Fără buletin

▲ Eroziune pluvială la Hiroşima (II) – Pietrele trec, apa rămîne

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2014/08/27

(urmare din numărul trecut)

Să ne facem o idee despre substratul pe care e aşezat oraşul. Partea intens urbanizată este aşezată pe o deltă. Jumătate din arie este însă recuperată din mare, prin îndiguire şi umplere cu rocă. Astfel, începînd cu era Meiji, delta a fost extinsă antropic cu aproape 3Km, înghiţind şi patru mici insule muntoase. În amonte, oraşul s-a dezvoltat pe versanţii văii. În special pe versantul drept, uşor mai domol, cu viroage ceva mai largi. Soluţia e relativ simplă. Se retează muncelul, iar cu materialul rezultat, fie se extinde terasa formată prin retezare, fie se cară roca în mare, unde formează încet, încet, un şes util. Terasele artificiale sunt apoi parcelate şi transformate în cartiere sistematizate (numite danchi – terenuri grupate) cu terenuri rezervate pentru şcoli şi grădiniţe, parcuri comunale şi case de cultură, prăvălii şi magazine. Unele danchi pot fi dedicate şi activităţilor industriale, dar separate de cele de locuit.

SONY DSC

În fundal poate fi văzut un danchi din profil. Nu are mai mult de 10 ani de cînd fu dat gata. Voi reveni la terasare ceva mai încolo.

Muncelul din tîrgul Yagi s-a dezvoltat „organic”. Lipsa spaţiului din luncă a dus la săparea şi nivelarea unor parcele-alveloe mici, pe care au fost construite locuinţe. Sunt două grupuri de locuinţe construite în regie publică (municipală şi respectiv judeţeană). În rest, locuinţe private. În dezastrul de pe 20 august însă, nu se poate spune că locuinţele ar fi fost cauza declanşării lui, ci substratul.

Munceii Hiroşimei sunt formaţi din roci vulcanice numite diorite (mai exact, granodiorite) apărute cam pe cînd se îngîna Cretacicul cu Paleocenul. Pietricele concoidale, agregate slab, fără pic de ciment. În interstiţii, coeziunea pare să o facă mai degrabă argilele rezultate din alterarea dioritelor. Roca se poate fărîma uneori cu mîna. Nu e greu de intuit că un pietriş vag apretat se surpă la solicitări mai mari. Asta face ca apele ce străbat munceii să aibă vaduri înguste, foarte sinuoase (ţinînd seama că la un cot rîul erodează în special partea din exteriorul arcului) şi terase înguste şi scunde. În tot judeţul sunt doar două segmente cu chei, semn că roca fermă este rară.
Iată, de pildă, în imaginea de mai jos,
în partea de nord-vest a muncelului, un cot cu o rază de curbură nu mai mare de 50m, subîntinde o culme lungă de aproape un kilometru şi jumătate, deşi diferenţa de nivel nu depăşeşte 230m. Un ditamai amfiteatrul, format, nu e greu să intuim, prin surparea repetată a muntelui. Puţin mai la sud-vest de cot se vede şi urma unei alunecări de teren de mari proporţii. Probabil, nu întîmplător, locul se numeşte Oshiageyama (Muntele împins în sus). S-a format un mic platou numai bun pentru terenuri de golf (la Vest) şi pentru construit locuinţe pe trei platforme (în viitor. acum, terenul pare doar în curs de netezire)

Pe versantul estic, mai puţin expus eroziunii rîului Ota, dar brăzdat de torenţi, panta medie este de 28 de grade. Acesta se pare că este şi unghiul de taluz natural al rocii. Din păcate, îmbibarea rocii face ca unghiul de taluz natural să se micşoreze suficient cît să se declanşeze surparea.
După ploaia din 20 august, se estimează că volumul aluviunilor depuse de torenţi va însuma echivalentul a 80.000 de basculante.

Aşadar, situaţia nu este roz. Se estimează că numai în judeţul Hiroshima sunt peste 30.000 de locuri periculoase. La ploaia din 20 august, doar 76 s-au exprimat. 31 au ucis. Celelalte urmează a fi descoperite.
Cert este că placa cu defrişările cauzatoare de viituri catastrofale nu prea ţine în cazul Hiroşimei. Muncelul era complet împădurit pe versantul estic. Deducem că o circulaţie superficială a apei de ploaie ar fi mai puţin riscantă. Iar o circulaţie superficială poate fi făcută prin terasare şi umanizare. Iată că danchi, deşi par a strica un echilibru, dimpotrivă, prin amenajările hidrotehnice de captare şi drenaj, contribuie la stabilizarea pantelor. Că veni vorba de drenaj, în vizita de duminică am luat cîteva imagini ale canalelor. 2014-08-24-081
Se poate observa că, deşi fu puhoi, nivelul apei în canal nu se ridică mai sus de prima treaptă.

Iată o altă imagine, cu confluenţa a două canale. Mai sus este unul din torenţii ucigaşi.

2014-08-24-082

Apa tulbure este semnul că pe pante instabilitatea este încă mare.
SONY DSC
Încă un curs drenat, ce trece printr-o arie de locuit. La fel de tulbure. Deocamdată.

Observăm supradimensionarea canalelor de drenaj şi neglijarea torenţilor. În viitor, probabil, stabilizarea pantelor va fi prioritatea, odată cu marcarea locurilor periculoase. Dar despre organizarea prevenirii din „software” a dezastrelor, vom vorbi în episodul următor. Numărul mare de morţi (66 pînă azi, din care doar 53 fură identificaţi) arată oarece uşurătate.

(va urma)

▲ Cutremur! Toată lumea rămîne pe loc

Posted in Chestii, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/03/08

La aproape un an de la tripla catastrofă de anul trecut, ce a răvăşit estul Japoniei, activitatea seismică este departe de a se fi stabilizat. Întregul sistem de plăci este de 7 ori mai activ decît în anii obişnuiţi. Toate scenariile sunt revizuite. Nu numai cele de pe flancul estic şi sudic, dar şi din zona Kanto (Tokio, Chiba. Kanagawa, Saitama, Ibaragi).

Recent, specialiştii unui institut de protecţie civilă, afiliat Universităţii Tokyo, în urma analizei extinderii geografice a seismicităţii au ajuns la concluzia că hipocentrele de sub uscat, sunt mai active ca niciodată. Asta înseamnă că creşte probabilitatea de iscare a unui cutremur puternic, dar superficial. Faliile acumulează tensiuni ce pot deveni letale. Un exemplu este cutremurul din Kobe-Awajishima, din 17 ianuarie 1995, în urma căruia au rămas peste 6000 de morţi. Cutremurul nu a depăşit M7, dar a distrus local mii de clădiri, plus infrastructura rutieră şi feroviară.

În urma studiului citat, rezultă că probabilitatea unui cutremur catastrofal în regiunea Kanto a crescut de 7 ori. Pînă anul trecut, previziunile erau de 70% în următorii 30 de ani. La aceeaşi probabilitate, intervalul a fost scurtat la 4 ani.

De asemeni, gravitatea estimată (pe scara efectelor la suprafaţă) a fost ridicată de la 6+, la clasa 7. Chiar 6+ dacă ar rămîne, numărul victimelor s-ar ridica la 11.000 numai în Kanto. Un cutremur de gravitatea 7, pe o falie din nordul golfului Tokyo este foarte probabil să se petreacă. La gravitatea 7, nici măcar structurile solide nu mai pot garanta protecţia interiorului, ceea ce ridică numărul potenţialelor victime. Cu atît mai mare, cu cît, uscatul artificial, adiacent golfului Tokyo, are tendinţa de a se înmlăştina la un cutremur puternic. 4200 ha din Urayasu (Chiba) sunt deja şubrezite tixotropic de cutremurele din 11 martie (şi de replicile ce i-au urmat).

Pe lîngă revizuirea formulelor de alarmare, am pomenit în altă parte despre conduita post-cataclism. Manualul de conduită este în curs de perfecţionare. S-a constatat că un cutremur în buza uscatului ar scurta timpul de transgresiune a ţunami-ului la 1 minut, ceea ce nu mai lasă opţiunea reunirii familiei înaintea refugiului pe înălţimi. În şcoli şi în spitale/ sanatorii, elevii şi respectiv pacienţii,  vor fi urcaţi la ultimul etaj.  Pînă azi, părinţii aveau obligaţia de a-şi recupera copiii înaintea sosirii valului. Însă, cu ocazia cutremurului din 11 martie, reconstituindu-se traseele victimelor, s-a constatat că măsura de prevedere (devenită între timp caducă) a înmulţit numărul victimelor în loc să îl reducă. Prea mulţi părinţi şi elevi au fost surprinşi în timpul deplasării şi au murit cu zile.

Aşadar, elevii vor rămîne în şcoală, adulţii surprinşi la muncă, departe de casă, vor rămîne pe loc şi se vor refugia separat, pînă la normalizarea circulaţiei.

UPDATE: Aflu de la buletinul de prînz al NHK, că deja a intrat în vigoare o lege ce prevede ca, în caz de calamitate, 41 de autostrăzi din regiunea Kanto, însumînd 1770 Km, să fie rezervate exclusiv vehiculelor de intervenţie. Cu alte cuvinte, toate vehiculele terţe surprinse în trafic în momentul declanşării alarmei, vor fi obligate a elibera autostrăzile.

%d blogeri au apreciat: