▲ Echitatea în socializarea primară
Duminică îmi veni rîndul să particip la antrenamentul de fotbal de la şcoala lui Teţu. În mod curent, prin rotaţie, părinţii asistă la antrenamente, însă de data aceasta fu vorba şi de participare. Neavînd prea multe în comun cu sportul, am preferat să stau pe margine şi să fac fotografii. Mămicile găteau tonjiru într-un cort din curtea şcolii, iar puţinii taţi erau folosiţi ca portari în micile întreceri intraclub.
Cînd scosei aparatul, coechipierii lui Teţu, aflaţi într-o scurtă pauză, curioşi, aruncară o privire în geantă, unde descoperiră două mandarine rătăcite. Le-am dat mandarinele. Au făcut ei socoteala că le-ar reveni cîte două compartimente de fiecare. Rămînea unul…
Nefiind într-o dispoziţie potrivită pentru citrice, le-am zis să se descurce. S-au opus ferm, motivînd că ar ieşi cu ceartă. Aşa că fusei nevoit să mănînc restul împărţirii.
Acolo unde restul de resursă indiviză apare, se aplică dreptul natural, sub forma jan-ken-poi (piatră-foarfecă-foaie). Însă, atîta timp cît pentru rest se găseşte un receptor neutru, are prioritate receptorul terţ. Adică eu.
Echitatea este o valoare pe care japonezii şi-o însuşesc odată cu mîncatul cu beţe şi cu statul pe oliţă. În cele mai mici detalii de viaţă identifici echitatea într-o formă sau alta.
De pildă, la antrenamentul de sîmbătă, cînd, la ordinul antrenorului, copiii făcură un mic campionat de lifting, pentru care şi-au ales arbitrii personali din rîndul părinţilor, Teţu veni la mine să îl arbitrez. Dar în secunda următoare se răzgîndi. Am fost de acord. Dacă l-aş fi arbitrat eu, ne-am fi aflat în conflict de interese. Aşa că îşi alese o mămică terţă.
Cînd copiii terminară de mîncat mandarinele, simţii privirea unuia dintre ei. Mă urmărea să îmi înapoieze cojile. Nu era frumos să le zvîrle. Iar responsabilitatea pentru „incident” îmi revenea.
Ne putem acum explica de ce sinistraţii sunt atît de disciplinaţi cînd e vorba să îşi împartă puţinele resurse. Cu toţii au siguranţa că nu vor fi nedreptăţiţi. Chiar dacă s-ar ivi vreun şmecher, sau vreo babă „cu trei operaţii” să fenteze repartiţia, oprobriul ar fi unanim.
★★☆ Despre cum „eminentul” profesor Corneliu Liviu Popescu şi-a sugrumat fiinţa morală în plină zi
De multe ori am condamnat sofismul ca mod de a împărţi dreptatea. Nu mai departe, procesul „Cazului Valiza” s-a încheiat cu achitarea inculpatului Becali, în baza unui sofism. Vezi Doamne, inculptaul a dat şpagă pentru ca echipa altuia să cîştige (doar „întîmplător”, în folosul propriei echipe) iar nu să piardă. Orice specialist mediocru în dreptul comercial, care a citit trei rînduri despre legile concurenţei, în trei propoziţii ar fi demontat în factori primi sofismul. Iar la recompunere, inculpatul Becali ar fi ieşit condamnat la ani grei de temniţă. Se pare, mulţi judecători, cu cît se află mai sus pe scara ierarhică, cu atît îşi împletesc mai multe sofisme în păr şi decid contrariul a ceea ce vede şi înţelege un om cu common sense.
Actualmente, Justiţia e dominată de avocaţi-brokeri, la fel de amorali precum brokerii de bursă. Nu le e străin niciun artificiu; pentru a-şi atinge scopul, mergînd pînă la invazia în viaţa privată a judecătorilor.
Aflu de pe Juridice.ro cum reuşesc marile somităţi ale dreptului să îşi construiască o carieră în avocatură, folosindu-se, nu numai de şantaj în spaţiul privat, dar şi de sofisme şi bărbi. Este şi cazul prof.dr. Corneliu Liviu Popescu, ce, într-un celebru proces pînă una, alta, penal, se trezise să recuze completul de judecată pentru că, chipurile, e format din penalişti. Pe semne, fiind vorba de şpagă, în viziunea eminentului prof.dr. univ. Corneliu Liviu Popescu, ar fi fost necesar un complet de judecători specializaţi în dreptul comercial. Iar şpaga să fie trecută pe lista tranzacţiilor onorabile, la rubrica „troc”.
Întîmplător, avocatul CLP este apărătorul unei judecătoare de la ÎCCJ prinse cu raţa-n gură, o persoană capabilă, la fel de bine conectată la caracatiţă. Nu ar fi nicio problemă dacă avocatul ar apăra-o cu fairplay, dar o face murdar.
Ca o paranteză, soţul judecătoarei cercetate penal este nimeni altul decît reprezentantul României la CEDO, prof. Corneliu Bîrsan, a cărui intervenţie de intimidare a Justiţiei am condamnat-o la momentul potrivit.
Dar, mai bine să îl lăsăm pe dl. Gabriel Caican, autorul unui excelent articol antibrokeraj avocăţesc, să ne arate care sunt implicaţiile morale ale venalităţii avocaţilor-brokeri, în acelaşi timp şi profesori de drept.
Vă urez lectură plăcută.
Read more http://www.juridice.ro/205106/domnule-profesor-aveti-un-minut-avem-nevoie-de-dumneavoastra.html
Alin Fumurescu
Fără buletin 
1 comment