Fără buletin

▲ Asigurarea de viaţă: moştenire sau venit?

Posted in Drepturi individuale by Marius Delaepicentru on 2010/10/16

Zilele trecute, Curtea Supremă a Japoniei (CSJ) a luat o decizie importantă întru clarificarea impozitului aferent la plata asigurărilor de viaţă. Pînă de curînd, banii încasaţi din consumarea asigurării de viaţă erau consideraţi moştenire şi se aplica impozitul pe moştenire. În plus, fiind vorba de o proprietate virtuală, ce ia formă numai la îndeplinirea condiţiilor de plată, respectiv la moartea subiectului, banii încasaţi de beneficiar se consideră şi venit. Chiar dacă provine dintr-un pariu, tot venit e.

Curtea a constatat că cele două impozite aplicate simultan încalcă principiul evitării dublei impozitări. În consecinţă,

Curtea a hotărît ca singurul impozit aplicat la încasarea unei poliţe de asigurare de viaţă să fie cel pe venit. (Suma încasată de beneficiar se adaugă la venitul său global, căruia i se aplică impozitul pe venit, în cuantumul corespunzător.)

O mică discuţie

Unele poliţe de asigurare se pot plăti şi sub forma unei pensii lunare, întinse pe 10, 25 de ani, sau chiar pînă la moartea beneficiarului (ca la pensiile asigurărilor de stat) în locul banului grămadă. E firesc ca la o pensie, oricare ar fi ea, să nu se aplice impozitul pe moştenire. Se poate însă aplica liniştit impozitul pe venit, ţinînd seama că banii plătiţi de către beneficiarul poliţei de-a lungul anilor, au fost deduşi la vremea respectivă.

Ce constatăm?

Constatăm că banii dintr-o pensie, sau dintr-o poliţă de asigurare nu reprezintă decît forma unei proprietăţi virtuale, ce nu poate fi decît relativă. Dacă proprietatea ar fi fost una tipică, concretă, măsurabilă, atunci ar fi primat impozitul pe moştenire, în dauna celui pe venit.

Punînd totul în context românesc, vedem cît de nedreaptă a fost decizia CCR, prin absolutizarea dreptului de proprietate, în baza căruia s-au menţinut pensiile nesimţite. Decizia CCR ar fi trebuit în acest caz să facă referire şi la extinderea cuantumului pensiei la moştenitori. (Nu e tîrziu.) 🙂

Pensia, precum asigurarea de viaţă, reprezintă un RĂMĂŞAG. Nu poţi lăsa moştenire un rămăşag, ci doar banii rezultaţi din consumarea rămăşagului. Nu-i poţi recunoaşte calului pe care ai pariat dreptul de proprietate asupra banilor pe care îi încasezi din pariu. Sumă ce oricum depinde de modul în care condiţiile contractuale au fost îndeplinite*). Chiar dacă, în cazul pensiei de stat, calul şi beneficiarul sunt una şi a ceeaşi persoană, nu se poate garanta ceva ce depinde de factori demografici, de pildă.

Aşadar, cuantumul pensiei nu poate rămîne imuabiul sau crescător. El poate, şi e de dorit a fi ajustat nu numai în sus, ci şi în jos. Nu poţi face numai rămăşaguri cîştigătoare, pentru că atunci se cheamă că trişezi. Iar a trişa nu este o valoare constituţională, ci dimpotrivă, şubrezeşte principiul solidarităţii.

CCR suferă de sindicalism cronic, pentru că nu vede decît iluzoriul principiu al dreptului cîştigat, cînd de fapt bate la uşă un principiu mai mult decît real: „principiul dreptului diminuat” pînă la valoarea pensiei de urmaş, sau chiar „principiul dreptului pierdut”. Aşadar, dacă politicienii nu au dreptul să conteste deciziile CCR noi, ca Suveran, vedem şi ne revoltăm pentru cît de imoral este arbitrul nostru constituţional.

(discuţia s-ar fi putut extinde şi asupra implicaţiilor succesorale ale poliţei de asigurare: testamente, nulităţi, partaje etc. Am accentuat doar faţa dreptului de proprietate virtuală)

Cred că articolul face clar mercantilismul socialiştilor, ce nu scapă niciun prilej de a invoca solidaritatea socială, tocmai în scopul spulberării solidarităţii sociale, întru umflarea propriilor buzunare.
––––––-
*) Unele poliţe de asigurare devin nule, în cazul în care „calul” se sinucide, sau se sinucide într-un interval precizat de timp.

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: