● Multiculturalism şi multispecism
Acest articol este unul rasist şi vădit discriminator. El se adresează oamenilor raţionali. Rog resentimentarii, confuzii mintal şi axiologic, precum şi procesomanii, să adreseze reclamaţiile direct organelor în drept. Aici nu vor fi bineveniţi. Sunt în schimb bineveniţi sofiştii sportivi. Ei ne vor ajuta pe toţi să ne dăm seama cum putem repara cetatea.
Unul din efectele secundare ale urbanismului intensiv este incompleta lui asimilare de către cetăţeni. Oamenii au acceptat ca din motive de urbanism să îşi bage closetul în casă, însă o parte dintre ei nu sunt gata să accepte că igiena publică este vital să se extindă şi asupra altor specii trăitoare în spaţiul urban.
Am afirmat cu altă ocazie că drepturile individuale au tărie direct proporţională cu distanţa dintre nucleele individuale. Privite aşa, normele de convieţuire socială şi cele de urbanism nu pot fi anomalii care să violeze drepturile constituţionale. Proporţia atît de mare de spaţii de folosinţă comună, distanţa mică între trupuri fac ca, în mod obiectiv, normele de exploatare a spaţiului urban să fie din ce în ce mai multe, mai restrictive şi mai detaliate. Dar să vedem întîi care sunt bunurile publice din spaţiul urban, şi să exemplificăm:
1) aerul. Suntem nevoiţi să respirăm aer din ce în ce mai comun. Aşa se explică restricţiile impuse emisiilor industriale şi celor provenite din automobile.
2) apa. Densitatea populaţei cere în mod raţional ca apa să fie gestionată astfel încît nici sursa, nici drenajul să nu înrăutăţească sănătatea. Aşa de pildă este interzisă aruncarea uleiului la canal. Autoepurarea apei de-a lungul rîului ar fi serios perturbată. Nici nămolurile active din staţiile de epurare (cu intrări energetice) nu se simt prea bine în prezenţa uleiurilor. Durata de vînturare şi deci costurile de epurare se măresc.
3) lumina. Dreptul de proprietate este sfînt. Dar numai dacă vecinul se află la distanţă teoretic infinită. Cum spaţiul urban impune distanţe finite, înălţimea clădirilor se limitează prin lege. Eu de pildă am toată libertatea de a mă bucura de casă. Nu am însă dreptul să construiesc pe terenul meu mai mult de două etaje.
4) liniştea. Între anumite ore este legitim să fim obligaţi a face linişte. (pentru iubitorii de soluţii nepoliţieneşti de menţinere a liniştii am şi o idee simplă).
5) memoria. Este un bun public neglijat adesea. Cimitirele, monumentele, muzeele, clădirile, arhivele etc.). Conservarea memoriei are feţe dintre cele mai surprinzătoare. De la combaterea acidităţii din hîrtie, şi pînă la combaterea rozătoarelor.
6) frumosul. Oricît de utilitarist şi neglijent cu aerul, cu liniştea şi cu lumina ar fi urbanismul din Manhattan, tot s-a găsit o oază de frumos, în care fiecare să îşi poată încărca bateriile înainte de a se da la fund (sau după) în lumina artificială, în zgomot, în noxe. Apoi, oricît ar protesta absolutiştii dreptului de proprietate, faţadele clădirilor sunt parte a servituţii întru frumos, dacă nu întru bine. Iar din acest punct de vedere, întinderea cearşafurilor cu reclame pe faţade este o acţiune antiurbană, ce violează mai multe reguli. Am mai spus-o şi cu alte ocazii.
Am enumerat doar 6 bunuri publice. Ele pot fi mai multe. Întrebaţi arhitecţii. Ceea ce le reglementează regimul de exploatare sunt normele de convieţuire socială. De la cele de igienă publică, la cele de protecţie a memoriei. Normele de urbanism trebuie doar să fie justificate de necesitatea de a exploata echitabil bunurile publice. Excesul de normare intensivă duce la regimuri poliţieneşti, iar extensivă, la haos administrativ. Insuficienţa, direct la haos. Aşadar, normele de urbanism integral trebuie să fie adaptate scopului şi circumstanţelor, într-un compromis fragil, cu geometrie variabilă în timp şi spaţiu.
După cum v-aţi dat seama, oraş fără lege nu există. Într-un articol anterior am schiţat relaţiile interspecifice în biocenoza urbană. Am găsit vietăţi dorite, vietăţi tolerate şi vietăţi nocive.
Ca orice cetate, spaţiul urban este sub asediu permanent. Te poţi trezi cu un rîu revărsat pe stradă, cu o rădăcină de oţetar înfiptă în terasa clădirii (pînă atunci, hidroizolantă), cu un trib de rozătoare în conductele de telecomunicaţii, sau direct cu un Boeing 737 condus de un fanatic religios, înfipt în apartament. Am enumerat cele patru feluri de agresiune antiurbană: geografică, vegetală, animală şi umană.
De cînd cu societatea deschisă, mărinimia oamenilor face ca accesul în cetate să fie permisiv. Astfel, în loc ca spaţiul urban să fie unul al siguranţei, diversitatea formelor de teroare, precum şi frecvenţa, în loc să scadă, cresc. Viteza de asimilare sau de extincţie a agresorului este mai mică decît fluxul lui la intrare. Am depăşit limitele de stabilitate permise obiectiv de sistem. Cred că boala societăţii deschise constă în fetişizarea deschiderii. Lucru ce nu rămîne nepedepsit prin alterarea identitară. Am ajuns pînă acolo încît cîinelui să îi atribuim calitatea de subiect de drept. Voi dezvolta această discuţie.
Poate fi cîinele subiect de drept?
În opinia mea, nu. Absolut, nu. Însă nimic nu mă împiedică să desfac în factori simpli calitatea de subiect de drept atribuită animalului. Să vedem ce mai rămîne din spaţiul urban după.
Observ că un cîine cu stăpîn este numai obiect de drept. Cum ar veni, cîinele este sclavul omului, iar stăpînul este singurul în măsură să îşi pedepsească sclavul şi să răspundă, nu solidar, ci în locul lui, de eventualele violări ale normelor de convieţuire în cetate. Cîinele cu stăpîn are dreptul la viaţă prescriptibil. Dacă stăpînul va fi fost agresat de propriul cîine, devenit cu timpul egoist, şi deci agresiv, acesta are dreptul de a ucide cîinele.
Mai observ că legile ce tratează cîinele liber ca subiect de drept, din moment ce nimeni nu îşi ia răspunderea pentru actele maidanezului, sunt nedrepte. Conform lor, dreptul maidanezului la viaţă este unul aproape imprescriptibil, ceea ce îl transformă pe maidanez în specie protejată de lege, alături de balenă şi de rîs (Lynx lynx).
Acuma, dacă tot a fost maidanezul categorisit ca subiect de drept, să căutăm similitudini şi diferenţe:
Doctrinar, cîinele poate fi asimilat cu persoanele cu handicap mintal sever şi cu agresivitate ereditară. Comparăm legea. Observăm că persoanele cu handicap nu au nici pe departe acelaşi tratament. Cîinele primeşte eventual o internare sumară, după care i se dă drumul. Cîinelui vagabond i se permite să se împuieze. Cîinelui vagabond i se permite să rănească oameni. Cîinelui vagabond i se permite să împrăştie paraziţi. I se permite să pută. I se permite să latre noaptea. Tabloul urban începe să semene cu o casă de nebuni. În mod pervers, cel ce nutreşte maidanezi, şi nu îi tratează ca pe propriii cîini de casă, (luîndu-şi şi răspunderea asupra strunirii lor) se face vinovat de corespondentul relelor tratamente aplicate persoanelor cu handicap mintal.
Alt sofism la modă este că, vezi Doamne, omul este vinovat pentru existenţa maidanezilor. De acord. Şi? Pînă la a cîta generaţie trebuie să suportăm pedeapsa colectivă, fie ea şi imanentă? Cu ce a fost vinovată fetiţa sfîşiată de maidanezi, pentru că, cu 30 de ani în urmă, străbunicul şefului de haită a fost lăsat liber? Unde este Justiţia? După cum v-aţi dat seama, un spaţiu urban cu Justiţie permisivă excesiv cu maidanezii este doar o prelungire a junglei.
Sofiştii acreditează şi ideea că maidanezii merită să trăiască liberi pentru că sunt animale deştepte, sensibile şi simpatice. Dar simpatice sunt şi rozătoarele de casă. Şi chiar mai deştepte. Ca să nu mai zic că sunt capabile şi de empatie. Una din metodele de ucidere a şobolanilor este să se plaseze în cursă un imitator al vocii puiului de şobolan aflat în pericol. Ceea ce atrage adulţi gata să salveze sinteticul pui. De ce empatia canină devine armă de supravieţuire, în timp ce aceeaşi empatie, dar şobolană, devine sinucigaşă? Unde este dreptatea?
Argumentul ecologiştilor este că o sălbăticiune de pe lîngă tomberoanele urbane are tot dreptul la viaţă. Realitatea este că o sălbăticiune nărăvită are mare potenţial în transportul informaţiilor false de interes public. Descendenţii intoxicaţi cu informaţii false de interes public vor fi mai proşti gestionari ai supravieţuirii în spaţii naturale. Cea mai bună cale de salvare a speciilor sălbatice este uciderea exemplarelor cu „idei”. Milostenia ecologistă este de fapt un mare rău făcut Naturii. Iar multe din speciile apuse au avut drept călău dezordinea informaţională. Nu credeţi? Urmăriţi filmuleţele cu turme de balene eşuate pe plaje.
Se ştie că lupul este genotipic identic cu cîinele. Fertilizarea naturală (sau in vitro) duce la descendenţi şi viabili şi reproductivi. E drept, cînele este diferit fenotipic, dar ăsta nu ar fi un argument în discriminarea flagrantă pe care lupul este nevoit să o suporte. A trata cîinele vagabond drept sălbăticiune cu drepturi în mediul urban îl nedreptăţeşte pe lup. E clar o dovadă de rasism. După ce că îl ţii la uşă, îl supui la rele tratamente maidanezul-persoană-cu-handicap-mintal, îl mai şi discriminezi după „originea socială” pe vărul său pădurean, lupul. 🙂
Se poate argumenta că maidanezul ar putea fi considerată specie tolerată. În parte este admisibil. Să vedem care e partea admisibilă.
Speciile tolerate au în anumite împrejurări un rol benefic. De pildă, în Japonia, există pisici vagaboante. Rolul lor este dintre cele mai importane. Reduc numeric populaţiile de dăunători sau de potenţiali dăunători. Se pot deosebi două rase chiar. Una preexistentă secolului al IV-lea, şi alta adusă din Coreea, odată cu budusmul. Era nevoie de un paznic al scrierilor sacre, priceput în prinderea infractorilor rozători. Aşadar, vedem că unele vietăţi tolerate au rol benefic, înclusiv în conservarea memoriei. Altele, dimpotrvă. Turtureaua, şi ea o specie tolerată, devine dăunătoare memoriei. O căcăcioasă mică ce dizolvă monumentele de bronz, marmură, travertin. Întrebarea este: maidanezul produce rău sau bine? Dacă îi întrebaţi pe cei 4000 de sfîşiaţi de maidanezi anual, hotărît, nu.
Concluzia mea este că, în condiţii urbane, a considera maidanezul subiect de drept reprezintă o viziune schizoidă, dătătoare de alte bătăi de cap şi inechităţi, o ghiulea în plus în zidul cetăţii. Madanezului îi pot fi de folos intramuros numai „sclavia” sau moartea. Orice cale ce se doreşte de mijloc, buimacă doctrinar, axiologic, financiar şi estetic, este exclusă.
Alin Fumurescu
Fără buletin 
17:16. Cutremur puternic de 6-slab pe coasta pacifică, în sudul pref. Fukushima şi nordul pref. Ibaraki. Se aşteaptă tsunami de 1 m în pref. Ibaraki.
Se anunţă un nou cutremur puternic în următoarele secunde în pref. Fukushima şi Ibaraki, Chiba.
TEPCO: Nu se raportează nicio altă anomalie la centrala Fukushima.
Nicio centrală nucleară de pe coastă nu are probleme grave.
Se menţine avertizarea de tsunami în Ibaraki. În Miyagi, Fukushima şi Chiba, deşi doar la cote de atenţie, se anunţă sosirea primului val în jurul orei 18. Alarmele sună.
Tokio TEPCO: Muncitorii de la R1-4 Fukushima #1 s-au refugiat. Se continuă supravegherea de la distanţă. La Onagawa, alimentarea electrică din sursă externă se menţine. La niciuna din centrale nu se înregistrează vreo variaţie a nivelului de radioactivitate.
O alunecare de teren a înghiţit un automobil cu oameni înăuntru. Se anunţă două scurgeri de gaze din reţeaua de metan.
Centrala Niigata (de pe coasta mării Japoniei) continuă să producă energie electrică.
La centrala…
(?)Fukushima s-a întrerupt curentul. Continuă răcirea cu motopompiere.EDIT: pana de curent a ţinut circa 50 de minute.
salut 🙂 bine ca voi sunteti bine. Putere si curaj!
[…] Mai multe la Marius Delaepicentru […]
Că tot veni vorba de cutremure, la o şcoală dintr-un orăşel al pref. Miyagi, din 108 elevi, 74 au fost ucişi de tsunami. Numărul mare de victime se datorează superficialităţii profesorilor. Imediat după cutremur, copiii au fost scoşi la apel în curtea şcolii. Mizînd pe faptul că şcoala se află la 10Km în interiorul uscatului, profesorii nu au luat în calcul eventualitatea ca tsunami să pătrundă pînă acolo (pînă la etajul I chiar). Cu toţii au fost surprinşi. Şi mulţi ucişi.
Ceea ce e revoltător este că, puşi în faţa părinţilor, profesorii nu îşi recunosc greşeala, deşi este greu ca ea să aibă consecinţe penale. Refuzul de a-şi cere iertare atrage oprobriul. În lipsa unui răspuns satisfăctor, mai devreme sau mai tîrziu, profesorii vor trebui să demisioneze. Pedeapsa va fi povara lipsei de curaj în a-şi recunoaşte public vinovăţia.
Cutremur puternic Fukushima, Ibaraki. Se aşteaptă un nou tsunami.
Pericolul mare al unui tsunami relativ scund constă în spargerea multor diguri de către cutremurul din 11 martie. Se adaugă configuraţia care favorizează local ridicarea valului la cote de 3-4 ori mai înalte.
Se avertizează asupra tocirii simţului pericolului de prea multele cutremure. Condiţiile rămîn dintre cele mai periculoase din cauzele expuse mai sus.
Particularitatea cutremurului de la 17:16 este densitatea mare de energie la epicentru. La magnitudine 7,0 şi adîncime de 10-6Km(!), e jale la suprafaţă. Înafara alunecării de teren, cîteva case ard.
Sunt replici (la replici) multe, deoarece aria de pe fundul oceanic, dstrusă de cutremurul din 11 martie (se întinde pe 450×200 Km,) este foarte mare iar potolirea tensiunilor va dura mai mult decît de obicei. În urma măsurătorilor subacvatice, fundul oceanului s-a ridicat cu cel puţin 5m în urma seismului major, ceea ce explică şi amplitudinea mare a tsunamiului de acum o lună.
Aflu de la radio că alerta de tsunami a fost retrasă la
3050 de minute de la lansare.Bietii oameni! Ce grozavie! La scoala nu a existat alarma? A trebuit ca soarta copiilor sa fie lasata la judecata profesorilor? Cum de parintii nu si-au luat copiii de acolo? Nici ei nu au fost avertizati?
Marea majoritate a Japoniei nu e in pericol din cite inteleg….doar coasta de est e expusa tuturor intemperiilor……nu? Voi sinteti bine; dar simtiti replicile, sau nu?
Cu gindul la voi.
Mulţumim pentru gînduri. Aici nu se simte niciun cutremur din partea aia.
A doua precizare este că povestea cu cei 74 de copii datează din 11 martie.
Aia e nenorocirea. La şcoala cu tragedia, problema a fost de evaluare a situaţiei. A fost o chestiune de 10 minute, răstimp în care niciun profesor nu a avut un radio care să-i dea imaginea corectă. Sirenele se pot auzi (cît mai stau în picioare) dar cînd crezi că cei pentru care răspunzi sunt în siguranţă, şi vrei să te convingi că sunt cu toţii, le dai mai puţină atenţie sirenelor, ci te preocupi ca toţi să iasă la număr. Eventual să le acorzi asistenţa primară de urgenţă.
Ei, problema a fost că tsunami a depăşit orice previziune. A intrat pînă şi în cele mai „sigure” viroage. Una dintre ele conţinea şi şcoala. Apoi, nici părinţii nu aşteptau la poarta şcolii momentul cutremurului. Erau cu treburi. În cazul fugii din calea valului nimeni nu e educat să sară în ajutorul altora. Orice tentativă de abatere de la fuga în sus se plăteşte cu moartea, atît a agentului cît şi a subiectului salvării. Pe semne că şcoala cu pricina nu avea nici o vedere prea largă spre mare. De altfel, şcolile sunt nişte mici fortăreţe destul de opace privirilor în ambele sensuri.
Am găsit aici un film greu de îndurat, dar pe deplin descriptiv despre rezervele de timp rămase între momentul cutremurului şi valul ucigaş.
durere! e tot ce pot spune!
e greu sa traiesti un eveniment fara precedent, deci fara experienta din trecut si invataturile ei! ingrozitor!
Bietii parinti!!
PS nu am vazut inca filmuletul, dar am vazut inceputurile, cu valul negru venind catre oamenii care se uitau la el ca la o curiozitate de pe podul unei sosele; sau cei care se indreptau, fara sa stie, catre moarte pe soseaua catre mal……….cel mai groaznic clip a fost cel filmat la nivelul valului intr-un orasel, de cineva care a filmat de pe o mica pasarela care urca la o inaltime in siguranta.
Un cuplu avea ambii fii, elevi la aceeaşi şcoală. Pe fetiţă au găsit-o moartă la vreo cîteva zile, iar pe băieţel încă nu. Îţi dai seama că în condiţiile astea, încăpăţînarea profesorilor de a nu se căi este cu atît mai revoltătoare.
Ce se poate spune despre o asemena grozavie? Bietii oameni! Sarmanii parinti!
Marius, pentru voi cainta profesorilor af fi fost o alinare?………..doar incerc sa inteleg o mentalitate cu totul neconoscuta mie. In afara de ce am invatat in Shogun, nu mai stiu nimic de japonezi.
Japonezii se scuză şi mulţumesc mai des decît europenii de pildă. Căinţa nu poate aduce alinare. Însă căinţa este extrem de importantă în atenuarea resentimentelor. E o poartă prin care adversarul poate deveni chiar şi prieten dacă se poate.
Am întîlnit un om care a picat într-o depresie adîncă, cu tratament de vreo doi ani, doar pentru că preşedintele companiei la care lucrase tatăl său, mort de cancer pulmonar indus de azbest (lucrase chiar la izolaţii pentru centrale termice) nu i-a cerut iertare. Omul nu avea nicio pretenţie materială. Nu stătea nici cu baltagul la spate. Vroia doar ca vinovatul să îşi recunoască greşeala.
Deh!, au şi japonezii ţîfnoşii lor.
Incredibil! Oare sa fiu eu japoneza la origini?
Cum de inteleg PERFECT fraza asta: „căinţa este extrem de importantă în atenuarea resentimentelor”?
Oricum, atenuarea resentimentelor produce oarecum alinarea durerii, pentru ca ramii sa impaci durerea unei pierderi, fara sa mai adaugi resentimentele; si asta e putina alinare;
Nu degeaba trufia e trecută pe lista păcatelor capitale. Trufia otrăveşte relaţiile.
Nu esti japoneza. 🙂 Cred că (re)descoperi ceea ce propune şi creştinismul drept cale de depăşire a unei crize cu autor.
marius, exemplara si impecabila demonstratzia din articol!
iar in ceea ce priveste cutremurele alea nesfirsite de pe la voi, ce pot sa spun?
e un noroc faptul ca sint de suprafatza, ca nu ma pricep?
la „noi” niste cutremure de asemenea magnitudine, si la adincimea celor din vrancea, cred c’ar „lichefia” juma’ de tzara, daca nu mai mult!
Mersi, Niku.
Despre cutremurele de suprafaţă, ce să zic? Depinde unde nimeresc. În 1995, unul de suprafaţă (10Km) a nimerit în Kobe şi a ucis peste 6000 de oameni, după ce a strîmbat fier beton ca pe mînă de gros. Însă un cutremur cu hipocentrul la de 50Km este considerat adînc, pentru simplul fapt că scoarţa oceanică este mai subţire decît vraful de bolovani de sub Carpaţi. Sperietura la replici de magnitudine 6-7 vine de la lipsa de apărare chiar şi în faţa unui tsunami scund. Se adaugă oboseala metalelor din structurile de beton armat.
Uite, chiar acum la radio aflu că circa 4200 de hectare din preajma golfului Tokio, din cauza cutremurelor frecvente, au fost diagnosticate cu fleşcăială tixotropă, ceea ce impune consolidarea. Sunt terenuri smulse mării. Şi un nou cutremur tocmai s-a petrecut în pref.Gunma (a doua către nord, după Saitama).
ai dreptate marius. greu de indurat filmuletul. aproape ca am simtit mirosul fricii oamenilor care alergau, parca fara spor, din calea monstrului …
te detest, dar nu mă mai pot desprinde de blogul ăsta.
de parcă-s legată cu aţă.
şi-n timpul ăsta mă gîndesc numai la EI, cei de lîngă tine.
nu cred că te-ar putea interesa motivul…
Îmi pare rău că îţi toc timpul, deşi nu este în intenţia mea. Acuma, iubeşte-mă, urăşte-mă, dar nu mă ignora, dacă ţii la cei cărora le duci grija.
Dacă nu e vorba de familia mea, şi ai posibilitatea, îi poţi ajuta donînd o sumă cît de mică în fondul Crucii Roşii. Nu e nevoie să mă anunţi. O poţi face creştineşte. Dar, te rog, nu mă pune pe mine să intermediez ceva, pentru că sunt timorat. Deja am primit scrisori de ameninţare de la persoane meschine de naţionalitate română, cum că, vezi, Doamne!, scriu aici pentru a profita de necazul celorlalţi.
1. Nu te ignor. Dimpotrivă.
2. Da, bineînţeles.
3. Îmi pare nespus de rău că trebuie să treci şi prin ASTA (scrisorile alea).
Nu pot face nimic decît să îmi cer scuze şi în numele lor, gîndind că – poate – şi cuvîntul meu s-a alăturat meschinăriei altora … deşi trebuia să însemne altceva.
私を許して
APEL PENTRU JAPONIA (Crucea Rosie)
Contributiile pot fi facute prin cateva modalitati:
– Online, pe site-ul http://www.crucearosie.ro
– Prin SMS, la numarul 879, tarif de 2 EUR; acest numar este pus la dispozitie gratuit de Vodafone, Orange si Cosmote; nu se percepe TVA;
– Prin apel cu taxa fixa in reteaua Romtelecom, la numele de telefon :
o 0900 900 012 – valoarea de 2 EUR
o 0900 900 010 – valoarea de 10 EUR (aceste numere sunt puse la dispozitie in mod gratuit de Romtelecom si nu se percepe TVA)
– In conturile bancare deschise la BRD Agentia Piata Romana:
o LEI: RO02BRDE410SV61136934100
o EURO: RO33BRDE410SV06871604100
Invitam pe toti cei care vor sa sprijine acest apel umanitar, companii, oameni de afaceri, organizatii guvernamentale si neguvernamentale, sa doneze bani in conturile Crucii Rosii Romane.
poate’ti cauti singur in arhiva blogopersonala o postare in care sareai la gatul antifumatorilor EXACT CU ARGUMENTELE LIBERTATII INDIVIDUALE pe care azi le combati de dragul urbanismului si a spatiului comun.. deh, atunci aveai pe shtat sa’l aperi pe discriminatul HR Patapievici amendat ca a pufait la tv si, cand e vorba de intelectualii noshtri nicio dubla masura nu e motiv de a nu ne face presh…(…)
EDIT (MM):Ţi-am şters partea propagandistic-nemernică. Amesteci planurile în mod vinovat. Aici nu e loc pentru căcănărie politicianistă.
Acuma, la obiect, ca să-ţi stric şi pretinsa argumentaţie, te anunţ că, dacă îmi intri în restaurant, sunt gata să mă bat şi pentru dreptul tău de a fuma*). Chiar şi în prezenţa copiilor. Voi avea grijă ca ei să nu te vadă, decît dacă sunt proprii tăi copii. Cunosc circulaţia aerului în incintă, şi te pot plasa aproape de eşapament**). Nu sunt partizan al urbanismului poliţienesc, ci al urbanismului negociat. Mă mir (adică, nu mă mir) că tocmai latura asta ai omis-o.
–––––––
*) mă vei avea de duşman doar dacă vei fuma altceva decît tutun pe teritoriul meu.
**) e vorba de exhaustor. Apropo, ştiu să compar noxe, şi îţi pot spune că un automobil emană de 1000 de ori mai multă otravă decît o ţigaretă. M-aş fi bucurat dacă ai fi pus problema aerului în relaţie cu hrăpăreţele automobile.
EDIT2 (MM):
Tot postănac pe bani publici? ↓
Cred ca postarea asta e interesanta…Marius, fumatul se incadreaza firesc la capitolul cu aerul, sa cred ce zice N despre cruciada ta pro-trabuce ?
PS
Este prima oara cand intalnesc un asemenea tip inedit de impostura: un tip destept care se prezinta ca Natafletz (situatia clasica fiind prosti care se cred genii). Este cu atat mai de neinteles cum prostii si-au gasit un avocat asa de convingator pentru interactiunea cu Marius…De fapt, daca ma gandesc mai bine…
Accidentul nuclear de la Fukushima #1 a fost ridicat la rangul 7, comparabil cu cel de la Cernobîl. Pe raza cuprinsă între 20 şi 30Km, populaţia a primit recomandarea să stea cu bagajul pregătit, întrucît la extrapolarea dozei de radiaţii pe durata unui an, doza va depăşi limitele tolerabile. Recomandarea este ca: gravidele, copiii, bolnavii ţintuiţi la pat, bătrînii să părăsească zona chiar în avans, pentru a nu pune probleme mai mari la o eventuală evacuare precipitată.
O observaţie personală (pe care puţine agenţii de ştiri o fac): de fiecare dată cînd se anunţă o mişcare de acest fel, reprezentantul le cere iertare celor vizaţi.
14:0714:3214:07*) Cutremur 6-slab Fukushima, Ibaraki. Nu e pericol de tsunami. Magnitudine preliminară 6,3. Hipocentrul la 10Km adîncime.Pene de curent, dar nu la alimentarea centralelor nucleare puse pe butuci.
Companiile de telefonie au raţionalizat traficul în proporţie de 80%.
De vineri încoace, se petrec cam 2-3 cutremure pe oră, din care unul, două pe zi, de intensităţi alarmante.
*) tocmai mă întorsesem de afară cînd am aflat. S-a zăpăcit şi crainicul. A fost 14:07.
14:17 incendiu în oraşul (nu centrala) Fukushima. Un bloc de apartamente a luat foc.
Cu excepţia liniei Joban, intrată în revizie de siguranţă, toate liniile feroviare din zonă şi-au reluat traficul, însă cu coordonare manuală.
Cutremur puternic în Nagano, (4 pe scara efectelor*) Niigata (pe coasta Mării Japoniei), reg.Hokuriku. Răsună pînă în Kanto. După întindere, pare ori unul, ori foarte adînc, ori foarte puternic… Este superficial 10Km adîncime. Nu s-a dat niciun alt fel de alarmă. NHK şi-a reluat programul normal. Uh!
–––––––
*) multe seismografe din zonă sunt defecte de „supraconsemnare”. Indicatorul local poate fi eronat, aşa cum s-a petrecut şi la cutremurul din Shizuoka, de la jumătatea lunii martie. A fost de 6-minus, dar aparatul din primărie arăta 4.
Am aflat care este valoarea cumulată a radioactivităţii emanate de centrala Fukushima #1:
37京Bq （3.7ｘ10＾17Bq）. Intergrala de cantitate a fost calculată cu programele informatice de evaluare, prin interpolarea datelor din teren strînse pînă ieri.
Ca valoare totală, emanaţia nu depăşeşte 1/10 din cea înregistrată la Cernobîl în 1986, însă, ţinînd seama de imposibilitatea de a domoli combustibilul, (confirmat ca zdrelit pe alocuri) mai devreme de cîteva luni, nu e exclus ca accidentul curent să îl ajungă din urmă pe cel din Ucraina.
––––––––––-
Bonus: Pentru a ne face o idee de cantitatea de energie gestionată anual de cele 54 de reactoare nucleare din Japonia, căldura dezvoltată este aproximativ egală cu cea eliberată de 40.000 bombe nucleare de dimensiunea celei de la Hiroşima. Din energia termică eliberată în centralele nucleare, doar 1/3 se transformă în energie electrică. Restul este preluat de agentul secundar de răcire (apa de mare).
Cu toate acestea, în condiţii de pace, energia nucleară este considerată curată, în comparaţie cu cea provenită din cărbunele fosil. Sterilul din cărbune conţine şi material radioactiv. Se ştie că în cenuşa răspîndită în aer prin arderea cărbunelui fosil, în jurul celor mai multe centrale pe cărbune, radioactivitatea este, paradoxal, mai mare, şi „mai permanentă” decît în jurul celor nucleare.
Marius,
Am văzut de ieri fragmentul postat de tine, da n-am avut vreme să răspund, mai ales că aveam nevoie de ceva timp să mă desfășor și eu în voie.
O observație generală: cu toate că anunți dintru început că e un articol pentru uzul oamenilor raționali, nu pot să nu observ că tonul general e cam prea pătimaș 🙂 Cu alte cuvinte, deși argumentele tale sunt întrucâtva logice și raționale (deși nu întru totul, mă voi explica imediat de ce cred asta), în maniera de abordare păcătuiești prin aceeași patimă de care dau dovadă și cei care susțin, prostește, reîntoarcerea tomberonilor în teritoriu.
Repet care e poziția mea clară:
– tomberonii trebuie adunați din străzi, duși în adăposturi, ținuți 7 – 10 zile în condiții decente și, în cazul în care nu sunt revendicați / adoptați, vor fi eutanasiați în condiții umane
– ONG-urile care se dau de ceasul morții, toate muierile miloase și babele isteroide care urlă pe unde pot ar trebui să ia un distonocalm, două, să se calmeze, că ar avea și ele ceva de făcut: să contribuie cu mijloace materiale și umane la strângerea câinilor din stradă, să pună la dispoziție spații și hrană pentru cei ridicați, să supravegheze eutanasierea în condiții decente (fără gropi de var, bâte și injectat aer în inimă) și să asigure și ele serul necesar operațiunii, să organizeze evenimente publice prin care să promoveze adopțiile, să adune donații, că potăile sunt o gaură neagră, care doar consumă și nu produc nimic, să furnizeze sterilizarea și tratamentele medicale necesare potăilor care sunt date spre adopție, să asigure consultanță de specialitate – etologi, dresori, etc, celor care solicită, că nu e cazu să se cheltuiască bani publici pe așa ceva.
– pe de altă parte, legea ar trebui să fie extrem de drastică la capitolul sancțiuni: toți cei care sunt prinși că hrănesc maidanezi, îi scot din adăposturi și le dau drumul în stradă, toți cei care aruncă la tomberon căței la pungă să fie aspru și ÎN MOD REAL SANCȚIONAȚI. Românu se adaptează repede, dacă se dau câteva amenzi severe și se face o reclamă cuvenită întâmplării, până și țața Frosa se potolește, că iubirea ei pt tomberonu favorit nu e mai mare decât iubirea de arginții personali.
– tot legea trebuie să stipuleze clar sterilizarea obligatorie a câinilor cu stăpân care nu sunt intrați în circuitul chinologic.
Dacă s-ar ține cont de aceste puncte, dacă ambele tabere ar accepta o discuție calmă, rațională, fără patimi inutile, cred că în 2, 3 ani s-ar rezolva problema. Numai că nu prea cred că așa va fi, că de atâția amar de ani nu am izbutit să asist la o conversație barem civilizată și coerentă între părți, darămite la acceptarea unor soluții comune.
Acum, câteva puncte din expozeul tău cu care nu sunt de acord:
– spui tu că un câine e în mod natural agresiv. Greșit. Cf studiilor de specialitate, agresivitatea nu e ceva înnăscut la nici un animal. E o reacție finală. Un răspuns la un stimul. Sensibilitatea de răspuns la stimul, așadar viteza cu care animalul răspunde la un anumit stimul e legată atât de factori genetici, cât și de experiență. La câine, animal social în linii mari (nu neapărat de haită însă… căci nu există date concrete pentru a susține teoria animalului de haita în cazul câinelui) reacția agresivă tinde să fie amânata și precedată de numeroase avertismente. Așadar, factorul genetic (genotip) este în majoritatea cazurilor cel puțin benefic.
– e la fel de incorectă antroporfizarea câinelui. De ce îi atârni de coadă atribute gen egoist sau, de partea cealaltă, drăguț, sensibil, etc? Animalul nu e nici egoist, nici drăguț, sensibil, copilul lu mama ș.a.m.d. E CÂINE. Adică ALTFEL decât noi. Altceva. Apoi, nu văd ce legătură directă, obligatorie și necesară ar exista între egoism și agresivitate nici în cazul oamenilor, darămite al animalului!
– Încă o problemă : comparația cu lupul. De ce lupul și câinele sunt privite în genere așa cum o faci tu? pentru faptul ca împart 94% din gene (în nici un caz nu e vorba de 100%, 94 e procentul stabilit de specialiști)? Păi, în cazul asta, căsătoria cu un cimpanzeu, ca și dreptul cimpanzeului de a vota – a fi votat, ar trebuie clar stipulate în lege 🙂 Chiar dacă prin absurd, lupul și câinele ar fi genotipic identici, tot n-ar trebui să punem semn egal între cele doua manifestări. E ca și cum te-ai aștepta ca omul de „asfalt” din Dorobanți să aibă același comportament de achiziționare a hranei ca și triburile Zulu. Iar reacția lor la contactul cu un BMW ultimul tip să fie aceeași.
– vorbești despre animale tolerate în spațiul urban, în stare de libertate. Numai că, orice animal ori zburătoare lăsat liber în spațiul urban va ajunge, mai devreme sau mai târziu, să dăuneze spațiului cu pricina. Amintești despre pisicile tolerate în Japonia. Nu mă apuc eu să critic politicile publice din arhipelag, dar uiți un lucru elementar: cavitatea bucală a unei mâțe, cât e ea de mică, conține un nr de aproape 300 de virusuri și bacterii transmisibile la om, spre deosebire de aceea a unui câine, care include, în mod natural, în jur de 80 virusuri și bacterii transmisibile și nefaste pt specia umană. E drept, e o diferență de mărime a colților, dar eu personal m-am izbit de o situație dramatică, a unei cunoștințe mușcate de mâța personală, vaccinată și suflată excesiv și prostește sub coadă, și care, în ciuda faptului că s-a dus la doctor imediat după eveniment, a ajuns la amputarea mâinii. Mușcătura de mâță n-o fi fiind ea spectaculoasă, dar medical vorbind, e chiar mai periculoasă. Așadar, la fel de nefericită e și lăsarea mâțelor în libertate pe străzi. Ca să nu mai vorbim de miasme și miorlăituri întramorate și nocturne în perioada de estru a femelelor.
– ai avut vreodată un câine? După abordare, presupun că nu te-ai ocupat vreodată în mod real și responsabil de un lătrător. Greșești amarnic când spui că stăpânul mușcat de potaia personală are dreptul să-l omoare. Nu, nu are dreptul acesta, din simplul motiv că mușcătura potăii e o rezultantă, o reacție la un cumul de factori generați de om. În calitate de om care a crescut toată viața câini, te anunț că nu am fost niciodată mușcată, nici măcar mârâită de o potaie. E o chestie de control și cunoaștere, atât și nimic mai mult. Când aud omuleți care mi se plâng că nu-și pot atinge câinele, că-i mușcă, îmi vine să dau cu ei de pământ. Ar trebui să li se interzică să aibă câini tuturor celor care nu-s în stare să le inducă un tip de comportament dezirabil. În altă ordine de idei, din nou o întâmplare relativ redundantă din experiența personală. Mi s-a întâmplat destul de frecvent să am de-a face cu juni candidați la pușcărie care târau în lesă un Pitbull fioros și plin de cicatrici, pe care de obicei îl asmuțeau cu șuturi în cur la mine și la câinii mei. Cum eu am Airedale Terrieri, o rasă mai puțin cunoscută la noi, despre care imbecilii habar nu au de ce e în stare, câinii mei păreau victime sigure. Numai că javrele mele merg la vânătoare de mistreți, așa că un Pitt e pentru ei un biet antreu. Cu toate astea, întotdeauna am încercat să rezolv amiabil conflictul și, când nu am reușit, le-am dat comanda de atac dar NU asupra câinelui, care era, și el, o victimă, ci asupra stăpânului. Cum ai mei câini sunt dresați să atace bărbații la părțile moi, consider că de 4, 5 ori am făcut un bine societății și am oprit reproducerea unor astfel de exemplare bipede. Alteori, când lucrurile au scăpat de sub control, am folosit sprayul paralizant. Ideea pe care vreau să o subliniez e următoarea: când îți asumi răspunderea unui câine tre să fii în stare să te controlezi întâi pe tine însuți, pentru ca mai apoi să poți controla animalul, indiferent cât de puternic ar fi stimulul exterior.
Ca să închei: tare mă tem, dragul meu prieten îndepărtat, că ceea ce facem noi aici e să vorbim vorbe. Aș vrea să pot face efectiv ceva, să îmi pot pune ideile (spre de bun-simț și raționale) în practică, dar cui dracu să mă adresez? Cum bine zici tu, e o lume de nebuni: cu ONG-urile nu pot intra în contact logic și coerent, că de-ndată ce le zic că tomberonii tre eutanasiați sar în sus ca mușcate de cur, cu autoritățile nu se poate discuta nici pe teme mai stringente (povestea mea cu cartea de identitate, dacă ți-o amintești), darămite despre potăi…
Iar în timp ce eu scriu, mă uit pe geam și văd o babă care se duce cu sufertașu să îndoape două javre și vo cinci mâțe. Halal eficiență! ce să fac? Să-i arunc un cartof în cap?
Diana, nu eu îl umanizez pe cîine, ci apărătorii lui necondiţionaţi o fac. Eu nu fac decît să joc rolul avocatul diavolului, şi totodată, să scot la iveală consecinţele gestionării cîinelui ca subiect de drept. Iar de păcatul ăsta nici tu nu duci lipsă, invocînd prezumpţia de blîndeţe, sau mă rog, de agresivitate condiţionată.
Aşa e. Maidanezii sunt fundamental blînzi. Doar simpla mea trecere prin holul blocului poate fi o condiţionare suficientă cît să mă trezesc cu pantalonii sfîşiaţi, sau, mai rău, cu artera femurală ţăşnind artezian. Apoi, dacă este adevărat ceea ce susţii, cum că animalul este naturalmente blînd, poate că ar fi mai bine să trimitem cîinele în pădure şi să aducem în loc lupi maidanezi, „nepervertiţi” de năravurile oamenilor.
Despre partea genetică, compatibilitatea genetică nu o dă numai proporţia de gene comune, ci dovada că descendenţii metisaţi se pot, sau nu, reproduce. Între om şi maimuţă nu s-a putut obţine un hibrid viabil (deşi mulţi contemporani ar putea fi suspectaţi de aşa ceva). Lăsînd gluma la o parte, de pildă catîrul nu se poate reproduce. Este un hibrid. Din încrucişarea unui cîine cu un lup nu rezultă un hibrid, ci tot un descendent cu capacitate de reproducere. Aşadar, să nu confundăm inter-rasialul intra-specific, cu inter-specificul.
Aş fi de acord cu lăsarea maidanezilor liberi, dacă li s-ar scoate incisivii şi caninii. Nu le negăm dreptul la viaţă, dar îi împiedicăm să muşte. Nu este o glumă. Cerbii maidanezi din singura aşezare de pe insula Miyajima au coarnele tăiate, pentru a preveni accidentele la contactul cu turiştii. Iniţial, numai cerbii agresivi erau „akeraţi”. Cînd s-a ajuns la concluzia că e mai bine să li se taie coarnele tuturor masculilor bătrîni, şi deci, ceva mai hotărîţi în ceea ce le place şi ceea ce nu (ca să nu folosesc cuvinte tari precum „egoist”), cu toţii au parte de fierăstrău cel puţin o dată pe an.
Un lucru e clar: le-aş interzice ONG-urilor de salvare a cîinilor să se apropie de vreun sediu de primărie, dacă nu ar avea în statut eradicarea (nu contează prin ce mijloace) în maximum 5 ani, a populaţiei de maidanezi.
Despre experienţă mea canină, nu cred că merită să pomenesc. Nu este relevantă în discuţie. Să-ţi spun că la 5 ani m-a muşcat de antebraţ propriul cîine? Să-ţi spun că a deţine un cîine este un lux pe care nu mi-l permit? Nu mi-l permit pentru că nu am timpul necesar. Nu mi-l permit pentru că nu găsesc necesar un cîine. Cînd voi avea nevoie de pază, poate voi ţine şi un cîine. Mai vedem.
În ciuda diferențelor de perspectivă, suntem totuși de aceeași parte a baricadei. Și tu, și eu, dorim în egală măsură dispariția câinilor de pe străzi (e drept, pentru mine contează și mijloacele).
Varianta propusă de tine, cu colții, e greu sustenabilă dpdv financiar; păi la câte javre sunt, dă-ți seama cât ar costa tratamentele lor stomatologice 🙂 Cerbii ăia or fi fiind puțintei, totuși.
Să știi că nu eu susțin că agresivitatea nu e înnăscută, ci ăia care au studiat o viață comportamentele animalelor și din asta mâncă o pită. Așadar, maidanu care te mușcă pe tine nu s-a născut cu ideea de mușcătură în cap, ci aia e o idee dobândită, mai precis între 2 și 4 luni, perioada cea mai fertilă de socializare la canide. Sigur că, odată mușcat, ți se rupe-n paișpe dacă maidanu s-a născut așa sau a învățat trucul cu colții pe parcurs.
Îmi pare rău de experiența ta cu câinele personal, îmi dau seama că te-a marcat. La mine e pe dos: eu am trăit toata viața cu câini și mi=e greu să-mi imaginez că se poate și altfel. Și da, este perfect îndreptățit și rațional ceea ce spui: un câine e un lux. Și material, și sub aspectul timpului, și al planificării vacanțelor, sărbătorilor, ieșirilor etc. Eu mă scol zilnic, chiar și de sărbători, la 5 dimineața și ies cu câinii. Nu mă plâng, îmi chiar place.
Despre ONG: cu ăștia am eu ce am, i-aș da pe post de cină tomberonilor 🙂 Dincolo de mult clamatele prostie, isterie, lipsă de rațiune, judecată etc,am uitat amândoi de hoție: câți bani n-au sifonat toate muierile astea nebune care se dau acum cu curu de pământ de grija potăilor? Câți maidanezi nu au fost raportați ca sterilizați în acești 20 de ani, și asta pe bani publici? Câte cabinete veterinare particulare și supradotate s-au construit din acești bani? (vezi clinica lui Harbuz de la Ilioara, care a început a se moderniza de îndată ce omu a intrat pe felie cu Administrația de protecție a animalelor și ONG-urile colaboratoare) Cin să facă controale? Cin să caute potaia sub coadă, să vază dacă are ori ba ouțele intacte? Numai eu știu câți maidanezi crotaliați am văzut, fie femele gestante, fie masculi cu piersicuțele la locul lor!
Dacă e să numim un vinovat principal, după părerea mea, alături de toate țațele Frosa din țara asta, cred că ONG-urile de protecție a animalelor ar cam trebui puse la zid și luate serios la bani mărunți.
Și mai mama lor de câini, mai bine zi-mi și mie ce animal fioros se scutură așa de năprasnic pe sub insulele alea ale voastre? Dă, doamne, să se potolească mai repede, parcă începe să fie mai mult decât poate îndura un neam întreg.
Ție și frumoasei tale familii, multă putere, să ieșiți cu bine la liman. Că chiar dacă la voi nu se simte cutremurarea, sunt sigură că tot vă marchează proximitatea atâtor cutremure și nenorociri.
Mulţumim pentru gîndurile bune, Diana.
Uite, tocmai vorbii cu un ziarist de la Asahi shinbun, fost coleg de facultate cu soţia mea, venit cu ceva treburi prin Hiroşima. Omul lucrează la redacţia din Nara, oraş de unde se şi trage.
L-am întrebat dacă mass media sunt intimidate sau dacă ascund ceva. Zice că nu are cum. Nici Tepco, nici Executivul nu au cum ascunde ceva despre situaţia de la Fukushima. Sunt prea multe persoane implicate, şi prea multe interese divergente, pentru a putea controla în vreun fel fluxul de informaţii. Pur şi simplu este mai puţin costisitor, în termeni de imagine, de încredere, dacă lasă informaţiile libere, imediat ce se produc. Dacă apar „exclusivităţi pe surse”, ele nu durează decît cel mult minute. Spusele jurnalistului sunt cu atît mai credibile, cu cît, politica gazetei citate este una stîngistă, înclinată spre interpretări catastrofiste şi anticorporatiste.
Ştiu, asta îi va dezamăgi pe astrologi, pe numerologi, pe ozenologi, pe masonologi, pe sionologi şi kabalogi, pe intestinologii aviari, precum şi pe alţi -ologi, specialişti în teorii conspiraţioniste, dar acesta este purul adevăr.
Preocupat de condiţiile în care maidanezul ar putea fi trecut în categoria animalelor tolerate, (eventual sacre), l-am întrebat pe jurnalist dacă, în Nara, cerbilor ce umblă liberi prin parc li se tund coarnele. Şi acolo li se taie coarnele, ca şi la Miyajima. Şi nu de azi de ieri, ci încă din Era Edo (anterior anului 1867) cînd, cîţiva nevinovaţi pelerini au fost străpunşi cu coarnele. Au murit nevinovaţi. Asta, în condiţiile în care, templul shinto care a nutrit-o iniţial, consideră căprioara (şi anexa sa masculă dar pungent-basculă) animal sfînt.
Căprioarele ridică probleme şi în prefectura vecină, Mie. Sunt peste 7000 de căprioare supranormative, dar nu are cine le ucide, deşi produc pagube de circa 3 mil. de dolari anual. O lege restrictivă nu le permite vînătorilor să ucidă decît două exemplare pe an. Asta, în condiţiile în care vînătorii din judeţ sunt doar vreo 2000, din care 70% în vîrstă de peste 60 de ani. Exemplarele ucise însă, sunt valorificate culinar în cîteva restaurante şi ryokane. (pe asta o ştiu de acum vreo 3 luni, de la radio). Poate nu ar strica să valorifice şi românii, cel puţin pieile de maidanez. Bani cu care ar putea finanţa reprimarea lor, cel puţin pînă se ajunge la efective suportabile dpdv. urbanistic.
Aoleu, Marius, rogu-te, nu le da dușmanilor idei!!! Numa asta n-au mai zis-o, dobitocii: maidanezu, animal sacru 🙂 Și la creieru lor cât o nucă nici n-ar fi mare lucru să adopte rapid cestiunea .
În altă ordine de idei, sunt furioasă pe nătărăii noștri , care au descoperit nuș ce iod radioactiv mult sub limitele admise în apa de ploaie și laptele de capră și o toacă de dimineață pe tema asta. Mi se pare o rușine, o deșănțare în condițiile în care undeva, în lumea astă mare, niște oameni chiar se confruntă cu o situație reală, devastatoare, iar noi o batem mediatic în cap cu un asemenea mizilic. Mi-e rușine mie de prostia și nerușinarea lor.
Să vă dea Dumnezeu sănătate, putere și bună înțelegere, și-or trece, ele, și necazurile astea.
Marius, ma gindeam si eu la animalele salbatice de la voi, daca au prevazut instinctiv valul…..in Indonezia toate animalele au luat-o catre inaltimi, numai oamenii s-au dus dupa apa care se retragea sa culeaga scoici de pe nisipurile nou dezvaluite! 😦
Si alt lucru imi parea important: oare la voi acolo sint vulcani subagvatici? Cu un cutremur de marimea asta o dislocare de scoarta se poate produce si poate deschide drum lavei catre suprafata. Nu ma pricep daca Japonia la origine a fost o insula vulcanica sau daca s-a rupt de tarm pe timpul miscarii continentelor…………Daca o insula vulcanica ar aparea linga voi, oare nu ar fi mai bine? Una ca s-ar elibera tensiunile de sub fundul oceanului si alta ca a-ti avea pamint nou de construit pe el?
Zilele astea la orice sughit mediatic despre Japonia ma reped la tine pe blog sa vad ce noutati ai. Multumesc de stiri.
Be safe! Va dorim numai bine!
Mulţumim pentru încurajări şi pentru rugăciuni.
Julia, nu ştiu dacă erau atîtea animale-ţunamografe prin preajmă. Oricum, animalele, fie ele şi seismo-cinematice, dau erori mari. De plus minus 30%, cifră sub care, niciun test pe animale nu este concludent. Nu m-aş baza pe instinctul animal, întrucît el nu dă date despre înălţimea valului sau despre rezistenţa fierului-beton. Infrasunetele seismice sunt exploatate mai degrabă de sistemul de alarmare ce devansează momentul alarmei cu pînă la 30 de secunde de sosirea undei telurice. (sper să nu fi spus vreo prostie).
Că veni vorba de precedente şi de semne, anul trecut, chiar în împrejurimile Sanriku – orăşelul ras în totalitate, din care luna trecută nu a scăpat decît mai puţin de jumătate din populaţie – cum ziceam, anul trecut, săpăturile efectuate au identificat un sapropel (un strat negru) de ţunami, din secolul al IX-lea, la distanţe chiar mai mari decît cele înregistrate luna trecută. Mulat pe rezultatele săpăturilor, specialiştii schiţaseră chiar planul de fortificare a centralelor nucleare împotriva unui ţunami catastrofal (limita de siguranţă era luna trecută de numai 5,7m), însă planul nu apucase să intre în operă.
Registrele primăriei din Sanriku consemnaseră în era Heian că acelaşi ţunami ucisese 1000 de suflete (respectînd proporţiile, demografic o gaură chiar mai mare decît cea de luna trecută). Aşadar, se ştia că o catastrofă va veni, dar nu se aştepta atît de curînd un val atît de înalt.
Jurnalele şi cronicile de pe coasta pacifică consemnează chiar şi ţunami fără cutremur. Registrele de acum mai bine de 200 de ani indicau un cutremur identificat în timpuri recente ca originat în Seattle, pe vremea cînd zona era populată doar cu aborigeni. Europenii încă dormeau în căruţe cu coviltir la 3000 de kilometri distanţă. Evenimentul rămăsese doar în folclorul local, în forme artistic-narative, cu descrieri de cîmpuri de peşti (cu cîteva minute înainte de ţunami, marea se retrage mai mult decît de obicei). Istoria prea scurtă a SUA şi a Canadei face ca nici Seattle, nici Vancover să nu fie pregătite pentru un ţunami uriaş, deşi zona este activă seismic, chiar dacă frecvenţa şi amplitudinea cutremurelor este mică azi. Sub crustă nu a reuşit nimeni să bage un tensiometru. Încă.
Despre efuziunile de lavă, habar n-am dacă sunt vulcani subacvatici pe acolo. Din cîte ştiu, majoritatea vulcanilor submarini sunt de-a lungul dorsalelor mediooceanice (din care la suprafaţă ies cîteva insule doar: Hawaii, Islanda etc.). Dar chiar sub prefectura Fukushima sunt cîteva aparate vulcanice, din care cel mai cunoscut este Bandai. Cîteva sute de Km mai la sud-vest se află aparatul Asama. Cred că doi vulcani activi sunt tot atîtea „supape de siguranţă” pentru magmă.
În altă ordine de idei, lunile trecute erupse un vulcan din sudul insulei Kyushu, şi făcu cu cenuşile sale pagube mari în vitele din pref. Miyazaki. Asta, după două valuri de febră aftoasă din ultimii trei ani, molimă ce duse la sacrificarea urgentă a peste 200.000 de vite. Pagube peste pagube, şi deasupra alte pagube. Sub toate se află tragedii mai mult sau mai puţin vizibile.
Mai vroiam să spun că la cutremurul din Oceanul Indian, din decembrie 2004, cele peste 200.000 de victime au drept cauză principală lipsa unui sistem de monitorizare şi de alarmare pentru ţunami. Bazinul pacific îl avea mai demult. De atunci încoace, toate ţările riverane O.I au primit asistenţă tehnică şi aparatură din partea Japoniei. Costurile nu au fost mari. De ordinul zecilor de milioane de dolari pentru tot bazinul. Actualmente, O.Indian are reţeaua de aparate poate chiar mai performantă decît O.Pacific.
După cutremurul de ieri, una din victime, un tînăr de aproape 15 ani, a rămas în moarte cerebrală. Urmează să fie folosit ca donor de organe, ceea ce se constituie într-un precedent procedural. Este primul donor de organe atît de tînăr.
Conform unei legi din august 2010, acordul victimei se prezumă, dacă familia nu se opune. Legea este destinată să recupereze rămînerea în urmă în domeniul transplantului de organe. Pînă atunci, doar acordul afirmativ prealabil era baza legal-voliţională de transplant, ceea ce făcea ca extrem de puţine transplanturi să fie posibile pe teritoriul japonez. Dată fiind vîrsta tînără, atît a legii, cît şi a victimei, opiniile sunt contradictorii. Se cere mai multă transparenţă în gestionarea părţii medico-legale a operaţiunii.
Răposatul Dan Sluşanschi unul din puţinii indoeuropenişti români, spunea despre folclorul din preajma Mării Negre că vechi cînturi conţin hermeneutic poveşti despre metamorfoze geografice majore. Marea, acolo unde apare, nu are un nume prea bun nici în folclorul românesc. Chiar la populaţii depărtate de mare, şi ai căror membri nu văzuseră niciodată marea, ea este sinonimă cu moartea.
Una din ipotezele academice ar fi că deschiderea strîmtorii Bosfor acum mai bine de 10.000 de ani, în urma unui cataclism cu prăbuşire, ar fi dus la inundarea masivă a terenului din preajma Mării Negre, (mare izolată pînă atunci, cu oglinda la altitudini negative, cam ca Marea Moartă de azi). Cascada formată, şi debitul de apă din Marmara, ar fi dus atunci la recesiunea liniei ţărmului Mării Negre cu cîte 100m/zi. A fost una dintre cele mai dramatice şi mai precipitate migraţii de populaţie din preistorie. Cascada deversa pămînt, bolovani, copaci, animale. Se pare că de acolo vine toponimul, calchiat mult mai tîrziu de către romani ca Bosfor (literal: purtător de vite).
Sar de la una la alta. Data recentă a strîmtorii face ca nici adîncimea apei să nu fie prea mare prin vadul din vecinătatea golfului Cornul de Aur (alt toponim ce aminteşte de vite). Îmi povestea un inginer de la Mitsubishi Heavy Industry; cînd a fost să se transporte macaralele de containere, de la Hiroşima spre terminalul de la Agigea, două din cele trei macarale de chei*) depăşeau înălţimea admisibilă la trecerea pe sub podul de peste Bosfor cu mai puţin de 1m (exact 90cm). MHI a cerut de la administraţia marină turcă aprobarea să mărească pescajul vasului pentru a permite trecerea pe sub pod. Din cauza adîncimii mici, autorităţile turce nu au permis mărirea pescajului.**) MHI a fost nevoit să taie vîrful boom-urilor înainte de expediere, şi să îl sudeze la loc la Agigea. Zicea inginerul: „ar fi fost culmea să fi stricat tocmai podul de peste Bosfor. Şi pe ăla tot noi l-am făcut.
––––––––
*) Din motive de eficienţă a transportului, cea de-a treia macara a fost transportată parţial demontată, şi re-montată la Constanţa.
**) Cred că turcii au devenit superstiţioşi cînd vine vorba de România, de la eşuarea vasului Independenţa în aceeaşi strîmtoare. Cum ar veni, a doua oară cînd independenţa noastră a rămas la turci.
http://www.cotidianul.ro/142220-Afacerile-din-Ministerul-Finantelor-Publice-merg-ca-pe-roate
interesant de citit!!! daca si este adevarat …. si mai punem la calcul toate ministerele din romania …. sa nu ne mire de ce au dat faliment multe firme si de ce este recesiune
@ fadryans
Cotidianul s-a pierdut de mult in meandrele concretului. Nu l-as lua ca sursa de informatie nici macar pentru horoscop. Nu spun ca Ministerul Finantelor ar fi o Alba ca Zapada, ci doar ca, daca chiar simtiti nevoia sa va informati prin Cotidianul, verificati informatia la cel putin alte trei surse, mai putin angrenate in jocul de interese politice al mass-media romanesti.
cam asa si este din pacate , dar de aici din strainatate parca simti nevoia sa citesti cateva ziare romanesti si nu prea mai sunt multe de incredere iar de televiziuni nici gand sa le urmaresc
Salut agentul secret din nou. 🙂
Sper ca sunteti toti bine si o sa va reveniti dupa nenorocirea asta.
Vreau sa zic: am vazut azi support de la oficiali rusi spunand ca nu e niciun pericol and so on. Miie imi pare acoperire intre oameni care au avut catastrofa nucleara, cum simti?
Situatia pare din ce in ce mai acorepita si mai nasoala, mai povesteste-ne. [surse la mine cnn, bbc, euronews].
A fost un interviu pe euronews sper sa il gasesc sa ti-l dau.
V-ati gandit sa plecati spre romania?
Mihai
Mulţumim de urări.
Rusul are dreptate nu numai calitativ (da/nu) ci şi cantitativ: poluarea este 1/14 din cea de la Cernobîl. Deocamdată. 🙂
Nu am plecat din România din cauze cernobîle, nu voi pleca nici din Japonia din cauze fukushime.
Cît despre pretinse „acoperiri”, dă-mi voie să nu îi cred pe alarmiştii de presă tabloidă. Pentru ei, pînă şi radioactivitatea din Rolex-urile lor fosforescente este ucigătoare.
A blast from the past! 🙂
http://dotearth.blogs.nytimes.com/2011/04/08/limits-to-disaster-memory-even-etched-in-stone/?partner=rss&emc=rss
In timpurile prezente, cand o vietate este mai presus decat FIINTA UMANA… totul este posibil! Eliberati-va!!
Articol nou.
http://www.animalliberationfront.com/Saints/Musicians/Maria-Daines/AbandonedinRomania.htm
Cînd scrii de pe o reţea finanţată din bani publici (ca cea din care ai aplicat linkul comentar) e bine să nu îţi iei nick-uri macabre.
Acesta este un avertisment.
Doream doar sa substantiez asertia din mesajul precedent apropo de legatura dintre maidanezofilii nostri si baietii din vest care arunca laboratoare in aer.
Nick-ul macabru este rezultatul unei frustrari cat se poate de sincere apropo de existenta continua in spatiul public a unui individ grotesc, in buna masura responsabil de situatia actuala, care are pe deasupra tupeul de a calomnia victimele atacurilor letale ale cainilor la nici doua zile dupa moartea acestora.
Vezi aici – http://www.youtube.com/watch?v=W_Fi7i64aX8
Pe el nu-l „avertizeaza” niciun om de bine ca nu-i ok ce face, dar iti multumesc pentru civism si deontologie.
E ultimul meu mesaj pe acest blog. La revedere.
[…] Fii sigur sa citesti si: https://delaepicentru.wordpress.com/2011/04/11/multiculturalism-si-multispecism/ Tags: cutremur, cutremur 2012, in caz de cutremur, supravietuire […]