Fără buletin

● Bypass

Posted in Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2011/06/10

Despre revizuirea Constituţiei, Constituţia zice:

ARTICOLUL 151

Procedura de revizuire

(1) Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere.

(2) Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.

(3) Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

Constituţia nu prevede termene pentru adoptarea/ respingerea/ (eventual modificarea) proiectului de revizuire a Constituţiei. Doar condiţii numerice (2/3 şi resp. 3/4) dar atemporale. În acest caz, trebuie căutată reglementarea termenelor în legi de rang inferior.

Observăm că constituţional, decizia definitvă îi aparţine poporului. Parlamentul este doar o verigă în lanţul procedural. În cazul Constituţiei, Parlamentul nu este autoritate legiuitoare deplină, ci doar îi propune poporului un proiect. Pentru că, orice Constituţie, este sfinţită NUMAI prin referendum. În cazul Constituţiei, nu e nevoie nici măcar de promulgarea de către Preşedinte.

Întrebarea este: dacă nu există un termen pentru rezoluţia Parlamentului, dar, în numele suveranităţii poporului, (art. 2) în acord cu cele trei regulamente ale Parlamentului*, şi cu avizul Curţii Constituţionale, poate fi supus proiectul de Constituţie direct referendumului?

Eu zic că da, dacă interpretăm tăcerea Parlamentului drept unanimitate (1/1). 1/1 > 3/4 > 2/3. Avem toată legitimitatea să interpretăm tăcerea drept unanimitate, întrucît, art. 2(2) spune că nicio persoană şi niciun grup nu poate exercita suveranitatea în nume propriu. Or, temporizarea indefinită de către Parlament ar contraveni art. 2(2).

Nu trebuie să ne fie teamă de bypasarea Parlamentului. Istoria înregistrează o grămadă de Constituţii, (democratice şi robuste) care au ocolit procedurile parlamentare înainte de a fi adoptate de popor. În Islanda, grupul de reflecţie asupra revizuirii Constituţiei este format din cetăţeni simpli, aleşi la întîmplare. Constituţia este întocmită de popor, pentru popor, iar nu numai pentru fonfăiţii parlamentari.

EDIT (MM): Am clarificat pe coloana de comentarii unele aspecte logice. Aş fi bucuros dacă mai mulţi cititori ar contribui prin obiecţii pertinente la verificarea fiabilităţii ideii.


——————-
* singurele legi de rang organic în care există termene procedurale.

About these ads

18 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. dictaturajustitiei said, on 2011/06/10 at 15:36

    Se poate să nu îmi placă atunci când exprimă o părere asemănătoare ? Am citit și eu un articol despre Islanda și mi-ar plăcut ca și noi, poprul român, să avem dreptul de a ne hotărî soarta.

    • Mélanie said, on 2011/06/10 at 16:51

      Stimata Doamna, îmi permit sa va recomand Islanda, caci “veni, vidi…” la fatza locului, speram sa mai ajungem pe-acolo… am constatat ca au multe în comun cu japonezii, compatriotii lui Marius… iata ce-am scris dupa vizita noastra:

      Un paradis geotermic şi ecologic a cărui populaţie e de aproximativ 300 000 locuitori, dintre care jumătate trăiesc în calma şi plăcuta capitală Reykjavik. După sejurul islandez extrem de activ, încă mă întreb cum au reuşit câţiva vikingi curajoşi, îndrăzneţi şi hotărâţi, plecaţi din fiordurile norvegiene prin secolul IX, să colonizeze această insulă boreala? Acei oameni temerari au înfruntat şi învins o natură ostilă, neprimitoare, amestec de foc şi de gheaţă, cu erupţii vulcanice şi mini-cutremure în lanţ! Departe de Scandinavia, după secole de sărăcie, islandezii au fondat o naţiune prosperă şi modernă. Istoria lor a fost scrisă de anonimi în “saga”, comori literare ce vor fi dăinuit de-a lungul timpului.

      Cum păşeşti pe solul islandez, format de lava solidificată, ai impresia că prezenţa umană e imposibilă pe-aceste meleaguri sterpe. Geologic vorbind, Islanda a fost “aruncată” exact în locul unde s-au despicat şi separat plăcile tectonice ale celor două continente: Europa şi America de Nord. Activitatea vulcanică, seismică şi glaciară e încă la ordinea zilei, continuă să influenţeze şi re-modeleze relieful insulei periodic. Zeci de kilometri de pustiu arctic, cu un aspect uneori “lunar”, unde din loc în loc, ba ies aburi, ba zăreşti cazane de namol în fierbere, ba gheizere ce ţâşnesc la ore fixe, de sute de ani, cum vazusem la Yellowstone…

      La un moment-dat, ajungi într-un peisaj incredibil, unde domneste o atmosferă de capăt de lume şi parcă simţi că timpul s-a oprit… Te gândeşti la vizionarul Jules Verne, care a imaginat punctul de plecare spre centrul pământului via un vulcan islandez stins Sneffel, dar culmea e ca Jules Verne NU a fost în Islanda decât pe hartă, descrierea atât de fidelă a locurilor i-a fost transmisă de un corespondent islandez! Islanda a devenit în ultimii zeci de ani un adevărat laborator în aer liber pentru savanţi şi cercetători, dar şi o destinaţie turistică stimulantă, atragtoare pentru toţi iubitorii de natură sălbatică şi pentru amatorii de sporturi extreme. Sigur că insula nu se poate “mândri” cu monumente istorice sau castele medievale, nu poate rivaliza cu oraşele şi muzeele noastre europene. În schimb, muntii, câmpiile, râurile, cascadele ce se prăbuşesc în Oceanul Arctic sunt încă “bântuite” de amintirea eroilor din literatura islandeză, “saga”, cei care au ridicat pe-acest sol arid “solide fortăreţe invizibile”, cum le-a numit Vigdis Finnbogadottir, fosta-preşedintă islandeză. Aceste “saga” sunt moştenirea preţioasă a Evului Mediu islandez oferită literaturii universale. Din ele aflăm că aceste meleaguri atât de sărace sute de ani vor fi devenit patria unei prospere naţiuni occidentale.

      Esenţa societăţii islandeze actuale constă în simţul profund al identităţii naţionale, al într-ajutorării permanente şi al solidarităţii autentice. Nici n-ar putea fi altfel! E suficient să ne uităm pe-un glob şi să constatăm că evidenţa se impune: poziţia geografică sub Cercul Polar, mai aproape de Groenlanda decât de Europa, explică tot, deoarece natura şi solul sunt redutabile “săbii” ale lui Damocles.

      Toate aceste elemente vor fi făcut ca islandezii, desi izolaţi, să fie un popor solidar, serviabil, unit, modest, ca şi norvegienii. De confesiune protestantă(luterană) şi-au dobândit pe NEdrept o reputaţie de scandinavi reci, distanţi, dar în realitate sunt oameni de toată isprava, chiar călduroşi, odata ce-i cunosti, acea “gheaţă” invizibilă se sparge singură, ca să lase loc unei calduri umane amicale…

  2. Sare'n Ochi said, on 2011/06/10 at 17:51

    Bravo!
    chiar asa trebuie procedat.

  3. Sare'n Ochi said, on 2011/06/10 at 18:53

    dar au sa urle toti: pericol, Basescu vrea sa desfiinteze Parlamentul! Suspendare!

    • Marius Delaepicentru said, on 2011/06/10 at 21:39

      Oricum vor urla neîntrebaţi. :D

      • Sare'n Ochi said, on 2011/06/11 at 02:52

        corect. sper sa nu te superi, te-am preluat cu acest material la un material de-al meu (cu citarea sursei). am in adresele de contact indivizi care chiar trebuie sa citeasca ce ai scris.

  4. Vericu said, on 2011/06/10 at 23:28

    Corect si logic.Esti bun .

  5. [...] ARTICOLUL 151: Procedura de revizuire – (1) Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adop… [...]

  6. Dumitru lui Nae said, on 2011/06/11 at 02:13

    Oare cati oameni din tara asta accepta sa isi puna problema in modul cum sugerezi tu Marius?
    Eu personal cred ca tot mai putini: pe de-o parte e complicat, pe de alta parte functioneaza sablonul “da’ ce-mi trebuie mie sa ma leg la cap, ca mi-e bine!”

    • Marius Delaepicentru said, on 2011/06/11 at 03:02

      Nu ştiu, şi nu mă interesează. :D Datoria mea este să emit moşmondesc idei. Bune, proaste, nu contează. După ce le-am moşit nu mai e treaba mea.

  7. fumurescu said, on 2011/06/12 at 05:31

    @ Marius – mda, mi se pare o argumentatie logica, dpdpv juridic (cat ma pricep). Din punctul asta de vedere, jos palaria! Dar, Marius, aceeasi logica s-ar aplica in orice conditii, nu? Iliescu-Nastase, Becali-Udrea., s.a.m.d. Corect? Sau – poate mi-a scapat mie ceva – oricine poate initia procedura de schimbare a Constitutiei – si, daca PArlamentul NU raspunde, trecem la referndum? Tu, eu, sare’n ochi (salutare!), etc. C-atunci avem o problema tehnica: un referendum la fiecare cinci minute….

    • Marius Delaepicentru said, on 2011/06/12 at 13:47

      Mulţumesc, Aline!

      (Îţi răspund aici şi comentariului de la 2011/06/12/05:38)

      Îţi ştiu şi îţi înţeleg demult nemulţumirea şi teama de excesul de referendum. Însă te rog să observi că nu toate legile sunt supuse referendumului popular pentru a intra în vigoare, ci doar amendarea/ înoirea Constituţiei şi demiterea Preşedintelui pot face constituţional şi explicit obiectul referendumului. Celelalte referendumuri sunt premergătoare legiferării, iar obiectul lor, delimitat vag de Constituţie. Raţionamentul meu se limitează numai la Constituţie. În cazul ei, referendumul are loc ex post.

      Ai observat bine că aceeaşi logică o putem aplica şi în alte cazuri. De dragul speculaţiei, să vedem ce similitudini putem găsi.

      În primul rînd, observăm că toate proiectele de lege de rang inferior Constituţiei se pot bloca la Parlament, fără probleme, pe termen indefinit. O adoptare tacită într-una din camere cere neapărat pronunţarea celeilalte camere. Lucru ce se petrece, sau nu. Nu se pot adopta legi prin dubla tăcere. Calea de deblocare este asumarea răspunderii Executivului.
      Observăm că asumarea răspunderii Exectutivului este o formă de sublimare a revoluţiei, dar poate fi interpretată şi ca o uzurpare a Legislativului. Rezultatul moţiunii de cenzură însă, tranşează negreşit cine pe cine reprezintă. Cu alte cuvinte, moţiunea de cenzură căzută la vot face ca interesele poporului să fie reprezentate de Executiv. Trecerea moţiunii restaurează Parlamentul ca autoritate legiuitoare. Lipsa unei moţiuni de cenzură cauzată de asumarea răspunderii reprezintă acordul tacit al Parlamentului pentru proiectul de lege pentru care Executivul şi-a asumat răspunderea.
      În această idee, ocolirea Parlamentului în amendarea Constituţiei, reprezintă asumarea răspunderii de către popor. Dacă parlamentarilor nu le convine, nu au decît să trîntească poporul prin moţiune de cenzură. Dacă le dă mîna… (continuarea în ultimul paragraf).

      Pentru a afla doza reală de referendum din viaţa noastră, îţi propun să interpretăm niţel altfel promulgarea unei legi. Ce crezi că reprezintă promulgarea de către Preşedinte, a unei legi, dacă nu echivalentul unui referendum? Preşedintele validează sau respinge legi, în numele poporului, iar nu în nume personal. Aşadar, practic, unul sau mai multe referendumuri prin delegat se petrec zilnic.

      Acuma, apelul Preşedintelui la referendum popular reprezintă fie 1) recunoaşterea exclusivităţii poporului în legiferarea unei chestiuni punctuale, fie 2) asumarea incompetenţei subiective (la fel de punctuale) a Preşedintelui în modelarea unui detaliu al comunităţii, fie 3) strict tactica de apărare a poporului în faţa corupţiei parlamentare aflate în ofensivă.

      În aceste condiţii, referendumul popular, avînd ca obiect Constituţia, este firesc să se petreacă în cazul în care se trasează direcţii noi, sau se reglează fin direcţii constiuţionale existente. În acest caz, decizia politică premergătoare nu poate fi încredinţată (spre veşnica amînare) delegaţilor legislativi, ci doar, cel mult, organului doctrinarmente competent (ex: CCR*) în evaluarea raportului dintre mişcarea moravurilor şi comunitate, în sensul stabilităţii maxime. Nu putem lăsa pe mîna parlamentarilor corupţi conservarea unei Constituţii deja supuse unei disonanţe cognitive interne (cîteva aspecte schizoide le ştii deja), generatorare de conflicte interinstituţionale (cu număr de înregistrare şi cu decizii ale CCR, adesea contaminate de schizoidia textului constituţional).

      Principial, i se poate nega poporului doar competenţa în legiferarea/ legalizarea moravurilor corupte. Dar ce te faci atunci cînd înşişi reprezentanţii poporului sunt stăpîniţi de moravuri corupte? Nici ei nu au competenţa, altminteri negată poporului. Cum le cenzurezi/ suprimi năravul, fie şi atunci cînd corupţia constă în absenţă, chiul, dispreţ faţă de o iniţiativă legislativă altminteri fără vicii?

      Să vedem soluţiile:

      Una este ocolirea pe cale legală/constituţională a parlamentelor corupte (soluţie despre care am vorbit). O altă cale ar fi cenzurarea producţiilor Parlamentului, sau a lipsei lor, de către un terţ: ex. Curtea Constituţională. Iar soluţia extremă este ocolirea gordiană a Parlamentului, prin legiferarea de pe o bază de legitimitate revoluţionară. (Harşti, trosc! Gata, cu blocajul!) Care cale crezi că e mai ieftină, în termeni de timp şi bani?

      ———————————-
      * CCR nu are legitimitate populară directă. Este presupusă a avea legitimitate mai degrabă divină, în cenzurarea legilor. Lucru destul de periculos, dacă ne uităm la modul partitocrat de promovare a judecătorilor.

  8. fumurescu said, on 2011/06/12 at 05:38

    PS – Uitai: procedura referendumului e periculoasa in sine – asuma ca poporul ca suma aritmetica a vointelor individuale (Guizot) e destept; eu cred ca nu e – si a fost deja cam abuzata in ultimii ani. Vorba lui Basescu despre referendumul pentru Capitala – riscam sa ducem referendumul in derizoriu.
    Eu pariez ca, daca maine facem referendum – vreti sa nu mai platim taxe defel? – raspunsul va fi DA! Vreti sa fie Boc demis? – Da! Vreti sa fie Basescu demis – da! Si p-orma unora cel putin le-ar parea rau – dar, pentru ca acest regret sa aiba impact, am mai avea nevoie de un referndum. Si tot asa.

    • Marius Delaepicentru said, on 2011/06/12 at 15:46

      OK, Aline, mulţumesc. Ţi-am răspuns mai sus aşa cum m-am priceput. Îţi şade bine ca a avocat al diavolului. :) Ştii însă la fel de bine că sunt cîteva intangibile explicite în Constituţie. Unul este chiar cuantumul taxelor şi impozitelor. Şi sunt de acord cu el.

      Din partea mea însă, e perfect legitim un referendum care să aibă ca obiect, nu cuantumul, ci principiul care stă la baza cuantumului. (ex: cotă progresivă vs. cotă fixă). Frustrante şi dătătoare de tensiuni sociale nu sunt neapărat valorile absolute, cît cele relative. Exemplul cel mai la îndemînă pe care îl am este dezechilibrul flagrant între cuantumul taxei de renunţare la cetăţenie, în raport cu cel perceput la dobîndirea cetăţeniei. Raportul este flagrant inechitabil. Fie şi intuitiv, ne dăm seama că demolarea nu poate fi mai scumpă decît construirea. Alt exemplu: Tot intuitiv ne dăm seama şi că ajutorul de şomaj nu poate fi egal cu salariul.

  9. Daniel Mircea said, on 2011/06/13 at 01:56

    O varianta prin care poate fi urgentat parlamentulul, ar fi expedierea (electronica si postala) de catre cetateni la fiecare din cei 2 parlamentari alesi in colegiile care includ localitatea de domiciliu, a textului propus de presedinte cu solicitarea (imperativa) de a-l citi/ analiza si vota.
    Daca vi se pare utila ideea, va sugerez sa va coordonati cu restul bloggerilor care pledeaza pentru un stat functional in Romania, pentru un anunt simultan catre citititori.

    • Marius Delaepicentru said, on 2011/06/13 at 02:31

      Ha! Oare dumneata nu ştii că mandatul imperativ e interzis? :) Dar cum ne permitem noi, pulimea, să le vîrîm sub nas somaţii?
      Sculamentarii români nu se simt datori să citească mailuri. Li se rupe pulovărul de noi. Dovezile sunt cu nemiluita în cuprinsul blogului de faţă.

      Din partea mea, nu au decît să se sinucidă politic. Lista e gata demult. O vom distribui la momentul potrivit.

  10. CFG said, on 2011/06/23 at 04:39

    Ziua buna :) (sau seara buna)
    Un link de pe politeia m-a adus aici.
    Din pacate, fara a fi jurist, nu cred ca se poate trece de Legislativ :(
    Asa cum se poate “să interpretăm tăcerea drept unanimitate” sa ne intrebam daca putem sa interpretam opusul :( Numai ca in art. 151 alin. 1 exista cuvantul ‘trebuie’ si interpretarea se opreste :(

    Vin cu ideea initierii de catre cetateni a modificarii. Presedintele face campanie si se strang numarul de semnaturi conform art. 150 alin. 2. Numai ca se poate inteleg spiritul articolelor 150 si 151 ca obligand trecerea procesului prin Legilativ :(

    Articolele privitoare la revizuire sunt astfel facute incat Legislativul sa fie parte a procesului de revizuire. Au gandit bine comunistii!

    • Marius Delaepicentru said, on 2011/06/23 at 14:13

      Salutare CFG!

      E posibil să ai dreptate, însă e bine să ne menţinem neuronul suplu. Pe sofişti îi încurcă cel mai tare sofismele celorlalţi. Pentru că le limitează lor gama de sofisme şi îi arată în toată goliciunea argumentaţiei. De aceea, cred că, fie şi numai prin faptul că discutăm ipotetic, le răcim ceaiul adversarilor noştri. Îi împiedicăm pe ei să ne bypaseze la o adică.


Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,867 other followers

%d bloggers like this: