▲ Asigurarea de viaţă: moştenire sau venit?
Zilele trecute, Curtea Supremă a Japoniei (CSJ) a luat o decizie importantă întru clarificarea impozitului aferent la plata asigurărilor de viaţă. Pînă de curînd, banii încasaţi din consumarea asigurării de viaţă erau consideraţi moştenire şi se aplica impozitul pe moştenire. În plus, fiind vorba de o proprietate virtuală, ce ia formă numai la îndeplinirea condiţiilor de plată, respectiv la moartea subiectului, banii încasaţi de beneficiar se consideră şi venit. Chiar dacă provine dintr-un pariu, tot venit e.
Curtea a constatat că cele două impozite aplicate simultan încalcă principiul evitării dublei impozitări. În consecinţă,
Curtea a hotărît ca singurul impozit aplicat la încasarea unei poliţe de asigurare de viaţă să fie cel pe venit. (Suma încasată de beneficiar se adaugă la venitul său global, căruia i se aplică impozitul pe venit, în cuantumul corespunzător.)
O mică discuţie
Unele poliţe de asigurare se pot plăti şi sub forma unei pensii lunare, întinse pe 10, 25 de ani, sau chiar pînă la moartea beneficiarului (ca la pensiile asigurărilor de stat) în locul banului grămadă. E firesc ca la o pensie, oricare ar fi ea, să nu se aplice impozitul pe moştenire. Se poate însă aplica liniştit impozitul pe venit, ţinînd seama că banii plătiţi de către beneficiarul poliţei de-a lungul anilor, au fost deduşi la vremea respectivă.
Ce constatăm?
Constatăm că banii dintr-o pensie, sau dintr-o poliţă de asigurare nu reprezintă decît forma unei proprietăţi virtuale, ce nu poate fi decît relativă. Dacă proprietatea ar fi fost una tipică, concretă, măsurabilă, atunci ar fi primat impozitul pe moştenire, în dauna celui pe venit.
Punînd totul în context românesc, vedem cît de nedreaptă a fost decizia CCR, prin absolutizarea dreptului de proprietate, în baza căruia s-au menţinut pensiile nesimţite. Decizia CCR ar fi trebuit în acest caz să facă referire şi la extinderea cuantumului pensiei la moştenitori. (Nu e tîrziu.) 🙂
Pensia, precum asigurarea de viaţă, reprezintă un RĂMĂŞAG. Nu poţi lăsa moştenire un rămăşag, ci doar banii rezultaţi din consumarea rămăşagului. Nu-i poţi recunoaşte calului pe care ai pariat dreptul de proprietate asupra banilor pe care îi încasezi din pariu. Sumă ce oricum depinde de modul în care condiţiile contractuale au fost îndeplinite*). Chiar dacă, în cazul pensiei de stat, calul şi beneficiarul sunt una şi a ceeaşi persoană, nu se poate garanta ceva ce depinde de factori demografici, de pildă.
Aşadar, cuantumul pensiei nu poate rămîne imuabiul sau crescător. El poate, şi e de dorit a fi ajustat nu numai în sus, ci şi în jos. Nu poţi face numai rămăşaguri cîştigătoare, pentru că atunci se cheamă că trişezi. Iar a trişa nu este o valoare constituţională, ci dimpotrivă, şubrezeşte principiul solidarităţii.
CCR suferă de sindicalism cronic, pentru că nu vede decît iluzoriul principiu al dreptului cîştigat, cînd de fapt bate la uşă un principiu mai mult decît real: „principiul dreptului diminuat” pînă la valoarea pensiei de urmaş, sau chiar „principiul dreptului pierdut”. Aşadar, dacă politicienii nu au dreptul să conteste deciziile CCR noi, ca Suveran, vedem şi ne revoltăm pentru cît de imoral este arbitrul nostru constituţional.
(discuţia s-ar fi putut extinde şi asupra implicaţiilor succesorale ale poliţei de asigurare: testamente, nulităţi, partaje etc. Am accentuat doar faţa dreptului de proprietate virtuală)
Cred că articolul face clar mercantilismul socialiştilor, ce nu scapă niciun prilej de a invoca solidaritatea socială, tocmai în scopul spulberării solidarităţii sociale, întru umflarea propriilor buzunare.
––––––-
*) Unele poliţe de asigurare devin nule, în cazul în care „calul” se sinucide, sau se sinucide într-un interval precizat de timp.
▲ Cum ne-au furat accesul la Marea Neagră
Am găsit la Basarabia după independenţă un foarte bine documentat articol, semnat de Dragoș Galbur, ce face limpede dispreţul regimului sovietic faţă de voinţa oamenilor de rînd.
Citez:
(…)
…situaţia la frontiera moldo-ucraineană, pe segmentul Palanca-Udobnoe (Han Câşla) a ieşit de sub control în luna aprilie 1949, aici producându-se evenimente ieşite din comun pentru regimul sovietic de ocupaţie. Locuitorii satului Palanca, vădit nemulţumiţi de modul în care au fost deposedaţi de cele 458,6 ha de teren arabil şi stufării, s-au revoltat şi le-au readjudecat cu de la sine putere, sfidând nu doar autorităţile comuniste ale RSSM ci şi cele de la Kiev şi Moscova.
(…)
Restul articolului poate fi citit dacă urmaţi link-ul de mai sus.
● Anarhismul Curţii Constituţionale ucide res publica – Bakunin e fericit
Zilele trecute, după ce şi-a lăsat Binele, Adevărul şi Frumosul la domiciliu, conclavul ayatolahilor constituţionali a emis în spatele altarului o bulă prin care forţează aplicarea Art.44(1) din Constituţie. În mod paradoxal, firmanul CCR desfiinţează dreptul de proprietate, şi deschide calea selecţiei naturale. Res publica a decedat.
Fiindu-mi imposibil să înghit disonanţa cognitivă, le-am scris ayatolahilor. Cum şansele ca domniile lor să citească aceste rînduri sunt mai mici decît cele de a supravieţui pe Soare, aplic aici textul. Nu înainte de a observa că Bakunin a fost un tîmpit. Nu şi-a dat seama că instrumentul prin care îşi putea instala utopia este tocmai o Curte Constituţională.
––––––––––––––
(Într-o primă versiune, am postat textul pe Juridice.ro. se pare că judecătorii nu au avut ochelarii de aproape, şi au apucat să secrete decizia. De aceea, am îndrăznit să-l trimit două zile mai tîrziu, prin mail, cu fonturi de 14)
–– Original Message ––
From: Marius
To: ccr(la)ccr.ro
Sent: Saturday, June 26, 2010 4:05 AM
Subject: Despre dreptul de proprietate
Stimaţi domni,
În legătură cu argumentele aduse în sprijinul dreptului la pensie, aş avea cîteva observaţii de profan. Am doar avantajul vîrstei şi al independenţei pecuniare faţă de bugete de stat.
Cred că ne-am apropia mai mult de adevăr, dacă am privi din mai multe unghiuri drepturile cuvenite la pensionare. Cuantumul pensiei este garantat – zice legea [supremă]. Însă, să vedem cînd, şi din ce se constituie fondul de pensii, şi cît de bine garantat poate fi cuantumul.
Magistraţii afirmă că pensia reprezintă drept de proprietate. În parte este adevărat, însă nimeni nu poate spune care este valoarea totală a averii de restituit pensionarului, din moment ce nimeni nu poate spune cu certitudine că va muri în anul 2028, pe 25 iunie la ora 10. Aşadar, există variabila hazardului, ce, inevitabil, slăbeşte dreptul de proprietate.
În sistemele private de pensii, asiguratorul, fie garantează pentru o pensie ce poate asigura (atenţie!) doar stabilitatea financiară a companiei, fie, în funcţie de conţinutul contractului, pune o limită de vîrstă pînă la care pensia poate fi plătită (75, 80 sau 85 de ani). Doar în acest din urmă caz, cuantumul pensiei este garantat.
Nu putem însă să nu observăm că, fie în sistem de stat, fie privat, pensia are ceva din jocurile de noroc, ceea ce, din nou, slăbeşte afirmaţia că pensia ar fi drept de proprietate. Nimeni nu poate ridica pretenţii asupra cîştigului la loterie înainte ca jocul sorţilor să hotărască. Din nefericire, jocul sorţilor coincide riguros exact cu sfîrşitul vieţii pretendentului.
Probabilităţile nu sunt certitudini decît la valoarea 1, constantă în timp. Poate garanta cineva constanţa lui 1? Poate numai bunul Dumnezeu, întrucît El este Unul absolut. Dar Dumnezeu nu hotărăşte drepturile salariale, ci dumneavoastră sunteţi în situaţia delicată de a hotărî ce, şi cui se cuvine. Iar regula nu este cea de a proteja pensiile mari de diminuare. Cu puţină răbdare veţi descoperi mai jos şi o similitudine.
Prin absolutizarea dreptului de proprietate asupra pensiei, niciuna din sursele de satisfacere a pretenţiei nu va putea fi susţinută. Împrumutul e ca scărpinatul. Ajută pe moment. Suprataxarea proprietăţii ca urmare a absolutizării drepturilor salariale sau de pensie, strică echilibre şi mai precare.
Aşadar, absolutizarea dreptului de proprietate, cînd vine vorba de pensie, paradoxal, se întoarce împotriva dreptului de proprietate, fie prin secătuirea fondului, şi lipsirea altora de dreptul de proprietate, fie prin amanetarea viitorului prin împrumuturi externe, fie prin taxarea oneroasă a altor drepturi, cum ar fi prin supraimpozitarea bunurilor imobile, sau chiar prin suprataxarea muncii şi a consumului.
Se poate considera şi că pensia este ca economiile băneşti. Trebuie să recunoaştem, are şi proprietăţi de depozit la bancă. Însă cu o observaţie: contributorii devălmaşi depun, nu pentru viitor, ci pentru trecut. Adică, fiii depun “economiile” în folosul părinţilor. Totul este în regulă, dacă banca este solvabilă. Ea poate redistribui şi restitui chiar şi în rate zilnice (dar limitate) sumele depusă. Problema se complică atunci cînd banca are dificultăţi financiare. Într-o atare situaţie, este supusă controlului judecătorului sindic. Este “starea de urgenţă” a băncii. Judecătorul sindic dispune cît şi cărui creditor i se restituie economiile integral.
Regula de drept spune că prioritatea o au creditorii mici*. Iar dacă mai rămîne ceva la lichidarea activelor băncii, atunci, vor fi satisfăcuţi şi creditorii mari. Contextualizînd, tinerii de azi plătesc azi o mare parte din risipa statului totalitar, generos cu susţinătorii săi, chiar dacă, la vremea lor, ei nu au contribuit nici măcar cu un leu la fondul de pensii.
În concluzie, dacă bugetarii susţin absolutizarea drepturilor salariale, iar domniile voastre le daţi satisfacţie prioritar pensionarilor de lux, Justiţia are la îndemînă legea falimentului. Nu este greu. Puţin curaj! Lichidaţi statul pe cale judiciară. Cunosc cel puţin 10 persoane, libertarieni anarhişti, care s-ar bucura.
Cu speranţa că nu v-am vexat, vă urez multă înţelepciune.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
———————
* Cînd firma Sogo a intrat în incapacitate de plată, a trebuit să-şi lichideze cîteva active, printre care şi magazinul departamental Sogo din Hiroşima. Atunci, creditorii cu creanţe de pînă la 3 milioane de yen au fost compensaţi 100%. Creditorii mari au rămas, nu numai fără nicio compensaţie materială, dar şi fără speranţa că le vor fi restituite vreodată creanţele. Aşadar, principiul este: cei slabi au prioritate.
Casa cu buletină roşie
Căutînd argumente în sprijinul relaxării procedurilor la identificarea persoanei, am dat de textul unei interpelări din care se poate uşor înţelege cum un act de identitate prost făcut duce la violarea flagrantă a dreptului de proprietate.
(Plenul Camerei Deputatilor – 5 octombrie 2009 – interpelare)
Domnul Sorin Ştefan Zamfirescu:
Doamnă preşedinte,
Interpelarea este adresată domnului secretar de stat şef al Corpului de Control al primului-ministru.
Domnule secretar de stat, am onoarea de a mă adresa cu o problemă gravă, o problemă de eludare a drepturilor persoanei, situaţie în care se află M E, domiciliată în Călimăneşti, Calea lui Traian nr. XXX, judeţul Vâlcea.
În urma pierderii actelor de identitate, i s-a eliberat un certificat de naştere cu o dată de naştere greşită.
Datorită acestei erori, astăzi, se află în situaţia – o femeie în vârstă, născută în 1941 – se află în situaţia de a pierde şi casa în care mai locuieşte; este contestată, sunt nişte succesiuni în care nu este recunoscută datorită pierderii acestor acte de identitate şi eliberării unor acte de identitate cu date greşite de naştere.
Persistenţa în această eroare a instituţiilor abilitate (s-au făcut o groază de verificări) ne duce cu gândul că această atitudine este voită sau stimulată de rudele care vor să îndepărteze pe reclamantă de succesiunile şi partajările care sunt pe rol în acest moment. Fac şi menţiunea că şi autorităţile locale sunt cumva, cred eu, implicate, fiindcă acest lucru se putea rezolva, de altfel, foarte uşor.
În concluzie, vă rog să efectuaţi, în limita competenţelor de care dispuneţi prin lege, verificările necesare pentru a se constata dacă păgubitei i-au fost încălcate drepturile sale cetăţeneşti.
Solicit răspuns scris şi verbal.
Vă mulţumesc.
–––––––––––––––––––-
I-am scris domnului deputat Sorin Zamfirescu:
–– Original Message ––
From: Marius
To: sorin.zamfirescu(la)cdep.ro
Sent: Thursday, October 08, 2009 11:30 AM
Subject: Ref: Interpelarea din 5 oct.2009 (E M)
Stimate domnule Sorin Ştefan Zamfirescu – deputat în Parlamentul României
Este pentru prima oară cînd vă scriu. Sunt un cetăţean român trăitor în Hiroşima – Japonia. Am ascultat interpelarea dumneavoastră din 5 octombrie 2009, în care aţi expus cazul E M, de încălcare flagrantă a drepturilor persoanei. S-ar putea să nu vă daţi seama acum, dar, cazul este expresia unui atavism moştenit din regimul comunist. Eu însumi sunt într-o situaţie similară, dar nu de gravitatea celei semnalate de dumneavoastră.
Am străbătut 900Km pînă la Tokio, să votez, cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European. În baza unui paşaport expirat şi a certificatului de naştere. Nu mi s-a permis să votez. Pus în faţa negării mele ca persoană, am reflectat adînc, şi am ajuns la concluzia că nu eu sunt în neregulă, ci sistemul poliţienesc de administrare a evidenţei persoanei. Am privilegiul de a observa cum se administrează un popor, fără obligaţia ca cetăţenii să poarte documente de identitate. Se poate. Şi încă la standarde ce nu pun problema violării demnităţii umane.
Interesant este că, extrapolînd consecinţele monstruoase pe care le are preeminenţa hîrţoagei în dauna persoanei, într-una din sesizările către Avocatului Poporului, am enumerat şi un caz ipotetic, în esenţă, identic celui descris de dumneavoastră.
Aşa este, domnule deputat! În viziunea autorităţilor, noi suntem potenţiali infractori. Iar ceea ce este strigător la cer, nu suntem luaţi în seamă, în pofida evidenţei, a prezenţei în carne şi oase în faţa unei autorităţi a statului.
Stimate domnule deputat, vă rog să observaţi că, ceea ce, la data de 5 octombrie părea un caz de excepţie, este de fapt o anomalie sistemică. Desigur, demersul dumneavoastră este menit să clarifice partea civilă/penală a cazului. Dar speranţa mea este să nu vă opriţi la Corpul de control al Primului Ministru. Cu toate puterile mele vă voi sprijini să continuaţi. Aş fi fericit să reuşim extirparea reminiscenţelor de gîndire poliţienească legate de supralegalismul ce ne ucide cu buletinul în mînă.
Ţinînd seama de cele de mai sus, îndrăznesc să vă sugerez să luaţi legătura cu domnul deputat Sever Voinescu în această chestiune. Dumnealui este în temă şi are şi cunoştinţele necesare de Drept.
(…)Stimate domnule deputat, Sorin Zamfirescu
Aveţi din partea mea acceptul în folosirea oricărei referinţe la documente oficiale şi neoficiale, emise şi primite de mine. Puteţi folosi orice pasaj pe care îl găsiţi util în expunerea de motive, orice idee ce se înscrie în spiritul Constituţiei şi al DUDO. Permisiunea se întinde numai asupra demersurilor legate de procesul legislativ şi numai în mod excepţional, asupra rezolvării cazului Elena Matei, precum şi a altor eventuale cazuri concrete similare, pînă cînd viziunea „umanizată” asupra procedurilor de identificare a persoanei va deveni lege. Vă mulţumesc pentru înţelegere.
Vă doresc să aveţi puterea de a izbîndi.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
Domnul deputat Zamfirescu, ca de altfel mulţi alţi deputaţi, miniştri şi secretari de stat, nu mi-a răspuns. Tare ocupaţi şi prost crescuţi trebuie să fie aleşii şi numiţii noştri, de nu-şi permit nici măcar gesturi minimale de politeţe!
Alin Fumurescu
Fără buletin 
1 comment