● Paşaport şi paşaportare
Textul de mai jos a fost inclus iniţial în memoriul trimis ministrului de externe Diaconescu la 18 iunie. Întrucît problema, deşi pare rezultatul minor al unui incident banal, este în realitate una complexă, am căutat să separ lucrurile. Nu ştiu cît am reuşit. 🙂
Cerere de derogare
Ţinînd seama de gravele implicaţii legale şi morale, ridicate de incidentul Tokio, vă rog, domnule ministru, să vă autosesizaţi, şi să trimiteţi o derogare la Consulat, prin care să dispuneţi modificarea procedurii la eliberarea unui nou paşaport în cazul meu. Vă comunic că prezenţa mea în carne şi oase pentru identificare este un fapt, iar confirmarea identităţii, sosită de la MAI, se află în custodia Consulatului încă din 11 iunie 2009. În baza principiului lucrului judecat (sau similarul) a doua prezenţă a mea la ghişeu este redundantă şi contrară voinţei mele. Vă rog să mă consideraţi paralizat. Paralizat de frică. De aceea, vă rog să aveţi amabilitatea să specificaţi expres în derogare, că, pînă la epuizarea procedurii, schimbul de acte dintre mine şi Consulat, se va face prin Japan Post – serviciul poştal jurnalizat – pe teritoriul Japoniei, şi pe cheltuiala mea. În caz contrar, consider condiţionarea eliberării paşaportului de prezenţa mea în carne şi oase la Consulat, drept repatriere împotriva voinţei mele. Precedentul procedural creat prin derogare, va sta, în viitor, la fundamentarea modificării practicii curente la toate misiunile consulare din jurisdicţia MAE.
Stimate domnule ministru, vă ofer prilejul să uşuraţi situaţia administrativă a românilor din străinătate, în relaţie cu statul român. Vă conjur, nu pierdeţi prilejul!
Vă mulţumesc
Alin Fumurescu
Fără buletin 
Salut .
Eu sint mai batrin dar si ardelean . 🙂 Ca urmare am multa rabdare . Mai ales cu MAE care inca nu a descoperit ca un pasaport se poate trimite si prin posta . Recomandat , cu semnatura de primire dar si cu asigurare baneasca a plicului . Cheltuieli suplimentare care oricum se pot pune linistit alaturi de faimosii 100 euro ceruti anticipat la schimbarea pasaportului .
Cum urmatoarea vizita la consulat va trebui sa o fac prin 2016 (cind scade pasaportul actual ) sper voios ca vor descoperii acesti domni numiti pompos diplomati ca formularele de complectat manual sint depasite . Se poate face mult mai usor, eficient si legibil digital ,complectind prin computer .
De mentionat ca omul de rind este obligat sa complecteze si formularul adresat consului prin care cere o anumita prestatie din partea consulatului ( pasaport , legalizare , etc ) . Ca si cum formularele din consulat nu ar fi specifice , specializate pentru fiecare serviciu cerut . De , greu cind o persoana cu raspundere nu are habar ce poate face un computer si o linie internet rapida . Nu se preda nici la scoala de partid a PCR , UTC , nici la academia Stefan Gheorghiu dar nici la scoala de ofiteri de securitate din Baneasa . 🙂
Pentru băieţii de la consulat, transferul bancar al contravalorii paşaportului este de neconceput, pentru că ar introduce un element suplimentar de transparenţă. Or, transparenţa este chiar nocivă pentru pescuitorii în ape tulburi şi pentru proxeneţi.
IdioţiCandizi cum îi ştim, nu sunt în stare nici măcar să primească simultan două cereri de la acelaşi client (cea de identificare pe linia MAI în cazul în care paşaportul vechi este expirat, şi cea de paşaport). Nu au învăţat că circuitele documentelor pot urma scheme logice cu noduri de decizie (IF…THEN) internalizate.dupa cate imi dau seama, ai ramas doar cu solicitarea 😦
Da. Diaconescu era, ca şi azi, un fel de ficus.
Pînă la urmă, am fost la consulat cu ocazia alegerilor prezidenţiale. Era duminică, dar mi-au luat în primire cererea, după ce m-au rugat să depun o a doua, în care să specific că nu sunt căsătorit. Motivul? Sofistic, ca întotdeauna. Pentru statul român, căsătoria mea nu există, deoarece, vezi, Doamne!, nu e transcrisă în România*. Bineînţeles, am refuzat să mint. Am încredinţat versiunea cu „căsătorit”.
Totuşi, numai ca să arăt că e posibil, am ţinut neapărat să trimit documentele (împreună cu cererea) prin poştă, în prealabil, la consulat. Am pe undeva raportul asupra experimentului.
Cînd paşaportul a fost gata (chiar mai devreme de termenul legal**) am fost anunţat să trimit un plic autoadresat. Paşaportul nou mi-a parvenit prin poştă. Dar, puse una peste alta, tot am fost nevoit să mă înfăţişez de două ori la consulat. Costul total: peste 1000 USD, doar pentru că statul şi funcţionarul român aşteaptă întotdeauna mură-n-gură.
––––––––––––––
* Am avut în 2003 o tentativă eşuată de transcriere a căsătoriei în România. Atunci am jurat că voi transcrie căsătoria numai atunci cînd statul român va veni la mine şi mă va ruga frumos să o fac.
** Am depus cererea pe 22 noiembrie, paşaportul a fost eliberat în decembrie, a sosit la consulat în ianuarie şi mi-a parvenit în februarie.
Ohayo gozaimasu, Marius-san!
Te-am recitit si totul mi se pare dincolo de supra-realist, kafkian, ubu-esc, pur si simplu… relatarile tale depasesc orice imaginatie, e putin spus ca realitatea „bate” fictziunea… 😦 Ionesco s-ar fi putut inspira din „povestile” tale adevarate…
à propos de cei 1000US$, am obtinut cetatenia franceza(naturalizare) destul de rapid(dupa 6 luni), apoi am asteptat ca pasaportul-ro de „cetatean-ro domiciliat în strainatate” sa expire… am vrut sa-l refac, dar formalitatile erau cum le descrii, asa c-am decis sa renunt la el definitiv, deoarece NU-mi servea la nimic… M-am prezentat la Consulatul-ro din Paris, unde stateai la coada ÎN STRADA, iar „dragalasii” mi-au solicitat aprox 3000FF pentru renuntare, o suma ENORMA pe-atunci, am refuzat din start sa le fac acest „cadou” neo-comunistilor securisti, meanwhile s-a trecut la euro si România e în UE, asa ca ma servesc doar de actele franceze, aici si pe toate meridianele, ceea ce-mi va fi simplificat existentza… 🙂
Bon courage!
Bună seara, Mélanie!
Mulţumesc pentru urare. Însă situaţia mea nu e chiar atît de grea. Continuu să produc, încă, gînduri pe kilobiţi, mai mult din inerţie. E deja un hobby. 🙂
Despre taxa de renunţare la cetăţenie nu ştiu dacă ai ajuns şi la faza cu Avocatul Poporului, însă îţi pot spune că interpretarea pe care i-am dat-o cuantumului taxei se apropie de adevăr, anume, că suntem nevoiţi să ne răscumpărăm elibererea din cetăţenia română, cam cu valoarea unui sclav niţel uzat. Am teoretizat totul aici. Am revenit asupra subiectului deîndată ce Theodor Baconschi a fost numit minsitru de externe. Muţenie totală. Colac peste pupăză, William Brânză veni la un moment dat chiar cu un proiect de majorare a taxei. Iar între timp am fost trimis de la MAE la Parlament, şi îndărăt.
Marius-san, arigato pentru „elaborare”… n-am ajuns la avocatu’ boborului(al diavolului?!), dar ceea ce relatezi mi-e deja cunoscut: un prieten din Israel a trecut prin acest „parcours du combattant”(sic!) si cum e mucalit, nu s-a simtit „sclav uzat”, mi-a zis cam asa:”Mela, m-am simtit ca o oaie vânduta la abator…” 😦
P.S. p-ala chiar asa îl cheama: William Brânza/Cheese/Fromage?!… trebe sa vezi, ca sa crezi! ce mai, penibilul, ridicolul, ignorantza, kitch-u’, neamu’-prost, orgoliu si nesimtirea n-au frontiere si nici nu ucid… 😀
„căsătoria mea nu există, deoarece, vezi, Doamne!, nu e transcrisă în România” ???? doamne, ce aberatie! adica minunatii nostri functionari nu recunosc un act de casatorie emis de un alt stat????
bonjour Mirela!
da, am auzit de-astfel de cazuri dincolo de aberante… la noi, daca te casatoresti în afara Frantei, mergi apoi la Consulatul-Francez din capitala tarii respective(sau orasul cel mai apropiat de domiciliu, unde se afla consulat-fr) , unde actul de casatorie e tradus si legalizat (de ei), ti se înmâneaza le livret de famille, apoi copiile sunt transmise la un departament al Ministerului de externe(Nantes), ce se ocupa de francezii din strainatate, iar la revenirea în Franta, îi contactezi prin email sau snail-mail(sic!) pentru confirmarea casatoriei pe teritoriul francez.
În Japonia e cam la fel de simplu. Poate chiar mai simplu.
În altă ordine de idei, am aflat că, se pare, la insistenţele Franţei (cu ocazia vizitei lui Sarkozi) în Japonia a intrat în vigoare obligaţia ca, la scoaterea din ţară a minorului, să ai acordul celuilalt părinte sau tutore legal. De acum, şi Japonia intră în rîndul lumii conţopiste, spre siguranţa minorului. Cu toate acestea, pe plan mondial, traficul de persoane este în toi. N-am înţeles nici acum ce previn toate rahaturile astea hîrţogăreşti, pentru că pe teren nu se vede niciun efect.
Bună seara, Mirela!
L-ar recunoaşte, dacă m-aş lăsa muls şi supt de cohorta de notari şi de traducători autorizaţi ai patriei, pentru a aduce cele 19 documente prin care eu, cetăţeanul, adică eu, dobitocul necuvîntător, să sprijin cererea de transcriere. Pentru că eu nu sunt crezut pe cuvînt, iar în România, oamenii trebuie să îşi cumpere încrederea de la notari, adică de la rudele celor care au întocmit legile în aşa fel încît neamurile lor să nu ducă niciodată lipsă de clienţi. Printre legiuitori se află şi Preşedintele, al cărui primă fiică este, simplu, notar. Este poate doar o întîmplare, dar nu pot să nu observ că prea mulţi parlamentari au rude notari, experţi, evaluatori, executori, toate profesiile aşa-zis liberale, de parazitism generalizat.
Printre altele, la transcrierea unei pîrlite de căsătorii, mai trebuie şi nu ştiu ce apostilă de la Haga (altminteri o chestie utilă doar în cazul în care nu ar exista tratate bilaterale, sau dacă cele două state s-ar afla în conflict) ceea ce e un semn clar că România se află în război cu toate ţările, şi, ceea ce e mai trist, se află în război cu propriii cetăţeni. Am arătat în altă parte care sunt pagubele obtuzităţii actualei clase parazite.
eheiiii Marius cata dreptate ai cu parazitismul generalizat. Pe strada principala a orasului meu de provincie, din metru in metru, intalnesti farmacii si birouri notariale pt traduceri legalizate. M-am gandit ca astea sunt cele mai profitabile caci altfel nu ar fi rasarit atat de multe si de apropiate. Cum aveam nevoie de ceva traduceri si legalizari m-am interesat de pret. Soc dupa soc; intre 65-70 RON pag. Cei care isi fac studiile in strainatate si vor sa le echivaleze in tara trebuie sa traduca si sa legalizeze in jur de 30-40 de pagini. Absurdul e ca tu care ai studiat intr-o lb straina trebuie sa platesti pe altul sa-ti traduca (cu cat Doamne, cu cat???!!!!). Toate universitatile din Europa au varianta in engleza si alte lb de circulatie, dar cine sa acceseze internetul si sa ia toate datele de acolo? In plus, ti se mai cere diploma de bacalaureat legalizata (daca cumva aia din Europa te-au primit la facultate fara bac? daca cumva ai platit diploma? daca cumva fura si aia si noi nu stim sau fura mai mult ca noi?). In fine, este un jaf incredibil. Sistemul bugetar al lipitorilor di Romania au avut grija sa construiasca o retea bine pusa la punct. Lipitorile piloase din comisia de evaluare erau multe pt ca multe erau rudele scolite ce aveau nevoie de un post sigur asa ca au fost inventati traducatorii. Si cum multi romani mergeau in strainatate pt munca sau studii, iata ca lipitorile au simtit ca acolo se poate suge bine de tot. Rareori statele in care mergi iti cer o copie legalizata in schimb in tara ti se cere pt orice. Ca si cazierul, dupa cum spuneai candva…
doamne Melanie! ce tara de cretini suntem. uite unde trebuie reforma! nu in zona administrativ teritoriala, unde vor sa desfiinteze judetele si sa infiinteze sase regiuni, doar pentru ca ca nu se inteleg cretinii de politicieni locali sa demareze proiecte regionale de anvergura din cauza coloraturilor politice diferite. Ar trebui ca tu, cetatean roman rezident in strainatate sau chiar cu dubla cetatenie sa te poti prezenta la ambasada/consulat cu hartiile de casatorie din statul respectiv, aia sa le faca copii si apoi sa le trimita in tara la starea civila din localitatea de domiciliu din romanica. de ce atatea formalitati inutile? au ramas niste normative din comuna primitiva a lui ceasca si nu le-a mai schimbat nimeni dupa invalmaseala din 89. frate….
Reforma administrativ teritorială este necesară. Sunt prea multe unităţi teritoriale. Şi în Japonia au fost prea multe. România are prea mulţi primari. Însă nu are prefecţi aleşi, ci numiţi. E drept, în Japonia, fuziunea şi absorbţia s-a limitat doar la nivelul comunelor şi plaselor, nu şi la nivele supraprefecturale, însă procesul continuă. Am arătat acolo şi cam cîţi primari ar trebui să aibă România
marius, o asemenea reforma implica automat politizarea TUTUROR institutiilor de stat pana la portar si numirea in fruntea bucatelor a celor agreati de putere. gandeste-te la un singur aspect: pana acum toate institutiile locale, sau, si mai concret, ca sa dau un exemplu, directiile judetene de pensii au sefi, de regula agreati de putere, care si-au castigat posturile in urma unor concursuri trucate, evident. pe langa minunatii din partid si-au mai gasit insa locul si tehnocratii, adevaratii profesionisti. schimbarea administrativ teritoriala ar insemna schimbarea denumirii institutiilor, alt statut jurtidic, siiiiiiiiii multa, foarte multa spaga pentru ca fie cei vechi sa fie mentinuti in functii, fie cei noi sa-si ia felia. iar tehnocratii nu-si vor mai gasi locul printre atatea minuni politice numite dupa criteri de scurtime a fustei. si ar rezulta abuzuri, invarteli nesperate pentru tot felul de jigodii de nepoti, amante, sarlatani sau oportunisti; crezi tu ca asta e necesar acum? cand sunt atatea framantari economice si toata lumea asta e atat de fragila din punct de vedere financiar?
Mirela, îţi dau o veste proastă. Legătura dintre reforma administrativ-teritorială şi politizare nu se află în re-trasarea graniţelor, ci în legile ce sfinţesc dreptul partidelor de a numi şi revoca pe oricine, după bunul plac. De la judecătorii la CCR şi ÎCCJ, trecînd prin Avocatul Poporului, şi pînă la membrii consiliului de conducere a BNR saui la preşedintele TVR. Asta, la nivel central. Ceea ce se petrece la nivel local este copia la indigo a tuturor deciziilor pe care partidele le iau în interesele lor egoiste, iar nu în interesul cetăţenilor.
Aşadar, politizarea e gata demult, iar reforma teritorială nu o poate nici augmenta, nici diminua. Reforma este neutră în raport cu nemernicia partitocraţiei. Partitocraţia nu îşi are rădăcinile în teritoriul fizic, ci în jurisdicţia ne-teritorială, cea pe care partidele şi-au adjudecat-o lege cu lege, articol cu articol, chichiţă cu chichiţă, vreme de mai bine de două decenii. Singura diferenţă ar fi că, în urma reformei administrativ-teritoriale, bănetul căzut pe cap de jupîn va fi mai gros, fiind mai puţine unităţi teritoriale.
Ar fi şi o parte bună. Un căpitan de judeţ în vigoare azi, la următoarele alegeri locale, în noua configuraţie teritorială, va avea teoretic doar 1/5 din notorietatea actuală. Iar pentru a-şi ridica notorietatea, va avea nevoie de mai mulţi complici. Lucru ce face mai probabilă darea lui în gît. Cu cît e felia mai largă, cu atît mai greu de armonizat vor fi complicităţile locale, iar timpul minim necesar de înrădăcinare a jupînului mai lung. Poate chiar prea lung pentru a putea pune şaua pe întreg ţinutul. Astfel, pretenţia UDMR de a face 16 regiuni are explicaţia tocmai în (pentru ei) inconvenientul încincirii ariei.
Mirela draga,
of, of si iarasi of, daca numa’ asta ar fi singura problema a României… nu-mi permit comentarii despre situatia generala actuala din România d-aci din Franta, caci sunt detasata de tot si nu-s genu’ de „patriotarda”… stiam de-anu’-trecut ca 2011 va fi un an de „terapie intensiva”, ceea ce se-adevereste zilnic… disperarea bietilor oameni e crunta, a ajuns la apogeu…
vorbesc la telefon saptamânal cu vechi prieteni, urmaresc episodic titluri de ziare-ro, iar în tara merg din ce în ce mai rar, e prea trist, deprimant … revin revoltata, indignata, frustrata dupa ce constat ca din ’90 încoace tot „aia” sunt la putere, care NU au suferit nimic în „iepoca de aur” si vor fi devenit „noi bogatasi”, paraziti-parveniti, care au facut din România casinoul lor unde-o joaca la masa de poker 24/24! NU fatalismulului, pasivitatii, resemnarii! „Somnul ratziunii si-al natiunii naste monstri…” TOTI ar merita jucati la „ruleta rusa”!
aud adesea expresia deja consacrata:”eh, ca la noi, la nimeni!”, din pacate si din nefericire asa e… 😦
N.B. NU fac apologia Vestului, în general si-a Frantei în special, dar cum Europa mi-e familiara, am trait 5 ani în USA si-am calatorit pe multe meridiane, trebe sa recunosc ca zicala respectiva e reala, hélas… 😦 As dori sa vad vreo lumina-sperantza la capatul tunelului actual, pentru toti românii, dar mai ales pentru copii si tineri…
esti bine acolo unde esti Melanie 🙂
Merci, Miréla! 🙂 Desi voi trait în afara României mai multi ani decât în tara-mi natala si Franta mi-e patria adoptiva/adoptata, ma simt profund ROMÂNCA, o afirm peste tot, recunoscatoare si onorata de-a poseda cetatenia-fr si-mi pare sincer rau de situatia actuala dezastruoasa… NU generalizez, NU cred în conspiratii sau comploturi împotriva României(motive si pretexte prea simpliste, lejere!), NU caut „vinovati” si „tzapi ispasitori”(în nici-un caz „agenturilii straineze!”), caci situatia e mult mai complicata si mai delicata decât pare… Am avut sansa de-a face diferentza concreta cu Ungaria, Cehia, Polonia, cum se zice: sa comparam ce-i comparabil… Continui de vreo 10 ani sa le explic vesticilor ca românii nu-s rromi=tigani si am reusit de fiecare-data… 🙂
NU fac parte din „diaspora” – detest acest termen, ce nu se potriveste în cazu’ românilor -, NU am votat niciodata pentru alegerile din tara si consider ca-i o totala aberatie ca românii stabiliti în strainatate de peste max-5 ani sa voteze, caci sunt rupti de realitatile-ro, chiar daca au canale-ro si citesc presa-ro, NU traiesc la fatza locului…
Mélanie, iartă-mă că intervin, dar sunt două lucruri de lămurit.
Diaspora înseamnă în sens larg, diseminare, împrăştiere, zburătăcire. Suntem împrăştiaţi, deci suntem diaspora, fie că suntem sau nu de acord cu termenul. Desigur, eşti liberă să ai propria (auto)percepţie. Eu nu am clarificat decît dpdv lexical.
Al doilea lucru nu mai e de natură lingvistică, ci ţine de drepturile omului. Sigur, nu te voi judeca pentru că mergi sau nu mergi la vot. Aşa simţi, aşa faci. Eşti o persoană liberă.
Ceea ce vreau să clarific este lipsa de teritorialitate şi imprescriptibilitatea dreptului de vot, ca drept politic condiţionat doar de cetăţenie. Drepturile fundamentale negative* se află în însăşi fiinţa noastră. Orice condiţionare (suplimentară) a lor, sub orice pretext, reprezintă o ameninţare la însăşi condiţia de om. Nu întîmplător, pentru a suspenda un drept negativ, e nevoie de o sentinţă judecătorească, iar împiedicarea exercitării lui este faptă penală. Pentru suspendarea dreptului de vot este nevoie de o faptă penală calificată şi dovedită, sau de un certificat medical (de constatare a decesului sau a incapacităţii intelectuale).
De fapt, am provocat incidentul Tokio tocmai pentru a arăta nemernicia legilor de organizare a alegerilor, şi prin ricoşeu, precaritatea protecţiei pe care statul român o asigură propriilor cetăţeni. A refuza exercitarea dreptului de vot doar pentru că buletinul e expirat, fără o sentinţă judecătorească, reprezintă o încălcare gravă a unui drept fundamental negativ. E ca şi cum, cineva şi-ar aroga dreptul să îţi ia/naţionalizeze casa, doar pentru că tu erai plecată într-o călătorie.
Altfel, sigur, eşti liberă să emiţi orice opinie prin care să îţi exprimi orice nemulţumire/ afect, dar asta nu garantează că ea va fi şi una justă. Tu consideri necesară o formă de şmotru. Sigur, ca opinie e OK. Printre altele, în buimăcia sa axiologică, Crin Antonescu condiţiona într-un mod similar exercitarea dreptului de vot. Cu deosebirea că el îl condiţiona curveşte: cu plata înainte. La tine nu e grav, pentru că influenţa ta e mică. La el, e grav.
Ca un fapt divers, şi pe mine mă revoltă că există parveniţi ce se comportă ca o maşină de insultat. Dar acesta nu este un motiv să propun exproprierea maşinilor lor de fiţe, doar pentru că sunt incompetenţi în materie de modestie.
Ceea ce urmează s-ar putea să te rănească. Am observat că ecologiştii au o oarecare derută ontologică. Ei tind să facă din balene şi din alte lighione simpatice, subiecte de drept, dar să neglijeze tocmai calitatea de subiect de drept a omului.
Cu scuze pentru dădăceală.
–––––––––-
* Drepturile negative nu trebuie afirmate de titular. Ele sunt prezumate. Cine vrea să le limiteze/ suspende/ nege, trebuie să aducă proba potrivită şi de sens contrar.
Marius, te-am „iertat” pentru „dadaceala”, fii pe pace, nu m-ai „ranit”… 🙂 Cunosteam sensul „diasporei”, evident si da, sunt o persoana LIBERA, neimplicata în politica-ro, cea franceza mi-e suficienta, caci avem si noi „falitzii” nostri… 😀
« Fără buletin » e, de ceva vreme, un savuros cotlon virtual, iar amfitrionul lui – un conviv de insomnii româneşti şi de bucolism nippon (ferfeniţit, la răstimpuri, de sinistre ifose geologice) mai mult decât agreabil. O spun verde, fără precauţii de bonz şi fără temenea decerebrată: îmi place lăbărţat Marius Mistreţu. Îl citesc cvasiintegral (n-am suficient loisir pentru o lectură neîntreruptă…), cu senzaţia că insul are toate datele unui om ÎMPLINIT. Spun „împlinit” şi mă gândesc, de pildă, că graficul reuşitei existenţiale nu reflectă, niciodată, o stază roz, o hedonistă încremenire, un colesterol de ied şi un hamac idilic. Îmi place să cred că, în foarte multe cazuri, fericit e acela care descoperă şi profesează echilibrul subtil al propriei vieţi. Iar Marius îmi lasă în permanenţă senzaţia că ştie să moduleze optim, în funcţie de chipul şi exigenţa vag perceptibilă a împrejurărilor de tot soiul. Nu un cameleon sprinţar, nu un oportunist cleios, ci o prezenţă bine conturată, cu pomeţi, clavicule şi tendoane, însă de o plasticitate matură, înalt responsabilă, erudit persuasivă.
Cârciumar cu nimb mirandolian, intransigent cu hiena de resort ministerial şi lax în preajma quijotismelor, mordant (cu dantelă) şi generos (fără briantină), exilat şi rentabil, provocator şi cumsecade, Delaepicentru e un reper, o extravaganţă vitală, un cozeur demn de letopiseţul domestic al oricărui baftos ce-l întâlneşte…
Dincolo de epilepsia gongorică de mai sus, un lucru e cert: MM e un exponat viu – incomod, jocular şi răsplătitor – al unei umanităţi reuşite…
Cordialement,
Polichinelle
Dragă domnule Polichinelle,
Vă mărturisesc că elogiul de mai sus mi-a provocat un jihad intern. Profit de armistiţiul dialectic dintre propria-mi trufie şi opusul său, pentru a vă ruga să îmi iertaţi răspunsul tardiv. Vă mulţumesc pentru aprecieri, chiar dacă, din prudenţă, recunosc numai o parte din faţetele pe care mi le lustruiţi. 🙂 Permiteţi-mi totodată să îmi exprim admiraţia pentru oameni ca dumneavoastră, în stare să admire*.
Cu cele mai bune gînduri,
MM
––––––––––
* de obicei admirăm la alţii calităţi pe care noi înşine le avem. Cu o condiţie: să nu ne lăsăm niciodată duşi de demonul războiul propagandistic prezent în mediile de informare româneşti. Acolo nu vom găsi decît animale sofist-detractoare. Este păcat că interese mărunte le otrăvesc sau le suprimă actorilor din media, propensiunea pentru vertical.
🙂 oameni frumosi, discurs frumos