Fără buletin

Cer…

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2011/05/16

Nu, nu-i cer guvernului nimic. Am simţit doar nevoia de a prezenta un fenomen interesant. Azi ieşii în decor într-un mic orăşel din apropierea Hiroşimei. Cerul era acoperit de două strate de nori înalţi, dar subţiri. Norii stratus (mai scunzi) erau raiaţi. Ambele ecrane nebuloase formau un mediu de descompunere a luminii solare. Se formase un halou imens la zenit. Cam ca cele pe care le vedeţi uneori noaptea în jurul lunii pline. În special în nopţile de iarnă.

Evenimetul de azi a fost pentru mine o provocare cel puţin tehnică.

Halou solar

Pentru a putea evidenţia curcubeul circular am fost nevoit să scot soarele din cadru. De asemeni, am photoşopiat niţel contrastul.

Următoarele poze sunt neajustate cromatic.

…şi o poză făcută în zorii zilei de 29 aprilie:

De aici în jos, cerul este prezent, însă scopul fotografiilor este unul comercial. Intenţionez să vînd un aparat foto la licitaţie şi am nevoie de spaţiu online pentru prezentare.

S-au strîns prea multe aparate foto. Tocmai am căpătat şi pus la punct unul fabricat acum mai bine de 40 de ani. Un Olympus Pen FT, cu film de 35mm, dar cu cadrul pe jumătate (16x24mm). Am tras zilele trecute un film de probă. Parametrii expunerii i-am setat manual. Am preferat o uşoară subexpunere, pentru a vedea în porţiunile umbrite cît influenţează murdăria strînsă în lentile calitatea imaginii. În acelaşi scop am expus şi în contralumină. Deocamdată, am scanat numai pozitivele, însă la o primă vedere, imaginea nu este cu mult mai proastă decît la un Nikon Pronea S sau Minolta Vectis S1, aparate din aceeaşi clasă.

Danbara

Tagged with: ,

6 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. skorpion said, on 2011/05/16 at 04:36

    frumoase & chiar interesante fotografii.

  2. Mélanie said, on 2011/05/16 at 23:52

    Konnichiwa!

    Superbe poze, Marius… Cum am fost la Hiroshima, tot ce vad si ce-aud despre zona ta ma intereseaza, ma impresioneaza.

    „Blocu'” ala din Danbara seamana cu un Toyoko Inn (Hotel)…

    În Japonia insulara prea multa apa, la noi deja seceta ameninta functionarea normala a unor centrale nucleare:

    „Daca seceta se va prelungi, 44 din cele 58 reactoare situate pe malurile râurilor risca sa fie închise, amenintând Franta de-un „black-out”…”:

    http://ecologie.blog.lemonde.fr/2011/05/16/la-secheresse-menace-le-bon-fonctionnement-des-centrales-nucleaires/

    • Marius Delaepicentru said, on 2011/05/17 at 02:36

      Bună seara, Mélanie!

      E nasol fără apă. Anul ăsta va fi probabil mai secetos, deoarece este unul cu La Niña. Se adaugă pulberile vălătucite de vulcanii islandezi ce ecranează în direcţia răcirii.
      Ăsta e riscul la centralele nucleare alimentate cu apă de rîu: să le rămînă sorburile suspendate (exagerez însă nu excesiv). Iar pentru cele de pe malul mării, toamna este cel mai delicat anotimp. Sorburile se înfundă cu meduze. Cam două alerte (interne) pe săptămînă.

      La centrala Shimane, care ar rezista la un tsunami de 8,7m (faleza plus 1m de parapet), a venit un ordin ca, în cel mult doi ani, să fie ridicat un parapet de beton armat înalt de circa 7m, pentru a da în total 15m. Asta înseamnă să fie construită o fortăreaţă lungă de 1,5Km pe latura expusă mării, .

      Mulţumesc pentru aprecieri. Dacă vrei să revezi Toyoko Inn, uite aici o poză făcută pe înserat. Iar aici, dimineaţa devreme. (Clădirea din dreapta.) Pozele sunt recente (martie), după ce a fost modernizat Yagenbori-dori. Urmează şi Nagarekawa-dori. În iarna lui 1996 i-au turnat asfaltul. Se apropie durata normată de exploatare (15 ani).

      Uite încă una făcută la intersecţia Hodori cu Kinzagai (în faţa magazinului Parco)

  3. Mélanie said, on 2011/05/17 at 04:04

    Arigato pentru infos si poze: vazut, placut, reamintit… Salutul tau m-a dus cu gându’ la romanul Rodicai Ojog-Brasoveanu… 🙂

    Te referi la eruptia vulcanului islandez acum un an si ceva?…
    (am fost în 2007 în Islanda, intentionam sa mergem din nou anu’trecut, dar din cauza eruptiei, am ales… Hokkaido, cum nu ajunsesem pâna-acolo!)

    Nu stiam ca meduzele „blocheaza” sorburile… à propos, am refuzat sa le gust!

    În Hokkaido am poposit în mai multe Toyoko Inn(s), rezervate(d-aci, pe net) din martie pentru iunie, caci sunt foarte solicitate vara; am fost multumiti peste tot, eram singurii europeni, am vazut câtiva rusi(proximité oblige!) si 4-5 americani…

    „dori” = avenue, bulevard? Cunosti Kyoto?… Prima-data am fost invitati si gazduiti de prieteni taiwanezo-US care erau acolo pentru 3 ani si locuiau pe Karasuma-dori, cica echivalentu’ lu’ Champs-Elysées! 🙂

  4. Mélanie said, on 2011/05/17 at 22:52

    Japanese Officials Ignored or Concealed Dangers:

    http://www.nytimes.com/2011/05/17/world/asia/17japan.html?hp


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: