Fără buletin

(urmare din numărul trecut)

Să ne facem o idee despre substratul pe care e aşezat oraşul. Partea intens urbanizată este aşezată pe o deltă. Jumătate din arie este însă recuperată din mare, prin îndiguire şi umplere cu rocă. Astfel, începînd cu era Meiji, delta a fost extinsă antropic cu aproape 3Km, înghiţind şi patru mici insule muntoase. În amonte, oraşul s-a dezvoltat pe versanţii văii. În special pe versantul drept, uşor mai domol, cu viroage ceva mai largi. Soluţia e relativ simplă. Se retează muncelul, iar cu materialul rezultat, fie se extinde terasa formată prin retezare, fie se cară roca în mare, unde formează încet, încet, un şes util. Terasele artificiale sunt apoi parcelate şi transformate în cartiere sistematizate (numite danchi – terenuri grupate) cu terenuri rezervate pentru şcoli şi grădiniţe, parcuri comunale şi case de cultură, prăvălii şi magazine. Unele danchi pot fi dedicate şi activităţilor industriale, dar separate de cele de locuit.

În fundal poate fi văzut un danchi din profil. Nu are mai mult de 10 ani de cînd fu dat gata. Voi reveni la terasare ceva mai încolo.

Muncelul din tîrgul Yagi s-a dezvoltat „organic”. Lipsa spaţiului din luncă a dus la săparea şi nivelarea unor parcele-alveloe mici, pe care au fost construite locuinţe. Sunt două grupuri de locuinţe construite în regie publică (municipală şi respectiv judeţeană). În rest, locuinţe private. În dezastrul de pe 20 august însă, nu se poate spune că locuinţele ar fi fost cauza declanşării lui, ci substratul.

Munceii Hiroşimei sunt formaţi din roci vulcanice numite diorite (mai exact, granodiorite) apărute cam pe cînd se îngîna Cretacicul cu Paleocenul. Pietricele concoidale, agregate slab, fără pic de ciment. În interstiţii, coeziunea pare să o facă mai degrabă argilele rezultate din alterarea dioritelor. Roca se poate fărîma uneori cu mîna. Nu e greu de intuit că un pietriş vag apretat se surpă la solicitări mai mari. Asta face ca apele ce străbat munceii să aibă vaduri înguste, foarte sinuoase (ţinînd seama că la un cot rîul erodează în special partea din exteriorul arcului) şi terase înguste şi scunde. În tot judeţul sunt doar două segmente cu chei, semn că roca fermă este rară.
Iată, de pildă, în imaginea de mai jos,
în partea de nord-vest a muncelului, un cot cu o rază de curbură nu mai mare de 50m, subîntinde o culme lungă de aproape un kilometru şi jumătate, deşi diferenţa de nivel nu depăşeşte 230m. Un ditamai amfiteatrul, format, nu e greu să intuim, prin surparea repetată a muntelui. Puţin mai la sud-vest de cot se vede şi urma unei alunecări de teren de mari proporţii. Probabil, nu întîmplător, locul se numeşte Oshiageyama (Muntele împins în sus). S-a format un mic platou numai bun pentru terenuri de golf (la Vest) şi pentru construit locuinţe pe trei platforme (în viitor. acum, terenul pare doar în curs de netezire)

Pe versantul estic, mai puţin expus eroziunii rîului Ota, dar brăzdat de torenţi, panta medie este de 28 de grade. Acesta se pare că este şi unghiul de taluz natural al rocii. Din păcate, îmbibarea rocii face ca unghiul de taluz natural să se micşoreze suficient cît să se declanşeze surparea.
După ploaia din 20 august, se estimează că volumul aluviunilor depuse de torenţi va însuma echivalentul a 80.000 de basculante.

Aşadar, situaţia nu este roz. Se estimează că numai în judeţul Hiroshima sunt peste 30.000 de locuri periculoase. La ploaia din 20 august, doar 76 s-au exprimat. 31 au ucis. Celelalte urmează a fi descoperite.
Cert este că placa cu defrişările cauzatoare de viituri catastrofale nu prea ţine în cazul Hiroşimei. Muncelul era complet împădurit pe versantul estic. Deducem că o circulaţie superficială a apei de ploaie ar fi mai puţin riscantă. Iar o circulaţie superficială poate fi făcută prin terasare şi umanizare. Iată că danchi, deşi par a strica un echilibru, dimpotrivă, prin amenajările hidrotehnice de captare şi drenaj, contribuie la stabilizarea pantelor. Că veni vorba de drenaj, în vizita de duminică am luat cîteva imagini ale canalelor.
Se poate observa că, deşi fu puhoi, nivelul apei în canal nu se ridică mai sus de prima treaptă.

Iată o altă imagine, cu confluenţa a două canale. Mai sus este unul din torenţii ucigaşi.

Apa tulbure este semnul că pe pante instabilitatea este încă mare.

Încă un curs drenat, ce trece printr-o arie de locuit. La fel de tulbure. Deocamdată.

Observăm supradimensionarea canalelor de drenaj şi neglijarea torenţilor. În viitor, probabil, stabilizarea pantelor va fi prioritatea, odată cu marcarea locurilor periculoase. Dar despre organizarea prevenirii din „software” a dezastrelor, vom vorbi în episodul următor. Numărul mare de morţi (66 pînă azi, din care doar 53 fură identificaţi) arată oarece uşurătate.

(va urma)