Fără buletin

■ Test de venalitate pentru magistraţi

Posted in Teste by Marius Delaepicentru on 2010/06/28

Se caută voluntari pentru vînturarea pensionarilor de lux. Aş fi recunoscător dacă mediile de informare online vor sprijini iniţiativa. Mulţumesc anticipat.

După recenta decizie a CCR, securiştii pensionari, intangibilii din aparatul de conducere al PCR, magistraţii, şi magistraţii pensionari au fost, şi sunt, suspectaţi (pe drept) că au sacrificat ţara pentru a-şi păstra scîrbavnicele privilegii. Desigur, legal şi îngust-constituţional e OK. Moral însă, bătrîneii de lux stau destul de prost. Sunt deja priviţi ca nemernici. (Nu însă şi pensionarii săraci. Din păcate, ei vor fi curînd sacrificaţi prin ricoşeu, de netrebnica şi naţional-socialista sectar-socialista decizie a CCR. Magistraţii în schimb, vor face o nouă „junglărie procedurală” şi îşi vor mări „nedemnizaţiile” în plină criză)

Le ofer magistraţilor şi securiştilor pensionaţi în ultimii 12 ani, pe scurt, „bogătarilor”, şansa să arate că le pasă de ţara care, deşi în silă, îi hrăneşte bine.  Încă…
Le ofer şansa să arate că sunt solidari cu pensionarii săraci, acum, în vremuri grele.
Le ofer şansa să arate că ar fi fost dispuşi să accepte măsurile de austeritate avansate de Executiv, dar „nevrednica” Curte Constituţională nu i-a lăsat să-şi manifeste altruismul.

Estimez la 20.000 de mii, numărul pensionarilor de lux. Mă mulţumesc doar cu 5.000 de răspunsuri. În principiu, poate răspunde orice magistrat în vigoare, orice parlamentar, orice pensionar fost bugetar, dacă ridică lunar, în medie, peste 3.000 lei. Fiecare are dreptul la 2 răspunsuri simultan. Vă rog să le legaţi logic. Dacă, să zicem, vreţi să contribuiţi cu peste 1500 de lei, dar vreţi să mă şi înjuraţi, e OK. Puteţi.

Desigur, oricine poate răspunde sub masca anonimatului. De aceea, pentru evaluarea mai uşoară a proporţiei de altruişti, recomand ca fiecare respondent să scrie şi un mic comentariu în care să specifice: opţiunea din sondaj, numele (sau porecla de la locul de muncă) ultimul loc de muncă înainte de pensionare, eventuale observaţii. Îl voi crede pe cuvînt. La bilanţ, voi interpreta sărăcia răspunsurilor drept probă de dispreţ faţă de Suveran. (pentru magistraţii care nu au citit niciodată Constituţia, este vorba de poporul suveran)

Pentru detractorii mei, şi, în general, pentru cei fără Dumnezeu

Vă înţeleg impulsia de a mă înjura de mamă, dar vă rog să observaţi că, înjurîndu-mă pe mine, le faceţi un mare rău celor vizaţi, adică, celor pe care aţi vrea să-i apăraţi. Aşadar, vă recomand să gîndiţi înainte de a clica. 😀

Pentru cititorii mei, aflaţi de partea Binelui, Adevărului şi Frumosului:

Vă rog, luaţi linkul scurt de mai jos. Posataţi-l unde vreţi, răspîndiţi-l pe căi aeriene, fluviale, maritime, cosmice sau terestre, în orice loc credeţi că nimereşte unul sau mai mulţi magistraţi, securişti, magistraţi-securişti, sau securişti-magistraţi.

Vă mulţumesc.

http://wp.me/pKahb-kg

–––––––––
ATENŢIE! Sondajul de faţă este lipicios. Îl voi ţine două sau trei luni în capul listei.

%d blogeri au apreciat: