★ Nedumeriri în interregn
Întrucît niciunul din cei 200 de invitaţi nu a văzut ceva în neregulă la organizare, am scris una mică la Administraţia Prezidenţială, cu ocazia prilejului recepţiei private date de Preşedinte pe 21 decembrie. Fiind ceva de interes public, îmi permit să public. Voi publica şi eventualul răspuns. Iar dacă el nu va veni, sau va fi nesatisfăcător, îl voi căuta în altă parte.
–– Original Message ––
(Codificarea caracterelor grafice Unicode UTF-8)
Rog redirecţionarea către compartimentele de: Comunicare publică, Control financiar intern, Audit şi Protocol. Răspuns aşteptat via e-mail.
Stimaţi domni,
Este pentru prima oară cînd vă scriu în noua organigramă. Mă numesc Marius Mistreţu, cetăţean român, cîrciumar în Hiroşima.
Zilele trecute mi-a parvenit o ştire ce m-a nedumerit. Mai precis, m-a nedumerit formula: recepţie privată. Întrebarea imediată este: ce să caute o recepţie privată într-o instituţie publică? Contrariat, am căutat pe net: recepţie+privată+Cotroceni. Toate rezultatele erau însoţite de semnificantul Iohannis. Am reluat căutarea şi în asociere cu numele altor Preşedinţi. Rezultat: niciunul fără Iohannis.
Dată fiind noutatea, am încercat să văd ce lege ar putea legitima organizarea de evenimente private într-o instituţie publică. Am căutat Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Administraţiei Prezidenţiale (ROF). Chiar din articolul 1, ce preia textul din Legea 47/1994, rezultă că scopul AP este (citez): „Activitatea serviciilor Administraţiei Prezidenţiale are ca scop îndeplinirea prerogativelor şi
exercitării competenţelor ce revin Preşedintelui României stabilite prin Constituţia României şi alte legi, precum
şi administrarea patrimoniului instituţiei.” (am încheiat citatul).
Cu alte cuvinte, AP este infrastructura Capitolului II al Secţiunii a 3-a a Constituţiei. AP este bun de utilitate publică. Ca bun de utilitate publică nu poate fi folosit în privat decît cel mult pentru audienţe private. Totuşi, recepţia nu este audienţă, chiar dacă seamănă în sensul că are un emiţător şi un receptor. Pe scurt, cu excepţia activităţilor de igienă personală (fizică şi mentală), cam tot ce face Preşedintele în Palatul Cotroceni este de interes public. Cam tot ce face AP în Palatul Cotroceni este de interes public. Alte activităţi private sunt admisibile, dar în alte locuri, din bugete personale.
Stimaţi domni,
În virtutea legii 544/2001, vă rog ca, în termenul legal de 30 de zile, să aveţi amabilitatea de a-mi răspunde la următoarele întrebări:
1) Ce lege permite organizarea în incinta Palatului Cotroceni a unui eveniment colectiv privat?
2) În cazul în care răspunsul la 1) este pozitiv. vă rog să îmi indicaţi sursa de finanţare privată pentru evenimentul privat. (persoană naturală sau juridică, cu cetăţenie/ sediu social român(ă) sau străin(ă) etc.)
3) Cît costă închirierea Sălii Unirii pe oră/ zi/ eveniment cu tot cu costurile de pază şi protecţie?
4) În cazul în care a fost o eroare de comunicare publică, iar evenimentul din 21 decembrie 2014, de la ora 15, a fost, totuşi, de interes public, vă rog să precizaţi ce alt criteriu de selecţie* a participanţilor, înafara calităţii de agent electoral (direct sau indirect, conştient sau inconştient) a fost luat în consideraţie. V-aş fi recunoscător dacă mi-aţi furniza şi nota de fundamentare a evenimentului, în care să apară cuantificat şi interesul public.
5) Cine a organizat recepţia din 21 decembrie, ţinînd seama că decretele de numire a consilierilor au fost semnate abia pe 22 decembrie? Cine a aprobat lista şi mobilizarea fondurilor publice în interregn?
Update: Din surse ce doresc să rămînă anomine, am aflat că şi alţi Preşedinţi au iniţiat recepţii similare la instalare. Deosebirea este că ele nu au fost comunicate. Nu înseamnă că au fost şi în regulă.
Ştiu, fondul de protocol este la dispoziţia ordonatorului de credite, dar nu şi la cheremul său. Totodată, vă previn că, în pregătirea eventualului răspuns la cele 5 întrebări, datarea ex post a documentelor, reprezintă faptă penală. De asemeni, lipsa unui răspuns competent şi lămuritor din partea compartimentelor enumerate mai sus, sau a scuzelor publice faţă de cetăţeni, din partea Preşedintelui, ceea ce ar însemna recunoaşterea uneia sau a unei serii de erori, mă voi vedea nevoit să caut răspunsul, la alte autorităţi ale statului.
Cu speranţa eradicării arbitrariului din conducerea României, permiteţi-mi să vă urez: Crăciun fericit!
Marius Mistreţu – cîrciumar
Hiroşima
––––––––––––––
* Calitatea de susţinător direct sau indirect, conştient sau inconştient al Preşedintelui ales, nu poate fi considerată de interes public, deoarece acest lucru ar intra în coliziune cu ARTICOLUL 80 (1) Preşedintele României reprezintă statul român…(…) Ar însemna că statul român îşi manifestă recunoştinţa doar faţă de o parte a poporului. Iar Preşedintele „tuturor românilor” devine în fapt preşedintele „anumitor români” (am numit oligarhia).
Discrepanţa se înlătură uşor. Recomand Compartimentului de Protocol să propună ca la evenimentele semi-informale viitoare să participe în proporţie de peste 50% şi oameni obişnuiţi, selectaţi prin tragere la sorţi, din rîndul cetăţenilor ce trimit cereri în acest sens, cu trei săptămîni înainte. Ca o paranteză: azi este ziua de naştere a Împăratului Japoniei. Sărbătoare naţională. Înafara personalităţilor abonate, vin să îl felicite şi cetăţeni simpli, aleşi după procedura descrisă mai sus.
★ Viscolul mi-a prins nevasta fără material absorbant. Și atunci, am decretat cod roșu
acum 7 ore · editat ·
Am trimis la DIICOT următorul denunţ:
–– Original Message ––
From: Marius
To: diicot@mpublic.ro
Sent: Saturday, February 01, 2014 5:10 AM
Subject: Denunt penal (codificare Unicode UTF-8)
Marius MISTREŢU – cetăţean român cu domiciliul în străinătate, în calitate de denunţător
730-0028 Hiroshima-shi,(…) Japonia
Pentru confirmarea identităţii, de luni pînă sîmbătă, între orele 8 şi 16, ora României, puteţi suna la tel: +81-(0) şi întocmi un proces verbal.
Stimaţi domni,
Permiteţi-mi să vă prezint cîteva fapte cu consecinţe grave în plan: economic, social, instituţional, financiar şi nu în ultimul rînd, legal, puse la cale de către un grup de persoane pe care rămîne ca dumneavoastră să le identificaţi şi să le trageţi la răspundere, în cazul în care au abuzat de prerogativele pe care le au conform legilor în vigoare.
La data de 27 ianuarie 2014 a fost publicată Hotărîrea cu numărul 1/2014, prin care se instituie starea de alertă în trei judeţe, stare extinsă ulterior la 7 judeţe. Norma ce guvernează HG 1/2014 este Ordonanţa de urgenţă 21/2004 cu completările ulterioare.
Semnatarii HG în discuţie au considerat că fenomenele meteo sunt extreme. Şi au impus măsuri extreme, deşi meteorologic, codul roşu de viscol, tras de păr, duminică 26 ianuarie, între orele 15:00-21:00 nu justifica măsura radicală, deoarece nu iese din abaterile climatice tolerate pentru o ţară temperat-continentală.
Întrucît starea de alertă este o măsură brutală, binară, cu mare potenţial în încălcarea art.53 din Constituţia României, ea trebuie probată cu mare precauţie, fără dubii, şi mai ales influenţe politice. Influenţele politice sunt uşor de identificat, într-o ţară în care politicul parazitează orice. De pildă, interpretez prezenţa de luni a Premierului şi a Ministrului Mediului la prezentarea ţinută la ANM, ca indiciu de presiune politică asupra unui organ, altminteri independent, dacă numirea şi demiterea directorului nu ar sta în pixul Premierului.
Permiteţi-mi să contest oportunitatea instituirii stării de alertă, normalitatea fiind exercitarea neîngrădită a drepturilor şi libertăţilor. Aş fi făcut-o la Avocatul Poporului dacă nu ar fi fost un om de paie pus acolo de către exponenţii aceleaşi junte.
Drumurile sunt făcute pentru a fi circulate, nu barate arbitrar, pe termen nedefinit.
Avînd în vedere că, după ultimele informaţii despre infracţionalitatea guvernamentală, date statistice reluate şi de către Preşedinte în vizita de azi din Germania, sunt suspiciuni şi adesea certitudini că membri ai Executivului nu acţionează în interes public, ci mai ales în interesul lor şi al clienţilor politici, permiteţi-mi să îi suspectez pe decidenţii guvernamentali că, la luarea H1/2014 au manipulat inclusiv datele meteorologice în folosul lor: pecuniar, politic, electoral şi de imagine. Desigur, nu este nevoie să investigaţi toate aspectele, ci doar pe cele ce ating drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, precum şi interesele statului. Pe scurt, să cercetaţi atingerea adusă interesului public.
Beneficiile pentru cetăţeni nu se văd. Dimpotrivă. Golurile în aprovizionarea ce ţine de subsidiaritatea comunitară, lipsa punctelor de asistenţă sanitară, pricinuiesc deja suferinţe. Aflu din presă: joi 30 ianuarie, o bătrînică din zona vizată de HG 1/2014 spunea că localitatea este izolată de vineri 24 ianuarie şi că i s-a terminat rezerva de alimente. Iar distanţa de la vineri la joi nu este aceeaşi cu cea de la joi la vineri. Alta: la oficiul poştal Medgidia au fost furaţi 470.000 lei, împreună cu automobilul poştei. Iată, suspendarea libertăţii de mişcare, în loc să protejeze viaţa şi averea cetăţenilor, le pune în pericol. Spicuiesc: vicepremierul declara adineaori că încă mai sunt localităţi izolate, fără să spună cîte. Nu ştim de ce lucrurile avansează atît de încet, deşi la televizor vedem maimarii zilei inspectînd dezastrul provocat chiar de lentoarea lor şi a parteneriatului public-privat instituit tot de ei. Iată, prin limitarea abuzivă a libertăţii de mişcare, împiedicînd astfel manifestarea subsidiarităţilor naturale, familiale şi comunitare, HG 1/2014 are deja rezultate perverse. Prin suspendarea libertăţii de circulaţie a oamenilor şi bunurilor, a cel puţin 100.000 de camioane, economia pierde, după opinia specialiştilor, echivalentul a între 30 şi 70 de milioane de euro. Zilnic. Ca să nu mai spun că, joaca de-a codul roşu, fie el meteorologic sau politic, duce inevitabil la scumpirea asigurărilor, deoarece companiile îşi revizuiesc calculele probabilistice şi nu pot tolera să fie furate cu complicitatea Executivului. Ca să se protejeze, vor încărca nota de plată a asiguraţilor.
Trăiesc într-o ţară în care fenomenele extreme sunt un lucru frecvent. Vă pot confirma că niciodată ele nu au fost de natură să ducă la întreruperea circulaţiei rutiere pe arterele vitale, atîta timp cît asfaltul este la locul lui. Şi sunt un milion de kilometri, din care cel puţin 200.000 de importanţă vitală. Cel puţin 50.000 sunt expuşi căderilor masive de zăpadă şi viscolului.
Pentru a vă face o idee, pe 31 decembrie 2011, în prefecturile Tottori şi Shimane, situate la numai 35 grade latitudine nordică, a căzut o zăpadă de peste 100cm. Zăpada a scufundat peste 300 de ambarcaţiuni pescăreşti la edec. Au rămas blocate peste o mie de autovehicule pe şosele. Este drept, numai pentru cîteva ore, dar nu a fost instituită starea de alertă. Nimeni nu îşi permite să suspende drepturi şi libertăţi cetăţeneşti pentru mofturi guvernamentale.
Stimaţi domni,
ca să nu o mai lungesc, vă cer ca, în interes public, pentru prevenirea în viitor a paralizării artificiale, brutale şi abuzive a economiei, pentru prevenirea scumpirii asigurărilor de calamităţi, pentru împiedicarea dezmăţului în cheltuirea resurselor bugetare – ştiindu-se că intervenţia statului costă infinit mai mult decît pregătirea comunităţilor pentru iarnă – pentru prevenirea punerii cetăţenilor în situaţii incerte, prin care, viaţa şi averea lor sunt expuse pericolelor de orice fel tocmai de măsurile guvetrnamentale de „protecţie”, cu multe elemente comune „protecţiei” mafiote „soft”,
vă cer să verificaţi dacă instituirea stării de alertă în 3-7 judeţe a fost justificată. Vă cer totodată să verificaţi: legalitatea contractelor de dezăpezire, a graficelor de dezăpezire, a mobilizării resurselor angajate. Ultimele, deoarece nu sunt sigur că Curtea de Conturi are competenţe în a face evaluări de legalitate şi de oportunitate. (OUG 1/1999, la art. 36 face clară excepţia)
Cu adînc respect,
Marius Mistreţu.
● Dreptul „fundamental” la o parcare pe de-a moaca – (I)
Discursul candidaţilor la alegerile locale abundă în promisiuni de cheltuire a banilor publici pentru construirea de parcări şi megaparcări. Pentru a vedea cît de legitime sunt promisiunile, trebuie să vedem statutul ontic al automobilului. Ce este automobilul şi ce legătură poate avea el cu drepturile fundamentale ale omului, înscrise în Constituţie.
În general, lucrurile de la sine înţelese sunt şi cel mai greu de definit. Totuşi, ce este automobilul?
O unealtă de producţie ar zice unii. Alţii, un instrument de cîştigat timp. Iar alţii l-ar defini ca pe un obicet de lux cu care poţi agăţa piţipoance. Desigur, nu mi-am propus să epuizez toate motivele pentru a deţine un automobil. Mă voi mărgini doar la a-l defini prin prisma ontologiei dreptului.
În viziunea mea, automobilul este un sclav tehnologic cu statut de persoană juridică de drept privat. Întocmai ca o firmă, de pildă, are un „sediu social”, un act de identitate, un regulament de organizare şi utilizare. Poate fi vîndut şi cumpărat, dar nu poate fi absorbit sau contopit, ci eventual numai casat. La schimbarea proprietarului îşi poate păstra identitatea, semnalmentele, dar capătă totodată şi un alt număr de circulaţie. Automobilul trebuie să îndeplinească de asemeni, condiţii de inocuitate ce nu diferă esenţial de cele la avizarea unei fabrici, de pildă (limită de noxe, siguranţă în exploatare etc.). Pentru a-l conduce e nevoie de un permis, ce poate fi asimilat unui certificat de calificare. Aşadar, nu greşim atunci cînd considerăm automobilul ca avînd proprietăţi de persoană juridică. (Ceea ce îndreptăţeşte în realitate şi arestarea automobilului.) De altfel, proprietăţile imobiliare de pildă, sunt, în aceeaşi filozofie, persoane juridice. Cel puţin în Marea Britanie.
Ca orice persoană, şi automobilul are drepturi şi libertăţi. Dar drepturi şi libertăţi ajustate naturii sale. Vom vedea care sunt ele.
Scopul prezumat pentru care un automobil există este cel de a circula. Pentru a circula, este nevoie de bunul de utilitate publică, numit curent drum, şosea, autostradă, precum şi de dreptul de a circula, atît pentru automobil, cît şi pentru şoferul său. Cele două drepturi sunt separate şi condiţionate diferit. Statul e dator faţă de automobil doar cu suprafaţa de rulare, nu şi cu suprafaţa de parcare.
Într-un articol anterior am concluzionat că, în mişcare, doar dreptul de a merge pe jos este unul fundamental. A te folosi de orice alt mijloc de locomoţie înafara picioarelor (eventual a mîinilor) devine un privilegiu: acreditat şi/sau cumpărat. Aşadar, nu există un drept fundamental de a circula cu automobilul. A circula cu automobilul este întotdeauna condiţionat de ceva sau cineva. Cu cît mai rapid sau mai mare este vehicolul, cu atît mai severe sunt condiţiile împuse pentru circulaţie.
Observăm că a exploata un automobil implică atît cheltuieli de acreditare, cît şi cheltuieli de întreţinere. În cheltuielile de întreţinere intră şi cele de adăpostire a automobilului. Iar dacă proprietarul urcă şi pe autostradă, se adaugă cheltuieli de economisire a timpului, sub forma taxei de autostradă.
Dacă nu există un drept fundamental de a circula pe domeniul public altfel decît pe jos, nu există nici un drept fundamental de a lăsa în repaos un automobil pe domeniul public, aşa cum nu există un drept fundamental de a amplasa un magazin mobil (alt sclav tehnologic) în mijlocul drumului.
Statul nu e obligat să construiască parcări pentru maşini, pentru că i-ar nedreptăţi pe alţi deţinători de sclavi tehnologici. La limită, în baza iluzoriului drept de a parca pe de-a moaca, oricine ar putea reclama dreptul de a folosi domeniul public pentru a-şi clădi un siloz, o fabrică, un depozit etc. ba, chiar tupeul de a cere să i se construiască, din bani publici, unul.
Aşadar, cosntrucţia din bani publici a unei parcări, eventual gratuite, nu este echitabilă, aşa cum nu este echitabil accesul gratuit pe o autostradă construită din bani publici, din moment ce banii din buget se colectează nespecific, iar bunurile de utilitate vizate se adresează numai unora.
Spus cu alte cuvinte, prin construirea unei parcări în regie publică, din bani publici, statul ia de la săraci pentru a le da bogaţilor.
În episodul următor vom vedea care sunt soluţiile şi în ce condiţii se poate moralmente implica statul în construcţia de parcări.
(va urma)
Alin Fumurescu
Fără buletin 
7 comments