Fără buletin

Despre o filozofie a plinului

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2014/11/07

Se spune că înţelepciunea orientală este a neantului, a predestinării, a mersului pe şine. Aparent aşa ar fi. Cifra zero şi conceptul de mu (nimic, nonexistenţă) îşi au originea pe undeva prin lumea indiană. Vă propun însă să vedem partea plină a paharului.

Citim prin necroloagele contemporane: a plecat dintre noi lăsînd un gol imens… etc., etc.
Hm! Ce gol? În ce constă golul? Dacă cei rămaşi resimt un gol, el nu poate fi decît golul din rutine. Într-adevăr, gesturi şi cuvinte curente rămîn dintr-odată suspendate. Intervine, vrînd-nevrînd, argumentul optativ: da, dar ar mai fi putut să facă atîtea lucruri!.
Optativul e o virtualitate. Cum poţi lua ca reală o virtualitate, o extrapolare a reflexelor şi rutinelor tale? Cine poate garanta că cel mort ar mai fi avut ceva de dat?

Suntem, şi lăsăm în urmă, exact ceea ce suntem în stare să turnăm, cît putem să turnăm – conştient sau inconştient – în ceilalţi. Nici mai mult nici mai puţin. Putem prelungi turnarea, cu dispoziţii testamentare, de pildă. Dar asta ar înseamna să le umplem timpul celorlalţi cu acţiuni şi trăiri pe care poate nu şi le doresc. E o formă de manipulare, de colonizare, de trufie. Deşertăciune, la urma urmei. Umplem un gol cu alt gol.

Şi atunci întreb: unde e golul? La occidentali sau la orientali*)?

În credinţa budistă, cel plîns la nesfîrşit este reţinut în interregn. Nu părăseşte complet nici lumea asta, nu poate ajunge nici pe cealaltă lume. Iată cum, jelania prelungită devine o formă de egoism.
Norma universală, atît în Occident, cît şi în Orient, este trei zile.
E drept, mortul însuşi se poate ajuta, eliberîndu-i pe cei rămaşi, nu numai de povara testamentară, dar şi de memorie.
Forma supremă de cuminţenie este să le laşi celorlalţi cu limbă de moarte, inclusiv liberatea de a te uita. Nu e greu: Mă puteţi uita. O virtualitate vidă ce de fapt scoate din latenţă plinul din ceilalţi. I-ai umplut de bucurie, de nervi, de respect pentru valori, de cunoştinţe, de recunoştinţă, de bani, de mînie etc., dar partea ta nevolatilă rămîne în ceilalţi. Poţi muri cu seninătate, chiar dacă ţi-ai umplut viaţa doar măturînd curtea şi i-ai îmbrăţişat pe cei dragi.

Micul meu eseu sper să acopere un gol de înţelegere a „miracolului” japonez după dezastre. Nu e niciun miracol. E viaţă trăită în prezent. Şi nimic mai mult.

––––––––
*) Ştiu că lucrurile sunt infinit mai nuanţate. Simplific şi aproximez sprijinit pe clişee, doar cu scop retoric.

Anunțuri

2 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. marinescualice2011 said, on 2014/11/07 at 18:09

    🙂 Occidentalii nu acceptă nici conceptul de reîncarnare. Occidentalii creştini nu acceptă ca fiind „curăţenia sufletească” decât cultele ortodox sau catolic( în toate formele şi variaţiunile lor) . Din păcate sunt mulţi oameni care sunt convinşi că ce nu se numeşte generic creştin, este automat păgân. Cine e de vină ? Înşişi preoţii, care speculează existenţa a încă unei mare mase de oameni cu o cultură precară sau chiar analfabetismul. De aici şi multele derapaje, adesea periculoase, când cetăţeni oneşti sunt în stare să treacă la acţiuni extremiste….

    În altă ordine de idei, recunosc că şi eu sunt tributară conceptului şi <> de „gol” lăsat de cineva care nu se mai află printre cei vii, indiferent că este vorba de o fiinţă umană sau animal de companie.

    Iată ceva care-şi are corespondent în chiar „amintirile” şi „evenimentele paranormale” din familia mea: ” În credinţa budistă, cel plîns la nesfîrşit este reţinut în interregn. Nu părăseşte complet nici lumea asta, nu poate ajunge nici pe cealaltă lume.” …Legat de această „teorie” abstractă ptr mulţi care nu sunt „open mind” să ştie că nu este aşa, indiferent ce se vor grăbi psihologii sau psihiatri să avanseze teorii.
    Am avut în familie , la rude mai îndepărtate, o mare dremă, acestora murindu-le fetiţa care tocmai se pregătea să meargă în clasa I de şcoală. Părinţii şi bunicii , neîmpăcaţi cu găndul că au pierdut unicul copil plângeau non stop. niciun vecin, nicio altă rudă nu a fost în stare să-i calmeze cumva. Au trecut cele 40 de zile, iar părinţii- mai ales mama şi bunica- nu mai puteau face altceva decăt să plângă. Iar într-o noapte bunica a avut un vis în care i-a apărut nepoţica şi i-a spus că nu poate să „treacă dincolo” ptr că lacrimile îi pun stavilă şi că s-o roage pa mama să nu mai plângă….Atunci au înţeles că există ceva ceea ce nu li se spusese de niciun preot, de ceva cu care noi, occidentalii, nu suntem educaţi.

  2. marinescualice2011 said, on 2014/11/07 at 18:10

    Reblogged this on aliceteodoram and commented:
    🙂 Occidentalii nu acceptă nici conceptul de reîncarnare. Occidentalii creştini nu acceptă ca fiind „curăţenia sufletească” decât cultele ortodox sau catolic( în toate formele şi variaţiunile lor) . Din păcate sunt mulţi oameni care sunt convinşi că ce nu se numeşte generic creştin, este automat păgân. Cine e de vină ? Înşişi preoţii, care speculează existenţa a încă unei mare mase de oameni cu o cultură precară sau chiar analfabetismul. De aici şi multele derapaje, adesea periculoase, când cetăţeni oneşti sunt în stare să treacă la acţiuni extremiste….

    În altă ordine de idei, recunosc că şi eu sunt tributară conceptului şi <> de „gol” lăsat de cineva care nu se mai află printre cei vii, indiferent că este vorba de o fiinţă umană sau animal de companie.

    Iată ceva care-şi are corespondent în chiar „amintirile” şi „evenimentele paranormale” din familia mea: ” În credinţa budistă, cel plîns la nesfîrşit este reţinut în interregn. Nu părăseşte complet nici lumea asta, nu poate ajunge nici pe cealaltă lume.” …Legat de această „teorie” abstractă ptr mulţi care nu sunt „open mind” să ştie că nu este aşa, indiferent ce se vor grăbi psihologii sau psihiatri să avanseze teorii.
    Am avut în familie , la rude mai îndepărtate, o mare dremă, acestora murindu-le fetiţa care tocmai se pregătea să meargă în clasa I de şcoală. Părinţii şi bunicii , neîmpăcaţi cu găndul că au pierdut unicul copil plângeau non stop. niciun vecin, nicio altă rudă nu a fost în stare să-i calmeze cumva. Au trecut cele 40 de zile, iar părinţii- mai ales mama şi bunica- nu mai puteau face altceva decăt să plângă. Iar într-o noapte bunica a avut un vis în care i-a apărut nepoţica şi i-a spus că nu poate să „treacă dincolo” ptr că lacrimile îi pun stavilă şi că s-o roage pa mama să nu mai plângă….Atunci au înţeles că există ceva ceea ce nu li se spusese de niciun preot, de ceva cu care noi, occidentalii, nu suntem educaţi.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: