Fără buletin

● Haideţi să cerebrăm statul (I)

Posted in Soluţii alternative, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2010/06/13

După incidentul Tokio, cu scandalul pe care l-am iscat, autorităţile MAE au găsit o soluţie de compromis, pentru a nu se acoperi de ridicol prin recidivă. E drept soluţia a fost una pe genunchi, ce a omis din start simplitatea votului în baza CNP (reflectat de orice document în termenul de valabilitate, sau nu). Cum ziceam, mi s-a întocmit, cu titlu gratuit, un titlu de călătorie, în baza căruia am votat la alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie 2009.

Se pare că a fost o directivă a MAE, întrucît, am aflat de lăudabila productivitate în procesul de votare de la Paris, dublată de un număr impresionant de titluri de călătorie eliberate în preajma, şi în ziua, scrutinului. Excelenţa-Sa dl. Baconschi este un erou, iar nemernicia cu care a fost scălîmbat efortul echipei de la Paris i-a descalificat pe numiţii: Duvăz, Geoană şi Antonescu – Crin Antonescu – atunci cînd au contestat rezultatul votului, pe temei aerian-propagandistic. De altfel, în sprijinul „tezei fraudării”, lui Bogdan Niculescu Duvăz i-am trimis după alegeri şi o scrisoare olografă, pe care am lipit cîţiva floci şi o tăietură de unghie. Pentru analiza grafologică şi de ADN. 😀

Destul cu vorba! Vă propun să „vizionaţi” experimentul:

–– Original Message ––
From: Marius&Misa
To: CONSULAR
Sent: Thursday, November 19, 2009 1:49 AM
Subject: (UTF-8)

Stimaţi domni,

Deşi n-am înţeles de ce este nevoie de o identificare redundantă, vă mulţumesc pentru înştiinţarea telefonică de azi, prin care mi-aţi cerut să trimit fotografiile necesare (re)identificării persoanei în vederea exercitării dreptului de vot.

Am profitat de ocazie pentru a trimite şi cererea de eliberare a unui nou paşaport CRDS, împreună cu actele din opisul fotografic ataşat. Nu apar în fotografie, dar aveţi acolo, capsate, toate celelalte elementele necesare întocmirii dosarului. Vă reamintesc că identificarea mea în vederea eliberării paşaportului se află în custodia dumneavoastră de la 11 iunie 2009 .

V-aş fi recunoscător dacă pînă duminică veţi înregistra cererea, şi veţi scrie chitanţa, urmînd să achit în persoană costul tranzacţiei. Deoarece voi fi la Consulat numai duminică 22 noiembrie, iar luni Consulatul nu va fi deschis pentru public, am lăsat liberă rubrica destinată datei de înregistrare a cererii. O voi completa duminică. (Într-un viitor pe care îl doresc cît mai apropiat, sper că veţi fi de acord ca transferul pecuniar să se facă bancar. Pentru transparenţă şi uşurinţă.)

Am pus în joc cele mai importante documente de identitate pe care le posed. Experimentul vine să arate că este posibil schimbul de documente în deplină siguranţă, astfel încît, autorităţile române să pună oamenii pe drumuri de cît mai puţine ori. Dacă se poate, deloc.

Probabil, joi, cel tîrziu vineri dimineaţă, plicul vă va parveni. Numărul este 997469993026 şi poate fi urmărit în mod transparent, din orice punct al Globului, aici:
http://tracking.post.japanpost.jp/service/jsp/refi/DP311-00100.jsp?locale=en

…sau direct, aici:
http://tracking.post.japanpost.jp/service/singleSearch.do?org.apache.struts.taglib.html.TOKEN=5f327ae8ce6ac9f1f6e146f6d7a5d171&searchKind=S002&locale=en&SVID=023&JSESSIONID=LGXZK2CKC1nW52yJX2v4HxGZpGwxqVNljB2fGpgZbLsGhh1GCPl0!96185208!1258559385053&reqCodeNo1=997469993026&reqCodeNo2=&reqCodeNo3=&reqCodeNo4=&reqCodeNo5=&reqCodeNo6=&reqCodeNo7=&reqCodeNo8=&reqCodeNo9=&reqCodeNo10=

[Edit] s-ar putea ca între timp linkul să fi devenit caduc. Nicio problemă! Ataşez mai jos extrasul de jurnal.

Stimaţi domni, vă rog, puţină bunăvoinţă. Fără sabotaj. Este în interesul tuturor, în special în perioade de epidemie virală. Vă mulţumesc.

Cu stimă,

Marius Mistreţu

Să vedem şi rezultatul experimentului.

–– Original Message ––
From: Marius
To: CONSULAR (consulatul din Tokio)
Cc: traianbasescu(la)presidency.ro
Sent: Thursday, November 19, 2009 5:26 PM
Subject: Experiment incheiat. Raport preliminar.

Procedeu de optimizare a circulaţiei documentelor în relaţia cu rezidenţii din Japonia

Cercetarea vine să arate cum poate fi înlocuită deplasarea cetăţeanului la ghişeele Administraţiei Statului, prin corespondenţa poştală jurnalizată.

Scop

1) Ieftinirea cheltuielilor administrative.
2) Economisirea capitalului pecuniar şi de timp al cetăţeanului.
3) Evitarea contactului interpersonal în perioade de molimă, invaliditate fizică sau psihică, lipsă de timp etc..

Material şi metodă

Într-un plic poştal înseriat, din clasa Expack500 (Japan Post) au fost introduse următoarele acte:
certificat de naştere în original, paşaport expirat, şase fotografii, o cerere de eliberare a unui paşaport CRDS în două exemplare, mai multe fotocopii după alte acte. Plicul a fost închis şi trimis de la Hiroşima la Tokio (904Km).

Plicul a fost înmînat personal, factorului poşatal itinerant, pe 18 noiembrie 2009, la ora 18:30, chiar în momentul în care golea cutia poştală. Etapele traseului au fost urmărite online, pe pagina Poştei Japoneze, în versiunea localizată pentru limba engleză. Au fost prelevate 4 probe screenshot, la 19 noiembrie 2009, orele: 13:13, 14:44, 15:04 şi 16:05 (proba finală). Pentru conformitate, ataşez versiunea finală a jurnalului.

La ora 16:15, după numai 45 de minute de la livrare, a fost primită de la destinatar (Consulatul din Tokio) confirmarea telefonică de primire.

Rezultate şi discuţii

Experimentul a reuşit. Autorul raportului a avut cu diverse alte ocazii, 72 de experienţe ca expeditor, şi 35 ca destinatar, ambele prin Expack500. 100% reuşite. Niciun rateu. Este de notat că, intuitiv, la acelaşi număr de deplasări în persoană (108 evenimente) probabilitatea de a rătăci/ pierde/ distruge un act este mai mare decît la expedierea lui prin poştă.

Pentru norme legale viitoare, este de examinat şi posibilitatea trimiterii la distanţă a imaginilor în mişcare cu titularul (ca dovadă că el e el, şi că e viu) precum şi transferul taxelor consulare prin virament, ambele proceduri, menite să înlocuiască prezenţa fizică la ghişeu.

Marius Mistreţu
Hiroşima

Anunțuri

● 23 iunie 2009 – Traian Băsescu

Am trimis scrisoarea de mai jos via e-mail. Confirmarea de primire a sosit codificată într-un discurs de-al Preşedintelui, la 27 iunie 2009.
Am revizuit textul, azi, 12 iunie 2011. Pentru toma-necredincioşi, la cerere, pot aplica hardcopy după e-mail. În text apare o referire la aşa-zisa Anexă. Celor ce nu sunt în temă, le recomand fie să ia în răspăr toate articolele anteriore celui de faţă, fie să intre direct aici pentru o scurtă recapitulare în 10.000 de semne.

(urmează textul propriu-zis)

Dragă Domnule Traian Băsescu – Preşedinte al României

Mă numesc Marius Mistreţu, cetăţean româno-internet, cîrciumar la http://www.lamarius.net, Hiroşima. Este a doua oară cînd vă scriu, dar prima, în calitate de Preşedinte. Bineînţeles, în calitatea dumneavoastră de Preşedinte. Acum circa 8 ani v-am mai scris un mesaj scurt, pe care îl puteţi identifica prin parola Zăroni.

Domnule Preşedinte, încep printr-o observaţie. Fiind un om scrupulos, înainte de a îndrăzni a vă scrie, am căutat titulatura dumneavoastră completă, în documentele oficiale ale celei de-a patra puteri în stat, pentru a nu face cumva vreo gafă. Nu am găsit ceva coerent, ci numai titluri de nobleţe, precum: mascul alfa, Zeus, dictatorul, piratul etc. Ultimul, ducîndu-mă cu gîndul la un stat eşuat, precum Somalia. Ştiind că România NU este un stat eşuat, am dedus că Presa reprezintă un alt stat. Un stat în stat, (nu mă îndoiesc, democratic, sprijinit pe cei trei stîlpi instituţionali, altminteri, onorabili, sau în curs de onorabilizare la tribunal: Voiculescu, Vîntu şi Patriciu) stat numit, se pare, tot România. De unde şi confuzia.

Prezentare generală

Domnule Preşedinte, permiteţi-mi, vă rog, să vă aduc la cunoştinţă faptele.
Duminică, 07 iunie 2009, am purces la exercitarea dreptului de vot pentru alegerile europene, ca cetăţean european ce mă consider. În lipsa tehnicii de vot la distanţă (pe care o aştept de 16 ani) am înghiţit eu distanţa (de 900 Km) ce mă despărţea de proxima urnă de vot. Vă mărturisesc, ştiam dinainte ce mă va aştepta, sprijinindu-mă pe cîteva fapte. O lege electorală restrictivă, un Parlament ce a restrîns şi mai mult opţiunile în procedura de identificare a persoanei, precum şi apeluri insistente la vigilenţă, rostite de preşedintele Senatului, atît în campania electorală, cît şi în ziua de vot, în apariţiile publice ale domniei sale. Apelurile domniei sale la vigilenţă mi-au rămas pînă azi, imprimate în memorie. De aceea, consider că preşedintele Senatului a agravat situaţia, ceea ce se reflectă în participarea slabă la scrutin, iar ca factor, atît politic, cît şi legislativ, precum şi uman, îl consider pe domnul Geoană responsabil, cel puţin moral, pentru cele petrecute ulterior. Este drept, nu unicul responsabil.
Aşadar, a rămas doar să dovedesc strîmbătatea. În consecinţă, am plecat înarmat cu o bocceluţă de acte eliberate de statul român, (cu excepţia certificatului de naştere, toate expirate) şi cu un MP3 player. Cel mai ieftin.
În secţia de vot de la Ambasadă, am fost împiedicat să îmi exercit dreptul de vot, refuz motivat de expirarea actelor mele de identitate. Dacă în trecut se mai închideau ochii pe la consulate, de data aceasta, apelul domnului Geoană la vigilenţă şi-a dovedit influenţa pernicioasă în (ne)exercitarea drepturilor cetăţeneşti.

M-am întrebat: care este semnificaţia refuzului? Răspunsul raţional pe care l-am găsit, este că buletinul de identitate (BI) reprezintă doar un contract de vasalitate, între cetăţean şi statul român, contract cu durată limitată. Odată cu expirarea buletinului/paşaportului, statul se pune în situaţia jenantă de a nu-i mai putea garanta cetăţeanului, nimic. BI, odată expirat, cetăţeanul este în aer. La rîndul meu, aruncat în aer de un paşaport expirat, vă mărturisesc, nu m-am simţit deloc confortabil, dar mi-am revenit repede, întrucît am început să gîndesc. Am luat-o încet, cu întrebări simple, precum: Cine sunt eu?, Ce reprezint eu?

Am realizat că, dacă un suzeran s-a debarasat de mine printr-o hîrţoagă, am devenit un om liber, tot atît de liber precum un ronin.
Pentru reconstituirea stării iniţiale, cea de cetăţean cu drepturi recunoscute, garantate de Constituţie, am sesizat absurditatea procedurală la Avocatul Poporului, fără să aduc acuzaţii. Însă corectarea anomaliei semnalată de mine pe cale legală este cronofagă, iar pînă la rezolvarea aspectului legal, eu rămîn fără garanţii de securitate din partea suzeranului, recte statul român.

Stare de provizorat

Ţinînd seama de cele expuse, am convocat toţi experţii în drept internaţional privat, pe o rază de 15cm (hm! poate mai puţin) i-am introdus repede în chestiune, apoi, amîndoi am decis că trebuie să-mi declar autonomia statală şi să promulg o Constituţie după modelul celei româneşti. (Să mai zică cineva că experţii nu ştie carte!) Cu alte cuvinte, eu sunt statul, iar statul sunt eu.
Am fondat o nouă formaţiune statală, numită: Republica Marius Mistreţu-Balc. (Balc, de la… Balcani.) Stat democratic, cu suprafaţa de 120mp, cu statut provizoriu de protectorat japonez. Populaţia: 3 locuitori, din care 2, minorităţi naţionale. Limba oficială: japoneza (minorităţile naţionale fiind majoritare). Parlament bicameral: Camera soţiei şi Senatul. Deciziile majore se iau unicameral, în şedinţă comună. Întocmai ca în Parlamentul României, nu există vot majoritar, ci numai unanimitate (cînd e vorba de împărţirea banilor) sau balotaj, balotajul fiind tranşat democratic şi gerontocratic. (Dacă soţia vrea să încline majoritatea în favoarea sa, nu are decît să îmbătrînească mai repede ca mine.) Spre deosebire de Parlamentul României, cvorumul se realizează uşor. Lipsa unui parlamentar se consideră şedinţă separată, iar cînd lipsesc ambii, se intră în vacanţă parlamentară şi se stinge lumina. Conflictele de natură constituţională se tranşează în curte, gravimetric, ca şi în România, în sensul că cel mai dolofan are dreptate. Fiind în acelaşi timp şi preşedintele Senatului, şi preşedintele Republicii, am rezolvat problema reprezentării în exterior, ceea ce îmi dă dreptul să mă adresez atît domnului Geoană, cît şi dumneavoastră personal, în calitatea de Preşedinte al României. Aşa, ca de la dictator la dictator. Prin acest artificiu procedural, am răspuns la întrebarea: ce sunt eu?.
Republica mea, neavînd un PIB asigurător, nu pot iniţia nicio acţiune la tribunalul internaţional de la Şpaga, pentru tranşarea platoului la Continental.
De aceea, am cerut garanţii morale de la domnul Geoană, sub forma scuzelor publice, pentru consecinţele incidentului Tokio, cănsiderînd un atare gest ca normal, şi asigurător pentru respectarea în viitor a drepturilor mele fundamentale.
I-am acordat domnului Geoană un termen de 15 zile pentru a lua legătura cu mine în această chestiune, urmînd ca, în caz contrar, să mă adresez Preşedintelui României. Condiţiile puse pot fi găsite în secţiunea Anexa. Întrucît termenul a expirat, şi, chiar în eventualitatea în care domnul Geoană ar fi luat legătura cu mine, sunt sigur că nu ar fi trecut de etapa procedurală simplă, de identificare a persoanei, i-am luat în mod unilateral şansa priorităţii. Doar pentru a-i dovedi absurditatea unor proceduri. Consider că domnul Geoană a pierdut ocazia de a-şi valorifica handicapul. (Ferească Sfîntul! Nu vă gîndiţi la altceva!) Dacă, pînă la data amorsării, cîmpul de bătaie se va modifica, vă rog să acceptaţi actualizarea.
Aşadar, rămîne în suspensie întrebarea: cine sunt eu? Răspunsul nu este atît de simplu pe cît pare. Sinteza etapelor în stabilirea integrală a identităţii mele este cuprinsă în următorul:

Opis

0) data: 11 iunie a.c.
Publicat Stenograma incidentului Tokio.
Calea: internet.
Caracterul: public, fără restricţii de afişare şi de acces la fişierele audio.
Termen: nelimitat.
1) data: 11 iunie a.c.
Cerere către Ministrul Turismului, în care îmi exprim unilateral voinţa, spre deconectarea paginii mele de internet de la saitul Biroului de Turism din Tokio, ca represaliu la nerecunoaşterea identităţii mele de către Statul Român.
Calea: internet.
Caracterul: public, cu revendicări, fără restricţii de afişare.
Termen: 31 iulie a.c.
2) data: 15 iunie a.c.
Sesizare la Avocatul Poporului, în care am arătat anomalia, precum şi sugestii de îndreptare.
Calea: e-mail.
Caracterul: public, cu restricţii de utilizare, fără revendicări.
Termen: cînd i-o înţelepţi Dumnezeu pe parlamentari.
3) data: 18 iunie a.c.
Memoriu trimis la MAE şi indirect, Preşedintelui Senatului.
Calea: e-mail.
Caracterul: public, cu revendicări, fără restricţii de utilizare.
Termen: 02 iulie a.c.
4) data: 18 iunie a.c.
Înştiinţare către MAE, în care anunţ că mă aflu sub protecţie.
Calea: e-mail.
Termen: nedivulgabil.
5) data: 02 iulie a.c.
Amorsarea prezentului memoriu către Preşedintele României.
Calea: e-mail.
Caracterul: confidenţial.
Termen: la latitudinea Preşedintelui României.

Motivaţie de interes general

Nu m-aş fi agitat atît, dacă nu aş fi convins că, prin demersurile mele, întăresc statul de drept. În această privinţă, domnul Geoană, cred că e de acord cu mine, întrucît sunt un român ce recunoaşte întîietatea convingerii, în dauna constrîngerii. Iată!, am reacţionat din convingere.

Nu mă îndoiesc, domnule Preşedinte, din cele scrise de mine, veţi desprinde o concluzie amară, dar în acelaşi timp, dătătoare de speranţă. Anume, pentru a dezvolta sentimentul de responsabilitate, de onoare, în conştiinţele cetăţenilor, trebuie început chiar cu cetăţenii. Cu alte cuvinte, în orice relaţie dintre cetăţean şi stat, sau între cetăţean şi cetăţean, acolo unde, raţional este posibil, să nu mai fie niciodată necesară autentificarea la notariat a oricărui rahat. Rahatul pute. Cea mai bună dovadă că e rahat, e că pute. La ce să-l mai şi guşti? La ce să-l mai şi ştapilezi? De ce să obligi cetăţeanul să mănînce ştapile? De ce procedurile îi bagă pe unii în mormînt iar pe alţii-n Parlament?

Dragă domnule Preşedinte, o afirm răspicat, de nu ne vom opri din nebunia (supra)legalismului, vom da direct în anarhie.

Ca să arăt efectele perverse ale supralegalismului paroxistic de azi, iau chiar acum, în timp ce scriu, la întîmplare, un ziar central. Răsfoiesc: „Poliţist de România: înjurat, bătut şi batjocorit”.
Iată! Ne-am fi aşteptat ca, cu atîţia notari şi notăriţe, cu atîţia oameni ai legii, lucrurile să fie în ordine. Ce descoperim? Oameni îndobitociţi de ştampile, fără minimul simţ al onoarei, ce bat poliţişti, la rîndul lor, cu un vag sentiment al onoarei. Sper ca, numai exemplul de faţă să arate clar că: supralegalism – egal – anomie. Iar acesta este numai începutul.
Demersul meu este unul paşnic, legitimat complex, şi sper ca el să fie şi bine înţeles.

Revendicare

Domnule Preşedinte, pe de o parte, în beneficiul meu personal, vă rog respectuos, iar de cealaltă, în beneficiul tuturor cetăţenilor, vă implor ca, în numele Statului Român, să îmi satisfaceţi revendicarea expusă în Anexa, şi sintetizată la poziţia 3) din opis.

Motivaţie de interes personal

Dragă domnule Preşedinte Traian Băsescu, mă simt dator să vă fac o ultimă confesiune. Acolo unde spuneam că demersul meu este unul legitimat complex, mă gîndeam şi la motivaţia intimă. Am fost recrutat de Securitate, ca turnător neplătit, în 1978, la vîrsta de 19 ani, pe cînd eram elev TR în UM 01634 Cîmpulung-Argeş. După satisfacerea stagiului militar, nu am mai fost contactat niciodată de „organe şi ţesuturi”. Pe semne, felul meu de a fi le-a legat mîna lungă. Prea eram gură-spartă. Pentru că nu am ascuns nici măcar acest lucru în cercul de prieteni. Cu ruşine, fac mărturisirea, atît întru mîntuirea mea, cît şi pentru a preveni orice atac din partea soţilor notăriţelor (se ştiu ei). Îi recomand domnului Geoană să nu mai scotocească prin hîrţoage, că nu se va alege decît cu strănutul. Mare lucru nu se află acolo. Doar un tînăr buimac, speriat, strivit moral de un sistem ticălos. Oricum, în populaţia româno-internetă, istoricul meu are oarecare notorietate, de mai bine de patru ani, de cînd susţin din toată inima, publicarea pe internet a arhivei.
Cînd spun ruşine nu mă refer numai la partea biografică, ci şi la cea genealogică. Am doi unchi pe linie paternă, foşti ofiţeri de Securitate. Ambii trăiesc. Nu ştiu ce au făcut. Tot ce ştiu, ştiu de la ofiţerul CI care m-a recrutat, anume, că unul dintre ei a fost şeful catedrei de tactică la unitatea de la Grădiştea-Giurgiu.
Domnule Preşedinte, aveţi căderea de a dispune căutarea dosarului meu la CNSAS. De veţi fi curios să-i aflaţi conţinutul, v-aş fi adînc recunoscător pentru favoarea de a-mi remite o copie după dosar, pentru a mă convinge, o dată în plus, de ce sunt liber. Aş putea cere eu dosarul, dar am jurat să nu mai bag niciun yen în buzunarul notarilor.

Mi-am mai jurat, ca, odată-şi-odată, să spăl onoarea numelui Mistreţu. Am încercat, pe 21 decembrie 1989, la Dales, cînd, cu mîinile mele am tras pe trotuar cadavrul unei femei scunde, sau scurtată de impactul cu camionul militar (ce trecu la nici un metru de mine). După primele rafale am fugit. Tentativă de spălare a numelui, eşuată. Nu eram pregătit să mor, deci, nu eram liber. A doua zi, am pus în geantă trei chifle Graham, cîteva nuci, prune uscate, cîteva lumînări, şi am purces gata să mor. Din fericire, a fost tîrziu. Am aprins lumînarile pe locul în care murise femeia aceea, şi am dat de pomană merindele, întru mîntuirea celor răpuşi, cărora le port adîncă recunoştinţă.
Nu mă consider revoluţionar, şi, de aceea, nici nu am un certificat (autentificat sau nu, la notariat) în acest sens. Dumnezeu m-a trecut în linia a II-a. Am luat calea bejeniei. Am ajuns în Japonia, la studii de Bucătărie şi Onoare. De mai bine de 12 ani locuiesc în Hiroşima, loc marcat pe vecie de planificatori militari înţelepţi, (din ambele tabere) planificatori ce, nu mă îndoiesc, au respectat toate procedurile.
Azi, sunt fericit că am apucat ziua în care Dumnezeu m-a trecut în linia I, după o zvîrcolire de cîteva săptămîni, zbucium ce precede orice metanoia autentică.

Domnule Preşedinte, nu vă ascund, au fost şi victime. Sunt cel puţin trei membri ai familiei mele din ţară, cărora le-am mutilat sufletul odată cu plecarea mea. Doresc din străfundul inimii ca, chiar de nu mă vor putea ierta niciodată, cel puţin să nu le fie ruşine că poartă, sau că au purtat cîndva, numele Mistreţu. Nu mă consider mucenicul Cauzei. Ei sunt mucenicii. Ceea ce v-am mărturisit, nu am îndrăznit să împărtăşesc nici măcar unui duhovnic, şi, aş îndrăzni să spun, nici măcar mie, pînă nu voi fi venit cu ceva onorabil, în folosul tuturor, şi cu un nume curat, e drept, ceva fără masă, fără volum, dar fără de care, viaţa oricui ar fi goală.
Vă rog să mă iertaţi pentru îndrăzneala de a vă pune în spinare o povară în plus.

Motivaţii suplimentare

Dragă domnule Preşedinte, vă rog să îmi permiteţi a vă anunţa că, indiferent de rezoluţia dumneavoastră, consider că, în sens larg, datoria mea de cetăţean nu a fost îndeplinită, atît timp cît sunt încă viu. În schimb, datoria faţă de membrii familiei mele lărgite, da. Mă maturizez greu. Deocamdată, abia înţeleg de unde îmi vine numele. Cine sunt.

Vă rog, domnule Preşedinte, arătaţi că un sistem ticăloşit poate fi umilit, (chiar dacă nu învins) doar cu un reportofon de 20 de dolari şi cu un paşaport expirat! Ceea ce ar urma întru Bine, nu va fi decît o chestiune de timp.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Efecte

Pînă la data expedierii, scrisorii de faţă, s-au petrecut următoarele lucruri ce se leagă în mod probabil, sau logic, de demersurile listate în opis.
a) Duminică 21 iunie a.c., conform unei depeşe Agerpres, într-o coferinţă de presă, MAE declară public că, începînd cu 01 iulie, se simplifică procedurile după care consulatele vor lucra cu cetăţenii români din străinătate. MAE nu motivează decizia prin contribuţia presiunii aplicate de îngerii mei păzitori şi de mine, dar este bine şi aşa.
b) 22 iulie a.c., preşedintele Senatului pleacă în China pentru 3 zile. Scopul vizitei, obscur. Suspect! În consecinţă, dispozitivul meu de protecţie a fost reconfigurat.

c) (adăugat azi, 16 iunie 2011) Joi 19 noiembrie 2011 am fost sunat de la consulat să trimit două poze de paşaport, pentru întocmirea unui titlu de călătorie, ce, la data alegerilor prezidenţiale (22 noiembrie) mă aştepta pe masa comisiei de votare. A fost o soluţie în paradigma birocrat-conţopească despre lume şi viaţă, dar o soluţie. Deci, se poate.

Încheiere

Domnule comandant; gabier Marius Mistreţu, de pe nava România, raportez: Nava se află staţionată în Lacul Rusesc, la intrarea în Bosfor. De 20 de ani are probleme de pescaj şi de gabarit, ceea ce nu o face aptă să treacă dincolo, în Europa. Coca este năpădită de moluşte. Vă rog, faceţi ceva, chiar de ar fi ca, odată cu retezarea catargelor, să cad şi eu. Voi cădea… liber.

Cu adînc respect, şi aş îndrăzni să spun, cu iubire,

Marius Mistreţu
cîrciumar, Hiroşima

–––––––––––––––––––––––––
Bibliografie şi mulţumiri

Montesquieu – Spiritul legilor.
*** – Constituţia României

Le mulţumesc, pe această cale, domnilor Asterix şi Obelix pentru pilda celor 12 munci, pildă ce m-a ajutat mai mult decît 12 tratate de tinichigerie politică – pardon! – de filozofie politică, Vărului meu, Vinny, pentru isteţimea în lupta cu procedurile din Alabama, precum şi mătuşii Tamara (pură coincidenţă).
Îmi place să cred că persoanele ce au aflat de demersurile mele, cu cît mi-au răspuns mai laconic (sau de loc), cu atît cred că m-au sprijinit mai mult. Le mulţumesc din inimă.

● Paşaport şi paşaportare

Posted in Paşaport şi paşaportare, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2010/01/09

Textul de mai jos a fost inclus iniţial în memoriul trimis ministrului de externe Diaconescu la 18 iunie. Întrucît problema, deşi pare rezultatul minor al unui incident banal, este în realitate una complexă, am căutat să separ lucrurile. Nu ştiu cît am reuşit. 🙂

Cerere de derogare

Ţinînd seama de gravele implicaţii legale şi morale, ridicate de incidentul Tokio, vă rog, domnule ministru, să vă autosesizaţi, şi să trimiteţi o derogare la Consulat, prin care să dispuneţi modificarea procedurii la eliberarea unui nou paşaport în cazul meu. Vă comunic că prezenţa mea în carne şi oase pentru identificare este un fapt, iar confirmarea identităţii, sosită de la MAI, se află în custodia Consulatului încă din 11 iunie 2009. În baza principiului lucrului judecat (sau similarul) a doua prezenţă a mea la ghişeu este redundantă şi contrară voinţei mele. Vă rog să mă consideraţi paralizat. Paralizat de frică. De aceea, vă rog să aveţi amabilitatea să specificaţi expres în derogare, că, pînă la epuizarea procedurii, schimbul de acte dintre mine şi Consulat, se va face prin Japan Post – serviciul poştal jurnalizat – pe teritoriul Japoniei, şi pe cheltuiala mea. În caz contrar, consider condiţionarea eliberării paşaportului de prezenţa mea în carne şi oase la Consulat, drept repatriere împotriva voinţei mele. Precedentul procedural creat prin derogare, va sta, în viitor, la fundamentarea modificării practicii curente la toate misiunile consulare din jurisdicţia MAE.
Stimate domnule ministru, vă ofer prilejul să uşuraţi situaţia administrativă a românilor din străinătate, în relaţie cu statul român. Vă conjur, nu pierdeţi prilejul!
Vă mulţumesc

● 18 iunie 2009 Am scris la MAE

Posted in Drepturi individuale, Paşaport şi paşaportare, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2010/01/06

–– Original Message ––
From: Marius
To: ministru(la)mae.ro
Sent: Thursday, June 18, 2009 1:09 PM
Subject: Memoriu (UTF-8)

Memoriu neoficial şi revendicare (numit mai jos Documentul)

Stimate domnule ministru

Marius Mistreţu, cetăţean român cu domiciliul în străinătate, declar următoarele: în ziua de 07 iunie 2009, cu prilejul scrutinului pentru PE, am fost pus în situaţia degradantă, de a mi se refuza exercitarea dreptului de vot, drept fundamental şi cetăţenesc, stipulat de Constituţia României. Din cauza procedurii de identificare a persoanei, formalizată în mod excesiv, absurd, în dispreţul total al cetăţeanului, situaţie agravată de unele discursuri publice, rostite de către persoane cu multă putere în stat, cu referire directă la Preşedintele Senatului, discursuri ce consider că au indus o stare de timorare în rîndul personalului comisiilor de votare şi constituie acte de imixtiune în bunul mers al scrutinului. Ca o consecinţă directă şi legitimă a incidentului (numit mai jos Incidentul Tokio), am hotărît ca, pînă la data de 07 iunie 2016 să nu mai calc pe teritoriul României, decît cu condiţia satisfacerii revendicării de mai jos.

Domnule Ministru, sunteţi un om ce a acţionat şi acţionează în numele legii, aveţi o carieră strălucită şi, nu mă îndoiesc, sunteţi capabil să raţionaţi logic. Vă rog să constataţi că formalizarea excesivă a procedurilor, mi-a zdruncinat încrederea în inocuitatea unor prevederi legale. O afirm răspicat, nu îmi este frică de legile României, dar mi-e frică de normele lor de aplicare. Vă rog să constataţi că împiedicarea exercitării dreptului de vot, din motive strict procedurale, ce, printr-un adevăr juridic fals, m-a aneantizat ca fiinţă umană în faţa legii, mi-a provocat formalizarea gîndirii logice, sper eu, reversibilă. Astfel, prin extensie, dacă mi s-a încălcat dreptul de vot, atunci, mă pot aştepta şi la violarea altui drept fundamental în ceea ce mă priveşte. Consider deja (dacă nu cumva e un fapt) că perimetrul Ambasadei României la Tokio este parte a teritoriul României.
Ţinînd seama de teritorialitatea legilor, printr-un nex simplu, şi un pic de autocenzură, consider că pătrunderea fără acte de identitate valabile pe teritoriul României (recte Ambasada) este un delict, şi sunt virtual punibil pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat. Dacă, Doamne fereşte, mă loveşte vreo nulitate? Ştiu şi eu? Chiar Excelenţa Sa Ambasadorul României în Japonia şi Singapore, Domnul Aurelian Neagu, mi-a comunicat verbal, în mod explicit, că, fără un paşaport valabil, sunt vulnerabil. Îl cred pe Domnul Ambasador. Numai că, eu am demult documente valabile pe teritoriul Japoniei, unele eliberate în baza unui paşaport românesc (culmea!) expirat. Pe teritoriul Japoniei mă simt în siguranţă, deoarece procedurile nu te lovesc, nici pe la spate, nici în faţă, şi în general, nu lovesc, ci urmează un parcurs raţional, ce ia în seamă şi deţinătorul probei ca izvor de probe. Paradoxal, nu mă mai simt protejat de către Statul Român. Bineînţeles numai din motive procedurale. De unde deduc că excelenţa sa, domnul ambasador, se referea la Statul Român atunci cînd spunea că sunt vulnerabil.
Vă mărturisesc, îmi este frică să mai intru pe teritoriul României, pînă cînd nu voi avea suficiente garanţii de natură morală, din partea Statului Român.

Revendicare

În termen de 90 de zile, de la data emiterii Documentului, Domnul Preşedinte al Senatului îmi va adresa oficial, pe cheltuiala oricărei entităţi, dar nu pe cheltuiala mea, pe trei posturi de televiziune, din care unul TVR, cu un total de audienţă ce însumează peste 18%, (luînd ca date primare pentru calcul, distribuţia audienţei înregistrată în luna precedentă), cum spuneam, Domnul Preşedinte al Senatului, va apărea, cu faţa vizibilă, într-un clip de 10-30 secunde, şi va rosti explicit numele meu, împreună cu scuzele domniei sale, adresate atît mie, personal, cît şi Poporului Român, pentru excesele retorice, ce au amplificat valul de supralegalitate procedurală, mai drastic ca niciodată, din cauza căruia eu, şi mulţi alţi cetăţeni, nu ne-am putut exercita un drept cetăţenesc. Clipul se va difuza pe durata a 24 de ore, o dată la fiecare 6 ore. Ţinînd sema de independenţa editorială, televiziunile angajate, sau terţe, vor avea libertatea de a difuza, sau nu, clipul şi în alte programe, terţele apariţii, fiind excluse de la numărătoare.

Argumentaţie

Se poate obiecta că revendicarea este supradimensionată. Argumentul meu contrar este că, oamenii politici şi înalţii funcţionari ai statului, cu cît se află mai sus pe scara ierarhică, cu atît efectele actelor lor influenţează mai mult viaţa şi (ne)fericirea oamenilor. De aceea, consider şi sunt convins că am dozat cu atenţie, atît întinderea, cît şi frecvenţa apariţiilor, ţinînd seama şi de factori obiectivi, anume, inerţia mare a auditoriului în receptarea unui mesaj, oricare ar fi el. Revendicarea mea nu este în măsură să ştirbească prestigiul, onoarea, sau imaginea de sine a cuiva, ci, dimpotrivă, să întărească, pe cale morală, în mod autonom, independent de legi şi proceduri, încrederea cetăţenilor români în Instituţiile Statului, în special în Parlament, singurul legiuitor al României.
Vă rog să-mi iertaţi insolenţa, însă, sprijinindu-mă pe faptul că dumneavoastră aveţi relaţii instituţionale, politice, şi nu în ultimul rînd, personale cu domnul Geoană, vă rog să-i înmînaţi un duplicat după acest Document, cu speranţa că-mi veţi înţelege tacit scrupulele. Am o rugăminte însă. Vă înţeleg o eventuală argumentaţie în exonerarea domnului Geoană de responsabilitatea morală, dar nu aş vrea să fiu pus în situaţia jenantă, de a demonta încă o dată refrenul:” Dumnealui a spus-o în calitate de…”, pentru că îi faceţi un rău. Sper că înţelegeţi, nu trebuie să vă amintesc că, Omul este o monadă gînditoare, înzestrată cu conştiinţă, prezumată ca fiind una singură, indivizibilă. În condiţii normale, nimeni nu poate afirma despre altcineva că are două sau mai multe conştiinţe, fără să aibă şi un certificat medical în mînă.

Condiţii procedurale

Revendicarea, fiind ceva ce ţine de moravuri, vă rog să înţelegeţi că termenele legal-procedurale nu se aplică. De aceea, mă simt dator să vă înştiinţez că, sunt gata să aştept timp de 15 zile calendaristice, măsurate de la data expedierii, un eventual răspuns direct de la Domnul Preşedinte al Senatului, sau de la dumneavoastră, ca mediator ad hoc. Vă asigur că, revendicarea ridicată de mine nu a luat calea Justiţiei, şi nici nu o va lua, deoarece mi-e frică de proceduri. Dacă procedurile mă ignoră pe mine, ignor şi eu procedurile. De aceea, desfid orice eventuală acţiune în instanţă, iniţiată în numele meu, de către orice entitate, cu excepţia AvP, şi numai dacă AvP se autosesizează. Nu am făcut, şi nu voi face niciodată o sesizare, la AvP, din propria voinţă, în chestiunile ce ţin de moravuri.

De asemeni, în numele Celor Nevăzute, las la latitudinea Preşedintelui Senatului, şi recunosc libertatea domniei sale să urmeze, sau să nu urmeze procedura ad-hoc, propusă de mine, în sensul satisfacerii sau, nu, a Revendicării, rezultatul, oricare ar fi el, reprezentînd măsura moralităţii Preşedintelui Senatului. Aduc observaţia că, dacă în termenul indicat mai sus nu voi primi un răspuns, voi fi nevoit să mă adresez Preşedintelui României, tot cu titlu personal, să apelez la înţelegerea şi la prerogativele ce-i revin în calitate de garant al Constituţiei României, şi să-l rog să îmi satisfacă Revendicarea, exact în aceleaşi condiţii pe care i le-am propus mai sus Domnului Preşedinte al Senatului. Fiind un document public, dar situat înafara procedurilor curente, nu vă pot garanta că termenul de 15 zile va fi şi respectat. Dacă Documentul va primi mai repede răspuns de la Preşedintele României, decît de la Preşedintele Senatului, mă înclin în faţa preemineţei Dreptului Natural, cel al primului sosit. Instrumentul de acordare a priorităţii va fi orologiul serverului meu de mail. Dubla garantare, chiar în lipsa dreptului primului venit, este binevenită.

Lămuriri suplimentare

Documentul NU este o glumă. Sper ca Documentul să arate suficient de clar cum, o simplă procedură, (cum spunea cineva) o pietricică, pe care aproape nimeni n-o bagă în seamă, odată ce ţi-a intrat în bocanc, te obligă să gîndeşti. Demersurile mele sunt acţiuni solitare, ce sper să îndrepte lucrurile în numele Dreptăţii, Binelui, Adevărului şi Frumosului, singurele valori ce ne definesc ca oameni întregi. Din motive de pudoare, afirm că cele trei valori fundamentale sunt, deocamdată, patru.

Domnule Cristian Diaconescu – Ministru de Externe al României

Sunteţi de formaţie jurist, strălucitor prin moderaţie, calitate foarte preţioasă azi, cînd statul de drept are nevoie de (re)îndreptare. Aţi fost, şi poate mai sunteţi magistrat. Nu mă îndoiesc, conştientizaţi impasul în care se află Statul Român, în garantarea drepturilor fundamentale ale omului. Vă ofer, cu inima deschisă, prilejul să arătaţi că există dreptate, că există legi congruente cu legitimitatea, iar acolo unde nu o puteţi arăta, vă rog să-mi arătaţi rîvna dumneavoastră întru îndreptarea strîmbului.

Vă rog să nu o luaţi ca pe o formă de presiune, dar, în eventualitatea în care niciunul din cei doi reprezentanţi ai Poporului, la care fac referire mai sus, nu vor face vreun demers în sensul arătat în Revendicare, în termen de 90 de zile calendaristice, măsurate de la data de expirare a termenului de reparaţie morală, cu mîhnire, îmi rezerv dreptul exclusiv şi inalienabil, de a depune cerere oficială de renunţare la cetăţenia română.

Aşa să-mi ajute Dumnezeu!

Textul iniţial conţinea şi o cerere de derogare.

%d blogeri au apreciat asta: