Fără buletin

▲ Abenomics

Posted in Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2013/01/31

Nou-instalatul regim Abe II a enunţat un plan îndrăzneţ de ieşire din deflaţia de aproape două decenii, ce a urmat spargerii băşicii economice. Şi-a propus o ţintă de inflaţie de 2% în cîţiva ani.
Nu, regimul nu şi-a propus nici să lase cărămida de bani la poarta cetăţeanului şi nici să zvîrle cu bancnote din avion. Va fi un proces în paşi mărunţi, întins pe mai mulţi ani. Răstimp în care, Executivul şi Banca Centrală vor coopera întru mărirea încrederii în viitor.

Trebuie spus că deflaţia produce mutaţii adînci în comportamentul economic. Angajatorii preferă să angajeze mai puţin personal cu contract permanent, dar mai mulţi zilieri şi part-taimeri. Proverbiala angajare pe viaţă din Japonia a devenit demult un mit. Cercul vicios reprimă şi consumul, în folosul economisirii. Economisirea însăşi se contractă. Rata de economisire nu mai are valorile record din trecut. 30% este o cifră optimistă, depăşită deja de China şi de ţările din Asia de Sud-Est.

În aceste condiţii, măsura regimului Abe, în esenţă una politică, se speră să spargă cercul vicios de contracţie economică. Cu atît mai greu, cu cît, îmbătrînirea populaţiei este galopantă, parcul mijloacelor de producţie uşor îmbătrînit, redus inclusiv fizic, de ţunami. Colac peste pupăză, tratatul economic de liber schimb în Pacific bate la uşă. E de aşteptat ca cel puţin produsele alimentare ieftine din Asia, SUA, Australia şi Oceania să facă şi mai grea supravieţuirea populaţiei agricole numeroase (8%) şi îmbătrînite.
Bugetul pe anul 2013, cu puţin peste o mie de miliarde USD, este cel mai mare din istorie. Cu toate acestea, stimularea economică prin proiecte de utilitate publică nu va putea revitaliza economia. Pentru anul în curs s-au alocat doar aproape 60 md.USD. Iar sporul de 3% la TVA (de la 5 la 8%), cifrat grosier la 30 md.USD, începînd cu 2014, va fi grevat pentru 10 ani de reconstrucţia economică de după dezastrul natural dublat de calamitatea artificială de pe Coasta Pacifică, din marie 2011. Dezastru evaluat la peste 200 md.USD.

Dacă ar fi după economiştii români din şcoala CSP, economia ar fi o chestie mecanică. Bagi pe o parte nişte cifre şi scoţi pe alta alte cifre. Nu e numai atît. Economia e o ramură a psihologiei. Doar psihologia poate explica de ce, după Şocul Lehman, sistemul financiar, deşi alimentat cu tranşe babane de bani (mii de miliarde) nu scotea nimic pe partea cealaltă. Lipsea ceva: încrederea. Mai ales, încrederea subiectivă.

Inţiativa Abe, de răsturnare a deflaţiei în inflaţie moderată, ţine seama tocmai de factorul psihologic în repornirea motorului economic. De aceea a şi fost numită Abenomics, prin combinarea lui Abe cu Economics.
E totuşi de aşteptat ca motorul să nu repornească la prima cheie. Noul contract va fi privit pentru un timp cu suspiciune. Asta înseamnă că, în primii ani, pompa de bani nu va face faţă tendinţei de tezaurizare şi a celei de a continua producţia cu zilieri în loc de angajaţi permanenţi. Cînd ai 5,8 milioane de yen pe cap de locuitor datorie publică, e greu să îi faci pe oameni să consume nonşalant. Cred că doar potenţialul de inovaţie va fi cel care va avea puterea de a deschide noi cîmpuri de încredere. Altfel, Abenomics va fi citit ca Abe no mix (Amestecătura lui Abe).

● Reproducţia electorală în Fanar

Posted in Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2013/01/29

În Japonia, 90% din familiile ce primesc ajutoare sociale sunt din cele cu mulţi copii. În una din patru, cel puţin unul din părinţi provine dintr-o familie care la rîndul ei a fost una de asistaţi social. Pentru a tăia lanţul sărăciei, specialiştii în politici publice au decis ca copiii familiilor din categoria pomenită, să urmeze cursuri destinate scăderii gradului de dependenţă atunci cînd vor deveni activi social.

Iată o situaţie care i-ar face pe socialiştii români să se alarmeze. Numai că acţiunea naţional-socialistă a USL ar fi inversă: transformarea raportului de 1/4 într-unul cel puţin unitar. Astfel, bazinul electoral al socialiştilor ar asigura reproducţia pe veci a asistenţialismului de partid şi de stat.

Prietenii nu scapă nicio ocazie să îmi amintească cît îi costă să mă ţină în sărăcie.

(Mahatma Gandhi)

Tagged with: , ,

▲ Cît costă conştiinţa ecologică?

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2013/01/27

Răspuns: 90Yen (1USD) şi 10 ceşti de cafea tare.

Azi dădui o raită printr-un supermagazin din apropierea casei. Îmi atrase atenţia perechea de produse din ilustraţie:
SONY DSC
Corporaţie mare. Nestlé.
Jos, la preţul de 658yen este un borcan de cafea solubilă, ce conţine 250g de produs. Sus, acelaşi produs, ambalat într-un cilindru de carton, cu o diafragmă de turnare uşoară a conţinutului într-un borcan ca cel de mai jos. Preţul este de 748yen, iar masa netă, 220g. Trecerea conţinutului în borcan se face prin întoarcerea recipientului cu fundul în sus, aplicarea pe gura borcanului şi presarea asupa ei. Folia ce acoperă diafragma se rupe frumos, radial, astfel, căderea are loc ceva mai repede decît într-o clepsidră, fără ca vreun fir de cafea solubilă să se risipească. Genial, nu?

Materiale
(jos) sticlă, capac de plastic, disc de carton cerat, folie de aluminiu, etichetă de hîrtie.
(sus) carton, folie de plastic, folie de aluminiu, diafragmă de plastic, capac de polietilenă.
Aşadar, cam aceleaşi materiale organice, chiar dacă în proporţii diferite. Doar sticla face diferenţa substanţială.

Întrebarea e: merită să dai 90yen mai mult pentru acelaşi produs, dar cu 30g mai uşor?

Să vedem ce e reciclabil şi ce nu. Plasticul din capacul borcanului este, pentru că se detaşează uşor de garnitura de carton din interior. La fel şi sticla borcanului. De asemeni, subţirele capac de polietilenă al cartuşului.
De la borcan rezultă 30g plastic recuperabil, iar de la cartuş, 5. Unul e de ABS, celălalt, de PE. Mai rezultă o bucăţică de folie de aluminiu ce sigilează borcanul (circa 100mg). Cartonul din cartuş ar trebui să fie recuperabil, dar nu e. Nu e recuperabil pentru că e şi cerat la exterior, şi acoperit cu folie de aluminiu şi cu alte cîteva straturi de folie de plastic, ce nu pot fi separate la o eventuală retopire. Nici măcar la confecţionarea cofrajelor de ouă nu ar putea fi folosit. Cu atît mai greu de separat, cu cît, diafragma de plastic (alte 30g) e la fel de ferm fixată la gura tubului. Ceea ce face ca şi plasticul să fie de nerefolosit.
În schimb, hulita sticlă, „energointensivă”, indigenă fiind, are*) valoare economică.

Aşadar, din ambalajul „neecologic” se pot recupera 0,1g aluminiu, 30g ABS şi vreo 300g de sticlă incoloră. Din cel „ecologic”, 5g de polietilenă.

Cine zicea că ecologismul e rău? Iată, te poţi mîntui cu numai 90 de yeni. Dumping, pe lîngă tarifele Bisericii.

Se poate spune totuşi că şi cartuşul gol are oarece valoare economică, în sensul că măreşte niţel conţinutul calorific al gunoiului combustibil**), ceea ce se traduce prin vreo 10g de combustibil de întreţinere mai puţin.

După cum v-aţi dat seama, marele egoism autosuficient al consumatorului habotnic, numit curent conştiinţă ecologică, nu numai că nu rezolvă nimic, dar mai şi costă. Iar amprenta de dioxid de carbon e chiar mai pronunţată.

––––––––
*) O mare problemă la reciclarea sticlei o reprezintă formulele vitroase străine, oricare ar fi ele. Fiecare ţară are formulele ei şi utilajele ei de confecţionare a recipienţilor, reglate pentru punctul de înmuiere dat de compoziţia standard locală. Este o iluzie să credem că, de pildă, s-ar putea recicla buteliile de vin chilian în România, sau cele de vin franţuzesc în Rusia.
**) În Japonia, peste 90% din gunoiul combustibil se arde în crematoriul dedicat. Cam aşa arată. Pe cel din imagine l-am prins în funcţiune pentru că era o oră matinală. De obicei, pe la orele 9 se încheie treaba. Deşi arderea e completă, autorităţile preferă să planifice arderea gunoiului doar în zori, pentru a scăpa de gura habotnicilor ecologişti, gata să se păcălească cu „ambalaje ecologice”. SONY DSC

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2013/01/23

Despre idoli împăiaţi.

Cabal in Kabul

EminescuStii bine cit de impregnati sintem de dulcele verb al nãpãstuitului nostru Prešeren…”, imi spunea deunãzi o prietenã slovenã… „Nimeni nu a cantat limba si sufletul nostru mai bine ca el„…

„Aaah, un om ca tine stie ce a zis Mickiewicz, cind spunea przsczszwezs czwsasz” (am batut la intamplare cz-urile poloneze, dar cam asa suna expresia)…

„Man, Petőfi Sándor, man… mi-a susurat umed un ungur cu pleoapele in spuma berii… „Numai el, man, numai el”… si i-a pronuntat numele enervant, cum fac ei ca sa nu fie ca toata lumea, cu numele de familie inaintea prenumelui…

Slovenia, Polonia, Ungaria, Georgia… România, Bulgaria… Toate natiile est-europene (provinciale prin definitie, ca acolo traim, let’s face it, man) au pastrat aceasta relicva-tarã culturalã care e: „Poetul National„… E vorba sistematic de un versificator romantic (cam pe la sfarsitul sec. XIX), nefericit…

Vezi articol original 230 de cuvinte mai mult

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2013/01/14

Totuşi, pentru greva magistraţilor din 2009 nu a fost nimeni pedepsit. Încă.

CRISTI DANILEŢ - judecător

juzi in salaÎn ultimele zile o dezbatere mai aprinsă din CSM legată de alegerea conducerii din acest an a generat diverse scenarii. Că în CSM sunt tabere politice, că sunt influenţe politice. Nu e adevărat. În CSM sunt doar neînţelegeri pe un aspect punctual dar important. Nu putem da vina pe politic când noi nu reuşim să rezolvăm o situaţie. Constat că există interes pentru politic faţă de ce se întâmplă în CSM, dar sigur CSM nu este o instituţie politizată; există interes al politicului pentru mersul justiţiei, dar noi trebuie să ştim, în primul rând prin CSM, să contracarăm influenţele nepotrivite. În CSM nu desfăşurăm activităţi politice – în sensul că nu susţinem oameni politici, instituţii politice, platforme politice şi nu luăm decizii politice – dar suntem obligaţi ca organism colectiv să garantăm independenţa justiţiei faţă de politic, şi ca magistraţi individual suntem datori să susţinem statul de drept. CSM e…

Vezi articol original 400 de cuvinte mai mult

● O cale nepunitivă de surdinizare a manelei

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2013/01/12

Cred că nu există cetăţean care, să nu fi fost deranjat de muzica dată tare, fie că ea intra, fie că nu, în preferinţele sale.
Am conceput o soluţie nepunitivă de păstrare a liniştii în orele legale de odihnă. Pentru aplicarea ei nu e nevoie decît de un contract încheiat între asociaţia de locatari şi compania de distribuţie a energiei electrice.

Producătorul unui bun sau serviciu, poate refuza livrarea lui, dacă clientul îl cumpără în scopuri antisociale, sau nu e în dreptul legal de a-l consuma. Aşa se explică interdicţia de a vinde ţigări minorului, sau de a urca la volan în stare de ebrietate. Studiind un contract de închiriere a unui apartament, am constatat că chiriaşului îi este interzis, printre altele, să consume substanţe interzise în apartament, şi că, încălcarea interdicţiei duce la evacuarea chiriaşului.

Cum facem însă linişte? Îl evacuăm pe zgomotos? Nu. Poate e proprietar. Ar însemna să-i încălcăm un drept fundamental. Dar ne putem uita la maşinăria de zgomot, să constatăm că se alimentează la 220V. Îi putem cere companiei de livrare a energiei electrice să îi taie curentul zgomotosului. În acelaşi timp, compania poate notifica poliţia, de decizia luată. Reconectarea se va face după “absolvirea” unui instructaj de folosire a energiei electrice.

A beneficia de energie electrică nu este un drept fundamental. Este un privilegiu cumpărat. El poate fi refuzat, dacă uzul contravine normelor de convieţuire socială. Ca în cazul uzului altor bunuri şi servicii licenţiate.
Trei reclamaţii la compania de elctricitate, eventual sprijinite de probe, pot determina compania să taie şi să sigileze circuitul electric ce alimentează sursa de zgomot. Simplu, nu?
Mai trebuie doar o completare la lege (dacă nu cumva ea există deja) pe baza căreia să putem forţa noi înşine aplicarea normelor de convieţuire socială. Printr-o exprimare ambiguă în lege, putem face în aşa fel ca sancţiunea să fie aplicată chiar dacă maşinăria ar fi alimentată de la baterie.

Un lucru e cert: tăierea curentului reduce intervenţia statului în incidentele minore, ieftineşte în mod evident costurile publice de impunere şi menţinere a liniştii.

La sofistica contestării mai e însă de gîndit. Contravenientul poate acuza cum că alarma de incendiu din apartament e alimentată tot de la reţea, că tăierea curentului pune blocul în pericol. În cazul ăsta, compania electrică poate înştiinţa şi compania de gaz, să-i închidă titularului robinetul. Pericolul de incendiu devine previzibil, anunţat, iar răsucirea cepului, legitimă.

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2013/01/09

Cabal in Kabul

Image

[Boulanger, Marché d’esclaves à Rome (1888)]

Scrie marele nostru istoric A.D. Xenopol, in Istoria Românilor (caracterizata de Calinescu drept o opera „completa, mereu buna, pusa pe baze solide„) ca daco-getii erau niste tîlhari semi-nomazi si poligami, ba care chiar, potrivit multor surse antice, isi vindeau surplusul de copii, in special fetele, ceea ce n-ar fi nicio noutate si niciun scandal, obiceiul fiind atestat si la slavii vechi, etc.

Dacopaţii se vor ineca citind acestea, insa Xenopol  ne indica si sursele : „Menandru [care era Get de origine], in niste versuri raportate de Strabon, spune :

„Tracii toti, si dintr-insii Getii mai cu seama,

Noi toti (caci cu falã din ei mã prenumãr)

Nu suntem tocmai modele de moralitate :

Caci niciunul din noi nu se multumeste

Nici cu zece femei; mai multi duc unsprezece,

Altii douasprezece si inca si mai multe.

Iar care nu poate sa aiba peste…

Vezi articol original 347 de cuvinte mai mult

%d blogeri au apreciat asta: