Fără buletin

Am răspuns pe scurt celor mai multe din comentariile restante din zilele trecute. Sunt după cîteva zile în care nu am reuşit decît să validez comentariile aflate la moderare, şi încă trei zile libere, în care nu am stat acasă. Cum nu umblu nici măcar cu telefon celular, mi-a fost imposibil să mă apropii de vreo claviatură.
Cu scuze pentru zilele de tăcere, vă rog să îmi permiteţi a aplica un nou pictorial. Sunt peste 60 de fotografii selectate. Pentru a nu obosi cititorul, le voi posta în două sau trei serii. Eventualelor întrebări şi nelămuriri din partea cititorilor le voi răspunde pe coloana de comentarii. Rog cititorii să nu se sfiască.

(textul propriu-zis)

Avem trei zile libere. Ce facem cu ele?

Se anunţă vreme bună. Mă gîndesc să o iau peste Marea Seto cu bicicleta. Pînă la Matsuyama (I. Shikoku) aş putea lua feribotul, apoi, încă 35 Km pe bicicletă pînă la Imaji, de unde pot urca pe Shimanami-kaido (magistrala rîndului de insule) o şosea ce face legătura între I.Shikoku şi Honshu. Drumul a fost dat în folosinţă în 1999, dar, spre deosebire de Şoseaua omologă de la Kobe (peste Awajishima, pînă în Kagawa) asta e accesibilă bicicletelor. Se punea însă problema ca de la Onomichi (staţia terminus) să găsesc pînă la Hiroşima o altă relaţie pe mare, în aşa fel, încît să nu fiu nevoit a-mi abandona bicicleta. Nu am găsit-o. Singura soluţie ar fi fost un drum îndărăt pe bicicletă pînă în Shikoku, dar pentru asta mi-ar mai fi trebuit o zi în plus, fără niciun fel de rezervă de timp. Buletinul meteo m-a ajutat însă să mă hotărăsc. Se anuţa vînt de vest şi un nou val de kousa (literal: nisip galben) venit din Asia Centrală. Totul devine pîclos. Vizibilitate ≦6Km. Aproape că dispare albastrul cerului. În condiţiile astea, atractivitatea peisajelor marine ample scade proporţional cu vizibilitatea.
Mi-au rămas la îndemînă doar Sandan-kyou (nişte chei montane unde nu puteam ajunge pe bicicletă), şi Miyajima. Aş fi optat şi pentru o cu totul altă destinaţie: Tohoku, însă nu aveam garanţia unui transport sigur, în condiţiile ştiute (replici seismice, pene de curent, aglomeraţie pe trenuri, orar de nerespectat). Am ales din nou Miyajima, conform unui plan mai vechi, deşi ştiam că voi fi nevoit să mă rezum la subiecte fotografice nu prea depărtate. Cel puţin pentru reglarea cronometrului de ascensiune în viitoare tentative şi tot merita. Vroiam să încerc şi un nou aparat foto căpătat de la o clientă. Un Mamiya 7. Cu film lat de 63mm, şi cu cadrul de 60x70mm, după scanare, aş fi putut obţine fotografii de minimum 40Mpixeli. L-am luat cu mine cu speranţa de 1/1000 că pîcla de praf se va risipi. Şi pentru că modelul de Mamiya nu era potrivit macrofotografiei, am scos la iarbă verde un aparat digital Sony α-300, doborît recent la mîna a II-a pe Yahoo! Auctions şi un Minolta α-Sweet pe care intenţionam altminteri să îl folosesc şi drept exponometru pentru Mamiya. În cazul în care aparatul digital m-ar fi lăsat în drum (bateria?), să am unul cu montură compatibilă (Minolta AF). Iar pentru ploaie, (ţunami etc.) pregătisem un aparat compact, hidroizolat, Minolta Vectis　Weathermatic.

În Hiroşima, între 3 şi 5 mai a avut loc un eveniment cu o tradiţie de puţin peste 30 de ani: Festivalul florilor. Se estimase că vor fi cel puţin 1.600.000 de participanţi şi peste 70 de scene. Cum soţia mea nu fu angrenată*, ba, mai mult, plecă la Osaka, iar fiul meu alese să meargă cu ea, numai bine, am putut să îmi pun planul de evaziune în aplicare. De asemeni, ţinînd seama că trupele americane participă la reconstrucţie în Tohoku, mitingul aviatic** de la Iwakuni nu a mai avut loc. Am scăpat astfel de bubuituri supersonice la cotiturile de deasupra Miyajimei (la numai 20Km de Iwakuni).

––––––––

* Pe 5 mai 2010, o echipă de flamenco a evoluat pe scena instalată de postul local NHK chiar în faţa sediului. Atunci a ieşit la rampă şi soţia mea.

** O fotografie luată la Iwakuni în mai 1998. Scuzaţi calitatea. Am folosit un aparat foto de carton.

Aşa arăta zona centrală în dimineaţa festivalului.↓

Tarabe încă nedeschise….şi (jos) corturile instalate încă de la sfîrşitul lui aprilie, pentru trupele de artişti amatori ce vor defila pe Bulevardul de 100m (lăţime).↓

M-am trezit cînd s-a crăpat de 12, mi-am pus desagele pe gloaba mea bătrînă (fără schimbător de viteze) şi am tăiat oraşul.

Viteză mică de croazieră (cca. 6Km/oră). M-a prins seara în oraşul Hatsukaichi.

Notă Fotografiile nu reprezintă decît studii de culoare. Nu neapărat obiective turistice. Orele crepusculare sunt şi cele mai tentante pentru jocuri de atmosferă şi de culori. Cît de reuşite sunt pozele, rămîne să aprecieze fiecare privitor. Cu un clic pe rotiţa mausului puteţi vedea pozele mărite în fereastră separată. Pentru cei interesaţi de tehnica fotografică, voi lista mai tîrziu parametrii expunerii. Ora, ziua din calendar şi latitudinea (34 de grade N) vă pot da o idee şi despre iluminarea naturală în momentul fotografierii. Pozele nu sunt prelucrate mai mult de o decupare sumară, de îndreptarea orizontalei acolo unde se cerea, şi de reducerea dimensiunilor. Nu am folosit filtre.

Fotografia din dreapta a fost făcută pe film APS (lat de numai 24mm) scanat la 1200dpi.

.
Templul este dedicat siguranţei rutiere. Şoferii îşi duc maşinile pentru sfeştanie. Preotul le dă cu sperietoarea lui de muşte pentru a alunga duhurile rele. DN2 trece mai spre sud printr-o buclă de bypass, iar bicicleta nu are acces acolo. Am fost nevoit să o iau pe un drum lăturalnic pînă la port. Aşa am ajuns la templu în fapt de seară şi neintenţionat. Prin faţa templului trece linia de tramvai, iar prin spate, linia ferată ce duce la Iwakuni, şi mai departe, la Shimonoseki. Spaţiul este strîmt. Colac peste pupăză, pe fîşia litorală se mai află şi o ditamai clădire a unui „barcodrom”. De partea cealaltă a clădirii (nefigurate pe aici) se află bazinul împrejmuit. Pista de întrecere, a nervoaselor bărci, cum ar veni.
.
.
.
.


.
.
.
.

Întind cortul pe întuneric. Lumina lanternei cu LED este puternic polarizată şi de aceea supărătoare la ochi. Am ameliorat situaţia cu o pungă de 1 leu.
Mi-am aşternut de somn. Patru ore. La ora 3 eram deja echipat şi spălat pe dinţi. Găuream cu un LED noaptea fără Lună. Decopertam poteca spre culme, unde aveam să întîmpin răsăritul brun al Soarelui.

(va urma)

Aplic raportul tehnic asupra parametrilor expunerii.

E mai puţin important, dar 発光禁止 se referă la blitz, şi înseamnă că l-am reprimat.

EDIT IIAcum îmi dau seama că am eclipsat tocmai cronologia. Rog a fi iertat pentru uşurătate. Voi reface raportul deîndată ce voi avea mîna liberă.

Revenit: