★ Ajutaţi-i să înţeleagă ce porcărie au făcut
Am trimis către patru instituţii ale statului o scrisoare prin care îmi afirm existenţa. Sfătuiesc pe oricine să trimită una similară. Modelul este cel afişat mai jos:
–– Original Message ––
From: Marius
To: cetatenie@just.ro
Cc: office@roaep.ro ; depabd@mai.gov.ro ; dgp.relatiipublice@mai.gov.ro
Sent: Friday, August 03, 2012 1:07 PM
Subject: Avertizare
(numele şi adresa-pe-bune)
Stimaţi domni,
În urma contestării acurateţii listelor electorale permanente la Curtea Constituţională, de către reprezentanţii celor 256 de parlamentari ce au atentat la statul de drept, contestaţie prilejuită de referendumul de demitere a Preşedintelui României, din 29 iulie 20112, şi urmată de verificarea listelor într-un termen relativ scurt,
ţinînd seama de presiunea politică la revizuirea listelor, şi de previzibilul exces de zel în ţesălarea lor,
personal mă simt ameninţat de pericolul real de a fi radiat abuziv din evidenţele dumneavoastră.
În consecinţă, vă rog să luaţi notă şi să ţineţi seama de următoarele:
1) Eu, Marius MISTREŢU, cetăţean român, cu CNP 1xxxxxxxxxxxx, sunt viu şi nevătămat.
2) Începînd cu data, ora şi minutul la care mesajul de faţă vă va parveni, orice operaţie din partea dumneavoastră care mi-ar aduce vreo vătămare a drepturilor cetăţeneşti, va fi interpretată ca acţiune ostilă faţă de un cetăţean român.
3) Voi da următorul semn de viaţă în ultimul trimestru al anului 2019, cînd îmi va expira paşaportul CRDS. În acest interval (şi după) în lipsa unui certificat de deces tradus din limba japoneză, voi fi considerat necondiţionat viu.
4) Vă puteţi convinge oricînd de existenţa mea fizică, printr-o corespondenţă internaţională cu confirmare de primire, sau printr-o carte poştală dus-întors, la adresa din antet.
5) În cazul în care vreuna din manevrele birocratice pe care le faceţi, sau le veţi face, îmi va provoca vreo pagubă pecuniară sau de timp, vă previn că mă voi constitui parte civilă, eventual şi ca parte vătămată (după caz), întru repararea perjudiciului.
Vă mulţumesc pentru înţelegere,
Marius Mistreţu – cîrciumar
Hiroşima
–––––––––––
Acest document a fost trimis simultan către următoarele instituţii ale statului:
Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie – cetatenie@just.ro
Autoritatea Electorală Permanentă – office@roaep.ro
Serviciul de Evidenţă a Populaţiei – depabd@mai.gov.ro
Direcţia Generală de Paşapoarte – dgp.relatiipublice@mai.gov.ro
=======================================
EDIT: Întrucît calomniile se tot propagă pe net, doresc să vă prezint o mostră de ticăloşie sau de naivitate „googlatră”. Din motive lesne de înţeles, nu i-am lăsat echipei de trolli privilegiul de a se exprima liber:
▲ Japonia aboleşte buletinul de identitate
Trebuie început cu precizarea că, în Japonia, numai străinii sunt (de fapt, au fost) obligaţi să deţină carte de identitate. Nu să o şi poarte.
Luna trecută am primit de la primărie un plic voluminos, în care am găsit un set de informaţii despre gestionarea registrului de evidenţă a populaţiei în cazul străinilor rezidenţi în Japonia.
În Japonia, (auto)identificarea persoanei se mulează întotdeauna pe miză. La mize mici, identificare sumară. La mize din ce în ce mai mari, autentificare din ce în ce mai tare.
Documentele de identitate curente sunt alte înscrisuri decît cele de evidenţă a populaţiei. Ca de pildă: carte de sănătate, permis de conducere, certificatul de cazier rutier, paşaport etc. În total, 26 de documente sunt calificate ca avînd putere probatoare a identităţii titularului, dar numai 19 atestă adresa.
Documentele tari de identitate sunt: adeverinţa de domiciliu, extrasul din registrul de stare civilă, însoţit(e) uneori de certificatul de specimen pentru sigiliul personal. Oricare din cele trei documente se poate obţine de la primărie, contra unei sume de 200-400yen (cca 3-4euro).
De documente tari de identitate e nevoie foarte rar. Iar dintre cele trei, cel mai frecvent folosit este adeverinţa de domiciliu. Adeverinţă ce, de un an încoace, poate fi obţinută la orice oră, în orice băcănie deschisă permanent (un fel de Mic.ro).
Introducerea a cerut ceva spaţiu, deoarece sistemul este cu totul diferit de cel românesc, cu diferenţa că e mult mai raţional şi mai lipsit de concreţiuni de paranoia din partea legiuitorului.
Cartea de identitate pentru străini a fost necesară deoarece felul în care se înregistrau străinii era diferit. Baza era paşaportul titularului, căruia i se înfiinţa un registru fictiv de stare civilă, ce punea ca identificator geografic ultimul domiciliu din ţara de origine (declarat verbal de către titular). Adeverinţa de domiciliu însă, nu face nicio referinţă la domiciliul din ţara de origine, ci numai la domiciliul actual.
Evoluţia cărţii de identitate pentru străini este destul de interesantă. . Iniţial era eliberată pe 5 ani, indiferent de statutul de şedere, (Chiar şi un rezident ilegal are (avea) dreptul la una.) dar conţinea amprenta indexului stîng. Amprenta a fost abolită în aprilie 2001, deoarece s-a considerat că leza demnitatea umană. Ulterior, durata de valabilitate a fost fixată la 7 ani. Pînă în iulie 2012, cînd cartea de identitate pentru străini va fi abolită. Cărţile aflate în circulaţie vor rămîne valabile pînă la expirare.
Începînd cu mîine, 1 iulie, orice străin va fi tratat întocmai ca orice aborigen. Registrul de stare civilă nu va mai fi unul fictiv, ci real, ceea ce îi dă dreptul străinului să fie cap de familie. (În Japonia, orice gospodărie are un singur cap de familie). Cu un registru real, orice altă diferenţă de tratament se şterge. Inclusiv cartea de identitate.
Ca o consecinţă directă, însăşi naturalizarea se poate face mai neted, nemaifiind necesară conversia documentelor ce atestă existenţa titularului.
● Scrisori către Florica (II) – Cum să conduci dialogul cu moluştele
Dragă Florica,
În scrisoarea precedentă, am încercat să îţi sugerez diferenţa fundamentală între felul în care ne autopercepem şi felul în care suntem percepuţi de către gardienii noştri. Desigur, noi suntem aceiaşi şi avem aceleaşi drepturi fundamentale, fie că avem sau nu buletin. Iar în ţările în care trăim, aşa şi suntem percepuţi de către autorităţi: eu≡eu. Drepturile negative se cer respectate chiar şi în lipsa buletinului. Mai problematic de înţeles e pentru mînuitorii noştri de pulan, pentru că ei au rămas prizonieri ai aceleiaşi mentalităţi de lagăr de concentrare, unde toate drepturie sunt pozitive, sau, mai rău, privilegii (categorie şi mai slabă). Pentru ei, eu-cu-buletin≠eu-fără-buletin. Pentru ei, eu-fără-buletin=nimeni. Să lămurim întîi ce înseamnă drepturi fundamentale negative.
Drepturile fundamentale negative sunt cele faţă de care statul nu are nicio legitimitate în a le tulbura, pentru că ele nu izvorăsc de la stat, ci din însăşi fiinţa noastră. Pentru a le restrînge (de regulă temporar), e nevoie întotdeauna de o decizie judecătorească sau de o lege specială. În baza drepturilor negative, statul există pentru că cetăţeanul există. Niciodată invers. Drepturile negative se consideră de la sine înţelese, iar exercitarea lor nu poate fi contestată decît dacă există proba contrarie. Dreptul la identitate, dreptul de vot, dreptul la viaţă, dreptul la cetăţenie sunt drepturi negative. Lipsa unui document de identitate la scrutin nu reprezintă o probă contrarie. Lipsa unei probe contrarii nu poate împiedica titularul să îşi exercite dreptul în cauză. Dacă nu ar fi aşa, ar trebui să mergem la MAI să ne reînoim pînă şi autorizaţia de respiraţie pulmonară.
Din dialogul ipotetic pe care îl voi ţese mai jos, vei deduce că, în cazul drepturilor politice (drepturi negative) legislaţia este dreaptă şi foarte coerentă axiologic. Cu excepţia tocmai a normelor de aplicare a legii de organizare a alegerilor. Cu ele şi cu capsomania aferentă vei avea de luptat la consulat. De fapt numai cu atributul:”…în termenul de valabilitate…”, dintr-o pîrlită definiţie a actului de identitate.
OK. Ne închipuim că ai ajuns la masa comisiei de votare şi prezinţi paşaportul expirat.
[ei] -Nu se poate.
[tu] -De ce? CNP nu mi s-a schimbat între timp.
[ei] -Nu se poate, că aşa scrie la lege.
[tu] -Cine votează la alegerile generale? Cetăţenii români, da? Din paşaport rezultă că sunt cetăţean român.
[ei] -De unde ştim noi că nu aţi renunţat la cetăţenie între timp?
[tu] -Din Monitorul Oficial. Sunt acolo listaţi toţi cetăţenii care au renunţat la cetăţenie. Eu nu figurez acolo. Dacă îmi arătaţi că eu nu mai sunt cetăţean român, atunci renunţ. Puteţi? Aveţi Dovada?
[ei] -Fugi doamnă de-aici! Cine stă să caute acum?
[tu] -Dacă nu puteţi demonstra că nu aş fi cetăţean român, atunci trebuie să mă lăsaţi să votez. pentru că dreptul de vot este un drept fundamental negativ. Eu aş putea să vă dau o palmă şi aş avea scuza că nu am ştiut că sunteţi om, ci robot, deoarece nu aveţi nici măcar ecuson din care să deduc că aţi fi un om cu drepturi fundamentale.
[ei] -Dar aşa scrie la lege.
[tu] -Legea e neconstituţională. Cetăţenia este un drept imprescriptibil. Punînd condiţia de valabilitate temporală, legea acreditează ideea că cetăţenia ar fi un drept prescriptibil. Este sigur neconstituţională. Şi scoţi un carton pe care ai printat cu litere mari:
CAPITOLUL IV
Dovada cetăţeniei române
Art. 22
(1) Dovada cetăţeniei române se face cu cartea de identitate sau, după caz, cu buletinul de identitate, paşaportul ori cu certificatul prevăzut la art. 20 alin. (4).
[tu] -Aşadar, nu se pomeneşte în lege despre vreun termen de valabilitate. Nici pentru buletin nici pentru cetăţenie. Sunteţi abuzivi. Şi scoţi următorul carton:
CAPITOLUL IV
Art. 23
În caz de nevoie misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României eliberează, la cerere, dovezi de cetăţenie pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate.
[tu] -Intră în obligaţia dv. să îmi eliberaţi dovada cetăţeniei, pentru a vota.
[ei] -Dar dumneavoastră aveţi obligaţia de a vă înoi documentele de identitate în timp util.
[tu] -Înoirea documentelor de identitate nu este obligaţie cetăţenească. Obligaţie cetăţenească, cel puţin moral, este să votez, iar dv. nu mă lăsaţi. Dv. sunteţi aici să rezolvaţi probleme sau să îmi faceţi probleme?
[ei] -Dar nu sunteţi în regulă.
[tu] -Mie, cînd stă să îmi expire permisul de conducere, sunt anunţată prin poştă cu trei săptămîni înainte. Nu e treaba mea să citesc termene de valabilitate. V-am trimis un mail în luna cutare la data cutare. Aveţi linia directă securizată cu MAI. Aveaţi datele mele personale şi puteaţi căuta şi singuri cînd îmi expiră paşaportul. De ce nu m-aţi anunţat? Cum să tragi fără somaţie? E ca şi cum m-ai condamna în contumacie, fără măcar să îmi trimiţi o citaţie. Stat de drept e România?
[ei] -Nu se poate domne! Nu există o lege pentru aşa ceva. Cum să ştim care pe unde stă?
[tu] -Înseamnă că staţi degeaba pe aici.
[ei] -Te dau afară!
[tu] -Ha! Atunci dă-mi şi o motivaţie, o sentinţă judecătorească prin care să îmi arăţi de ce nu mă laşi să votez. Te previn că intri pe terenul penal. (Şi arăţi următorul carton:)
Titlul IX – INFRACTIUNI ELECTORALE
Art. 385 Impiedicarea exercitarii drepturilor electorale
(1) Impiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercitiu al dreptului de a alege sau de a fi ales, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.
Articolul 385 este foarte inclusiv. Nu sunt exceptaţi nici măcar membrii comisiei de votare.
E drept, ei îţi pot opune art. 387:
Art. 387 Frauda la vot
(1) Fapta persoanei care voteaza:
a) fara a avea acest drept;
Ce observăm: dreptul de vot nu trebuie demonstrat de către tine, ci trebuie contestat de către ei. Lipsa sau expirarea actului de identitate nu înseamnă că nu ai dreptul de vot, deoarece la art. 36 din Constituţie, reluat în Codul Penal la art. 385(2) specifică clar cine nu are dreptul să voteze. Tu nu te încadrezi acolo. Şi chiar dacă te-ai încadra, sarcina probei cade la ei, nu la tine. Mai mult, a nega dreptul de vot cuiva doar pentru că are buletinul expirat înseamnă că în mod pervers, documentul de identitate reprezintă autorizaţie de cetăţean. Cetăţenia şi drepturile politice derivate din ea, nu trebuie autorizate. Ele sunt în fiinţa ta, iar nu în paşaport. Ei te consideră o carapace cînd tu eşti miez.
După cum vezi, dragă Florica, ai toate atuurile să îi bagi în aporie. Nu tu eşti în culpă ci moluştele consulare ce acceptă cu seninătate nedreptăţile.
Dacă ai nelămuriri, îţi stau la dispoziţie. În scrisoarea următoare vom vorbi despre false similitudini şi false argumente împotrivă, precum şi despre cum se combat ele.
(va urma)
(EDIT)
Bibliografie
*** Legea 21/1991 – a cetăţeniei, republicată.
*** Codul Penal 2009, art. 385, 386, 387
● Evidenţa populaţiei ca agent de fraudă electorală
Prin 1990 sau 1991, un unchi, colonel de securitate, proaspăt pensionat, mi-a venit cu o propunere. S-a oferit să îmi medieze obţinerea unui paşaport turistic românesc, fără să fie nevoie de prezenţa mea la ghişeu. În schimb, în baza paşaportului meu, el a ridicat cei 500 de dolari cît era atunci raţia de valută pentru populaţie. La paritatea oficială, mult mai ieftină decît pe piaţa neagră.
Observăm astfel cum, funcţionari ai statului tranzacţionează în folos propriu, servicii pe care statul este dator să le presteze necondiţionat.
Observăm că reţelele de fraudă se prelungesc şi dincolo de viaţa activă „în serviciul cetăţeanului”.
Tocmai am citit cum merge frauda electorală în zilele noastre, în anul 2012. Citez din Jurnalul:
(…)…pregătirile pentru campanie demarează cu multe luni înainte de startul oficial. Se trece din vreme la un inventar al actelor de identitate expirate sau pe cale să expire.Toate acestea sunt înnoite pe cheltuiala echipei de candidaţi care se află la putere. Titularii îşi primesc documentele înapoi doar în ziua de votare, mai precis în drum spre locul unde urmează să voteze şi unde sunt duşi cu maşina de cei care le-au ţinut actele zălog.(…)
Aşadar, nu s-a schimbat nimic în metoda de colonizare a statului de către funcţionarii săi. Ea rămîne în paradigma: Îţi fac, îmi dai.
Vă daţi seama că interesul colonialiştilor de partid şi de stat este să facă procedura de eliberare a actelor de identitate cît mai greoaie şi mai restrictivă. De asemeni, să restricţioneze procedura de identificare a persoanei la scrutin, cît mai sever. Dar nu pentru a apăra statul de găinari, ci pentru a folosi instituţiile statului întru fraudă.
Iată un motiv în plus pentru ca CCR să caseze orice referinţă normativă la termenul de valabilitate a documentelor de identitate. Aştept de la PDL să atace normele de organizare a alegerilor, în sensul relaxării identificării persoanei. Acum PDL e în opoziţie. Nu ar mai avea nicio scuză în raţionalizarea trădării cetăţeanului în folosul aranjamentelor de culise.
★★ Reputatului profesor Corneliu Bîrsan, judecător la CEDO
Domnule profesor Corneliu Bîrsan, judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului,
Este prima scrisoare pe care îndrăznesc să v-o remit. Este o scrisoare gata deschisă, pentru că ştiu că nicio autoritate din România nu deschide vreo scrisoare cu scopul de a-i analiza conţinutul din perspectiva Drepturilor Omului. Nici măcar Avocatul Poporului. (parol! am un teanc de rezoluţii, toate fofilactice)
Dumneavoastră sunteţi la CEDO pentru a face dreptate, şi de a face vizibil actul dreptăţii, aşa cum şi studenta dumneavoastră, judecător la CCR, doamna Iulia Motoc mottografiază englezeşte: Not only must Justice be done; it must also be seen to be done.
Am aflat despre necazul dumneavoastră şi vă sunt alături. E lumea rea.
Ce nu prea înţelg este de ce vă opuneţi prin proteste la Consiliul Europei si CEDO, pentru o chestiune de rutină, cum ar fi, nu-i aşa, o percheziţie? Aflu din presă că faceţi presiuni şi asupra CSM, să revoce ordinele de percheziţie. Cînd vă mai liniştiţi, v-aş fi recunoscător dacă mi-aţi spune şi mie cum aţi făcut, şi care sunt zonele erogene ale CSM, ca să încerc şi eu măcar un pic de presopunctură pe el/ea. Am atîtea de dezmierdat*!…
Domnule profesor Corneliu Bîrsan, noi, cetăţenii de gradul patru (spre cinci) suntem zilnic percheziţionaţi corporal de miliţia capitalistă, pentru simplul fapt că nu avem buletinul la noi atunci cînd mergem la cumpărături. (Oare nu a aflat poliţia că raţia de zahăr şi ulei nu se mai dă pe buletin?) Dacă credeţi că percheziţia la domiciliul dv. conjugal vă lezează demnitatea, sunteţi omul meu. Aşa este, domnule judecător. E ceva necurat acolo, iar procurorii vor să vă facă curăţenie. De ce nu îi lăsaţi?
Apropo de demnitate, scuzaţi-mi îndrăzneala, pe 7 iunie 2009 am făcut un experiment simplu: am mers la secţia de votare cea mai apropiată (900Km dus şi 900Km întors) unde am prezentat paşaportul expirat. Credeţi că am fost lăsat să votez? Nici vorbă! De ce?
Permiteţi-mi să vă prezint concluziile mele proprii şi personale, din perspectiva Drepturilor Omului:
1) paşaportul reprezintă un document de atestare a cetăţeniei (L21/1991 republicată). Refuzul de a permite exercitarea dreptului de vot în baza unui acte de identitate expirat duce în mod necesar la concluzia că actul de identitate este un contract de cetăţenie pe durată limitată, ceea ce acreditează ideea că cetăţenia este un drept pozitiv, discontinuu, prescriptibil, ceea ce, mai departe, contravine art. 15 (1) şi (2) din DUDO.
2) lipsa unei decizii judecătoreşti care să motiveze refuzul de a permite exercitarea dreptului de vot reprezintă o dovadă certă că omul nu este recunoscut ca subiect de drept, ceea ce contravine art.6 DUDO şi spiritului Preambulului DUDO.
3) prin condiţia valabilităţii actului de identitate în ziua de vot, OUG 97/2008 (care normează procedural procesul electoral) face inoperante inclusiv art.1(3) şi art. 22(1) din legea 21/1991 republicată, întrucît legea 21/1991 republicată nu face nicio referire la termene de valabilitate pentru actele de identitate la dovada cetăţeniei. Cum dreptul la cetăţenie este un drept negativ, în spiritul art. 15 din DUDO, sarcina probei contrare i-ar reveni de drept comisiei de votare sau organului de supraveghere poliţienească a procesului de votare.
4) nicio autoritate a statului român nu este în stare să deosebească un act expirat de unul nul. Actul expirat devine nul numai şi numai în relaţia cu drepturile pozitive şi cu privilegiile. În toate celelalte cazuri, actul expirat este valabil pentru atestarea continuităţii drepturilor negative. Sunteţi de acord, nu? La nevoie vă pot documenta cu două precedente.
Domnule profesor Corneliu Bîrsan, judecător la CEDO, avînd în vedere autosesizarea pe care aţi făcut-o în legătură cu percheziţia la domiciliul conjugal, vă rog, dacă mai aveţi drum la CEDO, puneţi o vorbă şi un protest şi pentru mine. Ne înţelegem noi cumva. Atît dumneavoastră, soţia dumneavoastră cît şi eu suntem trei oameni lezaţi profund în demnitate.
Vă rog să mă iertaţi că îndrăznesc să vă contactez pe căi informale, dar am văzut că merge şmecheria. (Sincer, nu am ştiut că se poate merge direct la CEDO, fără a mai trece prin pivniţele, strungile şi mulgătorile Justiţiei.) Desigur, o fac în numele dreptăţii, pentru că nici dumneavoastră văd că nu prea le aveţi cu legalitatea şi cu procedura. Nu-i nimic. Ne privatizăm împreună. Eu am făcut-o deja. Am fondat propria mea republică, intitulată Republica Marius Mistreţu-Balc. Balc de la Balcani. Teritoriu cu statut de protectorat japonez. (La rîndul meu, am notificat MAE cu privire la noul meu statut de drept internaţional public. Şmecheria procedurală la convertirea din subiect de drept internaţional privat în entitate de drept public o găsiţi aici).
Cu speranţa unei reforme radicale a sistemului de pile relaţii şi cumetrii în Justiţia pe ramură, vă doresc succes în activitatea profesională şi didactică.
Al dumneavoastră,
Marius Mistreţu – cîrciumar
Hiroşima
EDIT:
În atenţia CSM
Domnilor, vă previn că dacă veţi fi sensibili la proteste profesorului Bîrsan, şi veţi încerca să stînjeniţi în vreun fel, libera circulaţie a acestei scrisori, vă previn încă de pe acum, că orice tentativă de intimidare exercitată asupra mea se va solda cu multiplicarea blogului de faţă. Am distribit deja baza de date. Ea va putea fi reconstituită în 10 minute în 10 alte locuri. Sunteţi perspicace şi puteţi extrapola. Vă rog, pe la y=100x să vă opriţi pentru a nu vă face de rîs la y=1000x.
Nu puteţi intimida cît putem noi multiplica.
😀
––––––
* a dezmierda vine de la îndepărtarea prin giugiulire, cu sau fără ţesală, a balegii de pe crupa şi ţîţele vitei. De la (lat.vulg.) mierdo (căcat).
● Aberații birocratice (via Sare’n ochi)
Din nou, o antiteză grăitoare pentru natura profund poliţienească a statului român.
● Agresiunea asupra identităţii administrative
Deşi pare un lucru de la sine înţeles, starea noastră civilă nu este atît de simplu de întreţinut în scripte. Ne putem trezi oricînd: fie necăsătoriţi – cînd de fapt suntem, fie morţi – cît suntem vii, fie fără copii – cînd îi avem, fie pe lista de electori – după ce murim, fie cu alt nume, fie cu altă dată de naştere, fie văduvi – fără explicaţii.
În România, cel puţin, rectificarea erorilor materiale din înscrisurile de identitate este o treabă atît de punitivă, încît, de cele mai multe ori, titularul se lasă păgubaş. Aşa se explică varietatea mare de derivate ale aceluiaşi nume. Frecvenţa mare a Mareanilor, Adrieanilor, a numelor de familie Guşe/ Guşă, Cosma/Cozma, Mihai/Mihaiu. Toate se datorează atît analfabetismului general, cît şi al surzeniei şi analfabetismului funcţionarilor de la primării. Nu în ultimul rînd, al absurdităţii legilor. Dezastrul durează încă de la Regulamentele Organice încoace, de cînd modelul francez de evidenţă a populaţiei ne forjează identitatea administrativă.
Sensibil la toate aspectele administrative, urmăresc felul în care reconstituirea stării civile se face după ce ţunami a măturat 4 sedii de primării din două prefecturi: Miyagi şi Iwate. Adică, după o agresiune naturală asupra identităţii administrative.
O ştire NHK (26 aprilie ora 10:41):
Pe 25 aprilie (la 47 de zile după dezastru n.MM) s-a încheiat procesul de reconstituire a registrului de stare civilă în oraşele: Minami-sanriku, Onagawa, Rikuzen-takata şi Oozuchi, ale căror documente au fost luate de ţunami. Pentru acest lucru, au fost colectate datele de la toate birourile teritoriale ale Ministerului Justiţiei. (circa 1 locuitor la 106 secunde n.MM) De azi înainte, cei circa 38.000 de locuitori din localităţile citate pot obţine documentele ce reflectă starea lor civilă. Primăriile sunt de acum capabile să primească şi declaraţii de naştere, moarte, căsătorie.
Atenţie, este vorba despre re-certificare în backoffice, iar nu de re-constituire a unei baze de date. Diferenţa este ca cea dintre substanţă şi energie. Baza de date (duplicatul ei) poate servi drept cap de scul doar.
În ştirea scrisă nu apare ceea ce am ascultat la radio, anume, că în cele 47 de zile, oricare din cei 24.000 de posesori de paşport din zonă, a putut să şi-l reconstituie gratuit, fără prezentarea actelor doveditoare a cetăţeniei. E drept, paşaportul a fost condiţionat de depunerea (ulterioară eliberării lui, a) actelor doveditoare lipsă la momentul depunerii cererii. (De regulă, documentele lipsă la data depunerii cererii se trimit prin poştă.) De asemeni, ca măsură de siguranţă, valabilitatea paşaportului provizoriu a fost limitată la 5 ani.
Ca o primă observaţie, din tablou lipseşte Ministerul de Interne. E şi firesc. Statul este unul de drept, iar nu unul poliţienesc.
Vreţi o comparaţie? Am găsit ceva similar, dar nu despre starea civilă, ci despre buletinul de identitate (document derivat din cele de stare civilă).
Iat-o comentată sumar:
Localitate: saros pe tarnave jud.sibiu
Data: 12-03-2009
Titlu/Subiect: fara buletin,fara carte de identitate
M-am mutat de la MEDIAS la SAROS PE TARNAVE care apartine d.p.d.v. administrativ de DUMBRAVENI.Am solicitat cartea de identitate la DUMBRAVENI si am fost trimis la MEDIAS iar de la MEDIAS la DUMBRAVENI si invers.Am ajuns la concluzia ca potrivt O.G. 97/2005 pot face dovada adresei de domiciliu cu adeverinta eliberata de primarie din care sa rezulte ca sunt inscris in registrul agricol.Intrebarea mea cum as putea sa conving autoritatile sa inteleaga ca legea trebuie respectata asa cum este data de legiuitor respectiv dovada adresei de domiciliu sa se poata face asa cum scrie in O.G.97/2005 ART.27 lit.d .Mentionez faptul am adeverinta eliberata de primaria DUMBRAVENI din care rezulta ca sunt inscris in registrul agricol.
…şi halucinantul răspuns:
carpatina [12-03-2009]
Daca va loviti de un astfel de impediment, si nu gasiti cale de iesire, nu va ramane decat calea justitiei. Chemati in judecata la Tribunalul din Targu MUres sectia contencios administrativ Biroul de evidenta populatiei care refuza sa va elibereze cartea de identitate si cereti instantei sa o oblige sa va elibereze cartea de identitate.
(sublinierea îmi aparţine)
Cu aşa stat, nici nu mai e nevoie de dezastre naturale. Dezastrul uman e suficient. Ne întrebăm pe bună dreptate dacă evidenţa informatizată sau CNP mai au vreun rost, sau sunt bani futuţi prăduiţi cu acte în regulă. Sunt curios, cu ce act de identitate se legitimează reclamantul la registratura tribunalului. 🙂
Iată deci, efectele unei norme întocmite în paradigma poliţienească, de către legiuitori umani, procesomani dovediţi. Iar asta, pe timp de pace.
Se poate obiecta că buletinul nu e certificat de naştere. Aşa e. Vă pot spune însă că în 1993 şedeam ilegal în Tokio. Cînd am fost la primărie cu contractul de închiriere a garsonierei, nimeni nu m-a trimis la Bucureşti după alte acte doveditoare. Şi nici nu am fost sfătuit să dau în judecată primăria Adachi. Am primit buletin de Tokio pentru străini. (Japonezii nu au buletin. Foarte rar, cînd e nevoie, japonezii folosesc în loc de buletin adeverinţa de domiciliu. Document de unică folosinţă.)
Încercaţi acum, pe fondul balamucului arbitrariului administrativ de pace, să vă închipuiţi un dezastru natural, cînd art.53 din Constituţie se va fi activat. MAI va fi cu ochii pe voi. Tot la MAI se vor afla şi datele voastre de stare civilă. Nu e loc de scăpare. Aşadar, în condiţii de dezastru, nicio putere de sens contrar nu va putea cenzura acţiunea unui poliţai căruia veţi avea ghinionul să nu-i placă de ochii voştri. Din moment ce el deţine dreptul de viaţă şi de moarte asupra existenţei voastre administrative şi fizice în acelaşi timp, nu ar fi nicio surpriză să vă treziţi morţi sau robi.
￣￣￣￣￣￣￣￣￣￣￣￣￣￣￣￣￣Breaking news!＿＿＿＿＿＿＿＿＿
Victor Ponta şi-a văzut visul de refinanţare a PSD cu ochii (gurile rele spun că şi cu urechile). Ascensiunea genialissimei idei de evaziune fiscală sindicalist-haiducească a spart şi piaţa japoneză de profil. Iată dovada.↓
● Socialistul Crin Antonescu: Cetăţenia este un moft
Nici nu apucă chirurgul Voiculescu să scoată copcile din sutura socialiştilor cu naţional-liberalii, operaţie de „depistare a cadrului”, prin care securistul neamului dădu formă unei lighioane politice numite simply USL, cînd, liderul hemicefal Crin Antonescu se şi trezi antracit din narcoză, vorbind dialectal în dodii socialiste de Carbonifer tîrziu. Recentul interviu acordat de Crin Antonsecu Gazetei Româneşti (scuzaţi typo) vădeşte o mentalitate profundă, specifică zbirilor penitenciari exasperaţi de faptul că deţinuţii încă mai respiră. Prin acreditarea şmotrului censitar ca bază de eligibilitate pentru dreptul de vot, Crin nu face decît să devină ventrilocul lui Iliescu – Ion Iliescu: cetăţenia – o vorbă de dînşii inventată… În inocenţa sa retorică, Crin a încercat să spîrcîie parafraz un panseu, dar ieşi una porumbella panseluţa din categoria: Cine nu papă bătăturică nu suge ochişor. Sunt curios ce părere are stimabilul parlamentar european, soţia gînditorului, despre exocrina endocrina ieşire a umoralului său soţ.
I-aş sugera lui Crin să se ia IMGB-şte de mînă cu Brînză – William Brînză – autor al mai multor gugumănii normative, cum ar fi uiumul de 1% perceput căpşunarilor pe remitenţele în sînge, transpirate spre ţară. O dublă impozitare motivată sofist şi oligarhic-umanitar. Crin ar putea să îl susţină pe acelaşi WB în promovarea proiectului de contingentare a exportului de cetăţeni în viu, prin scumpirea taxei consulare la depunerea cererii de renunţare la cetăţenia română, aliniindu-se astfel viziunii zootehnice despre lume şi viaţă a mentorului său, Ion Iliescu.
A pune banii în mod firesc, acolo unde ţi-e gura, iar nu unde ţi-e şpăgarul de partid şi de stat, duce, în viziunea mareşalissimului, la activarea art. 53 din Constituţie. Numai pentru atîta lucru? Dar, ce vorbesc? Dacă doar expirarea buletinului provoacă o cataclismă comparabilă, ce să mai zic de impactul altor propuneri de salvare a statului poliţienesc de inspiraţie plutocrată?
I-aş face lui Crin propunerea ca, înainte de a se îndesa ca muta-n clanţă, să se gîndească la faptul că, dacă partidul său, aşa mutant şi ticălos cum este, este oficial o persoană juridică de drept public, tot aşa, cetăţeanul este o persoană fizică de drept public. Dacă îi pretinzi cetăţeanului să îşi plătească (dublul) impozit pentru a-i permite să voteze, atunci, şi tu, ca partid politic, ar trebui să faci dovada plăţii impozitului global pe şpaga severină şi similarele, pentru a putea fi ales. Altfel, se cheamă că faci discriminare pe criterii politice, din moment ce dreptul de vot este unul politic, parte fundamentală a dreptului public.
I-aş aminti lui Crin că, istoric, votul cenzitar este caduc. Îl cred pe Crin că are obiceiul să doarmă prelung, şi să chiulească cu stil, însă între timp, dreptul de vot a trecut din portofel, în fiinţa omului şi e un drept negativ, înscris şi în DUDO. Cum să îl condiţionezi ca pe raţia de petrol lampant, de plata cotei de mei, mătură şi ştevie, aşa cum făceau amicii bolşevici ai lui Crin cu „chiaburii”, înainte de cooperativizarea socialist-ştiinţifică? Cît de tîmpit să fii să îţi tai craca de legitimitate prin restrîngerea unui drept fundamental negativ?
În final, mi-aş face o mea culpa autocritică şi tovărăşească. Mă autoînvinuiesc de naivitate, atunci cînd i-am cerut lui Crin Antonescu să analizeze obligativitatea cărţii de identitate din perspectiva unui contract de cetăţenie oneros. Iertaţi-mă, l-am supraestimat pe Crin Antonescu. Nu îl duce mintea decît la mangle politice. Şi acelea, în haită.
● Sugihara Chiune
Numele din titlu vă sună cunoscut? Probabil, nu. Vă este poate mai familiar Schindler.
Am căutat pe net referinţe după alăturarea: Chiune Bucureşti. Nu am găsit decît Chiune Bucharest. Am constatat cu amărăciune că nicio gazetă, niciun referat.ro, niciun istoric nu pomeneşte de el în limba română. Totuşi, ce legătură au Schindler, Sugihara şi Bucureştii?, veţi spune. Au. Dar, vă propun să începem cu începutul.
Sugihara Chiune a fost un diplomat japonez, ce, la un moment dat, a avut de făcut o alegere grea. Să se supună conformist ordinelor de sus, şi să spele putina, sau să rămînă pe loc, şi să salveze 6000 de evrei aflaţi în menghina dintre două imperii siameze. Se petrecea în iunie-august 1940, la Kaunas, capitala provizorie a Lituaniei, unde Japonia deschisese în 1939 un consulat. Consul era Sugihara Chiune.
Sinopsis
Suntem în 1940. Polonia era sub ocupaţia nazistă. Începuse măcelul evreilor. O parte s-au refugiat în Lituania, pe atunci un teritoriu încă liniştit. Liniştit pînă la 15 iunie, cînd, în urma ultimatumului, URSS a trimis 150.000 de trupe de ocupaţie. Evreii polonezi aflaţi în Lituania căutau o ieşire dintr-o Europă ruptă în două şi în mare parte căzută în barbarie, dar scăpaseră de dracu’ şi dădură de tassu’. Unul din puţinele locuri spre care evreii s-ar fi putut îndrepta erau teritoriile olandeze de peste mări. Mai precis Curaçao şi Guyana Olandeză. Dar cum să ieşi prin Marea Baltică la Atlantic, fără un halt! mortal? Aşa că evreii au încercat să înconjoare Globul, via Siberia şi Kobe, către Curaçao. Noul dispozitiv politico-militar sovietic din Lituania nu ar fi avut nimic împotrivă să le facă un culoar, dacă evreii ar fi avut documente de călătorie. Însă jumătate dintre ei nu aveau nici măcar paşaport. Asta nu i-a împiedicat să încerce la consulatul japonez obţinerea vizei de tranzit.
Kaunas
Numai că, la Kaunas, autorităţile sovietice au ordonat închiderea tuturor misiunilor diplomatice. Sugihara primise ordinul de strămutare la Berlin, (şi apoi în ordine, Königsberg şi Bucureşti) Îşi considera misiunea lituaniană încheiată. Într-o dimineaţă de iulie, cîteva sute de refugiaţi evrei au înconjurat practic clădirea consulatului. Niţel contrariat, consulul a cerut să-i fie trimişi cinci reprezentanţi pentru a afla motivul aglomeraţiei. Întrevederea avu loc, prilej cu care Sugihara află despre nefăcutele nemţilor în Polonia. Realiză că oamenii aceia erau într-un pericol iminent. Pus în faţa unei dileme, Sugihara a telegrafiat la minister pentru instrucţiuni. Răspunsul a fost negativ: nicio viză neregulamentară. A insistat, a cerut temporizarea strămutării, dar nu a mai primit niciun răspuns.
Alegerea
Şi atunci, între ministerul de externe şi Dumnezeu, Sugihara Chiune a ales să i se supună lui Dumnezeu. S-a pus pe treabă, deşi condiţiile erau dintre cele mai neprielnice. Dacă nemţii te prindeau că ajutai evrei, erai ca şi mort. Nu avea importanţă că erai cetăţean al unui stat aliat. Iar pericolul era real. Unul din funcţionarii micului consulat era neamţ, ulterior devenit militar german. Pe lîngă presiunile administrative şi procedurale, s-au ivit şi alte complicaţii: nu numai că evreii erau aproape lefteri şi nu ar fi putut să facă dovada autosuficienţei pecuniare, (condiţie de bază la eliberarea vizei), dar Sugihara a constatat că le lipseau documente esenţiale. Sugihara a hotărît să primească orice hîrtie. Chiar şi numai cîte o foaie albă pe care stătea scrisă destinaţia finală: Curaçao.
Timp de aproape o lună, 16 ore pe zi, reprimîndu-şi frica legitimă, Sugihara, ajutat de soţia sa şi de cumnata sa, scria vize peste vize. Pînă în ultima decadă a lui august, cînd, neavînd încotro, a fost nevoit să împacheteze şi să părăsească sediul. Soţia sa povestea că de epuizare, Sugihara arăta ca un mort. Au decis ca, înainte de călătoria la Berlin, să se odihnească niţel cu toţii la un hotel din Kaunas. Nici acolo nu avură linşte. Evreii s-au strîns în faţa hotelului. În cameră, consulul continua să scrie vize precum o regină de stup scoate ouă. Cînd a ajuns la gară, îl aşteptau alţi năpăstuiţi. A continuat să scrie vize chiar şi de pe peron. Pînă şi de la fereastra vagonului, pînă cînd acesta s-a pus în mişcare. Unul dintre evrei zise: „Mulţumim, domnule Sugihara! Sigur ne vom reîntîlni!”
Urmarea
În noiembrie 1941, Sugihara a primit ordinul de strămutare de la misiunea din Königsberg, la Legaţia Japoniei din Bucureşti, unde a rămas pînă în august 1944, cînd întregul personal a fost internat pentru 18 luni în lagăr. Repatriat în 1946, Sugihara a fost primit cu răceală ostilă la MAE. A fost practic demis în contumacie, în 1945. Un timp a fost comis voiajor de becuri electrice în Kanagawa unde s-a stabilit. Mai tîrziu valorificînd perfecţiunea cu care vorbea limba rusă, între 1960 şi 1975 a lucrat pentru o companie de comerţ exterior, pe relaţia cu URSS. Pentru a nu fi identificat de autorităţile sovietice, rămase cu un canin împotriva lui, încă din 1932, cînd a lucrat în mod strălucit ca negociator în tranzacţia pentru transferul de proprietatea asupra Căilor Ferate ale Manciuriei de Nord, Sugihara şi-a luat un pseudonim fonetic*: Sugiwara Senpo.
După 28 de ani de la episodul Kaunas a fost identificat de evrei pentru exprimarea neoficială a recunoştinţei. Oficial, abia în 1985, cînd i s-a conferit titlul de Drept Între Popoare de către Institutul Yad Vashem. Din păcate, bătrîn şi bolnav, protagonistul nu putut participa la ceremonia de decernare a titlului. Un an mai tîrziu, Sugihara Chiune murea într-o suburbie metropolitană.
Cîţi evrei au fost salvaţi?
Nimeni nu ştie cu exactitate. Se pare că au fost eliberate circa 2000 de vize, pentru 6000 de persoane. Socotind că e imposibil ca evreii să nu fi încercat şi plastografierea actelor originale, sunt autori ce avansează cifra de 10.000. Din cei scăpaţi pe culoarul siberian, o parte au ajuns la Kobe, şi apoi mai departe, au traversat Pacificul, altă parte au rămas pînă la sfîrşitul războiului, în Shanghai – China. Centrul Simon Wiesenthal estimează că, actualmente, circa 40.000 de evrei îşi datorează existenţa lui Sugihara Chiune. Asta, în condiţiile în care, evreii rămaşi în Lituania au fost exterminaţi după invazia din 1941, în proporţie de peste 90%.
Responsabilitate
Nu se cunoaşte încă nimic din perioada dintre 1942 şi 1946, cît Sugihara a fost pe teritoriu românesc. Statul român are o datorie faţă de Sugihara. Sincer, mă aşteptam ca, pînă acum, la 21 de ani de la abolirea regimului de inspiraţie sovietică, vreun conţopist de la MAE**, sau vreun istoric, să aducă pe masa Preşedintelui dosarul documentar şi propunerea de cerere oficială de scuze din partea statului român, familiei Sugihara, pentru cele optsprezece luni de lagăr pe care familia diplomatului le-a îndurat în urma invaziei sovietice din 1944. Unul din copiii diplomatului s-a îmbolnăvit în lagăr şi a murit la scurt timp după repatriere. În 1947 i-a murit şi cumnata. De unde se vede că nicio faptă bună nu rămîne nepedepsită.
Aveţi mai sus un fragment dintr-un documentar în limba engleză. Am copia unui alt documentar, dar pe DVD, în limba japoneză. Cred că dacă veţi căuta după ideogramele din subsolul paginii, îl puteţi găsi şi pe Youtube, chiar dacă într-o versiune dramatizată cinematografic. Iată şi un fragment televizat, de la vizita în Lituania, a cuplului imperial în vigoare.
Aveţi cuvintele cheie. De vreţi să aflaţi mai multe, netul este mare. Google afişează 189.000 de referinţe. Succes!
–––––
* Sugiwara Senpo este un alt fel de a citi ideogramele ce alcătuiesc numele (杉原千畝) unde Chiune/Senpo ar putea fi citit şi cu înţelesul de O-mie-de-vieţi (ca extensie a sensului originar: o mie de brazde).
** Dar, ce zic? Nu mai departe de iunie 2009, nu îşi amintea numele lui Sugihara nici măcar, excelenţa sa, în-vigoarele ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Japonia şi Singapore. Ce să mai zic de conţopiştii de la MAE? Găsiţi stenograma aici.
● Lăcomia depopulează România
Deşi, retoric, e nerecomandabil, am început cu concluzia. O concluzie cu gust coclit, pe care sunt sigur că o veţi împărtăşi şi voi, după lectura rîndurilor de mai jos. O concluzie virtual înfricoşătoare pentru statul român. Pentru că e numai o chestiune de timp pînă cînd le-o vom trage peste bot deputaţilor ce întocmesc legile întru îmbuibarea (hi)steroidelor lor neveste şi futeuze notărese. Dar, ca să n-o mai lungim, intru direct în subiect.
Transcrierea în România, a unei căsătorii încheiate în altă ţară
Preiau de pe saitul primăriei din Satu Mare. Ne vedem mai tîrziu, după ce parcurgeţi textul. (Care nu leşinaţi între timp.)
Doamnelor şi domnilor, proceduraaaa!:
Actele necesare
* adeverinta de cetatenie, pentru cetatenii români cu domiciliul legal în strainatate si care nu pot face dovada cetateniei române, adeverinta se elibereaza de catre SERVICIUL DE CETATENIE de pe linga Ministerul Justitiei, Bucuresti Str. Petofi Sandor Nr. 47 Sectorul 1;
* adeverinta privind ultimul domiciliu din tara, pentru cetatenii români cu domiciliul legal în strainatate
* eliberata de Biroul Evidenta Informatizata a Persoanei a municipiului Satu Mare
* xerocopie a cartii de identitate sau a buletinului, petru cetatenii români cu domiciliul în mun. Satu Mare
* adeverinta din care sa rezulte cum figureaza în Registrul Permanent de Evidenta Populatiei eliberata de Biroul Evidenta Populatiei de la ultimul domiciliu avut în tara( în situatia în care solicitantul se legitimeaza cu pasaport românesc expirat sau cu titlu de calatorie)
* certificatul sau extrasul de casatorie original apostilat conform conventiei de la Haga
* copie xerox legalizata a certificatului de casatorie sau extrasului de casatorie
* traducerea în limba româna de catre un traducator autorizat român a certificatului de casatorie sau extrasului de casatorie legalizata de catre un notar public din România
* declaratie legalizata la un notar public din România în situatia în care sotii si-au pastrat numele de familie anterioare, le-au reunit sau sotul a luat numele de familie al sotiei sau în cazul în care numele de familie purtat de catre soti pe timpul casatoriei NU este înscris în certificatul de casatorie
* declaratie legalizata sau apostilata conform conventiei de la Haga cand este data in fata unui notar public strain, în situatia în care sotii si-au pastrat numele de familie anterioare, le-au reunit sau sotul a luat numele de familie al sotiei sau în cazul în care numele de familie purtat de catre soti pe timpul casatoriei NU este înscris în certificatul de casatorie
* certificatele de nastere ale sotilor în copii xerox
* sentinta de divort, ramasa definitiva si irevocabila (daca este cazul) + copie xerox + traducerea în limba româna legalizata- apostilata conform conventiei de la Haga
* certificatul de deces al fostului sot, în cazul în care solicitantul a mai fost casatorit (daca este cazul) traducerea în limba româna- legalizata a acestora(sentintei de divort, sau certificat de deces)
* procura speciala de reprezentare la serviciul Stare Civila si la Biroul Evidenta Informatizata a persoanei Satu Mare, în vederea transcrierii certificatului de casatorie din strainatate în actele de stare civila române si a obtinerii a unui certificat de casatorie românesc, în cazul în care nici unul dintre soti nu poate depune cererea personal sau timpul de sedere în tara este mai scurt de 60 zile de la data înregistrarii cererii;
* timbre fiscale în valoare totala de 1 leu RON.Procura se legalizeaza de catre:
1. un notar public din România,
2. fie de oficiile diplomatice ale României din tara de resedinta a solicitantului ;
3. sau întocmite de notari publici straini si supralegalizate, conform Conventiei de la Haga din 5 octombrie 1961 la Tribunalul din localitatea de domiciliu din strainatate;Observatii(cazuri speciale)
1. În situatia în care, unul dintre soti – cetatean român, a contractat o casatorie anterioara, în urma careia a dobândit numele de familie a celuilalt sot, nume cu care a intrat în urmatoarea casatorie, va fi obligatoriu sa se înregistreze întâi aceea casatorie si desfacerea acesteia prin divort sau decesul sotului.
2. Daca unul dintre soti, cetatean român si-a schimbat în orice mod numele de familie sau prenumele, altfel decât sunt ele înscrise în actele de stare civila române, persoana va trebui mai întâi sa solicite aprobarea înscrierii în actele de stare civila române, pe baza actelor originale de schimbare a numelui sau prenumelui, apostilate conform conventiei de la Haga, a schimbarilor intervenite cu privire la nume si prenume, cererea se depune la primaria care are în pastrare actul de stare civila ce se cere a fi modificat;
3. În cazul unei casatorii încheiate în strainatate care nu a fost transcrisa în registrul de stare civila de la ultimul domiciliu al cetateanului român cu domiciliul legal în strainatate si care, s-a desfacut prin divort sau prin decesul sotului, înregistrarea acesteia prin mentiune, se va face la primaria unde este înregistrat actul de nastere al persoanei în cauza, fie personal, prin împuternicit.Actele necesare:
certificatul sau extrasul de casatorie în original;apostilat conform conventiei de la Haga
copie xerox legalizata;
traducerea în limba româna legalizata;
copii ale certificatelor de nastere ale sotilor;
sentinta de divort originala;apostilat conform conventiei de la Haga
copie xerox legalizata a sentintei;
traducerea în limba româna legalizata a sentintei;
sentinta Tribunalului românesc competent, de recunoastere a sentintei straine de divort- definitiva si irevocabila, conform legii nr. 105 / 1992;Dupa caz, daca casatoria s-a desfacut prin decesul sotului:
certificatul de deces original;apostilat conform conventiei de la Haga
copia xerox legalizata a certificatului de deces;
traducerea în limba româna a certificatului de deces;Daca în continutul certificatului de casatorie nu exista rubrica privind numele de familie al sotilor dupa încheierea casatoriei, se va anexa si o declaratie legalizata notarial din care sa rezulte ce nume de familie poarta pe timpul casatoriei persoana care solicita înregistrarea casatoriei si a desfacerii acesteia prin divort sau prin decesul sotului;
Aceeasi declaratie legalizata cu privire la numele de familei este necesara si în cazul în care, în sentinta de divort straina nu se face mentiune expresa cu privire la numele de familie al sotilor dupa desfacerea casatoriei.
copii xerox ale pasaportului românesc si strain ale persoanei interesate;
timbre fiscale în valoare de 1 leu RON.În cazul în care pasaportul românesc al persoanei interesate este expirat, trebuie sa se faca dovada ca solicitantul mai are înca cetatenie româna- pe baza Adeverintei de cetatenie eliberata de SERVICIUL DE CETATENIE de pe linga Ministerul Justitiei Bucuresti, precum si Dovada eliberata de Biroul Evidenta Informatizata a Persoanei de la ultimul domiciliu avut în tara, din care sa rezulte datele personale ale solicitantului;
Nota:
Procura de reprezentare, declaratiile, traducerile actelor si legalizarea acestora se pot face:la notariatele publice române sau la reprezentantele diplomatice ale României din tara de resedinta a solicitantului, fie la notari publici straini, caz în care, procura, declaratiile, copiile xerox legalizate si traducerea documentelor în limba româna, se vor supralegalizata conform Conventiei de la Haga din 5 octombrie 1961.
Lipseşte wassermanu’? Deh! O scăpare a legiuitorului. Dar nu-i nimic, se rezolvă, ca de obicei, improvizat. Printr-o ordonanţă de urgenţă. Oricum, suspendarea Preşedintelui de către Parlament e o procedură mult mai simplă. E floare la ureche pe lîngă ce vă aşteaptă pe voi, dacă veţi avea nesăbuinţa să „intraţi în legalitate”. Mai bine fugiţi cît mai departe. Hawaii, e OK.
După cum vă puteţi da seama, textul legii e întocmit pentru a vă mulge de bănuţi. Descalificant pentru statul român este că „umblă cu Haga-n gură”. (Cuvîntul „Haga” apare de 9 ori.) La fiecare colţişor vă aşteaptă cîte un organ cu reteveiul ridicat. Ceea ce s-a vrut o simplificare, a devenit o şicană în plus. Cînd auziţi de Haga, înseamnă că cineva vă aşteaptă precum o plantă carnivoră, să vă înhaţe banii şi timpul.
În fapt, Convenţia de la Haga (CH) e o interfaţă ce are ca scop unificarea supralegalizării documentelor. Evitarea dublei legalizări. Cu alte cuvinte, dacă un document este tradus şi legalizat în alt stat, el este automat şi obligatoriu recunoscut de către statul recipient, dacă documentul are apostila. (detalii într-o postare viitoare). Cum ziceam, CH este o platformă minimală de drept internaţional privat, ce face posibilă recunoaşterea într-un stat, a unui document emis de alt stat, chiar dacă cele două state se află în conflict, armat, să zicem.
Dacă CH este o platformă minimală, care e cea maximală? În virtutea suveranităţii, niciun stat nu este obligat să pretindă apostila pentru a recunoaşte un certificat de căsătorie (CC). El poate fi recunoscut şi fără supralegalizări şi fără apostilă. Cu alte cuvinte, este loc şi de mai simplu. Şi adesea e MUULT mai simplu decît procedura asistată de toată Haga pe care statul român v-o vîră pe gît.
Este şi cazul Japoniei. Atunci cînd un cetăţean român de pildă se duce la o primărie din Japonia cu un CC românesc să-l transcrie, nimeni nu-i cere apostilă. Nici măcar traducerea la vreun traducător autorizat. Nici măcar legalizarea traducerii sau a vreunei copii la notariat. Legalizarea oricărui document conex o face funcţionarul de la ghişeu. De-aia e acolo. Să ia act (şi actele) de voinţa suverană a două persoane fizice şi mature, cu drepturi fundamentale depline. Cetăţeanul român îşi poate traduce singur conţinutul CC, semnează cum că răspunde pentru acurateţea traducerii şi cu asta, basta. E doar interesul lui ca traducerea să fie corectă. Aşadar, înaintea oricărui traducător autorizat, are prioritate titularul. Cetăţeanul este o instituţie. Nu numai în vorbe, ci şi în fapt. (nu şi în România).
La primărie, totul durează 15 minute, şi costă cam 600 sau 800 yen (cca. un pol). E drept, se poate întîmpla ca, odată cu transcrierea CC, să fie nevoie şi de proceduri conexe, cum ar fi, înfiinţarea unui nou registru de stare civilă. (detalii într-o postare ulterioară). Sau eliberarea unui buletin de identitate pentru străini, pentru soţul român. Într-un asemenea caz, e posibil ca procedura să dureze spre 20 de minute. Poate chiar 25. Dar nu mai mult. Nu are toate actele gata? Nu-i nimic. Cetăţeanul le poate trimite ulterior prin poştă, chiar dacă locuieşte vizavi de primărie. Funcţionarii de acolo chiar recomandă ca documentele lipsă să fie trimise prin poştă, pentru că în felul acesta îşi pot administra timpul mai bine. Dispare o sursă de stres: cetăţeaunul care care se uită la ceas (de obicei şezînd).
Aşadar, am văzut cum e în altă ţară. Am văzut că statul român e ÎN RĂZBOI PERMANENT CU TOATE ŢĂRILE. În primul rînd, în război cu propriii cetăţeni. Am văzut că pentru România suverană, Japonia este un fel de colonie de mîna a paişpea, din moment ce transcrierea Ja-Ro cere obligatoriu apostilă de la Haga, iar invers, nu. Vă propun să revenim la procedura românească de transcriere.
Numai la o privire superficială (nici eu n-am stat să „psihanalizez” întregul delir al legiuitorului) am descoperit vreo două cercuri vicioase. Cetăţeanul rămân, pe teritoriul românesc, dacă are paşaportul românesc expirat, este trimis la Bucureşti, în Str. Petofi Sandor Nr. 47, ca să obţină dovada că e ceţean român, după care se întoarce la Satu Mare (1300Km dus-întors). Întrebarea e, cîte amenzi de la tablagii va încasa cetăţeanul pentru că umblă cu documentele de identitate expirate? (*)
Oare e cazul să vă arăt şi altă dovadă de ticăloşie a legiuitorului? Ce umilinţă mai mare pentru cetăţeanul român puteţi imagina? Vă pot arăta, dar într-un post pe altă temă.
Aşadar, legiuitorul a gîndit procedura astfel încît cetăţeanul s-o ia la sănătoasa ca din puşcă, cu teancul de chitanţe, eventual cu CC în mînă (nu e sigur) dar sigur cu buzunarele fluturînd, şi tîlhărit de vreo cîteva săptămîni din viaţa sa. Merită deranjul? După mine, hotărît, NU!
Ce e de făcut?
Acuma, sfatul meu este să refuzaţi cu obstinaţie să transcrieţi CC în România. Chiar dacă vreun consul vă sfătuieşte că ar fi bine să… c-o fi c-o păţi, că altfel, statul nu vă eliberează paşaport nou dacă nu…etc. Refuzaţi! Spuneţi că nu e nevoie de transcriere, aşa cum şi eu am spus, şi pînă la urmă, paşaportul mi-a fost eliberat. Dacă chiar vă pun beţe în roate cei de la paşapoarte, atunci, bombardaţi toate instituţiile statului cu mailuri. Arătaţi nemernicia. La o adică, faceţi-vă naturalizarea în statul de reşedinţă. Dacă vă pun piedici şi la descetăţenire, pentru idei, căutaţi pe blogul acesta semnificantul: „descetăţenire”. Sub nicio formă nu se justifică procedura nesimţită de transcriere a CC în România. Ea depăşeşte orice imaginaţie. Este o probă de atitudine primitivă, de rea-voinţă, o atitudine vădit monopolistă şi resentimentară din partea legiuitorului. (detalii în alt post)
Lăsaţi-i cu buza umflată. Cînd vă căsătoriţi în alt stat, păstraţi-vă numele de fată. În felul acesta, nu vă vor putea agăţa în niciun fel în concasorul de nervi citat mai sus.
De fapt, refuzul vostru de a transcrie căsătoria în România aduce o pagubă mai mare sau mai mică statului român. Nici măcar imbecilul legiuitor nu a putut prevedea că lăcomia lui îi va surpa însăşi baza lui de existenţă. Se bucură acum că v-o trage, sau v-a tras-o, dar voi i-o puteţi trage mai usturător. Un cetăţean român trăitor înafară, dar care are moştenitori în România, atunci cînd va muri, averea lui va putea fi mai greu de repatriat. Pus în faţa unui labirint kafkian, în loc să-şi repatrieze averea, cetăţeanul român trăitor în alt stat, va prefera mai degrabă să-şi expatrieze moştenitorii. În timpul vieţii. Astfel, treptat, România va sărăci şi în bani, şi în populaţie.
Căpşunarul, unchiul din America nu se vor repatria. Cînd „unchiul din America” va muri, capsomanul funcţionar român de la Starea Civilă îi va face moştenitorului tai-tai! de la Otopeni. Îşi va cumpăra apoi pe drum un Cico, şi se va opri în faţa Guvernului să protesteze că i-a tăiat 25% din salariu. Oho, să vedeţi cînd îi va tăia 70%! Aşadar, domnilor socialişti, vreţi să menţineţi şi să întocmiţi în continuare legi cu caracter vădit duşmănos, în folosul plutocraţiei voastre socialiste? Nicio problemă! În final, nu veţi ajunge decît să staţi la coadă la butelie. Pe cartelă.
Domnilor legiuitori
Luaţi exemplul Japoniei. (Mult mai subtilă şi mai rafinată decît voi, cînd vine vorba de a încasa bani.) Lăsaţi oamenii să-şi transcrie ce acte vor. Nu le mai puneţi piedici, că tot voi veţi fi păgubiţi. Dacă nu voi, beizadelele voastre. Dacă nu ele, nepoţii voştri. Dacă nu mă ascultaţi, a voastră va fi mocirla. Şi mormanul de moloz.
Temă pentru acasă
Încercaţi să reprezentaţi grafic traseele documentelor. Vedeţi dacă înţelegeţi ceva.
Încercaţi să traduceţi în bani toată tevatura, în fiecare din ipotezele prevăzute de lege.
Determinaţi punctele în care cetăţeanul este pus în insecuritate juridică. Încercaţi să aflaţi ce e în sufletul lui.
Determinaţi prevederile insultătoare umilitoare şi jignitoare la adresa cetăţeanului. E simplu. Puneţi-vă în locul lui.
–––––––––-
(*) Căutînd un argument speculativ suplimentar, în sprijinul relaxării condiţiilor de eliberare a unui paşaport CRDS, am imaginat o situaţie extremă:
Un cetăţean român, rezident în Coreea de Nord e băgat la puşcărie (nici nu e greu). La ieşire constată că are paşaportul expirat. Nu se poate deplasa pînă la ambasada din Phenian fără să fie din nou arestat pentru circulaţie fără documente de identitate valabile. Aşadar, în lipsa unui desant, situaţia nu are ieşire.
Iată că prin exemplul marcat mai sus, statul român îşi poate abandona cetăţenii chiar şi pe teritoriu românesc (!), ceea ce, recunosc, legiuitorul a fost mai diabolic la nivel practic, decît mine la nivel speculativ.
● Temă de reflecţie pentru toma-necredincioşii miniştri: Baconschi, Blaga, Predoiu
(enumeraţia din titlu este alfabetică)
Am rămas surprins de opacitatea, pe care o arată receptorii faţă de argumentul meu, conform căruia, o viză de şedere poate fi reînoită chiar dacă paşaportul este expirat. Un număr considerabil de interlocutori şi corespondenţi par loviţi cu leuca-n cap. Nu numai că nu admit, dar nici măcar nu încearcă să-şi imagineze cum ar fi posibil aşa ceva.
Deputatul Voinescu (fost consul la Chicago) se îndoieşte socratic şi pare a avea dificultăţi în a deosebi un drept, de un privilegiu. Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar Aurelian Neagu îmi zice în linii mari cam aşa: „fugi dom’le de-aici!”. Preşedintele Băsescu îmi spune părinteşte că în niciun stat civilizat nu sunt admise documente expirate. (Pe semne, Japonia nu e ţară civilizată.) Avocatul Poporului o ţine langa, precum colonelul Zangra. Eu îi vorbesc despre dragoste, el, despre caii săi. Într-o discuţie de pe un sait găzduit de Cosmin Alexandru, Horia Roman Patapievici, luat niţel pe nepregătite, nu a putut emite decît o vagă raţionalizare a obligativităţii unui act de identitate în termenul de valabilitate. (Din păcate, am pierdut link-ul, iar Google nu mă ajută decît cu cache. Vezi aici: Horia-Roman PATAPIEVICI pe 6 Octombrie 2009 ora 14:54) Afabil-ermeticul ministru Baconschi, ce nu pare a citi solicitări venite de la cetăţeni solitari, nu prelucrează decît loturi industriale, şi deci, tace semnificativ. Nu mi-a făcut nicio confesiune. Ceea ce mă pune în dificultate. De aceea, pentru a nu-i administra acest text pe inima goală, i-am pregătit şi o mică dizertaţie referitoare la pregătirea cosmologică a personalului consular. (Bine, nu mă iluzionez că Excelenţa-Sa va citi vreo literă.) 😀
Cum ziceam, cei mai mulţi rămîn inerţi, surzi şi orbi, de parcă le-aş povesti într-un dialect ultraviolet (nicio aluzie la Geoană). De aceea, mă ofer bucuros să ilustrez, în spectrul vizibil, cele spuse de mine, dar respinse aproape fiziologic de către slujitorii statului român.
Iată paşaportul vechi. Observaţi data expirării: 17 mai 2001.
Iată paşaportul nou. Observaţi data eliberării: 10 iunie 2003.
Aşadar, (conform mefienţelor ambasadorului Neagu) am fost „quasi-apatrid” mai bine de 2 ani. Vă propun să vedem acum, cînd, şi sub ce formă, am primit viza:
În imagine se pot citi: data depunerii cererii – 9 mai 2003, şi data eliberării vizei – 14 mai 2003. În partea de sus se observă o amprentă vagă a ştampilei petrecute, ca dovadă că hîrtia pe care a fost aplicată viza nu e un document fals, ci are pe semne un corespondent pe vreun cotor. Ştampila petrecută se poate vedea mai bine în imaginea următoare. Documentul nu are un număr de înregistrare la ieşire. Deşi minimalist întocmit, îşi este suficient
După cum observaţi, e o diploma ajustată la mărimea unui paşaport obişnuit. Se poate observa că formularul este prevăzut să suporte chiar mai mult de o viză (maximum 6), ceea ce arată că au fost imaginate şi situaţii mai lipsite de speranţă decît a mea. Probabil, Coreea de Nord a fost considerată etalonul de capsomanie administrativă, ceea ce e un punct bun pentru România.
Să vedem cronologia: Între mai 2001 şi iunie 2003, nu am avut continuitate paşaportă. Durata procedurii de înoire a vizei de şedere (9-14 mai 2003) este un subinterval netangent la limitele intervalului, întrucît, mai este anterior lui iunie. (de fapt, paşaportul nou mi-a parvenit în iulie, dar asta e altă sagă) În condiţiile date, o viză pe 3 ani, eliberată în 5 zile, trebuie să recunoaşteţi, este o probă, şi de operativitate, şi de încredere acordată aplicantului.
–––––––––
HOPA! (pauză de reclamă)
Despre ilustraţii:
Am extras imaginile din arhiva personală pentru situaţii de urgenţă (un stick USB hidroizolat 🙂 ) şi le-am denaturat pentru a nu intra în coliziune cu legea.
Cu excepţia certificatului de status de şedere (reţinut la Biroul de Imigraţie deîndată ce viza mi-a fost transpusă pe paşaportul nou) şi a buletinului de Hiroşima (între timp, reînoit) posed originalele.
Interzic folosirea imaginilor expuse aici, sau a părţi din ele, în alte scopuri decît fundamentarea de proiecte de acte normative ale statului român.
Dacă autorităţile române consideră necesar, le recunosc dreptul exclusiv de a folosi părţi din imagini pentru darea mea în urmărire generală. La cerere, pot furniza autorităţilor române, contra cost, chiar şi autoportrete actualizate, acurate şi cu rezoluţie mai mare.
Clientul nostru, stăpînul vostru!
(pentru a vă menţine sănătatea, consumaţi cît mai puţin zahăr, sare şi grăsimi. pam-pam!)
–––––––––
Vă propun acum să observaţi în ce condiţii mi-a fost eliberat buletinul de Hiroşima:
Observaţi data eliberării paşaportului, aceeaşi cu cea de pe paşaportul vechi (expirat în 2001) precum şi anul expirării buletinului: 2007 (am şters luna şi ziua, întrucît coincid cu data mea de naştere). 2003-06-01 reprezenta data expirării vizei vechi de şedere. Pe verso (nefigurat aici) se fac actualizările, într-un mod la fel de minimalist.
Scurtă prezentare: În fapt, buletinul japonez pentru străini nu face decît să reproducă unele date de identificare de pe paşaport, seria paşaportului, data eliberării, autoritatea care l-a eliberat şi felul vizei, la care se adaugă opţional: ocupaţia, locul de muncă ale titularului, după caz, numele soţului (soţiei) şi obligatoriu adresa. Cu alte cuvinte pe teritoriul japonez, documentul ţine loc şi de paşaport, şi de certificat de căsătorie, şi de buletin de identitate, şi chiar şi de adeverinţă de serviciu. Totul, în formatul 90x55mm. Dacă titularul nu are viză de şedere valabilă, se scrie acolo pe avers: „fără viză”. Pe scurt, pentru a dobîndi un buletin de identitate pentru străini, trebuie doar să ai un paşaport vizat, şi un domiciliu. Paşaportul şi viza (chiar expirate) nu trebuie să reflecte decît că titularului este una şi aceeaşi persoană cu cea de pe contractul de închiriere a locuinţei, sau de pe declaraţia unui colocatar.
Buletinul de Hiroşima e valabil 5 ani. Asta înseamnă că cel prezentat mai sus a fost eliberat în anul 2002, adică, fix în plină prăpastie paşaportă. Cu alte cuvinte, în anul 2002, cînd am fost la primărie să depun cererea de înoire a buletinului de Hiroşima, aveam paşaportul expirat de mai bine de 1 an. Ca de fiecare dată, am primit în locul buletinului vechi o hîrtie format A4, hîrtie ce a ţinut loc de buletin (fără poză) pe durata preschimbării (cca 14 zile). Aşadar, continuitatea buletină este aproape fără fisuri (un singur hiat, şi acela motivat, am avut în intervalul octombrie – decembrie 2007) în ciuda faptului că continuitatea paşaportă a avut două falii considerabile: una de 2 ani (v.mai sus) cealaltă de 1 1/2 ani (iunie 2008 – februarie 2010) iar de fiecare dată, buletinul mi-a fost eliberat ÎN BAZA paşaportului ce răspundea la întrebarea cine?/ cui?.
Concluzie şi completări
Aşadar, în intervalul de discontinuitate: 17 mai 2001 – 10 iunie 2003, statul japonez m-a băgat de două ori în legalitate, FĂRĂ SĂ-MI PUNĂ VREO ŞICANĂ(*). De ce? Dar e atît de simplu! Persoana umană nu expiră niciodată.
Ba, mai mult, la Biroul de Imigraţie nici nu a fost nevoie să mă prezint. N-am mai fost acolo de vreo 10 ani, deşi e situat la o aruncătură de bazooka de prăvălia mea. De fiecare dată m-a reprezentat un amic, scrib liber profesionist, reprezentant autorizat în chestiuni administrative. Nu a fost nevoie de nicio procură, de nicio hîrţoagă notarială pentru ca el să mă reprezinte la Biroul de Imigraţie. Culmea cumsecădeniei, nu mi-a luat nici bani pentru serviciile făcute. Zice: „io tot am drum încolo. Dă-mi şi cererea ta… Nu ai? Stai, că am io un formular.”
Temă pentru acasă:
・Comparaţi funcţionarii japonezi de la Primăria Municipiului Hiroşima şi de la Biroul Teritorial de Imigraţie cu conţopiştii de la Ambasada României în Japonia, care nu mi-au permis nici măcar să votez în nişte pîrlite de alegeri europene. (După ce umblasem 900 Km pe banii mei, m-am prezentat în persoană, am prezentat tot un paşaport expirat, întărit de certificatul de naştere. Răspunsul ugrovalah a fost: nţ!)
・Ghiciţii care din cele două state este poliţienesc, şi care un stat al oamenilor.
・Comparaţi normele legale ce guvernează cele două state în chestiunile administrative de evidenţă a populaţiei, şi descoperiţi fundăturile, prevederile: absurde, resentimentare, paranoice şi ofensatoare pentru cetăţean.
・Presupunînd că ar exista soluţie, într-o situaţie în oglindă, pe teritoriul României, calculaţi: amenda, taxele notariale şi de timbru, şpaga, totalul kilometrilor de fîţîială de la un ghişeu la altul, consumul de Rudotel şi paguba de timp a cetăţeanului străin. Exprimaţi totalul în lei/ viză şi respectiv lei/buletin.
–––––––––––––––
Dacă nu puteţi răspunde cerinţelor, sau vă simţiţi vexaţi de opinia generală despre funcţionarii şi legile statului român, vă sugerez să băgaţi maneaua cu suveranitatea statului. Aşa de tare-mi place!…
–––––––––––
(*) …iar dacă socotesc că în 1993 îmi expirase o viză de şedere cît eram încă pe teritoriul japonez, eliberîndu-mi un buletin de Tokio, în total, autorităţile japoneze m-au scos, în mod legal, de trei ori din (pardon!) rahat.
Lecţia de indiferenţă social-democrată – Diaconescu
Cristian Diaconescu e la răscruce. E în dificultate. NU va avea compasiunea mea decît pentru prostia sa funciară. Obiectiv, omul este suma actelor sale. Cît a fost ministru de externe, l-am rugat pe Diaconescu să emită două acte administrative de: raţionalizare a circulaţiei documentelor la misiunile consulare în folosul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, şi respectiv, restaurarea echităţii în cuantumul taxelor consulare. Ultima temă face şi obiectul unei sesizări la Avocatul Poporului. O voi publica într-un viitor apropiat. Pînă atunci, vă urez lectură plăcută:
–– Original Message ––
From: Marius
Cc: ministru(la)mae.ro ; traianbasescu(la)presidency.ro ;
Sent: Saturday, July 25, 2009 3:41 AM
Subject: Pasaport CRDS – solutie posibila
Stimate domnule Cristian Diaconescu – Ministru al Afacerilor Externe
Vă mulţumesc pentru răspunsul tipizat, la memoriul din 14 iulie. Sper că subalternii dumneavoastră de la Direcţia Consulară sunt înafara oricărui pericol, şi beneficiază de o binemeritată odihnă după ce mi-au trimis un copy-paste, extras din legea prin care mi se îngrădeşte, procedural şi cu generozitate, dreptul de a călători. Ţinînd seama că situaţia nu s-a schimbat între timp, vă reconfirm hotărîrea mea de a nu mai păşi pe teritoriul românesc, pînă la îndeplinirea condiţiilor puse de mine, ca urmare a incidentului Tokio. Înafara celor cunoscute, vă anunţ că mai am şi motive de conştiinţă, ce ţin şi de recomandarea din legea 248/2005, de a respecta legile statului de reşedinţă. […] Conform articolului 27 al Constituţiei Japoniei, oamenii au dreptul şi datoria de a munci. Ultimul articol vă sună familiar. Era enunţat, într-o formă apropiată, şi în Constituţia României, cea din 1965. Eu însumi am luat în serios art.27, şi muncesc 300 de zile pe an. Am muncit şi 8 ani consecutivi, fără concediu. Zilele mele libere nu coincid niciodată cu zielele în care consulatul este deschis.
Vă amintesc, domnule ministru, că deja am comis sacrilegiul de a închide restaurantul pe 8 iunie a.c., pentru chestiuni administrative în relaţie cu statul român. Trăiesc în capitalism, am cel puţin 1000 de concurenţi în jur şi nu-mi permit, tocmai în perioadă de criză economică, să las baltă prăvălia, pentru a fi la cheremul unei birocraţii, oricare ar fi ea. Trăiesc în cultul muncii. La urma urmei, nu e nimic blamabil în a avea cultul muncii. Ţine de libertatea de conştiinţă ce nu lezează drepturile altuia. A doua mea prezenţă, în carne şi oase, cerută insistent de autorităţile române prin invocarea unei legi de-a dreptul risipitoare cu capitalul de timp al cetăţeanului, este nedreaptă. V-am cerut derogarea tocmai pentru a arăta împreună nedreptatea prevederii legale. Nu m-aţi sprijinit, deşi, acum, aţi avea chiar trei sau patru motive solide să faceţi o excepţie de la lege.Domnule ministru, mi-a venit o idee prin care sper să rezolvăm impasul. Se apropie ziua comemorării victimelor exploziei atomice de la Hiroşima. Se împlinesc 65 de ani. Logic, pe 6 august, (zi de lucru) la ora 8 dimineaţă, un reprezentant diplomatic din partea României, va fi prezent la ceremonie. Cel puţin de complezenţă. Aş fi foarte bucuros ca acel reprezentant să se abată puţin (cca 800m) pînă la prăvălia mea, să aducă chitanţierul şi ştampila, să-mi primească cererea de eliberare a paşaportului, să-mi ia banii, apoi să-mi facă serviciul de curierat, urmînd ca, ulterior paşaportul să-mi parvină prin poştă. Sunt convins că şi conştiinţa celor siliţi de legea strîmbă să-mi fi irosit două zile din viaţă, va fi mai împăcată, dacă mi s-ar face acest mic serviciu (public).
Ţinînd seama de dubla subordonare a personalului diplomatic, îndrăznesc să adresez acest memoriu, indirect, şi Preşedintelui României. Simultan, trimit un duplicat şi la consulat. Pentru fairplay. După cum observaţi, mă ţin de promisiune şi nu vă mai cer nimic. De veţi considera util să emiteţi vreo derogare în sensul propus de mine, aş fi bucuros, dar nu v-o cer în mod expres. Sper ca alternativa pomenită mai sus să fie fezabilă, chiar dacă, nu mă îndoiesc, se vor mai ridica împotrivă şi cîţiva legalişti ortodocşi.
Vă mulţumesc.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
Iată şi răspunsul:
From: DRCO – Directia Relatii Consulare
To: Marius
Cc: relatii_cu_publicul
Sent: Tuesday, July 28, 2009 4:44 PM
Subject: H3/P/Co/1006/1507.2009 Marius Mistretu/Japonia
Stimate domnule Mistretu,
În legătură cu mesajul dvs. din 22 iulie* a.c., vă comunicăm următoarele:
1. Conform Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, art. 15, alin. 2, “cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple se depun personal de către solicitanţi, în ţară, la serviciile publice comunitare pentru evidenţa persoanelor ori la serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, în a căror rază de competenţă au domiciliul sau, după caz, reşedinţa, iar în străinătate, la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României”.
2. Ministrul afacerilor externe nu are competenta de a face derogari de la litera legii.
2. Dacă viitoarea dumneavoastră corespondenţă vizează aceeaşi problemă ne rezervăm dreptul, conform art.10 din OG nr. 27/30.01.2002, privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, să o clasăm.
Direcţia Relaţii Consulare
––––––
* – este vorba despre replica mea la un copy-paste idiot primit de la direcţia consulară la 22 iulie 2009. O reproduc mai jos:
To: relatii_cu_publicul
Sent: Wednesday, July 22, 2009 11:43 PM
Subject: Replica la: Raspunsul la Memoriul_#2 (UTF-8) – Marius Mistretu – DRCo – relatia Japonia
Stimată Direcţie Relaţii Consulare,
Tocmai am deschis fişierul intitulat „Raspuns pasaport CRDS Ro la misiune Marius Mistretu.doc” ataşat ca răspuns la solicitarea mea.
Din păcate, răspunsul nu este deloc rezonabil. Nu am cerut informaţiile pe care, cu eroism, mi le-aţi furnizat. Aceleaşi informaţii le găsesc la orice oră, pe pagina MAE. Ceea ce am cerut este o DEROGARE din partea domnului ministru. Derogarea se doreşte ca soluţie firească a impasului creat de imposibilitatea temporară de a mă deplasa la consulatul din Tokio. Motivele le veţi identifica la o lectură ATENTĂ a memoriului din 14 iulie, adresat Ministrului Afacerilor Externe, personal.
Iertaţi-mă, dar dacă dumneavoastră, sau domnul ministru, consideraţi aplicarea mecanică a legii, ca soluţie a CAZULUI PARTICULAR prezentat de mine, şi daţi copy-paste după textul legii, poate ar fi mai nimerită, direct, automatizarea răspunsurilor tipizate, printr-un program informatic. Un informatician mediocru ar putea scrie o atare aplicaţie în 10 minute, ceea ce ar scuti, pe vecie, plata a 4 oameni de la Direcţia Relaţii Consulare. Bani cu care s-ar putea zugrăvi interiorul clădirii Ambasadei din Tokio.
Ţinînd seama de cele de mai sus, aveţi două soluţii:
a) (fără raţiune) să ignoraţi roboticeşte mesajul de faţă.
b) (cu raţiune) să reconsideraţi cele scrise de mine, atît în memoriul din 18 iunie, cît şi în cel din 14 iulie.Şi într-un caz, şi în celălalt, aveţi toate asigurările mele că nu vă voi purta ranchiună. Cum aş putea fi eu ranchiunos pe o unealtă? Dacă alegeţi b), aveţi 9 zile să-mi răspundeţi, pentru că, la 2 august a.c. intenţionez să trimit un al treilea memoriu, tot cu titlu personal, domnului ministru. Voi continua, timp de 7 ani să fac, din timp în timp, acelaşi lucru, indiferent cine va fi ministru. Voi putea înceta chiar mai curînd, deîndată ce voi considera că statul român este irecuperabil pentru lumea civilizată. Atunci voi renunţa şi la onoarea de a fi cetăţean român. Pînă una, alta, eu nu am neapărată nevoie de statul român, ci viceversa. De ce? V-aş explica, dar nu sunt convins că mă adresez unor fiinţe raţionale, ci doar unor mecanisme bielă-manivelă, mai bine, sau mai prost gresate. Îmi pare rău, dar aşa se vede de aici.
Vă mulţumesc.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
În atenţia personalului consular – tînăr şi bătrîn – al MAE
Am fost adesea victima conformismului conţopesc al funcţionarilor de diverse extracţii. Vin cu tot felul de piedici legale, dar nu prea ştiu să explice care e originea lor. Răspund invariabil: „aşa scrie la lege”. Am hotărît să îndemn pe oricine să-şi arate nemulţumirea faţă de refrenul: „aşa scrie la lege”.
Reproduc mai jos textul unei scrisori adresate consulatului din Tokio.
Stimată doamnă S
Vă mulţumesc pentru operativitatea cu care aţi mediat eliberarea noului meu paşaport. Plicul mi-a parvenit în stare foarte bună.
Aş avea totuşi cîteva recomandări. Spre Binele dumneavoastră. Pe data de 22 noiembrie, cînd am depus actele, aţi avut un mare scrupul legat de starea mea civilă. Mi-aţi recomandat atunci să declar că sunt necăsătorit, întrucît, căsătoria mea nu este înregistrată în România, deci, juridic, nu există. Vă înţeleg scrupulul, însă se cuvine o mică discuţie pe tema aceasta. Ea pleacă de la întrebarea: de ce trebuie transcrisă o căsătorie?
Răspunsul conţopesc, este: aşa scrie în lege. Legea e rezultatul raţiunii. Nu este o lege bazată pe afect, nici pe iluminare. Nu e divină. De aceea, întrebarea trebuie să continue sub forma: de ce scrie aşa în lege? Aceasta este întrebarea ce cere un răspuns raţional. Iar răspunsul raţional „e două”.
1) Prima circumstanţă este ca statul de reşedinţă să permită dubla cetăţenie. Dacă ar fi numai aceasta, tot nu ar fi obliatorie transcrierea căsătoriei. Vom vedea mai jos de ce. A doua cauză pentru care trebuie transcrisă o căsătorie în România (conexă primeia) este eventualitatea schimbării numelui. Numai în acest caz, este posibil ca una şi aceeaşi persoană să deţină două paşapoarte pe două nume diferite. Legile internaţionale permit ca o persoană să deţină două paşapoarte, dar pe acelaşi nume. Aşadar, obligativitatea transcrierii căsătoriei trebuie dublu condiţionată: de schimbarea numelui, şi de permisivitatea statului de reşedinţă la dubla cetăţenie. Cînd numai una din condiţii este satisfăcută, nu este obligatorie transcrierea căsătoriei în statul de baştină. Nu sunt sigur asupra tăriei argumentului schimbării numelui. E posibil ca numai schimbarea numelui să atragă obligativitatea transcrierii căsătoriei.
2) A doua cauză posibilă, este apărarea moralei publice. O persoană căsătorită în străinătate, dacă declară că e celibatară, îşi deschide calea spre bigamie. Delict penal.
Am răspuns mai sus la întrebarea: de ce? . Să vedem, în cazul meu, care ar fi răspunderea ce ne-ar reveni (mie şi dumneavoastră) în legătură cu cele înscrise în cererea de paşaport. Vă rog să observaţi că niciuna din cele două condiţii de la punctul 1) nu e îndeplinită. Rămîne punctul 2) Şi acela respectat. Conscinţa e că, în virtutea declaraţiei pe propria răspundere, din 22 noiembrie 2009, în cazul în care Dumnezeu îmi ia minţile, şi vreau să mă căsătoresc şi în România, va trebui automat să dovedesc că nu sunt căsătorit în Japonia. Cu alte cuvinte, prin limitarea voluntară a opţiunilor matrimoniale, apăr şi morala publică. Dacă aş fi declarat că sunt necăsătorit (aşa cum mi-aţi sugerat) asta mi-ar fi oferit şi opţiunea bigamiei. Totodată, aş fi comis delictul de fals în declaraţii. Copia după cartea de identitate japoneză ar fi furnizat şi dovada falsului în declaraţie. Pentru că acolo scrie că sunt căsătorit, şi cu cine. Vina dumneavoastră ar fi fost instigare la fals în declaraţii. Aşadar, în cerere am declarat că sunt căsătorit, şi nu e necesar să o şi dovedesc printr-un act românesc. Procedînd astfel, am salvat şi morala publică, şi legalitatea, şi pe dumneavoastră de la un delict.
După cum vedeţi, doamnă S, depăşirea vîrstei lui de ce?, (4-7 ani) fără ca întrebarea să revină atunci cînd e necesar, atrage riscuri. Ceea ce v-am prezentat vine să arate că adevărul adevărat e mai important decît adevărul juridic.
Cu cele mai bune gînduri,
Marius Mistreţu
Hiroşima
● 15 iulie: i-am scris din nou ministrului Diaconescu
(Link scurt: http://wp.me/pKahb-1F)
Din nou, MAE
–– Original Message ––
From: Marius
To: ministru(la)mae.ro
Sent: Wednesday, July 15, 2009 2:38 AM
Subject: Memoriu_#2
Stimate domnule Cristian Diaconescu – Ministru al Afacerilor Externe
Îndrăznesc să revin cu un al doilea memoriu, cu speranţa că veţi întreprinde ceva în îndreptarea situaţiei mele, iar prin ricoşeu, şi a altor cetăţeni români aflaţi în situaţii similare. În memoriul din 18 iunie, trimis prin mail, vă făceam cunoscute consecinţele incidentului Tokio. Tot acolo vă rugam, domnule ministru, să trimiteţi la consulatul din Tokio, o derogare, pentru perfectarea prin poşta jurnalizată, a schimbului de documente, între mine şi consulat, în vederea obţinerii unui paşaport de cetăţean român cu domiciliul în străinătate, întrucît, am hotărît ca, în urma împiedicării de către autorităţile statului român, a exercitării dreptului meu constituţional de vot, să nu mai calc timp de 7 ani pe teritoriul românesc. Implicaţiile, domnule ministru, sunt lesne de înţeles.
Prin cererea de derogare v-am oferit, domnule ministru, ocazia să reparaţi o nedreptate. Au trecut mai bine de patru săptămîni de atunci, iar cu fiecare zi, domnule ministru, mi-aţi întărit bănuiala că aveţi cu totul alte priorităţi, şi că am avut dreptate să declar că nu mai calc pe teritoriul românesc, din moment ce mi s-a încălcat un drept.
Domnule ministru, prin tăcerea dumneavoastră de patru săptămîni, sunteţi în situaţia de a-mi fi încălcat deja un al doilea drept. Pe cel de a călători după voinţa mea. Personal, domnule ministru, în această privinţă, nu depind de bunăvoinţa dumneavoastră, decît în eventualitatea în care aş vrea să ies dincolo de graniţele Japoniei. Statutul meu de şedere în Japonia nu va fi în niciun fel tulburat de felul în care, domnule ministru, aţi găsit de cuvinţă să-mi ignoraţi cererea de derogare.
La o adică, pentru că, oricum, costurile pe care procedura actuală de eliberarea a unui nou paşaport le ridică la valori de-a dreptul neverosimile, vă anunţ, domnule ministru, că am sondat piaţa de acte false şi pot procura un paşaport fals la numai 1/3 din cît m-ar costa unul românesc.
Apoi, judecat din punct de vedere ecologic, exprimat inginereşte, la distanţa la care mă aflu eu însumi de consulat, cele trei drumuri dus-întors, parcurse cu automobilul, ridică emisiile carbonice specifice, la circa 27 tone CO2 per kilogramul de paşapoarte. Mai mult decît pentru obţinerea unui kilogram de aur rafinat!
Vă mărturisesc, domnule ministru, că, din dorinţa de a afla preţul real al unui paşaport expirat, pe care statul român nu dă nici doi bani, cît ar da pentru titularul lui, am scos paşaportul la licitaţie publică. Să aflu şi eu valoarea lui reală. Valoarea persoanei mele, conform viziunii statului, admit că este riguros egală cu doi bani, ca să nu ne mai contrazicem şi pe această temă. Găsiţi paşaportul listat la: http://page5.auctions.yahoo.co.jp/jp/auction/e94153149 .
După această lungă introducere, domnule ministru, vă aduc la cunoştinţă o a treia nedreptate. Ea se află chiar în anexa legii 198/2008, unde veţi descoperi că valoarea taxei consulare (600euro) la depunerea cererii de renunţare la cetăţenia română, este de 10 ori mai mare decît aceeaşi taxă la operaţia inversă. Am semnalat, domnule ministru, anomalia, la Avocatul Poporului, înregistrată cu numărul 6508/2009. AvP s-a lepădat, motivînd că „excedează” atribuţiile sale, întrucît Parlamentul ar fi, chipurile, în măsură să echilibreze valoarea taxei. Principiul invocat de mine este unul simplu, cel al echităţii. Vă anunţ, domnule ministru, că în argumentaţia adresată AvP, anexată mai jos, am epuizat posibilele argumente raţionale, şi am ajuns la concluzia că din cei 600 de euro, doar 60 reprezintă raţiune, iar restul, altceva. Cu alte cuvinte, taxa consulară la depunerea cererii de renunţare la cetăţenie este doar 10% raţională, iar 540 euro m-ar costa mitocănia legiuitorului. Nu ştiu cine este legiuitorul, dar ştiu că la art. 13, din legea 198/2008, este specificat clar, că ajustarea cuantumului taxelor consulare depinde de MAE şi MEF. Aşadar, spălarea ruşinii o puteţi face chiar dumneavoastră, domnule ministru. Am adus ulterior la cunoştinţa AvP şi acest lucru, cu speranţa că-l voi ajuta să-şi identifice mai uşor rolul atribuit prin Constituţie.
Domnule ministru, presimt că veţi fi contactat de AvP, şi, pentru că veţi avea de răspuns la cîteva întrebări, mă grăbesc să vă previn. Vă mai previn, domnule ministru, şi asupra a două tentaţii sofistice într-o eventuală susţinere a ceea ce am identificat ca nedreptate. Prima tentaţie este cea a argumentului suveranităţii statale. De acord. Totodată, vă rog să constataţi că suveranitatea nu este o valoare în sine, ci doar o condiţie necesară, dar nu suficientă, pentru ca statul să se ghideze după principii şi valori. Suveranitate are şi Coreea de Nord. A doua tentaţie ar fi să motivaţi nedreptatea din anexa legii, invocînd aceeaşi lege. Nu aţi face decît să spuneţi cu alte cuvinte, că soluţia unei nedreptăţi s-ar afla în cauza aceleiaşi nedreptăţii. Adică, aţi înlocui o nedreptate cu ea însăşi.
După cum aţi intuit, domnule ministru, soluţia trebuie să fie exterioară legii cu pricina, şi va trebui să ia forma unei ordonanţe (co)ministeriale în timpul cel mai scurt posibil, pentru că, dacă pînă la data alegerilor prezidenţiale, nu voi avea un paşaport valabil, voi merge la secţia de votare tot cu unul expirat. În plus, şi cu martori. Cu toţii „gură-spartă”. De aceea, vă rog, domnule ministru, să încredinţaţi compartimentului juridic, spre analiză, cele semnalate de mine.
Vă asigur, domnule ministru, că aceasta este ultima mea rugăminte să faceţi ceva în calitate de ministru. Următoarea rugăminte va fi să demisionaţi, sau, mai neplăcut, următoarea rugăminte va fi să nu mai faceţi nimic. O puteţi lua ca tentativă de şantaj, dar cu riscul de a vă face de rîs, deoarece, toate actele mele sunt publicate în „monitorul meu oficial”, deîndată ce le emit. Cum ar putea fi numit şantaj, ceva (cel puţin principial) atît de bine fundamentat şi de transparent?
Cu speranţa că nu v-am vexat, vă urez să aveţi înţelepciunea necesară gestionării unui minister, (nu mă îndoiesc, greu) în folosul cetăţenilor, iar nu paguba lor. Cu atît mai greu, cu cît, o parte a personalului din subordinea dumneavoastră are probleme acute de imagine publică. Aţi avut chiar şi prilejul să vedeţi ,la consulatul din Chişinău, adevărul… nud, ca-să-zic-aşa.
Cu stimă,
MM
Edit: În urma listării paşaportului expirat la licitaţie, începînd cu valoarea de 1yen, în preziua expirării termenului de licitaţie, valoarea ajusese la 120 de yeni. Întrucît setasem invizibil o sumă mai mare pentru luarea în consideraţie a ofertelor, paşaportul nu a fost adjudecat. Oricum, concluzia experimentului este că paşaportul este de 180 de ori mai valoros decît preţul pe care Statul i-l atribuie persoanei titularului.
● 23 iunie 2009 – Traian Băsescu
Am trimis scrisoarea de mai jos via e-mail. Confirmarea de primire a sosit codificată într-un discurs de-al Preşedintelui, la 27 iunie 2009.
Am revizuit textul, azi, 12 iunie 2011. Pentru toma-necredincioşi, la cerere, pot aplica hardcopy după e-mail. În text apare o referire la aşa-zisa Anexă. Celor ce nu sunt în temă, le recomand fie să ia în răspăr toate articolele anteriore celui de faţă, fie să intre direct aici pentru o scurtă recapitulare în 10.000 de semne.
(urmează textul propriu-zis)
Dragă Domnule Traian Băsescu – Preşedinte al României
Mă numesc Marius Mistreţu, cetăţean româno-internet, cîrciumar la http://www.lamarius.net, Hiroşima. Este a doua oară cînd vă scriu, dar prima, în calitate de Preşedinte. Bineînţeles, în calitatea dumneavoastră de Preşedinte. Acum circa 8 ani v-am mai scris un mesaj scurt, pe care îl puteţi identifica prin parola Zăroni.
Domnule Preşedinte, încep printr-o observaţie. Fiind un om scrupulos, înainte de a îndrăzni a vă scrie, am căutat titulatura dumneavoastră completă, în documentele oficiale ale celei de-a patra puteri în stat, pentru a nu face cumva vreo gafă. Nu am găsit ceva coerent, ci numai titluri de nobleţe, precum: mascul alfa, Zeus, dictatorul, piratul etc. Ultimul, ducîndu-mă cu gîndul la un stat eşuat, precum Somalia. Ştiind că România NU este un stat eşuat, am dedus că Presa reprezintă un alt stat. Un stat în stat, (nu mă îndoiesc, democratic, sprijinit pe cei trei stîlpi instituţionali, altminteri, onorabili, sau în curs de onorabilizare la tribunal: Voiculescu, Vîntu şi Patriciu) stat numit, se pare, tot România. De unde şi confuzia.
Prezentare generală
Domnule Preşedinte, permiteţi-mi, vă rog, să vă aduc la cunoştinţă faptele.
Duminică, 07 iunie 2009, am purces la exercitarea dreptului de vot pentru alegerile europene, ca cetăţean european ce mă consider. În lipsa tehnicii de vot la distanţă (pe care o aştept de 16 ani) am înghiţit eu distanţa (de 900 Km) ce mă despărţea de proxima urnă de vot. Vă mărturisesc, ştiam dinainte ce mă va aştepta, sprijinindu-mă pe cîteva fapte. O lege electorală restrictivă, un Parlament ce a restrîns şi mai mult opţiunile în procedura de identificare a persoanei, precum şi apeluri insistente la vigilenţă, rostite de preşedintele Senatului, atît în campania electorală, cît şi în ziua de vot, în apariţiile publice ale domniei sale. Apelurile domniei sale la vigilenţă mi-au rămas pînă azi, imprimate în memorie. De aceea, consider că preşedintele Senatului a agravat situaţia, ceea ce se reflectă în participarea slabă la scrutin, iar ca factor, atît politic, cît şi legislativ, precum şi uman, îl consider pe domnul Geoană responsabil, cel puţin moral, pentru cele petrecute ulterior. Este drept, nu unicul responsabil.
Aşadar, a rămas doar să dovedesc strîmbătatea. În consecinţă, am plecat înarmat cu o bocceluţă de acte eliberate de statul român, (cu excepţia certificatului de naştere, toate expirate) şi cu un MP3 player. Cel mai ieftin.
În secţia de vot de la Ambasadă, am fost împiedicat să îmi exercit dreptul de vot, refuz motivat de expirarea actelor mele de identitate. Dacă în trecut se mai închideau ochii pe la consulate, de data aceasta, apelul domnului Geoană la vigilenţă şi-a dovedit influenţa pernicioasă în (ne)exercitarea drepturilor cetăţeneşti.
M-am întrebat: care este semnificaţia refuzului? Răspunsul raţional pe care l-am găsit, este că buletinul de identitate (BI) reprezintă doar un contract de vasalitate, între cetăţean şi statul român, contract cu durată limitată. Odată cu expirarea buletinului/paşaportului, statul se pune în situaţia jenantă de a nu-i mai putea garanta cetăţeanului, nimic. BI, odată expirat, cetăţeanul este în aer. La rîndul meu, aruncat în aer de un paşaport expirat, vă mărturisesc, nu m-am simţit deloc confortabil, dar mi-am revenit repede, întrucît am început să gîndesc. Am luat-o încet, cu întrebări simple, precum: Cine sunt eu?, Ce reprezint eu?
Am realizat că, dacă un suzeran s-a debarasat de mine printr-o hîrţoagă, am devenit un om liber, tot atît de liber precum un ronin.
Pentru reconstituirea stării iniţiale, cea de cetăţean cu drepturi recunoscute, garantate de Constituţie, am sesizat absurditatea procedurală la Avocatul Poporului, fără să aduc acuzaţii. Însă corectarea anomaliei semnalată de mine pe cale legală este cronofagă, iar pînă la rezolvarea aspectului legal, eu rămîn fără garanţii de securitate din partea suzeranului, recte statul român.
Stare de provizorat
Ţinînd seama de cele expuse, am convocat toţi experţii în drept internaţional privat, pe o rază de 15cm (hm! poate mai puţin) i-am introdus repede în chestiune, apoi, amîndoi am decis că trebuie să-mi declar autonomia statală şi să promulg o Constituţie după modelul celei româneşti. (Să mai zică cineva că experţii nu ştie carte!) Cu alte cuvinte, eu sunt statul, iar statul sunt eu.
Am fondat o nouă formaţiune statală, numită: Republica Marius Mistreţu-Balc. (Balc, de la… Balcani.) Stat democratic, cu suprafaţa de 120mp, cu statut provizoriu de protectorat japonez. Populaţia: 3 locuitori, din care 2, minorităţi naţionale. Limba oficială: japoneza (minorităţile naţionale fiind majoritare). Parlament bicameral: Camera soţiei şi Senatul. Deciziile majore se iau unicameral, în şedinţă comună. Întocmai ca în Parlamentul României, nu există vot majoritar, ci numai unanimitate (cînd e vorba de împărţirea banilor) sau balotaj, balotajul fiind tranşat democratic şi gerontocratic. (Dacă soţia vrea să încline majoritatea în favoarea sa, nu are decît să îmbătrînească mai repede ca mine.) Spre deosebire de Parlamentul României, cvorumul se realizează uşor. Lipsa unui parlamentar se consideră şedinţă separată, iar cînd lipsesc ambii, se intră în vacanţă parlamentară şi se stinge lumina. Conflictele de natură constituţională se tranşează în curte, gravimetric, ca şi în România, în sensul că cel mai dolofan are dreptate. Fiind în acelaşi timp şi preşedintele Senatului, şi preşedintele Republicii, am rezolvat problema reprezentării în exterior, ceea ce îmi dă dreptul să mă adresez atît domnului Geoană, cît şi dumneavoastră personal, în calitatea de Preşedinte al României. Aşa, ca de la dictator la dictator. Prin acest artificiu procedural, am răspuns la întrebarea: ce sunt eu?.
Republica mea, neavînd un PIB asigurător, nu pot iniţia nicio acţiune la tribunalul internaţional de la Şpaga, pentru tranşarea platoului la Continental.
De aceea, am cerut garanţii morale de la domnul Geoană, sub forma scuzelor publice, pentru consecinţele incidentului Tokio, cănsiderînd un atare gest ca normal, şi asigurător pentru respectarea în viitor a drepturilor mele fundamentale.
I-am acordat domnului Geoană un termen de 15 zile pentru a lua legătura cu mine în această chestiune, urmînd ca, în caz contrar, să mă adresez Preşedintelui României. Condiţiile puse pot fi găsite în secţiunea Anexa. Întrucît termenul a expirat, şi, chiar în eventualitatea în care domnul Geoană ar fi luat legătura cu mine, sunt sigur că nu ar fi trecut de etapa procedurală simplă, de identificare a persoanei, i-am luat în mod unilateral şansa priorităţii. Doar pentru a-i dovedi absurditatea unor proceduri. Consider că domnul Geoană a pierdut ocazia de a-şi valorifica handicapul. (Ferească Sfîntul! Nu vă gîndiţi la altceva!) Dacă, pînă la data amorsării, cîmpul de bătaie se va modifica, vă rog să acceptaţi actualizarea.
Aşadar, rămîne în suspensie întrebarea: cine sunt eu? Răspunsul nu este atît de simplu pe cît pare. Sinteza etapelor în stabilirea integrală a identităţii mele este cuprinsă în următorul:
Opis
0) data: 11 iunie a.c.
Publicat Stenograma incidentului Tokio.
Calea: internet.
Caracterul: public, fără restricţii de afişare şi de acces la fişierele audio.
Termen: nelimitat.
1) data: 11 iunie a.c.
Cerere către Ministrul Turismului, în care îmi exprim unilateral voinţa, spre deconectarea paginii mele de internet de la saitul Biroului de Turism din Tokio, ca represaliu la nerecunoaşterea identităţii mele de către Statul Român.
Calea: internet.
Caracterul: public, cu revendicări, fără restricţii de afişare.
Termen: 31 iulie a.c.
2) data: 15 iunie a.c.
Sesizare la Avocatul Poporului, în care am arătat anomalia, precum şi sugestii de îndreptare.
Calea: e-mail.
Caracterul: public, cu restricţii de utilizare, fără revendicări.
Termen: cînd i-o înţelepţi Dumnezeu pe parlamentari.
3) data: 18 iunie a.c.
Memoriu trimis la MAE şi indirect, Preşedintelui Senatului.
Calea: e-mail.
Caracterul: public, cu revendicări, fără restricţii de utilizare.
Termen: 02 iulie a.c.
4) data: 18 iunie a.c.
Înştiinţare către MAE, în care anunţ că mă aflu sub protecţie.
Calea: e-mail.
Termen: nedivulgabil.
5) data: 02 iulie a.c.
Amorsarea prezentului memoriu către Preşedintele României.
Calea: e-mail.
Caracterul: confidenţial.
Termen: la latitudinea Preşedintelui României.
Motivaţie de interes general
Nu m-aş fi agitat atît, dacă nu aş fi convins că, prin demersurile mele, întăresc statul de drept. În această privinţă, domnul Geoană, cred că e de acord cu mine, întrucît sunt un român ce recunoaşte întîietatea convingerii, în dauna constrîngerii. Iată!, am reacţionat din convingere.
Nu mă îndoiesc, domnule Preşedinte, din cele scrise de mine, veţi desprinde o concluzie amară, dar în acelaşi timp, dătătoare de speranţă. Anume, pentru a dezvolta sentimentul de responsabilitate, de onoare, în conştiinţele cetăţenilor, trebuie început chiar cu cetăţenii. Cu alte cuvinte, în orice relaţie dintre cetăţean şi stat, sau între cetăţean şi cetăţean, acolo unde, raţional este posibil, să nu mai fie niciodată necesară autentificarea la notariat a oricărui rahat. Rahatul pute. Cea mai bună dovadă că e rahat, e că pute. La ce să-l mai şi guşti? La ce să-l mai şi ştapilezi? De ce să obligi cetăţeanul să mănînce ştapile? De ce procedurile îi bagă pe unii în mormînt iar pe alţii-n Parlament?
Dragă domnule Preşedinte, o afirm răspicat, de nu ne vom opri din nebunia (supra)legalismului, vom da direct în anarhie.
Ca să arăt efectele perverse ale supralegalismului paroxistic de azi, iau chiar acum, în timp ce scriu, la întîmplare, un ziar central. Răsfoiesc: „Poliţist de România: înjurat, bătut şi batjocorit”.
Iată! Ne-am fi aşteptat ca, cu atîţia notari şi notăriţe, cu atîţia oameni ai legii, lucrurile să fie în ordine. Ce descoperim? Oameni îndobitociţi de ştampile, fără minimul simţ al onoarei, ce bat poliţişti, la rîndul lor, cu un vag sentiment al onoarei. Sper ca, numai exemplul de faţă să arate clar că: supralegalism – egal – anomie. Iar acesta este numai începutul.
Demersul meu este unul paşnic, legitimat complex, şi sper ca el să fie şi bine înţeles.
Revendicare
Domnule Preşedinte, pe de o parte, în beneficiul meu personal, vă rog respectuos, iar de cealaltă, în beneficiul tuturor cetăţenilor, vă implor ca, în numele Statului Român, să îmi satisfaceţi revendicarea expusă în Anexa, şi sintetizată la poziţia 3) din opis.
Motivaţie de interes personal
Dragă domnule Preşedinte Traian Băsescu, mă simt dator să vă fac o ultimă confesiune. Acolo unde spuneam că demersul meu este unul legitimat complex, mă gîndeam şi la motivaţia intimă. Am fost recrutat de Securitate, ca turnător neplătit, în 1978, la vîrsta de 19 ani, pe cînd eram elev TR în UM 01634 Cîmpulung-Argeş. După satisfacerea stagiului militar, nu am mai fost contactat niciodată de „organe şi ţesuturi”. Pe semne, felul meu de a fi le-a legat mîna lungă. Prea eram gură-spartă. Pentru că nu am ascuns nici măcar acest lucru în cercul de prieteni. Cu ruşine, fac mărturisirea, atît întru mîntuirea mea, cît şi pentru a preveni orice atac din partea soţilor notăriţelor (se ştiu ei). Îi recomand domnului Geoană să nu mai scotocească prin hîrţoage, că nu se va alege decît cu strănutul. Mare lucru nu se află acolo. Doar un tînăr buimac, speriat, strivit moral de un sistem ticălos. Oricum, în populaţia româno-internetă, istoricul meu are oarecare notorietate, de mai bine de patru ani, de cînd susţin din toată inima, publicarea pe internet a arhivei.
Cînd spun ruşine nu mă refer numai la partea biografică, ci şi la cea genealogică. Am doi unchi pe linie paternă, foşti ofiţeri de Securitate. Ambii trăiesc. Nu ştiu ce au făcut. Tot ce ştiu, ştiu de la ofiţerul CI care m-a recrutat, anume, că unul dintre ei a fost şeful catedrei de tactică la unitatea de la Grădiştea-Giurgiu.
Domnule Preşedinte, aveţi căderea de a dispune căutarea dosarului meu la CNSAS. De veţi fi curios să-i aflaţi conţinutul, v-aş fi adînc recunoscător pentru favoarea de a-mi remite o copie după dosar, pentru a mă convinge, o dată în plus, de ce sunt liber. Aş putea cere eu dosarul, dar am jurat să nu mai bag niciun yen în buzunarul notarilor.
Mi-am mai jurat, ca, odată-şi-odată, să spăl onoarea numelui Mistreţu. Am încercat, pe 21 decembrie 1989, la Dales, cînd, cu mîinile mele am tras pe trotuar cadavrul unei femei scunde, sau scurtată de impactul cu camionul militar (ce trecu la nici un metru de mine). După primele rafale am fugit. Tentativă de spălare a numelui, eşuată. Nu eram pregătit să mor, deci, nu eram liber. A doua zi, am pus în geantă trei chifle Graham, cîteva nuci, prune uscate, cîteva lumînări, şi am purces gata să mor. Din fericire, a fost tîrziu. Am aprins lumînarile pe locul în care murise femeia aceea, şi am dat de pomană merindele, întru mîntuirea celor răpuşi, cărora le port adîncă recunoştinţă.
Nu mă consider revoluţionar, şi, de aceea, nici nu am un certificat (autentificat sau nu, la notariat) în acest sens. Dumnezeu m-a trecut în linia a II-a. Am luat calea bejeniei. Am ajuns în Japonia, la studii de Bucătărie şi Onoare. De mai bine de 12 ani locuiesc în Hiroşima, loc marcat pe vecie de planificatori militari înţelepţi, (din ambele tabere) planificatori ce, nu mă îndoiesc, au respectat toate procedurile.
Azi, sunt fericit că am apucat ziua în care Dumnezeu m-a trecut în linia I, după o zvîrcolire de cîteva săptămîni, zbucium ce precede orice metanoia autentică.
Domnule Preşedinte, nu vă ascund, au fost şi victime. Sunt cel puţin trei membri ai familiei mele din ţară, cărora le-am mutilat sufletul odată cu plecarea mea. Doresc din străfundul inimii ca, chiar de nu mă vor putea ierta niciodată, cel puţin să nu le fie ruşine că poartă, sau că au purtat cîndva, numele Mistreţu. Nu mă consider mucenicul Cauzei. Ei sunt mucenicii. Ceea ce v-am mărturisit, nu am îndrăznit să împărtăşesc nici măcar unui duhovnic, şi, aş îndrăzni să spun, nici măcar mie, pînă nu voi fi venit cu ceva onorabil, în folosul tuturor, şi cu un nume curat, e drept, ceva fără masă, fără volum, dar fără de care, viaţa oricui ar fi goală.
Vă rog să mă iertaţi pentru îndrăzneala de a vă pune în spinare o povară în plus.
Motivaţii suplimentare
Dragă domnule Preşedinte, vă rog să îmi permiteţi a vă anunţa că, indiferent de rezoluţia dumneavoastră, consider că, în sens larg, datoria mea de cetăţean nu a fost îndeplinită, atît timp cît sunt încă viu. În schimb, datoria faţă de membrii familiei mele lărgite, da. Mă maturizez greu. Deocamdată, abia înţeleg de unde îmi vine numele. Cine sunt.
Vă rog, domnule Preşedinte, arătaţi că un sistem ticăloşit poate fi umilit, (chiar dacă nu învins) doar cu un reportofon de 20 de dolari şi cu un paşaport expirat! Ceea ce ar urma întru Bine, nu va fi decît o chestiune de timp.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Efecte
Pînă la data expedierii, scrisorii de faţă, s-au petrecut următoarele lucruri ce se leagă în mod probabil, sau logic, de demersurile listate în opis.
a) Duminică 21 iunie a.c., conform unei depeşe Agerpres, într-o coferinţă de presă, MAE declară public că, începînd cu 01 iulie, se simplifică procedurile după care consulatele vor lucra cu cetăţenii români din străinătate. MAE nu motivează decizia prin contribuţia presiunii aplicate de îngerii mei păzitori şi de mine, dar este bine şi aşa.
b) 22 iulie a.c., preşedintele Senatului pleacă în China pentru 3 zile. Scopul vizitei, obscur. Suspect! În consecinţă, dispozitivul meu de protecţie a fost reconfigurat.
c) (adăugat azi, 16 iunie 2011) Joi 19 noiembrie 2011 am fost sunat de la consulat să trimit două poze de paşaport, pentru întocmirea unui titlu de călătorie, ce, la data alegerilor prezidenţiale (22 noiembrie) mă aştepta pe masa comisiei de votare. A fost o soluţie în paradigma birocrat-conţopească despre lume şi viaţă, dar o soluţie. Deci, se poate.
Încheiere
Domnule comandant; gabier Marius Mistreţu, de pe nava România, raportez: Nava se află staţionată în Lacul Rusesc, la intrarea în Bosfor. De 20 de ani are probleme de pescaj şi de gabarit, ceea ce nu o face aptă să treacă dincolo, în Europa. Coca este năpădită de moluşte. Vă rog, faceţi ceva, chiar de ar fi ca, odată cu retezarea catargelor, să cad şi eu. Voi cădea… liber.
Cu adînc respect, şi aş îndrăzni să spun, cu iubire,
Marius Mistreţu
cîrciumar, Hiroşima
–––––––––––––––––––––––––
Bibliografie şi mulţumiri
Montesquieu – Spiritul legilor.
*** – Constituţia României
Le mulţumesc, pe această cale, domnilor Asterix şi Obelix pentru pilda celor 12 munci, pildă ce m-a ajutat mai mult decît 12 tratate de tinichigerie politică – pardon! – de filozofie politică, Vărului meu, Vinny, pentru isteţimea în lupta cu procedurile din Alabama, precum şi mătuşii Tamara (pură coincidenţă).
Îmi place să cred că persoanele ce au aflat de demersurile mele, cu cît mi-au răspuns mai laconic (sau de loc), cu atît cred că m-au sprijinit mai mult. Le mulţumesc din inimă.
● Paşaport şi paşaportare
Textul de mai jos a fost inclus iniţial în memoriul trimis ministrului de externe Diaconescu la 18 iunie. Întrucît problema, deşi pare rezultatul minor al unui incident banal, este în realitate una complexă, am căutat să separ lucrurile. Nu ştiu cît am reuşit. 🙂
Cerere de derogare
Ţinînd seama de gravele implicaţii legale şi morale, ridicate de incidentul Tokio, vă rog, domnule ministru, să vă autosesizaţi, şi să trimiteţi o derogare la Consulat, prin care să dispuneţi modificarea procedurii la eliberarea unui nou paşaport în cazul meu. Vă comunic că prezenţa mea în carne şi oase pentru identificare este un fapt, iar confirmarea identităţii, sosită de la MAI, se află în custodia Consulatului încă din 11 iunie 2009. În baza principiului lucrului judecat (sau similarul) a doua prezenţă a mea la ghişeu este redundantă şi contrară voinţei mele. Vă rog să mă consideraţi paralizat. Paralizat de frică. De aceea, vă rog să aveţi amabilitatea să specificaţi expres în derogare, că, pînă la epuizarea procedurii, schimbul de acte dintre mine şi Consulat, se va face prin Japan Post – serviciul poştal jurnalizat – pe teritoriul Japoniei, şi pe cheltuiala mea. În caz contrar, consider condiţionarea eliberării paşaportului de prezenţa mea în carne şi oase la Consulat, drept repatriere împotriva voinţei mele. Precedentul procedural creat prin derogare, va sta, în viitor, la fundamentarea modificării practicii curente la toate misiunile consulare din jurisdicţia MAE.
Stimate domnule ministru, vă ofer prilejul să uşuraţi situaţia administrativă a românilor din străinătate, în relaţie cu statul român. Vă conjur, nu pierdeţi prilejul!
Vă mulţumesc
● 18 iunie 2009 Am scris la MAE
–– Original Message ––
From: Marius
To: ministru(la)mae.ro
Sent: Thursday, June 18, 2009 1:09 PM
Subject: Memoriu (UTF-8)
Memoriu neoficial şi revendicare (numit mai jos Documentul)
Stimate domnule ministru
Marius Mistreţu, cetăţean român cu domiciliul în străinătate, declar următoarele: în ziua de 07 iunie 2009, cu prilejul scrutinului pentru PE, am fost pus în situaţia degradantă, de a mi se refuza exercitarea dreptului de vot, drept fundamental şi cetăţenesc, stipulat de Constituţia României. Din cauza procedurii de identificare a persoanei, formalizată în mod excesiv, absurd, în dispreţul total al cetăţeanului, situaţie agravată de unele discursuri publice, rostite de către persoane cu multă putere în stat, cu referire directă la Preşedintele Senatului, discursuri ce consider că au indus o stare de timorare în rîndul personalului comisiilor de votare şi constituie acte de imixtiune în bunul mers al scrutinului. Ca o consecinţă directă şi legitimă a incidentului (numit mai jos Incidentul Tokio), am hotărît ca, pînă la data de 07 iunie 2016 să nu mai calc pe teritoriul României, decît cu condiţia satisfacerii revendicării de mai jos.
Domnule Ministru, sunteţi un om ce a acţionat şi acţionează în numele legii, aveţi o carieră strălucită şi, nu mă îndoiesc, sunteţi capabil să raţionaţi logic. Vă rog să constataţi că formalizarea excesivă a procedurilor, mi-a zdruncinat încrederea în inocuitatea unor prevederi legale. O afirm răspicat, nu îmi este frică de legile României, dar mi-e frică de normele lor de aplicare. Vă rog să constataţi că împiedicarea exercitării dreptului de vot, din motive strict procedurale, ce, printr-un adevăr juridic fals, m-a aneantizat ca fiinţă umană în faţa legii, mi-a provocat formalizarea gîndirii logice, sper eu, reversibilă. Astfel, prin extensie, dacă mi s-a încălcat dreptul de vot, atunci, mă pot aştepta şi la violarea altui drept fundamental în ceea ce mă priveşte. Consider deja (dacă nu cumva e un fapt) că perimetrul Ambasadei României la Tokio este parte a teritoriul României.
Ţinînd seama de teritorialitatea legilor, printr-un nex simplu, şi un pic de autocenzură, consider că pătrunderea fără acte de identitate valabile pe teritoriul României (recte Ambasada) este un delict, şi sunt virtual punibil pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat. Dacă, Doamne fereşte, mă loveşte vreo nulitate? Ştiu şi eu? Chiar Excelenţa Sa Ambasadorul României în Japonia şi Singapore, Domnul Aurelian Neagu, mi-a comunicat verbal, în mod explicit, că, fără un paşaport valabil, sunt vulnerabil. Îl cred pe Domnul Ambasador. Numai că, eu am demult documente valabile pe teritoriul Japoniei, unele eliberate în baza unui paşaport românesc (culmea!) expirat. Pe teritoriul Japoniei mă simt în siguranţă, deoarece procedurile nu te lovesc, nici pe la spate, nici în faţă, şi în general, nu lovesc, ci urmează un parcurs raţional, ce ia în seamă şi deţinătorul probei ca izvor de probe. Paradoxal, nu mă mai simt protejat de către Statul Român. Bineînţeles numai din motive procedurale. De unde deduc că excelenţa sa, domnul ambasador, se referea la Statul Român atunci cînd spunea că sunt vulnerabil.
Vă mărturisesc, îmi este frică să mai intru pe teritoriul României, pînă cînd nu voi avea suficiente garanţii de natură morală, din partea Statului Român.Revendicare
În termen de 90 de zile, de la data emiterii Documentului, Domnul Preşedinte al Senatului îmi va adresa oficial, pe cheltuiala oricărei entităţi, dar nu pe cheltuiala mea, pe trei posturi de televiziune, din care unul TVR, cu un total de audienţă ce însumează peste 18%, (luînd ca date primare pentru calcul, distribuţia audienţei înregistrată în luna precedentă), cum spuneam, Domnul Preşedinte al Senatului, va apărea, cu faţa vizibilă, într-un clip de 10-30 secunde, şi va rosti explicit numele meu, împreună cu scuzele domniei sale, adresate atît mie, personal, cît şi Poporului Român, pentru excesele retorice, ce au amplificat valul de supralegalitate procedurală, mai drastic ca niciodată, din cauza căruia eu, şi mulţi alţi cetăţeni, nu ne-am putut exercita un drept cetăţenesc. Clipul se va difuza pe durata a 24 de ore, o dată la fiecare 6 ore. Ţinînd sema de independenţa editorială, televiziunile angajate, sau terţe, vor avea libertatea de a difuza, sau nu, clipul şi în alte programe, terţele apariţii, fiind excluse de la numărătoare.
Argumentaţie
Se poate obiecta că revendicarea este supradimensionată. Argumentul meu contrar este că, oamenii politici şi înalţii funcţionari ai statului, cu cît se află mai sus pe scara ierarhică, cu atît efectele actelor lor influenţează mai mult viaţa şi (ne)fericirea oamenilor. De aceea, consider şi sunt convins că am dozat cu atenţie, atît întinderea, cît şi frecvenţa apariţiilor, ţinînd seama şi de factori obiectivi, anume, inerţia mare a auditoriului în receptarea unui mesaj, oricare ar fi el. Revendicarea mea nu este în măsură să ştirbească prestigiul, onoarea, sau imaginea de sine a cuiva, ci, dimpotrivă, să întărească, pe cale morală, în mod autonom, independent de legi şi proceduri, încrederea cetăţenilor români în Instituţiile Statului, în special în Parlament, singurul legiuitor al României.
Vă rog să-mi iertaţi insolenţa, însă, sprijinindu-mă pe faptul că dumneavoastră aveţi relaţii instituţionale, politice, şi nu în ultimul rînd, personale cu domnul Geoană, vă rog să-i înmînaţi un duplicat după acest Document, cu speranţa că-mi veţi înţelege tacit scrupulele. Am o rugăminte însă. Vă înţeleg o eventuală argumentaţie în exonerarea domnului Geoană de responsabilitatea morală, dar nu aş vrea să fiu pus în situaţia jenantă, de a demonta încă o dată refrenul:” Dumnealui a spus-o în calitate de…”, pentru că îi faceţi un rău. Sper că înţelegeţi, nu trebuie să vă amintesc că, Omul este o monadă gînditoare, înzestrată cu conştiinţă, prezumată ca fiind una singură, indivizibilă. În condiţii normale, nimeni nu poate afirma despre altcineva că are două sau mai multe conştiinţe, fără să aibă şi un certificat medical în mînă.Condiţii procedurale
Revendicarea, fiind ceva ce ţine de moravuri, vă rog să înţelegeţi că termenele legal-procedurale nu se aplică. De aceea, mă simt dator să vă înştiinţez că, sunt gata să aştept timp de 15 zile calendaristice, măsurate de la data expedierii, un eventual răspuns direct de la Domnul Preşedinte al Senatului, sau de la dumneavoastră, ca mediator ad hoc. Vă asigur că, revendicarea ridicată de mine nu a luat calea Justiţiei, şi nici nu o va lua, deoarece mi-e frică de proceduri. Dacă procedurile mă ignoră pe mine, ignor şi eu procedurile. De aceea, desfid orice eventuală acţiune în instanţă, iniţiată în numele meu, de către orice entitate, cu excepţia AvP, şi numai dacă AvP se autosesizează. Nu am făcut, şi nu voi face niciodată o sesizare, la AvP, din propria voinţă, în chestiunile ce ţin de moravuri.
De asemeni, în numele Celor Nevăzute, las la latitudinea Preşedintelui Senatului, şi recunosc libertatea domniei sale să urmeze, sau să nu urmeze procedura ad-hoc, propusă de mine, în sensul satisfacerii sau, nu, a Revendicării, rezultatul, oricare ar fi el, reprezentînd măsura moralităţii Preşedintelui Senatului. Aduc observaţia că, dacă în termenul indicat mai sus nu voi primi un răspuns, voi fi nevoit să mă adresez Preşedintelui României, tot cu titlu personal, să apelez la înţelegerea şi la prerogativele ce-i revin în calitate de garant al Constituţiei României, şi să-l rog să îmi satisfacă Revendicarea, exact în aceleaşi condiţii pe care i le-am propus mai sus Domnului Preşedinte al Senatului. Fiind un document public, dar situat înafara procedurilor curente, nu vă pot garanta că termenul de 15 zile va fi şi respectat. Dacă Documentul va primi mai repede răspuns de la Preşedintele României, decît de la Preşedintele Senatului, mă înclin în faţa preemineţei Dreptului Natural, cel al primului sosit. Instrumentul de acordare a priorităţii va fi orologiul serverului meu de mail. Dubla garantare, chiar în lipsa dreptului primului venit, este binevenită.
Lămuriri suplimentare
Documentul NU este o glumă. Sper ca Documentul să arate suficient de clar cum, o simplă procedură, (cum spunea cineva) o pietricică, pe care aproape nimeni n-o bagă în seamă, odată ce ţi-a intrat în bocanc, te obligă să gîndeşti. Demersurile mele sunt acţiuni solitare, ce sper să îndrepte lucrurile în numele Dreptăţii, Binelui, Adevărului şi Frumosului, singurele valori ce ne definesc ca oameni întregi. Din motive de pudoare, afirm că cele trei valori fundamentale sunt, deocamdată, patru.
Domnule Cristian Diaconescu – Ministru de Externe al României
Sunteţi de formaţie jurist, strălucitor prin moderaţie, calitate foarte preţioasă azi, cînd statul de drept are nevoie de (re)îndreptare. Aţi fost, şi poate mai sunteţi magistrat. Nu mă îndoiesc, conştientizaţi impasul în care se află Statul Român, în garantarea drepturilor fundamentale ale omului. Vă ofer, cu inima deschisă, prilejul să arătaţi că există dreptate, că există legi congruente cu legitimitatea, iar acolo unde nu o puteţi arăta, vă rog să-mi arătaţi rîvna dumneavoastră întru îndreptarea strîmbului.
Vă rog să nu o luaţi ca pe o formă de presiune, dar, în eventualitatea în care niciunul din cei doi reprezentanţi ai Poporului, la care fac referire mai sus, nu vor face vreun demers în sensul arătat în Revendicare, în termen de 90 de zile calendaristice, măsurate de la data de expirare a termenului de reparaţie morală, cu mîhnire, îmi rezerv dreptul exclusiv şi inalienabil, de a depune cerere oficială de renunţare la cetăţenia română.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu!
Textul iniţial conţinea şi o cerere de derogare.
● 7 iunie: Stenograma mitrală
(Comedie absurdă în două acte expirate)
Actul I Paşaportul
(cîrciumarul elector coboară din tren la staţia Gotanda. Întră într-un magazin de încălţăminte, singurul pe o rază de 1000 de kilometri, despre care ştie că ţine pantofi pe potriva tăpălagei lui de 1 shaku. Aruncă gioarsele cumpărate cu un an în urmă de nevastă-sa din acelaşi loc, urcă din nou în tren, cu un aer misterios, şi în acelaşi timp, preocupat. Coboară la Ebisu, staţia supraterană cea mai aproapiată de citadela electorală a marii politici europene. Se rătăceşte niţel, deşi cunoştea zona ca-n palmă, pe vremea atacului cu sarin, cînd a fost la trei trenuri distanţă de oroarea din ţeava Hibiya sen. Face cîteva poze impunătorului ansamblu de clădiri Ebisu Garden, nou-nouţă pe vremea cînd cîrciumarul elector părăsea oraşul pentru un trai mai tihnit, la epicentru. Ajunge la citadela electorală, pentru asaltul frontal. Podul basculant e coborît. Intră.).
(ora 16:30)
(electorul) Bună ziua! Mamă, ce linişte-i aici! (chicoteli)
(membru al comisiei, fără ecuson, identificat mai tîrziu drept consul) Bună ziua!
(electorul) Am venit să votez. Să vedem dacă am destule acte. (rîsete)
(consulul, zîmbind) Paşaport, sau buletin…
(electorul) Ambele sunt expirate. Da’, vă spun o chestie: CNP-ul s-a păstrat de minune!
(consulul) Nu, dacă sunt expirate nu se poate.
(electorul) Atunci… (cu o voce seducătoare, mieroasă, făcînd din sprîncene) …certificat de naştere. Ei?
(consulul) Buletin sau paşaport.
(electorul) Buletin sau paşaport.
(consulul) Da,… valabil.
(electorul) Păi, eu ce sunt aicea? Sunt un om? Ştiu să vorbesc româneşte. Nu? (bineînţeles, minţea. Vorbea o română poticnită.)
(consulul) Asta nu contest. Dar trebuie să aveţi un act de indentitate valabil.
(electorul) O! Mamă, ce lege! Am două, chiar! Unul mai vechi, şi unul mai nou. (rîzînd) Adică, am unul mai vechi, şi unul şi mai vechi, ca-să-zic-aşa. Am venit să le schimb. Da’, mîine.
(chicoteli)
(al treilea membru spune ceva neinteligibil)
(consulul) Paşaportul acesta trebuia anulat.
(electorul) Păi, e anulat. Nicio problemă!
(între ei) Sunt expirate?
(între ei) Sunt expirate.
(electorul) Păi, da, dar CNP-ul e-acelaşi. (arîtînd o copie după buletinul de identitate) Uite şi-aici! Ăsta-i expirat de 5 ani.
(consulul) Trebuie să aveţi un act de identitate valabil, pentru a vota.
(electorul) Aha! Hai, că vă dau o copie după actul de identitate de-aici.
(consulul) Păi, dar nu e un document românesc.
(electorul) Păi, suntem pe teritoriul japonez?
(al treilea membru) Sunteţi în România.
(consulul) Deci, aveţi cumva un act de identitate…(vorbă tăiată)
(electorul) Şi ce trebuie să demonstrez cu actul ăla? Că, ce?
(consulul) Că e valabil. Că sunteţi cetăţean român.
(electorul) Aaşaa! Că sunt cetăţean român, Corect! Nu că trebuie să fie valabil.
(consulul) Ba, nu! (vorbă retezată)
(electorul) Păi, atunci, io nu mai sunt cetăţean român?
(consulul) Ba da, asta nu v-o conte…(vorbă retezată)
(electorul, fără să asculte) Oo, ce bine! Nu mai trebuie să depun cererea (de renunţare la cetăţenie)!? Scutesc 600 de euro!?
(consulul) Nu-i aşa.
(electorul) A! Atunci, aştept să se mai ieftinească cererea aia. (rîsete) Şi dup-aia renunţ, că văd că… Auziţi, domnişoară? Vedeţi buletinul ăsta?
(consulul) Paşaportul.
(electorul) Paşaportul ăsta. Cînd mi-am reînoit viza, l-am dat p-ăsta (pe cel străvechi). N-a contat că era expirat de doi ani. Viza mi s-a eliberat. Şi ştiţi de ce? (bîlbîit şi gîlgîit de nervi) Pentru că sunt luat drept persoană. Ştii? (cu vocea ridicată) Pentru că (în Japonia) sunt luat drept OM! …(trînteşte paşaportul pe masa comisiei de sar toate ştampilele)
(consulul) Păi…
(electorul) …nu act!
(consulul) Dar ştiţi că…(vorbă retezată)
(electorul) Că ce? Ca să ce? E poza mea?
(consulul) Da. Este poza dumneavoastră, dar vă rog…
(electorul) Mă cac pe ea, de Românie! ‘Tu-i mama ei de Românie!
(consulul) ..valabile…
(intervine gorila)
(electorul, către gorilă, cu vocea scăzută) Da, e-n regulă! E-n regulă! (Dă să iasă. Către membrii comisiei) Mai vin mîine. (iese, dar îşi dă seama că şi-a uitat rucsacul. Se întoarce.)
(electorul) Ia, ziceţi-mi şi mie ce funcţii îndepliniţi aici!
(consulul) Consul.
(electorul) Cine-i consul?
(consulul) Eu.
(electorul) Aha!
(electorul) Cum vă cheamă?
(consulul, cu vocea scăzută) Silvana Ghimici
(electorul) Silvana?…
(consulul) Ghimici.
(electorul îndreaptă capul către persoana din stînga lui. Aceasta îngăimează ceva neinteligibil) Aşadar, comisia formată din…
(un tînăr brunet, căutînd ştampilele pe sub masă) Al treilea membru.
(electorul) Numele?
(un tînăr brunet, căutînd ştampilele pe sub masă spune ceva neinteligibil)
(consulul) Ştiţi foarte bine, că, şi în ţară, pentru a vota trebuie să prezentaţi un act de identitate valabil.
(electorul) Nu! Prima condiţie e să mă prezint.
(al treilea membru îngăimează) Şi a doua condiţie e să prezentaţi un act.
(către al treilea membru) Ca să ce?
(al treilea membru) Să votaaţi, domnu’!
(electorul) Ca să fiu admis de roboţi, nu de oameni! (mici proteste acoperite de vocea ridicată a electorului) Pentru că vă purtaţi ca nişte roboţi! Aia e!
(gorila) Vă rog frumos!
(către gorilă, împăciuitor) Am ieşit, am ieşit! (iese)
(îşi dă seama că ar mai fi fost multe de spus, şi, oricum secţia de votare era liberă. După cîteva guri de aer, se întoarce)
(electorul) OK, m-am calmat… OK, m-am calmat.
(gorila) Daţi-mi un act de identitate.
(electorul) Pe care-l vreţi? Am unul vechi şi unul şi mai vechi.
(gorila) Unul valabil.
(electorul) Nu-i niciunul valabil.
(gorila, ostenită) Pe care-o fi!
–––(Discuţia continuă în lobby)
(consulul) Deci, pentru a obţine un paşaport românesc…
(electorul) Aşa…
(consulul) …trebuie să aveţi un act de identitate valabil.
(electorul) Aşa…
(consulul) Carte de ide…
(electorul) Actul de identitate valabil este certificatul de naştere.
(consulul) Nu e bun.
(electorul) De ce?
(gorila) Un document eliberat de România. Actul de naştere e un document pe care-l primiţi cînd vă naşteţi.
(electorul) Şi? Mi s-a dat în România, nu?
(consulul) Păi, da, dar cu el vi se eliberează un nou buletin.
(electorul) Şi care-i diferenţa dintre buletin şi certificatul de naştere? Dacă am buletin şi n-am certificat de naştere înseamnă că nu m-am născut?
(consulul începe să stăpînească din nou atmosfera stricată de elector)
(consulul) Tocmai! Aveţi certificatul de naştere în baza căruia, la vîrsta legală, 14 ani, trebuie să fie prima carte de identitate. Care are un termen de valabilitate.
(electorul) De ce?
(consulul) De ce? Haideţi să ne gîndim doar la faptul că este fotografia…
(electorul) Aşa…
(consulul) Fizionomia omului se schimbă.
(electorul) Bun! A mea s-a schimbat? A mea s-a schimbat?
(consulul) Da, pot să spun că s-a schimbat.
(electorul) Cît? Puteţi să spuneţi că sunt de nerecunoscut?
(consulul) Nu, nu pot să spun că sunteţi de nerecunoscut.
(Intervine gorila, ia paşaportul expirat şi face o fotocopie)
(către gorilă) Gata, acum aveţi toate elementele dacă e să mă reclame cineva.
(consulul) Să vă spun cum puteţi să obţineţi acte, şi care e procedura. Avînd în vedere că actele dumneavoastră au expirat de mai bine de un an de zile…
(electorul) Aşa…
(consulul) Se recurge la…
(electorul) A! Nu e un an! Pe 10 se face un an.
(consulul) Aaproape un an!.
(electorul) Mai sunt două zile. Dacă e s-o luăm din punct de vedere legal, nu e un an. Mai departe.
(consulul) Deci, se va recurge la identificarea dumneavoastră în ţară. Este o procedură pur şi simplu de rutină.
(electorul) În ţară?! Păi, de rutină, dar pe mine mă costă bani.
(consulul) Vă costă bani, dar dacă…
(electorul) Mă costă (neinteligibil) de yeni.
(consulul) Eu vă spun…
(electorul) Ştiţi de unde vin?
(consulul către cel de-al treilea membru al comisiei) Păi asta încercam să-i explic şi domnului…
(electorul) De la Hiroşima am venit.
(consulul) Eu vă înţeleg, dar…
(electorul) Aşa,
(consulul) Aveaţi informaţiile şi pe sait.
(electorul) L-am văzut, le-am citit, dar..
(consulul) Trebuie un act de identitate valabil…
(electorul) Aşa! Păi, certificatul de naştere!
(consulul) Da, dar eu vă spun care sunt toate actele în baza cărora puteţi vota. Certificatul de naştere nu este un act în baza căruia puteţi vota.
(electorul) De ce? Scrie că m-am născut acum 50 de ani. Da?
(gorila) Am o rugăminte…
(către gorilă) E-n regulă, e-n regulă!
(consulul) Eu vă spun care e procedura pentru a obţine acte.
(electorul) Aşa.. (către gorilă, a cărei răbdare dădea semne de epuizare) Nu, nu-i nicio problemă!
(către consul) Am cererea (pentru paşaport) gata completată.
(consulul) Da, dar dacă veneaţi din timp…
(electorul) Din timp, înseamnă încă un drum. Înseamnă încă 350.000 de yeni.
(gorila) Şi cu ce suntem noi vinovaţi dom’le?
(electorul) Eu cu ce sunt vinovat?
(gorila) Cine e vinovat că aveţi actele în neregulă?
(electorul) Uite domne! Stai aşa, că m-am enervat iar. (către gorilă) Hai, că nu fac scandal. E numai gura de mine!
(gorila) Nu faceţi, dar aţi făcut.
(electorul) E numai gura de mine… Uite că l-am găsit! Am o cerere aici, în care mă legitimez tot cu certificat de naştere… Şi mi s-a eliberat (paşaportul). E de-acum 6 ani.
(consulul) Păi, de-acum 6 ani, dar…
(electorul) Aşa. Şi-ntre timp?
(consulul) Legea s-a schimbat.
(electorul) Aha! Şi-ntre timp, legislaţia s-a făcut aşa un fel de… npnp… Legea, legea pe ce se bazează? Aşa, pe cinstite.
(consulul) Legea este lege.
(electorul) Bun. Legea este… este făcută de oameni, da?
(consulul) Da.
(gorila) Şi noi trebuie s-o respectăm.
(electorul) Stai s-o luăm aşa… că văd că nu ne-nţelegem.
(gorila) Am o rugăminte. Domnişoara e-n comisie, nu este ca să dea informaţii consulare.
(electorul) Nu e ocupată. E un funcţionar public, eu sunt un cetăţean român, e-n serviciul meu.
(rumoare, protesete neinteligibile)
(al treilea membru) Nu puteţi să votaţi!
(electorul) Bun! Asta o lăsăm deoparte!
(neinteligibil)…actele!
(electorul) Păi, le am!
(consulul) Acte valabile!
(electorul) Pentru ce? Pentru schimbarea buletinului sau pentru vot? Stai, să ne-nţelegem! Pentru votare? Bun! Am înţeles. Am renunţat. Gata! Sunt un fel de animal care-a trecut pe-aici…
(consulul) Nu căă, sunteţi un fel de animal…Deci, nu…
(electorul) Stai, să ne-nţelegem. Legea, legea… Cine-o face domne?
(consulul) Nu eu personal, sau nu…
(electorul) Bun, am înţeles că nu vă luaţi răspunderea. Asta e specific tuturor birocraţiilor. (electorul) Nicio problemă! Cine face legea?
(gorila) Statul român!
(consulul) Statul român, da!
(electorul) Statul român din ce-i format?
(consulul) Din oameni.
(electorul) Din oameni şi teritoriu. Da? Legea nu-i făcută de teritoriu, nu? E făcută de oameni. Ce sunt oamenii?… Sunt nişte animale… raţionale. Da?
(gorila) Animale raţionale deci trebuie să respectăm…
(consulul) Tocmai că avem raţiune…
(electorul) Bun! Dacă avem raţiune, eu sunt aici în carne şi oase, am nişte acte care au şi poze, şi toate elementele de identificare, dovadă că mi-aţi luat şi paşaportul (la fotocopiat)…
(gorila) Dar nu aveţi ce vă trebuie.
(electorul) Aşa! N-am ce-mi trebuie. Hai, s-o luăm altfel.
(consulul) Trebuie să fie valabile.
(electorul) Bun, bun, bun, bun!
(consulul) Deci, dacă dumneavoastră vă expira chiar şi astăzi…
(electorul se lasă păgubaş) Bun, hai s-o lăsăm!
(Schimbă subiectul)
(electorul) Îî! Cine-i cu turismul, responsabil cu turismul aicea?
(gorila) Deci, o rugăminte. Nu este program consular. Este… (neinteligibil). Vă rog frumos.
(electorul) Nu, nu, că ţine de altceva. O altă chestie, pe care vreau s-o lămurim.
(gorila) Deci, nu putem să lămurim nimica.
(electorul) Nu trebuie să lămuresc rapoarte.(la poartă?) Ia, uitaţi ce-am găsit pe saitul ambasadei! Biroul de turism…
(consulul) În primul rînd, asta nu e pe saitul ambasadei.
(electorul) (??) tokio.mae.ro! Corect?
(electorul) Dar, de unde aveţi dumneavoastră printată asta?
(electorul, cu maliţie) Am printat-o eu acasă!
(consulul) În formatul acesta nu există!
(electorul) Cum adică… „în formatul acesta”? L-am formatat ca să intre-n pagină!… Şi-am mai pus unul. Că face o trimitere aici: info@romaniatabi.jp
(consulul) E biroul de turism, care nu este al ambasadei.
(electorul) Care nu este al ambasadei, dar… ia, uitaţi aici! Alexandru Şerban răspunde de el.
(consulul) Şi domnul Alexandru Şerban nu este angajatul ambasadei României la Tokio. Nu este aici. Dacă vedeţi, este o cu totul altă adresă.
(electorul) Ia, uitaţi ce mi-a făcut! Mi-a luat saitul meu, şi mi l-a lipit aici. Să se împăuneze cu turismul românesc în Japonia. Îî…cu bucătăria românească în Japonia. Asta, în ce bază?
(consulul) Atunci, vorbiţi dumneavoastră cu domnul Şerban.
(electorul) Vorbiţi cu domnul Şerban, că nu-i al meu! E-al dumneavoastră!
(gorila) Deci, am o rugăminte…
(electorul) Să-i spuneţi să…
(gorila) Deci, dacă aveţi nelămuriri, luaţi legătura…
(electorul) N-am timp io de astea! Io pierd mîine 45000 de yeni numai pentru că vin aici!
(gorila) Nu aveţi documentele necesare pentru a vota, sunt afişate pe sait…
(electorul) Da, tipic, românesc! Tipic! De parc-ar fi lege divină!
(gorila) Vă rog frumos, nu-mi creeaţi probleme.
(iese, îşi face bagajul în curte, iese în stradă)…
(electorul) Capsomania românească!… Mamă, ce draci am!
(zgomot de obiecte în buzunar, în cadenţa paşilor. zgomot de automobile)
Fine del primo tempo
–––––––––––
Secundo tempo Actul II Buletinul de Hiroshima
(electorul, cu o mutră virilă cam ca 007 în Rising Sun, privind roată să nu fie auzit) Mai încerc o dată… Este ora 20:24. Secţiile de votare pînă la ora 21:00. Ia, să vedem secţia de votare de la Ambasada României din Tokio…(zgomotele străzii)
(electorul) Iar am venit.
(gorila) Aţi rezolvat cu actele?
(electorul) Nu, nu, am un act aici. Să vedem dacă merge. (scoate buletinul de Hiroşima alien registration card)
(e lăsat să aştepte în lobby. toată acţiunea se petrece în lobby)
(gorila) Asta e alien registreişăn card.
(electorul) Da, dar suntem oameni.
(gorila) Păi, fără acte de identitate valabile nu se poate.
(electorul) Mai vedem. Vedem, poate şi-au făcut vreun proces de…
(gorila) Staţi că vine domnul (doamna?) abasador să…
(electorul) Bine.
(gorila) Luaţi loc.
(electorul) Se vedem, doamna ambasador, ce zice…
(voci din secţia de votare.)
(gorila) Deci domnul ambasador a zis că dacă nu aveţi documentele necesare…
(electorul) Şi totuşi. E o problemă totuşi. E o problemă umană.
(voci din secţie iese consulul în timp ce-l conducea spre ieşire pe unul dintre puţinii electori din Tokio)
(electorul) Bună seara! Auziţi, ce ziceţi de ăsta? (şi scoate buletinul de Hiroşima)
(consulul) Da, este un registreişăn alien card. Nu este un act românesc.
(electorul) Da, dar scrie aici: România. Dar dumneavoastră recunoaşteţi literele?
(consulul) Da. Nu se poate vota. Uitaţi, noi avem afişate…
(electorul) Am crezut că v-aţi făcut vreun proces de conştiinţă între timp.
(consulul) De ce să-mi fac procese de conştiinţă?
(electorul) Pentru că sunteţi om, şi omul are conştiinţă.
(consulul) Da, dar..
(electorul) Mă ascultaţi un pic? Da. ştiu, ştiu, birocraţiile întotdeauna au acoperire. Însă, vreau să vă avertizez asupra unui lucru. (spus apăsat) Supralegalismul este la fel de rău ca anomia… Ce aveţi de spus?
(consulul) Este opinia dumneavoastră, eu doar îmi fac treaba, nu aveţi acte valabile, nu puteţi vota.
(electorul) N-am acte valabile, nu exist! A! (neinteligibil) Aşa. Mîine vin aici pentru schimbarea paşaportului.
(consulul) Da, dar am încercat să vă explic, dacă mă lăsaţi să vă explic toată procedura, pentru că nu-i aşa de simplu în cazul dumneavoastră.
(electorul) De ce?
(consulul) Pentru că aveţi actele expirate de… mai mult timp. Că am nevoie de identificarea dumneavoastră ca cetăţean român, în ţară.
(electorul) Haideţi să v-arăt…
(consulul) Dumneavoastră puteaţi să renunţaţi la cetăţenia română.
(electorul) Dacă renunţam la cetăţenia română, aş fi apărut în monitorul oficial, şi abia de atunci încolo… se consideră că nu mai sunt.
(apare o persoană nouă, ce se va recomanda mai tîrziu, ambasador)Bună seara!
(electorul) Bună seara! Oh!
(excelenţa-sa) Neagu mă numesc.
(electorul) Marius Delaepicentru
(excelenţa-sa) Cu ce pot să vă ajut, domnu Marius?
(electorul) Cine sunteţi dumneavoastră?
(excelenţa-sa) Eu sunt ambasadorul României.
(electorul) Ah! (interjecţii de surpriză) Am transpirat!
(electorul, cu vocea scăzută, vizibil emoţionat) Eu sunt Marius Delaepicentru. Cred că mă cunoaşteţi… Îmi pare rău, cred că mi-am uitat, alea cum îi zice, cărţile de vizită acasă.
(excelenţa-sa) Nu face nimic! Luaţi loc. Spuneţi!
(electorul) Am venit să votez.
(excelenţa-sa) Dar am înţeles că nu aveţi actele care trebuie.
(electorul) Da. Dar sunt acte, totuşi eliberate de statul român.
(excelenţa-sa) Da, numai că ele au expirat.
(electorul) Bun! Şi ce trebuie să dovedesc eu aici?
(excelenţa-sa) Dumneavoastră trebie să dovediţi, nu trebuie să ne dovediţi nouă nimic. În carte scrie aşa: Puteţi să votaţi atunci cînd aveţi acte de identitate valabile. Adică, să fie valabile. Înţelegeţi ce vreau să…
(electorul) Bun! Şi dacă eu spun că sunt român, cetăţean român, de ce nu mi se…
(excelenţa-sa) Pentru că nu ne permite legea. Legea nu ne permite…
(electorul) Legea este divină, sau raţională?
(excelenţa-sa) Nu facem… aici nu facem teorie din asta…
(electorul) Păi, asta-i practica! Iar practica se bazează pe un orizont teoretic.
(excelenţa-sa) Avem instrucţiuni foarte clare. Scrie, au venit… (vorbă tăiată)
(electorul) De la cine le-aţi primit?
(excelenţa-sa) De la ministerul de externe care le primeşte de la cei care organizează votarea.
(excelenţa-sa) Ni s-a spus aşa: Cetăţenii români aflaţi în străinătate, pot să voteze, atunci cînd prezintă documente valabile.
(electorul) Opinia dumneavoastră sinceră care ar fi?
(excelenţa-sa schimbă vorba) Opinia mea sinceră, io o să vă-ntreb altceva. Cum staţi dumneavoastră în această ţară?
(electorul) Legal.
(excelenţa-sa) Pe baza cărui document?
(electorul) Pf! Documente sunt o grămadă!
(excelenţa-sa) Nu. Paşaportul dumneavoastră cînd a expirat?
(electorul) Anul trecut.
(excelenţa-sa) Şi de ce n-aţi făcut nimic ca să-l, să-l reînnoiţi?
(electorul) Pentru că… mă costă prea mult. Sincer.
(excelenţa-sa) Bun! Să vă întreb eu pe dumneavoastră ceva. Dacă dumneavoastră… (vorbă tăiată)
(electorul, căutînd ceva) Parcă mai aveam pe aici un paşaport. A căzut cumva pe-aici?
Nu. Ăsta e. Nu, nu. Mai am unul. Ăsta-i ăla vechi. (caută în mapă. îl găseşte. excelenţa sa îşi înghite între timp vorba) A!, mai am unul, mai am unul. (răsuflă uşurat)
(excelenţa-sa) Dacă dumneavoastră vreţi să călătoriţi acuma… (vorbă retezată)
(electorul) Ei, n-o să pot!
(excelenţa-sa) Şi ce faceţi în această situaţie?
(electorul) În această situaţie… vin la dumneavoastră.
(excelenţa-sa) E! În această situaţie trebuia să ne căutaţi de acum un an de zile, de cînd v-a expirat paşaportul.
(electorul) N-am avut timp.
(excelenţa-sa) Îmi pare foarte rău, dacă nu aveţi timp să vă rezolvaţi aceste probleme, noi nu putem să facem nimic pentru dumneavoastră.
(electorul) Aşa! Mîine ce piedici îmi mai puneţi?
(excelenţa-sa) Mîine nu vă pun nicio piedică.
(consulul) Întrucît paşaportul e expirat de un an de zile… (vorbă retezată)
(electorul) Aşa. Şi identificarea o puteţi face după. Oricum, se duc actele la serviciul de paşapoarte. Nu?
(excelenţa-sa) Domnu Marius, nu se face aşa! Să vă spun ceva, că nu mai facem acest lucru. Acuma vă facem altceva. Vă eliberăm un document de călătorie cu care puteţi să vă duceţi de aici pînă în România…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …şi atît. Cu ăla nu puteţi să votaţi*. Îmi pare foarte rău, acestea sunt dispoziţiile legale pe care le-am primit.
(electorul) Şi totuşi, e o problemă aici.
(excelenţa-sa) E.
(electorul) Legea poa să fie proastă! Poa s fie srîmbă!
(excelenţa-sa) Vă rog frumos, să ne reclamaţi.
(electorul) Nu! Ar trebui să fie situaţia asta în rapoartele dumneavoastră. Sincer.
(excelenţa-sa) Io o prez…
(electorul) Aş vrea să le văd. Nu, nu eu. Aş vrea să ştiu de ele.
(excelenţa-sa) N-aveţi căderea…(vorbă retezată)
(electorul) Aş vrea să…
(excelenţa-sa) Puteţi să consultaţi la ministerul de externe. Puteţi să vedeţi acolo cîţi cetăţeni români, o să se facă o situaţie, cîţi cetăţeni români s-au prezentat la vot fără să aibă acte. Au fost refuzaţi deoarece legea nu-ne-per-mi-te să vă lăsăm să vo.. Eu, sincer, regret din suflet treaba asta.
(electorul) Ştiţi că la fiecare birocraţie, în raport trebuie opinia personală şi propuneri de îmbunătăţire.
(excelenţa-sa) Da.
(electorul) Aveţi? Le aveţi?
(excelenţa-sa) Eu?
(electorul) Da. Nu neapărat acum.
(excelenţa-sa) Eu nu le am acum, pentru că procesul de votare nu s-a-ncheiat. Procesul de votare se închide la ora 9. Noi o să facem, bineînţeles că o să facem un raport, şi-o să scriem: Avem un caz, un cetăţean care s-a pregătit, a venit aicea… Mie personal îmi pare foarte rău, pentru că dumneavoastră aveţi spirit civic.
(electorul) Asta vroiam să aud!
(excelenţa-sa) Da, domne! Eu sincer, personal, am toată simpatia pentru dumneavoastră, că VREŢI să votaţi, domne! Este o chestie pe care foarte multă lume.. nu o are! Din păcate, nu putem să vă permitem să faceţi asta, pentru că este ilegal.
(electorul) Hm!
(excelenţa-sa) Şi fiind ilegal…
(electorul) Cu ce s-ar lăsa? Cu ce pedeapsă s-ar lăsa?
(excelenţa-sa) De ce trebuie să mă pedepsească pe mine?
(electorul) Ştiţi de ce? Pentru că, uneori, ca să arătăm că e drept, tre’ să suportăm o pedeapsă.
(excelenţa-sa) Suportaţi-o dumneavoastră!
(electorul) Eu o suport. Deja o suport. Şi-am mai suportat.
(excelenţa-sa) Eu nu-mi permit să fac aceste erori, domne! Nu pot!
(electorul) De ce?
(excelenţa-sa) Pentru că meseria mea nu-mi permite.
(electorul) Bun! Ce e mai important pentru dumneavoastră? Scuzaţi-mă că vă iau un interviu… practic. Ce-i mai important? Omenescul din dumneavoastră, sau să fiţi sclavul unei cariere?
(excelenţa-sa) Eu sunt sclavul unei cariere, pînă în momentul în care sunt pensionar. Pînă atunci, eu nu pot să fac altceva, decît ce mi se spune, şi ce e legal.
(electorul) Am înţeles, am înţeles!…O temă pentru acasă… (îi înmînează două coli scrise) E o experienţă de acum 6 ani, povestită pe internet.
(excelenţa-sa) Da.
(electorul) Astea sunt actele.. povestite acolo (arată un vraf de copii după actele de acum 6 ani). Şi mai e o chestiune.
(electorul schimbă de subiectul)
(electorul) În legătură cu…(îi înmînează un print după două pagini de internet)
(excelenţa-sa) Mă iertaţi, dar nu am ochelarii la mine.
(electorul) Ah! Aveţi +1 cumva? Că şi eu am. (îi înmînează ochelarii) Scuzaţi-mă sunt din ăia de 100 de yeni.
(excelenţa-sa) Nu face nimic, că şi eu tot din ăştia am… Cu domnul Şerban ce problemă mai aveţi?
(electorul) Domnul Şerban mi-a lipit un link către saitul meu, fără să mă-ntrebe.
(excelenţa-sa) Asta, discutaţi cu dînsul.
(electorul) Nu! Dumneavoastră discutaţi.
(excelenţa-sa) Eu nu am ce discuta.
(electorul) Trimiterea e-aici, la mae.ro. Este numele ministerului în joc.
(excelenţa-sa) Domnul, vă spun încă o dată. Domnul Şerban nu este subalternul meu. Domnul Şerban e subalternul doamnei Udrea, şi al celor care lucrează pentru dînsa. Eu personal, nu pot să-i spun domnului Şerban nici dă-te mai încolo. Eu pot să-i spun lui: domnu Şerban, te rog frumos, ascultă-mă cînd îţi spun ceva. Eu nu pot să-l trag de urechi. Nu am căderea.
(electorul) Dar puteţi să-i interziceţi să mai lipească numele meu de MAE.
(excelenţa-sa) Dumneavoastră puteţi să faceţi asta.
(electorul) Şi dumneavoastră sunteţi cetăţean. Îmi pare rău că vă spun asta.
(excelenţa-sa) Da! Avem o problemă de comunicare. Eu vă spun ce pot să fac, eu ştiu ce pot să fac, dar ştiu foarte bine cît de mult pot să mă-ntind. Să ştiţi că n-am ajuns ambasador aicea, făcînd chestii d-astea omeneşti.
(electorul) Da, vă cred.
(excelenţa-sa) Asta este! Dacă vrei să ajungi aici unde sunt eu, tre să faci chestiile care sunt legale. Indiferent dacă-ţi plac sau nu. Sunt multe chestii pe care le fac, şi care, personal, vă spun sincer, nu-mi plac! Dar n-am ce să fac!
(electorul) Da. Mai am ceva de căutat pe net. Este vorba despre cel mai cunoscut consul japonez din toată istoria. (este vorba despre Chiune Sugihara)
(excelenţa-sa) Da, ştiu povestea. Mulţumesc frumos, cunosc foarte bine povestea.
(electorul) Bun!… Ştiţi cum îl cheamă, da?
(excelenţa-sa) Cunosc povestea.
(electorul) Cum îl cheamă?
(excelenţa-sa) Nu mă interesează numele. Ştiu foarte bine ce-a făcut, şi ştiu care e importanţa lui. Nu se compară!
(electorul) Se compară.
(excelenţa-sa) Nu se compară!
(electorul) Se compară la nivel uman, e drept.
(excelenţa-sa) Nu-i adevărat!
(electorul) Dumneavoastră număraţi în vieţi omeneşti, probabil.
(excelenţa-sa schimbă vorba) Nu, nu. Dumneavoastră veniţi şi-mi spuneţi mie că n-aveţi timp, şi n-aveţi bani, să vă faceţi paşaport.
(electorul) N-am!
(excelenţa-sa, într-o tentativă de culpabilizare) Ce faceţi dumneavoastră? Mă scuzaţi că vă-ntreb.
(electorul) Muncesc.
(excelenţa-sa) Unde?
(electorul) Am propria mea prăvălie.
(excelenţa-sa) Şi, acolo cîştigaţi bani, sau nu?
(electorul, zîmbind) Acuma, nu.
(excelenţa-sa) Acuma, nu. Îmi pare foarte rău pentru dumneavoastră! Dar eu nu pot să permit ca un cetăţean român să facă aşa ceva!
(electorul) Să, ce?
(excelenţa-sa) Vă spun că manifestaţi o neglijenţă…
(electorul) Nu e neglijenţă. Pe mine, ca să vin aici, mă costă… mîine nu deschid prăvălia…
(excelenţa-sa) aşa,
(electorul) …şi pierd 45000 de yeni.
(excelenţa-sa) Cîştigaţi 45000 de yeni pe zi?
(electorul) Îm! Teoretic… Din care, mai rămîn şi eu cu cîteva mii.
(excelenţa-sa) Eu nu cîştig banii ăştia.
(electorul) Nici eu nu-i cîştig. Pentru că, dacă vă dau bilanţul contabil, o să vă speriaţi.
(excelenţa-sa) Să vă spun ceva: asta nu vă scuză cu nimica, dom le. Problema mea ştiţi care este? Uite, eu sunt acuma foarte supărat…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …pentru că, dacă mîine vi se întîmplă ceva, eu tre să vă apăr…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …şi n-am cum!
(electorul) O s-aveţi!
(excelenţa-sa) Nu! N-am cum.
(electorul) Emm! Mă apără statul japonez, că-i mai… e mai cumsecade!
(excelenţa-sa) Probabil că da. Dar atîta vreme cît dumneavoastră vă declaraţi cetăţean român…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …şi nu aveţi actele care să dovedească acest lucru…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …sunteţi vulnerabil.
(electorul) Mda! Mă rog. E o chestiune de viziune.
(excelenţa-sa) Este foarte adevărat! Eu, ştiu, pentru că am mai avut cazuri d-astea. Să ştiţi că nu sunteţi prima persoană care se prezintă aici, la noi, cu paşaportul expirat. Am mai avut şi altele. Au venit la noi în ultima clipă, cînd erau înghesuiţi, erau pe cale să fie arestaţi, şi-au început să protesteze aici că (bate în masă) de ce nu le fac eu imediat? Cînd vor ei, atuncea!
(electorul) A, bine…
(excelenţa-sa) Nu avuseseră timp…(vorbă retezată)
(electorul) …mă bucur că mă băgaţi în tagma borfaşilor…
(excelenţa-sa) Dumneavoastră vă băgaţi…(vorbă retezată)
(electorul) …dar nu cred că e cazul.
(excelenţa-sa) Păi, asta faceţi domne! Vă situaţi în aceeaşi tabără cu nişte oameni care, nu prea au aceeaşi situaţie ca a dumneavoastră.
(electorul) Oricum, vă mulţumesc. Am înţeles mesajul. Nu-i nicio problemă!
(excelenţa-sa) Eu nu-nţeleg un lucru, domne! De ce vreţi să fiţi vulnerabil?, cum v-am spus, vă prinde unu, mîine pe stradă, fără acte…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …şi vă… (vorbă retezată)
(electorul) Aici nu e ca-n România! Nu e stat poliţienesc!
(excelenţa-sa) Aşa credeţi dumneavoastră!?
(electorul) Da!
(excelenţa-sa) Aşa cred şi fete d-astea care vin la noi…(vorbă retezată)
(electorul) Da, bine! Fetele, treaba lor ce fac! Ele nu s-au integrat! Eu sunt însurat de 12 ani, aici!
(excelenţa-sa) Vă bazaţi pe soţia dumneavoastră că vă scoate din acest rahat?
(electorul) Da!
(excelenţa-sa) S-ar putea ca ea să nu vă scoată!
(electorul) Ei, nu mă scoate, nu mă scoate! Asta mi-a fost soarta!
Ştiu, dar…(vorbă retezată)
(electorul) Să fiţi sigur că n-o să cer ajutorul statului român!
(excelenţa-sa) Grija mea, atîta vreme cît aveţi paşaport românesc, şi vă declaraţi cetăţean român, este că vreau să vă protejez!
(electorul) Nu, vă mulţumesc!
(excelenţa-sa) Nu că vreau. TREBUIE să vă protejez! Şi dumneavoastră vă puneţi singur, într-o situaţie în care nu puteţi fi protejat! N-am cum să v-ajut! Oricine, autoritatea japoneză care vă caută la acte…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …o să zică: dumneata eşti aproape un apatrid în acest moment, pentru că nu ai acte! Nu-a-ve-ţi ac-te valabile!
(electorul) Viza e valabilă!
(excelenţa-sa exasperată) Cum poa să fie viza valabilă pe un paşaport care e expirat, domne? (excelenţa-sa) Dumneavoastră nu-nţelegeţi! În momen…(vorbă retezată)
(electorul) Hai, să v-arăt ceva.
(excelenţa-sa) …tul în care paşaportul şi-a pierdut valabilitatea, viza nu mai există!
(electorul) Viza mai există!
(excelenţa-sa) Nu există! Cum să existe, cînd…(vorbă retezată)
(electorul) Există chiar înainte de a fi aplicată pe paşaport! (scoate dovada)
(excelenţa-sa) Avem o problemă reală de comunicare.
(electorul) Aşa. Vă-nţeleg, vă-nţeleg!
(excelenţa-sa) Paşaportul este expirat. Aţi înţeles? Viza care era pe el nu mai e valabilă!
(electorul) Am fost într-o situaţie asemănătoare acum 6 ani.
(excelenţa-sa) Aşa. Şi?
(electorul) Am făcut cererea…
(excelenţa-sa) da,
(electorul) …m-am legitimat cu certificatul de naştere…
(excelenţa-sa) Da, domne, cunosc procedura, că asta facem toată ziua. Domnişoara Ghimici…(vorbă retezată)
(electorul) Viza mi-a fost eliberată înainte ca paşaportul nou să fie gata.
(excelenţa-sa) Dumneavoastră sunteţi mult mai deştept decît mine, îmi cer scuze, vă mai spun încă o dată. Paşaportul dumneavoastră nu este valabil! Deci viza dumneavoastră de plecare credeţi că este valabilă. Nu este!
(electorul) Este!
(aici se cuvine o precizare: se pare că ne-am înţeles separat. Eu vorbeam de şedere, şi de funcţia de document de identitate a paşaportului, în timp ce excelenţa-sa se referea la călătorie. Abia la transcrierea de faţă am auzit cuvîntul „plecare”. Bineînţeles, pentru călătorie, e nevoie de o viză, pe care nu ţi-o aplică nimeni pe paşaport expirat. Şi, în genereal, paşapoartele expirate nu mai sunt documente de călătorie. Dar pot fi folosite ca documente de identitate valide, în ţara de reşedinţă. Şi dacă paşaportul rămîne şi după expirare valabil, dar numai ca document de identitate, atunci, şi viza de şedere rămîne valabilă pînă la schimbarea paşaportului, ce poate avea loc într-un an, sau în zece, în cazul unei vize de şedere permanentă, iar posesorul nu călătoreşte în acest răstimp. Cu alte cuvinte, paşaportul îşi pierde dimensiunea dinamică, dar şi-o păstrează pe cea statică.)
(excelenţa-sa) Bun! Atunci, n-avem ce discuta. Nu avem ce să discutăm!
(electorul) Mie mi-a fost eliberată o viză de şedere, pe paşaport expirat. Nu aplicată pe paşaport expirat, dar… eliberată!
(excelenţa-sa, cu ironie) Vă rog frumos, să discutaţi cu ăia! Da? Dacă ei vă pot da o hîrtie în care spune: domnu Marius e total înafara regulilor, şi are voie să voteze, vă rog să vă duceţi la ei.
(electorul) Vă mulţumesc pentru grijă!
(excelenţa-sa) N-aveţi pentru ce! Îmi pare rău că v-aţi deplasat pînă aici…(vorbă retezată)
(electorul) Era un drept elementar! Păcat!
(excelenţa-sa) Păcat! Într-adevăr…(vorbă retezată)
(electorul) Un drept universal, aş putea spune.
(excelenţa-sa) Personal, îmi pare rău.
(electorul) Dreptul de a alege şi de a fi ales.
(excelenţa-sa) Din păcate…(vorbă retezată)
(electorul) Scris în carta drepturilor omului.
(excelenţa-sa) …numai că legea scrie: trebuie să aveţi acte valabile!
(electorul) Da, da, cunosc, cunosc, CUNOSC! Ah, ce păcat că luaţi legea drept Biblie! Dacă aţi lua Biblia drept Biblie, ar fi mult mai simplu!
(excelenţa-sa) Probabil că da.
(electorul) Vedeţi dumneavoastră, moderaţia…(se răzgîndeşte) Legalismele sunt ca anomia!
(excelenţa-sa) Aveţi dreptate.
(electorul) Bun! Scuzaţi-mă că v-am reţinut…
(excelenţa-sa) Nu face nimic. Asta o păstrăm (textul postat de mine pe internet) pentru… o punem la dosar, acolo, ca s-avem şi noi o poveste. Să vedem ce s-a-ntîmplat în…
(electorul) Aşa, şi… aştept, adică nu eu aştept, să scrieţi raportul.
(excelenţa-sa) Sigur că da. N-aveţi nicio grijă, că va fi menţionat că dumneavoastră aţi vrut să votaţi şi noi n-am putut să vă lăsăm, pentru că…,
(electorul) …şi-am venit chiar de două ori!
(excelenţa-sa) Sincer, îmi pare foarte rău pentru toată chestia, pentru toată povestea asta. Dar nu pot să fac acest lucru.
(electorul) Vă mulţumesc! (către gorilă) Suzaţi-mă că v-am dat răcori.
(excelenţa-sa) N-aveţi pentru ce!
(electorul) Noapte bună! (sunete de obiecte în buzunar, fundal motorizat, oftat, zgomot de motoare)
În fine!
–––––––––-
* Domnul ambasador şi-a schimbat opinia după scandalul pe care l-am făcut pe la diversele instituţii ale statului. Înainte de alegerile din 22 noiembrie 2009 am fost sunat să trimit poze pentru un titlu de călătorie, document eliberat gratuit, şi în baza căruia am votat. Cum ar veni, pe 7 iunie nu s-a putut, dar după scandaluri şi sute de ore pierdute pe memorii şi sesizări, s-a putut.
Alin Fumurescu
Fără buletin 
22 comments