Fără buletin

▲ Curaj de mamă

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/03/12

Pe linia Senseki, ce leagă oraşele Sendai şi Ishinomaki, în dreptul tîrgului Higashi Matsushima, un tren cu 60 de pasageri a fost surprins de ţunami. Mecanicul a avut inspiraţia de a-l opri într-un debleu scurt de numai 100m, ce taie, într-un arc strîns, un promontoriu împădurit, mărginit la nord de estuarul rîului, iar la sud, de un canal de adăpostire a bărcilor pescăreşti. (v. foto.) Acolo, elevaţia a fost de peste 5m. De o parte şi de cealaltă a promontoriului, terenul (împreună cu linia ferată) a fost invadat de ţunami. Aşa că cei 60 de pasageri au fost nevoiţi să îşi petreacă noaptea în izolare. Doar unul din cei 60 – o femeie de vreo 60 de ani – a intrat în panică, altminteri repede temperată de atitudinea celorlalţi, nu mai puţin speriaţi, dar mai pudici.

Oamenii şi-au împărţit frăţeşte apa şi merindele, şi-au făcut curaj unii altora, deşi, înconjuraţi de ape negre şi de construcţii în mişcare, speranţa le era destul de firavă. Povestea o tînără că, aflată în imposibilitatea de a lua legătura cu familia, şi-a scris testamentul pe telefonul celular.

Pe la miezul nopţii au fost aduşi trei răniţi scoşi din vîltoare (nu e clar de cine). Oamenii au scos cîteva canapele şi le-au făcut pat pe culoarul vagonului. Din oră în oră, cu schimbul, le masau răniţilor corpul, pentru a preveni formarea cheagurilor.

Dimineaţă, cînd apele s-au mai retras, pasagerii au părăsit trenul şi au plecat pe picioare către un loc mai sigur.

Dar cel mai impresionant moment a fost cînd un elev, ce se nimerise în tren la ora la care se întorcea de la şcoală, şi care pînă la orele 2 din noapte stătuse tăcut, cu inima cît un purice, a fost strigat pe nume de afară: -”Ooi! Fiul meu e cumva înăuntru?”

Nu e clar dacă mama elevului venise înot, sau peste muncel, prin ninsoare, pe lîngă iaz, prin bezna ce învăluise întregul ţinut. Cert este că elevul, pînă atunci tăcut, a izbucnit în plîns şi s-a cuibărit la pieptul maică-sii.

Mişcată de neverosimila întîlnire, uşor înciudată de propria-i slăbiciune, tînăra şi-a şters din memoria telefonului, deja caducul testament.

Epilog. Conduita mecanicului a fost omologată ca regulă de siguranţă în manualul feroviarilor. De acum înainte, pe liniile feroviare şi rutiere expuse la ţunami, deplasarea nu va înceta în momentul cutremurului, ci doar atunci cînd vehicolul ajunge la o altitudine asigurătoare.

Reclame
Tagged with: ,

▲ Onagawa şi Ishinomaki

Posted in Chestii, urgenţe umanitare by Marius Delaepicentru on 2011/05/16

Între cele 400 de fotografii făcute de Nobu am găsit şi 8 clipuri video. Detalii despre ceea ce veţi vedea în mişcare puteţi găsi în postul anterior.







–––––––––––––
În altă ordine de idei, la centrala Fukushima #1 s-a constatat că gaura din reactorul 1 s-a produs în primele 16 ore de la primul tsunami, cel din 11 martie. Temperatura a ajuns la 2800℃, ceea ce a dus la căderea parţială a combustibilului şi la apariţia unei găuri (se pare, nu prea mari) în fundul vasului, gaură suficient de largă cît să ducă la acumularea unui volum imens de apă puternic radioactivă în bazinele din subsol. Reactorul 1 este şi primul care a explodat (pe 12 martie) la contactul metalului incandescent cu apa de răcire.

Am aflat şi de ce atît de grăbit a fost ordinul de închidere a centralei Hamaoka (Shizuoka). La unul din reactoare, unul din multele cutremure a dus la apariţia unei fisuri în sistemul de răcire. (Probabil într-un schimbător de căldură.) Apă de mare (cca 400t) s-a amestecat cu apa dulce, lucru ce impune oprirea instalaţiei şi desărarea tubulaturii şi a rezervoarelor. Contaminarea nu este decît înternă. (nu s-a risipit nimic în mediu.)
Un alt reactor (din cele 5 de la Hamaoka) era oricum pe cale de a fi dezafectat, în urma atingerii termenului de utilizare. Probabil era cel mai vechi.
Încă unul era în revizie generală, iar altul avea probleme de coroziune şi necesita o revizie mai la sînge.

Puse una peste alta, din cele 54 de reactoare nucleare pe care le are Japonia, doar 1/3 vor mai funcţiona în cursul anului 2011. Oricum, pe coasta Pacificului nu se mai produce nici măcar un KW din surse nucleare. Încă din luna martie.

%d blogeri au apreciat asta: