Fără buletin

● Proclamaţia de la Hiroşima (text revizuit)

Posted in Drepturi individuale by Marius Delaepicentru on 2010/06/27

Cetăţeni!

Curtea Constituţională ne arată că dreptul de proprietate asupra pensiei este sfînt. Curtea Constituţională susţine că dreptul de proprietate asupra pensiei poate fi apărat şi la graniţa Somaliei cu Eritreea. Pentru a ne convinge, Curtea Constituţională a hotărît să transforme România într-o Somalie.

Întrucît suntem prizonierii unei oligarhii, nu ne rămîne decît să ne supunem.

Prin decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, de sacralizare a pensiilor securiştilor, ale securiştilor-magistraţi şi ale magistraţilor-securişti, Curtea Constituţională ne-a făcut un bine nesperat. Curtea Constituţională a consfinţit statul mercantil.

În consecinţă, Curtea Constituţională ne-a lărgit, virtualmente nelimitat, dreptul la muncă, şi la liberă iniţiativă.

Cetăţeni!

① Autoangajaţi-vă la negru.

② De azi înainte, sunteţi liberi a întreprinde, după puteri, orice activitate lucrativă, fără autorizaţie, fără aprobări, fără avize, fără ştampile, fără şpagă. Sunteţi liberi să vă manifestaţi spiritul antreprenorial. Sunteţi liberi să cumpăraţi orice, să produceţi orice, să vindeţi orice, să închiriaţi orice. Aţi înţeles? Liberi!

③ De azi înainte, sunteţi liberi să consideraţi că organele de reglementare şi control nu există. Aţi înţeles? Liberi!

④ Plătiţi cu prioritate asigurările de sănătate şi de pensie.

⑤ Nu înregistraţi firmele pe care le înfiinţaţi. Păstraţi însă o contabilitate clară, iar la soroc, mergeţi cu actele la fisc. Fără ştampilă de la vreun contabil autorizat. Dacă vrea bani de la voi, statul mercantil va trebui să admită că spuneţi adevărul. Va trebui să vă înregistreze firmele.

⑥ Dacă vreo autoritate a statului vă pune vreo barieră birocratică, o puteţi acuza de hărţuire. Dacă vă amendează, vă arestează, vă percheziţionează sau vă execută silit, arătaţi că statul de rapt vă împiedică să faceţi bani pentru a plăti chiar salariile şi pensiile celor ce vă persecută. Aveţi toată legitimitatea din lume.

⑦ Organizaţi-vă. Constituiţi echipe de intervenţie mixte: antreprenori şi agenţi media. Interveniţi precum taximetriştii o fac: prompt, gălăgios, ameninţător şi în masă, acolo unde vreo autoritate de-a statului încearcă să forţeze aplicarea vreunei pîrdalnice de legi ce vă tulbură drepturile constituţionale.

⑧ Dacă sunteţi învinuiţi penal, nu vă angajaţi avocaţi! La proces, arătaţi că pozitivarea dreptului la pensie atrage obligatoriu negativarea dreptului la liberă iniţiativă. Arătaţi că legile ce reglementează şi reprimă munca şi libera iniţiativă au devenit caduce, din moment ce alimentarea fondului de pensii este raţiunea supremă de existenţă a statului.

Cetăţeni!

Oligarhii ne dispreţuiesc. Îi vom sufoca cu iubirea noastră. Le vom băga pensia pe gît, şi le-o vom scoate pe nas.

Nu vor avea curajul să ne condamne. Iar dacă ne condamnă, ei înşişi vor fi condamnaţi de propria lor conştiinţă. Se vor prăbuşi moral.

Nu mai suntem viermi! Vin vremuri eroice. Prin munca noastră, iar la nevoie, prin jertfa noastră, le vom arăta că suntem oameni vii. Îi vom obliga să ne iubească!

––––––––-

Notă. Am revizuit şi scurtat textul, azi, 30 iunie 2010, ora 04:07 (UTC+9). Dar va urma o nouă versiune, sper, finală.
Am revizuit şi lungit niţel textul, azi, 1 iulie 2010, ora 15:30 (UTC+9)

Mulţumiri: Îi mulţumesc lui Alin Fumurescu pentru sprijinul moral, îndrumarea, comentariile şi introducerea la text, precum şi pentru preluarea integrală a articolului, pe Voxpublica.

Articole din aceeaşi categorie:
https://delaepicentru.wordpress.com/2010/05/24/mic-indreptar-de-gherila-circiumar-cetateneasca/
https://delaepicentru.wordpress.com/2010/05/22/domnilor-blaga-si-voinescu-salutari-de-la-pro-wasserman/

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: