Fără buletin

● Cînd vorbeşte neîntrebat, cetăţeanul trebuie pedepsit

Posted in Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2010/05/31

M-am întrebat adesea care sunt motivele pentru care relaţia dintre cetăţean şi administraţia de stat este atît de toxică. Încet, încet, am desprins cîteva principii ce guvernează, în spiritul lor, legile statului român în chestiunile administrative şi de drept civil.

Pentru fiecare afirmaţie de mai jos am scris cel puţin un articol pe blogul de faţă. Cine vrea, poate folosi instrumentele locale de căutare pentru a se convinge. Am preferat să menţin textul aerisit.

Statul uită repede. Cetăţenia română nu este prezumată

Dacă eşti cetăţean român trăitor în străinătate şi ai ghinionul să pierzi actele de identitate româneşti pe teritoriu românesc, eşti nevoit să mergi de la Satu Mare la Bucureşti pentru a obţine dovada că eşti cetăţean român. Cu alte cuvinte, pe lîngă umilinţa de a nu fi recunoscut de către statul român drept cetăţean român pe teritoriu românesc, eşti pus în pericolul de a fi arestat, luat la întrebări, abuzat de către orice tablajor.

Dacă ai buletinul expirat, nu ai voie să votezi. Nici în ţară, nici în secţiile din străinătate. Şi asta, contrar textului constituţional ce prevede clar condiţiile de interzicere a exercitării unui drept fundamental. Orice alt (pre)text nu poate fi decît abuziv. Nu însă în viziunea legiuitorului. Iar asta, pentru că cetăţenia nu e prezumată.

Din experienţe povestite, aflu că, dacă ai depus la vreo instituţie adeverinţa de cazier, iar dosarul tău trenează, custodele dosarului îţi va mai cere una, deîndată ce ea expiră. Iar dacă între timp îţi mai expiră un document de la dosar, iar trebuie să „intri în legalitate” în mod sisific.

Statul e suspicios. Omul e prezumat a fi un sclav mincinos.

Dacă, din motive obiective, nu poţi dovedi că tu eşti tu, orice autoritate a statului te poate contrazice. Îţi poate interzice orice drept, fără să fie pedepsită pentru persecuţia la care te supune.

Dacă nu ai buletin, şi nici părinţii tăi nu au avut, eşti pus să te deplasezi la locul de baştină pentru a-ţi dovedi cu martori identitatea, fără să să ţi se dea la mînă vreun act care să te exonereze de eventualele pedepse şi abuzuri la care vei fi expus în călătoria de dovedire a identităţii.

Dacă mergi la vreun consulat cu un act de identitate expirat, eşti mai întîi identificat şi abia apoi ţi se permite să depui cererea. Nimeni nu s-a gîndit la optimizarea schemei procedurale. Cererea de identificare(1) şi cea de eliberare a paşaportului (2) să fie primite împreună, iar dacă (unu la un milion) rezoluţia la (1) va fi „minciună”, (2) să primească „stop”. Nu. Pe niciun legiuitor nu l-a interesat ce pagube produce prin disjungerea procedurii în paşi mărunţi. Vom vedea mai jos şi de unde atîta dispreţ.

Statul nu prelungeşte tacit contractele.

Oricine ştie că un contract de închiriere poate fi prelungit tacit. Chiar şi convenţia de la Haga, de care face atîta caz legiuitorul, este un contract prelungit tacit. Însă, sub nicio formă, contractul de cetăţenie. Mint. Forme există, dar îmbracă aspectul sever punitiv*. Analizînd efectele devastatoare pe care le produc actele de identitate expirate/ pierdute/ distruse/ reţinute, ne dăm seama că ele nu sunt întocmite pentru a uşura existenţa cuiva, ci pentru a o complica. În ce scop? Vedem deja, iar dacă nu vedem, vom sistematiza materialul şi vom trage şi alte concluzii. Deocamdată vă invit să memoraţi următoarea…

Schemă de dresaj

Statul român nu recunoaşte instituţia cetăţeanului. Acolo unde o recunoaşte, (de ochii lumii) statul român nu recunoaşte dreptul cetăţeanului de a fi liber. Cînd prin vreo conjunctură norocoasă cetăţeanul devine liber, nu are voie să vorbească neîntrebat. Atunci cînd vorbeşte neîntrebat, cetăţeanul trebuie pedepsit.

––––––––––––––-
Veţi vedea în postările viitoare în ce măsură schema de mai sus face din statul român unul ilegitim. Un stat croit în folosul unei clase parazite. Vom descoperi că absenţa sau asfigmia simţului civic, şi a altor virtuţi, se datorează tocmai felului în care omul este dresat de către oligarhie, prin instrumentul statului sinucigaş de drept. (Trebuie să recunoaşteţi că orice stat din care lipseşte instituţia cetăţeanului este un stat sinucigaş.)

Anunțuri

5 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. noradamian said, on 2010/06/01 at 18:40

    Marius, salut! Faptul că esti impiedicat să obtii buletinul si drepturile cetatenesti care decurg de aici, aparent un caz particular,dovedeste natura fals democratică a acestui stat ajuns in zona civilizatiei europene plin de paraziti. Praduitorii care au pus mana pe el- prin metode de tembelizare politica si jaful propriilor cetăţeni, folosesc de fapt tot vechiul reflex securist adaptat şi intinerit chiar, de respingere a orice i-ar pune in pericol parazitismul; „instituţia cetateanului” in primul rand! Logic.

    ps. Statul poate sa moara, acum ca ei, parazitii l-au curatat de resurse intr-un timp record…

    • delaepicentru said, on 2010/06/01 at 22:44

      Bună, Nora! Uite ce zicea maestrul Sîrbu, pe blogul său:

      Eram de zece ore pe drum. Ca într-o halucinatorie somnambulie am coborât de pe munte; am rătăcit toată dimineaţa printre nenumăratele conuri selenare de cenuşă şi şisturi, am ajuns într-o gară, dar nu la Motru. Altă gară. Aici am fost legitimat, nu aveam buletin, a trebuit să dau o lungă declaraţie, în trei exemplare. Fără indigo…

      De la gara oraşului, am venit pe jos, fiindu-mi frică să mă mai urc în vreun autobuz. Acum, pe scările blocului meu, îmi venea să plâng. De altfel, în timpul acestui demenţial drum (memoria mea refuzând să funcţioneze normal), mi-am tot zis pe ruseşte: Ia vinovnâi! Sunt vinovat, sunt singurul vinovat…

      Iar ăsta-i mecanismul de dominare prin culpabilizare:

      Ca principiu, avem trei mijloace simple. Unu: găsirea sau inventarea păcatului originar, fiecare om să fie sau să devină un păcătos ce se ascunde sau un criminal, complice al nostru, pe care noi îl ascundem, deocamdată. Doi: fiecare cetăţean, de la cel mai umil portar până la cel mai înfumurat ministru, trebuie să aibă, cum zice poporul, „un coi în gaj la stăpânire”… Din aceste metode derivă cel de-al treilea principiu, care de fapt e o concluzie: tot ce primesc aceşti constructori de viaţă nouă să fie considerat un dar al mărinimiei noastre. Un dar, nu un drept! Să ne fie recunoscători că se nasc, că învaţă, că pot intra în câmpul muncii; să considere orice examen sau avansare o răsplată, un favor: buletinul, diploma, apartamentul, carnetul de partid, toate acestea sunt favoruri pe care li le acordăm cât timp se poartă bine cu noi, cu sistemul nostru, îi lăsăm să fure, să mintă, să călătorească, să aibă diplome şi decoraţii: toate acestea nu fiindcă le merită, ci fiindcă suntem noi generoşi cu ei. Până şi pensia, şi locul de veci, şi scândura pentru coşciug să fie obţinute ca un favor, ca un semn al grijii noastre paterne. Dar – peste acest imens cer de bunuri şi uşurări posibile – trebuie să rămână înscrisă, în carnea fiecărui cetăţean, teama că oricine poate fi oricând schimbat, mazilit sau arestat, pentru orişice, şi condamnat la orişicât. Toate aceste întimorări sunt studiate ştiinţific de către nişte inteligenţe ce văd mult dincolo de Marx, dincolo chiar de visele urmaşilor săi întru teroare şi nouă ordine…

  2. noradamian said, on 2010/06/01 at 23:40

    Marius, sumbru tablou, din pacate veridic, al formelor insidioase de abuz mental şi psihic, de conservare a unei frici existenţiale degradante prin mijloace perpetuate, conservate, adaptate si folosite după caz… 😦


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: