Fără buletin

★ Plutocraţia, izvor de moravuri

Posted in Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2012/11/20

Una din misiunile mediilor de informare este să promoveze interesul public. Reclamele de interes public – iar reclama electorală este de interes public – nu se cuvine a fi plătite sub nicio formă. Costul lor poate fi însă dedus la bilanţul contabil, cu condiţia să ca ele să fi respectat principiiile statului de drept, anume, echitatea, sub forma egalităţii de şanse. Asta înseamnă că orice reflectare a manifestărilor electorale (clipuri, dezbateri, ştiri etc.) trebuie să fie riguros egale în acelaşi segment de timp, pentru toate formaţiunile politice, indiferent de relevanţa şi de popularitatea lor.

O revoltătoare pagină de pe saitul Antenei 3 conţine afişat tariful pentru servicii de promovare electorală. Ceea ce e strigător la cer este că CNA a consimţit la instituirea reclamei electorale pe bani:

„In conformitate cu art.5, alineatul 4 din Capitolul II – proceduri preliminare din Decizia CNA nr.738 privind principii de desfasurare a campaniei electorale pentru alegerea Camerei Deputatilor si Senatului, prin intermediul serviciilor media audiovizuale, punem la dispozitie tuturor competitorilor din alegerile parlamentare tarifele pe emisiune si pe unitatea de timp ale Antena 3:”

Întregul mecanism de contractare şi decontare contrazice definiţia partidelor politice ca persoane-juridice-de-drept-PUBLIC. Astfel, o entitate privată ce are misiunea de a promova interesul public, devine vector de promovare a intereselor strict private, din moment ce singurul criteriu de promovare este banul, iar nu interesul public pur şi simplu. Ceea ce e anticonstituţional. CNA, apendice (la fel de infect) al plutocraţiei, este în consecinţă anticonstituţional.

Ne dăm seama că, în subsidiar, plutocraţii vremii inculcă în public ideea că, dacă ai bani ai şi puterea politică. Dacă, nu, miroşi a prost. Manelele contemporane reflectă fidel mizeria morală produsă de cleptocraţii României.

%d blogeri au apreciat: