● Japonia – Răsucire spre dreapta
Ieri a plouat îndesat. Între 100 şi 200 mm. În cîteva oraşe, canalele au buşit, semn că debitul orar pluvial depăşise fatidica cifră de 50mm. Frontul ploios a cruţat doar micul arhipelag Okinawa, fără să schimbe însă opţiunea localnicilor de a nu mai susţine Partidul Democrat, din moment ce promisiunea din manifesto, de a reduce aria ocupată de bazele americane, nu a fost onorată. Un mic rîu din regiunea Kanto a deversat din cauza unui şantier al unui bloc de locuinţe ce a strîmtat temporar albia. Un depozit de ţigări din vecinătate a înregistrat pagube cifrate la circa 7 milioane de dolari. Tocmai acum, înainte de scumpirea ţigărilor. 😀 În Hokkaido s-a format şi un mic taifun. Nu atît prin viteza vîntului, cît prin debitul pluvial. Tot în Hokkaido, la alegerile de duminică, Partidul Democrat (PD) – de guvernămînt – a înregistrat şi cel mai mare recul de popularitate. Manifestul partidului prevedea retrocedarea Kurilelor.
Răsucirea atmosferică se regăseşte în urne. S-a instalat deja starea de nejire Kokkai (parlamentul răsucit – noţiune ce denumeşte situaţia cînd puterea nu are majoritatea în camera superioară). PD a pierdut orice speranţă de a domina Senatul. Cifrele arată după cum urmează. Dar, înainte, permiteţi-mi să vă prezint mecanismul de primenire a Senatului.
Senatul are 242 de membri, cu mandate de 6 ani. O dată la 3 ani, jumătate din membri pleacă, şi sunt înlocuiţi prin alegeri populare. Aşadar, duminică au fost în joc 121 de mandate. Votul este unul mixt. Sunt trei categorii de colegii: cu 1 delegat, cu 2 delegaţi, iar în zonele intens populate, cu 3-5 delegaţi. Resturile se adjudecă listacilor.
Miza a fost enormă, pentru că de majoritatea în Senat ar fi depins stîngistele reforme la care se angajase PD. Cele 10 luni de guvernare nu au arătat decît propensiunea PD pentru mită electorală guvernamentală, dublată de creşterea fiscalităţii. Astfel, dacă în septembrie 2009 Cabinetul Hatoyama avea 72% susţinere populară, în mai 2010, ea se prăbuşise la 21%. Pentru a gestiona eşecul, PD a trebuit să-l sacrifice pe Hatoyama pentru Kan. În figura de mai jos se pot remarca efectele în planul imaginii:
Cum spuneam, PD a aruncat în luptă toate resursele de prestigiu, inclusiv pe tînăra Tani, o judoka medaliată cu aur la olimpiada din Australia.
Deşi a fost o zi ploioasă, participarea la vot nu a suferit. Iată cifrele la ultimele 6 evenimente similare:
Distribuţia mandatelor pe circumscripţii
La uninominal, Partidul Liberal Democrat (PLD) a înregistrat cele mai bune rezultate. 21 de mandate faţă de 8 ale PD.
Circumscripţiile binominale nu aduc diferenţe semnificative: 12 la 12.
În circumscripţiile tri- tetra- şi pentanominale însă, PD a obţinut 8 mandate, PLD – 6, Partidul Budist – 3, iar recent înfiinţatul Partid al Tuturor – 3.
Listacii au fost distribuiţi după cum urmează:
PD – 16 mandate
PLD – 12 mandate
Partidul Tuturor – 7 mandate
Partidul Budist – 6 mandate
Partidul Comunist – 3 mandate
Partidul Socialist – 2 mandate
Partidul Revino-ţi Japonie! – 1 mandat
Partidul Reformei – 1 mandat
Dinamica compoziţiei Senatului a fost următoarea:
PD; ies 54, intră 44 (-10 senatori)
PLD; ies 38, intră 51 (+13 senatori)
Partidul Budist; ies 11, intră 9 (-2 senatori)
Partidul Comunist; ies 4, intră 3 (-1 senator)
Partidul Socialist; ies 2, intră 2 (staţionează)
Noul Partid Popular; ies 3, intră 0 (-3 senatori)
Partidul Tuturor; ies 0, intră 10 (+10 senatori)
Partidul Revino-ţi Japonie!; iese 1, intră 1 (staţionează)
Partidul Reformei; ies 5, intră 1 (-4 senatori)
Independenţi; ies 2, intră 0 (-2 senatori)
Compoziţia finală a Senatului arată după cum urmează:
PD – 106
PLD – 84
Partidul Budist – 19
Partidul Comunist – 6
Partidul Socialist – 4
Noul Partid Popular – 3
Partidul Tuturor – 11
Partidul Revino-ţi Japonie! – 3
Partidul Reformei – 2
Independenţi – 4
–––––-
Total 242
Notă: Deşi sistemul de calcul este unul destul de complicat, repartizarea mandatelor a fost gata în 7 ore şi 20 de minute. Iar la 12 ore de la despuierea scrutinului, se cunoşteau titularii tuturor mandatelor. Au fost cîteva incidente tehnice. Astfel, într-o secţie din oraşul Takehara, maşina de vot a omis să înregistreze primele 44 de buletine. Defecţiunea a fost înlăturată repede.
Dinamica putere-opoziţie arată cam aşa:
Iar raportul final putere-opoziţie este de 110 la 132.
Deşi PD, prin vocea premierului Kan, face apel la cooperare între putere şi opoziţie, secretarul general al PLD, Tanigaki (v.poza) vorbeşte deja de alegeri anticipate. Se aşteaptă o perioadă de mare instabilitate politică.
Vedeta scrutinului este Partidul Tuturor (PT). El s-a desprins în ianuarie 2009 din PLD, şi s-a înregistrat cu 3 săptămîni înainte de alegerile generale pentru Dietă, din august 2009. A scos un onorabil scor de 5 mandate. Cu cele 11 mandate în Senat, PT este singurul partid cu mai mulţi senatori decît deputaţi.
Cam aşa arată impetuosul său lider:
Preşedintele Watanabe este, ca mulţi alţi politicieni tineri, fiu de politician. S-a separat de PLD prin viziunea mai de dreapta, cu un discurs pronunţat individualist. Altul decît cel de ventriloc al antreprenorilor (PLD, NPP) sau cel socialistoid al sindicatelor (PD, PC, PS). Asta face ca fieful PT să fie ariile intens populate, în special cele din regiunea Kanto. Prima victimă a PT este Noul Partid Popular (la rîndul său, apărut din dizidenţa Kamenei a PLD) căruia i-a suflat ideea de opoziţie faţă de programul PD, de acordare a dreptului de vot în alegerile locale, străinilor rezidenţi permanenţi.
Discursul PT este unul robust, simplu, repetitiv, cam ca cele de pe Twitter. Îl putem numi „Partidul Microblogar”. Departe de a fi un partid anarhist, el militează (cel puţin în vorbe) pentru statul minimal. Faptul că doar 3 din cele 10 mandate au fost nominale, arată că ascensiunea PT a fost mai degrabă rezultatul unei stări de spirit, al unui afect, decît al vreunui complex stabil: personalitate-ideologie-realism. Inspirat de PD, PT a introdus un neologism: ajenda. Tot ce vrea să facă şi să dreagă ambiţiosul şi laconicul partid e e scris acolo. Agenda-n sus, agenda-n jos. Mă întrebă soţia:
-„Ajenda ‘tte, nan-nan?”
-„Un fel de manifesuto, dar mai mic.”
(toate imaginile prezentate sunt screenshot-uri după programul NHK, de monitorizare a repratizării mandatelor de senator, şi au fost prelevate între orele 23:30 şi 7:30)
2 răspunsuri
Subscribe to comments with RSS.
Fain! Mi-a tihnit! Bag seama ca si japonezii au, dupa model american, primenirea partiala a Senatului – asta mi se pare o idee buna, ce ar putea fi intrdusa si la noi!
I-am propus şi lui Cristian Preda să ia în consideraţie formula asta în viitoarea arhitectură constituţională. Însă condiţia ca ea să meargă este ca sistemul să fie unul prezidenţial. În Japonia, relativa stabilitate a sistemului parlamentar s-a datorat dominaţiei de patru decenii a imensului PLD. De altfel, PD, PT, NPP şi Partidul Reformei datorează cultura organizaţională Partidului Liberal Democrat (un fel de FSN peren). Cu toate astea, odată cu virajul către un sistem bipolar, turbulenţele nu au întîrziat să apară. Dacă, într-o configuraţie cu partid central, Senatul are rolul gramaticii, el poate deveni o frînă păguboasă în configuraţii multipolare. Poate paraliza „lexicul”. O probă de scleroză o reprezintă lipsa vreunui consens în amendarea constituţiei, deşi au trecut 64 de ani de la promulgare.
Bine, am venit şi cu alte idei, cum ar fi cea de a constitui o cameră superioară a Parlamentului, din grupul parlamentarilor europeni ai României. Să le dăm jumătate de normă ca senatori-curea-de-transmisie şi, fie să desfiinţăm Senatul actual, fie îi adăugăm ca senatori de drept, pe durata mandatului lor în PE. Avantajele ar fi creşterea interesului pentru alegerile europene şi integrarea mai lină a normelor europene, ţinînd seama că 70% din normele interne vor fi de fapt internalizări ale normelor europene.