Fără buletin

★ Totul există, pentru că totul a fost imaginat

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2011/05/31

După accidentul de la Three Miles Island din 1979, s-au desprins trei imperative importante în gestionarea unui dezastru nuclear:

1) Fii imaginativ!
Situaţiile de blackout nu seamănă una cu cealaltă. Însă scenariile cele mai sumbre pot fi imaginate. Acolo unde inginerii nu au imaginaţie, iar investitorii sunt prea zgîrciţi, golul poate fi umplut de către literaţi. Un scriitor aproape profetic a descris într-una din cărţi, cu cîţiva ani înainte, cam ceea ce s-a petrecut recent la centrala Fukushima #1. În clipul de mai jos, omul arată pe tonul: vezi? ţi-am spus eu!, uşor conspiraţionist, dar raţional, că la centrala Fukushima, dispozitivele de siguranţă au fost insuficiente numeric, rigide, subdimensionate şi prost poziţionate.
Dacă centralele nucleare sunt în prezent controlate la sînge, iar cea de la Hamaoka este deja pe butuci, aceasta se datorează şi scriitorilor, şi istoricilor.
Se credea că centralele de pe coasta Mării Japoniei sunt OK. Nu e chiar aşa. Sunt consemnate seisme cu ridicări şi coborîri de teren de 2 metri şi chiar peste, deşi un eventual ţunami nu poate avea amplitudini prea mari cît să distrugă cele 14 reactoare din pref. Fukui, de pildă. Aşadar, e greu de crezut că o reţea de ţevi (rigidă) poate rezista la deformări atît de mari.
Aplic scurtătura în special pentru gazetarii interesaţi de senzaţional. N-au decît să-şi traducă singuri sursa.

2) Ai încredere în cei de la faţa locului!
În linii mari, imperativul a fost respectat, deşi lipsesc cîteva seturi de date radiologice din intervalul 11-15 martie.
Apoi, nimeni nu a detaliat care sunt riscurile răcirii directe cu apă de mare (soluţie practicată timp de mai bine de o săptămînă). Vă amintiţi de eroarea de măsură din 26 martie? În fapt, oamenii nu ştiau ce măsoară, pentru că, pe la 20 martie, apăruse un izotop nou: 38Cl, rezultat în urma bombardării (probabil α a) clorului natural din apa mării.
Acuma, să nu cădem în paranoia, însă e bine să privim cu circumspecţie cam toate informaţiile. Fie ele liniştitoare, fie alarmiste.
Crede-i, dar verifică-i.
Am selectat clipul de mai jos pentru că, în general arată cam cum trebuie să ne îndoim, şi în acelaşi timp să nici nu ne panicăm. Televiziunea care l-a produs este una internetă de apartament, dar mult mai decentă decît OTV. Nu pot însă să nu constat anticorporatismul manifest, ceea ce este pe gustul meu.

3) Nu folosi faptele (sau interpretarea lor) în lupta politică!
O cale de respectare a celui de-al treilea imperativ este să scoţi la suprafaţă, în cadru oficial, toate opiniile. Scriitorul a fost invitat pe 10 mai în comisia energetică a camerei inferioare a Dietei, unde şi-a expus viziunea. Acţiunea vine să exploateze şi imaginaţia, să întărească şi încrederea, să amîne şi lupta politică. În clipul de mai jos, alături de Hirose (scriitorul) poate fi văzut chiar precedentul premier, Hatoyama. Recomand vizionarea clipului, eventual traducerea lui (de către cine are timp) pentru că scriitorul descrie foarte bine mecanismul exploziei de hidrogen.

Partidele de opoziţie au stat cuminţi cam 70 de zile. Moratoriul a expirat. PLD a început ofensiva în Parlament, speculînd cronicizarea efectelor accidentului nuclear. Însă deocamdată, insistă mai mult asupra trecutului: de ce, în nu-ştiu-ce împrejurare, premierul Kan nu a spus adevărul, dacă l-a spus, de ce nu l-a spus complet etc.

★ Taifun

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2011/05/29

An cu La Niña. Pacificul, colea. Arhipelagul Okinawa e deja sub cotropirea taifună. Viteza vîntului 45m/s (cca 160Km/h). Valuri de 12m. 250.000 locuinţe rămase fără alimentare electrică.
EDIT: Actualmente, pref. Kagoshima este sub vîrtej. Viteza de translaţie a crescut la 60Km/oră. Viteza vîntului a scăzut la 35m/s, cu intensificări pînă la 55m/s.

Taifunul la 29 mai 2011, ora 03:50

(Sursa: Yahoo! Tenki)
Harta precipitaţiilor

Debit pluvial (mm/oră)

Un an taifunos a fost 2004. Taifunul #18/16, care a trecut şi peste Hiroşima la 7 septembrie, a avut următorii parametri:

Presiunea: 945hPa, viteza vîntului 40m/s, viteza de translaţie (la 34 grade lat.N): 55Km/h

(Sursa NHK 2004)
Parametrii sunt comparabili cu cei ai #2/23. Discul galben indică vîntul puternic. Cel roşu, vîntul violent (peste 25m/s).

Taifunul #18/16 a venit pe ruta aceasta:
Ruta actualizată şi cea prevăzută

Taifunul #18/16. În Hiroşima, (Naka ku) intensificare locală pînă la 60,2m/s (cca 216Km/h la ora 14:20)


Numărul de locuinţe rămase fără alimentare electrică după taifunul #18/16(2004):

În Kumamoto şi Fukuoka (Kyushu) 1.250.000 locuinţe fără energie electrică

Cu numai 8 zile înainte, pe 30 august, taifunul #16/16 a trecut pe seară, cu buricul chiar prin Hiroşima.

Presiunea 970hPa

De ieri, de cînd a început tsuyu, în toată ţara plouă viguros. Tsuyu (bai’u* în limbaj scorţos) este cam al 5-lea anotimp al anului. Plouă aproape zilnic, şi, virtualmente, la orice oră. Umiditatea se menţine la valori de peste 80%. Nu ai unde usca rufe. Trebuie să supraveghezi şi bulendrele din dulap. Te poţi trezi cu ele mucegăite. Anul acesta, an cu La Nina, nu este un an tipic. Tsuyu a venit cu 12 zile mai devreme şi este al treilea ca „trufandalitate” absolută, de cînd se fac măsurători climatice.

Ei, şi?, poate veţi zice.

Păi, una din anomalii este că, în cinci luni, de cînd a început anul, deasupra Filipinelor nu s-au format decît două vîrtejuri. An sărac în taifunuri, ca de altfel şi precedentul.
A doua anomalie este că vîrtejul #2** avansează spre sectorul nordic. De regulă, pînă prin august, taifunurile evoluează şi se destramă în zona subecuatorială. Abia spre toamnă, cînd Asia se mai răceşte, iar regimul climatic virează spre anticiclonic, taifunurile migrează accelerat spre arhipelagul Japoniei. De obicei, deasupra Okinawei, formaţiunea taifunoasă trece cam cu 20-30Km/h, iar cînd atinge latura sudică a insulelor Shikoku şi Honshu, viteza de avans trece de 40Km/h). La peste 40 grade lat.N, forma spirală se destramă, însă, îşi menţine potenţialul pluvial. T#2/23, avansează spre NE cu 40Km/h deasupra Okinawei, urcă în prezent pe insula Kyushu iar luni se prevede că va atinge insula Honshu. Cel mai probabil, în zona Kanto-Chubu-Kinki.

Traiectoria taifunurilor are în linii mari sensul SSV→NNE, însă nu sunt excluse abateri, cum ar fi coturi bruşte, sau chiar revenirea în locuri deja măturate. Prin poziţie, vestul insulei Honshu este mai ferit de taifunuri. Asta nu înseamnă că pericolul nu există. Nu e numai pericolul contactului frontal. În permanenţă, de pe flancul vestic al vîrtejului, o aripă noroasă pleacă mult mai repede spre nord. Ceea ce face ca, chiar dacă vîntul nu bate, cîteva zile bune, ploaia să cadă abundent, în reprize lungi. De altfel, din cîte am observat, fenomenul tsuyu este dat de bîntuirea aproape constantă a unei aripi de taifun sau a alteia. Frontul atmosferic rezultă din condensarea aerului cald şi umed venit din sud, cu aerul rece dintr-un maxim barometric nord-asiatic.

Premize locale de dezastru

Insula Kyushu este principalul receptor de ploaie venită din bazinul sudic. În sudul insulei, destul de frecvent se înregistrează precipitaţii de peste 300mm la o trecere. Uneori se ajunge local şi la 800-1000mm. Teritoriul este în general bine amenajat. Însă are şi limite, geometrice ca-să-zic-aşa. Cînd debitul pluvial trece de 50mm/h, nu e nimic extraordinar ca viitura rezultată să deverseze.

Anul acesta, prefecturile Miyazaki şi Kagoshima păstrează încă, într-un echilibru metastabil, acumulările de cenuşi vulcanice de la recenta erupţie din iarnă. S-au inventariat 35 de locuri periculoase.
În ce constă pericolul? Cenuşile vulcanice se îmbibă cu apă, lucru ce duce la schimbarea bruscă a unghiului de taluz natural. Cu alte cuvinte, odată îngreunată, masa de cenuşă o ia brusc la vale. Un fel de megabetonieră din care pleacă brusc betonul. Şi rade totul în cale. Amenajarea în astfel de cazuri constă în lărgirea cursurilor de apă, de la 20 la 100m şi simultan, îndiguirea. Nu e sigur că pe la coturi digurile vor fi şi rezistînd.

Un alt loc sensibil este aria răsăriteană a insulei Honshu, regiune afectată de recentul val de cutremure catastrofale din martie-aprilie. Pantele şubrezite de seisme, odată încărcate cu apa de ploaie o pot lua la vale cu mult mai uşor. În zonă, previziunea de ploaie depăşeşte 100mm/zi. Cu atît mai probabilă alunecarea, cu cît, relieful însuşi s-a mai modificat şi este încă instabil gravitaţional. O fisură ici, o forfecare de strate colo, o înălţare ici, o deviere naturală de curs colo.

La pericolul hidrostatic (alunecări de teren) şi cel hidrodinamic (deversări de rîuri, erodări de maluri), se adaugă mareea înaltă. Ceva mai înaltă pe vreme de taifun. Nu numai din cauza înălţimii valurilor. Depresiunea atmosferică face ca, sub formaţiunea spirală de nori, nivelul mării să crească pascalian. Se formează un mic „cucui” marin, care, cînd ajunge în contact cu ţărmul, îl inundă mai adînc decît o face mareea de clar de Lună. Şi dacă mai punem şi prăbuşirile seismice de teren litoral, în Tohoku, inundaţiile vor fi mai grave doi trei ani de acum încolo.

O mică previziune personală. Ţinînd seama de viteza mare cu care trece peste Okinawa, presimt că taifunul se va destrăma înainte de a atinge coastele insulei Honshu. Teoria mea zice că tocmai viteza mare de translaţie este cea care grăbeşte destrămarea. Îi taie „suflul”. Sunt bucuros că am prilejul să-mi verific ipoteza.

––––-
* De fapt, tsuyu şi bai’u se scriu la fel, (梅雨 ploaia prumilor. Pe semne, ploaia din preajma recoltei de prume.) dar se citesc diferit, în funcţie de context.. Nu rîdeţi! Este denumirea pe care am dat-o unui rozaceu cu drupă asemănătoare caisei nealtoite, dar cu sîmburele ca de piersică, fruct acru precum corcoduşa (altoită cu mărul pădureţ), rozaceu numit ume pe japoneză şi japanese plum pe engleză. Aşadar, prune, ume – mai pe româneşte – prume.
** Taifunurile din Extremul Orient nu au nume, ci numere de ordine. Ca la butelii. Deşi suntem în luna mai, dinspre Filipine vine încoace un taifun destul de puternic (940 hPa în buric). Taifunul #2/23. În care #2 reprezintă numărul de ordine, iar 23, anul erei Heisei.

Tagged with: , ,

★★☆ Neam de genii, neam de hateri – brand de ţară

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2011/05/28

Vă rog să îmi permiteţi a semnala două texte de atitudine. Ceea ce le leagă este descrierea paranoiei de gangster ce guvernează relaţia românului cu el însuşi, şi respectiv cu lumea.

Ţinînd seama de statura autorilor (Vintilă Mihăilescu şi Liviu Ornea) consider că e mai bine să stau în banca mea şi să tac despre specificul naţional.

★★☆ Vrei să moară mama?

Posted in Chestii, Teste by Marius Delaepicentru on 2011/05/27

Link scurt: http://wp.me/pKahb-Xb

Aflu de pe blogul Ad Astra că Gabriel Preda (GP) a primit telefonic o serie de ameninţări uşor interlop-procesomane, cum că, vezi, Doamne!, în urma exprimării publice a îndoielilor consiliului asociaţiei Ad Astra, asupra fezabilităţii unei invenţii prezentate la salonul de inventică autopremiată, de la Geneva, GP a lezat nu ştiu ce interese, şi că cineva se va ocupa personal de el să-l oblige a repara vexaţiunea asupra onarei de familist electrochimic.

Chiar mă întrebam de ce oamenii de ştiinţă bine ancoraţi publicitar, obişnuiţi să citeze (atunci cînd nu plagiază) nu au trimis mai devreme o citaţie, din moment ce comunicatul Ad Astra a apărut pe 9 mai a.c. Iată că relaţia academică s-a stabilit telefonic.

Printre altele, telefonardul avertizează sever că, din cauza lui GP, România nu va mai primi fonduri europene pentru cercetare. Oare chiar aşa să fie? Acuma, nu ştiu cît aduc fondurile europene beneficii din cercetare, dar sigur împărţirea lor aduce zavistie. Se pare că pînă şi cercetarea românească e patronată de sfîntul Goe: vrei să moară mama?

★★☆ Porfirinele electrocutate şi diagnosticul de impostură în 6 minute

Posted in Chestii, Teste by Marius Delaepicentru on 2011/05/25

Link scurt: http://wp.me/pKahb-Wi

Cînd am preluat comunicatul Ad Astra, am omis să arăt nemernicia gazetarilor români. Cu regret, îi cer iertare lui Gabriel Preda.

Gabriel Preda, el însuşi cercetător, îmi semnalează de data aceasta, un fapt impardonabil pentru un gazetar de popularizare a ştiinţei: colportarea cu bună ştiinţă a hoaxului. De ce, cu bună ştiinţă? Păi, stimabilei gazetare Andrada Floria, de la Adevărul, i-a fost suficient să vadă scris „Geneva” pe patalamaua „inventatorilor”, pentru a promova un nou Mudava (bicefal) în paginile gazetei citate. E drept, doamna Floria, impresionabilă la slova englezească , poate da vina pe Fabrica de bani Centrul de Informare Tehnologică , care nu ştiu dacă tot din bani publici se întreţine, (întrucît nu are o pagină de autoprezentare), dar propagă acelaşi bulşit. Alte şi alte publicaţii de popularizare şi exhibare a semidoctului naţional şi electrolitic, au preluat şi înghiţit ştirea ca pe antinevralgic.

Pe scurt, e vorba despre un electrod, ce, chipurile, e în stare să dozeze în sînge un factor indicator de cancer în stadii incipiente. Toate bune şi frumoase. Cercetarea a avut loc cu finanţare din bani publici, în cadru familial cu autori cunoscuţi: soţii Raluca-Ioana şi Jakobus-Frederick van Staden. Rezultatele au fost prezentate astă toamnă la „renumitul salon de inventică” de la Geneva, unde, se ştie, nimeni nu scapă nepremiat de la excelent în sus.
Un antreprenor, pe nume Mircea Tudor (MT), preşedintele unei companii (probabil româneşti MB Technology) şi membru (nu chiar inocent) într-unul din juriile salonului, a preluat cu bună credinţă partea de tehnologie pentru aparatul ce ar fi urmat a fi produs. Cînd obiecţiile venite din lumea ştiinţifică serioasă nu au mai putut fi surdinizate, exasperat şi de rateurile prototipului patentat, MT a anunţat că a renunţat la contractul cu soţii van Staden.

Aţi zice că adevărul a triumfat. Nu e chiar aşa. Recent, un obscur eurodeputat PDL a preluat gogoaşa mediatică întreţinută de doamna specialistă Andrada Floria în Adevărul. A introdus-o în programul unei expoziţii de fălire la Bruxelles. Chiar în aceste momente, România se face de rîs cu un afiş în care numai numele autorilor reprezintă un adevăr.

În rest, PR prin care autoarea articolului din Adevărul ne anunţă că inventatorii perseverează. Impresia că nu mai e de pus la punct decît clema senzorului este de-a dreptul nostradamă. Lucru ce îmi aminteşte de vorba: în cercetare, perseverenţa este recunoaşterea eşecului.

Trebuie să recunoaştem că soţii van Staden au potenţial şi, chiar dacă nu par a se pricepe la electrochimie, se pricep la managementul cercetării (latură ce include invariabil şi lauda ciocanului). Statul le-a finanţat şi cercetarea, şi participarea la geneve saloane. Totul, pe vorbe şi eprubete subţirele, în care zac porfirine* electrificate. Desigur, faptul că Andrada Floria a pomenit mîlc şi vag despre obiecţiile Ad Astra (fără să dea vreun nume propriu) şi despre ruperea contractului cu tehnologul, are drept cauză numai spaţiul editoral limitat.

Ultima oră: Gabriel Preda mă anunţă că Ministrul Daniel Funeriu cere investigarea relevanţei participării României la saloanele de invenţii.

Permiteţi-mi să reproduc cîteva pasaje dintr-o corespondenţă privată, pentru a reconstitui cronologia şi poliloghia.

2010 toamna: Soţii van Staden anunţă invenţia, ulterior „premiată” la Geneva. Ştirea se răspîndeşte.
10 mai: Ad Astra dă un comunicat ignorat de majoritatea organizaţiilor media.
13 mai: Andrada Floria, Editor coordonator Adevarul Sanatate, îi scrie lui Gabriel Preda:

Am citit cu mult interes e-mailul dumneavoastra si va asigur ca vom aborda, cat de curand, subiectul cu cercetarea medicala in Romania. Vom face publica, de asemenea, opinia dumneavoastra cu privire la acest subiect. Pentru aceasta, va rog sa-mi lasati si datele dumneavoastra de contact (numar de telefon).

18 mai: într-o corespondenţă cu Gabriel Preda, Mircea Tudor confirmă abandonarea proiectului tehnologic.

Decizia noastra are la baza rezultatele considerate ca neconcludente pe care echipa noastra de cercetatori le-a obtinut timp de peste 6 luni de teste cu senzorul conceput de sotii Van Staden si de refuzul acestora de a relua cercetarea la nivelul senzorului, pe care noi il consideram inutilizabil intr-o aplicatie comerciala, in forma si cu caracteristicile actuale.

19 mai: Gabriel Preda, către Mircea Tudor:

Daca imi ingaduiti, am sa insist pe langa Adevarul sa scrie un articol clar, in care sa se afirme raspicat ca nu exista motive intemeiate pentru a prezenta cu un asemenea optimism rezultatele dnei. van Staden si in care sa se explice la fel de clar ca nu faceti parte din acest proiect fantezist.

Îl previne şi că hoaxul se răspîndeşte cu asistenţă luhană:

…dna. van Staden a planuit cateva evenimente media, inclusiv prezentarea in cateva zile, la Bruxelles, a „senzorului care detecteaza cancerul in 6 minute”, un eveniment organizat cu ajutorul europarlamentarului Petru Luhan:
Ar fi pacat ca un astel de eveniment (planuit pentru 23-26 mai 2011) sa repete seria de exagerari care acum sunt promovate in media romaneasca. Ar fi pacat si ca, nespunand la timp adevarul despre promisiunile dnei. van Staden, sa se arunce o lumina indoielnica asupra exemplarelor eforturi facute de organizatia dumneavoastra, dar si a ANCS-ului pentru promovarea adevaratei dezvoltari tehnologice si inventicii romanesti.

19 mai (aceeaşi zi): Mircea Tudor către Gabriel Preda:

In ceea ce priveste initiativa domnului Petru Luhan, desi am fost invtat initial sa particip la aceasta actiune la Bruxel, am refuzat invitatia deoarece solutia de detectare a cancerului, asa cum a fost conceputa de doamna Raluca van Staden nu a ajuns la o maturitate comerciala, care sa justifice un astfel de demers de promovare.

23 mai: Articolul apare cu acelaşi ton triumfalist în Adevărul. Într-un mail trimis mie, Gabriel Preda îşi exprimă dezolarea pentru lipsa de profesionalism a jurnalistei de hoax:

…Andrada Floria, de la Adevarul, avea acceptul scris al dlui. Mircea Tudor, de la MB Telecom Technology, de a dezvalui faptul ca, in urma investigatiilor MB Telecom Technology, s-a dovedit ca senzorul, asa cum este specificat in brevet, este inutilizabil, doamna Andrada Floria a preferat sa ignore aceasta informatie importanta si a scris un articol care pare sa sugereze ca se continua dezvoltarea, fara a specifica de ce s-a schimbat producatorul, cine este noul producator etc.
Cred ca subiectul merita explorat in continuare, mai ales ca Petru Luhan, europarlamentar, a organizat la Bruxelles un eveniment, intre 23-26 mai, in care prezinta realizarile inventicii romanesti, cu cap de afis dispozitivul dnei. van Staden. Am aflat ca grupul PPE a refuzat sa acorde sprijin, chiar i-a cerut sa renunte, dar actiunea continua, domnul Petru Luhan luand-o pe cont propriu. De asemenea, dl. Petru Luhan MEP nu a raspuns la 2 din mesajele mele.
Ar fi excelent daca ati recomanda subiectul si altor bloggeri; dupa cum vedeti ziaristii evita sa abordeze frontal problema, preferand sa prezinta actiunea Ad Astra ca un fel de zgomot neplacut, care va fi inlaturat cand dispozitivul va fi realizat in final.

…ceea ce am şi făcut. Luaţi şi răspîndiţi. Să afle tot poporul că e mai cuminte să recepteze mai cu băgare de seamă ştirile, chiar dacă ele sună impresionant, româno-flamand, cu accent algebru.

Din păcate, la această oră, rahatul exhibiţionist se întinde şi compromite în ochii Ioropei şi proiectul Măgurele (un proiect adevărat) băgat în aceeaşi oală cu impostura soţilor van Staden de incultura gazetarilor.
Din fericire, ministrul Funeriu a luat taurul de coarne.

Revoltat de nesimţirea ţanţoşă, am reacţionat pe pagina eurodeputatului:

EDIT: După cîteva ore, comentariul mi-a fost şters definitiv. E cel puţin amuzant ca un spammer parlamentar să considere spam un comentariu ce atrage atenţia asupra adevărului.

––––––––––
* Cel puţin în diagnosticarea cancerului de gonade la bărbat, testul imunochimic de sarcină pare mai precis decît electrodul mov din poveste. Nu rîdeţi! Principiul e simplu. Gonadotrofina corionică (HCG) substanţa ce duce la apariţia culorii pe băţul din kit este un hormon normal, prezent în urina gravidei. Acelaşi hormon este secretat în mod anormal, de unele tipuri de carcinom. Un rezultat fals-pozitiv pentru starea de graviditate poate fi real-pozitiv pentru cancer.

◎ Ultima zi de vacanţă

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2011/05/23

(continuare din numărul trecut)

Am adormit cu gîndul să reiau traseul montan. De data asta, prin aer clar, fără pîcla central-asiatică. Pe la orele 2 din noapte am deschis un ochi. L-am închis la loc. Cînd i-m deschis pe ambii, soarele îmi perpelea deja cortul. Mă uit la ceas: ora 11. Shit! Am scăpat ocazia. Nu-i nimic. N-au intrat zilele în sac. Cel puţin m-am odihnit în linişte.

Îmi făcui bagajul rapid, urcai pe bicicletă şi o tulii către casă.

Zilele frumoase nu pot fi libere pentru cultivatorii de stridii

Vizibilitatea este simţitor mai bună

Trec înapoi cu feribotul şi iau drumul înapoi. Soare puternic. Deschid umbrela. Trag cu ochiul în jur.

O locuinţă niţel futuristă, cu vedere la mare şi la calea ferată.

După ce trec de Itsukaichi o iau la dreapta prin Shoko center. O arie industrială construită acum vreo 20 de ani pe un teren smuls mării. Sunt întîmpinat de o peluză cu flori de cîmp.

Ajung la fabrica de gunoi. Locul de unde am fost concediat acum vreo 14 ani după numai o săptămînă.

Centrul de reciclare. Obiectiv inclus în turismul industrial. Culoarul în consolă constituie circuitul de vizitare a instalaţiei de sortat gunoiul. Zilnic, grupuri de elevi şi de pensionari sunt aduşi aici pentru a fi educaţi întru cooperare la sortarea gunoiului.

Arunc o privire către coasta muntelui. Se văd locuinţele din Inokuchi-dai, altminteri vizibile şi în fotografia cu pescarul pe dig.

Niţel mai încolo dau de flori nemaivăzute.

În sfîrşit, ajung în oraş la spartul festivalului.

Piramidă florală în faţa Muzeului Memorial. La spartul tîrgului, fiecare poate pleca acasă cu cîte un ghiveci.

Ocolesc prin Parcul Păcii. De la catastrofa din 11 martie, numărul turiştilor străini în Hiroşima a scăzut cu 80%(!). Însă, ca de obicei, în faţa monumentului Sadako, turişti.

Puţin mai încolo, în vadul rîului, pe o platformă, vizavi de Domul Atomic, artişti amatori, probabil coreeni.

Între timp se înserase. De pe Tsurumibashi trag un ultim cadru.

(Sfîrşit)

▲ Zeolit

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2011/05/19

…este denumirea mineralului ce va fi folosit la decontaminarea radioactivă a apei şi a solului.

Zeoliţii* au proprietatea de a reţine în structura lor labirintică ionii deveniţi la un moment dat indezirabili. Sunt folosiţi încă demult la purificarea şi demineralizarea apei. În instalaţiile ce cer demineralizare avansată, au fost înlocuiţi însă cu răşini schimbătoare de ioni. Se pare, tehnologia franţuzească de reciclare a apelor radioactive se bazează tot pe zeoliţi.

Tocmai am auzit la radio că una din căile de decontaminare a păşunilor constă în împrăştierea pulberilor zeolitice, urmată, după întărire, de răzuirea stratului superficial. Ionii de cesiu vor fi adsorbiţi şi îndepărtaţi. Zeoliţii îmbogăţiţi în elemente radioactive pot fi brichetaţi şi îngropaţi.

Japonia are zăcăminte şi exploataţii importante de zeoliţi. Unele la mai puţin de 300Km distanţă de focarul de materii radioactive. Din cîte îmi amintesc, în Aomori, sau chiar Iwate, sunt cîteva cariere. Soluţia este la îndemînă.

Pentru radioactivitatea reziduală se vor aplica tratamente cu îngrăşăminte potasice. Metal alcalin, cesiul este rudă bună cu potasiul. Îmbogăţirea solului în potasiu face ca cesiul să piardă competiţia* atunci cînd plantele îşi vor extrage nutrienţii necesari din sol. Soluţia practică îşi are originea la Cernobîl. Aşa au reprimat specialiştii sovietici cesiul radioactiv. Probabil, stronţiul de la Cernobîl a fost angajat într-o competiţie similară, dar cu concurenţi dolomitici (carbonaţi de calciu şi magneziu).

Sunt 23.000ha de sărături agricole rămase după retragerea valului seismic. Se vor săpa şanţuri de drenaj, terenurile vor fi inundate cu apă dulce, şi desecate, alternativ, în cîteva rînduri. Desărarea va dura cîţiva ani***.

Un lucru e sigur: pe terenurile supuse tratamentelor de decontaminare/ desărare produsele horticole vor fi mai dulci decît de obicei. În general potasiul face vegetalele mai dulci. Iar un aport de natriu adus de briză pe teren nisipos, face şi ceapa (eşalotă) o dulceaţă de legumă. Fenomenul este cunoscut în ariile litorale din Ibaraki şi Chiba.

––––––––-
* Am indicat articolul în limba engleză. Cel în limba română accentuează pe latura naturist-băbească. Nu vreau să mă fac agent colportor de hoax.
** Un fenomen asemănător are loc la absorbţia digestivă a aminoacizilor. Un exces de acid glutamic de pildă, poate inhiba absorbţia altor aminoacizi. De aceea nutriţioniştii mai mult sau mai puţin amatori blamează acidul glutamic. În fapt, el este un aminoacid important. Fără el, creierul funcţionează mai prost. Se intoxică mai uşor cu amine. Rău e excesul de acid glutamic, din motivele expuse.
*** Cam prin aceeaşi metodă îşi desărează gospodinele ghivecele de muşcate. Le cufundă peste noapte în cada de baie.

▲ Fukushima – foi de parcurs

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2011/05/19

Eclipsă

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2011/05/18

Pozele de mai jos le-am luat în iulie 2009, cînd Terra şi Luna se certau pe lumina solară.
Cele roşii sunt făcute pe film reversibil, cu un Nikon F-301 (1985). Cea verde şi cea mică, pe negativ. Nu am ajustat nimic înafara unui crop sumar şi a dimensiunilor în formatul digital.

„Happening”. Aparatul cu care am tras poza de mai sus este un Minolta XE XG-E, din 1977. Nu băgasem de seamă că garniturile de etanşare erau fărîme. Mi-a intrat lumină pe unde nu trebuie. Aici se vede mai bine „arsura”.

Dacă la imaginile voalate alterarea culorilor e şi din cauza luminii parazite, cromatica principală are o raţiune cît se poate de practică: pentru reducerea luminii incidente. Am suprapus toate filtrele colorate pe care le-am găsit prin casă, reducînd astfel intensitatea la 1/32 – 1/16 din cea naturală. M-au mai ajutat şi norii acolo unde încă se cerea filtrare.

E de notat că pozele au fost luate cu obiective în vîrstă, sprijinite pe teleconvertere nu foarte grozave. Mă rog, cu instalaţii pe care un „progresist” şi liberschimbist, căzut în admiraţia megapixelilor nu ar da doi bani.

Dacă tot adusei vorba de megapixeli, iată o fotografie de 60Mpixeli cinstiţi (adică, nu prin interpolare) obţinuţi prin scanarea negativului la 3200dpi (puncte optice, iar nu prin expandarea din soft) cu un scaner nu prea grozav (Canoscan 8400). Fotografia am făcut-o cu Mamiya 7, pe peliculă Ilford alb-negru (în format Bronica 60x70mm) ISO50. Peliculă expirată de 5 ani.

Cu un clic pe imagine, şi cu încă un clic după ce imaginea se va încărca, veţi putea vedea că, zăbrelele din spicele de pe acoperişul hotelului (partea dreaptă a imaginii) încă mai pot fi distinse, deşi distanţa este de mai bine de 400m, iar focala obiectivului de 80mm (echivalentă cu 45mm la cadrul full size pe 35mm). Aparatele digitale SLR cele mai tari nu depăşesc 25Mpixeli (optici, nu marketingi).

Vedere spre vest de pe Tsurumibashi

Lună plină

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2011/05/18

Fotografie luată adineaori, cu un Sony α-300, obiectiv Minolta AF de 100-300mm şi teleconverter x2, ambele vechi de 15-20 de ani. Calitatea slabă a dispozitivului optic (un punct de mucegai, ceaţă) se poate vedea cu ochiul liber în rezultat. 😀

Parametrii expunerii au fost setaţi manual la: ISO 100; 1/320s; f1/11 (f1/5,6×2); WB=6000K. Ora 1:05; cca. 189 grade (aproape sud).
Ţinînd seama de stabilitatea proastă a trepiedului, am căutat să reduc timpul de expunere. f1/11 era deschiderea maximă. La focala de (practic) 600mm, timpul de expunere optim ar fi fost cam de 1/500. Aveam de ales între sensibilitate mai mare şi timp mai lung. L-am ales pe ultimul.

Fotografia de mai jos reprezintă tot Luna, dar fotografiată cu o zi înainte, la apus. Ieri am descoperit prea tîrziu că s-a înseninat cerul. Pe la ora 3:46 am înşfăcat aparatul, am alergat după ea, dar nu am avut timp decît să încerc în disperare să o pozez din mînă, pînă nu dispare după acoperişuri. Nu e greu de intuit că Luna la apus nu are aceeaşi luminozitate ca la zenit. Deşi setasem la ISO 1600 timpul necesar de expunere era cam de 1 secundă. Iată ce a ieşit:

Cer…

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2011/05/16

Nu, nu-i cer guvernului nimic. Am simţit doar nevoia de a prezenta un fenomen interesant. Azi ieşii în decor într-un mic orăşel din apropierea Hiroşimei. Cerul era acoperit de două strate de nori înalţi, dar subţiri. Norii stratus (mai scunzi) erau raiaţi. Ambele ecrane nebuloase formau un mediu de descompunere a luminii solare. Se formase un halou imens la zenit. Cam ca cele pe care le vedeţi uneori noaptea în jurul lunii pline. În special în nopţile de iarnă.

Evenimetul de azi a fost pentru mine o provocare cel puţin tehnică.

Halou solar

Pentru a putea evidenţia curcubeul circular am fost nevoit să scot soarele din cadru. De asemeni, am photoşopiat niţel contrastul.

Următoarele poze sunt neajustate cromatic.

…şi o poză făcută în zorii zilei de 29 aprilie:

De aici în jos, cerul este prezent, însă scopul fotografiilor este unul comercial. Intenţionez să vînd un aparat foto la licitaţie şi am nevoie de spaţiu online pentru prezentare.

S-au strîns prea multe aparate foto. Tocmai am căpătat şi pus la punct unul fabricat acum mai bine de 40 de ani. Un Olympus Pen FT, cu film de 35mm, dar cu cadrul pe jumătate (16x24mm). Am tras zilele trecute un film de probă. Parametrii expunerii i-am setat manual. Am preferat o uşoară subexpunere, pentru a vedea în porţiunile umbrite cît influenţează murdăria strînsă în lentile calitatea imaginii. În acelaşi scop am expus şi în contralumină. Deocamdată, am scanat numai pozitivele, însă la o primă vedere, imaginea nu este cu mult mai proastă decît la un Nikon Pronea S sau Minolta Vectis S1, aparate din aceeaşi clasă.

Danbara

Tagged with: ,

▲ Onagawa şi Ishinomaki

Posted in Chestii, urgenţe umanitare by Marius Delaepicentru on 2011/05/16

Între cele 400 de fotografii făcute de Nobu am găsit şi 8 clipuri video. Detalii despre ceea ce veţi vedea în mişcare puteţi găsi în postul anterior.







–––––––––––––
În altă ordine de idei, la centrala Fukushima #1 s-a constatat că gaura din reactorul 1 s-a produs în primele 16 ore de la primul tsunami, cel din 11 martie. Temperatura a ajuns la 2800℃, ceea ce a dus la căderea parţială a combustibilului şi la apariţia unei găuri (se pare, nu prea mari) în fundul vasului, gaură suficient de largă cît să ducă la acumularea unui volum imens de apă puternic radioactivă în bazinele din subsol. Reactorul 1 este şi primul care a explodat (pe 12 martie) la contactul metalului incandescent cu apa de răcire.

Am aflat şi de ce atît de grăbit a fost ordinul de închidere a centralei Hamaoka (Shizuoka). La unul din reactoare, unul din multele cutremure a dus la apariţia unei fisuri în sistemul de răcire. (Probabil într-un schimbător de căldură.) Apă de mare (cca 400t) s-a amestecat cu apa dulce, lucru ce impune oprirea instalaţiei şi desărarea tubulaturii şi a rezervoarelor. Contaminarea nu este decît înternă. (nu s-a risipit nimic în mediu.)
Un alt reactor (din cele 5 de la Hamaoka) era oricum pe cale de a fi dezafectat, în urma atingerii termenului de utilizare. Probabil era cel mai vechi.
Încă unul era în revizie generală, iar altul avea probleme de coroziune şi necesita o revizie mai la sînge.

Puse una peste alta, din cele 54 de reactoare nucleare pe care le are Japonia, doar 1/3 vor mai funcţiona în cursul anului 2011. Oricum, pe coasta Pacificului nu se mai produce nici măcar un KW din surse nucleare. Încă din luna martie.

▲ Rîul Muierii

Posted in Chestii, urgenţe umanitare by Marius Delaepicentru on 2011/05/14

…este traducerea toponimului Onagawa din pref. Miyagi. Ideograma pentru femeie este un fonem (ateji). Nu ştim de fapt de unde vine denumirea. Oricum, dacă ideograma ar fi avut funcţie noţională s-ar fi citit Onna(gawa).

Din cauza apropierii de epicentrul major, precum şi a conformaţiei ţărmului, la Onagawa, ţunami a atins puţin peste 14m înălţime. Este o minune că centrala nucleară omonimă nu a fost avariată critic.

Zilele trecute am primit de la Nobu – un tînăr dansator de flamenco şi artist plastic amator – împreună cu dreptul de difuzare, un stick doldora de fotografii trase de el în zona sinistrată. Nobu era uşor dezmăgit de puţinătatea conversaţiilor pe tema cataclismului de pe 11 martie, în rîndul oamenilor din Hiroşima. S-a bucurat cînd eu însumi am deschis discuţia şi mi-am arătat interesul pentru recolta sa vizuală.

Toate cadrele au fost trase între 21 aprilie 17:20 şi 22 aprilie 13:54, în oraşele Onagawa şi Ishinomaki. Circa 400 de imagini.

Conştient de oboseala pe care ar putea-o provoca un exces de imagine, am selectat puţin peste 60 (şi aşa prea multe pentru un privitor mediu) după ce am stat vreo cinci ore să elimin rateurile tehnice şi de compoziţie, redundanţele şi imaginile care ar fi cerut explicaţii prea lungi sau note de subsol prea ample. Intervenţiile asupra imaginilor au fost minore (decupare, clarificare).

Am respectat în linii mari cronologia. Am căutat mai mult să scot la iveală latura lirică şi mai puţin pe cea documentară, deşi mai multe imagini ar fi meritat să fie publicate. O parte din imaginile de mai jos vor fi însoţite totuşi de explicaţii sumare. Pentru nelămuriri vă stă la dispoziţie coloana de comentarii. În măsura posibilului voi căuta să vi le satisfac.

Vă mulţumesc. Nu mă îndoiesc, Nobu îşi va fi simţit preţuit efortul de documentare.

Cine nu s-ar fi simţit în siguranţă la altitudinea asta? Cu toate astea...

Martor de inundaţie

Temelii

40 tone pe metrul pătrat. Martor de impact

Ganbappe, Onagawa! - Rezistă, Onagawa! (pronunţie infantilă în dialect). Tocmai am primit lămuriri de la radio. Ganbappe nu este un gerund, aşa cum am crezut, ci un voliţional verbal regional. Echivalentul lui ganbaroo (rezista-vom!). Dacă gerunziul cu funcţie imperativă exclude emitentul, voliţionalul îl include.

Prăbuşire tixotropă. Graniţa dintre uscat şi ocean a rămas simbolică.

Anpanman

Inamicul este în cetate.

Postbox

Cedează trecerea

Portul de pasageri

Spitalul se află pe o tersasă. Apa a inundat complet parterul pînă la podeaua etajului I

Piaţa de peşte. În prim plan se pot vedea resturile stîlpilor electrici. La 22 aprilie, reţeaua electrică era refăcută.

Shaken uketsukechuu - Recepţia pentru revizia tehnică periodică (a automobilului)

În planul îndepărtat, spitalul. Se pare că şi etajul I a fost avariat.

Trotuar jupuit. Dalele rigolei au fost smulse.

Planeta poate fi prinsă între două degete? Se pare că da.

Ţunami vine însoţit de incendii. Materii combustibile uleioase se aprind instantaneu. Şcoala din imagine a căzut victimă.

Amputaţie

Clădirea şcolii

Manga road


Mai multe despre poetul Matsuo Bashō aici.

Impresia martorului Nobu

◎ Praful bactrian se risipeşte

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2011/05/13

(continuare din numărul trecut)

După ce asistai la primirea avizului epidemiologic, de la cioară, încălecai din nou pe bicicletă şi trecui în partea populată a insulei. Mă oprii după numai cîteva sute de metri la un mic debarcader inactiv (să fie îmbarcader?). Nu l-am văzut niciodată deschis, deşi una două bărci trase sunt mai mereu. S-ar putea ca doar vara (cînd evit locul) să fie ceva „chartere”.

Cumpărai o cafeluţă.

În timp ce sorbeam cafeaua, o pasăre (nu mă întrebaţi ce barză e) decolă.

Doi copii încercau să scoată o găleată de apă pentru tatăl lor ce dădea la peşte ceva mai încolo.

Nu prea reuşeau s-o cufunde în apa înţesată de nori*. Într-un tîrziu se lăsară păgubaşi.

Îmi continuai plimbarea. Ajunsei în apropierea templului shinto Itsukushima.

Între timp, mareea se retrăsese. Puzderie de vizitatori pe faleză, puzederie de căutători de vongole pe sărătură, puzderie de pipăitori de torii (poartă accesibilă pedestru numai cîteva ore pe zi). Simt că trebuie să părăsesc aglomeraţia repede. Trecui pe lîngă templul budist („concurenţa”) în căutarea unui drum lăturalnic. Surprinzător, nici urmă de turist pe „drumul strategic”. Am descoperit două mici tunele şi un aprozar.

Parcă anul acesta sunt mai multe ricşe. Cu ani în urmă era un singur ricşar pe toată insula. Un tip atletic, la vreo 45 de ani, cu faţa şi chelia arse de soare, dar cu chonmage** de epocă. Pe drumul lăturalnic dădui de un ucenic ricşar în acţiune.

În sfîşit, ajunsei aproape pe în înserat, la portul de feribot.

Puţin obosit de atîta lumet, mă îndreptai către camping. Mă oprii niţel în tunelul dintre Suginoura şi Tsutsumigaura. (scuzaţi manierismul din pozele de mai jos)


Tunelul a fost dat în folosinţă în octombrie 1989. Alături există încă tunelul vechi, actualmente numai pentru pietoni şi biciclete.

Seara se lăsă de-a binelea.

Cum albastrul cerului dispăru, mă întorsei şi eu la cort. Campingul era încă populat, dar silenţios. Dădui drumul la radio şi aflai că aerul se va limpezi a doua zi. Adormii plin de speranţă.

(va urma)

––––––––––––-
* alga aceea se numeşte nori (bisilabic).
** cocul pe care îl vedeţi în filmele cu samurai.

Pentru curioşi, pun aici o fotografie cu instalaţia mobilă. Scuzaţi soft-focusul. Este involuntar. Era prea întuneric, iar lipsa focalizării perfecte nu este un interlock la α-Sweet. Aplic de asemeni, raportul cu parametrii expunerii.

▲ Un nou raport METI despre Fukushima #1

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2011/05/12

De vreo opt ani primesc cu regularitate newsletters de la METI. În engleză şi japoneză. Unele documente sunt accesibile numai în japoneză. Azi am primit un link la raportul METI actualizat pentru 10 mai, ora prînzului. Raportul prezintă şi date tehnice despre cele 14 reactoare nucleare de pe coasta Pacificului. Atît date generale, cît şi parametrii (presiune, temperatură, nivel etc.) la zi.

Dacă veţi urma scurtăturile din raport veţi da şi peste pagina de predicţii radiologice. Recent a fost pus la punct un sistem informatic numit SPEEDI prin care se anticipează nivelul de radiaţii pe zone, în aşa fel, încît nimeni să nu fie luat prin surprindere.

Care ar fi impactul opririi reactoarele cu vedere la Pacific? O situaţie pe anul trecut (an încheiat la 31 martie a.c.) poate fi găsită tot pe pagina METI. În funcţie de regiune, indicele intensiv merge de la 20,3% (Chuugoku) la peste 90% (Shikoku). Extrag numai tabelul cu indicii de utilizare (intensiv şi extensiv).

Observăm că Toden (cel mai mare producător) a exploatat anul trecut sub 56% din capacitatea reactoarelor aflate în jurisdicţie.
Studiind anexa
…constatăm că, din cele 54 de reactoare, 4 nu au generat nici un KW, iar la extrema cealaltă, 3 au avut indice de utilizare intensivă supraunitar, din care, în partea de răsărit, doar unul (în Hokkaido, unde şi capacitatea exploatată s-a ridicat la aproape 90%). Nici întreruperea activităţii la centrala Hamaoka nu pare să ridice probleme majore. Chubuden a utilizat mai puţin de 50% din capacitate. Desigur, perurbaţiile naturale sau administrative* se vor resimţi în creşterea vremelnică a consumului de combustibil fosil.

O vorbă despre decontaminarea solului. Întrucît nu exista niciun act normativ referitor la decontaminarea solului în şcoli, a fost nevoie de un experiment. Au venit specialiştii de la o universitate, au săpat în curtea şcolii şi au măsurat comparativ. S-a stabilit că radioactivitatea nu pătrunde mai mult de 5cm în adîncime. Bărbierirea stratului superficial din curtea şcolii, scade radioactivitatea cu 90%. Este recomandat ca pămîntul rezultat să nu fie transportat, ci îngropat la minimum 50cm adîncime. (Iată că funcţionarii japonezi nu ridică din umeri româneşte: c-o fi c-o păţi, că se aşteaptă o lege şi că pînă atunci ei sunt legaţi de mîini şi de picioare etc.).

Pentru decontaminarea terenului agricol s-a stabilit că este suficientă o arătură adîncă. Simpla răsturnare a brazdei e suficientă. Problema este la culturile aflate în faza de vegetaţie. Vor trebui desfiinţate. Cultivatorii de ceai din zonă au aflat mai tîrziu că, prin uscare, frunzele scintilează mai tare. Au fost nevoiţi să îşi retragă de pe piaţă ceaiul nou.

Am scos de pe acelaşi sait, un pliant de informare a străinilor despre conduita pe care o au de urmat pentru autoprotecţia împotriva radioactivităţii. Îl aplic şi aici, că poate îl remarcă vreun responsabil. O sursă de plagiat în plus nu strică. Scuzaţi desenatorul. Ca orice japonez, confundă L cu R şi viceversa.

Rectură plăcută!

–––––––-
* Comisia de protecţie seismică din Dietă a stabilit că, în urma Marelui Cutremur din Răsărit, probabilitatea unui cutremur comparabil în Tokai şi Nankai creşte atît cît să ceară pregătirea centralelor de pe latura sudică a insulelor Honshu şi Shikoku pentru ţunami, iar totul să se facă în regim de urgenţă, ceea ce temporizează reechilibrarea energetică.

BONUS Iată şi previziunea pentru nivelul de satisfacere a necesarului de energie electrică pentru azi. Pe la orele 18 se prevede o insuficienţă. Curba albastră reprezintă nivelul consumului în aceeaşi zi a anului trecut. Cea roz, nivelul zilei de ieri.

Cu unităţile de măsură trebuie să vă obişnuiţi 1万 înseamnă 10.000 (în grafic;1万KW = 10MW iar 6.000万 înseamnă 60GW.)

◎ Cioara veterinară

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2011/05/11

(continuare de aici)

Mă trezii niţel buimac şi asudat, deşi mă umbrisem cu sacul de dormit întins pe cort. Mîncai la repezeală pîine de casă* cu curry din plic (încălzit aproximativ).
Pe la orele 16 am încălecat bicicleta şi am luat-o spre aria locuită în căutare de subiecte.
Pe terenul de baseball al campingului, căprioare zăceau răpuse de neaşteptata căldură. Văd o pată neagră pe grumazul uneia. Scot aparatul.

Scuzaţi neclaritatea. Am fost nevoit să trag pozele de la distanţă mare, pentru interferenţă minimă.
Cioara sare pe altă căprioară. Îi şopteşte ceva la ureche:

Inspecţia la cei patru pacienţi a durat 2 minute. Între orele 16:29 şi 16:31. Pacienţii nu au dat semne de nelinişte sau de nervozitate. Nu au schiţat niciun gest ostil faţă de cioară.

Sigur, fenomenul nu este necunoscut. Hipopotamii şi rechinii de talie mare umblă cu alai de păsări şi respectiv de peşti pilot. Diferenţa este că, mai devreme sau mai tîrziu, căprioara devine hrană pentru cioară.
Ca animal care se hrăneşte şi cu cadavre, cioara nu ar avea niciun interes ca viitoarea hrană să trăiască prea mult. Cu toate astea, cioara are grijă să scoată eventualele căpuşe şi alţi paraziţi de talie mare din pielea animalului. E drept, o căpuşă plină de sînge poate fi la fel de hrănitoare. Însă esenţial e că cioara îşi face, precum laponii, planuri pe termen ceva mai lung.

Cioara face diferenţa între vîntăoare şi zootehnie. Puse una peste alta, cioara arată nu numai inteligenţă, ci şi înţelepciune.

(va urma)

––––––
* adaug în aluatul de pîine 2% wakame uscată (o algă de mare) şi deloc sare.

★★☆ Breaking news – Comunicat Ad Astra – pozitia fata de premierea de la Salonul de Inventica de la Geneva

Posted in Scatoalce de Stat, Teste by Marius Delaepicentru on 2011/05/10

Întrerupem programul pentru un anunţ important.

Pentru cei neinteresaţi de comentariul meu, aplic aici direct linkul către comunicatul Ad Astra.
http://docs.ad-astra.ro/Comunicat_AdAstra_Geneva.pdf

Primesc prin mail de la Gabriel Preda, un stimabil cercetător, care (precum actualul ministru al învăţămîntului şi ştiinţei, Daniel Funeriu) a lucrat cîţiva ani în cercetare de vîrf pe teritoriul Japoniei, un comunicat prin care se ridică problema imposturii în lumea ştiinţifică. Că e impostură nu ar fi nimic, dacă nu ar fi fost clădită cu bani publici.

Spun de la bun început că lumea este plină de „saloane de inventică”, aşa cum e plină de căsuţe poştale „universităţi prestigioase” de unde Corneliu Vadim Tudor şi alţi politicieni din diferite „boarduri” îşi cumpără pe nimica diplome şi medalii, cu deosebirea că universităţile CP sunt ceva mai abstracte, dar la fel de productive ca „Spiru Haret” la tipărirea diplomelor. Cel puţin la salonul de la Geneva, toate, dar absolut toate exponatele primesc „premii de excelenţă”. Dacă vrei să prosteşti vreo gîsculiţă, achiţi taxa aferentă „salonului” (puţin mai scumpă decît la un salon de frumuseţe) şi pleci cu patalamaua, chiar dacă expui o glastră „ecologică”, făcută prin retezarea gîtului unei butelii de PET.

Ca unul care a lucrat în cercetarea medicală, şi care, la scurt timp după revoluţie a renunţat la a mai mînca banii publici zbuciumînd în eprubetă chestii minore sau vag băbeşti (dar remunerate) vă pot spune că privesc întotdeauna cu scepticism „invenţiile epocale” şi „şcoala românească de inventică”. E bine ca guvidul majoritar să ştie că nu tot bulşitul este comestibil.

Sunt mai mult decît circumspect cu „epocalele” pocale minune şi cu panaceele învăluite în „mister” bănos, cum ar fi misterul apei kangen.

Cred că şi comunicatul Ad Astra (PDF) este menit să facă limpede, în mod punctual, impostura din domeniul cercetării medicale româneşti.

(din păcate, nu reuşesc să transpun aici litere din fişiere PDF.)

◎ Muguri şi flori

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2011/05/10

(continuare de aici)

Fotografiile de mai jos înfăţişează numai muguri şi flori de arbuşti şi arbori.

Solul şi ciutele Miyajimei nu permit dezvoltarea vegetaţiei ierboase. Regimul hidrologic este mai degrabă torenţial. Apa este drenată relativ rapid de pe versanţi. Anotimpurile ploioase aduc precipitaţii abundente, uneori de peste 300mm/24h.

Alternanţa uscăciune-umiditate (ambele excesive) a dus preponderent la selecţia plantelor cu frunze cerate, tari. Plante rezistente atît la deshidratarea hibernală cît şi la demineralizarea estivală. Nu mă întrebaţi, vă rog, cum se numesc plantele.

Taifunurile frecvente, pe lîngă ploile torenţiale, sancţionează orice tendinţă de gigantism. Doar cîţva pini au scăpat nemutilaţi eolian.

Am observat că azaleea şi cameila sunt niţel tardive. nu ştiu dacă e din cauza sălbăticiei (cauză genetică) sau a regimului termic (mai rece la altitudine).

Cîteva flori au diametrul de numai 3mm. Am făcut eforturi în mărirea profunzimii, însă focala lungă a obiectivului nu prea m-a ajutat.

Cer iertare celor interesaţi de parametrii expunerii, însă toate pozele au fost trase pe film. Întrucît nu iau notiţe, nu am posibilitatea de a lista cifre. Ca regulă generală, la flori, o uşoară subexpunere (-0,3; -0,5EV) face culorile mai vii şi fondul mai misterios.

(va urma)

◎ Bondarul geostaţionar

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2011/05/09

(continuare din numărul trecut)

Treptat, pe măsură ce Soarele se ridica, fură restaurate şi culorile. O ramură de azalee domina (niţel ciufulită) poporul criptogam.

Ieşii la larg.

Staţia de telecabină

Pe versantul din dreapta, un cameliu gălbejit aştepta plictisit să înceapă cursele de bărci cu motor la Miyajima-guchi. Cu puţină imaginaţie veţi identifica în cele două dungi albicioase din dreapta sus, pista de întrecere.
Pe neaşteptate, poteca se înfundă într-o şa, ocupată de o staţie de telecabină. Mai bine zis, o staţie de transbordare din telegondolă în telecabină. Nici ţipenie de om. În speranţa că cineva mă va ajuta să găsesc o ieşire pe partea ascendentă a culmii, cumpărai o cutie de cafea de la automat. O desfăcui într-o grădiniţă în care fumatul părea permis şi mă aşezai să aştept. Gondolele stăteau înghesuite la edec.

Cum nu apăru nimeni, îmi luai inima în dinţi şi trecui de partea cealaltă prin faţa gabiei de la provă. Fixai azimutul.

Apoi luai din nou culmea-n picioare, urmînd şi linia electrică aferentă.

Iată-mă ajuns la staţia terminus. Pînă pe Misen (imaginea de mai jos) ar mai fi fost o coborîre de vreo 60m şi încă un urcuş de vreo 100m.

Misen


Însă cum nimeni nu mi-ar fi garantat o perspectivă mai clară, am preferat să mă învîrt niţel prin ţarcul de observaţie. Mi-era niţel teamă să nu mă trezesc împresurat de maimuţele (sălbatice) ce obişnuiesc să facă incursiuni în zonă. Din fericire nu am dat ochii cu bandar-log, dar am luat aminte la măsurile de precauţie.



Bucuros că bandar-log făcea pe kikizaru, iwazaru, mizaru* şi respectiv, niznaiu, am intrat în staţia de telecabină.

Primul om cu care mă întîlnesc este operatorul telecabinei. Mă anunţă că dacă vreau să cobor pe cablu, prima telecabină pleacă la 8:50.
Mă mai învîrt prin ţarcul de observaţie. Cum arhitectura nu e deosebită, trag o poză după o inscripţie de interes public. O placă fixată discret pe peretele unui dormitor (după aspect). Pe semne, dormitorul personalului.

Titlu: rezervaţie naţională, teren în custodie
Locul: pref. Hiroshima, Oraşul Hatsukaichi, cartierul Miyajima
Arie forestieră în proprietate naţională: rezervaţia Miyajima cf. art. 74 (a) din (denumire prescurtată a documentului)
Excepţie cu scopul: cabană de locuit din 7 scînduri (probabil unitate de măsură a ariei în construcţii)
Arie: 84,20㎡
Adresa custodelui: Societatea de Dezvoltare şi Turism Hiroshima (adresa…)
Durata contractului: 1 aprilie 2009- 31 martie 2012.

La ora potrivită îmi iau bilet de la automatul aferent. Operatorul apare ca din pămînt şi mă îndrumă.

Operatorul se oferă să mă pozeze cu aparatul meu. Îl refuz politicos. Urc în cabină şi îmi pregătesc filtrul de polarizare. Nu prea am timp. Găsesc unul cu filet mai mare. Îl pun la plezneală în faţa obiectivului şi trag o poză din mers.

Nu reuşesc să elimin toate reflexele parazite.
Ajung la staţia de transbordare şi urc în telegondolă. Sunt singurul călător descendent.

Ajuns în Momijidani, caut poteca spre Tsutsumi-ga-ura. O găsesc şi reîncep urcuşul. Ies pe culme pe la vreo 200m altitudine. Trag cîteva poze. Se încălzise binişor.

Vedere spre Itsukushima-jinja. Torii (poarta vopsită în miniu de plumb) este inundată de maree.


Mă aşez pe o băncuţă. Deodată aud un bîzîit.

Un bondar. Mă iau după el. Am dificultăţi cu focalizarea. Aparatul e prea lent. Recurg la un artificiu. Tai focalizarea automată, fixez distanţa şi urmăresc aparatul de zbor. Cînd dinstanţa intră în limitele tolerate: gacha, gacha!

Constat însă că bondarul are GPS în antene. Nu se depărtează prea mult. Se întoarce. Dacă tot are tertoriul fix, hai, să-l studiem cu viteze diferite. Schimb aparatul analogic cu cel digital (ceva mai teleobiectiv). Pierd niţel din rezoluţia optică.



Într-un tîrziu, bondarului geostaţionar îi căzu cu tronc o femelă gestaţionabilă. Amîndoi plecară zig-zag pe o traiectorie nupţială dincolo de tufe. Din pudoare nu am stat papalaţ la fundul lor. E drept, nici ochiul nu-mi mai e atît de ager.
Părăsesc promenada bărzăunilor şi cobor către Tsutsumi-ga-ura.

Meandre


Intru în viroagă, îi dau bineţe copacului-focă…
…ajung în camping şi trag un somn de vreo trei ore.

(va urma)

Parametrii expunerii

––––––––
* n-aude, n-azice, n-avede. Cele trei statuete înfăţişînd maimuţe acoperindu-şi urechile, gura şi respectiv ochii. Pe japoneză, saru înseamnă maimuţă. În compuşi însă, este eufonizat -zaru (ex: hihizaru=babuin) Însă sufixul -zaru face şi negativul verbal într-o formă arhaică. În japoneza actuală, negativul verbal arhaic dăinuie doar în cîteva idioame şi în cîteva jargoane (texte de lege etc.).

◎ Orizonturi brune (Ziua a II-a, în zori)

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2011/05/08

(continuare din numărul trecut)
Cum ziceam, noapte. Atmosferă latent-afgană. Mai tîrziu, gobi-manifestă, cu nuanţe kîzîlkume. Pornesc în aerul tare al dimineţii (11℃), cum ar zice carpato-danubiano-protocronul. Rouă subţirică. Nu mi-a udat nici măcar bocancii scunzi, improvizaţi dintr-o pereche de pantofi muncitoreşti, cu bot metalic, vizibili altminteri în şantere navale, fierării şi hamalîcuri. Deh! Dacă nu m-a proiectat mama ceva mai standardizat la picioare, port şi eu ce găsesc pe net. Criteriul de selecţie este unic: măsura 46.

…Orbecăi prin pădurea de conifere termofile şi arbuşti cu frunze cerate. Singura măsură a avansului o am în altimetrul etalonat neglijent. Pe la 200m, din nebăgare de seamă, era să trec de răscrucea spre Misen, şi să mă trezesc coborînd în Momijidani. Noroc că aruncai o privire distrată spre bezna din stînga şi descoperii scîndura indicatoare. Urmai poteca de pe o coamă, bordurată de ferigi uscate . Cînd altimetrul se făcu de vreo 400m, cerul, pînă atunci fără stele, fără Lună, fără nori (dar nazal şi faringeal doldora de un galben acetat de uranil) începu să vireze de la negru spre albastru. Hait! Trebuie să caut imediat un loc de staţie cu vedere la mare. Îl găsii pe o stîncă mărunt conglomerată, largă, bună şi de cosmodrom. Desfăşurai dispozitivul tactic: un trepied şi un aparat foto. Trăsei cîteva cadre albăstrii. Hm! Aerosolii mongoli nu prea mă inspiră. Mai mult eu pe ei. Pulmonar.

Vedere spre răsărit. Teoretic, dincolo de nebuloasă ar fi trebuit să se vadă insula Etajima. Mă mulţumesc cu cele două insule nelocuite din planul apropiat, şi cu plutele spînzurătoare de stridii.


Cu puţin noroc, la mărire cu un clic pe rotiţa mausului, vom putea descoperi şi două luminiţe (de cîte 0,68 pixel) de o parte şi de alta a insuliţei din dreapta. Acelea erau două bărci pescăreşti. Fac precizarea doar pentru restaurarea adevărului istoric.

Am probleme cu aparatul. Ceea ce compun eu, el înţelege cu vreo 25% mai sus. Nu ştiu dacă „diferenţa de viziune” vine de la faptul că a fost asamblat în China, sau e un defect de proiectare. Înclin spre a doua.
Umbra de pe latura superioară e ceea ce a rămas după ce am decupat cozorocul obiectivului. Mă rog, nu am încotro. Încadrez mai jos ca să iasă mai sus.

Începe să îşi facă loc un pic de roz-de-zori.


Un zoom în vînătaia cosmică. În scurt timp, lumina se sahariseşte de-a binelea.



Prind curaj pentru un zoom out


...apoi pentru o mică recompoziţie. Şi joaca-i gata.


Stors după atîta concentrare la îmbinarea brunului cu el însuşi, mă aşez lasciv pe cosmodrom. Îmi odihnesc hipermetropia, ciocanul, nicovala şi scăriţa. Trag şi vreo două ţigări pentru a mai filtra uigurul acetat de uranil. Sparg liniştea cu ronţăit de biscuiţi şi plescăit de lapte condensat. Mic dejun stropit din belşug cu apă chioară din PET.
Reintru în potecă. Culori tomnatice alături de (neo)foliaje antipode.

Continuu urcuşul pe culme. Brunul celest se risipeşte, lăsînd loc galbenului de Urumqui.

(va urma)

Parametrii expunerii

◎ Aerosoli continentali (Ziua I)

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2011/05/06

Am răspuns pe scurt celor mai multe din comentariile restante din zilele trecute. Sunt după cîteva zile în care nu am reuşit decît să validez comentariile aflate la moderare, şi încă trei zile libere, în care nu am stat acasă. Cum nu umblu nici măcar cu telefon celular, mi-a fost imposibil să mă apropii de vreo claviatură.
Cu scuze pentru zilele de tăcere, vă rog să îmi permiteţi a aplica un nou pictorial. Sunt peste 60 de fotografii selectate. Pentru a nu obosi cititorul, le voi posta în două sau trei serii. Eventualelor întrebări şi nelămuriri din partea cititorilor le voi răspunde pe coloana de comentarii. Rog cititorii să nu se sfiască.

(textul propriu-zis)

Avem trei zile libere. Ce facem cu ele?

Se anunţă vreme bună. Mă gîndesc să o iau peste Marea Seto cu bicicleta. Pînă la Matsuyama (I. Shikoku) aş putea lua feribotul, apoi, încă 35 Km pe bicicletă pînă la Imaji, de unde pot urca pe Shimanami-kaido (magistrala rîndului de insule) o şosea ce face legătura între I.Shikoku şi Honshu. Drumul a fost dat în folosinţă în 1999, dar, spre deosebire de Şoseaua omologă de la Kobe (peste Awajishima, pînă în Kagawa) asta e accesibilă bicicletelor. Se punea însă problema ca de la Onomichi (staţia terminus) să găsesc pînă la Hiroşima o altă relaţie pe mare, în aşa fel, încît să nu fiu nevoit a-mi abandona bicicleta. Nu am găsit-o. Singura soluţie ar fi fost un drum îndărăt pe bicicletă pînă în Shikoku, dar pentru asta mi-ar mai fi trebuit o zi în plus, fără niciun fel de rezervă de timp. Buletinul meteo m-a ajutat însă să mă hotărăsc. Se anuţa vînt de vest şi un nou val de kousa (literal: nisip galben) venit din Asia Centrală. Totul devine pîclos. Vizibilitate ≦6Km. Aproape că dispare albastrul cerului. În condiţiile astea, atractivitatea peisajelor marine ample scade proporţional cu vizibilitatea.
Mi-au rămas la îndemînă doar Sandan-kyou (nişte chei montane unde nu puteam ajunge pe bicicletă), şi Miyajima. Aş fi optat şi pentru o cu totul altă destinaţie: Tohoku, însă nu aveam garanţia unui transport sigur, în condiţiile ştiute (replici seismice, pene de curent, aglomeraţie pe trenuri, orar de nerespectat). Am ales din nou Miyajima, conform unui plan mai vechi, deşi ştiam că voi fi nevoit să mă rezum la subiecte fotografice nu prea depărtate. Cel puţin pentru reglarea cronometrului de ascensiune în viitoare tentative şi tot merita. Vroiam să încerc şi un nou aparat foto căpătat de la o clientă. Un Mamiya 7. Cu film lat de 63mm, şi cu cadrul de 60x70mm, după scanare, aş fi putut obţine fotografii de minimum 40Mpixeli. L-am luat cu mine cu speranţa de 1/1000 că pîcla de praf se va risipi. Şi pentru că modelul de Mamiya nu era potrivit macrofotografiei, am scos la iarbă verde un aparat digital Sony α-300, doborît recent la mîna a II-a pe Yahoo! Auctions şi un Minolta α-Sweet pe care intenţionam altminteri să îl folosesc şi drept exponometru pentru Mamiya. În cazul în care aparatul digital m-ar fi lăsat în drum (bateria?), să am unul cu montură compatibilă (Minolta AF). Iar pentru ploaie, (ţunami etc.) pregătisem un aparat compact, hidroizolat, Minolta Vectis Weathermatic.

În Hiroşima, între 3 şi 5 mai a avut loc un eveniment cu o tradiţie de puţin peste 30 de ani: Festivalul florilor. Se estimase că vor fi cel puţin 1.600.000 de participanţi şi peste 70 de scene. Cum soţia mea nu fu angrenată*, ba, mai mult, plecă la Osaka, iar fiul meu alese să meargă cu ea, numai bine, am putut să îmi pun planul de evaziune în aplicare. De asemeni, ţinînd seama că trupele americane participă la reconstrucţie în Tohoku, mitingul aviatic** de la Iwakuni nu a mai avut loc. Am scăpat astfel de bubuituri supersonice la cotiturile de deasupra Miyajimei (la numai 20Km de Iwakuni).

––––––––

Festivalul florilor 5 mai 2010

* Pe 5 mai 2010, o echipă de flamenco a evoluat pe scena instalată de postul local NHK chiar în faţa sediului. Atunci a ieşit la rampă şi soţia mea.

** O fotografie luată la Iwakuni în mai 1998. Scuzaţi calitatea. Am folosit un aparat foto de carton.

Blue Angels Impulse

Aşa arăta zona centrală în dimineaţa festivalului.↓

Tarabe încă nedeschise….şi (jos) corturile instalate încă de la sfîrşitul lui aprilie, pentru trupele de artişti amatori ce vor defila pe Bulevardul de 100m (lăţime).↓

M-am trezit cînd s-a crăpat de 12, mi-am pus desagele pe gloaba mea bătrînă (fără schimbător de viteze) şi am tăiat oraşul.

Viteză mică de croazieră (cca. 6Km/oră). M-a prins seara în oraşul Hatsukaichi.

Notă Fotografiile nu reprezintă decît studii de culoare. Nu neapărat obiective turistice. Orele crepusculare sunt şi cele mai tentante pentru jocuri de atmosferă şi de culori. Cît de reuşite sunt pozele, rămîne să aprecieze fiecare privitor. Cu un clic pe rotiţa mausului puteţi vedea pozele mărite în fereastră separată. Pentru cei interesaţi de tehnica fotografică, voi lista mai tîrziu parametrii expunerii. Ora, ziua din calendar şi latitudinea (34 de grade N) vă pot da o idee şi despre iluminarea naturală în momentul fotografierii. Pozele nu sunt prelucrate mai mult de o decupare sumară, de îndreptarea orizontalei acolo unde se cerea, şi de reducerea dimensiunilor. Nu am folosit filtre.

O cîrciumă de yakitori

O cîrciumă de yakitori (frigărui de pasăre)


Momiji (arţar japonez)


Un mic magazin departamental


O crîşmă de raamen


Altă crîşmă de raamen


Fotografie luată exact acum 6 ani. Ideograma de pe firmă este cea pe care fiul meu o poartă în nume (Tetsu)

Fotografia din dreapta a fost făcută pe film APS (lat de numai 24mm) scanat la 1200dpi.

Cazino pentru tot poporul

Două magazine de confecţii. Ambele aparţin unei reţele cu acoperire naţională. Cel din imagine se numeşte Haruyama


...şi Aoyama.

Karubi Tairiku (continentul karubi) O cîrciumă de yakiniku (literal carne friptă) specialitate de origine coreeană. Se poate vedea fumul degajat direct în stradă pentru atragerea în cursă cu agenţi continentali mutageni de nas.


O cîrciumă din vecinătatea unui imens complex de locuinţe. Se poate vedea parcarea suspendată.


Acelaşi complex de locuinţe. În prim plan se pot vedea în faţa parcării transformatoarele de pe stîlpi. Reţeaua de 6000V circulă liberă pe cale aeriană. Avantaje şi dezavantaje.


Un mic magazin de maşini la mîna a II-a


Tramvaiul de la gara Hiroşima merge pînă la portul de feribot de la Miyajimaguchi.


Templul shinto Hayatani


.
Templul este dedicat siguranţei rutiere. Şoferii îşi duc maşinile pentru sfeştanie. Preotul le dă cu sperietoarea lui de muşte pentru a alunga duhurile rele. DN2 trece mai spre sud printr-o buclă de bypass, iar bicicleta nu are acces acolo. Am fost nevoit să o iau pe un drum lăturalnic pînă la port. Aşa am ajuns la templu în fapt de seară şi neintenţionat. Prin faţa templului trece linia de tramvai, iar prin spate, linia ferată ce duce la Iwakuni, şi mai departe, la Shimonoseki. Spaţiul este strîmt. Colac peste pupăză, pe fîşia litorală se mai află şi o ditamai clădire a unui „barcodrom”. De partea cealaltă a clădirii (nefigurate pe aici) se află bazinul împrejmuit. Pista de întrecere, a nervoaselor bărci, cum ar veni.
.
.
.
.

În sfîrşit, pe feribot, părăsesc I.Honshu şi parcurg ameţitoare distanţă de 600m ce mă desparte de Miyajima. Trepiedul rămăsese pe bicicletă la parter. Scuzaţi tremurul.


A doua din cele trei punţi ale feribotului. Prima e pentru vehicule.


.
.
.
.

Bivuacul

Întind cortul pe întuneric. Lumina lanternei cu LED este puternic polarizată şi de aceea supărătoare la ochi. Am ameliorat situaţia cu o pungă de 1 leu.
Mi-am aşternut de somn. Patru ore. La ora 3 eram deja echipat şi spălat pe dinţi. Găuream cu un LED noaptea fără Lună. Decopertam poteca spre culme, unde aveam să întîmpin răsăritul brun al Soarelui.

(va urma)

Aplic raportul tehnic asupra parametrilor expunerii.

Partea I. Cred că nu vor fi dificultăţi la identificarea parametrilor. Doar la WB, 太陽光 înseamnă lumină de zi, iar 自動 WB-auto.



E mai puţin important, dar 発光禁止 se referă la blitz, şi înseamnă că l-am reprimat.

EDIT IIAcum îmi dau seama că am eclipsat tocmai cronologia. Rog a fi iertat pentru uşurătate. Voi reface raportul deîndată ce voi avea mîna liberă.

Revenit:

%d blogeri au apreciat asta: