● Bombonel înfăşoară falusuri în acte publice
Coropişniţa cu trei antene a început să ouă bombonele. Într-un elan revoluţionar de privatizare a statului, PSD a trecut la fapte. La fapte de corupţie.
Aflu de pe Hotnews că schema de extorcare de fonduri din buzunare private, propusă acum un an de fostul procuror penal Ponta, sub forma „reducerilor” preferenţiale, a ajuns deja în faza de alocare a codurilor de bare. Deşi fug de bare ca de dracul, socialiştilor le-a fost dragă mai mereu ideea de chilipir pe cartelă. După diplome cumpărate pe puncte, acum, fripturiştii socialişti au hotărît să stoarcă fonduri pe cartelă.
Întrebat de jurnalişti la ce magazie vor putea fi folosite*, , Adrian Năstase, într-un moment de excitaţie subcorticală, a replicat falnic: „la sex shop”.
––––––
* Dacă aş fi fost în locul jurnalistului aş fi întrebat care este mecanismul de decontare a diferenţei de TVA. Nu e singura necunoscută.
La vremea respectivă am arătat şi infracţiunile pe care PSD le plănuieşte.
Reiau aici doar apelul la legalitate:
1) Îi cer preşedintelui PSD să înceteze imediat raportul de putere dintre PSD (agresorul) şi agenţii economici (victima). Îi cer să înceteze imediat distribuirea şi valorificarea cardurilor de mafiot, şi să le retragă imediat pe cele deja distribuite. În caz contrar, cardurile vor fi utilizate drept probe împotriva iniţiatorului cooperativei.
2) Îi cer Consiliului Concurenţei să analizeze în ce mod indulgenţele de partid parazitează şi lezează libera concurenţă.
3) Le cer partidelor politice, în special celor ce-şi spun liberale, să-şi precizeze oficial poziţia faţă de cele prezentate.
4) Dacă iniţiativa a produs efecte, le cer DIICOT şi DNA să evalueze proporţia de: trafic de influenţă, şantaj, extorcare, uzurpare de poziţii oficiale, abuz în serviciu, evaziune fiscală, imixtiune brutală a politicului în afacerile private.
5) Chem agenţii economici (parte a cooperativei PSD sau potenţialele victime ale cooperativizării) la nesupunere civică. Iar în caz contrar, cer agenţilor economici din cooperativă să treacă pierderile înregistrate, ca articol de calculaţie distinct, în bilanţul contabil pentru Fisc, urmînd ca trimestrial, Fiscul să execute PSD la plata diferenţei de TVA. Le cer agenţilor economici vizaţi, ca ultim act de demnitate, să se autodenunţe la Parchet. Le cer agenţilor economici să reţină cardurile de mafiot în vederea cooperării cu Justiţia la întocmirea rechizitoriului. Au tot dreptul să o facă.
6) Îi cer Fiscului să treacă automat agenţii economici ai cooperativei pe lista de suspecţi de evaziune fiscală.
7) Îi cer Consiliului de Combatere a Discriminării să se autosesizeze şi să constate cum PSD instigă la discriminarea după apartenenţa politică, iar asta, la mai bine de 20 de ani de la abolirea sistemului politic socialist de sub puterea nelimitată a PCR.
2 comments