Fără buletin

(link scurt: http://wp.me/pKahb-16P)

A venit noua carte de sănătate. Prin poştă. Încercînd să o dezlipesc de pe hîrtia pe care fusese fixată în plic, mi-a atras atenţia un colant de acoperire a datelor cu caracter personal.
Ce date o trebui să ascund?, îmi zic. Odată ce eliberai cartea de pe suport, aflai. Hopa! O noutate. Pot să optez pentru destinaţia pe care organele mele o pot avea la o adică. Mă uit pe cartea veche, aceleaşi texte, cărora nu le dădusem nicio atenţie vreme de 9 luni, de cînd s-a schimbat formatul.
Reflectez scurt: păi, ăsta e un testament în toată regula. Dar, înainte de orice, să vedem ce scrie pe dosul cărţii de sănătate:

Lăsăm la o parte prima casetă (備考）. Aceea oricum rămîne la vedere şi e doar pentru menţiuni de urgenţă în viu.
Ne concentrăm asupra textului de sub. Traduc aproximativ:

Mai jos vă puteţi exprima opţiunea la donarea de organe. În cazul în care veţi completa rubricile de mai jos, alegeţi prin 〇　una din cele trei clauze:

1. În cazul în care îmi moare creierul SAU îmi stă definitiv inima, sunt de acord să donez orice organ în scopul transplantului.
2. Sunt de acord să donez organe NUMAI în cazul în care îmi stă definitiv inima*.
3. Nu sunt de acord să donez NICIUN organ.
《În cazul 1. sau 2., dacă aveţi vreun organ pe care NU doriţi a-l dona, marcaţi-l cu ×.》
【inima, plămînii, ficatul, rinichii, pancreasul, intestinul subţire, globul ocular】
｛loc pentru însemnări speciale––––––––-｝
Dat la data: anul–-luna–ziua–
Semnătura titularului (olograf)–––-Semnătura unui membru al familiei (olograf)–––

Peste înscrisul de servitute voluntară postmortem se aplică colantul expus mai jos. I-am lăsat şi cotorul cu instrucţiunile de aplicare, pentru cazul în care vreunui grangur de la ministerul sănătăţii şi muncii va găsi de cuvinţă să documenteze reforma hîţogăriei în sănătate (am denaturat colantul dar nu inscripţia: sigiliu pentru protecţia datelor cu caracter personal)

Aşadar, un card de sănătate cu clauze testamentare. Spre deosebire de un testament obişnuit, cred că cel de pe cartea de sănătate are valabilitatea egală cu cea a cărţii. În orice caz, el poate fi reînoit şi răzgîndit anual.

În continuare permiteţi-mi să aplic copia după faţa cărţii ce tocmai expiră. Am scanat-o şi am denaturat-o. Cea nouă este deja în vigoare, deşi cea veche încă nu a expirat (v. dreapta sus în poza de mai jos 31 iulie).

După cum vedeţi, cartea de sănătate are formatul unei cărţi de credit. Nu are poză şi nici informaţie electronică în ea. Am descoperit însă un element de siguranţă latent pe original. La copiere, apar în filigran ideogramele 複写 (copie). Sunt abia perceptibile. Să mai zică cineva că securizarea costă. Nu costă cine ştie ce. Iată! Totul se face din cerneală. Ca la bancnotele pentru delictul flagrant de mită.

Cartea este din hîrtie cerată, cam de consistenţa unei cărţi de joc, şi dă la palpare aceeaşi senzaţie ca un as, dacă e în termenul de valabilitate, sau de doiar de treflă, cînd e expirată. Cea expirată e recomandabil să fie denaturată şi aruncată la gunoi dacă nu ne mai trebuie.

Nu detaliez înscrisul. Cine doreşte, mă poate întreba. Ce pot să vă spun este că seria şi numărul se regăsesc şi la cartea nouă, şi probabil şi la următoarele, dacă nu îmi schimb domiciliul.

Mai jos aplic, la rezoluţia de 300PPI, copia după faţa şi dosul unui pliant cu instrucţiuni de aplicare a aceleiaşi rutine testamentare, dar pe permisul de conducere. Pentru a le da guvernanţilor noştri surse de plagiat.

–––––––––
În orice caz, la donaţia de organe, acordul prezumat al titularului nu există în legislaţia japoneză. Doar acordul explicit, în formatul prezentat mai sus, sau acordul negociat cu familia în momentul critic, şi fără vreo recompensă materială.
În ipoteza dublei completări, dar cu diferenţe de conţinut, nu ştiu ce se poate întîmpla, dar pot presupune. Pe semne, cea mai recentă dată de încheiere se va lua în consideraţie. În cazul pluralităţii de documente, deşi tăria juridică a celor două documente este riguros egală, totuşi, ţinînd seama că durata de valabilitate este mai mică la cartea de sănătate, e de aşteptat ca ultima exprimare a voinţei să fie pe ea. Probabil va exista şi un precedent tranşat cumva. Fie administrativ, fie judecătoresc.

–––––––––
Dacă, în România, legiuitorul va găsi de cuvinţă să aplice o schemă asemănătoare pe permisul de conducere, MAI va trebui ţinut departe. MAI nu va avea niciun drept de a se pronunţa asupra calităţii întocmirii testamentului pe permisul de conducere. Nu e treaba lui. Nu e normal ca ceva opţional, ce ţine de dreptul asupra propriului corp să intre în vreo chestie contravenţională. Aşa cum nu era normal să fii amendat pentru lipsa ştampilei cu grupa sanguină pe buletinul de identitate.

––––––
* e vorba de moarte în condiţiile legii. Legea japoneză defineşte moartea clinică prin oprirea ireversibilă a inimii.
Profit de ocazie pentru a lămuri un termen folosit prost de către mînuitorii contemporani de limbă română.
Moartea clinică este de fapt moartea de-a binelea. Din moartea clinică nu se trezeşte nimeni.
Ceea ce semidocţii „gornalişti” numesc moarte clinică, în termeni de specialitate se cheamă moarte aparentă. Pe semne, moarte aparentă nu le sună suficient de supercalifragilistic pentru a atrage cititorii de tabloide, de unde şi autobăgarea în seamă cu bombasme.