Fără buletin

★ Nedumeriri în interregn

Posted in Scatoalce de Stat, Soluţii alternative, Teste by Marius Delaepicentru on 2014/12/24

Întrucît niciunul din cei 200 de invitaţi nu a văzut ceva în neregulă la organizare, am scris una mică la Administraţia Prezidenţială, cu ocazia prilejului recepţiei private date de Preşedinte pe 21 decembrie. Fiind ceva de interes public, îmi permit să public. Voi publica şi eventualul răspuns. Iar dacă el nu va veni, sau va fi nesatisfăcător, îl voi căuta în altă parte.

–– Original Message ––

From: Marius
Sent: Wednesday, December 24, 2014 2:50 AM
Subject: Receptie privata in institutie publica

(Codificarea caracterelor grafice Unicode UTF-8)

Rog redirecţionarea către compartimentele de: Comunicare publică, Control financiar intern, Audit şi Protocol. Răspuns aşteptat via e-mail.

Stimaţi domni,

Este pentru prima oară cînd vă scriu în noua organigramă. Mă numesc Marius Mistreţu, cetăţean român, cîrciumar în Hiroşima.

Zilele trecute mi-a parvenit o ştire ce m-a nedumerit. Mai precis, m-a nedumerit formula:  recepţie privată. Întrebarea imediată este: ce să caute o recepţie privată într-o instituţie publică? Contrariat, am căutat pe net: recepţie+privată+Cotroceni. Toate rezultatele erau însoţite de semnificantul Iohannis. Am reluat căutarea şi în asociere cu numele altor Preşedinţi. Rezultat: niciunul fără Iohannis.

Dată fiind noutatea, am încercat să văd ce lege ar putea legitima organizarea de evenimente private într-o instituţie publică. Am căutat Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Administraţiei Prezidenţiale (ROF). Chiar din articolul 1, ce preia textul din Legea 47/1994, rezultă că scopul AP este (citez): „Activitatea serviciilor Administraţiei Prezidenţiale are ca scop îndeplinirea prerogativelor şi
exercitării competenţelor ce revin Preşedintelui României stabilite prin Constituţia României şi alte legi, precum
şi administrarea patrimoniului instituţiei.” (am încheiat citatul).
Cu alte cuvinte, AP este infrastructura Capitolului II al Secţiunii a 3-a a Constituţiei. AP este bun de utilitate publică. Ca bun de utilitate publică nu poate fi folosit în privat decît cel mult pentru audienţe private. Totuşi, recepţia nu este audienţă, chiar dacă seamănă în sensul că are un emiţător şi un receptor. Pe scurt, cu excepţia activităţilor de igienă personală (fizică şi mentală), cam tot ce face Preşedintele în Palatul Cotroceni este de interes public. Cam tot ce face AP în Palatul Cotroceni este de interes public. Alte activităţi private sunt admisibile, dar în alte locuri, din bugete personale.

Stimaţi domni,

În virtutea legii 544/2001, vă rog ca, în termenul legal de 30 de zile, să aveţi amabilitatea de a-mi răspunde la următoarele întrebări:

1) Ce lege permite organizarea în incinta Palatului Cotroceni a unui eveniment colectiv privat?
2) În cazul în care răspunsul la 1) este pozitiv. vă rog să îmi indicaţi sursa de finanţare privată pentru evenimentul privat. (persoană naturală sau juridică, cu cetăţenie/ sediu social român(ă) sau străin(ă) etc.)
3) Cît costă închirierea Sălii Unirii pe oră/ zi/ eveniment cu tot cu costurile de pază şi protecţie?
4) În cazul în care a fost o eroare de comunicare publică, iar evenimentul din 21 decembrie 2014, de la ora 15, a fost, totuşi, de interes public, vă rog să precizaţi ce alt criteriu de selecţie* a participanţilor, înafara calităţii de agent electoral (direct sau indirect, conştient sau inconştient) a fost luat în consideraţie. V-aş fi recunoscător dacă mi-aţi furniza şi nota de fundamentare a evenimentului, în care să apară cuantificat şi interesul public.
5) Cine a organizat recepţia din 21 decembrie, ţinînd seama că decretele de numire a consilierilor au fost semnate abia pe 22 decembrie?  Cine a aprobat lista şi mobilizarea fondurilor publice în interregn?

Update: Din surse ce doresc să rămînă anomine, am aflat că şi alţi Preşedinţi au iniţiat recepţii similare la instalare. Deosebirea este că ele nu au fost comunicate. Nu înseamnă că au fost şi în regulă.

Ştiu, fondul de protocol este la dispoziţia ordonatorului de credite, dar nu şi la cheremul său. Totodată, vă previn că, în pregătirea eventualului răspuns la cele 5 întrebări, datarea  ex post a documentelor, reprezintă faptă penală. De asemeni, lipsa unui răspuns competent şi lămuritor din partea compartimentelor enumerate mai sus, sau a scuzelor publice faţă de cetăţeni, din partea Preşedintelui, ceea ce ar însemna recunoaşterea uneia sau a unei serii de erori, mă voi vedea nevoit să caut răspunsul, la alte autorităţi ale statului.

Cu speranţa eradicării arbitrariului din conducerea României, permiteţi-mi să vă urez: Crăciun fericit!

Marius Mistreţu – cîrciumar
Hiroşima

––––––––––––––
* Calitatea de susţinător direct sau indirect, conştient sau inconştient al Preşedintelui ales, nu poate fi considerată de interes public, deoarece acest lucru ar intra în coliziune cu ARTICOLUL 80 (1) Preşedintele României reprezintă statul român…(…) Ar însemna că statul român îşi manifestă recunoştinţa doar faţă de o parte a poporului. Iar Preşedintele „tuturor românilor” devine în fapt preşedintele „anumitor români” (am numit oligarhia).
Discrepanţa se înlătură uşor. Recomand Compartimentului de Protocol să propună ca la evenimentele semi-informale viitoare să participe în proporţie de peste 50% şi oameni obişnuiţi, selectaţi prin tragere la sorţi, din rîndul cetăţenilor ce trimit cereri în acest sens, cu trei săptămîni înainte. Ca o paranteză: azi este ziua de naştere a Împăratului Japoniei. Sărbătoare naţională.  Înafara personalităţilor abonate, vin să îl felicite şi cetăţeni simpli, aleşi după procedura descrisă mai sus.

Anunțuri

Diaspora nu are nevoie de reprezentanți speciali (II)

Posted in Soluţii alternative, votul prin corespondenţă by Marius Delaepicentru on 2014/11/26

Adineaori, de la Curtea Supremă a Japoniei* s-a scoborît firmanul care stabilește că trasarea colegiilor electorale la alegerile pentru Senat, din vara anului trecut, a fost neconstituțională. Raportul greutății specifice între cel mai greu și cel mai ușor vot a fost de 4,77. Curtea a considerat că raportul este profund inechitabil și că trebuie ajustat la realitățile demografice.
Curtea a respins însă cererea de anulare a rezultatului alegerilor.

Decizia de azi se adaugă la una anterioară, dată după ce mai multe instanțe regionale au stabilit aceeași problemă la alegerile din decembrie 2012, pentru Camera Reprezentanților, cînd raportul incriminat a fost de peste 2,3. Curtea a recomandat atunci că tolerabil este raportul riguros mai mic ca 2,0.

Credeți că România stă mai bine? Hm! Numai dacă ne gîndim că există reprezentanți pentru diaspora, unde bazinul electoral este indefinit, ne dăm seama că putem avea raporturi aritmetice chiar mai urîte, cu cel puțin un ordin de mărime mai mari decît cele din Japonia.
Aștept ca oameni deștepți din partidele existente în România să facă analize similare și să atace la CCR legea electorală. Sper ca CCR să constate neconstituționalitatea colegiilor din diaspora.
Nu poți legifera reprezentarea din diaspora după reguli de drept canonic. Diaspora trebuie să voteze prin corespondență în colegiile în care fiecare elector a avut ultimul domiciliu stabil în țară.

––––––-
* Curtea Supremă are și o divizie constituțională, similară cu CCR.

★★ Securizează-ţi dreptul de vot

Posted in Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2014/10/25

Am scris la ambasada din Tokio. Le recomand tuturor cetăţenilor din diaspora care nu vor ajunge la vot, să trimită somaţii similare.

Daţi să circule!

Marius MISTREŢU
Adresa (cenzurat)
telefon: 082-240-00237
custode al paşaportul CRDS 1543XXXX
CNP 1XXXXXX400XXX

Stimaţi domni,

Mă numesc Marius MISTREŢU, cetăţean român, rezident permanent în Japonia, cîrciumar autoangajat în Hiroşima. Permiteţi-mi să vă anunţ că distanţa nerezonabil de mare pînă la secţia de votare din incinta Ambasadei, precum şi treburi personale, mă împiedică să particip la alegerile prezidenţiale de pe 2 noiembrie 2014.
Ţinînd seama de caracterul profund mafiot al Executivului (şi Legislativului), vă rog să cooperaţi întru securizarea drepturilor mele politice.
Rugămintea mea este:

1) Pînă la 31 octombrie 2014 să îmi trimiteţi, via e-mail, o declaraţie din care să reiasă că datele mele personale nu vor fi folosite la fraudarea scrutinului.

În continuare:

2) Fie că primesc asigurările scrise de la dumneavoastră, fie că nu, voi notifica şi Biroul Electoral din cadrul MAE cum că, din motivele enumerate mai sus, nu îmi voi exercita dreptul de vot la alegerile citate.

3) Lipsa unui răspuns din partea dumneavoastră şi a unei confirmări de primire din partea BEC-MAE, o voi interpreta ca tentativă de fraudă. De aceea voi depune o notă de informare la DNA. Pentru verificări ulterioare.

Am marcat cu X cifre sensibile din datele mele personale. Vă previn că însuşi accesul dumneavoastră la baza de date a MAI, întru identificarea mea administrativă, vă transformă în suspecţi.

Vă mulţumesc.

Cu stimă,

Marius Mistreţu
Hiroşima

● Nu poţi face Poşta poştă dacă-ţi arăţi impotenţa de la o poştă

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Soluţii alternative, votul prin corespondenţă by Marius Delaepicentru on 2014/03/27

Recurent, apare tema privatizării Poştei Române. Ca de obicei, interese divergente, opinii divergente. Unele, argumentate doctrinar. Tot doctrinar voi încerca să arăt de ce NU poate fi privatăzată Poşta Română fără o normă critică prealabilă de drept constituţional.

Pe 6 iunie 2012 am arătat soluţia de continuitate la exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă: secretul votului se prelungeşte cu secretul corespondenţei. Ambele, libertăţi constituţionale.

Adversarii votului prin corespondenţă susţin cu acte semnate şi parafate că acesta este imposibil, deoarece Poşta Română nu ar fi în stare să asigure secretul corespondenţei. Cu alte cuvinte, Poşta Română ar fi neconstituţională. În loc să amelioreze apărarea libertăţilor cu pricina, adversarii consideră precaritatea Poştei calamitate naturală, şi ridică duşmănos din umeri. OK.

Problema este că aceiaşi adversari ai votului prin corespondenţă sunt partizanii privatizării Poştei, invocînd nu-ştiu-ce norme europene şi doctrine minarhiste. OK, dar, se pune întrebarea:

Cum pizda mă-tii ai pretenţia la Poştă privată, cînd nu eşti în stare să o faci fiabilă din punct de vedere constituţional?
A! Pretinzi că ai putea-o reglementa din afară? Păi, cum ai putea da Poşta pe mîini private, cînd tu semnezi negru pe alb că statul este impotent în privinţa asta, chiar şi cînd Poşta se află 100% în ograda sa? Insecuritatea libertăţilor cetăţeneşti este obvious de evidentă.

Vă rog să notaţi schizofrenia fundamentală şi să o exploataţi.
Orice discuţie despre privatizarea Poştei poate fi încăluşată simplu şi definitiv, cu documentele Consiliului Legislativ, ale comisiilor de profil şi ale plenului, în care se arată „lipsa de oportunitate”.
Orice discuţie despre privatizarea Poştei poate fi începută NUMAI după legiferarea votului prin corespondenţă, intrarea lui în vigoare şi aplicarea largă în cel puţin trei scrutinuri. Abia după ce raportul despre efectele votului prin corespondenţă va fi fost adoptat fără observaţii critice majore, se poate discuta despre privatizarea Poştei.

▲ „Coadă” la plata impozitelor în Hiroșima

Posted in Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2014/03/12

Loc: etajul 11 al unui magazin universal din centrul orașului.

Am ajuns pe la ora 14:15. Am luat bonul de ordine nr 687. La rînd intrase în sala de spectacol, transformată în instalație de strîns declarații de impozit, un lot de 10 deponenți, pînă la numărul de ordine 420. În 10 minute m-am lămurit că sunt două categorii de clienți. Cei care nu sunt în stare să își bage datele în computer – și care urmau să stea la „coadă” – și cei care sunt în stare. Ultimii puteau intra pe alt canal. Am intrat și eu cu ei. Nu înainte de a cronometra*). În orice situație avem prilejul de a afla lucruri noi. Am profitat de aglomerație pentru a măsura capacitatea instalației: la fiecare 2 minute intrau 10 inși din lotul „analfabet”. Pe un panou era afișat timpul de așteptare pentru fiecare categorie: 10 minute pentru alfabetizați, 40 pentru ceilalți.
În sală însă, posturile de lucru arătau la fel. Diferența consta doar în norma de ghizi. La analfabeți, era cam de 1 la 5, în timp ce la alfabetizați, cam 10-15 asistați pe cap de ghid. De aici și numărul de terminale: pentru analfabeți, fuseseră amenajate cam 140 de laptopuri legate în rețea. Pentru alfabetizați, 40. Cînd te împotmolești în script, și nici manualul de completare nu te ajută, ridici doar mîna și îți vine ghidul. Mai erau 8 posturi de lucru amenajate pentru deponenții bătrîni. Singurele prevăzute cu scaune și cu cîte un ghid la fiecare post de lucru.

În funcție de complexitatea declarației, și de cît de organizată e mintea deponentului, durata de staționare era între 10 și 45 de minute.
Accesul la formular se face în baza unui număr de 16 cifre primit prin carte poștală. După ce introduci numărul și parola, nu ai decît să verifici dacă datele personale (numele adresa etc.) corespund, și să bagi cifrele în baza de date, la articolele de calculație corespunzătoare. În cazul în care ai venituri impozitate deja, bagi datele acolo. Aplicația îți face totalul de plată într-un sens sau în celălalt. La sfîrșit, pui o cartelă IC cu un număr care nu te interesează. Cu ea mergi la una din cele 10 imprimante care o citesc, și în 6 secunde scot exemplarul care rămîne la deponent. O operatoare îți citește pe scurt: ați încasat atît, ați cheltuit atît, ați vărstat deja atît, banii vor fi scoși sau băgați în contul cutare, care vă aparține. OK? OK. După care aplică ștampila pătrată. Și cu asta, basta.

Sala de așteptare. Lobby-ul unei săli de spectacole.

Imaginea înfățișează spațiul de așteptare pentru „analfabeți”. Șorțurile-buzunar de pe spătarele scaunelor sunt echipamentul de lucru: clipboard, pix, manual de completare a ciornelor și ulterior a formularului electronic. În stînga este fumoarul.

––––––-
*) 300 de declarații pe oră. Una la 12 secunde. De cinci ori mai repede decît a mers proverbiala votare din noiembrie 2009, de la Ambasada din Paris.

★ Despre chimismul postminier la Roşia Montană (VI)

Posted in Chestii, Soluţii alternative, Teste by Marius Delaepicentru on 2013/10/19

(urmare din numărul trecut)

Identificarăm în episodul trecut o serie de substanţe ce rezultă în procesul de extracţie şi în cel de detoxifiere, din care, cea mai mare parte sunt insolubile, iar ionul cheie este cel de calciu provenit din milionul de tone de var nestins ce va fi folosit în cei 16 ani. Menţinerea pH-ului din lac la valori mari asigură precipitarea elementelor toxice, dar nu integrală. Am identificat o posibilă acumulare de seleniu (şi probabil şi de telur), în supernatant. Tot la extracţie rezultă şi mici cantităţi de hidrogen seleniat, un produs volatil. Cît este în uzină nu este nicio problemă. Gazele trec oricum printr-un scrubăr de spălare. E de asemeni foarte probabil ca seleniul să se oxideze în timpul procesului de detoxifiere, dar asta nu rezolvă problema, deoarece seleniţii şi seleniaţii sunt în majoritate solubili.

Arsenul, de asemeni, va mai ridica probleme pe termen scurt şi mediu, deoarece oxidarea şi polimerizarea lui nu au loc spontan. E foarte probabil ca de la detoxifiere, o mare parte din arsen să rămînă tot sub formă de sulfură. Care, la concentraţia de saturaţie de 40mg/l, depăşeşte de o mie de ori concentraţia maximă admisibilă.

Prezenţa unor solubile quasipermanente, chiar dacă la concentraţii mici, în iaz, obligă exploatatorul ca în perioada de operare să folosească apa de acolo doar în circuit închis. Aşa e şi prevăzut în proiect. Doar apele „bătrîne”, provenite de pe valea Roşia pot fi epurate în staţie, cu mai puţină bătaie de cap. Eventual trimise pe cele două văi, ca debit salubru. Şi acest lucru este prevăzut în documentaţie.

Să ne aplecăm acum asupra chimismului din iaz.

Am preluat dintr-un ziar schema de transformare:
CN-in natura_1
Schema cuprinde transformările cianurilor în cele trei faze: gazoasă, lichidă, solidă. Să le luăm pe rînd:
Degradare in aer
Pe ramura din stînga sus este schematizată fotoliza acidului cianhidric. Ponderea reacţiei este extrem de mică, nu numai pentru că zilele senine sunt puţine iar nopţile senine nu contează, ci pentru că concentraţia iniţială este mică: 3mg/l la ieşirea din tulumbă. Dacă socotim 15 zile durata de recirculare totală a supernatantului şi a exfiltratului, rezultă o concentraţie medie de background de 1mg/l. La 1mg/l şi la pH=8, nu mai zboară practic nimic din acidul cianhidric. Pe ramura din dreapta este figurată degradarea biologică. Ea are loc în mediu aerob, la liziera iazului, la suprafaţa mîlurilor. Este practic hidroliza nitrilului la amoniac şi dioxid de carbon. Unele bacterii au darul să decarboxileze (să metabolizeze azotul şi să elibereze dioxidul de carbon) altele, să dezamineze (să metabolizeze carbonul şi să elibereze amoniacul. Cum amoniacul are solubilitate mare, nu este deloc exclus ca el să fie metabolizat direct de bacteriile iubitoare de azot. Fiind un proces aerob, amoniacul poate fi oxidat mai departe la azotiţi şi azotaţi. Însă ponderea procesului este relativ mică, datorită conţinutului mic de cianuri solubile. Nitriţii şi nitraţii sunt repede absorbiţi de către vegetaţia de plaur din vecinătate. Fenomenul se petrece în ape foarte puţin adînci, sau în sediment umed expus.

Aşadar, la interfaţa gaz-lichid şi în ape foarte puţin adînci, au loc procese oxidative.
Tot proces oxidativ întreţinut de către microorganisme este şi oxidarea arsenului la arseniţi şi mai ales la arseniaţi, precum şi cea a seleniului la seleniţi şi seleniaţi. Biosinteza arseniaţilor în prezenţa fierului şi a calciului*) dă naştere unor pelicule de arseniat de fier trivalent extraordinar de rezistente şi de impermeabile, ce îmbracă eventualele particule purtătoare de potenţiale surse de toxicitate metalică. Fenomenul de glazurare cu poliarseniaţi are loc în mod natural şi în haldele de pe valea Roşia, şi în galerii, dar mult mai dezordonat, cu eficacitate mult mai mică, din cauza acidităţii.
Este de la sine înţeles că, odată cu oxidarea seleniului are loc şi oxidarea la sulfaţi a sulfurilor rămase neatinse de procesul tehnologic.

Observăm că la biodegradarea oxidativă au loc atît fenomene dorite, cît şi fenomene nedorite. Unele substanţe precipită, altele devin solubile. Unele ies din sistem, altele precipită.

Continuăm. O altă serie de reacţii ce au loc în mediul apos este cea de fotoliză a complecşilor ciano-metalici:
Fotoliza complecsi
Trebuie spus că fotoliza complecşilor este valabilă în primii milimetri de apă sau în primul milimetru al nămolurilor expuse la soare. Deoarece complecşii înşişi ecranează pătrunderea luminii în stratele adînci. Ponderea fotolizei complecşilor metalici este mult mai mică în apă decît în mîluri. Dar odată eliberat acidul cianhidric, el însuşi se descompune fotochimic. Sau polimerizează. Fiind reacţii în mediul alcalin, este de aşteptat ca ionii centrali din complecşi să precipite sub forma hidroxizilor corespunzători.

Grosul metamorfozei are loc însă în adîncime, acolo unde se adună peste 90% din complecşii ciano-metalici. Ei se vor descompune în zeci de ani. Deocamdată să rămînem la cianura liberă din adîncime:

CN-in natura_2
Pe ramura de sus este o nerealistă reacţie cu sulful nativ. Minereul de la Roşia nu conţine sulf nativ. Dar teoretic, cianura poate întîlni un ion de sulfură solubilă, care să reducă un ion metalic, apoi să formeze sulfocianură. Mult mai probabile sunt reacţiile de hidroliză a cianurii, cu dezaminare, la care se adaugă reacţii de reducere a sulfaţilor la sulfuri. Din cele două reacţii rezultă aceiaşi produşi încercuiţi pe ramura de sus: H2S şi NH3.
În schemă este şi o eroare ce a trecut neobservată din Australia în România, pînă aici în Japonia: am încercuit ionul CH4(+) deoarece e de fapt NH4(+) (ionul amoniu). Ar mai fi metanul. El ia naştere natural în mîluri, dar nu are sarcină electrică.
Hopa!

Combinaţia de hidrogen sulfurat cu amoniac este reactivul unei întregi grupe de analiză a cationilor, mai exact, grupa a III-a analitică, numită şi grupa sulfurii de amoniu. Puteţi reveni la lista de insolubile din articolul precedent, să observaţi că hidroxizii unor metale tranziţionale au produse de solubilitate foarte mici. De ordinul zece la puterea minus 18 – minus 36. Atît hidroxizii cît şi sulfurile lor precipită cantitativ.

Încet, încet, pe măsură ce hidrogenul sulfurat este fabricat de bacterii, el transformă pînă şi hidroxizii metalici în sulfuri.

O altă serie de reacţii va fi cea a smulgerii liganzilor din complecşii ciano-metalici sedimentaţi. Procesul va fi lung, deoarece necesită selectarea unor tulpini de bacterii în regim anaerob, rezistente la presiune. Hrana lor va consta chiar din carbonul şi azotul provenite din complecşii ciano-metalici. Se eliberează astfel ionii centrali, ce mai departe vor fi imobilizaţi sub formă de sulfuri.

Practic, în apele adînci are loc procesul invers, cel de întoarcere a metalelor toxice în stadiul anterior excavaţiei. Procesele reductive din mîlul apelor adînci sigilează practic ciclul: mobilizare-imobilizare.

Iazul nu va mirosi niciodată a hidrogen sulfurat, deoarece el va fi captat**) de ionii metalici.

Dacă ar fi să evaluăm, după mecanismele expuse mai sus, capacitatea de autoepurare a iazului, ea poate fi mai mică în primii ani, deoarece apele sunt mai puţin adînci, iar impurităţile din peisajul scufundat ar putea influenţa semnificativ pH-ul. Dar pe măsură ce sedimentele vor spori, inerţia sistemului va permite stabilizarea miocroflorei utile. Însă nu în tot cuprinsul. Cît timp vor fi deversate suspensii reziduale, va fi greu de menţinut un mediu favorabil productivităţii microbiologice. Oricum, exploatatorul va avea 16 ani la dispoziţie să amenajeze şi să optimizeze cele două lagune de epurare semipasivă din aval. Lagune despre care vom vorbi în următorul articol.

––––––––
*) sulfatul de calciu omniprezent în sediemnt face ca arseniaţii să devină complet insolubili. Pe acelaşi gen de reacţie, o instalaţie de defosforare (arsenul este rudă bună cu fosforul) a apelor reziduale din Hiroşima, foloseşte ca agent de defosforare spărturile panourilor de partiţionare a birourilor şi încăperilor. Aşadar, un deşeu de gips (sulfat de calciu) din construcţii este folosit pentru a preveni pătrunderea fosforului în mare, şi astfel a frîna dezvoltarea planctonului marin cu potenţial sufocant pentru culturile de stridii.
**) Într-un port din judeţul Yamaguchi, schimbul mareic de ape era insuficient pentru a împiedica dezvoltarea hidrogenului sulfurat în mîlul marin. Oamenii se plîngeau de miros. Soluţia a fost bascularea cîtorva tone de şpan de fier pe fundul portului. Fierul rugineşte, iar rugina captează hidrogenul sulfurat. Marea Neagră, de asemeni, se reîmprospătează o dată la 271 de ani (spre deosebire de Marea Mediterană, o dată la 80 de ani). Este cunoscută ridicarea uneori a hidrogenului sulfurat la suprafaţă. Fenomen ce le cam dă dureri de cap marinarilor.

★ Despre chimismul postminier la Roşia Montană (V)

Posted in Soluţii alternative, Teste by Marius Delaepicentru on 2013/10/18

(urmare din numărul trecut)

În episodul trecut descoperirăm că o serie de reacţii de precipitare au loc chiar în tulbureala epuizată, în timpul fazei de detoxifiere a cianurilor. În altă parte am identificat cîteva antagonisme naturale ce se pot petrece chiar şi pe valea Roşia cum ar fi inocuizarea reciprocă a arsenului cu fierul. Problematică în inocuizarea naturală de pe valea Roşia este dezorganizarea terenului. Nu totdeauna se nimereşte combinaţia potrivită de ioni care să precipite şi astfel să devină netoxici.

Pe valea Corna, toate substanţele mai mult sau mai puţin toxice se adună în iaz, unde interacţiunile sunt mult mai libere şi în acelaşi timp mai bine izolate de vecinătăţile civile. Un ion metalic toxic, plecat din uzină, sau născut în iaz, are mult mai multe şanse de a-şi găsi perechea împreună cu care să precipite. Dacă nu la coada lacului, în orice altă parte a lui. Cu alte cuvinte, iazul de decantare este o mare haldă concavă, cu mare mobilitate internă. Observaţi diferenţa faţă de şiroirile dezordonate şi de ieşirile libere din sistem de pe valea Roşia. Pe scurt, iazul formează un sistem aproape închis, unde procesele chimice şi biochimice de inocuizare indusă sau naturală, au loc mai rapid şi mai bine controlat.

Desigur, există şi limite pe care vom încerca să le aflăm. Nu va fi prea uşor, dar nici imposibil.

Iată mai jos un tabel general de screening rapid. Puteţi imagina orice substanţă rezultată din datele de intrare, după care puteţi vedea rapid dacă este sau nu solubilă. Tabelul e preluat şi reformatat cu anionii pe linii şi cu cationii pe coloană. Este doar orientativ:
Cationi si anioni

Pentru ceea ce ne interesează pe noi, am întocmit o listă cu produsele de solubilitate ale compuşilor pentru care am găsit date:
Arseniat de fier(3+) – FeAsO4 – 1.47xE-09%
Sulfocianură de plumb(2+) – Pb(SCN)2 – 0.553%
Hexacianoferat de mangan(2+) – Mn2Fe(CN)6 – 0.001882%
Hexacianoferat de plumb(2+) – PbFe(CN)6 – 0.0005991%
Sulfură de arsen (nativă) – As2S3 – 0.0004% (cca. 40mg/l)
Cianură de cadmiu – Cd(CN)2 – 0.022%
Hexacianoferat(II) de cadmiu – Cd2Fe(CN)6 – 0.00008736%
Carbonat de cadmiu – CdCO3 – 0.00003932%
Hidroxid de cadmiu – Cd(OH)2 – 7.2×E-15%
Molibdat de calciu – CaMoO4 – 0.004099%
Calcium phosphate – Ca3(PO4)2 – 0.002% (orientativ, pentru comparaţia cu arseniaţii)
Selenat de calciu – CaSeO4.2H2O – 9.22% (!)
Arseniat de cobalt(2+) Co3(AsO4)2 – 6.80×E-29mol/l
Sulfocianură de cupru(1+) – CuSCN – 8.427xE-07%
Sulfat de cobalt(2+) – CoSO4 – 36.1% (!)
Copper(I) cyanide CuCN 1.602E-09%
Hidroxid de cupru(2+) – Cu(OH)2 – 0.000001722%
Arseniat de cupru(2+) – Cu3(AsO4)2 -7.95×E-36mol/l
Oxalat de cupru – CuC2O4.2H2O – 2.1627xE-10%
Seleniat de cupru – CuSeO4 – 17.5% (!)
Selenit de cupru – CuSeO3 0.002761%
Seleniat de galiu(3+) – Ga2(SeO4)3.16H2O – 18.1% (!)
Hidroxid de galiu – Ga(OH)3 – 7.28×10-36mol/l
Hidroxid de indiu(3+) – In(OH)3 – 3.645xE-8%
Hidroxid de fier(2+) – Fe(OH)2 – 0.00005255%
Hidroxid de fier(3+) – Fe(OH)3 2.097xE-09%
Cromat de plumb(2+) – PbCrO4 – 0.0000171%
Hidroxid de plumb(2+) – Pb(OH)2 – 0.0001615%
Molibdat de plumb(2+) – PbMoO4 – 0.00001161%
Oxalat de plumb(2+) – PbC2O4 – 0.0006495%
Hidroxid de plumb(4+) – Pb(OH)4 – 7.229xE-11%
Sulfat de plumb (2+) – PbSO4 – 0.003836%
Seleniat de plumb(2+) – PbSeO4 – 1.37×10-7mol/l.

Ele pot fi mult mai multe. Le-am selectat pe cele cu solubilitate foarte scăzută, deoarece, ţinînd seama de pH-ul alcalin al apelor din iaz, formarea lor este mai probabilă.
Chiar dacă o sare solubilă se formează, fiind mediu apos, este imposibil ca anionul sau cationul să nu dea de un ion complementar cu care să precipite.

Din păcate nu am avut timp să unific unităţile de măsură. Unele substanţe sunt exprimate în moli la litru, altele, în procente. Valorile cu prea multe zerouri după virgulă sunt contrase ca puteri negative ale lui 10, exprimate ca „xE-8” de pildă, însemnînd că mantisa se împarte la 100 de milioane.

Deşi probabilitatea este mică, am listat şi cîţiva oxalaţi, ţinînd seama că dicianul este teoretic nitrilul acidului oxalic. În orice caz, formiaţii şi oxalaţii nu pot avea viaţă lungă într-un mediu în care foamea de substanţe organice este mare.

Am marcat cu semnul „(!)”, substanţe periculos de solubile, cărora nu le-am găsit un destin insolubil pe termen scurt. Este cazul seleniaţilor, care, deşi proporţional sunt în cantităţi infime, nu le-am întrevăzut reacţii de precipitare rapidă. Asta înseamnă că în apele iazului, se vor acumula seleniaţi şi posibil şi teluraţi.
Hopa!

Iată o oportunitate pentru Acad. Ionel Haiduc să propună o instalaţie de deseleniere a supernatantului din iaz, că tot plîngea după elementele valoroase. Ceva cu schimbători de ioni poate foarte bine concentra seleniul, cu costuri relativ mici.

Nu am pomenit nimic despre vanadiu şi titan. Nici nu e cazul. (Hidr)oxizii de vanadiu şi vanadaţii sunt de felul lor insolubili. Iar titanul nu va consimţi să se dizolve, în niciuna din fazele procesului tehnologic. Pentru vanadaţii şi polivanadaţii rezultaţi din oxidarea vanadiului din sulfuri, însuşi mineralul purtător de titan (probabil rutilul) reprezintă o matrice foarte bună de co-cristalizare. Afinitatea sterică reciprocă a oxizilor şi respectiv oxoanionilor celor două metale este foarte mare.

Aşadar, o mare parte din materiile toxice sunt, fie distruse, fie precipită. Dintre cele precipitate însă, rămîn periculoşi complecşii ciano-metalici, chiar dacă mai devreme sau mai tîrziu vor precipita stabil.

Hopa!

Acad. Ionel Haiduc semăna panica, bazîndu-se tocmai pe complecşii ciano-metalici. Spunea domnia-sa că la căldură se vor descompune volume uriaşe de feri- şi ferocianuri, otrăvind mediul. Date certe: la 70 de grade, fericianura abia începe să piardă apa de cristalizare. Iar de descompus, se descompune la fierbere. La altitudinea iazului, apa fierbe cam la 96 de grade. Va fi imposibilă descompunerea fericianurilor, chiar dacă întregul iaz ar fi aşezat pe o plită de 300ha.

Altfel, ferocianura de potasiu şi amoniu este folosită în zootehnie la doze de 1-15mg/kilocorp. Ceea ce înseamnă că un om de 70Kg poate înghiţi pînă la un gram de ferocianură, fără să se intoxice. Am găsit datele într-o documentaţie europeană datată 1998. Actul normativ este unul cu aplicare ocazională. Ferocianura solubilă este menită să prevină pătrunderea cesiului (radioactiv) în corpul animalului, în cazul unei catastrofe nucleare de pace. Ferocianura precipită cu cesiul, compus ce se elimină prin fecale, prevenind contaminarea internă. Aşadar, la concentraţiile mici de complecşi metalo-cianici, animalele din zonă nu ar suferi dacă ar bea accidental apă din iaz. Iar dacă unii complecşi ciano-metalici precipită cu ioni alcalini (cesiul este rudă cu sodiul şi cu potasiul) cu atît mai probabilă este precipitarea cu cationi metalelor tranziţionale.

Vom reveni la complecşii cianometalici atunci cînd vom vorbi despre chimismul pe termen lung.

(va urma)

★ Despre chimismul postminier la Roşia Montană (IV)

Posted in Soluţii alternative, Teste by Marius Delaepicentru on 2013/10/16

(urmare din numărul trecut)

Facem întîi o scurtă incursiune în amplasament, pentru a ne fixa mai bine ceea ce este acid de ceea ce este alcalin.
Amplasament Google

În primplan este valea Roşia. Contururile portocalii indică cele patru cariere. (pentru persoanele mai impresionabile, cei „patru munţi” care sunt doi versanţi) Contururile galbene arată aproximativ unde vor fi halde de steril neprelucrat. Roca grosieră sterilă, se va folosi mai ales la astuparea carierelor Jig şi Orlea din partea dreaptă a văii (stînga în imagine). Apele scurse din cariere, sunt tributare, văii Roşia. Cele tehnologice, văii Corna. Apele acide vor fi numai pe valea Roşia (ca şi în prezent). Ele vor fi colectate într-un iaz mai mic, ce urmează a fi reconfigurat, de unde vor fi pompate în staţia de epurare de pe cumpăna celor două văi principale.
Pe valea Corna, cu albastru este marcat „iazul de cianuri”. (voi arăta mai tîrziu de ce între ghilimele.) În el se vor colecta şi niscai ape acide de pe haldele de steril grosier de pe versantul stîng.
Aşadar, valea Roşia va fi colectoare de ape acide, în timp ce valea Corna va colecta apele industriale alcaline şi va reţine şi sterilul măcinat, rezultat din procesul de extracţie-detoxifiere.
Organizarea spaţiului este mai detaliată în planul de amplasare din documentaţia RMGC:
Amplasament RMGC

Forma este de bumerang, cu braţele pe cele două văi. Se pot identifica cu verde ariile deneatins: stivele de sol vegetal, localităţi şi cartiere, aria protejată, monumente naturale şi cimitire. Vor mai fi două cariere, marcate cu roşu brun, una de andezit, în cotul bumerangului şi una de gresie, mai la vest, lîngă iazul de ape acide. Stiva de minereu sărac va fi chiar lîngă uzina de extracţie.

Să descriem sumar procesul de producţie. Minereul se macină fin, se amestecă cu var şi cu cianură şi se supune extracţiei. Adaosul de cărbune activ face ca metalele de interes să se concentreze în particulele de cărbune. După faza asta, partea electrochimică şi metalurgică nu ne interesează. Pentru noi, mai interesante sunt deşeurile.
Trebuie spus că la Baia Mare, tulbureala (minereu amestecat cu soluţii de chimicale) după ce se epuiza, cînd încă mai conţinea 500mg/l, se arunca direct în iaz. Altminteri, precar barat. Cumulul de nesimţiri a dus la accidentul din anul 2000.
Nu este cazul RM, unde norma internă de zvîrlire este de sub 3mg/l. Adică doar de 1/150 din ceea ce se petrecea la Baia Mare. Iar barajul va fi mai tare ca orice alt baraj de pe glob.

Cum ziceam, la Roşia Montană, partea interesantă pentru noi pe termen lung este tocmai ceea ce urmează la prelucrarea deşeurilor, deoarece, precum se ştie, în deşeuri rămîn şi cianuri nevolatile. De fapt, complecşi cianuraţi ai unor metale tranziţionale, a căror transformare ulterioară este de-a dreptul fascinantă.

Elementul cheie în tot procesul de inocuizare a deşeului este calciul. Este omniprezent. Încă de la faza de măcinare fină se adaugă var nestins. Cianura atacă sulfurile native şi eliberează anionul solubil sulfură S(2-). Prin dizolvarea piritelor ia naştere sulfura cel puţin parţială de calciu*) Ca(HS)2, care la rîndul ei, are puterea de a tăia punţile de sulf din pirite**) şi de a grăbi atacul.

Simultan, în băile de cianurare iau naştere şi tiocianaţii (numiţi şi sulfocianuri sau rodanuri) cu care încerca acad. Ionel Haiduc să sperie lumea. Tiocianaţii, la fel ca cianaţii tipici (cianuri cu oxigen în moleculă) sunt compuşi metastabili. Procedeul detox cu dioxid de sulf şi oxigen, catalizat cu ioni de cupru, face praf cam tot ce e tiocianat. Oxidarea are loc asemănător cu cea din suveica de fier(3+)-fier(2+), descrisă anterior. Cuprul divalent oxidează sulfocianura şi în acelaşi timp se reduce la cupru monovalent, ce ulterior este din nou oxidat în mediul puternic oxigenat, la cupru divalent. Iată curba destrucţiei sulfocianurilor în timp:Decrement SCN
În mai puţin de 30′, sulfocianura se duce naibii. Presupunînd că nu se duce naibii cu totul, ea este toxică în proporţie de doar 1/7 din cea a cianurilor solubile, deoarece cam toate vietăţile moştenesc gene ce fac posibilă sinteza unei enzime numite rodanază, responsabilă de detoxifierea intracelulară a sulfocianurilor. Moştenirea ne vine de pe vremea cînd atmosfera Pămîntului conţinea acid cianhidric şi era reducătoare.

Hopa!

Dacă vreţi să vă convingeţi de prezenţa sau de absenţa sulfocianurilor în iaz, într-o excursie de documentare puteţi lua o sticluţă cu soluţie diluată de clorură ferică. Dacă la amestecarea apei din iaz cu clorura ferică, conţinutul flaconuluise înroşeşte, înseamnă că încă mai sunt tiocianaţi liberi. Puţin probabil. Voi arăta şi mai jos, şi în altă parte, de ce.

Ţinînd seama de rolul cheie al ionilor de cupru în catalizarea destrucţiei toxicelor, cine a pus la punct tehnologia nu s-a bazat nici măcar pe cuprul nativ prezent în minereu. Lista de chimicale cuprinde cîteva sute de tone de piatră vînătă, ce se adaugă în procesul detox. Semnul că exploatatorul nu îşi permite să se facă doar că detoxifică.

Conform procedeului de extracţie descris în raportul de mediu, cianura liberă din tulbureală, se recirculă parţial, ceea ce reduce volumul suspensiei de tratat. De asemeni, conţinutul de cianuri din faza apoasă scade încă din prima etapă a extracţiei, datorită complexării cu ionii metalelor tranziţionale din sistem şi a conversiei cianurilor în tiocianaţi. La detoxifierea accelerată, în atmosferă de dioxid de sulf şi oxigen, alte procese favorabile se petrec: sulfaţii formaţi reduc pH-ul, dar în acelaşi timp, ionii de amoniu rezultaţi din una din reacţiile de oxidare a cianurii, îl ridică. Amoniacul, împreună cu hidrogenul sulfurat provenit din hidroliza parţială a sulfurilor solubile, au darul să precipite din nou metalele tranziţionale, fie sub formă de hidroxizi, fie direct sub formă de sulfuri.

Hopa!

Reţineţi alăturarea: H2S şi NH3, deoarece ne vom mai întîlni cu ea în iaz, în cu totul alte împrejurări.

Desigur, tiocianaţii mai au marele avantaj că, odată oxidaţi, devin radicali liberi, puternic reactivi, ce dau startul unei game largi de reacţii de oxidare atît a dioxidului de sulf şi a sulfurilor, cît şi a ionului, cian, direct în dioxid de carbon şi azot. Două gaze neotrăvitoare, din care unul are darul să precipite suplimentar ionii metalelor tranziţionale şi calciul, la carbonaţi. Excesul de ioni sulfat şi sulfit sunt însă fixaţi în faza solidă tot de către calciu.

După cum vedem, multe reacţii de precipitare au loc chiar în timpul procesului de extracţie şi detoxifiere. Ele pot continua şi se diversifică în iaz, în măsura în care încă se mai află metalice toxice în soluţie.

Într-un post viitor voi privi critic reacţiile chimice şi biochimice din ramura de inocuizare pe termen lung (valea Corna). Tot atunci voi schiţa şi un mic bilanţ de materiale pentru metalele toxice. Voi spune două vorbe şi despre extincţia lor în timp.

(va urma)

––––––-
*) sulfurile alcalino-pămîntoase au proprietatea de a rupe punţile de sulf din proteine, făcîndu-le solubile. Aşa de pildă, sulfura de bariu este folosită la epilarea cobailor, atunci cînd sunt folosiţi ca hrană pentru ţînţarii de experienţă. Pentru uz uman se folosesc compuşi organici (acid tioglocolic, ditiothreitol etc.), dar cam tot pe acelaşi mecanism acţionează.
**) în pirite, compuşi naturali, starea de oxidare a sulfului nu este întotdeauna (2-) ci adesea este (1-), prin combinarea sulfului cu el însuşi. Cum sulful este rudă cu oxigenul, piritele pot fi considerate omologii peroxizilor, substanţe instabile, în care oxigenul se leagă de el însuşi.

★ Despre chimismul postminier la Roşia Montană (III)

Posted in Soluţii alternative, Teste, urgenţe umanitare by Marius Delaepicentru on 2013/10/11

(continuare din numărul trecut)

Pînă acum am identificat cîţiva factori producători de ape acide. Am arătat că factorii fizici (aria de expunere, conformaţia terenului, prezenţa unor microorganisme etc.) pot grăbi sau frîna alterarea rocilor. Am arătat că diversitatea compoziţiei apelor scurse de pe rocile în curs de alterare este mare şi că drenajul, colectarea şi tratarea trebuie să fie cît mai centralizate. Am arătat şi cam ce anioni posibili se formează în timpul degradării.

Revenim în valea Roşia, deoarece trebuie să descriem în continuare chimismul natural, pentru a şti ce să îi cerem exploatatorului.

Întrebarea legitimă este: de unde acid, dacă acolo sunt numai săruri?
Pentru a răspunde pe înţelesul tuturor, trebuie să fac o mică incursiune în chimia electroliţilor. Sper să nu vă plictisesc.

Toată lumea ştie că acizii eliberează ioni de hidroniu, H3O(+) numiţi (impropriu) şi protoni. În timp ce bazele, ioni hidroxil OH(-).
OK. Cum e cu sărurile? Păi, sărurile, la dizolvare, dau cationi Me(n+) şi anioni An(n-). În care n>=1 reprezintă numărul de sarcini electrice. Me de la metal şi An de la anion. Rescriem formulele corespunzătoare ale bazelor şi acizilor: Me(OH)n şi respectiv (H)nAn. Dacă scoatem ionii oxidril dintr-o bază, obţinem un ion metalic. Ionul metalic reprezintă acidul complementar bazei din care provine. Şi viceversa, pentru acizi. Anionul reprezintă baza complementară acidului din care provine.
Aţi auzit probabil de baze tari şi slabe, de acizi tari şi slabi. Unii, atît de slabi încît nici măcar nu pot exista în stare liberă (acidul carbonic de pildă). Dacă un acid tare pierde protonii, el devine o bază slabă. Şi viceversa, dacă o bază slabă pierde oxidrilii, devine acid tare. Sunt patru combinaţii posibile.
Pe scurt, la disocierea sărurilor în apă, dacă anionul provine de la un acid tare, el devine bază slabă. De pildă, acidul sulfuric este un acid tare. Dar anionul sulfat este o bază slabă. Corespunzător, ne putem aştepta ca un cation al unei săruri provenite dintr-o bază slabă, să fie un acid tare. Sulfatul de fier provine dintr-un acid tare şi o bază slabă (hidroxidul de fier). Asta înseamnă că sulfatul de fier, la dizolvare, va disocia în anionul sulfat (bază slabă) şi cationul fier (acid tare). Putem spune că sulfatul de fier, deşi este o sare, este în acelaşi timp un acid destul de tare. Sulfatul de fier trivalent (în starea de oxidare superioară) poate lua uşor naştere în rocile supuse alterării. Cam acelaşi lucru se petrece şi cu sulfaţii solubili ai altor metale tranziţionale (Co, Ni, Cu, Mn, Bi, etc.) Deoarece ionii metalici provin de la baze slabe, cam toate sărurile lor sunt acide. Aşa se face că peste 20 de ioni metalici sunt mobilizaţi prin simpla acidulare a apei ce intră în contact cu roca.

Avema aşadar o idee despre originea acidităţii în apele scurse pe valea Roşia. Procesele sunt desigur mult mai complexe. În realitate, sulfatul feric, la disociere, se transformă parţial chiar în hidroxid de fier. Un coloid roşiatic ce precipită lăsînd loc pentru rconstituirea acidul sulfuric (foarte diluat, e drept) dînd caracterul acid apelor.
Dar dacă adăugăm o bază, putem corecta lucrurile. În practică se folosesc: soda caustică, soda de rufe, amoniacul, varul stins, sau chiar calcarul. Fiecare cu avantaje şi cu dezavantaje. Soda caustică de pildă, este de 1,7 ori mai eficientă decît varul stins, dar e de 9 ori mai scumpă. Calcarul e de 5 ori mai ieftin decît varul, dar are eficacitate mult mai mică în captarea sulfatului şi în grăbirea precipitării hidroxidului feric. Alegera reactivului este o chestiune de inginerie, pînă una alta.

Ziceam mai sus de procese biochimice. Ele pot agrava situaţia, deoarece, de pildă, un gen de bacterii obişnuieşte să folosească fierul ca transportor de energie*). Oxidează fierul divalent la fier trivalent. Hidroxidul de fier trivalent însă are o proprietate interesantă. Atacă alte substanţe, oxidîndu-le. Aşa de pildă, la fabricarea circuitelor imprimate, foiţa de cupru de pe placa de plastic este atacată în părţile nelăcuite, de clorura ferică. Cuprul se dizolvă (se oxidează) iar fierul se reduce la fier divalent. Acelaşi lucru se petrece şi cu piritele. Hidoxidul de fier atacă pirita şi oxidează sulful la sulfat. În acelaşi timp se reduce la fier divalent, şi eliberează şi fierul divalent din pirită. Ulterior ciclul se reia. Bacteria oxidează din nou fierul, care mai departe atacă din nou pirita. E un cerc vicios din care se poate scăpa fie ucigînd bacteria (greu, costisitor şi provizoriu) cu detergent (alt poluant) fie împiedicînd accesul oxigenului. La fel de greu. Vă daţi seama că galeriile actuale sunt o megacultură de 176ha de bacterii oxidante. Ca să nu mai spunem de haldele de steril.

Ceva asemănător se petrece şi cu arsenul din sulfurile native. Odată eliberat prin oxidarea sulfului, intră în faza apoasă. Ba, alte bacterii îl oxidează la arseniat. Arseniatul va trebui de asemeni oprit cumva, deoarece, cît e în soluţie, tot otravă rămîne. Actualmente, în apele de la Roşia, uneori s-a găsit arsen în concentraţii de mii de ori mai mari decît cele legalmente admise. Nu neapărat pentru că concentraţia absolută e mare, cît pentru că limita legală este de 10μg/l. De o mie de ori mai jos decît limita admisă pentru cianuri solubile. De ce? Pentru că arsenul, spre deosebire de cianuri, se acumulează în corp. Se fixează cu anii în oase, deoarece este foarte asemănător cu fosforul**) şi îl înlocuieşte în structuri. Ca să nu mai zic de defectele pe care le provoacă în punţile de fosfor din ADN.
Din fericire, există un antagonism ce neutralizează şi arsenul şi fierul. La oxidarea biologică a arsenului, atunci cînd anionul rezultat dă peste cationi de fier, precipită ambii sub forma arseniatului de fier, o substanţă foarte insolubilă şi impermeabilă. E un proces de autoinocuizare ce poate împiedica chiar şi continuarea oxidării sulfului din pirite. Suprafaţa mineralelor solide se glazurează. În alte tehnologii de mediu, haldele sunt scăldate în soluţii de fosfaţi alcalini, care reacţionează cu hidroxidul de fier, provocînd fenomenul de coating. Este o fundătură virtuoasă cu potenţial în tăierea cercului vicios prezentat în paragraful de mai sus. Numai că în mod natural, ponderea glazurării cu arseniaţi şi poliarseniaţi este relativ mică, deoarece terenul este dezorganizat, duratele de contact, populaţia de bacterii şi punctualitatea ionilor de fier nu pot fi controlate. Vom vedea însă diferenţe majore pe valea Corna.

Aşadar, poluarea de pe valea Roşia este o realitate de gravitate mare. Faptul că face parte din perimetrul minier va obliga exploatatorul să o reconfigureze, şi să o ecologizeze raţional. De muncă va rămîne şi după, dar numai la întreţinerea pantelor şi a lagunelor de epurare. Instalaţii despre care vom mai vorbi.

(va urma)

–––––––
*) Nu numai bacteriile. Proprietatea fierului de a se oxida şi reduce „la comandă” a dus la apariţia hemului din sînge. Lucru ce a permis, pe scara evoluţiei, dezvoltarea unor animale mai mari decît insectele. Unele specii marine de moluşte însă folosesc ca ion central cuprul.
**) Arsenul însoţeşte adesea fosforul în natură. O intoxicaţie colectivă cu arsen a avut loc în 1951 în Japonia. Incidentul Morinaga (numele firmei vinovate). Fosfaţii alcalini sunt folosiţi adesea în industria laptelui, atît ca corector de pH, cît şi ca agent de umectare a laptelui praf. Morinaga s-a zgîrcit la fosfatul de uz alimentar şi a băgat în laptele praf fosfat industrial, mult mai ieftin, ce conţinea arsen peste limita toxică. Mii de copii au rămas cu sechele.

★ Despre chimismul postminier la Roşia Montană (II)

Posted in Soluţii alternative, Teste by Marius Delaepicentru on 2013/10/10

(continuare din numărul trecut)

Să intrăm direct în materie. Poluanţii minerali de la Roşia pot fi disociaţi doar cu scop didactic, în cationi(+) şi anioni(-). Pentru a fi însă poluanţi veritabili, ei trebuie să se afle în soluţie apoasă circulantă în afara perimetrului minier, la concentraţii (i)legale sau toxice. (Nu mă refer încă la aerosoli şi la gaze.) Ce nu e solubil în condiţii normale, nu poate fi nici poluant.
Despre căile de oprire mecanică a poluanţilor apoşi şi potenţial apoşi am vorbit în articolul precedent.

În continuare vom vorbi despre transformările chimice şi biochimice naturale, despre antagonisme, despre suveici de oxidare şi dezoxidare, despre epurare şi autoepurare, despre vaporizare şi precipitare, despre otrăvuri naturale şi otrăvuri artificiale. Un capitol separat, dar integrat în chimismul general, va fi dedicat chimismului cianurilor.

Trebuie să spunem din start că substanţă complet insolubilă nu există. Chiar şi cînd beţi ceai din cană de lut smălţuit, cîteva mii de miliarde de molecule de dioxid de siliciu şi de oxid de aluminiu înghiţiţi de fiecare dată. Pentru substanţele insolubile nu se foloseşte termenul de concentraţie, ci de produs de solubilitate (PS), exprimat în puterile negative ale lui 10. Cu cît mai negative, cu atît mai insolubilă substanţa. De pildă, sulfatul de calciu (gipsul) are PS de ordinul 10 la minus 4. Sulfatul de bariu are PS de 10 la puterea minus 18. Ceea ce îl face de 10 milioane de ori mai puţin solubil decît gipsul. Aşa se explică de ce, în ciuda faptului că bariul este un metal toxic, sulfatul de bariu se bea ca substanţă de contrast în radiografiile digestive, în ciuda mediului puternic acid din stomac.

Mai trebuie să ne fixăm o noţiune: starea de oxidare. Cu cît mai negativă sau zero, cu atît mai mică. Cu cît mai pozitivă, cu atît mai mare. Starea de oxidare se exprimă în cifre întregi (doar statistic fracţionare uneori) însoţite de semnul plus sau minus. De pildă sulful poate avea, în ordine crescătoare, stările de oxidare: 2-, 1-, 0, 1+, 2+, 4+, 6+. Cu 2- îl găsim în sulfurile native. Cu 6+ îl găsim în sulfaţi. Stările de oxidare intermediare sunt de regulă instabile şi tind spre extreme. În funcţie de partenerul de reacţie un element într-o stare de oxidare intermediară, va fi, fie oxidant în raport cu un reducător, fie reducător în raport cu un oxidant mai puternic decît el. La fel se petrece şi cu multe metale tranziţionale: Cu, Fe, V, Mo, Mn etc. Îşi schimbă starea de oxidare după substratul pe care se fixează.

O altă proprietate a substanţelor este că, atunci cînd un cation de pildă, are de ales între mai mulţi anioni prezenţi în mediu, se va combina stabil cu cel cu care formează un compus cu cel mai mic PS. Cu alte cuvinte, la o competiţie între anioni, cîştigă anionul care formează precipitatul cel mai stabil. Aşa se face că, atunci cînd ionul de calciu dizolvat în apă are de ales între clorură şi sulfat, se va combina stabil cu sulfatul. Şi va precipita. Sunt fenomene fireşti, ce favorizează apariţia compuşilor cu cel mai scăzut nivel de energie, sau compuşi care ies din sistemul apos rapid. Gazele formate într-o reacţie în soluţie apoasă, de asemeni, tind să iasă din sistem, aşa cum fac şi substanţele insolubile. Diferă doar direcţia. De aceea precipitaţii se marchează cu semnul ↓, iar gazele cu ↑.

Întrucît elementele chimice de interes pentru noi aderă nu numai chimic, dar şi fizic şi steric (se „înţepenesc” în structuri găunoase mai complexe), voi folosi un cuplu de termeni: mobilizare-imobilizare. Mobilizare însemnînd trecerea a ceva din faza solidă în faza lichidă. Şi viceversa, pentru imobilizare.

Pentru metalele şi arsenul prezente în rocile de la Roşia, mobilizarea depinde mai mult de anionii prezenţi. Ei sunt destul de mulţi. Ba, ca să ne zăpăcească şi mai rău, unii cationi au darul să devină anioni, prin procese de oxidare sau de complexare.

Să listăm anionii posibili: sulful din sulfurile metalice native, trece prin oxidare de la (2-) sau (-1), la (4+), iar în final la (6+) şi dă anionul sulfat (2-). Vanadiul, de la (5+), trece tot la (5+), dar ca vanadat (3-). Arsenul trece de la (3+) la (5+) în forma arseniat (3-). Manganul trece de la (2+) la (6+) sub forma manganaţilor (2-), (3-)… Zincul, fierul, cuprul, cobaltul dau în timpul tratamentului cu cianuri tetra- sau hexaciano[metalul]aţi după caz. Molibdenul poate da molibdat. Aşa cum cromul poate da cromaţi şi dicromaţi. Clorurile apar de asemeni în sistem, la diferitele operaţii de corectarea a pH-ului cu acid clorhidric. De regulă, în natură, sulful este însoţit mai totdeauna de seleniu şi de telur, cu care se înrudeşte. Şi ele pot da seleniaţi şi teluraţi. Mai pot apărea sulfiţi, tiosulfaţi, arseniţi şi chiar peroxosulfaţi, dar cu toţii instabili, cu tendinţa de a se oxida sau reduce, după cum nimeresc în mediul acvatic. Teoretic pot apărea şi nitraţi din oxidarea amoniacului, dar, alături de arseniaţi, ei provin din activitatea biologică a unor microorganisme. Arseniaţii ies automat din sistem, iar nitraţii contribuie la hrana macrofitelor din vecinătate. Mai sunt şi alţi anioni despre care vom vorbi în treacăt, deoarece ei au ponderea foarte mică în chimismul general.

După cum vă daţi seama, cele mai multe elemente potenţial toxice sunt proteice, ceea ce complică mult schemele chimice. Nu vă îngrijoraţi încă. E ca în matematică. Se caută un termen care să facă şirul convergent în punctul dorit de inginer. Unelte sunt destule.

Să vedem acum cam cît material anionic avem de imobilizat.

Căutăm lista de chimicale şi recapitulăm, înmulţind totul cu 16, reprezentînd anii de exploatare.
Acid clorhidric soluţie 37% 36.800t (cca 13.500t acid clorhidric pur). Ceea ce dă cam tot atîtea cloruri solubile. Clorura nu e în sine toxică. Poate doar da hipertonie la concentraţii mari. Să vedem cît de mari ies în iazul de pe valea Corna. Volumul mare de diluare (cca 240 megatone) dă o concentraţie finală idealizată, de 0,005% (50mg/l). Cea mai mare parte din cloruri va fi însă adsorbită în cele 20 de megatone de feldspat cu care are şanse să facă chiar adduct*) ţinînd seama că feldspaţii au mare afinitate pentru cloruri (ceea ce face ca pînă la 3% din betoane să poată fi amendate cu clorură de calciu). Clorurile din apele iazului nu ar satura nici 1% din capacitatea de imobilizare sterică din structura feldspatului.
Hidroxid de sodiu 16.000t. Deşi soda caustică sună rău, la diluare şi neutralizare cu acizi, mare brînză nu rămîne în sistem. Sodiul nu este nociv. Chiar dacă ar rămîne cu totul în soluţie, am avea o concentraţie reziduală de 0,004% (40mg/l) în iaz. De 150 de ori mai diluat decît serul fiziologic, şi 1/50 din pragul de sensibilitate gustativă. De zeci de ori mai mult ion alcalin iese din feldspatul potasic la simplul contact cu apa. Şi tot ar rămîne apă puternic hipotonă.
Din motive didactice, sar la anionii principali din minereu. Sulfurile vor fi transformate mai devreme sau mai tîrziu în sulfaţi.
Dar cît sulfat poate rezulta din alterarea minereului şi a sterilului? Schemele tehnologice de neutralizare, concepute prin analiza a zeci materii clasificate litologic, cu toate conţinînd sulf seleniu şi telur, (ultimele două în cantităţi infime) indică o medie ponderată de 1,1% sulfuri metalice şi sulf nativ (dacă există). Ăsta e tot sulful natural, din care cel puţin 40% reprezintă metalele tranziţonalele şi arsenul legate în sulfuri. Ceea ce se traduce prin 0,66% sulf în echivalent de sulf elementar. Avem 215 megatone de rocă. Rezultă o cantitate de 1.419.000t de sulf, ce s-ar traduce teoretic în 4.257.000t de sulfat.
Ne uităm în lista de chimicale folosite în procesul tehnologic: Găsim sulfat de cupru hidratat cu 5 molecule de apă. Negljabil. Ar fi vorba de doar cîteva sute de tone de sulfat în 16 ani. Se adaugă o cantitate neprecizată de sulfiţi şi de sulfaţi rezultaţi din proceul detox, proveniţi din metabisulfit. Din cele 208.000t de metabisulfit, cel puţin 60% rămîn în soluţie sub formă de sulfat. Scăznd cationul alcalin, rezultă mai puţin de 100.000t de sulfat. Ceea ce ar rotunji sulfaţii de origine naturală la ameţitoarea cifră de, hai să zicem, 4,4 megatone de anion sulfat. Asta, în condiţii ideale. În altă parte vom face cunoştinţă cu antagonisme şi fenomene de ecranare care vor avea darul să scadă mult volumul real al sulfaţilor.
După cum vom vedea mai încolo, peste 99,99% din sulfaţii solubili se va regăsi precipitate sub forma gipsului. Rămîn în soluţie circa 24.000t (variabil), reprezentînd 10-100mg/l în funcţie de pH şi de temperatură. Cunosc ape minerale care conţin mai mult sulfat.

Iată că, din datele tehnologice începe să se contureze diferenţa mare între cele două văi: Roşia şi Corna.

Diferenţa va deveni flagrantă atunci cînd vom examina chimismul comparativ al cationilor. Întrucît el este strîns legat de chimismul anionilor cu ion metalic central, (aşa-numiţii -aţi feraţi, vanadaţi, cromaţi manganaţi etc.) voi trata tranziţionalele împreună cu anionul cian.

(va urma)

–––––––––-
*) un exemplu de adduct este amestecul de clorură de zinc cu oxid de zinc. Ambele substanţe toxice. Se formează imediat o masă albă de duritatea porţelanului. De aceea şi este folosit ca ciment în dentistică. Cînd adductul a reuşit, cimentul îşi pierde toxicitatea.

★ Despre chimismul postminier la Roşia Montană (I)

Posted in Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2013/10/09

Articolul de faţă se adresează oamenilor raţionali cu oarece cunoştinţe de chimie, dar nu prea multe.

Studiind datele despre sursele de apă monitorizate pe durata a 10 ani de către RMGC, am observat că practic compoziţia lor chimică diferă atît în spaţiu cît şi în timp. Practic nu există o corelaţie certă între anotimpul, originea, regimul pluvial şi natura rocilor. Singurul parametru cu oarece legătură este pH-ul. Cu cît mai acid, cu atît mai mare mineralizaţia apelor.
Să trecem aşadar la problema propriu-zisă. Întrebarea este: de unde vine poluarea cu metale?

Răspunsul simplu este: din alterarea rocilor.

Cum?

În zăcămînt sunt cam patru feluri mari de roci, constituite din sute de minerale şi minerăluţe. La contactul cu oxigenul cu apa şi cu lumina, mineralele încep să se transforme. Unele se dizolvă, altele dau produşi tot insolubili. Nu e greu să ne dăm seama că suprafaţa de contact cu mediul, cu cît este mai mare, cu atît mai intensă va fi alterarea. De asemeni, cu cît durata de contact cu aceeaşi cantitate de solvent e mai mare, cu atît mai concentrată va ieşi soluţia de poluanţi. Prezenţa unora dintre microorganismele ce metabolizează metale este de asemeni importantă în calitatea outputului.


Aria de contact

La ora actuală, aria totală de contact este imposibil de estimat. Se pot face doar estimări macroscopice. Avem 22 de halde vechi, ce nu par a fi în vreun fel compactate, dar se întind pe zeci de hectare. Nu e greu să ne dăm seama că cu cît sunt mai mărunţite şi mai afînate, cu atît sunt mai generoase în poluanţi. Afînarea haldelor şi a rambleurilor înzeceşte aria expusă. Se adaugă eroziunea ce, prin ravenele de şiroire multiplică suprafaţa totală de contact.
Mai există două cratere, din care unul rambleiat. Alte zeci de hectare de rocă expusă degradării. Iar craterul Cetate pare a avea şi drenaj, ceea ce asigură scurgerea nestînjenită a poluanţilor în valea Roşia.
Mai sunt 140Km de galerii, din care au fost scoase de-a lungul vremii peste 2 megatone de rocă. Dacă socotim diametrul mediu de 4 metri*) rezultă alte 176ha de rocă expusă degradării, chiar dacă nu la vedere. (spre comparaţie, perimetrul minier nu are mai mult de 1200ha, din care jumătate nu va avea roca expusă.)

Durata de staţionare a apei

Intuitiv, ne dăm seama că băltirea duce la concentraţii mai mari de poluanţi Iar de băltire avem parte în toate cele trei forme de degradare: în galerii, în halde, în cratere. De reţinut că cu cît panta este mai mică, cu atît băltirea are o pondere mai mare. Dintre toate formele de acumulare şi deversare a apei băltinde, cea mai imprevizibilă este cea din subteran. Nu numai prin duratele mari de staţionare, dar şi prin fenomene accidentale de sifonare din galeriile părăsite. Cine ştie cîte ceva despre carstul subteran, ştie că sifoanele pot lua naştere natural. O galerie sinuoasă pe verticală, se poate umple, iar la un moment dat, sifonul se amorsează şi deversează mii de metri cubi de apă „stătută” printr-un izbuc pulsativ. Conformaţiile cu potenţial de sifonare nu sunt imposibile atunci cînd ai 140Km de galerii. Iar emergenţa aleatorie din galerii poate fi o explicaţie pentru compoziţia atît de capricioasă a apelor de mină în timp.

Am văzut aşadar cam cît de mare este aria rocilor supuse alterării naturale. Sunt mii de hectare macroscopice şi alte zeci de mii microscopice. La haldele de steril rezultat din flotaţie, aria unui metru cub poate depăşi şi 5ha. Şi sunt milioane de metri cubi. Din fericire, haldele se mai compactează şi natural, ceea ce scade mult aria specifică.

Am descris situaţia prezentă.

Ce e de făcut?

Nu e greu de intuit că distrugerea sistemului de galerii prin detonare reduce mult aria de expunere a rocii la alterare. Craterele rezultate au oricum aria limitată, iar durata de expunere la degradare are un gradient vertical. Mai mare sus, mai mică jos. Aria ce sporeşte prin adîncire, este compensată atît de reducerea ariei galeriilor cît şi de drenajul mai uşor de controlat. Haldele oricum vor fi compactate şi împrejmuite de şanţuri de drenaj, ceea ce reduce mult şi din aria de expunere microscopică. Sterilele colectate în iazul de decantare vor avea aria de expunere de maximum 363ha. Iar aria microscopică redusă doar la atît cît permite oglinda de apă. Adică, doar pe la coada iazului.

Avantajul iazului de decantare este evident. Nu numai că asigură recircularea apei, dar, prin pH-ul său alcalin, dă naştere unui chimism diferit de cel de pe valea Roşia. (voi detalia într-un articol viitor.) Nu greşim dacă considerăm sedimentele de acolo ca fiind o mare haldă întoarsă cu fundul în sus şi complet compactată. Mai mult, iazul de pe Corna poate fi folosit ca receptor şi neutralizator grosier de ape acide provenite de pe valea Roşia, datorită pH-ului ridicat, mai ales în situaţii de urgenţă (ruperi de nori).
De unde vine alcalinitatea iazului? Din megatona de var nestins ce va fi folosit la tratarea minereului.

Aşadar, pentru apele acide de pe valea Roşia să fie tratate, este nevoie a fi drenate într-un singur iaz de colectare. Doar acolo ele vor avea o compoziţie cît de cît previzibilă în timp. Cît timp RMGC le va exploata pentru extracţia aurului, apele acide vor înceta să mai polueze Abrudul şi Arieşul.
După încheierea proiectului minier, configuraţia terenului, reducerea ariei de alterare a rocilor va face mult mai simplă gestionarea scurgerilor. Iazul de ape acide va fi parte dintr-un sistem mai complex de captare şi epurare pentru uz casnic, industrial şi de salubrizare a cîtorva cursuri naturale de apă.

Aşadar, visul ecologiştilor de curăţenie va fi îndeplinit. Şi încă rapid. Nu însă fără efort. Efort pe care nu trebuie să îl facă ei. Îl va face exploatatorul. După încheierea proiectului, doar vrednicia primăriei, adică a aleşilor locali, va face diferenţa dintre bine şi rău.

Iată că nu am apucat să vorbesc despre chimism, ci despre lucruri mult mai simple. Am mutat şi discuţia despre microorganisme acolo, deoarece ea are aface mai mult cu chimismul intim decît cu aspectele ochiometrice şi de peisaj.

(va urma)

–––––––
*) în realitate sunt galerii înguste alternînd cu galerii largi şi cu domuri şi mai largi.

● Senatorul este un animal cu patru capete (de acuzare)

Posted in Scatoalce de Stat, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2013/10/09

–– Original Message ––
From: Marius
To: SUPC
Sent: Wednesday, October 09, 2013 2:58 AM
Subject: Denunt penal

(condificarea caracterelor: Unicode UTF-8)

Marius MISTREŢU (CNP-…)
730-0028 Hiroshima-shi
(cenzurat)
tel: +81-(cenzurat)

Stimaţi domni,

După cum probabil aţi aflat, solicitarea Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (numit mai jos Parchetul) adresată Senatului, pentru ridicarea imunităţii parlamentare a senatorului Varujan VOSGANIAN, ce urmează a fi cercetat de DIICOT pentru mai multe delicte de gravitate mare, a primit un vot negativ în plen.
Vă propun să vedem natura votului din plen în cazul Vosganian:

Regulamentul Senatului, ce reia şi teze ale art. 72 din Constituţie, prevede:

Art.172.-(1) Senatorii se bucură de imunitate parlamentară pe toată durata exercitării mandatului.

(2) Imunitatea parlamentară are ca scop garantarea libertăţii de exprimare a senatorului şi protejarea acestuia împotriva urmăririlor judiciare represive, abuzive sau şicanatoare.

(3) Senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

(4) În temeiul art.72 din Constituţia României, republicată, senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Senatului, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Am subliniat pasajele pe care le supun interpretării, cu intenţia de a arăta consecinţele şi limitele imunităţii parlamentare. De asemeni, să vă ofer un instrument de disjuncţie a ceea ce este politic de ceea ce este administrativ.

Cred că sunteţi de acord că natura demersului Parchetului este strict administrativă. Un act administrativ nu poate avea ca replică decît un alt act administrativ, sub forma încuvinţării Parlamentului (recte Senatului).

Să ne aplecăm asupra sintagmelor ce imunizează parlamentarul: nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate şi: fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

Logic, atributul politice guvernează ambii termeni din enumerare: voturile şi opiniile. Această limitare lasă loc existenţei atît a voturilor nonpolitice cît şi a opiniilor nonpolitice. Un astfel de vot (nonpolitic) este cel de ridicare a imunităţii parlamentare a cuiva. Consecinţa directă este că senatorii care au votat împotriva ridicării imunităţii parlamentare a senatorului Vosganian nu au nici ei acoperirea imunităţii. Este ca şi cum un contabil ar refuza nemotivat să achite o factură. Trebuie automat să plătească daunele.

Dacă nu ar fi aşa, enumeraţia din textul normativ ar fi inversă: opţiunile politice şi voturile (de orice fel). Dacă interpretarea ar fi că voturile ar fi neselectiv-politice, şi niciun alt fel de vot nu ar exista înafara votului politic, consecinţa refuzului de aviza începerea urmăririi penale ar fi că Justiţia poate fi înfrîntă printr-o simplă decizie politică asupra căreia nimeni nu îşi asumă răspunderea. Arbitrar, absurd, neconstituţional, intolerabil! Avizul nu este nici legiferare nici opinie politică. Este administraţie pură.

172. (2) spune clar care este rolul votului în plen: protejarea împotriva urmăririlor judiciare represive, abuzive sau şicanatoare. Or, nu poţi să opreşti o urmărire „abuzivă”, „represivă” sau „şicanatoare”, fără să întreprinzi nimic împotrivă, înafara unui vot (care nu este politic). Represiunea, abuzul şi şicanarea sunt per se delicte denetolerat. Delicte ce trebuie reclamate cel puţin la CSM, dacă nu la instanţa de contencios administrativ.
Pînă în prezent, nicio rezoluţie negativă venită de la Parlament, în speţe similare, nu a fost motivată altfel decît în termeni vagi, arbitrari. Pentru ca refuzul ridicării imunităţii parlamentare să fie valabil din punct de vedere adminsitrativ şi logic, el trebuie motivat. Eventual, urmat de inspecţia judiciară la Parchet sau de un proces în contencios administrativ. Aşadar, atitudinea senatorilor este în mod vădit menită să slăbească statul de drept şi să ştirbească prestigiul Justiţiei şi pe cel al Legislativului.

Stimaţi domni,

Ţinînd seama de:
– limitele imunităţii parlamentare, prezentate mai sus,
– natura formal-administrativă a rezoluţiei Senatului în cazul Vosganian (document ce nu are acoperire în imunitatea parlamentară),

– lipsa unei acţiuni în întîmpinare sau în contestare din partea subiectului sau a complicilor săi parlamentari,

vă rog să constataţi existenţa următoarelor fapte penale reale:
– Abuz în serviciu contra intereselor publice cf. Art 248 CP,

– Omisiunea sesizării cf. Art. 267 (1) CP,

– Favorizarea făptuitorului cf. Art. 269 (1) CP,

– Presiuni asupra justiţiei cf. Art. 276 CP

Autorii faptelor penale enumerate mai sus sunt senatorii care au votat (nonpolitic) împotriva ridicării imunităţii parlamentare a senatorului Varujan VOSGANIAN. Din păcate, întrucît Senatul este zgîrcit la publicarea informaţiilor de interes public, vă anunţ doar că lista senatorilor ce au comis delictele enumerate mai sus, se află în condica de prezenţă a şedinţei în plen a Senatului, din 7 octombrie 2013. Identificarea făptuitorilor rămîne în sarcina dumneavoastră.

De asemeni, vă rog ca la procesul ce (sper) va avea loc împotriva senatorilor, să ridicaţi obiecţia de neconstituţionalitate la Art.173. din regulamentul Senatului: -Senatul hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor săi.

Nu este normal ca un document administrativ să fie votat în secret.

Cu adînc respect,

Marius Mistreţu

★ Tulbureală-n ochi – Roşia Montană pentru bolşevicul plăgar

Posted in Scatoalce de Stat, Soluţii alternative, Teste by Marius Delaepicentru on 2013/10/03

În articolele despre Roşia Montană am tot vorbit despre partea tehnică a proiectului minier, dar prea puţin despre contextul politic. Despre cel social, şi mai puţin, întrucît, socialul este divizat, prost organizat şi buimac. Încheiam articolul în care puneam condiţiile de stabilitate generală, cu:

Cianura nu este cea mai rea otravă. Mai rea este promiscuitatea morală.

Despre promiscuitatea morală voi vorbi.

Oricine a observat incongruenţe flagrante în comportamentul liderilor naţional-socialişti din USL. Au doborît două guverne invocînd securitatea expoloatărilor resurselor minerale. Odată ajunşi la putere, s-au sucit. Au invocat tot felul de argumente şi de proceduri în sensul deschiderii exploatării efective. Le cunoşteţi, nu insist. În acest răstimp, sondajele indicau un uşor avantaj al partidei pro-. O situaţie numai bună de exploatat politicianist şi de lepădat de răspundere. Executivul doctor plagiar ponta s-a poziţionat pro-, dar ca să scape de răspunderea politică, ca tot bolşevicul, a angrenat Parlamentul. Vocea poporului, cum ar veni. Doctorul plagiar din capul executivului a reuşit să îşi exhibe plenar pînă şi schizofrenia, anunţînd că în dubla sa calitate, va respinge proiectul la votul în Parlament. Sigur, proiectul de lege suferă de oarece coerenţă constituţională, însă ceea ce va cădea la controlul de constituţionalitate, va putea fi corectat prin reglementări de rang inferior. De răspundere tot nu va scăpa. Propagandistic însă, premierul plagiar are de cîştigat, deoarece, am motive să cred că poporul nu e în stare să identifice disonanţa cognitivă din războaiele de imagine. Schizofrenia executivă s-a propagat şi în stratele inferioare ale organizaţiei mafiote. Se adaaugă schizofrenia naţional-liberală. Încurajat de egalitatea relativă din sondaje, preşedintele Senatului a mizat pe cartea contra-.

Acuma, nu e greu de dedus că proiectul minier este o virtuală vacă de muls zeciuiala, întru alimentarea pomenilor electorale. La „negocierea” cu RMGC de pe poziţii de putere, contribuie din plin, nu numai protestele din stradă, atent dozate, dar şi lumea ştiinţifică. Academicianul Ionel Haiduc, promovat pe bază de dosar încă de pe vremea lui Pelticle, reuşeşte să se facă de rîs invocînd argumente care îl descalifică nu numai ca savant, dar şi ca chimist. IGR, argumentează inclusiv acolo unde nu are competenţă, dar după aceeaşi schemă. Nu ştiu cine pe cine a plagiat, dar parcă ambele „somităţi” au scris după dictare, prezentînd aceeaşi imagine apocaliptică, de aceeaşi culoare şi întindere. Cel puţin directorul IGR are dreptate atunci cînd se îndoieşte de rezistenţa versantului stîng al văii Corna la infiltraţii. Dar nu se abţine de la exagerări, în ciuda faptului că nu ştie dacă una din discontinuităţile de acolo e falie sau nu. (Cu deştepţii naţiunii mă voi mai întîlni virtual, atunci cînd va fi să scriu despre chimismul deşeurilor.)
Nici ministresa mediului, rovana plumb, nu scapă ocazia de a se împăuna cu ceea ce era demult scris în documentaţia RMGC, anume, că efluentul (care rămîne tot în aria industrială) va avea conţinutul de cianuri solubile limitat la 3mg/l.
Nu am zis nimic despre presă. Nici nu merită. Gazetarii sunt prea concentraţi asupra conflictului simulat de liderii USL.

De ce toată tevatura, am aflat. Ce e de făcut?

În condiţiile în care cinismul bolşevic exploatează atît sentimentele sin-, cît şi pe cele anti-, vă daţi seama că cel cîştigat va fi tot grupul bolşevic de criminalitate organizată. El are şi pîrghiile de şantaj asupra RMGC, şi manetele legislative, şi echipele de imagine, şi incitatorii la protest, dar şi puterea de a se arăta cine e stăpînul ghiulului.

Fie că susţineţi public proiectul minier, fie că îl contestaţi la fel de public, pe drept sau pe nedrept, tot naţional-socialiştii din USL sunt cei care vor cîştiga. Orice am face, suntem idioţii utili ai cuiva.

Dacă ar fi după mine, proiectul minier este bine întocmit. RMGC a dovedit transparenţă satisfăcătoare. Cutrele sunt tot bolşevicii, pentru că nu ezită să risipească răspunderea oriunde, dar nu asupra lor înşile. Iar dacă şi-o asumă vreodată, o fac murdărindu-i la aceeaşi culoare pe toţi. Cînd toţi sunt vinovaţi nimeni nu e vinovat.

Cum ziceam, nu avem ieşire. Adică, avem, dacă ne orientăm către rădăcina răului. Care nu e nici aurul, nici RMGC, nici mediul poluat, nici poziţia geografică, nici cianura, nici capitalismul. Răul este promiscuitatea morală care începe cu o copiuţă.

Vă dau două obiective:

1) să protestaţi zilnic pentru că premierul este un plagiator ordinar. Recent, a mai fost descoperită o furăciune de talie internaţională. Protestaţi pînă la doborîrea guvernului.

2) să militaţi pentru ca toate locuinţele de pe Valea Bucium să fie racordate la reţeaua de apă curentă şi de canalizare. Vă spun mai încolo de ce. Oricum, pînă în 2015, România s-a angajat să racordeze toate locuinţele din ţară la reţeaua de apă. Nu ar fi nimic extraordinar sau denefăcut.

Încheiere

Strigător la cer este furtul intelectual. Cel material vine în siaj. Aşadar, rădăcina răului este în capul schizofren al sociopatului victor viorel ponta, cu voia dumneavoastră, şi numai cu voia dumneavoastră, doctor plagiar nepedepsit.

Sincer, am îndoieli că vă veţi strînge 20.000 pentru a doborî plăgarul pentru că e plăgar şi hoţ. Dacă articolul de faţă ar avea 20.000 de cititori, aş fi mulţumit. De aici încolo e treaba dumneavoastră.

Aveţi ocazia să mă contraziceţi atunci cînd spun că sunteţi manipulaţi. Condiţia este simplă, numerică,uşor de evaluat: mai mare sau egal cu 20.000… în stradă… zilnic… pînă la capăt.

Succes!

★ Roşia Poieni cu bani de la Roşia Montană

Posted in Scatoalce de Stat, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2013/09/16

Toată lumea s-a arătat oripilată de imaginea bisericii înecate în mîl, la Valea Şesii. Acolo nu e Roşia Montană. Este exploatarea de cupru (azi, părăsită) de la Roşia Poieni. Un perimetru mult mai larg decît cel alocat RMGC. (Roşia Montană e niţel mai la sud.) Şi zona aceea este poluată cu metale. Mai ales zona aceea. Cu fiecare zi se scug tone de otrăvuri din roca supusă intemperiilor.

Aşadar, în termeni de ecologie, bilanţul zonei are actualmente cifre puternic negative.

Studiind proiectul RMGC, am aflat despre ce riscuri sunt. Majoritatea sunt surmontabile. Mai am doar două nelămuriri, ce sper să se topească curînd.

Mai interesant cred că este să socotim ce bani se vor scoate din exploatarea metalelor nobile, şi mai ales, ce destinaţie ar fi în interesul naţional şi local.

Am aflat că participaţia statului va fi de 25%. Bani intraţi pe de-a moaca, fără ca statul să investească un leu. Mai este o redevenţă de 6%, precum şi 135 megadolari (cifră fluctuantă) reprezentînd garanţia de mediu. RMGC a avansat cifra de 78% (din 10 miliarde) reprezentînd proporţia de bani rămasă, din exploatare, pe teritoriul românesc. Din cele 7,8 miliarde teoretice, 1,6 reprezintă aproximativ salariile personalului direct şi auxiliar, iar alte aproape 3 miliarde, cheltuieli directe plătite furnizorilor români de materiale şi servicii. Rămîn 3,2 miliarde a căror destinaţie e bine să o fixăm încă de pe acum.

Perimetrul alocat RMGC reprezintă aproximativ 45 kilometri pătraţi. Avem promisiunea, garantată pecuniar şi dinamic, că compania va ecologiza terenul concesionat. Restul ariei poluate este de cel puţin patru ori mai mare decît perimetrul aurifer. Cariera de calcopirită de la Roşia Poieni, exploatată pe vremea lui Pelticle este chiar mai mare şi mai poluantă decît cea mai mare din cele aurifere, vizate de RMGC. Şi acolo vor trebui pompaţi bani pentru ecologizare. Nu ne putem lamenta în vîrf de clopotniţă.

De unde bani?

Aţi ghicit. Din cele 3,2 miliarde. Impactul social şi ecologic (în bine) ar fi formidabil. Va dispărea întrebarea: bun, şi după cei 16 ani?
După cei 16 ani în care oamenii ar avea de lucru (cu neplăcerile pe care oricum şi le asumă) ar mai rămîne bani pentru încă de două ori cîte 16 ani. La ecologizare. Ecologia nu este strigăt de luptă, ci muncă fizică şi intelectuală. Sudoare. Ecologia este tot economie.
Ecologia este ramura economiei care redă sau sporeşte valoarea terenurilor. Abia după ce acoperim gaura de bilanţ ecologico-pecuniar făcută deja în sutele de ani de scormonire, putem vorbi de turism la Roşia Montană şi chiar şi la Roşia Poieni.

Aşadar, e mult de muncă, iar banii zac exact acolo de unde vor trebui extraşi.

Sunt convins că vor sări cîrcotaşii de serviciu pe planul meu. Îi previn încă de pe acum, pentru a putea comenta, trebuie să vină ei cu un plan de achitare a datoriei ecologice din zonă.

Pînă atunci, le sugerez doar calea de control al banilor din custodia statului. Repet, din custodia statului. NU bani satului!
Obligaţi statul să publice anual bilanţul contabil al companiei RMGC şi bugetul de cheltuieli pentru ecologizare. 15.000 de ecologişti, cîţi sunt acum în stradă, ar fi tot atîtea perechi de ochi capabili să citească trimestrial rapoartele guvernamentale privind veniturile din aur şi cheltuielile de ecologizare, şi eventual să îi tragă la răspundere pe grangurii care nu sunt în stare să le motiveze.

Succes!

★ Peisaj cu chimicale la Roşia Montană (II)

Posted in Soluţii alternative, Teste by Marius Delaepicentru on 2013/09/11

(continuare din numărul trecut)

În articolul trecut am descoperit că aria de interes pentru exploatatorul minereurilor aurifere este deja poluată de multele mine istorice. Sute de ani s-a folosit mercurul pentru extracţie. El se mai foloseşte şi azi, deşi la scară mult mai mică. Sigur, nu cianurile sunt poluantul, ci metalele grele aflate încă în soluţie.

Aflarăm că exploatatorul, prin constrîngerile la utiliăţi, rezultate din negociere*), va fi nevoit să valorifice apa din iazuri (-le, actualmente toxice), ceea ce înseamnă că va fi nevoit ca, înainte de orice, să le amendeze pentru purificarea in situ. Din lista de chimicale am văzut că o bună parte vor fi folosite la neutralizarea şi inocuizarea deşeurilor, în toate cele trei stări de agregare.

În continuare vom vedea cu ochii minţii felul în care va decurge exploatarea, precum şi care sunt activităţile conexe.

Conform proiectului, vor fi, nu un crater de 8Km aşa cum acreditează ecologiştii, ci patru cratere de cîte… Dar mai bine să privim tabloul:

Rosia_spatiu
L-am pus aici doar pentru pedanţi. Voi face în continuare socotelile în hectare, simplificat, deoarece mi-am propus să determin producţia de locuri de muncă la hectar.

Lista mea, derivată din datele de mai sus, arată aşa:
Spaţiul

Cariere de minereu şi materiale de construcţii 214,1722ha
Halde şi depozite 177,9602ha
Uzina 51,3777ha
Spaţii de gestionare a apei (inclusiv canale de drenaj) 402,2276ha
Depozit minereu sărac 26,9743ha
Depozit pămînt excavat pentru amplasarea uzinei 4,1080ha
Depozit sol vegetal 39,7445ha
Alte destinaţii (drumuri, depozite, clădiri etc.) 511,1535ha
Total 1.061,6100ha
Arii neafectate 195,7064ha
Total 1,259,3164ha

Acum să comentăm fiecare poziţie din tabel.

Cele 214,1722ha alocate carierelor, cuprind cele patru cratere, plus o carieră de piatră de construcţii (pentru anrocament şi drumuri) şi una de gresie, al cărei rol nu îl văd, dar îl pot presupune: material de construcţie pentru pavaj şi eventual ca material de ranforsare a haldelor de steril şi ca material de umplutură pentru cratere, cînd va fi să se închidă afacerea.

În halde şi depozite (177,9602ha) am inclus atît halda principală de steril, ce va astupa o vale întreagă, cît şi depozitul de minereu sărac, scos şi pus deoprate. El ar urma a fi procesat în ultimii trei ani de exploatare.
Observaţii
Tehnologic, sterilul se va trimite sub formă de nămol subţire, printr-un sistem de conducte. Sa ales depozitarea sterilului fără aditivi de îngroşare, deoarece apa scursă din el se va colecta, pritr-un sistem de canale deschise, tot în iazul de decantare, de unde va fi refolosită. Ar mai fi fost soluţia deshidratării sterilului şi trimiterea lui pe cale pneumatică, însă ar halda ar deveni mare producător de pulberi.
Faţă de amînarea procesării minereului sărac am oarece obiecţii, deşi înţeleg că strategic este o alegere bună. Întîi faci ceva cheag şi abia apoi îţi permiţi să pierzi. Riscul este însă ca minereul sărac să nu mai fie procesat niciodată, ţinînd seama că rentabilitatea va fi prea mică, în ipoteza în care preţul aurului se va prăbuşi. Pentru gestionarea minereului sărac, contractorul trebuie să se angajeze, inclusiv pecuniar, că va face cumva să repare eventualul deranj.
Uzina va ocupa 51,3777ha şi un supliment de 4,1080ha reprezentînd depozitul de material rezultat din orizontalizarea terenului. E puţin probabil ca pămîntul acela să se întoarcă de unde a fost scos, deoarece contractul prevede ca uzina să rămînă aşa cum a lăsat-o exploatatorul. Pesemne, vreun grangur din guvern visează să vîndă fierul vechi, situaţie în care, nimeni nu se va mai preocupa să elibereze şi cele 4ha de depozit.
Un aspect interesant este că vor fi alocate pentru depozitul de sol vegetal, 39,7445ha. Solul va fi păstrat pentru refacerea peisajului. În prima fază, nu mai devreme de anul 9, cînd una din cariere îşi va fi încheiat rostul. Aşadar, „terraformarea” poate începe încă din anul 9. Craterele vor fi umplute cu rocă inertă, amestecată cu steril şi cu mult var. Prin carbonatarea naturală a varului-liant, terenul îşi va recăpăta fermitatea în mai puţin de un deceniu. Acelaşi fenomen va sta şi la baza secării iazului de decantare, ceea ce explică necesarul anual de 54.000t de var.
Cum era de aşteptat, o arie aproape dublă decît cea a carierelor, va fi ocupată de instalaţiile de gospodărire a apei: 402,2276ha (inclusiv canale de drenaj).
Studiind materialul, am descoperit că temerile mele iniţiale şi-au găsit liniştea relativă, de cînd am înţeles că tratarea apelor reziduale va fi făcută cu var (54.000t) şi cu floculanţi (510t/an). Aşadar, nu ape acide, ci ape alcaline. Ceea ce duce la un fenomen de autosigilare a fundului iazului. Agregatele rezultate din reacţiile de precipitare vor colmata porii rocii. Se adaugă caolinitul prezent în mod natural în minereu, pentru ca impermeabilizarea să se facă natural. Ca şi în cazul astupării craterelor de excavaţie, rolul varului (carbonatat în timp) este cel de consolidare a terenului. Fermitatea sedimentelor prin carbonatarea varului, va permite inclusiv deschiderea artificială a unei breşe în baraj, pentru a se relua circulaţia naturală a apei pe vale. În urmă va rămîne un teren mai mult sau mai puţin orizontal, unde se va putea amenaja chiar şi o bază de agrement, după numai patru decenii. Nu degeaba negociatorul a cerut ca iazul de decantare să fie eliberat de conducte şi de alte instalaţii. Apa va prelua niţel şi din sedimente, ce vor fi captate în aval, în lagune de epurare pasivă.

Proiectul cuprinde şi 511,1535ha, reprezentînd drumuri, spaţii de depozitare şi alte acareturi. Proiectul prevede ca drumurile rămase fără utilitate, să se revegeteze, ca de altfel fundul şi versanţii iazului de decantare.

Deşi tehnologia satisface pretenţiile de inocuitate**) cheltuielile de „terraformare” vor fi însemnate, dar lucrările de renaturalizare a ariei nu sunt imposibile. Cu atît mai uşor cu cît, solul vegetal va fi conservat aparte. Atît că totul va costa de zeci de ori mai mult decît amărîta de garanţie depusă de exploatator.

Într-un articol viitor voi reface socotelile despre rentabilitatea socială a terenului, după ce mi se mai sedimentează şi mie datele în cap.

–––––
*) I s-a interzis inclusiv accesul la conducta de 400mm de aducţiune pentru localităţile din zonă.
**) mai puţin norma de praf şi cea de zgomot, ultima, prevăzută a fi de 87dB, ce sigur nu va fi respectată, ţinînd seama de utilajele mari de concasare şi transport pe ţeavă, la care se adaugă zgomotul camioanelor de 150t şi cele 4 puşcări săptămînale.

★ Peisaj cu chimicale la Roşia Montană (I)

Posted in Soluţii alternative, Teste by Marius Delaepicentru on 2013/09/11

În articolul de ieri am făcut o extrapolare judecînd după datele ochiometrice ale exploatării de cupru de la Roşia Poieni. Estimam acolo că aria distrusă de exploatarea ce se profilează la Roşia Montană ar ocupa 11.120ha. Intuiam că nu va fi chiar aceeaşi proporţie de terenuri categorisite după destinaţie, însă tot o exagerare a ieşit. Atenţionat de Cristi Sălceanu, căruia îi mulţumesc, am luat la puricat un document de pe saitul ministerului mediului. E drept, documentul de 49 de pagini face o prezentare ce azi s-ar putea să fie caducă, însă numai cantitativ. (Între timp, perimetrul a fost dublat.) Calitativ însă, .PDF-ul rămîne o schiţă valoroasă pentru a estima impactul asupra mediului. Sunt date tehnologice, precum şi un tabel cu destinaţia terenurilor, a căror arie a fost calculată cu eroare la decimetrul pătrat, semn că la bază a stat un plan amănunţit de cadastru. Documentul cuprinde alternative tehnologice şi de mediu, abandonate, dar nu e clar peste tot care din părţi s-a opus.

Primul lucru care m-a surprins este că, actualmente, aria de interes este poluată, deoarece tehnologiile vechi, de pe vremea lui Pelticle, erau incomplete în termeni de protecţie a mediului. Cum am dat adesea cu nasul de industria chimică, ştiu că, pe vremea aceea, primele care se tăiau de pe listă erau costurile de protecţie a mediului. În special staţiile de tratare a apelor uzate şi instalaţiile de ventilaţie erau primele sacrificate. Impropriu spus ape. Curgeau la vale soluţii în toată regula.

Al doilea aspect este relativa insuficienţă de apă. Asta este şi rău, dar şi bine. Exploatatorul (mă feresc să zic RMGC) a fost constrîns să îşi ia apa proaspătă dintr-o singură sursă, la care se adaugă apele din tăurile otrăvite, rămase din bătrîni. Asta creează în mod necesar circuite interne, ce îl vor obliga pe exploatator să îşi purifice singur sursele de apă. Apa proaspătă va fi practic folosită numai la prepararea soluţiilor de reactivi chimici.

Lista de chimicale demontează practic teoriile conspiraţioniste privitoare la metalele şi metaloizii din zăcămînt.

Dar să vedem ce compoziţie are roca:
Am selectat doar metalele utile. Frecţiile cu titanul – prea sărac şi prea ieftin din alte surse – cu caolinul – impurificat natural cu componente toxice – cu cromul sau cu molibdenul – mult prea puţine pentru a fi eficiente economic, cu arsenul – mult prea răspîndit în natură pentru a fi exploatat fără piaţă – nu ţin la mine.
Iată componentele într-adevăr utile: 247t Au, 898t Ag, 1.075.000t As, (l-am pus doar ca să ne îngrozim), 537.500t V,
64.500t Ge (după alte surse, galiul. probabil erori de copiere). Astea sunt toate, mari şi late.
Din lista de chimicale, încă nu am identificat unul care să extragă germaniul. Volumul de minereu este, conform documentului, de 215 megatone, din care, o bună parte, cea săracă de deasupra, va fi stocată separat, pentru prelucrarea în ultimii 3 ani de exploatare. Vom reveni asupra lui.

Să vedem acum chimicalele şi rolul lor. Le luăm pe rînd:

Cărbune activ 410t/an. Cărbunele activ are rolul de a adsorbi complecşii ciano-metalici, făcînd asfel mai uşoară, atît concentrarea metalelor de interes, cît şi separarea din suspensia de steril.
Ca o paranteză, mulţi partizani ai „mineritului ecologic” mi-au băgat sub nas nuş’ce tehnologie cu cărbune activ. Iată, cărbunele este prezent în lista de chimicale.

Floculant 510t/an. Nu se spune ce fel de floculant este, dar sigur este folosit la tratarea apelor. De obicei se folosesc floculanţi anorganici, cum ar fi alaunii. Au darul să antreneze impurităţile şi să le sedimenteze rapid, în agregate mari.

Acid clorhidric 2.300t/an. Volumul de acid clorhidric nu este foarte mare. Este probabil folosit la desorbţia acidului cianhidric şi la corectarea pH-ului diverselor soluţii. Cert este că din proces vor rezulta cloruri, întotdeauna solubile, ceea ce măreşte volumul necesar de apă, atît pentru înlocuirea saramurilor, cît şi pentru diluarea lor atunci cînd sunt aruncate la canal. Este puţin probabil ca saramurile să se recircule.

Hidroxid de calciu 54.000t/an. Un volum imens, dar necesar atît la precipitarea tuturor metalelor toxice din iazurile de decantare, cît şi la consolidarea ulterioară a patului de steril de pe fundul iazurilor. Vom vedea mai jos, tot hidroxidul de calciu va fi folosit la consolidarea în alte scopuri.

Cianură de sodiu 12.000t/an. (cca. 400t/zi). Sună groaznic, dar nu este. Pierderile tehnologice de cianură sunt estimate la sub 10Kg/zi. Asta înseamnă că doar 0,0025% din cianură se va regăsi în natură. Şi va fi rapid distrusă de razele ultraviolete.

Hidroxid de sodiu, soluţie 50%, 2.000t/an. Rolul sodei caustice este cel de a ţine în soluţie acidul cianhidric (gaz de felul său) precum şi de a capta gazele cianuroase eventual scăpate, în scrubere de spălare cu hidroxid de sodiu. De asemeni, vom vedea mai jos, dioxidul de sulf este un alt poluant ce trebuie ţinut pe loc.

Paranteză: Cînd eram elev de şcoală generală am vizitat o fabrică de pile de pe la Răzoare (Bucureşti). La instalaţia de decapare trăznea a migdale amare. Iată-mă-s întreg şi nevătămat. Însă oamenii care lucrau acolo erau cam gălbejiţi.

Sulfat de cupru 860t/an. Este numit popular piatră vînătă. Nu aş putea spune la ce foloseşte în procesul tehnologic. Ar putea fi folosit ca floculant, competitor al aurului la complexarea resturilor de cianuri, sau poate chiar ca electrolit pentru ameliorat potenţialul de electrod al aurului. Habar nu am. Electrochimia nu e specialitatea mea.
EDIT: sulfatul de cupru se foloseşte drept catalizator la oxidarea cianurii.

Metabisulfit de sodiu 13.000t/an. Cifra comparabilă cu cea a cianurii de sodiu arată că distrugerea in situ a cianurilor se face cu dioxid de sulf rezultat prin acidularea (cu acid corhidric) a soluţiei de metabisulfit. Aşadar, am aflat care este antidotul. Şi de ce nu trebuie să ne temem de cianură.

Azotat de amoniu 4.660t. Volumul este mult prea mare pentru a nu ne gîndi că ar avea rolul unui precipitant la concentrare sau chiar la extracţie. Presupun că detonarea în carieră nu se va face cu amestec de azotat de amoniu şi păcură. Dar mai ştii?
EDIT: azozatul de amoniu este folosit ca exploziv.

Păcură 14.288t/an Probabil pentru vreun generator de abur tehnologic, sau chiar la atelierul metalurgic.

Am văzut cam care ar fi chimicalele.

Ca o impresie generală, tehnologia este cu gîndul la mediu. Am aflat cum se gestionează apa şi cum se distrug sau se fac insolubile substanţele toxice. Teama mea cea mai mare era cum se va fi neutralizat megatona de arsen. Arseniatul de calciu ce va lua naştere în iaz, este substanţă insolubilă. Şi tot ce e insolubil încetează a mai fi otravă.

Mîine vom vorbi despre administrarea spaţiului. Acolo am mai multe obiecţii decît la tehnologie.

(partea a II-a, aici)

● Cîte locuri de muncă la hectar va produce Roşia Montană?

Posted in Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2013/09/10

Frustrat de analizele de cost, exagerate în minus, de către RMGC, şi în plus, de către militanţii ecologişti, încerc din nou să judec cu capul meu.

Din datele publice, ştim că proiectul se va întinde pe 4282ha, la care se adaugă alte 252ha de pădure. Plus privatizarea dreptului de administrare a violenţei şi a justiţiei asupra aşezărilor din jur. Haidamacii RMGC pot alunga din casele lor orice locuitor.
Ecologiştii spun că la epuizarea zăcămîntului, va rămîne un crater de 8Km şi adînc de 400m. Cca 5025ha. Ceea ce s-ar suprapune peste cifrele oficiale. Am căutat să estimez aria totală a exploatării. Spaţii pentru: excavaţie, concasare, separare grosieră, concentrare, halda de steril, decantare.

Cum nu am un exemplu similar la îndemînă, am estimat proporţia de spaţiu, după destinaţie, la exploatarea de cupru de la Roşia Poieni. (v.foto)
Rosia Poieni

Craterul nu e greu de identificat. Are cam 800m în diametru şi ocupă cam 30% din totalul ariei scoase din circuitul agricol. Observăm că halda de steril (porţiunea albicioasă din prelungirea în dreapta albiciosului crater) dincolo de buza craterului, ocupă chiar mai mult decît craterul de excavaţie. Cam 35 din totalul ariei. Alte 35% sunt ocupate de iazul de decantare. Staţia de concentrare (partea din stînga, dincolo de vale) cu tot cu bazinele de tratare a apelor, nu ocupă mai mult de 10% din total.

Prin similitudine, rezultă că din cei cei 8Km de crater va fi excavat un volum de cel puţin 400 de ori mai mare de rocă, decît la Roşia Poieni. Totuşi, păstrînd proporţiile, halda de steril va fi poate pe o arie mai mică, chiar dacă volumul va fi mai mare, ţinînd seama că unele porţiuni ale craterului pot fi reumplute cu steril. În orice caz, este vorba despre jumătate de kilometru cub de rocă. Ca o paranteză, toţi oamenii de pe Terra ar încăpea în 0,42 kilometri cubi.

Dacă halda de steril poate fi micşorată prin convertirea spaţiului eliberat prin excavare, nu acelaşi lucru se poate spune despre iazul de decantare. Dacă la Roşia Poieni el este de 1,2 ori mai întins decît craterul, putem presupune că la Roşia Montană va fi nevoie de un iaz de cel puţin 5000ha (raport 1:1). Ceea ce dublează din start aria. Putem presupune că instalaţia de concentrare va ocupa alte 120ha. Se adaugă alte sute de hectare de iazuri de alimentare, de pe văile adiacente.

Să estimăm aria totală:
-craterul 5.000ha
-haldele de steril 1.000ha, să zicem
-iazul de decantare 5.000ha
-instalaţia de concentrare 120ha
-TOTAL: 11.120ha

Nu am inclus, nici colo, nici colo, aria iazurilor de alimentare, deoarece ele nu au un impact major în mediu.

De pe pagina RMGC rezultă că proiectul ar aduce un spor de 3600 locuri de muncă. Ceea ce înseamnă 0,324 locuri de muncă la hectar.

Cifra reală trebuie însă diminuată, deoarece 20% vor fi personal TESA şi gorile de zburătăcit săteni opozanţi.

Ţinînd seama că, după încheierea exploatării de metale, vreme de 400 de ani, terenul nu va mai avea valoare economică, să facem o socoteală simplă: pentru fiecare loc de muncă, statul aprobă să piardă (grosier) 4ha de teritoriu.

Cît ar cîştiga statul din cei 15 ani de exploatare a aurului?

Nu prea mult. Vreo 3 miliarde de euro, şi 135 milioane, garanţia RMGC, cică pentru „ecologizare”.

Să vedem cît ar costa ecologizarea:

Bugetul de 135 milioane, împărţit la 11.120ha, rezultă 12.140 euro/ha.

Ha! Doar întreţinerea barajului pe 5 ani ar costa atît. Pentru cele 11.120ha răvăşite nu ar mai rămîne nimic. Suedezii cheltuiesc anual sute de milioane de euro pentru a ţine pe loc un iaz similar mult mai mic. Numai instalaţiile de congelare a pămîntului costă jumătate de miliard. Curentul electric, şi întreţinerea instalaţiei, başca.
Nu e greu să ne dăm seama că cheltuielile de ecologizare vor fi chiar mai mari decît încasează statul din redevenţe şi participaţie.

Să vedem la nivel microeconomic ce efecte ar avea investiţia.
Dacă socotim salariul mediu de 2.500 lei/lună şi om, ori 3.600 de oameni, ori 12 luni, ori 15 ani, rezultă 1.620.000.000 lei în 15 ani. Ceea ce se traduce prin 145.683,45 lei la hectar (33.879,87 euro) Adică, de 2,79 ori mai mult decît ecologizarea bugetată.

Pe scurt, exploatarea de aur le aduce locuitorilor 9.712 lei/ha şi an. Doar 15 ani. După care va rămîne terra deserta. 400 de ani.

Dacă locuitorii ar cultiva afine, şi ar obţine o tonă la hectar, la 5 lei/Kg, le-ar ieşi cîte 5.000 lei/ha. Ori 400 de ani, ies 2 milioane lei la hectar. Pe termen lung, de la Roşia Montană s-ar putea scoate de 13,73 ori mai mult din afine, decît din aur.

Citeşte şi: https://delaepicentru.com/2012/02/03/%E2%97%8F-inginereste-despre-rosia-montana/
…şi o idee de afacere în văile aurifere:
https://delaepicentru.com/2013/09/04/goana-dupa-aur/

2013-09-11
EDIT: furat de propaganda anti, făcui cîteva erori la calcul. Erori pe care voi căuta să le îndrept în articolele următoare:
https://delaepicentru.com/2013/09/11/%E2%98%85-peisaj-cu-chimicale-la-rosia-montana-i/
https://delaepicentru.com/2013/09/11/%E2%98%85-peisaj-cu-chimicale-la-rosia-montana-ii/

◎ Goana după aur

Posted in Chestii, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2013/09/04

Vreţi o arie auriferă plină de turişti, mai multe luni pe an?

Iată o cale simplă, chiar mai productivă decît exploatarea zăcămîntului sărăcit de la cele două Roşii:

comunele din zonă să facă din prezenţa aurului o atracţie turistică palpabilă: să le închirieze turiştilor ciururi şi dîrmoane şi să îi lase să caute aur aluvionar. De plăcere. Aurul scos să rămînă al lor. Eventual să organizeze chiar concursuri intitulate Goana după aur.

Sezonul poate fi prelungit mai multe luni pe an, dacă li se dă turiştilor şi echipament termoizolant, odată cu locul de cort şi cu grătarul de mititei.

Să vezi atunci campinguri şi pensiuni!

Imaginea lui Charlie Chaplin poate fi exploatată de asemeni. Localnicii pot confecţiona prăjituri de forma bocancilor, de pildă. Mă rog, nu trebuie să vă spun îndeamărunt ce ar putea face localnicii.

Cît despre nadă, ea poate fi uşor întreţinută cu cîte un pumn de pulbere de aur zvîrlită o dată pe săptămînă în rîu. Atît cît să rezulte de 5 ori mai multe încasări.

Se pune totuşi o problemă legală: actualmente, statul este stăpînul absolut al bogăţiilor minerale. Va trebui modificată legea cu excepţia turistică.

Ce ziceţi?

EDIT

Ca să vă conving, dar în acelaşi timp să admit că nu am fost genial (au avut ideea alţii, înaintea mea), iată un şir de linkuri către foste exploatări aurifere, actualmente muzee:
http://homepage2.nifty.com/momo3/taikenjo.htm
http://www.toikinzan.com/sakin/
http://yamanashinow.blog137.fc2.com/blog-entry-396.html
http://qmura.jp/program/plan_detail/295

★ Cînd maibinele devine o pacoste

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2013/09/01

Am prelevat de pe GoogleEarth două fotografii făcute: una, la 1 septembrie 2008, cealaltă, la 24 aprilie 2012, la extremitatea vestică a podului Tsurumi din zona centrală a Hiroşimei.
Rapel1
Judecînd după relativa absenţă a algelor, pe pavajul celor două scuaruri semicirculare, aţi zice că fotografia din dreapta este cea veche. Dar dacă priviţi cu atenţie partea dreaptă, veţi constata că doar unul din scuaruri este năpădit de alge. Cel din dreapta jos. Cum se explică lipsa algelor în cel de sus? Răspunsul este simplu. Pe locul scuarului a fost construit ceva între cele două date. Mai exact, între 2009 şi luna mai 2011. După care, peisajul a fost restaurat. Întrebarea este: ce?

Pe locul indicat a fost săpat un mare hău, deasupra căruia stătea încălecată o hală de tablă, iar ceva mai la vest, biroul de şantier şi cîteva dormitoare modulare. Am dat doar de o imagine alb-negru pe care am luat-o în februarie 2011. Deja hala era demontată. Urma să se îndepărteze biroul şi dormitoarele (parţial vizibile).
Image6
Iată şi o imagine luată pe 26 mai 2011, în timpul şantierului de restaurare a scuarului. Pavajul de granit al scuarului era gata. Se lucra doar la refacerea trotuarului.
SONY DSC

Punctul de lucru a fost al unui şantier subteran ce încă nu e gata. Este vorba despre un canal de drenaj pentru apele pluviale. O conductă cu diametrul de 900-2000mm, vîrîtă într-un tunel lung de 2076,5m, pînă la staţia de pompare vizibilă în dreapta hărţii de mai jos:

Harta drenaj

După cum se poate vedea, traseul canalului subteran are patru puncte de rapel. Cel pe care vi l-am semnalat mai sus era al cincilea. L-am marcat cu punct galben.
Harta am fotografiat-o în ianuarie 2011 de pe panoul punctului 3 de rapel, acolo unde scrie cu roşu: (現在地) între paranteze.
Să vedem cum arată punctul 3 de rapel, şi ce impact are asupra circulaţiei:

Aşa arată locul în prezent:
Rapel2_1
Este hala dreptunghiulară din centrul imaginii. Nu încurcă circulaţia nici pe cele patru benzi ale arterei (Bulevardul Gării), şi nici pe arteriola din dreapta ei.
Să vedem ce a fost înainte:
Rapel2_2
Spaţiu verde cu 7 arbori de camfor. Iar alături, 17 locuri de parcare (cu plată) cu proprietar primăria, dar administrate de o companie privată.
Celelalte două puncte de rapel sunt mult mai mici, situate pe trotuar. Iar staţia de pompare este într-o zonă mult mai puţin circulată. Oricum, rapelul terminal este în ograda staţiei de pompare.

Să recapitulăm: un tunel comparabil ca diametru cu unul de metrou, dar care nu încurcă nicăieri circulaţia. Au fost sacrificaţi 7 arbori (posibil conservaţi într-o pepinieră) şi, vremelnic, 17 locuri de parcare.
Pe panoul punctului de rapel încă activ, găsim descrise şi raţiunea şantierului, şi metoda de foraj. Iată-le:

Metoda de sapare

Desenul înfăţişează scutul de săpare şi felul în care se face schimbul de substanţă cu exteriorul: iese pămîntul şi intră modulele de beton. Peştişorul zice: „Întrucît scutul înaintează precum o cîrtiţă, impactul asupra circulaţie este foarte mic”. Am văzut mai sus cît de mic e.
Să vedem mai departe:
Instiintare
Traducem sumar: În oraş, aversele de ploaie sau mareele înalte, mai ales cînd coincid cu ploile intense (citeşte taifun n.m.), provoacă inundaţii. Pentru a evita inundaţiile, instalăm conducta de drenaj pluvial şi staţii de pompare. (Jumătate din aria oraşului are altitudine negativă n.m.). Sub Parcarea Inarimachi (pe partea dinspre cartierul Matsukawa) am montat scutul şi săpăm pînă la staţia de pompare din cartierul Danbara.

Dacă observaţi traseul conductei, ea împrejumuieşte pe jumătate un muncel (marcat cu verde pe hartă). Partea din dreapta muncelului a intrat în sistematizare abia în 1991 – încheiată abia în 2011 – deoarece, aflat în umbra lui, cartierul a scăpat nevătămat după explozia nucleară. Ani buni, infrastructura proastă făcea să se adune apa de ploaie pînă la genunchi. Cam ca în Bucureştii zilelor noastre.

Să comparăm:
Am luat la întîmplare două fotografii ale unuia din multele puncte de lucru ale şantierului din Drumul Taberei. Tema este aceeaşi: să se sape un tunel în teren aluvionar (mult mai sapropelic în Hiroşima decît în Bucureşti). Iată fotografiile:
DrumulTaberei1
Nu pare a fi şantier, ci mai degrabă autobază. Autobază în mijlocul şoselei. Circulaţia longitudinală este nulă. Iar cea transversală, cotită ciudat.
Să vedem impactul asupra mediului:
DrumulTaberei2
Aşa arăta locul punctului de lucru înainte. Arborii au fost raşi odată cu asfaltul. Cine locuieşte acolo poate număra singur paguba de spaţiu şi de vegetaţie. Şi e doar unul din punctele de lucru. Practic, cartierul este paralizat. Şi pentru ce? Pentru ca nişte camioane să se lăfăie pe noroaie, cablurile să stea împrăştiate în dezordine, armăturile să stea la ruginit sub cerul liber.

Fără să neg utilitatea metroului ca bun de utilitate publică, constat că dispreţul pentru cetăţean este evident. Rămîne să îl cuantificăm în bani şi să vedem şi cum primăria striveşte demnitatea locuitorilor.

Prima întrebare este: al cui este terenul?

Majoritatea ar răspunde: al primăriei de sector/ generale.

Greşit! Terenul pe care sunt construite arterele de circulaţie şi parcurile sunt domeniu public. Primăria îl are doar în custodie. Nu este al ei, ci al dumneavoastră, al tuturor.

A doua întrebare: cu ce drept întrerupe primăria circulaţia la suprafaţă, cînd şantierul este subteran? Aici se cuvine o mică discuţie.
Cînd vă lăsaţi automobilul pe domeniul public vi-l saltă miliţia şi mai plătiţi şi amendă. Camioanele companiei de construcţii zburdă în voie pe domeniul public deturnat. Este echitabil? Desigur, nu.
Compania de construcţii este firmă comercială privată. Asta înseamnă că ar trebui să aibă parc de utilaje şi spaţii de depozitare a materialului. Pentru care să plătească impozit pe mijloacele fixe (inclusiv pe teren). Prin parcarea camioanelor şi depozitarea materialelor pe domeniul public, practic, terenul de sub ele este dat în folosinţă privată, fără plata vreunui impozit. Compania poate să funcţioneze astfel fără acareturi. Cîte companii au privilegiul de a-şi ţine calabalîcul pe domeniul public fără să fie pedepsite?
Cîţi dintre dumneavoastră plătiţi anual pentru un loc de parcare în vecinătatea casei? Nu mă îndoiesc, mulţi. Nu vă daţi sema că sunteţi discriminaţi? De ce compania poate parca şi face stive în mijlocul străzii fără să plătească un leu?
Nu ştiu cît costă un loc de parcare în Drumul Taberei, dar ştiu că un camion ocupă de de-a moaca echivalentul a trei locuri de parcare. Spaţiul ocupat de materiale este başca. Aşadar, prin răsfăţul companiei pe domeniul public, practic ea fentează competiţia şi se sustrage plăţii impozitului pe teren cel puţin. Başca economia de combustibil prin parcarea camioanelor pe domeniul public.

Sunt convins că punctele de lucru nici măcar nu sunt izolate fonic. Iar nămolul circulă mai liber ca vrăbiile, cărat de roţile camioanelor şi de pietonii nevoiţi să păşească pe covoare precare. Toate astea se pot cuantifica în antinevralgice, în fracturi de femur, în pacheţele de nervi şi în mii de ore de depresie psihică.

De asemeni, capitalul de timp vă e spulberat. La o socoteală simplă, din cei 350.000 de locuitori ai cartierului, cel puţin 150.000 ies zilnic din el. Ambuteiajele consumă cel puţin o oră în plus pe zi şi persoană. Înmulţit cu 150.000 şi cu 200 zile pe an, rezultă 30 milioane de ore risipite anual. Iar dacă socotim 10 lei ora, rezultă o pagubă adusă capitalului de timp al populaţiei, de 300 milioane de lei anual.

Pentru a evalua pagubele pricinuite de neplata chiriei pe zecile de hectare de teren public privatizate abuziv, cred că sunteţi suficient de calificaţi să o faceţi la centimă. Numai dacă nu credeţi că e în regulă inechitatea.

Impactul asupra comerţului din cartier şi a altor interese private, cred că orice prăvăliaş îl poate socoti prin compararea bilanţului contabil anual. Rămîne ca voluntarii din zonă să facă ancheta şi să centralizeze cifrele.

Sigur, sofiştii noştri reprezentanţi ar putea obiecta că metroul e de interes public. Că nu e numai tunel, ci şi staţii. OK. În imaginea de mai jos apare o intersecţie din buricul Hiroşimei, în locul în care terenul are cea mai mare valoare din oraş, iar densitatea circulaţiei maximă. Mai ales că la etajul II al blocului din stînga sus se află şi o autogară.
Kamiyacho
Sub intersecţie se află un complex comercial de patru ori mai mare decît cea mai mare staţie de metrou din Bucureşti. Iar sub complex, o staţie de tren urban pe pneuri. S-a lucrat vreme de patru-cinci ani, răstimp în care nu s-a întrerupt în nicio zi circulaţia. Intersecţia era pavată cu blocuri de beton detaşabile. Noaptea se îndepărtau şi se făcea schimbul de materie cu subteranul. Dimineaţa, totul era ca în palmă.

Să recapitulăm:

Primăria sectorului 6 se face vinovată de deturnarea destinaţiei unei bune părţi a domeniului public, de nesocotirea planurilor zonale de urbanism, de favorizarea evaziunii fiscale, de înrăutăţirea sănătăţii publice şi lezarea dreptului la un mediu sănătos, de discriminarea persoanelor fizice în folosul persoanelor juridice, de obstrucţionarea intereselor private legitime, de confiscarea timpului oamenilor, de punerea în pericol a vieţii şi avutului populaţiei în caz de calamitate naturală.

Cine este avocat, sunt convins că poate transpune totul în păsăreasca juridică. Rămîne să vă organizaţi pentru strîngerea datelor primare: locuinţă cu locuinţă.

Succes!

★ Diaspora nu are nevoie de parlamentari speciali, ci de procedura de vot prin corespondenţă

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative, votul prin corespondenţă by Marius Delaepicentru on 2013/07/24

Acum trei ani, într-o vizită în România, am experimentat circulaţia incognito. Am descoperit cu acea ocazie că, deşi între timp devenisem cetăţean român cu domiciliul în străinătate, figuram în hîrţoagele de evidenţă a populaţiei, cu ultimul domiciliu din ţară. Intenţionez să valorific remanenţa datelor, în folosul lărgirii participării cetăţenilor la scrutin.

Trăiesc în diaspora de mai bine de două decenii. Am fost împiedicat sistematic să votez. Nici măcar după adoptarea legii 35/2008 şi înfiinţarea cîtorva fotolii de reprezentanţi ai diasporei, lucrurile nu s-au ameliorat. Legea electorală nu a făcut decît să mărească proporţia de demagogie, de ipocrizie, de inechitate, de amatorism, de mînie, de lehamite.

Pentru a căuta o soluţie de mărire a participării cetăţenilor la vot, vă propun să analizăm întîi bazele morale ale organizării alegerilor.

1) Natura alegerilor

Alegerile uninominale sunt profund teritorializate. Principiul este: votezi pentru locul în care ai domiciliul permanent. În condiţiile actuale, ţinînd seama de marea mobilitate a populaţiei, participarea la scrutin va fi mult redusă, atît la alegerile generale, cît şi la cele locale (prin definiţie teritorializate) deoarece este practic imposibil să ţii oamenii acasă. Şi este chiar abuziv să îi ţii acasă, deoarece astfel se acreditează ideea că cetăţenii atîrnă de stat, iar nu viceversa. Ceea ce este inechitabil. Nu poţi pedepsi cetăţeanul doar pentru că este mobil.

2) Demografia

Datele ce stau la baza întocmirii colegiilor electorale, fie că e vorba despre alegerile generale sau locale, sunt cele de la serviciul de evidenţă a populaţiei. Registrul de evidenţă a populaţiei nu minte. În orice caz, nu minte ireversibil. Aşa cum am arătat în preambul, datele rămîn acolo chiar şi după schimbarea statutului de şedere al cetăţeanului român în altă ţară.
Cînd legiuitorul a introdus colegii pentru diaspora, nu s-a bazat pe datele de evidenţă a populaţiei, ci pe estimări. Dacă paşapoartele CRDS dau certitudinea rezidenţei cuiva în altă ţară. paşapoartele simple nu. Titularul se poate repatria a doua zi, sau după 15 ani. Nimeni nu poate estima cu oarecare precizie mişcarea.
Bazele diferite de constituire a colegiilor dau inevitabil iechitate în reprezentare. Nu poţi fixa colegiile electorale după ureche, ci numai după date certe.

3) Conflictele de legi

Multe state înţeleg să îşi exercite suveranitatea şi prin interzicerea activităţilor politice străine. Din start, vor fi state în care partidele româneşti vor fi împiedicate să îşi formeze organizaţii extrateritoriale. Asta înseamnă că nu pot fi înfiinţate nici secţii de votare în locuri dinafara jurisdicţiei româneşti. Ceea ce este în esenţă tot o inechitate, deoarece nu toţi electorii locuiesc vizavi de ambasadă sau de consulat.

Aşadar, observăm că din toate punctele de vedere, atît teritorialitatea, cît şi extrateritorialitatea, produc nedreptăţi.
Nedreptăţile se pot topi prin opunerea soluţiilor ateritoriale, fie în spaţiu, fie în timp.

Sună pretenţios? În fapt este simplu. Pentru electorii mobili pe termen scurt, am descris deja procedura de vot în avans.
Pentru electorii mobili sau lipsă pe termen lung, votul prin corespondenţă. Inclusiv la alegerile locale. Un exemplu recent este cel din 2011, de la alegerile locale din localităţile spulberate de ţunami, localităţi ai căror locuitori stau cu anii în refugii, uneori la distanţe de sute de kilometri.

Propunerea mea de raţionalizare a organizării alegerilor generale şi locale se bazează pe faptul că majoritatea covîrşitoare a celor care nu se află în localitate au încă legături solide, inclusiv patrimoniale, cu locul din care au plecat (temporar sau permanent).

Optica cea mai sănătoasă de tratare a persoanei politice, din partea statului, este: permanent este temporar.
Cu alte cuvinte, chiar şi cei cu domiciliul în străinătate au dreptul şi sunt datori să voteze pentru circumscripţia care arondează ultimul lor domiciliu din ţară. Aceasta este în fapt esenţa naţiunii. Votezi pentru locul în care te-ai născut. Naţiune vine de la natal. Principiul permanent este temporar face ca şi conflictele de legi să dispară. Distanţa dintre cetăţean şi stat se acoperă cu ateritorialul serviciu poştal.

Consecinţa imediată a votului prin corespondenţă – inclusiv la alegerile locale – este că devine inutilă existenţa parlamentarilor de diaspora. Criteriul de apartenenţă la naţiune se unfică astfel, prin ataşarea fiecărui cetăţean, oriunde ar fi el, a unui domiciliu, fie şi fictiv*), în ţară. O situaţie mult mai naturală, în care statul se abţine să diversifice categoriile de cetăţeni. În locul excluziunii, al dezbinării, al invidiei, se instalează incluziunea socială, fie şi de la distanţă.

––––––-
*) Rezidenţii străini din Japonia pot solicita de la primărie adeverinţe de domiciliu, pentru domiciliul din ţara de origine, dacă doresc. Pot de asemeni solicita şi adeverinţă pentru domiciliul din Japonia. Prima, pentru proceduri în baza cetăţeniei. Cea de-a doua, pentru proceduri în baza rezidenţei.

▲ Instrucţiuni de vot în Japonia

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative, votul prin corespondenţă by Marius Delaepicentru on 2013/07/24

Duminică au avut loc alegerile parţiale pentru Senatul Japoniei. Despre importanţa recentelor alegeri poate voi scrie un articol separat. Mă mărginesc doar la a prezenta felul în care se votează.

Alegătorul primeşte o carte poştală. Pe revers are înscrise următoarele informaţii:
Revers

[Titlul] Carte poştală
[Codul poştal] 73….
[Adresa destinatarului] Hiroshima….
[Numele destinatarului] Hisa….Mi… sama
[dedesubt] două coduri de bare cu corespondent în listele electorale
[Timbrul poştal – pătratul verde] „Corespondenţă cu plata la colectare”
[lozincă în acelaşi cadru] „Alegeri curate – viitor luminos”
[Dreptunghiul roşu] Biroul pentru alegeri
[Expeditor (în parantezele verzi)] Comisia de organizare a alegerilor din primăria sectorului… municipiul Hiroshima. [Rîndul II] Adresa… nr telefon… şi un număr de control (probabil pentru prevenirea falsificării)
[Cadrul rotunjit] (cu roşu) Înştiinţare pentru alegeri (cu verde) Alegeri ordinare pentru Senat.
[Ziua alegerilor] iulie 21 între orele 7 şi 20.
[Locul] secţia 311 Cartierul… ochiul 2, căminul cultural al ochiului 2. şi urmează adresa: ochiul 2, 9-26
[Deasupra liniei orizontale verzi] Votul în avans poate fi exercitat între 5 şi 20 iulie (pentru cei ocupaţi cu altele la data alegerilor)
[Sub linia verde (litere roşii)] Detalii pe spatele cărţii poştale.
Tot acolo sunt două rubrici pentru completat de către comisia de votare. Probabil, numărul de buletine pentru uninominal şi pentru listă. Probabil, număr de control pentru inventarul buletinelor de vot de la sfîrşitul votării.

Aversul conţine instrucţiunile
Scan10003
Coloana din stînga
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
[Fraza 1] Dacă aduceţi cartea poştală la secţia de votare, identificarea dumneavoastră va decurge rapid.
[Fraza 2 litere roşii] Chiar dacă pierdeţi cartea poştală, vă rugăm veniţi la secţia de votare, deoarece puteţi vota.
[Fraza 3] La secţia de votare vă putem identifica dacă ne răspundeţi cînd v-aţi născut (luna şi ziua). În mod sigur nu vă vom întreba în ce an v-aţi născut. Sau:
[Fraza 4] vă putem identifica în baza unui document, cum ar fi permisul de conducere.
[Fraza 5] Vă rugăm să cooperaţi, pentru a nu vă pierde importantul vot.

Modul de votare
[dreptunghi roşu plin 1] Pentru votul uninominal, scrieţi numele candidatului pe buletinul de culoare galben deschis.
[dreptunghi roşu plin 2] Pentru votul proporţional pe listă, scrieţi pe buletinul de culoare albă numele candidatului sau pe cel al formaţiunii politice.

Despre informaţiile publice
[Fraza 1] Vom actualiza informaţiile publice strecurînd flaiere în ziare (Asahi, Chuugoku, Mainichi, Yomiuri, Sankei)
[Fraza 2] Dacă nu sunteţi abonat la niciun ziar, după o cerere la comisia de sector de organizare a alegerilor, vă putem trimite informaţiile prin poştă.
[Fraza 3] În plus, la primăria de sector, la căminele culturale de cartier şi în alte locuri, puteţi găsi aceleaşi flaiere.

Coloana din dreapta

[Cadru roşu] Îndrumări pentru votul în avans (vă rugăm apelaţi în caz de nevoie)
În cazul în care aveţi treabă, sunteţi la muncă etc. în ziua votului, vă rugăm folosiţi sistemul de vot în avans. (Este nevoie să completaţi o cerere).
[pătrat verde 1] Interval de timp: începînd cu ziua următoare anunţării alegerilor şi pînă în preziua alegerilor. Inclusiv sîmbăta, duminica şi sărbătorile legale.
[pătrat verde 2] Orar: de la 8:30 la 20:00.
[pătrat verde 3] Locul: La primăria sau la biroul teritorial în a cărei/cărui jurisdicţie locuiţi. (cu excepţia biroului teritorial de pe insula Ninoshima).
[pătrat verde 4] Documente necesare: cartea poştală de faţă.

Despre votul la distanţă
Dacă locuiţi la o altă adresă, şi nu puteţi ajunge la secţia de votare de care apraţineţi, şi nu puteţi nici să votaţi în avans, puteţi purcede la votul la distanţă. Detalii puteţi afla dacă luaţi legătura cu cea mai apropiată comisie de organizare a alegerilor.

★★★ Anomia ca produs al Justiţiei – azi, dosarul doctorului plagiator

Posted in Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2013/06/03
Tocmai am depus o plîngere penală împotriva dr.plg.ponta
–– Original Message ––

From:Marius
To: supc(la)mpublic.ro
Sent: Monday, June 03, 2013 4:03 AM
Subject: Plingere nexa dosarului 783/P/2012 (Unicode UTF-8)
Marius MISTREŢU
Adresa:(…)
telefon numărul:(…)

>Stimaţi domni,
Mă numesc CNP (…) – Marius MISTREŢU (numit mai jos MM). Permiteţi-mi să vă semnalez că în lucrarea Răspunderea în dreptul internaţional umanitar, (numită mai jos Carte) publicată la Editura Universul Juridic în anul 2010, cu autorii: Daniela COMAN (numită mai jos DC) şi Victor Viorel PONTA (numit mai jos VVP), am găsit fraze întregi, blocuri de text asupra cărora am un drept patrimonial legitim constituit. Dreptul meu acoperă strict fragmentele de text prezente în Carte la paginile: 80, 88-93, 108-109, 111-112, 113-117, 127-134, 150-152, 187-188, 192, 239-244 (mulţimea A) confirmate în raportului ORDA, nr. 11414 din 15.05.2013, ca avîndu-l autor-sursă pe Dumitru DIACONU (numit mai jos DD) în lucrarea: DIACONU, D.Curtea internaţională, istorie şi realitate – ed. All Beck 1999, în paginile: 4, 7-11, 11-12, 12-13, 13-16, 5-6, VIII, 27-31, 36-37, XIII, XIV, XV, 21-24, 25-26 (mulţimea B).

Intersecţia mulţimilor A şi B, reprezintă proprietate intelectuală însuşită fraudulos de către VVP, drept care, depun prezenta
PLÎNGERE

Stimaţi domni,

O serie de acte şi fapte mă îndreptăţesc să reclam dreptul patrimonial asupra proprietăţii intelectuale (blocuri de text numite mai jos Proprietate), marcate în preambulul plîngerii de faţă prin intersecţia a două mulţimi de fraze şi idioame ordonate, drept pe care i-l opun lui VVP, sub aspectul săvîrşirii infracţiunii, prevăzute în articolul 140(1) şi 140(2) din legea 8/1996. Vă rog să reţineţi, reclamaţia mea nu include sub nicio formă partea morală a drepturilor de autor, cea definită în articolul 10 al legii citate, ci doar pe cele aplicabile, listate în articolul 13 al aceleiaşi legi.
În fapt, la data de 19 iunie 2012, ora 17:52, pe saitul TVR apărea declaraţia lui DD, (citez): „Judecător la Curtea de Apel din Piteşti, Dumitru Diaconu susţine că nu a avut curiozitatea să confrunte lucrarea lui Ponta şi cartea sa.” (am încheiat citatul).
Declaraţia din 19 iunie 2012, a autorului-sursă, DD, echivalează cu lepădarea Proprietăţii, fapt întărit ulterior şi de alte: atitudini, fapte, lacune şi documente.

La data de 23 august 2012, am aflat despre denunţul penal ce a stat la baza dosarului cu numărul 783/P/2012, dosar aflat pe drept în centrul atenţiei publicului. Fireşte, curios să cunosc faptele şi documentele, am găsit pe internet, atît textul denunţului, cît şi probele aduse de denunţători.
Mi-am însuşit unilateral Proprietatea abandonată (partea patrimonială), cu titlu provizoriu, pînă cînd dosarul cu numărul 783/P/2012 se va fi încheiat. Faptele ulterioare m-au îndreptăţit să îmi însuşesc definitiv Proprietatea, în virtutea dreptului natural, după cum urmează:

La data de 23 august 2012, am salvat fişierul de interes, prelevat din folderul de fişiere temporare al browser-ului. Cu alte cuvinte, mi-am însuşit Proprietatea găsită pe hard-disk-ul computerului personal. Întrucît Proprietatea este imaterială, non-energetică, neaflată pe domeniul public, internetul însuşi nefiind nici teritorial, nici domeniu public, nu am obligaţia să o predau Poliţiei. Iar autorul DD îşi exprimase, încă de la data de 19 iunie 2012, dezinteresul pentru Proprietatea lepădată. Dezinteres care poate fi însă interpretat şi altfel:

(ceea ce urmează este o speculaţie, numită mai jos Speculaţie)
Nuanţa: „nu am avut curiozitatea să” nu închide neapărat un conflict, ci mai degrabă îl deschide. Poate, într-un viitor oarecare, DD va fi curios să…
Declaraţia lui DD este un indiciu, fie al dezinteresului absolut, fie al unui raport de putere, în care putem doar presupune care este agresorul şi care, victima. Aşadar, o situaţie confuză, cu un imens potenţial de şantaj: fie DD îşi oferă ocazia de a-l şantaja pe VVP cu depunerea oricînd a unei plîngeri penale, fie VVP îl poate şantaja pe DD cu alte clenciuri. VVP este prim-ministru şi are legalmente suficientă putere pentru a o face direct sau pe ocolite. Repet, suntem pe terenul speculaţiei. Vulnerabilitatea lui DD poate fi agravată de eventualitatea ca însuşi DD să fi scris cărţi întregi apelînd la plagiat. De unde şi „dezinteresul”. Dacă nu ar fi aşa, în cazul Proprietăţii litigioase, DD ar fi ridicat neîntîrziat pretenţia de daune materiale împotriva autorului VVP. Dacă aş fi procuror la DNA, aş privi deja chiorîş lanţul „cumsecădeniei”. (am încheiat Speculaţia)

La data de 16 mai 2013, conform rezoluţiei emise de Secţia de Urmărire Criminalistică din cadrul Parchetului General, VVP a fost scos de sub urmărirea penală, rezoluţie devenită publică pe 21 mai 2013.
Constatînd că autorul-sursă, DD, a refuzat, pînă la încheierea cercetării penale, să emită vreo pretenţie de natură patrimonială asupra textelor în litigiu, fapt consemnat şi de presă, şi de procesul verbal ataşat de procurorul de caz (fila 125 din dosarul cu numărul 783/P/2012), precum şi lipsa de reacţie a Editurii All Beck la plagiatul după lucrarea: DIACONU, D.Curtea internaţională, istorie şi realitate – ed. All Beck 1999, am hotărît să îmi însuşesc definitiv Proprietatea, retroactiv, începînd cu data de 23 august 2012.

Pentru Binele public, iau ca real dezinteresul absolut al lui DD faţă de Proprietatea lepădată, aflată în paragină între: 19 iunie 2012 şi 23 august 2012, anunţ că mi-am însuşit-o, în speranţa că astfel voi contribui la înlăturarea suspiciunilor legitime, formulate în Speculaţie.

S-ar putea ridica obiecţia că nu am luat în prealabil legătura cu DD, cu VVP şi eventual cu DC, pentru a negocia regimului juridic al Proprietăţii. Din păcate, potenţialul infracţional al situaţiei prezentate în Speculaţie este prea mare pentru a mă angaja în negocieri private. Am preferat să le acord persoanelor implicate, în mod transparent, ocazia de a se elibera de teama de presiuni, fără ca eu însumi să fiu vreodată suspectat de intenţii malefice. Nu mă îndoiesc, v-aţi dat seama de buna mea credinţă.

Ţinînd seama că DD este în prezent judecător la o Curte de Apel, deci, persoană naturală cu discernămînt, dacă DD se va fi simţit în vreun fel lezat de Speculaţia mea şi de lipsa unei negocieri între mine şi domnia-sa, are desigur opţiunea cererii către CSM, de apărare a reputaţiei. Însă sunt aproape convins că recomandarea CSM va fi ca, pur şi simplu, titularul să îşi revendice dreptul patrimonial asupra fragmentelor abandonate din operă, drept ce nu poate fi îndreptat decît împotriva plagiatorului efectiv, VVP (eventual şi DC), iar nu împotriva mea, deoarece eu nu am comis niciun plagiat. Încă. Or, o reclamaţie îndreptată doar împotriva mea, ar fi din start o nedreptate şi un proces de intenţie, ceea ce ar ciobi şi prestigiul titularului, nu numai reputaţia.


În concluzie, încurajat de rezoluţia din dosarul cu numărul 783/P/2012, conform căreia (citez) „fapta nu există”(am încheiat citatul), în vederea valorificării unei colecţii mai mari de produse intelectuale abandonate, intenţionez să integrez Proprietatea într-o lucrare originală, un curs universitar, dedicat studenţilor în ştiinţele Dreptului. Bineînţeles, deîndată ce îmi voi cumpăra o diplomă de doctor în drept, şi astfel desăvîrşindu-mi impostura, în acord cu moravurile româneşti. Mă bazez şi pe faptul că, aşa cum se specifică în raportul ORDA nr. 11414 din 15.05.2013, în ştiinţele Dreptului, limbajul este atît de (citez)„aproape standardizat”(am încheiat citatul), încît originalitatea şi plagiatul sunt greu de deosebit. Aş zice că întocmirea unei întregi biblioteci de cursuri universitare poate fi încredinţată unui program informatic specializat în plagiate originale.
Altminteri, fapt uşor de constatat, în Carte, în vecinătatea imediată a pasajelor ce alcătuiesc Proprietatea, contribuţia originală a autorului VVP se reduce doar la adaosul de conjuncţii şi de locuţiuni, după cum urmează: „Astfel, Totodată, Potrivit acestei Convenţii, De asemenea, aşa cum am menţionat mai sus, Momentul conflictului, Astfel, aşa cum vom nota în continuare, va împuternici, Potrivit dispoziţiilor articolului 11, cu toate acestea, Prin urmare, Reiterînd, Aşadar, Astfel, „. Am enumerat părţile originale din blocurile plagiate. (rezultatul scăderii: A minus B)


Recapitulăm:

DD nu clamează nimic, Ed. All Beck nu apără nimic, VVP şi DC nu declară nimic, Ed. Universul Juridic nu se ruşinează de nimic, ORDA nu vede nimic, iar procurorul de caz nu vede fapta penală. În consecinţă, Proprietatea nu mai este nici privată, nici pe domeniul public, nu este resursă naturală, nu este folclor, dar aparţine nimănui şi tuturor. Adică, mie, primul recoltor.

Stimaţi domni,

Ţinînd seama de:

a) consecinţele perverse şi anomice ale rezoluţiei procurorului de caz, în dosarul cu numărul 783/P/2012,
b) exploatarea consecinţelor paradoxale ale rezoluţiei citate, prin arogarea din partea mea, cu bună credinţă, sub protecţia tezelor de la Art. 44 (8) din Constituţia României, a dreptului legitim dobîndit asupra Proprietăţii, şi de îndreptarea lui împotriva autorilor VVP şi DC,
c) lipsa în continuare a vreunei reclamaţii din partea autorului-sursă, DD şi/sau a Editurii All Beck, împotriva suspecului VVP,
d) continuarea neîntreruptă, pînă în prezent, a comercializării de către Editura Universul Juridic a Cărţii conţinînd proprietate intelectuală în litigiu,
e) lipsa din dosarul cu numărul 783/P/2012 a unei declaraţii din partea suspecţilor de plagiat: VVP şi DC, fapt ce le ştirbeşte dreptul la apărare, cu consecinţe pe care, în stadiul actual, le va putea lămuri, poate, doar CEDO,
f) declaraţia Procurorului General, din 23 mai 2013, în care acesta afirma (citez): „…nu exclud reanalizarea cazului…” (am încheiat citatul), declaraţie cu mare potenţial de şantaj, ce ridică suspiciuni legitime,

Vă rog să:

1) constataţi ivirea cel puţin a unui element nou în litigiu,
2) redeschideţi dosarul 783/P/2012, pentru reluarea cercetării, sub aspectul infracţiunilor prevăzute în articolele 140 şi eventual 141, din legea 8/1996, să luaţi măsurile provizorii necesare, în condiţiile Art. 118 din Codul Penal şi al legilor conexe, pentru repararea prejudiciului adus Binelui public şi intereselor private legitime, de comercializarea lucrării: COMAN, Daniela şi PONTA, V. – Răspunderea în dreptul internaţional umanitar – ed. Universul Juridic – 2010.

Pentru stabilirea cuantumului prejudiciului material, cîntăresc opţiunea de a mă constitui parte civilă într-o procedură judiciară separată, în funcţie de evoluţia viitoare a cercetării penale.

Deşi consider că, în prezenţa atîtor lacune: factuale, legislative şi procedurale, descrise mai sus, drepturile mele patrimoniale asupra Proprietăţii sunt de domeniul evidenţei, la nevoie, voi furniza documentul de constituire.

Cu stimă,


Marius Mistreţu – cîrciumar

Hiroşima

★ URA şi la gară

Posted in Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2013/05/22

Am scris una mică la Universitatea Româno-americană. Enjoy.

–– Original Message ––
From: Marius
To: mihai.naghi@rau.ro
Sent: Wednesday, May 22, 2013 3:10 PM
Subject: Prestigiu stirbit (Unicode UTF-8)

Stimaţi domni,

Este pentru prima oară cînd vă scriu. Sunt un părinte al cărui fiu doreşte să studieze la universitatea pe care (sper) cu onoare o reprezentaţi. Se pune totuşi o problemă de ordin legal, şi mai ales moral.

Ani buni, Universitatea Româno-americană (URA) a angajat şi a plătit un lector, ce ulterior a devenit conferenţiar în aceeaşi universitate. Numele său este Victor Viorel Ponta, actualmente prim-ministru al României.
În luna mai a anului 2012, fostul dv. conferenţiar, Ponta, a fost dovedit de către revista Nature, iar ulterior, de către comisia de profil din Universitatea Bucureşti, ca plagiator. Şi nu orice fel de plagiator, ci unul care şi-a obţinut titlul de doctor în Drept, în baza unui plagiat.

Conform Codului Muncii, cadrele universitare doctori au un spor de 16% la salariu. Sunt convins că URA a respectat Codul Muncii şi i-a plătit plagiatorului sporul legal de doctorat. Actualmente, oricine poate constata că sporul de doctorat încasat de plagiatorul conferenţiar Ponta reprezintă venituri necuvenite, ce, în linii mari, ar corespunde cu un salariu suplimentar la fiecare 6 1/2 luni de muncă.

Cred că nu mai este nevoie să vă amintesc că reprezentaţi o universitate, persoană juridică de interes public, cu misiunea, formativă, înainte de cea informativă. Comportamentul persoanei juridice URA influenţează mii de destine, iar răspunderea morală ce vă revine nu este jucărie.

Stimaţi domni,

Am aşteptat vreme de un an ca URA să se disocieze cert de plagiatorul conferenţiar. Iar disocierea nu se poate face din vorbe, ci prin recuperarea veniturilor necuvenite de la doctorul plagiator. În consecinţă:

Aştept de la dumneavoastră dovada certă, sub forma cópiilor digitizate după extrasul statelor de salariu (partea referitoare la sporul de doctorat) pe ultimii 5 ani de activitate ai titularului. Termenul este de 30 de zile.

Aştept de la dumneavoastră dovada recuperării plăţilor necuvenite, de la doctorul plagiator Victor Viorel Ponta, pe ultimii 3 ani de activitate la URA, conform Codului Civil. Termenul este de 90 zile de la data primirii mesajului de faţă.

În cazul în care titularul refuză să returneze veniturile necuvenite, plus dobînda aferentă, aştept de la dumneavoastră să vă constituiţi parte civilă pentru recuperarea prejudiciului material. Termenul este de 60 de zile de la data primirii mesajului de faţă.

Vă precizez că, în interesul prestigiului URA, mai important decît deznodămîntul eventualului proces în instanţă pentru recuperarea prejudiciului, este acţiunea în sine. Cu cît mai transparentă, cu atît mai bine pentru URA.

Întrucît este o chestiune de interes public, scrisoarea de faţă este publică şi va fi publicată şi în spaţiile publice online. Sfătuiesc pe oricine să vă trimită mesaje asemănătoare. Sper să nu vă irite faptul că ele ar putea fi identice cu cel de faţă.

Cu stimă,

Marius Mistreţu – cîrciumar

Hiroşima – Japonia

▲ Sentinţă de anulare a alegerilor din colegiile #1 şi #2 Hiroşima

Posted in Scatoalce de Stat, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2013/03/26

Despre premizele perverse ce produc rezultatele perverse născute de legea electorală din România s-a tot discutat. Şmecheria cu decuparea colegiilor este strigătoare la cer, dar nimeni nu întreprinde nimic pentru a restabili echitatea.

Iată că japonezii, cu un sistem electoral asemănător, cu aceleaşi rezultate paradoxale – dar cel puţin cu cotă fixă de fotolii adjudecate prin redistribuire, ceea ce face ca întotdeauna 180 din cei 480 de deputaţi ai Camerei Reprezentanţilor să fie în număr constant – au luat taurul de coarne.

Într-o sentinţă a Curţii Supreme de după alegerile generale din 2009, a fost declarat neconstituţional raportul de 2,43 între greutatea celui mai uşurel şi respectiv cel mai greu vot. Raport rezultat atît din decuparea vinovată a unor colegii inegale numeric, cît şi din cauze demografice în timp.
Camera reprezentanţilor însă a ignorat decizia Curţii Supreme, iar la alegerile din 16 decembrie 2012, a trasat cele 300 de colegii exact ca la alegerile precedente.

Contestarea nu a întîrziat. Grupul de avocaţi pentru sănătatea sistemului electoral, înfiinţat în 1962, are deja 14 sentinţe pronunţate de tribunale judeţene, pentru 31 de colegii. Sentinţe călîi, în care se constată anticonstituţionalitatea greutăţii votului, dar nu sunt urmate de decizii de anulare a alegerilor.

…pînă ieri, cînd Tribunalul judeţean Hiroşima a declarat nule alegerile din colegiile #1 şi #2 Hiroşima*). cu observaţia că raportul faţă de medie al electorilor calificaţi a fost intolerabil de mic (0,65 în colegiul #1 şi 0,52 în colegiul #2) ceea ce ridică greutatea votului individual la (raportul invers) la 1,54X şi respectiv 1,92X. Cu alte cuvinte, un vot din colegiul #2 Hiroşima a fost de aproape două ori mai greu decît media. Într-adevăr, intolerabil. Decizia de ieri, de anulare a alegerilor în colegiile citate, este prima de acest fel de la intrarea în vigoare a actualei Constituţii (1946). Dragnea are de ce se teme acum.

Pentru a scoate din Camera Reprezentanţilor cei doi deputaţi (dintre care Kishida fu ales şi de nevastă-mea), va fi însă necesară o decizie a Curţii Supreme a Japoniei**) care să confirme decizia de azi a Tribunalului judeţean Hiroşima.

Vestea vine foarte prost pentru regimul Abe II, deoarece premierul, aşezat confortabil pe o majoritate îngrijorător de mare, tocmai declara prin ianuarie că nu e dispus să iniţieze modificarea codului electoral.

Sursa este Radio NHK, buletinul din 26 martie ora 0, dar ştirea poate fi găsită şi pe Yahoo! care citează din Asahi.

Pentru a ne da seama cît de departe suntem de noţiunea de echitate, trebuie să observăm că în Constituţia românească este „firesc” ca, în plenul Camerelor reunite, votul unui deputat să fie de 2,354X mai greu decît votul unui senator. Ceea ce e intolerabil în Japonia, devine tolerabil şi natural în promiscuitatea morală a Constituţiei iorgovane amendate.

–––––––––
*) Fără legătură cu subiectul: în colegiul #3 Hiroşima a fost o situaţie „românească”: Candidatul I – admis, Candidatul II – respins, Candidatul III – admis.
**) O secţie a Curţii Supreme a Japoniei îndeplineşte rolul de Curte Constituţională.

▲ Haiducie cu TVA

Posted in Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2013/03/22

Din 1989, de la înfiinţarea TVA, Japonia a avut doar o creştere a taxei cu pricina, la 1 aprilie 1997, de la 3%, la 5% cît e în prezent. La 1 aprilie 2014, TVA va creşte de la 5% la 8%, iar de la 1 octombrie 2015, va sălta la 10%.

Despre creşterea TVA pînă la 15% în 2020, precum şi despre schema de aplicare, se ştia încă din anul 2004. Ce nu se ştia erau datele de la care vor avea loc măririle şi nici ce partide îşi vor asuma măsuri atît de impopulare. Proxima mărire, cea din 2014, a dus printre altele şi la scăderea drastică a popularităţii precedentului cabinet al coaliţiei conduse de PDJ. PLD a cîştigat alegerile din 16 decembrie 2012 cu un scor confortabil, conduce o coaliţie cu peste 66% din componenţa Camerei Reprezentanţilor şi are toată legitimitatea să devină executorul testamentar al defunctului Executiv. Se impune însă detalierea, nu numai la nivelul finanţelor, dar şi microeconomic.

Astfel, companiile comerciale, strîmtorate de creşterea TVA, nu vor avea voie să îşi facă un salespoint din declaraţia că îl scutesc pe client de TVA. Preţurile oricum vor creşte, fie şi numai pentru că guvernul Abe II şi-a propus ieşirea din deflaţia cronică (de două decenii) prin măsuri de inflare controlată. A trîmbiţa că scuteşti clientul de plata TVA este demagogie. Dar numai zădărnicirea demagogiei nu este suficientă pentru a motiva o interdicţie. Raţiunea interdicţiei zace însă în legislaţia antimonopol.

Dacă o companie ar fi tentată să prostească clientul cu haiduceala comercială cum că ea va suporta creşterea de TVA, ba, chiar TVA cu totul, celelalte îi vor urma, pentru că nu ar avea încotro. Vînd sau mor. Capcana socială, pe lîngă impactul negativ în morala publică*), ar avea ca rezultat o variaţie concertată a preţurilor. Or, variaţia concertată a preţurilor, fie ea în sus, fie în jos, este unul şi acelaşi lucru cu cartelarea. Cartelarea este o practică economică nocivă, interzisă de lege. Interdicţia este astfel justificată, şi moral, şi legal.

Începînd cu anul 1997, orice vînzător are obligaţia de a afişa preţul cu TVA inclus. Guvernul Abe II face însă o concesie. Întrucît vor urma două creşteri de TVA la intervale scurte (12 şi respectiv 18 luni), pentru a nu mări costurile de actualizare a etichetelor, vînzătorii vor avea dreptul ca, temporar, să afişeze preţul separat de TVA.

––––––––––––-
*) Mitul haiducului este prezent în cam toate culturile. Chiar şi în Japonia, sunt mii de filme ale căror tramă urmează scheme haiduceşti. Mitul haiducului amăgeşte setea naturală de dreptate a receptorului, chit că faptele din care el se naşte sunt cu mult mai triviale şi mai mercantile. Atunci cînd ele nu sunt ficţiune pură. Statul însă, dacă e stat de drept, are obligaţia morală să descurajeze pătrunderea mitului haiducului în treburile publice şi Justiţia de la bec. Demagogia eroizantă, bazată pe mitul haiducului, fie că e politică, fie comercială, fie mediatică, nu este de interes public.

%d blogeri au apreciat asta: