● Ghid de privatizare a bătrîneţii
Bunicul meu nu a fost pensionar. A muncit toată viaţa. De la 13 ani, la 67. Ucenic, calfă, apoi, croitor autoangajat.
În 1964, cînd a murit bunicul, bunica a rămas fără niciun venit. Nici vorbă de pensie de urmaş. De altfel, societatea socialistă (ulterior multitentacular dezvoltată) nu avea pic de milă de autoangajaţi şi de urmaşii lor, întrucît ei nu slujiseră sfînta proprietate socialistă. La urma urmei, nici nu era un caz disperat. Toţi cei patru fii ai bunicii erau salariaţi, iar fiecare îşi plătea contribuţia la asigurările de bătrîneţe. Ba, mint. Doi au fost din categoria celor „mai egali”, în reaua tradiţie a echităţii socialiste, continuată altminteri pînă în zilele noastre, şi nu au contribuit niciodată explicit la fondul de pensii. Cum ziceam, toţi cei patru fii s-au înţeles să contribuie lunar cu cîte o sută de lei la portofelul gol al bunicii. Şi aşa au făcut, fără vreo ajustare cu inflaţia. Pînă în 1988, cînd bunica şi-a dat, cu evlavie, obştescul sfîrşit.
Azi, părinţii mei sunt pensionari. Cu pensie modestă, dar niciodată nu s-au plîns, deşi, adesea se împrumută de la o pensie la alta, aşa cum se împrumutau de la un salariu la altul cînd eram noi copii.
Înainte de orice discuţie, doresc să precizez direcţia în timp a asigurărilor publice de bătrîneţe. Mulţi au impresia că banii opriţi pentru asigurările sociale sedimentează undeva, eventual sporesc, special pentru cînd ei vor fi bătrîni. Este exact invers. Banii plătiţi azi de cel activ, se duc în buzunarul celui pensionat ieri. Cu alte cuvinte, contribuţia la pensie oferă o speranţă pentru viitor, dar se duce în trecut. E ca la rugby: pasezi numai în spate.
Sigur, totul poate fi raţionalizat, în sensul ajustării pensiei, eventual a contribuţiei, în funcţie de cîţi pensionari sunt în urmă. Nu intru în proiecţii şi simulări, pentru că nu mă pricep. Semnalez doar cîteva aspecte calitative, iar mai pe la coadă, voi propune o soluţie.
Cînd numărul pensionarilor este egal cu numărul celor activi, şi mai vine şi cîte o lege populistă, care zice că cuantumul trebuie să fie 85% din ultimul salariu, şi mai vine şi şeful să îi dubleze pensionabilului venitul pe ultima lună cu o primă babană, şi se mai găsesc o grămadă de nemernici care să se pensioneze fraudulos înainte de termen, şi mai pică şi niscai decizii sofiste ale Curţii Constituţionale, menite să le apere privilegiul pecuniar celor „mai egali”, nu e de mirare că bilanţul iese invariabil negativ. Iese negativ din cauza unei capcane de percepţie: unde pui şi nu se vede, nici cînd furi nu se cunoaşte. Şi fură copios: asigurator şi asigurat. Căile de furt le cunoaşteţi. Ştrangularea lor e însă mai interesantă din punct de vedere practic.
Am descris situaţia curentă. Să vedem unde se poate interveni în sensul echităţii fiabile, iar nu al echităţii socialiste.
Să spunem două cuvinte despre argumentele complicatei funcţii matematice.
1. Natalitatea Nu e niciun secret, este, de decenii, pe o pantă descendentă. Putem produce mîine 5 copii pe cap de pensionar, iar într-o lună, cei cinci să şi înceapă a contribui la pensia pensionarului? Desigur, nu. Natalitatea, chiar dacă ar creşte satisfăcător, rezultatele s-ar vedea numai peste 25 de ani. Natalitatea nu poate fi sporită altfel decît prin reducerea egotismului celor chitiţi „să îşi trăiască viaţa”. Ceea ce amînă eventuala ameliorare a intrărilor la fondul public de pensii cu încă două generaţii. Nu există nicio politică publică de reducere a egotismului. Ar fi şi groaznic să existe.
2. Durata de activitate Lungirea ei te ajută să trăieşti teoretic mai bine şi mai scurt la pensie. Rămîne valabilă observaţia că nu ieşi mai tîrziun la pensie pentru tine, ci pentru cel deja pensionat. Nimeni nu îţi va garanta că atunci cînd tu vei ieşi la pensie, datele problemei vor fi mai bune.
3. Populaţia activă Se poate ameliora situaţia şi mărind gradul de ocupare. Guvernele de pretutindeni obişnuiesc să trîmbiţeze atunci cînd cîte o politică publică scade şomajul de la 10 la 9,9%, dar pentru care a folosit 1% din bugetul consolidat. Un intervenţionism scump, cu rezultate îndoielnice.
4. Imigraţia Hai, gata cu sărăcia! Fiecare pensionar să scrie cinci scrisori de invitaţie la emigrare şi să le trimită în Nigeria. Dar să arate şi ce îi va aştepta pe eventualii imigranţi. Pentru că, altfel, soluţia nu va fi mai puţin ţepară decît scrisorile nigeriene.
Totuşi, înteţirea imigraţiei e ca scărpinatul: ajută pe moment. „Frecarea civilizaţiilor” are costuri mari pe termen lung, cu, sau fără, un robinet de reglaj fin al armoniei comunităţilor, chit că, la început, pensionarii şi antreprenorii ar fi mai bucuroşi. Însă organizaţiile economice, interesate în imigraţie, nu sunt entităţi prea scrupuloase moral. Fug mereu de acolo de unde se împute treaba, lăsînd comunităţile baltă, să îşi care bolovanul prin mîl.
5. Sporirea contribuţiei Actualmente ea se ridică la 30%, achitată fifti-fifti de angajator şi de angajat. O putem ridica? O putem, dar asta ar însemna să ruinăm şi bruma de iniţiativă privată ce a mai rămas. Pentru că problema nu este cine achită CAS, ci la cît se ridică procentual CAS. Procentual iese prost, atît pentru contributor, cît şi pentru pensionar.
6. Economiile Singurul fel de a-ţi orienta asigurarea de bătrîneţe către viitor (iar nu spre trecut) sunt economiile; tezaurizarea. Economiile sunt consum amînat. Chiar fiscalitatea de ar dispărea cu totul, din păcate, puţini ar fi în stare să pună un ban de o parte atît cît să nu tremure nici de frig, nici de frică. Cei mulţi însă, nevoiţi uneori să îşi tamponeze prin mijloace propri, inerentele perioade de criză economică, vor considera economiile doar o soluţie de avarie, şi doar pe termen scurt. Orice cronicizare a unei crize (economice sau de invaliditate) are potenţial ruinător. Eu însumi, sunt nevoit ca, de trei ani încoace, să acopăr paguba provocată de criză, inclusiv din economii. Adesea spun că, de trei ani şi jumătate trăim în submarin. Pentru a fi cît de cît asigurătoare, economiile trebuie să aibă cel puţin două decenii de acumulare cu rata de cel puţin 30% din venitul net. Lucru deloc la îndemînă într-un „stat social”. Cu cît mai social, cu atît mai priceput la pauperizarea oamenilor şi la semănarea zîzaniei.
După cum vedem, resursele de îmbunătăţire a situaţiei pensionarilor sunt limitate, iar supraexploatarea unora ar duce mai degrabă la înrăutăţirea situaţiei. Singura resursă ce poate fi supraexploatată cu consecinţe pozitive este gradul de ocupare. Dar gradul de ocupare nu poate fi mărit într-un mediu economic suprareglementat. Mult mai utilă ar fi dereglementarea. Oamenii şi-ar găsi singuri obiectul muncii, şi în consecinţă şi locul de muncă. S-ar micşora şi cheltuielile publice (pentru stimulare, administrare, urmărire, penalizare etc.) şi cheltuielile private (pentru acreditare, avizare, şpagă etc.)
De asemeni, lungirea perioadei active, o oarece valoare practică ar avea. Rămîne să îi convingeţi şi pe schizofrenicii partizani ai statului social, că, simultan, şi pensionar tînăr şi pensie mare sunt o imposibilitate. Pentru că tocmai ei vociferează faţă de amînarea vîrstei de pensionare. Eu însumi, la o vîrstă la care aş putea ţine un răboj cu AMR-ul pînă la vîrsta de pensionare, m-am resemnat cu gîndul că va trebui să muncesc toată viaţa. Iar cei tineri nici măcar nu mai au de ce se resemna. Ei sunt siguri. Dacă munca l-a creat pe om, în viitor, pensia şi doar pensia îl va băga rapid în mormînt. Nu credeţi? Hm! Vă dă mîna? 🙂
Vă propun întîi să revenim la introducerea din textul de faţă.
Avem o bunică întreţinută de patru fii, din care doi plătesc şi asigurări sociale, iar doi fac parte din aparatul represiv, deci nu plătesc CAS. Observăm că doi fii plătesc de fapt de două ori pentru aceeaşi „greşeală”, aceea de a se fi născut într-un stat social(ist).
Credeţi că e corect ca tatăl meu şi sora sa să plătească atît pensia lui Ştefan Voitec şi Chivu Stoica, cît şi contribuţia directă destinată bunicii? Nu credeţi că avem în faţă un exemplu concludent ce revelă, fără putinţă de tăgadă, că întotdeauna, socialiştii iau de la sărac şi dau la bogat? Nu era mult mai simplu şi mai ieftin ca cei patru fii să plătească numai contribuţia informală către bunica? Ar fi fost mai simplu dacă statul nu ar fi naţionalizat bătrîneţea. Statul social(ist) de fapt a furat din banii pe care bunica mea ar fi putu să îi primească de la fiii săi. Aşadar, statul invadează brutal subsidiaritatea familială.
În Japonia, de pildă, contribuţia la pensie nu este obligatorie. Nu există numai un fond public de pensii, ci trei, fără canale de comunicare între ele. Angajaţii statului au un fond separat. Angajaţii privaţi altul, iar autoangajaţii, cu totul altul. Fiecare fond e organizat după propriile reguli. Cu toate astea, deşi nu e talmeş-balmeşul românesc, două din fonduri sunt permanent în deficit. Din nefericire, schemele de colectare şi plată sunt la fel de proaste, ceea ce se traduce prin acoperirea deficitului de la buget, în proporţie de 50%(!). Nu e nicio surpriză ca, în condiţiile date, cînd copiii baby boom-ului din 1947-50 ies masiv la pensie, datoria suverană a Japoniei să se ridice la peste 100.000 USD/locuitor (200% din PIB. nu este o eroare).
După cum v-aţi dat seama, statul social este o iluzie. O iluzie costisitoare, mai ales că tot el stabileşte şi criteriile după care acordă pensia. Şi mai şi risipeşte banii.
Dacă urmărim traseul banilor din pensii, ne putem da seama uşor că statul ia bani de la tineri, îi lasă săraci, şi în acelaşi timp, întreţine pensionari care îşi ajută copiii sărăciţi de acelaşi stat. Cu alte cuvinte, statul ia bani privaţi din buzunare private, şi îi toarnă tot în buzunare private. Nu întotdeauna aceleaşi, din moment ce şi pensionarii aparatului represiv trebuie să trăiască. Iar totul e grevat de birocraţi, de hîrţoage, de spaţii de stocare a hîrţoagelor, de nervi, de erori, de aroganţe. Costurile de administrare în regim public sunt de circa 40%. Cu alte cuvinte, 40% din banii dv. nici măcar nu ajung la părinţii voştri.
Acuma, nu e mai simplu ca tinerii să îşi întreţină părinţii fără toată nebunia asta? Ba da. Dar de ce simplu, cînd socialiştii urăsc familia şi strivesc individul? În numele cărei valori? Desigur, pentru a duce întreaga societate pe cele mai înalte culmi ale civilizaţiei şi ale datoriei suverane.
Şi atunci, am imaginat un mecanism de resorbţie a cancerului moral provocat de sistemul public de asigurări sociale. Pe scurt, un mecanism de privatizare a bătrîneţii în paşi mărunţi.
Din examinarea datelor demografice de interes, putem uşor să concludem că ar fi legitimă declarara stării de urgenţă demografică pe minimum 25 de ani.
În tot acest interval se cer măsuri urgente, de start, dar şi măsuri de reglaj fin.
Măsurile urgente sunt uşor de aplicat: ridicarea vîrstei de pensionare, liberalizarea totală a iniţiativei economice şi stîrpirea organizaţiilor criminale în care includem şi reţelele de interese din sectorul de stat, cu nesfîrşitele liste de organe de control.
Oricine poate muncii în oricare din domeniile ce nu cer acreditări speciale (medic, judecător şamd.). Legislaţia administrativă va scoate din texte orice referire la acte legalizate şi la alte tîmpenii birocratice. Avocatura se va liberaliza complet. Notarii vor dispărea, urmînd ca ei să devină reprezentanţi legali ai oricui ar apela la ei, sau să se apuce de o muncă cinstită în alt domeniu. (Este nevoie de tinichigii.)
Nu voi detalia mai mult. Priviţi niţel către Hong Kong pentru a înţelege ce este aceea libertate economică.
Să revenim. Avem aşadar o resursă limitată, din ce în ce mai mică: banii. Cînd o resursă este limitată, împărţirea ei are două trei criterii mari şi late de distribuire: licitaţia, tragerea la sorţi şi raţionalizarea. În cazul pensiilor, licitaţia este un nonsens, iar tragerea la sorţi este imorală. Rămîne doar raţionalizarea. Egalitarismul absolut, cerut de falimentul demografic.
Nu vă e frică de faliment! Întotdeauna, falimentul este o soluţie de salvare. La faliment au prioritatea cea mai mare creditorii cei mici. În cazul falimentului sistemului de pensii, pensionarii săraci. Iar dacă mai rămîne ceva pentru pensionarii bogaţi, bine. Dacă nu, să se mulţumească cu cît le rămîne.
Sigur, se vor găsi dintre cei care vor obiecta că ar fi o măsură socialistă. Aş dori doar să privească stările de război din istorie. În Londra anului 1941, cam toate resursele de hrană, îmbrăcăminte, combustibil, erau pe cartelă. Distribuţia (egalitaristă) pe cartelă a continuat şi după încheierea războilui, indiferent de orînduirea socială.
Acum, contribuţiile strînse în fondul de pensii trebuie urgent cartelat. De la vlădică pînă la opincă, aceeaşi pensie, pînă la moarte. Pensie ajustată anual, în funcţie de volumul colectat. Dar riguros egală, atît pentru fostul strungar, cît şi pentru fostul magistrat sau deputat. Pînă la resorbţia completă, pe cale biologică, a cancerului socialist.
În subsidiar, ne vom respecta din nou bătrînii. Nu pentru că ne dau bani din pensia lor, ci pentru că aşa e firesc. Vom deveni mai puţin egotişti, şi s-ar putea să naştem şi mai mulţi copii. Vom deveni ceva mai cuminţi şi mai cu sinţul dreptăţii. În orice caz, mai demni.
Cine nu e de acord, nu are decît să plătească în continuare pensia babană a celor doi mei unchi din aparatul represiv, sau să propună o altă cale.
Alin Fumurescu
Fără buletin 
Salut Marius .
– Uite , legat de criza , nu esti singurul care se baga in banii economisiti pentru a trage inainte caruta . Eu cel putin ma preocup de durata acestei crize care in mod stiintific documentat va dura intre 15-25 de ani . Nu cred ca banutii mei vor ajunge pentru tot acest timp . 🙂
– Inclusiv sistemul de pensi italian era divis pe 3 paliere . Angajati de stat , privati , autonomi (anteprenori, de la cel mai mic la cel mai mare ) . Incepind cu acest an e un singur sac in care se string toate contributile si un singur emitor de pensi . Prin comasare, contributile bugetarilor se baga impreuna cu contributile privatilor si agentia (INPS) pensilor , asistentei sociale catre sectorul privat include tot . Buna masura de a ridica eficienta cheltuielilor (se desfinteaza agentia pensionistica a bugetarilor , INPDAP) dar si o lovitura de maestru contabil . Cele 3 miliarde euro de deficite anuale a sistemului de pensi a bugetarilor se ascund in marea (si excedentara financiar) agentie a pensilor din economia privata .
O alta caracteristica a sistemelor de pensi italiene : daca lucrai la stat , pensia anticipata era 85% din media salariilor pe ultimii ani . Daca lucrezi in privat (angajat sau patron ) , pensia e calculata contributiv. In cel mai optimistic calcul , maxim 65 % din media ultimelor venituri .
– Misto sa lucrezi la stat nu ? Sa ajungi la pensie cu 36.000 euro brut / luna si doar dupa 15 ani de munca iar in acelasi timp , colegul tau de banca din scoala elementara sa munceasca pina la 68 de ani cu contributile aferente obligatorii si la sfirsit sa primeasca o pensie de 870 euro net lunar . 😦
Dupa cum bine zici , unii sint mai egali ca altii . 🙂
In RO e la fel . A iesit la pensie domnul colonel la 45 de ani cu 4.000 lei / luna calculat din pix ( 85 % ultimele salarii ca contributii nu a platit niciodata ) si fratele lui muncitor va trebuie sa munceasca alti 20 de ani sa obtina o pensie de 1.000 lei. Si magistratii , fostii politruci (tip Iliescu) au aceleasi pensi imense. Nu mai rasucesc cutitul in rana ca doare . 🙂
-Plafonarea pensilor pe motiv de faliment va devenii realitate in toate tarile . Imposibil sa sustii contributii ridicate ( 33% ) si in acelasi timp sa pretinzi crearea de noi locuri de munca . Sistemul implodeaza din lipsa de atractivitate . In lumea globalizata productia , locurile de munca merg acolo unde libertatea economica e mai mare . In batrina Europa unde doamna femeie de servici din o scoala italiana a iesit la pensie la virsta de 30 de ani caci avea 2 copii si 10 ani vechime (1.500 euro /luna pensie) se declanseaza cel mai mare faliment din istoria umanitatii . Un continent intreg se va prabusii dar propunerea ta nu aduce voturi , privilegii si atunci mai bine de inventat de toate pentru a face naufragiul cit mai placut . Cu fanfara pe punte pina la scufundarea totala . 🙂
Eu cred ca sistemul de pensii trebuie pur si simplu desfiintat. Ce pui in loc? Nimic. Sistemul de asigurari private ar trebui sa rezolve problema. Inconstientii crapa natural, ca asta e viata.
Da, însă nu poţi să îl desfiinţezi dintr-o dată, decît dacă pui în loc o agenţie de pomeni, ce te poate scoate mai scump.
Ceea ce admir la autorul acestui blog este ca dincolo de comentarii propune solutii. Si nu dintre cele mai absurde, ci majoritatea lor de bun simt si perfect aplicabile. Sau care pot constitui o excelenta baza de discutii ulterioare.
La fel cum indeamna pe toti la actiune.
Aici in Quebec aceasta egalitate exista. La virsta de pensionare toti vor avea o pensie egala. Diferenta o face contributia la fondul privat de pensii. Contributia la aceste fonduri este facultativa. Contributia la aceste fonduri este(in general) scutita de impozit, ca si venitul adus de ele, dar nu te poti atinge de el pina la virsta de pensionare. Ba chiar beneficiezi de reducere de impozit la nivel anual, daca scazind din venit suma depusa pentru pensie cazi in alta clasa de impozitare.
Ceea ce trebuie facut astazi cred ca trebuie impusa aceasta egalitate. APoi cel ce contribuie trebuie sa aiba sansa ca o parte din contributia sa sa mearga spre un fond privat ce va permite incet incet degrevarea statului de aceasta povara, mergind progresiv spre micsorarea contributiei spre stat pina cind in 25-30 de ani aceasta contributie va fi minima pentru toti. La fel sa se intimple si cu angajatorul, adica contributtia sa sa se micsoreze spre stat si contributia sa la fondul privat ales sau nu de angajat sa devina un avantaj pentru angajat.
Mulţumesc pentru aprecieri, Stelian. Aşa este, din pensia de la stat nu se poate trăi. Şi nici nu se va putea vreodată. Eu pot să îmi fac singur proiecţiile, dacă bag datele în fişa mea online de pe saitul casei de pensii. La 65 de ani voi avea puţin sub 40.000yen, ceea nu ar acoperi nici mîncarea şi utilităţile. 🙂
Dar ştii că, dacă eşti scutit de impozitul aferent contribuţiei la pensie (privată şi de stat), iar pensia este peste nivelul minim, vei plăti impozit pe venit? 🙂 Şi nu e nimic nedrept. Scutirea într-un loc îndreptăţeşte taxarea în alt loc.
Ba da, se poate in Romania, pentru cei „mai egali decit altii”.
Impozit pe venit platesti toata viata. Diferenta este in faptul ca acum platesti ceva mai putin, punind la pensie, si tot relativ putin vei plati cind iesi la pensie. N-am facut niciodata calculul verificind ce ar fi daca ai plati acum „normal”, conform grilei la cit cistigi si nimic la pensie. Dar cum banii pusi de pensie au un anumit randament…
Nu-mi multumi pentru aprecieri, pentru ca din experienta proprie, din cite bloguri am citit, este singurul ce propune solutii, ce indeamna la actiune, iar detinatorul actioneaza si el nu e numai cu „indicatiile pretioase”.
Poate or mai fi si altele (bloguri), dar nu le stiu eu.
Marius Delaepicentru
Buna seara
Imi cer scuze ca mesajul acesta este iesit din context. Am inteles stiti japoneza.
Eu am la baza 650 de kanji – din Gakushu Kanji cu vocabular si gramatica aferente. Puteti sa-mi spuneti de unde as putea face rost de material sa invat japoneza ca lumea pana la capat adica toti kanji cu toata gramatica si vocabularul. N-am gasit nimic nicaieri.
Bună seara, Alex! Dacă eşti în România, nu ştiu vreo librărie.
Dar 650 de ideograme scris-citit e în sine o performanţă. Toate ideogramele nu le ştiu nici japonezii. 1940 sunt suficiente.
La nivelul ăsta nu prea mai ai nevoie decît să îţi clarifici structuri gramaticale. Nu le vei găsi, sau le vei găsi dacă te vei chinui să citeşti gazetele în limba japoneză. Există dicţionare de gramatică, însă nu ştiu dacă Amazon trimite în România. E unul bun, în două volume, de Makino şi Tsutsui, publicat în 1993 şi respectiv 1996, subvenţionat de The Japan Times. L-am găsit şi pe Amazon. Probabil ediţiile ulterioare.
Volumul I: http://www.amazon.co.jp/Dictionary-Basic-Japanese-Grammar/dp/4789004546
Volumul II: http://www.amazon.co.jp/Dictionary-Advanced-Japanese-Grammar-%E6%97%A5%E6%9C%AC%E8%AA%9E%E6%96%87%E6%B3%95%E8%BE%9E%E5%85%B8/dp/4789012956
Dacă nu ai instalat IME pentru limba japoneză, instalează-l. Nu ai nevoie de claviatură pentru limba japoneză. Cea pe care o foloseşti acum e OK. Acolo unde dai de kanji complet necunoscute, le copiezi şi le aplici într-un editor de texte, după care selectezi kanjiul sau perechea, şi apeşi pe tasta „blank”. Ţi se va deschide caseta cu citirile. Comutarea între hărţile de taste o fai cu Alt+Shift. Iar pentru scris în kanji, în modul Jp, apeşi pe tasta de deasupra tastei „Tab”.
Un set de dicţionare online, dar nu de kanji, găseşti aici: http://dictionary.goo.ne.jp/
Pentru ascultat, e bine să foloseşti surse de încredere. NHK e OK, deşi are un curs audio mai pentru începători. http://www3.nhk.or.jp/lesson/english/download/index.html lecţii orale, probabil şi cu text, dar care te ajută cel puţin cu lămurirea cîtorva aspecte culturale.
Succes!
Foarte corectă analiza ca și soluția. Sistemul de pensii a fost inventat de Bismark pentru veteranii din războiul franco-prusac. Acoperea 0,2% din populație. Acum acoperă 30% și procentul crește. Nu există nici o bază etică ca societatea să plătească pensii. Omenirea a trăit bine mersi până în sec XX fără ele, iar România până după război. Familiile s-ar descurca, cum o și fac, de altfel. Există ideea asta că lumea e prea săracă ca să aibă grijă și de bătrâni, dar în același timp se uită că pensiile tot din banii noștri sunt plătite, doar că statul se mai hrănește pe sine și pe gașca de șpăgari aferentă cu 40% din bani.
Salut, Adi!
Cred că putem fundamenta doctrinar şi casarea deciziei CCR din iunie 2010, cînd a decretat ritos că pensia ar fi drept de proprietate. Desigur, CCR s-a folosit de un sofism. Pentru că, pensia reprezintă bani privaţi, în care statul nu este decît curea de transmisie şi garantor. cînd garantorul însuşi nu mai prezintă garanţii, atunci, a obliga statul să plătească pensii nesimţite echivalează cu servitutea impusă contributorilor. Decizia CCR fură din buzunare private şi bagă în alte buzunare private. Adică, tîlhărie pe faţă.
Eu am Cursul practic de Angela Hondru in care sunt 500 kanji. Desi are multa gramatica este uncomplet in sunt cateva probleme cum ar fi propozitia cu toki si cea cu to care le explica insuficient. Din pacate nu am calculator sunt pe smart phone. Sincer as fi vrut sa stiu TOATE cele 6500 aproximativ de kanji. Am mai completat cu Nihongo Shoho si cu un dictionar de Gakushu Kanji. Sunt in Romania aici din punctul asta de vedere am un minus. Da eu tot as vrea sa gasesc o modalitate. Free download in format pdf as putea gasi ceva? As vrea un nivel superior.
Nu cred că găseşti de descărcat. Sunt protejate de lege. Cu un card Visa sau orice alt card, se pot cumpăra de pe Amazon. Cele indicate sunt foarte bune.
Cele 6500 de kanji nu îţi folosesc decît eventual ca să te făleşti. 🙂 Unele nu se mai folosesc de 100 de ani. Joyo kanji (din care 82 sunt doar pentru formarea numelor) sunt arhisuficiente.
Am inteles. Si pentru citit texte literare ajung 1950 de kanji cele din Jouyou Kanji?
Ghid gratuit în format .pdf găsești la Tae Kim: http://www.guidetojapanese.org/learn/grammar
Dacă îi răsfoiești site-ul cred că o să găsești mult mai mult decât ce e cuprins în documentul .pdf.
Un dicționar online util este aici http://wwwjdic.se/cgi-bin/wwwjdic.cgi?1C
Totuși, sunt curioasă cum ai reușit să te motivezi, eu mi-am propus să învăț japoneza și de trei ani n-am făcut aproape nimic. Nu reușesc să țin minte kanji cu mai mult de 4-5 linii și aș vrea să pot scrie și să pot citi deoarece să înțeleg limba vorbită pare un premiu de consolare în comparație cu scrisul și cititul. Cum ai reușit să ții minte 650 de bucăți?
Si pentru texte literare imi ajung cele 1945 kanji?
Teoretic, da, dacă nu sunt texte vechi. De obicei, ediţiile recente sunt actualizate, iar în dreptul kanji-urilor rare sau vechi, e furigana. Cel puţin cărţile de filozofie sunt uşor de citit. (Mai greu de digerat. 🙂 )
Reblogged this on ÎN LABIRINT.
Buna Marius 🙂
Grea problema cu pensiile si e si mai grea problema cu pensiile „nesimtite” (aka alea cu 85%, sau cele fara contributivitate).
O mica corectie – cel putin in legislatia din Ro, contributiile la pensii nu sunt juma/juma (angajat/angajator) ci 1/3 angajat 2/3 angajator. O sa zici ca nu are importanta, dar are, pentru ca sunt tratate fiscal distinct. Sa ma expic:
Daca angajatorul nu vireaza 1/3 – contributia angajatului – este considerat furt – deci fapta penala. De asta angajatorii vireaza suma pentru ca e usor de depistat pagubitul si paguba.
Cele 2/3 (angajatorul) – au alt regim – au regimul de taxa. Este „pedepsita” (probabil cu mita, dar nu este fapta penala. La banii astia poti face prin urmare reesalonari, stergeri de datorii, etc… . La banii astia pagubasii nu sunt certi. Dar contributorii se socotesc in intregime. A fost odata o poveste, ca daca firma unde lucrai nu vira partea ei, aveai dreptul la doar 1/3 din punctaj pe perioada respectiva. Stiu ca am umblat eu insumi dupa stabilirea pensiei de urmas pt. copiii mei – dupa mama lor decedata. Pentru perioada lucrata la angajatorul respectiv a fost socotita doar treimea angajatului. Acum nu stiu exact cum e.
Si ca povestea sa fie si mai nebuloasa (ce dumnezeu ne plac romanele cu mister), actualmente sunt platite mari pensii sociale celor ce nu au contribuit de loc. Pensiile sunt mici, dar numarul beneficiarilor e mare. Si ca tot vorbiram de comunism, exista pensiile agricultorilor – furati de pamantul si munca lor cand au muncit pe pamantul lor si apoi furati si de batranetea lor (teoretic pensiile trebuiau platite din fondurile CAP-ului).
Oricum, daca nu ai citit iti dau link-ul la postarea mea de la @Theophyle:
http://theophylepoliteia.wordpress.com/2011/10/15/romania-despre-pensii-si-pensionari/
Concluzia: E groasa rau! Noroc ca eu am 2 copii. 😦
mises.ro/825
Mai concret, putem estima că pensia ce s-ar cuveni contribuabililor actuali, presupunând o dobândă medie anuală de 10% şi o economisire de 40 de ani, calculul din tabelul de mai sus indică un venit lunar la pensionare de aproximativ 56 de ori mai mare decât contribuţia lunară, adică —la o contribuţie de 24,3% din venitul brut, cât este cea actuală[24]— de aproximativ 13,6 ori mai mare decât venitul brut actual. Cu alte cuvinte, statul ne obligă să ducem o viaţă foarte economicoasă în prezent, iar în loc să ne dea la asfinţitul vieţii venituri de cel puţin 13 ori mai mari decât cele prezente, ne va oferi venituri înjumătăţite, aşa cum oferă acum pensionarilor, sau —dacă e să dăm crezare analizei amintite mai sus a Băncii Mondiale— chiar mai puţin de un sfert, „pentru a reflecta datele reale din economia românească şi posibilităţile autentice ale bugetului public de pensii”
Calculul nu străluceşte prin realism. Nu s-a văzut 10% dobîndă la depozit în condiţiile unei rate masive de economisire. Sunteţi de acord că o ofertă mare la economisire duce la prăbuşirea dobînzii la depozit. Vă pot spune că, la 31% rată medie de economisire, băncile japoneze plătesc 0,01% dobîndă la depozit. Bani, (atenţie!) impozabili. 🙂
Oamenii preferă adesea să investească mai degrabă în acţiuni, unde promisiunea e mai atrăgătoare, dar şi riscurile infinit mai mari.
Ceea ce este rata dobanzii in piata intermedierii de capital este rata profitului in structura de productie. Acelasi fenomen, doua fațete.
Calculul este realist, dar realitatea noastra financiara este suprarealista.
http://observationsandnotes.blogspot.com/2009/03/average-annual-stock-market-return.html
Buna Marius.
Am facut pentru tine un mic calcul – ca sa se vada diferenta intre cumulat si redistribuit.
Ipotezele sunt: in fiecare luna dintr-o suta de unitati, se depun la banca 30% (situatia actuala), cu o dobanda la depozit, cumulat de 4% pe an. Insemna ca dobanda se cumuleazaq cu soldul si in continuare se va acorda dobanda pe soldul respectiv.
In conditiile mai sus prezentate, (30 unitati depunere lunara si 4% dob. anuala) – in 5 de ani soldul este de ceva peste 27 000 de unitati.
La un consum (sa spunem pensia standard – egala cu 45% din suta de unitati standard depusa) – rezulta un consum al soldului in peste 50 de ani. Daca speranta de viata dupa 65 de ani (banii de papat pensia) este sa spune de 20 de ani, daca in cazul favorabil pentru batrani, care ar putea primi 45% – lunar din salarul medie pe punctul de pensie, ar rezulta ca maxim consum este de 10 800 unitati. Cu alte cuvinte, pe medie statul fura peste 17000 unitati prin redistribuire din cei 27 000 (cam 63%). Pe langa faptul ca statul iti ia cand esti activ cam acelasi procent din venituri ( CASS, CAS, TVA, Accize, etc), se face ca-i generos cu tine si-ti mai ia inca 63% din ce ai depus.
Mulţumesc pentru efort, DanSu. El vine ca argument cantitativ la ceea ce eu am expus ca viziune de reformă.
Nu cred ca am pus nici dobanda exagerata, nici procente exagerate (de fapt am exagerat la procentele pe care ti le da statul 😦 inapoi – punctul de pensie actual fiind situat sub 38% din salariu mediu)
„datoria suverană a Japoniei să se ridice la peste 100.000 USD/locuitor (200% din PIB. nu este o eroare). ”
corect, dar daca stiu eu bine Japonia imprumuta in principal de la japonezi, in genul obligatiunilor vandute la CEC si la Posta in ultimii ani ai lui Ceausescu; datoria publica e o forma de economisire pentru particulari 🙂
Da, economiile populaţiei sunt destul de mari. Cam 2,5-3 ani echivalent PIB. Se nimereşte însă un maxim de scadenţe la obligaţii.
Se adaugă balanţa comercială externă ce a înregistrat un minus anul trecut, după mai bine de 30 de ani. Deficitul comercial pe 2011 este de aproape 26MdUSD. În parte, dat de sporul la importul de combustibili fosili. De pildă importul de gaze naturale lichefiate a crescut cu 37% ca urmare a opririi multor reactoare nucleare. Şi nici ieşirile nu stau grozav. Au fost exportate circa 6 milioane de automobile din 10 milioane cîte fuseseră contractate.