Fără buletin

Am aflat adineaori despre sinuciderea relatată de Bleen din gara Sinaia. Stilul în care a făcut-o nu mi se pare deloc deplasat, ţinînd seama că autorul a fost pus în faţa unei agresiuni prin surprindere. Bleen îşi exprima neputinţa şi revolta în faţa lipsei de pudoare a sinucigaşului. Nu am avut timp să urmăresc cotcodăcelile „organizaţiilor ciuvice”, dar presupun că evenimentul nu a scăpat nepolitizat de jegurile din presă. Doresc să îl asigur pe Bleen şi pe alţi martori la sinucideri impudice că există căi de descurajare a milosteniei tîmpe şi a răsfăţului sinucigaşului.

Cred că e timpul să clarificăm cîteva implicaţii ale sinuciderii prin expunerea voită la impactul cu un vehicol. Doresc să le dau „factorilor în drept” o idee despre riscurile la care se expune un sinucigaş feroviar în Japonia.

În momentul în care tentativa îi reuşeşte, averea sinucigaşului creşte cu circa minus 100.000 de dolari. Mai bine zis, cam la atît se ridică costul perturbaţiei provocate de sinucigaş în transportul feroviar. Cum averile se moştenesc, (inclusiv debitele) sarcina achitării datoriei contractate tacit de sinucigaş îi revine familiei. Uneori se merge pînă la executarea silită a bunurilor familiei sinucigaşului.

Viaţa biologică nu e totuna cu starea civilă. Starea civilă presupune responsabilităţi şi după moarte. A şterge răspunderea patrimonială după moarte, echivalează cu exproprierea postmortem, ceea ce este anticonstituţional. Şi datoriile sunt avere. Iar orice întîmpinare la o eventuală exonerare a sinucigaşului în instanţă, pe ideea exproprierii abuzive trebuie fondată. O avere grevată de datorii nu poate fi transferată în mîinile moştenitorilor înainte de achitarea debitelor. Dacă averea reziduală iese cu semnul minus*, moştenitorii sunt în situaţia de a munci pentru compensarea nesăbuinţei mortului. În rate lunare. Coliva intră cu prioritatea a II-a. Aşadar, nu merge cu şmecherii.

Anual, mai bine de 30.000 de japonezi se sinucid. Densitatea de căi ferate (Km/K㎡) este de patru ori mai mare decît în România. Aţi zice că soluţia feroviară e la îndemîna oricărui sinucigaş. Cu toate acestea, datorită aplicării postmortem a codului civil, a dreptului succesoral, la sînge, fără excepţie şi fără sofisme, proporţia de sinucigaşi feroviari este practic zero.

CFR ar putea să creeze un precedent prin solicitarea de daune familiei sinucigaşului din Sinaia. Este timpul să facem ordine. Sinuciderea pe calea ferată este o agresiune ce provoacă daune private măsurabile în termeni de bani şi timp, daune pe care cineva trebuie să le plătească. Am arătat mai sus cine este drept să suporte costurile. În orice caz, nu societatea, ci făptaşul şi familia sa.

–––––-
* în dreptul succesoral japonez există şi o cale de fugă. Moştenitorii pot face socoteli, iar dacă rezultatul le iese cu minus, sau efortul de a păstra moştenirea nu se justifică subiectiv, atunci, au 30 de zile la dispoziţie să emită un act prin care îşi exprimă dezinteresul pentru averea mortului. Dacă toţi moştenitorii calificaţi fac la fel, averea mortului rămîne a nimănui, deci nimeni nu va putea prelua sarcina compensării pagubei provocate de sinucigaş.