★ Nedumeriri în interregn
Întrucît niciunul din cei 200 de invitaţi nu a văzut ceva în neregulă la organizare, am scris una mică la Administraţia Prezidenţială, cu ocazia prilejului recepţiei private date de Preşedinte pe 21 decembrie. Fiind ceva de interes public, îmi permit să public. Voi publica şi eventualul răspuns. Iar dacă el nu va veni, sau va fi nesatisfăcător, îl voi căuta în altă parte.
–– Original Message ––
(Codificarea caracterelor grafice Unicode UTF-8)
Rog redirecţionarea către compartimentele de: Comunicare publică, Control financiar intern, Audit şi Protocol. Răspuns aşteptat via e-mail.
Stimaţi domni,
Este pentru prima oară cînd vă scriu în noua organigramă. Mă numesc Marius Mistreţu, cetăţean român, cîrciumar în Hiroşima.
Zilele trecute mi-a parvenit o ştire ce m-a nedumerit. Mai precis, m-a nedumerit formula: recepţie privată. Întrebarea imediată este: ce să caute o recepţie privată într-o instituţie publică? Contrariat, am căutat pe net: recepţie+privată+Cotroceni. Toate rezultatele erau însoţite de semnificantul Iohannis. Am reluat căutarea şi în asociere cu numele altor Preşedinţi. Rezultat: niciunul fără Iohannis.
Dată fiind noutatea, am încercat să văd ce lege ar putea legitima organizarea de evenimente private într-o instituţie publică. Am căutat Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Administraţiei Prezidenţiale (ROF). Chiar din articolul 1, ce preia textul din Legea 47/1994, rezultă că scopul AP este (citez): „Activitatea serviciilor Administraţiei Prezidenţiale are ca scop îndeplinirea prerogativelor şi
exercitării competenţelor ce revin Preşedintelui României stabilite prin Constituţia României şi alte legi, precum
şi administrarea patrimoniului instituţiei.” (am încheiat citatul).
Cu alte cuvinte, AP este infrastructura Capitolului II al Secţiunii a 3-a a Constituţiei. AP este bun de utilitate publică. Ca bun de utilitate publică nu poate fi folosit în privat decît cel mult pentru audienţe private. Totuşi, recepţia nu este audienţă, chiar dacă seamănă în sensul că are un emiţător şi un receptor. Pe scurt, cu excepţia activităţilor de igienă personală (fizică şi mentală), cam tot ce face Preşedintele în Palatul Cotroceni este de interes public. Cam tot ce face AP în Palatul Cotroceni este de interes public. Alte activităţi private sunt admisibile, dar în alte locuri, din bugete personale.
Stimaţi domni,
În virtutea legii 544/2001, vă rog ca, în termenul legal de 30 de zile, să aveţi amabilitatea de a-mi răspunde la următoarele întrebări:
1) Ce lege permite organizarea în incinta Palatului Cotroceni a unui eveniment colectiv privat?
2) În cazul în care răspunsul la 1) este pozitiv. vă rog să îmi indicaţi sursa de finanţare privată pentru evenimentul privat. (persoană naturală sau juridică, cu cetăţenie/ sediu social român(ă) sau străin(ă) etc.)
3) Cît costă închirierea Sălii Unirii pe oră/ zi/ eveniment cu tot cu costurile de pază şi protecţie?
4) În cazul în care a fost o eroare de comunicare publică, iar evenimentul din 21 decembrie 2014, de la ora 15, a fost, totuşi, de interes public, vă rog să precizaţi ce alt criteriu de selecţie* a participanţilor, înafara calităţii de agent electoral (direct sau indirect, conştient sau inconştient) a fost luat în consideraţie. V-aş fi recunoscător dacă mi-aţi furniza şi nota de fundamentare a evenimentului, în care să apară cuantificat şi interesul public.
5) Cine a organizat recepţia din 21 decembrie, ţinînd seama că decretele de numire a consilierilor au fost semnate abia pe 22 decembrie? Cine a aprobat lista şi mobilizarea fondurilor publice în interregn?
Update: Din surse ce doresc să rămînă anomine, am aflat că şi alţi Preşedinţi au iniţiat recepţii similare la instalare. Deosebirea este că ele nu au fost comunicate. Nu înseamnă că au fost şi în regulă.
Ştiu, fondul de protocol este la dispoziţia ordonatorului de credite, dar nu şi la cheremul său. Totodată, vă previn că, în pregătirea eventualului răspuns la cele 5 întrebări, datarea ex post a documentelor, reprezintă faptă penală. De asemeni, lipsa unui răspuns competent şi lămuritor din partea compartimentelor enumerate mai sus, sau a scuzelor publice faţă de cetăţeni, din partea Preşedintelui, ceea ce ar însemna recunoaşterea uneia sau a unei serii de erori, mă voi vedea nevoit să caut răspunsul, la alte autorităţi ale statului.
Cu speranţa eradicării arbitrariului din conducerea României, permiteţi-mi să vă urez: Crăciun fericit!
Marius Mistreţu – cîrciumar
Hiroşima
––––––––––––––
* Calitatea de susţinător direct sau indirect, conştient sau inconştient al Preşedintelui ales, nu poate fi considerată de interes public, deoarece acest lucru ar intra în coliziune cu ARTICOLUL 80 (1) Preşedintele României reprezintă statul român…(…) Ar însemna că statul român îşi manifestă recunoştinţa doar faţă de o parte a poporului. Iar Preşedintele „tuturor românilor” devine în fapt preşedintele „anumitor români” (am numit oligarhia).
Discrepanţa se înlătură uşor. Recomand Compartimentului de Protocol să propună ca la evenimentele semi-informale viitoare să participe în proporţie de peste 50% şi oameni obişnuiţi, selectaţi prin tragere la sorţi, din rîndul cetăţenilor ce trimit cereri în acest sens, cu trei săptămîni înainte. Ca o paranteză: azi este ziua de naştere a Împăratului Japoniei. Sărbătoare naţională. Înafara personalităţilor abonate, vin să îl felicite şi cetăţeni simpli, aleşi după procedura descrisă mai sus.
★ Statul care își expulzează cetățenii se numește România
Vreți să aflați semnificația alungării cu forța a electorilor români din curtea ambasadei*) la închiderea urnelor?
Sunt cetățeni români, literalmente alungați din România.
Cu alte cuvinte, înaintea sloganurilor izolaționiste răcnite în stradă de megafoanele alea pesediste cu țîțe – le-ați văzut la televizor – însuși guvernul României și-a expulzat o sumă de cetățeni. Fără vreo sentință judecătorească. Arbitrar. Așa cum MSR Mihai I fu fugărit în ianuarie 1990 de către fasciile iliescului.
Îmi bazez observația pe ARTICOLUL 19 din Constituție, care zice:
(1) Cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România.
(2) Prin derogare de la prevederile alineatului (1), cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza convenţiilor internaţionale la care România este parte, în condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate.
(3) Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în baza unei convenţii internaţionale sau în condiţii de reciprocitate.
(4) Expulzarea sau extrădarea se hotărăşte de justiţie.
Aștept un avocat deștept care să transpună faptele în păsăreasca juridică și să meargă cu hîrtiile la CEDO.
––––––––-
*) Curțile și clădirile ambasadelor și consulatelor României sunt teritoriu românesc.
★ În plimbarnița gîdei la Cotroceni s-a petrecut o faptă penală
Am trimis la DIICOT un denunţ penal cu următorul conţinut:
–– Original Message ––
From: Marius
To: diicot@mpublic.ro
Sent: Monday, August 11, 2014 4:52 AM (UTC+9) 10 august 22:52 ora Bucureștilor
Subject: Culegere ampla de informatii cu caracter personal
Denunţător: Marius MISTREŢU
CNP (cenzurat)
Adresa: (cenzurat)
telefon nr.: (cenzurat)
Denunţ
Stimaţi domni,
Ştiţi probabil că astăzi, 10 august 2014, personalul postului de televiziune Antena 3 a incitat publicul la o acţiune neautorizată, îndreptată împotriva interesului public, în preajma Palatului Cotroceni. Ca urmare a îndemnului mdiatic a ieşit un număr neprecizat de cetăţeni în locul indicat. Desigur, nu sunt în măsură să apreciez dacă acţiunea de azi are caracter politic, şi dacă e legal ca un post de televiziune să îşi propună scopuri politice, dar:
Ceea ce doresc să vă semnalez, este campania de strîngere de semnături de susţinere pentru un candidat la alegerile prezidenţiale, un anume Mihai GÂDEA, după cum apare pe formularul ce însoţeşte protestul neautorizat. (v. foto)
Postul Antena 3 are o reputaţie foarte proastă, întărită de sentinţa pronunţată de CAB pe 8 august a.c. împotriva fondatorului trustului de presă Intact, Dan VOICULESCU, pentru fapte grave. De asemeni, persoane din conducerea postului citat sunt în cercetări penale pentru infracţiuni de şantaj şi extorcare, specifice grupurilor interlope. În aceste condiţii, personalul întregului post Antena 3 devine suspect de infracţionalitate organizată cu încălcarea legii 677 / 2001 privind protectia datelor cu caracter personal.
Întrebări legitime: Cum pot garanta organizatorii strîngerii semnăturilor susţinătorilor, confidenţialitatea datelor cu caracter personal în condiţiile în care ANSPDCP nu a publicat încă vreun ordin sau vreo autorizaţie în acest sens? Nu cumva scopul colectării este mai probabil a fi cel infracţional?
Stimaţi domni,
Întrucît Culegerea de informaţii cu caracter personal sub masca unei candidaturi la preşedinţie îi transformă pe semnatari în potenţiale victime, vă rog să verificaţi dacă:
1) a fost eliberată vreo autorizaţie de deţinere şi prelucrare a datelor cu caracter personal de către ANSPDCP în numele numitului Mihai GÂDEA şi dacă este anterioară datei de 10 august 2014.
2) scopul real pentru care grupul suspect a fi interlop strînge date cu caracter personal (infracţional, comercial etc.)
3) sunt, sau nu, îndeplinite alte condiţii legale şi dacă există, sau nu, infracţiuni conexe sau concurente.
(Anexez două fotografii publicate pe Facebook de către doi jurnalişti: Vali PETCU şi Dan TURTURICĂ)
Vă mulţumesc.
Cu adînc respect,
Marius MISTREŢU
Hiroşima
10 august 2014
▲ Senatorul Taro Yamamoto – comportament neparlamentar
Taro Yamamoto este un actor foarte popular la cei 39 de ani pe care îi are. Anul trecut a fost distribuit şi într-un film turnat în Hiroşima, film în care, întîmplător, fiul meu avu un rol episodic, secundar spre terţiar.
Îmi povestea fiul meu că, în multele ferestre inerente filmărilor, Yamamoto, altminteri un extravertit, îi aduna în jurul lui şi le descria apocaliptic urmările accidentului de la Fukushima şi cît de rele sunt centralele nuclare.
La alegerile parţiale pentru camera superioară a Dietei, din vara lui 2013, cu aceleaşi marote antinucleare, Yamamoto a candidat şi a fost ales.
Zilele trecute, aşa cum sunt uzanţele, oamenii împortanţi în viaţa publică, apăruţi în ultimul timp, fură chemaţi la Împărat. Întîlnirea este strict protocolară. Nu se discută practic nimic. Gestul este doar un certificat de bonitate cetăţenească atribuit de către simbolul viu, Împăratul. Cum protocolul cere ca Împăratul să schimbe două vorbe cu fiecare, cînd veni rîndul senatorului, acesta îi înmînă o scrisoare. Gest nemaiîntîlnit pînă atunci.
Întrebat de reporteri ce a fost în capul lui atunci cînd a nesocotit protocolul, Yamamoto şi-a expus din nou monomania antinucleară.
Lumea politică, dar şi oamenii de rînd, (pe Twitter), îl somează acum pe senator să demisioneze. Motivul este cît se poate de raţional: dacă este parlamentar şi recurge la mijloace neparlamentare pentru a-şi atinge scopuri politice, înseamnă că este incapabil să reprezinte alegătorii în Senat.
Încă nu se cunoaşte finalul incidentului. Cert este că gestul copilăresc al lui Yamamoto a fost o tentativă de a provoca Împăratul să se exprime în termeni politici, lucru interzis de Constituţie. Începînd cu era Taisho (1911), Împăratul nu s-a exprimat politic decît în două rînduri. Prima oară în 26 februarie 1936, în timpul unui incident sîngeros provocat de Armată în procesul de militarizare a statului (Incidentul 226), iar a doua oară acum cîţiva ani, în timpul unei controverse despre utilitatea arborării drapelului şi a intonării imnului de stat în şcoli. A doua oară, Împăratul a avut grijă să nu curgă sînge. S-a exprimat evaziv: „poate că nu e nevoie să fie obligatoriu”.
Hm! Mijloace neparlamentare pentru scopuri politice?
Trebuie să vă amintesc că parlamentarii USL au făcut mai mult decît să îi înmîneze o scrisoare Preşedintelui. Încă din 2011, cîteva luni au părăsit, au chiulit în masă din Parlament, iar între timp au pus-o de revoluţii cîmpeneşti cu mercenari în Piaţa Universităţii. Pe gerul Bobotezii, televiziunile senatorilor încălzeau carele de reportaj chiar şi cu lampa de benzină, numai să nu le scape vreun cadru netransmis. Psihoza lui Taro este o nevinovată obsesie, scuzabilă eventual clinic, spre deosebire de logistica şi bănetul puse în joc de actuala şi abjecta juntă ce controlează statul. Pihoză ce se prelungeşte pînă azi.
Oare cînd se va oprobria şi în România comportamentul neparlamentar?
★ Despre chimismul postminier la Roşia Montană (VI)
Identificarăm în episodul trecut o serie de substanţe ce rezultă în procesul de extracţie şi în cel de detoxifiere, din care, cea mai mare parte sunt insolubile, iar ionul cheie este cel de calciu provenit din milionul de tone de var nestins ce va fi folosit în cei 16 ani. Menţinerea pH-ului din lac la valori mari asigură precipitarea elementelor toxice, dar nu integrală. Am identificat o posibilă acumulare de seleniu (şi probabil şi de telur), în supernatant. Tot la extracţie rezultă şi mici cantităţi de hidrogen seleniat, un produs volatil. Cît este în uzină nu este nicio problemă. Gazele trec oricum printr-un scrubăr de spălare. E de asemeni foarte probabil ca seleniul să se oxideze în timpul procesului de detoxifiere, dar asta nu rezolvă problema, deoarece seleniţii şi seleniaţii sunt în majoritate solubili.
Arsenul, de asemeni, va mai ridica probleme pe termen scurt şi mediu, deoarece oxidarea şi polimerizarea lui nu au loc spontan. E foarte probabil ca de la detoxifiere, o mare parte din arsen să rămînă tot sub formă de sulfură. Care, la concentraţia de saturaţie de 40mg/l, depăşeşte de o mie de ori concentraţia maximă admisibilă.
Prezenţa unor solubile quasipermanente, chiar dacă la concentraţii mici, în iaz, obligă exploatatorul ca în perioada de operare să folosească apa de acolo doar în circuit închis. Aşa e şi prevăzut în proiect. Doar apele „bătrîne”, provenite de pe valea Roşia pot fi epurate în staţie, cu mai puţină bătaie de cap. Eventual trimise pe cele două văi, ca debit salubru. Şi acest lucru este prevăzut în documentaţie.
Să ne aplecăm acum asupra chimismului din iaz.
Am preluat dintr-un ziar schema de transformare:
Schema cuprinde transformările cianurilor în cele trei faze: gazoasă, lichidă, solidă. Să le luăm pe rînd:
Pe ramura din stînga sus este schematizată fotoliza acidului cianhidric. Ponderea reacţiei este extrem de mică, nu numai pentru că zilele senine sunt puţine iar nopţile senine nu contează, ci pentru că concentraţia iniţială este mică: 3mg/l la ieşirea din tulumbă. Dacă socotim 15 zile durata de recirculare totală a supernatantului şi a exfiltratului, rezultă o concentraţie medie de background de 1mg/l. La 1mg/l şi la pH=8, nu mai zboară practic nimic din acidul cianhidric. Pe ramura din dreapta este figurată degradarea biologică. Ea are loc în mediu aerob, la liziera iazului, la suprafaţa mîlurilor. Este practic hidroliza nitrilului la amoniac şi dioxid de carbon. Unele bacterii au darul să decarboxileze (să metabolizeze azotul şi să elibereze dioxidul de carbon) altele, să dezamineze (să metabolizeze carbonul şi să elibereze amoniacul. Cum amoniacul are solubilitate mare, nu este deloc exclus ca el să fie metabolizat direct de bacteriile iubitoare de azot. Fiind un proces aerob, amoniacul poate fi oxidat mai departe la azotiţi şi azotaţi. Însă ponderea procesului este relativ mică, datorită conţinutului mic de cianuri solubile. Nitriţii şi nitraţii sunt repede absorbiţi de către vegetaţia de plaur din vecinătate. Fenomenul se petrece în ape foarte puţin adînci, sau în sediment umed expus.
Aşadar, la interfaţa gaz-lichid şi în ape foarte puţin adînci, au loc procese oxidative.
Tot proces oxidativ întreţinut de către microorganisme este şi oxidarea arsenului la arseniţi şi mai ales la arseniaţi, precum şi cea a seleniului la seleniţi şi seleniaţi. Biosinteza arseniaţilor în prezenţa fierului şi a calciului*) dă naştere unor pelicule de arseniat de fier trivalent extraordinar de rezistente şi de impermeabile, ce îmbracă eventualele particule purtătoare de potenţiale surse de toxicitate metalică. Fenomenul de glazurare cu poliarseniaţi are loc în mod natural şi în haldele de pe valea Roşia, şi în galerii, dar mult mai dezordonat, cu eficacitate mult mai mică, din cauza acidităţii.
Este de la sine înţeles că, odată cu oxidarea seleniului are loc şi oxidarea la sulfaţi a sulfurilor rămase neatinse de procesul tehnologic.
Observăm că la biodegradarea oxidativă au loc atît fenomene dorite, cît şi fenomene nedorite. Unele substanţe precipită, altele devin solubile. Unele ies din sistem, altele precipită.
Continuăm. O altă serie de reacţii ce au loc în mediul apos este cea de fotoliză a complecşilor ciano-metalici:
Trebuie spus că fotoliza complecşilor este valabilă în primii milimetri de apă sau în primul milimetru al nămolurilor expuse la soare. Deoarece complecşii înşişi ecranează pătrunderea luminii în stratele adînci. Ponderea fotolizei complecşilor metalici este mult mai mică în apă decît în mîluri. Dar odată eliberat acidul cianhidric, el însuşi se descompune fotochimic. Sau polimerizează. Fiind reacţii în mediul alcalin, este de aşteptat ca ionii centrali din complecşi să precipite sub forma hidroxizilor corespunzători.
Grosul metamorfozei are loc însă în adîncime, acolo unde se adună peste 90% din complecşii ciano-metalici. Ei se vor descompune în zeci de ani. Deocamdată să rămînem la cianura liberă din adîncime:
Pe ramura de sus este o nerealistă reacţie cu sulful nativ. Minereul de la Roşia nu conţine sulf nativ. Dar teoretic, cianura poate întîlni un ion de sulfură solubilă, care să reducă un ion metalic, apoi să formeze sulfocianură. Mult mai probabile sunt reacţiile de hidroliză a cianurii, cu dezaminare, la care se adaugă reacţii de reducere a sulfaţilor la sulfuri. Din cele două reacţii rezultă aceiaşi produşi încercuiţi pe ramura de sus: H2S şi NH3.
În schemă este şi o eroare ce a trecut neobservată din Australia în România, pînă aici în Japonia: am încercuit ionul CH4(+) deoarece e de fapt NH4(+) (ionul amoniu). Ar mai fi metanul. El ia naştere natural în mîluri, dar nu are sarcină electrică.
Hopa!
Combinaţia de hidrogen sulfurat cu amoniac este reactivul unei întregi grupe de analiză a cationilor, mai exact, grupa a III-a analitică, numită şi grupa sulfurii de amoniu. Puteţi reveni la lista de insolubile din articolul precedent, să observaţi că hidroxizii unor metale tranziţionale au produse de solubilitate foarte mici. De ordinul zece la puterea minus 18 – minus 36. Atît hidroxizii cît şi sulfurile lor precipită cantitativ.
Încet, încet, pe măsură ce hidrogenul sulfurat este fabricat de bacterii, el transformă pînă şi hidroxizii metalici în sulfuri.
O altă serie de reacţii va fi cea a smulgerii liganzilor din complecşii ciano-metalici sedimentaţi. Procesul va fi lung, deoarece necesită selectarea unor tulpini de bacterii în regim anaerob, rezistente la presiune. Hrana lor va consta chiar din carbonul şi azotul provenite din complecşii ciano-metalici. Se eliberează astfel ionii centrali, ce mai departe vor fi imobilizaţi sub formă de sulfuri.
Practic, în apele adînci are loc procesul invers, cel de întoarcere a metalelor toxice în stadiul anterior excavaţiei. Procesele reductive din mîlul apelor adînci sigilează practic ciclul: mobilizare-imobilizare.
Iazul nu va mirosi niciodată a hidrogen sulfurat, deoarece el va fi captat**) de ionii metalici.
Dacă ar fi să evaluăm, după mecanismele expuse mai sus, capacitatea de autoepurare a iazului, ea poate fi mai mică în primii ani, deoarece apele sunt mai puţin adînci, iar impurităţile din peisajul scufundat ar putea influenţa semnificativ pH-ul. Dar pe măsură ce sedimentele vor spori, inerţia sistemului va permite stabilizarea miocroflorei utile. Însă nu în tot cuprinsul. Cît timp vor fi deversate suspensii reziduale, va fi greu de menţinut un mediu favorabil productivităţii microbiologice. Oricum, exploatatorul va avea 16 ani la dispoziţie să amenajeze şi să optimizeze cele două lagune de epurare semipasivă din aval. Lagune despre care vom vorbi în următorul articol.
––––––––
*) sulfatul de calciu omniprezent în sediemnt face ca arseniaţii să devină complet insolubili. Pe acelaşi gen de reacţie, o instalaţie de defosforare (arsenul este rudă bună cu fosforul) a apelor reziduale din Hiroşima, foloseşte ca agent de defosforare spărturile panourilor de partiţionare a birourilor şi încăperilor. Aşadar, un deşeu de gips (sulfat de calciu) din construcţii este folosit pentru a preveni pătrunderea fosforului în mare, şi astfel a frîna dezvoltarea planctonului marin cu potenţial sufocant pentru culturile de stridii.
**) Într-un port din judeţul Yamaguchi, schimbul mareic de ape era insuficient pentru a împiedica dezvoltarea hidrogenului sulfurat în mîlul marin. Oamenii se plîngeau de miros. Soluţia a fost bascularea cîtorva tone de şpan de fier pe fundul portului. Fierul rugineşte, iar rugina captează hidrogenul sulfurat. Marea Neagră, de asemeni, se reîmprospătează o dată la 271 de ani (spre deosebire de Marea Mediterană, o dată la 80 de ani). Este cunoscută ridicarea uneori a hidrogenului sulfurat la suprafaţă. Fenomen ce le cam dă dureri de cap marinarilor.
★ Despre chimismul postminier la Roşia Montană (V)
În episodul trecut descoperirăm că o serie de reacţii de precipitare au loc chiar în tulbureala epuizată, în timpul fazei de detoxifiere a cianurilor. În altă parte am identificat cîteva antagonisme naturale ce se pot petrece chiar şi pe valea Roşia cum ar fi inocuizarea reciprocă a arsenului cu fierul. Problematică în inocuizarea naturală de pe valea Roşia este dezorganizarea terenului. Nu totdeauna se nimereşte combinaţia potrivită de ioni care să precipite şi astfel să devină netoxici.
Pe valea Corna, toate substanţele mai mult sau mai puţin toxice se adună în iaz, unde interacţiunile sunt mult mai libere şi în acelaşi timp mai bine izolate de vecinătăţile civile. Un ion metalic toxic, plecat din uzină, sau născut în iaz, are mult mai multe şanse de a-şi găsi perechea împreună cu care să precipite. Dacă nu la coada lacului, în orice altă parte a lui. Cu alte cuvinte, iazul de decantare este o mare haldă concavă, cu mare mobilitate internă. Observaţi diferenţa faţă de şiroirile dezordonate şi de ieşirile libere din sistem de pe valea Roşia. Pe scurt, iazul formează un sistem aproape închis, unde procesele chimice şi biochimice de inocuizare indusă sau naturală, au loc mai rapid şi mai bine controlat.
Desigur, există şi limite pe care vom încerca să le aflăm. Nu va fi prea uşor, dar nici imposibil.
Iată mai jos un tabel general de screening rapid. Puteţi imagina orice substanţă rezultată din datele de intrare, după care puteţi vedea rapid dacă este sau nu solubilă. Tabelul e preluat şi reformatat cu anionii pe linii şi cu cationii pe coloană. Este doar orientativ:
Pentru ceea ce ne interesează pe noi, am întocmit o listă cu produsele de solubilitate ale compuşilor pentru care am găsit date:
Arseniat de fier(3+) – FeAsO4 – 1.47xE-09%
Sulfocianură de plumb(2+) – Pb(SCN)2 – 0.553%
Hexacianoferat de mangan(2+) – Mn2Fe(CN)6 – 0.001882%
Hexacianoferat de plumb(2+) – PbFe(CN)6 – 0.0005991%
Sulfură de arsen (nativă) – As2S3 – 0.0004% (cca. 40mg/l)
Cianură de cadmiu – Cd(CN)2 – 0.022%
Hexacianoferat(II) de cadmiu – Cd2Fe(CN)6 – 0.00008736%
Carbonat de cadmiu – CdCO3 – 0.00003932%
Hidroxid de cadmiu – Cd(OH)2 – 7.2×E-15%
Molibdat de calciu – CaMoO4 – 0.004099%
Calcium phosphate – Ca3(PO4)2 – 0.002% (orientativ, pentru comparaţia cu arseniaţii)
Selenat de calciu – CaSeO4.2H2O – 9.22% (!)
Arseniat de cobalt(2+) Co3(AsO4)2 – 6.80×E-29mol/l
Sulfocianură de cupru(1+) – CuSCN – 8.427xE-07%
Sulfat de cobalt(2+) – CoSO4 – 36.1% (!)
Copper(I) cyanide CuCN 1.602E-09%
Hidroxid de cupru(2+) – Cu(OH)2 – 0.000001722%
Arseniat de cupru(2+) – Cu3(AsO4)2 -7.95×E-36mol/l
Oxalat de cupru – CuC2O4.2H2O – 2.1627xE-10%
Seleniat de cupru – CuSeO4 – 17.5% (!)
Selenit de cupru – CuSeO3 0.002761%
Seleniat de galiu(3+) – Ga2(SeO4)3.16H2O – 18.1% (!)
Hidroxid de galiu – Ga(OH)3 – 7.28×10-36mol/l
Hidroxid de indiu(3+) – In(OH)3 – 3.645xE-8%
Hidroxid de fier(2+) – Fe(OH)2 – 0.00005255%
Hidroxid de fier(3+) – Fe(OH)3 2.097xE-09%
Cromat de plumb(2+) – PbCrO4 – 0.0000171%
Hidroxid de plumb(2+) – Pb(OH)2 – 0.0001615%
Molibdat de plumb(2+) – PbMoO4 – 0.00001161%
Oxalat de plumb(2+) – PbC2O4 – 0.0006495%
Hidroxid de plumb(4+) – Pb(OH)4 – 7.229xE-11%
Sulfat de plumb (2+) – PbSO4 – 0.003836%
Seleniat de plumb(2+) – PbSeO4 – 1.37×10-7mol/l.
Ele pot fi mult mai multe. Le-am selectat pe cele cu solubilitate foarte scăzută, deoarece, ţinînd seama de pH-ul alcalin al apelor din iaz, formarea lor este mai probabilă.
Chiar dacă o sare solubilă se formează, fiind mediu apos, este imposibil ca anionul sau cationul să nu dea de un ion complementar cu care să precipite.
Din păcate nu am avut timp să unific unităţile de măsură. Unele substanţe sunt exprimate în moli la litru, altele, în procente. Valorile cu prea multe zerouri după virgulă sunt contrase ca puteri negative ale lui 10, exprimate ca „xE-8” de pildă, însemnînd că mantisa se împarte la 100 de milioane.
Deşi probabilitatea este mică, am listat şi cîţiva oxalaţi, ţinînd seama că dicianul este teoretic nitrilul acidului oxalic. În orice caz, formiaţii şi oxalaţii nu pot avea viaţă lungă într-un mediu în care foamea de substanţe organice este mare.
Am marcat cu semnul „(!)”, substanţe periculos de solubile, cărora nu le-am găsit un destin insolubil pe termen scurt. Este cazul seleniaţilor, care, deşi proporţional sunt în cantităţi infime, nu le-am întrevăzut reacţii de precipitare rapidă. Asta înseamnă că în apele iazului, se vor acumula seleniaţi şi posibil şi teluraţi.
Hopa!
Iată o oportunitate pentru Acad. Ionel Haiduc să propună o instalaţie de deseleniere a supernatantului din iaz, că tot plîngea după elementele valoroase. Ceva cu schimbători de ioni poate foarte bine concentra seleniul, cu costuri relativ mici.
Nu am pomenit nimic despre vanadiu şi titan. Nici nu e cazul. (Hidr)oxizii de vanadiu şi vanadaţii sunt de felul lor insolubili. Iar titanul nu va consimţi să se dizolve, în niciuna din fazele procesului tehnologic. Pentru vanadaţii şi polivanadaţii rezultaţi din oxidarea vanadiului din sulfuri, însuşi mineralul purtător de titan (probabil rutilul) reprezintă o matrice foarte bună de co-cristalizare. Afinitatea sterică reciprocă a oxizilor şi respectiv oxoanionilor celor două metale este foarte mare.
Aşadar, o mare parte din materiile toxice sunt, fie distruse, fie precipită. Dintre cele precipitate însă, rămîn periculoşi complecşii ciano-metalici, chiar dacă mai devreme sau mai tîrziu vor precipita stabil.
Hopa!
Acad. Ionel Haiduc semăna panica, bazîndu-se tocmai pe complecşii ciano-metalici. Spunea domnia-sa că la căldură se vor descompune volume uriaşe de feri- şi ferocianuri, otrăvind mediul. Date certe: la 70 de grade, fericianura abia începe să piardă apa de cristalizare. Iar de descompus, se descompune la fierbere. La altitudinea iazului, apa fierbe cam la 96 de grade. Va fi imposibilă descompunerea fericianurilor, chiar dacă întregul iaz ar fi aşezat pe o plită de 300ha.
Altfel, ferocianura de potasiu şi amoniu este folosită în zootehnie la doze de 1-15mg/kilocorp. Ceea ce înseamnă că un om de 70Kg poate înghiţi pînă la un gram de ferocianură, fără să se intoxice. Am găsit datele într-o documentaţie europeană datată 1998. Actul normativ este unul cu aplicare ocazională. Ferocianura solubilă este menită să prevină pătrunderea cesiului (radioactiv) în corpul animalului, în cazul unei catastrofe nucleare de pace. Ferocianura precipită cu cesiul, compus ce se elimină prin fecale, prevenind contaminarea internă. Aşadar, la concentraţiile mici de complecşi metalo-cianici, animalele din zonă nu ar suferi dacă ar bea accidental apă din iaz. Iar dacă unii complecşi ciano-metalici precipită cu ioni alcalini (cesiul este rudă cu sodiul şi cu potasiul) cu atît mai probabilă este precipitarea cu cationi metalelor tranziţionale.
Vom reveni la complecşii cianometalici atunci cînd vom vorbi despre chimismul pe termen lung.
★ Despre chimismul postminier la Roşia Montană (IV)
Facem întîi o scurtă incursiune în amplasament, pentru a ne fixa mai bine ceea ce este acid de ceea ce este alcalin.
În primplan este valea Roşia. Contururile portocalii indică cele patru cariere. (pentru persoanele mai impresionabile, cei „patru munţi” care sunt doi versanţi) Contururile galbene arată aproximativ unde vor fi halde de steril neprelucrat. Roca grosieră sterilă, se va folosi mai ales la astuparea carierelor Jig şi Orlea din partea dreaptă a văii (stînga în imagine). Apele scurse din cariere, sunt tributare, văii Roşia. Cele tehnologice, văii Corna. Apele acide vor fi numai pe valea Roşia (ca şi în prezent). Ele vor fi colectate într-un iaz mai mic, ce urmează a fi reconfigurat, de unde vor fi pompate în staţia de epurare de pe cumpăna celor două văi principale.
Pe valea Corna, cu albastru este marcat „iazul de cianuri”. (voi arăta mai tîrziu de ce între ghilimele.) În el se vor colecta şi niscai ape acide de pe haldele de steril grosier de pe versantul stîng.
Aşadar, valea Roşia va fi colectoare de ape acide, în timp ce valea Corna va colecta apele industriale alcaline şi va reţine şi sterilul măcinat, rezultat din procesul de extracţie-detoxifiere.
Organizarea spaţiului este mai detaliată în planul de amplasare din documentaţia RMGC:
Forma este de bumerang, cu braţele pe cele două văi. Se pot identifica cu verde ariile deneatins: stivele de sol vegetal, localităţi şi cartiere, aria protejată, monumente naturale şi cimitire. Vor mai fi două cariere, marcate cu roşu brun, una de andezit, în cotul bumerangului şi una de gresie, mai la vest, lîngă iazul de ape acide. Stiva de minereu sărac va fi chiar lîngă uzina de extracţie.
Să descriem sumar procesul de producţie. Minereul se macină fin, se amestecă cu var şi cu cianură şi se supune extracţiei. Adaosul de cărbune activ face ca metalele de interes să se concentreze în particulele de cărbune. După faza asta, partea electrochimică şi metalurgică nu ne interesează. Pentru noi, mai interesante sunt deşeurile.
Trebuie spus că la Baia Mare, tulbureala (minereu amestecat cu soluţii de chimicale) după ce se epuiza, cînd încă mai conţinea 500mg/l, se arunca direct în iaz. Altminteri, precar barat. Cumulul de nesimţiri a dus la accidentul din anul 2000.
Nu este cazul RM, unde norma internă de zvîrlire este de sub 3mg/l. Adică doar de 1/150 din ceea ce se petrecea la Baia Mare. Iar barajul va fi mai tare ca orice alt baraj de pe glob.
Cum ziceam, la Roşia Montană, partea interesantă pentru noi pe termen lung este tocmai ceea ce urmează la prelucrarea deşeurilor, deoarece, precum se ştie, în deşeuri rămîn şi cianuri nevolatile. De fapt, complecşi cianuraţi ai unor metale tranziţionale, a căror transformare ulterioară este de-a dreptul fascinantă.
Elementul cheie în tot procesul de inocuizare a deşeului este calciul. Este omniprezent. Încă de la faza de măcinare fină se adaugă var nestins. Cianura atacă sulfurile native şi eliberează anionul solubil sulfură S(2-). Prin dizolvarea piritelor ia naştere sulfura cel puţin parţială de calciu*) Ca(HS)2, care la rîndul ei, are puterea de a tăia punţile de sulf din pirite**) şi de a grăbi atacul.
Simultan, în băile de cianurare iau naştere şi tiocianaţii (numiţi şi sulfocianuri sau rodanuri) cu care încerca acad. Ionel Haiduc să sperie lumea. Tiocianaţii, la fel ca cianaţii tipici (cianuri cu oxigen în moleculă) sunt compuşi metastabili. Procedeul detox cu dioxid de sulf şi oxigen, catalizat cu ioni de cupru, face praf cam tot ce e tiocianat. Oxidarea are loc asemănător cu cea din suveica de fier(3+)-fier(2+), descrisă anterior. Cuprul divalent oxidează sulfocianura şi în acelaşi timp se reduce la cupru monovalent, ce ulterior este din nou oxidat în mediul puternic oxigenat, la cupru divalent. Iată curba destrucţiei sulfocianurilor în timp:
În mai puţin de 30′, sulfocianura se duce naibii. Presupunînd că nu se duce naibii cu totul, ea este toxică în proporţie de doar 1/7 din cea a cianurilor solubile, deoarece cam toate vietăţile moştenesc gene ce fac posibilă sinteza unei enzime numite rodanază, responsabilă de detoxifierea intracelulară a sulfocianurilor. Moştenirea ne vine de pe vremea cînd atmosfera Pămîntului conţinea acid cianhidric şi era reducătoare.
Hopa!
Dacă vreţi să vă convingeţi de prezenţa sau de absenţa sulfocianurilor în iaz, într-o excursie de documentare puteţi lua o sticluţă cu soluţie diluată de clorură ferică. Dacă la amestecarea apei din iaz cu clorura ferică, conţinutul flaconuluise înroşeşte, înseamnă că încă mai sunt tiocianaţi liberi. Puţin probabil. Voi arăta şi mai jos, şi în altă parte, de ce.
Ţinînd seama de rolul cheie al ionilor de cupru în catalizarea destrucţiei toxicelor, cine a pus la punct tehnologia nu s-a bazat nici măcar pe cuprul nativ prezent în minereu. Lista de chimicale cuprinde cîteva sute de tone de piatră vînătă, ce se adaugă în procesul detox. Semnul că exploatatorul nu îşi permite să se facă doar că detoxifică.
Conform procedeului de extracţie descris în raportul de mediu, cianura liberă din tulbureală, se recirculă parţial, ceea ce reduce volumul suspensiei de tratat. De asemeni, conţinutul de cianuri din faza apoasă scade încă din prima etapă a extracţiei, datorită complexării cu ionii metalelor tranziţionale din sistem şi a conversiei cianurilor în tiocianaţi. La detoxifierea accelerată, în atmosferă de dioxid de sulf şi oxigen, alte procese favorabile se petrec: sulfaţii formaţi reduc pH-ul, dar în acelaşi timp, ionii de amoniu rezultaţi din una din reacţiile de oxidare a cianurii, îl ridică. Amoniacul, împreună cu hidrogenul sulfurat provenit din hidroliza parţială a sulfurilor solubile, au darul să precipite din nou metalele tranziţionale, fie sub formă de hidroxizi, fie direct sub formă de sulfuri.
Hopa!
Reţineţi alăturarea: H2S şi NH3, deoarece ne vom mai întîlni cu ea în iaz, în cu totul alte împrejurări.
Desigur, tiocianaţii mai au marele avantaj că, odată oxidaţi, devin radicali liberi, puternic reactivi, ce dau startul unei game largi de reacţii de oxidare atît a dioxidului de sulf şi a sulfurilor, cît şi a ionului, cian, direct în dioxid de carbon şi azot. Două gaze neotrăvitoare, din care unul are darul să precipite suplimentar ionii metalelor tranziţionale şi calciul, la carbonaţi. Excesul de ioni sulfat şi sulfit sunt însă fixaţi în faza solidă tot de către calciu.
După cum vedem, multe reacţii de precipitare au loc chiar în timpul procesului de extracţie şi detoxifiere. Ele pot continua şi se diversifică în iaz, în măsura în care încă se mai află metalice toxice în soluţie.
Într-un post viitor voi privi critic reacţiile chimice şi biochimice din ramura de inocuizare pe termen lung (valea Corna). Tot atunci voi schiţa şi un mic bilanţ de materiale pentru metalele toxice. Voi spune două vorbe şi despre extincţia lor în timp.
––––––-
*) sulfurile alcalino-pămîntoase au proprietatea de a rupe punţile de sulf din proteine, făcîndu-le solubile. Aşa de pildă, sulfura de bariu este folosită la epilarea cobailor, atunci cînd sunt folosiţi ca hrană pentru ţînţarii de experienţă. Pentru uz uman se folosesc compuşi organici (acid tioglocolic, ditiothreitol etc.), dar cam tot pe acelaşi mecanism acţionează.
**) în pirite, compuşi naturali, starea de oxidare a sulfului nu este întotdeauna (2-) ci adesea este (1-), prin combinarea sulfului cu el însuşi. Cum sulful este rudă cu oxigenul, piritele pot fi considerate omologii peroxizilor, substanţe instabile, în care oxigenul se leagă de el însuşi.
★ Despre chimismul postminier la Roşia Montană (III)
(continuare din numărul trecut)
Pînă acum am identificat cîţiva factori producători de ape acide. Am arătat că factorii fizici (aria de expunere, conformaţia terenului, prezenţa unor microorganisme etc.) pot grăbi sau frîna alterarea rocilor. Am arătat că diversitatea compoziţiei apelor scurse de pe rocile în curs de alterare este mare şi că drenajul, colectarea şi tratarea trebuie să fie cît mai centralizate. Am arătat şi cam ce anioni posibili se formează în timpul degradării.
Revenim în valea Roşia, deoarece trebuie să descriem în continuare chimismul natural, pentru a şti ce să îi cerem exploatatorului.
Întrebarea legitimă este: de unde acid, dacă acolo sunt numai săruri?
Pentru a răspunde pe înţelesul tuturor, trebuie să fac o mică incursiune în chimia electroliţilor. Sper să nu vă plictisesc.
Toată lumea ştie că acizii eliberează ioni de hidroniu, H3O(+) numiţi (impropriu) şi protoni. În timp ce bazele, ioni hidroxil OH(-).
OK. Cum e cu sărurile? Păi, sărurile, la dizolvare, dau cationi Me(n+) şi anioni An(n-). În care n>=１ reprezintă numărul de sarcini electrice. Me de la metal şi An de la anion. Rescriem formulele corespunzătoare ale bazelor şi acizilor: Me(OH)n şi respectiv (H)nAn. Dacă scoatem ionii oxidril dintr-o bază, obţinem un ion metalic. Ionul metalic reprezintă acidul complementar bazei din care provine. Şi viceversa, pentru acizi. Anionul reprezintă baza complementară acidului din care provine.
Aţi auzit probabil de baze tari şi slabe, de acizi tari şi slabi. Unii, atît de slabi încît nici măcar nu pot exista în stare liberă (acidul carbonic de pildă). Dacă un acid tare pierde protonii, el devine o bază slabă. Şi viceversa, dacă o bază slabă pierde oxidrilii, devine acid tare. Sunt patru combinaţii posibile.
Pe scurt, la disocierea sărurilor în apă, dacă anionul provine de la un acid tare, el devine bază slabă. De pildă, acidul sulfuric este un acid tare. Dar anionul sulfat este o bază slabă. Corespunzător, ne putem aştepta ca un cation al unei săruri provenite dintr-o bază slabă, să fie un acid tare. Sulfatul de fier provine dintr-un acid tare şi o bază slabă (hidroxidul de fier). Asta înseamnă că sulfatul de fier, la dizolvare, va disocia în anionul sulfat (bază slabă) şi cationul fier (acid tare). Putem spune că sulfatul de fier, deşi este o sare, este în acelaşi timp un acid destul de tare. Sulfatul de fier trivalent (în starea de oxidare superioară) poate lua uşor naştere în rocile supuse alterării. Cam acelaşi lucru se petrece şi cu sulfaţii solubili ai altor metale tranziţionale (Co, Ni, Cu, Mn, Bi, etc.) Deoarece ionii metalici provin de la baze slabe, cam toate sărurile lor sunt acide. Aşa se face că peste 20 de ioni metalici sunt mobilizaţi prin simpla acidulare a apei ce intră în contact cu roca.
Avema aşadar o idee despre originea acidităţii în apele scurse pe valea Roşia. Procesele sunt desigur mult mai complexe. În realitate, sulfatul feric, la disociere, se transformă parţial chiar în hidroxid de fier. Un coloid roşiatic ce precipită lăsînd loc pentru rconstituirea acidul sulfuric (foarte diluat, e drept) dînd caracterul acid apelor.
Dar dacă adăugăm o bază, putem corecta lucrurile. În practică se folosesc: soda caustică, soda de rufe, amoniacul, varul stins, sau chiar calcarul. Fiecare cu avantaje şi cu dezavantaje. Soda caustică de pildă, este de 1,7 ori mai eficientă decît varul stins, dar e de 9 ori mai scumpă. Calcarul e de 5 ori mai ieftin decît varul, dar are eficacitate mult mai mică în captarea sulfatului şi în grăbirea precipitării hidroxidului feric. Alegera reactivului este o chestiune de inginerie, pînă una alta.
Ziceam mai sus de procese biochimice. Ele pot agrava situaţia, deoarece, de pildă, un gen de bacterii obişnuieşte să folosească fierul ca transportor de energie*). Oxidează fierul divalent la fier trivalent. Hidroxidul de fier trivalent însă are o proprietate interesantă. Atacă alte substanţe, oxidîndu-le. Aşa de pildă, la fabricarea circuitelor imprimate, foiţa de cupru de pe placa de plastic este atacată în părţile nelăcuite, de clorura ferică. Cuprul se dizolvă (se oxidează) iar fierul se reduce la fier divalent. Acelaşi lucru se petrece şi cu piritele. Hidoxidul de fier atacă pirita şi oxidează sulful la sulfat. În acelaşi timp se reduce la fier divalent, şi eliberează şi fierul divalent din pirită. Ulterior ciclul se reia. Bacteria oxidează din nou fierul, care mai departe atacă din nou pirita. E un cerc vicios din care se poate scăpa fie ucigînd bacteria (greu, costisitor şi provizoriu) cu detergent (alt poluant) fie împiedicînd accesul oxigenului. La fel de greu. Vă daţi seama că galeriile actuale sunt o megacultură de 176ha de bacterii oxidante. Ca să nu mai spunem de haldele de steril.
Ceva asemănător se petrece şi cu arsenul din sulfurile native. Odată eliberat prin oxidarea sulfului, intră în faza apoasă. Ba, alte bacterii îl oxidează la arseniat. Arseniatul va trebui de asemeni oprit cumva, deoarece, cît e în soluţie, tot otravă rămîne. Actualmente, în apele de la Roşia, uneori s-a găsit arsen în concentraţii de mii de ori mai mari decît cele legalmente admise. Nu neapărat pentru că concentraţia absolută e mare, cît pentru că limita legală este de 10μg/l. De o mie de ori mai jos decît limita admisă pentru cianuri solubile. De ce? Pentru că arsenul, spre deosebire de cianuri, se acumulează în corp. Se fixează cu anii în oase, deoarece este foarte asemănător cu fosforul**) şi îl înlocuieşte în structuri. Ca să nu mai zic de defectele pe care le provoacă în punţile de fosfor din ADN.
Din fericire, există un antagonism ce neutralizează şi arsenul şi fierul. La oxidarea biologică a arsenului, atunci cînd anionul rezultat dă peste cationi de fier, precipită ambii sub forma arseniatului de fier, o substanţă foarte insolubilă şi impermeabilă. E un proces de autoinocuizare ce poate împiedica chiar şi continuarea oxidării sulfului din pirite. Suprafaţa mineralelor solide se glazurează. În alte tehnologii de mediu, haldele sunt scăldate în soluţii de fosfaţi alcalini, care reacţionează cu hidroxidul de fier, provocînd fenomenul de coating. Este o fundătură virtuoasă cu potenţial în tăierea cercului vicios prezentat în paragraful de mai sus. Numai că în mod natural, ponderea glazurării cu arseniaţi şi poliarseniaţi este relativ mică, deoarece terenul este dezorganizat, duratele de contact, populaţia de bacterii şi punctualitatea ionilor de fier nu pot fi controlate. Vom vedea însă diferenţe majore pe valea Corna.
Aşadar, poluarea de pe valea Roşia este o realitate de gravitate mare. Faptul că face parte din perimetrul minier va obliga exploatatorul să o reconfigureze, şi să o ecologizeze raţional. De muncă va rămîne şi după, dar numai la întreţinerea pantelor şi a lagunelor de epurare. Instalaţii despre care vom mai vorbi.
–––––––
*) Nu numai bacteriile. Proprietatea fierului de a se oxida şi reduce „la comandă” a dus la apariţia hemului din sînge. Lucru ce a permis, pe scara evoluţiei, dezvoltarea unor animale mai mari decît insectele. Unele specii marine de moluşte însă folosesc ca ion central cuprul.
**) Arsenul însoţeşte adesea fosforul în natură. O intoxicaţie colectivă cu arsen a avut loc în 1951 în Japonia. Incidentul Morinaga (numele firmei vinovate). Fosfaţii alcalini sunt folosiţi adesea în industria laptelui, atît ca corector de pH, cît şi ca agent de umectare a laptelui praf. Morinaga s-a zgîrcit la fosfatul de uz alimentar şi a băgat în laptele praf fosfat industrial, mult mai ieftin, ce conţinea arsen peste limita toxică. Mii de copii au rămas cu sechele.
★ Despre chimismul postminier la Roşia Montană (II)
(continuare din numărul trecut)
Să intrăm direct în materie. Poluanţii minerali de la Roşia pot fi disociaţi doar cu scop didactic, în cationi(+) şi anioni(-). Pentru a fi însă poluanţi veritabili, ei trebuie să se afle în soluţie apoasă circulantă în afara perimetrului minier, la concentraţii (i)legale sau toxice. (Nu mă refer încă la aerosoli şi la gaze.) Ce nu e solubil în condiţii normale, nu poate fi nici poluant.
Despre căile de oprire mecanică a poluanţilor apoşi şi potenţial apoşi am vorbit în articolul precedent.
În continuare vom vorbi despre transformările chimice şi biochimice naturale, despre antagonisme, despre suveici de oxidare şi dezoxidare, despre epurare şi autoepurare, despre vaporizare şi precipitare, despre otrăvuri naturale şi otrăvuri artificiale. Un capitol separat, dar integrat în chimismul general, va fi dedicat chimismului cianurilor.
Trebuie să spunem din start că substanţă complet insolubilă nu există. Chiar şi cînd beţi ceai din cană de lut smălţuit, cîteva mii de miliarde de molecule de dioxid de siliciu şi de oxid de aluminiu înghiţiţi de fiecare dată. Pentru substanţele insolubile nu se foloseşte termenul de concentraţie, ci de produs de solubilitate (PS), exprimat în puterile negative ale lui 10. Cu cît mai negative, cu atît mai insolubilă substanţa. De pildă, sulfatul de calciu (gipsul) are PS de ordinul 10 la minus 4. Sulfatul de bariu are PS de 10 la puterea minus 18. Ceea ce îl face de 10 milioane de ori mai puţin solubil decît gipsul. Aşa se explică de ce, în ciuda faptului că bariul este un metal toxic, sulfatul de bariu se bea ca substanţă de contrast în radiografiile digestive, în ciuda mediului puternic acid din stomac.
Mai trebuie să ne fixăm o noţiune: starea de oxidare. Cu cît mai negativă sau zero, cu atît mai mică. Cu cît mai pozitivă, cu atît mai mare. Starea de oxidare se exprimă în cifre întregi (doar statistic fracţionare uneori) însoţite de semnul plus sau minus. De pildă sulful poate avea, în ordine crescătoare, stările de oxidare: 2-, 1-, 0, 1+, 2+, 4+, 6+. Cu 2- îl găsim în sulfurile native. Cu 6+ îl găsim în sulfaţi. Stările de oxidare intermediare sunt de regulă instabile şi tind spre extreme. În funcţie de partenerul de reacţie un element într-o stare de oxidare intermediară, va fi, fie oxidant în raport cu un reducător, fie reducător în raport cu un oxidant mai puternic decît el. La fel se petrece şi cu multe metale tranziţionale: Cu, Fe, V, Mo, Mn etc. Îşi schimbă starea de oxidare după substratul pe care se fixează.
O altă proprietate a substanţelor este că, atunci cînd un cation de pildă, are de ales între mai mulţi anioni prezenţi în mediu, se va combina stabil cu cel cu care formează un compus cu cel mai mic PS. Cu alte cuvinte, la o competiţie între anioni, cîştigă anionul care formează precipitatul cel mai stabil. Aşa se face că, atunci cînd ionul de calciu dizolvat în apă are de ales între clorură şi sulfat, se va combina stabil cu sulfatul. Şi va precipita. Sunt fenomene fireşti, ce favorizează apariţia compuşilor cu cel mai scăzut nivel de energie, sau compuşi care ies din sistemul apos rapid. Gazele formate într-o reacţie în soluţie apoasă, de asemeni, tind să iasă din sistem, aşa cum fac şi substanţele insolubile. Diferă doar direcţia. De aceea precipitaţii se marchează cu semnul ↓, iar gazele cu ↑.
Întrucît elementele chimice de interes pentru noi aderă nu numai chimic, dar şi fizic şi steric (se „înţepenesc” în structuri găunoase mai complexe), voi folosi un cuplu de termeni: mobilizare-imobilizare. Mobilizare însemnînd trecerea a ceva din faza solidă în faza lichidă. Şi viceversa, pentru imobilizare.
Pentru metalele şi arsenul prezente în rocile de la Roşia, mobilizarea depinde mai mult de anionii prezenţi. Ei sunt destul de mulţi. Ba, ca să ne zăpăcească şi mai rău, unii cationi au darul să devină anioni, prin procese de oxidare sau de complexare.
Să listăm anionii posibili: sulful din sulfurile metalice native, trece prin oxidare de la (2-) sau (-1), la (4+), iar în final la (6+) şi dă anionul sulfat (2-). Vanadiul, de la (5+), trece tot la (5+), dar ca vanadat (3-). Arsenul trece de la (3+) la (5+) în forma arseniat (3-). Manganul trece de la (2+) la (6+) sub forma manganaţilor (2-), (3-)… Zincul, fierul, cuprul, cobaltul dau în timpul tratamentului cu cianuri tetra- sau hexaciano[metalul]aţi după caz. Molibdenul poate da molibdat. Aşa cum cromul poate da cromaţi şi dicromaţi. Clorurile apar de asemeni în sistem, la diferitele operaţii de corectarea a pH-ului cu acid clorhidric. De regulă, în natură, sulful este însoţit mai totdeauna de seleniu şi de telur, cu care se înrudeşte. Şi ele pot da seleniaţi şi teluraţi. Mai pot apărea sulfiţi, tiosulfaţi, arseniţi şi chiar peroxosulfaţi, dar cu toţii instabili, cu tendinţa de a se oxida sau reduce, după cum nimeresc în mediul acvatic. Teoretic pot apărea şi nitraţi din oxidarea amoniacului, dar, alături de arseniaţi, ei provin din activitatea biologică a unor microorganisme. Arseniaţii ies automat din sistem, iar nitraţii contribuie la hrana macrofitelor din vecinătate. Mai sunt şi alţi anioni despre care vom vorbi în treacăt, deoarece ei au ponderea foarte mică în chimismul general.
După cum vă daţi seama, cele mai multe elemente potenţial toxice sunt proteice, ceea ce complică mult schemele chimice. Nu vă îngrijoraţi încă. E ca în matematică. Se caută un termen care să facă şirul convergent în punctul dorit de inginer. Unelte sunt destule.
Să vedem acum cam cît material anionic avem de imobilizat.
Căutăm lista de chimicale şi recapitulăm, înmulţind totul cu 16, reprezentînd anii de exploatare.
Acid clorhidric soluţie 37% 36.800t (cca 13.500t acid clorhidric pur). Ceea ce dă cam tot atîtea cloruri solubile. Clorura nu e în sine toxică. Poate doar da hipertonie la concentraţii mari. Să vedem cît de mari ies în iazul de pe valea Corna. Volumul mare de diluare (cca 240 megatone) dă o concentraţie finală idealizată, de 0,005% (50mg/l). Cea mai mare parte din cloruri va fi însă adsorbită în cele 20 de megatone de feldspat cu care are şanse să facă chiar adduct*) ţinînd seama că feldspaţii au mare afinitate pentru cloruri (ceea ce face ca pînă la 3% din betoane să poată fi amendate cu clorură de calciu). Clorurile din apele iazului nu ar satura nici 1% din capacitatea de imobilizare sterică din structura feldspatului.
Hidroxid de sodiu 16.000t. Deşi soda caustică sună rău, la diluare şi neutralizare cu acizi, mare brînză nu rămîne în sistem. Sodiul nu este nociv. Chiar dacă ar rămîne cu totul în soluţie, am avea o concentraţie reziduală de 0,004% (40mg/l) în iaz. De 150 de ori mai diluat decît serul fiziologic, şi 1/50 din pragul de sensibilitate gustativă. De zeci de ori mai mult ion alcalin iese din feldspatul potasic la simplul contact cu apa. Şi tot ar rămîne apă puternic hipotonă.
Din motive didactice, sar la anionii principali din minereu. Sulfurile vor fi transformate mai devreme sau mai tîrziu în sulfaţi.
Dar cît sulfat poate rezulta din alterarea minereului şi a sterilului? Schemele tehnologice de neutralizare, concepute prin analiza a zeci materii clasificate litologic, cu toate conţinînd sulf seleniu şi telur, (ultimele două în cantităţi infime) indică o medie ponderată de 1,1% sulfuri metalice şi sulf nativ (dacă există). Ăsta e tot sulful natural, din care cel puţin 40% reprezintă metalele tranziţonalele şi arsenul legate în sulfuri. Ceea ce se traduce prin 0,66% sulf în echivalent de sulf elementar. Avem 215 megatone de rocă. Rezultă o cantitate de 1.419.000t de sulf, ce s-ar traduce teoretic în 4.257.000t de sulfat.
Ne uităm în lista de chimicale folosite în procesul tehnologic: Găsim sulfat de cupru hidratat cu 5 molecule de apă. Negljabil. Ar fi vorba de doar cîteva sute de tone de sulfat în 16 ani. Se adaugă o cantitate neprecizată de sulfiţi şi de sulfaţi rezultaţi din proceul detox, proveniţi din metabisulfit. Din cele 208.000t de metabisulfit, cel puţin 60% rămîn în soluţie sub formă de sulfat. Scăznd cationul alcalin, rezultă mai puţin de 100.000t de sulfat. Ceea ce ar rotunji sulfaţii de origine naturală la ameţitoarea cifră de, hai să zicem, 4,4 megatone de anion sulfat. Asta, în condiţii ideale. În altă parte vom face cunoştinţă cu antagonisme şi fenomene de ecranare care vor avea darul să scadă mult volumul real al sulfaţilor.
După cum vom vedea mai încolo, peste 99,99% din sulfaţii solubili se va regăsi precipitate sub forma gipsului. Rămîn în soluţie circa 24.000t (variabil), reprezentînd 10-100mg/l în funcţie de pH şi de temperatură. Cunosc ape minerale care conţin mai mult sulfat.
Iată că, din datele tehnologice începe să se contureze diferenţa mare între cele două văi: Roşia şi Corna.
Diferenţa va deveni flagrantă atunci cînd vom examina chimismul comparativ al cationilor. Întrucît el este strîns legat de chimismul anionilor cu ion metalic central, (aşa-numiţii -aţi feraţi, vanadaţi, cromaţi manganaţi etc.) voi trata tranziţionalele împreună cu anionul cian.
–––––––––-
*) un exemplu de adduct este amestecul de clorură de zinc cu oxid de zinc. Ambele substanţe toxice. Se formează imediat o masă albă de duritatea porţelanului. De aceea şi este folosit ca ciment în dentistică. Cînd adductul a reuşit, cimentul îşi pierde toxicitatea.
★ Tulbureală-n ochi – Roşia Montană pentru bolşevicul plăgar
În articolele despre Roşia Montană am tot vorbit despre partea tehnică a proiectului minier, dar prea puţin despre contextul politic. Despre cel social, şi mai puţin, întrucît, socialul este divizat, prost organizat şi buimac. Încheiam articolul în care puneam condiţiile de stabilitate generală, cu:
Cianura nu este cea mai rea otravă. Mai rea este promiscuitatea morală.
Despre promiscuitatea morală voi vorbi.
Oricine a observat incongruenţe flagrante în comportamentul liderilor naţional-socialişti din USL. Au doborît două guverne invocînd securitatea expoloatărilor resurselor minerale. Odată ajunşi la putere, s-au sucit. Au invocat tot felul de argumente şi de proceduri în sensul deschiderii exploatării efective. Le cunoşteţi, nu insist. În acest răstimp, sondajele indicau un uşor avantaj al partidei pro-. O situaţie numai bună de exploatat politicianist şi de lepădat de răspundere. Executivul doctor plagiar ponta s-a poziţionat pro-, dar ca să scape de răspunderea politică, ca tot bolşevicul, a angrenat Parlamentul. Vocea poporului, cum ar veni. Doctorul plagiar din capul executivului a reuşit să îşi exhibe plenar pînă şi schizofrenia, anunţînd că în dubla sa calitate, va respinge proiectul la votul în Parlament. Sigur, proiectul de lege suferă de oarece coerenţă constituţională, însă ceea ce va cădea la controlul de constituţionalitate, va putea fi corectat prin reglementări de rang inferior. De răspundere tot nu va scăpa. Propagandistic însă, premierul plagiar are de cîştigat, deoarece, am motive să cred că poporul nu e în stare să identifice disonanţa cognitivă din războaiele de imagine. Schizofrenia executivă s-a propagat şi în stratele inferioare ale organizaţiei mafiote. Se adaaugă schizofrenia naţional-liberală. Încurajat de egalitatea relativă din sondaje, preşedintele Senatului a mizat pe cartea contra-.
Acuma, nu e greu de dedus că proiectul minier este o virtuală vacă de muls zeciuiala, întru alimentarea pomenilor electorale. La „negocierea” cu RMGC de pe poziţii de putere, contribuie din plin, nu numai protestele din stradă, atent dozate, dar şi lumea ştiinţifică. Academicianul Ionel Haiduc, promovat pe bază de dosar încă de pe vremea lui Pelticle, reuşeşte să se facă de rîs invocînd argumente care îl descalifică nu numai ca savant, dar şi ca chimist. IGR, argumentează inclusiv acolo unde nu are competenţă, dar după aceeaşi schemă. Nu ştiu cine pe cine a plagiat, dar parcă ambele „somităţi” au scris după dictare, prezentînd aceeaşi imagine apocaliptică, de aceeaşi culoare şi întindere. Cel puţin directorul IGR are dreptate atunci cînd se îndoieşte de rezistenţa versantului stîng al văii Corna la infiltraţii. Dar nu se abţine de la exagerări, în ciuda faptului că nu ştie dacă una din discontinuităţile de acolo e falie sau nu. (Cu deştepţii naţiunii mă voi mai întîlni virtual, atunci cînd va fi să scriu despre chimismul deşeurilor.)
Nici ministresa mediului, rovana plumb, nu scapă ocazia de a se împăuna cu ceea ce era demult scris în documentaţia RMGC, anume, că efluentul (care rămîne tot în aria industrială) va avea conţinutul de cianuri solubile limitat la 3mg/l.
Nu am zis nimic despre presă. Nici nu merită. Gazetarii sunt prea concentraţi asupra conflictului simulat de liderii USL.
De ce toată tevatura, am aflat. Ce e de făcut?
În condiţiile în care cinismul bolşevic exploatează atît sentimentele sin-, cît şi pe cele anti-, vă daţi seama că cel cîştigat va fi tot grupul bolşevic de criminalitate organizată. El are şi pîrghiile de şantaj asupra RMGC, şi manetele legislative, şi echipele de imagine, şi incitatorii la protest, dar şi puterea de a se arăta cine e stăpînul ghiulului.
Fie că susţineţi public proiectul minier, fie că îl contestaţi la fel de public, pe drept sau pe nedrept, tot naţional-socialiştii din USL sunt cei care vor cîştiga. Orice am face, suntem idioţii utili ai cuiva.
Dacă ar fi după mine, proiectul minier este bine întocmit. RMGC a dovedit transparenţă satisfăcătoare. Cutrele sunt tot bolşevicii, pentru că nu ezită să risipească răspunderea oriunde, dar nu asupra lor înşile. Iar dacă şi-o asumă vreodată, o fac murdărindu-i la aceeaşi culoare pe toţi. Cînd toţi sunt vinovaţi nimeni nu e vinovat.
Cum ziceam, nu avem ieşire. Adică, avem, dacă ne orientăm către rădăcina răului. Care nu e nici aurul, nici RMGC, nici mediul poluat, nici poziţia geografică, nici cianura, nici capitalismul. Răul este promiscuitatea morală care începe cu o copiuţă.
Vă dau două obiective:
1) să protestaţi zilnic pentru că premierul este un plagiator ordinar. Recent, a mai fost descoperită o furăciune de talie internaţională. Protestaţi pînă la doborîrea guvernului.
2) să militaţi pentru ca toate locuinţele de pe Valea Bucium să fie racordate la reţeaua de apă curentă şi de canalizare. Vă spun mai încolo de ce. Oricum, pînă în 2015, România s-a angajat să racordeze toate locuinţele din ţară la reţeaua de apă. Nu ar fi nimic extraordinar sau denefăcut.
Încheiere
Strigător la cer este furtul intelectual. Cel material vine în siaj. Aşadar, rădăcina răului este în capul schizofren al sociopatului victor viorel ponta, cu voia dumneavoastră, şi numai cu voia dumneavoastră, doctor plagiar nepedepsit.
Sincer, am îndoieli că vă veţi strînge 20.000 pentru a doborî plăgarul pentru că e plăgar şi hoţ. Dacă articolul de faţă ar avea 20.000 de cititori, aş fi mulţumit. De aici încolo e treaba dumneavoastră.
Aveţi ocazia să mă contraziceţi atunci cînd spun că sunteţi manipulaţi. Condiţia este simplă, numerică,uşor de evaluat: mai mare sau egal cu 20.000… în stradă… zilnic… pînă la capăt.
Succes!
★ Cum se manipulează lăcomia oponentului la proiectul Roşia Montană
Unul din argumentele aduse atît de oponenţii cu cocardă, cît şi de către academicianul Ionel Haiduc*), apelează la lăcomia latentă din orice om care aude de bogăţii naturale. Se acreditează ideea că aurul şi argintul ar fi doar pretextul pentru exploatarea altor materii. Să vedem însă în ce ar consta ele, şi ce e viabil din „tezaurul” acela.
Pe un sait indicat mai jos, este reprodusă compoziţia minereului. Şi urmează socoteala valorii pielii ursului din pădure.
Metal Au Ag Ge Bi Ni Co Cr Ga Ti V As
gr/tonă 1,5 7-10 20 20 30 30 50 300 1000 2500 5000
Plecând de la estimarea de 200 milioane de tone a minereului de acolo şi a ponderii fiecărui metal în zăcământ, obţinem următoarea evaluare a metalelor din zăcământ :
AUR (1,5 grame/tona minereu)………………………………………….18,84 mld. USD
ARGINT (10 grame/tona)…………………………………………………2,00 mld. USD
GALIU (300 grame/tona)…………………………………………………13,00 mld. USD
GERMANIU (20 grame/tona)…………………………………………….5,20 mld.USD
CROM (50 grame/tona)…………………………………………………..6,50 mld. USD
VANADIU (2500 grame/tona)……………………………………………10,00 mld. USD
Co, Ti, Ni, Bi, As şi feldspat potasic…………………………………… 5,00 mld. USD
TOTAL…………………………………………………………………….. 60,54 mld. USD
– See more at: http://surupaceanu.ro/2011/09/averea-ascunsa-de-la-rosia-montana-50-miliarde-dolari/#sthash.Y6gvnLVg.dpuf
Vă propun să le luăm pe rînd:
Aurul
În linii mari, socoteala este corectă, însă niţel umflată, deoarece aurul nu este uniform distribuit în zăcămînt. Vor fi peste 6-10 megatone de minereu sărac, cu conţinut de sub 0,6 g/tonă. Minereu ce se va prelucra mai pe la coadă. E foarte posibil ca pe acela să nu îl mai prelucreze nimeni, niciodată, mai ales dacă preţul aurului se va fi prăbuşit. Va fi probabil îngropat la loc în cele două cariere de pe coastă, pentru refacerea peisajului.
Argintul
Despre argint nu pot spune mare lucru. Este în licenţa de exploatare, ca şi aurul.
De aici, lucrurile devin ceva mai interesante:
Galiul
Pe plan mondial, producţia de galiu este de circa 180 de tone, din care doar 100 de tone provin din minerit. Restul, din recircularea galiului utilizat la diversele aliaje fuzibile şi la detectoarele de neutrino. Chiar şi cel provenit din minerit, se obţine ca subprodus la fabricarea aluminiului. Cu alte cuvinte, fără prea mari investiţii, galiul şi indiul se obţin din bauxite şi intră pe piaţă fără tamtam. La Roşia, niciun utilaj şi nicio substanţă nu indică exploatarea galiului. Ar fi cu totul neeconomic.
Germaniul
Oricît de important ar fi pentru industria semiconductorilor (ca de altfel galiul, folosit la impurificarea germaniului pentru diode) germaniul se obţine de asemeni ca subprodus la fabricarea zincului, argintului, plumbului şi cuprului. Aşadar, e perezent în calcopirite, în blende şi în alte sulfuri metalice native. Fiind o impuritate fără conţinut prea mare la Roşia, nu interesează pe nimeni. Presupunînd că minereul ar fi atît de bogat în germaniu, încît să spargă piaţa, prăbuşirea preţului ar face repede nerentabilă presupusa instalaţie de purificare. Cînd producţia mondială este 118t/an, cea mai mare parte obţinută în Rusia, China şi SUA, ce pretenţii poţi avea să spargi piaţa cu urme de germaniu?
Titanul
Deşi istoria metalurgiei titanului este scurtă, dioxidul de titan este folosit de mii de de ani ca pigment alb. Este cea mai albă substanţă cunoscută. Titanul are o răspîndire largă în natură. Este imediat după fier şi aluminiu. De aceea şi costă doar 17 dolari kilogramul în stare elementară. Cine ar avea nesăbuinţa să îl exploateze dintr-un conţinut de 0,1% dioxid de titan, cît se află în minereul de la Roşia? Proporţia exploatabilă începe de la valori de 100 de ori mai mari.
Cromul, cobaltul, bismutul, nichelul
Conţinutul din aceste metale este ridicol de mic. O proporţie mai mare de crom şi de nichel s-ar găsi într-un ceai preparat într-un ibric de inox de calitate. Cine ar face prostia să obţină la preţ de două ori mai mare decît cel al argintului, metale ordinare, ce altminteri se scot din zăcăminte de mii de ori mai bogate?
Vanadiul
Am rezervat un paragraf special, deoarece în vanadiu, minereul pare mai bogat. Să vedem cît de bogat. Vanadiul este un element foarte răspîndit în natură. Se găseşte pînă şi în hidrocarburile fosile. E drept, concentraţii mari de vanadiu se găsesc rar. 98% din producţia de vanadiu pe plan mondial, se face din trei ţări: Africa de Sud, Rusia şi China, din minereuri de zeci de ori mai bogate. Producţia mondială de vanadiu este de numai 56.000 de tone, deoarece nu este nevoie de volume prea mari de oţeluri speciale. (chirurgicale şi de scule). Pentaoxidul de vanadiu este de asemeni folosit drept catalizator la fabricarea acidului sulfuric şi în tobele de eşapament ale automobilelor, pentru supraoxidarea oxidului de carbon**). Pentru a vă face idee de cît de puţin înseamnă 56.000t, aflaţi că numai din arderea combustibililor fosili, pleacă anual în atmosferă 110.000t de vanadiu. Dublu.
Arsenul
Oemnirea are nevoie de arsen ca de o nouă explozie nucleară. 5Kg/tonă pun probleme mai degrabă de cheltuire a banilor la fixarea lui în pămînt, decît de obţinere a banilor. Arsenul de la Roşia, nu ar aduce bani, ci ar consuma bani. Altfel, arsenul este un element ce însoţeşte fosfaţii naturali. În procesul de fabricaţie a acidului fosforic se poate izola şi arsenul ca subprodus. În apa mării este de asemeni destul arsen natural.
Caolinitul
Feldspatul potasic din rocă, în mediu acid, se poate transforma în caolin. Ce folos, că este prezent în mai puţin de 10%? Toate argilele sunt un amestec de caolinit şi montmorilonit (huma de zugrăvit). Proporţia mică de caolinit dă ulcele proaste. Mai mult caolinit se află în ceramica de Horezu (de calitate mecanică medie, spre proastă) decît la Roşia.
Concluzie: Avem o ţară bogată în resurse sărace şi foarte sărace.
Închei cu o întrebare: unde este tezaurul de 60 de miliarde acreditat de sacorţosul academician?
–––––––––––
*) pe academician sunt supărat rău, pentru că încearcă să combată un proiect, folosindu-se de miciună. Numele său va mai apărea probabil în articole viitoare. Părăsind adevărul, Academia devine o unealtă propagandistică ordinară. Dacă aş fi academician, aş denunţa întreaga mizerie, cu atît mai vinovată, cu cît academicianul Haiduc este chimist.
**) la arderea catalitică în toba de eşapament, apar şi gaze nitroase. Cancerigene. Cînd aveţi un automobil euroconform, aflaţi că nu numai vanadiu şi eventual plumb răspîndiţi în aer, dar şi dioxid de azot. Fără oxid de carbon, şi în acelaşi timp, fără dioxid de azot, nu se poate.
★Pietrele trec, apa rămîne – Despre amăgire şi autoamăgire la Roşia Montană
Permiteţi-mi să vă prezint rezultatul unei cercetări personale asupra unei probleme de interes public: mineritul la Roşia Montană şi cum este el îmbrăţişat sau respins. Am măsurat, fără mari pretenţii epistemice, viralitatea comparativă a cîtorva articole dintr-o serie.
Totul a început în după-amiaza de 2 septembrie, cînd am postat pe Facebook un articol intitulat Inginereşte despre Roşia Montană, datînd din februarie 2012. Acolo defineam problema din punctul de vedere al riscurilor de mediu şi ajungeam la concluzia că nu neapărat tehnologia sau mediul sunt problematice, ci încrederea. Am schiţat şi un mecanism de refacere a încrederii. Sorin Ioniţă l-a apreciat, iar Expertforum, într-un document recent a arătat un mecanism similar, formulat ceva mai… expert.
Tocmai începuseră protestele în stradă, bun prilej de măsurare a viralităţii.
Pînă la 20 septembrie, postul din februarie 2012 avea următoarea distribuţie a popularităţii în timp:
Oricine ar fi curios vadă ce se află în spatele unui ventru atît de falnic, după o latenţă de mai bine de un an şi jumătate. Viralitatea a fost de peste 1000 de evenimente pe Facebook şi de numai 2 pe Linkedin. Celelalte platforme nu l-au preluat.
Avalanşa de enoriaşi ecologişti mi-a oferit prilejul să le testez raţionalitatea demersurilor.
Am postat în trena articolului devenit peste noapte popular, o idee realistă de diversificare a serviciilor turistice, articolul intitulat Goana după aur.
Rezultate modeste. Două ventre, din care unul datorat următorului val de vizite. Viralitate şi mai slabă: 55 de evenimente pe Facebook şi 1 pe Linkedin. Atît.
Mai jos aveţi imaginea de ansamblu a vizitelor lunii septembrie, pînă la data de 21.
Un blog modest, cu vizite puţine, nimerit într-o controversă naţională.
Ce e însă cu a doua cocoaşă? A doua cocoaşă este provocată de un articol intitulat Cîte locuri de muncă la hectar…, în care am preluat datele ventilate de ecologişti. Le-am introdus în apocalipticul tablou şi concluzionam că ar fi mai rentabil dacă locuitorii zonei ar fi cultivat afine. Succesul a fost enorm. Cred că am înţeles de unde vine termenul enormitate:
Viralitatea este de peste 3000 de evenimente pe Facebook şi 1 pe Linkedin.
Ca şi în precedentul val, am introdus scurt două articole raţionale, în care arătam că cultura afinelor ar fi imposibilă azi, cînd zona este poluată şi plină de cratere, fără o temeinică ecologizare. Din ce bani? Nimeni nu s-a întrebat. Dar nici nu a ascultat la argumentul meu, prin care arătam că şansa ecologizării celor 4500ha luate în custodie de RMGC, ar fi tocmai incizia în furuncul pînă la fund. Iată rezultatele pentru primul articol de după valul de iraţional:
Viralitatea este de numai 89 de evenimente, toate pe Facebook.
Am repetat cu un al doilea articol cu următoarea popularitate:
Viralitatea este lamentabilă: 33 de evenimente pe Facebook. Şi atît.
Ok, oamenii se agită strict pentru că sunt speriaţi de neştiinţa lor. Dar, hai să văd dacă nu cumva vor să afle cel puţin pe ce lume se află. Politologic, măcar. Şi preiau un articol scris de Vladimir Tismăneanu:
Fiind o reblogare, nu am date despre viralitate. Dar inapetenţa cel puţin a oponenţilor la proiectul RM, de a vedea pe ce lume se află, este evidentă.
O ultimă tentativă de apel la raţiune am făcut-o în articolul în care arăt că statul, adică noi toţi, avem o datorie publică exprimabilă în bani, faţă de mediul Munţilor Metaliferi. Şi am propus ca, pentru achitarea ei, toate veniturile provenite din exploatarea viitoare a aurului să fie folosite pe plan local, timp de două generaţii, la ecologizare. O idee care ar produce locuri de muncă pe termen lung, în prelungirea, şi în paralel cu exploatarea aurului. Am intitulat articolul Roşia Poieni cu bani de la Roşia Montană:
Viralitatea este doar de 80 de evenimente, cu toatele pe Facebook.
Între timp, am scris şi cîteva scurte articole de popularizare a ştiinţei, aici şi aici, pentru a-i sensibiliza pe enoriaşii ecologişti că în spatele oricărei invenţii se află milioane de ore de nesomn, încercînd astfel să le induc oarece sentimente de recunoştină pentru invenţiile care stau inclusiv la baza telefoanelor lor celulare. Prin opacitatea lor la orice sună raţional, am descoperit natura profund nevrotică a demersului lor contra. Am fost inundat de trolli. Cu atît mai agresivi cu cît le demontam mai bine „argumentele”. Le-am cerut să îmi arate ei un plan alternativ. Atît de ecologizare a zonei, cît şi de eradicare a subdezvoltării endemice de acolo. Ioc. Numai băşcălie de neamprost.
Concluzii:
Ecologiştii nu sunt în stare să judece cu capul lor, sunt bine interconectaţi, dar foarte uşor manevrabili. Cu cît mai gogonată este minciuna cu care se hrănesc, cu atît mai entuziaşti sunt în buimăcia lor. Nu au văzut cu ochii lor, dar îşi închipuie peisajul de acolo ca pe unul virgin, şi se hrănesc din fantasmă. Ceea ce e mai grav, nu sunt în stare să propună o alternativă raţională. Una fondată doctrinar măcar, dacă nu financiar.
★ Peisaj cu chimicale la Roşia Montană (II)
(continuare din numărul trecut)
În articolul trecut am descoperit că aria de interes pentru exploatatorul minereurilor aurifere este deja poluată de multele mine istorice. Sute de ani s-a folosit mercurul pentru extracţie. El se mai foloseşte şi azi, deşi la scară mult mai mică. Sigur, nu cianurile sunt poluantul, ci metalele grele aflate încă în soluţie.
Aflarăm că exploatatorul, prin constrîngerile la utiliăţi, rezultate din negociere*), va fi nevoit să valorifice apa din iazuri (-le, actualmente toxice), ceea ce înseamnă că va fi nevoit ca, înainte de orice, să le amendeze pentru purificarea in situ. Din lista de chimicale am văzut că o bună parte vor fi folosite la neutralizarea şi inocuizarea deşeurilor, în toate cele trei stări de agregare.
În continuare vom vedea cu ochii minţii felul în care va decurge exploatarea, precum şi care sunt activităţile conexe.
Conform proiectului, vor fi, nu un crater de 8Km aşa cum acreditează ecologiştii, ci patru cratere de cîte… Dar mai bine să privim tabloul:
L-am pus aici doar pentru pedanţi. Voi face în continuare socotelile în hectare, simplificat, deoarece mi-am propus să determin producţia de locuri de muncă la hectar.
Lista mea, derivată din datele de mai sus, arată aşa:
Spaţiul
Cariere de minereu şi materiale de construcţii 214,1722ha
Halde şi depozite 177,9602ha
Uzina 51,3777ha
Spaţii de gestionare a apei (inclusiv canale de drenaj) 402,2276ha
Depozit minereu sărac 26,9743ha
Depozit pămînt excavat pentru amplasarea uzinei 4,1080ha
Depozit sol vegetal 39,7445ha
Alte destinaţii (drumuri, depozite, clădiri etc.) 511,1535ha
Total 1.061,6100ha
Arii neafectate 195,7064ha
Total 1,259,3164ha
Acum să comentăm fiecare poziţie din tabel.
Cele 214,1722ha alocate carierelor, cuprind cele patru cratere, plus o carieră de piatră de construcţii (pentru anrocament şi drumuri) şi una de gresie, al cărei rol nu îl văd, dar îl pot presupune: material de construcţie pentru pavaj şi eventual ca material de ranforsare a haldelor de steril şi ca material de umplutură pentru cratere, cînd va fi să se închidă afacerea.
În halde şi depozite (177,9602ha) am inclus atît halda principală de steril, ce va astupa o vale întreagă, cît şi depozitul de minereu sărac, scos şi pus deoprate. El ar urma a fi procesat în ultimii trei ani de exploatare.
Observaţii
Tehnologic, sterilul se va trimite sub formă de nămol subţire, printr-un sistem de conducte. Sa ales depozitarea sterilului fără aditivi de îngroşare, deoarece apa scursă din el se va colecta, pritr-un sistem de canale deschise, tot în iazul de decantare, de unde va fi refolosită. Ar mai fi fost soluţia deshidratării sterilului şi trimiterea lui pe cale pneumatică, însă ar halda ar deveni mare producător de pulberi.
Faţă de amînarea procesării minereului sărac am oarece obiecţii, deşi înţeleg că strategic este o alegere bună. Întîi faci ceva cheag şi abia apoi îţi permiţi să pierzi. Riscul este însă ca minereul sărac să nu mai fie procesat niciodată, ţinînd seama că rentabilitatea va fi prea mică, în ipoteza în care preţul aurului se va prăbuşi. Pentru gestionarea minereului sărac, contractorul trebuie să se angajeze, inclusiv pecuniar, că va face cumva să repare eventualul deranj.
Uzina va ocupa 51,3777ha şi un supliment de 4,1080ha reprezentînd depozitul de material rezultat din orizontalizarea terenului. E puţin probabil ca pămîntul acela să se întoarcă de unde a fost scos, deoarece contractul prevede ca uzina să rămînă aşa cum a lăsat-o exploatatorul. Pesemne, vreun grangur din guvern visează să vîndă fierul vechi, situaţie în care, nimeni nu se va mai preocupa să elibereze şi cele 4ha de depozit.
Un aspect interesant este că vor fi alocate pentru depozitul de sol vegetal, 39,7445ha. Solul va fi păstrat pentru refacerea peisajului. În prima fază, nu mai devreme de anul 9, cînd una din cariere îşi va fi încheiat rostul. Aşadar, „terraformarea” poate începe încă din anul 9. Craterele vor fi umplute cu rocă inertă, amestecată cu steril şi cu mult var. Prin carbonatarea naturală a varului-liant, terenul îşi va recăpăta fermitatea în mai puţin de un deceniu. Acelaşi fenomen va sta şi la baza secării iazului de decantare, ceea ce explică necesarul anual de 54.000t de var.
Cum era de aşteptat, o arie aproape dublă decît cea a carierelor, va fi ocupată de instalaţiile de gospodărire a apei: 402,2276ha (inclusiv canale de drenaj).
Studiind materialul, am descoperit că temerile mele iniţiale şi-au găsit liniştea relativă, de cînd am înţeles că tratarea apelor reziduale va fi făcută cu var (54.000t) şi cu floculanţi (510t/an). Aşadar, nu ape acide, ci ape alcaline. Ceea ce duce la un fenomen de autosigilare a fundului iazului. Agregatele rezultate din reacţiile de precipitare vor colmata porii rocii. Se adaugă caolinitul prezent în mod natural în minereu, pentru ca impermeabilizarea să se facă natural. Ca şi în cazul astupării craterelor de excavaţie, rolul varului (carbonatat în timp) este cel de consolidare a terenului. Fermitatea sedimentelor prin carbonatarea varului, va permite inclusiv deschiderea artificială a unei breşe în baraj, pentru a se relua circulaţia naturală a apei pe vale. În urmă va rămîne un teren mai mult sau mai puţin orizontal, unde se va putea amenaja chiar şi o bază de agrement, după numai patru decenii. Nu degeaba negociatorul a cerut ca iazul de decantare să fie eliberat de conducte şi de alte instalaţii. Apa va prelua niţel şi din sedimente, ce vor fi captate în aval, în lagune de epurare pasivă.
Proiectul cuprinde şi 511,1535ha, reprezentînd drumuri, spaţii de depozitare şi alte acareturi. Proiectul prevede ca drumurile rămase fără utilitate, să se revegeteze, ca de altfel fundul şi versanţii iazului de decantare.
Deşi tehnologia satisface pretenţiile de inocuitate**) cheltuielile de „terraformare” vor fi însemnate, dar lucrările de renaturalizare a ariei nu sunt imposibile. Cu atît mai uşor cu cît, solul vegetal va fi conservat aparte. Atît că totul va costa de zeci de ori mai mult decît amărîta de garanţie depusă de exploatator.
Într-un articol viitor voi reface socotelile despre rentabilitatea socială a terenului, după ce mi se mai sedimentează şi mie datele în cap.
–––––
*) I s-a interzis inclusiv accesul la conducta de 400mm de aducţiune pentru localităţile din zonă.
**) mai puţin norma de praf şi cea de zgomot, ultima, prevăzută a fi de 87dB, ce sigur nu va fi respectată, ţinînd seama de utilajele mari de concasare şi transport pe ţeavă, la care se adaugă zgomotul camioanelor de 150t şi cele 4 puşcări săptămînale.
★ Peisaj cu chimicale la Roşia Montană (I)
În articolul de ieri am făcut o extrapolare judecînd după datele ochiometrice ale exploatării de cupru de la Roşia Poieni. Estimam acolo că aria distrusă de exploatarea ce se profilează la Roşia Montană ar ocupa 11.120ha. Intuiam că nu va fi chiar aceeaşi proporţie de terenuri categorisite după destinaţie, însă tot o exagerare a ieşit. Atenţionat de Cristi Sălceanu, căruia îi mulţumesc, am luat la puricat un document de pe saitul ministerului mediului. E drept, documentul de 49 de pagini face o prezentare ce azi s-ar putea să fie caducă, însă numai cantitativ. (Între timp, perimetrul a fost dublat.) Calitativ însă, .PDF-ul rămîne o schiţă valoroasă pentru a estima impactul asupra mediului. Sunt date tehnologice, precum şi un tabel cu destinaţia terenurilor, a căror arie a fost calculată cu eroare la decimetrul pătrat, semn că la bază a stat un plan amănunţit de cadastru. Documentul cuprinde alternative tehnologice şi de mediu, abandonate, dar nu e clar peste tot care din părţi s-a opus.
Primul lucru care m-a surprins este că, actualmente, aria de interes este poluată, deoarece tehnologiile vechi, de pe vremea lui Pelticle, erau incomplete în termeni de protecţie a mediului. Cum am dat adesea cu nasul de industria chimică, ştiu că, pe vremea aceea, primele care se tăiau de pe listă erau costurile de protecţie a mediului. În special staţiile de tratare a apelor uzate şi instalaţiile de ventilaţie erau primele sacrificate. Impropriu spus ape. Curgeau la vale soluţii în toată regula.
Al doilea aspect este relativa insuficienţă de apă. Asta este şi rău, dar şi bine. Exploatatorul (mă feresc să zic RMGC) a fost constrîns să îşi ia apa proaspătă dintr-o singură sursă, la care se adaugă apele din tăurile otrăvite, rămase din bătrîni. Asta creează în mod necesar circuite interne, ce îl vor obliga pe exploatator să îşi purifice singur sursele de apă. Apa proaspătă va fi practic folosită numai la prepararea soluţiilor de reactivi chimici.
Lista de chimicale demontează practic teoriile conspiraţioniste privitoare la metalele şi metaloizii din zăcămînt.
Dar să vedem ce compoziţie are roca:
Am selectat doar metalele utile. Frecţiile cu titanul – prea sărac şi prea ieftin din alte surse – cu caolinul – impurificat natural cu componente toxice – cu cromul sau cu molibdenul – mult prea puţine pentru a fi eficiente economic, cu arsenul – mult prea răspîndit în natură pentru a fi exploatat fără piaţă – nu ţin la mine.
Iată componentele într-adevăr utile: 247t Au, 898t Ag, 1.075.000t As, (l-am pus doar ca să ne îngrozim), 537.500t V,
64.500t Ge (după alte surse, galiul. probabil erori de copiere). Astea sunt toate, mari şi late.
Din lista de chimicale, încă nu am identificat unul care să extragă germaniul. Volumul de minereu este, conform documentului, de 215 megatone, din care, o bună parte, cea săracă de deasupra, va fi stocată separat, pentru prelucrarea în ultimii 3 ani de exploatare. Vom reveni asupra lui.
Să vedem acum chimicalele şi rolul lor. Le luăm pe rînd:
Cărbune activ 410t/an. Cărbunele activ are rolul de a adsorbi complecşii ciano-metalici, făcînd asfel mai uşoară, atît concentrarea metalelor de interes, cît şi separarea din suspensia de steril.
Ca o paranteză, mulţi partizani ai „mineritului ecologic” mi-au băgat sub nas nuş’ce tehnologie cu cărbune activ. Iată, cărbunele este prezent în lista de chimicale.
Floculant 510t/an. Nu se spune ce fel de floculant este, dar sigur este folosit la tratarea apelor. De obicei se folosesc floculanţi anorganici, cum ar fi alaunii. Au darul să antreneze impurităţile şi să le sedimenteze rapid, în agregate mari.
Acid clorhidric 2.300t/an. Volumul de acid clorhidric nu este foarte mare. Este probabil folosit la desorbţia acidului cianhidric şi la corectarea pH-ului diverselor soluţii. Cert este că din proces vor rezulta cloruri, întotdeauna solubile, ceea ce măreşte volumul necesar de apă, atît pentru înlocuirea saramurilor, cît şi pentru diluarea lor atunci cînd sunt aruncate la canal. Este puţin probabil ca saramurile să se recircule.
Hidroxid de calciu 54.000t/an. Un volum imens, dar necesar atît la precipitarea tuturor metalelor toxice din iazurile de decantare, cît şi la consolidarea ulterioară a patului de steril de pe fundul iazurilor. Vom vedea mai jos, tot hidroxidul de calciu va fi folosit la consolidarea în alte scopuri.
Cianură de sodiu 12.000t/an. (cca. 400t/zi). Sună groaznic, dar nu este. Pierderile tehnologice de cianură sunt estimate la sub 10Kg/zi. Asta înseamnă că doar 0,0025% din cianură se va regăsi în natură. Şi va fi rapid distrusă de razele ultraviolete.
Hidroxid de sodiu, soluţie 50%, 2.000t/an. Rolul sodei caustice este cel de a ţine în soluţie acidul cianhidric (gaz de felul său) precum şi de a capta gazele cianuroase eventual scăpate, în scrubere de spălare cu hidroxid de sodiu. De asemeni, vom vedea mai jos, dioxidul de sulf este un alt poluant ce trebuie ţinut pe loc.
Paranteză: Cînd eram elev de şcoală generală am vizitat o fabrică de pile de pe la Răzoare (Bucureşti). La instalaţia de decapare trăznea a migdale amare. Iată-mă-s întreg şi nevătămat. Însă oamenii care lucrau acolo erau cam gălbejiţi.
Sulfat de cupru 860t/an. Este numit popular piatră vînătă. Nu aş putea spune la ce foloseşte în procesul tehnologic. Ar putea fi folosit ca floculant, competitor al aurului la complexarea resturilor de cianuri, sau poate chiar ca electrolit pentru ameliorat potenţialul de electrod al aurului. Habar nu am. Electrochimia nu e specialitatea mea.
EDIT: sulfatul de cupru se foloseşte drept catalizator la oxidarea cianurii.
Metabisulfit de sodiu 13.000t/an. Cifra comparabilă cu cea a cianurii de sodiu arată că distrugerea in situ a cianurilor se face cu dioxid de sulf rezultat prin acidularea (cu acid corhidric) a soluţiei de metabisulfit. Aşadar, am aflat care este antidotul. Şi de ce nu trebuie să ne temem de cianură.
Azotat de amoniu 4.660t. Volumul este mult prea mare pentru a nu ne gîndi că ar avea rolul unui precipitant la concentrare sau chiar la extracţie. Presupun că detonarea în carieră nu se va face cu amestec de azotat de amoniu şi păcură. Dar mai ştii?
EDIT: azozatul de amoniu este folosit ca exploziv.
Păcură 14.288t/an Probabil pentru vreun generator de abur tehnologic, sau chiar la atelierul metalurgic.
Am văzut cam care ar fi chimicalele.
Ca o impresie generală, tehnologia este cu gîndul la mediu. Am aflat cum se gestionează apa şi cum se distrug sau se fac insolubile substanţele toxice. Teama mea cea mai mare era cum se va fi neutralizat megatona de arsen. Arseniatul de calciu ce va lua naştere în iaz, este substanţă insolubilă. Şi tot ce e insolubil încetează a mai fi otravă.
Mîine vom vorbi despre administrarea spaţiului. Acolo am mai multe obiecţii decît la tehnologie.
● Parchetul ne îndeamnă să ne căcăm pe un judecător, pe un premier şi chiar şi pe el
Textul de faţă li se adresează în special avocaţilor în căutare de motive pentru a recuza un anume judecător.
Motto:
„Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor.”
Hm! Interesele generale ale societăţii. Reţinem frecţia asta, pentru că de ea se va freca întreaga construcţie ce urmează.
Nu ascund că intenţionez să hăituiesc un premier, doctor fraudulos în drept, titlu obţinut în baza unui plagiat flagrant. Abuzînd de poziţia sa de premier, micul şi ticălosul Titulescu a paralizat toate instituţiile publice şi private cu oarece tangenţă, în tentativa de a-şi astupa murdăria. Nu mă îndoiesc, eventualii cititori ştiu tot şirul de ticăloşii puse la cale. Începînd cu desfiinţarea comisiei de etică din Ministerul Învăţămîntului şi pînă la presiuni (sau cultivarea slugărniciei prin promisiuni palmate) uşor detectabile la Parchetul General.
Plagiatul premierului a fost denunţat la Parchet de către trei cetăţeni. Parchetul nu a văzut în fapta premierului nimic care să lezeze „interesele generale ale societăţii”. Nu a dispus nici măcar ordinul de retragere de pe piaţă a lucrării comerciale rezultate din plagiat. Ba, mai mult, nici măcar editurile ce au publicat autorii-sursă nu au ridicat pretenţii materiale. Nici măcar autorii-sursă. Un mucles general şi vinovat.
La rîndul meu, văzînd omerta generală, printr-un raţionament juridic ce nu poate fi contestat de către niciun jurist cu oarece cunoştinţe de drept, am demonstrat că NUP-ul Parchetului deschide o cutie a Pandorei. Parchetul s-a mulţumit să mă expedieze cu un sofism. (pag.1) şi (Pag.2) L-a durut fix în cur de „interesele generale ale societăţii”.
Dar care sunt acele „interesele generale ale societăţii”? Interesele economice? Imposibil. Nu pot fi decît diverse. Cele culturale? Aş! Politice? Şi alea sunt divergente. Atunci? Interesele generale ale societăţii sunt cele care exprimă valori morale: binele, adevărul, frumosul. Dar numai partea publică a lor, reunite în ceea ce numim curent morala publică.
Contrar opiniei comune, morala publică nu se referă la a nu-ţi arăta organele genitale în public. Este un concept mult mai larg, ce cuprinde inclusiv bazele regulilor ce asanează comerţul.
Morala publică este cea care stă la baza celor mai multe măsuri provizorii. Cînd cineva îşi arată curul în public, întîi i se acoperă curul şi abia apoi este luat la întrebări. Cînd un deţinut este transportat dintr-un loc în altul, firesc este ca chipul să îi fie ferit de privirile publicului. Cînd un produs contrafăcut este semnalat, întîi este retras de pe piaţă şi abia pe urmă se caută originea şi filiera. Cînd un vecin de bloc face scandal, întîi este redus la tonul normal şi abia apoi amendat.
Observăm că morala publică nu este un sentiment, ci un set de acţiuni raţionale şi precise de oprire imediată a răului, a minciunii, a urîtului. Abia după aceea se stabileşte în instanţă în ce măsură au fost lezate Binele, Adevărul şi Frumosul.
În cazul lucrării comerciale în discuţie, amicii noştri procurori nu par a fi înţeles că lipsa acţiunilor preventive pe care legalmente le aveau în fişa postului, lezează morala publică, adică tocmai „interesul general al societăţii”. Pilda lor lasă o breşă imensă în interesul public. Breşă prin care oprobriul nostru se va revărsa nu numai asupra ticălosului premier şi a obtuzilor procurori, dar şi asupra autorilor-sursă şi a editurilor părtaşe la frauda intelectuală prin inacţiunea lor.
Şi mai rău este că unul dintre autorii-sursă este judecător la o curte de apel. În mod automat, reputaţia judecătorului rămîne jeopardizată pînă cînd nu îşi va fi revendicat pe drept, repararea daunelor materiale şi morale provocate de copierea de către premier a unei lucrări publicate în 1999.
Reproduc din argumentaţia mea la plîngerea penală depusă împotriva premierului, un şir de suspiciuni legitime:
Declaraţia lui DD este un indiciu, fie al dezinteresului absolut, fie al unui raport de putere, în care putem doar presupune care este agresorul şi care, victima. Aşadar, o situaţie confuză, cu un imens potenţial de şantaj: fie DD îşi oferă ocazia de a-l şantaja pe VVP cu depunerea oricînd a unei plîngeri penale, fie VVP îl poate şantaja pe DD cu alte clenciuri. VVP este prim-ministru şi are legalmente suficientă putere pentru a o face direct sau pe ocolite. Repet, suntem pe terenul speculaţiei. Vulnerabilitatea lui DD poate fi agravată de eventualitatea ca însuşi DD să fi scris cărţi întregi apelînd la plagiat. De unde şi „dezinteresul”. Dacă nu ar fi aşa, în cazul Proprietăţii litigioase, DD ar fi ridicat neîntîrziat pretenţia de daune materiale împotriva autorului VVP. Dacă aş fi procuror la DNA, aş privi deja chiorîş lanţul „cumsecădeniei”.
Judecătorul se pune într-o situaţie incertă şi în instanţele în care este şi va fi prezent. Orice avocat sau învinuit îl poate recuza, atîta timp cît lasă arbitrariul să îi domine viaţa.
CSM este dator să il someze pe judecătorul Dumitru Diaconu să îşi regleze statutul moral. Singura cale de restaurare a moralităţii publice a judecătorului Dumitru Diaconu este ca acesta să îl acţioneze în instanţă pe premier, sau să demisioneze. Orice măsură căldicică nu face decît să adîncească prăpastia în dauna interesului public.
În joc este prestigiul Justiţiei. Şi, aş adăuga, interesele generale ale societăţii.
★★★ Anomia ca produs al Justiţiei – azi, dosarul doctorului plagiator
Am observat că foarte puţini jurnalişti au sesizat seriozitatea recentei mele plîngeri penale trimise la Parchet împotriva doctorului plagiator Ponta – premier al României.
Doar Alex Căutiş şi Alin Fumurescu au înţeles raţionamentul, altminteri accesibil pînă şi unui copil de 10 ani.
E păcat că gazetarii cu pretenţii se mulţumesc să îngroape o acţiune menită să evidenţieze strîmbătatea morală din societate. Dar, poate că nici gazetarii nu sunt mai breji.
Adresa:(…)
telefon numărul:(…)
Vezi articolul original 1.551 de cuvinte mai mult
★ Funcţia de-bani-spălativă a universităţilor private
Cine este angajator cinstit, este probabil sătul de ifosele absolvenţilor de universităţi private. Pe unde te învîrţi, dai de „filozofi”. Nivelul lor general de pregătire este, într-adevăr, de rahat, dar aceasta are o explicaţie mai complexă decît cea derivată din dorinţa de parvenire după modelele dr. plg. ponta şi mangu. Înafară schimbului: bani contra carton, bani contra prestigiu, am dedus că mai există un schimb, altminteri interzis de lege, anume: bani negri contra bani albi.
Aruncîndu-mi privirea peste CV-urile şi declaraţiile de avere şi de interese ale unor politicieni proeminenţi, am observat că cei mai mulţi predau şi nuş-ce disciplină academică, iar veniturile din „activitatea didactică” nu sunt deloc nesemnificative. Fenomenul cuprinde şi jurişti, militari şi miliţieni. Pavel Abraham e numai exponentul cel mai guraliv al breslei.
Spălarea de bani, înafară că e un fenomen previzibil, el este absolut necesar întru onorabilizarea cohortei de cleptocraţi. Problema e doar de nas: cum o adulmecăm?
Formelor tradiţionale, bazate pe tranzacţii fictive, fie ele şi cu terenuri, li se adaugă cele cu materiale perisabile, cum ar fi ouă de Cornu, mătuşi testamentar-perisabile şi vorbe volante în faţa unor studenţi mai mult sau mai puţin vegetativi.
Aşadar, o economie fictivă, manipulată doar pentru albit banii furaţi, întregeşte PIB-ul la cote ce i-ar face invidioşi pînă şi pe mafioţii columbieni.
În tablou, universităţile private, protejate de aşa-zisa autonomie universitară, sunt agregatele ideale de spălat bani. Dacă funcţia lor formativă se rezumă la aprofundarea schimbului: şpagă contra carton, funcţia informativă este, dacă nu nulă, cel puţin ultima pe lista de priorităţi. Vedem aşadar că absolvenţii universităţilor sunt mai degrabă subprodusul lor. Paravanul de proşti utili.
Dacă nu ar fi aşa, fostul deţinut N0049-Jilava, căruia drepturile politice îi sunt încă suspendate, nu ar fi avut ce să caute în universitatea Titu Maiorescu, pentru a conferenţia verzi şi uscate, în faţa unor tineri hotărîţi să se compromită moral ascultîndu-l. E de înţeles, N0049-Jilava are nevoie să îşi „achite” datoria la fiul său, pe care tot el l-a manipulat ca pe orice maşină de spălat bani. Iată un bun prilej de albire a altui calup de bani negri.
Dacă nu ar fi aşa, Universitatea Româno-americană ar fi trebuit demult să se disocieze de dr. plg. ponta – premier al României, trimiţîndu-i factura pentru returnarea sporului de doctorat.
Articolul de faţă poate fi considerat denunţ penal. Desigur, necalomnios, deoarece se înscrie în precarele standarde ala presei mogulare.
Dar dacă aş fi procuror, l-aş lua în serios şi m-aş uita chiorîş la toate activităţile disonante ale cleptocraţilor în vigoare. Lui N0049-Jilava i-aş cere de pildă registrul de vaccinări şi tratamente al fermei de păsări de la Cornu, pe ultimii 3 ani de funcţionare. Aş confrunta cu încasările din vînzarea ouălor.
★★★ Mi-am concediat avocatul. Tu ce păzeşti?
Tocmai am trimis un mesaj radical la Avocatul Poporului. Sfătuiesc pe oricine să trimită unul similar sau identic (minus nota de subsol) arătînd care este ameninţarea directă pe care o resimte în urma pasivităţii AvP din ultima jumătate de an.
Să n-aud obiecţiile: „degeaba”, „la ce bun?” şi alte defetisme! Evaluăm efecte abia după ce se vor strînge primele 50.000 de sesizări. Pune mîna şi scrie-i! Oricum sesizările noastre vor ajuta istoricii, constituţionaliştii şi politologii să evalueze corect perioada istorică.
(mai jos, textul)
–– Original Message ––
From: Marius
To: avp(la)avp.ro
Cc: traianbasescu(la)presidency.ro ; Cristian Preda
Sent: Sunday, December 02, 2012 4:48 AM
Subject: Drepturi cetatenesti amenintate (UTF-8)
Marius Mistreţu
(cenzurat) Hiroshima-shi
(cenzurat)
Stimate domnule Valer Dorneanu – „Avocat al Poporului”
Permiteţi-mi să vă prezint sumar fapte pentru a căror neutralizare, în numele cetăţenilor români, era nevoie să vă autosesizaţi, deoarece ele au lezat flagrant drepturi fundamentale şi libertăţi constituţionale. Lista faptelor Legislativului şi ale Executivului, inadmisibile într-o ţară a Unuiunii Europene, este lungă. O puteţi găsi într-o anumită parte a Presei. Iar dacă aţi fost numit acolo de Legislativ în virtutea cunoştinţelor dumneavoastră de Drept, presupun că ştiţi mai bine ca mine, că România se află în plină lovitură de stat parlamentară, cu executant guvernamental. Tehnic, România se află în stare de urgenţă, indusă artificial. Ştiţi exact ce decrete de urgenţă lezează drepturi fundamentale, ce decizii ale Legislativului au distrus bruma de constituţionalitate, care sunt drepturile şi libertăţile lezate, şi în ce măsură. Ştiţi şi nu aţi făcut nimic. Ştiţi de asemeni că în lista de cerinţe de îmdeplinit de către statul român, la punctul 4, este necesar ca Parlamentul (citez): să numească un Ombudsman care se bucură de sprijinul tuturor formaţiunilor politice (am încheiat citatul).
Stimate domnule Valer Dorneanu – „Avocat al Poporului”,
Întrucît 1) aţi dovedit, timp de 6 luni şi mai bine, o impardonabilă pasivitate în gestionarea atribuţiilor dumneavoastră legale, întrucît 2) aţi consimţit tacit la consolidarea unui regim antidemocratic, antieuropean şi, aş adăuga, antinaţional, bazat pe arbitrariu, pe tirania majorităţii, pe corupţia flagrantă, pe fals intelectual, pe propagandă mincinoasă (în curs de legalizare), pe dispreţul faţă de cetăţeni, faţă de drepturile şi libertăţile lor, întrucît 3) toleraţi în continuare samavolniciile parlamentarilor şi miniştrilor corupţi şi incompatibili, întrucît 4) toleraţi în continuare neaplicarea rezultatelor referendumului din 22 noiembrie 2009, (deşi v-am cerut în luna iulie a.c. să iniţiaţi dizolvarea Legislativului, pe cale extraordinară, la Curtea Constituţională, în baza Art 2(2) din Constituţie), întrucît 5) vă luaţi salariul într-un mod nedemn, slugarnic faţă de majoritatea tiranică ce v-a numit, (ceea ce explică şi ghilimelele din titulatură), întrucît 6) aveţi datoria morală să urgentaţi aplicarea punctului 4 din lista Comisiei Europene, întrucît 7) la cererea mea, nu aţi iniţiat procedura de dizolvare pe cale constituţională, conform legii 14/2003, a grupului de criminalitate organizată, format din trei partide anticonstituţionale,
în virtutea faptului că sunt cetăţean român, ameninţat direct*) (de către Junta parlamentară 256 şi de către unealta sa, regimul Ponta), client de drept al Avocatului Poporului, fără şansa reală de a fi apărat în vreun fel de dumneavoastră, permiteţi-mi să vă anunţ cu indignare şi mînie că sunteţi concediat.
Dacă mai aveţi vreo urmă de demnitate, repet: dacă mai aveţi vreo urmă de demnitate, cuminte din partea dumneavoastră ar fi să demisionaţi.
Mă rog la Dumnezeu să vă amintească, într-o formă sau alta, că aveţi liber arbitru şi că nimic nu vă poate mîntui înafara căinţei exprimate prin demisie.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
––––––––––––
*) Temerile sunt legitime, după ce am fost linşat mediatic în total, timp de 7 ore şi 20′ de către uneltele televizuale ale unei formaţiuni politice ce constituie regimul Ponta, pentru că „mi-am permis” să denunţ la Parchetul de pe lîngă ÎCCJ doi parlamentari cu mandat ilegal şi un premier uzurpator. Pînă cînd România va redeveni un stat predictibil, în care instituţiile de forţă vor oferi din nou garanţia că nu se vor implica în persecutarea cetăţenilor, nu pot risca să pătrund pe teritoriul românesc.
Scamatorie telefonică la Antena 3
Antena 3, în emisiunea Secvenţial de duminică 25 noiembrie, a încercat să difuzeze documentarul lui Josy Dubié, Le Désastre Rouge RTBF 1988, pentru care nu a avut permisiunea de difuzare.
Invitat sa participe la emisiunea Secvențial a Antenei 3, de la București, duminică 25 noiembrie, Josy Dubié și-a argumentat refuzul prin aceea că televiziunea respectivă, Antena 3, reprezintă astăzi exact ceea ce filmul lui de atunci denunța: naționalismul demagogic si agresiv, populismul izolaționist, anti-europeanismul manipulator:
Antena 3 s-a conformat.
Sigur, documentarul ar fi urmat a fi hăcuit în aşa fel încît să reiasă că Traian Băsescu ar fi vîndut flota, după care i-ar fi tras o zmetie unui copil. Ne-am obişnuit deja ca propagandiştii de la A3 să baleieze tot spectrul de clişee din stoc. Să le vînture emoţional. Importantă pentru ei este viteza de formare a sinapselor de ură pe minutul de emisiune şi teleholbat. Nu adevărul. În aceste condiţii, documentarul lui Dubié ar fi fost numai pretextul emoţional de falsificare din studio a memoriei.
În elanul său de demolare a încrederii, oficina lui Voiculescu s-a hotărît să facă praf şi memoria. Iar, atunci cînd i se dă peste gheare, o face din regia tehnică.
Să vedem cum descrie Dan Alexe (Europa Liberă) scamatoria de la Antena 3:
● Acum e momentul să le faceţi viaţa grea
Azi, am observat o creştere uriaşă a hiturilor cu semnificantul: „pasaport romanesc” şi cu alte chestii care denumesc documente ce atestă dreptul la existenţă*). Românii din Canada par a fi cei interesaţi.
Bănuiala mea este că mulţi căpşunari (şi asimilaţi căpşunarilor) au paşaportul expirat, dar vor să meargă la vot. Sfatul meu este să se prezinte cu el expirat. Pentru detalii, recomand manualul de luptă, intitulat Scrisori către Florica.
––––––––––
*) spre deosebire de maidanezi, de balene şi de alte animale simpatice, omul nou găseşte firesc să nu îşi poată exercita drepturile fundamentale negative dacă nu arată buletinul sau dacă îl are expirat. Asta, pînă cînd politicienii vor găsi de cuvinţă să ne crotalizeze pe toţi, ca pe maidanezi.
★ Semnificaţia lui 6-3
Ieri, Curtea Constituţională a invalidat un referendum ce punea condiţia de cvorum. Am urmărit cu interes întreaga sofistică în interpretarea cifrelor furnizate de MAI. Am remarcat cît de troglodiţi sunt sofiştii parlamentari şi guvernamentali.
Mă aşteptam însă ca la Curtea Constituţională, scorul să fie clar şi rapid 9-0 în favoarea invalidării referendumului, din moment ce singura operaţie aritmetică constituţional valabilă era de a compara două numere. Cel scriptic al electorilor de peste 18 ani, şi cel al participanţilor la scrutin.
Am înţeles tribulaţiile judecătorilor în legătură cu actualitatea totalului nominal al potenţialilor electori (era firesc să se caute: morţii, debilii mintal, puşcăriaşii neradiaţi). Ele au fost legitime.
Ceea ce nu am înţeles este de ce, cu cifrele în faţă, trei judecători au decis că cvorumul fu sofistic atins, prin scoaterea din total a rezidenţilor în străinătate, a celor cu acte expirate etc.
Am ajuns la concluzia că cei trei judecători nu au citit nici Constituţia, nici Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Sau dacă le-au citit, nu au înţeles nimic. Altfel nu îmi explic de ce nu au considerat dreptul de vot ca fiind, aşa cum scrie în Constituţie, UNIVERSAL.
Cei trei judecători au comis o eroare calitativă fatală: au legat dreptul de vot de ceea ce omul deţine, iar nu de ceea ce omul este. I-au selectat din listă doar pe electorii care AU domiciliul în ţară şi care AU buletin de identitate în termenul de valabilitate. Mă mir că nu au selectat bărbaţii în dauna femeilor, bogaţii în dauna săracilor, românii în dauna neromânilor, şi ne-am fi trezit direct în secolul al XIX-lea, dar cu cvorum supraunitar.
Sigur, confuzia între A FI şi A AVEA este încă des întîlnită în înapoiata societate românească. Rău e că are promotori liberali şi socialişti. Nu mai departe, de vreo doi ani, un lider liberal susţine legarea dreptului de vot de vărsarea cel puţin a unui impozit în ţară. Cu alte cuvinte, tocmai cei care, alături de socialişti, încă din secolul al XIX-lea au militat pentru universalitatea dreptului de vot, încearcă să strecoare pe sub uşă votul cenzitar. Dacă adăugăm şi opinia patriarhului octogenar al sociaştilor, ce propune iobăgia electorală, prin retragerea dreptului de vot cetăţenilor români din bejenie, schizofrenia e gata. Tocmai cei care au impus istoric universalitatea dreptului de vot, vor să sugrume valorile pentru care mulţi înaintea lor s-au sacrificat.
Sper că am fost convingător, partidele din USL nu (mai) au treabă nici cu socialismul nici cu liberalismul. Din partea mea pot fuziona, pentru că, după atîtea acte anticonstituţionale, de subminare a statului de drept, pînă la desfiinţarea lor, tot o gaşcă de plutocraţi venali şi interlopi rămîn. Cei trei judecători de la CCR nu fac decît să le întreţină impostura.
● Nu există un principiu al simetriei juridice
Se tot bate apa-n piuă pe tema unei aşa-zis simetrii la demiterea unui organ ales. Purtătorul de sofisme este azi verbosul Eugen Nicolăescu. El clamează că, dacă Preşedintele a fost ales cu votul a 5 milioane de electori, tot cu atîţia trebuie şi demis. Pare echitabil, dar nu e. Pentru că nu ţine seama de stabilitatea instituţională în stat.
Pentru a înţelege mai bine cum vine treaba, să luăm un sistem chimic. Avem, să zicem, două substanţe ce urmează a reacţiona. Energia sistemului pleacă de la un nivel Er şi ajunge la un stadiu Ep.
Notăm cu Er – energia reactanţilor şi cu Ep – energia produsului de reacţie.
În funcţie de natura reactanţilor şi de cea a produsului, în mod didactic, deosebim trei modele.
1) Er>Ep – reacţia are loc cu degajare de energie
2) Er<Ep – reacţia are loc cu absorbţie de energie, şi
3) Er=Ep – în care, la bilanţ nu se găseşte nicio variaţie de energie.
Reproduc grafic doar situaţiile 1) şi 2), situaţia 3) cu un clopot simetric, fiind una rar întîlnită.
La bunul simţ, după ce reacţia chimică se petrece, sistemul stabil va fi cel cu Er>Ep. Pentru a întoarce sistemul la starea iniţială, adică pentru reacţia în sens invers, va trebui cheltuită mai multă energie decît pentru reacţia directă.
Observăm o cocoaşă cu vîrful în punctul E*. Aceea reprezintă energia de activare a reacţiei. Trebuie spus că nicio reacţie nu poate avea loc spontan, ci are nevoie de un „brînci” energetic. Brînciul poate fi o scînteie, o lovitură mecanică, sau chiar o rază de lumină, în funcţie de natura reactanţilor. Nu intru în amănunte.
Dau doar cîteva exemple de materiale, produse de reacţie ce ne însoţesc viaţa de zi cu zi.
Uneori ne dorim materiale stabile, ca de exemplu: pigmenţi care să nu se decoloreze la soare, cauciucuri care să nu devină lipicioase în timp, vopsele care să nu se cojească. Alteori ne dorim materiale instabile ca: detergenţi biodegradabili, polietilenă biodegradabilă etc. Iar alteori ne dorim materiale care se descompun exploziv ca: nitroglicerină, trotil etc. Am ilustrat cele trei feluri de produşi, după starea energetică relativă.
Să revenim la modul de constituire a unei instituţii. Observăm că niciuna nu se poate constitui spontan, ci numai în urma unei cheltuieli energetice. Alegerile reprezintă omologul energiei de activare (E* din exemplul grafic). Alegerile în baza majorităţilor absolute (E* mare) deşi consumă uneori mai multă energie (două tururi de scrutin în loc de unul) dau instituţii moralmente mai stabile decît cele în baza majorităţilor relative.
Teoretic, instituţiile rezultate din alegeri pot fi securizate faţă de disoluţie. Iar practic fiecare şicană legală pusă drept condiţie la demiterea unei autorităţi, reprezintă o frînă, o măsură de coborîre a energiei Ep şi implicit de mărire a E* necesare la disoluţie, pînă la valori asigurătoare.
Acuma, Preşedintele a fost ales în baza unei majorităţi absolute. Este legitim ca funcţia sa să fie securizată tot prin demiterea în baza unei majorităţi cel puţin la fel de mari. Neexistînd un contracandidat, el e suplinit de o condiţie de cvorum ce, odată îndeplinită, permite considerarea proporţiei între DA şi NU. Fără îndeplinirea condiţiei de cvorum, proporţia de DA şi NU nu are niciun fel de semnificaţie electorală. Şi e firesc aşa, pentru că numai aşa se asigură o oarecare stabilitate.
În alte ţări, mult mai stabile decît România, condiţiile pentru demiterea unei autorităţi sunt şi mai drastice, prin majorităţi calificate (de peste 50%+1, 60%, 66,6%, mergînd pînă la 80%). Ba, uneori, chiar şi demiterea unor autorităţi numite se poate face prin majorităţi calificate. Este cazul judecătorilor de la Curtea Supremă a Japoniei. Tot în Japonia, revizuirea Constituţiei se face numai cu acordul a 3/4 din componenţa Dietei. Asta face ca nicio revizuire să nu fi fost posibilă în cei 66 de ani de cînd actuala Constituţie e în vigoare.
Observ că loviturile date succesiv de Parlament merg, din contra, înspre scăderea artificială a energiei de activare; fie la constituire (vezi alegerile locale în baza majorităţilor relative) fie la demitere (tentativa de abolire a condiţiei de cvorum la referendmul de demitere a Preşedintelui). Nu mai zic de recenta lege electorală trîntită de CCR, ce mergea tot pe ideea majorităţilor relative.
Parlamentul nu se sfieşte să coboare energia de activare acolo unde îi convine. Ceea ce duce la o fluiditate pernicioasă a instituţiilor.
Emanciparea neruşinată a Parlamentului a devenit principala cauză a instabilităţii politice din România. Cu atît mai complicată, cu cît, însuşi Executivul este la mîna Parlamentului, neexistînd o cale extraparlamentară de demitere a plagiatorului ce ne face de rîs şi ne distruge ceas de ceas. Suntem prizonierii unei instituţii nemernice, suprastabile, dar care lichefiază, face muci toate instituţiile statului.
De veţi judeca în termeni de stabilitate energetică a sistemelor fizico-chimice, veţi identifica cu uşurinţă fiecare perturbaţie indusă de Parlament. Aşadar, Eugen Nicolăescu mănîncă borş atunci cînd invocă aşa-zisa „simetrie” la demiterea Preşedintelui. Ea nu ar fi decît cazul particular 3) din schemele energetice de mai sus. Spus altfel, EN vrea instabilitate, alături de ceilalţi 255 de nemernici.
Pentru posibile soluţii am nevoie de o evaluare după alegerile parlamentare din toamnă. Să vedem ce instituţii vor rămîne pînă atunci în picioare. 🙂
EDIT: Am dat mai sus exemple de materiale instabile. Aflu că CCR nu a restaurat Preşedintele nici acum, la 4 zile după referendum. Trebuie să vă mai spun că produsul de reacţie este trotilul şi că stă să explodeze? CCR deţine capsa detontoare. Brînciul energetic.
★ Securizarea absenţei la scrutin a funcţionat
Într-un articol trecut am imaginat un mecanism de securizare a absenţei la scrutin. Am cerut asigurări scrise din partea organizatorului cum că datele mele personale nu vor fi folosite la falsificarea votului. Am obţinut declaraţia în termenul fixat (luni, ora 17) declaraţie pe care am trimis-o spre verificare la PDL.
–– Original Message ––
From: Embassy of Romania – Consular Section
To: ‘Marius’
Sent: Monday, July 30, 2012 4:22 PM
Subject: RE: Cerere (UTF-8)
Stimate domn,
În calitate de consul și președinte al secției de votare nr.78 din Tokyo, doresc să vă asigur că Ministerul Afacerilor Externe și misiunea noastră diplomatică au luat toate măsurile, potrivit atribuțiilor sale legale, pentru a organiza și aceste alegeri în mod corect și cu respectarea strictă a legii, așa cum a procedat și în trecut.
La exercitarea votului, alegătorul din Japonia a fost înscris pe un tabel electoral cuprinzând: numele şi prenumele, codul numeric personal, domiciliul, seria şi numărul actului de identitate/documentului de călătorie (aflat în termen de valabilitate), fiecare alegător semnând în lista electorală suplimentară. După încheierea procesului electoral, listele electorale au fost înaintate Autorităţii Electorale Permanente.
În privința alegațiilor dvs, veți înțelege că, prin respectarea strictă a legii, în listele electorale suplimentare ale secției de votare nr.78 au fost înscriși doar cetățenii români care s-au prezentat la vot în ziua referendumului.
Cu urări de bine,
(cenzurat)– Consul
Embassy of Romania to Japan
★ Programul (discriminator al) secţiilor de votare din străinătate: 8-20
În urma solicitării de a mi se trimite o urnă mobilă la Hiroşima, am primit răspunsul de mai jos. Se pare, numai motivele medicale pot justifica urna mobilă. De parcă alergia la ticăloşie nu ar fi un motiv suficient pentru o urnă mobilă.
Trebuie să-mi trag un glonţ în gît?
––––(mai jos, răspunsul)–––-
Stimate domnule Mistrețu,
În ceea ce privește solicitarea dvs. transmisă prin email secției consulare a Ambasadei României la Tokyo în data de 8 iulie 2012, de a dispune trimiterea urnei mobile la 29 iulie 2012, ținând cont de faptul că la acea dată dvs. lucrați și nu puteți să vă deplasați la Tokyo, vă informăm că aceasta a fost remisă și departamentului din cadrul Centralei MAE ce se ocupă de organizarea referendumului la secțiile de votare din străinătate.
Totodată, vă facem cunoscute următoarele prevederi legale:
– Articolul 40 al Legii 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului (Monitorul Oficial nr.84/24.02.2000), precizează cu exactitate condițiile în care președintele biroului electoral al secției de votare poate dispune trimiterea urnei mobile.
Reproducem mai jos textul integral al respectivului articol:
« Pentru persoanele netransportabile din cauză de boală sau invaliditate, la cererea celor aflați în această situație sau la cererea organelor de conducere ale instituțiilor sanitare sau de ocrotiri sociale, în care cei netransportabili se află internați, președintele biroului electoral al secției de votare desemnează din cadrul biroului un număr de membri care se deplasează cu o urna specială și cu materialul necesar votării la locul unde se află cel în cauză, pentru a se efectua votarea. »
Legislația în baza căreia se organizează Referendumul național din 29 iulie a.c. poate fii (!) accesată la următoarele adrese internet:
http://www.becreferendum2012.ro/legislatie.html
Pe cale de consecință ne vedem în imposibilitatea de a răspunde afirmativ solicitării dvs.
În altă ordine de idei vă informăm că cetăţenii români aflaţi în Japonia pot vota la Referendumul naţional pentru demiterea Preşedintelui României din 29 iulie 2012, la sediul misiunii diplomatice din 3-16-19 Nishi Azabu, Minato-ku, Tokyo, 106-0031, pe baza următoarelor acte de identitate emise de autorităţile române:
paşaportul simplu, paşaportul de serviciu, paşaportul diplomatic sau cartea de identitate (aflate în termen de valabilitate),
conform art. 4, alin. 4. din Hotărârea Biroului Electoral Central privind unele măsuri pentru buna desfăşurare a procedurii de votare şi consemnarea rezultatelor votării la Referendumul naţional pentru demiterea Preşedintelui României din 29 iulie 2012.
Scrutinul se desfăşoară în data de 29 iulie 2012, începând cu ora 8.00 până la ora 20.00, ora locală.
Cu stimă,
Silvana GHIMICI – Consul
Embassy of Romania to Japan
–––––––––
Am trimis următorul răspuns:
Nu este nicio problemă. Ţinînd seama că autorităţile române sunt inventive în ocolirea legii, motivul medical îl putem simula. Dacă delegatul purtător de urnă mobilă îmi va trage şi un glonţ în gît, vom fi în legalitate. 🙂
● Tembelismul lui Şova şi prostia Antenei 3
Am auzit că alde Şova a venit joi în emisiunea Gâdei, cu un zîmbet enigmatic cusut cu aţă albă pe mecla-i asudată de silogisme, rostind conspirativ, (cam ca Talpeş, în zilele sale proaste) că are informaţii din surse secrete, cum că, de fapt, sunt sponsorul Noii Republici, deci, Băsescu e de vină. 🙂
Lighioana politică (vreau să zic: zoon politikon) mă prezenta la Antena 3, ca pe un fel de Patriciu al NR, fără să sufle o vorbă despre modesta mea sumă virată acolo (cca 80 euro).
După ce că e tembel, politicianul se mai face şi de rîs. Permiteţi-mi să îi dezvălui sursa secretă. Este vorba de Google.
De curiozitate, am căutat pe net. Primele rezultate în ordinea relevanţei sunt exact „sursele secrete” ale lui Şova: #1- blogul de faţă, #2-saitul Noii Republici.
Lăsînd la o parte că nu e nimic în neregulă ca cineva să sponsorizeze transparent o formaţiune politiｃă, şi mai ales, fără „trofee ale calităţii” sau alte forme de extorcare, (precum socialiştii obişnuiesc), cert e că avem politicieni socialişti brilianţi. Cum ştiu ei să selecteze un nume, apoi să facă savanta manevră clic-dreapta!
Pentru conformitate:
Articol din aceeaşi categorie, aici.
Alin Fumurescu
Fără buletin 
7 comments