● Cvorum
Cînd la un scrutin local (nu mai ştiu dacă cel din 2000 sau 2004) participarea la vot a fost sub aşteptări, iar tendinţa era clar descendentă, Ion Iliescu a venit cu ideea eliminării pragului minim de participare prezent în legea electorală de atunci drept condiţie de validare a alegerilor generale. Iliescu a propus relaxara condiţiei cu pricina, pentru a evita un blocaj (altminteri, încă de neevitat, conform legii referendumului).
Recent, Camera Deputaţilor a eliminat cvorumul din regulamentul şedinţelor Biroului Permanent. Tot pentru evitarea blocajului, de data aceasta, parlamentar.
Sofiştii nu au întîrziat să apară. Nu mai departe, Blănculescu (Ionel?) şi Alina Gorghiu o ţineau langa pe la televiziuni, cu: „principiul democraţiei”, (care principiu?) cu ameninţarea cu „dictatura”, cu „Marea Adunare Naţională”, cu „bampiru'”…şi cu alte cataclisme.
Le-aş aminti celor doi sofişti citaţi, precum şi altora, poate mai inteligenţi, că mandatul de parlamentar nu este unul imperativ. De aceea, pentru adoptarea unei decizii colective, niciuna din condiţiile prealabile nu trebuie să fie mai importantă decît cea minimală într-o democraţie: votul majoritar al CELOR PREZENŢI.
Nu poţi chiuli în numele propriei conştiinţe, dacă tu, delegat al poporului nu catadixeşti să te prezinţi cel puţin la şedinţele Biroului Permanent. Lipsa ta de acolo este interpretată ca acord prezumat pentru orice decizie ar lua-o cei prezenţi. Ai auzit? Cei prezenţi.
Dacă nu ar fi aşa, atunci, în numele simetriei, eu, Suveranul, ar fi trebuit să fiu obligat prin lege să particip la scrutinul prin care tu ai fost ales. Or, deocamdată cel puţin, votul popular nu este obligatoriu. Mandatul tău nu e imperativ, şi nici prezenţa ta la BP nu e necesară. Tu vrei să fii absent. Eşti liber să fii absent.
Alin Fumurescu
Fără buletin 
Si totusi, absentele nemotivate din Parlament nu ar trebui admise, din moment ce acei flacai sint platiti sa fie acolo. Si nu numai ca sint platiti, dar insusi contractul lor social cu alegatorii ii obliga la prezenta. Alegatorii i-au ales pentru a parlamenta, nu pentru a face boicoturi. deci functia (job-ul) ii obliga la a fi prezenti. Au libertatea de a vota contra, dar nu de a lipsi de la vot.
E bine ca macar au schimbat regulamentul in sensu de ai „amenda” la diurna. Ar trebui amendati mai mult (si la salariu), si, la 3 absente, ar trebui sa li se taie salariul pe o luna.
Sunt de acord cu ce ai zis… și inclusiv cu „votul majoritar al CELOR PREZENŢI” dar ar trebui totuși niște limite minimale…
În comisia X se convoacă o ședință… apar 3 persoane din cele 37 (deci sub 10%)… toate 3 votează Y… propunere aprobată unanim… Nu? Nu prea mai îmi pare că e așa de unanim! Pentru a fi „politically correct” ar trebui să zici „aprobată unanim de cei prezenți” și mi se pare că în loc să simplificăm lucrurile se complică… apar probleme de legitimitate a deciziei… mi se pare chiar mai complicat așa…
În plus eu sunt totuși convins de fraza
„Calitatea unei decizii este direct proporțională cu numărul oamenilor implicați în luarea deciziei”…
Păreri?
Şi care ar fi limita sub care nu am mai putea discuta despre democraţie? 49%, 25%, 10%, sau 3%?
Legitim e atunci cînd îi convoci, şi nu vin. Atîta timp cît chiulul titularilor e un act unilateral de voinţă, unanimitatea celor prezenţi e OK.
Ilegitim e cînd îi împiedici să vină şi să decidă împreună cu ceilalţi. Se cunosc destule cazuri de intimidare a electorilor (fie ei elementari sau delegaţi) de-a lungul istoriei.
Nu mai departe, pe mine nu m-au lăsat să votez la alegerile europene din 2009, deşi mă deplasasem 900Km pe banii mei pînă la cel mai apropiat consulat, şi aveam destule documente cît să nu se îndoiască nimeni că eu n-aş fi eu. Nu am fost lăsat să votez, pentru că, vezi, Doamne!, aveam paşaportul expirat. Atîta timp cît paşaportul nu reprezintă un mandat de elector, ci doar un document de identitate, (considerabil pînă la proba contrarie) atîta timp cît nu am prezentat un paşaport anulat, atîta timp cît am prezentat şi alte documente, în termenul de valabilitate (certificatul de naştere) trebuia să mi se permită exercitarea dreptului politic constituţional. Pentru mine, într-adevăr, cei aleşi la scrutinul la care am mers dar nu mi s-a permis votarea, sunt ilegitimi. Dar pe amicii noştri din BP nu i-a împiedicat nimeni să nu vină la şedinţe. Astfel, toate deciziile din BP devin legitime.
Sunt un cititor fidel (prin rss).. am citit pățania ta…
Nu vreau să „fabulez” cu un procent dar rămân convins că ar trebui păstrat un prag sub care „nu avem cvorum”.
CVÓRUM s.n. Numărul suficient de participanţi pentru ca o adunare să se poată considera împuternicită să adopte o hotărâre.
(mai multe: http://dexonline.ro/definitie/cvorum)
Cred că ar fi dubios dacă TOATE adunările ar avea din principiu cvorum dacă 1 persoană membră în adunarea respectivă se prezintă și apoi poți duce în absurd… în convocare se scrie „dacă nu veniți să votați atunci înseamnă că votați X” în felul ăsta nu mai trebuie să vină nimeni și deciziile se iau de cel/cei care fac convocarea.
Mă gândesc că, totuși, nu noi am inventat noțiunea…
Ar fi interesantă părerea unui istoric.
Consider că în RO problema este totuși în altă parte… nu la cvorum…
@eRadical:
Corectă observaţia. Însă în regulamentul Camerei s-a ajustat doar limita inferioară a cvorumului. Ea este dată implicit, doar de celelalte articole din regulament, ce prevăd în mod expres ca la şedinţele BP să existe un prezidiu format din ţ membri. Dacă numărul total al participanţilor e mai mare sau egal cu ţ, atunci, condiţiile procedurale se consideră îndeplinite.
În definiţia preluată de tine, apare verbul a considera, ceea ce îi dă deja cvorumului un caracter relativ.
Spre exemplu, pînă de curînd, adulterul era faptă penală. Mai tîrziu nu a mai fost considerat delict, iar dreptul familiei s-a restrîns la condiţiile minimale: cele de natură civilă şi educaţională. Cu alte cuvinte, deviaţiile de natură afectivă din familie au fost scoase de sub incidenţa legii, atîta timp cît afectele cu pricina nu lezează scopul familiei, adică stabilitatea ei materială şi educaţională. Dacă nu ar fi fost aşa, ar fi trebuit considerat delict şi patima jocurilor de noroc, şi ea un afect ce ar deteriora relaţiile dintre soţi.
Revenind, pe scurt, dacă chiulangiii lipsesc din motive afective (ura faţă de cineva sau ceva) asta ar fi nedrept să oprească procesul legislativ pentru o întreagă ţară. Şi atîta timp cît nu există pîrghii legale de aducere a lor la şedinţe, nu avem decît să ajustăm condiţiile procedurale. Dacă nu am face aşa, paradoxal, ţara ar fi condusă în mod pasiv, printr-o absenţă, iar nu printr-o prezenţă.
Excelent punctat. As mai adauga o completare: deoarece, conform aceleiasi mereu abuzate constitutii, parlamentarii sunt „in serviciul poporului”, votul secret ar trebui interzis in parlament, deoarece „poporul” are dreptul sa stie exact cum a votat fiecare „ales”.
@ Marius – abia acum am apucat sa-ti citesc argumentatia – si-mi cer scuze. Cateva precizari: – exista o „tiranie a majoritatii” – termenul nu e de ieri de azi (vezi Tocqueville, preluat ulterior de catre John Stuart Mill). Si e o tiranie mai cumplita decat orice tiran – z’cea Tocqueville: pe tiran il mai poti decapita, majoritatea nu poate fi decapitata pentru simplul motiv ca n-are cap.
Alta: aici e vorba de un regulament – corect sau nu, n-are acum importanta (si-n America sunt o multime de legi si de regulamente stupide si ma revolt impotriva lor, dar incerc sa le respect). Aici, insa, e vorba despre forul legislativ. Daca majoritatea decide de maine (de ieri, c-a decis deja) ca regulamentul nu-i convine si-l schimba, ceva-undeva nu e normal. Pentru ca pe urma vine noua majoritate si-l schimba la loc – si-atunci putem vorbi despre orice altceva numai despre lege nu (eventual legea celui mai tare). In extremis, majoritatea poate decide sa voteze doar Anastase, nu?
– parlamentarii aia SUNT prezenti in parlament, sunt prezenti in comisii, dar refuza sa se prezinte in plen cand sedinta e condusa de catre Anastase care a fraudat, pe fata, regulamentul. E, cum s-ar zice pe la voi, o greva … japoneza :))
– problema e aproape filosofica si se intoarce la fundamentarea legii: o lege e lege pentru ca e dreapta sau pentru ca e votata de catre majoritate? Ca daca majoritatea decide de maine ca noi doi nu mai suntem cetateni romani ci inamici ai statului care trebie executati, ce ne facem?
In fine, asta e o discutie mai lunga, dar e cam tarziu. Sunt insa sigur ca vom avea timp s-o reluam…
PS Gandeste-te ca majoritatea asta era a PRM, sa zicem – ai fi adus aceleasi argumente sau ai fi gasit altele? Sincer.
uitai sa subliniez inca o data – parlamentarii opozitiei sunt prezenti „la usa”. Mie imi pare ca atitudinea lor seamana perfect cu a ta, de fapt… Protesteaza impotriva unei incalcari atat a regulamentului cat si a bunului simt cum pot, in limitele legii (ca majoritatea minoritatiii are alte motive, ascunse, sau ca a procedat la fel cu opozitia cand era o majoritate, nu schimba datele problemei. Nu ar trebui, cel putin.)
Salut, Aline!
Iartă-mă pentru întîrziere.
Cred că am citit în printrerîndurile de după ţigară, şi ulterior pipă, că ţi-ai adjudecat doctoratul. Felicitări!
Acuma, la subiect:
Similitudinea invocată de tine e parţială. Eu nu am decît puterea unui cetăţean. Neales, dar cetăţean. Parlamentarii boicotişti discută de pe poziţii de putere, fără să-şi ia răspunderea exercitării puterii cu care au fost investiţi. Iar asta e o diferenţă fundamentală. Apoi, să ne uităm la mobil. Eu protestez împotriva disoluţiei statului. Ei, pentru. Boicotul nu poate înlocui parlamentarismul. Iar arma lor este parlamentarismul. Au folosit-o numai pentru a frîna adoptarea de legi. Adică tot pentru ca lucrurile să nu se producă. Nu vor s-o folosească. (îţi reamintesc, legea de organizare a alegerilor e făcută tot pentru ca lucrurile să nu se producă. eu vreau ca lucrurile să SE producă.). Şi au şi motive. Prea mulţi „bogătari”, reprezentaţi de greviştii parlamentari, ar fi atinşi de legile ce urmează a fi trecute prin procedura de asumare a răspunderii, altminteri, o procedură la fel de democratică, precum cea parlamentară tipică, din moment ce Parlamentul are arma cenzurii totale asupra Executivului.
Vezi tu, Aline, există victimizare de pe poziţii de forţă şi victimizare de pe poziţii slabe. Întrebarea e: care din cele două e rea? (Hint: ecologiştii radicali.)… Ai ghicit. Greva opoziţiei e mai degrabă făcută pentru a acoperi precaritatea sa intelectuală în primul rînd, şi apoi pe cea doctrinară. Ei nu au argumente raţionale pentru a combate iniţiativa Executivului. Pentru că dacă ar avea, ar sta liniştiţi în bănci, ar trînti guvernul, iar dacă nu pot, mai sunt două puncte în care ar putea interveni: Preşedintele şi Curtea Constituţională. Iar pentru că ei ştiu că nu au dreptate, încearcă să împută cursul în amonte. Dacă nu au putut în comisii, următorul bastion e Biroul Permanent. Pentru că aşa, se pot victimiza fără riscul facerii de rîs în plen. În plus, ei ştiu că poporul ţine întotdeauna cu „victima”. Chiar dacă „victima” vrea să impună o tiranie a minorităţii, altminteri la fel de descreierată precum cea a majorităţii. Iar tu, ca trăitor în SUA, te loveşti destul de des de ea.
Revenind, opoziţia practică un joc periculos, tocmai pentru că slăbeşte parlamentarismul. La urma urmei, ştii şi tu că un discurs bine articulat în plen face mai mult decît 10 boicoate goale. Dar pentru ca discursul memorabil să se petreacă, trebuia ca legile cu pricina să nu fi fost frînate cu anii prin comisiile controlate de opoziţie. Asta e opinia mea.
Daca anumiti parlamentari doresc sa boicoteze (sa protesteze prin absenta) sedinte parlamentare, atunci, cam dupa cum spuneti dumneavoastra, sint liberi sa o faca, daca vrea muschii lor. Asa e, ar trebui sa fie liberi sa o faca, dar nu trebuie sa uitam ca boicotul este o revolta prin care cei care boicoteaza renunta, prin definitie, la anumite drepturi. Deci, in acest caz, parlamentarii boicotarzi ar trebui sa renunte aprioric la orice fel de venit de la parlament, pe durata respectiva, fie acesta salariu, sau diurna.
Cu alte cuvinte, cred ca ar trebui sa numim boicotul parlamentar ca ceea ce este de fapt, si anume o greva, dupa cum mentioneaza si dl. Fumurescu. Deci, cum sindicatele au dreptul a face greva, asa ar trebui sa aibe si parlamentarii (in cazul in care acest drept se accepta prin lege), dar, ca la orice greva, sa nu fie remunerati, si chiar sa li se poate imputa si pierderile.
Nici măcar dreptul la grevă/boicot nu li se poate recunoaşte, atît timp cît partidele sunt persoane juridice de drept PUBLIC, iar atributul de drept public se transferă delegaţilor promovaţi electoral în Parlament. Sindicatele sunt persoane juridice de drept PRIVAT.