Fără buletin

▲ Răspundem cititorilor – despre controale de la autorităţi

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/08/15

În urma articolului trecut despre cum se reînoieşte o autorizaţie de funcţionare a unui restaurant, cititorii au ridicat cîteva întrebări legitime. Întrucît natura lor e diferită, voi numerota răspunsurile, urmînd ca eventualele neclarităţi să fie lămurite în secţiunea de comentarii, cu rugămintea de a indica numărul temei.

1) În cei 15 ani de cînd rulez afacerea, nu mi-a venit niciun control de la protecţia consumatorului. Nici nu ştiu dacă există vreun organ ambulant pentru aşa ceva.

2) Controlul de la primărie nu vine decît la reînoirea autorizaţiei, adică, o dată la cinci, şase ani.
(Am avut şi autorizaţie de 5 ani. Nu aş putea spune care a fost raţiunea. Dacă următoarea va fi tot pe şase ani, înseamnă că legal s-a lungit durata de licenţiere.)
Controlul de la primărie durează 10-15 minute, răstimp în care delegatul primăriei verifică dacă am autorizaţie de responsabil cu igiena (obţinută pe viaţă de la Asociaţia de Igienă în Alimentaţia Publică), dacă vesela e închisă în dulap, dacă am săpun lichid la chiuvete, dacă am rearanjat utilajul în bucătărie şi dacă vreo maşină de gătit depăşeşte adîncimea hotei. (ca să nu inhaleze careva gaze arse) La prima autorizare se uită şi dacă am separator de ulei pe conducta de ape uzate. Nimeni nu îmi cere buletinul.

3) Controlul de la pompieri este cam o dată pe an, toamna. Îmi verifică senzorii de incendiu, accesul la scările de evacuare în caz de incendiu, dacă am extinctor, dacă am marcate ieşirile de urgenţă şi dacă funcţionează instalaţia de iluminare de backup. Controlul este unul anunţat şi are loc de obicei dimineaţa, în lipsa mea, dar în prezenţa unui reprezentant al agentului imobiliar (localul este închiriat) şi a unui poliţist. Mai sunt cîteva controale ocazionale, toate anunţate, după cîte un eveniment petrecut în localuri similare, cînd se lasă şi cu morţi. Dar asta, o dată la cîţiva ani.

O singură dată am chemat pompierii. Era prin toamna lui 2006. Trebuie întîi spus că prăvălia mea este la etajul 5 (4 pe româneşte) al unei clădiri dedicate numai localurilor de alimentaţie publică. Alături, o clădire cu aceeaşi destinaţie. În clădirea de alături, în localul de la etajul 5, se folosea mangal pentru grătar. De fiecare dată, pe la orele 18, cînd simţeam miros de fum, intram niţel într-o stare de alarmă, dar de data asta îmi treceau prin faţa ferestrei vălătuci de fum. Am intrat în panică. Pînă să văd despre ce e vorba, am sunat la pompieri. M-au întrebat ce culoare are fumul. Era alb. Cît vorbeam cu dispecerul la telefon, am urcat pe terasă, să văd mai bine ce se petrece. Între timp, fumul se subţiase. Era clar că fusese o alarmă falsă. M-am scuzat şi am închis telefonul. După 7 minute, patru autospeciale parcau în faţa celor două clădiri. O băgasem pe mînecă. Am coborît precipitat. Vreo trei pompieri îşi verificau paf, paf!, bombele aparatelor de respirat în faţa liftului din clădirea de alături. Ceilaţi desfăşurau furtunuri. Am intrat în vorbă cu şeful echipei. Se alătură şi un poliţist în civil. Tustrei urcarăm la mine pentru explicaţii. M-am autoidentificat, le-am răspuns la întrebări, m-am scuzat frumos. Îmi părea rău că nu oprisem exhaustoarele pentru a păstra „proba” cu mirosul de fum.
În final i-am întrebat:
– Bine, domne, era clar că nu era nimic. Patru maşini pentru o alarmă falsă?
– Păi, pentru nimic scoatem patru maşini.

4) Sanepid. Nu cred că Sanepidul are competenţe în control, atîta timp cît legal nu este stare de urgenţă epidemiologică. În numele sănătăţii publice se pot petrece multe încălcări ale drepturilor fundamentale. De aceea, acţiunile de control din senin sunt de evitat. Practic nu există prevenţie fără semnalarea în prealabil a vreunui pericol iminent, iar cineva să nu fi dat un ordin general în acest sens. Pînă acum nu fu cazul.
Asociaţia pentru igiena în alimentaţia publică se ocupă cu informarea în cazul în care se semnalează intoxicări cu materii alimentare, dar nu are atribuţii de control. De obicei, prevenţia se face pe cale legislativă. Ca de pildă anul trecut, cînd, prin alte judeţe s-au petrecut două intoxicaţii în masă: una cu carne crudă, alta cu ficat crud. După aceea, au fost date două ordine ale Ministerului (nu-ştiu-care): unul care obligă operatorii să îi facă trimming cărnii crude (să îi tundă suprafaţa pe o adîncime de 5-6 mm) şi respectiv să nu mai vîndă preparate de ficat în sînge. Ordinul a fost întîmpinat cu ostilitate, deoarece consumatorii nu prea vor a fi protejaţi mai mult decît consideră ei. În ultimul timp, condiţiile din ordin au fost relaxate. În schimb, vînzătorul are obligaţia să îi prezinte cnsumatorului riscurile.

5) Protecţia muncii se bagă mai mult în locurile mai periculoase, (şantiere, oţelării etc.) nu în restaurante. Însă de obicei controlul se face la autorizare. În rest, autocontrol. De fapt, controlul de la primărie (la autorizare) include cam tot ceea ce e legat de igiena muncii. Dacă bucătăria e prea înghesuită poate refuza autorizarea. De asemeni, dacă ventilaţia e proastă. Tot atunci, autorizatul este sfătuit să nu muncească dacă îl pocneşte vreo diaree rebelă.

Acum cîţiva ani, într-un bar de-al unui amic, în urma unui denunţ, ştiu că a venit poliţia, care s-a legat de prezenţa unei ziliere de 17 ani ce lucra acolo pînă tîrziu. Deşi este permis să munceşti de la 15 ani, Codul muncii prevede ca cei sub 18 ani să nu muncească mai tîrziu de ora 22. Pentru asta, autorizaţia de funcţionare i-a fost retrasă. Omul s-a mutat în Okinawa pentru a-şi deshide alt local.

6) Protecţia mediului nu are practic competenţă în controlul la restaurante. Tot primăria e cea care se uită dacă am capcană de ulei pe conducta de ape uzate. Tot aşa, la autorizarea benzinăriilor, tranşeea şi capcana de uleiuri trebuie să fie instalate.

7) De la fisc o singură dată în 15 ani mi-au venit. De fapt mi-a venit un inspector, dar nu în control, ci pentru o anchetă socială ce îi ajută pe ei să îşi facă proiecţii şi previziuni. Inspectorul mi-a pus un chestionar în faţă, eu am scos fişierul Lotus din calculator şi i-am răspuns la întrebări.

Fiscul nu vine niciodată fără ca ceva sau cineva să îi sugereze o situaţie suspectă. În domeniul meu, screeningul poate fi uşor făcut, în mod indirect, cu discreţie, prin analiza relaţiei dintre consumul de apă şi încasările în ultimii 5 ani. Dacă în două trimestre mi-ar creşte brusc consumul de apă, fără ca asta să se reflecte în încasări, atunci devin suspect. Dar nici atunci nu îmi vin în control, ci numai după ce mi-ar scotoci pe şest în gunoi şi mi-ar găsi indicii de contabilitate dublă. La găinării nu vine, ci doar dacă evaziunea e cel puţin de ordinul zecilor de mii de euro. Altfel, costurile ar fi mai mari decît ar recupera din executarea silită.

8) Profilul restaurantului este italienesc, dar am şi preparate româneşti.

9) Poliţia. De două ori mi-a venit. O dată, acum 11 ani, după deschiderea noului local. Circa de poliţie trebuie să aibă fişate toate localurile deschise după orele 23. Poliţistul mi-a lăsat formularul pentru fişă şi a zis că revine să îl ia. După vreo două luni, văzînd că nu mai vine, l-am lăsat la postul cel mai apropiat. Acum vreo 4 ani iar mi-aduse un formular de fişă. N-a revenit. Zilele trecute am regăsit formularul chiar în poşeta în care ţin autorizaţia de funcţionare.

Tagged with: , ,

▲ Trei documente din care unul sub formă de bancnote

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/08/14

Săptămîna trecută am primit două plicuri cu conţinut asemănător, din care unul, vîrît în cutia poştală de către un curier de la primărie.

Le deschid. Ambele scrisori îmi amintesc că în trei săptămîni îmi expiră autorizaţia de funcţionare a restaurantului. Iat-o:

Thii, ce repede trec 6 ani!

Mă rog, să vedem ce conţine permisul:

Sus în dreapta: Autorizaţia nr. 1083.
Titlul mare: Autorizaţie de funcţionare
Temeiul: La 24 august 2006, se autorizează cererea, în temeiul articolului 52 al Legii de igienă în alimentaţie (alimentaţie publică n.m.)
Data: 25 august 2006
Directorul de sănătate publică al oraşului Hiroşima: Kishimoto Akinori(?) [sigiliul]
Tipul: restaurant (literal: rulaj-prăvălie-de-mîncat-şi-de-băut)
Adresa: Hiroşima, Sectorul Naka, Cartierul Nagarekawa, Cvartalul 6, Ochiul 12.
Denumirea sau numărul unităţii: L@ Marius
Condiţii de autorizare: doar pentru activităţi de tipul I.
Durata: 1 septembrie 2006 – 31 august 2012.
Instrucţiuni:
1 Expuneţi documentul la loc vizibil în incintă.
2 Anunţaţi orice abatere de la condiţiile de autorizare (ex: mutarea localului, schimbarea profilului, a proprietarului etc. n.m)
3 La încetarea activităţii, restituiţi prezenta autorizaţie.
4 Între 1 ale lunii de expirare a autorizaţiei, pînă la cu 5 zile înainte de termen, porniţi procedura de reautorizare.

Să vedem acum ce angajează reînoirea autorizaţiei şi ce se petrece dacă nu urmez instrucţiunile:

Sus în dreapta; data: 8 august 2012
Denumirea: L@ Marius

Luna curentă este ultima din intervalul de autorizare. În cazul în care doriţi să continuaţi afacerea, pînă la data de 31 august(vineri), ora 17:15, vă rugăm să vă reînoiţi autorizaţia de funcţionare.
Documentele necesare: autorizaţia curentă, certificatul de calitate a apei (copie), 16.000 yen.

Dacă aveţi nelămuriri (ex: aţi pierdut autorizaţia veche, nu ştiţi de unde să luaţi certificatul de calitate a apei etc.) contactaţi-ne la numărul de telefon de mai jos, între orele 8:30-17:15.

Dacă veţi continua activitatea fără să reînoiţi autorizaţia în termenul indicat, în temeiul articolului 72 al Legii igienei în alimentaţie, sunteţi pasibil de închisoare de pînă la 2 ani, sau de amendă de pînă la 2 milioane yen, pentru comerţ neautorizat.
(datele de contact ale departamentului din primărie).

Discuţie:

Observăm că pedepsele sunt severe, însă procedura este foarte simplă. În fapt, nu este nevoie decît de autorizaţia veche şi de certificatul de calitate a apei. Cel de-al treilea „document” poate fi de trei „pagini”: o bancnotă de 10.000yen, una de 5.000yen şi una de 1.000yen: total 16.000yen.
Certificatul de calitate a apei nu este o problemă. El poate fi obţinut de la administratorul imobiliar, care oricum are obligaţia de conservare a calităţii apei pe teritoriul său*) şi să o şi ateste.

Odată pornită procedura, la două sau trei zile după prezentarea la ghişeu, vine o fătucă de la primărie, cu schema veche de dispunere a utilajului în bucătărie, vede dacă spaţiul a fost reconfigurat, şi eventual face modificările în schemă. A doua zi, autorizaţia e gata.

Concluzii

Filozofia autorizării este una ordoliberală: procedură simplă, cu înştiinţare prealabilă, cu protecţie minimală a consumatorului, dar prompt sancţionată în cazul abaterii.

Practic, autorizarea nu este condiţionată decît de îndeplinirea normelor sumare de igienă publică şi de dovada că operatorul a absolvit cîndva un curs de o zi de igienă în alimentaţie. Nu este nevoie de niciun certificat de calificare profesională. În rest, lipsa oricărui incident legat de normele de igienă, reprezintă dovada bonităţii autorizatului. No news is good news.

–––––––-
Bine, bine, veţi zice, dar ce-i cu cea de-a doua scrisoare?
Scrisoarea conţine cam aceleaşi instrucţiuni, minus informaţiile despre pedeapsă. Mi-a parvenit prin poştă şi a venit de la Asociaţia de Igienă în Alimentaţie. Un organism, persoană juridică de interes public. Întrucît nu am în meniu preparate crude de origine animală (ficat, carne, scoici etc.) aproape că nu mă interesează scrisorile de informare venite de la asociaţie. O pot ignora. Economisesc 6.000yen, cît e cotizaţia pe 6 ani. Cu atît mai legitim, cu cît, atunci cînd apar probleme de igienă publică datorate preparatelor crude, nu e nevoie să citesc pliantele asociaţiei. Aflu de la radio. Oricum, dacă s-ar întîmpla să otrăvesc vreun client, aş apărea direct la radio. Asociaţia nu m-ar putea apăra de pedeapsă. Mai sănătoasă este o asigurare de profil în aceiaşi bani.

––––––––
*) Reţeaua de apă curentă este teritorializată, în sensul că furnizorul comunal de apă are obligaţia de a conserva calitatea în conductele comune, pînă la staţiile de pompare de pe teritoriul clădirilor. Fiecare clădire, sau grup de clădiri, are o staţie de pompare şi două rezervoare. Unul la sol (sau în subsol) şi un turn de apă pe terasa clădirii. Acuma, vara, se mai dezvoltă alge, ceea ce face ca nu peste tot calitatea apei să fie aceeaşi. De aceea, certificarea calităţii se face individualizat, pe fiecare instalaţie. Iar procedura intră în obligaţia administratorului imobiliar. Furnizorul comunal se poate băga pe teritoriul privat numai la înlocuirea periodică şi la citirea contoarelor de apă.

%d blogeri au apreciat: