▲ Şantier
Zilele trecute asistai la „jocurile olimpice” ale şcolii primare la care învaţă Tetsu. Anual, toamna, în preajma zilei de 10 octombrie (Ziua Educaţiei Fizice) au loc, în toate şcolile din învăţămîntul preşcolar, jocuri şi demonstraţii de cultură fizică. Anul trecut însă, jocurile s-au amînat pentru noiembrie, din cauza unui şantier de ranforsare a clădirii şcolii, şantier ce s-a întins cam pe jumătate de an. La şcoala luată în discuţie, cele două corpuri de clădire au fost construite cam prin anii 60 ai secolului trecut, pentru mai mult de 1000 de elevi. Cum natalitatea a scăzut odată cu rezistenţa structurii, iar efectivul nu trece azi cu mult de 700 de copii, corpul principal a fost scurtat cu un etaj.
Clădirile şcolilor primesc atenţie sporită, deoarece, ele constituie locuri de refugiu primar pentru populaţie, în cazul calamităţilor naturale. Ar fi ironic ca tocmai adăposturile să cadă la un eventual cutremur. Înafara spaţiilor de adăpost, şcolile întreţin, plin în permanenţă, bazinul de înot. De acolo se alimentează autospecialele în cazul unui incendiu, şi tot de acolo se pot alimenta toaletele pentru eventualii refugiaţi rămaşi fără utilităţi curente.
Înainte de şantier
Fotografiile au fost luate în toamna lui 2008 şi respectiv 2011, din unghiuri relativ apropiate, dar cu aparate diferite şi de la înălţimi diferite. În fotografia de jos Se pot vedea contraforturile atît la clădirea administrativă (stînga) cît şi la cea principală (dreapta). Între structura externă şi cea preexistentă a rezultat un spaţiu utilizabil la evacuarea pe fereastră, în cazul unui incendiu în care evacuarea pe scări ar deveni periculoasă. De asemeni, se poate vedea că numărul de etaje a scăzut.
După şantier
Iată bazinul şi indicatorul că acolo e rezervorul de apă pentru stingerea incendiilor.
Fotografia de mai jos a fost luată pe 2 aprilie a.c. în pridvorul sălii de sport (nefigurată în fotografiile anterioare) şi arată urmele expertizei în construcţii. Pe semne, la următoarea execuţie bugetară, îi va veni rîndul la consolidare.
Alin Fumurescu
Fără buletin 
Salut Marius
In ultima foto mai degraba se vede o greseala de constructie . Fierul beton trebuie acoperit cu cel putin 3 cm. de beton . Altfel devine atacat in timp prin ruginire datorita ploii si umezelii daca e situat in exterior . Cam de 40 de ani e interzisa constructia cu fier beton fara striații cum pare ca e cel din poza .
Nu „leaga ” bine betonul pe fierul rotund fara striatii .
PS . Privind mai atent 🙂 Dupa cit de subtire e fierul beton din poza , nu e un zid de sustinere . Mai degraba un zid divizor fara incarcare statica si deci fara sa fie implicat in sistemul de rezistenta anticutremur . Se salveaza prin o inlaturale a tencuielii care cade , tratatea fierului beton ajuns „la vedere” cu produse speciale si retencuirea + zugravirea .
Salut Ştefane!
Nu e zid, ci tavanul pridvorului, aflat înafara structurii propriu-zise a sălii. Pe el nu e decît presiunea cerului. Pe semne, la tavan, stratul de acoperire a fierului e mai subţire, pentru ca, în caz de desprindere, şi cucuiul să fie mai mic. 😀
Nu exclud însă ca şpaga şi norma de siguranţă să fi fost altele acum 45 de ani. În orice caz, betonul este vopsit destul de impermeabil după cît de grăsos e aspectul vopselei. Sigur, la numai 3Km de ţărm, şi la 200m de rîul în susul căruia avansează mareea, e de aşteptat ca coroziunea dată de aerosolii marini să fie mai rapidă, de unde şi necesitatea refacerii structurii.
Aha 🙂
Tavan deci . Musai sa fie lejer , usor . 🙂
Oricum pentru 45 de ani de folosinta se mentine bine (ma refer la fier beton ) . In Italia si in anii 70 unii au construit case cu beton in care nisipul (mai bine zis pietrisul ) era adus de pe malul marii . (adica sarat )
Dupa 30-35 de ani a devenit obligatorie demolarea lor ca fin fier , sub actiunea sarii nu a mai ramas nici macar umbra . Doar un gol . 🙂
PS . In mod normal tot ce e in raza de 3 Km fata de mare are nevoie de tratamente sau vopseli speciale . Pentru a contracara actiunea aerului sarat si umed care incet , incet , „maninca” tot .
Fa casa din aur ca e imun la sare . 😆
Casa noastră e pe schelet de lemn răşinos. După 25 de ani trebuie să ne gîndim la reclădire.
Au căzut şi la cutremurul din ianuarie 1995 (Kobe) destule clădiri construite cu nisip scos din mare. Nu ştiu dacă înainte de 1995 s-a limitat salinitatea nisipului, dar nu a mai fost chip să te fofilezi după. Toate balastierele marine au obligaţia să spele nisipul înainte de a-l trimite la staţiile de betoane.
În altă ordine de idei, după cutremurul din 1995, cînd au căzut şi clădiri supersolide, testele de rezistenţă* au arătat că la profilele metalice cu secţiunea „I” groasă, (lăţimi de pese 400mm) , înainte de rupere, practic lipseşte alungirea. Se rup brusc, aproape exploziv. La solicitările seismice par a fi mai potrivite fasciculele de grinzi subţiri decît echivalentele lor groase, chair dacă modulul de rezistenţă antecalculat ar fi egal.
––––––––––––––––
* Pentru teste au trimis japonezii epruvetele în America, deoarece în Japonia nu existau maşini de încercare la tracţiune, capabile de eforturi la limita modulului.