● 9 iunie: Voinescu
–– Original Message ––
Sent: Tuesday, June 09, 2009 3:04 AM
Subject: Legalism vs. virtu
Domnule deputat Voinescu,Aşa cum v-am promis, vă descriu pe larg felul în care mi s-a refuzat, din motive conţopiste, dreptul cetăţenesc de vot. Pentru obiectivitate, relatarea mea este susţinută de probe audio, pe care le-am prelevat pe toată durata prezenţei mele în clădirea Ambasadei Române la Tokio. Am motive să cred că serviciul de mail al Parlamentului este filtrat prea mărunt pentru ca fişierele cu pricina să pătrundă nealterate pînă la urechile dumneavoastră. De aceea, la nevoie, vă voi trimite fişierele audio crude, la o adresă de încredere, pe care vă rog să mi-o comunicaţi.Duminică am avut două tentative de exprimare a opţiunii politice. Prima, în jurul orei 16:30, cea de-a doua, la 20:30. Ambele soldate cu eşec. Motivul refuzului a fost valabilitatea expirată a unor documente de identitate. Am prezentat: două paşapoarte expirate, o copie după buletinul de identitate expirat, o carte de identitate, valabilă, dar eliberată de Primăria Hiroshima, precum şi certificatul de naştere în original. Niciun document nu mi s-a luat în seamă. Comisia electorală a fost formată din consulul (na!, că i-am uitat numele), un observator (nu ştiu prin ce relaţie) şi de un al treilea membru care nu şi-a dezvăluit identitatea. Niciunul nu purta ecuson. Numele a doi din cei trei membri pot fi găsite în înregistrarea audio.La prima tentativă, după ce am fost refuzat în mod repetat să votez, am avut, în prima fază, o răbufnire, prin care am trîntit paşaportul pe masă, de-au sărit toate ştampilele, apoi am rostit cuvintele: Mă cac pe ea, de Românie!, moment în care a intervenit responsabilul cu securitatea, fără să mă brutalizeze, fără măcar să mă atingă. Am ieşit din clădire, surescitat, şi imediat mi-am dat seama că uitasem rucsacul. Reîntors, (dacă tot m-am întors) am căutat să identific membrii comisiei. Tineri şi vizibil derutaţi, s-au aliniat cuminte. Am ieşit din nou (ceea ce explică cele două scurte secvenţe cu croncănituri, din peisajul audio) dar eram departe de a mă împăca cu absurditatea situaţiei. Aşadar, m-am mai liniştit, dar n-am renunţat. Imediat m-am întors în hol, unde, din nou, a continuat discuţia în contradictoriu, eu căutînd să arăt că mai importante decît documentele (altminteri complet descriptive pentru identitatea mea) sunt oamenii. M-am lovit de acelaşi conformism obtuz, al oamenilor asamblaţi rigid în sistem, striviţi între legea strîmbă şi propriile ambiţii de carieră diplomatică. Lucrul acesta reiese cu maximă claritate din afirmţiile (în opinia mea) cinice şi autosuficiente, ale domnului ambasador Neagu, ieşit la rampă în episodul al doilea, cel de la ora 20:30.A doua tentativă, vă mărturisesc, a fost mai mult ca să văd dacă într-adevăr se respectă programul de funcţionare la secţia de votare. Oricum nu aveam altceva mai bun de făcut, într-un oraş în care nu mai cunoşteam practic pe nimeni, după o absenţă de 12 ani, şi în care nici nu intenţionam să trag la vreun hotel. Am găsit un pretext să trec de persoana de pază de la intrare, apoi am fost lăsat niţel să aştept pînă cînd domnişoara consul termina conversaţia cu unul dintre puţinii electori din Tokio. Responsabilul cu securitatea m-a rugat să-l aştept pe domnul ambasador, apoi am aflat că acesta nu poate coborî. Se pare că dialogul (surzilor) cu domnişoara consul s-a auzit la etaj, şi, fără ca eu să-l chem, domnul ambasador a avut amabilitatea să coboare. De aici încolo vine partea cea mai răscolitoare a evenimentului. Am avut în faţă, întîi un birocrat tipic, apoi prima tentativă de intimidare, urmată de afişarea unei empatii de faţadă, o încercare de evaziune dintr-o situaţie jenantă, o afirmaţie cinică, a doua încercare de evaziune dintr-o situaţie şi mai jenantă, un pic de invidie, iar în final, o demonstraţie de putere, exprimată în forma grijii pentru „vulnerabilii” cetăţeni români. Comunicarea a încetat deîndată ce am demontat argumentele ce se vroiau în favoarea legalismului. Un contraargument cu o mare încărcătură emoţională, adus de mine, a fost invocarea faptelor de toată isprava, ale consulului Japoniei la Kaunas, Chiune Sugihara. Dacă nu-i cunoaşteţi povestea, vă sfătuiesc să o căutaţi cît mai curînd pe Internet, folosind semnificanţii: chiune+sugihara, sau chiar numai sugihara.Ca o impresie personală, contrastul dintre scalda domnul ambasador şi actul de virtu al consulului Sugihara, m-a făcut să izbucnesc adineaori în plîns, atunci cînd i-am dat soţiei mele să asculte fişierul audio. Vă mărturisesc că, referitor la atitudinea domnului ambasador, mi-a scăpat un: Păi, ăsta-i un mic vierme, pe lîngă Sugihara! Chiar cu 10 paşapoarte valide, cum aş putea eu să cred că mă poate apăra statul român, cu funcţionari ce aşează pe primul plan propriile lor cariere?Ce e de făcut? În opinia mea, documentele trebuie să fie asemăntoare oamenilor. În sensul că: se nasc (mai uşor sau mai greu) trăiesc şi mor. Actualmente, spre deosebire de oameni, care pot muri în multe feluri, documentele mor numai subit. Unele, prin natura lor, trebuie să moară subit, cum ar fi: certificatele de naştere, contractele cu termen fix, negociat de comun acord etc., dar altele pot muri, bine mersi, lent. Moartea lentă a documentelor se înscrie chiar în subsidiaritatea de care se tot vorbeşte în România actuală, şi pe care puţini dau semne că ar înţelege-o. Cu alte cuvinte, un document, chiar expirat, dacă oglindeşte o stare actuală, poate servi, cel puţin provizoriu, unei game definite de scopuri. Ceea ce spun eu acum nu este deloc original, decît, poate, ca figură de stil. V-am mai pomenit de viza obţinută la Hiroshima, pe o hîrtiuţă, în baza unui paşaport expirat de doi ani. Aceea poate fi asimilată unei concepţii la senectute, urmată de o incubare in vitro. Deci, se poate.Cu scuzele că m-am lăbărţat mai mult decît se cuvenea, vă urez succes în opera de raţionalizare a relaţiei statului cu cetăţeanul, în favoarea cetăţeanului.Marius Mistreţu
(Domnul deputat Voinescu nu mi-a răspuns nici pînă în ziua de azi.)
Alin Fumurescu
Fără buletin 
Trist! ciudat ca S. Voinescu nu a raspuns nici pan’acum…
Ce să-i fac? N-o să stau să-i explic unui diplomat (şi absolvent de Drept) ce presupune viaţa de om politic ales. Nu mi-a dat ocazia decît să găsesc identitate între domnia sa şi Geoană (soţul Mihaelei omonime) şi C.Diaconescu (ministrul de externe de pe vremea aceea). Cu toţii m-au tratat cu mîlc. Nici Baconschi nu mi-a răspuns la vreuna din problemele ridicate. Doar Cristian Preda m-a susţinut, şi presupun că încă mă susţine.
Oricum, nu au trecut decît mai puţin de doi ani de la prima scrisoare adresată deputatului S.Voinescu. Au fost şi altele. În octombrie 2009 am încetat însă să-l mai plictisesc pe mail. Orice opozant/concurent al său se va putea referi la muţenia faţă de mine. Nu am de gînd să şterg nicio virgulă din ceea ce am publicat. Măcar un dezacord – fie şi gramatical – să-şi fi exprimat. Dar aşa, rămîne vulnerabil.
Există însă speranţe. Domnul deputat Voinescu ar putea să-mi ceară iertare (public sau privat) pentru lipsa sa de bună creştere. Nu-i pretind mai mult.
chiar as fi curios sa vad (ma rog, citesc, aud) scuzele vreunui politician… spuse onest, din suflet, cu credinta recunoasterii greselii, nu sub presiunea demascarii iminente.
Şi eu aş fi curios. Tare mi-e teamă că numai oamenii politici ce înţeleg principiile şi viziunile pe care le îmbrăţişează sunt în stare de gesturi simple.
Salut, Marius !
1) Situatia birocratiei biruitoare asupra supusilor administratiei statului Ro este veche si cere mai mult aplomb si curaj decat contemplare si compasiune (eventual scuze, cum zici tu). In cazul asta te intreb: de ce tocmai Voinescu ? Eu zic sa scrii direct lui Brandza, Baconschi, si Boc. Poate chiar si lui Diaconescu, care cred ca cel putin iti va raspunde.
2) Multe din actiunile tale civice sunt demen de toata lauda. Totusi, multe dintre ele depasesc capacitatea de intelegere a birocratului si politcianului roman mediu. Eu iti sugerez ca in probleme comunitare (maidanezii, de exemplu) sa te adresezi uinor administratori peste medie si cu initiativa la nivelul orasenesc (de exemplu, Elena Udrea).
Mulţumesc, Judex. Nu a fost numai Voinescu. Lista e lungă. Pe toţi cei citaţi de tine, dar pe toţi, i-am contactat. M-au tratat cu acelaşi mîlc. Baconschi, Boc şi Diaconescu au avut amabilitatea să lase răspunsul mecanizat (care nu rezolvă nimic) pe seama serviciilor de relaţii cu publicul, iar Brînză nu mi-a răspuns deloc. Daniel Funeriu mi-a răspuns personal, însă nu mai era timp fizic pentru modificarea normelor de organizare a alegerilor. Cu toate acestea, la alegerile din noiembrie 2009 problema mea a fost soluţionată paliativ. Adică tot în paradigma conţopesc-legalistă. A fost o mică victorie, însă nu decisivă. Vizez schimbarea viziunii, iar nu a mînuitorilor de ştampilă.
Ce sa mai zic…Dar sa incercam sa fim , totusi, constructivi si sa-ncepem prin a defini cat mai bine problema:
1) Obiectul: maidanezul de birou. Diferenta intre maidanezul de pe strada si ramura de birou a speciei este, asa cum bine ai observat tu, raportul fata de stampila: pe primul il marcam noi, al doilea ne stampileaza el pe noi.
2) Obiectivul: eliberarea de sub jugul stampilatorului (de ambele parti).
3) Solutii posibile de eliminare a dictaturii stampilei (ca mai sus, de ambele parti):
a) pe termen lung, castrarea (rezolva problema doar pentru generatia urmatoare de stampilati si stampilatori);
b) pe termen mediu: adoptia (ai dreptul la o fractiune de vot – de la Nastase – sa adopti stampilatorul mai putin rau);
c) pe termen scurt: sa strigi cat te tine vocea, ceea ce ai si facut prin publicarea situatiei asteia nenorocite.
Aude cineva ?
Salut Marius 🙂
dl Voinescu a fost extrem de ocupat cu reformarea partidului din care face parte! Deci trebuie sa intelegi ca reformele partidelor primeaza doleantelor cetateanului votant. Tine minte data viitoare cand te vei duce sa votezi, eu il voi tine!
Salut, Theophyle!
Să nu uităm, Darie! 🙂
Nu uita. Nici eu nu o voi face. Vrei sustinerea mea? Macar simuleaza interesul. Macar prefa-te interesat de problemele mele.
Faci misto de mine? Ma ignori? Uiti ca esti la stampila mea?
Corect! Oricît de ocupat ar fi un ales, un futu-te-n cur acolo poate încropi. Cu atît mai interesat ar fi fost să răspundă, cu cît, am ridicat o problemă de interes public, în domeniul său de activitate (Externe). Dacă mă plîngeam că m-am certat cu soacra, nu era obligat nici măcar moral să-mi răspundă.
Dacă e să facem o socoteală a bugetului de timp, un deputat este ales cam de 40.000 de electori. Dacă 10% vin cu probleme la el, din care 10% sunt într-adevăr de interes public, asta înseamnă 100 de evenimente pe an. Unul la 3 zile. Timpul săptămînal de elaborare a răspunsurilor ar fi doar de două ori mai mare decît cel cerut de un articol la Dilema Veche (chestie opţională, neînscrisă în fişa postului).
S-ar putea să trezesc ridicări de sprîncene că, chipurile, m-aş băga în felul în care îşi administrează un deputat timpul. Mă bag. Am tot dreptul, din moment ce sunt suveranul lui. Şi nu îmi manifest suveranitatea în interes personal din moment ce problemele sunt de interes public. În schimb, dacă un deputat ignoră o petiţie în interes public, se cheamă că încalcă el însuşi art. 2 (2) din Constituţie.
Să fim înţeleşi: deputatul are liberatea de conştiinţă numai în ceea ce priveşte procesul legislativ. Eu nu îl oblig să legifereze într-un fel sau în altul, aşadar, nu poate zice că îi fac mandatul imperativ, ci îi cer doar să îmi răspundă la o întrebare/propunere de interes public.
De public se pare că îl doare-n cur.
Stimabile Delaepicentru,
Nu puteţi fi într-atât de candid pe cât sunteţi de tenace… Pricepeţi odată că pe omul politic român gestica, iniţiativele şi semnalările unui votant de rasa domniei voastre îl încurcă, pişcă sau, la plupart du temps, îl adie inofensiv. Politicianul tricolor face o sumedenie de ALTE lucruri, numai politică nu: camuflează mlaştini, cădelniţează partidul, latră şi persiflează rivalii, măsluieşte aritmetica, se gudură febril, dopează poncifuri, ricanează sub reflectoare… Pentru el, cetăţeanul e când o vietate bună de linguşit electoral sau propagandistic, când o abstracţie periferică, o scamă statistică.
Sever Voinescu? Tot un rinocer şi el, dar cu idiosincrazii de harpist…
Bien à toi,
Polichinelle
Aşa este domnişoară Polichinelle. Bîzîim bizonii. Cu puţin efort conjugat, aşa imponderabili cum suntem, le vom provoca pînă la urmă strechea. Îi vom obliga fie să ne pleznească, fie să facă ce zicem noi.
Cele bune!
MM
“Domnişoară”? Fie, aprob, dacă asumaţi şi domnia voastră un portret de silfidă…
Dar ce ne facem cu oglinzile şi cu privirea celorlalţi, care se vor strădui să ne convingă că suntem, vai!, greoaie columne de testosteron? 🙂
Ha, ha, ha! Ce ne facem? Le spargem! Să triumfe utopia!
Lăsînd gluma la o parte, scuzaţi-mă, vă rog, dar m-a derutat sufixul -elle.
Te afli într-un impas. Ai căzut într-o „gaură” a legislaţiei, pentru că nu există vreun text de care să te poţi agăţa.
În curînd ar urma să fie ales un nou Avocat al Poporului – ăstuia îi expiră mandatul. Poate că îl va interesa – e un caz tipic de ombudsman. Încearcă, cine ştie …. după cum nu ştiu dacă te-ai adresat şi Autorităţii Electorale Permanente, or avea o idee, ceva.
Dacă ai făcut-o deja şi nu ai obţinut nimic, rămîne prima variantă … dacă nu cumva ţi-ar trebui mai degrabă un dram de noroc.
sau Baftă!
Oho! Să vezi cîte găuri mai sunt! Cu AvP am tot corespondat. Îmi pare rău că trebuie să personalizăm o instituţie atît de fundamentală în apărarea cetăţeanului. Desigur, voi relua corespondenţa şi cu următorul mandatar. În doi ani, mi-am consolidat argumentul.
Voi cere întîi de la MAE rapoartele diplomatice pentru ziua scrutinulu cu pricina (partea publicabilă).
Am scris şi la AEP. Nu o dată. Şi acolo sunt aceeaşi apărători ai lenei fanariote.
Norocul nu îmi este necesar mie, personal, ci nouă, tuturor. Pentru că eu sunt asigurat pînă în 2019 cu paşaport valabil. Dar sunt în permanenţă circa 1 milion de cetăţeni (din care 450.000 în ţară) care nu pot vota pentru că le sunt actele de identitate expirate.
am scris „un caz tipic”…
exact din motivele arătate de tine
dacă nu vrea, te poate respinge din considerente pur formale: fiindcă a trecut mai mult de un an de la ….
şi ţi-am urat ţie „noroc”, pentru că te zbaţi în numele lor
Scuze dacă am părut prea tensionat. Nu mi-a fost în intenţie.
@Marius Mistretu
Va raspund eu: dl deputat Voinescu este prea sever ca sa va raspunda. Tocmai scrie o carte de dialoguri impreuna cu TRU – „Eu si cu mine”
@Dorin Tudoran
Cu scuze pentru întîrziere; bine aţi venit! (Welcome to the machine!)
Va să zică, o carte de polilocviu.
una dintre marile probleme ale politicianului roman: imensa discrepanta dintre ceea ce afirma in timpul campaniei electorale si ceea ce face apoi, cand e cu sacii urcati in caruta.
@Sare’n Ochi
Se intampla si la case mai bune; chiar si la case mai mari si mai Albe.
va recomand sa scrieti la traianbasescu(la)presidency.ro .Raspunde Basescu cu manutza lui personala.Sunt curios daca l -a schimbat pe ambasador sau pe consul, au fost niste remanieri recent.
Asa e, Cristi Preda este de departe cel mai elegant, diplomat si responsabil politician roman contemporan.Cred ca va fi presedintele Romaniei in 2014. Doar daca pana atunci vom avea o lege electorala moderna, prin care sa poata vota decent si milionul de electori cu acte expirate.
@Dragos Darie
I-am scris şi Preşedintelui. Însă Preşedintele nu e legiuitor. Parlamentarii sunt. Preşedintelui i-am cerut doar să mă asigure, ca cetăţean, că îmi vor fi apărate cel puţin celelalte drepturi fundamentale. Preşedintele mi-a răspuns. Într-o formă codificată, dar mi-a răspuns. E drept nu în forma satisfăcătoare. Povestea este mai lungă, iar o parte a ei, secretă. Pot spune doar că integrasem forma de garantare a drepturilor mele cetăţeneşti, ca element surpriză în campania electorală. Stratagema mea i-ar fi dat Preşedintelui un avantaj moral asupra contracandidaţilor. Preşedintele însă nu s-a folosit de atuul oferit de mine (în egală măsură) celor trei candidaţi. Bine, de la ceilalţi doi nu puteam avea speranţa că vor avea resursele intelectuale pentru a înţelege avantajul pe care l-ar fi avut dacă urmau propunerea mea.
Mai tîrziu, SV a devenit şeful de campanie al Preşedintelui. Cum SV este preocupat numai de idei universale, cardinale, magistrale şi generale, dar nu de viziuni, am pierdut orice speranţă de aplicare a planului meu.
Am observat că mulţi oameni importanţi văd bine principiile, dar sunt miopi atunci cînd sunt puşi a le identifica în situaţii particulare. Cu alte cuvinte, la nivel macro, cu toţii stau bine. Cînd e vorba de trecut la micro, cu toţii se împotmolesc.