Fără buletin

▲ Japonia – un TVA mai mare, un Parlament mai mic

Posted in Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2011/11/27

Într-o bună zi, o mamă, exasperată de consumul nemăsurat de zahăr al fiului său, se duse la Gandhi, rugîndu-l să îi dojenească niţel fiul, că poate pe el îl va crede că zahărul nu e bun pentru sănătate. Gandhi o rugă să revină după trei zile. Zis şi făcut. Întrebat de mamă de ce i-a cerut să revină, cînd putea să îi sfătuiască fiul pe loc, Gandhi răspunse: -„Nu am putut. Mi-am dat seama că eu însumi mîncam zahăr. Între timp am renunţat la obicei.”

Dar, să lăsăm parabolele anecdotice şi să vedem ideile lor în practica curentă:

Partidul Democrat (PDJ), de guvernămînt, încearcă o reformă a bugetului de stat. Pe lîngă o controversată comasare a unui fond de sănătate cu unul de pensii, PDJ propune alimentarea deficitului cronic* al fondului de pensii, prin sporirea TVA, de la 5% cît e în prezent, la 10%, treptat, pînă în 2015.

Spre deosebire de inculta noastră clasă politică, orice parlamentar japonez ştie că legitimitatea unui reprezentant popular nu este numai electorală. Se ridică în mod legitim o problemă suplimentară de legitimitate, cînd vine vorba de sporirea TVA.

Unul din argumente este că nu poţi scumpi TVA dacă nu arăţi, prin fapte, disponibilitatea de a fi alături de popor, în previzibila scădere a nivelului general de trai. Problema este într-adevăr una de leadership. Nu te poţi identifica cu un lider obişnuit să te sperie cu cheltuielile sale, decît dacă eşti moralmente, muci.

Liderii PDJ, în consultarea cu artizanul alternativei guvernamentale din urmă cu doi ani, cînd, pentru prima oară, sistemul politic cu partid central (PLD) a virat net şi natural către unul bipolar, cum ziceam, liderul din umbră, Ozawa, a simţit că, fără o concesie din partea clasei politice, nu e posibilă creşterea TVA. Ar însemna ca PDJ să le ofere partidelor de opoziţie, pe tavă, o retorică erozivă, fatală pentru el.

În aceste condiţii, PDJ a iniţiat discuţiile cu opoziţia, pentru reducerea numărului de reprezentanţi** în camera inferioară a Dietei. Ozawa declara azi: „simt miros de alegeri anticipate în 2012” (cu un an mai devreme decît expirarea mandatului actualei camere).

Sigur, economiile rezultate din reducerea numărului deputaţilor nu sunt mare scofală. Dar nu efectul pecuniar este problema, ci efectul moral. Un semnal clar că aleşii sunt parte a poporului, iar nu castă intangibilă.

După cum v-aţi dat seama, ordinea morală bate ordinea legală. Inclusiv cronologic. E firesc aşa. Întîi arăţi că te strîngi, şi abia apoi ai căderea morală să mă obligi a mă (re)strînge. Dacă îl întrebaţi pe nesimţitul eurodeputat Adrian Severin, el e de altă părere. Una „academic-şpăgară”, în dispreţul absolut faţă de alegătorii săi.

Dacă îi întrebaţi pe Filopat*** Antonescu, pe şeful său socialist şi direct Miki Mao, şi pe fericitul codoş securist-conservator, ei nu sunt în stare să îşi dea seama nici măcar cum e cu ordinea legală, impusă prin referendumul din 22 noiembrie 2009, de reducere a numărului de paralamentari. Ce să mai vorbim despre vreo ordine morală în promiscuitatea lor? Este o minune că cei trei încă mai sunt lideri de partid. Nesimţirea liderilor şi asfigmia eşalonului II, se răsfrîng asupra fiecărui membru al PSD, PNL şi PC. Pot afirma fără să nedreptăţesc pe cineva, că în opoziţie sunt trei partide (cu UDMR, patru) constituite din membri-viermi, care se iluzionează că opoziţia partidelor lor va înfrînge voinţa poporului.

––––––
* din cauze demografice, pensiile sunt alimentate numai pe jumătate din contribuţii. Restul, de la bugetul de stat.
** Camera Deputaţilor numără 480 de fotolii, la o populaţie de 130 mil.loc.
*** Filopat, adică Iubeşte-Patul

● Bypass

Posted in Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2011/06/10

Despre revizuirea Constituţiei, Constituţia zice:

ARTICOLUL 151

Procedura de revizuire

(1) Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere.

(2) Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.

(3) Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

Constituţia nu prevede termene pentru adoptarea/ respingerea/ (eventual modificarea) proiectului de revizuire a Constituţiei. Doar condiţii numerice (2/3 şi resp. 3/4) dar atemporale. În acest caz, trebuie căutată reglementarea termenelor în legi de rang inferior.

Observăm că constituţional, decizia definitvă îi aparţine poporului. Parlamentul este doar o verigă în lanţul procedural. În cazul Constituţiei, Parlamentul nu este autoritate legiuitoare deplină, ci doar îi propune poporului un proiect. Pentru că, orice Constituţie, este sfinţită NUMAI prin referendum. În cazul Constituţiei, nu e nevoie nici măcar de promulgarea de către Preşedinte.

Întrebarea este: dacă nu există un termen pentru rezoluţia Parlamentului, dar, în numele suveranităţii poporului, (art. 2) în acord cu cele trei regulamente ale Parlamentului*, şi cu avizul Curţii Constituţionale, poate fi supus proiectul de Constituţie direct referendumului?

Eu zic că da, dacă interpretăm tăcerea Parlamentului drept unanimitate (1/1). 1/1 > 3/4 > 2/3. Avem toată legitimitatea să interpretăm tăcerea drept unanimitate, întrucît, art. 2(2) spune că nicio persoană şi niciun grup nu poate exercita suveranitatea în nume propriu. Or, temporizarea indefinită de către Parlament ar contraveni art. 2(2).

Nu trebuie să ne fie teamă de bypasarea Parlamentului. Istoria înregistrează o grămadă de Constituţii, (democratice şi robuste) care au ocolit procedurile parlamentare înainte de a fi adoptate de popor. În Islanda, grupul de reflecţie asupra revizuirii Constituţiei este format din cetăţeni simpli, aleşi la întîmplare. Constituţia este întocmită de popor, pentru popor, iar nu numai pentru fonfăiţii parlamentari.

EDIT (MM): Am clarificat pe coloana de comentarii unele aspecte logice. Aş fi bucuros dacă mai mulţi cititori ar contribui prin obiecţii pertinente la verificarea fiabilităţii ideii.


––––––-
* singurele legi de rang organic în care există termene procedurale.

● Cvorum

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2010/11/17

Cînd la un scrutin local (nu mai ştiu dacă cel din 2000 sau 2004) participarea la vot a fost sub aşteptări, iar tendinţa era clar descendentă, Ion Iliescu a venit cu ideea eliminării pragului minim de participare prezent în legea electorală de atunci drept condiţie de validare a alegerilor generale. Iliescu a propus relaxara condiţiei cu pricina, pentru a evita un blocaj (altminteri, încă de neevitat, conform legii referendumului).

Recent, Camera Deputaţilor a eliminat cvorumul din regulamentul şedinţelor Biroului Permanent. Tot pentru evitarea blocajului, de data aceasta, parlamentar.

Sofiştii nu au întîrziat să apară. Nu mai departe, Blănculescu (Ionel?) şi Alina Gorghiu o ţineau langa pe la televiziuni, cu: „principiul democraţiei”, (care principiu?) cu ameninţarea cu „dictatura”, cu „Marea Adunare Naţională”, cu „bampiru'”…şi cu alte cataclisme.

Le-aş aminti celor doi sofişti citaţi, precum şi altora, poate mai inteligenţi, că mandatul de parlamentar nu este unul imperativ. De aceea, pentru adoptarea unei decizii colective, niciuna din condiţiile prealabile nu trebuie să fie mai importantă decît cea minimală într-o democraţie: votul majoritar al CELOR PREZENŢI.
Nu poţi chiuli în numele propriei conştiinţe, dacă tu, delegat al poporului nu catadixeşti să te prezinţi cel puţin la şedinţele Biroului Permanent. Lipsa ta de acolo este interpretată ca acord prezumat pentru orice decizie ar lua-o cei prezenţi. Ai auzit? Cei prezenţi.

Dacă nu ar fi aşa, atunci, în numele simetriei, eu, Suveranul, ar fi trebuit să fiu obligat prin lege să particip la scrutinul prin care tu ai fost ales. Or, deocamdată cel puţin, votul popular nu este obligatoriu. Mandatul tău nu e imperativ, şi nici prezenţa ta la BP nu e necesară. Tu vrei să fii absent. Eşti liber să fii absent.

%d blogeri au apreciat asta: