Fără buletin

● Dreptul „fundamental” la o parcare pe de-a moaca – (I)

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/08/28

Discursul candidaţilor la alegerile locale abundă în promisiuni de cheltuire a banilor publici pentru construirea de parcări şi megaparcări. Pentru a vedea cît de legitime sunt promisiunile, trebuie să vedem statutul ontic al automobilului. Ce este automobilul şi ce legătură poate avea el cu drepturile fundamentale ale omului, înscrise în Constituţie.

În general, lucrurile de la sine înţelese sunt şi cel mai greu de definit. Totuşi, ce este automobilul?
O unealtă de producţie ar zice unii. Alţii, un instrument de cîştigat timp. Iar alţii l-ar defini ca pe un obicet de lux cu care poţi agăţa piţipoance. Desigur, nu mi-am propus să epuizez toate motivele pentru a deţine un automobil. Mă voi mărgini doar la a-l defini prin prisma ontologiei dreptului.
În viziunea mea, automobilul este un sclav tehnologic cu statut de persoană juridică de drept privat. Întocmai ca o firmă, de pildă, are un „sediu social”, un act de identitate, un regulament de organizare şi utilizare. Poate fi vîndut şi cumpărat, dar nu poate fi absorbit sau contopit, ci eventual numai casat. La schimbarea proprietarului îşi poate păstra identitatea, semnalmentele, dar capătă totodată şi un alt număr de circulaţie. Automobilul trebuie să îndeplinească de asemeni, condiţii de inocuitate ce nu diferă esenţial de cele la avizarea unei fabrici, de pildă (limită de noxe, siguranţă în exploatare etc.). Pentru a-l conduce e nevoie de un permis, ce poate fi asimilat unui certificat de calificare. Aşadar, nu greşim atunci cînd considerăm automobilul ca avînd proprietăţi de persoană juridică. (Ceea ce îndreptăţeşte în realitate şi arestarea automobilului.) De altfel, proprietăţile imobiliare de pildă, sunt, în aceeaşi filozofie, persoane juridice. Cel puţin în Marea Britanie.
Ca orice persoană, şi automobilul are drepturi şi libertăţi. Dar drepturi şi libertăţi ajustate naturii sale. Vom vedea care sunt ele.

Scopul prezumat pentru care un automobil există este cel de a circula. Pentru a circula, este nevoie de bunul de utilitate publică, numit curent drum, şosea, autostradă, precum şi de dreptul de a circula, atît pentru automobil, cît şi pentru şoferul său. Cele două drepturi sunt separate şi condiţionate diferit. Statul e dator faţă de automobil doar cu suprafaţa de rulare, nu şi cu suprafaţa de parcare.

Într-un articol anterior am concluzionat că, în mişcare, doar dreptul de a merge pe jos este unul fundamental. A te folosi de orice alt mijloc de locomoţie înafara picioarelor (eventual a mîinilor) devine un privilegiu: acreditat şi/sau cumpărat. Aşadar, nu există un drept fundamental de a circula cu automobilul. A circula cu automobilul este întotdeauna condiţionat de ceva sau cineva. Cu cît mai rapid sau mai mare este vehicolul, cu atît mai severe sunt condiţiile împuse pentru circulaţie.

Observăm că a exploata un automobil implică atît cheltuieli de acreditare, cît şi cheltuieli de întreţinere. În cheltuielile de întreţinere intră şi cele de adăpostire a automobilului. Iar dacă proprietarul urcă şi pe autostradă, se adaugă cheltuieli de economisire a timpului, sub forma taxei de autostradă.

Dacă nu există un drept fundamental de a circula pe domeniul public altfel decît pe jos, nu există nici un drept fundamental de a lăsa în repaos un automobil pe domeniul public, aşa cum nu există un drept fundamental de a amplasa un magazin mobil (alt sclav tehnologic) în mijlocul drumului.

Statul nu e obligat să construiască parcări pentru maşini, pentru că i-ar nedreptăţi pe alţi deţinători de sclavi tehnologici. La limită, în baza iluzoriului drept de a parca pe de-a moaca, oricine ar putea reclama dreptul de a folosi domeniul public pentru a-şi clădi un siloz, o fabrică, un depozit etc. ba, chiar tupeul de a cere să i se construiască, din bani publici, unul.

Aşadar, cosntrucţia din bani publici a unei parcări, eventual gratuite, nu este echitabilă, aşa cum nu este echitabil accesul gratuit pe o autostradă construită din bani publici, din moment ce banii din buget se colectează nespecific, iar bunurile de utilitate vizate se adresează numai unora.
Spus cu alte cuvinte, prin construirea unei parcări în regie publică, din bani publici, statul ia de la săraci pentru a le da bogaţilor.

În episodul următor vom vedea care sunt soluţiile şi în ce condiţii se poate moralmente implica statul în construcţia de parcări.

(va urma)

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: