◎ Bondarul geostaţionar
(continuare din numărul trecut)
Treptat, pe măsură ce Soarele se ridica, fură restaurate şi culorile. O ramură de azalee domina (niţel ciufulită) poporul criptogam.
Ieşii la larg.
Staţia de telecabină
Pe versantul din dreapta, un cameliu gălbejit aştepta plictisit să înceapă cursele de bărci cu motor la Miyajima-guchi. Cu puţină imaginaţie veţi identifica în cele două dungi albicioase din dreapta sus, pista de întrecere. 
Pe neaşteptate, poteca se înfundă într-o şa, ocupată de o staţie de telecabină. Mai bine zis, o staţie de transbordare din telegondolă în telecabină. Nici ţipenie de om. În speranţa că cineva mă va ajuta să găsesc o ieşire pe partea ascendentă a culmii, cumpărai o cutie de cafea de la automat. O desfăcui într-o grădiniţă în care fumatul părea permis şi mă aşezai să aştept. Gondolele stăteau înghesuite la edec.
Cum nu apăru nimeni, îmi luai inima în dinţi şi trecui de partea cealaltă prin faţa gabiei de la provă. Fixai azimutul.
Apoi luai din nou culmea-n picioare, urmînd şi linia electrică aferentă.
Iată-mă ajuns la staţia terminus. Pînă pe Misen (imaginea de mai jos) ar mai fi fost o coborîre de vreo 60m şi încă un urcuş de vreo 100m.
Misen
Însă cum nimeni nu mi-ar fi garantat o perspectivă mai clară, am preferat să mă învîrt niţel prin ţarcul de observaţie. Mi-era niţel teamă să nu mă trezesc împresurat de maimuţele (sălbatice) ce obişnuiesc să facă incursiuni în zonă. Din fericire nu am dat ochii cu bandar-log, dar am luat aminte la măsurile de precauţie.
Bucuros că bandar-log făcea pe kikizaru, iwazaru, mizaru* şi respectiv, niznaiu, am intrat în staţia de telecabină.
Primul om cu care mă întîlnesc este operatorul telecabinei. Mă anunţă că dacă vreau să cobor pe cablu, prima telecabină pleacă la 8:50.
Mă mai învîrt prin ţarcul de observaţie. Cum arhitectura nu e deosebită, trag o poză după o inscripţie de interes public. O placă fixată discret pe peretele unui dormitor (după aspect). Pe semne, dormitorul personalului.
Titlu: rezervaţie naţională, teren în custodie
Locul: pref. Hiroshima, Oraşul Hatsukaichi, cartierul Miyajima
Arie forestieră în proprietate naţională: rezervaţia Miyajima cf. art. 74 (a) din (denumire prescurtată a documentului)
Excepţie cu scopul: cabană de locuit din 7 scînduri (probabil unitate de măsură a ariei în construcţii)
Arie: 84,20㎡
Adresa custodelui: Societatea de Dezvoltare şi Turism Hiroshima (adresa…)
Durata contractului: 1 aprilie 2009- 31 martie 2012.
La ora potrivită îmi iau bilet de la automatul aferent. Operatorul apare ca din pămînt şi mă îndrumă.
Operatorul se oferă să mă pozeze cu aparatul meu. Îl refuz politicos. Urc în cabină şi îmi pregătesc filtrul de polarizare. Nu prea am timp. Găsesc unul cu filet mai mare. Îl pun la plezneală în faţa obiectivului şi trag o poză din mers.
Nu reuşesc să elimin toate reflexele parazite.
Ajung la staţia de transbordare şi urc în telegondolă. Sunt singurul călător descendent.
Ajuns în Momijidani, caut poteca spre Tsutsumi-ga-ura. O găsesc şi reîncep urcuşul. Ies pe culme pe la vreo 200m altitudine. Trag cîteva poze. Se încălzise binişor.
Vedere spre Itsukushima-jinja. Torii (poarta vopsită în miniu de plumb) este inundată de maree.
Mă aşez pe o băncuţă. Deodată aud un bîzîit.
Un bondar. Mă iau după el. Am dificultăţi cu focalizarea. Aparatul e prea lent. Recurg la un artificiu. Tai focalizarea automată, fixez distanţa şi urmăresc aparatul de zbor. Cînd dinstanţa intră în limitele tolerate: gacha, gacha!
Constat însă că bondarul are GPS în antene. Nu se depărtează prea mult. Se întoarce. Dacă tot are tertoriul fix, hai, să-l studiem cu viteze diferite. Schimb aparatul analogic cu cel digital (ceva mai teleobiectiv). Pierd niţel din rezoluţia optică.
Într-un tîrziu, bondarului geostaţionar îi căzu cu tronc o femelă gestaţionabilă. Amîndoi plecară zig-zag pe o traiectorie nupţială dincolo de tufe. Din pudoare nu am stat papalaţ la fundul lor. E drept, nici ochiul nu-mi mai e atît de ager.
Părăsesc promenada bărzăunilor şi cobor către Tsutsumi-ga-ura.
Meandre
Intru în viroagă, îi dau bineţe copacului-focă…
…ajung în camping şi trag un somn de vreo trei ore.
(va urma)
Parametrii expunerii
––––––––
* n-aude, n-azice, n-avede. Cele trei statuete înfăţişînd maimuţe acoperindu-şi urechile, gura şi respectiv ochii. Pe japoneză, saru înseamnă maimuţă. În compuşi însă, este eufonizat -zaru (ex: hihizaru=babuin) Însă sufixul -zaru face şi negativul verbal într-o formă arhaică. În japoneza actuală, negativul verbal arhaic dăinuie doar în cîteva idioame şi în cîteva jargoane (texte de lege etc.).
Alin Fumurescu
Fără buletin 
Salut Marius 🙂
sa sti ca ti-am furat niste poze de aici. Nu am sa le public, sunt prea frumoase 🙂 Le pastrez pentru colectia mea. Sper sa nu te superi 🙂
Salut Theophyle!
Mulţumesc pentru „răpirea din serial”. 🙂 Dacă voi rămîne fără poze, mă bazez şi pe tine la recuperare. Sper că le-ai salvat la rezoluţia cea mai mare.
Toate cele bune!
Esti cea mai vie dovada ca dupa ruperea zagazurilor din patria muma,tot ce-a fost mai bun s-a „varsat”.
Ei….cativa tot au ramas,sa „stinga lumina”…
Mulţumesc, Cornel. Bîntuim. Nu avem baltag, dar îi vom mai sîcîi ceva vreme pe vărsătorii de găleată la lumina lămpaşului carbonar. Pînă îi vom băga în pămînt.
ok. mi-am incarcat ziua din pozele tale. mi-a bine. transmit si eu binele mai departe. multumesc
Ohayo gozaimas, Marius-san! 🙂
Salutari din capitala europeana a spatiului si-a aviatiei, unde se asambleaza Airbus-uri si sateliti geostationari! 🙂
Am „aterizat” pe blogu’-ti via Julia, n-am avut timp sa parcurg tot, dar din câte-am citit si vazut, sunt deja impresionata, încântata… felicitari & bonne continuation!
Am fost dincolo de bulversati si întristati dupa tragedia recenta… 😦 Avem certitudinea ca peste 2-3 ani se vor „reface”, vor reconstrui, ca si dupa ’45… iata ce am citit mai devreme:
http://www.francesoir.fr/actualite/international/japon-une-centrale-nucleaire-fermee-dans-crainte-d-un-tsunami-99730.html
Am avut sansa de-a ajunge în Nihon de 3 ori, ultima-data în iunie-trecut, am vizitat Hokkaido si speram sa mai ajungem vreodata… Exact acum 3 ani ne-aflam la Hiroshima(mon amour!), dupa Kyoto, Osaka, Tokyo, etc. Am avut o ghida francofona si francofila(locuise 3 ani la Paris, sotul predase literatura japoneza la Sorbona), o cheama Takako si e o supravietuitoare a dramei petrecute-n ’45, locuieste la Kyoto, unde am fost de doua ori, cred c-as putea trai acolo… 🙂
Iubim, admiram si respectam aceasta tara cu o cultura, civilizatie si gastronomie unice, un popor curajos, demn, harnic… Avem prieteni adorabili la USA(Oita) Kyushu, „îndragostiti” de Franta… 🙂 Un membru al familiei mele si-a facut studiile de comertz-exterior si relatii internationale la Chengchi University of Taipei, Taiwan în chineza(mandarina), iar în ultimii doi ani a „asimilat” si japoneza, mult mai usoara decât chineza, iar în prezent „jongleaza” cu ambele la fel de fluent, le si scrie, evident.
Sayonara! Salutari toulousene însorite, sanatate, bafta si spor în tot ce intreprinzi, alaturi de cei dragi… Voi mai poposi pe la tine cu interes si placere.
P.S. un francez care refuza sa-si paraseasca patria adoptiva, pe-aceeasi pagina, vei gasi, sub „plus d’articles”:
Le Français Philippe Nibelle refuse de quitter sa terre d’adoption.
„J’ai vécu l’enfer de Fukushima”
Cet enseignant de 60 ans, marié à une Japonaise, vit à Aizu Wakamatsu, dans la préfecture de Fukushima, à 100 kilomètres de la centrale nucléaire
Bine ai venit, Mélanie! Mulţumesc pentru gîndurile bune.
Nu ştiu franceză, însă mimez perfect. Articolul indicat se referă la centrala de la Hamaoka din Shizuoka. Aşa este. A primit ordin de închidere. Cel puţin temporar. Se prevede un megacutremur în Tokai (partea aceea a Pacificului). Dacă centrala de la Hamaoka merge bine-mersi, şi e făcută să reziste la un ţunami de 8m, şi cu toate acestea se va închide, îţi dai seama că treaba e destul de groasă. Cheltuielile de conservare vor costa peste 300 ml.USD/an. Chiar dacă centrala nu va mai funcţiona niciodată, tot va costa vreo 2 md.USD pînă cînd va putea fi extras combustibilul (cheltuială separată).
Marius, arigato pentru infos!
Deci acel articol relateaza corect, realist… Stiu ca experti nucleari francezi au „zburat” spre Nihon la doua zile dupa catastrofa. Franta poseda 58 reactoare, vinde(m) energie nucleara la toti vecinii frontalieri, o centrala e situata la aprox 100kms de Toulouse, speram ca-i supravegheata si verificata periodic, mai ales dupa Fukushima…
Chiar daca doar „mimezi” franceza, intuiesc ca vei fi înteles în mare, ca-i tot limba latina, iar noi românii suntem adesea poligloti(sic&LOL!), pe când eu cunosc doar o mâna de cuvinte japoneze, iar în Hokkaido engleza nu ne-a servit la nimic, dar ne-am descurcat mai mult decât onorabil, peste tot: amabilitatea si serviabilitatea japonezilor sunt deja legendare, proverbiale… Erau simpatici-foc, de câte ori spuneam:”France!”, unii ne raspundeau sacadat(cu accent puternic!) si încântati:”ah, Paris, Charles de Gaulle, Chirac, Alain Delon, Sophie Marceau!” 🙂
Bon courage et à bientôt!
Mérani-san 🙂
A cam intrat frica în oase peste tot în lume. Se verifică la sînge toate sistemele de siguranţă.
Sunt săritori specialiştii francezi. Tot francezii au propus şi soluţia de epurare rapidă a apelor radioactive rezultate din spărturile în circuitul de răcire. Însă nu mai devreme de iunie, cînd va fi gata noua staţie de epurare.
S-ar putea să ştii, dar în Japonia se prelucrează combustibilul uzat din Franţa. Acum vreo cîţiva ani, Green Peas se băga şi în seamă pe tema asta: că de ce se cară cu vaporul.
Ierinoapte am aflat că la Fukushima #1 scapă, sau a scăpat în natură şi niţel stronţiu 90 (nu prea mult şi nu prea departe). Ăla e mai rău, că se fixează în oase.
Konnichiwa, Marius-san!
da, stiam de „prelucrarea” aia si à propos de epurare, e vorba de AREVA, parca?…
Suntem „écolos”, à la vie, à la mort… 🙂 I’m serious. Cât despre „mazarea verde”(LOL!), ti-amintesti de:
http://en.wikipedia.org/wiki/Sinking_of_the_Rainbow_Warrior
e si-n japoneza, daca ti-e mai usor…
Bună să-ţi fie minima* cum ţi-e căutătura, Mélanie!
Aia e! AREVA. (la radio nu am înţeles prea bine, că vorbea în katakana**) Oricum, e cu ceva drăciuţe polimere de aglutinare. Merg prelucrate pînă la 1200 de tone/zi.
Despre scufundarea vasului amiral am aflat de la Europa Liberă, parcă. Dar eu fumam Carpaţi pe vremea aia. Pînă cînd delegaţia franceză a venit cu AREVA, evitam să cumpăr vinuri franţuzeşti. 7 ani*** nu am cumpărat deloc, ca represaliu la experimentele din Mururoa.
–––––––––
* e vorba de minima tensiunii sanguine.
** în limba japoneză sunetul v nu există. Este suplinit de b. De aceea am dificultăţi în transcrierea inversă dacă nu ştiu dinainte despre ce cuvînt/abreviere e vorba.
*** durata de reabiliare în materie penală
Sefa lu’ AREVA e o fosta-colaboratoare de-a lu’ Mitterrand, Anne Lauvergeon(52 ani), o tipa gen „Maggie Thatcher”(personalitate puternica!), criticata si detestata de ecologisti… 😀
– te înteleg despre boicot dupa atolu’-Mururoa… consumam de vreo 15-16 ani doar Bordeaux-rouge(cu brânza-brânze!) si French genuine champagne, socially si cu moderatie… cheers! 🙂
– nu „le” am cu chimia, neam de loc, nu-s „blonda”, ci „literara”… 🙂
– * e O.K. 12/7 de ani… n-am fumat, nu fumam!
– ** stiam…
– *** nu stiam… 🙂