, resursele electorale ar spori, în termeni reali, cu 340.000 de cetăţeni.

Rugăminte

Stimate domnule Baconschi, sper că am fost convingător. Aş fi depus personal o contestaţie la Curtea Constituţională, însă Legislativul nu îmi permite, mie, cetăţean din (pardon!) pulime, să îmi cenzurez constituţional propriii aleşi, deşi e Constituţia noastră. Am încercat în cîteva rînduri la Avocatul Poporului, dar şi el, săracul, este pafarist la capitolul „drepturi cetăţeneşti”. Autoritatea Electorală Permanentă este la fel de încuiată, iar cea din cadrul MAE şi mai decerebrată.

Mă bizui pe solidele dumneavoastră cunoştinţe de teologie politică, avînd în vedere că disciplina în cauză se ocupă exact cu existenţa subiectului de drept. Cel puţin fiinţa politică din om este puternic ameninţată de strîmbăturile legale citate. În calitate de parte a Suveranului în serviciul căruia vă aflaţi, vă rog să iniţiaţi contestarea la Curtea Constituţională. Prevederea legală este caducă, însă potenţialul de nemernicie este acolo, în Legislativ şi în Executiv. Este foarte probabil ca socialistul Executiv, rezultat din acelaşi cartel politic,  să emită o reglementare la fel de limitativă. O rezoluţie din partea CCR ar zădărnici în avans o asemenea tentativă.

Pînă şi socialiştii trebuie să înţeleagă că statul există pentru că cetăţeanul există. Nimeni nu va mai îndrăzni, prin chichiţe gramaticale, să ne calce demnitatea în picioare.

Dacă aveţi nelămuriri de natură procedurală, vă rog, nu ezitaţi să mă întrebaţi. Vă pot oferi o motivare a CCR pe care am adaptat-o dreptului de vot. Vă pot oferi şi soluţii alternative, „neinvazive”, de identificare a electorului. Vă pot oferi chiar şi argumente din dreptul penal, prin care puteţi fortifica argumentaţia în faţa CCR.

Cu cele mai bune gînduri,

Marius Mistreţu – cîrciumar

Hiroşima

▲ Numărul „Fiarei” va lovi Japonia

Posted in Soluţii alternative, Teste by Marius Delaepicentru on 2012/02/23

În Dieta Japoniei se află un proiect de lege pentru înfiinţarea unui nou document de identitate, intitulat my number (MN).

Nu, nu este CNP. CNP există, dar este folosit numai în back office de către autorităţile Ministerului General (echivalentul japonez al MAI) la validarea internă a relaţiei dintre persoană şi adresa persoanei, inclusiv în procesul electoral, însă nu devine o parolă de acces pentru elector la urne*. CNP nu apare pe niciun document de circulaţie publică, dar, la cererea titularului, el poate fi aplicat explicit. CNP poate fi şi schimbat, dacă titularul consideră că cifrele îi sunt nefaste.

Să trecem la noul document. El va avea altă utilitate, similară cu cea a social security number din SUA. Va fi vehicolul de comunicare între bazele de date din agregatul sistemelor de asistenţă socială, fisc, autorizare (permise de armă, de conducere etc.).

S-a calculat că timpul de căutare prin hîrtii, şi confirmarea intermediată, a anumitor date despre cetăţeni, costă anual echivalentul a circa 3 md.euro. Asta, în condiţiile în care, statistic, cetăţeanul nu pierde mai mult de 2-3 ore/an pe la ghişeele statului. (comparaţi cu 74 ore/an în România)
Aşadar, documentul este menit a ridica productivitatea personalului din spatele ghişeelor, atît în folosul administraţiei, cît şi al cetăţeanului.

Fizic, documentul va fi de mărimea unei cărţi de vizită, cu fotografie şi CIP. Rolul CIP-ului este cel de criptare a numărului şi de securizare parţială a accesului.

Pe scurt, MN este mulţimea cu un singur element, concepută ca nod la intersecţia mai multor mulţimi de naturi diferite.

-MN fizic nu va fi obligatoriu de purtat. Este doar unul din multele documente admisibile pentru stabilirea identităţii.
-MN nu va fi obligatoriu de arătat la ghişeu. Cifrele pot fi reproduse pe gură, sau în scris, chiar la ghişeu, cu observaţia că operaţia ia mai mult timp pe „comanda manuală”.
-MN nu va fi destinat autentificării în tranzacţiile private. Cu alte cuvinte, nu trebuie să îl arăţi atunci cînd cumperi un automobil.
-MN poate fi înmînat unui reprezentant (un membru al familiei), fără prea multe farafastîcuri, procuri şi autentificări.
-MN pierdut poate fi anulat cu un telefon**.

Calendar

Proiectul de lege prevede eliberarea MN începînd cu ianuarie 2014. Operaţional va deveni 1 an mai tîrziu.
După 3 ani de aplicare experimentală vor urma rapoartele privind impactul, eventualele efecte perverse, inclusiv cele despre scurgerile de date personale în natură.

Obiecţiile faţă de introducerea MN în practică sunt îndreptăţite, mai ales cele ce privesc protecţia datelor cu caracter personal. Pentru a nu pune cetăţeanul în insecuritate, au fost prevăzute cîteva pîrghii în mîna sa.

Cu MN, cetăţeanul va putea alege dacă le lasă libere sau le blochează anumitor autorităţi accesul la date despre sănătatea sa. Switch-ul are două tăişuri. E firesc să vrei a ascunde numărul de plombe din gură. Dar cînd eşti diabetic, mai bine laşi datele la vedere. Cînd eşti diabetic şi locuieşti într-o zonă expusă catastrofelor, în locul de refugiu provizoriu poţi avea plăcuta surpriză ca, odată înregistrat acolo, să ţi se înmîneze şi raţia de insulină odată cu pătura.

Cetăţeanul nu va putea însă bloca accesul fiscului la datele sale despre venituri şi cheltuieli. Şi aici ar fi o mică discuţie. Cînd faci un „ciubuc”, te poţi trezi că fiscul a aflat de el şi ţi l-a înregistrat. Însă pentru a nu fi pus în insecuritate, în baza aceluiaşi număr, poţi accesa, eventual monitoriza online, orice mişcare despre circulaţia datelor tale personale. Cine, ce date şi cui i le-a transmis.
Există şi o parte luminoasă: formularul de declaraţie de venituri, îţi va veni parţial completat. Şi la venituri, dar şi la deduceri. Cînd ai înregistrat un nou născut, automat, deducerea de bază va fi ajustată. Sau: actualmente, pentru a deduce cheltuielile pentru sănătate (coplata, îngrijirea la domiciliu etc.) cetăţeanul trebuie să strîngă toate chitanţele de peste an şi să le depună odată cu declaraţia.
În noua configuraţie însă, nu va mai fi nevoie de chitanţe. Fiscul le va fi înregistrat deja, indiferent unde ai beneficiat de serviciile medicale, întrucît, în baza aceluiaşi sistem integrat, agenţii medicali şi paramedicali vor putea deconta mai des, creanţele la fondul de sănătate. (în prezent, unii agenţi medicali nu decontează serviciile decît la încheierea anului fiscal).

Un alt avantaj este că circulaţia informaţiilor financiare poate fi şi invers: de la fiscal la social. Cînd intri sub un anumit plafon de venituri, nu trebuie să mergi tu la primărie pentru a depune cererea de ajutoare (de încălzire de naştere etc.) Vei fi anunţat că, la data cutare, îţi va intra în cont suma cutare.

Chiar şi pentru contribuţia la pensie îţi poţi verifica online soldul. Deja sistemul de automonitorizare este gata, însă nu bazat pe MN, ci pe o carte poştală cu un număr provizoriu de acces.

Puse una peste alta, avantajele date de my number par a fi mai mari decît dezavantajele, altminteri bine compensate atît prin transparenţă, cît şi prin posibilitatea de reglaj al nivelului de transparenţă. Însă pentru ca un asemenea sistem să poată fi aplicat în România, este nevoie ca mentalitatea punitivă, resentimentară, intoleranţa la eroare, la pierdere/ distrugere, monotonia autentificării, intoleranţa la diferenţe contabile, atitudinea hiperprevenivă, paranoică, a legiuitorului, să fie suprimate definitiv.

––––––––
* La secţia de votare e suficient ca electorul să spună pe gură: numele (complet), adresa (sumar), data naşterii (sumar).
** În ROmânia, procedura de anulare a unui document pierdut este vital să fie simplificată la maximum. În legislaţia românească, anularea unui document de identitate este atît de greoaie, încît pare făcută în duşmănie. Este urgent ca anularea documentelor pierdute să nu mai necesite publicări în MO şi în gazete.

● Art.385(1) din Codul Penal este arma noastră

Posted in Drepturi individuale, Talanga de identitate, Teste, votul prin corespondenţă by Marius Delaepicentru on 2011/07/31

Iată că unul din visele mele de instalare a justeţii organizării alegerilor este aproape de împlinire. Odată cu intrarea noului Cod Penal în vigoare, alegătorul este protejat explicit de abuzurile duşmanilor democraţiei (citeşte USL). Să luăm aminte. Pace tuturor!

Titlul IX – INFRACTIUNI ELECTORALE

Art. 385 Impiedicarea exercitarii drepturilor electorale
(1) Impiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercitiu al dreptului de a alege sau de a fi ales, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.

Sublinierile îmi aparţin. Vă rog, reţineţi natura puternic inclusivă, şi fără excepţii, a articolului din Codul Penal, ce reflectă de fapt tăria articolului 36 din Constituţie:

ARTICOLUL 36
(1) Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv.
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.

Ce observăm? Natura exhaustivă a listei excepţiilor de la art.36: minori, debili mintal, alienaţi mintal, puşi sub interdicţie, condamnaţi prin hotărîre judecătorească rămasă definitivă. Atît, şi nimic mai mult. E drept, se adaugă cîteva excepţii la art. 387-CP, dar excepţii raţionale, şi care constituie fapte penale. Ce lipseşte din tablou? Buletinul de identitate. Să îl căutăm:

Art. 387 Frauda la vot
(1) Fapta persoanei care voteaza:
a) fara a avea acest drept (cf.art36-CR n.MM);
(…)
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza utilizarea unei carti de alegator sau a unui act de identitate nul ori fals, sau a unui buletin de vot fals.

Ce consecinţe au toate acestea coroborate?

1) Că legea votului prin corespondenţă poate fi adoptată prin asumarea răspunderii*, fără ca Parlamentul sau altă entitate abilitată, să o poată contesta la CCR în esenţa sa. De ce? Pentru că, orice contestaţie va putea fi interpretată de către orice alegător drept tentativă de împiedicare a exercitării dreptului său de vot. Iată:

Art. 393 Sanctionarea tentativei
Tentativa la infractiunile prevazute in art. 385 si art. 387 – 391 se pedepseste.

Aşadar, articolele din CP (385 şi 393) nu prevăd coordonate şi limite temporale. Cu alte cuvinte, cele două articole se pot activa şi înafara procesului de votare propriu-zis.

2) Nici măcar nu este nevoie de o lege specială pentru votul la distanţă. E suficientă o ordonanţă guvernamentală. Nici aceea nu va putea fi contestată în fondul ei la CCR. Orice contestaţie va putea fi interpretată de către orice alegător drept violare a dreptului său de vot. (v. mai sus)

3) Se va putea vota cu buletinul/paşaportul expirat. Codul Penal este clar şi cît se poate de exclusiv: nul ori fals. NU expirat. 😀 Oricine poate depune o plîngere penală împotriva comisiei de votare, dacă va fi împiedicat să voteze doar pentru că buletinul e expirat. Are de partea sa art.385(1) şi 393-CP şi art.36 din Constituţie în întregul său.
Va putea argumenta că la vot merg cetăţenii, iar nu buletinele. Cetăţenii nu pot fi expiraţi decît în condiţiile legii. Cetăţeanul îi poate cere (şi are tot dreptul) jandarmului de la intrarea în secţia de votare, să confirme identitatea sa prin staţie. Dacă jandarmul refuză, jandarmul devine complice şi intră sub incidenţa art.385-CP.

4) O singură piedică văd. O eventuală ordonanţă care să prevadă, ca şi cu alte ocazii, condiţia de valabilitate a buletinului de identitate. Însă şi emitentul acelei ordonanţe poate fi reclamat la Procuratură, pe acelaşi temei. CP nu prevede condiţia cu pricina, ci numai actul nul sau fals. Orice altă limitare a dreptului de vot nu poate fi decît un abuz grosolan, întrucît pune o pedeapsă disproporţionat de mare. Mai mult, pentru orice act în prag de expirare, emitentul are OBLIGAŢIA de a anunţa titularul cu 21 de zile înainte. O întrebare scurtă de felul: aş vrea să ştiu cînd am fost prevenit oficial** că îmi expiră buletinu? le taie avîntul punitiv.

Actul expirat nu este nul, şi nici fals. Este doar expirat. A prezenta un act expirat nu este faptă penală. Nici măcar prezentarea unei copii a actului expirat. Actul nul are un succesor. Actul expirat, nu. Atîta timp cît un act nu are un succesor, rămîne valid în esenţa sa, şi nu poate fi ignorat fără ca statul, în întregul său, să se delegitimeze.

Avem legea de partea noastră. Şo, pe ei!

––––––-
* bineînţeles, dacă nu cade Executivul.
** de fiecare dată cînd îmi expiră buletinul de Hiroşima, primesc invitaţia la primărie cu 21 de zile înainte. Este raţional să nu pedepseşti înainte de a avertiza. Lipsa unei proceduri similare la serviciul de evidenţă a populaţiei din MAI invalidează orice tentativă de puniţie a titularului. Aşa cum nu poţi fi citat la tribunal fără o citaţie, tot aşa, nici buletinul nu eşti obligat să îl schimbi fără înştiinţare prealabilă. Cetăţeanul are de citit şi altele. Nu-i poţi cere să stea cu ochii numai pe buletin.

● Agresiunea asupra identităţii administrative

Deşi pare un lucru de la sine înţeles, starea noastră civilă nu este atît de simplu de întreţinut în scripte. Ne putem trezi oricînd: fie necăsătoriţi – cînd de fapt suntem, fie morţi – cît suntem vii, fie fără copii – cînd îi avem, fie pe lista de electori – după ce murim, fie cu alt nume, fie cu altă dată de naştere, fie văduvi – fără explicaţii.

În România, cel puţin, rectificarea erorilor materiale din înscrisurile de identitate este o treabă atît de punitivă, încît, de cele mai multe ori, titularul se lasă păgubaş. Aşa se explică varietatea mare de derivate ale aceluiaşi nume. Frecvenţa mare a Mareanilor, Adrieanilor, a numelor de familie Guşe/ Guşă, Cosma/Cozma, Mihai/Mihaiu. Toate se datorează atît analfabetismului general, cît şi al surzeniei şi analfabetismului funcţionarilor de la primării. Nu în ultimul rînd, al absurdităţii legilor. Dezastrul durează încă de la Regulamentele Organice încoace, de cînd modelul francez de evidenţă a populaţiei ne forjează identitatea administrativă.

Sensibil la toate aspectele administrative, urmăresc felul în care reconstituirea stării civile se face după ce ţunami a măturat 4 sedii de primării din două prefecturi: Miyagi şi Iwate. Adică, după o agresiune naturală asupra identităţii administrative.
O ştire NHK (26 aprilie ora 10:41):

Pe 25 aprilie (la 47 de zile după dezastru n.MM) s-a încheiat procesul de reconstituire a registrului de stare civilă în oraşele: Minami-sanriku, Onagawa, Rikuzen-takata şi Oozuchi, ale căror documente au fost luate de ţunami. Pentru acest lucru, au fost colectate datele de la toate birourile teritoriale ale Ministerului Justiţiei. (circa 1 locuitor la 106 secunde n.MM) De azi înainte, cei circa 38.000 de locuitori din localităţile citate pot obţine documentele ce reflectă starea lor civilă. Primăriile sunt de acum capabile să primească şi declaraţii de naştere, moarte, căsătorie.

Atenţie, este vorba despre re-certificare în backoffice, iar nu de re-constituire a unei baze de date. Diferenţa este ca cea dintre substanţă şi energie. Baza de date (duplicatul ei) poate servi drept cap de scul doar.

În ştirea scrisă nu apare ceea ce am ascultat la radio, anume, că în cele 47 de zile, oricare din cei 24.000 de posesori de paşport din zonă, a putut să şi-l reconstituie gratuit, fără prezentarea actelor doveditoare a cetăţeniei. E drept, paşaportul a fost condiţionat de depunerea (ulterioară eliberării lui, a) actelor doveditoare lipsă la momentul depunerii cererii. (De regulă, documentele lipsă la data depunerii cererii se trimit prin poştă.) De asemeni, ca măsură de siguranţă, valabilitatea paşaportului provizoriu a fost limitată la 5 ani.

Ca o primă observaţie, din tablou lipseşte Ministerul de Interne. E şi firesc. Statul este unul de drept, iar nu unul poliţienesc.

Vreţi o comparaţie? Am găsit ceva similar, dar nu despre starea civilă, ci despre buletinul de identitate (document derivat din cele de stare civilă).

Iat-o comentată sumar:

Localitate: saros pe tarnave jud.sibiu
Data: 12-03-2009
Titlu/Subiect: fara buletin,fara carte de identitate

M-am mutat de la MEDIAS la SAROS PE TARNAVE care apartine d.p.d.v. administrativ de DUMBRAVENI.Am solicitat cartea de identitate la DUMBRAVENI si am fost trimis la MEDIAS iar de la MEDIAS la DUMBRAVENI si invers.Am ajuns la concluzia ca potrivt O.G. 97/2005 pot face dovada adresei de domiciliu cu adeverinta eliberata de primarie din care sa rezulte ca sunt inscris in registrul agricol.Intrebarea mea cum as putea sa conving autoritatile sa inteleaga ca legea trebuie respectata asa cum este data de legiuitor respectiv dovada adresei de domiciliu sa se poata face asa cum scrie in O.G.97/2005 ART.27 lit.d .Mentionez faptul am adeverinta eliberata de primaria DUMBRAVENI din care rezulta ca sunt inscris in registrul agricol.

…şi halucinantul răspuns:
carpatina [12-03-2009]

Daca va loviti de un astfel de impediment, si nu gasiti cale de iesire, nu va ramane decat calea justitiei. Chemati in judecata la Tribunalul din Targu MUres sectia contencios administrativ Biroul de evidenta populatiei care refuza sa va elibereze cartea de identitate si cereti instantei sa o oblige sa va elibereze cartea de identitate.

(sublinierea îmi aparţine)
Cu aşa stat, nici nu mai e nevoie de dezastre naturale. Dezastrul uman e suficient. Ne întrebăm pe bună dreptate dacă evidenţa informatizată sau CNP mai au vreun rost, sau sunt bani futuţi prăduiţi cu acte în regulă. Sunt curios, cu ce act de identitate se legitimează reclamantul la registratura tribunalului. 🙂

Iată deci, efectele unei norme întocmite în paradigma poliţienească, de către legiuitori umani, procesomani dovediţi. Iar asta, pe timp de pace.

Se poate obiecta că buletinul nu e certificat de naştere. Aşa e. Vă pot spune însă că în 1993 şedeam ilegal în Tokio. Cînd am fost la primărie cu contractul de închiriere a garsonierei, nimeni nu m-a trimis la Bucureşti după alte acte doveditoare. Şi nici nu am fost sfătuit să dau în judecată primăria Adachi. Am primit buletin de Tokio pentru străini. (Japonezii nu au buletin. Foarte rar, cînd e nevoie, japonezii folosesc în loc de buletin adeverinţa de domiciliu. Document de unică folosinţă.)

Încercaţi acum, pe fondul balamucului arbitrariului administrativ de pace, să vă închipuiţi un dezastru natural, cînd art.53 din Constituţie se va fi activat. MAI va fi cu ochii pe voi. Tot la MAI se vor afla şi datele voastre de stare civilă. Nu e loc de scăpare. Aşadar, în condiţii de dezastru, nicio putere de sens contrar nu va putea cenzura acţiunea unui poliţai căruia veţi avea ghinionul să nu-i placă de ochii voştri. Din moment ce el deţine dreptul de viaţă şi de moarte asupra existenţei voastre administrative şi fizice în acelaşi timp, nu ar fi nicio surpriză să vă treziţi morţi sau robi.
 ̄ ̄ ̄ ̄ ̄ ̄ ̄ ̄ ̄ ̄ ̄ ̄ ̄ ̄ ̄ ̄ ̄Breaking news!_________
Victor Ponta şi-a văzut visul de refinanţare a PSD cu ochii (gurile rele spun că şi cu urechile). Ascensiunea genialissimei idei de evaziune fiscală sindicalist-haiducească a spart şi piaţa japoneză de profil. Iată dovada.↓

● Socialistul Crin Antonescu: Cetăţenia este un moft

Nici nu apucă chirurgul Voiculescu să scoată copcile din sutura socialiştilor cu naţional-liberalii, operaţie de „depistare a cadrului”, prin care securistul neamului dădu formă unei lighioane politice numite simply USL, cînd, liderul hemicefal Crin Antonescu se şi trezi antracit din narcoză, vorbind dialectal în dodii socialiste de Carbonifer tîrziu. Recentul interviu acordat de Crin Antonsecu Gazetei Româneşti (scuzaţi typo) vădeşte o mentalitate profundă, specifică zbirilor penitenciari exasperaţi de faptul că deţinuţii încă mai respiră. Prin acreditarea şmotrului censitar ca bază de eligibilitate pentru dreptul de vot, Crin nu face decît să devină ventrilocul lui Iliescu – Ion Iliescu: cetăţenia – o vorbă de dînşii inventată… În inocenţa sa retorică, Crin a încercat să spîrcîie parafraz un panseu, dar ieşi una porumbella panseluţa din categoria: Cine nu papă bătăturică nu suge ochişor. Sunt curios ce părere are stimabilul parlamentar european, soţia gînditorului, despre exocrina endocrina ieşire a umoralului său soţ.

I-aş sugera lui Crin să se ia IMGB-şte de mînă cu Brînză – William Brînză – autor al mai multor gugumănii normative, cum ar fi uiumul de 1% perceput căpşunarilor pe remitenţele în sînge, transpirate spre ţară. O dublă impozitare motivată sofist şi oligarhic-umanitar. Crin ar putea să îl susţină pe acelaşi WB în promovarea proiectului de contingentare a exportului de cetăţeni în viu, prin scumpirea taxei consulare la depunerea cererii de renunţare la cetăţenia română, aliniindu-se astfel viziunii zootehnice despre lume şi viaţă a mentorului său, Ion Iliescu.

A pune banii în mod firesc, acolo unde ţi-e gura, iar nu unde ţi-e şpăgarul de partid şi de stat, duce, în viziunea mareşalissimului, la activarea art. 53 din Constituţie. Numai pentru atîta lucru? Dar, ce vorbesc? Dacă doar expirarea buletinului provoacă o cataclismă comparabilă, ce să mai zic de impactul altor propuneri de salvare a statului poliţienesc de inspiraţie plutocrată?

I-aş face lui Crin propunerea ca, înainte de a se îndesa ca muta-n clanţă, să se gîndească la faptul că, dacă partidul său, aşa mutant şi ticălos cum este, este oficial o persoană juridică de drept public, tot aşa, cetăţeanul este o persoană fizică de drept public. Dacă îi pretinzi cetăţeanului să îşi plătească (dublul) impozit pentru a-i permite să voteze, atunci, şi tu, ca partid politic, ar trebui să faci dovada plăţii impozitului global pe şpaga severină şi similarele, pentru a putea fi ales. Altfel, se cheamă că faci discriminare pe criterii politice, din moment ce dreptul de vot este unul politic, parte fundamentală a dreptului public.

I-aş aminti lui Crin că, istoric, votul cenzitar este caduc. Îl cred pe Crin că are obiceiul să doarmă prelung, şi să chiulească cu stil, însă între timp, dreptul de vot a trecut din portofel, în fiinţa omului şi e un drept negativ, înscris şi în DUDO. Cum să îl condiţionezi ca pe raţia de petrol lampant, de plata cotei de mei, mătură şi ştevie, aşa cum făceau amicii bolşevici ai lui Crin cu „chiaburii”, înainte de cooperativizarea socialist-ştiinţifică? Cît de tîmpit să fii să îţi tai craca de legitimitate prin restrîngerea unui drept fundamental negativ?

În final, mi-aş face o mea culpa autocritică şi tovărăşească. Mă autoînvinuiesc de naivitate, atunci cînd i-am cerut lui Crin Antonescu să analizeze obligativitatea cărţii de identitate din perspectiva unui contract de cetăţenie oneros. Iertaţi-mă, l-am supraestimat pe Crin Antonescu. Nu îl duce mintea decît la mangle politice. Şi acelea, în haită.

● Fizica poliţienească – Cinematica

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2010/09/22

V-aţi întrebat vreodată ce reprezintă din punct de vedere juridic un bilet de călătorie?

Răspunsul care vă vine imediat în minte este că biletul reprezintă dovada încheierii unui contract comercial. Este adevărat. Vrem să ne deplasăm din punctul A în punctul B. O putem face şi pe jos, însă durează mai mult, sau ne este peste puteri. Aceeaşi distanţă o putem parcurge mecanizat şi rapid. Deci, cumpărăm în principal timp, şi doar în subsidiar, o relativă libertate de circulaţie.

Însă să vedem ce alte implicaţii are contractul. În bilet poate fi inclusă şi o asigurare de viaţă, şi chiar şi un act anticipator de stare civilă. (v. mai jos) Acelaşi bilet dovedeşte şi că pasagerul recunoaşte, şi e dator să respecte regulamentul de transport. Constatăm că avem în faţă o convenţie civilă complexă, cu o secţiune scrisă, cu alta verbală (instructajul de călătorie) dar cu accept reciproc prezumat. Agentul se angajează să ducă pasagerul într-un anumit loc, într-o anumită marjă de viteză, eventual la o anumită oră, şi cu un minimum de prejudicii aduse sănătăţii pasagerului. În schimb, pasagerul, în virtutea dreptului la liberă circulaţie, se obligă să-şi limiteze chiar dreptul la liberă circulaţie şi să se supună regulamentului de transport. În cele mai multe situaţii pasagerul îşi limitează parţial şi dreptul la a-şi alege traiectoria în spaţiu. Coboară adesea la staţia proximă destinaţiei sale, dar nu neapărat la scara blocului.
Vom detalia aspectul constituţional. Nu înainte de o mică discuţie despre locomoţie.

Locomoţia

Locomoţia este forma prin care subiectul se deplasează cu consum de energie cinetică. Nu poate fi considerată locomoţie căderea liberă a subiectului. Căderea ghidată – activ sau pasiv – însă, da. După soluţia tehnică adoptată, locomoţia poate fi: prin mijloace propri sau sub acţiunea unei forţe exterioare. În mişcare, subiectul poate fi activ (ca în cazul bicicletei, al mersului pe jos sau al conducerii unui vehicol) sau pasiv, atunci cînd este pasager al unui vehicol (oricare ar fi el).

Limitele locomoţiei

Legitimitatea locomoţiei se află în dreptul individual şi constituţional la libera circulaţie, însă nici traiectoria, nici viteza nu sunt nelimitate. Am văzut mai sus că limitarea traiectoriei poate avea loc în virtutea unui contract civil, cînd, de regulă, subiectul este pasiv, şi îşi poate păstra doar un grad de libertate permis de habitaclul vehicolului. Dacă nu ar fi aşa, am putea să ne prevalăm de dreptul nostru constituţional de a călători pe capota unui vehicol, sau pe acoperişul vagoanelor, ceea ce ar fi un abuz. Un alt abuz ar fi să-i cerem mecanicului de locomotivă să oprească unde vrem noi, eventual, să-i cerem să părăsească linia ferată şi s-o ia pe mirişte. Cînd prin contract, subiectul este pasiv, nu are voie să preia comanda vehicolului. În anumite condiţii comanda poate fi preluată punctual, însă nu în virtutea dreptului la liberă circulaţie. Astfel, în tren, prin tragerea semnalului de alarmă în mod abuziv pasagerul este de trei ori culpabil: 1) opreşte vehicolul acolo unde prin contract nu e nici momentul nici locul 2) preia comanda fără să aibă permis de conducere (care de fapt e un privilegiu) 3) consecinţă a primelor două, le lezează altora dreptul la liberă circulaţie. Totuşi unele contracte de transport permit preluarea indirectă a comenzii. Cele mai multe staţii de autobuz din Japonia sunt facultative. Pentru a opri autobuzul într-o staţie, pasagerul are la dispoziţie 70-80 de butoane în habitaclu. Poate apăsa pe oricare, şi, în urma semnalului auditiv şi sonor, la următoarea staţie, şoferul opreşte autobuzul. Autobuzul poate fi comandat şi din exterior. Fluturarea mîinii sau simpla prezenţă a cuiva în staţie are drept consecinţă oprirea. Un grad de libertate şi mai mare îl permite circulaţia cu taxiul.
Aşadar, am văzut că dreptul la liberă circulaţie poate fi limitat:
● printr-un contract civil cu extensie comercială,
● printr-un accept verbal sau tacit reciproc dar necomercial (cînd cineva urcă în maşina altcuiva),
● în virtutea unui privilegiu (permisul de conducere),
● în virtutea altui drept constituţional (la viaţă, la îngrijire medicală etc.),
● prin măsuri administrative (interdicţia sau condiţionarea expresă a pătrunderii în anumite spaţii),
● prin măsuri de drept procedural penal (interdicţii de mişcare motivate judiciar), sau chiar
● prin norme de circulaţie (cînd nu ai bec la bicicletă, şi s-a-ntunecat, nu mai ai voie să pedalezi. Împingi la ea, iar bicicleta, din vehicol, devine bagaj. Tot aşa, nu ai voie să traversezi strada pe oriunde.)

Ce mai rămîne din dreptul la liberă circulaţie?

Păi, nu prea mult. Constituţia garantează în mod raţional numai dreptul la liberă circulaţie pe jos cu modulul vitezei, riguros mai mare ca zero. Constituţia nu garantează nici traiectoria nici viteza. Şi e firesc să fie aşa.

Limitele dreptului de a circula incognito

Contractele de transport de pasageri pot prevedea necesitatea identificării pasagerilor la îmbarcare. De regulă, identificarea persoanei este necesară în situaţia în care călătoria se face cu trecerea în altă jurisdicţie naţională, sau cînd călătoria are potenţialul de a duce la o transformare ireversibilă de stare civilă, mai precis, la moartea pasagerului fără ca proba obiectivă a morţii să poată fi prelevată. De aceea, agentul de transport trebuie să păstreze şi să actualizeze listele de pasageri, pentru că ele devin acte premergătoare la obiectivarea transformării de stare civilă. Listele de pasageri se folosesc şi ca probă în constatarea naşterii sau a căsătoriei în vehicule al căror regim de mişcare nu permite deturnarea sau escala în timp util.

La mijloacele terestre, viteza de transport este cea care poate condiţiona identificarea la îmbarcare. La 300Km/oră se mai poate încă circula incognito, chiar dacă, la un moment dat, rezervarea pentru partea comercială a contractului poate fi nominală. Nu ştim încă dacă la 800Km/oră va mai fi valabilă permisiunea. Identificarea persoanei la îmbarcarea în mijloacele aeriene, navale şi cosmice poate fi condiţionată nu numai de viteză, ci şi de proprietăţile spaţiului traversat. Pentru un feribot ce traversează ape uşor de sondat, sau pentru vaporaşul din Herăstrău, nu e nevoie de identificare la îmbarcare. La unele curse aeriene (chiar interne) însă e mai mare necesitatea identificării pasagerilor la îmbarcare. Să ne imaginăm numai că o cursă Toronto-Voncover este deturnată din motive meteorologice, şi face o escală 200Km mai la sud, la Seattle. Pasagerii vor fi puşi în situaţia de a se identifica pe teritoriul altui stat. Dacă nu vor figura pe o listă de pasageri, vor avea o problemă de legalitate.

Pietonul şi drepturile lui

Din textul de mai sus am văzut că dreptul constituţional la liberă circulaţie este garantat numai pentru pietoni. Cînd pietonul este pasager pasiv al unui vehicul, el rămîne din punct de vedere constituţional pieton, fie că şade în vehicul, fie că umblă pe puntea unui vas, fie că stă în picioare pe scara rulantă. Acuma, pietonul pieton, poate fi deturnat de la traiectorie, prin amplasarea semnelor de circulaţie. Semnul de circulaţie nu poate fi pus decît cu rost. Dacă am absolutiza dreptul la liberă circulaţie, atunci am avea dreptul să contestăm egocentrist legitimitatea amplasării semafoarelor şi a pasajelor pietonale sub- supra- (sau pur şi simplu) terane, ceea ce ar fi un abuz din partea noastră. Ştim că, după adresare, semnele de circulaţie sunt de trei feluri: pentru conducători, pentru pietoni şi pentru ambele categorii deopotrivă. Ştim că dreptul de a conduce un vehicul nu este unul fundamental. Exercitarea lui presupune licenţierea titularului, care nu e garantată de Constituţie. Acuma, de ce-o trebui să fim noi, pietonii, cu dreptul fundamental garantat de Constituţie, obligaţi de lege să purtăm buletin, atunci cînd umblăm regulamentar pe trotuar? Nu ştiu. Pot doar să presupun. Dreptul la liberă circulaţie nu mai este un drept, ci un privilegiu atestat de permisul de pieton, numit curent buletin de identitate sau carte de identitate.

Cît de constituţional e carnetul de pieton?

Este obligaţia de a purta buletin una constituţională? Nu. Sub nicio formă. Nici ca pieton, iar în unele cazuri, nici ca pasager. Buletinul nu e pomenit în niciun articol din Constituţie. Nici la drepturi, nici la îndatoriri.

Dacă obligaţia de a purta buletin ar fi constituţională, singurul drept care ne mai rămîne este cel la liberă nemişcare, şi acela violat din cînd în cînd, cînd suntem obligaţi să ne prezentăm pe la vreun ghişeu de-al administraţiei, pentru înoirea „carnetului de pieton” ce, în acest fel, nu ne maigarantează nici măcar dreptul la nemişcare. Trebuie să observăm că dreptul la liberă circulaţie ne este garantat numai în cazul particular al căderii libere. Pentru a ne arunca de la etaj nu ne trebuie buletin.

Doar acreditarea ideii că statul pedepseşte dreptul la liberă circulaţie, fără afişaj public (grafic sau pictografic) la loc vizibil, fără preaviz, pedeapsă motivată de „lipsa carnetului de pieton”, mă face să mi se zbîrlească pielea, dar îmi dă şi un chef nebun să dau în judecată statul şi să ridic obiecţia de neconstituţionalitate. O facem?

Iată o idee: mergeţi în faţa unui obiectiv de interes deosebit (Palatul Victoria, Palatul Cotroceni sau similarele) şi apucaţi-vă să-l fotografiaţi. Cînd veţi fi legitimaţi de gabori, arătaţi-le o fotocopie după buleti, şi aceea, cu CNP-ul alterat, să vedeţi ce zic. La nevoie, completaţi verbal cifrele lipsă din CNP. Dacă veţi fi amendaţi, supuneţi-vă, dar nu plătiţi amenda. În termenul legal, faceţi întîmpinare. La proces va trebui să obiectaţi prin excepţia de neconstituţionalitate. Simplu, nu?

Iar acum, vă propun să ne destindem niţel:

● Fizica poliţienească – Topologia

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2010/09/21

Pînă la ce distanţă avem dreptul legal de a ne depărta de documentul de identitate?

Întrebarea pare una glumeaţă. Nu este. De ce? Pentru că, aşa cum am arătat în capitolul precedent (Statica şi dinamica poliţienească) avem în fiinţa noastă transcendenţe pe care nu ni le poate ignora/contesta nimeni, fără să ne lezeze demnitatea.

Ştiţi că putem fi opriţi oriunde de către orice poliţist. Iar dacă nu arătăm cartea de identitate putem fi amendaţi sau primim un avertisment. Întrebarea mea este: există vreo normă care să precizeze distanţa maximă pînă la care ne putem depărta de cartea de identitate fără să fim amendaţi? Dacă, nu, cred că procesul verbal întocmit de poliţist poate fi contestat fără probleme. Înainte de a argumenta, vă propun să citim textul din Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată în 2000:

Art. 2. – Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: (…) 33) refuzul unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penală sau de menţinere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu; (…)
Art. 3. – (1) Contravenţiile prevăzute la art. 2 se sancţionează după cum urmează:
a) cu amendă de la 1.000.000 lei la 5.000.000 lei, cele prevăzute la pct…. 33)…; (…)

A trebuit să îmbin trei fragmente pentru a-i da textului citat un oarecare sens logic. Dar, mă rog, astea sunt textele de „lego” din România.
Aşadar, ne paşte o amendă de 100-500 lei. E posibil ca între timp ea să fi căpătat alte limite pecuniare.

Să vedem cît de justificată e pedepsirea noastră.

Deşi am făcut eforturi să-l adun, textul legii este ambiguu. Enumeră: a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale (A) (virgulă) a se legitima cu actul de identitate (B), după care urmează un SAU, care nu ştim dacă guvernează şi relaţia dintre termenii anteriori, sau îi pune la grămadă, în relaţie cu termenul următor a se prezenta la sediul poliţiei… (C).

Pentru simplificare, ignorăm deocamdată termenul C.

Dacă relaţia este: A ŞI B, atunci portul actului de identitate B este obligatoriu. Iar, pe lîngă datele înscrise în B, poliţistul poate cere şi date suplimentare despre identitatea noastră, ca de pildă orientarea sexuală, şi ea un element al identităţii noastre, e drept, neadministrative, dar cu relevanţă în profiling. În cazul relaţiei ŞI (portul obligatoriu al B) pentru a evita abuzurile, trebuie specificată şi o distanţă maximă (în lege nu e) între corpul nostru fizic şi buletin (B). Distanţă ce poate fi grosimea hainelor sau cea mai apropiată tutungerie de casă, să zicem. Precizarea este importantă, deoarece ea face diferenţa dintre amendă şi neamendă.
Am putea fi amendaţi atunci cînd mergem la scaldă. Suntem în apă, dar buletinul e în vestiar. Suntem legal culpabili? Suntem. De pildă, în cazul internaţilor în spital sau în penitenciar, în lege scrie clar unde se află buletinul. Dacă, în celelalte cazuri, distanţa maximă nu e specificată, atunci putem contesta orice amendă, fie ea pecuniară sau morală, cauzată de lipsa buletinului la control.

Dacă relaţia este A SAU B, atunci portul B nu este obligatoriu. Înseamnă că legea permite şi metode alternative, neconstrictive, de identificare. Putem satisface cu bună credinţă condiţia A, fără necesitatea de a ni se răpi libertatea de mişcare prin recurgerea la termenul C. În cazul acesta, poliţistul trebuie să ne creadă pe loc, şi pe cuvînt, în virtutea Art.1 din DUDO şi a art. 23 din Constituţie. Dacă poliţistul are dubii asupra celor declarate de subiect, îi poate cere numărul de telefon (CNP-ul public, neoficial), şi verifica prin staţie dacă subiectul spune adevărul. Este o cale simplă, la îndemîna oricui în zilele noastre. Aşadar, nu ar fi obligatoriu să fim tîrîţi la sediul poliţiei pentru „identificarea tare”, atîta timp cît există indicii temeinice asupra bonităţii noastre morale şi administrative. Nici măcar în lipsa buletinului. Mai mult, nu se mai justifică niciun fel de amendă legată de lipsa buletinului, sau de expirarea lui.

Din păcate, ambiguitatea legii este exploatată de poliţişti. Iată un exemplu de abuz flagrant:

(…)…esti ridicat din mijlocul strazii de sapte politisti si bagat cu forta in masina politiei (in cazul meu au fost chemate alte patru masini de politie). Ti se smulge telefonul din mana si esti tinut in camera infractorilor 8(opt) ore, doar pt. ca nu ai buletinul la tine si indraznesti sa intrebi politia, de ce anume esti cercetat si retinut. Iar daca, Doamne fereste, mai ai neinspiratia sa pomenesti de mita care urma sa se dea de catre taximetrist*) politistului (iar eu naiva, habar nu aveam de aceasta obligativitate a tuturor taximetristilor pe care aflu ca o cunoaste toata lumea…), esti filmat impotriva vointei tale, sunt trucate imaginile astfel incat, sa reiasa ce mare infractor esti.
Comedia a atins “culmi de ridicol” cand, la ora 9:30 (deci dupa aproximativ opt ore) comandatul te cheama, iti cere iertare, ii pune si pe toti ceilalti care au gresit sa-si ceara iertare si…cere agentului constatator sa savarseasca infractiunea de fals, impunandu-i sa intocmeasca un AVERTISMENT FALS.
(…)
Daca nu s-a stabilit decat un avertisment pe [temeiul – n.MD] ca persoana nu avea asupra sa buletinul, de ce au fost chemate patru masini de politie?
De ce au fost chemate patru televiziuni?
De ce a fost urcata persoana, cu forta, de sapte politisti in masina si dusa la sectie?
De ce a fost perchezitionata corporal de alti cinci politisti?(…)
(Textul integral poate fi găsit aici.)

După cum v-aţi dat seama, poliţia vă poate sălta, însă o face ÎNTOTDEAUNA în mod abuziv, ţinînd seama că:
1) Prezentarea unui alt înscris conţinînd elemente de identificare a persoanei nu reprezintă un refuz.
2) Buletinul expirat nu este totuna cu buletinul anulat. (sunt două categorii distincte). Folosirea unui buletin anulat reprezintă un delict, în timp ce prezentarea unuia expirat nu e nici măcar motiv de sancţiune administrativă**).
3) Sintagma invitaţia justificată limitează libertatea „organelor” de a face cu noi ce vor. Întîi trebuie să ţi se spună mobilul invitaţiei, şi abia apoi să fii identificat. Dacă invitaţia e pentru identificare, atunci, „organul” e obligat să ia instantaneu în seamă ORICE dovadă a identităţii (scrisă sau verbală) cu excepţia înscrisului falsificat, sau anulat.
4) Art 22 din OUG 97/2005 ce prevede:

(1) Titularii actelor de identitate, precum si autoritatile publice prevazute la art. 21 sunt obligati sa ia masuri pentru a evita deteriorarea, distrugerea, pierderea sau furtul acestora.

vă dă dreptul de a proceda după cum consideraţi potrivit. 500Km între buletin şi corpul meu e o distanţă rezonabilă. 🙂

Eu însumi, cînd/dacă voi umbla pe teritoriul României, o voi face avînd asupra mea doar o fotocopie a actului de identitate, şi aceea, cu o parte din CNP denaturat. La nevoie, completez verbal cifrele lipsă. Abia aştept să mă oprească vreun miliţian. Iar dacă mă va amenda, abia aştept să contest legitimitatea şi legalitatea procesului verbal în faţa instanţei. Tot atunci voi ridica şi două excepţii de neconstituţionalitate. 🙂

Ţinînd seama de cele de mai sus, aveţi libertatea să consideraţi că distanţa maximă pînă la care vă puteţi depărta de buletin, FĂRĂ SĂ FIŢI SANCŢIONAŢI, este egală cu cea dintre şifonierul vostru şi orice punct de pe graniţele naţionale. Nu uitaţi: sunteţi cetăţeni ai României şi nimeni nu are voie să vă conteste cetăţenia***) şi/sau identitatea. E timpul să mai comitem şi noi „abuzuri”.

–––––––––
*) persoana lezată era pasager paşnic al unui taxi în momentul în care a fost reţinută.
**) Voi demonta cît de curînd argumentul expirării buletinului, ca temei de pedeapsă, în capitolul Cinematica din Fizica poliţienească.)
***) Discuţia despre cetăţenie şi modul ei de dovedire va urma.

–––––––––-
Bonus

Cum mi-a venit ideea argumentului topologic la evaluarea contravenţiei:

În Hiroşima, amenda pentru parcarea neregulamentară se dă şi în funcţie de poziţia automobilului faţă de bordură. Cu cît maşina e mai daparte de bordură, cu atît „mai contravenţional” e şoferul. Pe semne, există şi o distanţă maximă admisibilă, sub care oprirea e permisă în anumite condiţii (de ex. sub 3 minute şi în prezenţa şoferului). O situaţie particulară, dar care nu face excepţie de la regulă, este cea în care automobilul este, poate, lipit de bordură, dar cu botul orientat în sensul invers celui indicat de săgeata de pe asfalt.Se cheamă că maşina a oprit poate regulamentar, dar pe contrasens. Atunci, măsurătoarea se face între bordura de pe partea opusă a carosabilului, şi aliniamentul proxim longitudinal al roţilor. Cu alte cuvinte, distanţa măsurată este practic lăţimea totală a carosabilului, minus gabaritul automobilului. 🙂

● Fizica poliţienească – Statica şi dinamica identităţii

Posted in Drepturi individuale, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2010/09/17

Precedentul articol m-a pus pe gînduri. Ce face ca numele unor oameni de vîrsta lui Eminescu să fie încă prezente în registrele de stare civilă japoneze? Mai în glumă, mai în serios, am comentat realitatea scriptică prin raportarea la Cele Veşnicie. Şi cred că, instinctiv, m-am apropiat de adevăr. Am scos un porumbel şi simt că trebuie niţel examinat înainte de a-l lansa. Totodată, a trebuit să revizuiesc ceea ce am scris despre viaţa fără biroul de stare civilă.

Am reluat lectura Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. La articolul 6 se află cheia:

Fiecare om are dreptul sa i se recunoasca pretutindeni personalitatea juridica.

Hopa! Sufixul -tate nu se referă la o calitate? Ba, da. Omul are personalitate juridică pentru că este ŞI persoană juridică, nu numai persoană fizică. Am făcut artificiul acesta pentru a deosebi partea fizică a omului de partea lui… meta-fizică. Sigur, legile se referă la persoane fizice ca subiecte de drept, dar doar pentru a le deosebi de persoanele juridice (cele mai multe colective) aflate în exerciţiul unui drept, să zicem economic, social, politic, patrimonial etc. Dar în rest, şi persoana fizică, şi persoana juridică sunt deopotrivă persoane juridice.

Iar dacă morţii vii din registrele japoneze de stare civilă sunt tot acolo, e pentru că dreptul la stare civilă, este unul individual şi absolut: universal, inalienabil şi imprescriptibil, parte a persoanei juridice a individului. În lipsa actelor şi a faptelor de stare civilă (singurele izvoare de stare civilă admise de normele de drept civil) radierea dispăruţilor devine o aporie. Dar nu este decît o aporie cuminte, fără implicaţii instumentale sau materiale, ci numai morale. Ne lipsesc probele şi nu ne permitem să hotărîm noi cît are omul dreptul să trăiască. Nu avem decît să considerăm acei oameni ca eterni. La urma urmei, nici măcar demnitatea nu le este încălcată. E mai măgulitor să te ştii viu în scripte şi după moarte, decît mort cît eşti viu, doar pentru că ţi-a expirat buletinul. Apoi, ţinînd seama că dreptul la stare civilă este unul nepatrimonial, nimeni dintre viii actualizaţi nu e lezat în drepturile sale. Prezenţa morţilor vii, cum nu strică, aşa n-ajută. Morţii cu morţii, viii cu toţii. Dacă, să zicem, mortul viu deţine proprietăţi, bunurile sale lăsate în paragină au un regim clar, ce permite folosinţa (şi eventual destrucţia) lor de către terţi, pînă la improbabila revendicare din partea titularului. De pildă, o bicicletă abandonată are un regim clar normat. Ai lăsat-o de izbelişte? O găseşti la depozitul orăşenesc. Dacă n-o vrei înapoi, nu trebuie să faci nimic. După recondiţionare, ea se vinde prin tragere la sorţi. Eu însumi, cînd am ajuns în Hiroşima, primul frigider şi prima maşină de spălat le-am căpătat dintr-o locuinţă din care chiriaşul fugise. Bunurile urmau oricum a fi aruncate la gunoi. Aşadar, se poate aplica chiar şi dreptul natural, în cazul în care „dispărutul cronic” lasă în urmă bunuri materiale.

Aşadar, am clarificat partea juridică a persoanei. Am descoperit funcţia stării civile la constituirea identităţii persoanei în timp. Ce mai observăm? Registrele de stare civilă consemnează doar transformările de stare. În rest, tac.

Cele trei stări civile admise de stat sunt totodată şi expresia Tainelor. Taina naşterii, Taina căsătoriei şi Taina morţii. (lipseşte de pildă Taina botezului). Aşa se explică de ce registrele de stare civilă au fost secole de-a rîndul ţinute în biserici şi temple. Cu alte cuvinte, starea civilă e în legătură cu scopul trecerii noastre prin viaţă. Prin trecerea la statul laic, cele trei taine au fost reduse aproximativ la aserţiunea: (Life is hard and then you die.) 🙂 dar şi-au păstrat puterea de a defini o identitate individuală ce transcende viaţa biologică a individului.

Totuşi, cine gestionează partea fizică a identităţii noastre? Răspunsul e simplu: Evidenţa Populaţiei (EvP). Ea ţine socoteala mişcării noastre în spaţiu. Datele deţinute de EvP sunt mai de încredere, din moment ce actualizează mişcarea noastră în spaţiu. Iar pe datele de la EvP se bazează de pildă listele de alegători*), ţinînd seama că informaţiile de stare civilă sunt raportate lunar la EvP. Tot EvP gestionează şi starea de cetăţean sau de necetăţean.

Observăm că EvP reuneşte elemente de drept civil, de drept administrativ şi de drept constituţional. Din cele trei specii de drept, potenţialul de invazie asupra celorlalte îl are numai dreptul administrativ. Iar azi, invazia dreptului administrativ în dreptul civil şi în cel consituţional este flagrantă**).

Nu ai voie să mergi pe stradă fără buletin (coliziune cu DUDO 13(1)).
Nu ai voie să votezi dacă nu ai buletin. (coliziune cu DUDO 21(3))
Nu ai voie să primeşti un colet dacă nu ai buletin.
Funcţionarul nu poate elibera alocaţia de stat pentru un copil, dacă mama nu are buletin.
Ba, am descoperit şi un caz al unei femei ce urma a fi deposedată de casa, doar pentru că un conţopist de la EvP i-a greşit actele de identitate iar femeia nu a putut dovedi că ea e ea.

Observăm că, persoana noastră juridică, reprezentată de datele de stare civilă poate fi aruncată la gunoi, dacă documentul de identitate expiră sau conţine erori materiale. Pentru miliţieni, partea cea mai solidă a identităţii noastre (şi reflexie administrativă a Tainelor) este ucisă de un termen de valabilitate. S-a ajuns ca nici măcar cetăţenia să nu mai fie recunoscută în lipsa unui buletin.
Încet, încet, normele de drept administrativ ne vor face să semănăm cu o colonie de corali, un „perpetuum stabile”, supus capriciilor Naturii, reprezentate de miliţienii „cu dreptul la bază”.

Ceea ce se vrea un briceag elveţian în stabilirea uşoară a identităţii noastre, a devenit o piatră de moară legată de picioarele noaste. Asta, în timp ce stăm pe o bîrnă şubredă deasupra hăului.

E drept, rădăcinile invaziei au fost plantate de raţionalismul extrem. De obiectivarea şi supraobiectivarea oricărui fleac, de reducerea ponderii Nevăzutelor în gestionarea atît a subiectului de drept, cît şi a agentului (coliziune cu DUDO art.1). De socialismul ştiinţific (militarizarea EvP), de materialismul dialectic şi istoric, de evacuarea metafizicului şi supremaţia fizicului, de confiscarea încrederii şi încredinţarea ei poliţiştilor şi notarilor, ceea ce ne deposedează de calitatea de subiect de drept. De altfel, neoficial, statele totalitare degradau persoana umană la calitatea de obiect de drept, aşa cum regimurile fundamentaliste o fac cu „infidelii”. Altfel nu s-ar explica milioanele de victime moarte prin împuşcare, otrăvire, înfometare, epuizare, congelare ş.a. în statele totalitare.

Moştenim un registru de stare civilă în custodia Ministerului Administraţiei şi Internelor, în loc ca el să se afle în grija Ministerului Justiţiei, unde a mai stat, începînd din 1864. (Primăriile erau obligate să depună registrele închise, la grefa tribunalului.) După 1948, inclusiv registrele confesionale au fost confiscate de miliţie, chipurile, pentru a „unifica” înregistrarea stării civile. În fapt, pentru controlul absolut asupra persoanelor.

În prezent, tot EvP controlează Registrul de stare civilă. Face controale anuale la toate primăriile, asigură contra cost(!) formularele şi cerneala (L.119/1996 art.77) instituind un monopol asupra comerţului cu cerneală specială, la bunul plac al secretarilor de stat. Vă închipuiţi că astfel, manipularea primăriilor e simplă. Guvernul poate aloca mai mulţi bani la primării, pentru ca apoi, poliţia să crească preţul unitar al cernelii. Iar acesta e doar un mic exemplu. Sunt curios cît e adaosul comercial şi de ce nu se sesizează Oficiul Concurenţei. 🙂

Desigur nu mi-am propus să epuizez tema, ci doar să vă invit a privi din alte unghiuri, lucruri, altminteri de la sine înţelese. Poate reuşim împreună să găsim cauzele nefericirii noastre administrative, şi să ne sprijinim pe valori solide în demersurile ulterioare. Cu alte cuvinte, de la mine nu veţi căpăta altceva decît încrederea în propria voastră dreptate, prin punerea în ordine a valorilor. Puteţi muri cu dreptatea în mînă, dar nimeni nu vă poate obliga să renunţaţi la demnitate.

––––––––
*) Aici se cuvine o menţiune. Unii morţi pot fi scoşi de acolo prin declaraţii cu moartori. Alţii, nu, atîta timp cît sunt dispăruţi fără urmă. Listele se pot însă aproxima, prin suspendarea provizorie a dreptului de vot, după ce trece suficient timp încît, raţional, ei să nu mai fie în viaţă. Să zicem: vîrsta de 100 de ani fără semne de viaţă în ultimii 10 ani (sau orice alt criteriu raţional) poate da dreptul EvP să scoată din listă mortul viu, cu observaţia că, titularul îşi poate reconstitui instantaneu dreptul de vot, dacă se prezintă la urnă. În acest fel, cifra totală a electorilor va fi mai aproape de realitate, ţinînd seama că numărul scriptic de alegători este necesar în unele formule de aritmetică electorală.

**) Bunăoară, în incidentul Tokio, Constituţia (art. 20, 23, 36 şi 53) a fost bătută de o obscură Ordonanţă de Urgenţă, ce de fapt completa o amărîtă de lege de organizare a alegerilor (mai puţin sancţiunile, chipurile mutate în noul Cod Penal, care nici acum nu e în vigoare).Pe scurt, în sistemul românesc de drept , forma de administrare bate substanţa, nu numai pentru a proteja, de pildă, drepturile inculpatului Vîntu (n-am avut altă rimă) dar şi pentru a jugula exercitarea unui drept fundamental muritorului Mistreţu.

● Victorie! Curtea Constituţională aboleşte buletinul de identitate (text revizuit)

În urma deciziei prin care Legea lustraţiei a fost declarată neconstituţională, Curtea Constituţională şi-a dat seama că a adăugat implicit la Constituţie. A consacrat dreptul de a fi ales (art. 37 şi 38 din Constituţie) ca unul mai important decît dreptul de a alege (art.36 din Constituţie). Pentru a compensa preeminenţa dreptului comunistului de a fi ales, în dauna dreptului constituţional de a alege, Curtea Constituţională s-a autosesizat, şi, prin decizia motivată mai jos, a hotărît să asigure echilibrul. Cum? Prin abolirea condiţiei restrictive de identificare a persoanei, condiţie prezentă în Legea de organizare a alegerilor. Aplic motivaţia CCR la decizia de a declara neconstituţională procedura de identificare a persoanei. Discuţia, într-un articol viitor.

Decizia … din …

referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate sau cu buletinul de identitate expirat.

Pe rol se afla solutionarea obiectiilor de neconstitutionalitate asupra dispozitiilor OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate sau cu buletinul de identitate expirat, formulate de un grup de 29 de senatori si de un grup de 58 de deputati, in temeiul art. 146 lit. a) din Constitutie.
Curtea, avand in vedere ca obiectiile de neconstitutionalitate, care formeaza obiectul dosarelor nr. 1.357A/2010 si nr. 1.368A/2010, au continut identic, dispune conexarea Dosarului nr. 1.368A/2010 la Dosarul nr. 1.357A/2010, care este primul inregistrat.
I. Cu Adresa nr. 2.380 din 25 mai 2010, secretarul general al Senatului a trimis Curtii Constitutionale, in temeiul dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie si al art. 15 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarea privind neconstitutionalitatea OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate, formulata de un grup de 29 de senatori.
La sesizare s-a anexat lista cuprinzand semnaturile a 29 de senatori, autori ai sesizarii de neconstitutionalitate. Potrivit acestei liste, autorii sesizarii de neconstitutionalitate sunt urmatorii: Sorin Constantin Lazar, Ion Toma, Ioan Chelaru, Vasile-Cosmin Nicula, Dan-Coman Sova, Gheorghe Pop, Gheorghe Marcu, Trifon Belacurencu, Nicolae-Danut Prunea, Viorel Arcas, Laurentiu-Florian Coca, Ioan Mang, Daniel Savu, Gavril Mirza, Ion Rotaru, Elena Mitrea, Constantin Tamaga, Serban-Constantin Valeca, Radu-Catalin Mardare, Nicolae Moga, Marius-Sorin-Ovidiu Bota, Adrian Tutuianu, Titus Corlatean, Ecaterina Andronescu, Lia-Olguta Vasilescu, Alexandru Cordos, Toni Grebla, Gheorghe Saghian si Florin Constantinescu.
La sesizare a fost anexata, in copie, OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate.
Sesizarea a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 6.723 din 26 mai 2010 si formeaza obiectul Dosarului nr. 1.357A/2010.
Autorii sesizarii sustin ca prin legea contestata, denumita in continuare OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, sunt infrante, in principal, prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 23, art. 36, art. 41 alin. (1) si art. 53, precum si prevederile art. 8, 10, 11 si 14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ale art. 3 din Protocolul nr. 1 la Conventie, ale art. 19, 20 si 21 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului si ale art. 19 si 25 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, in esenta, pentru urmatoarele motive:
OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, excedeaza prevederilor constitutionale ale art. 36 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 16 alin. (3) si art. 40 alin. (3), prin aceea ca prevede o noua situatie care ar justifica restrangerea dreptului de vot, situatie care insa nu este prevazuta de art. 53 din Constitutie. Chiar daca s-ar admite posibilitatea restrangerii dreptului de a exercita drepturile electorale pe criteriul termenului de valabilitate al buletinului de identitate, se ridica problema proportionalitatii si a eficientei juridice a unei astfel de masuri in conditiile adoptarii sale la peste 20 de ani de la caderea regimului comunist. Or, asa cum s-a retinut si in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, acest temei nu mai este suficient pentru a justifica efectul preventiv al restrictiei, in conditiile trecerii unei perioade de timp atat de indelungate din decembrie 1989. Astfel, apare ca necesara verificarea altor elemente, in special participarea persoanelor la acte de natură penală. Promovarea OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor atat de restrictiv aduce atingere deosebit de grava insasi esentei statului de drept, pe care se intemeiaza statul roman, conform art. 1 alin. (3) din Constitutie. Astfel, aceasta lege incalca cerintele de previzibilitate ale normei juridice, instituind totodata o limitare a dreptului de a alege, pe temeiul unei culpabilizari generale avand la baza criteriul simplei expirari a actului de identitate, care, la momentul eliberării lui, era in concordanta cu prevederile constitutionale si legale aplicabile in statul roman. Faptul ca ineligibilitatea destinatarilor Legii de organizare a alegerilor se bazeaza pe o hîrţoagă, iar nu pe comportamentul lor actual, aduce atingere prezumtiei de nevinovatie instituite in art. 23 alin. (11) din Constitutie.
In continuare, autorii sesizarii sustin ca OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, instituie, in mod evident, o discriminare intre cetatenii romani in ceea ce priveste dreptul de vot, pe criteriul termenului de valabilitate al actelor de identitate, dupa 20 de ani de la caderea regimului totalitar, in conditiile actualului context istorico-politic, in care nu sunt semnalate amenintari la adresa ordinii democratice si nici nu exista riscul reinstaurarii vechiului regim.
OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004,de organizare a alegerilor contravine prevederilor constitutionale ale art. 11 alin. (2) si art. 20 referitoare la suprematia instrumentelor juridice internationale ratificate de Romania in materia drepturilor omului. Aceasta lege aduce atingere unei serii de acte internationale care instituie drepturi si libertati pe care statul roman se obliga sa le garanteze, dupa cum urmeaza:
-art. 19, 20 si 21 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, care proclama dreptul fiecarei persoane de a participa la conducerea treburilor publice ale tarii, dreptul de a avea acces in conditii de egalitate la exercitarea drepturilor electorale, dreptul la opinie si exprimare, precum si libertatea de intrunire si asociere pasnica;
-art. 19 si 25 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, care consacra dreptul de a alege si, respectiv, exercitarea drepturilor electorale in conditii de egalitate, cat si protectia impotriva discriminarii pentru opiniile exprimate, inclusiv cele politice;
-art. 8, 10, 11 si 14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, prin care se consacra dreptul la respectarea vietii private si de familie, libertatea de exprimare, libertatea de intrunire si de asociere, interzicerea discriminarii, precum si art. 3 din Protocolul nr. 1 la Conventie, care proclama dreptul de vot si dreptul de a alege in functiile elective publice.
Problema aneantizarii administrative a persoanei umane si a interdictiei drepturilor electorale ale persoanelor fara buletin a fost dezbatuta de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in acest sens fiind spete relevante, precum Cauza Marius Mistretu contra Romaniei.
In aceste cauze, Curtea, analizand interdictiile adoptate de aceste state ale fostului bloc comunist, interdictii similare celor cuprinse in OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, a constatat incompatibilitatea acestora cu prevederile conventionale mentionate, prin incalcarea cerintelor de proportionalitate ce se impun respectate ori de cate ori se aduce o restrangere a drepturilor prevazute de Conventie. Astfel, adoptarea restrictiva a legii, la peste 20 de ani de la caderea comunismului, nu este proportionala cu scopurile legitime pe care se presupune ca le urmareste.
De asemenea, autorii sesizarii sustin ca OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, incalca conditiile stabilite prin Rezolutia Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1.096/1996 relativa la masurile de desfiintare a mostenirii fostelor regimuri totalitare comuniste, masurile absurde de identificare a persoanei nefiind compatibile cu un stat de drept si democratic. Astfel, relaxarea masurilor de identificare a persoanei ar fi trebuit sa ia sfarsit cel mai tarziu la 31 decembrie 1999, deoarece la acea data noile regimuri democratice ar fi trebuit sa fie consolidate in toate tarile care au fost anterior supuse unui regim totalitar comunist. Adoptarea OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, la peste 20 de ani de la reinstaurarea democratiei in Romania este o masura in vadita disproportie cu scopurile urmarite si incalca, in mod flagrant, insesi valorile democratiei pe care doreste sa o protejeze.
In fine, OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, contravine art. 2 si 4 din Conventia nr. 111/1958 a Organizatiei Internationale a Muncii privind discriminarea in domeniul fortei de munca si exercitarii profesiei, art. 1 alin. (2) din Conventia nr. 122/1964 a Organizatiei Internationale a Muncii privind întreruperea activităţii de producţie pentru scopuri cetăţeneşti, precum si art. E din partea a V-a a Cartei sociale europene revizuite, in sensul in care instituie discriminare in ceea ce priveste dreptul la munca, statul nepunînd electorilor la dispozitie procedura de vot la distanta, printre altele.
Autorii sesizarii apreciaza ca o reglementare precum OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, este inadmisibila, in conditiile in care se bazeaza pe o prezumtie de vinovatie colectiva, aplicata extensiv, cu infrangerea principiilor dreptului la aparare si a prezumtiei de nevinovatie.
II. Cu Adresa nr. 51/2.499 din 28 mai 2010, secretarul general al Camerei Deputatilor a trimis Curtii Constitutionale, in temeiul dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie si al art. 15 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarea privind neconstitutionalitatea OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate, formulata de un grup de 58 de deputati.
La sesizare s-a anexat lista cuprinzand semnaturile a 58 de deputati, autori ai sesizarii de neconstitutionalitate. Potrivit acestei liste, autorii sesizarii de neconstitutionalitate sunt urmatorii: Viorel Hrebenciuc, Florin Iordache, Dumitru Chirita, Bogdan Nicolae Niculescu Duvaz, Rodica Nassar, Carmen Moldovan, Dan-Mircea Popescu, Marian Neacsu, Cornel Itu, Neculai Ratoi, Vasile Mocanu, Ioan Stan, Ioan Cindrea, Horia Teodorescu, Horia Grama, Ioan Damian, Andrei Dolineaschi, Florin Paslaru, Adrian Solomon, Mircea Dusa, Gheorghe Antochi, Vasile Popeanga, Vasile Gliga, Tudor Pantiru, Dorel Covaci, Sorin Constantin Stragea, Victor Cristea, Cornel Cristian Resmerita, Ioan Sorin Roman, Laurentiu Nistor, Gheorghe Ana, Dan Nica, Petru Gabriel Vlase, Angel Tilvar, Aurel Vladoiu, Eugen Bejinariu, Ion Calin, Anghel Stanciu, Mircea Lup Silvestru, Marian Ghivenciu, Constantin Nita, Ion Stan, Costica Macaleti, Antonella Marinescu, Lucretia Rosca, Georgian Pop, Filip Georgescu, Ion Burnei, Ion Dumitru, Cristian Sorin Dumitrescu, Sonia-Maria Draghici, Sergiu Andon, Damian Florea, Vasile Bleotu, Valeriu Stefan Zgonea, Iulian Iancu, Raul-Victor Surdu-Soreanu si Eduard-Stelian Martin.
La sesizare a fost anexata, in copie, OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate, sau care au documente de identitate exprirate.
Sesizarea a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr… din… 2009 si formeaza obiectul Dosarului nr…
Autorii sesizarii sustin ca prin legea contestata, denumita in continuare OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, sunt infrante, in principal, prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (3) si (5), art. 4, art.7, art. 8 alin. (1), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) si (3), art. 20 alin. (1), art. 23 alin. (11), art. 29 alin. (1), art. 36 alin. (1), art. 38, art. 41 alin. (1), art. 45 si art. 53, pentru urmatoarele motive:
Principalul viciu al OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, il constituie instituirea unei adevarate sanctiuni colective, bazate pe o forma de raspundere colectiva si pe o culpabilizare globala facuta pe criterii administrative. Astfel, refuzul de a permite execitarea dreptului de vot, din cauza simplei expirari a buletinului de identitate constituie o prezumtie de vinovatie, indiferent de modul in care a actionat si s-a comportat persoana. In legatura cu acest aspect, autorii exceptiei invoca Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea politiei politice comuniste, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008, prin care Curtea Constitutionala, declarand legea neconstitutionala, a statuat, printre altele, faptul ca „legea creeaza premizele unei forme de raspundere morala si juridica colectiva, pentru simpla expirare a buletinului de identitate, fara vinovatie si fara existenta unei fapte de incalcare a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.”
In continuare, autorii sesizarii arata ca problema buletinului de identitate are o importanta rezonanta internationala, dovada fiind principiile si criteriile directoare ale Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei aprobate prin Raportul privind masurile de desfiintare a mostenirii fostelor regimuri totalitare comuniste, din 3 iunie 1996. Insa forma de sanctionare instituita prin legea criticata, afectand grav drepturile si libertatile fundamentale ale omului prin infrangerea unor documente internationale ratificate de Romania, poate avea implicatii internationale negative. Dintre documentele internationale cele mai relevante, autorii sesizarii fac referire la Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene care a devenit parte integrata a Tratatului de la Lisabona.
Una din principalele sanctiuni colective prevazute in art. 2 vizeaza dreptul de vot, prin consecinta dreptul de a alege in functiile de demnitate publica enumerate, acordat persoanelor care nu au documente de identitate in termenul de valabilitate. Dispozitiile acestui articol de lege contravin prevederilor constitutionale ale art. 36 si 38, coroborate cu cele ale art. 1 alin. (3) si (5), art. 4, art. 8 alin. (1), art. 16, art. 23 alin. (1) si (11), ceea ce creeaza o forma de incompatibilitate necunoscuta si nerecunoscuta intr-un stat democratic, nedemocratica, bazata pe prezumtia de vinovatie, si nu pe o raspundere individuala care sa porneasca de la fapte ilicite, care incalca principiile pluralismului politic, ale solidaritatii cetateanului Romaniei, ale egalitatii in drepturi. (…)

Caracterul nedemocratic al unor masuri de acest fel reiese si din decizii ale Curtii Europene a Drepturilor Omului, pronuntate in Cauza Marius Mistretu contra Romaniei, 2009.
(…)
Nu se poate sustine cu argumente juridice ca persoanele vizate de dispozitiile art. 1(d), carora li se reproseaza că nu au documente de identitate valabile, sa fie sanctionate cu darea afară din secţia de votare după un drum de 900Km pentru care au plătit 300 euro. In aceste cazuri sunt infrante si prevederile art. 45 din Constitutie referitoare la libertatea economica.
(…)
In fine, in contextul celor aratate mai sus, autorii criticii subliniaza faptul ca, potrivit art. 53 din Constitutie, in conditiile strict reglementate, se poate actiona doar pentru restrangerea unor drepturi, iar in niciun caz pentru eliminarea, anihilarea, desfiintarea lor.
Masurile cuprinse in aceasta lege sunt evident discriminatorii si disproportionate in raport cu situatiile avute in vedere.
In conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarile au fost comunicate presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a transmite punctele lor de vedere.

Presedintele Senatului, in punctul sau de vedere, apreciaza ca sesizarile de neconstitutionalitate sunt intemeiate. In acest sens, in esenta, arata ca OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor instituie o adevarata sanctiune colectiva, bazata pe o culpabilizare globala facuta pe criterii administrative. Simpla expirare a actului de identitate al unei persoane (…) se constituie, potrivit acestei OUG, intr-o prezumtie de vinovatie, indiferent de modul in care a actionat si s-a comportat persoana respectiva. Acest aspect contravine flagrant principiilor statului de drept si ale ordinii de drept, potrivit carora orice sanctiune are ca temei o raspundere juridica, de regula individuala, determinata de savarsirea unei fapte ilicite cu vinovatie. Sistemul juridic al oricarui stat de drept consacra, iar functionarea acestuia se bazeaza pe prezumtia de nevinovatie, instituita de art. 23 alin. (11) din Constitutie, care stabileste ca o persoana este considerata nevinovata pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, prezumtia de nevinovatie constituind un drept fundamental al cetateanului roman. Or, OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, instituie legal o prezumtie de vinovatie in sarcina categoriilor de persoane care nu se incadreaza in prevederile acesteia, ceea ce contravine flagrant art. 23 alin. (11) din Constitutie.
Este inadmisibil ca intr-un stat de drept sa se adopte un act normativ care instituie o limitare a dreptului de a alege, pe temeiul unei culpabilizari generale avand la baza criteriul simplei expirari a actului de identitate care, la momentul eliberării lui, era in concordanta cu dispozitiile constitutionale si legale aplicabile in statul roman.
Totodata, este inacceptabil pentru un stat de drept ca persoanele nevizate de art. 1(d) din OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor sa suporte interdictia de a vota, in conditiile in care, in sistemul de drept actual, o astfel de masura poate fi aplicata doar in urma unei condamnari penale.
Or, ineligibilitatea destinatarilor OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, se bazeaza pe expirarea buletinului de identitate, iar nu pe comportamentul lor actual, neluand in calcul inexistenta condamnarilor penale ale acestora, aducandu-se in acest mod atingere si prezumtiei de nevinovatie.
OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, instituie, in mod evident, o discriminare intre cetatenii romani in ceea ce priveste dreptul de vot, pe criteriul termenului de valabilitate al actelor de identitate, in conditiile in care aceasta restrangere depaseste cadrul constitutional prevazut de art. 53 din Legea fundamentala, negasindu-si justificarea la distanta de 20 de ani de la caderea regimului totalitar, in conditiile actualului context istorico-politic, in care nu sunt semnalate amenintari la adresa ordinii democratice si nici nu exista riscul reinstaurarii vechiului regim daca cetateanul voteaza in baza unui act de identitate expirat.
Potrivit art. 20 din Constitutie, dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte, iar in masura in care exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile. Or, OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, aduce atingere unei serii de acte internationale care instituie drepturi si libertati pe care statul roman se obliga sa le garanteze.
Problema aneantizarii administrative a persoanei umane si a interdictiei drepturilor electorale aplicate persoanelor fara buletin a fost dezbatuta in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, existand, in acest sens, o serie de spete relevante in care Curtea, analizand interdictiile similare celor cuprinse in OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, adoptate de unele dintre statele din fostul bloc comunist, a constatat incompatibilitatea acestora cu art. 8, 10, 11 si 14 din Conventie, precum si cu art. 3 al Protocolului nr. 1 la Conventie.
In lumina argumentelor prezentate in rationamentele Curtii Europene a Drepturilor Omului, se poate deci observa ca OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor contravine atat art. 8, 10, 11 si 14 din Conventie, cat si art. 3 din Protocolul nr. 1 la Conventie, prin incalcarea cerintelor de proportionalitate ce se impun respectate ori de cate ori se aduce o restrangere drepturilor prevazute de Conventie.
Astfel, adoptarea sa restrictiva, la mai mult de 20 de ani de la caderea regimului comunist nu este proportionala cu scopurile legitime pe care se presupune ca le urmareste – respectiv „necesitatea insanatosirii moralei publice, si a legalitatii”, dupa cum se precizeaza in expunerea de motive -, reducand drepturile electorale la un nivel la care este adusa atingere insasi substantei acestora, fara ca necesitatea lor intr-o societate democratica sa fie demonstrata.
In considerarea celor expuse mai sus, rezulta ca adoptarea OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, la peste 20 de ani de la reinstaurarea democratiei in Romania, nu poate fi motivata de necesitatea eliminarii sau reducerii amenintarilor pe care subiectii restrictiei administrative ar putea-o constitui pentru blocarea procesului de democratizare, fiind o masura in vadita disproportie cu scopurile urmarite. Mai mult, instituirea unor interdictii pentru dreptul de vot, pe considerentul simplei expirari a actelor de identitate – statul fiind unul legal la data eliberării documentelor de identitate care intra sub incidenta OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor – fara aducerea vreunei probe care sa demonstreze ca persoanele in cauza au savarsit acte concrete care au urmarit reinstaurarea vechiului regim comunist in Romania constituie, ea insasi, o ingerinta adusa sistemului democratic roman, incalcand, in mod flagrant, insasi valorile democratiei pe care doreste sa le protejeze in acest fel.
In contextul incalcarii actelor internationale mentionate, ratificate de Romania, ceea ce rezida intr-un angajament asumat pe plan international, in raport cu celelalte state, de a promova si respecta drepturile prevazute de acestea, OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, va genera implicatii negative pe plan international atat in ceea ce priveste imaginea Romaniei, cat si a raspunderii sale din perspectiva angajamentelor luate prin aceste acte, deschizand calea sesizarii Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg de catre persoanele care se vor considera nedreptatite, cu grave consecinte asupra credibilitatii Romaniei la nivel international.
Presedintele Camerei Deputaţilor considera ca sesizarile de neconstitutionalitate sunt neintemeiate, deoarece legea criticata nu incalca normele constitutionale invocate in sustinerea criticilor. Astfel, referitor la infrangerea art. 23 alin. (11) din Constitutie, apreciaza ca acest text constitutional nu are nicio legatura cu continutul OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, intrucat in cuprinsul acesteia nu este prevazuta nicio forma de raspundere penala aplicată electorului, ci doar i se refuză dreptul de vot. In continuare, arata ca in aceeasi situatie de nemotivare a incalcarilor Constitutiei si a actelor internationale invocate se afla si celelalte sustineri ale autorilor sesizarilor. OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, este in concordanta cu prevederile constitutionale ale art. 16 alin. (1) si (3) si art. 53, precum si cu jurisprudenta Curtii Constitutionale si a Curtii pentru Drepturile Omului de la Strasbourg. Asadar, cel putin pentru siguranţa statului, o asemenea norma juridica trebuie sa ramana in vigoare.
Guvernul arata ca in expunerea de motive, precum si in preambulul OUG sunt invocate ca argumente in sustinerea acestui demers necesitatea consolidarii valorilor si institutiilor democratice din Romania si pentru protejarea principiilor fundamentale constitutionale, inlaturarea „oamenilor liberi”, adica a acelor persoane care, potrivit Constitutiei Romaniei, „si-au pus viata in pericol pentru instaurarea democratiei”.
Analizand jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, Guvernul apreciaza ca legea criticata, prin faptul ca impune, in mod nediferentiat, eliminarea tuturor persoanelor care au acte de identitate expirate, sau nu au deloc, deoarece se apreciaza ope legis ca acestea au adus prejudicii drepturilor si libertatilor fundamentale si ca acest comportament al lor este in sine de natura a prejudicia mecanismele democratiei, ridica probleme din punctul de vedere al conformitatii cu prevederile Conventiei Europene si ale Constitutiei Romaniei.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a recunoscut ca un stat, pentru a garanta stabilitatea si eficienta unui sistem democratic, poate dispune anumite masuri specifice si ca pluralismul si democratia sunt bazate pe un compromis care determina uneori cetatenii sa accepte limitarea exercitarii unor drepturi si libertati. In aprecierea art. 3 al Protocolului nr. 1 la Conventie referitor la organizarea, la intervale rezonabile, de alegeri libere cu vot secret, in conditiile care asigura libera exprimare a opiniei poporului cu privire la componenta forului legislativ, se lasa statelor membre o marja larga de apreciere asupra modului in care se reglementeaza drepturile respective, dar impune ca eventualele restrangeri ale exercitarii acestor drepturi sa nu afecteze insasi esenta lor.
Curtea a recunoscut, de asemenea, dreptul oricarui stat de a-si reglementa cadrul legislativ in contextul evolutiei politice interne. Curtea a aratat ca previzibilitatea unei norme, mai ales cand aceasta impune restrictii, nu a fost respectata atunci cand restrictia vine ca urmare a unor absurditati administrative, cand persoana in cauza, din cauza procedurilor redundante şi absurde, nu putea in mod rezonabil sa isi inoiasca buletinul de identitate si nici nu a fost somata in scris cu 180 de zile inainte de expirare sa isi inoiasca actul de identitate. (…)

C U R T E A,

examinand obiectiile de neconstitutionalitate, punctele de vedere ale presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, rapoartele intocmite de judecatorul-raportor, dispozitiile legii criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie si ale art. 1, 10, 15, 16 si 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sa solutioneze obiectiile de neconstitutionalitate formulate de grupul celor 29 de senatori si de grupul celor 58 de deputati.
Obiectiile de neconstitutionalitate se refera la OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate, sau cu buletinul de identitate expirat.
Autorii sesizarilor sustin ca aceasta lege contravine prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (3) si (5), art. 4, art. 7, art. 8 alin. (1), art. 11 lin. (2), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) si (3), art. 20, art. 23 alin (11), art. 29 alin. (1), art. 36, art. 41 alin. (1), art. 45 si art. 53, prevederilor art. 1, 2, 8, 9, 10, 11 si 14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ale art. 3 din Protocolul nr. 1 la Conventie, ale Protocolului nr. 12 la Conventie, ale art. 6, 7, 8, 13, 15, 19, 20 si 21 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului si ale art. 19 si 25 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, ale rezolutiilor Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1.096/1996 si nr. 1.481/2006.

Curtea Constitutionala considera ca asigurarea exercitarii nediscriminatorii a dreptului de a alege se poate constitui ca reper moral, dar si ca masura de redare a demnităţii umane electorului, de a i se recunoaste personalitatea juridica, indiferent dacă are, sau nu buletin de identitate în termenul de valabilitate. A asigura legalitatea la scrutin nu inseamna, epurare sau razbunare pentru alegeri ideologice gresite ori accidente biografice, ci incercarea de regasire a demnitatii si increderii, precum si redarea autoritatii şi a încrederii cetăţeanului. Legalitatea accentueaza mai ales principiul responsabilitatii in exercitarea dreptului de vot.
Dincolo de numeroasele probleme morale, sociale, politice, legale etc. ridicate dupa adoptarea OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, aceasta are, per ansamblu, un efect pozitiv in perioada de tranzitie a fostelor tari comuniste in vederea trecerii la un stat democratic, de drept, bineinteles, daca este adoptata in conformitate cu prevederile constitutionale ale statului respectiv.
Principiul egalitatii accesului la scrutin este consacrat prin Declaratia Drepturilor Omului si Cetateanului din 1789, precum si in art. 21 paragraful 1 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, potrivit caruia „Orice persoană are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale ţării sale, fie direct, fie prin reprezentanţi liber aleşi. ” si in art. 25 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice din 16 decembrie 1966, potrivit caruia „Orice cetatean are dreptul si posibilitatea, fara niciuna dintre discriminarile la care se refera art. 1 (d) si fara restrictii nerezonabile; […] c) de a avea acces, in conditii generale de egalitate, la exercitarea drepturilor electorale din tara sa”.
Astfel, sunt interzise discriminarile bazate pe rasa, sex, religie, opinie, avere, origine sociala, buletin de identitate, domiciliu etc., dar fiecare stat are dreptul sa impuna, pe cale legislativa, anumite conditii specifice pe care trebuie sa le indeplineasca un functionar public, cum ar fi contestarea pe baza de documente oficiale a: cetateniei electorului, exercitarea deplina a drepturilor civile si politice, identitatea etc., avand totodata in vedere imprescriptibilitatea cetateniei.
Asadar, in toate statele membre ale Uniunii Europene exista conditii specifice pentru accederea la scrutin. Unele state membre cer detinerea oricarui inscris de identificare a titularului, altele solicita doar ca titularul sa isi declare verbal identitatea, si doar in cazul în care sunt suspiciuni justificate, comisia de votare are capacitatea si caderea de a-l contrazice pe loc, cu probe certe.
(…)
De altfel, chiar initiatorii OUG, invocand art. 53 din Constitutie, afirma ca OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor se subscrie acestei norme constitutionale care statueaza ca „Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea […] moralei publice, […]”, morala intinata de cutumele comunismului si ale statului politienesc.
La ora actuala, in Romania, in ceea ce priveste exercitarea dreptului de vot, nu exista o conditionare de neapartenenta la vechile structuri comuniste sau de valabilitate a documentelor de identitate, cea din urma neconstituind propriu-zis o indatorire cetateneasca.
In conditiile legislatiei actuale, o asemenea conditie este numai cea prevazuta la art. 36 (2) din Constitutia Romaniei: „(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale. „.
Procedand la examinarea criticilor de neconstitutionalitate, Curtea retine ca, astfel cum rezulta din OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004 “a fost necesara pentru protejarea principiilor fundamentale prevazute de Constitutie, justificand astfel restrangerea exercitarii unor drepturi si libertati ale unor persoane, prin restrangerea exercitarii dreptului de a alege”.
Curtea ia nota de formularea intr-o maniera defectuoasa, a art. 1(d), ceea ce duce la concluzia ca restrangerile si interdictiile prevazute de aceasta OUG au ca scop „restrangerea exercitarii dreptului de vot”.
Curtea observa, de asemenea, ca dispozitiile OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, sunt lipsite de rigoare normativa.
Fata de aceste ambiguitati, Curtea se margineste sa atraga atentia asupra posibilelor dificultati de ordin practic in aplicarea masurilor prevazute de lege.
Raspunderea juridica, indiferent de natura ei, este o raspundere preponderent individuala si exista numai intemeiata pe fapte juridice si acte juridice savarsite de o persoana, iar nu pe prezumtii.
Asa cum s-a mai aratat, expirarea buletinului de identitate, fiind cel mult o contraventie minora, nu poate face obiectul pedepsirii sau razbunarii. O pedeapsa poate fi impusa doar pentru o activitate criminala din trecut, pe baza Codului penal aplicabil si in conformitate cu toate procedurile si garantiile procesului penal.
Or, supusa controlului de constitutionalitate sub acest aspect, OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor este excesiva in raport cu scopul legitim urmarit, deoarece nu permite individualizarea masurii. Aceasta OUG instituie o prezumtie de vinovatie si o adevarata sanctiune colectiva, bazata pe o forma de raspundere colectiva si pe o culpabilizare generica, globala, facuta pe criterii administrative, ceea ce contravine principiilor statului de drept, ale ordinii de drept si prezumtiei de nevinovatie instituita prin art. 23 alin. (11) din Constitutie. Chiar daca OUG criticata permite apelarea la justitie pentru justificarea interzicerii dreptului de vot, aceasta nu reglementeaza un mecanism adecvat in scopul stabilirii desfasurarii unor activitati concrete indreptate impotriva drepturilor si libertatilor fundamentale. Cu alte cuvinte, legea nu ofera garantii adecvate de control judiciar asupra aplicarii masurilor restrictive, intrucat electorul cu actul de identitate expirat nu primeste niciun document care sa ateste prezenta sa in fata comisiei de votare si nicio motivatie scrisa pentru refuzul de a i se permite sa voteze.
Nicio persoana nu va putea fi supusa restringerii drepturilor electorale pentru simpla expirare a buletinului de identitate şi care, pînă la data scrutinului nu a comis incalcari grave ale drepturilor omului. Interdictia este permisa doar cu privire la acele persoane care au luat parte efectiv, eventual impreuna cu organizatii ale statului la grave incalcari ale drepturilor si libertatilor omului.
Art. 1 (d) din OUG supus controlului de constitutionalitate prevede una dintre principalele sanctiuni colective care vizeaza dreptul de a alege. Dispozitiile acestui articol de lege contravin prevederilor constitutionale ale art. 36 prin care se consacra dreptul de a alege, cu interdictiile expres si limitativ mentionate. Este evident ca dispozitiile art. 1 (d) din OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, excedeaza cadrului constitutional, prevazand o interdictie dreptului de vot, care nu respecta art. 53 din Constitutie referitoare la restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati. Astfel, Curtea constata ca aceasta limitare este lipsita de proportionalitate in raport cu scopul urmarit, intrucat aduce atingere insesi existentei dreptului si nu isi justifica necesitatea intr-o societate democratica.
(…)
Totodata, Curtea observa ca OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, a fost adoptata, dupa 20 de ani de la caderea comunismului. De aceea, caracterul restrictiv al OUG este considerat de Curte ca fiind relevant pentru disproportionalitatea masurilor restrictive, chiar daca prin acestea s-a urmarit un scop legitim al statului. (…)

Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 146 lit. a) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) si al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi
CURTEA CONSTITUTIONALA

In numele legii

Decide:

Constata ca OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a dreptului de a alege pentru persoanele cu documentele de identitate expirate, sau fără documente de identitate este neconstitutionala.

Definitiva si general obligatorie.

Decizia se comunica presedintelui Romaniei, presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si primului-ministru si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

▲ Romschwitz

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2010/08/30

Citesc pe blogul Naşul:

(…)…astazi, 28/08/2010 am fost cu sotia, la spitalul Militar, sa vizitez o nepoata care a avut o operatie la picior, si nu se putea deplasa, la poarta am fost oprit de un ofiter de serviciu, care nu a permis sotiei mele de a merge in vizita deore ce a avut carte de rezident si nu a detinut un buletin de populatie, este o rusine pentru Tara noastra ca o persoana care este nascut in USA si de doi ani este rezidenta acestei tari sa nu fie respectata si sa-i sa dea incredere. (…)

Va să zică, pentru a ţi se da voie să intri în baraca Infirmerie, trebuie să arăţi tatuajul. Eşti un om liber, fără talangă de identitate? Ai rupt-o-n fericire! Te paşte crematoriul.

PS: titlul nu are legătură cu nicio persoană purtătoare a vreunui nume identic sau asemănător, şi un e destinat lezării ei în vreun fel.

● Proiect de lege

Posted in Soluţii alternative, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2010/08/14

Un nou proiect de ordonanţă stă pe pagina MAI. Pînă ieri a fost în dezbatere publică. Nu am ştiut. Îi mulţumesc lui Niki pentru semnalare. Datorită diferenţei de fus orar, cu cîteva ore înainte de expirarea termenului, am trimis la MAI, precum şi deputatului Sever Voinescu, textul de mai jos:

Stimaţi domni,

Am consultat proiectul de modificare a OUG 97/2005 şi mă grăbesc să vin cu observaţii, şi sper, cu completări utile.

Trăiesc de mai bine de 17 ani într-un stat în care cetăţenii nu au carte de identitate. Cu toate acestea, lipsa ei nu dă naştere unor situaţii absurde. Nu este nevoie ca cetăţeanul să dovedească cu acte, în faţa autorităţilor statului căruia îi aparţine, nici cetăţenia, nici starea civilă, nici altceva. Statul este obligat să-l recunoască pe cetăţean, fără să-l pedepsească sau să-l bage în cercuri vicioase. Identificarea se face simplu, ca la armată, pe baza unor întrebări la care numai cetăţeanul poate răspunde. Iar numai acolo unde sunt îndoieli, statul poate contesta spusele cetăţeanului.

Ţinînd seama că lipsa, sau expirarea cărţii de identitate pune cetăţeanul în insecuritate constituţională (am exemple cîte doriţi) este necesar să puneţi la punct un sistem alternativ şi rapid de identificare, astfel încît, să evitaţi încălcarea drepturilor fundamentale ale cetăţeanului de către autorităţile statului. Iar de veţi căuta pe net semnificantul „incidentul tokio”, veţi descoperi de ce trebuie să debirocratizaţi cetăţenia.

Acestea fiind zise, vă propun să analizăm împreună forma şi fondul cîtorva din prevederile articolelor supuse dezbaterii publice.

La art.11 scrie aşa:

11. După articolul 11 se introduce un nou articol, art. 11^1, cu următorul cuprins:
„Art. 11^1
(…)
(2) Datele biometrice incluse în cartea electronică de identitate sunt imaginea facială şi imaginile
impresiunilor papilare a două degete.

Nu am înţeles prea bine în ce formă vor fi prezente amprentele pe cartea de identitate. Dacă preconizaţi să aplicaţi amprenta în formatul grafic, sfatul meu este să nu o faceţi decît, cel mult, în cazul cetăţenilor cu cazier judiciar. În acest fel, lipsa amprentei grafice pe cartea de identitate ar echivala cu lipsa cazierului judiciar. Scutiţi astfel anual, milioane de ore pierdute de către cetăţeni pentru formalitatea obţinerii adeverinţei de cazier judiciar. Ca o paranteză, în Japonia, adeverinţa de cazier judiciar nu e necesară decît în raport cu alte state. Pentru un japonez în Japonia, nu. Partea cealaltă poate căuta pe alte canale informaţiile despre antecedentele penale ale protagonistului, din moment ce toate sentinţele judecătoreşti sunt publice.

În Japonia, doar străinii rezidenţi au carte de identitate eliberată de statul japonez, fie că au statut legal de şedere, fie că nu. Fie că au paşarport în termenul de valabilitate, fie că nu.

În trecut, pe aversul cărţii de identitate figura şi amprenta arătătorului stîng, dar era acoperită de o ţiplă transparentă. Amprenta era mascată de balzonul Ministerului Justiţiei, imprimat pe ţiplă. Întrucît prezenţa amprentei digitale în formă explicită (chiar dacă mascată) leza, şi lezează, demnitatea umană, amprenta grafică a fost abolită în aprilie 2001.

În cazul în care vreţi să aplicaţi amprenta digitală explicit, este de examinat posibilitatea deosebirii cetăţenilor cu cazier judiciar, de cei fără. Cei cu amprenta în format grafic, să fie numai cetăţenii cu antecedente penale. Desigur, amprenta poate fi codificată numeric, fără probleme, în microcip. Dar punerea ei la vedere va ridica un val de proteste. Eu însumi o voi face vehement, în cazul în care nu veţi ţine seama de prezenta obiecţie.

Este de examinat pe viitor, demilitarizarea statul. MAI are o putere prea mare. De vreţi să aflaţi care este diferenţa între un stat de drept şi unul poliţienesc, puteţi intra aici: http://wp.me/pKahb-je
––––––––––––-

În continuare, vă propun să vedem la:

16. Articolul 19 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
,,Art.19 – (1) Cartea de identitate provizorie se eliberează în următoarele cazuri: (şi urmează…)

Pentru asigurarea continuităţii, ar fi mai multe soluţii de examinat. De pildă, în Japonia, la eliberarea primei cărţi de identitate, la reînoirea celei vechi, sau dacă cea veche nu se mai află în posesia titularului, se eliberează pe loc un document provizoriu de identitate. Este o hîrtie format A4, fără fotografie, document ce atestă identitatea titularului precum şi starea de provizorat, dar care are putere de document de identitate pe durata celor 14 sau mai multe zile, cît durează eliberarea cărţii de identitate. Documentul provizoriu este necesar, întrucît cartea veche de identitate se opreşte la ghişeu, odată cu cererea de înoire. Aşadar, continuitatea poate fi asigurată prin:
1) o simplă hîrtie ştampilată de RNEP, ce va fi arătată odată*) cu cartea de identitate expirată, sau în locul ei, în cazul în care găsiţi de cuvinţă să o opriţi pe cea veche, sau
2) O menţiune de prelungire a valabilităţii, aplicată pe cartea de identitate expirată.
Pentru detalii puteţi consulta şi: http://wp.me/pKahb-fp

–––––––––––––
*) Am povestit pe blogul meu, dedicat pericolelor legate de actele de identitate, cum mi s-a eliberat o viză de şedere, în baza unui paşaport expirat. Viza a fost aplicată pe o hîrtie separată. De asemeni, un paşaport expirat nu mi-a ridicat probleme la reînoirea cărţii de identitate japoneze.
http://wp.me/pKahb-bo
–––––––––––––
O a treia sugestie pe care o fac, este să aboliţi obligaţia cetăţeanului de a purta permanent cartea de identitate. Este o obligaţie ce, în mod pervers, pune şi cetăţeanul şi statul în insecuritate, şi ucide totodată spiritul civic. Iată cum:

Presupunem că un poliţist se luptă cu un infractor. Poliţistul nu este înarmat, iar aparatul de telecomunicaţii tocmai s-a spart în luptă. Poliţistul nu poate cere ajutor. Trec pe acolo. Sunt tentat să intervin în ajutorul poliţistului. Cazul a): am cartea de identitate la mine. Mi-e frică, nu care cumva, infractorul să mi-o smulgă într-o luptă al cărei rezultat nu îl pot prevedea. Aşa că bag capul între umeri şi trec mai departe. Cazul b): nu am cartea de identitate la mine. Mi-e frică nu cumva să fiu apoi amendat. Şi din nou bag capul între umeri şi trec mai departe. Aşadar, obligativitatea portului cărţii de identitate face ca probabilitatea risipirii datelor cu caracter personal în mediu este foarte mare. Periculos de mare. Iar statisticile dv. sunt grăitoare despre cîte milioane de biţi se risipesc în mediu odată cu pierderea şi/ sau furtul documentelor de identitate. Pervertirea simţului civic e başca.

Desigur, în paralel, va trebui să puneţi la punct sistemul de identificare alternativă (identificare activă) a persoanei. Nu este drept ca lipsa cărţii de identitate să atragă aneantizarea persoanei. Japonezii pot merge la secţia de votare cu mîna goală. Acolo îi aşteaptă un om cu un calculator. Li se pun două întrebări, şi cu asta, identificarea e gata.

Cu speranţa că veţi lua în calcul viziunea mea despre statul de drept, vă urez succes.

Cu stimă

Marius Mistreţu
Hiroşima

● Statul de drept este controlat de mînuitorii de pulan

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Soluţii alternative, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2010/06/25

Un titlu cam tare, nu-i aşa? 😀 Dacă veţi face comparaţia cu alte state, veţi descoperi şi proporţia exactă dintre drept şi pulan.

Să luăm trei documente:
1) Viza de şedere (expusă în alt post) a fost eliberată în baza unui paşaport expirat de doi ani.
Observaţi ce autoritate a eliberat-o:

2) Un buletin de identitate pentru străini. Pe buletin e scris că titularul nu are viză de şedere.
Observaţi ce autoritate l-a eliberat:

Nu înţelegeţi ce înseamnă MOJ? Nu-i nimic. Aici se vede mai bine:

3) Să vedem acum ce autoritate eliberează paşapoartele

Nu se vede prea bine, dar paşapoartele sunt eliberate de o autoritate subordonată Ministerului de Externe, şi sunt tipărite la tipografia Ministerului de Finanţe. În imaginea cu codul numeric personal se poate observa, ca de altfel şi pe buletinul pentru străini, blazonul de tipul 5-7-5 cu florile de kiri , semn că Ministerul Justiţiei este implicat.

Aşadar, avem trei categorii de documente, eliberate de:
1) Viza: Biroul de Imigraţie din subordinea Ministerului Justiţiei.
2) Buletinul pentru străini: o ipotetică Autoritate de evidenţă a străinilor, dar în orice caz, ceva în subordinea Ministerului Justiţiei, chiar dacă interfaţa cu publicul este la primărie.
3) Paşaportul: Ministerul de Externe, foarte probabil asistat de Ministerul Justiţiei, şi cu tehnica Ministerului de Finanţe.

Căutaţi autorităţile româneşti responsabile de: statutul de şedere a străinului, evidenţa populaţiei, paşapoarte. Sau, mai bine, vă spun eu.
1) Oficiul de Imigraţie: MAI
2) Evidenţa populaţiei: MAI
3) Paşapoarte: MAI

Ce au în comun cele două seturi de acte? Primul set – Ministerul Justiţiei. Cel de-al doilea – Ministerul de Interne. Asta e diferenţa dintre un stat de drept şi unul poliţienesc.
Ce nu au în comun? Vă daţi seama şi singuri.

Cînd statul de reşedinţă e unul de drept, şi eşti străin, expirarea unui paşaport nu-ţi anulează dreptul de a prelungi o viză de şedere cît eşti acolo. Şi nici nu-ţi face probleme la schimbarea documentelor de identitate pe teritoriul statului de reşedinţă. Nu ştiu cum e acum, dar ca străin în România, mai acum vreo 10 ani, erai nevoit ca, pentru prelungirea vizei de şedere, să te întorci în ţara natală, să depui cererea la consulatul român şi să aştepţi viza, după care te puteai întoarce în România.

Documentele nu au în comun barierele procedurale ca cele de la eliberarea unui paşaport CRDS (simplificat): MAE-MAI-MAE.

Încă vă mai închipuiţi că drepturile voastre fundamentale sunt apărate de cei educaţi să se uite ÎNTOTDEAUNA chiorîş la voi? Veţi zice poate că e doar o chestiune de taxonomie administrativă. În parte e adevărat. Fiecare stat e liber să-şi facă propriile organigrame, arhive şi circuite de informaţii. Dar încercaţi să vă angajaţi ca magazioner undeva. Vi se va cere cazierul judiciar, pe care îl plătiţi şi-l aşteptaţi cu înfrigurare de la… aţi ghicit, o autoritate din M-A-I.

Adică tot de la mînuitorii de pulan. Cum se reflectă asta în calitatea aerului pe care îl respiraţi? În primul rînd, a cere cazierul judiciar virtualului angajat este o monstruozitate birocratică. O violare a demnităţii umane, dar o violare legal obligatorie.

Pentru că legiuitorul, cu mentalitatea-i securistă, vă priveşte permanent ca pe infractori. Vă violează dreptul la muncă prin cerinţa care se referă la cazierul judiciar.
Am zis judiciar? Păi, asta nu ţine de Ministerul Justiţiei? Da. Numai că gestionarea datelor o face concentratorul de informaţii şi pulan, numit curent MAI. De unde şi bătaia de joc pe care sunteţi nevoiţi să o suportaţi zilnic.
De ce nu de la evidenţa judiciară? De ce titularul să cheltuiască bani pentru a dovedi ceva prezumat prin Constituţie? Ia, mai căutaţi şi singuri răspunsuri! 🙂

Obligativitatea cazierului judiciar face ca cheltuielile de recrutare de personal să fie suportate în parte de angajat, ceea ce face din dreptul la muncă, altminteri un drept pozitiv, mai degrabă un privilegiu. Este imoral ca virtualul angajat să fie nevoit a-şi dovedi „curăţenia penală”. Este imoral ca el să cheltuiască bani şi timp pentru exercitarea unui drept pozitiv, pe care statul este chemat să i-l protejeze, iar nu să i-l violeze.

Cum se face în alte ţări?
Soluţiile într-un stat de drept sunt ceva mai subtile. Angajatorul nu-ţi cere niciun act doveditor al antecedentelor penale. Funcţionarul de la resurse umane se poate informa şi singur, direct de la sursă, din moment ce toate sentinţele judecătoreşti sunt documente publice. O eventuală întrebare adresată angajatului îi dă celui de la resurse umane un instrument în plus pentru verificarea calităţii umane a virtualului angajat. Cît de sincer e. La interviu, omul va fi mai înclinat să spună adevărul, ştiind că el însuşi nu poate controla informaţiile referitoare la pedepse anterioare. Dacă are antecedente penale, le va mărturisi şi singur. Dacă nu are, va mărturisi că nu are.

Cazierul obligatoriu face sluga hoaţă. Cînd singura cale legală de a arăta că eşti curat, este certificatul de cazier, cu o şpagă mică, el se poate cumpăra curat curăţel, de la poliţie. Sau se poate falsifica acasă. Ceea ce, în mod pervers, favorizează şi minciuna şi paranoia. Escaladează spirala violării drepturilor fundamentale prin prevederi din ce în ce mai aberante şi mai sever punitive.

● Crin Antonescu

Posted in Talanga de identitate, votul prin corespondenţă by Marius Delaepicentru on 2010/06/12

Constat că ALDE Crin Antonescu iar încearcă să învrăjbească în mod salam-soyos, cetăţenii români, invocînd sofistic o pretinsă teritorialitate a victoriei lui Traian Băsescu. Vezi-Doamne, dacă nu ar fi votat românii din diaspora cu Băsescu, mai fericiţi ar fi fost românii din ţară, sub guvernul Iohannis, cu Cătălin Voicu la interne şi cu cine ştie ce mardeiaş chioar la Justiţie.

Reproduc mai jos un mesaj adresat chiulăului numărul 1, senatorul Crin Antonescu, în campania electorală prezidenţială, mesaj prin care i-am arătat cum partida geoană, la care a aderat, poate cîştiga. Din păcate pentru el, Crin Antonescu a fost suficient de imbecil încît să nu sesizeze avantajul pe care i l-ar fi dat lărgirea bazei de electori.

–– Original Message ––
From: Marius
To: crin(la)crinantonescu.ro
Sent: Sunday, November 01, 2009 2:30 AM
Subject: Frauda prin refuz (urgent!)

Stimate domnule senator Crin Antonescu

Sunt un cetatean roman cu domiciliul in strainatate. De mai bine de un deceniu traiesc intr-un regim de democratie liberala autentica, in care suveranitatea cetateanului nu este vorba goala. Am in mod curent ocazia sa observ cum se raporteaza autoritatile statului la individ, si va pot spune ca Romania este inca departe de a fi o democratie liberala. De veti avea rabdarea necesara, veti descoperi si de ce sunt atit de categoric.

Prima observatie este ca, aici unde locuiesc, niciodata o autoritate a statului nu-i cere vreunui cetatean sa se legitimeze cu inscrisuri, atunci cind cetateanul isi exercita un drept fundamental. Cetatenii nu au buletine de identitate, iar acest lucru nu constituie o piedica la scrutin. (Cum sa-i ceri buletinul Suveranului?) Autentificarea se face verbal, prin metoda parola-raspuns. De obicei, intrebarea este: „luna si ziua nasterii?”

Compar:
Legea 33/2007, amendata prin OUG 55/2009, aprobata de Parlament in forma initiala, cu toate avizele, prevede valabilitatea temporala a documentului de identitate, drept conditie obligatorie la exercitarea dreptului de vot in alegerile pentru Parlamentul European. Absurd!
Conform art. 36 si 53 din Constitutia Romaniei, coroborat cu art. 20 din aceeasi Constitutie, exercitarea dreptului de vot nu poate fi refuzata decit in situatii grave. Expirarea buletinului de identitate NU intra in categoria „situatii grave”.

Asadar, domnule senator, va rog sa observati ca autoritatile Statului impiedica in mod neconstitutional exercitarea dreptului de vot, in ciuda prevederilor punitive din legile electorale anterioare, precum si a art. 385 din Noul Cod Penal. Mai mult, legea 370/2004, amendata prin OUG 95/2009, mentine prevederea neconstiutionala.

Domnule senator, tema boicotului alegerilor prin „votul in alb” a revenit de citeva ori in dezbaterea publica. Va rog sa constatati ca, inaintea „finetzurilor civice”, mai mult sau mai putin „oengiste”, prin impedicarea votarii in baza unui act de identitate expirat, precum si prin lipsa cronica a unei proceduri de vot la distanta, Statul Roman a instituit boicotul asupra propriei sale legitimitati, prin crearea categoriei: „elector in alb”, cifrata la nu mai putin de 2 milioane de oameni (peste 13% din electoratul nominal) persoane ce, din motive geografice sau contzopiste, (ambele neconstitutionale) nu au putut, si nu-si vor putea exercita dreptul de vot. Este vorba despre un zacamint electoral ce nu va putea fi exploatat atita timp cit Parlamentul nu-si va lua in serios prerogativa de autoritate legiuitoare in sprijinul cetateanului, si in conformitate cu DUDO.

Domnule senator Antonescu, sper ca, tinind seama de sinceritatea cu care va etalati crezul liberal, nu este nevoie de alte argumente in favoarea abolirii conditiei de valabilitate temporala a actelor de identitate la scrutin. Sunteti de acord ca NU ne putem juca de-a statul politienesc cind vine vorba de drepturile fundamentale.

Profit de ocazie sa va comunic ca, in functie de cum va veti raporta la problema expusa, de felul in care o veti aduce, sau nu, in dezbaterea electorala, depinde optiunea mea de vot.

Daca pentru instituirea votului la distanta nu mai este timp, cel putin, abolirea prevederii neconstitutionale abuzive, as vrea-o infaptuita inainte de 22 noiembrie 2009. Masura ar spori sansele ca pentru cel putin 450.000 de electori sa se creeze culoarul pentru a se prezinta la urne.

Cum veti indrepta strimbatatea? Nu stiu. Dumneavoastra sunteti cel in masura sa actionati in spiritul generos al Constitutiei Romaniei. Sper ca sunteti constient ca un eventual: „nu se poate (acum)” va descalifica, intrucit voi aduce aceeasi tema de discutie si celorlalti competitori. Va ofer ocazia sa aratati ca discursurile din campanie nu sunt vorba goala.

Va multumesc, si va doresc succes.

Cu stima,
Marius Mistretzu
Hiroshima

Răspunsul candidatului Crin Antonescu nu a întîrziat.
Iată-l:

Am trimis un text, uşor modificat, şi pe adresa candidatului Remus Cernea. Nici el nu a catadixit să-mi dea vreun răspuns.

● Cutăriko-chan şi Cutărel-kun

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2010/06/09

Hiroşima – Bulevardul Păcii. Un ax est-vest, lung de 1,5Km şi lat de 100m, bordat de două promenade îndumbrăvite şi patru trotuare late. E zi de festival. Spre deosebire de omologul său din Ceauşima Bucureştilor, locul este animat. Un milion de oameni petrec. Circulaţia automobilelor e întreruptă. Salba de parcuri e tixită de corturi întinse pentru a feri echipele de dansatori costumaţi, de mitraliera soarelui de mai. Pe trotuare stau rînduite tarabele de bîlci. Miroase a sepie friptă şi a floricele de porumb.

Doi tineri îşi lasă micul bagaj pe iarbă şi se învîrt pe lîngă tarabe. La întoarcere nu-l mai găsesc. Cutăriko se enervează niţel. Dă precipitată telefoane şi-şi anulează cardurile. Totul merge repede. Cutărel face la fel, dar de la telefonul ei. Pe al lui îl săltase „găsitorul”. Merg amîndoi la cea mai apropiată gheretă de poliţie să anunţe incidentul. Ea constată că odată cu geanta i-au dispărut permisul de conducere şi carnetul de asigurări medicale. Dacă permisul nu-i poate ridica alte probleme decît imposibilitatea de a conduce un automobil timp de cîteva zile, cu carnetul de sănătate e mai problematic. Teoretic, el poate fi folosit ca document de identitate pentru contractarea unui împrumut la cămătari. De unde şi precipitarea în a-l declara la poliţie, pierdut. După ziua, ora şi minutul la care s-a făcut notificarea, niciun cămătar nu mai poate fi apărat de lege, în cazul în care un uzurpator ar încerca să folosească documentul şi ar reuşi.

Cutărel, român timorat, îşi pierduse demult buletinul de Hiroşima, dar nu îndrăznise să-l declare, neştiind unde e Monitorul Oficial al Japoniei şi cît e amenda. Fără să ştie săracul, că în Japonia nu e ca în România. Prinde însă curaj şi o însoţeşte a treia zi pe prietena sa la primărie. Se opresc pe drum la un automat de fotografii de paşaport. În cinci minute au pozele. Ajunşi la primărie, se legitimează fiecare cu ce are. El, cu paşaportul românesc, ea, cu factura de electricitate. Amîndurora li se pune aceeaşi întrebare: penultimul domiciliu?. Răspund. Şi cu asta intrară în legalitate. Procedura de anulare a carnetului de sănătate durează cît două clicuri şi trei zile pînă cînd noul carnet soseşte prin poştă la domiciliu. Cea de eliberare a buletinului de Hiroşima pentru străini, vreo trei clicuri. Şi gata. Nimic spectaculos.

(Discuţia, într-o postare viitoare)

Povestea este reală şi recentă.

● Cînd vorbeşte neîntrebat, cetăţeanul trebuie pedepsit

Posted in Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2010/05/31

M-am întrebat adesea care sunt motivele pentru care relaţia dintre cetăţean şi administraţia de stat este atît de toxică. Încet, încet, am desprins cîteva principii ce guvernează, în spiritul lor, legile statului român în chestiunile administrative şi de drept civil.

Pentru fiecare afirmaţie de mai jos am scris cel puţin un articol pe blogul de faţă. Cine vrea, poate folosi instrumentele locale de căutare pentru a se convinge. Am preferat să menţin textul aerisit.

Statul uită repede. Cetăţenia română nu este prezumată

Dacă eşti cetăţean român trăitor în străinătate şi ai ghinionul să pierzi actele de identitate româneşti pe teritoriu românesc, eşti nevoit să mergi de la Satu Mare la Bucureşti pentru a obţine dovada că eşti cetăţean român. Cu alte cuvinte, pe lîngă umilinţa de a nu fi recunoscut de către statul român drept cetăţean român pe teritoriu românesc, eşti pus în pericolul de a fi arestat, luat la întrebări, abuzat de către orice tablajor.

Dacă ai buletinul expirat, nu ai voie să votezi. Nici în ţară, nici în secţiile din străinătate. Şi asta, contrar textului constituţional ce prevede clar condiţiile de interzicere a exercitării unui drept fundamental. Orice alt (pre)text nu poate fi decît abuziv. Nu însă în viziunea legiuitorului. Iar asta, pentru că cetăţenia nu e prezumată.

Din experienţe povestite, aflu că, dacă ai depus la vreo instituţie adeverinţa de cazier, iar dosarul tău trenează, custodele dosarului îţi va mai cere una, deîndată ce ea expiră. Iar dacă între timp îţi mai expiră un document de la dosar, iar trebuie să „intri în legalitate” în mod sisific.

Statul e suspicios. Omul e prezumat a fi un sclav mincinos.

Dacă, din motive obiective, nu poţi dovedi că tu eşti tu, orice autoritate a statului te poate contrazice. Îţi poate interzice orice drept, fără să fie pedepsită pentru persecuţia la care te supune.

Dacă nu ai buletin, şi nici părinţii tăi nu au avut, eşti pus să te deplasezi la locul de baştină pentru a-ţi dovedi cu martori identitatea, fără să să ţi se dea la mînă vreun act care să te exonereze de eventualele pedepse şi abuzuri la care vei fi expus în călătoria de dovedire a identităţii.

Dacă mergi la vreun consulat cu un act de identitate expirat, eşti mai întîi identificat şi abia apoi ţi se permite să depui cererea. Nimeni nu s-a gîndit la optimizarea schemei procedurale. Cererea de identificare(1) şi cea de eliberare a paşaportului (2) să fie primite împreună, iar dacă (unu la un milion) rezoluţia la (1) va fi „minciună”, (2) să primească „stop”. Nu. Pe niciun legiuitor nu l-a interesat ce pagube produce prin disjungerea procedurii în paşi mărunţi. Vom vedea mai jos şi de unde atîta dispreţ.

Statul nu prelungeşte tacit contractele.

Oricine ştie că un contract de închiriere poate fi prelungit tacit. Chiar şi convenţia de la Haga, de care face atîta caz legiuitorul, este un contract prelungit tacit. Însă, sub nicio formă, contractul de cetăţenie. Mint. Forme există, dar îmbracă aspectul sever punitiv*. Analizînd efectele devastatoare pe care le produc actele de identitate expirate/ pierdute/ distruse/ reţinute, ne dăm seama că ele nu sunt întocmite pentru a uşura existenţa cuiva, ci pentru a o complica. În ce scop? Vedem deja, iar dacă nu vedem, vom sistematiza materialul şi vom trage şi alte concluzii. Deocamdată vă invit să memoraţi următoarea…

Schemă de dresaj

Statul român nu recunoaşte instituţia cetăţeanului. Acolo unde o recunoaşte, (de ochii lumii) statul român nu recunoaşte dreptul cetăţeanului de a fi liber. Cînd prin vreo conjunctură norocoasă cetăţeanul devine liber, nu are voie să vorbească neîntrebat. Atunci cînd vorbeşte neîntrebat, cetăţeanul trebuie pedepsit.

––––––––––––––-
Veţi vedea în postările viitoare în ce măsură schema de mai sus face din statul român unul ilegitim. Un stat croit în folosul unei clase parazite. Vom descoperi că absenţa sau asfigmia simţului civic, şi a altor virtuţi, se datorează tocmai felului în care omul este dresat de către oligarhie, prin instrumentul statului sinucigaş de drept. (Trebuie să recunoaşteţi că orice stat din care lipseşte instituţia cetăţeanului este un stat sinucigaş.)

Ce-ar fi dacă…? Viaţa fără Biroul de Stare Civilă

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2010/05/18

Să ne închipuim că un dezastru distruge toate arhivele de evidenţă a populaţiei şi ale birourilor de stare civilă, iar cetăţenii au cu toţii actele de identitate expirate, sau nu le au deloc. Rămîne întreagă doar arhiva informatică de evidenţă a populaţiei.

Cum va putea statul să-şi identifice cetăţenii, din moment ce nici măcar funcţionarii de la evidenţa populaţiei nu vor avea dreptul să opereze dacă au buletinul expirat? Cum va putea Executivul să organizeze alegeri, din moment ce legea de organizare (izvorul de drept) devine inoperantă? Cum va putea guvernul amenda legea de organizare a alegerilor, din moment ce nicio persoană din aparatul Executivului nu va putea dovedi că ea e ea şi că are dreptul legal să amendeze o lege? Cum vor putea parlamentarii legifera în spirit democratic, din moment ce nimeni nu va mai fi obligat să-i recunoască? Cum vor judeca judecătorii avalanşa de litigii ce vor însoţi confuzia produsă de lipsa documentelor de identitate? Orice instanţă va putea fi recuzată, din moment ce însuşi completul de judecată nu-şi va putea dovedi identitatea.

Veţi spune: e stare de urgenţă, se recurge la soluţii alternative de identificare. Corect! Aşa se şi face. Orice logistică de combatere a efectelor calamităţilor cuprinde obligatoriu cortul de evidenţă a populaţiei. Diferă doar modul de identificare a persoanei. Fiind stare de război, se procedează ca la armată. Ţi se pun întrebări la care numai tu poţi răspunde. Ca la schimbarea gărzii: parolă – răspuns. Nici nu e greu. Întreaga arhivă de evidenţă a populaţiei încape într-un stick de memorie şi poate fi folosită chiar şi offline de către autorităţi.

Acuma, dacă se poate pe timp de război, de ce, pe timp de pace, nu?

Pentru a răspunde la întrebare, să facem întîi o observaţie: pentru identificarea persoanei pe baza arhivei de evidenţă informatizată nu mai e nevoie de certificatul de naştere. Identitatea poate fi complet stabilită în lipsa lui. Constatăm că nu e nevoie să mai umblăm de la un birou la altul. Oricum, certificatul de naştere nu ţine loc de buletin de identitate. În baza lui nu se poate vota. Se pune în mod legitim întrebarea dacă într-adevăr biroul de stare civilă mai merită să fie entitate separată de evidenţa populaţiei.

Iar răspunsul este clar NU. În Japonia nu există fizic un asemenea birou. Asta nu înseamnă că nimeni nu are habar dacă o persoană este născută sau nu, dacă e căsătorită sau nu, dacă e moartă sau nu, ci că ambele funcţii sunt preluate de acelaşi ghişeu. Ca în cazul calamităţilor, cortului unic de evidenţă a populaţiei îi corespunde un ghişeu unic în primărie. Ce-o fi în spatele ghişeului (ce documente, cărei forme de administrare îi aparţine) nu mai e treaba cetăţeanului. Evidenţa informatizată a populaţiei simplifică viaţa cetăţeanului. Cetăţeanul nu e obligat să poarte talanga de identitate, nu are nevoie de certificat de naştere valabil pe viaţă. Cetăţeanul este liber, şi recunoscut de către stat în orice situaţie. Chiar şi după moarte.

De ce nu se poate pe timp de pace ca şi în România lucrurile să se simplifice? Nu ştiu. Ba, ştiu, dar vă invit şi pe dumneavoastră, domnilor legiuitori, să reflectaţi. Inclusiv din perspectiva restrîngerii bugetare.

Ceea ce am prezentat ca premiză la limita posibilului se petrece, la scară mai mică, oră de oră, în timp de pace, minus raţionalizarea procedurii de identificare a persoanei. Cu alte cuvinte, în permanenţă, un număr de cetăţeni sunt practic în stare de război, şi nu au la îndemînă niciun „cort” în care statul să le recunoască identitatea. Dacă e să considerăm numai dreptul de vot violat prin barierele administrative, legitimitatea sistemului politic este constant erodată prin existenţa celor 500.000 de cetăţeni cu documentele de identitate lipsă sau expirate, la care se adaugă milioanele de cetăţeni care locuiesc prea departe de „cortul-scrutin”. Ceea ce face ca statul să-şi submineze însăşi baza constituţională de legitimitate.

Corolar: Exagerînd un pic (nu mult) viaţa cetăţeanului e mai simplă în starea de război, decît în cea de pace.

EDIT: despre interpretarea şi implicaţiile stării civile

Idioţii defensivi – sau: cînd funcţionarii publici dau Cezarului ce-i al lui Dumnezeu

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2010/04/07

Doamnelor şi domnilor,

Azi vă propun să reflectăm la alt adevăr juridic ucigător de fals. Ucigător la propriu. Anume, lipsa de tot a unui act de identitate, ce atrage inexistenţa juridică a persoanei. Din cele trei exemple de mai jos veţi desprinde un şir nesfîrşit de nemernicii de stat, legate de inexistenţa unui act de identitate. Luaţi de citiţi, apoi, dacă mai rezistaţi, discutăm:

1) Aliona

Aliona Cantea: „Of, am ajuns deatâta că dacă n-ai documente nici la weceu nu-ţi dă voe să lucrezi în ziua de azi. Am început să-mi fac documentele, dar nu pot să-mi fac, pentru că nu am adeverinţa de naştere a mamei mele. Fără asta eu nu pot să dovedesc că eu îs eu”.

2) Mihaela


Mihaela a ramas insarcinata pentru a treia oara, dar barbatul pe care-l considera tatal copilului nu vrea sa-l recunoasca. Baietelul Mihaelei traieste de 5 ani fara certificat de nastere, fara niciun drept legal. In tot acest timp mama lui nu s-a zbatut sa rezolve problema, motivand ca nu a avut bani.

3) Epidemiologie

Peste 8.000 de romascani nu au identitate. Au un nume, dar le lipseste buletinul, singurul act oficial care atesta identitatea. De buletin ai nevoie pentru a vota, pentru a schimba valuta, pentru a sustine un examen, pentru imprumuturi bancare, pentru casatorie si, poate cel mai important, pentru a te angaja. Identitatea fiecaruia este stabilita inca de la nastere, este un atribut al persoanei ce o insoteste pina la moarte. Mai intii certificatul de nastere si, apoi, buletinul vorbesc despre un om, il identifica si il aseaza in rindul lumii. Altfel, omul este ca si o stafie.

Discuţie

Să vedem mai întîi, în Constituţie, care sunt valorile pe care se sprijină Statul Român (numit mai jos statul). Ca să ştim ce-i putem cere:

Art1 (3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.

Garantate? Ha! Îmi vine să rîd. Demnitate umană? Care demnitate? Cum i se respectă Mihaelei demnitatea? Dar „socialul” din Constituţie, cînd vine vorba despre drepturile copilului său? Sunt întrebări legitime, dar la care cupizii şi ţîfnoşii noştri funcţionari din adminsitraţia de stat ridică indiferent din umeri. Nu ei au făcut legea.

Pentru stat, art. 1(3) din Constituţie se respectă numai dacă omului i se ia demnitatea din suflet şi i se bagă în buletin. Ai pierdut buletinul? Canci, demnitate! Nu au avut părinţii tăi buletin? Eşti maidanez, fără nicio şansă de încetăţenire.

De ce eşti maidanez? Pentru că funcţionarii de la primărie dau Cezarului ce-i al lui Dumnezeu. Ei sunt în stare să lase un om să moară pentru că nu are buletin, ei sunt gata să ucidă un copil, precum cel al Mihaelei, sau al Alionei, numai pentru că mama lui a fost bătută de soartă. Pentru funcţionarul de la evidenţa populaţiei, de la starea civilă sau de la serviciul social, voi, bătuţii de soartă, sunteţi nişte fantome soioase. Dacă nu aveţi buletin, funcţionarul vă şterge chipul – primul pas înainte de a vă lua viaţa. Statul Român o pune pe Mihaela să meargă 400Km pentru un buletin. Mihaela nu are bani. În lipsa buletinului nu se poate nici angaja pentru a face banii de drum. Singura cale de a cîştiga bani este să fure sau să se prostitueze. Aşadar, statul de drept obligă oximoronic, o femeie, să comită o ilegalitate, pentru a-i da un drept al său, dreptul la demnitate, şi acela, pliat între coperţi de buletin. Cu alte cuvinte, statul devine proxenet. Cum prostituţia şi furtul nu sunt valori înscrise în Constituţie, ba, dimpotrivă, acte îndreptate împotriva moralei publice, statul român devine anticonstituţional. Prin refuzul de a elibera cel puţin alocaţia pentru copil, statul devine şi persecutor de copii. Condiţionînd eliberarea buletinului de un şmotru umilitor, statul nu e cu mult mai bun decît paznicul unui lagăr de concentrare.

Burtoşii noştri legiuitori şi administratori ridică glacial din umeri: „nu avem text de lege”. Şi-şi văd de ciubucurile lor. Totuşi, problema e următoarea: există oameni în carne şi oase, ce se prezintă la ghişee. Cum poţi să-i spui unui om în faţă, că el nu există? Ce ofensă mai mare credeţi că poate aduce un funcţionar, celui pe care e chemat să-l servească? Cum poate un funcţionar însărcinat cu „libera dezvoltare a personalităţii umane” să NU ajute un copil? Ce fel de ontică e asta? Cît de ticălos poţi fi, să continui să iei salariu de la stat, după ce ai refuzat să acorzi alocaţia unui copil sărman?

După cum vedeţi, pilonii pe care se sprijină statul nu sunt nişte valori, ci doar nişte suluri din hîrtie. Toată axiologia de la art. 1(3) s-a evaporat şi a desublimat în coperţile buletinului. Oamenii nu există. Dorin Tudoran scria deunăzi: Un stat ce își bate joc de oameni, își bate joc de instituții. Un stat ce îşi bate joc de instituţii, îşi bate joc de oameni. Cît de adevărat este!

Ce e de făcut?

Dacă, prin aplicarea fără excepţie a dispoziţiilor legale, nu se poate (re)constitui un drept fundamental, cu puţină imaginaţie, dreptul penal o poate face. Cum? Păi, în cercetarea penală, prima operaţie este identificarea făptaşului. Să ne imaginăm că o persoană fără acte comite o crimă. Este prinsă. Nu are buletin. Ce facem? Dacă ar fi după obtuzitatea funcţionarilor, ar trebui s-o eliberăm imediat. Din moment ce nu are acte, nu există. Totuşi, în practică nu se face aşa. Cum se face identificarea? Cu martori. În felul acesta (pînă atunci) „maidanezul uman” devine om. I se poate da şi un buletin de identitate la ieşirea din puşcărie. Cu alte cuvinte, trebuie să faci un act nedemn ca să-ţi capeţi demnitatea. Cum se leagă de alocaţia pentru copii? Să vedem: Am stabilit că cercetarea penală atrage automat şi identificarea făptaşului de către organele de cercetare. Păi, dacă în registrul penal se poate, de ce nu se poate în cel civil/ administrativ? Pentru că statul nu ştie de fapt ce apără. Cînd o mamă fără buletin se duce să ceară alocaţie, şi nu i se primeşte nici măcar cererea, de fapt, statul nu apără copilul, ci se apără pe sine. Este un stat autosuficient şi mizantrop.

Ar putea fi multe căi rapide de rezolvare, fără să mai aşteptăm ca legiuitorul să-şi mute tîrtiţa. O soluţie la îndemînă ar fi următoarea: funcţionarul ar putea trece uşor peste lipsa buletinului mamei. Rostul lui e să protejeze social copilul, iar nu să ignore oameni. Funcţionarul ar primi cererea, ar înregistra-o, ar pune-o pe mamă să dea o declaraţie pe propria răspundere că ea e ea, (unde şi cînd s-a născut, sub ce porecle e cunoscută în locul natal etc.) apoi, neavînd o probă certă, pentru prevenirea falsului în declaraţii (chestie penală) ar trimite declaraţia la Procuratură. Procuratura pune poliţia să caute martorii, şi tot poliţia poate comanda la primărie un certificat de naştere, cu care îi poate face mamei buletinul. Şi astfel, odată cu buletinul şi NUP-ul nex, aporia se ridică. În felul acesta, toate, dar absolut toate valorile pe care se sprijină statul vor fi respectate. Simplu, nu?

De ce să facă statul toate astea? Pentru că e în interesul lui. Principiul este arhicunoscut: obligatoriu, deci, gratuit. Dacă statul o va ţine langa cu obligativitatea buletinului, înainte de abolirea lui definitivă*, primul pas va fi ca oamenii să militeze cel puţin pentru gratuitatea şi eliberarea lui lesnicioasă. Nu ne-a întrebat nimeni dacă vrem, sau nu, să purtăm talangă de identitate.

Nu mă îndoiesc, dacă în milionul de funcţionari de stat, altminteri, evlavioşi, şi de-semnul-crucii-făcători, se vor găsi cîţiva care să-i dea lui Dumneazeu ce-i al lui Dumnezeu, adică, să vadă în orice năpăstuit, cu, sau fără, buletin, chipul lui Dumnezeu, şi să îl ajute, că de-aia e acolo, aerul din România va deveni niţel mai respirabil. Dacă tot susţinem că românul s-a născut ortodox, atunci, trebuie să renunţăm la viziunea zootehnică asupra persoanei. Alminteri, ne înfundăm tot mai adînc în fariseism şi ipocrizie.

La muncă, tovarăşi!

–––––––
* despre abolirea buletinului, într-un text viitor.

Casa cu buletină roşie

Posted in Drepturi individuale, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2010/04/01

Căutînd argumente în sprijinul relaxării procedurilor la identificarea persoanei, am dat de textul unei interpelări din care se poate uşor înţelege cum un act de identitate prost făcut duce la violarea flagrantă a dreptului de proprietate.

(Plenul Camerei Deputatilor – 5 octombrie 2009 – interpelare)
Domnul Sorin Ştefan Zamfirescu:

Doamnă preşedinte,

Interpelarea este adresată domnului secretar de stat şef al Corpului de Control al primului-ministru.

Domnule secretar de stat, am onoarea de a mă adresa cu o problemă gravă, o problemă de eludare a drepturilor persoanei, situaţie în care se află M E, domiciliată în Călimăneşti, Calea lui Traian nr. XXX, judeţul Vâlcea.

În urma pierderii actelor de identitate, i s-a eliberat un certificat de naştere cu o dată de naştere greşită.

Datorită acestei erori, astăzi, se află în situaţia – o femeie în vârstă, născută în 1941 – se află în situaţia de a pierde şi casa în care mai locuieşte; este contestată, sunt nişte succesiuni în care nu este recunoscută datorită pierderii acestor acte de identitate şi eliberării unor acte de identitate cu date greşite de naştere.

Persistenţa în această eroare a instituţiilor abilitate (s-au făcut o groază de verificări) ne duce cu gândul că această atitudine este voită sau stimulată de rudele care vor să îndepărteze pe reclamantă de succesiunile şi partajările care sunt pe rol în acest moment. Fac şi menţiunea că şi autorităţile locale sunt cumva, cred eu, implicate, fiindcă acest lucru se putea rezolva, de altfel, foarte uşor.

În concluzie, vă rog să efectuaţi, în limita competenţelor de care dispuneţi prin lege, verificările necesare pentru a se constata dacă păgubitei i-au fost încălcate drepturile sale cetăţeneşti.

Solicit răspuns scris şi verbal.

Vă mulţumesc.

–––––––––––––––––––-

I-am scris domnului deputat Sorin Zamfirescu:

–– Original Message ––
From: Marius
To: sorin.zamfirescu(la)cdep.ro
Sent: Thursday, October 08, 2009 11:30 AM
Subject: Ref: Interpelarea din 5 oct.2009 (E M)

Stimate domnule Sorin Ştefan Zamfirescu – deputat în Parlamentul României

Este pentru prima oară cînd vă scriu. Sunt un cetăţean român trăitor în Hiroşima – Japonia. Am ascultat interpelarea dumneavoastră din 5 octombrie 2009, în care aţi expus cazul E M, de încălcare flagrantă a drepturilor persoanei. S-ar putea să nu vă daţi seama acum, dar, cazul este expresia unui atavism moştenit din regimul comunist. Eu însumi sunt într-o situaţie similară, dar nu de gravitatea celei semnalate de dumneavoastră.

Am străbătut 900Km pînă la Tokio, să votez, cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European. În baza unui paşaport expirat şi a certificatului de naştere. Nu mi s-a permis să votez. Pus în faţa negării mele ca persoană, am reflectat adînc, şi am ajuns la concluzia că nu eu sunt în neregulă, ci sistemul poliţienesc de administrare a evidenţei persoanei. Am privilegiul de a observa cum se administrează un popor, fără obligaţia ca cetăţenii să poarte documente de identitate. Se poate. Şi încă la standarde ce nu pun problema violării demnităţii umane.

Interesant este că, extrapolînd consecinţele monstruoase pe care le are preeminenţa hîrţoagei în dauna persoanei, într-una din sesizările către Avocatului Poporului, am enumerat şi un caz ipotetic, în esenţă, identic celui descris de dumneavoastră.

Aşa este, domnule deputat! În viziunea autorităţilor, noi suntem potenţiali infractori. Iar ceea ce este strigător la cer, nu suntem luaţi în seamă, în pofida evidenţei, a prezenţei în carne şi oase în faţa unei autorităţi a statului.

Stimate domnule deputat, vă rog să observaţi că, ceea ce, la data de 5 octombrie părea un caz de excepţie, este de fapt o anomalie sistemică. Desigur, demersul dumneavoastră este menit să clarifice partea civilă/penală a cazului. Dar speranţa mea este să nu vă opriţi la Corpul de control al Primului Ministru. Cu toate puterile mele vă voi sprijini să continuaţi. Aş fi fericit să reuşim extirparea reminiscenţelor de gîndire poliţienească legate de supralegalismul ce ne ucide cu buletinul în mînă.

Ţinînd seama de cele de mai sus, îndrăznesc să vă sugerez să luaţi legătura cu domnul deputat Sever Voinescu în această chestiune. Dumnealui este în temă şi are şi cunoştinţele necesare de Drept.
(…)

Stimate domnule deputat, Sorin Zamfirescu

Aveţi din partea mea acceptul în folosirea oricărei referinţe la documente oficiale şi neoficiale, emise şi primite de mine. Puteţi folosi orice pasaj pe care îl găsiţi util în expunerea de motive, orice idee ce se înscrie în spiritul Constituţiei şi al DUDO. Permisiunea se întinde numai asupra demersurilor legate de procesul legislativ şi numai în mod excepţional, asupra rezolvării cazului Elena Matei, precum şi a altor eventuale cazuri concrete similare, pînă cînd viziunea „umanizată” asupra procedurilor de identificare a persoanei va deveni lege. Vă mulţumesc pentru înţelegere.

Vă doresc să aveţi puterea de a izbîndi.

Cu stimă,

Marius Mistreţu
Hiroşima

Domnul deputat Zamfirescu, ca de altfel mulţi alţi deputaţi, miniştri şi secretari de stat, nu mi-a răspuns. Tare ocupaţi şi prost crescuţi trebuie să fie aleşii şi numiţii noştri, de nu-şi permit nici măcar gesturi minimale de politeţe!

● 17 iulie 2009- Un plic de la Avocatul Poporului

Posted in Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2010/03/26

În articolul Despre identificarea activă a persoanei am făcut o mică dizertaţie, în care am propus şi căile alternative de stabilire a identităţii persoanei, în spiritul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Am trimis textul către Avocatul Poporului. AvP e dominat încă de conformismul valah, după cum veţi constata şi din fibrosul răspuns afişat mai jos. (Pagina 1 şi jumătatea superioară a paginii 2). Răspunsul a venit de fapt şi la altă sesizare în care puneam problema constituţionalităţii procedurale a legilor votate în plenul camerelor reunite, şi care face obiectul unui articol din secţiunea Pagini. Deoarece răspunsurile nesatisfăcătoare ale autorităţilor îmi dau mîncărime în buricele degetelor, aplic mai jos răspunsul la răspuns, în care atrag atenţia şi asupra posibilităţii violării altor drepturi fundamentale, prin simplul fapt că buletinul e expirat. Dacă vrei să faci o nelegiuire legală, aştepţi ca virtuala victimă să rămînă fără buletin, apoi faci ce vrei cu ea. Vă îndoiţi? Aştepaţi numai niţel, şi veţi căpăta chiar argumente factuale, în două posturi ce deocamdată se află în ciornă.

–– Original Message ––
From: Marius
To: avp(la)avp.ro
Sent: Wednesday, July 15, 2009 5:00 PM
Subject: Raspuns ref.5888/2009

Stimată doamnă Erzsébet RÜCZ – Adjunct al Avocatului Poporului

Vă mulţumesc pentru răspunsul rapid la solicitările înregistrate cu numerele 5888 şi 5893/2009. În cele ce urmează mă voi referi doar la 5888 (identificarea persoanei).

Sunt de acord cu punctul dumneavoastră de vedere că cetăţeanul are şi obligaţii, nu numai drepturi, iar în multe situaţii, în relaţia stat-cetăţean, ceea ce constituie drept de o parte, este obligaţie de cealaltă, şi viceversa. Totuşi, dacă veţi privi cu atenţie, ceea ce susţineţi dumneavoastră este prioritatea obligaţiilor cetăţeneşti în dauna drepturilor cetăţeneşti. Mai devreme sau mai tîrziu, va trebui să admiteţi, acest fapt este incompatibil cu statul de drept.

O obligaţie poate decurge dintr-un drept, dar niciodată obligaţia neîndeplinită nu are puterea de a anula, nici măcar temporar, dreptul din care ea izvorăşte. De ce? Să luăm un caz ipotetic: în situaţia în care, cuiva îi expiră buletinul de identitate, ne putem prevala de neîndeplinirea obligaţiei de reînoire a actului de identitate, pentru a-i expropria locuinţa, chiar dacă titularul are intabulată proprietatea. Deschidem astfel o cutie a Pandorei. I-am putea lua viaţa cuiva pentru că nu are buletin de identitate. Îi putem refuza asistenţa medicală de urgenţă. Sunt de acord, o obligaţie poate condiţiona un privilegiu, în sensul împiedicării exercitării privilegiului, dar obligaţia nu poate tulbura sub nicio formă un drept, decît în condiţiile stipulate în Constituţie. Iar dreptul de vot prevalează în dauna obligaţiei, şi chiar trebuie să prevaleze, din moment ce este un drept fundamental. Altminteri, intrăm într-un iad, dacă nu cumva suntem încă acolo. Pentru a vă ajuta să vă faceţi o imagine mai clară, vă împărtăşesc sentimentul de similitudine cu lagărul de concentrare, unde, nu-i aşa, primează obligaţiile, în dauna drepturilor. În lagăr, ca să capeţi un blid de arpacaş, trebuie să-ţi îndeplineşti norma la tăiat de stuf.

Stimată doamnă RÜCZ Erzsébet, situaţia nu este disperată, dar trebuie lărgită semnificaţia sintagmei act de identitate valabil, în sensul abolirii gîndirii binare la evaluarea valabilităţii. Valabilitate vine de la valoare. Raţional, valoarea a ceva nu poate fi doar cea nominală, iar în secunda următoare expirării termenului de valabilitate, ea să devină nulă. Între cele două extreme sunt o mulţime de valabilităţi intermediare. De cîte ori nu aţi mîncat ceva cu termenul de valabilitate expirat? Mie mi s-a întîmplat de multe ori. Nu a fost grozav de gustos, însă mi-a ajutat să mă pot mişca şi gîndi. Cel puţin temporar. Ceea ce voi încerca să vă explic mai jos, se înscrie bine tocmai în ceea ce UE lasă la latitudinea examinatorului identităţii cetăţeanului.

Numele, data naşterii şi CNP nu-şi pierd valabilitatea decît odată cu decesul persoanei. Fotografia nu-şi poate pierde valabilitatea decît după minimum 10 ani de la emiterea actului. Paşaportul are valabilitatea de 5 ani pentru că e de aşteptat ca el să se umple de vize chiar înainte de termen, iar nu din motive neapărat „biometrice”. El poate fi folosit alţi 5 ani pentru identificarea statică a persoanei. Şi-apoi, dacă, să zicem, expirarea unui act de identitate echivalează cu evadarea din lagăr, datoria gardianului este să tragă întîi un foc de avertisment, înainte de a ochi picioarele fugarului. Aceasta se traduce în practică, prin înştiinţarea prealabilă a cetăţeanului, chiar de către autoritatea statului însărcinată cu eliberarea actului cu pricina, înştiinţare în care anunţă că actul de identitate al titularului este aproape de expirare. Ca o paranteză, eu însumi, cînd se apropie termenul de înoire a cărţii de identitate japoneze, primesc cu 21 de zile înainte, o carte poştală cu instrucţiunile necesare. O singură dată am întîrziat, şi totul s-a rezolvat printr-o scurtă notă explicativă, la a cărei întocmire a participat chiar funcţionarul primăriei. Dumnealui a observat că, în intervalul de înoire, nu mă aflam în Japonia. În Japonia, din motive de tehnologia securizării actelor, eliberarea unui CI durează 14 zile. În acest interval, cardul vechi se reţine la primărie, iar, în schimb, titularul primeşte un act temporar, o hîrtie format A4, fără fotografie, valabil pînă la eliberarea noului CI. Observaţi, vă rog, garanţia continuităţii. Mai mult, dacă în CI se strecoară o greşeală, aceasta nu atrage repetarea procedurii, ci, pe spatele cardului, toate corecţiile şi actualizările sunt consemnate. Aşa de pildă, cineva, nefamiliarizat cu limba, cînd a făcut cererea de eliberare a CI, a bifat căsuţa nepotrivită. Funcţionarul nu a observat eroarea, iar eroarea s-a perpetuat pe aversul CI, unde scria că titularul nu are viză de şedere*). N-a fost nicio problemă. Pe revers, eroarea a fost reparată chiar de către funcţionarul primăriei. Fără vreo penalitate. După cum vedeţi conceptul de toleranţă, specific societăţilor deschise, se extinde pînă în cele mai mici amănunte. Cuprinde inclusiv toleranţa la eroare. Totul, raţional, eficient şi fără frustrări de vreo parte sau de cealaltă.

Aşadar, eliminînd gîndirea binară şi reaua voinţă (ambele, extrem de costisitoare), şi punînd în loc raţiunea şi bunăvoinţa (care sunt gratis) deschidem exact intervalul de manifestare neîngrădită a drepturilor fundamentale. Ceea ce am susţinut în mica mea pledoarie este rodul experienţei mele de 16 ani de locuire într-un stat de drept. Vă rog, nu-mi ignoraţi experienţa, invocînd chiar legile şi atitudinea ce au făcut posibilă nedreptatea, pentru că, procedînd astfel, nu faceţi decît să alimentaţi nedreptatea.

Vă mulţumesc.

Cu stimă,

Marius Mistreţu
Hiroşima

–––––––––––––
*) În Japonia, expirarea unei vize de şedere nu reprezintă o piedică la eliberarea unui act de identitate. Nici măcar poliţia nu are dreptul de a reţine o persoană, doar pentru că are viza expirată. Alt organ este responsabil de rezolvarea ilegalităţii, dar nu poliţia.

AvP, conştiincios, mi-a înregistrat şi textul de mai sus, apoi mi-a răspuns:

Despre identificarea activă a persoanei

Posted in Chestii, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2009/12/23
Ştim cu toţii că titularul unui act de identitate poate fi şi mut, şi orb, şi surd. Din păcate, legile ne obligă pe noi toţi să fim muţi, orbi şi surzi cînd vine vorba să ni se stabilească identitatea. Rău e că legea ne consideră şi niţel tîmpiţi. Mai rău este că nici funcţionarul public nu este lăsat să-şi ia răspunderea asupra calităţii identificării persoanei. Aşadar, avem două părţi mute, surde, oarbe, şi tîmpite legal, obligate la pasivitate, uneori, împotriva evidenţei pure.
(Textul de mai jos a fost iniţial inclus în sesizarea din 15 iunie, adresată Avocatului Poporului. Pentru cursivitate am separat cele două secţiuni ale sesizării.

Ceea ce am scris mai jos nu se adresează neapărat Avocatului Poporului, ci mai degrabă opiniei publice, şi nu obligă pe nimeni la lectură. Cele de mai jos reprezintă strict viziunea mea, a unui cetăţean român, de bună credinţă, în legătură cu modul posibil de raţionalizare a procedurii de identificare a persoanei.)

Întrebări:

  • Într-un stat de drept, este lăsarea unui document să expire, un delict?
  • Cum e posibil ca o simplă etapă procedurală, de identificare a persoanei, să împiedice exercitarea unui drept fundamental într-un stat de drept?
  • De ce, într-un stat de drept, declaraţia unui cetăţean, sprijinită de documente de identitate, bine păstrate, deşi expirate, nu este prezumată ca reflectînd adevărul?
  • De ce, din 5 înscrisuri ce oglindesc unul şi acelaşi lucru, anume, identitatea uneia şi aceleiaşi persoane, prezentate în vederea identificării persoanei, din care: 4 documente cu fotografie, trei expirate, două valabile, din care, unul emis de alt stat, nu este recunoscut niciunul ca refletînd o stare reală, în ciuda prezenţei fizice a titularului?
Înainte de a încerca răspunsuri, vă propun să definim termenii (obiecţiile şi completările sunt binevenite):

Dreptul fundamental

Dreptul fundamental este un drept repartizat egal pentru toţi, continuu, recunoscut apriori,  dobîndit prin naştere, prin maturitatea legală, licit, sau prezumat ca fiind dobîndit licit, pînă la proba contrarie. Exercitarea dreptului fundamental depinde exclusiv de voinţa persoanei. Nimeni şi nimic nu poate  tulbura, condiţiona sau forţa o persoană în exercitarea, sau în neexercitarea unui drept fundamental, cu excepţia unei sentinţe judecătoreşti cu sens contrar, sau atunci cînd dreptul fundamental este în acelaşi timp şi obligaţie.

Privilegiul

Privilegiul este un drept repartizat inegal, a cărui dobîndire, exercitare, întindere în timp sau extincţie, este întotdeauna condiţionată de ceva sau cineva.

Aşadar, tăria categoriei juridice numită drept fundamental, îl face opozabil, oricărei prevederi legale ce perturbă, sau are potenţial de perturbare a exercitării dreptului fundamental în cauză.
Din păcate, realitatea arată altfel. Am văzut mai sus, cum, prin condiţionarea procedurală, de identificare a persoanei, ce se vrea sceptică, dar în fapt, obtuză în opinia mea, mi s-a furat o zi, adică 1/26280 din speranţa mea de viaţă, sau 1/9490 din cîtă sper că mi-a mai rămas, şi mi s-a trecut un drept fundamental, (dreptul de vot) într-o categorie mai slabă, cea de privilegiu. Şi acela, refuzat.
O altă interpretare posibilă a incidentului Tokio, ţine de nerespectarea drepturilor omului în statul poliţienesc. Cu alte cuvinte, conform procedurii actuale de identificare a persoanei, autorităţile statului văd în cetăţean un virtual infractor, punibil apriori. Deoarece în CR.1(3) este stipulat că România este stat de drept, ce a internalizat demult Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (DUDO), iar în prezent este şi membru al Uniunii Europene, refuz să cred că România este un stat poliţienesc, şi consider formalizarea excesivă a procedurii de identificare a persoanei, caducă, antieuropeană, şi (aşa cum afirma cineva) un „venin neconstituţional”. Ce este de făcut? Am motive să fiu optimist.
Dacă într-un stat poliţienesc, dreptul fundamental are proprietăţi, mai degrabă de privilegiu, şi un simplu poliţist are dreptul de a reţine persoana pentru simplul fapt că nu are înscrisă în buletin grupa sanguină, nu acelaşi lucru se petrece într-un stat ce se pretinde european.
Dacă, într-un stat de drept, dreptul fundamental este atît de important şi de intangibil, înseamnă că trebuie să (for)mulăm procedurile după el, în aşa fel, încît nicio procedură, indiferent de natura ei, să nu işte, niciodată, vreo discontinuitate, în exercitarea dreptului fundamental. În acest spirit, expirarea unui document de identitate nu poate constitui un delict. Nici măcar o contravenţie, atîta timp cît este pus în relaţie cu exercitarea unui drept fundamental, ce, prin definiţie nu poate fi îngrădit, decît în situaţii într-adevăr grave.
Ţinînd seama de cele descrise mai sus, am identificat patru căi de relaxare, de umanizare a procedurii de identificare a persoanei. E posibil ca ele să fie mai multe. Cele identificate de mine sunt: 1) inversiunea de paradigmă, 2) diversificarea şi complementarea, 3) desincronizarea şi 4) delocalizarea. Ceea ce expun mai jos se referă exclusiv la procedurile nexe exercitării drepturilor fundamentale, iar nu a privilegiilor. Vă propun să le luăm pe rînd:
1) Inversiunea de paradigmă
În zilele noastre, cetăţeanul încă mai este pus în situaţia umilitoare de a dovedi că el este el, şi nu altul, în faţa autorităţilor statului, şi aceasta, numai printr-un anumit document, emis (culmea!) de autorităţile statului, şi numai în termenul de valabilitate al documentului.  Cu alte cuvinte, autorităţile statului încă mai văd în cetăţean un virtual infractor.
Prin inversiunea de paradigmă, identificarea persoanei prin înscrisuri, se prezumă ca fiind făcută cu bună credinţă, în virtutea preambulului din DUDO, iar autoritatea statului care suspectează cetăţeanul de tentativă, de fals în declaraţii, sau de substituire de persoană, nu are decît să dovedească contrariul. Cum? O spun frust, nu este treaba cetăţeanului. Mijloace tehnice şi organizaţionale pentru a dovedi instantaneu că el nu este el, există deja.
2) Diversificarea şi complementarea
Aşa cum intuiţi, sau ştiţi deja, în alte state, identificarea persoanei se poate face după permisul de conducere. Permisul de conducere este un act ce atestă un privilegiu, cel de a conduce un automobil pe drumurile publice. La expirarea termenului de valabilitate, urcarea la volan este interzisă expres, dar, presupunînd că, dintr-un motiv sau altul, posesorul nu mai vrea să conducă un automobil niciodată, documentul in sine, chiar expirat, îşi conservă încă mulţi ani, capacitatea de a dovedi identitatea persoanei.
De asemeni, paşaportul. În relaţie cu teritorialitatea legilor, paşaportul are dublă funcţie. Una transfrontalieră, în mişcare, în virtutea unui privilegiu, cel de a călători peste graniţe (pe cale să devină drept universal) şi o funcţie intra-frontalieră, cea de document de identitate, pe durata şederii într-o ţară străină, sau chiar în ţara de origine. Expirarea paşaportului nu ridică probleme de identificare a persoanei, nici de legalitate a şederii, chiar temporare, într-o ţară stăină dacă acea ţară este un stat de drept. În această ordine de idei, un paşaport românesc, expirat de un an, mi-a dat dreptul obţinerii unui act de identitate, valabil pe teritoriul japonez. Mai mult, un paşaport expirat de doi ani, mi-a dat dreptul de reînoire a vizei de şedere, cu încă trei ani, pe vremea cînd nu obţinusem dreptul de rezidenţă permanentă. Desigur, un paşaport expirat nu-mi conferă dreptul de a călători dincolo hotarele Japoniei. Dar aceasta deja este de domeniul privilegiului, ceea ce nu face obiectul discuţiei de faţă.
În incidentul Tokio, am prezentat şi un act de identitate eliberat de autorităţile japoneze, act în termenul de valabilitate. Recunoaşterea unui atare document de identitate, de către autorităţile române rezidente în Japonia, nu ar ştirbi suveranitatea statului român, deoarece el este eliberat tot în baza unor acte originate în România, şi au înscrise chiar şi datele de identificare ale actului originar. Nerecunoaşterea unui atare document de identitate ca valid, pentru exercitarea unui drept fundamental, nu face să arate decît un mod primitiv, ţîfnos, de afirmare a suveranităţii statului, bazat pe un compex de inferioritate, cam ca cel al Coreei de Nord.

Despre complementaritate

Dacă două sau mai multe documente ce conţin elemente de identificare (grafice şi/sau biometrice, conţin informaţii superpozabile parţial sau integral, iar informaţiile reunite, dau un tablou complet al identităţii persoanei, atunci, identificarea persoanei se poate considera desăvîrşită.

Funcţia complementară poate fi îndeplinită chiar şi de saiturile înregistrate oficial cu DNS. De curiozitate, puteţi accesa http://ripe.net iar acolo, mă puteţi găsi, prin interogaţia: www.lamarius.net . Aflaţi astfel cine sunt, şi ce fac, chiar dacă întregul conţinut al saitului meu este scris într-o limbă necunoscută.
3) Desincronizarea
Nu este necesară întreruperea continuitatăţii unui drept fundamental, doar pentru că persoana nu are practic cu ce dovedi identitatea în momentul exercitării lui. Identitatea poate fi stabilită ex post. Pentru a arăta că este posibilă desincronizarea identificării persoanei, vă propun să luăm un caz ipotetic, extrem:
Este zi de scrutin. Se iscă o furtună ce pune la pămînt toate releele de telecomunicaţii din ţară. Comisia nu mai are acces la baza de date de evidenţă a populaţiei. La secţia de votare se prezintă un cetăţean ud leoarcă, ce-şi declară identitatea, dar nu o poate dovedi cu niciun document, deoarece viitura i-a luat automobilul la vale. Aparent, nu poate fi ajutat în niciun fel să-şi exercite dreptul de vot. Ce este de făcut? Cetăţeanul, deşi deposedat de toate înscrisurile de identificare, mai are două elemente de identificare concrete. Chipul şi mîna. În plus, conform Preambulului din DUDO, cetăţeanul conţine în fiinţa sa şi elemente nevăzute, recte, demnitatea, onoarea şi raţiunea, prezumate apriori ca existente şi definitorii pentru persoana umană. Deşi par minore, nevăzutele sunt o parte fundamentală a fiinţei umane, de aceea sunt puse în joc în declaraţiile publice, inclusiv în declararea identităţii. Dacă nu ar fi aşa, jurămintele cerute la proba cu martori în faţa instanţei, nu ar avea sens.
În exemplul nostru, concret, cetăţeanul poate merge în încăperea alăturată, şi, cu o cameră foto digitală, un compiuter, un program simplu de editare şi o imprimantă, ce pot fi găsite, practic, oriunde în zilele noastre, poate obţine un formular de declaraţie pe propria răspundere, personalizat, cu fotografia incastrată. Nu are decît să-l completeze cu mîna lui, să semneze, apoi să voteze. Dacă cetăţeanul a minţit în declaraţie, există deja în legislaţia românească cel puţin trei prevederi legale cu clauze sever punitive. Un eventual delict, fiind numai de natură penală, darea în urmărire generală nu este o problemă, iar expertiza grafologică, susţinută de proba cu martori, atestă eventuala fraudă, precum şi autorul ei. Aşadar, prin desincronizare, nu se încurajează delictul de fals în acte publice, nici substituţia de persoană şi nici frauda electorală, rolul preventiv al procedurii draconice de identificare a persoanei devenind astfel caduc, redundant, imoral şi păgubitor, pentru statul român şi pentru fericirea cetăţenilor lui.
4) Delocalizarea
Trăim vremuri fericite. Identificarea şi autentificarea la distanţă nu mai sunt demult  probleme insurmontabile, nici chiar pentru persoane aflate la mii de kilometri distanţă de ţară, sau de ghişeele autorităţilor statului. Numai prin mijloace electronice, există zeci, poate sute de protocoale de autentificare şi certificare la distanţă. Nu îndrăznesc încă să propun aşa ceva, deoarece sunt conştient de inerţia mare a autorităţilor statului. Menţionez doar, procedura simplă, de vot prin corespondenţă. Nu mai departe, un amic, de naţionalitate spaniolă, rezident în Japonia, a primit formularele de vot, împreună cu formularele de autentificare şi cu formularele de decontare a cheltuielilor de expediere, prin poştă, şi tot prin poştă a şi trimis opţiunea sa politică, împreună cu factura. Eu însumi aştept, de 16 ani, cel puţin instituirea procedurii de vot prin corespondenţă. Făcînd această comparaţie, îmi este ruşine pentru ruşinea autorităţilor statului român.
(într-o primă versiune, am trimis textul de mai sus şi domnului deputat Sever Voinescu pe adresa de la Camera Deputaţilor, la

June 15, 2009 5:38 AM (UTC+9) Subject: Despre excesul de legalitate. Soluţii.)
%d blogeri au apreciat asta: