Fără buletin

Puţini ştiu că armele cu cea mai lungă rază de acţiune folosite în cel de-al II-lea război mondial au fost lansate peste Pacific. Ele constau în baloane stratosferice (fără vreun dispozitiv de ghidare) de care se agăţa explozivul.

După Incidentul Manciuria (1931) planificatorii militari japonezi au luat în calcul lansarea încărcăturilor fulminante la distanţe planetare. Se cunoşteau parametrii curenţilor atmosferici de mare altitudine, precum şi constanţa direcţiei lor. Nu mai rămînea decît ca ei să fie exploataţi în scop militar.

Zis şi făcut. Au fost confecţionate 10.000 de baloane de cîte 10m diametru, umplute cu hidrogen. Masa: 205Kg, din care 15Kg bocceluţa de exploziv, prevăzută cu patru capse detonatoare. Altitudinea de croazieră: între 10 şi 12 Km. Autonomia de zbor: 70-80 de ore. Baloanele au fost lansate de pe coasta de răsărit, în 1944, într-o zi simbolică: 3 noiembrie (ziua de naştere a Împăratului erei Showa　Meiji). Datele climatice indicau probabilitatea mare de cer senin. Nu a fost chiar aşa. A plouat. Însă ordinul era ordin. Şi-au luat zborul 9300 de aparate. Restul de 700, rămase nelansate, au fost găsite în stoc la sfîrşitul războiului.

Cum a fost posibil ca, într-o ţară stoarsă de resurse, să poată fi manufacturate atîtea aparate de zbor? Soluţia tehnică a fost dintre cele mai simple. S-a folosit washi (hîrtie confecţionată după tehnologia tradiţională). Aproape toată producţia a fost rechiziţionată de armată. Fiecare balon avea 5 straturi de hîrtie, lipite între ele cu un gel de manan*, lucru ce a făcut ca, în toată ţara, kon’nyaku să dispară din oden**. După impregnarea la cald în mediu neutru sau slab acid, gelul era întărit cu leşie de sodă caustică. Spaţiile de producţie au fost sălile de teatru, pentru ca nu cumva avioanele de recunoaştere să descopere produsele finite.

Efecte tactice

Din cele 9300 de aparate, doar 361 au fost găsite pe teritoriul SUA şi Canada, răspîndite din California pînă în Alaska. Militarii japonezi mizau pe efectul psihologic. Care efect nu s-a petrecut. Cenzura militară din SUA a filtrat toate informaţiile şi nimic nu a transpirat în presă. Deşi aparatele radar nu le-au putut detecta pe toate, pagubele materiale au fost minore. Unul din baloane s-a încurcat în firele unei linii de înaltă tensiune din statul Washington, provocînd o pană de curent la uzina de plutoniu. Se spune că incidentul a dus la întîrzierea cu trei zile a lansării bombei de la Nagasaki. Victime omeneşti au fost şase. O femeie şi cinci copii ieşiţi la un picnic undeva în Oregon.

Fotografie preluată de pe Wikipedia

––––––––-
* mananii sunt polimeri naturali obţinuţi din tuberculii de kon’nyaku, o plantă originară din sudul Chinei. Unitatea structurală este manoza, un monozaharid izomer al glucozei, ceea ce face ca mananii să fie corespondenţii amidonurilor. Precum pectinele, mananii formează în mediu alcalin o masă gelatinoasă, dar ceva mai consistentă, de tăria zgîrciurilor fierte, masă numită curent kon’nyaku. Flora intestinală a omului nu poate hidroliza mananii. Aşadar, valoarea nutritivă e zero. Kon’nyaku e consumat doar pentru consistenţă. În filozofia culinară orientală, alimentele sunt clasificate în: donori de gust şi receptori de gust. Kon’nyakul este receptor. Capătă gustul supei în care fierb alimente sapide.
** oden este o fiertură de iarnă, în care bucăţile de kon’nyaku sunt aproape nelipsite.