★★★ Nakamura
Nakamura este un maistru militar de aviaţie, în vîrstă de vreo 45 de ani. Este unul dintre puţinii japonezi ce gustă bancurile româneşti, el însuşi un mare prieten al României, şi un mare amator de şorici şi de pită cu slană. Şi de maşini Dacia vechi. (Nu, nu colectează.)
Ne cunoaştem de mai bine de 8 ani. După una din călătoriile sale în România ne-a adus două pite cu pichioci din Secuime. Spunea rîzînd că vameşii s-au crucit (buddheşte) cînd au văzut pîinea.
Hobbist de nişă, mi-a arătat o dată un nomenclator al tuturor piloţilor români ce au luptat în WWII, fiecare cu scorul său la vînătoare. Mai acum cîţiva ani, cînd eram deprimat şi nu prea ştiam de ce, vizibil neliniştit de starea mea, mi-a înmînat pe tăcute o servietă de cărţi şi albume despre România, intuind că trebuie să fie ceva cu home sick.
Înafara unei surori mai mici, foarte bolnave, ce locuieşte în Kyushu, Nakamura nu are rude. O bună parte din solda lui se duce pe tratamentul surorii.
Anul trecut, Nakamura şi-a prins mîna în tamburul unui palan. A pierdut două degete strivite de cablu. Nakamura nu mai poate fi selectat cu prioritate în prima linie. Nakamura nu este un erou.
Azi m-a sunat să îmi spună că este liber, şi că s-ar putea să vină la prăvălie să mai depănăm una alta. Se pare că nu a putut, ţinînd seama de volatilitatea situaţiei din Fukushima.
Conversîndu-ne la telefon, printre glumiţe şi miştouri, îmi zice:
– „Sunt detractori care susţin că, la o adică, militarii din trupele de apărare şi poliţiştii, ar fi primii care ar fugi din faţa pericolului. Nu e aşa. Noi suntem plătiţi din impozit şi rostul nostru tocmai să apărăm este. E un risc asumat.”
– Cum sunt selectaţi cei care acum operează la centrală?, întreb.
– Păi, nu e niciun criteriu. Primeşti ordinul şi îl execuţi. Dacă crezi că şansele de supravieţuire sunt prea mici, poţi refuza, dar niciunul nu o face. Doar de aceea suntem în armată.
– Tu te-ai duce?
– Cum să nu? Dacă aş şti că prin sacrificiul meu salvez milioane de vieţi, nu aş pregeta. Aş merge. Şi încă cu fruntea sus. După ce mor, văd eu cum mă descurc cu soră-mea. O să-i vin în fiecare noapte la căpătîi şi o să îi cer iertare: gomen-ne, gomen-ne.
Nakamura nu este un erou dar poate deveni oricînd.
–––––––––––-
Permiteţi-mi acum să promovez aici un text semnat de Radu, iniţialîn coloana de comentarii a precedentului articol.
citesc doar de cateva zile blog-ul tau si imi pare rau ca s-a intamplat in acest context nenorocit sa aterizez aici si sa ajung sa il/te cunosc, purtat de Google de la keywords triste.
Am locuit in Tokyo cu familia intre 1995-2003 (studii+work). Am prins si accidentul Tokai-mura, si altul din Tokai de care nu prea se stie (lab-ul meu-U.Tokyo-avea infrastructura in Tokai, langa JAERI).
Adevarata calitate umana a poporului japonez ne era cunoscuta pana acum numai noua, celor care am trait printre ei un timp suficient de mult si care am fost suficient de deschisi (sau pregatiti) la a primi “lectiile” de umanitate atat de radicale – dar si atat de discrete – pe care oamenii astia ni le “predau” permanent. Nu toti sunt asa (exceptiile sunt chiar detestabile), dar marea majoritate. Intotdeauna m-am minunat cum se poate propaga in fibra lor o seva atat de frumoasa (modestie, cinste, harnicie, respect, generozitate, curaj…toate duse la extrem), atat de greu de inteles pentru lumea actuala, si de atatea secole.
Sunt sapte zile deja de cand intreaga lume a inceput sa cunoasca toate acestea… Stiam ca asa va fi inca de la nenorocire, si stiu ca – asa cum a vazut si valul hollywoodian de necuprins mental – lumea va vedea destule alte minuni putin cunoscute ale spiritului japonez.
Un vechi si bun prieten japonez (fotograf profesionist, colaborator apropiat al lui Dan Puric, lucreaza in Ro de vreo 5 ani) imi spune (redau aproximativ): “Radu, stiu ca e greu de inteles, vad ca lumea se minuneaza acum, dar la noi e ceva simplu si natural: totul vine de la respectul pentru ceilalti; de exemplu, daca te plangi cuiva de ceva inseamna ca il deranjezi pe el, ca il perturbi, ca nu-l respecti…”. Simplu…dar atat de ne-lumesc. Un “gaman” suprem, dar sprijinit pe respect, motivat de respect. Pe scurt, un subconstient crestin, laturi ale unui ideal crestin realizate inconstient, presarate misterios intr-un arhipeleag departe si geografic si sentimental de crestinism. Cine zicea ca Dumnezeu nu exista doar pt ca nu-L intelegem noi?…
In final, un link spre prima analiza jurnalistica pe care o consider cu adevarat profesionala, fara foamea de senzational, fara dorinta (sic!) sa se intample ceva senzational (presa din toate punctele cardinale pare sa sufere de boala asta, o boala, recenta, groaznica: dorinta de “viziona” un “hollywood” cat mai pasionant si/sau de a confirma convingeri personale in legatura cu inceputul/data/ora/apropierea/etc apocalipselor de orice culoare).
Iată şi o mică antiteză valahă:
Alin Fumurescu
Fără buletin 
Eu sunt convins ca si in Europa (chiar si la noi) oamenii s-ar comporta la fel daca….nu ar avea frica de RIDICOL! Adica exact asta.
Emil
PS Poti sa testezi.
Nu mă îndoiesc. Cum să testez? Să scutur Placa Moesică, Placa Moldavă, Scutul Trasilvaniei, sau Pintenul Mării Negre? Dar ce, crezi că io sunt sadic ca Richter ăla? 🙂
Nu stiu de ce, dar as prefera sa nu aflu daca e adevarata sau nu afirmatia lui Emil. 🙂
superba postare, exceptind faza radu humor, pe care il cunosc de pe blogosfera.
un sanatos „ignore” lui radu fara umor.
De acord, Scorpi, însă l-am afişat doar pentru a mai demonta o iluzie televizorească. Trolii nu trebuie ignoraţi. Ei sunt un izvor nesecat de informaţie. Ei sunt agenţii perfecţi de evidenţiere a imaginarului popular al momentului, întrucît misiunea lor este cea de a-l exploata subteran şi politic. Maidanezii invocaţi de mine au doar rolul de a aduce potenţialele victime (visătorii rurali din mediul urban) cu picioarele pe pămînt.
Multumesc,inca oadata!
Minunati oameni ai norocul sa cunosti . Va doresc tuturor toate cele bune!
Marius, te-as fi citit in continuare cu admiratie tacuta, daca nu i-as fi citit pe @judex si pe @hunor, care demonstreaza amandoi acelasi lucru si ma determina sa fac un apel umanitar: scrie si tu mai prost, mai isteric, mai superficial si mai grobian. Pune niste zvonuri sigure, fa niste aluzii la bijuteriile imperiale.
Gindeste-te la toti spiristii care afirma live ca etilena e un hormon si la toate fatucele de la capatul microfoanelor sau din off-ul unor slow-motion apocaliptice! Au si ei parinti, copii, vecini, de ce sa-i umilesti, aratindu-le, fie si indirect, ca au un intelect la limita?
Probabil ca asa gandesc si politicienii nostri: Ce ne derajeaza astia cu problemele lor!
Ce zici?
@Bucur, mulţumesc pentru admiraţie. Am arătat mai sus care e raţiunea pentru care amestec lucrurile.
Yeba, Marius este ACZ a presei. Eu cred ca e mai bine pentru toata lumea sa continue ce a inceput.
Pai Radu Humor asta, cati romani, care au suferit din cauza inundatiilor, a adapostit in casa lui?
Vuvuzeaua dracu’..ce ma inerva omu’ asta pe mine, acuma de dimineata…
Spanacul crescut în prefecturile Fukushima şi Ibaraki, nu mai poate fi vîndut. S-a găsit remanenţă actinică ce depăşeşte normele în vigoare, deşi în valoare relativă radioactivitatea din produs nu depăşeşte 1/1 şi respectiv 1/5 din doza receptată în mod curent la o şedinţă de CT scan, procedură radiologică ce se estimează că ucide anual (direct sau concurent) 29.000 de americani.
La centrala Fukushima, ofensiva terestră (ne-electrică) de pompare în releu, decurge fără incidente, conform planului.
După 7 ore de tir, la măsurătorile din elicopter, temperatura la partea superioară a celor 6 reactoare reactoarelor scăzuse la sub 100 grade.
Tactic, se plasa autospeciala din vîrful de atac pe poziţie, se regla tirul, apoi, pentru minimizarea expunerii, personalul o părăsea.
În planul paralel, se lucrează la verificarea circuitelor electrice înainte de cuplarea centralei la reţea. În mod ironic, centrala electrică va deveni pentru un timp consumator de energie electrică.
Marius, sunt uimit sa vad ca in tara robotilor…
excelent post. asemenea lucruri ma fac sa fiu mandru de conditia umana.
Pur si simplu nu-mi iese din minte: de unde atat de mult bun simt?
La întrebarea asta e nevoie de vreo 30 de antropologi. Eu pot doar emite ipoteze. Una din căile de investigare ar putea fi analiza onomastică. Numele sunt în majoritatea lor de inspiraţie funciară, ceea ce trimite la dimensiunea agrară a convieţurii. Interpretarea lnumelor în cheie socială ar putea da o explicaţie a întregului ansamblu de reguli de convieţuire. Poate voi scrie un articol pe tema asta.
chiar m-ar interesa mult un asemenea articol pe tema asta!!!
il astept cu deosebit interes.
mersi.
nici o graba. e o chestie cat se poate de serioasa (cel putin pentru mine) si cred ca avem de invatat la greu.
ganduri bune din partea noastra!
Pref Ibaraki, Hitachi-shi, magnitudine 6.1, (5+ pe scara efectelor). NU e pericol de tsunami. Se mai aşteaptă unul de aceeaşi intensitate în zonă.
Tot respectul meu fata de acesti OAMENI ! Ma inclin !
O stire… rea… 😦
http://www.dailymail.co.uk/news/article-1367684/Nuclear-plant-chief-weeps-Japanese-finally-admit-radiation-leak-kill-people.html
Uauu, ce mica e lumea … nu ma asteptam sa dau peste Radu si Tomo aici … de fapt, retelele vechi de prieteni romano-japonezi se reconstruiesc acum … prieteni dragi din Japonia se pregatesc sa vina in Bucuresti, cu altii am luat contact din nou, la rugamintea unui jurnalist, pentru ca o revista respectabila si respectata din Bucuresti incearca sa adune marturii ale romanilor din Japonia care sa dea o imagine corecta, fara relatari senzationale, a modului in care Japonia si japonezii trec prin incercarea de acum.
Cum e posibil ca japonezii sa fie asa ?
Un profesor de la Tokyo University, Kenzo Miya (cu care am lucrat tot in Tokai-mura, e fostul profesor de doctorat al lui Radu, din povestirea lui Marius, si cel in al carui laborator am activat, ca cercetator post-doc, 2 ani, prinzand si accidentul din 1999 din Tokai), m-a invatat ca ei au o vorba, care se spune si despre marii luptatori de sumo, dar se poate aplica la oricine: „trebuie sa se retraga in glorie, asa cum face floarea de cires”. Asta rezuma cateva din calitatile lor: modestie, simtul masurii, echilibru, discretie, dar si gustul pentru aprecierea frumusetii naturii, cu atributele ei esentiale, efemeritatea si fragilitatea. Asta explica si sursa fortei lor, pentru ca aspiratia individuala catre perfectiune, in orice domeniu, si tenacitatea cu care lupta pentru a implini ceea ce isi propun, sunt compensate de simtul masurii si de realism.
As adauga si (ca sunt) sprijinite de o extraordinara coeziune si disciplina de grup. Cum ajung astfel japonezii ? „Mina onagi” si „katazukemasu” sunt cele doua lucruri esentiale pe care japonezii le invata de mici. Adica toti sa fie/faca la fel si fiecare sa isi faca ordine/curat in dreptul lui.
Iod radioactiv in apa de la robinet, in Tokio, 19 martie !
NEWS ADVISORY: Traces of radioactive iodine found in tap water in Tokyo
http://english.kyodonews.jp/news/
preluat de HotNews de la noi, unde tocmai am citit stirea…
http://www.hotnews.ro/stiri-international-8406322-tokyo-particule-iod-radioactiv-descoperite-apa-robinet.htm
Ce pot sa mai zic ?! Aveti grija de voi ! … N-ar fi mai bine sa va intoarceti cu totii, o vreme ? Cu tot cu familii, prieteni, clienti…
Numai bine !
Iodul are durata de înjumătăţire cam de o săptămînă. Mulţumim, dar nu-i bai. Oricum, în Tokio, apa de robinet nu prea are băutori.
mai bine asa. dar se pune problema gatitului. nu ma pricep la chimie 😦 cum reactioneaza apa asta cu iod radioactiv la fierbere?
Nu reacţionează în niciun fel. Se poate folosi la gătit apă din PET sau din puţ. Oricum, traces înseamnă urme. Adică extrem de puţin. Aproape homeopatic.
Tot respectul, Marius! Multa sanatate si putere de munca tie si intregului popor japonez! Sa va ajute Dumnezeu!
[…] Marius De la Epicentru: Nakamura […]
Salut Marius,
multa bafta iti urez in numele celor care iti citesc in mod constant articolele. Esti singura sursa de informatii proaspete si corecte pentru noi toti.
Cu toate astea, spune-mi te rog, cum crezi ca s-au transformat japonezii din cei ce erau in anii 30-45 (stii tu, China, Wake, Bataan, etc., etc.), in ceea ce ii vede toata lumea care comenteaza pe tema asta? S-au schimbat ei chiar atat de mult, sau uitam noi prea repede?
[…] asemănătoare: Nakamura Sugihara […]